Hidrologie

CURS NR. 3

NOTIUNI DE HIDROGEOLOGIE (APE SUBTERANE)

In cadrul ciclului hidrologic, o parte din precipitaţii pătrunde in sol prin procesul de
infiltraţie. De asemenea, o parte din vaporii de apă existenţi in atmosfera situata in imediata
vecinătate a solului condensează si ajung in sol. Aceasta apa pătrunsă in sol prin infiltraţie
sau condensare se mişcă prin fisuri sau golurile rocilor, urmând, in virtutea inerţiei linia de
cea mai mare panta iar in momentul in care, aceste ape, întâlnesc in drumul lor straturi
impermeabile formează straturi acvifere.
Hidrogeologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul apelor subterane; ea studiază
originea apei, modul de alimentare, rocile cu rol acvifer existente în scoarţa terestră,
structurile geologice, tipul de zăcământ, condiţiile de stocare, modalităţile de scurgere ale apei
prin acestea, răspândire, proprietăţile fizico-chimice ale întregului complex, gradul de poluare
etc. În acelaşi timp, ea se preocupă de conservarea şi exploatarea apei subterane.
Studiile hidrogeologice vizează managementul teritorial, estimarea corectă a resurselor
de ape subterane (potabile, minerale, geotermale), optimizarea exploatării acestora,
combaterea efectelor negative asupra exploatărilor miniere, a construcţiilor etc. (Zamfirescu,
1997).
Apele subterane au reprezentat tot timpul o importanţă vitală. Primele fântâni pentru
apă potabilă au fost săpate în Egipt şi China antică.
Apele subterane reprezintă ape de origine endogena si exogena care exista in
litosfera, se deplasează prin golurile sau fisurile existente intre particulele de roci având
proprietăţi fizico-chimice diferite de apele de suprafaţă.
Din punct de vedere hidrologic, prezintă importanta cunosterea nivelului apelor
subterane, variatia acestora, adancimea panzei de apa, directiile de scurgere, viteza si
debitul apelor subterane, precum si unele proprietati fizice si chimice ale acestora.
Studiul apelor subterane se realizeaza prin :
 prospectiuni hidrogeologice (puturi sau foraje) ;
 prin analiza planurilor reprezentand pozitia in sol a apelor subterane prin izofreate 1
sau hidroizohipse2.
In functie de originea lor, apele existente in litosfera sunt:
 ape de origine vadoasa (de infiltratie), provin din infiltratia precipitatiilor atmosferice
sau din condensarea vaporilor de apa din atmosfera; reprezinta principala sursa
pentru rezerva de apa subterana;

1
Izofreate-izolinii ce unesc punctele de egala adancime ale panzei de apa subterana formata deasupra primului
strat de impermeabil de teren.
2
Hidroizohipse-izolinii exprimand cotele absolute ale suprafetelor apelor subterane .

1
Hidrologie Curs nr. 3

 ape magmatice (juvenile), formate prin condensarea subterana a vaporilor de apa

proveniti din degazeificarea magmelor ; este cazul apelor minerale, cu un continut
mare de saruri ;
 ape vetrice (fosile sau de zacamant) care se prezinta sub forma unor straturi acvifere
aflate sub presiune si care sunt legate de zonele de formare ale petrolului .
 ape de origine cosmica, reprezinta apa din moleculele mineralelor din meteoriti.
Factorii care influenteaza infiltratia apei in litosfera: factori meteorologici (cantitatea,
durata si intensitatea precipitatiilor), factori morfologici (panta terenului, forma reliefului),
factori geologici (natura terenurilor, structura si textura lor), factori biologici (vegetatia,
fauna, impactul antropic).

a. Proprietatile hidrologice ale terenurilor

Litosfera este formata din roci care prezinta o serie de pori, fisuri sau alte goluri prin
care circula apa provenita din infiltratie. Rocile se comporta diferit fata de apa datorita unor
proprietati hidraulice : permeabilitate, porozitate, capacitate de absorbtie.
1. Permeabilitatea reprezinta proprietatea pe care o au rocile de a permite apei sa circule
prin porii acestora (sau viteza cu care apa strabate roca).
Permeabilitatea unei roci este in functie de modul in care sunt dispuse granulele din
componenta rocilor, de marimea golurilor din roci (marimea porilor).
Clasificarea rocilor in functie de permeabilitate → se intalnesc 3 categorii de roci :
 Roci permeabile in care apa circula liber datorita fortei gravitationale (cazul
nisipului si a pietrisului) ;
 Roci semipermeabile in care circulatia apei este partial ingreunata de natura si
consistenta rocii (cazul unor roci de sedimentare);
 Roci impermeabile in care circulatia este extrem de redusa, aproape inexistenta
(cazul rocilor cristaline fara fisuri) .
2. Porozitatea3 rocilor exprima raportul care exista intre volumul golurilor dintre particulele
solide ale unei roci si volumul total al rocii respective.
Clasificarea rocilor in functie de porozitate → 2 tipuri de roci :
 Roci poroase care prezinta in masa lor goluri: pietrisurile, bolovanisurile, argilele,
marnele;
 Roci compacte in care patrunderea apei nu se poate face decat in cazul in care
aceste roci apar fisuri, mai ales spre paturile superficiale unde apare, de regula,
un proces de alteratie: roci sedimentare, sisturi cristaline, roci eruptive.
3. Capacitatea de absorbtie a rocilor reprezinta proprietatea ce o au unele roci de a primi si
retine o anumita cantitate de apa . Cantitatea de apa retinuta depinde de structura si
compozitia granulometrica a rocilor precum si de gradul lor de tasare .
b. Forme si stari ale apei din litosfera
3
Metodele pentru determinarea porozitatii rocilor→laborator

2
Hidrologie Curs nr. 3

Apa care a patruns in porii rocilor poate exista in forme si stari diferite si anume :
 Apa in stare de vapori – se gaseste in aerul existent in porii rocilor unde prin racire si
condensare trece in stare lichida sau prin incalzire poate trece din nou in stare de vapori
(se inregistreaza ziua o circulatie a vaporilor de apa din teren spre atmosfera si, invers,
noaptea, vaporii de apa condenseaza transformandu-se in picaturi ;
 Apa higroscopica (fig.1) – in jurul unor granule de roci apa este retinuta pe suprafata
acestora sub forma de pelicula continua. Capacitatea rocilor de a retine pe suprafata lor
sau a porilor o pelicula de apa higroscopica poarta denumirea de higroscopicitate  .
Cantitatea de apa higroscopica din porii rocilor este proportionala cu umiditatea
atmosferica (maxima la saturatie completa a umiditatii aerului atmosferic). Apa
higroscopica nu poate fi indepartata din porii rocii decat atunci cand se ating temperaturi
egale cu +105 oC. Apa higroscopica fierbe la 100 oC si ingheata la -78 oC. Cantitatea de
apa higroscopica retinuta de o roca depinde de marimea suprafetei particulelor
componente cat si de natura rocilor. Spre exemplu, la aceleasi volume de argila si nisip,
argila retine o cantitate mai mare de apa higroscopica deoarece suprafata particulelor
componente este mai mare decat la nisip.
 Apa peliculara (fig. 2) – se prezinta sub forma unui alt invelis pelicular continuu care se
mentine la suprafata granulelor datorita fortei de atractie moleculara reciproca dintre
granulele de roca si moleculele de apa. Apa peliculara fierbe la +100 oC si ingheata la -1
o
C. Atât apa peliculara cât si cea higroscopica
nu prezinta importatnta economica.
 Apa capilara – apa care umple porii capilari si
care poate transmite presiunea hidrostatica.
Daca intre 2 puncte din masa de roca apare
diferenta de presiune, apa capilara se pune in
miscare ridicandu-se prin capilaritate cu ata
Fig. 1 – Pelicula de apa higroscopica
mai sus cu cat porii sunt mai mici. Un pamant
ce contine apa capilara apare ca umezit. Apa capilara fierbe la 100 oC si ingheata la-1 oC.
 Apa gravitationala se gaseste in porii si
spatiile mai mari din pamant pe care le
umple si se gaseste sub influenta fortei
gravitationale, deplasandu-se in directia
pantei terenului. Se comporta ca orice apa
libera, fierbe la 100 oC si ingheata la 0 oC  in
conditii de presiune hidrostatica, transmite
presiunea hidrostatica. Aspectul este de
Fig.2 - Apa higroscopica si peliculara
pamant imbibat cu apa ; apa gravitationala
formeaza depozite sau panze de apa subterana.

3
Hidrologie Curs nr. 3

 Apa in stare solida – reprezinta apa gravitationala care ingheata la 0 oC trecand in stare
solida, ceea ce duce la crestere in volum si, implicit, la marirea golurilor din pamant.

c. Circulatia apelor subterane

Apa gravitationala aflata in pamant circula prin roci. Dupa modul in care aceasta apa
circula, rocile se clasifica :
 Roci acvifere, in care circulatia apei se face in voie : nisipurile, grohotisurile,
pietrisuri, gresii ;
 Roci acvilude, in care circulatia apei se face mai greu datorita porilor mici : argilele si
marnele ;
 Roci acvifuge, cu o porozitate redusa, in care apa nu poate circula decat in masura in
care apar fisuri la nivelul lor : roci eruptive, metamorfice si sedimentare cimentate.
In rocile granulare omogene (nisipul), cu particule de forme regulate si dimensiuni
egale, apele subterane circula formand un curent subteran cu miscare lamelara. In rocile
neomogene cu elemente constitutive neregulate si dimensiuni diferite, miscarea apelor
subterane este o miscare turbulenta. In mod liber, in straturile acvifere circulatia apelor se
face sub influenta presiunii hidrostatice, din punctele cele mai inalte spre cele mai joase
urmand linia de cea mai mare panta .
Din punct de vedere hidrologic intereseaza : directia de curgere, viteza de deplasare si
debitul apelor subterane.

 Directia de curgere a apelor subterane se poate determina utilizand unele metode

practice (metoda indicatorilor si metoda grafica).
 Viteza de curgere a apelor subterane se poate determina pe baza de calcul
cunoscand gradientul hidraulic si coeficientul de filtratie :

 Gradientul hidraulic (i), reprezinta

caderea de presiune pe unitatea de
lungime si are valoarea raportului dintre
diferenta de nivel a apei in 2 puturi (P1
si P2) si distanta dintre ele (fig. 3) ;
H
H 1  H 2  H . Deci i 
l

 Coeficientul de filtratie (K), se determina

fie pe baze experimentale, fie prin calcul
Fig. 3 - Determinarea gradientului hidraulic
din legea lui Darcy ( cantitatea de apa
ce se deplaseaza prin sectiunea
transversala a unui strat de teren este direct proportionala cu suprafata, cu presiunea si
invers proportionala cu distanta parcursa si depinde de o constanta care este legata de

4
Hidrologie Curs nr. 3

proprietatile terenului cat si de gradul de vascozitate al apei) si care se exprima prin

relatia :
h
Q  A K 
l
in care Q – reprezinta debitul exprimat in m 3/s ; A – sectiunea stratului exprimat in m 2; K-
coeficientul de filtratie.
Din aceasta ultima relatie se obtine:
Q h
K
A l
Q h
stiind ca exprima valoarea vitezei iar reprezinta gradientul hidraulic, vom obtine:
A l
v  K i
Valoarea coeficientului de filtartie a fost determinat pe baze experimentale (L.K.
Davidov) sau cu ajutorul unei formule ( Hasen) :

K  c  d c2  0,70  0,30  t  m
24h
in care c – un coeficient care tine seama de gradul de porozitate al solului ; dc – reprezinta
diametrul granulelor solului ; t – timpul .

Tinand cont si de latimea stratului acvifer A  L  H  m  , debitul curentului subteran

2

va fi : Q  K i  A m 3
/ 24h 

d. Repartitia apelor de infiltratie pe verticala

Repartitia apelor infiltrate in sol pe verticala unei sectiuni de teren (fig.4,5) se face
diferentiat in functie de natura si distributia rocilor componente, de structura geologica a
straturilor, de pozitia rocilor impermeabile si de alternanta rocilor permeabile .
Se intalneste, de regula la partea
superioara o zona de saturatie
incompleta, cantitatea de apa
crescand pe masura ce creste
adancimea, ajungandu-se in
apropierea stratului de teren
impermeabil la o saturatie completa
datorita acumularii de apa .

Fig 4 - Distributia apei pe verticala a) Zona de aeratie cu urmatoarele

3 subzone:
- Subzona de evaporare, situata in stratul superficial in care are loc schimbul de vapori
de apa intre sol si atmosfera. Adancimea acestei subzone incepe de la cativa cm
pana la 1-2 m ;

5
Hidrologie Curs nr. 3

- Subzona intermediara, cu adancimi variabile unde apa de infiltratie patrunde in porii

rocilor dar nu-i satureaza ( apa nu poate fi folosita de plante) ;
- Subzona capilara, in care apa de infiltratie este intr-o cantitate mai mare.
b) Zona de saturatie, este zona situata deasupra stratului impermeabil in care porii
rocilor sunt saturati de apa de infiltratie care se inmagazineaza in timp.

Fig.5. Repartiţia verticală a apelor subterane: 1- formaţiune permeabilă; 2-

formaţiune semipermeabilă; 3- formaţiune impermeabilă.

Intre cele doua zone de saturatie diferita exista o suprafata de separatie care poarte
denumirea de nivel freatic, apa din zona de saturatie fiind cunoscuta sub denumirea de apa
freatica. Partea superioara a apelor freatice sau a unui strat acvifer se numeste nivel
hidrostatic.
Apele de tip freatic sunt apele subterane care au legaturi permanente cu suprafata
solului si se clasifica in:
a) ape suprafreatice, existente in straturile superioare ale terenului, prezenta lor fiind
conditionata de fenomenele meteorologice ;
b) ape freatice, reprezentate de straturile continuie si permanente de apa situate
deasupra straturilor impermeabile ;
c) ape fara presiune, ape de provenienta freatica captata intre straturi de teren
impermeabil sub forma unor panze continui, fara presiune, fara caracter ascensional.

Staturile acvifere libere, adica apele freatice reprezinta primul strat al apelor subterane
cu importanta in hidrologie deoarece reprezinta legatura apelor subterane cu cele de
suprafata.

6
Hidrologie Curs nr. 3

f. Straturi acvifere captive

Aceste ape subterane sunt captive intre 2
straturi de teren impermeabil, dezvolta
presiune in straturile superioare si de aceea
in cazul unui foraj au caracter ascensional sau
artezian (fig.6) . In conditiile in care stratul
de apa se afla prins intre doua orizonturi

Fig. 6. Strat acvifer captiv cu caracter impermeabile, iar alimentarea cu ape

ascensional (a) sau artizanal (b). superficile se face doar pe o suprafata
redusa, stratul se considera captiv . Deoarece
intre zona de alimentare si zona de drenare exista diferenta de nivel apa existenta in strat
este sub presiune . Evident, in cazul unui foraj, stratul acvifer se ridica spre nivelul
hidrostatic. Nivelul pâna la care se ridica apa straturilor acvifere captive, in foraje, datorita
presiunii hidrostatice, poarta denumirea de nivel piezometric.

g. Legatura dintre apele subterane si suprafata terenului

Legatura cu suprafata terenului o au in mod obisnuit apele subterane de tip freatic,
care pot alimenta raurile si lacurile atat prin intermediul apelor suprafreatice, freatice cat si
prin cele fara presiune dintre straturile impermeabile . Apele de adancime pot participa, mai
rar, si artezian la alimentarea cu apa a raurilor si lacurilor .
Legatura hidraulica dintre apa raurilor si apa freatica poate fi observata urmarind graficele
de variatie a nivelurilor apelor freatice in paralel cu variatia apelor din rauri.
In lipsa legaturii hidraulice intre apele raurilor si cele freatice, raporturile dintre straturile
acvifere si rauri pot fi de mai multe feluri :
a) stratul acvifer este la un nivel superior si alimenteaza raul ;
b) stratul acvifer este la aceelasi nivel cu raul si alimentarea se face reciproc ;
c) stratul acvifer se gaseste la un nivel inferior nivelului din rau si alimentarea se face
din rau;
d) in zona meandrelor raului, uneori raul primeste apa din stratul freatic pe de o parte
iar pe de alta o cedeaza stratului freatic aflat pe malul opus .
O forma de legatura intre apele freatice si suprafata terenului o reprezinta izvoarele care
sunt iesiri concentrate de apa subterana, intalnite in mod deosebit in zone de munte si de
deal. Legaturile dintre apele subterane si zona uscatului se fac intr-un mod deosebit in
zonele de carst, modificand fisurile si grotele calcarelor, formand adevarate rauri subterane
(bazinele Crisurilor, Ariesului, Bega, Motrului, Dambovita, Ialomita)