Sunteți pe pagina 1din 5

HIPOXIA

SIMPTOME ŞI EFECTE ASUPRA PERFORMANŢEI UMANE

Este considerată problema numărul unu care poate apărea la o depresurizare


rapidă a cabinei si să ducă în cel mai scurt timp la incapacitatea piloţilor de a lua
decizii corecte şi coerente pentru a salva propria viaţă şi pe cea a pasagerilor.
Hipoxia reprezintă un sindrom care este de obicei acut şi este cauzat de o oxigenare
neadecvată a ţesuturilor, ca urmare a unei scăderi a presiunii parţiale a oxigenului din
aerul inspirat.Etimologic cuvântul înseamnă o stare de suboxigenare a organismului
(hipo(gr)-sub sau deficienţă, oxia-oxigenare).
Termenul anoxie, care înseamnă “fără oxigen”, este folosit uneori ca un
sinonim pentru hipoxie, însă este mai corect să folosim termenul ,,hipoxie’’
deoarece, chiar în cazurile de rău acut de altitudine, ţesuturile nu sunt niciodată
complet lipsite de oxigen.

Clasificarea stărilor hipoxice

În general se întâlnesc patru clasificări diferite ale hipoxiei, care este definită ca
o lipsă de oxigen în sânge, celule şi ţesuturi, suficient de gravă pentru a afecta
funcţiile organismului.
-Hipoxia hipoxică. Hipoxia este cauzată de o scădere a presiunii parţiale a
oxigenului în plămâni sau de alte condiţii ce reduc difuzia oxigenului prin membrana
capilară alveolar-pulmonară. Hipoxia hipoxică reprezintă situaţia cea mai comună
raportată în cazul zborurilor la altitudine mare.
-Hipoxia hipemică sau anemică este cauzată de a reducere a capacităţii sângelui
de a transporta o cantitate suficientă de oxigen datorată unei scăderi a conţinutului de
hemoglobină.
-Hipoxia histotoxică apare atunci când este îngreunată utilizarea oxigenului de
către ţesuturile corpului omenesc. Alcoolul, narcoticele şi anumite otrăvuri cum ar fi
cianida afectează capacitatea celulelor de a folosi oxigenul disponibil pentru ele, deşi
furnizarea acestuia este normală din toate punctele de vedere.
-Hipoxia stagnantă se datorează unei funcţionări deficitare a sistemului
circulator, care reduce afluxul sângelui prin ţesuturi. Deşi capacitatea de transport a
oxigenului de către sânge este corespunzătoare, circulaţia sângelui nu este adecvată.
Unele condiţii cum ar fi slăbirea inimii, spasmul arterial, ocluzia unui vas de sânge şi
dilaterea venoasă întâlnită în timpul manevrelor cu suprasarcini pozitive şi respiraţie
cu presiune pot predispune la hipoxie stagnantă.
Este evident că toate aceste forme de hipoxie pot genera probleme în timpul
zborului însă cel mai frecvent tip de hipoxie întâlnit în aviaţie şi totodată cel mai
important este acela cauzat de respirarea de aer cu presiune parţială mică a
oxigenului.
Factori de influenţă ai hipoxiei

Apariţia semnelor şi severitatea simptomelor hipoxiei hipoxice acute depind de


următoarele variabile:
-altitudinea de zbor;
-viteza ascensională;
-perioada de timp petrecută la altitudine;
-temperatura ambiantă;
-efortul fizic depus;
-factori subiectivi: toleranţa inerentă, condiţia fizică, starea emoţională,
aclimatizarea.
Temperatura înconjurătoare ridicată şi efortul fizic favorizează apariţia
simptomelor hipoxice la altitudini mai scăzute. Condiţia fizică şi aclimatizarea
datorită reşedinţei situate la altitudine mare contribuie la ridicarea plafonului de
rezistenţă a individului, în timp ce stările de teamă şi lipsa unei compensări
fiziologice prin sistemele respirator şi circulator determină scăderea acestuia.

Stadiile hipoxiei

Simptomatologia hipoxiei poate fi împărţită în stadii influenţate de presiune,


altitudine şi gradul de saturare al sângelui cu oxigen. Stadiile hipoxiei sunt (după
cum se observă şi în tabel ):

Stadiul Altitudinea (m) Saturaţia


(%) de O2 arterial
Se respira aer Se respiră O2 100%

Stadiul indiferent 0-3.000 10.000-12.000 95-90


Stadiul compensatoriu 3.000-4.500 12.000-13.000 90-80
Stadiul de tulburare 4.500-6.000 13.000-14.000 80-70
Stadiul critic 6.000-7.000 14.000-15.000 70-60

Clasificarea stadiilor hipoxiei

-Stadiul indiferent. Singurul efect advers se înregistrează în cazul adaptării


pilotului la întuneric, care în aceste condiţii se realizează cu o oarecare întarziere.
Efectul se manifestă chiar şi la altitudini mici, de numai 1.500m, accentuând nevoia
de oxigen chiar de la decolare în timpul zborurilor de noapte, în special în cazul
piloţilor de vânătoare. Modificări electrocardiografice pot apărea chiar şi la altitudini
de numai 1.500 m; se înregistrează de asemenea o creştere a pulsului şi o creştere
uşoară a ventilaţiei alveolare.
-Stadiul compensatoriu. Compensaţiile fiziologice pot asigura o anumită
protecţie împotriva hipoxiei astfel încât efectele rămân latente dacă expunerea nu se
prelungeşte sau dacă nu se efectuează un efort fizic. Profunzimea respiraţiei poate
creşte sau frecvenţa ei poate descreşte. Ritmul cardiac se măreşte.
-Stadiul de tulburare. În acest stadiu, compensaţiile fiziologice nu mai sunt
suficiente pentru a satisface necesităţile de oxigen ale ţesuturilor; începe să se
manifeste nevoia latentă de oxigen. Printre simptomele subiective se pot număra
oboseala, moleşeala, somnolenţa, ameţeala, durerea de cap, pierderea răsuflării şi
euforia. Uneori senzaţiile subiective pot lipsi până în momentul pierderii cunoştinţei.

Efectele asupra sistemelor organismului sunt următoarele:

- afectarea simţurilor speciale-atât viziunea periferică cât şi cea centrală sunt


afectate şi acuitatea vizuală este diminuată. Muşchii extraoculari sunt slăbiţi şi
necoordonaţi iar intervalul de acomodare se micşorează. Sensibilitatea tactilă şi
dureroasă se diminuează sau pot dispărea complet. Auzul este unul din ultimele
simţuri ce va fi afectat sau se va pierde.
- procesele mentale-afectarea intelectului reprezintă un semnal anticipat care
împiedică indivizii să-şi înţeleagă propria slăbiciune. Gândirea este lentă şi calculele
sunt nesigure. Memoria este slăbită, în special faţă de evenimentele din trecutul
apropiat. Puterea raţionamentului este de asemenea slabă. Timpul de reacţie este
întârziat.
- caracteristici de personalitate-se pot declanşa caracteristici primare ale
personalităţii şi emoţiilor, precum în cazul intoxicării cu alcool. Manifestările pot fi
de euforie, exaltare, agresivitate, lipsă de inhibitie, încredere exagerată în forţele
proprii sau apatie.
- funcţiile psihomotorii-coordonarea musculară este scăzută iar mişcările fine
ale muşchilor pot deveni imposibile. Manifestările pot fi bâlbâiala, scrisul de mână
iligibil, şi coordonarea slabă în zborurile acrobatice sau în formaţie.
- simptome corespunzătoare hiperventilaţiei.
-cianoza-culoarea pielii devine albăstruie din cauza reducerii hemoglobinei
din capilare.
Stadiul critic. Acesta este stadiul de pierdere a cunoştinţei. El poate fi rezultatul
unei insuficienţe a sistemului circulator (stare de incoştienţă cu scăderea presiunii
sangvine) sau o cedare a sistemului nervos central (stare de inconştienţă cu
menţinerea presiunii sangvine). Prima situaţie este mai obişnuită în cazul hipoxiei
prelungite iar cea de-a doua în cazul hipoxiei acute. Fiecare dintre aceste situaţii
poate fi însoţită de convulsii şi de o eventuală insuficienţă a centrilor respiratori.Dacă
la acest stadiu nu se administrază oxigen 100 % , sau o coborâre la altitudini
nepericuloase nu are loc, urmează inevitabil decesul celui în cauză.

Simptomele hipoxiei

Ultima linie de apărare a membrilor de echipaj împotriva scăderii capacităţii


determinate de hipoxie, indiferent de cauza apariţiei acesteia, (defecţiuni mecanice
ale instalaţiei de presurizare sau a altor echipamente), este de a-şi recunoaşte
propriile simptome ale expunerii la hipoxie. Barocamerele le permit piloţilor să
experimenteze şi să-şi identifice simptomele individuale ale hipoxiei în condiţiii
controlate, în siguranţă.Indivizii vor experimenta propriile simptome sau combinaţii
de simptome în funcţie de vârsta, condiţia fizică, temperatura şi gradul de teamă. O
dată experimentate, aceste simptome ale hipoxiei pot fi clasificate atât ca semnale
obiective de către observatorul experimentului, cât şi ca simptome subiective
percepute de către subiect. În unele situaţii, o reacţie particulară poate fi sesizată atât
de către subiect cât şi de către observator.
-Semnale obiective. Deşi nu toate semnalele sunt recunoscute de către subiect,
ele pot fi în majoritatea cazurilor recunoscute de către supraveghetorul barocamerei.
Aceste semnale includ o creştere a frecvenţei sau a profunzimii respiraţiei (sau a
ambelor), cianoza, confuzie mentală, putere de raţionare scăzută, pierderea
capacităţii de coordonare a muşchilor şi inconştienţa. Modificările comportamentale,
cum ar fi stările de euforie sau de agresivitate exagerată pot fi sesizate şi de către
individul hipoxic şi de către observator.
-Simptome subiective. Semnalele de avertizare cele mai importante pentru
membrul de echipaj sunt de fapt acelea care pot fi sesizate şi identificate. Aceste
simptome sunt indicate drept o modalitate de a recunoaşte hipoxia în timpul testelor
în barocameră sau în timpul zborului cu avionul. Simptomele subiective care au fost
raportate sunt ,,foamea de aer’’ sau nevoia de oxigen, un sentiment de teamă, durere
de cap, năuceală, oboseală, nausee, accese de căldură sau de frig, vedere înceţoşată,
vedere ,,tip tunel’’(scăderea şi apoi pierderea vederii periferice), furnicături şi
amorţeală. Subiectul poate sesiza starea de euforie sau de agresivitate.
Experimentele şi recunoaşterea acestor simptome în barocameră au drept scop
să le ofere piloţilor o bază pentru recunoaşterea hipoxiei atunci când aceasta apare în
avion, în timpul zborului mai ales că aceste simptome se manifestă în aceeaşi ordine
de fiecare dată pentru fiecare individ.
Măsura de revenire din hipoxie constă în administrarea de oxigen sută la sută
prin inhalare. Atunci când recunoşte semnalele hipoxiei, pilotul trebuie să comute
instalaţia de oxigen pe poziţia de oxigen 100% corespunzătoare stării. Revenirea în
urma hipoxiei este rapidă atunci când se furnizează suficient oxigen. Un individ aflat
în pragul pierderii cunoştinţei îşi poate recăpăta toate facultăţile în 15 secunde de la
administrarea de oxigen în abundenţă. Cu toate acestea, nivelul de performanţă poate
fi afectat pe o durată de una până la două ore după o hipoxie severă.

Intervalul acţiunilor conştiente

Intervalul acţiunilor conştiente (time of useful consciousness TUC) reprezintă


perioada dintre momentul întreruperii alimentării cu oxigen sau expunerii la un
mediu sărac în oxigen, până în momentul în care reacţiile conştiente ale organismului
încetează. Individul nu mai este capabil să întreprindă acţiuni corective sau
protective. Acest interval nu reprezintă pierderea completă a cunoştinţei. Intervalul
acţiunilor conştiente este stabilit pentru indivizii aflaţi în stare de repaus. Orice efort
fizic va reduce considerabil acest timp.

Intervalul acţiunilor conştiente


Altitudinea Decompresie progresivă Decompresie rapidă
(ft) Şedere Activitate moderată
18,000 Aprox 40 min Aprox 30 min 20-25 min
20,000 10 min 5 min 3 min
25,000 5 min 3 min 2 min
30,000 1,5 min 45 sec 30 sec
35,000 45 sec 30 sec 20 sec
40,000 25 sec 18 sec 12 sec
43,000 18 sec 12 sec 12 sec

Intervalul actiunilor constiente ale pilotului, la altitudini mari, in lipsa alimentarii


cu oxigen
De exemplu, în cazul unei expuneri la hipoxie la altitudinea de 7.500 m,
intervalul acţiunilor conştiente ale unui individ mediu este în general de 3 până la 5
minute. Acelaşi individ, după executarea a 10 genoflexiuni complete, va pezenta un
interval al acţiunilor consistente de până la 1,5 minute. Pot apărea multe variaţii de la
individ la individ şi chiar în cazul aceleiaşi persoane.
La altitudini mai mari, intervalul acţiunilor conştiente se micşorează. Pericolul
hipoxiei la altitudini mari este aşadar evident şi măsurile luate trebuie să fie mai
degrabă orientate spre prevenirea apariţiei decât spre revenirea din această stare sau
tratamentul acesteia.
O decompresie rapidă poate reduce intervalul acţiunilor conştiente cu până la 50%
din cauza expiraţiei forţate a plămânilor ce se produce în timpul decompresiei şi în
cazul vitezei ascensionale foarte ridicate. Intervalul acţiunilor conştiente a mai fost
numit şi timp de performanţă efectivă (efective performance time EPT). Acesta este
definit ca intervalul de timp în care un individ este capabil să desfăşoare cu eficienţă
activităţi de zbor într-un mediu caracterizat de o alimentare necorespunzătoare cu
oxigen.

Măsuri de prevenire

Unii dintre factorii care favorizează apariţia hipoxiei sunt inevitabili prin natura
lor şi sunt incluşi în riscul misiunii de a zbura; altii pot fi reduşi prin obiceiuri
personale adecvate şi prin băgare de seamă.Astfel se recomandă:
-când se anticipează zbor peste 10.000 ft se recomandă să existe o rezervă
suplimentară de oxigen şi să se cunoască modalitatea de folosire adecvată ;
-asigurarea unei bune instruiriri a pasagerilor dacă este cazul;
-nu fumati;
-zburaţi doar dacă sunteţi 100% în formă şi nu luaţi medicamente sau droguri;
-asiguraţi-vă că sistemul de încălzire este funcţional, şi că există posibilitatea
de ventilare a cabinei cu aer din afară.