UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

Victoria COJOCARU Galina CHIRICĂ

Natalia CARABET

Dezvoltarea educației preșcolare

în Moldova: istorie, tradiții, perspective

Chișinău, 2019
1
 Lucrarea este dedicată aniversării a 40 de ani de activitate
a Facultății PEDAGOGIE,
Universitatea de Stat din Tiraspol

Aprobat pentru editare prin decizia Senatului UST din 18 iunie 2019

Autori:
1. Cojocaru Victoria, doctor habilitat, profesor universitar, UST
2. Chirică Galina, doctor, conferențiar universitar, UST
3. Carabet Natalia, doctor, conferenţiar universitar, UPS „I. Creangă”

Recenzenţi:
1. Jelescu Petru, doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea
Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă”, Chișinău
2. Panico Vasile, doctor, conferențiar universitar, Universitatea de Stat
din Tiraspol cu sediul la Chișinău
3. Sacaliuc Nina, doctor, conferențiar universitar, Universitatea de Stat
,,A. Russo”, Bălți

Consultant istoric: Crețu Vasile, lector universitar

Redactor: Procopii Liuba, doctor, conferențiar universitar

Tratatul Dezvoltarea educației preșcolare în Moldova: istorie, tradiții,

perspective este adresat studenților de la facultățile de Pedagogie, specialiș-
tilor din Învățământul preșcolar, celor interesați de Istoria pedagogiei.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

2
 CUPRINS

Cuvânt înainte...................................................................................................... 4
Introducere........................................................................................................... 8
Fundamentele Pedagogiei preșcolare ca știință................................................ 19
Premisele înființării și dezvoltării instituțiilor de educație timpurie............. 26
Educația preșcolară în Principatul Moldovei................................................... 28
Evoluția educației copiilor de vârstă timpurie în spațiul românesc............... 34
Dezvoltarea învăţământului public și educația preșcolară din Basarabia
în perioada interbelică (1918–1940).................................................................. 44
Istoria învăţământului preşcolar în Republica Autonomă Sovietică
Socialistă Moldovenească (1924–1940)............................................................ 74
Dezvoltarea învățământului preșcolar în Republica Sovietică Socialistă
78
Moldovenească (1940–1990)..............................................................................
Evoluția educației preșcolare din Republica Moldova (1991-2018)............... 94
Formarea cadrelor didactice pentru instituțiile de educație timpurie. Ten-
106
dințele de modernizare a acestui proces..........................................................
Evoluția și dezvoltarea presei de specialitate pedagogică (1812 – 2018)........ 114
Tendințe de modernizare a educației preșcolare în etapa actuală.................. 122
Universitatea de Stat din TIRASPOL (cu sediul la Chișinău). Facultatea
Pedagogie............................................................................................................. 128
Personalități notorii, savanți care și-au adus aportul în dezvoltarea edu- 145
cației preșcolare în Moldova...............................................................................
In Memoriam....................................................................................................... 168
În concluzie......................................................................................................... 177

Surse bibliografice............................................................................................... 178

Anexe.................................................................................................................... 183

3
 CUVÂNT ÎNAINTE

Arborele genealogic al ființei umane (homo sapiens – om cu rațiune, cult, inteli-

gent) își trage rădăcinile din copilărie. De viabilitatea acestor rădăcini depinde cum
va crește și se va dezvolta pomul vieții, pe cât de rezistent și flexibil va fi el la eta-
pele următoare ale ontogenezei. În acest sens, în copilărie, la vârstele timpurii (1-3
ani) și școlară mică (7-11 ani) se pun bazele personalității umane. De fundamentul
educațional la aceste vârste depinde temeinicia edificiului educațional în societate.
Toți noi, întreaga societate, de la mic până la mare, ”de la vlădică până la opincă”
își are izvorul, energia și desăvârșirea educațională în copilărie. După cum spunea
Antoine de Saint Exupery, toți noi venim din copilărie (și miniștrii, și parlamentarii,
și președinții etc.). Iată de ce, arhitecții acestei construcții educaționale inestimabile,
dar și muncitorii ei ordinari trebuie să fie bine educați, instruiți, pregătiți.
Pornind de la cele spuse, vom menționa că lucrarea științifico-didactică Dezvolta-
rea educației preșcolare în Moldova: istorie, tradiții, perspective, semnată de Victoria
Cojocaru, doctor habilitat, profesor universitar, Galina Chirică, doctor, conferențiar
universitar și Natalia Carabet, doctor, conferențiar universitar, este și ea, la rândul ei,
la fel de importantă precum este și însemnătatea celor șapte ani de acasă. Fiind des-
tinată studenților de la facultățile de Pedagogie, specialiștilor din învățământul pre-
școlar, celor interesați de istoria pedagogiei, ea reflectă în mod cronologic, pas cu pas
învățământul preșcolar în Principatul Moldovei; evoluția educației copiilor de vârstă
timpurie în spațiul românesc; dezvoltarea învățământului public și educația preșcolară
din Basarabia în perioada interbelică (1918 – 1940); istoria învățământului preșcolar
în RASSM (1924 – 1940) și în RSSM (1940–1990); evoluția învățământului preșco-
lar din Republica Moldova (1991–2018). În ea este abordată, de asemenea, formarea
cadrelor didactice preșcolare cât și tendințele de modernizare a acestui proces, istoria
și evoluția presei de specialitate pedagogică (1812–2018), tendințele de modernizare a
educației preșcolare în etapa actuală. Sunt marcate unele personalități notorii, savanți
care și-au adus aportul în dezvoltarea educației preșcolare în Moldova.
Enumerarea succintă a ideilor principale ale acestei lucrări deja ne vorbește
despre amploarea ei, care, la sigur, va permite cititorului să vadă trecutul istoric al
învățământului preșcolar în Moldova, să aprecieze la justa valoare prezentul lui, să
proiecteze și realizeze iscusit viitorul lui. Căci, așa cum a observat același Antoine
de Saint Exupery, toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își
mai aduc aminte.
Petru Jelescu, doctor habilitat în psihologie, profesor universitar,
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

4
 Dezvoltarea educației preșcolare în Moldova:
istorie, tradiții, perspective

Lucrarea prezintă un studiu sintetic de o valoare semnificativă științifică și apli-

cativă. În lucrare se descriu și se analizează comparativ etapele dezvoltării învăță-
mântului preșcolar: perioada interbelică; declinul educației preșcolare în Republica
Sovietică Socialistă Moldovenească (1940-1990); evoluția învățământului preșco-
lar din Republica Moldova (1991-2018). Analizând minuțios și logico-constructiv
aceste etape, autorii tratatului au evidențiat factorii pozitivi și negativi, obiectivi și
subiectivi care au favorizat și defavorizat dezvoltarea pedagogiei preșcolare pe de o
parte, și practicii educaționale preșcolare, pe de altă parte.
Autorii lucrării în elaborarea studiului nominalizat au apelat la cele mai efici-
ente metode de documentare științifică: studiul documentelor de arhivă; patrimoniul
științelor pedagogice; analiza comparativă a practicii educaționale din instituțiile
preșcolare; documentele guvernamentale; metoda comparativă și monografică. În
baza acestor metode și în baza principiului istorismului, constructivismului și poziti-
vismului istoric autorii lucrării explică științific și argumentat evoluția fenomenului
educației preșcolare cu momentele sale de continuitate și discontinuitate, evidenția-
ză etapele principale în dezvoltarea pedagogiei preșcolare ca știință socioumană. În
baza studiului evoluției învățământului preșcolar pe parcursul a o sută de ani autorii
lucrării în mod special evidențiază tendințele de modernizare a învățământului pre-
școlar în etapa actuală.
Acest studiu reprezintă un suport teoretico-practic benefic pentru formarea ca-
drelor didactice și științifice din domeniul Științe ale Educației. Analiza rezonabilă
a conceptelor teoretice și a experiențelor trecutului istoric îi va ajuta pe cercetători
și practicieni să evite unele căi greșite și să ocolească ideile educaționale descrise
eronat în unele documente de Stat și în istoria educației preșcolare.

Vasile Panico, doctor în pedagogie, conferențiar universitar,

Universitatea de Stat din Tiraspol

5
 Dezvoltarea educației preșcolare în Moldova:
istorie, tradiții, perspective

Lucrarea vine să ne convingă despre momentele semnificative care au

marcat evoluția educației preșcolare în Moldova.
Autorii argumentează necesitatea și utilitatea lucrării cu scopul de a re-
constitui parcursul anevoios al dezvoltării educației preșcolare și pentru a
demonstra că preocuparea pentru dezvoltarea educației preșcolare a existat
continuu, dar a fluctuat în funcție de contextul socio-politic, traversând ipos-
taze diferite.
Se apreciază pozitiv modul în care autorii prezintă informația științifică,
propunând un studiu de analiză a educației preșcolare în Moldova, a mo-
mentelor semnificative care au marcat evoluția acestuia începând din secolul
XIX până în prezent.
În capitolul dedicat Istoriei pedagogiei preșcolare ca știință, autorii fac
un excurs în dezvoltarea pedagogiei preșcolare în cele mai dezvoltate state
cum ar fi Grecia Antică, de asemenea și ideile marilor filosofi antici despre
educația copiilor de vârstă timpurie.
E de menționat modul în care autorii prezintă informația științifică refe-
ritor la momentele de referință a înființării și dezvoltării grădinițelor de copii
ca instituție de educație, Educația preșcolară în Principatul Moldovei.
Este util specialiștilor din învățământul preșcolar materialul informativ
ce ține de dezvoltarea învățământului public și educația preșcolară din Ba-
sarabia în perioada interbelică (1918-1940); istoria învățământului preșcolar
în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (1924-1940).
Interes deosebit prezintă tendințele de modernizare a învățământului pre-
școlar în etapa actuală .
Reieșind din informațiile culese cu minuțiozitate de către autorii lucră-
rii, suntem familiarizați cu etapele de dezvoltare a educației preșcolare în
Moldova; cu rolul instituțiilor de educație timpurie în procesul de formare a
personalității copiilor.
Autorii au studiat cu lux de amănunte materialul ce demonstrează numă-
rul de copii cuprinși în educație atât în mediul rural, cât și cel urban, pentru a
aduce la cunoștință care au fost problemele și schimbările socio-economice
ce au avut loc în acea perioadă și cum au fost depășite prin diferite programe.
Meritul autorilor de a prezenta personalitățile notorii, savanții care și-au
6
adus aportul în dezvoltarea educației preșcolare în Moldova este dublat de
importanța evoluției educației copiilor de vârstă timpurie.
Investigația realizată de Victoria COJOCARU, doctor habilitat, profesor
universitar, Galina CHIRICĂ, doctor, conferențiar universitar, Natalia CA-
RABET, doctor, conferențiar universitar este marcată de intenția de a spori
calitatea pregătirii specialiștilor din învățământul preșcolar și celor interesați
de istoria pedagogiei.

Nina Sacaliuc, doctor în pedagogie, conferențiar universitar,

Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălți

7
 INTRODUCERE

“Istoria este cea dintâi carte a unei naţiuni, căci într-însa îşi vede
trecutul, prezentul şi viitorul” (N. Bălcescu)

În toate timpurile şi la toate civilizațiile educaţia şi instruirea au consti-

tuit obiect de preţuire, de mândrie şi de cercetare. Instruirea este un proces
apărut odată cu conștientizarea omului a propriei existențe, constituind în
sine un proces de transmitere din generație în generație a experienței acumu-
late de veacuri. Istoria pedagogiei s-a consacrat, de la începuturile ei, ca un
ansamblu de idei, norme şi concepţii despre educaţie, apărute ca rezultat al
generalizării experienţei educative din diferitele etape ale dezvoltării istorice
a societăţii. Studiind fenomenul educativ în evoluţia şi dinamica sa, ea ana-
lizează condiţiile istorice în care apar şi se dezvoltă sistemele de educaţie,
diferitele instituţii sociale implicate, mai mult sau mai puţin, în actul educa-
ţional.
Studiile de istorie a educației preșcolare permit efectuarea unor analize
din perspectiva cerințelor prezente și a necesităților impuse de viitor. Cu-
noașterea trecutului, a diverselor aspecte educative cu care s-au confruntat
înaintașii noștri, ne oferă posibilitatea să înțelegem prezentul și să anticipăm
viitorul acestui domeniu de mare însemnătate socială care este educația pre-
școlară, fiind un adevăr istoric care înfăţişează, în semnificaţia şi dimensiu-
nea ei, evoluţia educaţiei preşcolare, ca parte integrantă a dezvoltării econo-
mico-sociale.
În lucrarea noastră ne-am propus un studiu de analiză a Educației preşco-
lare în Moldova, a momentelor semnificative care au marcat evoluția aces-
tuia începând din secolul XIX până în prezent, cu scopul de a reconstitui
parcursul anevoios al dezvoltării învăţământului preşcolar și pentru a de-
monstra că preocuparea pentru dezvoltarea învăţământului preşcolar a exis-
tat continuu, dar a fluctuat în funcţie de contextul socio-politic, traversând
ipostaze diferite.
Studierea şi analiza dezvoltării învăţământului preşcolar, permite o anali-
ză mai profundă a evoluţiei şi etapelor de schimbare a societății care au avut
loc din secolul al XIX-lea până în prezent. Acest studiu a scos în evidenţă,
cum au fost cuprinşi în educaţie copiii de vârsta 3-5 ani şi 5-7 ani, care a fost
8
de fapt rolul instituțiilor de educație timpurie în procesul de formare a perso-
nalității copiilor mici. Or, instituționalizarea copiilor mici reprezintă temelia
multor procese: adaptarea la noi medii sociale și educaționale, demararea
proceselor de comunicare/ relaționare cu adulți, dar și cu semeni, însușirea
noțiunilor de bază pe dimensiunea scriere, reprezentări elementare matema-
tice, mediu, învățarea tehnicilor de educație artistico-plastică, participarea la
activități colective artistice, sportive etc., prin urmare dezvoltarea lor fizică,
psihică, dar şi pregătirea pentru şcoală.
La fel, a fost studiat şi numărul de copii cuprinşi în educaţie, atât în me-
diul rural, cât şi în cel urban. Acest subiect a fost necesar de studiat pentru a
aduce la cunoştinţă, care au fost problemele şi schimbările socio-economice
ce au avut loc şi cum au fost depăşite ulterior prin diferite programe. Reeșind
din informaţiile culese, ne dăm seama care au fost etapele de dezvoltare a
învăţământului preşcolar în țara noastră. Un rol semnificativ a avut şi obţi-
nerea independenţei Republicii Moldova şi schimbările care au urmat, după
ce învăţământul a devenit una din priorităţile principale ale Guvernului Re-
publicii Moldova
Din datele obţinute putem să constatăm care sunt ratele de cuprindere
a copiilor în învăţământul preşcolar şi care este acum nivelul de creştere şi
participare în învăţământ a copiilor, în ultimii ani rata cuprinderii fiind mai
mare în mediul urban decât în cel rural. De asemenea au fost expuse şi date
despre formarea cadrelor didactice pentru învățământul preșcolar.
Acest subiect are implicaţii în dezvoltarea societăţii prezente şi viitoare,
care ar putea sta la baza unor decizii ce privesc întreg sistemul de învăţământ
preşcolar. O astfel de analiză ar putea constitui punctul de reper în Politica
Educaţională a Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării în ceea ce pri-
veşte educația copiilor de vârstă timpurie.
Nutrim speranța că lucrarea de față va fi utilă la formarea initială și conti-
nuă a cadrelor didactice, celor interesați de istoria pedagogiei și va contribui
considerabil la activizarea acestui proces.
Vom fi receptivi la toate sugestiile ce ni se vor adresa și vom avea senti-
mentul satisfacției depline pentru dialogul sincer cu cititorul.
Autorii

9
 Victoria GUȚU-COJOCARU, doctor habilitat în științe
pedagogice, profesor universitar

Născută la data de 18 iulie, 1951 în satul Țaul, raionul Dondușeni.

Studii: A absolvit Colegiul de Medicină din Chișinău (1970); Facultatea
Pedagogie și Psihologie Preșcolară a Universității de Stat „Alecu Russo” din
Bălți (1977).
A susținut teza de doctor în pedagogie la Universitatea Pedagogică din
Moscova și a obținut titlul științific de doctor în pedagogie (1991). Tema tezei
«Взаимосвязь подготовки и повышения квалификации организаторов
дошкольного воспитания». Conducător științific academicianul Vitalie
Slastenin. A activat la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (1987-
1997). În anul (2010 ) a susținut teza de doctor habilitat în științe pedagogice.
Tema tezei „Teoria și metodologia transferului inovațional în învățământul
superior”.
Experienţă didactico-ştiinţifică: metodist, director Grădinița-creșă nr. 39
din mun. Bălți. A activat la Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți. În
anul 1997 a fost transferată la Ministerul Educației și Științei, șef secție, șef-
adjunct Direcție Relații Internaționale și Schimb de Studenți, vice ministru al
Ministerului Educației și Științei, secretar științific al Consiliului Suprem pen-
tru Știință și Dezvoltare Tehnologică, șef Direcție Generală Politici în Sfera
Științei și Inovării din cadrul Academiei de Științe a Moldovei, rector la Uni-
versitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”, pro-
fesor universitar la Universitatea de Stat din Tiraspol cu Sediul la Chișinău.
Interese științifice:
• Managementul educațional, Managementul proiectelor, Manage-
mentul resurselor umane, Psihologia managerială, Didactica sau teoria în-
vățământului, Managementul în sfera cercetare-dezvoltare, Educația perma-
nentă, Managementul în asistența socială.
A participat la o serie de reuniuni științifice internaționale (Germania,
Olanda, Franța, Italia, Irlanda, Austria, Israel, Suedia, Spania, Grecia, Ma-
laezia, Ungaria, Cehia, Rusia, Ucraina, România etc.). Membru școlii doc-
torale Științe ale Educației. Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă,
Universitatea de Stat din Tiraspol.

10
 A contribuit la formarea doctoranzilor, a pregătit 6 doctori în științe pe-
dagogice, 2 doctori în domeniul educației preșcolare:
Slutu-Cebanu Lilia: „Fundamente psihopedagogice ale stilului manage-
rial în instituția preșcolară”.
Pelevaniuc-Cotos Ludmila: „Formarea și dezvoltarea culturii manageri-
ale în instituția preșcolară”.
Membru seminarului științific de profil din cadrul: Universității Pedago-
gice de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Tiraspol. Președinte,
referent oficial, membru al Consiliului Științific Specializat pentru susținerea
tezelor de doctor, doctor habilitat în științe pedagogice. Membru a comisiei
de experți MECC,ANACEC.
Experienţe de participare în proiecte: A participat la manifestări științi-
fice, inclusiv, conferințe, simpozioane; a participat în cadrul mai multor pro-
iecte naționale și internaționale; coordonatoare a Proiectului Tempus Visitors
programme in SCM To47.
Publicații: peste 130 de studii și articole, 10 monografii, multiple supor-
turi de curs și lucrări științifico-metodice.
Printre cele mai importante lucrări ce țin de specialitate, inclusiv forma-
rea cadrelor didactice în domeniul respectiv, menționăm:
Monografii:
1. Cojocaru Victoria, Aștifenei Rodica. Competențele de negociere edu-
cațională a managerilor din învățământul preuniversitar. Chișinău: Tipo-
grafia UST, 2019, 204 p. ISBN 978-9975-76-274-8.
2. Cotos Ludmila, Cojocaru Victoria. Formarea și dezvoltarea culturii
manageriale în instituția preșcolară. Bălți: S.n. Tipografia „Indigou color”,
2018, 179 p. ISBN 978-9975-3267-3-5.
3. Cojocaru V., Vladu M. Competențe decizionale în implementarea ino-
vațiilor. Chișinău: UST, 2017, 220 p. ISBN 978-9975-76-223-6.
4. Cojocaru Victoria, Cebanu L. Stilurile manageriale în instituţia
preşcolară. Chişinău, 2013. ISBN 978-9975-76-098-0.
5. Cojocaru V., Țvircun V., Pogolșa L., Guțu V., Cuznețov L. Interogații
pedagogice. Chișinău: Institutul de științe ale Educației, 2017, 280 p. ISBN
978-9975-48-106-9 .
6. Cojocaru V. Teoria şi metodologia transferului inovaţional în învă­ță­
mântul superior. Chişinău: Pontos, 2010, 244 p. ISBN 978-9975-51-136-0.
7. Cojocaru V., Socoliuc N. Formarea competenţelor pedagogice pentru
cadrele didactice din învăţământul universitar. Chişinău: Cartea Moldovei,
2007, 160 p. ISBN 978-9975-60-097-2.

11
 8. Cojocaru V., Sacoliuc N. Management Educaţional. Chişinău: Cartea
Moldovei, 2007, 264 p. ISBN 978-9975-60-061-3.
9. Cojocaru V. (coordonator) Dezvoltarea standardelor pentru
învăţământul postuniversitar în universităţile din Republica Moldova.
Chişinău: Pontos, 2007, 160 p. ISBN 978-9975-102-56-8.
10. Sacaliuc Nina, Cojocaru Victoria. Fundamente pentru o știință a
educației copiilor de vârstă preșcolară. Chișinău: Cartea Moldovei, 2005,
408 p. ISBN 978-9975-60-185-5.
Lucrări ştiinţifico-metodice:
1. Cojocaru V., Slutu L. Management Educaţional, Suport de curs (ciclul
II). Chişinău: Cartea Moldovei, 2007, 160 p. ISBN 978-9975-60-041-5.
2. Bucun N., Cojocaru V., Baciu S. (ş.a.) Glosar terminologic. Chişinău:
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2009, 106 p. ISBN 978-9975-4069-5-6.
3. Cojocaru V., Ticuţă E.R. Competenţe antreprenoriale prin metode
interactive. Chişinău: Pontos, 2011, 148 p. ISBN 978-9975-51-271-8.

12
13
 Galina CHIRICĂ, doctor în științe pedagogice, confe-
rențiar universitar, Decanul facultății Pedagogie UST

Născută la 16 februarie 1961 în satul Răscăieți, r-nul Ștefan-Vodă.

După absolvirea școlii medii din satul natal a făcut studii superioare la
Facultatea Pedagogie a Instituitului Pedagogic de Stat „Taras Șevcenco” din
Tiraspol. După finalizarea cu mențiune a studiilor, în anul 1983 este angajată
în funcție de asistent, apoi lector superior la Catedra de Pedagogie preșcolară
și metodici speciale la instituția absolvită.
Din 1989 face studii de doctorat la Universitatea Pedagogică de Stat din
Moscova, Rusia. În anul 1993 susține cu succes teza de doctor în științe pe-
dagogice Educația ecologică a copiilor anului 6 de viață și continuă activita-
tea în funcție de lector superior, apoi din anul 1997 – conferențiar universitar
la Catedra de Pedagogie și Metodica Educației Preșcolare, în prezent Catedra
Psihopedagogie și Educație Preșcolară.
Pe parcursul anilor de activitate pedagogică ține cursurile de Metodica dez-
voltării vorbirii la copii, Teoria și metodologia predării științelor în instituții-
le preșcolare, Educația ecologică a copiilor, Psihologia socială, Socializarea
personalității, Bazele defectologiei și logopediei, pentru studenții de la ciclul I;
cursurile de Psihologia influențelor sociale, Teorii și metodologii avansate în
didactica educației preșcolare (Științe) pentru studenții de la ciclul II.
A publicat peste 70 de articole, o monografie, este coautor al Curriculu-
mului educației copiilor de vârstă timpurie și preșcolară (1-7 ani) în Repu-
blica Moldova.
Domeniul de activitate științifică: Educația ecologică a copiilor; Socia-
lizarea personalității; Psihologie socială.
Conduce cu realizarea tezelor de doctorat, master în științe ale educației,
licență. Este membru al Școlii doctorale: „Ştiinţe ale Educaţiei” a Parteneriatu-
lui instituţiilor de învăţământ superior Universitatea de Stat din Tiraspol, Uni-
versitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul şi Institutul de Ştiinţe
ale Educaţiei, autor de proiecte științifice pentru Școala Doctorală, membru
al Seminarului Științific de Profil din cadrul UST 531. Pedagogie generală;
533 Pedagogie profesională, membru în Colegiul de redacţie al revistei UST
Acta et commentationes. Științe ale Educației, membru al Comisiei de Experți
a MECC al RM.
Printre lucrările publicate cu tematica Învățământul preșcolar se enumeră:
1. Chirică G. Problema continuității în formarea culturii ecologice la
14
copii. În: Învățământul universitar din Republica Moldova la 80 de ani, Ma-
terialele Conferinţei ştiinţifice Internaţionale. Chișinău: Universitatea de Stat
din Tiraspol, 2010, p. 48-52.
2. Chirică G. Socializarea – condiție importantă în afirmarea persona-
lității copilului. În: Pledoarie pentru educație – cheia creativității și inovării.
Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. Chișinău: Institutul de Şti-
inţe ale Educaţiei, 2011, p. 148-150.
3. Chirică G. Realizarea continuității în formarea culturii ecologice la
generația în creștere. În: Optimizarea învățământului în contextul societății
bazate pe cunoaștere. Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. Chi-
șinău: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2012, p. 69-74.
4. Chirică G. Abordări psihopedagogice ale educației ecologice a co-
piilor. În: Prerogativele învățământului preuniversitar și universitar în con-
textul societății bazate pe cunoaștere. Materialele Conferinţei Ştiinţifico-me-
todice. Vol. I. Chișinău: Universitatea de Stat din Tiraspol, 2014, p. 197-203.
5. Chirică G. Competențele ecologice ale adulților – condiție impor-
tantă în educația pentru mediu la copii. În: Acta et commentationes. Științe
ale educației. Revistă științifică, nr. 1 (6). Chișinău, 2015, p. 20-24.
6. Chirică G. Pregătirea ecoeducaţională a viitoarelor cadre didactice.
În: Monitorizarea cunoaşterii axată pe obţinerea performanţelor. Materialele
Conferinţei ştiinţifice Naţionale cu participare Internaţională. Chişinău: Uni-
versitatea de Stat din Tiraspol, 2016, p. 266-270.
7. Chirică G. Activitatea ecoeducațională a pedagogului modern –
imperativ al timpului. În: Reconceptualizarea formării inițiale și continue
a cadrelor didactice din perspectiva interconexiunii învățământului modern
general și universitar. Materialele Conferinței științifico-practice Naționale
cu participare internațională, Vol. I. Ch: UST, 27-28 octombrie, 2017. 345 p.,
pp. 43-48. ISBN 978-9975-76-214-4.
8. Chirică G. Valorificarea jocului cu subiect ecologic în educația pen-
tru mediu și cultură ecologică la copii. În: Materialele Conferinţei Republi-
cane a cadrelor didactice. Vol. IV. Chişinău, 10-11 martie 2018, 300 p., pp.
46-50. ISBN 978-9975-76-232-8.
9. Chirică G. Pregătirea viitoarelor cadre didactice din perspectiva so-
cializării copiilor. În: Materialele Conferinței Republicane a cadrelor didac-
tice, 1-2 martie, 2019, pp. 40-45. ISBN 978-9975-76-266-3
10. Кирикэ Г. Особенности выявления экологических представлений
у детей старшего дошкольного возраста. În: Materialele conferinței ști-
ințifice naționale cu participare internațională Învățământ superior: tradiții,
valori, perspective. Vol. II. Chișinău, 28-29 septembrie 2018. 164 p., pp.
150-155. ISBN 978-9975-76-249-6.
11. Кирикэ Г. Экологическое воспитание дошкольника. Кишинев
1995. Типография Академии Наук Республики Молдова. 164 с. ș.a.
15
 Natalia CARABET, doctor în științe pedagogice, con-
ferențiar universitar

Născută în orașul Cahul la 12 februarie 1970, a absolvit Școala pedagogică

din Cahul, Specialitatea: Educația în instituțiile preșcolare (1989), în perioada
1989-1993 a studiat la Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă”, din
Chișinău, Specializarea Pedagogia și psihologia preșcolară, obținând diploma
de: Profesor de pedagogie și psihologie preșcolară. Educator.
În perioada anilor 1997– 2001 a făcut studii de doctorat la Universitatea
Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă”, din Chișinău. A obținut titlul științific
doctor în științe pedagogice. Din anul 2007 a obținut titlul științifico-didactic
de conferențiar universitar în Teoria și metodologia educației preșcolare.
A activat în calitate de educator în grădiniță (1998), inspector în Direcția
Educație, Tineret și Sport, sectorul Botanica (1993-2000), Lector superior,
apoi conferențiar universitar– Facultatea Formare continuă a cadrelor didac-
tice și a celor cu funcții de conducere, catedra Management educațional, Uni-
versitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din mun. Chişinău (2000-2006),
conferențiar universitar la Catedra Teoria și Metodologia Științelor Reale și
Estetice, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din mun. Chişinău
(2007 – prezent).
Este autoare a peste 100 lucrări științifice, metodice, curricula universita-
ră (ciclul I licență, ciclul II master). Lucrările de referință sunt:
Monografii:
Carabet N. Grădinițele de copii: Istorie, Evoluție, Modernitate. Chiși-
nău, Tipografia Biotehdesign, 2015, 139 pag. ISBN 978-9975-933-66-7
Manuale:
1. Carabet N. Matematica. Ne pregătim de şcoală. Manual de matemati-
că pentru grupa pregătitoare (6-7 ani). Chişinău: Editura Biblion, 2013, 30 p.
ISBN 978-9975-138-35-2.
2. Carabet N. Математика – Готовимся к школе. Manual de matema-
tică pentru grupa pregătitoare (6-7 ani). Chişinău: Editura Biblion, 2013, 30
p. ISBN 978-9975-138-35-7.
16
 3. Carabet N. Matematica. Ne pregătim de şcoală. Manual de matemati-
că pentru grupa mare (5-6 ani). Chişinău: Editura Biblion, 2015, 48 p. ISBN 
978-9975-138-34-5.
Ghiduri:
1. Carabet N. Modele de proiectare zilnică în instituția de educație tim-
purie. Ghid de inspirație în planificare. Chișinău: Artpoligraf, 2019, 268 p.
ISBN 978-9975-3278-5-5 .
2. Carabet N., Gînju S., Haheu E. Activitatea de proiectare în grădiniţa
de copii. Ghid metodic pentru educatori şi studenţi. Ch.: UPS „I. Creangă”,
2010, 71 p.
3. Carabet N. Educaţia fizică în grădiniţa de copii. Ghid metodic pentru
educatori şi studenţi. Ch.: UPS „Ion Creangă”, 2010, 25 p.
4. Țap E., Carabet N., Calaraș C. Practica pedagogică, Ghid pentru rea­
lizarea practicii pedagogice, Formare continuă, Program de studiu Pedago-
gie preșcolară, Garomond Studio, Chișinău, 2019, 21 pag. ISBN 978-9975-
134-41-5.
5. Țap E., Carabet N., Calaraș C. Elaborarea tezei de recalificare / cali-
ficare profesională suplimentară la studiile superioare, Ghid, Formare con-
tinuă, Garomond Studio, Chișinău, 2018, ISBN 978-9975-134-40-8, 29 pag.
6. Țap E., Carabet N., Calaraș C. Practica pedagogică. Ghid, Formare
continuă, Recalificare (diferite specialități). Chișinău: Tipografia Garomond
Studio, 2019, 21 pag. ISBN 978-9975-134-42-2.
Suporturi de curs:
1. Carabet N. Managementul grupului de copii. Chișinău: Tipografia
Artpoligraf, 2016, 134 pag. ISBN 978-9975-3129-1-2.
2. Carabet N. Consiliere educațională. Suport de curs: Ciclul 2 – maste-
rat. Chișinău: S.n. 2016 (tipografia UPS ”Ion Creangă”, 2016, 108 p. ISBN
978-9975-46-272-3.
3. Carabet N. Teoria și Metodologia educației pentru familie și socie­
tate. Suport de curs. Chișinău: Artpoligraf, 2016, 96 p. ISBN 978-9975-
46-4273-1-2.
Lucrări didactico-metodice:
1. Carabet N. Asigurarea parteneriatului grădiniță– familie prin ședin-
țele tematice cu părinții. Tipografia Pulsul pieței, Chișinău, 2017, 104 pag.
ISBN 978-9975-3053-8-9, 373.2.018.1.
2. Carabet N. Repere teoretico-practice ale managementului instituți-
ei preșcolare. Chișinău: Tipografia Garomond-Studio, 2014, 178 pag. ISBN
978-9975-115-48-3.
17
 3. Carabet N. Compendiu Fișe de lucru individual în baza fișei de mo-
nitorizare a pregătirii copilului către școală. Tipografia Pulsul Pieței, Chiși-
nău, 2017, 305 pag. ISBN 978-9975-3053-4-1.

Activitatea curriculară universitară constă în predarea cursurilor: Mana-

gementul organizației preșcolare; Consilierea în educație preșcolară; Pro-
iectare și dezvoltare curricular; Filosofia și axiologia educației.
Activitatea extracurriculară rezumă la coordonarea tezelor de licență,
master, coordonarea activității Comisiei de calitate a facultății Științe ale
Educației și Informatică UPSC (președinte), participarea în calitate de mem-
bru al Consiliului Național pentru Curriculum (MECC).

18
 FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI PREȘCOLARE CA ȘTIINȚĂ

Istoria naţională e ştiinţa cea mai temeinică pentru întărirea conştiin-

ţei de neam, e cea mai în măsură să lege şi mai mult solidaritatea dintre azi
şi ieri, dintre trecut şi prezent, să adâncească în sufletele noastre cultul
strămoşilor pe care se sprijină tăria şi mărirea unei Patrii. ( E. Lovinescu)

La etapele inițiale ale dezvoltării umanității calea principală de pregătire

a copiilor pentru viața adultă erau jocurile cu utilizarea jucăriilor primiti-
ve, simple, ce reprezentau de fapt primele unelte de muncă, vânătoare și se
realizau prin imitarea mișcărilor adulților. Ca strategii de educație morală,
intelectuală servea folclorul (poveștile, parabolele, snoavele, zicătorile, pro-
verbele,...) prin care generațiilor tinere li se transmiteau normele de conduită
și conviețuire, modele de decizii potrivite în diverse situații.
În comuna primitivă, toţi copiii erau educaţi pentru activităţile specifice:
de vânătoare, pescuit. Viaţa tribală impunea mici diferenţe între educarea bă-
ieţilor şi cea a fetelor. Educaţia era făcută de adulţi şi consta în îngrijirea fizi-
că şi dobândirea experienţei de viaţă. Nu existau instituţii specifice, educaţia
realizându-se în activităţile cotidiene, prin ritualuri de iniţiere şi prin joc.
Odată cu dezvoltarea agriculturii şi începutul diferenţierii unor meserii a
apărut necesitatea formării unor deprinderi practice în aceste domenii, copiii
fiind pregătiţi de adulţii cu experienţă.
În antichitate, preocupările educative vizau în special aristocraţia (stă-
pânii de sclavi), pentru ceilalţi acestea limitându-se la pregătirea de luptă şi
pentru treburi gospodăreşti.
Bazele pedagogiei preșcolare ca știință s-au conturat în Grecia Antică,
fiind marcată de ideile, sfaturile cu privire la educația copiilor de diferite
vârste în familie. Cunoscute până în prezent sunt ideile de educație a copiilor
în stil spartan și grecesc (athenian), concepte diferite după scop și resurse
de realizare. În Sparta prevala scopul educației viitorului cetățean – ostaș,
sănătos și puternic fizic, nealintat prin alimentație și îmbrăcăminte, rezistent,
dârz, care nu cunoaște lacrimi și dezmierdare. Orientarea spre generații noi
sănătoase și rezistente explică grija sporită față de educația fetelor.
În Atena copiii mai des își petreceau timpul în partea mai izolată, liniș-
tită a casei – zona femeii. Respectiv, copiii erau tratați cu calmitate, atenție
19
sporită față de tot ce ține de alimentația, bolile, dezvoltarea lor. Din brațele
doicii copiii treceau pe mâinile unui sclav (de obicei celui ce nu putea lucra
fizic, în câmp).
Cu toate acestea, ideile de educație a copiilor în stil spartan și grecesc
aveau unele lucruri comune, ca de exemplu atitudinea față de sclavi, lucrul
fizic, atitudinea selectivă față de educație.
Aport semnificativ la identificarea conceptului de educație
l-a adus filosoful, savantul și enciclopedistul Democrit (460–
370 î.e.n.). Democrit menționa, că rezultatul bunei educații este
capacitatea de „a vorbi bine, a gândi bine, a face bine.” Demo-
crit menționa importanța pentru educație a pedagogului, care
„poate schimba oameni.”
Ideile inovatoare ale lui Socrate (469-399 î.e.n.) au condus
la apariția dialecticii. În opinia lui Socrate, scopul pedagogiei
(educației) este de a trezi în copil forțe spirituale. În contextul
educației pedagogul și copilul/elevul trebuie să fie la un nivel,
fapt ce presupune colaborare și dezvoltare.
Bazele pedagogiei ca știință au fost completate de ideile
filosofilor antici Platon și Aristotel.
Platon (427-347 î.e.n.) a determinat un șir de concepte
fundamentale în pedagogie, precum scopul educației și instru-
irii, raportul și legătura dintre social și educație. Referindu-se
la educația copiilor Platon scria că „cea mai eficientă educație
pentru un copil constă în joaca lui cu lucruri frumoase”. Gân-
ditorul a propus ideea educației realizate de Stat, centralizate a
copiilor de la vârstele cât mai mici, a identificat aspectele for-
mative ale jocului ca strategie de educație, a determinat principalele respon-
sabilități ale persoanelor menite să educe copiii. Platon preconiza ca educa-
ţia copiilor de vârstă preşcolară (3-6 ani) să se facă în instituţii publice, sub
îndrumarea unor femei pregătite în acest scop. Poveştile, legendele, cântul
şi jocul ocupau locul central în formele de activitate pentru această categorie
de vârstă.
Aristotel (384-322 î.e.n.) a formulat ideea dezvoltării ar-
monioase a personalității, care include dezvoltarea fizică, inte-
lectuală și morală. Esențial pentru educație era luarea în consi-
derare a intereselor, nevoilor copilului. Perioada preșcolară, în
viziunea lui Aristotel, era una din cele mai importante pentru
formarea și dezvoltarea personalității. Deosebit de important
era să se axeze eforturile asupra dezvoltării intelectuale, morale prin dezvol-

20
tarea limbajului, activităților de lecturare. Aristotel considera că înainte de 7
ani copiii trebuie educaţi în familie, în două etape:
1) în prima – de la naştere la 5 ani – o mare însemnătate revine hranei,
mişcării, jocurilor, cântecelor şi poveştilor, călirii organismului, recoman-
dând să se aibă în vedere să nu-i obosească;
2) între 5 şi 7 ani încep lecţiile de pregătire pentru şcoală. După Aristotel,
de educaţie vor beneficia toţi oamenii născuţi liberi (şi el exclude copiii de
sclavi din acţiunea educativă).
Știința Pedagogie a fost îmbogățită și concretizată odată cu
apariția primului tratat pedagogic, scris de pedagogul și orato-
rul din Roma – Marcus Fabius Quintilian (35-100). Lucrarea
sa, „De institutione oratoria” ("Despre oratorie") este primul
tratat sistematic de pedagogie, fiind un punct de referință im-
portant pentru școlile medievale de retorică în literatura renas-
centistă. Singura operă extinsă a lui Quintilian este opera din
12 volume despre retorică, intitulată „Institutio Oratoria”. Această lucrare
abordează nu doar teoria și practica retoricii, ci și educația fundamentală,
educația copiilor mici prin familiarizarea acestora cu mediul, cu natura.
Quintilian menționa că un copil este educat de părinți, de pedagog și de
doică. Doica îl face pe copil sănătos, dar el trebuie să se exprime corect, să
aibă calități demne formate. De la pedagog copilul învață, devine înțelept,
preia norme morale. Quintilian pleda pentru educația organizată, în șco-
li, dar menționa că este important ca copilul să dorească să vină să învețe,
să aibă emoții pozitive în școală sau în preajma pedagogului. Marcus Fa-
bius Quintilianus a elaborat o adevărată teorie a educaţiei. El recomanda ca
educaţia să înceapă la o vârstă fragedă, iar doica copilului trebuie să aibă o
pronunţie corectă pentru a influenţa vorbirea lui. Astfel ca orator, el acordă
multă atenţie dezvoltării vorbirii şi artei oratorice.
În Evul Mediu, se preconiza o educaţie distinctă pentru laici şi clerici.
Nu existau instituţii specifice pentru copiii de vârstă preşcolară, responsabi-
litatea educației copiilor revenind familiei. Fetele feudalilor erau de obicei
trimise, la o vârstă fragedă, în mănăstiri, pentru a fi educate. Copiii feudali-
lor laici erau educaţi până la 7 ani la curtea seniorului, apoi, când au apărut
şcolile, ei le frecventau primind cunoştinţe de cultură generală, de adminis-
traţie şi conducere, prin care să fie apărate privilegiile de castă. Unii fii de
feudali erau pregătiţi pentru ierarhia bisericească. Educația lor viza exclusiv
domeniul religios, pedepsele corporale fiind încurajate, în virtutea concepţiei
că spiritul trebuie să domine trupul. Copiii iobagilor şi ai meseriaşilor erau
educaţi în familie, în procesul muncii.

21
 În epoca modernă, în perioada pregătirii şi desfăşurării revoluţiilor bur-
gheze şi a dezvoltării relaţiilor capitaliste, a apărut un interes sporit pentru
educaţie şi cultură, chiar şi pentru pregătirea muncitorilor pentru industria
maşinistă. Apar numeroase şcoli elementare, un nou sistem de educaţie mai
înaltă, medie şi superioară. Este cultivat umanismul, cultul libertăţii şi ac-
tivităţii. Pedagogii umanişti critică educaţia scolastică feudală, propunând
dezvoltarea armonioasă a personalităţii, a spiritului creator, activ, liberal prin
activităţi şi metode adecvate.
O urmă importantă în pedagogie a lăsat utopistul Thomas Morus, (1478-
1535) avocat, scriitor și om de stat englez. În 1515 Morus a
scris cea mai faimoasă și controversată operă a sa, „Utopia”, un
roman în care un călător imaginar, Raphael Hythloday (al cărui
prenume este o aluzie la Arhanghelul Rafael, purtătorul adevă-
rului, și al cărui nume în greacă înseamnă „cel care vorbește
fără sens”), descrie organizarea politică a unei națiuni insulare
imaginare, Utopia (joc de cuvinte între grecul ou-topos, „niciun
loc”, și eu-topos, „loc bun”). În această carte, orașul Amaurote este prezen-
tat, printre altele, ca fiind „Cel mai valoros și mai demn”.
În opera sa, Morus contrastează viața socială contențioasă a statelor eu-
ropene, cu aranjamentele sociale ordonate și rezonabile ale Utopiei și ale
ținuturilor din jurul ei (Tallstoria, Nolandia, și Aircastle). În Utopia, proprie-
tatea privată nu există, și se practică o toleranță religioasă aproape absolută.
Mesajul principal al operei este necesitatea, în primul rând, de ordine și dis-
ciplină, mai degrabă decât libertate. Societatea descrisă este aproape totalita-
ră, și foarte diferită de ceea ce înțelegem astăzi prin libertate. Este o lume în
care încercările de discutare a politicilor publice în afara forumurilor oficiale
se poate pedepsi cu moartea.
Marele pedagog ceh Jan Amos Comenius a demarat pro-
cesul de dezvoltare a pedagogiei științifice, menționând im-
pactul pentru știință a pedagogiei preșcolare. I.A. Comenius
(1592-1670), filosof, gramatician și pedagog ceh, membru al
sectei Frații Moravi, s-a ocupat întreaga viață de perfecționa-
rea metodelor pedagogice. Opera sa „Școala maternă”, îl face
să fie considerat, la etapa actuală, părintele educației moderne.
A realizat o delimitare a pedagogiei ca un sistem de sinestătător care studia-
ză educația. A abordat toate problemele importante ale pedagogiei legate de
metodă, conținuturi, de ideal, inclusiv a ajuns la concluzia că pedagogia ela-
borează niște norme care se exprimă prin principii didactice. A elaborat 27 de
principii didactice, dintre care cel mai important este „principiul instituției”.

22
A afirmat că „Viața e o școală”, a elaborat periodizarea vârstelor (copilărie,
tinerețe, maturitate), menționând aparte importanța primei perioade, care în
opinia lui Comenius, durează 6 ani.
Printre iluminiştii secolului al XVIII-lea, J.-J. Rousseau are o contribu-
ţie importantă la închegarea concepţiei referitoare la educaţia
preşcolară, chiar dacă unele din ideile sale par şi astăzi prea în-
drăzneţe sau utopice. Jean Jacques Rousseau este un reprezen-
tant de primă importanţă al pedagogiei filosofice, care a deschis
un traseu deosebit de fecund în istoria pedagogiei. Figură destul
de controversată a epocii iluminiștilor, Jean Jacques Rousseau a
lăsat o imensă bogăţie de idei în perimetrul gândirii pedagogi-
ce, devenind unul dintre stâlpii pedagogiei universale. Adept al principiului
„educaţiei negative”, Rousseau consideră că rolul educatorului este de a-l
păzi şi apăra pe copil de influenţele externe venite din partea societăţii. Face
o duioasă pledoarie pentru întoarcerea la natură, la resursele funciare ale
existenţei nealterate de intervenţia oamenilor.
Lucrarea fundamentală în care se structurează ideile sale pedagogice este
intitulată „Emil sau Despre educaţie”. Acest adevărat tratat de pedagogie
este un fel de roman, scris într-o manieră literară, eseistică, inconfundabilă,
și cuprinde o prefaţă şi cinci “cărţi” sau capitole. În aceste capitole sunt prefi-
gurate într-o modalitate ascendentă laturile educaţiei dimensionate în confor-
mitate cu treptele de vârstă ale copilului: până la 2 ani, accentul este pus pe
îngrijirea şi educaţia fizică, între 2 şi 12 ani, are loc educaţia simţurilor prin
contactul direct cu natura, de la 12 la 15 ani, primează educaţia intelectuală,
iar de la 15 ani până la vârsta majoră accentul este pus pe educaţia morală.
Ideile social-politice şi cele pedagogice din opera „Emil sau Despre edu-
caţie”, considerată de Goethe drept „Evanghelia educaţiei naturale”, au ge-
nerat, pe de o parte, entuziasmul aderenţilor, admiratorilor şi simpatizanţilor,
pe de altă parte, injurii ale adversarilor şi detractorilor. A fost de notorietate
scandalul creat de scânteietorul şi talentatul Voltaire care l-a acuzat în artico-
lul “Sentimentul cetăţeanului” că, fiind un tată denaturat (şi-a trimis copii în
Casa copiilor găsiţi), nu are autoritatea morală de a fi recunoscut drept auto-
rul unui tratat de educaţie. Rousseau a răspuns şi în presă şi în „Confesiuni”,
cu eleganţă, că, simţindu-se membru al Republicii lui Platon, şi-a încredinţat
copiii statului, aceasta a fost şansa lor de a primi o educaţie cetăţenească.
În periodizarea sa, etapa preşcolară este cuprinsă între 2 şi 12 ani. Ca-
racteristica acestei etape este educarea simţurilor prin observarea naturii şi
acumularea experienţei senzoriale, prin activităţi de educare a limbajului,
desen, cânt, educarea auzului ş.a. Principala limită a acestei teorii este întâr-

23
zierea educaţiei intelectuale (după 12 ani), când Rousseau consideră că apare
năzuinţa de a cunoaşte. Adept al educaţiei libere, J.-J. Rousseau cere res-
pectarea personalităţii copilului, preconizează „autoevaluarea", dar limitează
rolul educatorului, considerând copilul, la naştere, bun, virtuos, iar societatea
ca fiind aceea care îl „perverteşte". [apud 37, p.13].
Un aport considerabil în dezvoltarea pedagogiei preșcolare ca știinţă l-a
adus Pestalozzi ( Johann Heinrich Pestalozzi) (1746-1827) a
fost un pedagog elvețian și reformator al educației. Considerând
că tineretul trebuie să fie înzestrat nu numai cu cunoștințe, ci și cu
deprinderi practice, a preconizat îmbinarea instrucțiunii cu mun-
ca productivă. Principiile școlii pestalozziene au fost preluate, cu
unele îmbunătățiri, de întreaga pedagogie științifică: intuiția, stimularea acti-
vității proprii a copilului, respectarea individualității lui, asigurarea dezvoltării
armonioase și echilibrate a omului și încadrarea în comunitatea educativă (de
la familie până la umanitate). Având în vedere particularitățile educației copii-
lor mici a propus de luat în considerare particularitățile de vârstă a copiilor, de
lucrat cu ei treptat, pleda pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor – fizică, es-
tetică și morală, a propus un sistem de gimnastică elementară, adică accesibilă
oricărui copil, menționa rolul activităților de muncă pentru dezvoltarea copilu-
lui. A îmbogățit și reînnoit conținutul și metodele învățământului primar, fiind
considerat întemeietorul școlii populare. În spațiul românesc, ideile lui Pesta-
lozzi pătrund mai întâi în Transilvania prin intermediul lui Stephan Ludwig
Roth, care i-a fost discipol și colaborator la Yverdon. Aceste idei au influențat
regulamentul școlar din Țara Românească (1832) și cel din Moldova (1835).
Johann Heinrich Pestalozzi a fost unul dintre cei mai valoroşi continuatori ai
concepţiei teoretice a lui J.J. Rousseau cu privire la educaţia copilului. În plan
practic, el merge mai departe decât Rousseau. Astfel, adunând la propria fer-
mă un număr de copii săraci sau vagabonzi, Pestalozzi îi instruieşte şi îi învaţă
cum să muncească pentru a se descurca în viaţă. Este un prim început pentru
el ca viitor mare pedagog, dar un început care îl desemnează ca fiind primul
care a realizat în mod practic îmbinarea muncii productive cu instrucţia. El
era convins că sărăcia provine mai ales din lipsa cunoştinţelor şi înlăturarea
unul asemenea neajuns i-ar ajuta pe oameni să muncească mai ordonat şi mai
eficient. În 1780 Pestalozzi publică o culegere de cugetări intitulată „Orele de
seară ale unui sihastru” în care continua ideea lui Rousseau despre educaţia
conformă cu natura, dar îşi exprimă propriile convingeri cu privire la rolul
familiei în educarea copilului, la orientarea primilor săi paşi în viaţă. Aceste
idei le continuă în romanul social „Leonard şi Gertruda” şi îndeosebi în lucra-
rea „Cercetările mele asupra mersului naturii în dezvoltarea genului uman”

24
(1797). Aici el analizează cele trei mari stadii ale societăţii şi ale individului în
dezvoltarea şi formarea sa ca fiinţă socială: vârsta naturală, socială şi morală.
Aceste stadii se succed în conformitate cu nişte legi naturale, dar, prin forţa
omului şi a educaţiei, ele trebuie să devină şi stadii ale educaţiei. O scurtă
analiză a lucrărilor sale cu caracter pedagogic ne va da posibilitatea să reţinem
câteva concluzii cu privire la aportul pe care el îl aduce la dezvoltarea teoriei
şi practicii educative: a) Omul, prin natura sa, nu este perfect; ca atare, el poate
deveni astfel doar prin exercitarea unei influenţe educative corespunzătoare
din partea societăţii. Influenţând modul în care se desfăşoară educaţia la nive-
lul întregii societăţi, este posibil ca tendinţele negative ale naturii umane să fie
diminuate, iar cele pozitive să fie amplificate; b) Scopul educaţiei îl constituie
dezvoltarea forţelor interne specifice naturii umane. Acestea pot fi dezvoltate
numai daca activitatea educativă se fundamentează pe iubire şi pe credinţă etc.
Pedagogul socialist – utopist din Scoția, Robert Ouen (1771-1858) pen-
tru prima dată a instituționalizat copiii de vârstă preșcolară,
insistând la o educație obștească, de Stat. A inițiat procesul de
interzicere a angajării copiilor la muncă sub 10 ani. A inițiat
deschiderea Institutului nou de educație a caracterului, din care
făceau parte: creșa (1-3 ani), școala pentru copiii mici (3-5 ani),
școala primară (5-7 ani). Ouen menționa importanța mediului
pentru educație, de aceea recomanda izolarea copiilor mici de
unele vicii, exemple nedemne ce se pot observa în societate.

25
 PREMIZELE ÎNFIINȚĂRII ȘI DEZVOLTĂRII INSTITUȚIILOR
DE EDUCAȚIE TIMPURIE

În multe state apare necesitatea de a organiza educația copiilor mici. Dar,

să o luăm de la început… Denumirea – Grădinița de copii vine din Germa-
nia, de la expresia kindergarden, ce în traducere înseamnă – grădină (grădi-
niță) pentru copii. Prima grădiniță-kindergarden a fost înființată în 1837 în
Ban-Blankenburg de către Froebel-pedagog, inovator, autorul sistemului de
educație a copiilor mici.
Friedrich Fröbel (Froebel) (1782-1852), pedagog german
progresist, a adus o contribuţie însemnată în dezvoltarea peda-
gogiei preşcolare, pornind de la experienţa primului institut de
educaţie a copiilor mici (kindergarden – grădiniţa de copii), or-
ganizată la Blaukenburg, în Turingia. El a propus jocuri cu figuri geometrice,
ocupaţii manuale, recitări, convorbiri, cânt ş.a., având ca obiectiv dezvolta-
rea vorbirii şi a simţurilor, a îndemânării manuale şi a spiritului de ordine.
Totodată, a subliniat ideea că jocul este forma de activitate cea mai potrivită
la această vârstă şi că, prin joc, se dezvoltă capacităţile creatoare.
Jocul este explicat de Frőbel prin instinctul de activitate al copilului. El
consideră că jocul trebuie dirijat de adult, dar exagerează concepând până în
cele mai mici detalii, jocuri cu figuri geometrice, inhibându-le copiilor capa-
cităţile de invenţie şi creativitatea. Cu toate aceste limite, Frőbel are meritul
(dedus din experimentare) de a fi organizat un sistem minuţios de educaţie
preşcolară, promovând o metodică a organizării vieţii copiilor în grădiniţă, o
pregătire temeinică a „conducătoarelor de jocuri".
Ideile lui Frőbel ne învață nu numai să supraveghem un copil, ci să ne
îngrijim de întărirea fizică a corpului, a spiritului copilului, dezvoltarea emo-
țiilor lui, a antrena mintea și gândirea, a-l familiariza cu natura și oamenii.
Simbolic, Frőbel compara un copil cu o plantă, ambele având nevoie de grijă
permanentă competentă, uneori și educatorii fiind numiți ,,grădinari,,.
Sistemul educațional a lui Frőbel se discuta foarte mult în comunitățile
pedagogice internaționale. Pe de o parte se accentua rolul pozitiv al fenomenu-
lui– apariția și deschiderea grădinițelor de copii. Printre avantaje se menționa:
 eliberarea femeii, care putea să se încadreze în câmpul muncii, să
câștige, pentru existență, asigurându-și bunuri materiale fără bărbat;
26
  femeia putea să învețe, să se formeze ca specialist;
 copilul începea să fie privit nu ca averea sau ca problema părinților,
ci averea și problema societății în general.
Pe de altă parte, s-au conturat un șir de probleme sociale, ca de exemplu:
• instabilitatea grădinițelor de copii, care erau în fond private și se
închideau;
• nu era o sistemă pusă la punct de educație a copiilor în grădiniță, dar
și de formare-pregătire a cadrelor pentru grădinițele de copii;
• la nivel social totuși prevala ideea, că de educația copiilor trebuie să
se ocupe femeia și nu bărbatul.
Copiii nu mai puteau fi ținuți, pur și simplu, acasă / pe sobă. Timpul im-
punea cerințe de educație, fie și elementare, a copiilor și generației în creștere
(tineri și adulți).
Interesul a numeroşi scriitori ruşi pentru educaţie a fost constant încă
de dinaintea conturării pedagogiei ca ştiinţă. Etapa modernă în dezvol-
tarea pedagogiei se referă la secolul al XIX-lea, marcat de
K. Uşinski. Modernitatea pedagogiei începe odată cu definirea
conceptelor fundamentale, atunci când se conturează pedagogia
generală, care include în structura sa teoria educaţiei (fundamen-
tele pedagogiei) şi teoria instruirii (didactica generală). Ea va de-
păşi limitele pedagogiei tradiţionale: ancorarea în empiric, nedi-
ferenţierea dintre educaţie şi pedagogie. Ştiinţifizarea se face pe
alte căi, generând paradigma psihologică sau centrarea pe social. În Rusia K.
D. Uşinski (1824-1870) a formulat indicaţii preţioase privind educarea pre-
şcolarilor. El afirmă că la baza acesteia stă observarea lucrurilor şi fenomene-
lor înconjurătoare, logica naturii fiind cea mai accesibilă celor mici. El insistă
pe dezvoltarea intelectului şi a limbajului ca fiind legate între ele, arătând că
limba maternă bine învăţată este suportul întregii dezvoltări psihice. Principiul
instuiţiei a fost prefigurat de Uşinski ca mijloc de îmbogăţire a cunoştinţelor,
de dezvoltare a organelor de simţ, de însuşire a limbii materne. Şi el a acordat
un rol exagerat educaţiei în familie, considerând că nici o altă instituţie educa-
tivă nu poate egala influenţa mediului familial.

27
 EDUCAȚIA PREȘCOLARĂ ÎN PRINCIPATUL MOLDOVEI

Până în prezent în Republica Moldova au existat puţine publicaţii despre

istoria dezvoltării învăţământului public preşcolar. În unele lucrări despre
istoria învăţământului (Şt. Ciobanu, O. Andrus, T. Crăciun şi alţii) există
menţiuni despre grădiniţe, dar, de obicei, doar cifre ce vizau numărul de
instituţii şi contingentul de copii la o anumită dată. La începutul anilor 50
ai secolului XX apar unele articole şi broşuri despre dezvoltarea învăţămân-
tului public preşcolar în perioada sovietică. Acestea fie nu menţionau nimic
despre istoria învăţământului preşcolar înaintea instituirii regimului sovietic,
fie susţineau că în Republica Moldova în perioada pre-sovietică nici nu exis-
tau grădiniţe, şi că existau doar anumite grupuri private pentru preşcolari.
Cu toate acestea, studiul materialelor de arhivă arată că învăţământul
public preşcolar în Moldova îşi are origine încă din secolul al XlX-lea, când
făcea parte din Imperiul Rus, sub numele de provincia Basarabia. Aici se
dezvoltau aceleaşi forme de învăţământ, inclusiv învăţământul preşcolar,
care a existat în întregul imperiu.
Prin semnarea păcii în București (16 mai 1812), Basara-
bia a devenit o provincie a Rusiei, și acest statut i-a adus noi
structuri, valori administrative. La 7 august 1812 a fost numit
guvernator Scarlat Sturza.
Până la acest eveniment au fost elaborate și propuse ,,Re-
guli temporare,, – un document cu statut de Constituție, care reglementa
drepturile locuitorilor pe teritoriul Basarabiei. În acest document era stipu-
lat că populația era eliberată de impozite și serviciu militar pe o perioadă
de timp de 3 ani, documentele de Stat vor fi organizate în două limbi, gu-
vernatorul este persoana împuternicită și responsabilă, care va institui două
departamente pe care le va dirija. Primul departament va fi responsabil de
legi, activitatea judecăților, cultele, poliția și educația. Al doilea departament
va monitoriza aspectele statistice din regiune, veniturile, vama, comerțul și
industria. O perioadă de timp Basarabia era condusă de Sfatul boierilor sub
patronatul guvernatorului Sturza, conform tradițiilor – cu respect față de cre-
dință, popor și limbă.
Starea de lucruri la compartimentul Educație din acea perioadă, este mai
28
mult discutată și analizată comparativ perioadelor precedente. Unele surse
păstrate până azi susțin ideea că în Basarabia la acel moment nu existau nici
un fel de școli. Acest fapt, însă nu explică activitatea fructuoasă a persona-
lităților ca: Petru Movilă, Dimitrie Cantemir, ș.a.. Până în anul 1812 școlile
existau pe lângă biserici, pregătirea cadrelor bisericești era organizată la un
nivel destul de înalt. Acest lucru, este exemplificat prin prezența literaturii
didactice foarte răspândită în acea perioadă – manualul episcopului erudit
Amfilohii din Hotin. Este cunoscut faptul că pe teritoriul Basarabiei până în
anul 1812 erau și școli private, ca de exemplu cele din Bumbăta, Holercani,
Ișnovăț, Scumpa, Melești, dar este un adevăr că în majoritatea sa populația
era incărturară.
La 31 Ianuarie 1813 în Chişinău, graţie intervenţiei Mitropolitului Gav­
riil Bănulescu-Bodoni, se deschide prima şcoală sub domina-
ţia rusească şi anume – Seminarul Teologic. Î.P.S. s-a născut în
anul 1746 în oraşul transilvănean Bistriţa, din părinţii Grigorie
şi Anastasia Bănulescu-Bodoni. Mitropolitul hotărâse să des-
chidă un seminar încă din anul 1812, pentru formarea viitorilor
preoţi, la început cu doua clase, una pregătitoare şi alta grămă-
ticească. Însă, din lipsa unui local, cursurile s-au deschis abia la
31 ianuarie, anul 1813. Timp de şase ani, Seminarul ajunge la o organizare
deplină prin înfiinţarea succesivă a claselor: pregătitoare, gramatică, sintaxa,
poezia, retorica, filozofia şi teologia. La început în seminar erau admiși și
studiau copii din diferite pături sociale. Era posibil ca după studiul incomplet
la seminar unii studenți să plece, fiind angajați la serviciu. Practic, jumătate
din cei ce absolveau seminarul, se angajau în calitate de profesori. Se cunosc
și unele date statistice: din 37 de absolvenți (promoția unui an) 16 s-au an-
gajat și au activat ca profesori. Dintre absolvenții seminarului fac parte așa
personalități ca: Alexei Mateevici, Victor Crăsescu, Chicu George ș.a.
Seminarul cu organizaţia ce i s-a dat de către Mitropolitul Gavriil a func-
ţionat timp de zece ani. La 23 octombrie 1823 Seminarul din Chişinău a fost
reorganizat după regulamentul din 1808–1814, cu toate clasele, avându-l ca
rector pe arhimandritul Irineu, iar ca inspector – pe Victor Purişchevici. Po-
trivit acestui regulament, concentrarea învăţământului inferior, secundar şi
superior în seminar se desfiinţa: învăţământul superior trecea la academii,
cel secundar la seminare teologice, şi cel inferior la şcoli spirituale ţinutale
şi parohiale. Între toate aceste şcoli se stabileau legături administrative şi
anume: şcolile duhovniceşti inferioare se refereau la cele secundare. Acestea
erau supuse celor superioare, iar şcolile superioare – academiile, ce erau pe
lângă „comisiunea şcolilor duhovniceşti” de pe lângă Sfântul Sinod.

29
 În Rusia, în acea perioadă fusese deja constituite nu doar principiile de or-
ganizare, dar şi bazele didactice ale educaţiei preşcolare, elaborându-se diverse
manuale pentru educatori, cărţi pentru copii, manuale, se publica revista „Gră-
diniţa" («Детский сад»). Cele mai cunoscute documente în acea perioadă:
„Constituirea caselor educaţionale" («Установлeние по воспитательным
домам»), publicat în 1797 (conform acestuia casele educaţionale dispuneau de
o diviziune separată pentru copiii de la 1 an la 6 ani) şi „Regulamentul privind
conducătorii de orfelinate" («Наказ лицам, непосрественно заведующими
детскими приютами»), publicat în 1832, care, ulterior, a dobândit statut de
lege. Acestea şi alte documente au devenit punctul de referinţă la organizarea
primelor instituţii preşcolare în provincia Basarabia.
Era pe larg cunoscută şi pusă în practică, atât în Basarabia, cât şi în toată
Europa, experienţa grădiniţelor din Germania care activau în baza sistemului
lui Frоbel. Însă, controlul în exces a activităţii copilului, care ducea la edu-
carea pedantă şi suprimarea autonomiei copiilor a dus la faptul că sistemul
Frоbel nu s-a înrădăcinat în Imperiul Rus, inclusiv în Basarabia, unde pentru
preşcolari se deschideau instituţii de diferite tipuri: orfelinate, centre educa-
ţionale, grădiniţe. De regulă, acestea erau instituţii private şi, mai rar – pu-
blice. Nu exista un program unic care să definească obiectivele şi conţinutul
activităţii didactice. Fiecare instituţie preşcolară, determina individual conţi-
nutul activităţii didactice. Dar, cu toate acestea, instituţiile preşcolare ofereau
copiilor nu numai hrană, îngrijire şi supraveghere, dar, mai presus de orice,
educarea şi pregătirea acestora pentru continuarea studiilor. În pofida varie-
tăţii de programe, punerea în aplicare a oricărei dintre acestea, avea un singur
obiectiv: să asigure bunăstarea copiilor şi viitorul beneficiu pentru stat, şi
anume: „educarea oamenilor fericiţi şi cetăţenilor utili". Toate programele,
fară excepţie, din cadrul instituţiilor de învăţământ preşcolar propuneau res-
pectarea principiului organizării familiale, neadmiterea pedepsei corporale a
copiilor, se indicau cerinţele privind atitudinea atentă şi grijulie faţă de copii,
şi abordarea individuală în procesul de organizare a oricărei activităţi.
Toate instituţiile insuflau, în mod necesar, copiilor săi bunele moravuri,
acestui obiectiv fiind subordonate toate orele, jocurile şi educaţia religioa-
să. Întreaga varietate de programe prevedea formarea deprinderilor copiilor
legate de disciplină şi ordine, dezvoltarea capacităţilor mentale prin studie-
rea obiectelor simple. Îmbogăţirea copiilor cu cunoştinţe de bază, învăţarea
artizanatului, sau, cum s-ar spune astăzi, muncii manuale. Toate activităţile
şi jocurile cu copiii trebuiau să fie organizate, mai cu seamă, în aer liber.
Copiilor mai mari, li se propuneau lecţii organizate pentru alfabetizare, scris
şi socotit, cânt. În toate instituţiile, se desfăşurau activităţi ţintite asupra dez-

30
voltării vorbirii, modului de exprimare şi de gândire a copiilor. Activităţile
organizate pentru copii trebuiau să fie diverse, accesibile, de scurtă durată,
care să contribuie la dezvoltarea multilaterală a copiilor. Programele, înain-
tau cerinţe ridicate faţă de profesori, mentori, îngrijitori. Aceştia, de obicei,
urmau cursuri speciale de pregătire, şi trebuiau să reprezinte un exemplu
de comportament etic şi să studieze caracteristicile individuale ale copiilor.
Sarcinile acestora includeau, pe lângă activitatea educaţională cu copiii, şi
controlul special asupra stării sanitare a încăperilor, a corpului, îmbrăcămin-
tei şi încălţămintei copiilor, care trebuiau să fie curate. De asemenea, era
necesar de a ţine legătura cu părinţii copilului bolnav. Îngrijitoarele trebuiau
să acţioneze şi în calitate de “judecători” a copiilor în cazul controverselor şi
neînţelegerilor acestora, să insufle copiilor atitudinea prietenoasă unuia faţă
de celălalt şi ajutorul reciproc în caz de necesitate, precum şi bunăvoinţă.
Primele instituţii de învăţământ public preşcolar în Basarabia erau or-
felinatele pentru copiii din familiile sărace. Scopul acestor instituţii era in-
struirea şi educarea fizică şi morală a copiilor mici. Un astfel de orfelinat a
fost deschis în Chişinău, la 6 decembrie 1845, de către soţia guvernatorului
Basarabiei, doamna Cekovici. La orfelinat erau acceptaţi copiii nou-născuţi
şi până la 12 ani. Este de menţionat faptul că, copiii mai mici de trei ani, se
aflau la orfelinat împreună cu mamele lor, ceea ce îi proteja de stresul emoţi-
onal şi sporea eficienţa activităţilor cu aceştia.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XlX-lea, în Basarabia sunt
deschise grădiniţe pentru copii din diferite pături ale populaţiei. În confor-
mitate cu Enciclopedia Sovietică Moldovenească (Chişinău, 1977) prima
grădiniţă din Basarabia a fost deschisă în 1862 de către Kirill Ianovsky – un
renumit pedagog, directorul educaţiei în Basarabia. Deja primele grădiniţe,
sau aşa-numitele “şcoli", desfăşurau activităţi, îndreptate spre dezvoltarea
deplină a copilului şi punerea în aplicare a cerinţelor programului, menţi-
onate mai sus. Iată cum descrie absolventul cursurilor de instruire, Fiodor
Podoba, activitatea grădiniţei din Chişinău, deschisă în mai 1867 de către
doamna Aghişeva: „La propunerea directorului, împreună cu un amic, am
vizitat şcoala menţionată şi am fost nespus de încântat de lecţiile doamnei
Aghişeva. Era ca o mamă, înconjurată de copiii pe care îi iubea şi care o iu-
beau; mamă, în sensul deplin al cuvântului. Prima jumătate de oră a lecţiei
a constat în citirea imaginilor: un copil ia o imagine, priveşte imaginea şi o
numeşte, denumirea este scrisă în partea de jos a imaginii, iar educatoarea
pronunţă fiecare sunet, arătându-i copilului, şi îl scrie pe tablă, după care
copilul repetă, astfel încât prin joacă se învaţă întreg alfabetul, dar nu prin
sunete aparte, ci prin cuvinte întregi, şi peste 3, sau cel mult – 4 luni, un

31
copil între 3 şi 7 ani (vârsta copiilor acceptaţi) învaţă să citească şi să scrie,
fără să devină plictisit de nici una din aceste activităţi. Cea de a doua lecţie
a început după un sfert de oră de recreare, timp în care copiii joacă popice
şi înscriu premiile câştigate, sau sar peste cercuri, sau amenajează un mo-
bilier-jucărie din buline şi beţişoare, împletesc coşuri din hârtie colorată şi
modelează diverse figuri, fac piramide şi desene din cuburile lui Frobel etc.
În general, recreaţia nu este una educativă, însoţită de mustrări, farse, cio-
cănele, ci este una raţională, activă, utilă şi plăcută pentru copii. Cea de a
doua lecţie a fost dedicată povestirilor în baza imaginilor zoologice, însoţite
de glume şi istorioare despre caracterul şi viaţa diferitor animale. Astfel de
explicaţii, ascultate de la un mentor, erau repetate de copii în fraze întregi pe
cât era posibil. Apoi, iar recreaţie şi una din distracţiile descrise, după care
s-a povestit niţel din istoria sacră ... şi, în cele din urmă, aş fi dorit să văd
unele tablouri din istoria Rusiei, dar acestea lipsise şi, în opinia mea, este
regretabilă atât lipsa tablourilor care să reprezinte istoria Rusiei, cât a celor
care să reprezinte viaţa zilnică a unui ţăran, care, deşi sunt prezente în toate
şcolile publice, din cauza indiferenţei profesorilor, arareori sunt explicate. Ele
sunt importante, deoarece cunoaşterea istoriei naţionale şi a modului de viaţă
a ţăranilor, chiar şi pe scurt, este necesară, şi prezintă interes pentru copii.
... Poate mulţi vor observa că nu am menţionat nimic despre aritmetică. Şi
aceasta este parte a procesului de instruire, dar nu pentru a-i plictisi pe copii,
ci în formă de joc: o cutie cu bileţele, pe care sunt scrise sume, diferenţiale,
derivate, apoi bileţele mai mici, care indicau termeni ale sumei şi alte operaţii
aritmetice, relevante rezultatelor menţionate anterior. Copilul lua bileţelul mai
mic, şi găsea, în minte, deducerea numerelor menţionate mai sus, apoi îl aşea-
za la locul potrivii. Astfel, sunt exersate patru operaţii aritmetice (aritmetica
lui Şiman), iar scrierea cifrelor se învaţă la înscrierea premiilor, din jocul cu
popice. ... Taxa pentru studii, este destul de nesemnificativă şi poate fi achitată
chiar şi de persoanele cu venituri mici (4 ruble pe lună). Este necesar ca so-
cietatea să acorde mai multă atenţie acestei şcoli, pentru că merită ..." (Ziarul
„Monitorul Provincial al Basarabiei" nr.18, din 4 mai 1868).
După cum se poate vedea, frecventând grădiniţa, copilul putea obţine,
o dezvoltare timpurie şi multilaterală – o bază necesară, pentru şcolarizarea
ulterioară.
Nu există date despre instituţiile preşcolare din perioada sec. XIX şi în-
ceputul sec. XX, deşi, potrivit datelor statistice incomplete, colectate numai
în Sankt Petersburg de Societatea lui Frobel pentru promovarea educaţiei
primare a copiilor, în 1896, în Basarabia, activau grădiniţele. (Ciuvaşev, Is-
toria dezvoltării învăţământului preşcolar în Rusia).

32
 Faptul că în Basarabia până în 1918 au existat nu doar grădiniţe separate,
ci o anumită reţea, se confirmă şi prin următoarele. În Apelul profesorilor şi
învăţătorilor către popor din 3 mai 1917 se indică faptul că la următorul Con-
gres Național al Învățătorilor Moldoveni din Basarabia din 25 mai 1917, se
va discuta: „Starea învăţământului moldovenesc în şcolile de toate treptele,
inclusiv în grădiniţe, şcolile primare şi medii, şcolile pedagogice, seminarele
teologice ş.a." (Şt. Ciobanu, „Unirea Basarabiei", cap. XXV, pag. 103, Chi-
şinău, ed. Universitas, 1993).
Se presupune că reţeaua de grădiniţe era formată, în principal, de insti-
tuţii private, pentru familiile înstărite şi instituţii preşcolare ale zemstvei –
pentru copiii din familiile cu venituri mici, aşa-numitele grădiniţe „popu-
lare". Componența socială a copiilor în grădiniţe era strict diferenţiată: în
grădiniţele, care primeau copiii bogaţilor, copiii săracilor nu erau acceptaţi.
Limba de instruire în grădiniţe era limba rusă, fapt, care excludea includerea
copiilor băştinaşilor din regiune. Prima grădiniţă unde instruirea se realiza în
limba moldovenească a fost deschisă abia la 25 iunie 1917. Iată cum acest
fapt a fost descris în ziarul „Cuvântul Moldovenesc" din 09 iulie 1917: „Du-
minică, 25 iunie 1917 la Chişinău a fost deschisă prima instituţie de învă-
ţământ preşcolar cu predare în limba moldovenească. Este grădiniţa pentru
copii care îi pregăteşte pe aceştia pentru studiile în cadrul şcolii moldove-
neşti. ...După rugăciune, preotul a ţinut un discurs, în cadrul căruia a numit
grădiniţa prima rază de soare pentru copiii moldoveni". Deschiderea primei
grădiniţe moldoveneşti a fost, punctul de plecare pentru instituirea altor gră-
diniţe naţionale în Basarabia. În rândul populaţiei, a luat start propaganda
extinsă de atragere a copiilor moldovenilor în grădiniţe. Este de menţionat,
în acest sens, un articol în ziarul „Copiii – viitorul nostru" al unui simplu
soldat, Zagaievschi, care scria: „Când părinţii sunt la muncă, copiii rămân
nesupravegheaţi şi fără îngrijire, adesea îşi provoacă traumatisme, se pot
îneca şi jucându-se cu focul pot provoca nenorociri. Fraţi şi surori din Mol-
dova, deschideţi cât mai curând grădiniţe! În grădiniţe copiii pol fi îngrijiţi
de soţiile preoţilor, profesori, asistentele medicale ş.a. Grădiniţele primesc
copii de la vârsta de 2 până la 7 ani. Ziua aceştia se află la grădiniţă, iar
noaptea acasă. ... Nu uitaţi – copii sunt viitorul nostru, şi au nevoie de grija
noastră. Grădiniţele pot salva vieţile multor copii şi totodată vor oferi o dez-
voltare bună copiilor, ... aceştia vor învăţa mai multe jocuri pentru copii, vor
cunoaşte mai multe basme şi poveşti interesante din viaţa poporului nostru şi
a altor popoare, cei mai mari vor învăţa să scrie şi să citească...".

33
 EVOLUȚIA EDUCAȚIEI COPIILOR DE VÂRSTĂ TIMPURIE
ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

Putem afirma că învăţământul preşcolar românesc se numără printre

sistemele de învăţământ cu cea mai lungă tradiţie, care de la începuturi a
răspuns prompt noutăţilor din domeniul educaţiei copiilor mici. Apariţia în
Ţara Românească şi în Moldova încă de la mijlocul sec. al XVII-lea a unor
şcoli care aveau ca limbi de predare latina şi elina, a constituit pentru cultura
acestor tinere state un fapt valoros apreciat, ca atare, de majoritatea studii-
lor care au tratat o asemenea problematică. Predarea în limba elină devine
aproape exclusivă începând din sec. al XVIII-lea când se instalează în aceste
ţări domeniile fanariote. Dorind să continue eforturile făcute de domnitorii
români pentru sprijinirea culturii şi învăţământului în această parte a Euro-
pei, mulţi dintre domnii fanarioţi – Nicolae şi Constantin Mavrocordat, Gri-
gore al II-lea Ghica, Ioan Callimachi, Grigore Alexandru Ghica, Alexandru
Ipsilanti ş.a. au contribuit la înfiinţarea şi buna funcţionare a unor instituţii
de învăţământ şi cultura. De exemplu A. Ipsilanti hotărăşte în 1776 să reor-
ganizeze Academia Domnească de la Bucureşti (înfiinţată încă din 1694 de
către Constantin Brâncoveanu). Ea avea să funcţioneze de acum pe patru
cicluri, câte trei ani fiecare, făcând să crească durata studiilor la 12 ani. Pre-
darea se făcea nu numai în elină, ci şi în greacă, latină, franceză sau italiană.
Un alt exemplu îl constituie hrisovul domnului Ţării Româneşti, Constantin
Racoviţă, în care se consemnează că „oricine va năzui la învăţătură, toţi să
fie primiţi să înveţe carte” înlesnind astfel accesul la învăţătură şi al tinerilor
din păturile sărace. Şi în Moldova, prin hrisovul domnitorului Grigore al II-
lea Ghica, se prevedea reorganizarea Academiei Domneşti din Iaşi (înfiinţată
în 1717 sub domnia lui Nicolae Mavrocordat) şi se înfiinţează un număr de
şcoli dintre care 26 erau româneşti. În Transilvania, odată cu intrarea acesteia
sub suveranitatea Austriei, ofensiva culturală a catolicismului şi a iezuiţi-
lor se intensifică, fapt care a determinat o creştere a numărului de instituţii
de învăţământ aparţinând celor patru biserici privilegiate (catolică, luterană,
calvină şi unitariană). Din păcate, cu regret populaţia românească majoritară,
ca şi religia ortodoxă continuă să fie tolerate şi, în consecinţă, drepturile ce
li se cuveneau, să fie mult diminuate. Acest fapt avea repercusiuni serioase
şi asupra accesului liber al tinerilor români la o formă sau alta de instruire.
Ca urmare a acestui fapt, mulţi tineri transilvăneni se instruiau în Ţara Ro-
34
mânească sau în Moldova. Curtea de la Viena este obligată să acorde unele
înlesniri cu privire la dreptul de instrucţie şi la îndeplinirea unor funcţii în
administraţia statului tuturor confesiunilor. Prin contribuţia unor gânditori
români ca Ioan Molnar-Piuariu, Gh. Şincai, Dimitrie Eustatevici ş.a. se in-
tensifică acţiunea de organizare a unor şcoli româneşti sau de tipărire a ma-
nualelor (bucoavnelor) în limba română. Se organizează astfel la Blaj (1782)
şi Sibiu primele cursuri de pregătire a învăţătorilor pentru şcolile româneşti.
Un important rol în pregătirea tinerilor intelectuali români l-a avut gimnaziul
de la Blaj, singura şcoală de nivel înalt pentru românii din Transilvania. Aici
se predau, cu predilecţie, discipline cu caracter filologic-umanist, iar printre
profesorii de renume s-au numărat şi Samuil Micu, Gh. Şincai, Petru Maior
– distinşi reprezentanţi ai „Şcolii ardelene”, mişcare culturală progresistă a
românilor din Transilvania. Având un caracter antifeudal şi constituind o ex-
presie a conştiinţei naţionale în formare, Şcoala ardeleana urmărea obţinerea
egalităţii în drepturi a naţiunii române cu celelalte populaţii din principat şi,
totodată, înlăturarea stării de înapoiere a poporului român prin răspândirea
culturii. Preluând ideea latinităţii poporului român de la umaniştii sec. al
XVII-lea şi dezvoltând-o în spirit luminist, ideologii acestei mişcări culturale
au acţionat şi ca adevăraţi educatori, atât în domeniul teoriei pedagogice, cât
şi în cel al practicii educative.
Prima insituție de educație, a fost deschisă în Chișinău, în anul 1813.
Acest așezământ era un seminar teologic, care influiența cultura din întreaga
zonă de centru.
Primele exemple şi poate cele mai semnificative, sunt cele care privesc
absorbţia rapidă a ideilor pedagogiei froebeliene (în a doua jumătate a seco-
lului al XIX-lea) si ale pedagogiei montessoriene (în prima jumătate a seco-
lului al XX-lea) în spaţiul educaţiei copilului mic. Ambele curente au avut
un puternic răsunet în plan european, dar în aceeaşi măsură în plan naţional.
Exceptând perioada de „închidere” a porţilor inovaţiei şi trasarea unei funcţii
îndeosebi sociale a instituţiei – grădinţă, în timpul celei de-a doua jumătăţi a
secolului XX, cu deosebire în anii '70-'80, învăţământul preşcolar a fost per-
manent infuzat cu idei, concepţii, practici inovative, inspirate de cercetări din
ţară sau din străinătate, care au creat premisele unor schimbări mult mai uşor
de realizat în perioada postdecembristă. O trecere în revistă a unora dintre
evenimentele importante din istoria învăţământului preşcolar/general româ-
nesc este cu atât mai necesară pentru a demonstra că preocuparea pentru dez-
voltarea învăţământului preşcolar a existat continuu, dar a fluctuat în funcţie
de contextul sociopolitic naţional şi european, traversând ipostaze diferite.
Prezintă interes Regulamentul școlilor din Țara Românească (1776),

35
care a fost introdus de Domnitorul Alexandru Ipsilanti, fiind prima încercare
de reglementare coerentă a sistemului educațional (ce avea în vedere și învă-
țătorii, și educatorii). Principalele sale prevederi se refereau la codul de etică
al cadrelor ce vor lucra cu copii și elevi:
• corpul profesoral: „Dascălii să se așeze totdeauna în număr de șase,
învățați fiind pentru fiecare fel de obiect, însă: doi pentru gramatică, unul pen-
tru matematică sau aritmetică, geometrie și astronomie încă și istorie; unul
pentru științele naturale, unul pentru religie și unul pentru limba latină veche
și italiană. Științele naturale să se învețe în limba elină, urmând pe Aristotel
și pe comentatorii lui, iar matematicele, de nu se va putea să se învețe cum se
cuvine în limba elină, să fie predate și în limba latină sau în limba italiană,
care din ele se va socoti mai prețioasă. Erau precizate totodată și criteriile după
care se stabileau veniturile acestor dascăli și anume: „după predare și valoarea
lui personală, după judecata și hotărârea înălțimii sale”.
• sprijinirea elevilor fără posibilități, introducându-se pentru prima
dată un sistem de burse acordate de Domnitor, câte douăsprezece burse pen-
tru fiecare din cei cinci ani, deci un total de 60 de burse, „pentru ca lipsiți de
orice altă grijă și nepreocupați de cele necesare pentru viață să aibă neîn-
trerupt în vedere învățarea lecțiilor”.
• proveniența elevilor: În acest sens reglementarea era una restric-
tivă, accesul în academie fiind permis „doar copiilor de neam bun, adică
copiii boierilor în lipsă, sau urmașii boierilor numiți mazili, sau străini să-
raci, nu însă și ai țăranilor cari se îndeletnicesc cu plugăria și păstoria”.
În același sens, copiii negustorilor sau ai meșteșugarilor erau admiși doar la
cursul elementar de „învățare numai a gramaticii.” Vârsta minimă de admi-
tere pentru elevii bursieri era de șapte ani cu condiția „ca să nu fie însă niște
proști și leneși încât pe alții sârguitori să-i lenevească”.[22]
• programul de desfășurare a lecțiilor, timpul liber și repausul du-
minical, măsurile disciplinare, cu accent pe tactul pedagogic și concordanța
dintre greșeală și pedeapsă: „Iar dacă vreunul din ei pare neorânduit și tur-
burător al ordinii celorlalți, pe unul ca acesta să-l îndepărteze, nu însă cu
injurii și cu biciul, ci cu mijloace atrăgătoare pe care pedagogia le arată, de
la cele mai ușoare către cele mai grele înaintând”. [22]
Calendarul de mai jos încearcă să ofere un bilanţ istoric al celor mai im-
portante momente care privesc învăţământul preşcolar îndeosebi sub aspect
structural, legislativ-normativ, dar care considerăm că sunt utile pentru a stabili
un reper în radiografierea evoluţiei învăţământului destinat celor mai mici.
1866 – Profesorul Atanasie Popescu, din Brăila, remarcă faptul că pro-
iectul de Lege al instrucțiunii elementare, primare, secundare şi superioare

36
din 24 ianuarie 1866, prevedea pentru prima dată, norme referitoare la înfi-
inţarea “grădiniței de copii”.
1874 – Titu Maiorescu, în calitate de ministru al instrucţiei, oferă trei
bursiere la Gotha, unde se afla un centru de pregătire a „conducătoarelor” de
grădiniţe.
1880 – Într-un proiect al ministrului Vasile Conta, se prevedea înfiinţarea
de grădini de copii.
1881 – Profesorul Barbu Constantinescu, director al Şcolii Normale a
Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român, pune la 1 aprilie bazele unei
„Societăţi române pentru grădina de copii”, care urma să se ocupe de înfiin-
ţarea de „grădini de copii” sau „şcoli froebeliene”. În art. 11 al statutului noii
societăţi se preciza scopul acesteia:
– „a ajuta familia în educaţia copiilor, în vârsta fragedă de la trei la şapte
ani, dezvoltându-le într-un mod armonios atât partea fizica, cât şi partea in-
telectuală şi morală;
– a răspândi acest mod de educaţie şi ideea de grădini de copii orfani şi
părinţi săraci, oferindu-le gratuit mijloacele de educaţie” .
1881 – La 23 aprilie, este înfiinţată de către Societatea româna pentru
grădini de copii, prima grădină de copii din România, aflată în clădirea Şcolii
Normale de la Sf. Ecaterina, în apropiere de Podul Şerban Vodă. Grădiniţa
avea 80 de copii, era condusă de o “bunicică” (adică femeie bună), Frederica
S. Prager, împreună cu două ajutoare. În septembrie 1892 se muta în localul
din strada Ostaşilor nr. 2, unde funcţionează şi astăzi sub denumirea de Gră-
diniţa nr. 78 din sectorul 1, Bucureşti.
1884 – Deputatul Nicolae Ionescu propune organizarea de către Stat a
unor grădinițe de copii după modelul celor create de Froebel.
1885 – La un congres al corpului didactic s-a făcut propunerea de a se
crea câte o Grădiniță de copii pe lângă fiecare şcoală primară.
1886 – În proiectul de lege pregătit de ministrul D. Sturdza, cu ajutorul
lui Spiru Haret, s-a făcut propunerea de înfiinţare a grădinițelor de copii.
Într-un studiu al Ministerului Învăţământului din anul 1964 [2] se preciza
că între anii 1809–1890, în Banat şi Transilvania au funcţionat 67 de grădi-
nițe de copii, cea din Turda şi cea din Cluj fiind înfiinţate chiar înainte de a fi
deschisă prima grădiniță pentru copii din Europa, de către Froebel.
1891 – În Transilvania şi Banat se adopta Legea pentru înfiinţarea grădi-
nilor de copii, unde se accentuează ideea că dezvoltarea şi educarea la vârsta
timpurie este de mare importanţă pentru om.
1892–1893 – Se înfiinţează o grădiniță de copii cu predare în limba ro-
mâna în Scheiul Braşovului.

37
 1896 – Se adoptă, la Bucureşti, Legea învăţământului primar şi normal
primar, prima care legiferează înfiinţarea instituţiilor de stat pentru educa-
rea copiilor de vârstă preşcolară. Această lege marchează o nouă etapă de
dezvoltare a sistemului de educaţie, legată de personalitatea lui Spiru Haret
– marele ministru, aşa cum Nicolae Iorga îl numea în Istoria învăţământului
românesc. Tot prin această lege se permitea înfiinţarea Grădinițelor particu-
lare.
1896–1910 – Erau înfiinţate în România 166 de grădini pentru copii cu
170 de posturi de educatoare.
1897 – Se înfiinţează prima grădiniţă particulară din România, în Bucu-
reşti, pe strada Luigi Cazavilan, numită Grădiniţa de copii Regina Marghe-
rita cu predare în limba italiană, unde învăţau 27 de copii.
1909 – Spiru Haret are iniţiativa Legii pentru şcolile de copii mici, prin
care se impulsiona dezvoltarea învăţământului preşcolar. Ea a apărut în Mo-
nitorul Oficial nr 58.
1910 – Apare Regulamentul pentru administrarea interioară a şcolilor de
copii mici, care prevedea frecventarea gratuită a grădiniței de copii, dar şi
obligativitatea frecventării ei de către copiii de 6 ani.
1924 – În Monitorul Oficial nr. 101 din 26 iulie apare Legea pentru învă-
ţământul primar şi preșcolar, „Legea pentru învățământul primar al statului
şi învățământului normal-primar”, promulgată prin Decret regal la 24 iulie
1924 şi publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 101 din 26 iulie
1924. ce prevedea integrarea “şcolilor de copii mici“, adică a “grădinițelor de
copii”, în învăţământul primar şi, de asemenea, obligativitatea frecventării
lor de către copiii de 5-7 ani.

Grădina (grădinița) din Dorohoi, 1924

38
 Grădinița din Dorohoi, 1924

Grădinița din Vaslui, deschisă în casa unei gospodine,

care era și educator, anul 1930

1933 – A fost înfiinţată Asociaţia pedagogică a învăţătoarelor de la şco-

lile de copii mici din România. Tot atunci apare revista „Copilul” – revista
mamelor şi educatoarelor.
În acest an a fost numită o inspectoare în întreaga ţară pentru instituţiile
preşcolare (în 1938 erau cinci, iar în 1939 – zece, câte una pentru fiecare din
cele zece regiuni în care fusese împărţită ţara în 1938).
– A luat fiinţă Asociaţia Montessori, a cărei preşedinte de onoare a fost
Nicolae Titulescu, iar preşedinte activ – Constantin Rădulescu Motru. Ilie
Sulea Firu desemnat chiar de Maria Montessori „director general al mişcării
Montessori în România”, a fost secretar al Asociaţiei.
39
 1939 – În Legea pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului pri-
mar şi normal, se renunţă la denumirea de “şcoli de copii mici” şi se utilizea-
ză cel de “grădină de copii”, iar cadrul didactic purta denumirea de “învăţă-
toare”. Grădinița era tot obligatorie pentru copiii de 5-7 ani.
1948 – În Decretul pentru reforma învăţământului, se introduce sintagma
de Învăţământ preşcolar, care era facultativ şi cuprindea „cămine de zi” şi
„grădinițe de copii”.
1956 – Denumirea de „grădina de copii” este înlocuită cu termenul de
“grădiniţă de copii”, instituindu-se mai multe tipuri:
 cu orar normal (9-12 ore zilnic),
 săptămânal,
 cu orar redus (6 ore),
 sezoniere,
 la sate (6-12 ore).
Se utiliza titulatura de educatoare şi erau pregătite în şcolile (liceele)
pedagogice.
1956–1966 – Funcţionau 7 875 grădiniţe cu 354 677 copii şi 12 533
educatoare.
1968 – Este adoptată Legea învăţământului nr. 11 care considera învă-
ţământul preşcolar drept prima treaptă a învăţământului din România, dar
totodată, prevedea caracterul facultativ al acestuia. Tot atunci a fost coborâtă
vârsta de şcolarizare – de la 7 la 6 ani, grădiniţele urmând a fi organizate cu
trei grupe:
 mică,
 mijlocie,
 mare.
1970-1982 – Apare “Revista învăţământului preşcolar”, care a fost re-
luată în serie nouă după 1990 şi înregistrează apariţii şi în prezent (sub îngri-
jirea prof. Silvia Dima).
1973 – Este emisă hotărârea prin care învăţământul preşcolar devine par-
te din sistemul general de învăţământ.
1973–1975 – Se elaborează studiul cu privire la generalizarea învăţă-
mântului preşcolar.
1974 – Se elaborează Programa activităţilor instructiv-educative în gră-
diniţa de copii.
1979 – Se revizuieşte programa din 1974.
1982 – Este emis Decretul nr. 65 cu privire la trecerea grădiniţelor cu
program prelungit şi săptămînal în subordinea întreprinderilor de Stat.
1978-1990 – Se pune accent pe educaţia politică şi funcţia de suprave-

40
ghere a copiilor, grădiniţa fiind considerată un serviciu oferit de stat pentru a
asigura integrarea în producţie a mamelor.
1987 – Apare o nouă programă, destinată învăţământului preşcolar.
1990 – Apar primele grupe de grădiniţă Waldorf.
1991 – Apare o primă formă a programei de după 1989, revizuită.
– Este iniţiat programul PETAS destinat învăţământului preşcolar (în
colaborare cu UNICEF), care va avea o mare influenţă asupra organizării
învăţământului preşcolar, printr-o nouă concepţie şi abordare (introducerea
conceptului de “arii de stimulare”).
1991–1996 – Institutul de Ştiinţe Pedagogice devenit după reînfiinţare
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, participă la procesul de elaborare a progra-
melor pentru învăţământul preşcolar şi în susţinerea logistică şi ştiinţifică a
programelor alternative de educaţie preşcolară, care au avut un rol important
în infuzarea sistemului cu idei şi practici noi.
1991 – Se înfiinţează în Bucureşti prima grupă Montessori, de după de-
cembrie 1989, (grupe Montessori au mai existat în România şi în prima ju-
mătate a secolului XX).
1993 – Se elaborează o nouă programă a activităţii instructiv-educative
din grădiniţa de copii, structurată pe obiective ale domeniilor de dezvoltare
a copilului, conţinuturi şi activităţi specifice – Reînfiinţarea Asociaţiei Mon-
tessori din România.
1994 – Apar primele grupe de grădiniţă care aplică programul Step by
Step, alternativa fiind recunoscută de minister în 1995.
– Sunt înfiinţate primele grupe care aplică programul alternativ educaţi-
onal Planul Jena.
1995 – Se adoptă, Legea învăţământului nr. 84 care prevedea cuprinde-
rea – instituționalizarea copiilor cu vârsta între 3-7 ani.
1996 – Este elaborat Regulamentul învăţământului preşcolar.
– Înfiinţarea Serviciului pentru învăţământ particular preuniversitar,
transformat în 1997, în Direcţia Învăţământ Postliceal, Particular şi Alter-
native Educaţionale, o structură a Ministerului Învăţământului care gestiona
problemele învăţământului alternativ.
1997 – Se adoptă, Legea nr. 128/1997 – Statutul personalului didactic.
1998 – Este elaborat proiectul de programă pentru învăţământul preşco-
lar care a suferit până în anul 2000 numeroase modificări şi ajustări.
1999 – Ordin MEN nr. 4321/1999 privind adoptarea programului educa-
ţional “Organizarea învăţământului preprimar” în care unul dintre obiective
se referea la înfiinţarea centrelor de resurse şi perfecţionare pentru învăţă-
mântul preşcolar – Înfiinţarea Comisiei Naţionale pentru Alternative Educa-

41
ţionale, care funcţionează în baza unui regulament aprobat prin ordin minis-
terial, în cadrul căreia sunt reprezentate alternative educaţionale destinate şi
învăţământului preşcolar (Montessori, Waldorf, Step by Step, Planul Jena,
Freinet).
2000 – Ordin MEC 4481/8.09.2000 privind noul plan de învăţământ şi
noua programă pentru învăţământul preşcolar care este structurată pe obiec-
tive cadru, obiective de referinţă şi comportamente. Încadrarea curricu-
lum-ului grupei pregătitoare în ciclul curricular al achiziţiilor fundamentale,
alături de curriculum-ul pentru clasa I şi a II-a.
– Ordinul MEC 4464/7.09.2000 privind adoptarea noului Regulament de
organizarea şi funcţionare a instituţiilor din învăţământul preşcolar.
2002 – Ordin MEC 3799/22.05.2002 privind adoptarea programului
“Generalizarea grupei pregătitoare în învăţământul preşcolar din Ro-
mânia”.
2003 –Se adoptă, Legea nr. 268 publicată în Monitorul Oficial nr. 430/19
iunie 2003, pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995, prin care
se instituie învăţământul obligatoriu de 10 ani, cu coborârea vîrstei de debut
al şcolarităţii de la 7 la 6 ani. Învăţământul preşcolar este structurat pe trei
tipuri de grupe:
 mică,
 mijlocie,
 mare cu funcţie pregătitoare.
– Revizuirea programei preşcolare, în acord cu cele ale clasei I şi a II-a,
în cadrul ciclului curricular al achiziţiilor fundamentale.
Odată cu prevederile Legii învăţământului referitoare la generalizarea
grupei pregătitoare pentru şcoală, a crescut şi gradul de cuprindere a copiilor
în grădiniţe. În prezent se constată o creştere progresivă a ratei de participare.
Gradul de cuprindere a copiilor înscrişi în grădiniţă pe medii de rezidenţă
şi vârste, în perioada 1950-2003:

42
 Tabelul 1. Numărul de copii înscriși în grădiniță
raportat la populația copiilor de 3-6 ani

Populaţia în vâr- Număr copii Grad de

stă de 3-6 ani înscrişi
Anul şcolar cuprindere, %
în grădiniţă
1950-51 1072403 199096 18,6
1960-61 1461636 354677 24,3
1970-71 1104198 448244 40,6
1980-81 1207146 935711 77,5
1990-91 1047061 752141 71,8
1995-1996 1197772 697888 58,3
1999-2000 945333 616313 65,2
2000-01 925001 611036 66,1
2001-02 912440 616014 67,5
2002-03 885898 629703 71,1

Mai jos, în figură, prezentăm grafic numărul de copii înscriși în grădinițe

pe ani:

Figura 1. Numărul de copii înscriși în grădiniță

în perioada 1950-2002

Sursa: Caiete statistice, Institutul Naţional de Statistică, Romania, 1996-

2002.
43
 DEZVOLTAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PUBLIC ȘI EDUCAȚIA
PREȘCOLARĂ DIN BASARABIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Primele grădinițe de copii din Basarabia s-au deschis la mijlocul secolu-

lui XIX. Aceste instituții erau de tipuri diferite: case de educație, grădinițe de
copii, aziluri pentru copii.
Tipuri de grădinițe de copii în Basarabia:

aziluri pentru case de educație grădinițe

copii de copii

Inițial, aceste instituții erau de Stat, apoi mai des private, foarte rar muni-
cipale, dar și susținute de persoane care o făceau din binefacere.

Figura 2. Tipurile grădinițelor de copii în dependență de finanțare

44
 O programă unică de educație a copiilor în aceste instituții în acea peri-
oadă nu era. Fiecare instituție elabora, planifica obiectivele educaționale și
organiza activitatea în mod individual. Documente –model pentru educația
copiilor de vârstă preșcolară în acea perioadă erau actele de reglementare a
educației preșcolare din Imperiul Rus, care descriau unele aspecte metodice
de lucru cu preșcolarii, erau elaborate Regulamente pentru educatori, se edita
revista „Grădinița de copii”.
Cele mai însemnate documente ce reglementau educația copiilor de vâr-
stă preșcolară erau:
• Regulamentul cu privire la Casa de educație, editat în 1797,
• Regulament pentru persoanele ce conduc direct un azil pentru copii,
• Regulament despre aziluri, editat în 1832.
Aceste acte erau apreciate la nivel de Lege și cereau respectarea norme-
lor descrise totalmente.
Fiecare din programele adaptate pentru una din instituțiile de educație,
pe lângă faptul că era individuală, caracteristică contingentului de copii, avea
de realizat un scop major – „...de a asigura starea de bine a copilului pre-
școlar prin educația omului fericit, viitorului cetățean spre folosul Statului”.
În primele instituții de educație a preșcolarilor se recomanda de asigurat
condiții ,,cât mai apropiate de cele familiale,, , mediu în care fiecare copil
primește atenție, grijă. Nu în ultimul rând, se cerea o atitudine individuală
pentru fiecare copil, mai ales în timpul implicării în activități educative sau
dezvoltative. Nu erau acceptate pedepsele fizice. Copiii erau educați în sti-
lul ,,bunului creștin”, de aceea se organizau activități și jocuri de educație
religioasă. Copiii erau învățați să respecte normele de igienă personală, să
pună hainele, jucăriile la loc, să-și aranjeze vestimentația, părul, să păstreze
totul curat. Nu în ultimul rând se realizau sarcini de educație intelectuală prin
activități de manipulare a obiectelor, de cercetare, observare a lor, de studiu
a fenomenelor naturale, de cercetare a obiectelor din mediul înconjurător.
Se propuneau activități de menaj – de aplicații sau brodat. Foarte mult timp
se recomanda de petrecut la aer liber, de obicei prin organizarea jocurilor
de mișcare. Cu preșcolarii de vârste mai mari se recomanda de organizat
activități de alfabetizare, de scriere, de calcul (socotit). Mult timp se acorda
activităților de cânt și muzică.
Se recomanda, ca preșcolarilor să li se citească cât mai mult timp, edu-
catorii să povestească copiilor despre diverse fenomene, animale, etc. Aceste
activități se considerau importante prin impactul lor asupra dezvoltării lim-
bajului preșcolarilor, dar și a gândirii. Activitățile organizate cu preșcolarii
trebuie să fie accesibile tuturor copiilor, dar diferite după forma de organiza-
re, scurte ca durată (pentru a nu obosi, dezgusta preșcolarii).
45
 Cadrele didactice pentru instituțiile preșcolare erau numite:

Figura 3. Numirea cadrelor didactice pentru instituțiile preșcolare

Pe acel timp se înaintau cerințe deosebite față de calificarea și prestația

profesională. Era obligatoriu ca educatorii să fie instruiți, să fie un exemplu
prin comportament și atitudine. Obligațiunile de serviciu ale educatorilor îi
obligau să realizeze observări în natură, să observe vestimentația, comporta-
mentul adulților, să examineze imagini cu conținut educativ, să învețe poezii
și povești, să analizeze patricularitățile individuale, să organizeze cu copiii
activități de educație tehnologică, etc.
O responsabilitate directă a educatorului era controlul situației sanitare
a încăperilor, mai ales înainte de primirea copiilor și a alimentației. Se reco-
manda de început ziua cu ,,filtrul de dimineață,, – controlul mâinilor copiilor,
a feței-capului, a vestimentației acestora. Educatorul era obligat să recoman-
de părinților să spele copiii, să le schimbe hainele, să aprecieze părinții care
au grijă de copii. În caz de îmbolnăvire educatorul era obligat să păstreze
legătura cu familia copilului bolnav, să ajute în internarea copilului în spital
la nevoie (prin lucrătorul medical din grădiniță). Copiii bolnavi erau imediat
izolați în încăperi speciale din grădiniță, educatorul asigurându-se că copiilor
li s-a acordat primul ajutor medical. Educatorul negocia tot felul de conflicte
apărute între copii, învățându-i să prietenească și să cedeze.
În acea perioadă se populariza experiența de educație a copiilor bazată pe
sistemul Froebel. Scopul educației, după Froebel, era divizat. Pe de o parte
copilul era învățat să se cunoască pe sine prin credința în Dumnezeu, pe de
altă parte era orientat să împărtășească valorile naționale ale neamului.
În baza programelor de educație adaptate, copiii în grădiniță realizau:
• Activități și exerciții fizice.

46
 • Activități de exteriorizare a emoțiilor.
• Activități de cunoaștere cu natura și omul.
• Activități de pregătire pentru școală.
Pentru a instrui educatorii, erau editate unele Regulamente cu privire la
educația copiilor, care se numeau Darurile lui Frobel. Aceste regulamente
erau considerate progresive (pentru acea perioadă) deoarece propuneau me-
tode inovative, interesante de lucru cu copiii:
1. Jocuri pentru copii.
2. Dezvoltarea personalității copilului.
3. Elaborarea chestionarelor de determinare a dezvoltării pentru arte a
preșcolarilor.
Dar erau și unele idei care mai târziu au fost dur criticate – educația
religioasă timpurie a copiilor, o amprentă a misticismului în activitățile de
cunoaștere a naturii, etc. Grație acestor neajunsuri programele de educație
Darurile lui Froebel nu au fost de lungă durată în Basarabia.
E de menționat că în acea perioadă grădinițele de copii erau foarte soli-
citate de părinții cu mulți copii, de familiile vulnerabile, în special material,
care conștientizau faptul că aceste instituții de învățământ vor oferi mai bune
șanse în educația copiilor.

Familie numeroasă (anul 1918)

Începând din martie 1918 Basarabia a devenit parte a Regatului Român.

Învăţământul preşcolar în România în acea perioadă se dezvolta în confor-
mitate cu Legea cu privire la învăţământul preşcolar, 1909 (Legea privind
şcolile pentru copii (grădiniţe), promulgată prin Decretul regal nr. 1876 din
2 iunie 1909 şi publicată în „Monitorul Oficial"' nr. 5 la 12 iunie 1909).

47
Un reper important în dezvoltarea învăţământului preşcolar au constituit,
de asemenea, „Regulamentul de lucru pentru grădiniţele de copii", aprobat
prin Decretul regal din 1910. Aceste documente au fost fundamentale pen-
tru perioada de dezvoltare a grădiniţelor şi în Basarabia – parte integrantă a
României.

Romania interbelică 1918–1920–1940

În anul 1910 a fost elaborat Regulamentul cu privire la grădinițele de

copii, în care se stipulau obiectivele educației copiilor în grădinițele de copii,
obligațiunile de funcție ale angajaților, dar și cerințele față de educația pre-
școlarilor în grădinițe. Cu toate că în acea perioadă nu era un curriculum de
educație a copiilor (în viziunea modernă), Regulamentul descria concret cum
și în ce condiții de realizat educația preșcolarilor:
1. A dezvolta intelectual copilul.
2. A forma deprinderi cultural – igienice.
3. A dezvolta vorbirea cursivă și coerentă.
4. A învăța și vorbi limba literară.
5. A realiza observări în natură.
6. A povesti.
7. A organiza jocuri dinamice.
8. A munci, a lucra (după vârstă).
Reieșind din cerințele sporite față de prestația cadrelor didactice, aștep-
tările societății, apare imediata necesitate de a se preocupa (educatorii, in-
spectoratele) de procesul de formare continuă. Tuturor educatorilor li se re-
comanda cartea Sevastei Dimitriu „Pedagogia școlilor pentru copiii mici” și
o culegere de poezii pentru copii (o culegere de peste 200 de poezii selectate
de inspectori), dar și Recomandări metodice, care descriu diverse probleme
în educația copiilor de vârstă timpurie.

48
 Documentele din Arhivele naționale demonstrează atenția sporită a organe-
lor de control față de educația copiilor de vârstă timpurie. Primordial se verifica
cuprinderea copiilor de vârstă timpurie și instituționalizarea acestora în grădinițe
de copii, care trebuiau să fie deschise în toate localitățile, dar și metodele de edu-
cație a copiilor în aceste instituții. Unele documente relatează despre propunerile
care se făceau pentru a îmbunătăți starea de lucruri din unele grădinițe de copii:
de a planifica activitățile educaționale cu copiii, de atras atenție la curățenia spa-
țiilor în care sunt copiii, de procurat mai multe jucării, etc.
Documentele ce reglementau educația preșcolarilor în anii 1918-1920
erau depășite de realitate, de aceea în anul 1926, a fost primită legea: În-
vățământul primar de Stat (învățământul în școli pentru copiii mici, clasele
primare, cursuri pentru adulți, școli speciale, clase speciale pentru copii cu
deficiențe mentale și greu de educat) și studii medii pedagogice. Articolul 79
din această lege stipula cerințele față de organizarea educației cu copiii de
vârstă timpurie:
1. Educația deprinderilor igienice – de igienă personală, corporală.
2. Menținerea normelor de igienă a încăperilor.
3. Învățarea formulelor de politețe.
4. Formarea deprinderilor de lucru independent.
5. Deprinderea copiilor de a realiza observări în natură.
6. Formarea deprinderii de a povesti cele văzute, observate,....
7. Învățarea rugăciunilor scurte, pentru copii.
8. Învățarea cântecelor pentru copii.
9. Formarea deprinderilor de a asculta unele texte scurte, povești,....
10. Organizarea activităților de educație tehnologică (conform vârstei
copiilor).
11. Dezvoltarea limbajului prin învățarea, repetarea rugăciunilor scurte,
pentru copii.
12. Organizarea activităților de menaj (lucru manual) în corespundere
cu vârsta copiilor, competențele formate.
13. Organizarea activităților de desen.
14. Organizarea activităților de educație senzorială.
15. Organizarea activităților de dezvoltare a îndemânării, vitezei, rezis-
tenței.
16. Realizarea educației fizice a copiilor prin jocurile de mișcare, exerci-
țiile fizice acompaniate de muzică, prin exerciții de respirație.
În una din cerințe, se menționează că toate activitățile cu copiii trebuie
să fie gândite, organizate interesant, toate etapele din activitate trebuie să fie
legate reciproc, reieșind logic una din alta. În Lege se stipulează că aces-

49
te cerințe vor fi comune pentru toate activitățile organizate cu preșcolarii
din toată țara, indiferent dacă grădinița este din sat sau oraș. Totodată nu se
admiteau altfel de programe (alternative). Statul reglementa clar și ce fel
de materiale didactice poate utiliza educatorul, mai mult chiar, se propunea
setul de materiale didactice pentru educatori. Nu se permitea folosirea altor
materiale didactice.
Cu toate acestea programa de educație a copiilor din acea perioadă nu
era foarte detaliată, nu înlocuia o planificare de lungă durată, era concepută
prea scurtă, concisă, fără exemple de activități, nu se indicau conținuturile
și obiectivele pentru copiii de vârste diferite, nu se propuneau recomandări
metodice pentru eficientizarea activității cu preșcolarii.
După Unirea de la 1918 în Basarabia se simţea acut lipsa şcolilor naţi-
onale. Aici funcţionau 1084 şcoli primare cu predare în limba rusă şi nici o
şcoală cu predare în limba română. Şi asta în situaţia când majoritatea po-
pulaţiei o constituiau moldovenii. [I.Nistor, Basarabia sub gospodăria româ-
nească, Chişinău, 1941, p.45]. La 3 februarie 1871 Ministerul Instrucţiunii
Publice a emis Ordonanţa „Cu privire la anularea predării limbii moldove-
neşti în şcolile judeţene din regiunea Basarabia”. Astfel posibilităţile copii-
lor basarabenilor de a învăţa în limba maternă au fost reduse. Drept rezultat,
„dintr-o sută de moldoveni ştiau carte doar 10, pe când dintr-o sută de nemţi
erau cărturari 63, dintr-o sută de evrei – 50, dintr-o sută de ruşi – 40 şi dintr-o
sută de bulgari – 31”. [Ioan Scurtu, Dumitru Almaş „Istoria Basarabiei de la
începuturi până în 1998. Fundaţia Culturală „Onisifor şi Octavian Ghibu,
Bucureşti, 1998, p.161]. În 1907 în judeţul Orhei erau 73 de şcoli primare cu
115 învăţători. În acel an în şcolile respective învăţau 6148 de elevi, dintre
care 4875 băieţi şi 1273 fete, dar au absolvit cursul complet numai 501 elevi.
În 1917, adică peste 10 ani cifrele erau aproape aceleaşi: 75 de şcoli, 114
învăţători, 6268 de elevi şi 422 de absolvenţi.

Figura 4. Numărul de școli/ cadre didactice și elevi în perioada anilor

1907–1917 comparativ

50
 Să urmărim procesul de constituire a învăţământului românesc în Basa-
rabia prin materialele expoziţiilor din Muzeul Pedagogic Republican (Chiși-
nău) din strada M. Kogălniceanu, 60.
La 27.03.1918 a triumfat adevărul istoric. Basarabia, aflată de peste un
secol sub stăpânirea rusească, împreună cu celelalte provincii româneşti, au
format Statul Naţional Unitar Român, care a creat condiţiile necesare pentru
renaşterea şi integrarea spirituală a tuturor românilor, aflaţi până la 1918 sub
stăpânirea străină. Rolul principal în acest proces, avea să-l joace învăţămân-
tul, ce trebuia adus în albia firească a culturii naţionale.

Documentele de epocă, vorbesc despre faptul că la momentul Marii Uniri

în Basarabia lipseau şcolile naţionale. Se făcea simţită şi insuficienţa de învă-
ţători, profesori cu pregătirea necesară pentru participarea lor la constituirea
învăţământului în limba română, reintegrarea spirituală a băştinaşilor din Ba-
sarabia în cultura românească. În preajma Unirii, în acest teritoriu, funcţio-
nau circa 1084 (Al. Boldur estima, că sub stăpânirea rusească, în Basarabia
nu exista nicio școală primară românească și 1.084 de școli primare rusești,
Șt. Ciobanu considera că numărul şcolilor primare ar fi fost de circa 1.800.
Ulterior, Șt. Ciobanu a precizat, în baza statisticii Zemstvei guberniale, că
la finele Primului Război Mondial în Basarabia erau 1.384 școli primare)
de şcoli parohiale de 1-2 clase ruseşti, deşi populaţia românească era majo-
ritară. Starea aceasta de lucruri explică nivelul foarte scăzut de cărturărie al
moldovenilor, lipsa lor de interes de a studia în altă limbă pe care nu o cunoş-
teau. Datele Recensământului populaţiei din 1897 (petrecut în Imperiul Rus)
atestă că, numărul ştiutorilor de carte printre bărbaţi alcătuia doar 10,5%, iar
printre femei – 1,7%, rămânând cu mult în urma reprezentanţilor altor etnii.

51
 Figura 5. Numărul știutorilor de carte
conform Recensământului din 1897

Acest fapt impunea Statului Român necesitatea de a demara transformări

radicale urgente în domeniul învăţământului, politicii culturale. Procesul de
constituire a noului sistem de învăţământ, a reformelor în cadrul lui s-au
desfăşurat în baza legislaţiei adoptate şi propagării ei pe larg în publicaţiile
periodice şcolare înfiinţate după proclamarea Actului Unirii. Printre ele erau:
• ,,Şcoala Basarabiei”,
• ,,Şcoala”, organ al Asociaţiei corpului didactic din Basarabia,
• ,,Şcoala Basarabeană”, publicaţie a Asociaţiei învăţătorilor din mun.
Chişinău şi judeţul Lăpuşna, considerată drept una din cele mai bune din
țară.
Scopul reformelor era de a crea un sistem de învăţământ modern, eu-
ropean, în limba maternă, pe baze democratice, cu respectarea drepturilor
etniilor din Basarabia, la dezvoltarea lor naţional-culturală. În acest aspect,
primul act legislativ emis după Unire a fost Decretul din 4.08.1918, extrasul
din care se găseşte în muzeul Pedagogic din Chișinău. Conform acestuia,
1. Învăţământul a fost naţionalizat.
2. Școlile parohiale au fost înlocuite cu şcoli primare de stat cu predarea
în limba română.
3. Minorităţile naţionale au primit dreptul de a-şi deschide şcoli în limba
maternă, cheltuielile pentru care erau suportate de stat.
În anul 1919, a fost promulgată Legea pentru organizarea şi funcţiona-
rea învăţământului primar şi normal, modificată şi îmbunătăţită pe parcursul
anilor ulteriori. Ea prevedea învăţământul primar obligatoriu şi gratuit pen-
tru toţi elevii până la vârsta de 16-18 ani. Învăţământul primar avea câteva
52
trepte, dintre care prima era Educaţia preşcolară în grădinile de copii de la
5 la 7 ani, care în perioada interbelică, a ajuns la un număr de circa 425 de
instituţii de acest fel.
Numărul mare al copiilor de vârstă preșcolară condiționează deschiderea
grădinițelor de copii, pregătirea cadrelor didactice pentru ele, dar și impune
cerințe noi față de prestația educatorilor în grădinițe. Din recomandările fă-
cute educatorilor în acea perioadă se remarcă:
 Examinarea de dimineață a copiilor pentru a evita transmiterea bo-
lilor;
 Identificarea copiilor murdari, nepieptănați, pentru a-i aduce în or-
dine (responsabilitatea educatorului). În acest scop în toate grădinițele erau
prosoape, săpun, lighene, apă;
 Educatorul era obligat să se intereseze de motivele lipsei de la gră-
diniță a copiilor, pentru a interveni, la necesitate, anunțând serviciul medical
sau reprezentanții puterii locale. În cazul când la copil erau depistate boli
infecțioase, educatorul era obligat să anunțe organele corespunzătoare – di-
rectorul grădiniței și serviciul medical;
 Se cerea ca activitatea cu preșcolarii să se realizeze în baza grijei,
emoțiilor pozitive, răbdării angajaților grădiniței de copii;
Nu era un document ce ar stipula responsabilitățile de funcție ale educa-
torilor, dar legea le numea– măiestrii. Conform acestora se obținea statutul
de educator doar după o perioadă lungă de încercare – 3 ani cu susținerea
examenului de calificare. Activitatea în grădiniță educatorii o începeau obli-
gatoriu în localitățile sătești și doar după 6 ani de activitate și după încă un
examen de calificare puteau fi transferate în grădinițele din orașe.
Documentația obligatorie pentru grădinițele de copii în acea perioadă se
referea la:
1. Cartea de mișcare a copiilor;
2. Cartea documentelor parvenite (intrate) în grădiniță;
3. Acte de control a grădiniței realizate de serviciile medico– sanitare
și pedagogice.
Situația descrisă impunea necesitatea unor transformări radicale în do-
meniul învăţământului. În Constituţia României din 1923 se accentua asupra
dreptului tuturor cetăţenilor, inclusiv celor din Basarabia, la învăţătură.

53
 Tabelul 2. Dezvoltarea/deschiderea grădinițelor de copii în Basarabia
în perioada anilor 1919–1926

Anii Nr. Grădinițe de copii Nr. de copii Nr. de

Sat Oraș Total în grădiniță educatori
1919–1920
73 39 112 4829 112
1920-1921
1921–1922 78 50 128 6187 129
1922–1923 52 48 100 5475 104
1923–1924 103 70 173 7347 145
1924–1925 267 75 342 11705 211
1925–1926 128 76 204 11960 185

Figura 6. Numărul de grădinițe deschise pe ani

Deja în 1926 în judeţul Orhei funcţionau 230 de şcoli primare cu 684 de

învăţători, care predau pentru 19539 elevi, iar în anul şcolar 1936-37 şcolile
erau frecventate de acum de 26454 elevi.
În această perioadă autorităţile au acordat o atenţie deosebită construcţiei
localurilor pentru şcoli în Basarabia. Guvernul României a instituit chiar o
medalie specială „Răsplata muncii pentru construcţii şcolare”, clasa I şi II,
cu care au fost decoraţi sute de basarabeni pentru contribuţie deosebită la
54
această campanie. Printre cei decoraţi cu această medalie, potrivit săptămâ-
nalului „Cuvântul” din 27 martie 2009, au fost şi Ion Prodan, învăţător din
s. Răspopeni, Ianuarie Braşoveanu, preot din com. Ignăţei, Sergiu Baltaga,
consilier judeţean din com. Răspopeni, Diomid Palii, preot din com. Lip-
ceni, Daniil Străistaru, preot din com. Samaşcani, Emelian Barbăroşie, preot
din com. Trifeşti, Ion Odobescu, primarul com. Olişcani, Vladimir Sofronie,
primarul com. Şoldăneşti, Afanasie Harghel, primarul com. Alcedar, Vasile
Focşa, doctor, primarul com. Rezina, Ilie Lăzărescu, primarul com. Ignăţei,
Vladimir Pavlo, notar public, Ion Sinicliu, plugar din com. Echimăuţi, Ghe-
orghe Botnarencu, învăţător din com. Mihuleni, Alexandru Oca, plugar din
com. Ţahnăuţi ş.a.
Îndată după Unire, Guvernul României a întreprins un şir de măsuri pen-
tru reorganizarea învăţământului. La 26 iulie 1924 a fost publicată Legea
pentru învăţământul primar al statului şi învăţământul normal primar, care
stabilea că învăţământul cuprindea:
 şcoala de copii mici (grădiniţa de copii), obligative pentru copiii de
5-7 ani;
 şcoala primară care cuprindea şapte clase, primii partu ani pentru
cultură generală, următorii – pentru învăţământ pregătitor de trei tipuri: agri-
col-gospodăresc, industrial şi comercial. Potrivit prevederilor legislative (art.
56), școala primară cuprinde șapte clase de câte un an fiecare, fiind divizată
în două cicluri: de patru ani, care se numea primar, şi de trei ani, suprapri-
mar sau complementar). Ciclul supraprimar (3 ani) avea un caracter practic
şi variabil după regiunile geografice şi economice ale țării. În acest scop,
urmau a fi create trei tipuri de curs primar superior: a) agricol-gospodăresc;
b) industrial; c) comercial.
Ciclul superior de trei ani, de la sate, avea o durată de cel puțin șase luni
pe an, de la începutul lui noiembrie până la sfârșitul lui aprilie. La orașe,
ciclul industrial şi cel comercial, de asemenea, avea o durată, de cel puțin
șase luni, iar în restul timpului elevii făceau stagiu în ateliere sau magazine.
Prin urmare, aceşti trei ani de învățământ complementar, pe lângă pregătirea
teoretică a copilului, ofereau un învățământ practic în raport cu regiunea în
care se afla școala, fie în zona rurală, fie în cea urbană. În funcție de aceas-
ta, el căpăta cunoștințe practice în domeniul agricol-gospodăresc, industrial
sau comercial.

55
 Învăţătoare cu preșcolari și elevi la o şcoală rurală
din Basarabia în perioada interbelică

Învăţământul secundar a fost reorganizat prin Legea din 1928, potrivit

căreia liceul avea 7 clase, iar din 1934 perioada de studii din liceu era de 8
ani, incluzând specializarea în 2 secţii: literatură şi ştiinţifică [Ion Agrigo-
roaiei, Gh. Palade „Basarabia în cadrul României întregite 1918-1940, Chi-
şinău, Universitas, 1993, pag. 98]. Legea pentru organizarea învățământului
secundar a fost o sinteză a contribuției reformatoare a ministrului Instrucțiunii
Publice, membru al PNL Constantin Angelescu. Const. Angelescu susţine că
„Legea lui Haret din 1898, cu toate modificările ce le suferise timp de 40 de
ani, nu se mai încadra în edificiul statului român întregit. Era necesar ca şi le-
gislaţia şcolară să fie schimbată şi pusă în concordanţă cu aceste noi nevoi ale
statului. Învăţământul secundar trebuia să formeze una din verigile importan-
te ale lanțului învăţământului de astăzi”.(Angelescu, C. Evoluţia învăţămân-
tului primar şi secundar în ultimii 20 ani. Bucureşti: Curentul, 1940. 82 p.)
Materialele de arhivă ne mărturisesc, că la 1927, în comuna Rezina erau
5 şcoli primare şi 3 şcoli secundare de stat şi particulare, în care activau 53
de cadre didactice, iar în Rezina funcţionau 4 şcoli secundare, 38 de şcoli
primare şi 2 grădiniţe de copii. În urma reformelor de la sfârşitul anilor 20 ai
secolului XX în Rezina-târg funcţionau:
 Școală primară mixtă,
 Liceul de Băieţi „Alexandru cel Bun”,
 Liceul de Fete „Regina Maria”,
 şcoala de meserii,
56
  şcoala evreiască privată,
 grădiniţă de copii.
Învăţământul obligatoriu în şcoala primară la început a fost de patru, apoi
de şapte clase.
În perioada guvernării liberale, din fondurile judeţului este finisată ame-
najarea în interior a localului şcolii primare din Rezina-târg, o clădire impor-
tantă în care anterior funcţiona liceul de fete. Tot atunci s-a dat în exploatare
localul şcolii primare din s. Stohnaia, pentru care –
 Prefectura a oferit o subvenţie de 30 mii lei,
 Ministerul de Interne – 40 mii lei,
 Ministerul Educaţiei Naţionale a donat 220 m3 de cherestea
 În acelaş timp prefectura oferă un ajutor financiar de 15 mii lei şcolii
din s. Boşerniţa.
În anul de studii 1926-27 la şcoala secundară de fete de gradul II, în
clasa I erau înscrise 37 de fete, iar în clasele II, III, IV respectiv 27, 23 şi
19 fete. La Liceul de Băieţi „Alexandru cel Bun” în clasa I învăţau 39 de
elevi, iar în următoarele trei – respectiv 43, 45 şi 19 elevi. Un rol important
în viaţa rezinenilor l-a jucat şcoala inferioară de meserii, unde elevii studiau
tâmplăria, lăcătuşeria ş.a. meserii. Conform datelor statistice, în acelaş an
de studii 1926-27 la şcoala de meserii 30 de elevi învăţau tâmplăria, iar 93
– lăcătuşeria. În cursul anului 10 elevi au fost eliminaţi, iar 5 au rămas repe-
tenţi. Un eveniment important a fost înfiinţarea Şcolii de economie casnică
din Rezina-târg, în care erau instruite în toate ramurile gospodăriei casnice
tinere de la sate. Aceasta a fost prima şcoală de economie casnică de fete din
Basarabia. Instituţia avea 50 de hectare de teren arabil, venitul de la care era
utilizat pentru necesităţile şcolii. În anii 1918-1940 în şcolile din Rezina a
activat un corp didactic calificat, format din oameni talentaţi, cu o capacitate
de muncă deosebită. Printre aceştea au fost :
• N. Holban (director la Liceul „Alexandru cel Bun”,
• A. Gruia, V. Cotic, E.Ciucin, S. Cernean, V. Glijinschi, M. Marin, N.
Nicolai, A. Stoian, I. Scurtu, A. Chilat, N. Meleca ş.a.
Şcolile erau conduse de specialişti pricepuţi, cu talent pedagogic. Prin-
tre cei mai buni elevi şi absolvenţi ai Liceului „Alexandru cel Bun” au fost
Nicon Stoian (s. Pripiceni), Petru Nicolai (s. Ciorna), L.Roşca, A. Toia (s.
Şestaci), P.Chirtoacă (s. Păpăuţi), S.Şpreiher (Rezina) ş.a. Mai târziu Nicon
Stoian devine general în armata română, Petru Nicolai – pedagog emerit al
R.Moldova, alt absolvent, Ion Bumbac – ofiţer superior în armata română.
România a creat o bază materială bună pentru învăţământul din Basara-
bia. Numai în anii 1918-1930 în judeţul Orhei au fost construite 35 de şcoli.

57
De regulă, localurile aveau patru săli de clasă şi un cabinet pentru profesori,
dar erau bine îngrijite şi au devenit centre culturale importante pentru satele
basarabene. Către anul 1940 în Rezina funcţionau deja 35 de şcoli primare.
Însă reformele în învăţământ nu întotdeauna au dat rezultatele dorite, cauza
principală fiind condiţiile complicate de viaţă specifice pentru populaţia să-
tească, care constituia majoritatea în Basarabia. Una din problemele cu care
se confruntau cel mai des școlile din Ciorna, Rezina, Stohnaia era frecvenţa
joasă a elevilor. Copiii nu frecventau regulat şcoala din motive de ordin ma-
terial. Taxele pentru licee, şcoli normale şi învăţământul superior erau relativ
mari. Nu fiecare era în stare să plătească pentru studii câte 3-4 mii de lei
anual. Pe de altă parte, copiii erau antrenaţi în munca agricolă. Recensămân-
tul populaţiei din 1930 a demonstrat că din a. 1917 şi până în 1930 numărul
ştiutorilor de carte s-a majorat de la 7,3% până la 48,72% Printre bărbaţi
numărul persoanelor cărturare constituia 50,9%, iar printre femei – 19,3%.
Aşa dar, cei 22 de ani de aflare a Basarabiei în componenţa Statului Român
au fost o perioadă de integrare activă a populaţiei dintre Nistru şi Prut în
spiritualitatea românească.
Revenirea Basarabiei în anul 1918 la neamul românesc a asigurat pe par-
cursul întregii perioade de până în 1940 o adevărată renaştere naţională şi
spirituală a românilor basarabeni. Anume în 1918-1940 s-a constituit aici o
adevărată intelectualitate naţională.
După 1918 s-au produs schimbări colosale în sistemul învăţământului
public din Basarabia, a fost lichidat caracterul lui colonial rusesc. În afară
de şcolile ruseşti, evreieşti, nemţeşti, au fost deschise şcoli naţionale româ-
neşti. Fiecărui elev i s-a oferit posibilitatea de a studia în limba sa maternă.
Guvernul României a înţeles de la bun început necesitatea răspândirii ştiinţei
de carte în mediul basarabenilor drept condiţie indiscutabilă a progresului
general al statului românesc. Nu întâmplător deja în Constituţia României
din 1923 a fost introdus dreptul la învăţătură. Partidul Naţional Moldovenesc
încă din martie 1917 a înaintat cerinţa cu privire la naţionalizarea şcolilor,
precum şi la crearea şcolilor primare şi medii româneşti, introducerea limbii
române ca limbă oficială în administraţia Basarabiei. În iunie – iulie 1917 au
fost organizate de către P. Gore, V. Stroescu primele cursuri pentru învăţăto-
rii de limba română din Basarabia.
Programul Partidului Naţional-Liberal, adoptat la 27 noiembrie 1921,
prevedea următoarele sarcini:
 îmbunătăţirea învăţământului rural pentru majoritatea populaţiei Ba-
sarabiei,
 lichidarea analfabetismului,

58
  construirea în fiecare localitate rurală a unei şcoli săteşti,
 asigurarea fiecărei şcoli cu cadre didactice (un învăţător la 50 de
copii).
După Unirea din 1918, ideea şcolii naţionale a fost realizată fără nici
un obstacol din partea autorităţilor statului. Deja către anul 1920 în Basara-
bia începe un mare proces de construcţie a localurilor pentru şcolile săteşti.
Aproape în fiecare sat s-a ridicat câte o clădire pentru şcoala primară, care la
început avea trei-patru săli de clasă, o cancelarie pentru profesori, un cabinet
pentru directorul şcolii, mai apoi construindu-se localuri şi pentru şcolile
secundare, licee, gimnazii, şcolile normale. Către anul 1924, în Basarabia
funcţionau deja mai mult de 1700 de şcoli primare naţionale.
Ministrul Instrucțiunii Publice de atunci, Constantin Angelescu, a avut
un aport considerabil la construcția şcolilor. Creșterea numărului şcolilor
primare a fost constantă în întreaga perioadă interbelică, cu excepția anilor
1931 – 1932, în timpul mandatului ministrului Nicolae Iorga, când criza eco-
nomică a împiedicat extinderea rețelei. Contemporanii l-au numit pe Const.
Angelescu „doctorul cărămidă” pentru că în perioada exercitării funcției de
ministru al Instrucțiunii Publice au fost construite foarte multe școli: peste
7 000 în toată țara.
La 26 iulie 1924 a fost promulgată Legea cu privire la învăţământul pri-
mar şi secundar al Statului românesc.(2) Această nouă „constituţie” a statului
prevedea măsuri concrete pentru dezvoltarea învăţământului în tot statul ro-
mânesc, inclusiv în Basarabia:
 se aproba dreptul la învăţătură pentru toţi copiii, indiferent de sexul,
naţionalitatea şi rasa lor,
 se introducea învăţământul primar şi secundar obligatoriu, cu o du-
rată de 7 ani, din care ultimii ani erau destinaţi învăţământului practic,
 se trasa trecerea la învăţământul de 7 ani în timp de 5 ani (art. 57) şi
lichidarea deosebirilor dintre şcolile săteşti şi cele de la oraş.
Datele statistice din anul 1897 arată că, în Basarabia, ştiutori de carte
erau:
 19,4% din populaţie,
 între moldoveni numai 10,3%;
 în România – 22%,
 în Transilvania (1900) – 41,4%,
 în Bucovina – aproape 45%.

59
 Figura 7. Numărul știutorilor de carte, anul 1897

Între anii 1918 şi 1940, în Basarabia au fost deschise 189 şcoli urbane şi
1721 şcoli rurale cu 275.637 de locuri, ceea ce însemna că aproape în fiecare
sat a fost deschisă câte o şcoală. În afară de aceasta, în Basarabia au funcţi-
onat circa 30 de şcoli medii. Numărul şcolilor profesionale a crescut: de la 9
în 1919 până la 19 în 1926, iar numărul elevilor, respectiv: de la 175 la 1048.
Un anumit rol în pregătirea cadrelor de muncitori l-au jucat şcolile de
meserii din Bălţi, Floreşti, Soroca, Orhei, Cetatea Albă, Ismail. Către anul
1940, în Chişinău funcţionau:
• gimnaziul industrial casnic ( directoare E. Antonescu),
• gimnaziul industrial SON ( directoare A. Ionescu),
• şcoala de contabilitate ( director A. Munteanu),
• liceul industrial de fete ( directoare A. Negrescu),
• patru şcoli comerciale de stat pentru cursul inferior,
• o şcoală pentru cursul superior comercial,
• două şcoli pentru preparaţiile practice.
Foarte minuțios se selectau cadrele pentru a lucra în grădinițele de co-
pii. De obicei se angajau absolventele școlilor secundare, a gimnaziilor, care
au susținut cu bine și foarte bine un examen special (probe de evaluare în
lucrul cu preșcolarii). Indiferent de studii, vârstă, pregătire, educatorii erau
angajați cu termen de încercare 3 ani. Numai după 3 ani de activitate și sus-
ținerea unui examen la specialitate pretendentei i se oferea titlul de educator
în grădinița de copii. Toți educatorii începeau activitatea în grădinițele din
sate. După 6 ani și susținerea unui examen de calificare educatorii se puteau
transfera în grădinițele din oraș. Pentru a realiza o carieră, a se transfera la

60
oraș, educatorii munceau foarte mult. Este vorba de formarea continuă, de
autodezvoltare, formarea stilului de predare,... se luau în calcul optimismul,
dragostea față de copii, răbdarea, fidelitatea față de profesie.
S-a dezvoltat învăţământul mediu de specialitate pentru pregătirea cadre-
lor pedagogice. În 1927, în Basarabia erau:
 10 şcoli normale cu 1932 elevi (1300 băieţi şi 632 fete),
 21 licee de băieţi (1402 elevi),
 14 licee de fete (3225 eleve).

Figura 8. Date: învăţământul mediu de specialitate pentru pregătirea

cadrelor pedagogice

Un anumit rol în pregătirea agronomilor, viticultorilor, zootehnicienilor

l-au jucat şcolile medii agricole de specialitate. În 1927, în Basarabia func-
ţionau:
• Şcoala naţională de viticultură din Chişinău,
• şcolile inferioare de agricultură din Cucuruzeni, Grinăuţi, Purcari, Cri-
cova, Cupcui, Manzâr, Brânzeni,
• şcoala de viticultură din Saharna – cu trei şcoli mai mult decât în anul
1918.
De asemenea, s-a majorat numărul elevilor de la 400 în 1918 la 700 în
1926. Dacă în 1917 şcolile agricole aveau 950 ha de pământ, în 1926 vor-
bim de circa 4000 ha. Dacă până în 1918 cursurile se ţineau în ruseşte, după
Unire s-a trecut la limba română, au fost revăzute programele de studii, s-au
introdus programe noi analitice.
În Basarabia s-a dezvoltat şi învăţământul particular. Către anul 1926
funcţionau:
 două şcoli particulare speciale;

61
  45 grădiniţe de copii particulare;
 39 şcoli particulare cu programul statului (4500 elevi);
 nouă şcoli primare cu program propriu (1640 elevi);
 şcoală medie particulară (168 elevi);
 nouă licee particulare de băieţi (598 elevi);
 şapte licee particulare mixte (451 elevi);
 opt licee particulare de fete (553 eleve).

Figura 9. Dezvoltarea învățământului particular (anul 1926)

Aceste şcoli au fost deschise în fond de reprezentanţii populaţiei ruseşti,

evreieşti şi germane. Numai în Chişinău, către anul 1940 funcţionau 50 şcoli
primare, inclusiv 17 şcoli mixte, 13 şcoli de fete, 14 şcoli de băieţi, şase
şcoli evreieşti, 11 licee, trei gimnazii, Şcoala normală de învăţători “Mihai
Viteazul”, Şcoala normală eparhială, Seminarul de Teologie, Şcoala de con-
tabilitate.
Se evidențiau prin calitatea pregătirii elevilor:
• Liceul militar “Regele Ferdinand I” ( director C. I. Cealâc),
• Liceul comercial de băieţi (director Eberman),
• Liceul de fete “Principesa Dadiani” (director R. Galin),
• Liceul de fete “Regina Maria” (directoare A. Negrescu),
• Gimnaziul “Mihai Eminescu” (director N. N. Moroşanu),
• Gimnaziul industrial casnic (directoare E. Antonescu),
• Liceul “B. P. Hasdeu” (director V. Harea),
• Liceul eparhial (director M. Uşinevici Dumitrescu) şi altele.

62
Liceul de Băieţi „B.P. Haşdeu”, Chişinău

Liceul de Fete Principesa Dadiani

63
 România a creat o bază materială bună pentru şcolile Basarabiei. În anii
1918-1940 au fost construite 1760 clădiri noi pentru şcoli. România a con-
struit în 10 ani cât n-a construit regimul ţarist rus în mai bine de 100 de ani.
S-a dezvoltat o reţea întreagă de şcoli speciale, la care nici nu se putea visa
până în 1918: şcoli-internat de băieţi, şcoli pentru pregătirea conducătorilor
şi educatorilor grădiniţelor de copii, şcoli primare pentru handicapaţi, pre-
cum şi grădiniţe de copii.
Numai din 1918 până în 1924, în Basarabia, au fost deschise:
 26 grădiniţe cu un contingent de 1180 copii.
 Până în 1917 în Basarabia nici nu se ştia de grădiniţe de copii.
 Între anii 1918-1940 s-au construit clădiri pentru circa 50 grădiniţe
pentru copiii români, evrei, ucrainieni, ruşi şi alte naţionalităţi.
Sistemul de învăţământ românesc era prielnic naţionalităţilor conlocu-
itoare. Şcolile primare, secundare, gimnaziile, liceele au fost asigurate cu
cadre bine pregătite. În sistemul didactic deja în anul 1926 s-au încadrat
4917 învăţători, ceea ce e de 12 ori mai mult decât în anii 1919-1920. Fiecare
liceu, gimnaziu desfăşura o vastă activitate de educaţie şi culturalizare. La
Liceul de băieţi “Alexandru Donici” din Chişinău activa “Societatea pentru
studierea limbii şi literaturii române” condusă de profesorul Al. Nicu, corul
elevilor, filiala basarabeană a asociaţiei “Astra”, care organiza excursii cu
elevii.
Consecinţe pozitive a avut studierea obiectelor în limba maternă. Copiii
de moldoveni nu erau “sălbatici”, cum striga V. Purişchevici, fostul deputat
din Basarabia în Duma rusească în 1911. Moldoveniitori posedau aptitudini
foarte bune pentru carte, erau talentaţi, străduitori, disciplinaţi, aspirau spre
o cultură naţională românească bogată.
S-a schimbat complet conţinutul teoretic şi ideologic al învăţământului.
Dacă până în 1918, în şcolile din Basarabia, se propaga ideologia colonială
rusă (misiunea de “eliberare” a Rusiei ţariste în Balcani, unitatea imperiu-
lui rus, unitatea duhovnicească, existenţa unui singur popor etc.), acum la
baza conţinutului sistemului de învăţământ au fost puse ideile patriotice ale
neamului românesc, ideile luptei pentru independenţă, eroismul în lupta de
veacuri pentru supravieţuire. Programele unice româneşti au contribuit la
încadrarea reuşită a învăţământului din Basarabia în sistemul de învăţământ
românesc, care-şi cucerise un mare prestigiu în Europa.
Au existat şi greutăţi prin care a trecut învăţământul public din Basarabia.
Nu fiecare ţăran basarabean avea posibilitatea de a-şi da copiii la şcoală. Era
lipsă de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru elevi. Era insuficient numărul
de şcoli şi de învăţători. Statistica Ministerului de instrucţiune din 1925 recu-

64
noştea că, pentru a completa toate golurile din învăţământul primar şi a trece
la sistemul de 7 clase în toate şcolile din România, inclusiv din Basarabia,
era nevoie de 24.000 de învăţători. În 1932 frecvenţa în Basarabia constituia
53,6% din tot numărul copiilor (58,8% pentru băieţi şi 44% pentru fete), iar
pe întreaga Românie, de 70,8% (74% pentru băieţi şi 66% pentru fete).
La capitolul frecvenţă şcolară, în 1918-1940, România se afla între pri-
mele 30 de state dezvoltate din lume, în 1932 ocupa locul al 26-lea cu 70,8%,
URSS avea 70%. Recensământul din 1930 a arătat că numărul ştiutorilor de
carte s-a majorat de la 10,3% în 1917 până la 38,1% în 1930, iar în general
în România – 57%. În comparaţie cu cel primar şi secundar, învăţământul
superior a cunoscut în Basarabia un progres mai lent. Aici au funcţionat două
facultăţi ale Universităţii din Iaşi: Facultatea Agricolă, în frunte cu decanul
său, profesorul Agricola Cardaş, şi Facultatea de Teologie, în frunte cu de-
canul Popescu-Prahova. La aceste facultăţi, cu o bază materială bună, îşi
făceau studiile peste 2000 de studenţi.
Învăţământul superior în Basarabia făcea abia primii paşi. Un număr con-
siderabil de studenţi basarabeni îşi făceau studiile la universităţile din Cer-
năuţi, Iaşi, Bucureşti, Cluj, la instituţiile de învăţământ superior din Franţa,
Germania, Cehoslovacia, Belgia. În aceste condiţii, Gala Galaction propunea
să fie deschisă în Basarabia o universitate, dar această idee frumoasă n-a fost
realizată, deoarece Basarabia a fost reocupată de bolşevicii ruşi în 1940.
Dar, în general, învăţământul primar, secundar, profesional şi superior a
constituit un puternic instrument de implantare şi dezvoltare a culturii româ-
neşti, de care au profitat toate clasele sociale basarabene. De la Hotin până
la Reni şi Ismail, şcoala românească din Basarabia a făurit mulţi intelectuali.
Ea a format multe personalităţi care au activat şi în perioada postbelică. Ar
fi fost imposibil să avem o cultură naţională fără şcoala românească din Ba-
sarabia interbelică.
Basarabia anilor 1918-1940 nu mai era aceea din 1917. Sute de mii de
copii au absolvit şcoala românească, încadrându-se pregnant în viaţa spiritu-
ala a României reîntregite.
Grădiniţele, sau cum se mai numeau „şcolile pentru copii mici", se des-
chideau pentru a ajuta familiile să crească copii sănătoşi fizic şi capabili să
înveţe în viitor. De regulă, acestea erau organizate pe lângă şcolile primare,
fiind prima treaptă a acestora. Anul şcolar în grădiniţă coincidea cu cel din
şcoală: de la 1 septembrie la 25 iunie, cu aceeaşi vacanţă. Grădiniţele activau
timp de 3-4 ore pe zi. Grupele preşcolare se completau cu copii de ambele
sexe, cu vârste cuprinse între 5-7 ani, la cererea părinţilor. Pentru copiii de 6
ani, frecventarea grădiniţei era obligatorie. Era prevăzut chiar şi un sistem de

65
amenzi pentru părinţi, în cazul în care copilul înscris nu frecventa grădiniţa,
fără un motiv rezonabil. Întreţinerea copiilor în grădiniţe era gratuită. Numă-
rul de copii pentru îngrijitor nu depăşea 60 de copii. Întrucât copiii se aflau la
grădiniţă nu mai mult de 3-4 ore pe zi, aceştia nu erau alimentaţi, şi nici nu se
prevedea odihna de zi a preşcolarilor, cu toate că, în cazuri speciale, acestora
li se permitea să aducă prânzul la pachet şi se creau condiţii de bază pentru
odihnă (o canapea mare ca cea mănăstirească).
În conformitate cu aceste documente, în toate grădiniţele urma să fie re-
alizată familiarizarea copiilor cu mediul înconjurător, dezvoltarea vorbirii,
educaţia muzicală şi religioasă, munca manuală, educaţia fizică şi ocrotirea
sănătăţii. Cerinţa principală era axată pe faptul ca întreaga activitate cu copiii
să fie concentrată pe afecţiune, bunătate şi răbdare din partea adulţilor. Nu
existau cadre didactice special pregătite pentru lucrul cu copiii. Dar, legea
menţionată mai sus, prevedea posibilitatea de a deschide şcoli speciale pen-
tru instruirea profesorilor. Articolul Nr.4 din lege prevedea: „Pentru pregă-
tirea profesorilor pentru şcolile pentru copii mici pot fi deschise instituţii
speciale de învăţământ". Lipsa specialiştilor pentru instituţiile preşcolare,
necesita alegerea atentă a personalului pentru lucrul cu copiii. Se dădea pre-
ferinţă româncelor – absolvente a gimnaziilor sau liceelor, care au promovat
cu succes examenele pentru lucrul cu copiii, în baza unui program special
elaborat de Minister. Drepturile şi responsabilităţile educatorilor (sau numite
şi „măiestrele") erau aceleaşi ca şi a profesoarelor pentru şcoala primară.
Cerinţele înalte faţă de educatori i-au motivat să lucreze foarte mult asupra
sa, şlefuindu-şi măiestria profesională. Educatorii urmau cursuri special or-
ganizate de sporire a calificării, recurgeau la serviciile centrelor consultative,
create în fiecare judeţ. În plus, în timpul inspecţiilor, Inspectoratul Ministe-
rului Educaţiei, de asemenea, acorda asistenţă specialiştilor în organizarea
activităţilor acestora şi sporirea abilităţilor profesionale. Fiecare grădiniţă
ducea evidenţa în baza unor documente stabilite în acest sens:
– Registrul de deplasare a copiilor.
– Registrul actelor de inspecţie (medicale şi pedagogice).
– Jurnalul corespondenţei de intrare şi ieşire.
– Jurnalul de expediţii.

66
 Tabelul 3. Dezvoltarea instituţiilor preşcolare din Basarabia
în anii 1919–1926

Numărul de grădiniţe Numărul Numărul

Anul
sat oraş total copiilor educatorilor
1919-1920 37 38 75 4829 75
1920-1921 73 39 112 6775 112
1921-1922 78 50 128 6187 129
1922-1923 52 48 100 5475 104
1924-1925 267 75 342 11705 211
1925-1926 128 76 204 11960 185

Extinderea numărului de grădiniţe necesita cadre profesional calificate.

Prima şcoală specială pentru pregătirea educatorilor a fost înfiinţată în Basa-
rabia în anii 20 ai secolului trecut. Potrivit lui Ştefan Ciobanu [Şt. Ciobanu,
„Basarabia. Populaţia. Istoria. Cultura" (Chişinău 1993], în 1924, la Chişi-
nău activa Colegiul pedagogic pentru pregătirea cadrelor didactice pentru
instituţiile preşcolare, cu un contingent de 133 de persoane. De asemenea,
educatorii erau instruiţi şi în cadrul Catedrei pedagogice a Liceului Eparhial
din Chişinău, unde studiau 129 de persoane (inclusiv viitorii profesori). Insti-
tuţiile speciale de învăţământ asigurau nu doar pregătirea cadrelor calificate,
ci şi desfăşurau o activitate extinsă de conştientizare cu privire la necesitatea
sporirii numărului de grădiniţe. Odată cu deschiderea şcolilor pedagogice era
prevăzută completarea grădiniţelor numai cu cadre special instruite. Această
prevedere este stipulată în Legea cu privire la învăţământul primar din 1926.
(2) Articolul Nr. 87 din Lege prevede: „In şcolile pentru copiii mici se nu-
mesc doar pedagogii cu pregătire specială în acest sens". În ciuda faptului
că punerea în aplicare a legii la acest capitol a fost dificilă pe parcursul a mai
multor ani, rolul său pozitiv este evident.
Activitatea grădiniţelor în Basarabia se afla sub supravegherea constan-
tă a Direcţiei Educaţie Naţională. S-au păstrat actele de inspecţie a acestor
instituţii, care demonstrează modul de organizare, conţinutul şi nivelul de
activitate al instituţiilor preşcolare din regiune în anii 20 ai secolului trecut.
Mai jos sunt prezentate extrasele din actele de inspecţie a grădiniţelor.
„Protocolul de inspecţie a grădiniţei din comuna Căuşeni din 7 decem-
brie 1920”:„Subsemnaţii, în procesul de inspectare a şcolii nr.2 din comuna
Căuşeni, am vizitat grădiniţa, care activează într-una dintre clasele de şcoa-
lă, între orele 9-11, sub supravegherea educatoarei – dna Elena Golban.

67
 Din observaţii se poate menţiona străduinţa şi efortul doamnei Golban
în procesul de predare celor mici a poeziilor, cântecelor, jocurilor, lucrului
cu hârtia. Numărul de copii este foarte mic, dar acest fapt nu deranjează
educatoarea, şi ea nu face nimic pentru a atrage mai mulţi copii în această in-
stituţie..." (Arhivele Naționale ale Republicii Moldova (ANRM), Fond. 1772,
inv,1, dos. 21).
Iată şi actul de verificare a grădiniţei nr. 5 din or. Chişinău din 25 noiem-
brie 1920:
– „Starea încăperii: curată, bine întreţinută, încălzită.
– Starea echipamentului: modern.
– Condiţiile sanitare: curăţenie exemplară.
– Încăperile se aerisesc la timp: Da.
– Prezenţa copiilor: 19.
– Numărul de copii pe listă: 85.
– Cum se păstrează apă potabilă? – La robinet.
– Combustibilul de calitate este asigurai la timp? – Nu.
– Copiii exersează şi cântă? – Da, şi foarte frumos, doar că cântă cu voci
foarte joase.
– Care este starea de sănătate a copiilor? – Copii prezenţi sunt curaţi şi
sănătoşi.
– Starea documentelor: Educatoarea are planul de activitate, registrul de
frecvenţă, material didactic şi de altă natură, pentru lucrul cu copiii, registrul
de frecvenţă este completat zilnic.
Educatoarea Eleonora Alexandrescu a desfăşurat cu copiii următoarele jo-
curi: „Pădurea" şi „Hora", după care au urmat lecţiile de dezvoltare a vorbirii
(conversaţie) şi desen (cruce). Educatoarea posedă foarte bine tehnicile de pre-
dare, păcat că este în relaţii ostile cu colegii. In timpul lecţiilor de canto trebuie
schimbate melodiile, pentru a nu cânta toate melodiile pe un singur motiv."
Revizor şcolar – Teodorescu
Chiar şi analiza sumară a actelor indică asupra interesului Direcţiei faţă
de condiţiile sanitare a încăperilor şi igiena copiilor, prezenţa căldurii, orga-
nizarea activităţii instructiv-educative cu copiii. Este încurajator faptul, că
practic toate actele indică asupra onestităţii cu care educatorii îşi îndeplinesc
munca şi atitudinea grijulie faţă de copii. Din păcate, actele prezintă şi nive-
lul scăzut de acoperire a grădiniţelor, frecvenţa slabă, precum şi lipsa materi-
alului instructiv– ilustrativ, a jucăriilor şi materialului didactic.
Întrucât grădiniţele cuprindeau un număr foarte mic de copii, iar calitatea
activităţii acestora lăsa mult de dorit, Ministerul Educaţiei al României a ela-
borat un Regulament special privind implementarea Legii cu privire la învăţă-

68
mântul primar, adoptată în 1926, aprobat la cel mai înalt nivel, Decretul regal
nr.742 din 24 februarie 1926 şi publicat în „Monitorul Oficial" nr. 57 din 10
martie 1926. Regulamentul menţionat începea cu secţiunea privind educaţia
preşcolară, care era considerată drept prima treaptă a învăţământului primar,
care necesită o dezvoltare extensivă, atât în ceea ce priveşte numărul de grădi-
niţe, cât şi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii activităţii acestora.
În conformitate cu ”Regulamentul", grădiniţele puteau fi deschise nu
doar în cadrul şcolilor, dar, de asemenea, şi ca instituţii independente şi să
activeze nu doar 3-4 ore pe zi, ci pe tot parcursul zilei. Grădiniţele puteau
fi frecventate de copii cu vârsta de 2-7 ani, iar frecventarea grădiniţelor de
către copiii cu vârsta de 5-7 ani era obligatorie. În cadrul grădiniţelor se
organizau, dacă era necesar, ospătării şi se creau condiţii pentru şedere pe
termen lung a copiilor în instituţie (10 – 14 ore). Au fost. de asemenea, extin-
se şi sarcinile programului de învăţământ. Noile cerinţe de program obligau
educatorii grădiniţelor:
– să formeze copiilor deprinderi privind ordinea, curăţenia, ascultarea,
politeţea, activitatea de sine stătătoare, ş.a.;
– să antreneze copii în explorarea mediului înconjurător şi relatarea ce-
lor observate, în descrierea orală a unui obiect sau fenomen, care a trezit un
interes deosebit copilului;
– să asigure dezvoltarea limbajului copiilor prin citirea rugăciunilor scur-
te, basmelor, poveştilor, cântecelor;
– să desfăşoare în grădiniţă lecţii obligatorii: munca manuală, în confor-
mitate cu vârsta copiilor, desenul, exerciţii pe dezvoltare a simţurilor, plim-
bări şi excursii cu obiective;
– să formeze deprinderi copiilor pentru exerciţiile fizice, prin jocuri în
aer liber, diverse mişcări însoţite de muzică şi cânt, exerciţii de respiraţie, etc.
Cerinţele de program erau obligatorii pentru toate grădiniţele, atât publi-
ce, cât şi private. Materialul instructiv şi didactic obligatoriu pentru grădini-
ţe, era aprobat la nivel ministerial şi numai după aceasta se aplica în activita-
tea practică. Educatorii duceau o evidenţă strictă a succeselor şi realizărilor
copiilor în asimilarea cerinţelor de program şi familiarizau cu aceste succese
părinţii şi profesorii şcolilor în care copiii urmau să fie admişi.
Abordarea problemei de către Stat, activitatea ministerelor interesate, a
autorităţilor raionale şi a diferitor organizaţii locale au jucat un rol pozitiv
în dezvoltarea învăţământului preşcolar în Basarabia. A sporit numărul de
grădiniţe şi prin activităţile sale au dovedit, în mod clar, că reprezintă prima
şi cea mai necesară treaptă în sistemul de învăţământ, oferind copiilor un
start de calitate în viaţă şi pregătindu-i cu succes pentru continuarea studiilor.

69
 Conform Anuarului pentru anul de studii 1932–1933, publicat de Minis-
terul Educaţiei din România, la 1 septembrie 1933 numărul de şcoli pentru
copii mici constituia, în Basarabia, 321 instituţii, inclusiv 73 şcoli în mediul
urban şi 248 şcoli în mediul rural.

Tabelul 4. Dezvoltarea instituţiilor preşcolare în Basarabia în anul

1932, în judeţele secţionale
Total instituţii Statele instituţiilor preşcolare
Oraşe Orase Sate
oraşe sate
ocupate libere ocupate libere
Bălţi 4+1 44 4 - 37 -
Cahul 1 13 3 1 8 3
Осада Белой 2 44 2 - 43 3
Hotin 3 11 2 1 8 3
Izmail 24+1 21 21 4 18 3
Orhei 2 32 3 1 31 -
Lăpuşniţa 19+5 15 29 - 15 -
Sopoca 2 31 2 - 29 2
Tighina 9 37 6 3 37 -
TOTAL 66+7* 248 72 10 226 14

* Adăugările sub semnul* numărul de grupe situate în alte zone.

Figura10. Date statistice despre numărul instituțiilor preșcolare

în județe (anul 1932)
70
 Datele despre extinderea reţelei de grădiniţe în anii 1934 şi 1938 pot fi
găsite în lucrările I. Agrigoroaiei şi Gh. Palade [1,9.] „Basarabia în cadrul
României întregite 1918-1940” (Chişinău, Universitas, 1993) şi Şt. Ciobanu
..Basarabia. Populaţia. Istoria. Cultura" (Chişinău, 1993, pag.77).
Datele din tabel sunt combinate pentru fiecare an în parte.

Tabelul 5. Datele privind dezvoltarea rețelei de grădinițe în Basarabia

în anii 1934 şi 1938 (în desfacerea judeţelor)

Anul 1934 1938

nr. gradi- nr. edu- nr. copi- nr. gradi- nr. educato-
Orase
niţelor catorilor ilor niţelor rilor
Bălţi 39/2 44 2089 37 49
Cahul 27 27 1109 35 35
Белой 62/1 65 3577 80 80
крепости
Hotin 17 17 7761 20 20
Izmail 85/1 88 4749 81 84
Lăpuşniţa 24 28 1182 45 47
Orhei 34 39 2487 34 38
Soroca 36/1 38 1805 34 35
Tighina 62 62 3202 60 62
TOTAL 386 402 28062 426 450

Figura 11. Datele comparative, anii 1934-1938, numărul grădinițelor

de copii, numărul de educatori și copii
71
 Din păcate, baza materială a grădiniţelor basarabene a fost cea mai slabă
din ţară. Marea majoritate a şcolilor pentru copiii mici, nu avea propriile
încăperi şi se aflau în camerele închiriate de la populaţia locală, aşa după
cum este indicat în anuarul menţionat. Faptul dat, precum, şi sărăcia po-
pulaţiei, împiedicau fluxul de copii în aceste instituţii. In noiembrie 1939,
Guvernul României a adoptat o nouă lege „Cu privire la organizarea şi func-
ţionarea învăţământului primar şi normal".(2.p.277.) Legea stabilea, scopul
şi obiectivele învăţământului preşcolar reieşind din cerinţele acelei perioade.
„Grădiniţele trebuie să sprijine copilul în dezvoltarea spirituală şi fizică a
acestuia, continuând şi suplinind educaţia primită acasă." [2]
Drept obiective erau îmbunătăţirea condiţiilor de activitate a grădiniţe-
lor şi consolidarea bazei lor materiale. Grădiniţele cu una sau două grupe
trebuiau să activeze doar sub supravegherea administrativă a şcolilor prima-
re. Acest fapt sporea responsabilitatea şcolilor pentru activitatea instituţiilor
pentru copiii mici, sporea eficienţa şi credibilitatea acestora în rândul popu-
laţiei.
Rezoluţia punea în sarcina autorităţilor locale utilizarea maximală a opor-
tunităţilor pentru deschiderea de noi grădiniţe şi îmbunătăţirea activităţii aces-
tora.
În conformitate cu decretul menţionat mai sus au fost elaborate noi pro-
grame analitice pentru grădiniţele de copii, învăţământul primar şi şcolile pen-
tru adulţi.
Programul pentru grădiniţele de copii impunea mai multe cerinţe faţă de
educatoare, numite în acea perioadă învăţătoare. Învăţătoarea le înlocuiau co-
piilor mamele acestora, şi, de aceea, era necesar ca învăţătoarele să trateze
copiii cu dragoste, devotament, bunătate şi răbdare. Era nevoie să cunoască
legile de creştere şi dezvoltare a copiilor şi să-și perfecţioneze în mod constant
cunoştinţele sale despre copii, să sporească abilităţile profesionale şi dezvol-
tarea generală.
Conţinutul programei prevedea dezvoltarea multilaterală a copilului în
baza activităţilor de bază – jocuri, formarea primelor competenţe de disci-
plină şi ascultare, precum şi pregătirea acestora pentru continuarea studiilor.
Programa era formată din capitole: educarea unui stil sănătos de viaţă, dez-
voltarea mentală, artistică, educaţia religioasă şi morală. Capitolul „Educa-
rea unui stil sănătos de viaţă" presupunea formarea deprinderilor de igienă,
gimnastică, jocuri în aer liber şi organizarea orelor de educaţie fizică. Edu-
caţia mentală avea ca obiectiv dezvoltarea senzorială, a atenţiei, spiritului de
observaţie, a gândirii şi vorbirii. În organizarea educaţiei artistice un rol im-
portant îl avea muzica. Pentru dezvoltarea abilităţilor muzicale erau utilizate

72
melodii simple, de multe ori compuse de copii înşişi, rugăciuni scurte, care
puteau fi cântate, jocuri muzicale, mişcări ritmice de dans. Muzica trebuia să
însoţească mereu copiii. Un loc aparte în cadrul programei era destinat de-
senului, modelării, în special la libera alegere a copiilor. Educaţia religioasă
trebuia realizată prin cântarea sistematică în cor a rugăciunilor la începutul
şi sfârşitul zilei, educarea stimei faţă de biserică, slujitorii acesteia, faţă de
tot ce este legat de religie. În grupele mai mari se prevedea familiarizarea
copiilor cu diverse istorii cu caracter religios, precum şi cele din viaţa lui Isus
Hristos. Educaţia morală era constituită din formarea trăsăturilor de caracter,
a aptitudinilor şi deprinderilor de comportament exemplar.
Pentru punerea în aplicare a programei, cadrelor didactice li se oferea
un orar extins de lecţii pentru o săptămână pentru diferite tipuri de instituţii
preşcolare.
Programa elaborată a devenit primul document de stat din istoria învăţă-
mântului preşcolar din Moldova, care definea atât de clar şi vast obiectivele,
domeniul de aplicare şi conţinutul materialului necesar pentru dezvoltarea
copiilor în grădiniţe. Programa reprezenta un document de stat obligatoriu
pentru toate tipurile de instituţii pentru copii şi punerea sa în aplicare asigura
o pregătire de calitate a copiilor pentru şcoală. Instituţia preşcolară care abor-
da o astfel de programă, nu doar declarativ, ci, de fapt, devenea prima treaptă
a educaţiei, o bază solidă pentru şcolarizare.

73
 ISTORIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREȘCOLAR ÎN REPUBLICA
AUTONOMĂ SOVIETICĂ SOCIALISTĂ MOLDOVENEASCĂ
(1924–1940)

Vorbind despre istoria învăţământul preşcolar de Stat în Moldova, nu

putem să nu facem referinţă şi la dezvoltarea acestuia în RASSM.
Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească a fost înfiinţa-
tă în octombrie 1924, ca parte a URSS. În acea perioadă, în Ucraina era deja
implementat sistemul sovietic de învăţământ de Stat, cu treapta sa iniţială –
învăţământul preşcolar de Stat. Prima Lege sovietică privind fundamentele
începutului educaţiei naţionale, adoptat de Comitetul Executiv Central la 30
septembrie 1918 – „Положение о единой трудовой школе" (Regulamentul
cu privire la şcoala unificată muncitorească) a stabilit că sistemul instituţiilor
instructiv-educative „începând de la grădiniţă şi până la universitate repre-
zintă o singură şcoală, o treaptă continuă". În anul 1919, Comitetul Naţio-
nal pentru învăţământ al RSFSR publică „Инструкция по ведению очага
и детского сада" (Instrucţiunile de administrare a creşelor şi grădiniţelor) –
primul document în care sunt specificate principiile de bază ale Regulamen-
tului cu privire la şcoala unificată muncitorească, cu referire la învăţământul
preşcolar, sunt puse bazele organizării vieţii şi activităţii instituţiilor preşco-
lare, ca unul din cei mai importanţi factori în educaţia copiilor, emanciparea
femeilor, şi implicarea acesteia în toate sferele economiei naţionale. Reţeaua
de instituţii preşcolare în perioada dată era formată din grădiniţe, creşe, case
de copii, terenuri de vară, grupe preşcolare în cadrul şcolilor de educare so-
cială, orfelinate. Procesele politice, economice şi sociale care aveau loc în
tânăra Republică, necesitau dezvoltarea unei reţele largi de instituţii preşco-
lare, pregătirea cadrelor, precum şi îmbunătăţirea calităţii muncii acestora.
În primele zile ale RASSM, pe lângă Comitetul Revoluţionar a fost or-
ganizat Departamentul de Educaţie, mai târziu Comitetul Naţional pentru
învăţământ. În componenţa acestuia a intrat şi Departamentul educaţiei so-
ciale, din care, în anul 1925, a fost creat Departamentul educaţiei preşcolare
și Departamentul educaţiei sociale, iar mai târziu şi Departamentul educaţiei
preşcolare au desfăşurat o activitate vastă în ceea ce ţine de protecţia vie-
ţii şi sănătăţii copiilor, extinderii reţelei de grădiniţe, completarea acestora
cu cadre didactice şi asigurarea echipamentului necesar, implicând în acest
scop instituţiile de stat, părinţii şi societatea. După cum se poate observa din
74
conţinutul documentelor, educaţia preşcolară era constant discutată în ca-
drul organelor de partid şi de stat, precum şi de societate. Toate planurile de
dezvoltare economică de cinci ani prevedeau şi obiective pentru dezvoltarea
învăţământului preşcolar.

Tabelul 6. Dezvoltării instituţiilor preşcolare în RASSM, anii 1927-1932

Nr. 1927- 1928- 1929- 1930- 1931-

d/o 1928 1929 1930 1931 1932
1. Teren de joaca pentru
copii/nr. de copii pe 5/125 7/175 18/450 22/550 24/600
teritoriul de joacă
2. Grădiniţe/
nr. copiilor în grădi- 1/45 2/90 3/135 4/180 5/225
niţe
3. Total insti-tuţii/copii 6/170 9/265 21/585 26/730 29/825

Tabelul 7. Furnizarea ( mii de ruble), alocate bugetelor locale
pentru dezvoltarea instituțiilor preșcolare în anii 1927-1932

Instituţii 1927/ 1928/ 1929/ 1930/ 1931/

1928 1929 1930 1931 1932
Teren de joacă 6,8 8,5 29,4 38,9 47,4
Grădiniţa 1,5 3,6 20,1 27,0 34,3
TOTAL 8,3 12,1 49,5 65,9 81,7

Planul de dezvoltare a reţelei de instituţii pentru copii şi extinderea con-

tingentului de copii, a fost depăşit. Astfel, potrivit certificatului „Dezvoltarea
culturii naţionale timp de 10 ani" al Secţiei cultură şi învăţământ a Comite-
tului Regional Moldovenesc al Partidului Comunist din Ucraina, se poate
observa că în 1928-1929 au fost deschise 4 grădiniţe cu 260 de locuri, în
timp ce planul prevedea 2 grădiniţe cu 90 de locuri, în anul şcolar 1931-1932
funcţionau deja 65 grădiniţe cu 3641 loc., în timp ce planul prevedea 5 gră-
diniţe cu 225 de locuri şi toate acestea fără a lua în considerare reţeaua sezo-
nieră. Pe lângă instituţiile pentru copii cu vârste cuprinse între 3-8 ani, a fost
creată o reţea extinsă de creşe în sistemul de sănătate, care includea copiii
până la vârsta de trei ani. Creşele, de asemenea, soluţionau problemele legate
de protecţia şi promovarea sănătăţii, educarea copiilor şi ofereau mamelor
posibilitatea de a participa în munca productivă şi viaţa socială.
75
 Planul dezvoltării reţelelor creşelor anilor de şcoală 1927-1928 / 1931-
1932, sunt date în următorul tabel.

Tabelul 8. Planul dezvoltării reţelelor de creşe, anii 1927-1932

1927/ 1928/ 1929/ 1930/ 1931/

Anii
1928 1929 1930 1931 1932
Creşă stabilă - - 1 1 1
Creşă de sezon 30 40 45 50 60

Figura 12. Numărul de creșe deschise (stabile/ de sezon)

Guvernul Republicii revenea în mod repetat la examinarea chestiunilor

privind îmbunătăţirea activităţii creşelor. Este de menţionat Decizia Consi-
liului Comisarilor Naţionali RASSM „Privind organizarea creşelor sezoniere
în cadrul colhozurilor" din 3 aprilie 1939, care, printre altele, prevedea:
A obliga Comitetul Naţional pentru Agricultură al RASSM, comitetele
executive raionale, sovietele săteşti şi conducerile colhozurilor să asigure
organizarea creşelor în cadrul colhozurilor (cel puţin 90%) şi să întreprindă
următoarele măsuri:
a) să asigure creşele sezoniere cu încăperi corespunzătoare, repararea
acestora, şi dotarea cu echipamentele necesare la indicaţia OHMD;
b) să interzică categoric utilizarea ulterioară a încăperilor destinate cre-
76
şelor pentru depozitarea cerealelor sau pentru alte scopuri agricole;
c) să asigure creşele cu lucrători care au promovat cursurile pentru lu-
crătorii de creşe în cadrul centrelor raionale de sănătate;
d) să asigure hrana copiilor conform standardelor OHMD;
d) să repartizeze vaci din cadrul fermelor de vaci pentru aprovizionarea
cu lapte a instituţiilor pentru copii, numai după controlul veterinar al aces-
tora..."
Dezvoltarea reţelei de grădiniţe necesita cadre bine instruite. Comitetul
Regional Moldovenesc al Partidului Comunist din Ucraina, prin decretul său
din 14 februarie 1929, a propus Comitetului Naţional pentru învăţământ „să
elaboreze măsuri concrete şi practice pentru pregătirea cadrului corespun-
zător de educatori pentru preşcolari". Comitetul Naţional pentru învăţământ
şi Comitetul Naţional pentru Sănătate organizează cursuri de durată diferită
pentru pregătirea lucrătorilor pentru grădiniţe şi creşe, sunt implicaţi profe-
sorii neangajaţi şi asistentele medicale. Începând cu anul şcolar 1932-1933,
colegiul pedagogic Balta a fost reorganizat în două colegii – în Moldova şi
în Ucraina cu facultăţile pentru învăţământul primar, secundar şi preşcolar.
Din acel moment, instituţiile preşcolare din RASSM au putut fi completate
cu cadre didactice calificate şi îmbunătăţi în mod semnificativ calitatea ac-
tivităţii sale. Lucrătorii din învăţământul preşcolar puteau să-şi sporească
calificarea, în mod sistematic, în cadrul cabinetului metodic regional, reor-
ganizat în 1940 în Institutul de sporire a calificării profesorilor din Moldova.
Pentru a ajuta lucrătorii din învăţământul preşcolar sunt create centre meto-
dice, instituţii experimentale (şcoli inovaţionale), se elaborează documente
metodice, recomandări. Instituţiile preşcolare în RASSM s-au fundamentat
ferm în viaţa fiecărei familii.
Aprecierea pentru activitatea instituţiilor pentru copii şi-au exprimat-o
un grup de mame-ţărance din satul Crasnogorca, raionul Grigoriopol prin
intermediul ziarului „Plugarul Roş" din 11 august 1926, în articolul „Terenul
pentru copii uşurează starea femeilor": „La noi în satul Crasnogorca, raionul
Grigoriopol a fost organizai un teren pentru copii încă din luna mai 1926.
Aici copiii primesc de mâncare, de îmbrăcat şi sunt căutaţi întotdeauna.
Noi, mamele copiilor, de când am dat copiii la teren, ne simţim slobode şi
putem a ne duce la deal ca să facem lucrul nostru trebuitor. ... Noi, tărăncile,
mulţumim la cei tovarăşi , care îngrijesc copiii noştri..."
Astăzi această scrisoare ne-ar părea naivă după conţinutul şi forma sa,
săracă ca limbaj de exprimare. Dar ea dezvăluie convingător şi elocvent, at-
mosfera acelor timpuri, demonstrează grija statului faţă de copii şi atitudinea
pozitivă a mamelor faţă de grădiniţe.

77
 DEZVOLTAREA EDUCAȚIEI PREȘCOLARE
ÎN REPUBLICA SOVIETICĂ SOCIALISTĂ MOLDOVENEASCĂ
ÎN ANII 1940–1990

Evenimentele politice din 1940 au dus la formarea RSSM unită la Ba-

sarabia. Reţeaua creată de grădiniţe de copii, formate în Basarabia, au fost
complet reorganizate, cele mai multe din ele au fost închise, au suferit multe
modificări şi un şir de instituţii preşcolare pe teritoriul fostei Republici Auto-
nome Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Cu stabilirea RSSM, educaţia obş-
tească, inclusiv educaţia preşcolară publică, a rămas o chestiune de stat: au
fost incluse toate şcolile private şi grădiniţe. Îngrijirea copiilor a fost preluată
în întregime de către stat.
Bazele fundamentale ale legislaţiei Uniunii Republicilor Sovietice Soci-
aliste privind educaţia preconizează: În scopul de a crea condiţiile cele mai
favorabile pentru educaţia copiilor de vârsta preşcolară să se ofere ajutorul
necesar familiilor, astfel deschizînd grădiniţe, parcuri pentru copii, grădiniţe
de copii generale şi speciale şi alte instituţii preşcolare pentru copii.
Instituţiile preşcolare pentru copii în cooperare cu familia oferă dezvol-
tarea armonioasă a copiilor, protejează şi întăreşte sănătatea lor, insuflă ele-
mente practice pentru dragostea faţă de muncă, au grijă de educaţia estetică,
pregătesc copii de şcoală, îi educă să fie respectuoşi faţă de cei bătrâni, să-şi
iubească Patria socialistă şi ţara natală. În conformitate cu acest document în
republică s-au înterprins măsuri pentru a ajuta familia în creşterea copiilor,
crearea reţelelor de instituţii preşcolare de stat. În ajunul Marelui Război pen-
tru apărarea Patriei în Republică funcționau 106 grădiniţe în care se educau
4500 copii.
Descrierea lucrului în grădiniţe în perioada de dinaintea războiului pe
teritoriul Moldovei recente îl găsim în raportul Aurorei Secăreanu – inspec-
toare şi responsabilă pentru lucrul în grădiniţe, director de educaţie şi cult. În
raportul său ea a remarcat cu privire la o şcoală pentru copii mici:
„...şi am onoarea de a raporta următoarele: şcolile pentru copiii mici din
Basarabia se numeau grădiniţe şi le frecventau copii de 3-7 ani. Părinţii aduc
copii la ora 8 dimineaţă şi sunt luaţi la ora 18.
Personalul pedagogic este format din director şi 2 asistenţi. Directorii
sunt numiţi de către angajaţii sovietici muncitori de fabrici sau a flacărei
comuniste. Această persoană trebuie să fie o mare patriotă pentru a ocu-
78
pa acest post. Asistenţii sunt numiţi de profesori sau a altor persoane care
le-au fost încredinţat să ocupe aceste funcţii. Pentru cei care erau trimişi
să lucreze în grădiniţe erau organizate cursuri la Belgorod-Dnestrovsc. La
aceste cursuri lunare învăţau gramatica rusă şi ucraineană. Au fost elevi şi
profesori, la care se explica constituţia bolşevică. Tot aici se învăţau cântece
patriotice care se cântau şi de soldaţi despre Stalin şi Armata Roşie.
Copiii veniţi în grădiniţă erau sub răspunderea totală a educatorului.
Trebuie de menţionat, că în fiecare grădiniţă erau foarte multe jucării. În
grădiniţe, copiilor li se dădea câte o cană de lapte, un ou sau pâine cu ma-
giun. Apoi până la ora 10 în dependenţă de sosirea copiilor, se petreceau
exerciţii diverse de gimnastică şi se interpretau cântece patriotice. După
gustare, copiilor li se citeau diferite poveşti. Dacă permitea vremea, copiii
plecau în excursie sau se jucau în curte. La ora de amează se oferea prânzul,
alcătuit din două feluri de mîncare şi ceva dulce. După prânz copiii erau cul-
caţi. În toate grădiniţele erau paturi pentru fiecare copil, cu saltea, pernă şi
un complet de albituri. Părinţii erau obligaţi să-şi trimită copiii la grădiniţă,
deoarece nu aveau servitori. La orele 2-3 copii se trezeau şi erau serviţi cu
ceva dulce. La ora 6 seara veneau părinţii şi îi luau acasă. De la grădiniţe
se cerea sau era necesar ca ele să fie frumos amenajate şi atmosfera să fie
asemănătoare celei de familie. În grupă erau camere mici unde copii se ju-
cau. Printre altele, Stalin cerea, ca tot ce-i mai bun, să li se ofere copiilor. Au
fost şi grădiniţe model. Bucătăriile erau foarte bine amenajate. La bucătărie
muncea un bucătar salariat şi două ajutoare (asistenţi). În grădiniţă era
foarte multă veselă bună, dar şi albituri. Copiii purtau uniformă, pe care o
purtau numai în grădiniţă, iar la plecare se schimbau. A. Secăreanu”.
În perioada anilor de după 1945 problema deschiderii grădinițelor de copii
era una prioritară. Și motivul nu era perioada de după război, ci eliberarea–
ajutarea femeilor, educația centralizată a copiilor preșcolari, asigurarea unei
copilării fără lipsuri (după posibilități). Desigur, apare problema dotărilor. În
localități nu erau clădiri adaptate nevoilor de dezvoltare-creștere-educație a
copiilor, dar și cadre bine pregătite tot erau puține. Prioritare rămâneau pro-
blemele de alimentație a copiilor, de asigurare și fortificare a sănătății lor, de
deschidere a grădinițelor de tip sanatorial (pentru copiii aflați la subnutriție).
În clasa I erau înmatriculați copiii de 7, uneori 8 ani, după război se nășteau
tot mai mulți copii, ca consecință peste tot se căutau posibilități de deschide-
re a grădinițelor noi. Către anul 1955 se planifica de mărit numărul creșelor
deschise cu 20%, a grădinițelor de copii – cu 40%. În primul rând, persista
necesitatea de deschidere a grădinițelor de copii în zonele rurale, acolo unde
adulții activ prelucrau pământul, creșteau animale pentru economia națională,

79
dar și în suburbiile orașelor mari, unde lucrau în 3 schimburi uzine și fabrici
mari. Nu e secret că în aceste domenii ale economiei activează mai multe
femei, și tot ele sunt considerate responsabile, de educația copiilor. Statul în-
cerca să asigure calitatea educației copiilor în grădinițele de copii. În 1949
este primit Ucazul cu privire la mărirea numărului de grădinițe și creșe, dar și
maternități. Se cerea activizarea acțiunilor de pregătire a cadrelor pedagogice
pentru grădinițele de copii, ridicarea nivelului metodic de lucru în grădinițe.
Mamele singure, mamele cu venituri medii achitau doar 50% din taxele pen-
tru întreținerea copiilor în grădinițele statului. Directorii de întreprinderi erau
obligați (după 1956) să acorde mamelor după concediul de maternitate (la
necesitate) un concediu de până la 3 luni din cont propriu, cu păstrarea locu-
lui de muncă, dar fără salariu. Pentru sate era tradițională chemarea (1954) –
„Fiecărui colhoz – câte o grădiniță!” Pentru a asigura grădinițele din sate cu
toate cele necesare se realizau legături de parteneriat, ajutor, uneori întreținere
financiară a grădinițelor din partea întreprinderilor mari, uzine. Ce ține de ca-
dre pedagogice, au început să se stabilizeze tradițiile de formare prin cursuri
de perfecționare. Principalele cheltuieli de întreținere a grădinițelor de copii
prevedeau alimentația copiilor. Normele erau diferite, pentru oraș în limita – 3
ruble 15 kopeici, sate – 2 ruble, 20 kopeici. Și celelalte cheltuieli se realizau
conform unor standarde de Stat:

Tabelul 9. Unitățile instituției de educație a preșcolarilor

Unități 1 grupă 2 3 4 5 6 grupe

de copii de copii
Director 1 1 1 1 1 1
unități
Educatori 1 2,5 4 6 7,5 9
Zav. hoz. - - - 1 1 1
Intendent - 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5
Bucătar 1 1 1 1 1 1
Dădacă 1 2 3 4 5 6
Măturător– paz- - - - 1 1 1
nic

Normele (anuale, în ruble), din care se calcula aflarea copilului preșcolar

în grădiniță erau următoarele:

80
 Tabelul 10. Cheltuieli totale per copil

Oraș Sat
Salariu 322 275
Calculat 25 22
Cheltuieli administrative și de 80 65
gospodărie
Cheltuieli pentru instruire 20 15
Alimentația 945 660
Completarea inventarului 50 50
Total 1 copil 1442 1087 ruble

Figura 13. Diferențele salariale și de dotare în grădinițele din sat și oraș

Războiul aproape în totalitate a distrus o serie de instituţii preşcolare de

stat şi restaurarea lor a început în 1944. La începutul anilor 1945 în Moldova
s-au deschis 25 de grădiniţe pentru 987 locuri. Programul de bază documen-
tal, care identifica structura, principiile de completare şi problemele peda-
gogice în acea perioadă era „Statutul grădiniţei” elaborat de Comisariatul
Poporului RSSFR şi adoptat condiţiilor locale.
„Statutul” orienta educatorii, spre o activitate tematică sistematizată de
dezvoltare a copiilor pe tot parcursul aflării lor la grădiniţă, şi a pregăti-
rii lor pentru şcoală. Anume „Statutul” determina structura şi principiile de
completare şi sarcinile pedagogice în instituţiile preşcolare. Acest document
juca un rol important în îmbunătăţirea activităţii de învăţământ, bazându-se

81
pe bunele practici acumulate, de a ghida sau orienta educatorii cu privire la
munca pe dezvoltarea tematică, pentru dezvoltarea abilităţilor mentale ale
copiilor, vorbirii, caracterului, dezvoltarea dragostei faţă de Patrie, popor,
formarea gustului artistic şi interesului faţă de natură.
O anumită atenţie se acordă copiilor în educarea obiceiurilor de muncă,
competenţe de îngrijire şi capacitatea de a se comporta în colectiv, respectul
faţă de cei mai mari, dragostea faţă de părinţi.
Reconstrucţia după război, a economiei naţionale a cerut implicarea unui
număr mare de femei în producţia industrială şi agricolă. Aceasta a contribuit
la creşterea atenţiei statutului în educaţia publică de copii la scoală. Războiul
nu se terminase, dar s-au elaborat un şir de documente importante privind
protecţia maternităţii şi copilăriei, care sunt duplicate şi primite pentru exe-
cutarea în Republicile Uniunii. Printre ele – „Măsuri pentru a extinde şi a
înbunătăţi lucrul în grădiniţe” şi „Măsuri pentru extinderea facilităţilor pen-
tru îngrijirea copiilor şi de a îmbunătăţi serviciile de sănătate şi serviciile de
consum pentru femei şi copii”. Prin aceste documente guvernul Comisarilor
Poporului obligă comisariatele şi departamentele din republicile Uniunii să
sporească numărul grădiniţelor, caselor pentru copii, consultaţiilor pentru
copii, bucătăriilor lactate, orfelinate şi grădiniţe în scopul de a satisface cel
mai bine nevoile populaţiei în aceste instituţii. Pentru a ajuta mamele singure
au fost organizate grădiniţe cu program lung.
În Republică, în primii ani după război, a trebuit să se efectueze o mare
muncă de restaurare şi dezvoltare în continuare, a unui şir de instituţii pentru
copii. Imediat după anii de război, a crescut în mod semnificativ întreţinerea
instituţiilor preşcolare. Dacă în 1946 pentru întreţinerea grădiniţelor erau asi-
gurate 5,7 mln. ruble, atunci în 1947-13 mln. ruble.
Conform planului de 5 ani de restaurare şi dezvoltare a economiei naţi-
onale a RSSM, în 1946-1950 numărul de copii trebuia să crească de 3 ori,
către anul 1950 numărul de grădiniţe a crescut la 220 unităţi şi în ele se edu-
cau 8 385 copii.
Imediat după război au început să se deschidă grădiniţe de tip sanatorial
pentru copii cu sănătatea fragilă şi cei infectaţi cu turbeculoză. În Chişinău
au fost deschise 3 sanatorii de tip grădiniţă pentru 750 locuri, în Bălţi, Bender
şi Tiraspol câte 2 grupe. Grupurile sanatoriale erau situate în cele mai bune
grădiniţe, în zonele verzi sau în mediul rural. Locul principal în grădiniţele
publice îl ocupă activităţile profilactice de sănătate: regim liber, alimentare
intensivă, plimbări lungi la aer, proceduri fizioterapeutice, exerciţii fizice,
jocuri. Copii se aflau în aceste grădiniţe până la însănătoşire completă, şi
erau întreţinuţi de către stat.

82
 Congresul a XIX al PCUS (1952) confirma cifrele controlului planului
al 5-lea (1951-1955), prevăzînd o creştere în construcţia de instituţii preşco-
lare aproape de 2 ori. În timpul celui de-al patrulea plan cincinal de stat au
fost deschise în grădiniţe 1,6 mii locuri, iar în cel de-al cincilea plan s-au
preconizat deschiderea a peste 3 mii locuri, pe lângă detrimentul fermelor
colective încă 2,4 mii locuri. Dezvoltarea largă de facilităţi de îngrijire a
copiilor din mediul rural a fost planificat conform deciziei Adunării plenare
din septembrie (1953) a Plenumului „O măsură de dezvoltare în continuare a
agriculturii”. Dacă în 1950 în grădiniţele din mediul rural erau educaţi 2915
copii, atunci în 1955 erau deja 4966, iar către 1960 contingentul permanent
a atins deja 7 mii persoane. Mai mult de atât, în fiecare an a crescut numărul
de terenuri de joacă sezoniere, care activau 6-10 luni pe an. Creşterea lor pe
ani se poate observa în următorul tabel:

Tabelul 11. Creşterea în reţeaua de locuri de joacă pentru copii,

anii 1945-1969

Anul 1945 1950 1955 1960 1961 1962 1963 1964 1969

Nr. de
8,7 33,1 148,1 129,9 132,7 144,3 148,2 159,6 173
copii

Figura 14. Creștrea rețelelor terenurilor de joacă (anii 1945-1969)

83
 Limba de comunicare în grădiniţe se determină la dorinţa părinţilor.
Practica a dezvoltat aşa ca la 01.01.1983 din 2044 instituţii preşcolare – 1081
activau în limba moldovenească, iar 1225 erau ruse sau ruse-moldoveneşti.
În toate grupele (începând cu cea medie) lucrătorii cu limba rusă de instruire,
învăţau limba moldovenească (pe atunci).
Activităţile preşcolare în sate erau reglementate de documente, elaborate
în Federaţia Rusă şi adoptată la condiţiile republicii („Principiile grădiniţelor
cooperativelor agricole: anul 1954”, „Principiile instituţiilor preşcolare de
sezon în cooperativele agricole, anul 1955” şi altele).
Au fost identificate perspectivele de dezvoltare al învăţământului pre-
şcolar de stat în cel de-al VI plan cincinal (1956-1960), determinate la Con-
gresul XX al PCSS (1956).
În Republica noastră către anul 1960 a fost planificată construcţia insti-
tuţiilor preşcolare cu 24 mii locuri (cu 19 mii locuri mai mult decât în planul
cincinal precedent). Potrivit datelor statistice aceste planuri arată aşa:
 Anii 1951-1955 (al V-lea plan cincinal): construcţia grădiniţelor –
total 5,4 mii locuri; 3 mii – construcţii de stat, 2,4 mii locuri din mijloacele
fermelor colective;
 1956-1960 (al VI-lea plan cincinal): construcţia instituţiilor preşco-
lare –în total 24,4 mii locuri, construcţii de stat – 6,3 mii locuri, din mijloa-
cele fermelor colective – 18,1 mii locuri.
Deşi numărul de locuri pentru copii a fost de multe ori mai mic decât
a fost planificat, acestea totuşi ofereau o creştere semnificativă a reţelei de
instituţii preşcolare şi contingentului de copii, după cum vedem în următorul
tabel.

Tabelul 12. Creşterea reţelelor de instituţii preşcolare şi contingen-

tuuil de copii în anii 1958-1970 în RMSS

Nr. instituţiilor preşcolare Nr. de copii în instituţii

Inclusiv În total Inclusiv
Anul
În total Creşă de copii Creşă
grădi- grădi-
instituţii creşă grădi- instituţiilor creşă grădi-
niţă niţă
niţă preşcolare niţă

1958 398 187 203 8 21092 7243 13399 450

1959 418 188 203 27 24266 8480 13423 2363

84
 1960 442 179 207 56 28560 8740 15410 4410

1961 525 174 204 147 35058 9215 15260 10593

1962 585 152 192 241 43068 8645 16611 17812

1963 615 140 113 362 49682 8700 10304 30678

1964 679 121 121 437 57506 7800 10992 38714

1965 732 114 93 525 65983 8500 8924 48559

1966 740 104 89 547 70439 7700 7950 54789

1967 758 84 78 596 76014 7237 7331 61446

1968 769 92 71 606 73594 6678 6437 60479

1969 810 82 66 662 78003 5627 6739 65637
1970 837 73 66 698 90826 4741 5996 71989

Copii instituționalizați
85
 În scopul aplicării unui sistem unificat de educaţie a copiilor de vârstă
preşcolară din 1959, în conformitate cu rezoluţia PCC din Moldova şi So-
vietului Miniştrilor „Măsuri pentru dezvoltarea în continuare a instituţiilor
preşcolare, îmbunătăţirea educaţiei şi îngrijirea medicală a copiilor preşco-
lari”, grădiniţele au început să se unească într-o singură instituţie preşcolară.
În 1960 a fost aprobat Rergulamentul instituției de învățământ preșcolar
„Principii temporare a situaţiei instituţiilor preşcolare”.
În conformitate cu reglementările stipulate în acest document grădiniţele
pentru copii erau organizate de la vârsta de 2 luni până la 7 ani şi lucrau 9-14
ore pe zi sau 24 ore, 5-6 zile pe săptămână. În funcţie de condiţiile locale
din grădiniţe la sate se construeau pentru 50, 90, 140, 280 locuri, în oraşe
şi aşezări mari-pentru 160, 320 locuri doar în 1985 şi pentru 650 locuri. La
mijlocul anilor 80, aproape 70% copii se educau în instituţii standarte de
construcţie. Începând cu 1960 construcţia de instituţii preşcolare în Moldova
revin numai proiectelor standart. Ele se dădeau în exploatare cu echipament
de mobilă moale şi dur complet, jucării, echipament electric, secţiuni de mo-
bilier, inventar sportiv, instrumente muzicale. Grădiniţele au devenit obiectiv
pedagogic în instituţii, care corespundeau cerinţelor vremurilor şi intereselor
familiare.
În ciuda faptului că grădiniţele continuau să existe ca agenţie indepen-
dentă, în mijlocul anilor 80, 90% copii se educau în grădiniţe. După datele de
la sfârşitul anului 1986 numărul grădiniţelor în comparaţie cu 1960 s-a mărit
de 38 ori şi contingentul de copii în ele a crescut cu 72 ori (Chişinău, Cartea
moldovenească 1987, pag.241). Structura acestui document prevedea:
• Principiile de activitate a instituțiilor preșcolare,
• Competențele instituției preșcolare,
• Tipurile şi structura instituţiilor preşcolare şi a grupelor de copii.
Caracteristica lor,
• Organizarea instituţiei preşcolare,
• Completarea grupelor de copii în instituţiile preşcolare,
• Dirijarea instituţiei preşcolare,
• Parteneriat cu familia,
• Personalul instituţiei preşcolare,
• Cerințele postului Șefului grădiniței (directorului, metodistului, edu-
catorului, personalului nedidactic),
• Activitatea financiară a instituţiei preşcolare,
• Baza tehnico-materială a instituţiei preşcolare.
Anii 60 au marcat nu numai o creştere semnificativă a numărului institu-
ţiilor preşcolare, dar şi consolidarea Bazei materiale, asigurarea cu personal

86
calificat, îmbunătăţirea serviciilor medicale şi alimentaţie copiilor. În anii 60
au fost adoptate o serie de rezoluţii care abordează probleme organizatorice
importante ale sistemului în timpul dat. Astfel au fost transferate grădiniţele
de sănătate publică la sistemul de educaţie, la Minister, care era responsabil
de planificarea contigentului de instituţii preşcolare, cu excepţia fermelor
colective, precum şi de numirea şi eliberarea din funcţie a cadrelor didactice.
Instituţia de stat era obligată să construiască şi să echipeze grădiniţele din
cont propriu şi fonduri, să efectueze serviciul lor economic, să aibă grijă de
cadre, să-i asigure cu spaţiu locativ.
Departamentul completa grădiniţele cu copii, ai căror părinţi lucrau la
aceste întreprinderi. Din 1966 au fost introduse standarte unificate de for-
mare a cadrelor didactice şi a personalului administrative, auxiliar, medical
pentru instituţiile preşcolare de toate departamentele, inclusiv colective.
Începând cu 1967, experienţa celor mai bune grădiniţe şi a celor mai buni
pedagogi, era expusă anual la ENEA din Moldova şi ENEA Rusia (BDHX).
În Moldova au început să se deschidă instituţii preşcolare cu destinaţie
specială pentru copii cu probleme de auz, vorbire, sistemul nervos central,
sistemul locomotoriu. Pentru aceste instituţii au fost elaborate ghiduri de
programe tutoriale care au ajutat personalul pedagogic şi medical să des-
copere şi să compenseze cît mai precoce defectul şi să stabilească corect
diagnosticul, să ofere o pregătire modernă şi trimiterea copiilor la şcoala co-
respunzătoare. Pentru a asigura aceste şcoli şi instituţii cu personal calificat
la Institutul „Ion Creangă”, a fost deschisă facultatea defectologică.
Dar şi nivelul relativ dezvoltat al sistemului de educaţie preşcolară pu-
blică la începutul anilor 70 ai sec. XX, nu satisfăcea necesitaţile populaţiei
pentru grădiniţe, mai ales în zonele rurale. Diferenţa în aria de acoperire a
copiilor preşcolari cu educaţie publică în zonele urbane şi rurale era semnifi-
cativă. Dacă în anul 1971 aproximativ 70% de copii de vârstă de la 1 an până
la 7 ani frecventau grădiniţele în oraşe, atunci la sate aceste instituţii erau
ocupate de 45% de preşcolari, inclusiv grădiniţele permanente frecventau
7,8% copii. Fireşte, o astfel de situaţie nu putea fi firească, or, peste 2/3 din
copii din Moldova locuiau la sate. Preocupat de această situaţie, Comitetul
Central şi Consiliului de Miniştri din iunie 1972 a adoptat un decret „O mă-
sură de îmbunătăţire a învăţământului preşcolar de stat în zonele rurale”
şi au fost date instrucţiuni şi orientări specifice pe o gamă largă de aspecte,
legate de construirea instituţiilor preşcolare la sate, asigurarea lor cu inven-
tar, materiale şi echipamente, materiale didactice, cadre pregătite şi patronaj
al întreprinderilor colective şi fermelor de stat în grădiniţele de la sate. În
conformitate cu decizia Consiliului Republican din Moldova a Sindicate-

87
lor din 1972 a fost organizată întrecerea socialistă dintre raioane, colhozuri
şi sovhozuri pentru cea mai bună organizare a învăţământului preşcolar în
sate. Câştigătorilor acestui concurs li se acordă Drapelul Roşu a Sovietului
de Miniştri şi a Sovietului Sindicatelor şi se înmânau premii băneşti. Chiar
din primul an implimentarea acestei hotărâri a dat rezultate pozitive. Aşa, în
1973 numărul instituţiilor preşcolare permanente la sate a crescut cu 226 uni-
tăţi, sau cu 30%, numărul de copii a crescut cu 11,7 mii persoane sau 26%.
În decursul anilor 1972-1975 colhozurile şi sovhozurile din Moldova au
participat activ organizarea lucrului în instituţiile preşcolare din sate, rezulta-
tele obţinute au permis ca cei mai buni să obţină locuri premiante, certificate
de onoare și premii băneşti.

Tabelul 13. Înrolarea copiilor în instituţiile preşcolare de Stat

în anii 1972-1989 în mediul rural

Numărul de copii acoperite % acoperite de copii în

Anul
de mii instituţii
1972 43,9 12,9
1973 56,2 16,8
1974 73,1 22,0
1975 85,3 26,0
1976 99,7 30,6
1977 106,8 34,2
1978 113,5 39,1
1979 121,0 45,7
1980 125,1 47,0
1981 127,6 47,6
1982 128,9 49,0
1983 134,0 53,2
1984 138,0 54,0
1985 143,0 56,0
1989 169,0 64,0

88
 Figura 16. Copii cuprinși în instituţiile preşcolare
în anii 1972-1989 în sate, %

Majorarea numărului de copii în instituţiile preşcolare, a impus şi creşte-

rea nivelului de formare a cadrelor, şi îmbunătăţirea abilităţilor pedagogice.
Deschis în anul 1940 în Chişinău, colegiul de formare a cadrelor didactice a
fost comasat în 1946 cu colegiul pedagogic din Soroca şi transferat în oraşul
Soroca. Dar şi planul sporit de admitere a abiturienţilor nu satisfăcea cerinţe-
le instituţiilor preşcolare. Aceasta a dus la dezvoltarea extensivă a cursurilor
pentru educatori. În primii ani după război aceste cursuri erau de 3-6 luni,
începând cu anii 60 s-au extins la 1-2 ani. La cursuri se lucra pe baza de pro-
grame de formare şi curriculă, elaborate şi aprobate de Ministerul Educaţiei
al Republicii, şi a crescut în mod semnificativ nivelul de pregătire a elevilor
pentru activităţi practice. În anii 60 instituţiile preşcolare erau completate de
absolvenţi ai şcolilor medii, unde în limitele formării industriale s-au deschis
clase pedagogice cu specialitate „educator în grădiniţe”.
Şi chiar dacă aceste forme de învăţământ nu pot fi considerate perfor-
mante (puţin timp era dedicat studiului de teorie şi stagiului de practică în
educaţia preşcolară), ele nu solicitau cheltuieli prea mari de bani şi timp, de
aceea mulţi ani au rămas sursa cea mai masivă de satisfacere a nevoilor din
grădiniţe. Aceste nevoi erau suplimentate cu absolvenţii colegiilor pedago-
gice din Soroca, Cahul, Orhei, Călăraşi, Lipcani, Chişinău. Iar în 1966 se
deschide prima în istoria republicii facultate pedagogic, la Institutul de Stat
din Bălţi. În anii 70-80 specialişti cu calificare superioară se pregăteau deja
şi la Institutul Pedagogic din Chişinău şi cel de la Tiraspol.
În colegiile pedagogice a început formarea de educatori de profil larg la

89
o nouă specialitate „Educator în instituţii preşcolare”. Absolvenţii colegiilor
pedagogice puteau să lucreze cu copii preşcolari, cât şi cu şcolarii.
Calitatea de formare a specialiştilor permanent se îmbunătăţea, graţie
perfecționării procesului de învăţământ şi orientării profesionale. În institu-
ţiile de formare a cadrelor didactice, în conformitate cu programa şcolară,
au fost create laboratoare şi birouri dotate cu utilaj necesar. Ele erau ame-
najate cu materiale didactice, literatură, tehnologii de învăţământ. Numărul
de absolvenţi ai şcolilor de specialitate a creștea de la an la an. Astfel, în
anii 1971-1975 doar în instituţiile de formare a cadrelor didactice cu normă
întreagă au fost 2 mii de specialişti cu profil preşcolar, 80% din ei erau în-
dreptaţi să lucreze la sate. Calitatea personalului se îmbunătăţeste nu doar în
mediul rural. Către anul 1987 numărul de conducători şi educatori cu studii
superioare finalizate şi parţial finalizate a crescut până la 24% cu speciali-
tate medie – până la 57%, iar cu profil general – 4421 specialişti, în 1969
până la 26 428 persoane. Pe lângă cursuri de perfecţionare (deschise încă din
anul 1940), au fost implimentate pe scara largă şi au devenit formă de lucru
metodică cu cadrele conferinţele ştiinţifico-practice, lecturile pedagogice,
organizate în grădiniţe şi şcoli de excelenţă. Un mare ajutor a fost oferit de
laboratorul deschis la Institutul de Cercetare în Pedagogie. De asemenea, un
mare ajutor a acordat cabinetul metodic republican de educaţie preşcolară,
care funcţiona în cadrul Ministerului Educaţiei, şi metodiştii responsabili de
munca preşcolară.
În Moldova se organizează conferinţe privind educaţia preşcolară la ni-
vel republican; şi în orice zonă – raion sau oraş, unde este discutată pe larg
munca educativă cu copii – se elaborează recomandări şi ditrective pentru
activităţile viitoare. Pentru a ajuta educatorii s-au publicat numeroase artico-
le şi literatură metodică. Doar în perioada anilor 1975-1982 au fost editate
aproape 40 de titluri cu un tiraj peste 230 mii exemplare. De mare ajutor în
activitatea de educator a fost editarea literaturii artistice pentru copii. Doar
în 1952-1968 au fost publicate numai în limba moldovenească 133 de titluri
traduse şi lucrări naţionale şi originale pentru copii de vârstă preşcolară cu
un tiraj peste 1 mln. 750 mii exemplare. Grădiniţele au achiziţionat literatură
artistică pentru copii publicată în Federaţia Rusă şi în republiciile sovietice
(în limba rusă), creată de autori locali, ediţiile au fost foarte solicitate de că-
tre instituţiile preşcolare şi părinţi.
În Chişinău funcționa fabrica de jucării pentru copii, care asigura in-
stituţiile preşcolare cu materiale didactice şi jucării. Asigurarea instituţiilor
pedagogice cu cadre didactice, lucrul cu ei pentru îmbunătăţirea abilităţilor
pedagogice, echiparea grădiniţelor cu toate necesare, a dus la îmbunătăţirea

90
calităţii muncii cu copiii, rezolvarea efectivă a sarcinilor şi dezvoltarea multi-
funcţională a personalităţii copilului şi pregătirea copilului pentru şcolarizare.
În anul 1962 Institutul de Învățământ preşcolar a URSS a elaborat un
program de educaţie a copiilor până la școlarizare.
Obiectivele programului se bazau pe realizarea modului de activitate a
copiilor: jocuri, lecţii acasă, forme accesibile de muncă şi creaţie. Conco-
mitent, au fost publicate şi variate materiale metodice suplimentare. Acest
program a avut mai multe ediţii, permanent şi constant se prelucra şi se ţinea
cont de realizările teoriei educaţiei preşcolare şi bunele practici de predare.
Pentru a lucra la acest program în Moldova au fost publicate recomandări
metodice, literatură artistică şi colecţii muzicale pentru copii. În anul 1973
a fost editată broşura „Schimbări în programul de educaţie în grădiniţe”
pentru a activa în instituţiile preşcolare cu predare în limba rusă în condiţiile
Moldovei. Pentru grădiniţele din Moldova cu predare în limba moldoveneas-
că, programul a fost revizuit şi completat, ţinând cont de condiţiile locale şi
cultura naţională.
Un nou „Program de educație şi formare în grădiniţe” elaborat de In-
stitutul de Învăţământ preşcolar a URSS la începutul anilor 80, a stat la baza
creării programului naţional în republică. Primul program naţional de educa-
ţie şi instruire a copiilor a fost elaborat în 1984. În program au fost stabilite
tradiţiile naţionale în educaţia copiilor preşcolari şi caracteristicele specifice
ale dezvoltării învăţământului preşcolar din ţară.
Programul a definit volumul de cunoştinţe, priceperi, deprinderi și abi-
lități în domeniul educaţiei fizice şi mentale, morale şi estetice a copiilor
preşcolari la fiecare etapă a vârstei, începând din primul an de viaţă. Cea mai
mare importanţă a fost acordată programului de educaţie fizică. În conformi-
tate cu programul, copiii efectuau zi de zi gimnastica de dimineaţă obligato-
rie. De două ori pe săptămână se petreceau lecţii de cultură fizică, jocuri în
aer liber, distracţii sportive şi competiţii ce dezvoltau abilităţile locomotorii;
se făceau observaţii privitor la statura copiilor şi orientare spaţială.
Educaţia intelectuală era îndreptată spre înţelegerea copiilor, se explicau
cele mai simple fenomene ale naturii şi vieţii sociale, pentru dezvoltarea sen-
zorială şi perceptivă, atenţiei şi imaginaţiei, gândirii şi vorbirii. În activităţile
zilnice copiii trebuiau să primească cunoştinţe concrete despre munca adul-
ţilor şi relaţiilor umane în societate.
În timpul excursiilor şi plimbărilor copiii urmăreau munca adulţilor de
diferite profesii, tehnici diferite. De la cunoştinţele generale, educatorii aduc
copii la concepte generale: îi învaţă să urmărească, să înţeleagă, să com-
pare, să separe fenomenele perceptuale, să înţeleagă legătura simplă dintre

91
ele. Copiii învăţă să înţeleagă diferenţa dintre cauză şi efect: dezvoltarea
plantelor în dependenţă de umeditate, căldură, lumină, efectul temperaturii
asupra topirii zăpezii, sosirea şi plecarea păsărilor. Volumul de cunoştinţe
era diferenţiat în corespundere cu vârsta. În cadrul programului de formare a
educaţiei mentale, era inclusă dezvoltarea activă a vorbirii copiilor. În acest
scop au fost prevăzute varii lecţii de grup şi individuale.
La 5-7 ani la copii trebuia să fie formată pronunţia corectă a sunetelor,
vorbirea asociată corectă, exprimarea corectă logică şi gramaticală a gându-
rilor.
Sarcina educatorului a fost de a forma la copii atitudini morale şi etice
faţă de realitate, pentru a explica propriile acţiuni şi acţiunile altora. Datorită
faptului că copiii trăiesc într-o societate de colegi, comunică unul cu celă-
lalt, se joacă împreună, se ocupă, la ei se formează relaţii de colectiv şi se
dezvoltă abilităţi individuale. La preşcolari se dezvoltă respectul faţă de cei
maturi, în primul rînd faţă de părinţi, receptivitatea aptitudinilor şi comporta-
mentul cultural. Pentru a educa moralitatea, un rol deosebit îl aveau jocurile.
Jocurile unesc copii, formează emoţii şi calităţi pozitive. Prin joc la copii se
dezvoltă spiritul de organizator, rezistenţă, iniţiativă şi voinţă. La copiii mai
mari educatorii au cultivat dragostea pentru locurile natale, relaţiile de prie-
tenie faţă de alte popoare, stima faţă de limba lor, obiceiuri, cultură.
Un timp îndelungat acest program a fost împlementat şi pentru educaţia
dragostei faţă de muncă. Copiii zilnic efectuau operaţiuni de rutină: aşezau
masa, îngrijeau plantele şi animăluţele din colţul verde, brodau, împleteau,
lucrau cu hârtia, lemnul şi diferite materiale din natură. Din copilărie se dez-
volta dragostea faţă de frumos în viaţă şi artă.
Obiectivele programului de educaţie estetică defineau şi dezvoltarea cre-
ativităţii muzicale şi poetice, dorinţa şi capacitatea de a picta, dansa, sculpta
şi cânta. Lecţiile de muzică erau prevăzute de 2 ori pe săptămână, ele dez-
voltau la copii sentimente emoţionale, imaginaţia, percepţia muzicală, simţul
ritmului, auzul melodic şi armonia, memoria muzicală. La lecţiile de artă
copiii desenează, sculptează, se ocupă cu aplicaţia.
Activitatea independentă, dau copiilor posibilitatea să aleagă după bunul
lor plac ocupaţia, să organizeze jocuri, să confecţioneze jucării din hârtie şi
material natural, să povestească poveştile preferate, să compună propriile
poezii, să cânte.
Activităţile practice în grădiniţă se efectuau în conformitate cu progra-
mul şi strâns cooperate cu familia. Grădiniţa păstrează şi dezvoltă abilităţile
pozitive dobândite în familie şi acordă ajutor în educarea copiilor părinţi-
lor tineri. Pentru părinţi se organizau întâlniri, unde se puneau întrebări şi

92
răspunsuri, expuneri tematice etc. În ciuda faptului, că sistemul de educaţie
preşcolară în perioada sovietică avea neajunsuri (cerinţele populaţiei de gră-
diniţe nu erau satisfăcute; grădiniţele lucrau peste program, ceea ce avea
impact negativ asupra sănătăţii copiilor şi activităţilor educaţionale; nu erau
rezolvate pe deplin problemele cu cadrele didactice, etc.) cu fiecare an creş-
tea importanţa instituţiilor preşcolare pentru părinţi. Practic aproape nici o
familie sovetică nu-şi putea imagina creşetrea unui copil fără ajutorul grădi-
niţei, conştientizând că doar un parteneriat sănătos dintre familie şi educaţia
publică are un impact decisiv în modelarea personalităţii copilului la vârsta
preşcolară.
Către anul 1990, după principalii indicatori de educaţie preşcolară (con-
struirea, asigurarea copiilor cu grădiniţe etc.), RSSM ocupa un loc de frunte
(3-4 loc) printre toate republicile Uniunii.

Tabelul 14. Indicatorii de bază de dezvoltare a învăţământului preşcolar

în RSSM anii 1940-1990

Nr. de copii Copii în instituţii Cadre didactice

Anul
în instituţie (în mii) în instituţii
1940 106 4,5 161
1950 220 7,3 326
1960 442 28,6 1505
1970 901 90,8 5288
1980 2075 266,0 19714
1985 2142 297,8 24015
1990 2320 353,5 26036

Între ani 1977-1985, în Republica noastră au avut loc 3 şedinţe a lucră-

torilor preşcolari, unde aceştea şi-au împărtăşit experienţele lor cu privire
la diverse probleme de educaţie şi dezvoltare a copiilor de şcoală, ceea ce
denotă calitatea şi rezultativitatea muncii instituţiilor preşcolare în Moldova
la sfârşitul anilor 80.

93
 EVOLUȚIA EDUCAȚIEI PREȘCOLARE
DIN REPUBLICA MOLDOVA( PERIOADA 1991–2018)

Începând cu anul 1991 RSSM a devenit un stat independent, numit Re-

publica Moldova. Prioritar pentru învîțământul preșcolar a fost adoptarea
Legii privind învăţământul public. În Lege era prevăzută organizarea diferi-
tor forme de activitate a grădiniţelor: de stat, cooperativă, cu capitaluri pro-
prii, şcoli-grădiniţe, private, microgrădiniţe la domiciliu cu program flexibil.
Tipul instituţiei preşcolare şi modul de funcţionare era strict selectat de
părinţi. Obiectivul principal de învăţare şi educaţie a copiilor în toate tipurile
de instituţii preşcolare rămâne a fi dezvoltarea armonioasă a personalităţii
copilului, presupunând formarea fizică şi spiritual-culturală a copilului. Sar-
cina de formare a culturii fizice orienta pedagogii spre dezvoltarea psihomo-
torică, îngrijirea medicală, hrana, călirea copiilor. Formarea culturii spiritua-
le a impus ca pedagogii să dezvolte starea emoţională, intelectuală şi socială
la copii, axând atenţia pe aşa dimensiuni ca limba şi literatura, muzica, arta
plastică, munca, matematica, ritmica etc.
Se presupunea că procesul educaţional trebuia să se bazeze pe valorile
culturii naţionale şi universale şi să fie realizată pe principiile de umanizare
şi democratizare, etnocultură, individual-diferenţiată abordată fiecărui copil.
Creşterea şi educarea copiilor în grădiniţe sunt considerate ca procese
unice şi nedivizate, cu scopul dezvoltării multifuncţionale a personalităţii co-
pilului, luând în considerare şi caractersiticele individuale. Învăţarea implică
dezvoltarea de cunoaştere a lumii, a calităţii intelectuale şi volitive. Munca
educativă şi educaţională trebuie să formeze la copiii preşcolari propriile
opinii cu privire la mediul înconjurător, la studiul materialului şi sistemul de
valori.
În consecinţă, a fost elaborate un nou „Program de educaţie a copii-
lor de vârstă preşcolară în familie şi grădiniţe”. (Sondajele au arătat că în
primele luni de la adoptarea Legii cu privire la educaţia copiilor numai în
familie până la la trei ani, necesitatea populaţiei în grădiniţe a rămas ridicată,
iar grupele preşcolare şi şcolare s-au micşorat) şi „Curriculum de educaţie a
copiilor în instituţiile preşcolare de diverse tipuri”. Pentru realizarea obiec-
tivelor proiectului şi pentru a ajuta educatorii, s-a publicat un număr mare de
recomandări metodice şi literatură artistică pentru copii. Cel mai cunoscut a
devenit „Abecedarul preşcolarului”, „Limba moldovenească pentru vor-
94
bitorii de limba rusă (pentru copii de 5-6 ani)”, „Regatul copiilor”, set de
caiete, „Ne pregătim pentru şcoală”, „Cartea pentru educatori”, ş.a.
Cu toate acestea, din diverse motive politice şi economice, în anii 90 şi,
mai ales, în prima jumătate, atenţia la educaţia preşcolară publică este atenu-
ată în mod semnificativ. Brusc, a scăzut numărul de grădiniţe şi numărul de
copii în ele. La 1 ianuarie 2001, în ţară, funcţionau 1135 de grădiniţe, con-
tingentul de copii în ele s-a micşorat de 3 ori: de la 340600 la 108315 copii.
Înscrierea în toate tipurile de instituţii pentru copii, inclusiv reţeaua de sezon,
în anul 2001 alcătuia doar 39 % faţă de cele 76,5% de la începutul anului
1990. Nivel de trai scăzut şi lipsa de fonduri pentru întreţinerea instituţiilor
preşcolare, a micşorat considerabil numărul de ocupare a grădiniţelor. Dacă
în anul 1989 la fiecare 100 locuri în grădiniţe existau 125 copii în listă, apoi
în anul 2001-doar 66 persoane.
În anii 1990-2001 în Moldova au fost puse în funcţiune doar 5 grădiniţe.
Datele statistice de dezvoltare în cadrul instituţiilor preşcolare sunt prezen-
tate în tabelul (anexa 1).
Învăţământul preşcolar de stat în Republica Moldova, în perioada anilor
1990-2001, s-a confruntat cu dificultăţi. Aproape jumătate din grădiniţele
cu cerinţe tipice şi foarte bine echipate cu inventarul necesar, erau închise
şi exploatate contrar destinaţiei. Mai mult de 300 de grădiniţe, de-a lungul
anilor, au fost închise din cauza lipsei de bani pentru întreţinere, 169 din
ele sunt deschise pentru perioada de vară. Mai ales, în zonele rurale, au fost
închise o mulţime de grădiniţe. Soarta grădiniţelor din mediul rural era de-
cisă de către autorităţile locale, care au ignorat de multe ori cerinţele Legii
Educaţiei şi a altor documente de stat ce vizează educaţia preşcolară. Fără o
coordonare cu autorităţile de învăţământ prevăzute de legislaţie, autorităţile
locale au schimbat funcţionarea instituţiilor pentru copii, durata aflării copi-
ilor în grădiniţă era de până la 4 ore pe zi, şi deseori numai în timpul verii.
Închise în perioada rece a anului, sediile grădiniţelor au fost distruse, copiii
rămâneau nepregătiţi pentru şcoală, educatorii fără locuri de muncă, iar soci-
etatea pierdea o verigă importantă în formarea personalităţii. Salariul mic al
personalului grădinițelor a dus la dificitul de cadre calificate.
Grija pentru alimentatrea copiilor în grădiniţe, a căzut, în linii mari, pe
umerii părinţilor. S-a redus semnificativ şi nivelul de îngrijire a sănătăţii.
Tratamentul cu plată al copiilor, de cele mai multe ori, nu era după buzunarul
părinţilor. A crescut numărul copiilor bolnavi. În legătură cu această situa-
ţie, Guvernul Republicii Moldova, a luat măsuri urgente pentru remunerarea
personalului şi dezvoltarea în continuare a sistemului de învăţământ public
pentru preşcolari. La sfârşitul anilor 90 ai secolului trecut şi începutul noului
secol, au pornit lucrări de restaurare a poziţiilor pierdute şi dezvoltarea edu-
95
caţiei preşcolare publice, în conformitate cu cerinţele noi. Au fost adoptate
o serie de documente guvernamentale privind educaţia preşcolară. Printre
ele Hotărârea Guvernului nr. 545 din 7 octombrie 1996 „Utilizarea spaţii-
lor instituţiilor preşcolare conform destinaţiei lor”, dispoziţia Guvernului
Republicii Moldova nr.1107-1828 din 6 septembrie 2000 „Activitatea grădi-
niţelor în mod continuu” ş.a. Începând din anul 2002, apar primele semne
de revigorare şi dezvoltare a sistemului de învăţământ preşcolar. O creştere a
incidenţei copiilor de grădiniţe pot fi urmărite din tabel:

Tabelul 15. Reţeaua de grădiniţe şi copii cuprinşi anii 2001-2006

Nr. de Nr. de copii
Nr. de copii 5-7
Anul instituţii în instituţii % %
ani în grădiniţe
preşcolare preşcolare
2001 1135 108315 39,3 61426 68,8
2002 1192 103976 41,3 Copii 6-7 ani 66,5
31601
2003 1201 98135 43,1 66161 78,8
2004 1269 109692 45,8 Copii 6-7 ani 69,1
30709
2005 1285 113000 49,19 69486 81,7
2006 1328 120463 55,37 72782 85%

Figura 17. Numărul de copii în instituţiilor preşcolare în anii 2001-2006

96
 Procesul de democratizare, schimbările sociale şi economice în societa-
te, au favorizat creşterea cerinţelelor faţă de educarea identităţii persoanei în
condiţii moderne, şi necesită o revizuire a conceptului de educaţie a copiilor
de vârstă timpurie şi preşcolară. Se cerea un nou concept, aproape de cerinţe-
le moderne de predare a ştiinţilor pedagogice, conform conferinţei Organiza-
ţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului într-o societate democratică.
Acest document a fost creat conform cerinţelor aprobate de Adunarea
Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la sesiunea specială XXVI din 10
mai 2002, care a definit principiile de bază pentru crearea unui sistem de
învăţământ şcolar şi pretimpuriu.
Cele mai principale obiective:
 Respectarea intereselor superioare ale copilului;
 Investiţiile în copii şi drepturile lor sunt cel mai eficient mod de a
lupta împotriva sărăciei;
 Fiecare copil se naşte cetăţean liber şi egal;
 Fiecare copil trebue să aibă un start bun în viaţă;
 Copii şi adolescenţii sunt cetăţeni capabili de a participa la crearea
societăţii mai bune;
 Obiectivele de dezvoltare a mileniului III necesită voinţă politică
reînnoită, mobilizarea şi alocarea unor resurse suplimentare la nivel naţional
şi internaţional (în dependenţă de gravitatea situaţiei, de urgenţă ei şi a pro-
blemelor speciale ale copiilor).
În conformitate cu aceste principii, a fost revizuită şi problema educaţiei
în primii 7 ani de viaţă ai copilului, accentul reorientativ în definirea rolului
profesorilor şi metodologiei de educaţie, a crescut atenţia asupra rolului me-
diului ca cel mai important factor în dezvoltarea copiilor până la 7 ani.
Dezvoltarea în continuare a copiilor de vârstă preşcolară, a definit com-
petenţele educaţionale la nivel de învăţământ şi abilităţi de cunoaştere, de
care trebuie să dea dovadă copilul la fiecare etapă la sfârşit de an. Toate
acestea au contribuit la adoptarea de către Guvernul Republicii Moldova a
unei rezoluţii cu privire la activitatea instituţiilor preşcolare Nr.1075 din 12
octombrie anul 2005, care a aprobat programul de activitate al ministerelor
responsabile, departamentelor, autorităţillor locale pentru îmbunătăţirea sis-
temului de învăţământ public.
În anii 2006-2008 programul oferă:
1. Creşterea treptată a standardelor monetare, privind alimentaţia copi-
ilor în conformitate cu normele naturale;
2. Creşterea costurilor de numerar pentru fiecare copil în grădiniţă.
Schimbări în angajarea personalului în grădiniţe, în conformitate cu cerin-
ţele moderne.
97
 3. Pregătirea obligatorie a copiilor de şcoală din grădiniţe şi furnizarea
gratuită a tuturor materialelor necesare didactice-educaţionale.
4. Îmbunătăţirea calităţii educaţiei preşcolare prin:
4.1. Elaborarea şi publicarea unui nou curriculum pentru educaţia copii-
lor de vârstă preşcolară de la 3-7 ani;
4.2. Întroducerea noului curriculum de educaţie a copiilor preşcolari cu
vârste cuprinse între 3-7 ani în practica din grădiniţă;
4.3. Crearea de diferite modele corriculare pentru instituţiile pentru copii
de toate tipurile, noi materiale didactice de lucru bazate pe condiţiile locale.
5. Îmbunătăţirea calităţii continue a nivelului de competenţe profesio-
nale ale corpului didactic în instituţiile de învăţământ pentru copii de vârstă
preşcolară.
6. Îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale a instituţiilor preşcolare şi ne-
voilor lor cu jocuri şi materiale didactice pentru predare efectivă la locul de
muncă în instituţia de învăţământ.
7. Asigurarea procesului de învăţământ cu literatura necesară, forma-
rea bibliotecii instituţiilor preşcolare.
8. Încurajarea muncii creative în instituţiile preşcolare, cu oferirea
echipamentelor moderne suplimentare (calculatoare, imprimante etc.)
9. Crearea şi participarea la programele comune ale fondurilor locale
sau terţe părţi, pentru a atrage atenţia asupra îmbunătăţirii cu materiale teh-
nice de bază a instituţiilor preşcolare.
10. Monitorizarea sănătăţii preventive pentru copiii de vârstă preşcolară
şi a cadrelor didactice de către medicii de familie şi unităţile sanitare, în co-
mun cu Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale într-un program unic inclus
pentru acordarea şi asigurarea ajutorului medical populaţiei.
11. Controlul sanitar epidemiologic de stat a instituţiilor preşcolare în
conformitate cu cerinţele moderne.
Practica arată că planul de implementare pentru dezvoltarea învăţămân-
tului preşcolar aprobat de reglementările guvernamentale, a adus rezultate.
În ultimii ani este evidentă tendinţa de creştere a reţelei de instituţii pre-
şcolare şi a numărului de copii în ele.
La 1 octombrie anul 2007 în Republică funcţionau 1443 instituţii preşco-
lare cu un contingent de 122577 de copii sau 59,3% din numărul general de
copiii în vârstă de la 1-7 ani, acoperirea copiilor de 5-7 ani alcătuind 89 %.
Din numărul total de instituţii preşcolare, 870 erau situate în cele mai
bune clădiri construite anterior de tip standart, 563 – în localuri adoptate, din
care aproape 300 erau conectate la gaz natural, aproape 100 – încălzire cen-
trală. Cu participarea activă a autorităţilor guvernamentale şi locale au fost

98
renovate aproximativ cinci sute de grădiniţe, 40 de clădiri au fost reparate
din Fondul de Invenstiţii Sociale din Moldova.
Cu ajutorul Grandului este implementat un program educaţional pentru
dezvoltarea şi educaţia copiilor supradotaţi. Din contul aceloraşi mijloace în
fiecare centru raional este planificată echiparea unei grădiniţe la nivelul ce-
rinţelor moderne. Pentru localităţile unde nu există grădiniţe, este planificat
să fie create grădiniţe-centre pentru pregătirea copiilor de 5-7 ani de şcoală şi
consilierea părinţilor. Este programat deschiderea a cel puţin 56 de astfel de
centre, unul dintre ele – pentru copiii cu dezabilităţi de dezvoltare.
La sfârşitul anului 2007 sînt deschise 41 astfel de centre. In plus, trebuie
menţionat faptul că în conformitate cu decretul menţionat:
 A fost creat un nou curriculum pentru copiii de 1-7 ani .Curriculu-
mul a ajutat cadrele didactice să-i atragă pe copii în şcoală şi în viaţa socială;
 Au fost elaborate norme de asigurare a instituţiilor preşcolare cu ma-
teriale didactice;
 Începând cu anul 2005 fiecare grădiniţă a iniţiat formarea „Bibliote-
cilor preşcolarilor";
 Organizarea şcolilor-grădiniţe pentru pregătirea copiilor pentru
şcoală;
 A crescut norma financiară pentru hrana copiilor şi constituie 9 lei pe
copil, faţă de 5 lei, stabilită anterior;
 A crescut salariul personalului didactic cu 40%;
 A fost creat un sistem de pregătire sistematică şi recalificare a ca-
drelor didactice. În perioada de după adoptarea decretului guvernamental,
s-a intensificat lucrul cu personalul. În ultimii 3 ani Direcţia Ministerului
Educaţiei şi Sportului la nivel naţional a organizat pentru managerii şi perso-
nalul didactic din grădiniţe, 46 seminare privind educaţia copiilor de vârstă
preşcolară.
Odată cu proclamarea independenței Republicii Moldova, în august
1991, s-a purces la pregătirea documentelor de bază pentru o reformă radica-
lă a învăţământului. La 15 decembrie 1994 Parlamentul Republicii Moldova
a adoptat Concepţia dezvoltării învăţământului, iar la 21 iulie 1995 – Legea
învăţământului în care apoi au intervenit unele schimbări nesimnificative.
În Lege este stipulat, că învăţământul în Republica Moldova constituie
o prioritate naţională. Politica educaţională a statului se întemeiază pe prin-
cipiile umanizării, accesibilităţii , adaptivităţii, creativităţii şi diversivităţii.
Învăţământul de stat este declarat gratuit. Statul asigură şanse egale de
acces în instituţiile de stat: licee, şcoli profesionale şi universităţi în funcţie
de aptitudini şi capacităţi. Statul asigură dreptul de a alege limba de educare

99
şi instruire la toate nivelurile de învăţământ. Legea obligă studierea limbii de
stat a Republicii Moldova în toate instituţiile de învăţământ. Învăţământul
obligatoriu este de IX clase până la atingerea vârstei de 16 ani.
Legea prevedea următoarea structură a sistemului de învăţământ:
1) Învăţământul preşcolar,
2) Învăţământul primar,
3) Învăţământul secundar: învăţământul secundar general, învăţămân-
tul gimnazial, învăţământul liceal, învăţământul mediu de cultură generală.
4) Învăţământul secundar profesional,
5) Învăţământul superior: a/ mediu de specialitate / colegii /, b/ universi-
tar. Sunt prevăzute şcoli pentru copii cu handicap şi pentru adulţi.
În scopul asigurării accesului la educaţia preşcolară, Guvernul Republi-
cii Moldova a urmărit în anii 2006-2008 realizarea următoarelor obiective:
 majorarea către anul 2008 până la 75% a ratei de înrolare în progra-
mele preşcolare pentru copii de vârstă între 3-5 ani şi până la 100% pentru
copiii de 6-7 ani, precum şi reducerea în aceeaşi perioadă la mai puţin de 5%
a discrepanţelor dintre regiunile rurale şi urbane, dintre grupele dezavantaja-
te şi cele cu venituri medii;
 majorarea anuală cu 10% a accesului copiilor aflaţi în situaţii dificile
la o educaţie preşcolară de calitate.
Conform Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-2011, se pre-
vede majorarea ratei de înrolare în programele preşcolare pentru copii de
3-6 ani de la 41,3% în 2002 până la 75% în 201-0 şi 78% în 2015, iar pentru
copii de 5-6 (7) ani – de la 66,5% în 2002 până la 95 % în 2010 şi 98%
în 2015, precum şi reducerea cu mai puţin de 5% a discrepanţelor dintre
regiunile rurale şi urbane, dintre grupele dezavantajate şi cele cu venituri
medii. (19, p. 9).
Conform datelor statistice, în anul 2008 în ţară funcţionau 1334 de grădi-
niţe, cu 39 de instituţii preşcolare mai mult decât în anul 2005, cu un contin-
gent de 120,1 mii copii. În grupele pregătitoare au fost instituţionalizaţi circa
62 de mii de copii sau 77,1% de copiii de 5-6 ani.
Numărul instituţiilor preşcolare s-a majorat faţă de anul 2004 cu 6,3%,
iar numărul copiilor ce frecventează instituţii preşcolare a înregistrat o creş-
tere de circa 13%. în mediul urban acest indicator a constituit 13,8%, iar în
mediul rural – 12,2%. Numărul copiilor în vârstă de până la 3 ani s-a majorat
în aceeaşi perioadă cu 24,6%, iar a celor de 3 ani şi peste – cu 11,4%. La 100
locuri în instituţiile preşcolare reveneau 77 copii, în mediul urban – 90 şi în
mediul rural – 68 copii . Se atestă că în prezent există suficiente locuri în
instituţiile preşcolare.

100
 Pe parcursul anilor 2001-2008 s-a înregistrat o creştere semnificativă a
ratelor de înrolare în învăţământul preşcolar. Tendinţele de creştere a ratelor
de înrolare indică faptul că în domeniul învăţământului preşcolar în Repu-
blica Moldova sunt create anumite premise pentru realizarea obiectivului
stabilit în Strategia naţională de dezvoltare pe anii 2008-2011.
Circa 82% din cadrele didactice din învăţământul preşcolar, primar şi
secundar general au studii superioare, iar 13% din ele au studii medii de
specialitate. Circa 59% din cadrele didactice au o vechime în muncă de peste
18 ani. Maturizarea corpului profesoral-didactic nu este însoţită însă şi de
sporirea calificării acestuia. [15p, 24].
Alimentaţia adecvată a copiilor în instituţiile de învăţământ are un im-
pact pozitiv nu numai asupra statutului nutriţional şi al sănătăţii fiecăruia din
ei, dar şi asupra performanţelor lor de învăţare. Acesta este şi mai importantă
în cazul copiilor săraci, pentru care masa luată în instituţiile de învăţământ
ar putea fi unica servită de ei pe întreg parcursul zilei. Asigurarea alimentări
copiilor din instituţiile de învăţământ poate fi un mijloc de creştere a ratei de
înrolare şi de ameliorare a calităţii învăţării.
În instituţiile preşcolare copiii sunt hrăniţi de trei ori pe zi, la dejun,
prânz şi cina. Hrana este fără plată pentru toţi copiii, însă calitatea ei variază
de la o localitate la alta şi depinde în mare măsură de capacitatea autorităţilor
locale, a comunităţilor şi a părinţilor de a contribui cu mijloace băneşti supli-
mentare. Normativul stabilit de stat pentru alimentarea copiilor în instituţiile
preşcolare nu acoperă costul unei alimentări nutritive.
Solicitările de acces al copiilor de vârstă timpurie la educaţie cresc într-un
ritm susţinut, dar reţeaua existentă de grădiniţe acoperă doar o parte din cerere.
Se menţine discrepanţa dintre rata de înrolare în mediul urban şi cel rural.
Numărul instituţiilor de educaţie preşcolară este în creştere, după scăde-
rea dramatică înregistrată în perioada de recesiune din anii '90. La începutul
anului 2013, existau 1418 instituţii preşcolare, sau cu circa 6,3% mai multe
faţă de anul 2007. Această creştere a avut ca rezultat majorarea numărului
de copii care frecventează aceste instituţii până la 141,1 mii de copii în anul
2012, adică cu 17,5% mai mult faţă de anul 2007. Astfel, se înregistrează o
sporire a ratei brute de cuprindere în învăţământul preşcolar, aceasta consti-
tuind 82,1% în anul 2012 faţă de 72,6% în anul 2007. Discrepanţele dintre
rata de cuprindere în mediul urban şi cea din mediul rural persistă, consti-
tuind 29,1% în 2012 comparativ cu 25,2% în 2007 (Educaţia în Republica
Moldova, publicaţie statistică, 2012/2013) (anexa l). Deşi o parte din această
discrepanţă poate fi explicată prin înrolarea copiilor din localităţile rurale în
grădiniţele din centrele urbane, diferenţa rămâne a fi semnificativă.

101
 Tabelul 16. Rata brută de înrolare în învăţământul preşcolar, în %

Rata brută, Rata brută, Rata brută,

Anul Discrepanţa
total urban rural
2007 152,4 88,8 63,6 25,2
2012 171,9 100,5 71,4 29,1
2018 183 109,9 73,1 36,6

* Rata de înrolare de peste 100% poate fi explicată prin înrolarea copi-

ilor care depăşesc vârsta de 7 ani sau vin din alte locuri de reşedinţă decât
mediul urban. Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

Pornind de la importanţa educaţiei timpurii în dezvoltarea ulterioară a

copiilor, Guvernul a revizuit Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, sta-
bilind pentru educaţia preşcolară următoarele obiective: majorarea ratei de
înrolare în programele preşcolare pentru copiii de 3-6 ani de la 41,3% în
2002 la 78% în 2015, iar pentru copiii de 5-6 (7) ani – de la 66,5% în 2002 la
98% în 2015, precum şi reducerea până la mai puţin de 5% a discrepanţelor
dintre regiunile rurale şi cele urbane, dintre categoriile de copii din familii
dezavantajate şi din cele cu venituri medii, în timp ce obiectivul de înrolare
pentru copiii de 3-6 ani a fost deja atins, rata de înrolare pentru copiii de
5-6(7) ani a constituit 93,5% în 2012. [47, p. 10].
Deşi, în ultimii ani, situaţia privind accesul copiilor la învăţământul pre-
şcolar s-a îmbunătăţit, rata de înrolare în grădiniţe rămâne scăzută. Conform
datelor Ministerului Educaţiei, la începutul anului şcolar 2013-2014, în lis-
tele de aşteptare a unui loc în grădiniţe în mun.Chişinău erau înscrişi circa
8.000 de copii. La începutul anului 2014, nu dispuneau de grădiniţe 157 de
localităţi, sau circa 9% din numărul total de localităţi. Dezvoltarea serviciilor
de educaţie preşcolară la sate este anevoioasă atât din cauza bugetului limitat
sau gestionarea ineficientă a resurselor financiare la nivel local, cât si din
cauza nivelului scăzut de conştientizare a importanţei investiţiilor în copil de
la cea mai fragedă vârstă.
Conform datelor oficiale, în Republica Moldova nu există instituţii pre-
şcolare private. În realitate, există instituţii private care prestează servicii
de educaţie preşcolară, dar ele sunt organizate în instituţii de alt tip, cum
ar fi centre educaţionale, asociaţii obşteşti etc. Principala constrângere în
dezvoltarea serviciilor private este legislaţia imperfectă, care prevede cerinţe
excesiv de dure privind proprietarul şi statutul imobilului instituţiei, precum
şi norme sanitar-igienice rigide.
102
 În multe localităţi în care numărul de copii de vârstă preşcolară este mic,
prin deschiderea de centre comunitare de educaţie timpurie s-a rezolvat, par-
ţial, problema accesului la învăţământul preşcolar. Totuşi, părinţii, în special
cei din mediul rural, percep instituţiile preşcolare preponderent ca instituţii
de îngrijire a copiilor, care asigură alimentaţia, odihna şi securitatea copii-
lor, precum şi posibilitatea pentru părinţi de a se angaja în cîmpul muncii,
iar programul redus, de 4-6 ore, dedicat activităţilor educaţionale al centre-
lor comunitare nu satisface cerinţele părinţilor angajaţi cu o zi completă de
lucru. Astfel, este nevoie de diversificarea serviciilor de educaţie timpurie în
funcţie de nevoile locale, prin încurajarea dezvoltării serviciilor private în
domeniu, inclusiv la nivel de familie. [47, p. 11].
Standardele de dezvoltare a copiilor de la naştere până la 7 ani şi Curri-
culumul pentru educaţia timpurie au fost elaborate, dar cadrele didactice nu
deţin competenţele necesare pentru a aplica eficient aceste documente de
politici în proiectarea activităţii educaţionale.
Chiar dacă există standarde de dezvoltare a copiilor de la naştere până
la 7 ani, educatorii nu pot aplica corect în proiectarea activităţii educaţio-
nale standarde profesionale pentru cadrele didactice din educaţia timpurie,
curriculum, ghiduri pentru educatori, ceea ce afectează calitatea educaţiei
timpurii(studiu de evaluare a utilizării documentelor reglatoare: Curriculum
pentru educaţia copiilor de vârstă preşcolară, standarde de dezvoltare a co-
piilor de la naştere până la 7 ani, standarde profesionale pentru cadrele di-
dactice). Acest fapt pune în evidenţă necesitatea iniţierii unui sistem eficient
de formare continuă a cadrelor didactice tinere la locul de muncă, cum ar fi
mentoratul, precum şi a unui sistem de monitorizare şi evaluare a calităţii
serviciilor de educaţie timpurie.
O altă problemă ţine de integrarea eficientă a metodologiilor interactive,
centrate pe cel ce învaţă în practica cotidiană. O bună parte din cadrele didac-
tice din instituţiile preşcolare aplică metode specifice învăţământului primar,
transformând tacit grădiniţa în şcoală, ceea ce nu este corect din perspectiva
principiilor educaţiei preşcolare şi centrării pe copil. Este necesară şi o revi-
zuire a metodologiei de predare în clasa I a învăţământului primar, punând
mai mult în valoare valenţele jocului şi asigurând o continuitate în educaţie.
[47, p. 25].
Lipsa unui sistem echitabil de retribuire a muncii în sistemul educaţional,
gradul de competenţă al cadrelor, discriminarea educatorilor în raport cu alte
categorii de cadre didactice generează probleme atât la nivel de proces, cât
şi la nivel de rezultate.
Competenţele profesionale ale cadrelor didactice în instituţiile de învă-

103
ţământ preşcolar sunt depășite. Procesul educaţional în instituţiile de învă-
ţământ preşcolar este asigurat de 12532 cadre didactice (la 1 ianuarie 2013).
Din 92% de cadre didactice cu studii pedagogice, doar 46,5% au studii supe-
rioare. Peste 15 ani de experienţă de lucru au 58,3% din cadre şi doar 44,2%
au grade didactice, ceea ce indică evidente probleme ce ţin de competenţele
lor profesionale.

Figura 18. Calitatea cadrelor didactice preșcolare

Educatorii sunt discriminaţi în raport cu alte categorii de cadre didactice.

Norma didactică a cadrelor din domeniul educaţiei timpurii este de 35 de ore
pe săptămână, adică cu 15 ore mai mare decît cea a învăţătorilor de la clasele
primare şi cu 17 ore mai mare decât cea a profesorilor de gimnaziu şi de
liceu. Concediul educatorilor este de 42 de zile, adică cu 20 de zile mai mic
decât cel al învăţătorilor şi profesorilor. Salariul minim al unui educator este
de 2000 lei, în timp ce al unui învăţător de la clasele primare este de 2200
de lei. Toate acestea influenţează negativ motivaţia angajaţilor din domeniul
educaţiei timpurii şi opţiunea tinerilor pentru această profesie şi generează
fluctuaţia cadrelor. [18, p. 31].

104
 Tabelul 17. Distribuirea alocărilor de mijloace financiare pe programe
de cheltuieli în domeniul educaţiei pe anii 2005-2011

Total cheltuieli
Ponderea în sumă
Denumirea public Prognoza (mii. lei)
totală (%)
programului (mii. lei)

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2009 2010 2011

Programul 422702,7 526893,0 735871,0 942981,6 1027800,8 1099545,2 1166806,5 18,7 19,1 18,9
„Învăţămîntul
preşcolar”

Tabelul 18. Bugetul în învăţământ estimat în cadrul bugetar pe termen

mediu pe anii 2014-2016, mii lei

Cadrul bugetar pe termen mediu

Acţiunile bugetare Program bugetar
2014 2015 2016

Educaţia copii- Educaţie timpu-

lor în instituţiile 1606330,9 1691489,1 1861383,6 rie şi învăţământ
preşcolare preşcolar

Dezvoltarea învăţământului preşcolar este de o importanţă majoră pentru

creşterea în continuare a culturii poporului, pentru educaţia copiilor, pentru
bunăstarea economică şi socială a ţării. Este naiv să credem, că această pro-
blemă de stat poate fi rezolvată fără dificultate, prin gravitaţie. Pentru o so-
luţionare de succes este necesar o mulţime de efort, de concentrare, abordare
cuprinzătoare, precum şi de conştientizare a problemei.
Copiii noştri au dreptul sacru la o copilărie fericită şi sarcina statului este
de a asigura acest drept pentru fiecare copil.

105
FORMAREA CADRELOR DIDACTICE PENTRU INSTITUȚIILE DE
EDUCAȚIE TIMPURIE.
TENDINȚE DE MODERNIZARE A ACESTUI PROCES

O problemă stringentă, care însoțea procesul de deschidere a grădinițelor

de copii, era problema asigurării acestora cu cadre didactice. Educatori se
formau inițial la așa numitele Cursuri Froebel, la care erau admise absolven-
tele instituțiilor medii de învățământ sau persoanele ce au statutul de învăță-
toare la domiciliu. Inițial studiile durau un an de zile, apoi (după 1878) – 2
ani (primul pentru studierea aspectelor teoretice, al doilea an – pentru forma-
rea practică), mai târziu – 3 ani. De fapt, procesul de pregătire a educatorilor
pentru grădinițele de copii era influențat de condițiile economice, de politica
socială din acea perioadă, de factorii sociali și culturali, mai bine zis, mul-
ticulturali. Numărul mare a copiilor de vârstă preșcolară condiționează des-
chiderea grădinițelor de copii, pregătirea cadrelor didactice pentru ele, dar și
impune cerințe noi față de prestația educatorilor în grădinițe. Documentația
obligatorie pentru grădinițe de copii din acea perioadă includea:
1.Cartea de mișcare a copiilor
2.Cartea documentelor parvenite (intrate) în grădiniță
3.Acte de control a grădiniței realizate de serviciile medico-sanitare și
pedagogice.
Azi putem urmări schimbări cantitative, dar și calitative ale procesului
de pregătire a educatorilor în acea perioadă.
Deschiderea Școlii Normale (Pedagogice) din Soroca
Încă din 1871, Direcţia Zemstvei Soroca  insistă să se deschidă o şcoală
reală la Soroca. La 27 septembrie 1900, se înfiinţează Liceul de fete din So-
roca ca gimnaziu rusesc cu trei clase. Problema unei noi clădiri pentru acest
liceu devine ocupaţie de bază. Astfel, la începutul anului şcolar 1905-1906,
clădirea din piatră a liceului  cu două etaje şi-a deschis uşile.  În anul 1918,
această instituţie este reorganizată în Şcoala Normală ,,Petru Maior”. După
anul 1907 cei ce absolveau cursuri de 3 ani obțineau diplomă cu calificarea
– învățător la clasele primare.

106
 Clădirea gimnaziului rusesc cu trei clase din Soroca

Seminarul Pedagogic din Soroca

(instituţie fondată în iunie 1912, în baza decretului Gubernial cu
privire la instituirea Seminarului Pedagogic din Soroca, menit să pre-
gătească cadre didactice cu durata studiilor de 4 ani)
107
 Mai târziu, au loc alte schimbări: în 1953, Şcoala Pedagogică din So-
roca pregăteşte cadre didactice la specialităţile Învăţător de clasele prima-
re şi Educator în grădiniţele de copii, iar din 1965 – Învăţător de muzică şi
educator muzical în instituţiile preşcolare.
Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 8 mai 1991, Şcoa-
la Pedagogică ,,Boris Glavan” este reorganizată în Şcoală Normală, iar din
1998 – în Colegiul Pedagogic ,,Mihai Eminescu” din Soroca – instituţie de
învăţământ superior de scurtă durată, ulterior   instituţie de învăţământ mediu
de specialitate (din 2003).  Deşi a trecut prin mai multe reforme, această in-
stituţie a rămas devotată în realizarea scopului său: formarea cadrelor didac-
tice preșcolare axată pe motivaţie şi responsabilitate, pe exigenţă şi implicare
activă.
Deschiderea Școlii Normale (Pedagogice) din Orhei
 În anul 1923, în Orhei a fost fondată Şcoala Normală ,,Alexandru Ioan
Cuza”, care pregătea învăţători.  Prima promoţie, dată în 1926 a constituit
16 absolvenţi.   În baza Hotărârii Sovietului de Comisari Norodnici a RSS
Moldova nr. 139 din 23 august 1940, instituţia a fost reorganizată în Şcoala
Pedagogică, în care au fost înmatriculaţi 350 elevi.

Cadre didactice din Şcoala Normală ,,Alexandru Ioan Cuza” din Orhei

108
Absolvenții Școlii pedagogice din Orhei

Anul 1961, Școala pedagogică din Orhei

109
 Deschiderea Școlii Normale (Pedagogice) din Cahul
La 8 mai 1945 a fost deschisă Școala Pedagogică din orașul Cahul, care
inițial a purtat numele pedagogului A. Macarenco, fiind orientată în activi-
tatea sa pe două dimensiuni – pregătirea / formarea viitoarelor educatoare și
învățătoare. Remarcabili pedagogi au activat în această instituţie, modelând
cadre pentru învăţământul primar şi preşcolar: Nicolae Hadgi-Nedov, Nina
Hadgi-Nedov, Gheorghe Ghimpu, Constantin Reabţov, Vladimir Topalov,
Pavel Petrov, Nadejda Ratcov, Valentina Peru, Nicolae Stiuca, Stepan Cara-
gheaur, Zoia Dovbîş, Igor Sercovici, Grigorii Bescrovnîi, Eudochia Badiul,
Genunchi Ion.
Şcoala Pedagogică din Cahul a prosperat mereu fiind condusă de peda-
gogi cu experienţă: Vasile Florea, Dumitru Stefoglo, Petru Stănilă, Constan-
tin Negru, Valeriu Gorilă, Vasile Curjos.

Absolvenții Școlii Pedagogice din Cahul, anul 1956

De remarcat că în anul 1990 funcționau 11 școli normale (pedagogice)

la Cahul, Orhei, Chișinău, Soroca, Bălți, Bender, Comrat, Călărași, Lipcani,
în care studiau 7,5 mii de studenți. La Institutele din Chișinău și Comrat la
fel se pregăteau educatori pentru grădinițe de copii.. Astfel, către anul 1950
în republică (pe atunci RSS Moldovenească), era pus la punct un întreg sis-
tem de formare a educatorilor (după algoritmul: școală normală– institutul
pedagogic– cursuri de perfecționare). Se elaborau programe de studiu și de
formare, cu respectarea coraportului activităților teoretice (auditoriale) și
practice.
110
 Deschiderea Școlii Normale (Pedagogice) din Chișinău
Către 1980 numărul de grădinițe de copii a crescut, comparativ cu 1950,
de 2 ori, numărul de preșcolari ce frecventau grădinițele – de 4 ori. De aceea
a fost necesară deschiderea încă a unei instituții de pregătire a cadrelor didac-
tice pentru învățământul preșcolar, în așa mod fiind deschis Colegiul  „Ale-
xei Mateevici” din Chişinău (Şcoala Pedagogică Orăşenească în localul
şcolii nr. 53 din cartierul Râşcani, pe str. A. Russo (Fedco) 10), fondat
în conformitate cu Hotărârea şi Ordinul Ministerului Învăţământului
Superior şi Mediu de Specialitate al Republicii Sovietice Socialiste Moldo-
veneşti, nr. 190 din 19 iunie 1980, în scopul asigurării cu cadre pedagogice a
grădiniţelor de copii din oraşul Chişinău.
Pentru anul de studii 1980–1981 planul de admitere prevedea la speciali-
tatea (2010) „Educaţia în instituţiile preşcolare” 210 elevi în baza şcolii me-
dii cu termenul de studii – 3 ani, la specialitatea (2009) „Educaţie muzicală”
– au fost transferaţi din Şcoala Pedagogică Călăraşi la anul I – 30 de elevi în
baza şcolii generale (8 clase), cu termenul de studii – 4 ani.
În funcţie de director al Şcolii Pedagogice a fost numit Tudor Crasovschi –
„Învăţător Emerit al Republicii Moldova”, directorul Şcolii-internat din Or-
hei. Director-adjunct pentru munca instructiv-educativă a fost numită Va-
lentina Camenşcic (prin transfer) de la Secţia raională de învăţământ a mun.
Chişinău, unde a activat în calitate de inspector. Au fost selectate cadre pen-
tru predarea disciplinelor de specialitate preșcolară cu studii superioare și
experiență în domeniul respectiv: Lidia Vasilcov, profesor de biologie, baze-
le medicinei și metodica predării științelor naturii, Ludmila Bordian-Morar,
profesor de istorie, Anatolii Miroșnicov, profesor de Arte Plastice. Vasile Pa-
ladi, profesor de teorie și metodica educației preșcolare, Silvia Slimovschi,
șefa secției, profesor de pedagogie, Cornelia Bulat-Revenco, profesor de
psihologie, Andrei Șevciuc, profesor de muzică instrumentală, Ana Hâncu,
profesor de psihologie, Ion Buciucianu, profesor de matematică și metodica
predării, Eugenia Chintea, profesor de metodica predării limbii române, Li-
dia Gorobeț, metodist de organizare a practicii în grădinițele de copii.
Din anul de studii 1981–1982, Şcoala Pedagogică începe pregătirea ca-
drelor de învăţători la clasele primare cu un contingent de 60 de elevi.  În
legătură cu reformele învăţământului şi cu necesitatea de cadre pedagogice
admiterea la toate specialităţile a crescut până la 420 de elevi în anul 1984–
1985. Din anul 1983 se deschide secţia fără frecvenţă la specialitatea „Edu-
caţia preşcolară” cu un contingent de 120 elevi în baza şcolii me