Consiliul Uniunii Europene

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

A nu se confunda cu Consiliul European sau cu Consiliul Europei, o organizație

independentă de UE.

Consiliul Uniunii Europene (uneori denumit și

Consiliul sau Consiliul de Miniștri) este un organism Consiliul Uniunii Europene
parte a legislativului Uniunii Europene (UE)
reprezentând guvernele statelor membre, celălalt
organism este Parlamentul European.[2]

Cuprins
Componența
Puteri și îndatoriri
Sistemul de vot
Note
Vezi și
Legături externe

Componența Înființare 1992 (Tratatul de la

Maastricht)[1]
Consiliul este compus în diferite componențe din 28 de Tip Cameră superioară (parte a
miniștri naționali (unul din fiecare stat). Componența puterii legislative)
exactă depinde de domeniile în discuție, de exemplu, Scop/Misiune stabilirea legislației UE prin
atunci când se discută politici referitoare la agricultură, procedura de co-decizie cu
Parlamentul European
Consiliul este format din cei 28 de miniștri care au în
Sediu Justus Lipsius, Bruxelles,
portofoliu și domeniul agriculturii. Președinția Consiliului Belgia
este rotativă între toate statele membre, iar mandatul Limbi oficiale 24 limbi oficiale ale UE
fiecărei președinții durează 6 luni, mandat care este Președinție Finlanda, de la 1 iulie
deținut de ministerul relevant pentru fiecare întâlnire în 2019
parte.[3] Continuitatea dintre președinții este asigurată de Secretar Jeppe Tranholm-Mikkelsen, de
un acord între trei prezidenții consecutive, cunoscută ca general la 1 iulie 2015
triumviratul prezidențial și împărțirea programelor Membri 28 (reprezentanți ai statelor
politice. Consiliul Afacerilor Externe (format din miniștrii UE)
Sistem de vot Majoritate dublă sau
de externe a statelor membre) este totuși condus de
unanimitate
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Website consiliun.europa.eu (http://con
Politică de Securitate. Consiliul este administrat de un silium.europa.eu)
Secretariat General al Consiliului. Deciziile sunt luate cu Fostul nume Consiliul Comunității
majoritate calificată în cele mai multe domenii, cu Economice Europene
unanimitate în altele. De obicei, atunci când operează
unanimitatea este necesară și consultarea Parlamentului Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
p?title=Consiliul_Uniunii_Europene&action=edit&sec
European. Cu toate acestea, în majoritatea domeniilor se tion=0)
aplică procedura legislativă ordinară, această procedură
reprezintă că Parlamentul European și Consiliul împart în mod egal puterile legislative și bugetare,
însemnând că ambele trebuie să își dea acordul pentru ca o propunere legislativă să fie adoptată. În anumite
domenii limitate, Consiliul poate iniția legislație europeană de unul singur.

Consiliul Uniunii Europene își are ca prim loc de întâlnire sediul de la Bruxelles, iar ca al doilea loc,
Strasbourg.

Puteri și îndatoriri
Consiliul joacă un rol-cheie în domeniile de integrare europeană în care procesul decizional are loc la nivel
interguvernamental. Pe baza dispozițiilor Tratatului de la Maastricht, putem spune că Consiliul este cel mai
competent în problemele care pot fi atribuite celui de-al doilea și celui de-al treilea pilon al integrării
europene (o politică externă și de securitate comună și o cooperare pe probleme interne). În același timp,
Consiliul UE face parte din corpul instituțiilor legislative ale Uniunii Europene. Unii cercetători (S. Hicks)
văd Consiliul de Miniștri ca superioară în sistemul politic al Uniunii Europene. De fapt, orice act juridic al
Uniunii Europene trebuie aprobat de Consiliu, însă o serie de acte juridice, precum și bugetul Uniunii
Europene fac obiectul unei decizii comune a Consiliului și a Parlamentului European.

Sistemul de vot
Începând cu 1 iulie 2013 pragul majorității calificate este atins odată ce sunt îndeplinite trei condiții:

cel puțin 15 (sau 18, dacă propunerea nu a fost făcută de către comisie) țări se pronunță în
favoarea adoptării propunerii
cel puțin 260 de voturi sunt pentru adoptarea propunerii, din 352 de voturi
cel puțin 313,6 milioane de oameni sunt reprezentați de țările care au votat pentru adoptarea
propunerii

29 voturi: Franța, Germania, Italia și 10 voturi: Austria, Bulgaria și Suedia.

Regatul Unit. 7 voturi: Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania,
27 voturi: Spania și Polonia. Slovacia și Croația.
14 voturi: România. 4 voturi: Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg și
13 voturi: Țările de Jos. Slovenia.
12 voturi: Belgia, Cehia, Grecia, 3 voturi: Malta.
Ungaria și Portugalia.

Începând cu 1 noiembrie 2014 majoritatea calificată se definește ca fiind egală cu cel puțin 55% din
membrii Consiliului, cuprinzând cel puțin cincisprezece dintre aceștia și reprezentând state membre care
întrunesc cel puțin 65% din populația Uniunii.[4]

Note
1. ^ EUR-Lex. „Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană” (http://eur-lex.europa.eu/l
egal-content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Axy0026). Access to European Union law. Accesat
în 13 aprilie 2017.
2. ^ Diego Varela (2008) Guvernarea Uniunii Europene, Iasi: Editura Institutul European.
 3. ^ „Consiliul Uniunii Europene” (https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodie
s/council-eu_ro), Uniunea Europeană, 16 iunie 2016, accesat în 21 martie 2019 Text "
Uniunea Europeană" ignorat (ajutor)
4. ^ Articolul 16 paragraful 4 al Tratatului privind Uniunea Europeană
http://www.ecb.int/ecb/legal/pdf/fxac08115roc_002.pdf

Vezi și
Consiliul European

Legături externe
ro Situl web oficial al instituției (http://www.consilium.europa.eu/showPage.asp?lang=ro)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Consiliul_Uniunii_Europene&oldid=13015833

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 2 august 2019, ora 20:25.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.