Uniunea Europeană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pagina „UE” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți UE (dezambiguizare).

Uniunea Europeană (UE) este o uniune Uniunea Europeană1

politică și economică a 27 de state membre
situate în principal în Europa.[4][5] Are o
suprafață de 4.233.262 km2 și o populație
estimată de aproximativ 447 milioane. UE
a dezvoltat o piață unică internă printr-un
sistem standardizat de legi care se aplică în
toate statele membre. Politicile UE vizează
asigurarea liberei circulații a persoanelor,
bunurilor, serviciilor și capitalurilor în Drapel
cadrul pieței interne,[6] adoptarea legislației
în domeniul justiției și afacerilor interne și Deviză: In varietate concordia
menținerea unor politici comune privind (Română: Unitate în diversitate)
comerțul,[7] agricultura[8] pescuitul și
Imn: Odă bucuriei (orchestral)
dezvoltarea regională.[9] Pentru călătoriile
în spațiul Schengen, controlul
[10] 0:00 / 0:00
pașapoartelor a fost eliminat. O uniune
monetară a fost înființată în 1999, a intrat
în vigoare în 2002 și este compusă din 19
state membre ale UE care utilizează
moneda euro.

Cetățenia UE și cea europeană au fost

înființate odată cu intrarea în vigoare a
Tratatului de la Maastricht în 1993.[11]
Uniunea Europeană își are originea în
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și
Oțelului (CECO) și în Comunitatea Capitală Bruxelles (de facto)[1]
Economică Europeană (CEE), înființate în Cele mai mari orașe Paris
1951 prin Tratatul de la Paris, respectiv în 2
Limbi oficiale 24 de limbi oficiale
1957 prin Tratatul de la Roma. Membrii
inițiali ai Comunității Europene au fost: Alfabete oficiale[2] Latin · Grec · Chirilic
Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda 71,6% creștini
și Germania de Vest. În anii următori 45,3% romano-catolici
Comunitatea s-a lărgit prin aderarea unor 11,1% protestanți
noi state membre și și-a crescut puterea 9,6% ortodocși
prin adăugarea de domenii economice, Religie
5,6% alți creștini
sociale și politice în competența sa. Tratatul
de la Maastricht a înființat Uniunea 24% fără religie (agnostici sau atei)
Europeană sub prezenta denumire în 1993. 1,8% musulmani
Cea mai recentă modificare majoră a bazei 2,6% alte credințe[3]
constituționale a UE, Tratatul de la State membre 27 state
Lisabona, a intrat în vigoare la 1 decembrie Guvernare Supranațional și
2009. Regatul Unit a semnalat intenția de a interguvernamental
părăsi Uniunea în urma unui referendum Președinți
din iunie 2016. Astfel, pe 31 ianuarie 2020
• Consiliu Charles Michel
Regatul Unit a părăsit definitiv Uniunea
Europeană. • Comisia Ursula von der Leyen
• Parlament David Sassoli
Acoperind 7,3% din populația lumii[12] Consiliul UE
UE a generat în 2017 un produs intern brut Legislatură
Parlamentul European
nominal (PIB) de 19.670 miliarde de dolari
Formare
SUA, reprezentând aproximativ 24,6% din
• Tratatul de la Roma 1 ianuarie 1958
PIB nominal global[13] și 16,5% măsurată
în termeni de paritate a puterii de • Tratatul de la Maastricht 1 noiembrie 1993
cumpărare.[14] În plus, toate cele 27 de țări • Tratatul de la Lisabona 1 decembrie 2009
ale UE au indicele dezvoltării umane foarte • Ultima politică admisă 1 iulie 2013
ridicat conform Programul Națiunilor Suprafață
4.475.757 km2
Unite pentru Dezvoltare. În 2012, UE a • Total
3,08
primit Premiul Nobel pentru Pace.[15] Prin • Apă(%)
politica externă și de securitate comună, 3
Populație Locul 3
UE a dezvoltat un rol în relațiile externe și
• Total (2018) ▲512.596.403 (estimat)
apărare.[16] Uniunea întreține misiuni
• Densitate 117,3 locuitori/km²
diplomatice permanente în întreaga lume și
este reprezentată în cadrul Națiunile Unite, PIB (PPP) 2018 estimat
Organizația Mondială a Comerțului, G7 și • Total 22.0 miliarde $
G20. Datorită influenței sale globale, • Per capita 43.120 $
Uniunea Europeană a fost descrisă ca o
PNB (nominal) 2018 estimat
superputere emergentă.[17]
• Total 18,8 miliarde $
• Per capita 36.616 $

Cuprins Gini (2016) ▼30,8

IDU ▲0,899
Istoric
Începuturile ideii europene Euro (EUR; €; Zona Euro)
(1945-1952) Monede în 19 state membre
Tratatul de la Roma (1957– 10 alte monede
1992) Fus orar UTC 0 ... +2
5

Tratatul de la Maastricht (1992– Domeniu Internet .eu

2007) 6
Prefix +3 (propus)
Tratatul de la Lisabona (2007–
prezent) Website http://europa.eu/

Date demografice
Notă 1:
Vezi alte nume oficiale
Populație
Notă 2:
Vezi Limbile Uniunii Europene; statele membre pot avea alte
Urbanizare
limbi oficiale
Limbile Notă 3:
dacă se numără ca entitate unică
Religie Notă 4:
Folosit de membri ai Zonei euro și de instituții europene
State membre Notă 5:
+1 ... +3 în timpul verii; departamentele franceze de peste mări,
Geografie
UTC -4 ... +4
Sistemul politic Notă 6:
Fiecare stat membru are propriul prefix telefonic, în zonele 3 și 4
Parlamentul European
 Consiliul European Modifică text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Uniunea_European%C

Consiliului Uniunii Europene 4%83&action=edit&section=0)

Comisia Europeană
Buget
Competențe
Sistemul juridic
Curtea de Justiție
Drepturi fundamentale
Acte juridice
Justiție și afaceri interne
Relații externe
Forțe militare
Ajutor umanitar
Influență regională și globală
Economia
Piața internă
Competiția
Uniunea monetară
Criza datoriilor suverane
Energie
Infrastructura
Agricultura
Politică socială
Mediu
Educație și știință
Sănătatea
Cultura
Sport
Simboluri
Note
Legături externe

Istoric
Articol principal: Istoria Uniunii Europene.

Începuturile ideii europene (1945-1952)

După Al Doilea Război Mondial, integrarea europeană a fost văzută ca un antidot al naționalismului
extremist care a devastat continentul.[18] Într-un discurs ținut la 19 septembrie 1946 la Universitatea din
Zürich, Elveția, Winston Churchill a mers mai departe și a promovat apariția Statelor Unite ale Europei.[19]
Congresul de la Haga din 1948 a reprezentat un moment esențial în istoria federală europeană, deoarece a
dus la crearea Mișcării Europene și a Colegiului Europei, unde viitorii lideri ai Europei vor trăi și vor studia
împreună.[20]
 De asemenea, a condus direct la înființarea Consiliului Europei în
1949, primul mare efort de a aduce împreună națiunile Europei,
inițial zece dintre ele. Consiliul s-a concentrat în primul rând pe
valori - drepturile omului și democrația - mai degrabă decât pe
probleme economice sau comerciale și a fost întotdeauna considerat
un forum în care guvernele suverane ar putea alege să colaboreze
fără autoritate supranațională. Aceasta a generat mari speranțe de
integrare europeană și au existat dezbateri aprinse în cei doi ani care
au urmat în privința modului în care acest lucru ar putea fi atins.
Redă fișierul media
Robert Schuman propunând
Dar în 1952, dezamăgit de ceea ce au văzut ca lipsă de progres în
Comunitatea cărbunelui și oțelului la cadrul Consiliului Europei, șase națiuni au decis să meargă mai
9 mai 1950 departe și au creat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului,
care a fost declarată a fi "un prim pas către o Europă federală".[21]
Oameni vizionari precum Alcide De Gasperi din Italia, Jean
Monnet și Robert Schuman din Franța și Paul-Henri Spaak din Belgia au înțeles că oțelul și cărbunele erau
cele două industrii esențiale pentru ducerea unui război și că prin legarea industriilor naționale, un viitor
război între națiunile lor ar fi fost imposibil.[22] Acești bărbați și alții sunt oficial creditați ca părinți fondatori
ai Uniunii Europene.

Tratatul de la Roma (1957–1992)

În 1957, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos

Teritoriile continentale ale statelor membre ale
Uniunii Europene (Comunitățile Europene
înainte de 1993), colorate în ordinea aderării
colectiv Comunitățile Europene. [23][24] Jean Rey a prezidat prima comisie fuzionată (Comisia Rey).[25]
și Germania de Vest au semnat Tratatul de la Roma, care a
creat Comunitatea Economică Europeană (CEE) și a
stabilit o uniune vamală. De asemenea, au semnat un alt
pact de creare a Comunității Europene a Energiei Atomice
(Euratom) pentru cooperarea în dezvoltarea energiei
nucleare. Ambele tratate au intrat în vigoare în 1958.[22]
CEE și Euratom au fost create separat de CECO. CEE a
fost condusă de Walter Hallstein (Comisia Hallstein), iar
Euratom a fost condusă de Louis Armand (Comisia
Armand) și apoi de Étienne Hirsch.
În anii '60, au început să apară tensiuni, Franța urmărind
să limiteze puterea supranațională. În 1965, s-a ajuns la un
acord și la 1 iulie 1967 Tratatul de fuziune a creat un
singur set de instituții pentru cele trei comunități, denumite

În 1973, Comunitățile au fost extinse pentru a include Danemarca (inclusiv Groenlanda, care ulterior a
părăsit Comunitățile în 1985, ca urmare a unui litigiu privind drepturile de pescuit), Irlanda și Regatul
Unit.[26] Norvegia a negociat să se alăture în același timp, însă alegătorii norvegieni au respins aderarea prin
referendum. În 1979, au avut loc primele alegeri directe în Parlamentul European.[27]

Grecia s-a alăturat în 1981, Portugalia și Spania au urmat în 1986.[28] În 1985, Acordul Schengen a pregătit
calea pentru crearea frontierelor deschise fără controale de pașapoarte între majoritatea statelor membre și
unele state ne-membre.[29] În 1986, steagul european a început să fie utilizat de CEE,[30] și a fost semnat
Actul Unic European.
În 1990, după căderea Blocului de Est, fosta Germanie de Est a
devenit parte a Comunităților ca parte a unei Germanii reunite.[31]
Încercările de a rezolva problemele și de a face o UE mai eficientă
și mai coerentă au avut un succes limitat.[32]

Tratatul de la Maastricht (1992–2007)

Uniunea Europeană a fost înființată în mod oficial când Tratatul de

la Maastricht — al cărui principali arhitecți au fost Helmut Kohl și
În 1989, Cortina de fier a căzut,
François Mitterrand — a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.[33] permițând Comunității să se extindă
Tratatul a dat EEC denumirea de Comunitatea Europeană, chiar (imagine cu zidul Berlinului)
dacă a fost menționată ca atare înaintea tratatului. Odată cu
extinderea planificată pentru a include fostele state comuniste din
Europa Centrală și de Est, precum și Cipru și Malta, criteriile de la
Copenhaga pentru aderarea la UE au fost convenite în iunie 1993.
Extinderea UE a introdus un nou nivel de complexitate și
dezacorduri.[32] În 1995, Austria, Finlanda și Suedia au aderat la
UE.

În 2002, bancnotele și monedele euro au înlocuit monedele

naționale în 12 state membre. De atunci, zona euro a crescut și
cuprinde 19 țări. În 2004, UE a înregistrat cea mai mare extindere
când Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Moneda euro a fost introdusă în
2002, înlocuind monedele naționale
Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia au aderat la Uniune.[34]
în 12 state membre. Astăzi, zona
euro include 19 țări.
Tratatul de la Lisabona (2007–prezent)

În 2007, România și Bulgaria au devenit membre ale UE. În același

an, Slovenia a adoptat moneda euro,[34] urmată în 2008 de Cipru și
Malta, de Slovacia în 2009, de Estonia în 2011, de Letonia în 2014
și de Lituania în 2015.

La 1 decembrie 2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona,

care a reformat multe aspecte ale UE. În special, a schimbat
Tratatul de la Lisabona a intrat în structura juridică a Uniunii Europene, reunind sistemul de trei piloni
vigoare în 2009 al UE într-o entitate juridică unică, prevăzută cu personalitate
juridică, a creat un președinte permanent al Consiliului European,
primul dintre ei fiind Herman Van Rompuy și a consolidat poziția Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate.[35][36]

În 2012, UE a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru că "a contribuit la promovarea păcii și reconcilierii,
a democrației și a drepturilor omului în Europa".[37][38] În 2013, Croația a devenit cel de-al 28-lea membru
al UE.[39]

De la începutul anilor 2010, coeziunea Uniunii Europene a fost testată de mai multe aspecte, inclusiv o criză
a datoriilor în unele țări din zona euro, creșterea migrației din Orientul Mijlociu și retragerea Regatului Unit
din UE.[40] Un referendum a avut loc în 2016 în Regatul Unit privind apartenența la Uniunea Europeană,
51,9% dintre participanți votând pentru părăsirea Uniunii.[41] La 29 martie 2017, Regatul Unit a notificat în
mod oficial Consiliul European decizia sa de a părăsi UE inițiind procedura oficială de retragere, angajând
Regatul Unit să părăsească UE la 29 martie 2019.[42] În urma votului negativ al Parlamentului britanic față
de Acordul negociat între UE și guvernul condus de Theresa May,
această dată a fost extinsă până la 31 octombrie 2019. Regatul Unit
a părăsit Uniunea Europeana la 31 ianuarie 2020, ora 23:00 (CET).

Date demografice
Fotografie de grup a șefilor de guvern
Populație ai Uniunii Europene cu prilejul celei
de-a 60-a aniversări a Tratatului de la
La 1 ianuarie 2016, populația Uniunii Europene era de aproximativ Roma, la Roma, Italia.
510,1 milioane de persoane (6,9% din populația lumii).[43][44] În
2015, în UE-28 s-au născut 5,1 milioane de copii, ceea ce corespunde
unei rate de natalitate de 10 la 1000, o rată sub media mondială.[45]
Pentru comparație, rata natalității în UE-28 a fost de 10,6 în anul 2000,
de 12,8 în 1985 și de 16,3 în 1970.[46] Rata de creștere a populației a
fost pozitivă la o valoare estimată de 0,23% în 2016.[47]

În 2010, 47,3 milioane de persoane care au trăit în UE s-au născut în

afara țării lor rezidente. Aceasta corespunde cu 9,4% din totalul
populației UE. Dintre acestea, 31,4 milioane (6,3%) s-au născut în
afara UE și 16,0 milioane (3,2%) s-au născut într-un alt stat membru al
UE. Cel mai mare număr absolut de persoane născute în afara UE au
fost în: Germania (6,4 milioane), Franța (5,1 milioane), Spania (4,1 Densitatea populației în UE în
2014
milioane), Italia (3,2 milioane) și Țările de Jos (1,4 milioane).[48]

Urbanizare
Vezi și: Lista orașelor din Uniunea Europeană după mărime.

UE cuprinde aproximativ 40 de zone urbane cu populații de peste un milion, inclusiv un megaoraș (oraș cu
o populație de peste 10 milioane de locuitori), Paris.[49] În plus față de aglomerările mari, UE include și
câteva regiuni urbane policentrice dens populate, care nu au un singur nucleu, dar au ieșit din conectarea
mai multor orașe și acum cuprind o mare metropolă. Cea mai mare dintre aceste metropole policentrice
include Rin-Ruhr cu aproximativ 11,5 milioane de locuitori (Köln, Dortmund, Düsseldorf și altele),
Randstad cu aprox. 8,2 milioane (Amsterdam, Rotterdam, Haga, Utrecht și altele), Frankfurt-Rin-Main cu
aproximativ 5,8 milioane (Frankfurt, Wiesbaden și altele), Diamantul Flamand cu aproximativ 5,5 milioane
de locuitori (Anvers, Bruxelles, Leuven, Ghent și altele), Silezia Superioară cu cca. 5,2 milioane (Katowice,
Ostrava și altele) și Regiunea Øresund cu aproximativ 4 milioane (Copenhaga, Malmö).[50]

Limbile
Articol principal: Limbile Uniunii Europene.

Uniunea Europeană are 24 de limbi oficiale: bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză,
franceză, germană, greacă, maghiară, neerlandeză, italiană, irlandeză, letonă, lituaniană, malteză, poloneză,
portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză. Documentele importante, precum legislația sau
tratatele, sunt traduse în fiecare dintre cele 24 de limbi oficiale. Parlamentul European asigură traducerea în
toate limbile a documentelor în sesiunile plenare.[55][56][57] Datorită numărului mare de idiomuri oficiale,
majoritatea instituțiilor folosesc doar câteva limbi ca limbi de lucru.[58] Comisia Europeană își desfășoară
activitatea internă în trei "limbi procedurale": engleză, franceză și germană. În mod similar, Curtea de Justiție
a Uniunii Europene folosește limba franceză ca limbă de lucru,[59][60] în timp ce Banca Centrală Europeană
își desfășoară activitatea în principal în limba engleză.[61][62]
Chiar dacă politica lingvistică este responsabilitatea statelor membre,
instituțiile UE promovează multilingvismul în rândul cetățenilor Limbă Vorbitori Total
oficială nativi
săi.[63][64] Engleza este cea mai răspândită limbă din UE, fiind Engleză 1% 51%
înțeleasă de 51% din populația UE atunci când se numără atât Germană 18% 32%
vorbitorii nativi cât și vorbitori non-nativi.[65] Limba germană este cea Franceză 13% 26%
mai răspândită limbă maternă (vorbită de 16% din populația UE). Mai Italiană 12% 16%
mult de jumătate (56%) dintre cetățenii UE pot să se angajeze într-o Spaniolă 8% 15%
conversație într-o altă limbă decât limba lor maternă.[66] Poloneză 8% 9%
Română 5% 5%
Cele mai multe limbi oficiale ale UE aparțin familiei limbilor indo- Neerlandeză 4% 5%
europene, reprezentate de ramurile balto-slavice,[67] italiene,[68] Greacă 3% 4%
germane,[69] elenice,[70] și celtice.[71] Unele limbi ale UE, în special Maghiară 3% 3%
maghiara, finlandeza, estona (toate trei limbi uralice), basca Portugheză 2% 3%
(vasconică) și malteza (semitică) nu aparțin limbilor indo-europene.[72] Cehă 2% 3%
Cele trei alfabete oficiale ale Uniunii Europene (latin, chirilic, și grec Suedeză 2% 3%
modern), toate derivă din alfabete grecești arhaice.[2][73] Bulgară 2% 2%
Slovacă 1% 2%
Pe lângă cele 24 de limbi oficiale, există aproximativ 150 de limbi Daneză 1% 1%
regionale și minoritare, vorbite de până la 50 de milioane de Finlandeză 1% 1%
persoane.[72] Catalana, galiciana, basca, galica scoțiană și galeza nu Lituaniană 1% 1%
sunt limbi oficiale recunoscute ale Uniunii Europene, dar au statut Croată 1% 1%
semioficial: traducerile oficiale ale tratatelor sunt făcute și în aceste Slovenă <1% <1%
limbi iar cetățenii au dreptul de a coresponda cu instituțiile UE în Estonă <1% <1%
aceste limbi.[74][75] Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Irlandeză <1% <1%
Minoritare ratificată de majoritatea statelor UE, oferă orientări generale Letonă <1% <1%
pe care statele le pot urma pentru a-și proteja patrimoniul lingvistic. Malteză <1% <1%
Ziua Limbilor Europei este organizată anual la 26 septembrie și
vizează încurajarea învățării limbilor europene.[76] Sondaj 2012.[52]
Nativ: Limba maternă[53]
Total: Cetățenii UE capabili să poarte
Religie o conversație în această limbă[54]
Articol principal: Religia în Uniunea Europeană.

UE nu are nici o legătură formală cu nici o religie. Articolul

Afilierea religioasă în Uniunea
Europeană (2015)[3] 17 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene[77]
recunoaște "statutul dreptului național al bisericilor și
Afiliere % din populația UE
asociațiilor religioase", precum și "organizațiile filosofice și
Creștini 71,6
neconfesionale".[78]
Catolici 45,3
Protestanți 11,1 Preambulul Tratatului privind Uniunea Europeană
Ortodocși 9,6 menționează "moștenirea culturală, religioasă și umanistă a
Alți creștini 5,6 Europei".[78] Discuțiile asupra proiectelor de texte ale
Musulmani 1,8 Constituției europene și mai târziu Tratatul de la Lisabona au
Alte credințe 2,6 inclus propuneri de a menționa creștinismul sau Dumnezeu
Fără religie 24 sau ambele în preambulul textului, însă ideea s-a confruntat cu
Agnostici 13,6 opoziție și a fost abandonată.[79]
Atei 10,4 Creștinii din Uniunea Europeană sunt împărțiți între membrii
catolicismului (Ritul Răsăritean și Roman), numeroase
denominațiuni protestante (Anglicani, Luterani și Reformați care formează cea mai mare parte a acestei
categorii) și Biserica Ortodoxă Răsăriteană. În 2009, UE avea o populație musulmană estimată la 13
milioane[80] și o populație evreiască estimată la peste un milion.[81] Celelalte religii mondiale: budismul,
hinduismul și sikhismul sunt, de asemenea, reprezentate în populația UE.

Conform unor sondaje despre religiozitate în Uniunea Europeană făcute în 2015 de Eurobarometru,
creștinismul este cea mai mare religie din Uniunea Europeană, reprezentând 71,6% din populația UE.
Catolicii sunt cel mai mare grup creștin, reprezentând 45,3% din populația UE, în timp ce protestanții
reprezintă 11,1%, ortodocșii reprezintă 9,6%, iar ceilalți creștini reprezintă 5,6%.[3]

Eurobarometrul Eurostat din 2005 a arătat că 52% din cetățenii UE cred într-un Dumnezeu, 27% „într-o
forță sau spirit” și 18% nu cred în nici o forță spirituală.[82] Multe țări au simțit o scădere a participării
religioase în ultimii ani.[83]

Țările unde sunt cei mai puțini credincioși sunt: Estonia (16%) și Republica Cehă (19%).[82] Cele mai
religioase state sunt: Malta (95%, predominând romano-catolici), România și Cipru (ambele predominant
ortodoxe, cu aproximativ 90% din cetățeni care cred într-un Dumnezeu). În UE, credința religioasă este mai
mare în rândul femeilor, a oamenilor în vârstă, cu o educație de bază și care se poziționează politic de
dreapta.[82]

State membre
Articol principal: Statele membre ale Uniunii Europene.

Prin intermediul extinderilor succesive, Uniunea Europeană a crescut de la cele șase state fondatoare
(Belgia, Franța, Germania de Vest, Italia, Luxemburg și Țările de Jos) la cele 27 de state actuale. Țările care
au aderat la Uniune au devenit parte la tratatele fondatoare, supunând astfel la privilegiile și obligațiile
aderării la UE. Acest lucru presupune o delegare parțială a suveranității instituțiilor în schimbul reprezentării
în cadrul acestor instituții, o practică numită adesea "împărțirea suveranității"..[84][85]

Pentru a deveni membru, o țară trebuie să îndeplinească criteriile de la Copenhaga, definite la reuniunea din
1993 a Consiliului European de la Copenhaga. Acestea necesită o democrație stabilă care respectă drepturile
omului și statul de drept, o economie de piață funcțională și acceptarea obligațiilor de membru, inclusiv a
legislației UE. Evaluarea îndeplinirii criteriilor de către o țară este responsabilitatea Consiliului European.[86]
Regatul Unit s-a retras din Uniunea Europeană la data de 31 ianuarie 2020 iar Groenlanda (o provincie
autonomă a Danemarcei) s-a retras în 1985.[87] Tratatul de la Lisabona conține acum o clauză în temeiul
articolului 50, care prevede că un membru poate să părăsească UE.[88]

Există șase țări candidate la aderare: Albania, Islanda, Macedonia,[89] Muntenegru, Serbia și Turcia.[90]
Islanda a suspendat negocierile în 2013[91] iar Bosnia și Herțegovina a depus o cerere de aderare.

Cele patru țări care formează Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) nu sunt membre ale UE, ci
s-au angajat parțial la politicile și reglementările economice ale UE: Islanda, Liechtenstein și Norvegia, care
fac parte din piața unică prin Spațiul Economic European și Elveția, care are legături similare prin tratate
bilaterale.[92][93] UE are de asemenea relații cu micro-statele europene Andorra, Monaco, San Marino și
Vatican, care folosesc moneda unică și cooperează în unele domenii.[94]

Următoarele 27 de state suverane (ale căror hărți prezintă doar teritorii situate în și în jurul Europei)
constituie Uniunea Europeană:[95]
 Populație Densitate pop.
Stemă Steag Stat Capitală Cod Aderare Suprafața (km 2) MEP
(2017)[43] (per km²)

Austria Viena AT 1 ianuarie 1995 8.772.865 83.855 104,62 18

Belgia Bruxelles BE Fondator 11.351.727 30.528 371,85 21

Bulgaria Sofia BG 1 ianuarie 2007 7.101.859 110.994 63,98 17

Cehia Praga CZ 1 mai 2004 10.578.820 78.866 134,14 21

Cipru Nicosia CY 1 mai 2004 854.802 9.251 92,4 6

Croația Zagreb HR 1 iulie 2013 4.154.213 56.594 73,4 11

Danemarca Copenhaga DK 1 ianuarie 1973 5.748.769 43.075 133,46 13

Estonia Tallinn EE 1 mai 2004 1.315.635 45.227 29,09 6

Finlanda Helsinki FI 1 ianuarie 1995 5.503.297 338.424 16,26 13

Franța Paris FR Fondator 66.989.083 640.679 104,56 74

Germania Berlin DE Fondator[96] 82.521.653 357.021 231,14 96

Grecia Atena GR 1 ianuarie 1981 10.768.193 131.990 81,58 21

Irlanda Dublin IE 1 ianuarie 1973 4.784.383 70.273 68,08 11

Italia Roma IT Fondator 60.589.445 301.338 201,07 73

Letonia Riga LV 1 mai 2004 1.950.116 64.589 30,19 8

Lituania Vilnius LT 1 mai 2004 2.847.904 65.200 43,68 11

Luxemburg Luxemburg LU Fondator 590.667 2.586 228,41 6

Malta Valletta MT 1 mai 2004 460.297 316 1.456,64 6

Polonia Varșovia PL 1 mai 2004 37.972.964 312.685 121,44 51

Portugalia Lisabona PT 1 ianuarie 1986 10.309.573 92.390 111,59 21

România București RO 1 ianuarie 2007 19.644.350 238.391 82,4 32

Slovacia Bratislava SK 1 mai 2004 5.435.343 49.035 110,85 13

Slovenia Ljubljana SI 1 May 2004 2.065.895 20.273 101,9 8

 Spania Madrid ES 1 ianuarie 1986 46.528.024 504.030 92,31 54

Suedia Stockholm SE 1 ianuarie 1995 9.995.153 449.964 22,21 20

Țările de Jos Amsterdam NL Fondator 17.081.507 41.543 411,18 26

Ungaria Budapesta HU 1 mai 2004 9.797.561 93.030 105,32 21

Total: 27 țări 447.522.671 4.233.262 114,28 705

Geografie
Articol principal: Geografia Uniunii Europene.

Statele membre ale UE acoperă o suprafață de 4.423.147 kilometri pătrați.[97] Cel mai înalt vârf al UE este
Mont Blanc, în Alpii Graici, care măsoară 4.810,45 metri deasupra nivelului mării.[98] Cele mai joase
puncte din UE sunt Lammefjorden (Danemarca) și Zuidplaspolder (Țările de Jos) la 7 m sub nivelul
mării.[99] Peisajul, clima și economia UE sunt influențate de coastă, care are o lungime de 65.993 kilometri.

65.993 km de coastă Mont Blanc este cel Dunărea este cel mai
domină climatul mai înalt vârf din UE lung fluviu din Uniunea
european (Parcul Europeană
Natural din Penyal
d'Ifac, Spania)

Parcul Repovesi din

Finlanda, unde există
aproximativ 187.888 lacuri
mai mari de 500 de metri
pătrați.

Incluzând teritoriile de peste mări ale Franței, care sunt situate în afara continentului european, dar care sunt
membre ale Uniunii, UE are cele mai multe tipuri de climă de la cel arctic (Europa de Nord-Est) până la cel
tropical (Guyana Franceză), mediile meteorologice pentru UE fiind lipsite de sens. Majoritatea populației
trăiește în zone cu climă maritimă temperată (Europa de Nord-Vest și Europa Centrală), climatul
mediteraneean (Europa de Sud) sau climatul cald continental (Balcanii de Nord și Europa Centrală).[100]

Populația UE este extrem de urbanizată, având în jur de 75% locuitori în zonele urbane începând cu anul
2006. Orașele sunt răspândite în mare parte în întreaga UE, deși cu o grupare mare în și în jurul
Beneluxului.[101]

Sistemul politic
Articole principale: Sistemul politic al Uniunii Europene și Instituțiile Uniunii Europene.

UE operează printr-un sistem hibrid de

luare a deciziilor supranaționale și
interguvernamentale[102][103] și în
conformitate cu principiul atribuirii
(care spune că UE poate acționa numai
în limitele competențelor care îi sunt
atribuite de către țările UE în tratate
pentru atingerea obiectivelor stabilite în
acestea). Legile formulate de instituțiile
UE sunt adoptate într-o varietate de
forme.[104] În general, ele pot fi
clasificate în două grupuri: cele care
intră în vigoare fără a fi necesare
măsuri naționale (regulamente) și cele
care necesită în mod specific măsuri
naționale (directive).[105] Organigrama sistemului politic cu cele șapte instituții ale Uniunii (în
albastru), elemente naționale/interguvernamentale (în portocaliu).
Uniunea Europeană are șapte organe
principale de decizie, instituțiile sale:
Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de
Justiție a Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană și Curtea Europeană de Conturi. Competența în
examinarea și modificarea legislației este împărțită între Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul
European, în timp ce sarcinile executive sunt îndeplinite de Comisia Europeană și într-o capacitate limitată
de către Consiliul European (să nu se confunde cu Consiliul Uniunii Europene). Politica monetară a zonei
euro este determinată de Banca Centrală Europeană. Interpretarea și aplicarea legislației UE și a tratatelor
sunt asigurate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Bugetul UE este examinat de Curtea de Conturi
Europeană. Există, de asemenea, o serie de organisme auxiliare care oferă consiliere UE sau operează într-
un anumit domeniu.

Consiliul European, care stabilește direcțiile și prioritățile politice generale ale Uniunii prin
adunarea șefilor de stat/guvern ai statelor membre. Concluziile summiturilor sale (ținute cel
puțin trimestrial) sunt adoptate prin consens.
Comisia Europeană, "Gardianul tratatelor", constă dintr-un cabinet executiv al funcționarilor
publici, condus de un președinte ales în mod indirect. Acest colegiu de comisari gestionează
și conduce serviciul public permanent al Comisiei. El transformă obiectivele consensuale ale
Consiliului European în propuneri legislative.
Consiliul Uniunii Europene reunește miniștrii departamentelor guvernelor statelor membre.
Ea formează partea superioară a legislativului esențial bicameral al UE, iar aprobarea sa
este necesară pentru orice propunere de adoptare a legii.
Parlamentul European este alcătuit din 751 de reprezentanți aleși în mod direct, care
formează camera inferioară a UE a legislaturii sale bicameral. Împarte cu Consiliul UE
competențele legislative de modificare, aprobare sau respingere a propunerilor Comisiei
 pentru majoritatea domeniilor legislației UE. Competențele sale sunt limitate în domeniile în
care suveranitatea statelor membre este de interes primar (adică apărare). Alege
președintele Comisiei, trebuie să aprobe Colegiul comisarilor și poate vota pentru a-i
îndepărta colectiv din funcție.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene asigură aplicarea uniformă a legislației UE și
soluționează litigiile dintre instituțiile UE și statele membre și împotriva instituțiilor UE în
numele persoanelor.
Banca Centrală Europeană este responsabilă pentru stabilitatea monetară în statele
membre.
Curtea Europeană de Conturi investighează buna gestionare a finanțelor atât în cadrul
entităților UE, cât și finanțarea UE acordată statelor membre. Pe lângă faptul că oferă
supraveghere și consiliere, aceasta poate să adreseze Curții Europene de Justiție chestiuni
nerezolvate pentru a arbitra orice presupuse nereguli.

Politica UE este, în general, promulgată de directivele UE, care sunt apoi implementate în legislația internă a
statelor membre și de reglementările UE, care sunt imediat aplicabile în toate statele membre. Lobby-ul la
nivelul UE de către grupurile de interese speciale este reglementat pentru a încerca să echilibreze aspirațiile
inițiativelor private cu procesul decizional de interes public.[106]

Parlamentul European

Parlamentul European formează cealaltă jumătate a legislaturii UE.

Cei 751 de deputați europeni sunt aleși direct de cetățenii UE la
fiecare cinci ani, pe baza reprezentării proporționale. Deși deputații
europeni sunt aleși la nivel național, aceștia se grupează mai
degrabă în funcție de grupurile politice decât de naționalitatea lor.
Fiecare țară are un număr stabilit de locuri și este împărțită în
Parlamentul European din Strasbourg
circumscripții subnaționale, în cazul în care acest lucru nu afectează
caracterul proporțional al sistemului de vot.[107]

Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene adoptă legislația în comun în aproape toate domeniile
în cadrul procedurii legislative ordinare. Acest lucru se aplică și bugetului UE. Comisia Europeană este
răspunzătoare în fața Parlamentului, solicitându-i aprobarea de a prelua mandatul, trebuie să-i raporteze și să
facă obiectul unor moțiuni de cenzură din partea acestuia. Președintele Parlamentului European (în prezent,
David Sassoli) îndeplinește rolul de vorbitor în Parlament și îl reprezintă pe plan extern. Președintele și
vicepreședinții sunt aleși de deputații europeni la fiecare doi ani și jumătate.[108]

Consiliul European

Consiliul European dă o direcție politică UE. Se întrunește cel puțin de patru ori pe an și este alcătuit din
președintele Consiliului European (în prezent Charles Michel), președintele Comisiei Europene și un
reprezentant al fiecărui stat membru (fie șeful de stat, fie șeful guvernului). Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate (în prezent, Josep Borell) participă, de asemenea, la reuniunile
sale. Consiliul European a fost descris de unii ca fiind "autoritatea politică supremă" a Uniunii.[109] El este
implicat activ în negocierea schimbărilor tratatelor și definește agenda și strategiile politice ale UE.

Consiliul European își folosește rolul de conducător pentru a soluționa disputele dintre statele membre și
instituții și pentru a rezolva crizele politice și dezacordurile privind problemele și politicile controversate.
Acționează în exterior ca "șef de stat colectiv" și ratifică documente importante (de exemplu, acorduri și
tratate internaționale).[110]
 Președintele Consiliului este ales cu majoritate calificată, de către
membrii Consiliului European pentru un mandat de 2 ani și
jumătate, care poate fi reînnoit o singură dată. Atribuțiile
președintelui Consiliului European sunt asigurarea reprezentării
externe a UE,[111] ajungerea la consens și soluționarea
divergențelor dintre statele membre, atât în timpul reuniunilor
Consiliului European, cât și în perioadele dintre acestea.

Consiliul European nu trebuie confundat cu Consiliul Europei, o

organizație internațională independentă de UE cu sediul la
Strasbourg.

Consiliului Uniunii Europene

Consiliul Uniunii
Europene (denumit și
"Consiliul"[112] sau
"Consiliul de Miniștri",
Președintele Consiliului European,
Charles Michel
fostul său titlu)[113]
formează o jumătate din
legislativul Uniunii
Europene. Este alcătuit dintr-un ministru guvernamental din fiecare
stat membru și se întâlnește în diferite compoziții, în funcție de
domeniul de politică abordat. În ciuda diferitelor configurații, este
considerat un singur organism.[114] Pe lângă funcțiile sale România deține Președinția
Consiliului Uniunii Europene în 2019.
legislative, Consiliul exercită și funcții executive în relațiile cu
politica externă și de securitate comună.

Președinția Consiliului este rotativă între fiecare stat membru iar mandatul fiecărei președinții durează 6 luni.
Continuitatea dintre președinții este asigurată de un acord între trei prezidenții consecutive, cunoscută ca
"triumviratul prezidențial".

În unele politici, există mai multe state membre care se aliază cu partenerii strategici din cadrul Uniunii.
Grupul de la Visegrád, Benelux, Adunarea Baltică, Consiliul Nordic sau Grupul de la Craiova.

Comisia Europeană

Comisia Europeană acționează ca un braț executiv al UE și este responsabilă de inițierea legislației și de

funcționarea zilnică a Uniunii. De asemenea, Comisia este văzută ca motorul integrării europene.
Funcționează ca un cabinet guvernamental, cu 27 de comisari pentru diferite domenii de politică, câte unul
din fiecare stat membru, deși comisarii sunt obligați să reprezinte interesele UE în ansamblu, mai degrabă
decât interesul statul lor de origine.

Unul dintre cei 27 de membri este președintele Comisiei Europene (în prezent Ursula von der Leyen) numit
de Consiliul European. După președinte, cel mai proeminent comisar este Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate, care este ex-officio vicepreședinte al Comisiei și este, de
asemenea, ales de Consiliul European. Ceilalți 26 de comisari sunt ulterior numiți de Consiliul Uniunii
Europene, de comun acord cu președintele desemnat. Cei 27 de comisari, în calitate de organism unic, fac
obiectul unui vot de aprobare din partea Parlamentului European.
 În special, Comisia are datoria de a se asigura că tratatele sunt
respectate și chiar de a obliga statele membre sau alte instituții să
respecte legislația și tratatele prin Curtea de Justiție a Uniunii
Europene. În acest rol este cunoscută neoficial drept „gardian al
tratatelor”.[115]

Președintele Comisie este numit de Consiliul European și ales în mod

oficial de Parlamentul European, pentru un mandat de cinci ani, care
poate fi reînnoit o singură dată.

Buget
Articol principal: Bugetul Uniunii Europene.

Uniunea Europeană a avut un

Președintele Comisiei, Ursula buget convenit de 120,7 miliarde
von der Leyen € pentru anul 2007 și 864,3
miliarde € pentru perioada 2007-
2013,[117] reprezentând 1,10% și
1,05% din venitul național brut estimat pentru perioada respectivă. În
1960, bugetul Comunității Economice Europene de atunci era de
0,03% din PIB.[118]

În bugetul pentru 2010, de 141,5 miliarde €, cel mai mare element de

cheltuieli unic a fost "coeziune și competitivitate", cu aproximativ 45%
din bugetul total.[119] Urmează "agricultura" cu aproximativ 31% din
Bugetul UE 2011 (141,9
total.[119] "Dezvoltarea rurală, mediul și pescuitul" ocupă aproximativ
miliarde €)[116]
11%.[119] "Administrația" reprezintă aproximativ 6%.[119] "UE ca
partener global" și "Cetățenie, libertate, securitate și justiție" cu Coeziune și competitivitate
aproximativ 6% și, respectiv, 1%.[119] pentru creștere și ocuparea forței
de muncă (45%)
Ajutoare directe și cheltuieli
Curtea de Conturi are obligația legală de a furniza Parlamentului și legate de piață (31%)
Consiliului "o declarație de asigurare privind fiabilitatea conturilor, Dezvoltare rurală (11%)
legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente".[120] De asemenea, UE ca partener global (6%)
Administrație (6%)
Curtea oferă avize și propuneri privind legislația financiară și acțiunile
Cetățenie, libertate, securitate
antifraudă și emite rapoarte pentru fiecare an financiar către Consiliu și și justiție (1%)
Parlamentului European.[121] Parlamentul folosește acest lucru pentru a
decide dacă să aprobe gestionarea de către Comisie a bugetului.

În raportul din 2009, auditorii au constatat că cinci domenii ale cheltuielilor Uniunii, ale agriculturii și ale
fondului de coeziune au fost afectate în mod semnificativ de erori.[122] În 2009, Comisia Europeană a
estimat că efectul financiar al erorilor a fost de 1,863 milioane de euro. S-a subliniat faptul că majoritatea
erorilor au loc la nivel național.[123][124]

Competențe

Statele membre ale UE își mențin toate puterile și atribuțiile care nu au fost acordate expres Uniunii
Europene. În anumite domenii, UE se bucură de o competență exclusivă. Acestea sunt domenii în care
statele membre au renunțat la capacitatea de a emite legislație. În alte domenii, UE și statele sale membre
împart competența de a legifera. În timp ce ambele pot legifera, statele membre nu pot legifera decât în
măsura în care UE nu a făcut-o. În alte domenii politice, UE poate coordona, sprijini și suplimenta acțiunile
statelor membre, dar nu poate adopta legislație în scopul armonizării legislațiilor naționale.[125]

Faptul că un anumit domeniu de politică intră într-o anumită categorie de competențe nu indică neapărat ce
procedură legislativă este utilizată pentru adoptarea legislației în acest domeniu de politică. Diferitele
proceduri legislative sunt utilizate în cadrul aceleiași categorii de competențe și chiar în același domeniu de
politică.

Distribuirea competențelor în diferite domenii de politică între statele membre și Uniune este împărțită în
următoarele trei categorii:

Așa cum este stipulat în partea I, titlul I din Tratatul Consolidat de Funcționare a Uniunii Europene:

Competență Competențe împărțite Competențe

exclusivă Exercitarea competenței de sprijin
de către Uniunea nu
Uniunea are competență Statele membre nu pot Uniunea poate desfășura
trebuie să încalce
exclusivă de a emite exercita competențe în activități de suport și
posibilitatea ca statele
directive și de a încheia domeniile în care ajutor a statelor membre
membre să își
acorduri internaționale Uniunea o face. în:
îndeplinească
când sunt acordate de competențele în:
legislația Uniunii. Dezvoltarea și
Piața internă Cercetarea, protejarea sănătății
Uniunea vamală dezvoltarea Industrie
Politicile sociale
Stabilirea regulilor de pentru aspectele tehnologică și spațiu Cultură
competiție necesare definite în Tratat Dezvoltarea Turism
pentru funcționarea cooperării, ajutorul
Coeziunea Educație, tineret,
legislației UE umanitar
economică, socială și sport și pregătire
Politica monetară teritorială vocațională
pentru statele
Politica agricolă și Protecție civilă
membre care
piscicolă comună, Uniunea coordonaează (prevenirea
folosesc moneda
excluzând protecția politicile statelor membre dezastrelor)
euro
resurselor naturale sau implementează
Conservarea Cooperare
maritime politici suplimentare
populației marine prin administrativă
Mediul politicilor lor comune
politica piscicolă
comună Protecția
consumatorului Coordonează
Politica comercială
comună Transportul politicile economice,
Rețeaua sociale etc.
transeuropeană Securitatea comună a
Energia frontierelor politicile
de apărare
Domeniile securității,
libertății și justiției

Sistemul juridic
Pentru informații suplimentare, vezi Drept comunitar și Tratatele Uniunii Europene

Uniunea Europeană se bazează pe o serie de tratate. Acestea au înființat inițial Comunitatea Europeană și
ulterior Uniunea Europeană și apoi s-au făcut amendamente la aceste tratate fondatoare.[126] Tratatele
stabilesc obiective generale de politică și înființează instituții cu competențele legale necesare pentru punerea
în aplicare a obiectivelor. Aceste puteri legale includ capacitatea de
a adopta legi care pot afecta în mod direct toate statele membre și
locuitorii lor.[127] UE are personalitate juridică, cu dreptul de a
semna acorduri și tratate internaționale.

În temeiul principiului supremației, instanțele naționale sunt obligate

să pună în aplicare tratatele pe care statele membre le-au ratificat și,
prin urmare, legile adoptate în temeiul acestora, chiar dacă acest
lucru le cere să ignore legea națională contradictorie și chiar (în
limite) prevederile constituționale.[128]

Curtea de Justiție

Puterea judiciară a UE -
denumită oficial Curtea de Curtea Europeană de Justiție,
Justiție a Uniunii Europene - Kirchberg, Luxemburg
este formată din două instanțe:
Curtea de Justiție și Tribunalul.[129] Curtea de Justiție se ocupă în
primul rând de cererile de hotărâre preliminară adresate de instanțele
naționale și de anumite acțiuni în anulare și recursuri[130] și este
alcătuită din câte un judecător din fiecare stat membru UE, plus 11
avocați generali. Tribunalul se pronunță asupra acțiunilor în anulare
introduse de persoane fizice, firme și, în anumite cazuri, de guvernele
UE[131] și este alcătuit din 47 de judecători. În 2019, numărul acestora
va crește la 56 (câte 2 judecători din fiecare țară a UE).
Stema Curții Europene de Justiție
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) se asigură că legislația
UE este interpretată și aplicată în același mod în toate țările UE. De
asemenea, Curtea garantează că țările și instituțiile UE se supun dreptului european. Pentru fiecare caz care
se judecă se desemnează un judecător („judecătorul raportor”) și un avocat general iar cazurile sunt evaluate
în două etape: etapa scrisă și etapa orală cu audiere publică.

Drepturi fundamentale

Tratatele declară că Uniunea Europeană însăși este "bazată pe valorile respectării demnității umane, libertății,
democrației, egalității, statului de drept și respectării drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor
aparținând minorităților ... într-o societate în care pluralismul, nediscriminarea, toleranța, justiția, solidaritatea
și egalitatea între femei și bărbați prevalează".[132]

În 2009, Tratatul de la Lisabona a acordat putere juridică Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene. Carta este un catalog al drepturilor fundamentale împotriva cărora acțiunile UE pot fi judecate.
Acesta consolidează numeroase drepturi recunoscute anterior de Curtea de Justiție și provin din "tradițiile
constituționale comune ale statelor membre".[133] Curtea de Justiție a recunoscut de mult timp drepturile
fundamentale și, uneori, a invalidat legislația UE bazată pe neîndeplinirea acestor drepturi
fundamentale.[134]

Deși semnarea Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) este o condiție pentru aderarea la
UE,[135] anterior, UE nu a putut să adere la Convenție, deoarece nu este nici stat,[136] nici nu are
competența de a adera.[137] Tratatul de la Lisabona și Protocolul 14 CEDO au schimbat acest lucru: primul
obligă UE să adere la Convenție, în timp ce Protocolul îi permite în mod oficial.
Deși UE este independentă de Consiliul Europei, ei împărtășesc scopuri și idei, în special în ceea ce privește
statul de drept, drepturile omului și democrația. Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta Socială
Europeană, sursa legislației Cartei drepturilor fundamentale, sunt create de Consiliul Europei. UE a
promovat, de asemenea, chestiuni legate de drepturile omului în întreaga lume. UE se opune pedepselor cu
moartea și a propus abolirea la nivel mondial. Abolirea pedepsei cu moartea este o condiție pentru aderarea
la UE.[138]

Acte juridice

Actele juridice principale ale UE se prezintă în trei forme: regulamente, directive și decizii. Regulamentele
devin lege în toate statele membre în momentul intrării lor în vigoare, fără a exista necesitatea implementării
de măsuri naționale[139] și au automat prioritate față de legislația națională. Directivele impun statelor
membre să obțină un anumit rezultat, lăsând la latitudinea lor modul de implementare. După expirarea
termenului de punere în aplicare a directivelor, acestea pot, în anumite condiții, să aibă un efect direct în
legislația națională a statelor membre.

Deciziile oferă o alternativă la cele două moduri de legislație de mai sus. Acestea sunt acte juridice care se
aplică numai persoanelor, companiilor sau unui anumit stat membru. Ele sunt cele mai des folosite în dreptul
concurenței sau în deciziile privind ajutoarele de stat, dar sunt, de asemenea, utilizate frecvent pentru
chestiuni procedurale sau administrative în cadrul instituțiilor. Regulamentele, directivele și deciziile au o
valoare juridică egală și se aplică fără o ierarhie formală.[140]

Justiție și afaceri interne

Încă de la înființarea din 1993, Uniunea Europeană și-a dezvoltat
competențele în domeniul justiției și afacerilor interne; inițial la nivel
interguvernamental și ulterior prin supranaționalism. În consecință, Uniunea
a adoptat legislații în domenii precum extrădarea,[141] dreptul familiei,[142]
dreptul de azil,[143] și justiția penală.[144] Interdicțiile împotriva
discriminării sexuale și a naționalității au o lungă durată în tratate.[145] În
ultimii ani, acestea au fost completate de competențe de a legifera împotriva
discriminării bazate pe rasă, religie, dizabilitate, vârstă și orientare
sexuală.[146] În virtutea acestor competențe, UE a adoptat legislația privind
discriminarea sexuală la locul de muncă, discriminarea pe motive de vârstă
și discriminarea rasială.[147]

Uniunea a înființat agenții de coordonare a controalelor poliției, a Sediul Frontex în Varșovia,

Polonia
procuraturii și a imigrației în statele membre: Europol pentru cooperarea
forțelor de poliție,[148] Eurojust pentru cooperarea dintre procurori[149] și
Frontex pentru cooperare între autoritățile de control al frontierelor.[150] De asemenea, UE gestionează
Sistemul Informatic Schengen,[10] care oferă o bază de date comună autorităților polițienești și de imigrare.
Această cooperare a fost dezvoltată în principal prin Acordul Schengen pentru a evita trecerile ilegale a
frontierelor.

Relații externe
Articol principal: Serviciul European de Acțiune Externă.
Cooperarea în domeniul politicii
externe între statele membre datează de
la înființarea Comunității în 1957, când
statele membre au negociat ca un bloc
în cadrul negocierilor comerciale
internaționale sub Politica Comercială
Comună.[151] Pașii pentru o
coordonare mai amplă în relațiile
internaționale au început în 1970 prin
înființarea Politicii Europene de
Cooperare care a creat un proces de Acordurile de liber schimb ale UE (2017)
consultare informală între statele Uniunea Europeană
Acord în vigoare
membre cu scopul de a crea o politică Acord în așteptare
externă comună. Totuși, abia în 1987, Acord în negociere
Politica Europeană de Cooperare a fost
introdusă în mod oficial prin Actul
Unic European. Politica de Cooperare Europeană a fost redenumită în Politica Externă și de Securitate
Comună (PESC) prin Tratatul de la Maastricht.[152]

Obiectivele PESC sunt promovarea atât a intereselor proprii ale UE, cât și a intereselor comunității
internaționale în ansamblu, inclusiv promovarea cooperării internaționale, respectarea drepturilor omului, a
democrației și a statului de drept.[153] PESC cere unanimitate între statele membre cu privire la politica
adecvată de a urmări o anumită problemă. Unanimitatea și problemele dificile tratate în cadrul PESC conduc
uneori la dezacorduri, cum ar fi cele care au avut loc în timpul războiului în Irak.[154]

Coordonatorul și reprezentantul PESC în cadrul UE este Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate care vorbește în numele UE în probleme de politică externă și apărare și are
sarcina de a rosti clar pozițiile exprimate de statele membre pe aceste domenii de politică într-o aliniere
comună. Înaltul Reprezentant conduce Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), un departament
unic al UE[155] care a fost pus în aplicare oficial și funcțional de la 1 decembrie 2010, cu ocazia primei
aniversări a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.[156] SEAE servește drept un minister de externe și
un corp diplomatic pentru Uniunea Europeană.[157]

Donald Tusk și Jean- UE participă la toate Înaltul Reprezentant al

Claude Juncker cu summiturile G8 și G20. Uniunii pentru afaceri
președintele american (Summitul G20 din externe și politica de
Donald Trump, 2017 Hangzhou, 2016) securitate, Federica
Mogherini, în cadrul
acordului nuclear cu
Iranul

Pe lângă politica internațională emergentă a Uniunii Europene, influența internațională a UE este resimțită și
prin extindere. Beneficiile percepute din calitatea de membru al UE acționează ca un stimulent atât pentru
reforma politică, cât și pentru cea economică, în statele care doresc să îndeplinească criteriile de aderare ale
UE și sunt considerate un factor important care contribuie la reforma țărilor europene foste comuniste.[158]
Această influență asupra afacerilor interne a altor țări este în general menționată ca "soft power", spre
deosebire de "hard power" militară.[159]

Uniunea Europeană a încheiat acorduri de liber schimb[160] și alte acorduri cu o componentă comercială cu
multe țări din întreaga lume și negociază cu multe altele.[161]

Forțe militare
Articol principal: Politica externă și de securitate comună.

Eurofighter Typhoon Airbus A400M Eurocopter Tiger

Predecesoarele Uniunii Europene nu au fost create ca o alianță militară puternică, deoarece NATO a fost
considerată ca fiind adecvată și suficientă pentru scopuri de apărare.[162] 22 de state ale UE sunt și membri
ai NATO,[163] în timp ce statele membre rămase urmează politici de neutralitate.[164] Uniunea Vest-
Europeană, o alianță militară cu o clauză de apărare reciprocă, a fost desființată în 2010, rolul acesteia fiind
transferat către UE.[165] Potrivit Institutului Internațional de Cercetare a Păcii de la Stockholm (SIPRI),
Marea Britanie a cheltuit 61 miliarde dolari în domeniul apărării în 2014, plasând-o pe locul cinci în lume, în
timp ce Franța a cheltuit 53 miliarde de dolari, plasându-se pe locul șase.[166] Împreună, Marea Britanie și
Franța reprezintă aproximativ 40% din bugetul de apărare al țărilor europene și 50% din capacitatea lor
militară.[167]

Ambele sunt state recunoscute oficial pentru

armele nucleare și dețin locuri permanente în
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite.

În urma războiului din Kosovo din 1999,

Consiliul European a fost de acord că "Uniunea
trebuie să aibă capacitatea de acțiune autonomă,
susținută de forțe militare credibile, mijloacele de
a decide să le folosească și disponibilitatea de a
răspunde unor crize internaționale fără a fi
necesară asistența NATO”. În acest scop, s-au
făcut mai multe eforturi pentru a spori capacitatea
militară a UE, cel mai important fiind Procesul
Tanc principal de luptă Leopard 2
„Helsinki Headline Goal”. După multe discuții,
rezultatul cel mai concret a fost inițiativa
grupurilor de luptă a UE, fiecare dintre acestea fiind planificată să poată desfășura rapid aproximativ 1500
de persoane.[168]

Forțele UE au fost dislocate în misiunile de menținere a păcii din Africa până în Balcanii de Vest și în
Orientul Mijlociu.[169] Operațiunile militare ale UE sunt susținute de un număr de organisme, inclusiv de
Agenția Europeană de Apărare, Centrul European pentru Observații prin Satelit și Statul Major al Uniunii
Europene.[170] Frontex este o agenție a UE creată pentru a gestiona cooperarea dintre polițiștii de frontieră
naționali care asigură frontierele externe ale UE. Scopul său este de a detecta și a opri imigrația ilegală,
traficul de ființe umane și infiltrarea teroristă. În 2015, Comisia Europeană a prezentat propunerea pentru o
nouă Agenție Europeană de Frontieră și Coastă, care are un rol și un mandat mai puternic, împreună cu
autoritățile naționale pentru gestionarea frontierelor. Într-o UE formată din 27 de membri, cooperarea
substanțială în materie de securitate și apărare se bazează din ce în ce mai mult pe colaborarea între toate
statele membre.[171]

Ajutor umanitar

Departamentul European pentru Ajutor Umanitar și Protecție

Civilă sau "ECHO" oferă ajutor umanitar din partea UE țărilor
în curs de dezvoltare. În 2012, bugetul său se ridica la 874 de
milioane de euro, 51% din buget s-a alocat Africii, 20% Asiei,
Americii Latine, Caraibe și Pacific și 20% Orientului Mijlociu și
zonei mediteraneene.[174]

Ajutorul umanitar este finanțat direct de către buget (70%), ca

parte a instrumentelor financiare pentru acțiune externă, precum
Uniunea Europeană este cel mai mare
și de Fondul European de Dezvoltare (30%).[175] Finanțarea UE contributor al lumii la asistență pentru
pentru acțiunea externă este împărțită în instrumente dezvoltare.[172][173]
"geografice" și "tematice". [175] Instrumentele "geografice" oferă
ajutor prin Instrumentul de Cooperare pentru Dezvoltare (16,9
miliarde €, în perioada 2007-2013), care cheltuiește 95% din bugetul său pentru asistența oficială pentru
dezvoltare și din Instrumentul de Parteneriat și Vecinătate European, care conține câteva programe
relevante.[175] Fondul european de dezvoltare (22,7 miliarde € în perioada 2008-2013) este alcătuit din
contribuțiile voluntare ale statelor membre, dar există presiuni de a fuziona FED-ul într-un instrument
bugetar pentru a încuraja creșterea contribuțiilor statelor și a permite Parlamentului European să aibă o
supraveghere mai bună a banilor.[175]

În anul 2016, media dintre țările UE a fost de 0,4%, iar cinci dintre ele au îndeplinit sau depășit ținta de
0,7%: Danemarca, Germania, Luxemburg, Suedia și Regatul Unit.[176]

Influență regională și globală

Articole principale: Europenizare și Politica Europeană de Vecinătate.

Datorită capacității sale de a formula reguli și norme la nivel mondial, precum și încercările sale de a
influența țările vecine, Uniunea Europeană a fost numită o superputere emergentă sau potențială de către
profesori și academicieni precum T.R. Reid,[177] Andrew Reding,[178] Andrew Moravcsik,[179] Mark
Leonard,[180] Jeremy Rifkin,[181] John McCormick,[182] și unii politicieni precum Romano Prodi[183] și
Tony Blair,[184] Ei cred că UE este o superputere sau va deveni una, a secolului XXI, în timp ce constată
că, pentru ei, conceptul de "superputere" s-a schimbat în "soft power" mai degrabă decât în superputerile
dure (militare) ale secolului XX.

UE utilizează instrumente de relații externe, cum ar fi Politica Europeană de Vecinătate, care urmărește să
lege acele țări cu estul și sudul teritoriilor europene ale UE. Aceste țări, în special țările în curs de dezvoltare,
includ pe unele care încearcă într-o bună zi să devină fie un stat membru al Uniunii Europene, fie un stat
aproape de integrarea în UE. Uniunea oferă asistență financiară țărilor din vecinătatea europeană, atâta timp
cât acestea îndeplinesc condițiile stricte de reformă guvernamentală,
reformă economică și alte probleme către o transformare pozitivă. Acest
proces este, în mod normal, susținut de un plan de acțiune, așa cum s-a
convenit atât de către Bruxelles, cât și de țara țintă.

Criticii conceptului de UE ca o superputere emergentă indică lipsa unei

armate europene puternice sau a unei politici externe unificate a UE.[185]

Economia
Articol principal: Economia Uniunii Europene.

Uniunea Europeană a stabilit o piață unică pe teritoriul tuturor statelor

membre. O uniune monetară, zona euro este formată din 17 state membre
care folosesc moneda unică euro. În 2010, UE a generat un procent estimat
de 26% (16.242 miliarde de dolari) din produsul intern brut la nivel
mondial, astfel UE are cea mai mare economie a lumii. Este cel mai mare
exportator, cel mai mare importator de bunuri și servicii și cel mai mare Turnul Eiffel în culorile
partener comercial pentru multe țări precum China, India și Statele Unite ale Uniunii Europene
Americii.

Din 500 cele mai mari corporații după venituri (Fortune

Global 500 din 2010), 161 au sediul în Uniunea
Europeană. În noiembrie 2011, șomajul în UE era de
9,8%[187], investițiile erau de 20,3% din PIB [188] în
noiembrie 2011, inflația de 3,4% iar deficitul public era
de 6.6% în octombrie 2011[189].

Există o variație semnificativă între veniturile per capita

între statele membre, acestea sunt între 11.000 de euro și
până la 70.000 de euro. Regiunile cu venit inferior Cele 10 cele mai mari economii ale lumii si UE ca
mediei europene sunt în special în estul Europei, în noile entitate după PIB (2011)[186]
state care au aderat după 2004. Câteva fonduri acordă
ajutor de urgență, suport pentru statele candidate pentru a
le aduce la standardele UE (PHARE, ISPA și SAPARD) precum și ajutor pentru Comunitatea Statelor
Independente (fostele state parte a URSS).
 PIB PIB 2015 PIB 2015 Creșterea PIB-
Șomaj Creșterea PIB-
Țară 2016[190] pe pe Inflație[193] [194] ului
ului
(milioane capita[191] capita[192] (2013) (media 2000-
(2015)[196][197]
(2013)
de $) ($) (în % EU-28) 09)[195]
Luxemburg 55.730 98.987 271 +1,7% 5,9% +3,2% +4,4%
Irlanda 257.417 55.533 145 +0,5% 13,1% +3,7% +7,6%
Țările de Jos 815.646 49.166 129 +2,6% 6,7% +1,6% +1,8%
Austria 404.293 47.250 127 +2,1% 4,9% +1,7% +0,8%
Germania 3.934.664 46.893 125 +1,6% 5,3% +0,9% +1,5%
Danemarca 258.702 45.709 124 +0,5% 7,0% +0,8% +1.6%
Belgia 494.121 43.585 117 +1,2% 8,4% +1,6% +1,3%
Suedia 473.413 41.188 123 +0,4% 8,0% +2,0% +2,8%
Franța 2.703.378 41.181 106 +1,0% 10,8% +1,3% +1,2%
Finlanda 224.999 41.120 108 +2,2% 8,2% +2,0% +0,4%
Malta 15.382 35.826 89 +1,0% 6,5% +1,6% +3,4%
Italia 2.213.909 35.708 95 +1,3% 11,8% +0,9% +0,8%
Spania 1.615.074 34.819 92 +1,5% 26,4% +2,6% +3,1%
Cipru 28.058 32.785 81 +0,4% 16,0% +3,2% +2,5%
Cehia 332.477 31.549 85 +1,4% 7,0% +3,6% +3,9%
Slovenia 63.964 31.007 83 +1,9% 10,2% +3,1% +2,3%
Slovacia 160.998 29.720 77 +1,5% 14,2% +4,6% +3,2%
Estonia 37.549 28.592 74 +3,2% 8,6% +4,5% +2%
Lituania 82.355 28.359 74 +1,2% 11,8% +4,8% +1,8%
Portugalia 289.791 27.835 77 +0,4% 16,5% +0,9% +1,6%
Polonia 1.005.449 26.455 69 +0,8% 10,3% +3,9% +3,5%
Grecia 285.976 26.449 71 -0,9% 27,3% +3,0% −2,3%
Ungaria 258.444 26.222 68 +1,7% 10,2% +2,3% +3%
Letonia 49.081 24.712 64 +0,0% 11,9% +4,7% +2,2%
Croația 91.096 21.581 58 +2,3% 17,6% +3,1% +0,8%
România 413.846 20.787 57 +3,2% 7,3% +4,6% +3,4%
Bulgaria 136.855 19.097 46 +0,4% 12,9% +4,7% +1,7%
Zona euro 13.478.334 - 106 +1,4% 12,0% +1,4% +0,6%
Uniunea
1.644.816 - 100 +1,5% 10,8% +1,6% +1,8%
Europeană

Piața internă

Două dintre obiectivele fundamentale inițiale ale Comunității Economice Europene au fost dezvoltarea unei
piețe comune, redenumită ulterior piața unică, și o uniune vamală între statele membre. Piața unică implică
libera circulație a mărfurilor, capitalurilor, persoanelor și serviciilor în cadrul UE,[198] iar uniunea vamală
implică aplicarea unui tarif extern comun pentru toate mărfurile care intră pe piață. Odată ce mărfurile au fost
admise în piață ele nu pot fi supuse taxelor vamale, taxelor discriminatorii sau cote de import. Statele non-
UE, Islanda, Norvegia, Liechtenstein și Elveția sunt parte a pieței unice, dar nu și în uniunea vamală.[92]
Jumătate din comerțul din UE este reglementat de legislația armonizată de către UE.[199]
Libera circulație a capitalurilor permite circulația investițiilor, cum ar fii
achizițiile de proprietăți și cumpărarea de acțiuni între țări.[200] Libertatea de
circulație a capitalurilor este unică în lume în măsura în care este egală și statelor
non-membre.

Libertatea de mișcare a persoanelor permite cetățenilor UE să circule liber între

statele membre pentru a rezida, lucra, studia sau pentru a ieși la pensie într-o altă
țară. Acest lucra a necesitat o reducere a formalităților administrative și
recunoașterea calificărilor profesionale între statele membre.[201]

Libera circulație a serviciilor permite lucrătorilor independenți să se deplaseze

între statele membre pentru a presta servicii în mod temporar sau permanent. În
Statele membre ale
timp ce serviciile reprezintă 60-70% din PIB, legislația nu este la fel de Uniunii Europene au un
dezvoltată ca în alte domenii. Această lacună a fost abordată de directiva recent pașaport standardizat
adoptată privind serviciile în cadrul pieței interne, care are ca scop liberalizarea (pașaport biometric
prestării serviciilor transfrontaliere.[202] În conformitate cu tratatele, prestarea de românesc)
servicii este o libertate reziduală care se aplică numai în cazul în care nici o altă
libertate nu este exercitate.

Competiția

UE duce o politică de concurență destinată să asigure o concurență

corectă în cadrul pieței unice. Comisia, ca autoritatea de
reglementare a competiției pentru piața unică este responsabilă
pentru problemele antitrust, aprobare a fuziunilor, dezmembrarea
cartelurilor, lucrează pentru liberalizarea economică și pentru
prevenirea ajutoarelor de stat.

Comisarul pentru Concurență, în prezent Joaquin Almunia, este

unul dintre cei mai importanți și influenți comisari din cadrul Margrethe Vestager, Comisarul
Comisiei, cunoscut pentru capacitatea de a afecta interesele European pentru Concurență
comerciale ale societăților transnaționale. De exemplu, în 2001,
Comisia a împiedicat pentru prima dată o fuziune între două societăți cu sediul în Statele Unite ale Americii
(GE și Honeywell), care fusese deja aprobată de autoritatea națională. Un alt caz cunoscut este cel al
Microsoft, care a dus la aplicarea unei amenzi de 777 milioane euro de către Comisie după 9 ani de acțiuni
în justiție.

Uniunea monetară
Articol principal: Zona Euro.

Adoptarea unei monede europene care să înlocuiască vechile monede naționale a avut o extraordinară
valoare simbolică, mentală, financiară și economică. Decizia că moneda europeană să poarte numele de
"euro" a fost luată la Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995. Procesul adoptării și extinderii
uniunii monetare europene este destinat armonizării politicilor economice și monetare ale statelor membre. În
1972 a fost propus Șarpele Monetar, un sistem care să permită monezilor statelor să fluctueze într-un tunel,
între limitele ±2,25%. S-a dovedit a fi un eșec. În 1979, Sistemul Monetar European a devenit element
central, având că etalon comun moneda teoretică: European Currency Unit, având aceeași fluctuație ca
Șarpele Monetar. A fost creat Fondul European de Cooperare Monetară, având fond de rezervă comun
pentru susținerea temporară a devizei slabe, obținându-se rezultate pozitive. În 1989 a fost creată Uniunea
Economică și Monetară și se prevedea implementarea acestuia în trei faze:
 1990- eliminarea
controlului de schimburi
și acceptarea liberei
circulații a capitalurilor
1994- convergență
politicilor economice și
monetare de stabilizare
a prețurilor și crearea
Institutului Monetar
European care va fi
Mario Draghi, președintele Băncii
înlocuit de Banca
Centrale Europene
Centrală Europeană în
1998.
1999- fixarea
Zona Euro Statele care irevocabilă a cursului de
Statele UE nu sunt membre schimb și introducerea
care sunt ale UE dar monedei unice virtuale
obligate să adere folosesc Euro în
la MERS II. mod bilateral.
de cont
Statele care Statele care
au aderat la nu sunt membre De la 1 ianuarie 2002,
MERS II cu un ale UE dar bancnotele și monezile
opt-out folosesc Euro în
(Danemarca). mod unilateral.
euro au fost lansate în 12
Statele UE state membre UE, în
care nu au aderat prezent fiind 19 state
la MERS II cu un membre care utilizează
opt-out (Regatul
Unit). euro ca moneda unică. Bancnote Euro

Banca Centrală Europeană

este o instituție care are
rolul de a emite și
administra moneda unică.
Sistemul European al
Băncilor Centrale este
compus din Banca
Centrală Europeană și
băncile naționale ale
statelor membre, având ca
Monede și bancnote Euro rol menținerea stabilității
prețurilor și făcând un
raport anual privind
politică monetară.

Bugetul UE a fost constituit inițial din contribuțiile financiare ale

statelor membre. În 1970, comunitatea obține autonomie financiară.
Se merge pe trei principii:

Unitate: ansamblul veniturilor și cheltuielilor într-un

singur document
Banca Centrală Europeană, Frankfurt
Anualitate: operațiile bugetare sunt raportate la exercițiul
anual
Echilibru: cheltuielile nu pot depăși veniturile

Moneda Euro a asigurat stabilitate coerentă și a oferit dinamism economiei europene.

 Criza datoriilor suverane

Începând cu sfârșitul lui

2009, temerile investitorilor
cu privire la criza datoriilor
suverane și creșterea
datoriei publice
guvernamentale la nivel
mondial, împreună cu un
val de deteriorare a
Demonstrații împotriva austeritatii la
ratingului datoriilor
Atena
suverane a câtorva state
europene. Preocupările sau
intensificat la începutul lui
2010 și ulterior[203][204], a
devenit din ce în ce mai
Eurotower, Frankfurt dificil sau chiar imposibil
ca datoria unor state ca
Grecia, Irlanda și Portugalia sa fie refinanțate.

La 9 mai 2010, miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au

aprobat un pachet de salvare în valoare de 750 miliarde de euro
care urmărea asigurarea stabilității financiare în Europa prin crearea
Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF).[205] În
octombrie 2011, liderii zonei euro au convenit asupra unui alt
pachet de măsuri menite să prevină prăbușirea economiilor statelor
membre. Aceasta a inclus un acord cu sistemul bancar care a
acceptat o reducere cu 50% a datoriei grecești datorată creditorilor
Datoriile statelor membre
privați, creșterea FESF la aproximativ 1000 de miliarde de euro și
solicitarea ca băncile europene să își crească capitalul cu 9%. Pentru
a restaura încrederea în economia europeană, liderii UE au inițiat demersurile pentru crearea unei uniuni
fiscale comune în zona euro, cu reguli stricte și executorii încorporate în tratatele Uniunii.[206][207]

În timp ce creșterile datoriei suverane au fost mai pronunțate doar în câteva tări din zona euro, acestea au
fost percepute ca un întreg la nivelul Uniunii. Cu toate acestea, moneda europeană a rămas stabilă cu
tendință de scădere.[208][209] La jumătatea lunii noiembrie 2011, tranzacțiile intrnaționale cu cei mai
importanți parteneri comerciali ai blocului euro a fost chiar mai mare decât la începutul crizei
economice.[210][211] Cele trei țări cele mai afectate, Grecia, Irlanda și Portugalia, colectiv reprezintă doar
6% din produsul intern brut (PIB) al zonei euro.[212]

La finele anului 2011 și începutul anului 2012, Banca Centrală Europeană a luat o serie de măsuri pentru a
ajuta la reducerea volatilității financiare pe piețe și pentru a îmbunătății lichiditățile băncilor. La 30 noiembrie
2011, Banca Centrală Europeană, Rezerva Federală a Statelor Unite, Băncile Centrale ale Canadei,
Japoniei, Marii Britanii și Elveției au acordat piețelor financiare internaționale lichidități pentru a putea
acoperi economia reală. Băncile centrale au fost de acord să scadă costul dolarului (valută de swap) cu 50 de
puncte de bază și care a intrat în vigoare la 5 decembrie 2011. Ele si-au acordat de asemenea, una alteia
lichidități din abundență pentru a asigura lichiditate băncilor comerciale în alte monede.[213]

În 21 decembrie 2011, BCE a început cea mai mare infuzie de credit în sistemul bancar european din istoria
monedei euro de 13 ani. BCE a împrumutat la 523 de bănci suma de 489 miliarde euro pe o perioadă
excepțional de lungă de 3 ani la o rată a dobânzii de doar un procent.[214] Astfel BCE s-a asigurat că băncile
au destule lichidități pentru a plăti debite în valoare de 200 de miliarde de euro ajunse la maturitate în
primele 3 luni din 2012, precum și a asigura împrumuturi pentru firme astfel încât limitarea creditării să nu
afecteze creșterea economică. Se speră de asemenea ca băncile să cumpere titluri de stat guvernamentale,
astfel încât să ușureze criza datoriilor suverane.[215]

La 2 martie 2012, 25 de state membre a UE (cu excepția Marii Britanii și Republica Cehă) au semnat
Tratatul de Stabilitate Fiscală, un tratat interguvernamental prin care statele semnatare se obligă să
îndeplinească și să respecte anumite criterii economice și financiare. În cazul în care un stat semnatar nu va
respecta prevederile tratatului vă fi sancționat cu 0,1% din PIB de către Curtea Europeană de Justiție.
Tratatul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2013 dacă până la acea dată va fi ratificat de minim 12 state ale
zonei euro.[216][217]

Energie

În 2006, cele 27 de state membre ale UE avea un Producția de energie a UE

consum de energie în cuantum total de 1.825 46% din totalul de energia primară folosită de UE
milioane tone de petrol. În jur de 46% din energia Energie nucleară[218] 29.3%
consumată este produsă în statele membre iar Cărbune și lignit 21.9%
54% este importată. În aceste statistici, energia
Gaz 19.4%
nucleară este tratată ca energie primară produsă
Energii regenerabile 14.6%
în UE, chiar dacă sursa este uraniul, care este
produs în cuantum de mai puțin de 3% în UE. Petrol 13.4%
Altele 1.4%
UE a avut puterea legislativă în domeniul politicii Importuri nete de energie
energetice de-a lungul întregii sale existențe. 54% din totalul energiei primare folosită
Aceasta provine de la Comunitatea Europeană a Petrol și produse petroliere 60.2%
Oțelului și Cărbunelui. Introducerea politicii Gaz 26.4%
energetice europene obligatorii a fost aprobată în
Altele 13.4%
Consiliul European din octombrie 2005, iar
primul draft al politicii în ianuarie 2007.

În acest moment, UE importă 82% din necesarul de petrol, 57% din necesarul de gaz și 97,48% din
necesarul de uraniu. Există îngrijorări față de dependența europeană față de energia din Rusia care poate
pune în pericol Uniunea și statele membre. Uniunea încearcă să își diversifice sursele de energie.

Infrastructura

Podul Öresund dintre Danemarca și Ariane 5ES

Suedia este parte din Rețeaua Trans-
Europeană.
UE depune eforturi pentru îmbunătățirea infrastructurii transfrontaliere, de exemplu prin intermediul rețelelor
transeuropene (TEN). Proiectele din cadrul TEN includ Tunelul de sub Canalul Mânecii , LGV Est, tunelul
feroviar Frejus, Podul Oresund și tunelul Brenner. În 2001 s-a estimat că până în 2010 rețeaua va acoperi:
75.200 km de drumuri, 78.000 km de căi ferate, 330 de aeroporturi, 270 de porturi maritime și 210 porturi
interne.[219][220]

Politicile europene de dezvoltare a rețelelor de transport vor crește presiunea asupra mediului înconjurător în
numeroase regiuni ale uniunii. În țările membre care au aderat după 2004, problema majoră constă în
congestionarea traficului și poluare . După recenta extindere, noile state care au aderat începând cu 2004 au
adus în plus și problema transportului de zi cu zi a călătorilor.[221] Rețeaua poloneză de drumuri, în special,
se afla în condiții deficitare: la aderarea Poloniei, 4600 de drumuri necesitau lucrări de amenajare și
consolidare în conformitate cu standardele și prevederile Uniunii Europene, cu un cost total de aproximativ
17 miliarde de euro.[222]

Un alt proiect de infrastructură este sistemul de poziționare globală Galileo, o propunere de navigație
globală prin satelit, care urmează să fie construit de către Uniunea Europeană și lansat de către Agenția
Spațială Europeană (ESA), putând să fie operațional până în 2010. Proiectul a fost lansat parțial pentru a
reduce dependența față de Statele Unite ale Americii (care deține sistemul Global Positioning System), dar,
de asemenea, și pentru a oferi o acoperire mai completă la nivel mondial și pentru a permite o precizie mult
mai mare, dată fiind vechimea sistemului GPS.[223] Inițiativa a fost însă criticată din cauza costurilor, a
întârzierilor, precum și din cauza lipsei de utilitate, având în vedere existența actualului sistem GPS.[224]

Agricultura

Politica Agricolă Comună

este una dintre cele mai
vechi politici ale
Comunității Europene și a
fost unul dintre obiectivele
sale principale. Politica are
ca obiective creșterea
producției agricole, oferirea Fermele din UE sunt susținute cu
întreprinderilor certitudinea ajutorul Politicii Agricole Comune
Direcția Generală pentru Agricultură
aprovizionării cu alimente, (Podgorie în Spania)
și Dezvoltare Rurală în Bruxelles.
asigurând o înaltă calitate a
vieții pentru agriculturi,
stabilizarea piețelor și asigurarea unor prețuri rezonabile pentru consumatori. Acesta a fost până de curând,
operat printr-un sistem de subvenții și de intervenție în piață. Până în 1990, politica a reprezentat peste 60%
din bugetul Comunității Europene, apoi anual a scăzut până la 34% în prezent.

Politica de control a prețurilor și intervențiile în piață au dus la supra-producție considerabilă, ducând la așa
numiții „munții de unt” și „lacurile de vin”. Acestea erau depozite de produse cumpărate de Comunitate
pentru a menține un preț la un nivel minim. Pentru a renunța la acest excedent, de multe ori erau vândute pe
piața mondială la prețuri sub nivelul prețurilor garantate în comunitate sau fermierii ofereau subvenții pentru
a putea exporta produsele înafara comunității. Acest sistem a fost criticat că submina fermierii dinafara
Europei, în special pe cei din zonele în curs de dezvoltare.

Politică socială
UE a încercat de mult timp să atenueze efectele piețelor libere prin protejarea drepturilor lucrătorilor și
prevenirea dumpingului social și ecologic. În acest scop, a adoptat legi care stabilesc standarde minime de
ocupare a forței de muncă și de mediu. Acestea includ Directiva privind timpul de lucru și Directiva privind
evaluarea impactului asupra mediului. De asemenea, UE a căutat să coordoneze sistemele de securitate
socială și de sănătate ale statelor membre pentru a facilita exercitarea drepturilor de liberă circulație a
persoanelor și pentru a se asigura că își mențin capacitatea de a accesa serviciile de securitate socială și de
sănătate din alte state membre.

Mediu

În 1957, când a fost înființată CEE, nu a existat nici o politică de mediu.[225] În ultimii 50 de ani, a fost
creată o legislație din ce în ce mai densă, care a cuprins toate domeniile protecției mediului, inclusiv poluarea
aerului, calitatea apei, gestionarea deșeurilor, conservarea naturii și controlul substanțelor chimice, al
pericolelor industriale și al biotehnologiei.[226] Potrivit Institutului pentru Politica Europeană de Mediu,
legislația de mediu cuprinde peste 500 de directive, regulamente și decizii, făcând politica de mediu un
domeniu central al politicii europene.[227]

Factorii de decizie europeni au creat inițial capacitatea UE de a acționa

în ceea ce privește problemele de mediu prin definirea acesteia drept o
problemă comercială.[228] Barierele comerciale și denaturările
concurențiale pe piața comună ar putea apărea din cauza diferitelor
standarde de mediu din fiecare stat membru.[229] În anii următori,
mediul a devenit un domeniu politic formal, cu actori politici, principii
și proceduri proprii. Baza legală pentru politica de mediu a UE a fost
stabilită odată cu introducerea Actului Unic European în 1987.[227]

Inițial, politica de mediu a UE s-a axat pe Europa. Mai recent, UE și-a

demonstrat poziția de lider în domeniul guvernării globale de mediu,
de ex. rolul UE în asigurarea ratificării și a intrării în vigoare a
Protocolului de la Kyoto, în ciuda opoziției din partea Statelor Unite.
Această dimensiune internațională este reflectată în cel de-al șaselea
program de acțiune al UE privind mediul,[230]
Dactylorhiza praetermissa, o
specie de orhidee europeană
care recunoaște că
protejată
obiectivele sale pot fi
atinse numai dacă
acordurile internaționale principale sunt susținute în mod activ
și implementate în mod corespunzător atât la nivelul UE, cât și
la nivel mondial. Legislația UE a jucat un rol semnificativ în
îmbunătățirea protecției habitatelor și speciilor în Europa,
contribuind la îmbunătățirea calității aerului și a apei și a
gestionării deșeurilor.[227]
Energia cinetică a vântului poate fi folosită
Reducerea schimbărilor climatice este una dintre prioritățile la antrenarea elicelor turbinelor, care sunt
principale ale politicii de mediu a UE. În 2007, statele membre capabile de a genera electricitate
au convenit că, în viitor, 20% din energia utilizată în UE
trebuie să fie regenerabilă, iar emisiile de dioxid de carbon
trebuie să fie mai mici în 2020 cu cel puțin 20% față de nivelurile din 1990.[231] UE a adoptat un sistem de
comercializare a emisiilor pentru a încorpora emisiile de carbon în economie.[232] Capitala Verde a Europei
este un premiu anual acordat orașelor care se concentrează asupra mediului, a eficienței energetice și a
calității vieții în zonele urbane pentru a crea un oraș inteligent.
Educație și știință

Învățământul de bază este un domeniu în care rolul UE se limitează la

sprijinirea guvernelor naționale. Pentru învățământul superior, politica a fost
dezvoltată în anii 1980 cu programe care susțin schimburile și mobilitatea. Cel
mai vizibil dintre acestea a fost Programul Erasmus, un program de schimburi
universitare care a început în 1987. În primii 20 de ani, a susținut oportunități
de schimb internațional pentru peste 1,5 milioane de studenți universitari și
colegi și a devenit un simbol al vieții studențești europene.[233]

Există programe similare pentru elevi și profesori, pentru cursanți în educație și

formare profesională și pentru cursanți adulți în "Programul de învățare pe tot
parcursul vieții 2007-2013". Aceste programe sunt concepute pentru a încuraja
o cunoaștere mai largă a altor țări și pentru a răspândi bunele practici în Erasmus din Rotterdam,
domeniile educației și formării în întreaga UE.[234][235] Prin susținerea umanist renacentist care
Procesului Bologna, UE sprijină standarde comparabile și grade compatibile în a dat numele
întreaga Europă. Programului Erasmus

Dezvoltarea științifică este facilitată prin programele-cadru ale UE, dintre care
prima a început în 1984. Obiectivele politicii UE în acest domeniu sunt coordonarea și stimularea cercetării.
Consiliul european pentru cercetare alocă fonduri UE unor proiecte de cercetare europene sau
naționale.[236] Programele UE de cercetare și de cadru tehnologic se ocupă de o serie de domenii, cum ar fi
energia în care scopul este de a dezvolta un amestec divers de energie regenerabilă pentru a ajuta mediul
înconjurător și pentru a reduce dependența de combustibilii importați.[237]

Sănătatea

Deși UE nu are competențe majore în domeniul sănătății, Articolul

35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene afirmă că
"Un nivel ridicat de protecție a sănătății va fi asigurat și
implementat în toate politicile și activităților Uniunii“. Direcția
Generală pentru Sănătate și Consumatori a Comisiei Europene
urmărește să alinieze legile naționale privind protecția sănătății
oamenilor, drepturile consumatorilor, siguranța produselor
Cardul European de Asigurări Sociale alimentare și a altor produse.[238][239][240]
de Sănătate
(varianta slovenă)
Toate țările europene și multe alte țări europene oferă cetățenilor lor
un card european de asigurări de sănătate gratuit care, pe bază de
reciprocitate, asigură servicii medicale de urgență în timpul vizitei
într-o altă țară europeană participantă. [241] O directivă privind asistența medicală transfrontalieră vizează
promovarea cooperării în domeniul asistenței medicale între statele membre și facilitarea accesului
pacienților europeni la asistență medicală transfrontalieră sigură și de înaltă calitate.[242][243][244]

Cultura
Articole principale: Cultura Europei și Cultura occidentală.

Cooperarea culturală între statele membre a reprezentat o preocupare a UE de la includerea acesteia în

competența comunității prin Tratatul de la Maastricht.[245] Prin politica culturală comună, UE dorește să
„contribuie la înflorirea culturilor statelor membre, respectând diversitatea națională și regională și, în același
timp, moștenirea culturală comună“.

Orașul Leeuwarden, Țările de Jos (foto) a
fost capitală europeană a culturii în 2018,
alături de orașul Valletta, Malta
Din 1996 până în 1999, angajamentul cultural al UE s-a
reflectat prin programele Caleidoscop (promovarea activităților
artistice și culturale), Ariane (promovarea cărții, sectorul de
lectură și traducere) și Raphael (promovarea patrimoniului
cultural de importanță europeană). Între anii 2000 și 2004, au
fost cheltuite în total 167 de milioane de euro pentru proiecte
care vizează un spațiu cultural comun, "Cultura 2000",[245]
Cultura 2000 a fost extinsă pentru doi ani în 2004 și a fost apoi
înlocuită cu Programul de finanțare a culturii 2007-2013. Cea
mai mare parte a fondurilor UE pentru cultură, de aproximativ
80%, provine din fondurile structurale ale UE, dar reprezintă
doar aproximativ 3% din totalul fondurilor structurale. Printre
alte activități culturale promovate de UE se numără:
evenimentul "Luna culturală europeană".[246]

Un alt proiect cultural comunitar este cel al Orchestrei de tineret a Uniunii Europene. Reunește tineri
muzicieni talentați din Uniunea Europeană, împreună cu profesori recunoscuți pe plan internațional, pentru a
forma o orchestră de renume la scară internațională.[247]

Un accent deosebit este pus pe programul "Capitală Europeană a Culturii". Acest titlu a fost acordat anual
începând cu anul din 1985 în unul sau două orașe europene, care găzduiesc numeroase evenimente culturale
în cursul anului. Orașele cărora li sa acordat o astfel de distincție se bucură de o atenție sporită. Începând cu
anul 2007 programul a cuplat câte un oraș din țările Europei occidentale cu altul din țările central și est-
europene. În 2019, orașele Matera (Italia) și Plovdiv (Bulgaria) au avut acest statut.

Premiile Academiei Europene de Film se acordă anual la peste 20 de categorii și este susținut de fonduri
UE. Premiul de film LUX a fost creat în 2007 ca simbol al angajamentului Parlamentului European pentru
industria de film europeană. Filmele selectate pentru Premiul LUX aruncă o privire asupra vieții europenilor,
a convingerilor sau îndoielilor lor.

Sport

Fotbalul este de departe cel mai popular sport din Uniunea

Europeană după numărul de jucători înregistrați. Alte
sporturi cu cei mai mulți participanți la cluburi sunt: tenis,
înot, atletism, golf, gimnastică, echitație, handbal, volei și
navigație.[248]

Sportul este responsabilitatea individuală a statelor membre

sau a altor organizații internaționale, mai degrabă decât a
UE. Cu toate acestea, există câteva politici ale UE care au Finala Ligii Campionilor 2010
impact asupra sportul, cum ar fi libera circulație a
lucrătorilor, care a fost centrul regulii Bosman ce interzice
ligilor naționale de fotbal să impună cote pe jucătorii străini cu cetățenie europeană.[249]

Tratatul de la Lisabona prevede că orice aplicare a normelor economice trebuie să tină seamă de caracterul
specific al sportului și de structurile sale bazate pe voluntariat.[250]

Lobbyul făcut de organizații care reglementează sportul precum Comitetul Internațional Olimpic și FIFA a
dus la un decalaj din ce în ce mai mare între cluburile bogate și cele sărace.[251]
Simboluri
Articol principal: Însemnele Uniunii Europene.

Conform Tratatului de la Lisabona, simbolurile Uniunii Europene sunt drapelul Uniunii, moneda, imnul
european, ziua Europei și deviza europeană.

Drapelul

Drapelul Europei este folosit atât de Uniunea Europeană cât și de Consiliul Europei. Este format dintr-un
cerc din 12 stele (galbene) pe un fundal albastru. Albastrul reprezintă vestul, numărul de stele reprezintă
perfecțiunea iar faptul că sunt în cerc reprezintă unitatea. Stelele nu variază în funcție de numărul statelor
membre a nici uneia dintre organizații pentru că reprezintă oamenii din Europa, inclusiv cei dinafara
Uniunii.

Imnul

Imnul European este bazat pe un preludiu al „Odei Bucuriei” al lui Ludwig van Beethoven. Având în
vedere numărul mare de limbi din Europa, imnul este doar în versiunea instrumentală, iar versurile germane
nu au nici un statut oficial. A fost adoptat de liderii Comunităților Europene în 1985. Acesta nu înlocuiește
imnurile naționale, dar este destinat să celebreze valorile comune. Este cântat în ocazii oficiale atât de
Consiliul Europei cât și în Uniunea Europeană.

Ziua Europei

„Ziua Europei” este o sărbătoare în Europa ținută anual în 5 și 9

mai din cauza diferențelor dintre Consiliul Europei și Uniunea
Europeană. 9 mai 1950 a fost data la care Robert Schuman a făcut
istorica „Declarație Schuman” prin care propunea ca industriile de
oțel și cărbuni ale Germaniei de Vest, Franței și a altor state trebuie
să se unească pentru a evita un nou război. Acesta moment este
considerat ca fiind fondator pentru ceea ce astăzi este Uniunea
Europeană și a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de
la Milano din 1985. Consiliul Europei a fost fondat pe 5 mai 1949 Parada Schuman este organizată
si astfel a ales să sărbătorească la această dată înființarea sa. anual la Varșovia de Ziua Europei
(2008)
Deviza

Deviza „Unitate în Diversitate” a fost adoptată de Uniunea Europeană la 4 mai 2000 după ce a fost
organizat un concurs numit „O deviză pentru Europa”. Este inspirată din deviza latină a premiatului Nobel
Ernesto Teodoro Moneta: „In Varietate unitas!„ Deviza a fost tradusă în toate cele 24 de limbi oficiale în
2004.

Euro

Euro nu a fost unul dintre simbolurile originale create de către Consiliul Europei și
aparține doar UE, dar a devenit un simbol din anul 2002, când a înlocuit 12 monede
naționale din UE. În acest moment este folosită de cei mai mulți membri ai UE și a
devenit unul dintre cele mai tangibile simboluri ale unității europene pentru cetățenii
din Uniunea Europeană. Simbolul Euro

Note
 1. ^ Cybriwsky, Roman Adrian (2013). Capital Cities around the World: An Encyclopedia of
Geography, History, and Culture: An Encyclopedia of Geography, History, and Culture (https://
books.google.com/books?ireld=qb6NAQAAQBAJ&pg=PA64). ABC-CLIO.
ISBN 9781610692489. „Brussels, the capital of Belgium, is considered to be the de facto
capital of the EU”
2. ^ a b Leonard Orban (24 mai 2007). „Cyrillic, the third official alphabet of the EU, was created
by a truly multilingual European” (http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-07-330_en.
pdf) (PDF). europe.eu. Accesat în 3 august 2014.
3. ^ a b c „DISCRIMINATION IN THE EU IN 2015” (http://zacat.gesis.org/webview/index.jsp?v=2
&previousmode=table&stubs=V294&weights=http%3A%2F%2F193.175.238.79%3A80%2Fo
bj%2FfVariable%2FZA6595_V499&V294subset=1+-+12&analysismode=table&study=http%
3A%2F%2F193.175.238.79%3A80%2Fobj%2FfStudy%2FZA6595&V294slice=1&gs=7&mo
de=table&top=yes), Special Eurobarometer, 437, European Union: European Commission,
2015, accesat în 15 octombrie 2017 – via GESIS
4. ^ Anonymous (16 iunie 2016). „The EU in brief - European Union - European Commission” (h
ttps://europa.eu/european-union/about-eu/eu-in-brief_en). European Union.
5. ^ Părți ale Spaniei și Franței sunt situate în afara Europei, iar localizarea geografică a
Ciprului nu este clară.
6. ^ European Commission. „The EU Single Market: Fewer barriers, more opportunities” (https://
web.archive.org/web/20071001122551/http://ec.europa.eu/internal_market/index_en.htm).
Europa web portal. Arhivat din original (http://ec.europa.eu/internal_market/index_en.htm) la
1 octombrie 2007. Accesat în 27 septembrie 2007.
„Activities of the European Union: Internal Market” (http://europa.eu/pol/singl/index_en.htm).
Europa web portal. Accesat în 29 iunie 2007.
7. ^ „Common commercial policy” (https://web.archive.org/web/20090116092625/http://europa.e
u/scadplus/glossary/commercial_policy_en.htm). Europa Glossary. Europa web portal.
Arhivat din original (http://europa.eu/scadplus/glossary/commercial_policy_en.htm) la 16
ianuarie 2009. Accesat în 6 septembrie 2008.
8. ^ „Agriculture and Fisheries Council” (http://www.consilium.europa.eu/policies/council-config
urations/agriculture-and-fisheries). The Council of the European Union. Accesat în 3 iunie
2013.
9. ^ „Regional Policy Inforegio” (http://ec.europa.eu/regional_policy/index_en.cfm). Europa web
portal. Accesat în 3 iunie 2013.
10. ^ a b „Schengen area” (https://www.webcitation.org/617OENLLZ?url=http://ec.europa.eu/hom
e-affairs/policies/borders/borders_schengen_en.htm). Europa web portal. Arhivat din original
(http://ec.europa.eu/home-affairs/policies/borders/borders_schengen_en.htm) la 22 august
2011. Accesat în 8 septembrie 2010.
11. ^ Craig & De Burca 2011, p. 15.
12. ^ „European Union reaches 500 Million through Combination of Accessions, Migration and
Natural Growth” (http://www.oeaw.ac.at/vid/datasheet/EU_reaches_500_Mill.shtml). Vienna
Institute of Demography. Accesat în 12 februarie 2016.
13. ^ „World Economic Outlook Database” (http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2018/01/weod
ata/weorept.aspx?sy=2018&ey=2018&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&pr1.x=54&
pr1.y=7&c=512%2C946%2C914%2C137%2C612%2C546%2C614%2C962%2C311%2C67
4%2C213%2C676%2C911%2C548%2C193%2C556%2C122%2C678%2C912%2C181%2
C313%2C867%2C419%2C682%2C513%2C684%2C316%2C273%2C913%2C868%2C12
4%2C921%2C339%2C948%2C638%2C943%2C514%2C686%2C218%2C688%2C963%2
C518%2C616%2C728%2C223%2C836%2C516%2C558%2C918%2C138%2C748%2C19
6%2C618%2C278%2C624%2C692%2C522%2C694%2C622%2C142%2C156%2C449%2
C626%2C564%2C628%2C565%2C228%2C283%2C924%2C853%2C233%2C288%2C63
2%2C293%2C636%2C566%2C634%2C964%2C238%2C182%2C662%2C359%2C960%2
C453%2C423%2C968%2C935%2C922%2C128%2C714%2C611%2C862%2C321%2C13
5%2C243%2C716%2C248%2C456%2C469%2C722%2C253%2C942%2C642%2C718%2
C643%2C724%2C939%2C576%2C644%2C936%2C819%2C961%2C172%2C813%2C13
2%2C726%2C646%2C199%2C648%2C733%2C915%2C184%2C134%2C524%2C652%2
C361%2C174%2C362%2C328%2C364%2C258%2C732%2C656%2C366%2C654%2C73
4%2C336%2C144%2C263%2C146%2C268%2C463%2C532%2C528%2C944%2C923%2
C176%2C738%2C534%2C578%2C536%2C537%2C429%2C742%2C433%2C866%2C17
8%2C369%2C436%2C744%2C136%2C186%2C343%2C925%2C158%2C869%2C439%2
C746%2C916%2C926%2C664%2C466%2C826%2C112%2C542%2C111%2C967%2C29
8%2C443%2C927%2C917%2C846%2C544%2C299%2C941%2C582%2C446%2C474%2
C666%2C754%2C668%2C698%2C672&s=NGDPD&grp=0&a=). International Monetary
Fund. 7 iunie 2018.
14. ^ „Report for Selected Country Groups and Subjects (PPP valuation of country GDP)” (https://
www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2018/01/weodata/weorept.aspx?pr.x=43&pr.y=19&sy=2017
&ey=2017&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=512%2C672%2C914%2C946%2C
612%2C137%2C614%2C546%2C311%2C962%2C213%2C674%2C911%2C676%2C19
3%2C548%2C122%2C556%2C912%2C678%2C313%2C181%2C419%2C867%2C513%2
C682%2C316%2C684%2C913%2C273%2C124%2C868%2C339%2C921%2C638%2C94
8%2C514%2C943%2C218%2C686%2C963%2C688%2C616%2C518%2C223%2C728%2
C516%2C558%2C918%2C138%2C748%2C196%2C618%2C278%2C624%2C692%2C52
2%2C694%2C622%2C142%2C156%2C449%2C626%2C564%2C628%2C565%2C228%2
C283%2C924%2C853%2C233%2C288%2C632%2C293%2C636%2C566%2C634%2C96
4%2C238%2C182%2C662%2C359%2C960%2C453%2C423%2C968%2C935%2C922%2
C128%2C714%2C611%2C862%2C321%2C135%2C243%2C716%2C248%2C456%2C46
9%2C722%2C253%2C942%2C642%2C718%2C643%2C724%2C939%2C576%2C644%2
C936%2C819%2C961%2C172%2C813%2C132%2C199%2C646%2C733%2C648%2C18
4%2C915%2C524%2C134%2C361%2C652%2C362%2C174%2C364%2C328%2C732%2
C258%2C366%2C656%2C734%2C654%2C144%2C336%2C146%2C263%2C463%2C26
8%2C528%2C532%2C923%2C944%2C738%2C176%2C578%2C534%2C537%2C536%2
C742%2C429%2C866%2C433%2C369%2C178%2C744%2C436%2C186%2C136%2C92
5%2C343%2C869%2C158%2C746%2C439%2C926%2C916%2C466%2C664%2C112%2
C826%2C111%2C542%2C298%2C967%2C927%2C443%2C846%2C917%2C299%2C54
4%2C582%2C941%2C474%2C446%2C754%2C666%2C698%2C668&s=PPPGDP&grp=0
&a=). IMF. Accesat în 9 mai 2018.
15. ^ „EU collects Nobel Peace Prize in Oslo” (https://www.bbc.co.uk/news/world-europe-206641
67). British Broadcasting Corporation. 10 decembrie 2012. Accesat în 3 iunie 2013.
16. ^ Hix, Simon (2011). The Political System of the European Union (ed. a III-a). Palgrave
Macmillan. p. 330. „The EU is developing towards being a major, yet unevenly balanced,
player in global politics. The EU is now one of the leading actors in international trade and
development aid. Yet, its military role is mainly limited to low-profile peacekeeping missions.”
17. ^ John McCormick (14 noiembrie 2006). The European Superpower. ISBN 978-1-4039-9846-
0.
18. ^ „The political consequences” (http://www.cvce.eu/obj/die_politischen_folgen-de-bafcfa2d-7
738-48f6-9b41-3201090b67bb.html). CVCE. Accesat în 28 aprilie 2013.
19. ^ „Ein britischer Patriot für Europa: Winston Churchills Europa-Rede, Universität Zürich, 19.
September 1946” (http://www.zeit.de/reden/die_historische_rede/200115_hr_churchill1_engli
sch) [A British Patriot for Europe: Winston Churchill's Speech on Europe University of Zurich,
19 September 1946]. Zeit Online. Accesat în 13 ianuarie 2010.
20. ^ Dieter Mahncke; Léonce Bekemans; Robert Picht, ed. (1999). The College of Europe. Fifty
Years of Service to Europe (https://web.archive.org/web/20161228030332/http://www.isbnplu
s.com/9789080498310). Bruges: College of Europe. ISBN 978-9080498310. Arhivat din
original (http://www.isbnplus.com/9789080498310) la 28 decembrie 2016.
21. ^ „Declaration of 9 May 1950” (http://europa.eu/abc/symbols/9-may/decl_en.htm). European
Commission. Accesat în 5 septembrie 2007.
22. ^ a b „A peaceful Europe – the beginnings of cooperation” (http://europa.eu/about-eu/eu-histor
y/1945-1959/index_en.htm). European Commission. Accesat în 12 decembrie 2011.
23. ^ „Merging the executives” (http://www.cvce.eu/obj/merging_the_executives-en-575850b6-f4
72-406a-936d-8c08a9e0db32.html). CVCE – Centre Virtuel de la Connaissance sur
l'Europe. Accesat în 28 aprilie 2013.
24. ^ Merging the executives (http://www.cvce.eu/obj/merging_the_executives-en-575850b6-f472
-406a-936d-8c08a9e0db32.html) CVCE.eu
25. ^ Discover the former Presidents: The Rey Commission (http://ec.europa.eu/archives/commis
sion_2004-2009/index_en.htm), Europa (web portal). Retrieved 28 April 2013.
26. ^ „The first enlargement” (http://www.cvce.eu/obj/the_first_enlargement-en-fa871903-53b5-49
7e-855f-01c9842c7b94.html). CVCE. Accesat în 28 aprilie 2013.
27. ^ „The new European Parliament” (http://www.cvce.eu/obj/the_new_european_parliament-en
-e40aba1b-45f1-43bf-bbd1-a34bb52f15db.html). CVCE. Accesat în 28 aprilie 2013.
28. ^ „Negotiations for enlargement” (http://www.cvce.eu/obj/negotiations_for_enlargement-en-19
a4fd81-119d-4090-bfac-c7cc8ae64a20.html). CVCE. Accesat în 28 aprilie 2013.
29. ^ „Schengen agreement” (http://news.bbc.co.uk/2/hi/in_depth/europe/euro-glossary/1230052.
stm). BBC News. 30 aprilie 2001. Accesat în 18 septembrie 2009.
30. ^ „History of the flag” (http://europa.eu/abc/symbols/emblem/index_en.htm). Europa web
portal. Accesat în 13 martie 2009.
31. ^ „1980–1989 The changing face of Europe – the fall of the Berlin Wall” (http://europa.eu/abc/
history/1980-1989/index_en.htm). Europa web portal. Accesat în 25 iunie 2007.
32. ^ a b Hunt, Michael H. (2014). The World Transformed, 1945 to the Present. New York, New
York: Oxford University press. pp. 516–517. ISBN 9780199371037.
33. ^ „Treaty of Maastricht on European Union” (http://europa.eu/legislation_summaries/economi
c_and_monetary_affairs/institutional_and_economic_framework/treaties_maastricht_en.htm).
Activities of the European Union. Europa web portal. Accesat în 20 octombrie 2007.
34. ^ a b „A decade of further expansion” (https://web.archive.org/web/20070211143505/http://eur
opa.eu/abc/history/2000_today/index_en.htm). Europa web portal. Arhivat din original (http://e
uropa.eu/abc/history/2000_today/index_en.htm) la 11 februarie 2007. Accesat în 25 iunie
2007.
35. ^ Piris 2010, p. 448.
36. ^ „European Parliament announces new President and Foreign Affairs Minister” (http://govern
ment.zdnet.com/?p=6266). Accesat în 1 decembrie 2009.
37. ^ „The Nobel Peace Prize 2012” (https://www.nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/2
012/). Nobelprize.org. 12 octombrie 2012. Accesat în 12 octombrie 2012.
38. ^ „Nobel Committee Awards Peace Prize to E.U” (https://www.nytimes.com/2012/10/13/world/
nobel-peace-prize.html). New York Times. 12 octombrie 2012. Accesat în 12 octombrie 2012.
39. ^ „Croatia: From isolation to EU membership” (https://www.bbc.co.uk/news/world-europe-222
18640). BBC News. BBC. 26 aprilie 2013. Accesat în 14 mai 2013.
40. ^ „EU Referendum Result” (https://www.bbc.com/news/politics/eu_referendum/results).
BBC. Accesat în 26 iunie 2016.
41. ^ Erlanger, Steven (23 iunie 2016). „Britain Votes to Leave E.U., Stunning the World” (https://
www.nytimes.com/2016/06/25/world/europe/britain-brexit-european-union-referendum.html).
The New York Times. ISSN 0362-4331 (https://www.worldcat.org/issn/0362-4331). Accesat în
24 iunie 2016.
42. ^ „ 'No turning back' on Brexit as Article 50 triggered” (https://www.bbc.co.uk/news/uk-politics-
39431428). BBC politics. Accesat în 29 martie 2017.
43. ^ a b „Eurostat – Population on 1 January 2018” (http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995
521/9063738/3-10072018-BP-EN.pdf/ccdfc838-d909-4fd8-b3f9-db0d65ea457f). European
Commission. Accesat în 13 iulie 2018.
44. ^ „File:Share of world population, 1960, 2015 and 2060 (%) 2.png - Statistics Explained” (htt
p://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Share_of_world_population,_19
60,_2015_and_2060_(%25)_2.png). ec.europa.eu (în engleză). Accesat în 28 iunie 2017.
45. ^ „The World Factbook — Central Intelligence Agency” (https://web.archive.org/web/2007121
1213638/https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/fields/2054.html).
www.cia.gov (în engleză). Arhivat din original (https://www.cia.gov/library/publications/the-wo
rld-factbook/fields/2054.html) la 11 decembrie 2007. Accesat în 28 iunie 2017.
46. ^ „Fertility statistics - Statistics Explained” (http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/in
dex.php/Fertility_statistics). ec.europa.eu (în engleză). Accesat în 28 iunie 2017.
47. ^ „The World Factbook — Central Intelligence Agency” (https://www.cia.gov/library/publicatio
ns/the-world-factbook/rankorder/2002rank.html). www.cia.gov (în engleză). Accesat în 23
noiembrie 2017.
48. ^ 6.5% of the EU population are foreigners and 9.4% are born abroad (http://epp.eurostat.ec.e
uropa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-SF-11-034/EN/KS-SF-11-034-EN.PDF) Arhivat (https://we
b.archive.org/web/20110812185554/http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/K
S-SF-11-034/EN/KS-SF-11-034-EN.PDF) în 12 d.Hr., la Wayback Machine., Eurostat, Katya
VASILEVA, 34/2011.
49. ^ „Résultats de la recherche | Insee” (http://www.insee.fr/fr/themes/tableau.asp?reg_id=0&ref
_id=nattef01203). www.insee.fr (în franceză). Accesat în 8 noiembrie 2017.
50. ^ Eurostat. „Indicators for larger urban zones 1999–2003” (https://web.archive.org/web/20070
216010843/http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page?_pageid=1996%2C45323734&_dad
=portal&_schema=PORTAL&screen=welcomeref&open=%2F&product=EU_MASTER_urba
n_audit&depth=2). Europa web portal. Arhivat din original (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/p
ortal/page?_pageid=1996,45323734&_dad=portal&_schema=PORTAL&screen=welcomeref
&open=/&product=EU_MASTER_urban_audit&depth=2) la 16 februarie 2007. Accesat în 25
ianuarie 2007.
51. ^ Population on 1 January by broad age group, sex and metropolitan regions, Eurostat (http://
appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=met_pjanaggr3&lang=en). Retrieved 20
July 2018.
52. ^ „Europeans and Their Languages, 2012 Report” (https://web.archive.org/web/20160106183
351/http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_386_en.pdf) (PDF). Arhivat din
original (http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_386_en.pdf) (PDF) la 6 ianuarie
2016. Accesat în 3 iunie 2013.
53. ^ European Commission (2012). „Europeans and their Languages” (http://ec.europa.eu/publi
c_opinion/archives/ebs/ebs_386_anx_en.pdf) (PDF). Special Eurobarometer 386. europa.eu.
pp. 54–59. Accesat în 16 decembrie 2012.
54. ^ European Commission (2012). „Europeans and their Languages” (http://ec.europa.eu/publi
c_opinion/archives/ebs/ebs_386_anx_en.pdf) (PDF). Special Eurobarometer 386. europa.eu.
pp. 78–83. Accesat în 16 decembrie 2012.
55. ^ EUR-Lex (12 decembrie 2006). „Council Regulation (EC) No 1791/2006 of 20 November
2006” (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:31958R0001:EN:NO
T). Official Journal of the European Union. Europa web portal. Accesat în 2 februarie 2007.
56. ^ „Languages in Europe – Official EU Languages” (https://web.archive.org/web/20090202112
407/http://ec.europa.eu/education/languages/languages-of-europe/doc135_en.htm).
EUROPA web portal. Arhivat din original (http://ec.europa.eu/education/languages/language
s-of-europe/doc135_en.htm) la 2 februarie 2009. Accesat în 12 octombrie 2009.
57. ^ europarltv, official webtv of the European Parliament, is also available in all EU languages
[1] (http://www.europarltv.europa.eu/en/home.aspx)
58. ^ „Languages and Europe. FAQ: Is every document generated by the EU translated into all
the official languages?” (http://europa.eu/languages/en/document/59#5). Europa web portal.
2004. Accesat în 3 februarie 2007.
59. ^ Sharpston, Eleanor V. E. (29 martie 2011), „Appendix 5: Written Evidence of Advocate
General Sharpston” (https://publications.parliament.uk/pa/ld201011/ldselect/ldeucom/128/12
816.htm), The Workload of the Court of Justice of the European Union, House of Lords
European Union Committee, accesat în 27 august 2013
60. ^ „European Commission - PRESS RELEASES - Press release - Frequently asked
questions on languages in Europe” (http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-13-825_en.
htm). europa.eu (în engleză). Accesat în 24 iunie 2017.
61. ^ Buell, Todd (29 octombrie 2014). „Translation Adds Complexity to European Central Bank's
Supervisory Role: ECB Wants Communication in English, But EU Rules Allow Use of Any
Official Language” (https://www.wsj.com/articles/translation-adds-complexity-to-european-cen
tral-banks-supervisory-role-1414580925). The Wall Street Journal. Accesat în 11 octombrie
2015.
62. ^ Athanassiou, Phoebus (februarie 2006). „The Application of multilingualism in the
European Union Context” (http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/scplps/ecblwp2.pdf) (PDF).
ECB. p. 26. Accesat în 11 octombrie 2015.
63. ^ See Articles 165 and 166 (ex Articles 149 and 150) of the Treaty on the Functioning of the
European Union, on eur-lex.europa.eu (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?ur
i=OJ:C:2010:083:0047:0200:EN:PDF)
64. ^ European Parliament (2004). „European Parliament Fact Sheets: 4.16.3. Language policy”
(https://web.archive.org/web/20070219033654/http://www.europarl.europa.eu/facts/4_16_3_e
n.htm). Europa web portal. Arhivat din original (http://www.europarl.europa.eu/facts/4_16_3_e
n.htm) la 19 februarie 2007. Accesat în 3 februarie 2007.
65. ^ European Commission (2006). „Special Eurobarometer 243: Europeans and their
Languages (Executive Summary)” (http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_243
_sum_en.pdf) (PDF). Europa web portal. p. 4. Accesat în 11 martie 2011. „English is the most
commonly known language in the EU with over a half of the respondents (51%) speaking it
either as their mother tongue or as a foreign language.”
66. ^ European Commission (2006). „Special Eurobarometer 243: Europeans and their
Languages (Executive Summary)” (http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_243
_sum_en.pdf) (PDF). Europa web portal. p. 3. Accesat în 11 martie 2011. „56% of citizens in
the EU Member States are able to hold a conversation in one language apart from their
mother tongue.”
67. ^ Slav: bulgara, croata, ceha, poloneza, slovaca și slovena. Baltic: letona, lituaniana.
68. ^ Franceza, italiana, portugheza, româna și spaniola.
69. ^ Daneza, neerlandeza, engleza, germana și suedeza.
70. ^ Greaca
71. ^ Irlandeza
72. ^ a b European Commission (2004). „Many tongues, one family. Languages in the European
Union” (https://web.archive.org/web/20070329125431/http://ec.europa.eu/publications/bookle
ts/move/45/en.pdf) (PDF). Europa web portal. Arhivat din original (http://ec.europa.eu/publicati
ons/booklets/move/45/en.pdf) (PDF) la 29 martie 2007. Accesat în 3 februarie 2007.
73. ^ Coulmas, Florian (1996). The Blackwell Encyclopedia of Writing Systems. Oxford:
Blackwell Publishers Ltd. ISBN 0-631-21481-X.
74. ^ Klimczak-Pawlak, Agata (3 mai 2014). Towards the Pragmatic Core of English for
European Communication: The Speech Act of Apologising in Selected Euro-Englishes (http
s://books.google.com/books?id=BWK4BAAAQBAJ&pg=PA1&lpg=PA1#v=onepage&q=Catal
an,%20Galician,%20Basque,%20Scottish%20Gaelic%20and%20Welsh%20european%20u
nion) (în engleză). Springer Science & Business. ISBN 9783319035574.
75. ^ „MEPs push for EU recognition of Catalan, Welsh languages” (https://www.euractiv.com/sec
tion/languages-culture/news/meps-push-for-eu-recognition-of-catalan-welsh-languages/).
EURACTIV.com (în engleză). Accesat în 28 iunie 2017.
76. ^ „Committee of Ministers – European Year of Languages Parliamentary Assembly
Recommendation 1539 (2001)” (https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?Ref=776/7.1&Sector=secC
M&Language=lanEnglish&Ver=original&BackColorInternet=9999CC&BackColorIntranet=FF
BB55&BackColorLogged=FFAC75%20). Wcd.coe.int. Accesat în 26 septembrie 2012.
77. ^ Consolidated version of the Treaty on the Functioning of the European Union (https://en.wik
isource.org/wiki/Consolidated_version_of_the_Treaty_on_the_Functioning_of_the_Europea
n_Union/Part_One:_Principles#Article_17).
78. ^ a b Consolidated version of the Treaty on European Union (http://eur-lex.europa.eu/JOHtml.
do?uri=OJ:C:2010:083:SOM:EN:HTML).
79. ^ Castle, Stephen (21 martie 2007). „EU celebrates 50th birthday-with a row about religion” (h
ttps://web.archive.org/web/20080405065450/http://www.independent.co.uk/news/europe/eu-c
elebrates-its-50th-birthday--with-a-row-about-religion-440976.html). The Independent.
London. Arhivat din original (https://www.independent.co.uk/news/europe/eu-celebrates-its-5
0th-birthday--with-a-row-about-religion-440976.html) la 5 aprilie 2008. Accesat în 4 martie
2008.
80. ^ „Muslim Population” (http://www.fra.europa.eu/fraWebsite/attachments/Manifestations_EN.p
df) (PDF). europa web portal. Accesat în 1 noiembrie 2010.
81. ^ Jewish population figures may be unreliable. Sergio DellaPergola. „World Jewish
Population (2002)” (https://web.archive.org/web/20041222130930/http://www.jafi.org.il/educat
ion/100/concepts/demography/demjpop.html). American Jewish Year Book. The Jewish
Agency for Israel. Arhivat din original (http://www.jafi.org.il/education/100/concepts/demograp
hy/demjpop.html) la 22 decembrie 2004. Accesat în 3 mai 2007.
82. ^ a b c Eurostat (2005). „Social values, Science and Technology” (https://web.archive.org/web/
20060524004644/http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_225_report_en.pdf)
(PDF) . Special Eurobarometer 225. Europa, web portal: 9. Arhivat din original (http://ec.europ
a.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_225_report_en.pdf) (PDF) la 24 mai 2006. Accesat în
11 iunie 2009.
83. ^ Ford, Peter (22 februarie 2005). „What place for God in Europe” (https://www.usatoday.com/
news/world/2005-02-21-god-europe_x.htm). USA Today. Accesat în 24 iulie 2009.
84. ^ „Answers – The Most Trusted Place for Answering Life's Questions” (http://www.answers.co
m/topic/pooled-sovereignty). Answers.com. Accesat în 12 februarie 2016.
85. ^ „EU institutions and other bodies” (https://web.archive.org/web/20090601191547/http://euro
pa.eu/institutions/index_en.htm). Europa. Arhivat din original (http://europa.eu/institutions/ind
ex_en.htm) la 1 iunie 2009. Accesat în 4 septembrie 2009.
86. ^ https://europa.eu/european-union/about-eu/countries_ro
 87. ^ „The Greenland Treaty of 1985” (https://web.archive.org/web/20110503185125/http://eu.nan
oq.gl/Emner/EuGl/The%20Greenland%20Treaty.aspx). The European Union and Greenland.
Greenland Home Rule Government. Arhivat din original (http://eu.nanoq.gl/Emner/EuGl/Th
e%20Greenland%20Treaty.aspx) la 3 mai 2011. Accesat în 10 noiembrie 2010.
88. ^ Article 50 of the Consolidated Treaty on European Union.
89. ^ Referred to by the EU as the "former Yugoslav Republic of Macedonia".
90. ^ „European Commission – Enlargement – Candidate and Potential Candidate Countries” (ht
tps://web.archive.org/web/20120408221338/http://ec.europa.eu/enlargement/countries/index
_en.htm). Europa web portal. Arhivat din original (http://ec.europa.eu/enlargement/countries/i
ndex_en.htm) la 8 aprilie 2012. Accesat în 13 martie 2012.
91. ^ Fox, Benjamin (16 iunie 2013). „Iceland's EU bid is over, commission told” (http://euobserve
r.com/political/120501). Reuters. Accesat în 16 iunie 2013.
92. ^ a b European Commission. „The European Economic Area (EEA)” (http://eeas.europa.eu/ee
a/). Europa web portal. Accesat în 10 februarie 2010.
93. ^ „The EU's relations with Switzerland” (http://eeas.europa.eu/switzerland/index_en.htm).
Europa web portal. Accesat în 3 noiembrie 2010.
94. ^ European Commission. „Use of the euro in the world” (http://ec.europa.eu/economy_financ
e/euro/world/outside_euro_area/index_en.htm). The euro outside the euro area. Europa web
portal. Accesat în 27 februarie 2008.
95. ^ „European Countries” (http://europa.eu/abc/european_countries/index_en.htm). Europa
web portal. Accesat în 18 septembrie 2010.
96. ^ On 3/10/1990, the constituent states of the former German Democratic Republic acceded to
the Federal Republic of Germany, automatically becoming part of the EU.
97. ^ This figure includes the extra-European territories of member states which are part of the
European Union and excludes the European territories of member states which are not part of
the Union. For more information see Special member state territories and the European
Union.
98. ^ „Mont Blanc shrinks by 45 cm (17,72 in) in two years” (http://www.smh.com.au/environment/
mont-blanc-shrinks-by-45cm-in-two-years-20091106-i0kk.html). Sydney Morning Herald. 6
noiembrie 2009. Accesat în 26 noiembrie 2010.
99. ^ „The World Factbook” (https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ee.
html). cia.gov. Accesat în 12 februarie 2016.
100. ^ „Humid Continental Climate” (https://web.archive.org/web/20070530170321/http://www.uws
p.edu/geo/faculty/ritter/geog101/textbook/climate_systems/humid_continental.html). The
physical environment. University of Wisconsin–Stevens Point. 2007. Arhivat din original (htt
p://www.uwsp.edu/geo/faculty/ritter/geog101/textbook/climate_systems/humid_continental.ht
ml) la 30 mai 2007. Accesat în 29 iunie 2007.
101. ^ „Urban sprawl in Europe: The ignored challenge, European Environmental Agency” (http://
www.eea.europa.eu/publications/eea_report_2006_10/eea_report_10_2006.pdf) (PDF).
2006. Accesat în 13 octombrie 2013.
102. ^ „European Union” (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/196399/European-Union).
Encyclopædia Britannica. Accesat în 3 iulie 2013. „international organisation comprising 28
European countries and governing common economic, social, and security policies ...”
103. ^ „European Union” (https://www.cia.gov/library/publications/the-world-
factbook/geos/ee.html). The World Factbook. Central Intelligence Agency. Accesat în 12
februarie 2016.
104. ^ According to P.C. Schmitter, ‘Comparative Politics: Its Past, Present and Future’ (2016), 1
Chinese Political Science Review, 397, at 410, "European Union is the most complex polity
in the world".
105. ^ These legislative instruments are dealt with in more detail below.
106. ^ „EU Library Briefing:Lobbying the EU institutions” (http://www.europarl.europa.eu/RegData/
bibliotheque/briefing/2013/130558/LDM_BRI(2013)130558_REV1_EN.pdf) (PDF). Europarl.
Accesat în 3 martie 2018.
107. ^ Wellfire Interactive. „MEPs must be elected on the basis of proportional representation, the
threshold must not exceed 5%, and the electoral area may be subdivided in constituencies if
this will not generally affect the proportional nature of the voting system” (http://www.fairvote.o
rg/european-parliament-to-be-elected-with-proportional-representation-systems).
Fairvote.org. Accesat în 26 noiembrie 2010.
108. ^ „Institutions: The European Parliament” (https://web.archive.org/web/20070624114722/htt
p://europa.eu/institutions/inst/parliament/index_en.htm). Europa web portal. Arhivat din
original (http://europa.eu/institutions/inst/parliament/index_en.htm) la 24 iunie 2007. Accesat
în 25 iunie 2007.
109. ^ „How does the EU work” (http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_4/index_en.htm). Europa
(web portal). Accesat în 12 iulie 2007.
110. ^ With US or against US?: European trends in American perspective (https://books.google.co
m/books?id=aMsWxEnaqrUC&pg=PA146) Parsons, Jabko. European Union Studies
Association, p.146:
Fourth, the European Council acts a "collective head of state" for the EU.
111. ^ „President of the European Council” (http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/doc
s/pressdata/en/ec/111298.pdf) (PDF). General Secretariat of the Council of the EU. 24
noiembrie 2009. Accesat în 24 noiembrie 2009.
112. ^ The Latin word consilium is occasionally used when a single identifier is required, as on
the Council Web site (http://www.consilium.europa.eu/).
113. ^ „Institutional affairs: Council of the European Union”
(http://europa.eu/pol/inst/index_en.htm). Europa. European Commission. 6 ianuarie 2010. „It
is commonly called the Council of Ministers”.
114. ^ „Institutions: The Council of the European Union” (https://web.archive.org/web/2007070315
5822/http://europa.eu/institutions/inst/council/index_en.htm). Europa web portal. Arhivat din
original (http://europa.eu/institutions/inst/council/index_en.htm) la 3 iulie 2007. Accesat în 25
iunie 2007.
115. ^ „The European Commission” (http://europa.eu/institutions/inst/comm/index_en.htm). Europa
(web portal). Accesat în 18 iunie 2007.
116. ^ „The EU budget 2011 in figures – Financial Programming and Budget” (http://ec.europa.eu/
budget/figures/2011/2011_en.cfm). Ec.europa.eu. Accesat în 13 octombrie 2013.
117. ^ „Q&A on Interinstitutional Agreement on Budgetary Discipline and Sound Financial
Management 2007–2013” (http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=MEMO/
06/204&format=HTML).
118. ^ David Smith., David (1999). Will Europe work?. London: Profile Books. ISBN 1-86197-102-
8.
119. ^ a b c d e European Commission. „EU Budget in detail 2010” (https://web.archive.org/web/20
100815112106/http://ec.europa.eu/budget/budget_detail/current_year_en.htm). Europa web
portal. Arhivat din original (http://ec.europa.eu/budget/budget_detail/current_year_en.htm)
(PDF) la 15 august 2010. Accesat în 20 decembrie 2010.
120. ^ Article 287 of the Treaty on the Functioning of the European Union (ex Article 248 TEC).
121. ^ „Institutions: Court of Auditors” (https://web.archive.org/web/20091222001147/http://europa.
eu/institutions/inst/auditors/index_en.htm). Europa (web portal). Arhivat din original (http://eur
opa.eu/institutions/inst/auditors/index_en.htm) la 22 decembrie 2009. Accesat în 8 februarie
2010.
122. ^ „Annual Report of the Court of Auditors on the implementation of the budget concerning the
financial year 2009, together with the institutions' replies” (https://web.archive.org/web/20110
221211745/http://eca.europa.eu/portal/pls/portal/docs/1/5926723.PDF) (PDF). p. 12. Arhivat
din original (http://eca.europa.eu/portal/pls/portal/docs/1/5926723.PDF) (PDF) la 21 februarie
2011. Accesat în 18 decembrie 2010.
123. ^ „2012 annual report” (http://www.eca.europa.eu/en/Pages/AR_2012.aspx). Europa (web
portal). Accesat în 13 noiembrie 2015.>
124. ^ „European auditors point to errors but sign off EU's accounts – some UK media decline to
listen to what the auditors say” (http://blogs.ec.europa.eu/ECintheUK/european-auditors-point
-to-errors-but-sign-off-eus-accounts/). Europa (web portal). Accesat în 13 noiembrie 2015.>
125. ^ „Competences and consumers” (http://ec.europa.eu/competition/consumers/events/2009/in
dex.html). Accesat în 25 noiembrie 2010.
126. ^ „Sources of EU law” (https://web.archive.org/web/20080228193407/http://ec.europa.eu/irela
nd/general_information/legal_information_and_eu_law/sources_eu_law/index_en.htm).
European Commission. Arhivat din original (http://ec.europa.eu/ireland/general_information/l
egal_information_and_eu_law/sources_eu_law/index_en.htm) la 28 februarie 2008. Accesat
în 5 septembrie 2007.
127. ^ According to the principle of Direct Effect first invoked in the Court of Justice's decision in
Van Gend en Loos v Nederlandse Administratie der Belastingen, Eur-Lex (http://eur-lex.europ
a.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:61962J0026:EN:NOT) (European Court of
Justice 1963). See: Craig and de Búrca, ch. 5.
128. ^ According to the principle of Supremacy as established by the ECJ in Case 6/64, Falminio
Costa v. ENEL [1964] ECR 585. See Craig and de Búrca, ch. 7. See also: Factortame
litigation: Factortame Ltd. v. Secretary of State for Transport (No. 2) [1991] 1 AC 603, Solange
II (Re Wuensche Handelsgesellschaft, BVerfG decision of 22 October 1986 [1987] 3 CMLR
225,265) and Frontini v. Ministero delle Finanze [1974] 2 CMLR 372; Raoul George Nicolo
[1990] 1 CMLR 173.
129. ^ „Article 19 of the Treaty on European Union” (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriSer
v.do?uri=OJ:C:2010:083:0013:0046:EN:PDF). eur-lex.europa.eu. Accesat în 31 octombrie
2010.
130. ^ „Court of Justice: presentation” (http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7024/#competences).
Europa web portal. Accesat în 26 decembrie 2009.
131. ^ „General Court: presentation” (http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7033/#compet). Europa
web portal. Accesat în 26 decembrie 2009.
132. ^ Article 2, Treaty on European Union (consolidated 1 December 2009)
133. ^ Case 11/70, Internationale Handelsgesellschaft v. Einfuhr und Vorratstelle für Getreide und
Futtermittel; Article 6(2) of the Maastricht Treaty (as amended).
134. ^ „Respect for fundamental rights in the EU – general development” (http://www.europarl.euro
pa.eu/factsheets/2_1_1_en.htm). European Parliament Fact Sheets. The European
Parliament. Accesat în 6 septembrie 2008.
135. ^ It is effectively treated as one of the Copenhagen criteria, Assembly.coe.int. (http://assembl
y.coe.int/Main.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta08/ERES1610.htm) This is a political and
not a legal requirement for membership. Arhivat (https://web.archive.org/web/2008062617594
1/http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta08/ERES1610.htm) în 26
iunie 2008, la Wayback Machine.
136. ^ The European Convention on Human Rights was previously only open to members of the
Council of Europe (Article 59.1 of the Convention (http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treatie
s/Html/005.htm)), and even now only states may become member of the Council of Europe
(Article 4 of the Statute of the Council of Europe (http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/
Html/001.htm)).
137. ^ Opinion (2/92) of the European Court of Justice on "Accession by the Community to the
European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms" 1996
E.C.R. I-1759 (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:61994V0002:F
R:NOT) (in French), ruled that the European Community did not have the competence to
accede to the ECHR.
138. ^ „EU Policy on Death Penalty” (http://eeas.europa.eu/human_rights/adp/index_en.htm).
Europa. European Union External Action Service. Accesat în 4 iunie 2013.
139. ^ See: Case 34/73, Variola v. Amministrazione delle Finanze [1973] ECR 981 (http://eur-lex.e
uropa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:61973J0034:EN:NOT).
140. ^ „How EU takes decisions” (https://web.archive.org/web/20110102215021/http://europa.eu/i
nstitutions/decision-making/index_en.htm). Arhivat din original (http://europa.eu/institutions/d
ecision-making/index_en.htm) la 2 ianuarie 2011. Accesat în 1 noiembrie 2010.
141. ^ „European arrest warrant replaces extradition between EU Member States” (http://ec.europ
a.eu/justice_home/fsj/criminal/extradition/fsj_criminal_extradition_en.htm). Europa web
portal. Accesat în 4 septembrie 2007.
142. ^ „Jurisdiction and the recognition and enforcement of judgments in matrimonial matters and
in matters of parental responsibility (Brussels II)” (http://europa.eu/legislation_summaries/justi
ce_freedom_security/judicial_cooperation_in_civil_matters/l33194_en.htm). Europa web
portal. Accesat în 5 septembrie 2008.
143. ^ „Minimum standards on the reception of applicants for asylum in Member States” (http://euro
pa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/free_movement_of_persons_asylum_
immigration/l33150_en.htm). Europa web portal. Accesat în 5 septembrie 2008.
144. ^ „Specific Programme: 'Criminal Justice' ” (http://europa.eu/legislation_summaries/justice_fre
edom_security/judicial_cooperation_in_criminal_matters/l10110_en.htm). Europa web portal.
Accesat în 5 septembrie 2008.
145. ^ See Articles 157 (ex Article 141) of the Treaty on the Functioning of the European Union, on
eur-lex.europa.eu (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:00
13:0046:EN:PDF)
146. ^ See Article 2(7) of the Amsterdam Treaty on eur-lex.europa.eu (http://eur-lex.europa.eu/en/tr
eaties/dat/11997D/htm/11997D.html#0001010001) Arhivat (https://web.archive.org/web/2008
0217024604/http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/dat/11997D/htm/11997D.html#0001010001)
în 17 februarie 2008, la Wayback Machine.
147. ^ Council Directive 2000/43/EC of 29 June 2000 implementing the principle of equal
treatment between persons irrespective of racial or ethnic origin (OJ L 180, 19 July 2000, p.
22–26); Council Directive 2000/78/EC of 27 November 2000 establishing a general
framework for equal treatment in employment and occupation (OJ L 303, 2 December 2000,
p. 16–22).
148. ^ „European police office now in full swing” (http://ec.europa.eu/justice_home/fsj/police/europ
ol/fsj_police_europol_en.htm). Europa web portal. Accesat în 4 septembrie 2007.
149. ^ „Eurojust coordinating cross-border prosecutions at EU level” (http://ec.europa.eu/justice_h
ome/fsj/criminal/eurojust/fsj_criminal_eurojust_en.htm). Europa web portal. Accesat în 4
septembrie 2007.
150. ^ Frontex. „What is Frontex?” (http://www.frontex.europa.eu/). Europa web portal. Accesat în 4
septembrie 2007.
151. ^ „Qualified-Majority Voting: Common commercial policy” (http://ec.europa.eu/archives/igc200
0/geninfo/fact-sheets/fact-sheet6/index_en.htm). Europa web portal. Accesat în 3 septembrie
2007.
152. ^ The European commission. „European political co-operation (EPC)” (https://web.archive.or
g/web/20070708111806/http://europa.eu/scadplus/glossary/european_political_cooperation_
en.htm). Europa Glossary. Europa web portal. Arhivat din original (http://europa.eu/scadplus/
glossary/european_political_cooperation_en.htm) la 8 iulie 2007. Accesat în 3 septembrie
2007.
153. ^ Article 21 of the Treaty on European Union (as inserted by the Treaty of Lisbon), on eur-
lex.europa.eu (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0013:0
046:EN:PDF)
154. ^ „Divided EU agrees Iraq statement” (http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/europe/2697667.stm).
BBC News. BBC. 27 ianuarie 2003. Accesat în 13 martie 2009.
155. ^ Rettman, Andrew (23 October 2009) EU states envisage new foreign policy giant (http://euo
bserver.com/9/28878), EU Observer
156. ^ „European External Action Service gives Europe voice on world stage” (http://www.auswaer
tiges-amt.de/EN/Infoservice/Presse/Meldungen/2010/101201-EAD.html). German Foreign
Ministry. 1 decembrie 2010. Accesat în 4 iunie 2013.
157. ^ „European External Action Service” (http://eeas.europa.eu/background/index_en.htm).
Europa web portal. 2010. Accesat în 26 iunie 2010.
158. ^ Peterson, John (august 2008). „Enlargement, reform and the European Commission.
Weathering a perfect storm?”. Journal of European Public Policy, Special Issue: Reforming
the European Commission. 15 (5): 761–780. doi:10.1080/13501760802133328 (https://doi.or
g/10.1080%2F13501760802133328).
159. ^ Bildt, Carl (2005). „Europe must keep its 'soft power' ” (https://web.archive.org/web/2007060
9135542/http://www.cer.org.uk/articles/bildt_ft_1june05.html). Financial Times on Centre for
European Reform. Arhivat din original (http://www.cer.org.uk/articles/bildt_ft_1june05.html) la
9 iunie 2007. Accesat în 26 iunie 2007.
160. ^ „Free trade agreements” (http://trade.ec.europa.eu/tradehelp/free-trade-agreements).
European Commission. 15 aprilie 2016. Accesat în 22 mai 2018.
161. ^ „Agreements” (http://ec.europa.eu/trade/policy/countries-and-regions/agreements/).
European Commission. Accesat în 17 martie 2016.
162. ^ Wilkinson 2007, p. 100.
163. ^ „NATO Member Countries” (http://www.nato.int/cps/en/natolive/nato_countries.htm).
Accesat în 25 august 2009.
164. ^ Laursen, Finn (29 d.Hr.). „The EU 'neutrals,' the CFSP and defence policy” (http://aei.pitt.ed
u/2657/). Biennial Conference of the European Union Studies Association. Seattle, WA.:
University of Pittsburgh. p. 27. Accesat în 24 iulie 2009.
165. ^ Statement of the Presidency of the Permanent Council of the WEU (http://www.weu.int/Decl
aration_E.pdf) – on behalf of the High Contracting Parties to the Modified Brussels Treaty –
Belgium, France, Germany, Greece, Italy, Luxembourg, the Netherlands, Portugal, Spain and
the United Kingdom – Western European Union 31 March 2010.
166. ^ „The SIPRI Military Expenditure Database” (https://web.archive.org/web/20100328072123/
http://milexdata.sipri.org/). Milexdata.sipri.org. Arhivat din original (http://milexdata.sipri.org/)
la 28 martie 2010. Accesat în 3 iunie 2013.
167. ^ "Britain and France to work together" (http://www.nzherald.co.nz/world/news/article.cfm?c_i
d=2&objectid=10685127) by Catherine Field. 4 November 2010. nzherald.co.nz. According
to the Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), Britain spent more than
US$69 billion on defence last year, placing it third in the world after the United States and
China, while France spent US$67.31 billion, the fourth largest. Together, Britain and France
account for 45 per cent of Europe's defence budget, 50 per cent of its military capacity and 70
per cent of all spending in military research and development. Copyright 2010, APN Holdings
NZ Limited.
168. ^ Council of the European Union (iulie 2009). „EU battlegroups” (http://www.consilium.europ
a.eu/uedocs/cmsUpload/090720-Factsheet-Battlegroups_EN.pdf) (PDF). Europa web portal.
Accesat în 3 iunie 2013.
169. ^ Council of the European Union (aprilie 2003). „Overview of the missions and operations of
the European Union” (https://web.archive.org/web/20111202213910/http://www.consilium.eur
opa.eu/eeas/security-defence/eu-operations?amp;lang=en). Europa web portal. Arhivat din
original (http://www.consilium.europa.eu/eeas/security-defence/eu-operations?amp;lang=en)
la 2 decembrie 2011. Accesat în 3 iunie 2013.
170. ^ Council of the European Union. „CSDP structures and instruments” (http://www.consilium.e
uropa.eu/eeas/security-defence/csdp-structures-and-instruments?lang=en). Europa web
portal. Accesat în 3 iunie 2013.
171. ^ „The Russo-Georgian War and Beyond: towards a European Great Power Concert, Danish
Institute of International Studies” (https://web.archive.org/web/20110429211047/http://www.dii
s.dk/sw87465.asp?csref=RSS). Diis.dk. Arhivat din original (http://www.diis.dk/sw87465.asp?
csref=RSS) la 29 aprilie 2011. Accesat în 27 aprilie 2010.
172. ^ GHA (22 februarie 2015). „GHA report 2014” (http://www.globalhumanitarianassistance.org/
report/gha-report-2014). globalhumanitarianassistance.org.
173. ^ OECD (4 august 2013). „Aid to developing countries (2013)” (http://www.oecd.org/newsroo
m/aid-to-developing-countries-rebounds-in-2013-to-reach-an-all-time-high.htm). OECD.
174. ^ „ECHO's finances” (https://web.archive.org/web/20130718150202/http://ec.europa.eu/echo/
funding/finances_en.htm). ec.europa.eu. Humanitarian Aid and Civil Protection, European
Commission. Arhivat din original (http://ec.europa.eu/echo/funding/finances_en.htm) la 18
iulie 2013.
175. ^ a b c d Mikaela Gavas 2010. Financing European development cooperation: the Financial
Perspectives 2014–2020. (http://www.odi.org.uk/resources/details.asp?id=5078&title=europe
an-development-cooperation-financial-perspectives) Arhivat (https://web.archive.org/web/201
10316022518/http://www.odi.org.uk/resources/details.asp?id=5078&title=european-develop
ment-cooperation-financial-perspectives) în 16 martie 2011, la Wayback Machine. London:
Overseas Development Institute
176. ^ „Development aid rises again in 2016” (http://www.oecd.org/dac/financing-sustainable-deve
lopment/development-finance-data/ODA-2016-detailed-summary.pdf) (PDF). OECD. 11
aprilie 2017. Accesat în 23 decembrie 2017.
177. ^ Reid, T. R. (2004) The United States of Europe 305p, Penguin Books ISBN: 1-59420-033-5
178. ^ Reding, Andrew (6 ianuarie 2002). „EU in position to be world's next superpower” (http://arti
cles.chicagotribune.com/2002-01-06/news/0201060227_1_european-union-bering-sea-com
mon-currency). Chicago Tribune. Accesat în 7 iulie 2014.
179. ^ Moravcsik, Andrew. „The Quiet Superpower” (http://www.princeton.edu/~amoravcs/library/q
uiet.pdf) (PDF). Princeton University Press. Accesat în 26 iulie 2014.
180. ^ Leonard, Mark (8 august 2006). Why Europe Will Run the 21st Century. Perseus Books
Group. ISBN 978-1-58648-424-8.
181. ^ Rifkin, Jeremy (2004). The European Dream. ISBN 978-1-58542-345-3.
182. ^ Clarke, Richard A. (2006). „The European Superpower”. Palgrave Macmillan.
183. ^ D.C. Dispatch (1 februarie 2005). „Europe Is the Next Rival Superpower. But Then, So Was
Japan” (https://web.archive.org/web/20080828194231/http://www.theatlantic.com/doc/200502
u/nj_rauch_2005-02-01). The Atlantic. Arhivat din original (https://www.theatlantic.com/doc/20
0502u/nj_rauch_2005-02-01) la 28 august 2008. Accesat în 26 iulie 2014.
184. ^ Brogan, Benedict (7 octombrie 2000). „Blair wants EU to become superpower” (https://www.
telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/poland/1369282/Blair-wants-EU-to-become-superp
ower.html). The Daily Telegraph. London. Accesat în 27 martie 2014.
185. ^ „EU Constitution: A 'Superpower Europe' It Won't Be” (http://www.globalpolicy.org/compone
nt/content/article/173-sovereign/30500.html). Globalpolicy.org. 18 iulie 2003. Accesat în 10
februarie 2012.
186. ^ Figures from the September 2011 update of the International Monetary Fund's World
Economic Outlook Database. Figure for EU (http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2011/02/
weodata/weorept.aspx?sy=2009&ey=2010&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=00
1%2C998&s=NGDP_RPCH%2CNGDPD%2CPPPGDP%2CPPPPC%2CPPPSH&grp=1&a
=1&pr.x=69&pr.y=7), accessed 22 September 2011. Figures for the countries of the world (htt
p://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2011/02/weodata/weorept.aspx?sy=2009&ey=2011&scs
m=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=193%2C273%2C223%2C156%2C924%2C922%2
C534%2C158%2C111%2C542&s=NGDPD&grp=0&a=&pr.x=71&pr.y=6=), accessed 22
September 2011.
187. ^ Statistics Explained (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Unem
ployment_statistics)
188. ^ New Eurostat website - Eurostat (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-28
102011-BP/EN/2-28102011-BP-EN.PDF)
189. ^ New Eurostat website - Eurostat (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-21
102011-AP/EN/2-21102011-AP-EN.PDF)
190. ^ „Report for Selected Country Groups and Subjects (PPP valuation of country GDP)” (http://
www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2016/01/weodata/weorept.aspx?pr.x=83&pr.y=10&sy=2016
&ey=2020&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=512%2C672%2C914%2C946%2C
612%2C137%2C614%2C546%2C311%2C962%2C213%2C674%2C911%2C676%2C19
3%2C548%2C122%2C556%2C912%2C678%2C313%2C181%2C419%2C867%2C513%2
C682%2C316%2C684%2C913%2C273%2C124%2C868%2C339%2C921%2C638%2C94
8%2C514%2C943%2C218%2C686%2C963%2C688%2C616%2C518%2C223%2C728%2
C516%2C558%2C918%2C138%2C748%2C196%2C618%2C278%2C624%2C692%2C52
2%2C694%2C622%2C142%2C156%2C449%2C626%2C564%2C628%2C565%2C228%2
C283%2C924%2C853%2C233%2C288%2C632%2C293%2C636%2C566%2C634%2C96
4%2C238%2C182%2C662%2C359%2C960%2C453%2C423%2C968%2C935%2C922%2
C128%2C714%2C611%2C862%2C321%2C135%2C243%2C716%2C248%2C456%2C46
9%2C722%2C253%2C942%2C642%2C718%2C643%2C724%2C939%2C576%2C644%2
C936%2C819%2C961%2C172%2C813%2C132%2C199%2C646%2C733%2C648%2C18
4%2C915%2C524%2C134%2C361%2C652%2C362%2C174%2C364%2C328%2C732%2
C258%2C366%2C656%2C734%2C654%2C144%2C336%2C146%2C263%2C463%2C26
8%2C528%2C532%2C923%2C944%2C738%2C176%2C578%2C534%2C537%2C536%2
C742%2C429%2C866%2C433%2C369%2C178%2C744%2C436%2C186%2C136%2C92
5%2C343%2C869%2C158%2C746%2C439%2C926%2C916%2C466%2C664%2C112%2
C826%2C111%2C542%2C298%2C967%2C927%2C443%2C846%2C917%2C299%2C54
4%2C582%2C941%2C474%2C446%2C754%2C666%2C698%2C668&s=PPPGDP&grp=0
&a=). IMF. Accesat în 13 iunie 2016.
191. ^ World Economic Outlook Database, April 2016 (http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/201
6/01/weodata/weorept.aspx?sy=2015&ey=2015&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&pr1.x=16&
pr1.y=7&c=512%2C668%2C914%2C672%2C612%2C946%2C614%2C137%2C311%2C96
2%2C213%2C674%2C911%2C676%2C193%2C548%2C122%2C556%2C912%2C678%2
C313%2C181%2C419%2C867%2C513%2C682%2C316%2C684%2C913%2C273%2C12
4%2C868%2C339%2C921%2C638%2C948%2C514%2C943%2C218%2C686%2C963%2
C688%2C616%2C518%2C223%2C728%2C516%2C558%2C918%2C138%2C748%2C19
6%2C618%2C278%2C522%2C692%2C622%2C694%2C156%2C142%2C624%2C449%2
C626%2C564%2C628%2C565%2C228%2C283%2C924%2C853%2C233%2C288%2C63
2%2C293%2C636%2C566%2C634%2C964%2C238%2C182%2C662%2C453%2C960%2
C968%2C423%2C922%2C935%2C714%2C128%2C862%2C611%2C135%2C321%2C71
6%2C243%2C456%2C248%2C722%2C469%2C942%2C253%2C718%2C642%2C724%2
C643%2C576%2C939%2C936%2C644%2C961%2C819%2C813%2C172%2C199%2C13
2%2C733%2C646%2C184%2C648%2C524%2C915%2C361%2C134%2C362%2C652%2
C364%2C174%2C732%2C328%2C366%2C258%2C734%2C656%2C144%2C654%2C14
6%2C336%2C463%2C263%2C528%2C268%2C923%2C532%2C738%2C944%2C578%2
C176%2C537%2C534%2C742%2C536%2C866%2C429%2C369%2C433%2C744%2C17
8%2C186%2C436%2C925%2C136%2C869%2C343%2C746%2C158%2C926%2C439%2
C466%2C916%2C112%2C664%2C111%2C826%2C298%2C542%2C927%2C967%2C84
6%2C443%2C299%2C917%2C582%2C544%2C474%2C941%2C754%2C446%2C698%2
C666&s=PPPPC&grp=0&a=), International Monetary Fund (http://www.imf.org/external/ns/cs.
aspx?id=28). Database updated on 12 April 2016. Accessed on 14 April 2016.
192. ^ Eurostat - GDP per capita in purchasing power standards (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/t
gm/table.do?tab=table&init=1&plugin=1&language=en&pcode=tec00114)
193. ^ Eurostat - Inflazione nei Paesi membri - Anno 2013 (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/ta
ble.do?tab=table&language=en&pcode=tec00118&tableSelection=1&footnotes=yes&labelin
g=labels&plugin=1)
194. ^ Eurostat - Data Explorer (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&la
nguage=en&pcode=tsdec450&plugin=1)
195. ^ Eurostat - Tasso di crescita del PIL nei Paesi membri - Anni 1990-2013 (http://appsso.euros
tat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_gdp_c&lang=en)
196. ^ https://www.cia.gov/library/publications/resources/the-world-
factbook/rankorder/2003rank.html
197. ^ http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2016/01/pdf/text.pdf
198. ^ „The Single Market” (http://ec.europa.eu/internal_market/index_en.htm). Europa web portal.
Accesat în 27 iunie 2007.
199. ^ European Commission. „A Single Market for goods” (http://ec.europa.eu/internal_market/top
_layer/index_18_en.htm). Europa web portal. Accesat în 27 iunie 2007.
200. ^ European Commission. „A Single Market for Capital” (http://ec.europa.eu/internal_market/to
p_layer/index_42_en.htm). Europa web portal. Accesat în 27 iunie 2007.
201. ^ European Commission. „Living and working in the Single Market” (http://ec.europa.eu/intern
al_market/top_layer/index_15_en.htm). Europa web portal. Accesat în 27 iunie 2007.
202. ^ European Commission. „A Single Market for Services” (http://ec.europa.eu/internal_market/t
op_layer/index_19_en.htm). Europa. Accesat în 27 iunie 2007.
203. ^ George Matlock (16 februarie 2010). „Peripheral euro zone government bond spreads
widen” (http://www.reuters.com/article/idUSLDE61F0W720100216). Reuters. Accesat în 28
aprilie 2010.
204. ^ „Acropolis now” (http://www.economist.com/node/16009099). The Economist. 29 aprilie
2010. Accesat în 22 iunie 2011.
205. ^ „EU ministers offer 750bn-euro plan to support currency” (http://news.bbc.co.uk/1/hi/busines
s/8671632.stm). BBC News. 10 mai 2010. Accesat în 11 mai 2010.
206. ^ Pidd, Helen (2 decembrie 2011). „Angela Merkel vows to create 'fiscal union' across
eurozone” (http://www.guardian.co.uk/business/2011/dec/02/angela-merkel-eurozone-fiscal-u
nion). London: Guardian. Accesat în 2 decembrie 2011.
207. ^ „European fiscal union: what the experts say” (http://www.guardian.co.uk/business/2011/de
c/02/european-fiscal-union-experts). London: Guardian. 2 decembrie 2011. Accesat în 2
decembrie 2011.
208. ^ „How the Euro Became Europe's Greatest Threat” (http://www.spiegel.de/international/euro
pe/0,1518,769329,00.html). Der Spiegel. 20 iunie 2011.
209. ^ „Euro Stable Despite Debt Crisis Says Schaeuble” (http://online.wsj.com/article/BT-CO-201
10822-701343.html). The Wall Street Journal. 22 august 2011.
210. ^ Euro in US Dollar (http://www.google.com/finance?q=EURUSD)
211. ^ „Puzzle over euro's "mysterious" stability” (http://uk.reuters.com/article/2011/11/15/uk-marke
ts-euro-mystery-idUKLNE7AE02520111115). Reuters. 15 noiembrie 2011.
212. ^ „The Euro's PIG-Headed Masters” (http://www.project-syndicate.org/commentary/rogoff81/E
nglish). Project Syndicate. 3 iunie 2011.
213. ^ „Grosse Notenbanken versorgen Banken mit Liquidität - Kursfeuerwerk an den Börsen –
auch SNB beteiligt“ NZZ Online (http://www.nzz.ch/finanzen/nachrichten/grosse_notenbanke
n_fluten_globale_finanzmaerkte_mit_geld_1.13468265.html)
214. ^ McHugh, David (21 decembrie 2011). „ECB lends banks $639 billion over 3 years” (http://w
ww.sacbee.com/2011/12/21/4137177/ecb-lends-banks-639-billion-over.html#storylink=cpy).
The Sacramento Bee. Accesat în 21 decembrie 2011.
215. ^ Ewing, Jack; Jolly, David (21 decembrie 2011). „Banks in the euro zone must raise more
than 200 billion euros in the first three months of 2012” (http://www.nytimes.com/2011/12/22/b
usiness/global/demand-for-ecb-loans-surpasses-expectations.html). New York Times.
Accesat în 21 decembrie 2011.
216. ^ Nicholas Watt (31 ianuarie 2012). „Lib Dems praise David Cameron for EU U-turn” (http://w
ww.guardian.co.uk/politics/2012/jan/31/lib-dems-david-cameron-eu). the Guardian. Accesat
în 5 februarie 2012.
217. ^ „The fiscal compact ready to be signed” (http://european-council.europa.eu/home-page/high
lights/the-fiscal-compact-ready-to-be-signed-(2)?lang=en). European Commission. 31
January 2012. Accesat în 5 February 201. Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
218. ^ De notat că aproape tot uraniul este importat,
Energia nucleară este considerată sursă primară de energie în UE
219. ^ Comisia Europeană (1 octombrie 2003). „The trans-European transport network: new
guidelines and financial rules” (http://ec.europa.eu/ten/transport/revision/doc/revision_1692_
memo_en.pdf) (PDF) (în engleză). Portalul Europa. Accesat în 15 august 2007. Text "Comisia
Europeană" ignorat (ajutor)
220. ^ Mirea, Silvia. „The trans-European transport network: new guidelines and financial rules” (h
ttp://www.cfr.ro/jf/engleza/0304/ten-t.htm) (în engleză). The Railway Journal. Accesat în 15
august 2007.
221. ^ „White Paper on Transport” (http://www.euractiv.com/en/transport/white-paper-transport/artic
le-129628) (în engleză). Euractiv. 22 septembrie 2004. Accesat în 15 august 2007.
222. ^ „Transport – How Quickly will Polish Roads Improve After Accession” (http://www.ukie.gov.
pl/WWW/en.nsf/0/574AB36381D2F551C1256E82004F9470?Open) (în engleză). Urząd
Komitetu Integracji Europejskiej. 29 mai 2003. Accesat în 15 august 2007.
223. ^ Barrot, Jacques. „Jacques Barrot Home Page, Commission vice president for transport” (htt
p://ec.europa.eu/commission_barroso/barrot/index_en.htm) (în engleză). Portalul Europa.
Accesat în 21 iulie 2007.
224. ^ McKie, Robin (15 iulie 2007). „Sat-nav rival could crash and burn” (http://www.guardian.co.u
k/science/2007/jul/15/spaceexploration.europeanunion) (în engleză). Londra: Guardian.
Accesat în 11 august 2007.
225. ^ Jordan, A.J. and Adelle, C. (eds)(2012) Environmental Policy in the European Union:
Contexts, Actors and Policy Dynamics (3e). Earthscan: London and Sterling, Virginia
226. ^ Knill, C. and Liefferink, D.(2012) The establishment of EU environmental policy, In: Jordan,
A.J. and Adelle, C. (eds) Environmental Policy in the European Union: Contexts, Actors and
Policy Dynamics (3e). Earthscan: London and Sterling, Virginia
227. ^ a b c Institute for European Environmental Policy (2012) Manual of European Environmental
Policy, Earthscan, London.
228. ^ Knill, C. and Liefferink, D.(2012) The establishment of EU environmental policy, In: Jordan,
A.J. and Adelle, C. (eds) Environmental Policy in the European Union: Contexts, Actors and
Policy Dynamics (3e). Earthscan: London and Sterling, VA.
229. ^ Johnson, S.P. and Corcelle, G. (1989) The Environmental Policy of the European
Communities, Graham & Trotman, London
230. ^ „EUR-Lex – l28027 – EN – EUR-Lex” (http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=u
riserv:l28027). eur-lex.europa.eu.
231. ^ Aldred, Jessica (23 ianuarie 2008). „EU sets 20% target for carbon cuts” (https://www.thegu
ardian.com/environment/2008/jan/23/climatechange.eu1). The Guardian. London. Accesat în
29 februarie 2008.
232. ^ „The EU Emissions Trading System (EU ETS)” (http://ec.europa.eu/clima/policies/ets/index
_en.htm).
233. ^ European Commission. „The Erasmus programme celebrates its 20th anniversary” (https://
web.archive.org/web/20070703000422/http://ec.europa.eu/education/news/erasmus20_en.ht
ml). Europa web portal. Arhivat din original (http://ec.europa.eu/education/news/erasmus20_e
n.html) la 3 iulie 2007. Accesat în 21 iulie 2007.; Jean-Sébastien, Lefebvre (22 ianuarie
2007). „Erasmus turns 20 – time to grow up?” (http://www.cafebabel.co.uk/article/19702/eras
mus-turns-20-time-to-grow-up.html). Café Babel. Accesat în 10 august 2007.
234. ^ EACEA. „About the Education, Audiovisual and Culture Executive Agency” (http://eacea.ec.
europa.eu/index.htm). Europa web portal. Accesat în 21 iulie 2007.
235. ^ European Commission. „Lifelong Learning Programme” (http://ec.europa.eu/education/prog
rammes/llp/national_en.html). Europa web portal. Accesat în 21 iulie 2007.
236. ^ European Research Council. „What is the ERC?” (http://erc.europa.eu/index.cfm?fuseactio
n=page.display&topicID=12). Europa web portal. Accesat în 21 iulie 2007.
237. ^ European Commission. „Energy” (http://ec.europa.eu/research/fp7/index_en.cfm?pg=energ
y). Europa web portal. Accesat în 12 noiembrie 2007.
238. ^ „Europa web portal” (https://web.archive.org/web/20101112200650/http://ec.europa.eu/dgs/
health_consumer/about_us/our_vision_en.htm). Europa (web portal). Arhivat din original (htt
p://ec.europa.eu/dgs/health_consumer/about_us/our_vision_en.htm) la 12 noiembrie 2010.
Accesat în 26 noiembrie 2010.
239. ^ „Europa web portal” (https://web.archive.org/web/20101111154145/http://ec.europa.eu/dgs/
health_consumer/index_en.htm). Europa (web portal). Arhivat din original (http://ec.europa.e
u/dgs/health_consumer/index_en.htm) la 11 noiembrie 2010. Accesat în 26 noiembrie 2010.
240. ^ „Europa web portal” (http://ec.europa.eu/health-eu/index_en.htm). Europa (web portal). 18
noiembrie 2010. Accesat în 26 noiembrie 2010.
241. ^ „info about health care and EHIC” (http://www.nhs.uk/nhsengland/Healthcareabroad/pages/
Healthcareabroad.aspx). Nhs.uk. 29 aprilie 2010. Accesat în 26 noiembrie 2010.
242. ^ „Consilium.europa.eu” (http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/e
n/lsa/119514.pdf) (PDF). Accesat în 3 iunie 2013.
243. ^ „Eur-lex.europa.eu” (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:088:
0045:0065:EN:PDF). Accesat în 3 iunie 2013.
244. ^ „NHSconfed.org” (https://web.archive.org/web/20130728184655/http://www.nhsconfed.org/
Publications/Factsheets/Pages/Cross-border-healthcare-commissioners.aspx).
NHSconfed.org. 17 mai 2011. Arhivat din original (http://www.nhsconfed.org/Publications/Fac
tsheets/Pages/Cross-border-healthcare-commissioners.aspx) la 28 iulie 2013. Accesat în 3
iunie 2013.
245. ^ a b Bozoki, Andras. „Cultural Policy and Politics in the European Union” (https://web.archiv
e.org/web/20130222205051/http://www.ecoc-doc-athens.eu/attachments/1249_Cultural%20
Policy%20and%20Politics%20in%20the%20European%20Union_speech_Bozoki_Andras.p
df) (PDF). Cultural Policy and Politics in the European Union.pdf. Arhivat din original (http://w
ww.ecoc-doc-athens.eu/attachments/1249_Cultural%20Policy%20and%20Politics%20in%20
the%20European%20Union_speech_Bozoki_Andras.pdf) (PDF) la 22 februarie 2013.
Accesat în 4 iunie 2013.
246. ^ European Commission. „European Culture Month” (https://web.archive.org/web/200802020
62436/http://ec.europa.eu/culture/eac/ecocs/present_cap/retrospective_en.html). Europa web
portal. Arhivat din original (http://ec.europa.eu/culture/eac/ecocs/present_cap/retrospective_e
n.html) la 2 februarie 2008. Accesat în 27 februarie 2008.
247. ^ „An Overture to the European Union Youth Orchestra” (https://web.archive.org/web/200706
11140551/http://www.euyo.org.uk/about/history.htm). The European Youth Orchestra. Arhivat
din original (http://www.euyo.org.uk/about/history.htm) la 11 iunie 2007. Accesat în 12 august
2007.
248. ^ M. van Bottenburg; B. Rijnen; J.C. van Sterkenburg. „Sports participation in the European
Union : Trends and differences” (https://dspace.library.uu.nl/handle/1874/305728). WJH
Mulier Instituut. dspace.library.uu.nl: 33 (table 2.5). Accesat în 2 martie 2018.
249. ^ Fordyce, Tom (11 iulie 2007). „10 years since Bosman” (http://news.bbc.co.uk/sport1/hi/foot
ball/4528732.stm). BBC News. Accesat în 13 iulie 2007.
250. ^ Cases C-403/08 and C-429/08, Opinion of Advocate General Kokott, para 207
251. ^ „IOC, FIFA presidents welcomes new EU treaty, call it breakthrough to give sports more
power” (https://web.archive.org/web/20081201201945/http://www.iht.com/articles/ap/2007/10/
19/sports/EU-SPT-OLY-EU-Treaty.php). International Herald Tribune. 19 octombrie 2007.
Arhivat din original (http://www.iht.com/articles/ap/2007/10/19/sports/EU-SPT-OLY-EU-Treaty.
php) la 1 decembrie 2008. Accesat în 21 octombrie 2007.

Legături externe
Oficial:

EUROPA (http://europa.eu/index_en.htm) – official web portal

Instituții (https://web.archive.org/web/20090601191547/http://europa.eu/institutions/index_en.
htm)
Consiliul European (https://wayback.archive-it.org/all/20170609145325/http://www.consilium.
europa.eu/da/european-council/)
Comisia Europeană (http://www.ec.europa.eu/index_en.htm)
Consiliul (http://arquivo.pt/wayback/20090706224730/http://www.consilium.europa.eu/showP
age.aspx?id=242&lang=en)
Parlamentul European (http://www.europarl.europa.eu/news/public/default_en.htm)
Banca Centrală Europeană (http://www.ecb.europa.eu/home/html/index.en.html)
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (http://curia.europa.eu/)
Curtea de Conturi (https://web.archive.org/web/20091222231135/http://eca.europa.eu/portal/
page/portal/eca_main_pages/home)
Agenții (https://web.archive.org/web/20070716180819/http://europa.eu/agencies/index_en.ht
m)
 EUR-Lex (http://eur-lex.europa.eu/en/index.htm) – EU Laws
Arhivele istorice ale Uniunii Europene (http://www.eui.eu/Research/HistoricalArchivesOfEU/I
ndex.aspx)

Prezentări generale și date:

Eurostat – Statisticile Uniunii Europene explicate (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_

explained)
Seturi de date referitoare la UE privind CKAN (https://web.archive.org/web/2010031515102
2/http://www.ckan.net/tag/read/eutransparency)
CIA World Factbook: European Union (https://www.cia.gov/library/publications/the-world-fact
book/geos/ee.html) la The World Factbook
British Pathé (http://www.britishpathe.com/workspace.php?id=2537&display=list/) – Arhiva
online a revistei de știri din secolul XX
Căutați lista de sancțiuni financiare din UE (https://web.archive.org/web/20160827225957/htt
p://eu.data-list-search.com/)
Uniunea Europeană: întrebări și răspunsuri (https://fas.org/sgp/crs/row/RS21372.pdf)
Serviciul de cercetare al Congresului
Lucrări de Uniunea Europeană (http://www.gutenberg.org/author/European+Union) la
Proiectul Gutenberg
Opere de sau despre Uniunea Europeană (https://archive.org/search.php?query=%28%28su
bject%3A%22Union%2C%20European%22%20OR%20subject%3A%22European%20Unio
n%22%20OR%20creator%3A%22Union%2C%20European%22%20OR%20creator%3A%2
2European%20Union%22%20OR%20creator%3A%22Union%2C%20E%2E%22%20OR%2
0title%3A%22European%20Union%22%20OR%20description%3A%22Union%2C%20Euro
pean%22%20OR%20description%3A%22European%20Union%22%29%29%20AND%20%
28-mediatype:software%29) la Internet Archive

Știri și interviuri:

Documents and clippings about Uniunea Europeană (http://purl.org/pressemappe20/folder/c

o/071613) în 20th Century Press Archives în cadrul Biblioteca Națională de Economie din
Germania (ZBW)
Der Spiegel interviu cu Helmut Schmidt și Valery Giscard d’Estaing (http://www.spiegel.de/int
ernational/europe/spiegel-interview-with-helmut-schmidt-and-valery-giscard-d-estaing-a-855
127.html)

Resurse educaționale:

European Studies Hub (http://hum.port.ac.uk/europeanstudieshub) – instrumente și resurse

interactive de învățare pentru a ajuta studenții și cercetătorii să înțeleagă și să se angajeze
mai bine cu Uniunea Europeană și cu politica sa.

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Uniunea_Europeană&oldid=14344065

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 24 septembrie 2021, ora 14:53.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.