Sunteți pe pagina 1din 35

6

STANDARDE DUBLE

Scribii şi fariseii stau pe scaunul lui Moise; de


aceea faceţi ceea ce vă spun ei; acordaţi
atenţie cuvintelor lor. Dar nu urmaţi practicile
lor; pentru că ei spun un una şi fac alta.
– Matei 23:2, 3 (New English Bible)

În publicaţiile Societăţii Watchtower se pot găsi multe subiecte utile


şi benefice. Articolele clădesc adesea credinţa în Creator, îndeamnă la o
viaţă de familie sănătoasă, susţin cinstea, se concentrează asupra
umilinţei şi a altor virtuţi, toate acestea pe baza Scripturilor. Alte articole
vorbesc cu curaj împotriva ipocriziei şi înşelătoriilor religioase. Analizaţi de
exemplu porţiunea reprodusă, pe pagina următoare, dintr-un articol
publicat în revista Turnul de Veghe.
Pe parcursul întregii sale istorii societatea Watchtower nu s-a
considerat niciodată vinovată de ceea ce ea descrie ca fiind „scuzarea şi
trecerea cu vederea a faptelor rele şi a încălcării căilor şi standardelor
drepte ale lui Dumnezeu” de către diferite organizaţii religioase şi liderii
acestora. Publicaţiile Watchtower au luat iniţiativa în demascarea
curajoasă a faptelor rele şi a dovezilor de ipocrizie la scară mondial a
acestor organizaţii. Ele au explicat paralela dintre imaginea înşelătoare a
unor astfel de lideri religioşi şi fariseii din zilele lui Isus. Articolele au
enunţat în mod repetat propria declaraţie de strictă aderenţă la standarde
drepte, integritate morală, onestitate şi cinste în toate lucrurile.
Tocmai aceste lucruri au făcut ca anumite informaţii care au ieşit la
iveală în legătură cu serviciul militar alternativ, în timp ce acest subiect era
dezbătut în cadrul corpului de guvernare al Martorilor lui Iehova, să fie atât
de tulburătoare.

111
112
Informaţiile proveneau din Mexic. Pe cât de surprinzătoare erau
aceste informaţii în sine, ceea ce mi s-a părut şi mai surprinzător a fost
contrastul pe care ele îl revelau între poziţia adoptată de organizaţie în
această ţară şi cea adoptată în altă ţară – Malawi, o ţară din Estul Africii
(cunoscută în trecut sub numele de Nyasaland).
Pentru a putea înţelege despre ce este vorba, este necesar un scurt
rezumat istoric. Începând din 1964, Martorii lui Iehova din Malawi s-au
confruntat cu persecuţii şi violenţe pe o scară rar egalată în timpurile
moderne. Valuri succesive de atacuri violente şi brutalitate la nivel naţional
din partea gloatelor sălbatice s-au abătut asupra lor în 1964, 1967, 1972 şi
din nou în 1975. În primul atac 1.081 de familii din Malawi şi-au văzut
micile lor case arse sau demolate, 588 de terenuri cu recolte distruse. În
atacurile din 1967 Martorii au raportat nu mai puţin de o mie de violuri
suferite de femeile din rândurile
lor, o mamă fiind violată de şase
bărbaţi, iar fiica ei de
treisprezece ani de trei bărbaţi.
Cel puţin patruzeci de femei au
suferit întreruperi de sarcină din
această cauză. Fiecare val de
violenţă, bătăi, tortură şi chiar
crimă a trecut fără nici o anchetă
din partea autorităţilor şi au atins o astfel de intensitate încât mii de familii
şi-au părăsit casele şi recoltele pentru a se refugia în ţările vecine. În 1972
autorităţile au estimat că 8.975 s-au refugiat în Zambia, iar 11.600 în
Mozambic. Când violenţele încetau, familiile se întorceau în ţara lor. Apoi
noi valuri de violenţe îi obligau să se refugieze din nou. La toată această
tragedie se adaugă rapoartele provenite din taberele de refugiaţi care
relatau moartea copiilor de vârste fragede din cauza lipsei de
medicamente şi a tratamentului medical.1
Care era problema în jurul căreia gravita această furtună de violenţe
repetate? Era refuzul Martorilor de a-şi cumpăra un carnet de partid de la
partidul politic de la guvernare. Malawi era atunci un stat uni-partid,
condus de Partidul Congresului din Malawi prin liderul său Dr. H. Kamuzu
Banda, care era „preşedinte pe viaţă” al ţării. Martorii lui Iehova care au

1 Detalii despre aceste atacuri şi condiţiile din lagărele de refugiaţi sunt oferite în Anuarul
Martorilor lui Iehova pe 1965 p. 171; revistele Treziţi-vă! din 8 februarie 1968 p. 16-22,
Turnul de Veghe din 1 februarie 1968 p. 71-79; Treziţi-vă! din 8 decembrie 1972 p. 9-28 şi
8 decembrie 1975 p. 3-13.
111
scris în legătură cu acest subiect au fost informaţi de Biroul Filialei că
faptul de a cumpăra un astfel de carnet de partid constituie o violare a
neutralităţii lor creştine, un compromis, şi astfel un act de infidelitate faţă
de Dumnezeu. Poziţia filialei a fost susţinută de sediul mondial al
organizaţiei şi prezentată în detaliu în publicaţiile Watchtower. Vasta
majoritate a Martorilor din Malawi au aderat strâns la această poziţie, deşi
costurile pentru ei au fost enorme.
Brutalitatea care era aplicată oamenilor lipsiţi de apărare din Malawi
nu va putea fi justificată niciodată. Nu am nici o îndoială în mintea mea cu
privire la acest lucru. Guvernul şi oficialii partidului erau hotărâţi să
realizeze un stat de conformitate totală la politica lor, politică ce pretindea
ca toate persoanele să posede un carnet de partid; care era privit ca o
dovadă evidentă de loialitate faţă de structura guvernamentală. Metodele
pentru atingerea acestui obiectiv erau însă depravate şi criminale.
Există totuşi o întrebare importantă în mintea mea cu privire la
poziţia adoptată de biroul filialei şi sprijinită de sediul mondial din
Brooklyn. Sunt mai multe motive care nasc această întrebare.
În 1975 am fost însărcinat să scriu un material despre ultima
campanie de teroare dusă împotriva Martorilor din Malawi. Pentru a
explica de ce Martorii lui Iehova priveau cumpărarea unui carnet de partid
într-un mod atât de serios, am folosit informaţii care fuseseră publicate
anterior, făcând o paralelă între poziţia lor şi cea a creştinilor din primele
secole care refuzau să pună o fărâmă de tămâie pe altar ca sacrificiu
pentru „geniul” împăratului roman.2 Când am scris asta am avut un
sentiment de nesiguranţă – era oare paralela complet adevărată? Nu
exista nici o urmă de îndoială pentru mine că punerea tămâii pe altar
constituia un act de închinare. Dar oare cumpărarea unui carnet de partid
era la fel de clar un act de închinare? Nu puteam găsi un argument
puternic în acest sens. În acest caz, era atunci acest gest o violare a
neutralităţii creştine, o trădare a integrităţii faţă de Dumnezeu?
Nu pot pretinde că gândirea mea asupra acestei probleme s-a
cristalizat atunci şi nici că sunt dogmatic cu privire la acest punct astăzi.
Dar următoarele gânduri mi-au venit în minte, făcându-mă să mă întreb
cât de solidă era baza pe care organizaţia, din al cărei corp de guvernare
eram acum membru, o avea pentru a adopta o astfel de poziţie

2
Acest argument a fost prezentat în revista Treziţi-vă! din 8 decembrie 1972 p. 20.
Articolul pe care l-am scris eu a apărut în ediţia din 8 decembrie 1975 a aceleiaşi publicaţii.
112
intransigentă şi lipsită de compasiune faţă de condamnarea cumpărării
unui carnet ca pe un act de infidelitate faţă de Dumnezeu:
Problema gravita în jurul faptului că acel carnet era un carnet
„politic” reprezentând apartenenţa la un partid „politic”. Pentru mulţi şi în
particular pentru Martorii lui Iehova cuvântul „politic” este privit ca ceva rău
în sine. Politicienii corupţi au contribuit de-a lungul secolelor la conotaţia
negativă pe care termenul o are astăzi. Însă, acelaşi lucru poate fi spus
despre termeni ca „pios”, care cel mai adesea aduce în minte o imagine
de prefăcătorie şi sfinţenie falsă datorită ipocriziei unor persoane
religioase. Totuşi termenul „pios” are de fapt legătură cu veneraţia plină de
respect şi devoţiunea sinceră faţă de Dumnezeu; aceasta este
semnificaţia lui de bază. Tot la fel, cuvântul „politic” are următoare definiţie
de bază:

A avea un sistem fix sau controlat sau administrarea guvernării;


relativ la guvernul civil şi administraţiile sale; care se ocupă cu
afacerile statului sau cu măsurile naţionale; aparţinând unei naţiuni
sau stat sau naţiunilor şi statelor, distinct de civil sau municipal; care
ţine de politici sau guvernare; ca în partide politice.3

Ştiam că termenul „politic”, la fel ca „politici”, provine din cuvântul


grecesc polis, care însemna pur şi simplu oraş (de unde şi cuvântul
„metropolă”). În greacă polites însemna „cetăţean” (în română cuvântul
„cetăţean” provine dintr-un termen asemănător al limbii latine care
înseamnă „oraş”), iar adjectivul politikos (din care este derivat şi
românescul „politic”) însemna „al cetăţenilor, al statului”. Limba română a
primit aceşti termeni din latină, iar în latină termenul politia înseamnă pur
şi simplu „cetăţenie, guvernare, administraţie”. Cuvinte precum „poliţie” şi
„politică” derivă din aceeaşi sursă.
În mod evident, toate guvernele sunt politice în sensul fundamental
al cuvântului. Orice guvern de pe pământ este o entitate politică; orice
popor organizat sub o formă anume de guvernare formează o „politică”
(din grecescul politeia). A fi un cetăţean al unei ţări înseamnă a fi un
membru al unui astfel de stat politic, bucurându-te de beneficii şi având
responsabilităţile pe care le aduce cu sine acest statut de membru.
Punctul până la care cineva se poate supune cererilor unui astfel de stat
politic variază; dar apartenenţa în calitate de membru rămâne un fapt.

3
New Webster’s Dictionary, Deluxe Encyclopaedic Edition.
113
Cu privire la astfel de state politice şi conducătorii lor apostolul Pavel
le scrie Romanilor in capitolul treisprezece, poruncindu-le creştinilor să fie
supuşi acestora „ca unui slujitor a lui Dumnezeu” sau „ministru”. Este
adevărat că activitatea politică poate deveni coruptă – şi nu există nici o
îndoială că statul politic Roman devenise extrem de corupt – totuşi acest
lucru, în sine, nu transformă orice lucru politic în ceva rău prin definiţie.
Nici nu face ca cetăţenia naţională – apartenenţa la un stat politic sau
naţiune – sa fie ceva rău prin definiţie. Partidele politice, prin lupta lor
pentru putere, sunt responsabile în mare măsură de semnificaţia
adăugată, subînţelesă (nu cea de bază sau fundamentală) pe care
cuvântul „politic” poate ajunge să o aibă, aceea de „conspirare sau
uneltire din partea celor ce caută putere şi glorie personală sau alte lucruri
asemănătoare”. Acest lucru este rău, dar nu pentru că tot ce ţine de
activitatea politică este rău, deoarece absenţa activităţii politice în sensul
ei laic înseamnă absenţa guvernării.
Acest lucru ne aduce la al doilea motiv al întrebărilor mele. Pot
înţelege de ce o persoană doreşte în mod conştient să fie separată de
conflicte politice şi competiţia acerbă care caracterizează, în general,
partidele politice. Totuşi factorul care m-a făcut să mă gândesc serios la
situaţia din Malawi a fost că acest stat era şi a rămas până în timpurile
recente un stat uni-partid. Partidul Congresului din Malawi era partidul
conducător al ţării şi nici un alt partid nu mai era permis. Astfel el a devenit
în sensul de facto echivalentul guvernului însuşi, „autoritatea superioară”.
Dacă o persoană putea fi un cetăţean şi astfel un membru al unei
comunităţi naţionale politice, fără a viola integritatea faţă de Dumnezeu,
unde era dovada că supunerea la insistenţa guvernului (exprimată de la
conducătorul statului în jos) ca oricine să-şi cumpere un carnet al
partidului conducător constituia o violare a integrităţii faţă de Dumnezeu?
M-am întrebat atunci şi încă mă mai întreb şi astăzi, cât de mare este
această diferenţă?
Cel mai mult m-am întrebat, oare Avraam, Daniel, Isus şi apostolii
săi sau primii creştini, dacă s-ar fi aflat în circumstanţe asemănătoare în
timpurile biblice, ar fi privit supunerea în faţa unor astfel de cereri din
partea guvernanţilor în acelaşi mod în care o prezenta organizaţia? Cu
siguranţă în Malawi nu exista nici o lege care să pretindă cumpărarea unui
carnet, dar oare un astfel de detaliu tehnic ar fi fost considerat de Isus
Cristos drept crucial, comparativ cu declaraţiile făcute la scară naţională

114
de către autorităţile conducătoare?4 Cum ar fi văzut acest lucru creştinii
din secolul întâi, în lumina îndemnului apostolului: „Nu datoraţi nimănui
nimic, celui care cere taxa daţi-i taxa, celui care cere tributul daţi-i tributul,
celui care pretinde frică daţi-i frica, celui care pretinde onoare daţi-i
onoare”?5
Supunerea în faţa unor astfel de cereri, atât atunci cât şi acum, ar fi
fost condamnat de unii ca un „compromis”, o „susţinere” a cererilor
autorităţilor politice. Eu sunt sigur că în zilele lui Isus erau mulţi evrei
devotaţi care simţeau că a te supune cererii unui ofiţer militar al Imperiu
Roman, pe care-l urau, de a-i căra nişte bagaje pe distanţa de o milă era
la fel de detestabil; mulţi preferând să sufere o pedeapsă sau o amendă
decât să se supună. Şi totuşi Isus le-a spus să se supună şi să meargă,
nu o milă, ci două.6 Pentru mulţi dintre ascultătorii săi acest sfat era fără
îndoială respingător, mirosind mai degrabă a capitulare în locul unei
aderenţe statornice la poziţia de separare faţă de străini, puterile păgâne.
Până la urmă am devenit sigur de un lucru, şi anume, că poziţia
adoptată trebuia, înainte de a o apăra sau a o promulga, să fie puternic
fondată pe Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu doar pe raţionamente umane,
iar asta mai ales în lumina consecinţelor grave pe care le producea. În
acel moment nu mai eram la fel de sigur că Scripturile ofereau un sprijin
atât de clar şi lipsit de îndoială politicii adoptate faţă de situaţia din Malawi.
Puteam înţelege de ce cineva care se simţea îndemnat de propria
conştiinţă să refuze cumpărarea unui carnet de partid trebuia să
procedeze aşa, în armonie cu sfatul apostolului la Romani 14:1-3, 23.7
Totuşi, nu puteam înţelege pe ce bază cineva le putea impune conştiinţa
sa altora în această privinţă şi nici cum putea fi prezentată o astfel de
poziţie drept un standard strict la care trebuiau să adere toţi ceilalţi, mai
ales ca nu exista un argument puternic în Scripturi sau în fapte.
Având în vedere un asemenea context de circumstanţe referitoare la
Malawi, gândiţi-vă la informaţiile care au venit la lumină în timpul discuţiilor

4
Compară cu Matei 17:24-27 unde Isus declară că o anumită taxă nu se aplica în mod
drept la el, dar îi spune lui Petru să o plătească ‘pentru a nu jigni autorităţile’.
5
Romani 13:7.
6
Matei 5:41.
7
Aceste versete spun: „Primiţi bine pe omul slab în credinţă, dar nu vă apucaţi să judecaţi
părerile sale îndoielnice. Un om crede că poate să mănânce de toate, pe când altul, care
este slab, nu mănâncă decât vegetale. Cine mănâncă, să nu dispreţuiască pe cine nu
mănâncă; şi cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit
pe a acesta”. „Dar dacă el are îndoieli şi mănâncă, atunci este condamnat deja, pentru că
nu mănâncă cu credinţă. Intr-adevăr, tot ce nu vine din credinţă e păcat.”
115
Corpului de Guvernare asupra serviciului militar alternativ. Multe dintre
comentariile făcute de către unii membrii care dezbăteau acest subiect
reflectau atitudinea strictă, rigidă cu care îi îndemnau pe martorii din
Malawi. Acestea sunt comentarii făcute de cei care erau împotriva
schimbării regulii referitoare la serviciul militar alternativ:
Chiar daca s-ar discuta posibilitatea celei mai mici tendinţe de
compromis sau îndoială, noi nu ar trebui să-l facem.
Nu trebuie sa fie nici un compromis... Din nou, trebuie arătat
clar că o poziţie de neutralitate prin care demonstrăm că „nu suntem
o parte a acestei lumi” şi ne păstrăm separaţi de acele aspecte ale
lumii – religia, politica şi armata – neacordându-le nici un sprijin, fie
direct sau indirect este atitudinea binecuvântată de Iehova. Nu dorim
zone neclare, ci dorim sa ştim exact care ne este poziţia în calitate
8
de creştini care nu se compromit.
... efectuarea serviciului civil in locul armatei este... o
recunoaştere tacită sau implicită a obligaţiei cuiva faţă de maşina de
război a Cezarului.... Aşadar, un creştin nu poate accepta să susţină
9
orânduirile militare fie direct sau indirect.
Dacă un Martor al lui Iehova spune unui judecător că este
dispus să presteze o muncă într-un spital sau ceva similar ar
însemna să facă o “înţelegere” cu judecătorul şi şi-ar încălca
integritatea faţă de Dumnezeu.10
Acceptarea serviciului civil alternativ este o forma de sprijin
morală faţă de întregul aranjament.11
Noi ar trebui sa avem o poziţie solidară în întreaga lume. Ar
trebui sa fim hotăraţi în aceasta privinţă.... Dacă am permite fraţilor
această libertate, am avea probleme.... fraţii trebuie să aibă o
conştiinţă educată.”12
13
Dacă cedăm în faţa Cezarului, atunci nu dăm nici o mărturie.
Cei care accepta acest serviciu alternativ adoptă calea mai
uşoară.14

Ce mi se pare uimitor este că în aceeaşi perioadă în care se făceau


afirmaţii categorice, cei care le făceau erau conştienţi de situaţia existentă

8
Din memorandumul furnizat de Lloyd Barry, memebru al Corpului de Guvernare.
9
Din memorandumul furnizat de Karl Klein, membru al Corpului de Guvernare.
10
Din declaraţiile făcute de Fred Franz, membru al Corpului de Guvernare şi preluate de
William Jackson într-o scrisoare către Paul Trask.
11
Din scrisoarea Comitetului de Filială din Danemarca (Richard Abrahamson,
Coordonator), citată în memorandumul lui Lloyd Barz.
12
Din declaraţiile făcute de Ted Jaracz.
13
Din declaraţia făcută de Carey Barber.
14
Din declaraţia făcută de Fred Franz.
116
în vremea aceea în Mexic. Când am oferit fiecărui membru al Corpului de
Guvernare câte o copie a rapoartelor făcute de Comitetele de Filială
despre serviciul alternativ, am inclus un material primit de la Comitetul
Filialei din Mexic. Acel material includea o porţiune din “Identity Cartilla for
Military Service” (“cartilla” înseamnă certificat):

„Certificatul de identitate pentru serviciul militar” este obţinut


după satisfacerea serviciului militar timp de un an. Cei care deţin un
astfel de certificat au obligaţia să se prezinte când patria îi cheamă
fie prin mobilizare de forţe, fie cel puţin printr-un act de prezenţă.
(Articolele 136 la 139, pagina 6)
Însă, deşi legea le interzice membrilor birourilor de încorporare
să dea certificate prin metode ilegale, cum ar fi plata în bani, marea
majoritate a personalului încalcă aceste legi. (Articolele 50 şi 51,
pagina 21; Articolul 3, pagina 29; Circulara numărul 1, din 16
septembrie, 1977, pagina 2, paragrafele 3 şi 4)
Aproape oricine, sub orice pretext, poate scăpa de serviciul
militar plătind unui funcţionar care să noteze că a participat la
instruirea săptămânală (dând impresia unei participări obişnuite) sau
în acelaşi timp plătind pentru a obţine un document corect legalizat.
În Mexic acest lucru se întâmplă în mod curent. Guvernul mexican
încearcă să împiedice funcţionarii să nu elibereze documente pentru
serviciul militar celor care nu au efectuat acest serviciu, dacă nu au o
justificare acceptabilă din punct de vedere legal. Recent, un general
a spus, când preşedintele republicii, Licenciado Jose Lopey Portillo,
a participat la ceremonia salutului drapelului, pe data de 5 mai 1978,
în faţa a aproape 100.000 de tineri recruţi, că “armata nu va tolera
operaţiuni ilegale de obţinere a certificatului pentru serviciul militar”.
Generalul a mai spus: “ne asumăm responsabilitatea ca într-o scurtă
perioadă de timp ultima rămăşiţă de ilegalitate din serviciu să fie
eradicată şi vom reuşi să facem ca toţi tinerii să meargă la Centrele
Comitetelor de Recrutare Municipale pentru a-şi obţine ‘Cartillas’.”
(Vezi periodicul El Heraldo din 6 mai, 1978)

Care a fost atitudinea Martorilor lui Iehova faţă de asemenea


operaţiuni ilegale vizavi de această lege? Scrisoarea comitetului filialei
continuă:

Proclamatorii tineri din Mexic nu au întâmpinat nici o dificultate


în legătură cu serviciul militar. Deşi legile referitoare la serviciul
militar sunt foarte concrete, ele nu sunt aplicate foarte riguros. Dacă
un proclamator, ajuns la vârsta de incorporare, nu se prezintă

117
voluntar la comisariat, ei nu-l solicită să o facă. Pe de altă parte, cei
care au certificate şi sunt în rezervă, nu au fost niciodată chemaţi. Ei
trebuie doar să meargă să-şi ştampileze certificatele când se mută
dintr-o loc în altul, însă aceasta nu implică nici o ceremonie, decât că
se prezintă la biroul care se ocupă cu ştampilarea cartelei.
„Cartilla” a devenit un act de identitate. Este folosită pentru
identificare când cineva depune o cerere de angajare, deşi nu este
indispensabilă. Însă pentru a obţine un paşaport acest document
este indispensabil. Nimeni nu poate părăsi ţara fără „cartilla” decât
dacă obţine un permis special din partea autorităţilor militare.
Proclamatorii care doresc sa obţină „cartilla” merg la unul din
birourile de încorporare, se înregistrează şi primesc „cartilla” pe loc,
care însă nu este completă, adică nu este legalizată. Apoi pentru a o
legaliza merg la cineva pe care cunosc şi care are influenţă sau
direct la un funcţionar. Pentru aceasta trebuie să plătească o sumă
de bani (în funcţie de cât li se cere). În felul acest îşi obţin
proclamatorii cartilla sau majoritatea celor care au obţinut-o deja.

Pe scurt, în Mexic tinerii de vârsta încorporării erau obligaţi să


efectueze o perioadă de instruire militară timp de un an. După înregistrare,
cel încorporat primea un certificat sau o “cartilla” cu spaţii pentru bifarea
participării la clasele de instruire săptămânală. Completarea spaţiilor
pentru participare era ilegală şi funcţionarul putea fi pedepsit , dacă o
făcea fără ca cel înregistrat să participe. Însă funcţionarii puteau fi mituiţi
să facă asta şi astfel mulţi tineri in Mexic au practicat această mituire.
Conform Comitetului Biroului de Filială aceasta era o practică obişnuită în
rândurile Martorilor lui Iehova din Mexic. De ce? Observaţi ce arată
afirmaţia următoare din partea filialei:

Poziţia fraţilor din Mexic referitor la aceasta chestiune a fost


analizată de către Societate cu ani în urmă şi noi avem informaţii pe
care le-am urmat încă de când fraţii au cerut de la Societate
îndrumări în această privinţă. (Vezi copia foto inclusă.)

Care erau instrucţiunile de la Societate pe care Biroul Filialei din


Mexic le urma de ani de zile? Cum au fost date aceste instrucţiuni? Cum
erau acele informaţii comparabile cu poziţia adoptată în Malawi şi cu
afirmaţiile puternice şi intransigente făcute de către Corpul de Guvernare
împotriva chiar şi „a celei mai mici sugestii de compromis“ în faţa oricărei
forme de sprijin moral, „fie direct, fie indirect” faţă de aranjamentul militar?

118
Am făcut o călătorie în Mexic la câteva zile după întrunirea Corpului
de Guvernare din 15 noiembrie 1978, care s-a terminat cu o situaţie de
şah-mat referitor la problema serviciului militar alternativ. Am fost trimis să
vizitez Biroul Filialei din Mexic şi celelalte câteva din ţările Americii
Centrale. În timpul întâlnirii cu membrii Comitetului de Filială din Mexic,
aceştia au adus în discuţie procedura descrisă în raport. Au spus că
persecuţia îngrozitoare pe care o îndură Martorii lui Iehova din Malawi din
cauza refuzului de a cumpăra un carnet de partid i-a făcut pe mulţi Martori
din Mexic să se simtă tulburaţi în propria conştiinţă. Ei au spus clar, însă,
că sfatul pe care îl dădeau Martorilor mexicani era în complet acord cu
sfatul pe care Biroul Filialei îl primise de la sediul mondial. Ce sfat era
acela? Unora s-ar putea să li se pară greu să creadă că acest sfat a fost
într-adevăr dat, dar iată dovezile furnizate de Biroul de Filială. Mai întâi a
venit următoarea scrisoare:

119
4 februarie, 1960 Num. 123

N.H.Knorr
124 Columbia Heights
Brooklyn 1, New York

Dragă frate Knorr:

Avem două întrebări cu privire la care am dori să cerem


îndrumarea Societăţii. Mai întâi avem o situaţie cu tatăl unei fete
care este serv de congregaţie. Fata este căsătorită şi împreună cu
soţul ei au fost proclamatori în congregaţia unde tatăl este serv şi
locuind în casa acestuia. Ginerele a fost exclus pentru că a fost cu o
altă femeie. Vreme de câţiva ani acest ginere a avut două familii –
una cu soţia legală şi soră în adevăr şi cu care trăia în casa tatălui ei
care este serv de congregaţie şi alta cu cealaltă femeie. Bineînţeles
că el a fost exclus în tot acest timp. Din cauză că socrul acestui om
rău îi permite să locuiască cu fiica sa in propria lui casă, s-a produs
multa confuzie şi discuţii în congregaţie, până acolo încât numărul
proclamatorilor a scăzut cu trecerea anilor, iar starea congregaţiei a
ajuns deplorabilă. Întrebarea este, are fiica dreptul să trăiască
împreuna cu acest om? El este într-adevăr soţul ei legal, însă în
acelaşi timp el întreţine şi o altă familie. Face socrul bine că permite
acestui om să trăiască cu fiica sa (o soră) în casa lui? Am dori să

120
avem îndrumarea Societăţii în aceasta direcţie, ca să ştim cum să
procedăm.
Încă ceva cu care ne confruntăm aici este legea serviciului ca
parte a programului de instruire militară. După un an de serviciu
fiecare primeşte un card care arată ca a servit un an, iar acesta este
actul cu care te prezinţi ca să obţii paşaport, carnet de conducere şi
de fapt orice tranzacţie legală. Fraţii înţeleg poziţia de neutralitate
creştină în astfel de situaţii, însă mulţi fraţi plătesc bani anumitor
funcţionari şi astfel aranjează obţinerea carnetului. Este corectă
această procedură? Dacă un frate efectuează serviciul, noi aplicăm
îndrumarea că a făcut compromis şi nu îl numim în funcţia de serv
timp de cel puţin 3 ani. Însă sunt fraţi care poate sunt servi de
congregaţie sau de circumscripţie şi au carnetul, pe care-l folosesc
din când în când în astfel de tranzacţii legale, dar nu au efectuat
bineînţeles serviciul militar. Ce este corect să facem în această
privinţă? Practica între fraţi a fost şi este să plătească această sumă
de bani şi să obţină carnetele, iar mulţi dintre ei activează acum ca
servi de circumscripţie şi de congregaţie. Trăiesc ei în minciună?
Sau acesta este doar unul dintre lucrurile denaturate ale acestui
sistem rău de lucruri? Ar trebui să îl tolerăm sau a trebui să facem
ceva în această privinţă? în ţară la noi sunt multe nereguli. Poliţiştii
te trag pe dreapta pentru încălcări ale legilor rutiere şi iau mită 40
cenţi. Toţi oamenii ştiu că nu au dreptul să facă asta, însă le dau
câte 5 pesos ca să nu meargă la poliţie şi să fie amendaţi cu 50 de
pesos şi să piardă şi o grămadă de timp. Acesta este obiceiul aici, o
practică obişnuită. Este şi carnetul de serviciu militar acelaşi lucru?
Sfatul vostru asupra acestei chestiuni va fi foarte apreciat.

Alături de voi în serviciul lui Iehova,

Ceea ce tocmai aţi citit este copia unei scrisori de la filiala din Mexic
către preşedintele Societăţii, iar al doilea paragraf arată întrebarea prin
care filiala cerea răspuns referitor la plata mitei pentru documente militare
false. (Aceasta este copia la indigo a scrisorii pe care filiala a păstrat-o şi
care, spre deosebire de original, nu conţine semnătura.)
Ce răspuns au primit la întrebarea? Răspunsul de la Societate a
venit într-o scrisoare de două pagini, datată 2 iunie, 1960. Pagina a doua
trata aspectul serviciului militar menţionat. Aici este acea pagină care
conţine îndrumarea Societăţii referitor la întrebările lor, aşa cum mi-a fost
prezentată de către Comitetul Filialei din Mexic:

121
La Torre Del Vigía
Calzada Melchor Ceampo No. 71
México 4, D.F.
México

2 iunie, 1960 (157) Pagina a doua

desigur, ca cea arătată mai sus nu va fi necesară. Piatra de poticnire


majoră, anume adulterul acelui bărbat, va fi înlăturată. Prin urmare,
122
problema va trebui sa fie prezentată foarte direct si fără ocolişuri,
atât servului de congregaţie cât şi fiicei sale. Servul de congregatie
va trebui să facă primul pas in directia corectă, spre folosul şi în
interesului congregaţiei, pentru care el prin acţiunile sale reprezintă o
piatră de poticnire acum, dacă refuză să-l respingă pe ginerele
adulter şi continuă să ofenseze congregaţia, tulburându-i unitatea şi
pacea inimii şi a minţii. Dacă alege să nu urmeze acest sfat, atunci
va trebui inlăturat din pozitia de serv de congregaţie.
În privinţa celor care sunt eliberaţi de instrucţia militară printr-o
tranzacţie bănească cu funcţionarii implicaţi, aceasta este similar cu
ce se intamplă şi în alte ţări din America Latină, unde fraţii au plătit
prin intermediul unor oficialităţi militare ca să obţină libertatea pentru
activităţi teocratice. Dacă membrii sistemului militar sunt dispuşi să
accepte o astfel de practică pe baza plătirii unei taxe, atunci aceasta
este responsabilitatea acelor reprezentanti ai organelor naţionale. În
aceste cazuri, banii plătiţi nu merg la sistemul militar, ci sunt
acceptaşi de persoana care îşi asumă responsabilitatea. Dacă
conştiinţa unor fraţi le permite să intre în asemenea aranjamente in
vederea păstrării libertaţii lor, noi nu avem obiecţii. Desigur, dacă
ajung la necazuri datorită acţiunilor lor, atunci vor trebui sa suporte
consecinţele singuri, iar noi nu vom putea să le oferim nici un ajutor.
Însă dacă acest aranjament este practica curentă de-acolo şi este
recunoscut de către inspectorii care nu investighează autenticitatea
situaţiei, atunci chestiunea poate fi trecută cu vederea în beneficiul
avantajul obţinut. În cazul unei situaţii de război, care i-ar pune pe
acesti frati în faţa unei decizii fără a putea plăti cu bani fiind astfel
testaţi ei vor trebui să demonstreze clar de care parte se află şi să
dovedească că sunt in favoarea neutralităţii creştine în cazul unui
test decisiv.

Servind cu fidelitate alături de voi în ministerul regatului,


Watch Tower B. & T. Society Of Pensilvania

Chiar dacă scrisoarea filialei a fost adresată preşedintelui Knorr,


răspunsul, care avea ştampila Societăţii, era evident scris de vice-
preşedintele Fred Franz, care, aşa cum a fost menţionat mai devreme, era
adesea solicitat de către preşedintele Knorr să formuleze reguli referitoare
la chestiuni de acest tip. Limbajul este tipic vicepreşedintelui, nu
preşedintelui.
Expresiile acestei scrisori sunt demne de remarcat. Ar fi benefic să
revenim puţin mai în urmă şi să le comparăm cu afirmaţiile făcute în
întrunirile Corpului de Guvernare care dezbăteau problema serviciului

123
militar alternativ, afirmaţiile făcute atunci necăutând să moaie cuvintele, şi
nici un limbaj blând, ci fiind mai degrabă directe şi chiar lovind dur.
În acest răspuns al Societăţii la întrebarea din Mexic, cuvântul “mită”
este evitat şi înlocuit cu eufemisme paralele cum ar fi “o tranzacţie
bănească” sau “plătirea unei taxe”. Accentul este pus pe faptul că banii
mergeau la o persoană şi nu la “sistemul militar”, aceasta indicând parcă o
îmbunătăţire a caracterului moral al “tranzacţiei”. Scrisoarea vorbeşte
despre aranjamentul “practicat în mod curent acolo” şi spune că atât timp
cât inspectorii nu investighează “autenticitatea situaţiei”, aranjamentul
poate fi “tolerat”, având în vedere “avantajele obţinute”. În încheiere se
vorbeşte despre menţinerea integrităţii într-un posibil “test decisiv” din
viitor.
Dacă acelaşi mesaj ar fi fost pus în cuvintele folosite de membrii
Corpului de Guvernare cu ocazia întrunirilor care dezbăteau serviciul
militar alternativ, cred că ar fi sunat în felul următor:

Darea de mită unor funcţionari corupţi este practicată de către


Martorii lui Iehova şi în alte ţări ale Americii Latine. Dacă oamenii
maşinii de război sunt dispuşi să accepte mita, riscul le aparţine. Cel
puţin nu plătiţi mita maşinii de război propriu-zise, ci doar unui
colonel sau altui ofiţer care pune banii în buzunarul propriu. Dacă
conştiinţa fraţilor le permite să facă un ‘târg’ cu unii dintre
reprezentanţii oficiali noi nu avem obiecţii. Bineînţeles, dacă pentru
unii vor apărea probleme, să nu vină la noi după ajutor. Întrucât toată
lumea acolo face asta şi inspectorii nu iau în serios problema
documentelor false, atunci voi cei de la Biroul de Filială puteţi şi voi
să treceţi cu vederea. Dacă vine războiul, atunci va fi timpul când se
va pune problema neutralităţii.
Fideli alături de voi în serviciul Regatului,

Nu intenţionez să fiu sarcastic şi nu cred că ce am scris constituie


un sarcasm. Eu cred că este o prezentare onestă a îndrumării Societăţii
trimise Biroului Filialei din Mexic, pusă într-un limbaj uşor de înţeles, fără
menajamente – un limbaj mai apropiat de cel folosit în întrunirile Corpului
de Guvernare amintite.
Unul dintre motivele pentru care această informaţie a fost atât de
şocantă pentru mine personal, a fost faptul că exact în aceeaşi perioadă
de timp când scrisoarea spunea că Societatea nu avea “nici o obiecţie”
dacă Martorii din Mexic, confruntaţi cu chemarea la instruirea militară,
alegeau “să se eschiveze prin oferirea unei plăţi băneşti”, în Republica

124
Dominicană erau foarte mulţi tineri care petreceau ani preţioşi din viaţă în
închisori pentru că refuzau exact acelaşi fel de instruire. Unii, asemenea
lui Leon Glass şi fratele său Enrique, au fost condamnaţi de două sau de
trei ori pentru refuzul lor, ajungând să petreacă până la nouă ani din
tinereţea lor în închisoare. Preşedintele şi vicepreşedintele Societăţii
călătoriseră în Republica Dominicană în acea perioadă şi vizitaseră chiar
închisoarea unde mulţi dintre aceşti tineri erau întemniţaţi. În ce fel,
cunoscând situaţia acestor prizonieri dominicani, ei reuşeau să aplice un
asemenea standard duplicitar, este peste puterea mea de înţelegere.
După patru ani de la acea îndrumare dată Mexicului, au început
primele atacuri violente împotriva Martorilor lui Iehova din Malawi (1964) şi
s-a ridicat problema plătirii unui carnet de partid. Poziţia adoptată de
Biroul Filialei din Malawi a fost că a face acest lucru constituia o violare a
principiului neutralităţii creştine şi un compromis nedemn pentru un creştin
autentic. Sediul mondial ştia că aceasta era poziţia adoptată. Violenţele s-
au liniştit după o vreme, dar apoi au izbucnit din nou în 1967, de data
aceasta într-un mod atât de crunt încât mii de Martori au fost obligaţi să
fugă din ţara lor natală. Rapoarte despre atrocităţi oribile şi în număr
crescând continuau să sosească în valuri la sediul mondial.
Ce efect au avut toate acestea asupra celor din conducerea
organizaţiei şi asupra conştiinţei lor, având în vedere poziţia adoptată în
Mexic? În Malawi Martorii erau bătuţi şi torturaţi, femeile erau violate,
casele şi terenurile distruse, iar familii întregi fugeau în alte ţări – hotărâţi
să susţină ferm poziţia organizaţiei, conform căreia a plăti pentru un
carnet de partid însemna un act de trădare morală. În acelaşi timp, în
Mexic, Martorii mituiau oficialităţile militare pentru a le elibera un certificat
care declara în mod fals că şi-au îndeplinit obligaţiile serviciului militar. Iar
când au cerut lămuriri de la Biroul Filialei, personalul de acolo a arătat că
urma îndrumarea Societăţii care nu spunea nimic ce ar fi indicat că o
astfel de practică era în contradicţie cu standardele organizaţiei sau
principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Ştiind aceasta, cum au reacţionat cei
cu poziţii de cea mai înaltă autoritate în organizaţie? Analizaţi cele ce
urmează:
La nouă ani după ce filiala din Mexic a scris prima scrisoare, ea a
scris o a doua scrisoare, datată 27 august 1969, adresată de asemenea
preşedintelui Knorr. De data aceasta au accentuat un punct concret, care
considerau ei, fusese trecut cu vederea în trecut. În continuare sunt trei
pagini din cele patru ale scrisorii pe care mi-a dat-o Comitetul de Filială.
Am subliniat punctul principal asupra căruia se concentrează filiala.

125
126
Watch Tower Bible and Tract Society
Office of the President
124 Columbia Heights
Brooklyn, New York 11201

27 august 1969 Pagina 3 Nr. 182

Absolvent al Şcolii Galaad. Fratele Wayne Preble, absolvent al


Şcolii Galaad ne-a scris despre planurile sale de a se căsători în
ianuarie, 1970. Fratele Preble se căsătoreşte cu o pionieră specială
127
care nu este absolventă a Galaadului şi a menţionat că a informat
biroul vostru. Totuşi, noi vă scriem despre problemă deoarece el
este absolvent al Galaadului şi probabil statutul său se va schimba în
urma acestui pas. În prezent fratele Preble serveşte bine în calitate
de supraveghetor de circumscripţie şi întrucât pioniera specială, Joy
Kennett a progresat bine cu limba spaniolă, ea va reuşi să-l
însoţească în acest serviciu. Aşteptăm răspunsul vostru in această
privinţă.
Fratele Pedro Arias este cu noi după ce a petrecut trei
săptămâni de instruire alături de un supraveghetor de circumscripţie
local ca să se acomodeze cu lucrarea de aici şi termenii pe care-i
folosim. El a fost trimis în Monterrey, unde este destul de aproape de
graniţă. Nu recomandăm ca un frate să ia locul fratelui Contreras,
care a fost recomandat pentru serviciu la Betel, deoarece după
sosirea fratelui Arias vom avea numărul de supraveghetori de
circumscripţie complet.
Întrebare: În timpul întrunirilor filialei din iunie s-a discutat
problema prezentată la paginile 34 şi 35 din cartea “Cum să
răspundem”. Datorită modului în care a fost tratată întrebarea despre
serviciul militar pe parcursul anilor aici, am adus aceasta problema în
atenţia unora dintre fraţii de acolo, însă întrucât am considerat că
probabil nu vom avea unele detalii despre problemă am considerat
că cel mai bine ar fi să aşteptăm şi să scriem de aici pentru a obţine
un răspuns. În urma unor verificări, am găsit în dosare o scrisoare
datată 4 februarie, 1960, Num. 123, în care se punea întrebarea
referitor la ce e de făcut întrucât mulţi plăteau o sumă de bani să
obţină un act legal dat celor de vârsta incorporării. În întrebare nu se
menţiona însă că atunci când se obţine acest act, cel care îl primeşte
este pus în rezerva întâi şi poate fi chemat dacă şi când apare o
urgenţă pe care armata în uniformă nu poate să o rezolve. Deci
întrebarea noastră este următoarea: Schimbă aceasta regula
stabilită în scrisoarea voastră datată 2 iunie, 1960 (157) pagina a
doua care răspundea la scrisoarea noastră menţionată mai sus?
Scrisoarea voastră spunea următoarele: “În privinţa celor care sunt
eliberaţi de serviciul militar printr-o tranzacţie bănească cu oficialii
implicaţi, aceasta este similar cu ce se întâmplă şi în alte ţări ale
Americii Latine, unde fraţii au plătit prin intermediul unor oficialităţi
militare ca să obţină libertatea pentru activităţi teocratice. Dacă
membrii armatei sunt dispuşi să accepte o astfel de practică pe baza
plătirii unei taxe, atunci aceasta este responsabilitatea acelor
reprezentanţi ai organelor naţionale. În aceste cazuri, banii plătiţi nu
merg la armată, ci este acceptat de persoana care preia
responsabilitatea. Dacă conştiinţa unor fraţi le permite să intre in
asemenea aranjamente în vederea continuării libertăţii, noi nu avem
obiecţii. Desigur, dacă ajung la necazuri datorită acţiunilor lor, atunci
128
va trebui sa suporte consecinţele singuri, iar noi nu vom putea sa le
oferim nici un ajutor. Însă dacă aranjamentul este practica actuală de
acolo şi este recunoscut de către inspectorii care nu investighează
autenticitatea situaţiei, atunci chestiunea poate fi considerată in
avantajul obţinut. In cazul unei situaţii de război, care ar confrunta pe
aceşti fraţi cu carnete de serviciu îi va obliga să ia o decizie prin care
nu vor putea plăti cu bani şi vor fi testaţi şi va trebui să demonstreze
clar de care parte se află şi să dovedească că sunt in favoarea
neutralităţii creştine intr-un test decisiv.” Aici au fraţii au urmat
îndrumările citate din scrisoarea voastră, însă pare că a fi necesară
o modificare, având în vedere faptul că aceşti fraţi sunt trecuţi în
rezervă. Desigur, pare că binecuvântarea lui Iehova este asupra
servitorilor săi de aici, pentru că lucrarea a progresat bine pe
parcursul anilor şi aceasta chiar dacă majoritatea servilor de
circumscripţie şi de district şi cei din familia Betel au urmat aceasta
procedură. Noi am aprecia mult să primim ceva informaţii de la voi
referitor la această chestiune, dacă este necesară o schimbare sau
nu. Dacă se face o schimbare şi nu se urmează aceasta procedură,
atunci fraţii nu vor putea obţine paşaport, însă vor putea întotdeauna
să participe la congrese in ţară. Dacă se face o schimbare, care va fi
poziţia celor din rezerve? Cum trebuie tratată această situaţie? Vom
aştepta răspunsul vostru asupra problemei.
Construcţia noii clădiri înaintează foarte bine şi aşteptăm să o
vedem terminată şi în folosinţă pentru lauda lui Iehova şi pentru
întărirea fraţilor prin intermediul întrunirilor care se vor ţine în ea. Vă
asigur de iubirea şi cele mai bune dorinţe din partea mea.

Al vostru frate şi slujitor împreună cu voi,

Răspunsul trimis, datat 5 septembrie, 1969, şi prezentat pe pagina


următoare, poartă ştampila corporaţiei din New York, însă simbolul
dinaintea datei indică că a fost scrisă de preşedinte prin intermediul unui
secretar (“A” fiind simbol pentru preşedinte, iar “AG” fiind simbolul pentru
unul dintre secretarii săi). Păstrând in minte că sediul mondial era complet
conştient de suferinţele oribile ale Martorilor lui Iehova din Malawi care
avuseseră loc deja în 1964 şi 1967 din cauza poziţiei ferme de a refuza să
plătească pentru un carnet de partid care era promovat activ de către
guvernul acelei tari, analizaţi răspunsul din 5 septembrie, 1969, trimis la
întrebarea filialei din Mexic.

Watchtower Bible and Tract Society Of New York, INC.

129
117 Adams Street, Brooklyn, New York, NY. USA

A / AG 5 septembrie, 1969
Către filiala din Mexic

Dragi fraţi:
Am primit scrisoarea voastră din 27 august (182) în care aţi
pus o întrebare referitoare la fraţii care s-au înregistrat in Mexic şi
care acum se află în rezerve.
Scrisoarea la care faceţi referire, datată 4 februarie, 1960
(123) acoperă întreaga situaţie. Nu este nimic de spus în plus.
Responsabilitatea va fi asupra acestor persoane dacă vor fi vreodată
chemaţi referitor la ceea ce vor face şi va fi suficient timp să ia o
decizie. Între timp aceşti fraţi care s-au înregistrat şi care au plătit o
taxă sunt liberi să meargă înainte în serviciu. Nu că ne dăm
aprobarea în această situaţie, însă conştiinţa lor, nu a noastră, le-a
permis să ia această decizie pe care au luat-o. Dacă conştiinţa lor le
permite să facă ceea ce au făcut şi nu se compromit în nici un fel,
atunci voi lăsaţi problema aşa. Nu sunt motive ca voi să răspundeţi
la întrebări sau să faceţi comentarii şi nici să luaţi parte la vreo
discuţie. Într-o zi poate ne vom confrunta cu o situaţie şi ei poate va
trebui să ia o decizie, după cum indică scrisoarea, şi atunci va fi
datoria lor să decidă. Noi nu putem să decidem asupra vieţii nimănui
în lume. Dacă conştiinţa acestor persoane le-a permis să facă ce au
făcut şi să se înregistreze în rezerve, acesta este un lucru de care ei
trebuie să fie preocupaţi, dacă sunt preocupaţi. Nu trebuie ca filiala
Societăţii să se preocupe de aceasta.
Societatea a spus întotdeauna că oamenii trebuie să se
conformeze legii, iar dacă o persoană a făcut ce aţi descris voi in
scrisoare şi aceasta nu-i tulbură conştiinţa, atunci noi lăsăm
problema aşa cum este. Nu există nici un motiv pentru noi să
decidem asupra conştiinţei altuia, nici să intrăm în dezbateri sau
controverse asupra situaţiei. Dacă persoanele nu se compromit in
sensul de a lua arme, iar ce fac ei le permite să transforme săbiile în
fiare de plug, atunci decizia le aparţine. Dacă ei schimbă aceasta
poziţie în vieţile lor, atunci va fi suficient timp pentru supraveghetorii
de congregaţie să ia măsuri. Deci lăsaţi lucrurile aşa cum sunt şi au
fost din februarie 1960 fără alte comentarii suplimentare.
Fie ca binecuvântările bogate ale lui Iehova să fie cu voi,

Fraţii voştri,
Watchtower B. & T. Society OF NEW YORK, INC
Ceea ce face aceasta situaţie atât de total incredibilă este că poziţia
organizaţiei referitoare la participarea în armată a fost întotdeauna

130
identică cu poziţia sa faţă de apartenenţa la o organizaţie “politică”. În
ambele cazuri Martorii care intră într-o asemenea apartenenţă sunt priviţi
automat ca “dezasociaţi”. Totuşi comitetul de filială din Mexic a făcut
foarte clar faptul ca toţi aceşti Martori care obţinuseră certificatul de
serviciu militar completat (prin intermediul unei mite) erau acum plasaţi în
rezervă militară. Martorii din Malawi riscau viaţa cu tot ce aveau, case şi
terenuri, ca să adere la o poziţie adoptată de către organizaţie în ţara lor.
În Mexic nu erau astfel de riscuri implicate, totuşi s-a aplicat o politică de
toleranţă totală. Acolo tinerii Martori puteau să fie membri în rezervă
armatei şi totuşi să fie supraveghetori de circumscripţie sau de district,
membri ai familiei Betel! Raportul din partea comitetului de filială referitor
la situaţia aceasta o arată clar (şi arată şi cât de obişnuită era printre
Martori practica oferirii de mită pentru a obţine un certificat). El continua cu
următoarele cuvinte:
După cum se indică în scrisoarea primită de la Brooklyn
menţionată mai sus, fraţii trebuia sa-şi folosească propria conştiinţă
în această situaţie. Ceva care totuşi ar fi bine să clarificăm este că
devenise atât de obişnuit în organizaţie în Mexic să se obţină
“cartilla” în acest fel (plătind). Deranjul pe care cineva care nu
obţinea “cartilla” era că nu putea părăsi ţara (ceva care fraţii din
această ţară o fac adesea, mergând la întruniri în Statele Unite) sau
mici dificultăţi în obţinerea unui loc de muncă atunci când se cerea
acest act. Însă este atât de uşor de obţinut şi consultând alţi tineri
care l-au obţinut, ei le spun cum se face, iar aceşti tineri nici nu se
mai gândesc dacă este corect în sine faptul ca în mod individual să
obţină acest act în modul menţionat mai sus.
Nu exista nici o altă obiecţie ca fraţii să continue să-l obţină.

Realmente mii de Martori în Mexic ştiau adevărul situaţiei descrise.


Toţi membrii comitetului filialei ştiau aceasta. Şi toţi cei zece membri ai
corpului de guvernare al Martorilor lui Iehova ştiau care era poziţia
prezentata de sediul mondial asupra situaţiei. Totuşi în afara Mexicului
foarte puţini aveau vreo idee despre cele spuse. Probabil că nimeni dintre
Martorii din Malawi nu era conştient de această regulă remarcabilă.
Eu nu pot să-mi imaginez un dublu standard mai evident. Nici nu aş
putea concepe un raţionament mai denaturat decât acela de a permite
poziţia adoptată în Mexic şi în acelaşi timp să susţină atât de vehement şi
de dogmatic că faptul de a accepta serviciul militar alternativ este
condamnabil pentru că este “privit de către guvern ca îndeplinirea
serviciului militar”, că este “o recunoaştere tacită sau implicată a maşinii
de război a Cezarului”. Aceiaşi oameni care au făcut afirmaţiile acelea în
131
cadrul sesiunilor corpului de guvernare şi au insistat că “nu dorim nici o
zonă cenuşie” şi că “fraţii trebuie să aibă conştiinţa educată”, au spus
aceasta ştiind că practica obişnuită în Mexic era de peste douăzeci de ani
să plătească mită pentru un certificat care declara că şi-au achitat serviciul
militar, o practică pe care sediul mondial a spus în mod oficial că ‘era la
conştiinţa individului’.
În ciuda acestor fapte, unii membri (si din fericire în câteva sesiuni a
fost doar o minoritate) au susţinut vehement în favoarea poziţiei
tradiţionale – o poziţie care numea o persoană “dezasociat” dacă
răspundea în faţa unui judecător care întreba referitor la munca într-un
spital spunând că conştiinţa lui permite acest lucru. Ei preferau poziţia
tradiţională, în timp ce ştiau că în Mexic persoane cu rol de bătrâni,
supraveghetori de circumscripţie şi de district şi personal al biroului de
filială, dăduseră mită la oficialităţi ca să obţină certificatul de serviciu
militar completat, cu declaraţia că erau acum în rezervă în armată,
“maşina de război”.
Unul dintre membri corpului de guvernare care susţinea poziţia
tradiţională citase pe un membru din comitetul de filială din Danemarca,
Richard Abrahamson, spunând referitor la serviciul alternativ, “mi-ar fi
groază să mă gândesc că am lăsa pe aceşti tineri să aprecieze conform
conştiinţei lor proprii.” Totuşi îndrumarea oficială trimisă de către sediul
mondial al organizaţiei către filiala din Mexic era că în cazul fraţilor care
plăteau mita pentru un act falsificat care-i plasa în rezerva armatei era
“responsabilitatea lor sa se preocupe de aceasta, dacă se preocupau. Nu
era datoria biroului Societăţii să se preocupe”. Mai târziu, scrisoarea
afirma că “nu exista nici un motiv ca să decidem pentru conştiinţa altuia”.
De ce nu a fost adoptată aceeaşi poziţie fată de cei din Malawi? Eu
am dubii serioase că majoritatea Martorilor de acolo ar fi ajuns la aceeaşi
concluzie la care a ajuns personalul biroului de filială. Şi este la fel de
îndoielnic că Martorii din Malawi trebuia să asculte de vreunul dintre nativii
Malawi (pe atunci Nyasaland) care au formulat acea decizie.
Nu apasă nici o responsabilitate asupra celor din poziţii de autoritate
în cadrul organizaţiei pentru ceea ce reprezintă o inconsecvenţă grotescă
de direcţie dată?
Este demn de remarcat faptul că Societatea Watch Tower a spus cu
privire la autorităţile din Malawi, care nu respectau normele înalte ale
propriei lor constituţii, că “responsabilitatea finală” pentru nedreptate
trebuie atribuită preşedintelui Banda. Ei spun următoarele:

132
Dacă ştie şi permite să continue, evident că el în calitate de
conducător al ţarii şi al partidului congresului Malawi trebuie să
poarte responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă in ţara sa şi în
numele partidului său politic.
Tot la fel, membrii parlamentului şi ai partidului care fie au
incitat tinerii la violenţă sau şi-au întors privirile ignorând ce se
întâmplă, nu pot fi scutiţi de responsabilitate. Pot oficialităţile civile,
ofiţeri de poliţie, departamentul legal şi alţi reprezentanţi de
răspundere care datorită preocupării fată de menţinerea poziţiei lor
au încurajat prin tăcere ce se întâmpla in Malawi să fie absolviţi de
15
responsabilitate?

Acelaşi standard prin care organizaţia judeca acţiunile autorităţilor


din Malawi ar trebui evident să se aplice şi la organizaţia Watch Tower.
Dacă corpul de guvernare, care nu doar că ştia ce se spunea despre
autorităţile din Malawi şi responsabilitatea acestora, însă ştiind, de
asemenea, despre poziţia organizaţiei adoptată în Mexic, considerau că
poziţia promovată între fraţii din Malawi era cea corectă, atunci evident ar
fi trebuit să se simtă îndemnaţi să respingă poziţia adoptată în Mexic.
Susţinând poziţia rigidă adoptată în Malawi, ei ar fi trebuit să fie categoric
convinşi de dreptatea acelei atitudini, fără nici un dubiu că aceasta este
singura poziţie potrivită pentru un creştin adevărat, una puternic bazată pe
Cuvântul lui Dumnezeu. Să aprobe în vreun fel poziţia adoptată în Mexic
ar fi însemnat să contrazică că au avut o asemenea convingere.
Pe de altă parte, dacă au crezut în poziţia adoptată în Mexic, care
permitea unor persoane să exercite propria conştiinţă să obţină certificatul
militar (chiar şi prin metode ilegale), era corectă sau cel puţin acceptabilă,
atunci evident ar fi trebuit să acorde fraţilor din Malawi acelaşi drept să-şi
asculte conştiinţa într-o situaţie care nu implica dare de mită, nici
ilegalitate, nici falsificare. Orice ajustare, forţare, ‘închidere de ochi’ fată de
fapte, ‘aprobare prin tăcere’, un standard duplicitar, probabil “pentru a-si
păstra poziţiile” ar fi însemnat să urmeze acelaşi curs cu cel condamnat la
oficialităţile din Malawi, de sus in jos.
Ce s-a spus in realitate de către corpul de guvernare cu ocazia
sesiunilor în care se discuta informaţia din Mexic? Atitudinea adoptată în
Mexic a fost de fapt pregătită de numai doi oameni, Nathan Knorr si Fred
Franz, însă acum întreg corpul ştia de ea.16 Ce responsabilitate au simţit

15
Treziţi-vă din 8 februarie 1968, pag. 21, 22; compară cu Matei 7:1-5.
16
Acum (1978) Nathan Knorr era mort; însă Fred Franz, de acum preşedinte, participase
la toate sesiunile unde se discutase problema serviciului alternativ.
133
ei şi cum au reacţionat în faţa inconsecvenţei evidente dintre poziţia
aceasta si cea adoptată in Malawi?
Când am ridicat problema, nu s-a auzit nici un cuvânt de
dezaprobare sau indignare morală din partea celor care susţinuseră cu
atâta forţa şi termeni de necompromis împotriva serviciului alternativ. Nu a
fost luată nici o măsură pentru a schimba poziţia în Mexic în favoarea
uneia care ar face o declaraţie curajoasă împotriva oricărei “sugestii” de
compromis. Deşi al treilea şi al patrulea val de violenţă au lovit pe Martorii
din Malawi (in 1972 si 1975), nu am auzit nici o expresie de reacţie la
inconsecvenţa standardelor de acolo şi cel aplicat în Mexic. Cei mai mulţi
dintre membri păreau că pot accepta poziţia din Mexic în timp ce insistau
în paralel asupra unui standard total diferit pentru oameni din altă parte.
Din nou, nu cred ca este doar o problemă care se învârte în jurul
personalităţii, a membrilor individuali implicaţi. Am ajuns la concluzia că
această atitudine este in realitate produsul tipic al oricărei structuri de
autoritate care adoptă o abordare legalistă asupra creştinismului, dând
posibilitatea celor care participă la structura de autoritate să vadă că
există standarde duble fără să simtă vreo remuşcare de conştiinţă.
Datorită lor, fraţii din Mexic se simţeau tulburaţi în conştiinţa lor când au
aflat de suferinţele intense ale Martorilor din Malawi, care refuzau să
plătească un preţ legal, într-un mod legal, pentru un carnet de partid al
guvernului care conducea ţara, în timp ce în Mexic ei înşişi obţineau un
certificat militar în mod ilegal prin dare de mită. Cei din Brooklyn, de la
“vârf”, însă, păreau în mod ciudat detaşaţi de asemenea sentimente. Şi
acesta, cred eu, este efectul sistemului, care reprezintă încă un motiv
pentru care-l consider, personal, un sistem atât de respingător.
Toţi membrii corpului de guvernare erau pe deplin conştienţi de
atitudinea din Mexic în toamna anului 1978. Cu aproape un an mai târziu,
în septembrie 1979, corpul de guvernare a continuat din nou discuţia
despre problema nerezolvată a serviciului alternativ, de data aceasta fiind
cauzată de o scrisoare venită din Polonia.
Avertizând că serviciul alternativ este “o capcană pentru
îndoctrinarea fraţilor”, Milton Henschel a îndemnat la atenţie mărită,
vorbind în favoarea acestei practici prin care mulţi martori din Polonia
adoptau calea uşoară de presta lucru în mine de cărbune pentru a evita
incorporarea. Lloyd Barry a accentuat din nou că noi susţinem poziţia că
Martorii “trebuie să se păstreze complet separaţi de întreaga organizaţie
militară”. Ted Jaracz a spus că “fraţii noştri vor avea probleme şi ei
aşteaptă îndrumare din partea organizaţiei lui Iehova”, că trebuie evitate

134
conflicte de opinii, că nu trebuie să dăm ideea fraţilor că corpul de
guvernare spune ‘mergeţi şi acceptaţi’ ordinele serviciului alternativ. Carey
Barber a exprimat opinia că “nu este locul aici pentru exercitarea
conştiinţei, este o situaţie în care trebuie să mergem direct în faţă” fără să
cedăm. Fred Franz a spus că “conştiinţa noastră trebuie sa fie instruită
biblic” şi a afirmat din nou sprijinul sau fată de poziţia tradiţională împotriva
acceptării serviciului alternativ.
De acum, Ewart Chitty nu mai era membru al corpului, întrucât şi-a
dat demisia ca urmare a sugestiei corpului de guvernare. Grant Suiter era
absent de la sesiune, atât el cât şi Chitty votaseră în favoarea schimbării
regulii cu ocazia întrunirii din 16 noiembrie, 1978. Însă erau doi membri
noi ai corpului, Jack Barr (din Anglia) si Martin Poetzinger (din Germania),
iar aceştia fuseseră prezenţi la sesiunea din 15 septembrie, 1979. Când s-
a prezentat în final o moţiune, votul a fost împărţit exact la jumătate, opt în
favoarea schimbării regulii, opt (inclusiv cei doi membri noi) împotrivă.
În 1980, la 3 februarie, subiectul a fost pus din nou pe agenda de zi.
Pe atunci a trecut mai mult de un an de la vizita mea in Mexic şi Albert
Schroeder a făcut încă o vizită anuală acolo. Membrii comitetului filialei au
exprimat şi înaintea lui preocuparea lor referitoare la practica darii de mită
pentru obţinerea actelor false ale serviciului militar, iar Schroeder a relatat
aceasta problemă continuă înaintea corpului după întoarcerea sa. Câteva
remarci din partea unor membri în timpul sesiunii au indicat clar că nu era
nici o şansă să se va ajungă la o majoritate de două treimi în privinţa
problemei serviciului alternativ şi nici măcar nu s-a făcut o moţiune.
Problema a fost lăsata de-o parte. De la momentul scrisorii lui
Michel Weber, bătrânul din Belgia, primită în noiembrie 1977, până în
februarie, 1980, corpul de guvernare al Martorilor lui Iehova a încercat în
şase ocazii separate să rezolve chestiunea fără succes.17
Ce se poate spune, însă, despre persoanele afectate de această
regulă care a continuat să fie în vigoare, cei pe care Watchtower îi numea
“membrii de bază”? Puteau şi ei sa lase aceasta problema de-o parte?
Dimpotrivă, eşecul corpului de a atinge acea majoritate necesară de două
treimi a însemnat că fraţii Martori ai lui Iehova din orice ţară din lume care
acţionau conform conştiinţei şi acceptau serviciul alternativ ca o cerinţa
potrivită din partea guvernului, puteau sa continue să o facă numai sub
preţul de a fi priviţi ca cei din afara organizaţiei, echivalent cu persoane
excluse. Însemnă, de asemenea, că corpul de guvernare ca întreg era

17
Pentru mai multe detalii referitoare la această problemă vezi cartea In Search of
Christian Freedom, pag. 256 - 270.
135
dispus să lase să continue o regulă în efect de douăzeci de ani, în timp ce
o regulă total diferită să rămână ne-schimbată în Malawi.

DOUA FELURI GREUTATI DE MASURARE

Două feluri de greutăţi sunt o urâciune pentru Iehova şi cântarul mincinos


nu este un lucru bun. – Proverbe 20:23.

Ar putea fi util pentru înţelegerea raţionamentului unor membri dacă


sunt analizate alte circumstanţe care domneau între Martorii lui Iehova din
Mexic. În urma revoluţiei mexicane si datorită istoriei îndelungate a
bisericii catolice de a sustrage imense porţiuni de teren şi alte proprietăţi
din ţară, constituţia mexicană a interzis până recent dreptul oricărei
organizaţii religioase de a deţine proprietăţi. Bisericile şi proprietăţile
bisericilor erau, in realitate, ţinute si gestionate de către guvern, care
permitea organizaţiilor religioase să le folosească. Datorită exploatărilor
din trecut din partea clerului din alte ţări, nici un misionar sau cler străin nu
era autorizat să funcţioneze în acest rol în Mexic. Ce a însemnat aceasta
pentru organizaţia Martorilor?
Administraţia sediului mondial al organizaţiei Martorilor lui Iehova a
decis cu multe decenii în urmă că, din cauza legilor existente, Martorii lui
Iehova in Mexic se vor prezenta, nu ca o organizaţie religioasă, ci ca o
organizaţie “culturală”. Corporaţia de acolo, La Torre del Vigia, a fost
astfel înregistrată cu guvernul din Mexic.18 Astfel, Martorii lui Iehova din
Mexic, timp de multe decenii, nu spuneau că ţineau întruniri religioase sau
întruniri biblice, ci că ţineau întruniri “culturale”.
La aceste întruniri nu aveau rugăciuni sau cântări şi acelaşi lucru era
adevărat şi despre întrunirile mai mari. Când mergeau în lucrarea de la
uşă la uşă ei purtau numai publicaţiile Societatii Watch Tower (despre
care spuneau că Societatea Watch Tower le-a pus la dispoziţie ca “să-i
ajute în activitatea lor culturală”). Nu aveau Biblia cu ei în timpul acestei
activităţi, întrucât aceasta i-ar fi identificat că sunt implicaţi într-o activitate
religioasă. Un grup de Martori dintr-o anumită zonă nu se numea
18
Deţin o fotocopie actului de înregistrare datat pe 10 Iunie 1943 în care Secretariatul
Afacerilor Externe (Secretaría de Relaciones Exteriores) autorizează înregistrarea legală a
La Torre del Vigía ca o „Asociaţie Non-profit Fondată pentru Activităţi Ştiinţifice,
Educaţionale şi Culturale” (“Asociación Civil Fundada para Ia Divulgación Científica.
Educadora y Cultural No Lucrativa”). Acest aranjament a rămas valabil timp de peste 46 de
ani
136
“congregaţie”, ci “companie”. Nu vorbeau despre botezuri, ci vorbeau
despre acelaşi lucru sub denumirea de efectuarea “simbolului”.
Aceasta “vorbire dublă” nu se practica din cauza că trăiau într-o ţară
totalitaristă, care ar lua măsuri represive împotriva libertăţii de închinare.19
Ci era făcută în primul rând pentru a evita să se conformeze cu nişte
regulamente guvernamentale referitoare la posedarea proprietăţilor din
partea organizaţiilor religioase.20 Nici nu ar trebui să ne gândim că
aranjamentul a fost iniţiat şi implementat de Martorii din Mexic; a fost un
aranjament pregătit şi implementat de sediul mondial de la Brooklyn.
Este interesant contrastul între eliminarea deliberată a rugăciunilor şi
cântărilor de la întrunirile Martorilor din Mexic cu implicarea Societăţii
Watch Tower din Statele Unite, ţară unde au fost dispuşi să lupte în
proces după proces până la Curtea Supremă a ţării, decât să renunţe la
anumite practici, cum ar fi oferirea literaturii de la uşă la uşă fără o
autorizaţie sau fără să trebuiască să se înregistreze la poliţie, dreptul de a
folosi maşini cu difuzoare, să distribuie literatura la colţurile străzii şi multe
alte asemenea practici care sunt apărate de Constituţie. Organizaţia nu a
vrut sa renunţe la nici unul dintre aceste lucruri. A luptat sa le păstreze,
chiar dacă aceste practici nu sunt evident lucruri practicate de către primii
creştini în secolul întâi şi deci nu puteau fi considerate printre practicile
primilor creştini.
Însă rugăciunea în congregaţie sau în grup era o practică principală
cu ocazia întrunirilor primilor creştini şi a fost printre servii lui Dumnezeu
din timpuri memoriale.
Guvernul Mexicului nu a declarat nimic împotriva rugăciunii cu
ocazia întrunirilor religioase. Însă Martorii lui Iehova au fost instruiţi să
spună că întrunirile lor nu erau religioase. Puţine lucruri pot fi considerate
mai complet legate de închinarea la Dumnezeu, ca pur spirituale, decât
rugăciunea. Când un decret imperial în Persia interzicea rugăciunea la
oricine altcineva în afară de rege pentru o perioadă de treizeci de zile,

19
Guvernul din Mexic a dovedit în realitate o lejeritate considerabilă faţă de Martorii lui
Iehova, deoarece se ştia că prezentarea lor ca organizaţie “culturală” nereligioasă era un
simplu subterfugiu.
20
În 1970 soţia mea şi cu mine am participat la congresul internaţional din Mexico City şi
am fost cazaţi la sediul Filialei de-acolo. Preşedintele Knorr a fost şi el acolo iar pe
parcursul şederii noastre a condus un grup dintre noi într-un tur al diverselor clădiri
aparţinând filialei din Mexic. În timpul acestuia el a făcut comentarii directe referitor la
statutul legal de „organizaţie culturală” deţinut în Mexic menţionând în mod particular că
principalul motiv pentru acest statut neobişnuit era faptul că îi permitea organizaţiei să aibă
controlul asupra proprietăţilor sale din ţara respectivă.
137
profetul Daniel a considerat că problema era atât de crucială încât a riscat
poziţia, posesiunile şi însăşi viaţa prin încălcarea acestui decret.21
Sediul mondial al organizaţiei, însă, a considerat că merită să
sacrifice rugăciunea în congregaţie pentru Martorii lui Iehova de pe tot
teritoriul Mexicului. Cu ce avantaj, ce ‘beneficiu se obţinea’? Renunţând la
rugăciunea si cântările congregaţiei şi folosirea Bibliei în activitatea de
mărturie publică, organizaţia putea să păstreze dreptul de proprietate al
Societăţii în Mexic şi să opereze în afara regulamentelor guvernamentale
la care se conformau alte religii. Ei au fost dispuşi să spună că organizaţia
lor nu era de natură religioasă, că întrunirile lor nu erau întruniri religioase,
că activitatea lor de mărturie nu era o activitate religioasă, că botezurile nu
erau un act religios – când în orice altă ţară din lume Martorii lui Iehova
spuneau exact contrariul.
Întrucât erau conştienţi de acest aranjament, unii dintre membrii
corpului de guvernare poate erau înclinaţi să accepte plătirea de mită
pentru documente false ca ceva care nu era prea departe de poziţia
generală a Martorilor lui Iehova din acea ţară. Aceasta poate explica în
parte cum de putea sa vorbească în acelaşi timp atât de categoric în
favoarea “nici unui compromis” în alte ţări. Pare clar că în mintea unor
membri nu era o problemă de standarde duble. În mintea lor era un singur
standard. Acel standard era: să facă orice decidea şi aproba organizaţia.
Organizaţia a luat decizii referitoare la Mexic şi practicile de oferire de mită
acolo, lăsând problema la conştiinţa individului şi astfel era acceptabil, iar
oamenii puteau plăţi asemenea mita pentru certificatul militar şi în acelaşi
timp să fie folosit în poziţiile de cea mai mare răspundere, fără vreo
anumită preocupare înaintea lui Dumnezeu din partea celor care
conduceau lucrarea acolo. Organizaţia a luat o decizie contrară referitor la
serviciul alternativ (cum de altfel a făcut-o în situaţia din Malawi) şi deci
oricine nu respecta acea decizie nu era vrednic să ocupe vreun loc în
congregaţie, de fapt îşi trăda integritatea faţă de Dumnezeu.
Nu puteam înţelege atunci cum puteau creştinii să adopte un astfel
de punct de vedere şi nu-l pot înţelege nici acum. Pentru mine toate acele
îndemnuri îndrăzneţe, aproape strigătoare, în favoarea ‘menţinerii nepătaţi
de lume’ drept ceva imaginar, doar ceva retoric, un limbaj impresionant
care nu potrivea cu realitatea. Nu puteam să mă raportez deloc
raţionamentului care permitea asemenea exprimări contrare faptelor
binecunoscute tuturor membrilor care rosteau si auzeau acele exprimări.

21
Daniel 6:1-11
138
Am trăit în ţări ale Americii Latine timp de aproape douăzeci de ani
şi nu am plătit nici o mită. Însă ştiu foarte bine că sunt locuri, nu numai în
America Latină, ci în diferite parţi ale pământului, unde, chiar dacă legea
este de partea ta şi ce spui este perfect legitim, este aproape imposibil să
obţii anumite lucruri fără ca o sumă de bani să nu fie plătită unui funcţionar
oficial, care nu are dreptul la plata respectivă. Nu este greu de văzut că
cineva confruntat cu situaţia poate să o privească drept abuz, întocmai
cum încasatorii de taxe şi personalul militar din timpurile biblice poate luau
mai mult decât se pretindea de la cetăţeni şi astfel practicau abuzul. Nu mi
se pare cinstit să judeci acuzator pe cineva care se simte obligat să ofere
o asemenea plată abuzivă. În plus, nu am pretenţia să judec pe cei din
Mexic, care neavând legea de partea lor au acţionat împotriva legii, care
nu doar că au oferit plata abuzivă, însă au solicitat in mod deliberat
activităţi ilegale din partea unei oficialităţi prin oferirea de bani pentru a
obţine un act ilegal falsificat. Nu asta găsesc cel mai şocant şi înfiorator
referitor la întreaga afacere. Ci mai degrabă modul în care bărbaţi cu
autoritate religioasă înaltă permit aşa-zisele “interese ale organizaţiei” să
fie considerate de o asemenea importanţă enormă în comparaţie cu
interesele oamenilor de rând, oameni cu copii şi case şi locuri de muncă,
persoane dintre care mulţi demonstrează o conştiinciozitate deplină în
devotamentul lor faţă de Dumnezeu ca şi oricare dintre cei care reprezintă
o curte care decide ce aparţine şi ce nu aparţine de domeniul conştiinţei
individului.
Este vorba de oameni din poziţii de autoritate care îşi arogă lor înşişi
dreptul la opinii împărţite, însă care pretind uniformitate din partea tuturor
celorlalţi; persoane care nu arată încredere în modul in care alţii îşi
folosesc libertatea de conştiinţă, dar care aşteaptă ca aceştia din urmă să-
şi pună încrederea deplină în ei şi deciziile lor, în timp ce ei înşişi îşi
permit dreptul să facă uz de conştiinţă pentru a condamna manevre
ilegale şi interpretări denaturate evidente ale faptelor.
Este vorba de oameni din poziţii de autoritate care, având în vedere
că schimbarea unui vot reduce majoritatea de la 66% la 62%, sunt dispuşi
să permită această metodă să menţină în vigoare o poziţie care poate sa
cauzeze altora arestări, să fie separaţi de familie şi casă timp de luni de
zile, chiar să petreacă ani de zile în închisoare, când aceştia nu înţeleg
baza scripturală pentru poziţia care li se cere să o urmeze, iar în unele
cazuri cred că poziţia este chiar greşită.
Este vorba de oameni din poziţii de autoritate care pot să aplice o
regulă care implică ca oameni de rând, bărbaţi, femei şi copii, să se
confrunte cu pierderea casei şi terenurilor, să îndure bătăi, tortură, viol şi
139
moarte pentru refuzul de a plăti o taxă legală pentru un carnet de membru
de partid, care este, în realitate, puterea conducătoare a acelei ţări, iar în
acelaşi timp să spună oamenilor din altă ţară că este acceptabil pentru ei
să mituiască ofiţeri militari pentru un carnet care spune în mod fals că au
îndeplinit obligaţiile serviciului militar şi sunt în prima rezerva a armatei.
Acestea sunt lucrurile pe care le găsesc şocante. Şi indiferent cât de
sinceri ar putea fi unii, tot înfiorător mi se pare.
Nu am putut să înţeleg cum nişte adulţi maturi nu reuşeau să
sesizeze inconsecvenţa în toate acestea, nu erau indignaţi de ele, nu erau
mişcaţi profund de efectele pe care le au asupra vieţilor oamenilor. În final
am fost convins că pur şi simplu “loialitatea faţă de organizaţie” poate să-i
ducă pe unii la concluzii incredibile, să le permită să raţionalizeze cele mai
grosolane încălcări de etică, să nu mai fie capabili să simtă vreun efect în
urma suferinţelor cauzate de regulile stabilite de ei.
Efectul de desensibilizare pe care poate să-l producă loialitatea faţă
de organizaţie este, desigur, bine documentat, demonstrat în mod repetat
pe parcursul secolelor, atât în istoria religioasă, cât şi cea politică, cum
sunt cazurile extreme ale Inchiziţiei şi al regimului nazist. Însă încă poate
produce un efect traumatic când este văzut de aproape într-un loc unde
nu-l aşteaptă nimeni. În mintea mea, el ilustrează cu tărie motivul pentru
care Dumnezeu nu a intenţionat ca oamenii să exercite asemenea
autoritate excesivă asupra semenilor lor.
Am putea menţiona că după aproape o jumătate de secol în care au
avut statutul de organizaţie “culturală” în Mexic, organizaţia Watch Tower
şi-a schimbat în final statutul în organizaţie religioasă. Revista Turnul de
Veghe din 1 ianuarie, 1990 (pagina 7) anunţa că a avut loc “o schimbare
de statut” a Martorilor lui Iehova in 1989. Ea a descris că Martorii lui
Iehova erau pentru prima dată liberi să folosească Biblia când mergeau de
la uşă la uşă şi să înceapă întrunirile cu rugăciune.
Revista explica cât de “emoţionantă” a fost această schimbare
pentru Martorii din Mexic şi că a produs “lacrimi de bucurie” acestora. Şi a
atribuit acestei schimbări un salt imediat în creşterea “proclamatorilor” cu
peste 17.000.
Articolul nu spunea cititorului absolut nimic despre statutul anterior,
de ce a durat aşa de mult, sau cum s-a petrecut schimbarea de statut.
Oricine care citea articolul presupunea că schimbarea de statut, cu
beneficiile descrise, a fost ceva ce organizaţia dorea de la început. În
urma citirii articolului se putea presupune că guvernul din Mexic sau
legislaţia sa de până acum i-a împiedicat pe Martori să înceapă întrunirile
140
cu rugăciune sau să folosească Biblia în activitatea de la uşă la uşă. Nu i
se spune deloc cititorului că Martorii Mexicani erau privaţi de aceste lucruri
– timp de cel puţin o jumătate de secol – din cauză că propriul lor sediu
mondial al organizaţiei a ales să o facă, a optat voluntar în favoarea unui
alt statut. Nu le-a spus cititorilor că aceste “emoţionante” schimbări care
au adus “lacrimi de bucurie” au fost disponibile în tot acest timp, pentru
multe decenii şi se puteau obţine printr-o simplă decizie organizaţională
de a abandona pretenţia că Martorii din Mexic nu ar fi o organizaţie
religioasă, ci “culturală”. Motivul pentru care Martorii din Mexic nu au avut
parte de aceste lucruri a fost pentru ca sediul central al organizaţiei i-a
instruit să nu o facă, pentru a proteja statutul ales, acela de organizaţie
“culturală”. Aceste lucruri le sunt cunoscute celor din poziţii de răspundere
în organizaţia Martorilor din Mexic. Ele nu le sunt cunoscute la vasta
majoritate de Martori din afara acelei ţări şi de la 1 ianuarie, 1990, Turnul
de Veghe le-a pus pe mai departe în întuneric. A prezentat o imagine
“cosmetizată” a evenimentului, una la fel de denaturată ca şi practica
dinainte de 1989 de a pretinde a fi altceva in loc de o organizaţie
religioasă, în timp ce erau pe deplin conştienţi că erau.
Aşa cum se poate observa în articolele mai recente, atât în Treziţi-
vă! din 22 iulie, 1994, cât şi în Anuarul Martorilor lui Iehova din 1995,
dorinţa organizaţiei Watch Tower de a abandona pretenţia de decenii era
conectata cu amendamentele la constituţia Mexicului, care au fost
adoptate progresiv de corpurile legislative de acolo. Anuarul (pagina 212)
recunoaşte că dreptul de proprietate a fost un factor în decizia adoptării
pretenţiei de a fi – nu o organizaţie religioasă – ci o societate civilă în
1943, care a rezultat în schimbarea termenului “congregaţie” cu
“companie”, numind locurile de întrunire “Săli pentru studii culturale”,
eliminând rugăciunile publice şi “orice aparenţă de serviciu religios” la
întruniri, cât şi evitarea “folosirii direct a Bibliei” în activitatea de la uşă la
uşă. Acesta spune (paginile 232, 233) că în anii 1980 organizaţia a ajuns
sub presiuni din partea guvernului. Recunoaşte (pagina 249) că din
decembrie 1988 “se putea întrevede o posibilă schimbare cu privire la
religie. Concluzia la care s-a ajuns a fost că ar fi avantajos din punctul de
vedere al relaţiilor cu guvernul să se prezinte în mod deschis, să renunţe
la pretenţia că nu sunt o organizaţie religioasă şi aceasta s-a şi întâmplat
în 1989, cu permisiunea corpului de guvernare. În urma noilor
amendamente ale constituţiei, bisericile aveau din nou dreptul să deţină
propriile clădiri şi proprietăţi. Acest lucru este adevărat nu numai în cazul
bisericii Catolice, ci la toate denominaţiile.” Având în vedere cele de mai
sus, este clar că opţiunea pentru o schimbare în statut a organizaţiei

141
Watch Tower a fost făcută, nu în primul rând din cauza preocupări faţă de
probleme şi principii spirituale, ci din motive pragmatice.
Anii care au trecut de atunci nu dovedesc vreo îmbunătăţire în
această privinţă. Informaţii recente au dezvăluit afilierea Societăţii Watch
Tower cu Naţiunile Unite prin departamentul de informaţii publice, operând
în calitate de “Organizaţie non-guvernamentală [sau ONG]”. Aceasta a
avut loc în 1991 şi numai când a devenit cunoscut public şi a produs o
reacţie adversă, a cerut organizaţia, in octombrie 2001, să fie retrasă
afilierea. Vezi citatul de mai jos:

Natiunile Unite
11 Octombrie 2001

Pentru cine este interesat:

Recent secţia ONG a primit numeroase întrebări referitor la


asocierea Watchtower Bible and Tract Society of New York cu
departamentul de informaţii publice (DPI). Această organizaţie a
depus cerere de asociere cu DPI în 1991 şi a fost aprobată pentru
asociere în 1992. Prin acceptarea asocierii cu DPI organizaţia a
acceptat să satisfacă criteriile pentru asociere, inclusiv spijin şi
respect faţă de principiile Carta Naţiunilor Unite şi dedicaţia şi
mijloacele pentru a conduce programe eficiente de informare cu
membrii ei şi la o audienţă mărită despre activităţile ONU.
În octombrie 2001, Watchtower Bible and Tract Society of
New York a solicitat terminarea asocierii cu DPI. În urma acestei
cereri, DPI a luat decizia de a dezasocia Watchtower Bible and Tract
Society of New York începând cu 9 octombrie 2001.
Apreciem interesul vostru în lucrarea Natiunilor Unite.
Cu respect,

Semnează: Paul Hoetel


Şef Secţia ONG -Departamentul de informaţii publice

Într-un raport prezentat de ziarul britanic The Guardian, Paul Gillies,


este citat în calitate de purtător de cuvânt pentru biroul filialei din Londra al
Watch Tower, spunând: “Noi nu avem o atitudine ostilă faţă de corpurile
conducătoare şi dacă prezentăm unele probleme în faţa ONU, o vom
face… Sunt instituţii bune şi rele, la fel cum sunt politicieni buni şi răi. Noi
credem ce scrie cartea Apocalipsului, însă nu încercăm în mod activ să
schimbăm sistemul politic.”

142
Referinţa la cartea Apocalipsului a fost evident făcută din cauza
faptului că publicaţiile Wath Tower au identificat, începând din 1942, Liga
Naţiunilor şi succesoarea ei, Naţiunile Unite, cu fiara sălbatică de culoare
stacojie, pe care călăreşte prostituata, Babilonul cel Mare. (Vezi
Apocalipsa 16:3-6.) Ea spune ca: “ONU este de fapt o imitaţie
denigratoare a regatului mesianic al lui Dumnezeu prin intermediul
prinţului păcii, Isus Cristos.”22
Astfel, mentalitatea generală care domină în cazurile citate în acest
capitol continuă. Puse pe fundalul poziţiei organizaţiei referitoare la
Malawi şi problema serviciului alternativ, aceasta asociere cu ceea ce
Societatea Watch Tower numeşte “o imitaţie denigratoare a regatului
mesianic al lui Dumnezeu” trădează un concept foarte defectuos cu privire
la conştiinţa şi integritatea creştină.

22
Vezi cartea Apocalipsul – Apogeul său este aproape, paginile 246-248.
143