Testul care poate identifica această

tulburare
Primele semne ale autismului.

Autismul este cuvântul care impresionează părinţii

pretutindeni în lume şi îi face atenţi la cel mai mic semn de
întârziere în dezvoltare sau de comportament “altfel” al copilului
lor.

Nici nu e de mirare, având în vedere că în SUA incidenţa

autismului la copiii de vârstă şcolară a ajuns la 1 din 88 de copii în
2012, conform “Centrului de Prevenţie şi Control al Bolilor”, faţă de 1
la 110 copii în 2009. În România, cifra oficială a persoanelor
diagnosticate cu autism este în jur de 7.100,  însă organizaţiile
neguvernamentale din domeniu vorbesc despre existenţa a
aproximativ 200.000 de copii şi adulţi în spectru. Estimarea lor se
bazează pe prevalenţa europeană a tulburării, raportată la numărul
de locuitori al ţării noastre. Astăzi, toată lumea cunoaşte sau a auzit
de cineva care se confruntă cu problematica autismului.

Ce este autismul?

Autismul este o condiţie neurobiologică, una dintre cele mai

severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei, care reuneşte în
spectrul ei o serie întreagă de manifestări (tulburări de spectru autist)
printre care sindromul Asperger şi tulburările pervazive de dezvoltare
– nespecificate altfel, denumite şi autism atipic, precum şi tulburarea
dezintegrativă a copilăriei şi sindromul Rett. Afectează copiii începând
cu vârsta copilăriei mici 0-3 ani.

Ce nu este autismul?

Autismul nu este o boală, însă afectează persoana de-a lungul

întregii sale vieţi. Nu se poate vorbi despre vindecare în autism,
autismul este pervaziv; invadează toate aspectele personalităţii şi
dezvoltării copilului de la limbaj, autoservire, cogniţie până la
socializare. Dar cu ajutor specializat şi terapie adecvată, unii copii şi
adulţi pot duce o viaţă independendentă.

Când se instalează autismul?

Cercetătorii au căzut de acord: autismul are un dublu

determinism – genetic şi de mediu. Iniţial, cel mai mare rol în
declanşarea autismului a fost atribuit genelor – se considera că gene
sau secţiuni de gene modificate sunt responsabile în proporţie de 90
% pentru autism. Abia 10% ar fi fost responsabilitatea factorilor de
mediu. Cele mai noi cercetări, însă, relevă faptul că determinismul
genetic şi cel de mediu contribuie în proporţii aproape egale la
declanşarea autismului.

Când apar semnele autismului?

 Semnele autismului sunt, în unele cazuri, vizibile înainte de vârsta
de un an sau un an şi jumătate. Alteori, copiii se dezvoltă sau par a se
dezvolta normal şi, dintr-o dată, undeva după vârsta de un an şi
jumătate, pierd achiziţiile normale vârstei (uită cuvinte pe care le-au
învăţat, se joacă inadecvat cu jucăriile – rotesc la nesfârşit roţile unei
maşinute, nu mai imită adulţii din jur, pierd contactul vizual, par
absenţi).

Ca părinte de copil cu autism, pot spune că după vâsta de două

luni, David  zâmbea şi râdea, dar nu a gângurit deloc, iar la puţin timp
după șase luni, a refuzat să mai stea aşezat în fund şi se arunca pe
spate ţipând. A refuzat poziţia şezândă până la nouă luni, nu a mers
deloc de-a buşilea şi a început să umble foarte târziu. Nu am auzit
niciun cuvânt de la el până la 3 ani, când am primit diagnosticul şi încă
mult timp după aceea şi nu s-a jucat “de-a ceva” simbolic, decât după
patru ani. El face parte din prima categorie de copii cu autism, a căror
dezvoltare nu a decurs firesc încă din primele luni de viaţă.

Dar asta nu înseamnă că autismul fiului meu și manifestările lui

sunt valabile pentru toţi copiii cu autism. Semnele nu sunt la toţi
aceleaşi. Dr. Stephen Shore a spus un lucru  memorabil pentru lumea
spectrului autist: “If you’ve met one person with autism, you’ve
met one person with autism” – “Dacă ai cunoscut o persoană cu
autism, ai cunoscut doar o persoană cu autism”. Adică îti poti face
o idee despre acea persoană şi autismul ei, dar nu despre autism ca
spectru extrem de larg de manifestări.

Care sunt semnele autismului?

Ar trebui să consultaţi un medic specialist psihiatru sau

neuropsihiatru infantil dacă întâlniţi aceste manifestări sau o parte
dintre ele la propriul copil:

 Copilul nu zâmbeşte, nu se bucură până la vârsta de

șase luni sau după;
 Copilul nu gângureşte, nu zâmbeşte până la nouă luni;
  Nu face gesturi active şi reactive ca arătatul/ indicatul
cu degetul, nu face “tai-tai” sau “pa” până la 12-14 luni;
 Nu răspunde (nu se întoarce) când este strigat, pare
surd;
 Nu lalalizează (nu pronunţă silabe ma-ma-ma, ta-ta-ta,
la-la-la etc) până la 12 luni
 Nu spune nici un cuvânt până la 16-18 luni;
 Nu construieşte propoziţii/expresii din două cuvinte
până la 24 de luni;
 Nu imită nici prin gesturi şi nici verbal;
 Nu se joacă adecvat cu jucăriile, le foloseşte exclusiv
pentru a le înşira sau se joacă cu părţi din ele;
 Pierde achiziţii ( cuvinte, deprinderi sociale deja
învăţate) la orice vârstă;

În SUA, pediatrii aplică un test de screening numit Modified

Checklist for Autism in Toddlers (M-CHAT), încercând să surprindă
o schemă modificată de comportament la bebeluşii care suferă de
autism. Acest test poate înclina balanţa înspre stabilirea unui
comportament tipic sau atipic al copiilor pentru că urmăreşte
existenţa unor deficite manifestate la copiii ce se încadrează în
spectrul autist pe ariile: interacţiune socială, comunicare şi
comportament. Versiunea în limba română a testului online o
puteţi găsi aici

Acesta este doar un test orientativ, psihiatrul sau neuropsihiatrul

infantil sunt cei mai în măsură să stabilească un diagnostic pentru că
manifestările spectrului autist sunt atât de vaste şi diverse în funcţie
de gradul de severitate al acestuia.

Deşi lumea tinde să ridice autismul la rang de mit ca fiind

apanajul celor geniali, este important de ştiut că 75% din copiii cu
autism prezintă şi un grad de retard asociat. Totuşi, indiferent de
gradul de afectare al copilului, este crucială pentru evoluţia lui
ulterioară diagnosticarea cât mai precoce şi intervenţia timpurie prin
terapie comportamentală aplicată (ABA).

Copilul meu a primit un diagnostic tardiv la trei ani, iar

intervenţia terapeutică a început imediat după aceea. Sunt mai bine
de cinci ani de atunci şi, desi ne mai luptăm cu stereotipii sau
stimulări în limbaj şi comportament, cu un limbaj sub media vârstei lui
şi cu un opoziţionism care uneori mă scoate din minţi, David este
integrat în şcoală de masă, alături de colegi neurotipici şi face faţă cu
brio cerinţelor cognitive şi comportamentale impuse de şcoală.

Autismul nu este sfârşitul, este ziua 1 în care un alt copil se naşte,

unul cu cerinţe de învăţare diferite, însă compatibile cu lumea noastră
a celor tipici.