Daniel Branzai

Nădejde

Gidesc ades in cumpana-nserarii

La ziua care moare inc-o dat^
Si ma intreb: "E oare-a innoptarii
Izbinda? Cerul n-are leac?"

"Atunci cind ura biruit-a firea

Si cind prapadul noaptea si-a intins,
Nu-i intrupare-n stare omenirea
Din necuprins s-o-opreasca inadins ?.

"S-o lege-n loc si-n friu sa-i puna fuga

ce spre abis o poarta nesfirsit.
Sa-i spuie noptii: "Nu!" S-asculte ruga
Si sa ne-ntoarca iar spre rasarit ?"

Din cer inalt, Luceafar din tarie

Imi spune tainic sfat din infinit:
"De-i moarte noaptea care va sa vie,
Christos e zorii care-au rasarit !"