AUTONOMII LOCALE SI INSTITUTII CENTRALE SEC IX-XVIII

Context

Odata cu desavarsirea procesului de formare a poporului roman si a limbii romane, in istoria ce se scria in spatiul
carpato-danubiano-pontic incepe o noua etapa si anume, constituirea statelor medievale romanesti.
In secolele X-XIII, în urma destrămării dominaţiei slavilor la nordul şi sudul Dunării, romanitatea răsăriteană apare
din ce în ce mai frecvent în sursele epocii. Românii din aria carpato-dunăreană şi din Peninsula Balcanică, numiţi
vlahi de străini, în diverse variante, termen care exprimă în traducere romanitatea lor, sunt semnalaţi nu numai ca
entitate etnică dar şi în cadrul organizaţiilor lor autonome, cu structurile lor politice, militare şi ecleziastice, cuprinse
în vaste conglomerate plurietnice din Europa Centrală, Răsăriteană şi Sud-Estică.Intemeierea statelor medievale
romanesti a fost rezultatul unui proces indelungat, asemanator cu cel din alte spatii europene.Statele medievale sunt
rezultatul evolutiei societatii romanesti intre secolele IX-XIV, a afirmarii si consolidarii fomatiunilor politice
prestatale si a primilor conducatori locali.La capatul mai mult secole de evolutie istorica, cand s-au cristalizat relatiile
feudale, societatea romaneasca a acumulat disponibilitati demografie, economice, sociale si spirituale, necesare unei
noi etape de organizare statala.A fost parcurs si ultimul segment din evolutia numita atotcuprinzator de Nicolae Iorga
de la „sat la stat”.
In Evul Mediu, statele medievale romanesti au fost: in spatiul intracarpatic Transilvania,sub suzeranitate maghiara,
in zona extracarpatica Tara Romaneasca, Moldova si scurta perioada Dobrogea. In schimb, evoluţia spre stat a devenit
un fapt durabil la nordul Dunării.
Factori interni si externi
Constituirea statelor medievale romanesti a fost rezultatul evolutiei mai multor factori interni si a unei conjuncturi
externe favorabile.Factorii interni sunt reprezentati de o situatie demografica corespunzatoare, prin cresterea asezarilor
rurale si organizarea vietii urbane.A existat o viata economica dinamica, principalele ocupatii fiind agricultura si
cresterea animalelor, dar si practicarea comertului.Drumurile comerciale permiteau circulatia marfurilor de o parte si
de alta a Carpatilor, intre Polonia sau Ungaria si Marea Neagra sau Balcani, iar la gurile Dunarii erau atestate centre
comerciale la Vicina, Chilia si Cetatea Alba, frecventate de negustorii genovezi.
Inca de la retragerea aureliana din 275, populatia gravita din punct de vedere teritorial, in jurul obstei rurale, bazata
pe proprietatea comuna a pamantului, cu o proprie ierarhie sociala,cu o incipienta clasa feudala, platind tribut statului
sau puterii politico-militare vremelnice. La baza evolutiei obstei satesti a stat si procesul de feudalizare, care a
favorizat stratificarea sociala.
Totodata, a existat si un factor politic, prin consolidarea formatiunilor prestatale si afirmarea conducatorilor locali ca
promotori ai actiunilor de centralizare politica.
Necesităţile de apărare în faţa incursiunilor războinice ale migratorilor au dus la apariţia unei forme mai avansate.
Astfel, obstile satesti s-au grupat in uniuni de obsti, numite de marele istoric Nicolae Iorga „romanii populare.”
Autonomiile locale au supravietuit mult timp, si erau amintite prin termenii de „cnezat” formatiune politica formata
din doua sau mai multe sate, de obicei situat pe valea unui rau, condus de un cneaz, „voievodat”, formatiune politica
condusa de un voievod al carui atribut special era cel militar, sau „tara”.
Conjunctura externa a fost si ea favorabila formarii statelor medievale, fiind reprezentata de sfarsitul migatiilor tarzii,
ale migratorilor de origine fino-ugrica, maghiarii, si turanica, pecenegii,uzii si cumanii, dar si de marea invazie
mongola din 1241.
Constituirea statelor medievale extracarpatice a fost favorizata si de slabirea puterii statului maghiar in perioada 1301-
1308, caracterizata de luptele pentru tron,in urma stingerii dinastiei arpadiene.In acelasi timp, Ungaria si Polonia vizau
eliminarea Hoardei de Aur.
Marea invazie mongola a insemnat si desfiintarea stapanirii cumanilor, care prin sedentarizare si crestinare ar fi
incetinit procesul de formare a statelor medievale, dar a descurajat si initiativele expansioniste maghiare la sud si est
de Carpati, stabilind echilibrul in zona prin afirmarea puterii bizantine.
Pe măsura consolidării independente a celor două state româneşti extracarpatice, regalitatea ungară a desfăşurat un
vast efort de îngrădire şi suprimare a libertăţilor românilor din lăuntrul arcului carpatic.

Formarea Transilvaniei
In expansiunea lor spre rasarit, maghiarii, prin migratii succesive s-au stabilit in Campia Panonica sub conducerea
ducelui Arpad. Din Pannonia au lansat atacuri de prada asupra Occidentului pana cand au fost opriti de imparatul Otto
al Germaniei in 955.Ulterior, acestia trec printr-un proces de sedentarizare si crestinare sub tutela papei, iar in anul
1000 ducele Vaik devine regele Stefan I.
Cele mai vechi informatii cu privire la voievodatele romanesti, se refera la teritoriul Transilvaniei. Pe masura
extinderii ungurilor in directia Transilvaniei, acestia s-au intersectat cu formatiunile politice prestatale.Astfel, izvorul
istoric intitulat „Gesta Hungarorum” , „Faptele istoricilor”, scris de notarul anonim al regelui Bela, numita de istorici
si drept „Cronica lui Anonymus”, atesta, in secolul IX, existenta a trei autonomii locale si anume: Voievodatul lui
Menumorut, in Crisana cu centrul la Biharea, Voievodatul lui Glad, in Banat, cu centrul la Cuvin si Voievodatul lui
Gelu, in Podisul Transilvaniei, cu centrul posibil la Dabaca.Desi aceste voievodate au fost supuse de unguri, tot in
Transilvania, in secolul XI, izvorul istoric intitulat „Legenda Sfantului Gerard”,atesta existenta a doua autonomii
locale,Voievodatul lui Ahtum, in Banat cu centrul la Morisena si Voievodatul lui Gyula sau Gyla, cu capitala la
Balgrad, adica Alba Iulia.
Cele doua intra in conflict cu regele maghiar Stefan, atat din motive economice, taxa pe sare, si religioase, refuzul
catolicismului, fiind cucerite, iar in acel spatiu organizandu-se primul stat medieval romanesc, intitulat Voivodatul
Transilvaniei.
Regalitatea ungara va incerca sa impuna treptat modele de organizare politico-administrative, religioase si social-
economice de tip apusean.
In plan politic, ungurii au inlocuit forma de organizare romaneasca cu o institutie apuseana, Principatul, atestat
Mercurius.Romanii s-au opus si astfel, in 1176 se revine la forma de voievodat fiind atestat voievodul Leustachius,
pana in anul 1541.
Din punct de vedere administrativ, regalitatea maghiara a Incercat sa impuna comitatul. Primul comitat organizat a
fost cel al Bihorului, atestat documentar la 1111. Au urmat apoi comitatele Dabaca, Crasna, Cluj, Alba, Satmar ,Arad.
Romanii isi pastreaza , pentru o vreme, o autonomie relativa, si o organizare proprie , sub conducerea snezilor si
voievozilor, in unele zone marginase ale Transilvaniei, precum Tara Hategului, Tara Fagarasului.
In timp insa, in contextul actiunii de centralizare politica si de restaurare a autoritatii regale maghiare, aceste
autonomii sunt tot mai restranse
Pentru consolidarea stăpânirii maghiare, între secolele XII-XIII, regalitatea maghiară a colonizat populaţii de religie
catolică:
Saşii, populaţie de origine germană sunt aşezaţi în regiunile Sibiului, Bistriţei şi Ţara Bârsei, în teritorii cu autonomie
proprie pe parcursul Evului Mediu. Buni meşteşugari, saşii au contribuit la dezvoltarea economică a voievodatului. Au
întemeiat oraşe tip burg, după model apusean (Sibiu, Braşov, Sighişoara). Regalitatea maghiară le-a acordat largi
privilegii, confirmate în documentul Bula de Aur a Saşilor (Andreanum) a regelui Andrei al II-lea în 1224. Secuii, au
avut rol de avangardă a oştilor maghiare în timpul cuceririi Transilvaniei. Au fost aşezaţi în zonele Tîrnavelor şi sud-
estul Transilvaniei, având rol militar şi au beneficiat de largă autonomie.
Cavalerii teutoni au fost colonizaţi în 1211 în Ţara Bârsei în scopuri militare şi religios (extinderea religiei catolice).
În urma unor neînţelegeri cu regalitatea maghiară (nerespectarea înţelegerilor) au fost alungaţi din Transilvania în
1225.
Evolutia Transilvaniei in cadrul regatului maghiar
Transilvania fusese organizata ca un voievodat,ceea ce sugereaza ca isi mentinea o anumita individualitate politico-
administrativa in cadrul regatului maghiar. Conducerea sa se baza pe colaborarea „starilor” sau „natiunilor”
privilegiate, precum nobilimea maghiara, patriciatul si fruntasii secuilor. Fruntasii romanilor au facut initial parte
dintre starile privilegiate , dar din secolul al XIV-lea , ei sunt exclusi treptat din randul acestora. In 1366, in contextul
afirmarii independentei romanilor la sud si est de Carpati, ca si al optiunii statelor extracarpatice pentru ortodoxie,
regele Ludovic I conditioneaza calitatea de nobil de apartenenta la catolicism.In acest fel, nobilii romani care doresc
sa isi pastreze statutul accepta catolicismul si treptat se maghiarizeaza.
Dupa infrangerea armatei maghiare in fata turcilor la Mohacs in 1526 si prabusirea regatului ungar in 1541,
Transilvania se organizeaza ca un principat autonom sub suzeranitate otomana. Institutia voievodului disparea treptat,
iar congregatiile nobiliare se transforma in adunare a privilegialitor, Dieta.
Imperiul Otoman a fost nevoit, prin pacea de la Karlowitz (1699), să confirme pierderea controlului
său asupra Transilvaniei.Dupa instalarea stapanirii habsburgice in Transilvania, la sfarsitul secolului al XVII-lea,
aceasta era organizata potrivit diplomei Leopoldine din 1691,fiind o provincie habsburgica, al carui Imparat era ales
de Dieta si confirmat de Curtea de la Viena.
 Formarea Dobrogei
In spatiul dintre Dunare si Marea Neagra,in secolul X, izvoarele epigrafice si cele scrise mentioneaza existenta unei
autonomii locale conduse de Jupan Dimitrie, atestat de inscriptia slavona de la Mircea Voda, de pe la 943.
Tot in Dobrogea, in secolul XI, lucrarea „Alexiada” scrisa de printesa bizantina Ana Comnena, fiica imparatului
Alexios I Comnenul, atesta existenta a trei autonomii locale conduse de Tatos, cu resedinta la Dristor, Sestlav, cu
resedinta la Vicina si Sacea, cu resedinta la Pestlav.
Nucleul statului a fost reprezentat de Tara Cavarnei unitate politica aflata sub autoritatea religioasa a Patriarhiei de
la Constantinopol, cu centrul la Caliacra, condusa de Balica intre 1346 si 1354.Urmasul acestuia, Dobrotici, a extins
teritoriul statului pana la gurile Dunarii, intrand in conflict cu genovezii de la Vicina si Chilia.Ivanco, a incheiat un
tratat de pace si comert cu genovezii si a batut propria modena.In 1388 a participat la luptele cu otomanii, murind in
lupta. Tot in acea perioada, Dobrogea risca sa fie transformata in pasalac. Astfel, domnul Tarii Romanesti, Mircea cel
Batran, a luat in stapanire Tara Dobrogei.Acest eveniment contura inceputul unui proces de unificare a Tarilor
Romane, care nu s-a putut desfasura din cauza conditiilor externe nefavorabile.Dupa cativa ani de viata unitara in
componenta Tarii Romanesti, Dobrogea, asemenea altor state balcanice, a fost inclusa in componenta Imperiului
Otoman.

Formarea Tarii Romanesti

In deceniile care au urmat invaziei tataro-mongole, izvoarele istorice comunica despre autonomii locale, cu un
caracter mai avansat. Astfel, in 1247, regele maghiar preconiza sa amplasese in Banat si Oltenia, ordinul religios al
Cavalerilor Ioaniti.Printr-o diploma speciala cavalerilor li se acordau mari privilegii, dar ei au ales sa nu se stabileasca
aici.Din diploma s-a aflat de existenta a cinci autonomii locale dupa cum urmeaza:Voievodatul lui Litovoi, in nordul
Olteniei, Voievodatul lui Seneslau,situat in Arges si Dambovita, cnezatul lui Ioan situat intre Jiu si Olt, cnezatul lui
Farcas in Valcea si Tara Severinului situata in Mehedinti. In principal, cele doua voievodate au constituit nucleele
statale de unde a pornit constituirea statului medieval Tara Romaneasca. Sfarsitul secolului al XIII-lea reprezinta
momentul de biruinta al statalitatii romanesti care va continua timp de un secol si jumatate.
In cazul Tarii Romanesti, prima incercare de unificare a autonomiilor locale a pornit din dreapta Oltului,de la
voievodatul lui Litovoi,un urmas al acestuia cu acelasi nume, a profitat de dificultatile politice din Ungaria, a extins
autoritatea sa la sud de Carpati si nu a mai recunoscut suzeranitatea maghiara. In urma luptei cu regele maghiar,
Litovoi moare, iar fratele lui, Barbat, este luat prizonier si rascumparat cu o suma mare de bani, reinstaurandu-se
suzeranitatea maghiara.
Desi actiunea lui Litovoi a esuat, demonstreaza evolutia societatii romanesti spre statul unificat.Traditia pastrata de
cronicile muntene vorbeau despre venirea legendarului Negru Voda din Fagaras, care pe la 1290 a „descalecat” Tara
Romaneasca. Samburele de adevar al legendei consta in faptul ca este demonstrata o oarecare contributie a romanilor
din spatiul intracarpatic, in special Tara Fagarasului, la constituirea statului medieval romanesc.
A doua actiune de constituire a pornit din stanga Oltului, de la voievodatul lui Seneslau, unde un urmas al acestuia,
fiul lui Tihomir, Basarab I, este primul domn al Tarii Romanesti atestat documentar, in perioada circa 1310-1352.
Perioadei de criza politica din regatul Ungariei i se pune capat prin venirea la tron a lui Carol Robert, din dinastia
franceza de Anjou, preocupat in primii ani de domnie de refacerea unitatii regatului.
In 1324, Carol Robert il numeste pe Basarab I „voievodul nostru transalpin”, acesta recunoscand la randul lui
suzeranitatea maghiara.
Dar existenta unui stat putemic si a unui conducator pe masura reprezentau o piedica in calea tendintelor hegemonice
ale maghiarilor.Stapanirea asupra Banatului de Severin si inrautatirea realtiilor dintre cei doi conducatori au
determinat desfasurarea expeditiei militare maghiare impotriva lui Basarab I, organizata in perioada 9-12 noiembrie
1330, la Posada. Aceasta a fost soldata cu infrangerea armatei conduse de Carol Robert de Anjou, de catre armata lui
Basarab I. Izvorul istoric care prezinta acest eveniment este Cronica Pictata de la Viena, care nareaza despre locul
ingust al bataliei, despre infrangerea nobilimii maghiare si despre armata lui Basarab aflata pe inaltimi, aruncand cu
bolovani si sageti asupra armatei dusmane.
Astfel , Basarab a obtinut independenta Tarii Romanesti, unind autonomiile din stanga si dreapta Oltului precizate in
Diploma Ioanitilor si stabilind capitala la Curtea de Arges.
Formarea Moldovei
La est de Carpati, izvoarele istorice rusesti si papale, mentioneaza existenta unor autonomii locale sub forma tarilor,
precum Tara Boholovenilor, Tara Berladnicilor si Tara Sipenitului, si sub forma de codri, precum Codrii Cosminului,
Codrii Hertei, Codrii Lapusnei,Cosdrii Orheiului.In Nordul Moldovei se constituie astfel un nucleu statatl de la care a
pornit constituirea statului medieval Moldova.
Din secolul XIII-lea teritoriul Moldovei se afla sub dominatia tatarilor, care isi stabilisera un centru politic la gurile
Dunarii. Pe aici trecea si importantul drum comercial,aflat sub controlul Hoardei de Aur, care lega zone din Europa
Centrala cu Marea neagra, ceea ce a favorizat in mare masura unificarea economica a acestui spatiu.
Unirea formatiunilor prestatale a fost favorizata de lupta regalitatii maghiare pentru inlaturarea dominatiei tatare si de
succesele lui Basarab.
Sub impulsul evenimentelor din Tara Romaneasca, la est de Carpati se va constitui statul independent Moldova, „cea
de-a doua libertate romaneasca”, potrivit lui Nicolae Iorga.
Procesul istoric care a condus la constituirea statului medieval Moldova este impartit in doua etape pe parcursul
secolului al XVI-lea. O prima etapa s-a desfasurat intre anii 1352 si 1353, avand la baza traditia istorica a
„descalecatului lui Dragos”, fruntas al romanilor maramureseni. Dragos venise din Tara Maramuresului, in timpul
vanatorii unui bour la est de Carpati, unde in valea raului Moldova, a „descalecat” Tara Moldovei. Acesta aa fost
numit de regele Ungariei Ludovic I conducatorul Moldovei mici, sau a marcii unitate politico-administrativa,
organizata la granita cu scopul de a apara zona respectiva.
Nemultumirile romanilor maramureseni fata de politica regelui maghiar de desfiintare a autonomiei Maramuresului au
condus la o incercare de inlaturare a dominatiei ungare, avandu-l in frunte pe Bogdan din Cuhea. Acesta a trecut la est
de Carpati in 1359.
A doua etapa a unificarii s-a desfasurat intre anii 1359 si 1365, prin inlaurarea de catre Bogdan a urmasilor lui Dragos,
Sas si Balc,urmata de unificarea formatiunilor politice din nordul si centrul Moldovei, stabilind capitala la Baia.
In timpul lui Bogdan au fost respinse intentiile hegemonice ale Imperiului maghiar, astfel ca, regele Ludovic I a fost
nevoit sa recunoasca independenta statului medieval.

A DOUA JUMATATE A SECOLULUI AL XVI-LEA

Consolidarea statelor medievale extracarpatice s-a realizat in timpul urmasilor intemeietorilor, in a doua jumatate a
secolului al XVI-lea, si a constat in reglementarea relatiilor cu statele vecine, adoptarea unor masuri pentru
dezvoltarea vietii economice, crearea si organizarea institutiilor statale si desavarsirea unificarii teritoriale in cazul
Moldovei.In vreme ce, la sud si la rasarit de Carpati, romanii isi consolidau independenta, in Transilvania se producea
evolutia inversa, aceasta fiind tot mai profund integrata in structurile regatului maghiar.Aceasta evolutie divergenta
este una din principalele cauze pentru care, in conditiile in care in perioada medievala,in Europa se constata o tendinta
destul de raspandita de unificare teritoriala a populatiilor de acelasi neam, in spatiul romanesc se mentine diviziunea
politica. Pe de alta parte, constituirea statelor medievale romanesti extracarpatice a creat cadrul propice unei dezvoltari
economice si culturale care au permis, alaturi de lupta impotriva expansiunii otomane, conservarea identitatii
poporului roman.

TARA ROMANEASCA
In vremea regelui Ludovic de Anjou (1342-1382), Ungaria si Tara Romaneasca actioneaza impreuna impotriva
dominatiei tatare de la gurile Dunarii si de la est de Carpati. Un rol important il are si urmasul lui Basarab I, Nicolae
Alexandru (1352-1364) care consolideaza independenta statului adoptand titlul de "domn autocrat" si Intemeiaza
Mitropolia Tarii Romanesti in 1359 ,cu sediul la Curtea de Arges sub autoritatea directa a Patriarhiei
Constantinopolului.
Fiul sau, Vladislav (1364-1376) reuseste sa depaseasca cu pricepere conflictele politice, religioase si militare cu
regele Ludovic .Respinge un prin atac otoman la Dunarea de Jos si organizeaza institutii1e civile si ec1eziastice ale
statului. Vladislav I ia titlul de ,,Io,Vladislav, mare voievod, domn si singur stapanitor a toata Ungrovlahia". Asadar,
se reconfirma statutul de sine statator al Tarii Romiinesti.

MOLDOVA
Lațcu, fiul lui Bogdan, este succesorul sau in perioada 1365-1375; intra in legatura cu papalitatea, cu scopul de a
contracara tendintele lui Ludovic I,care va accepta constituirea unei episcopii catolice la Siret, in 1370. Latcu va fi
recunoscut ca duce al Moldovei.
Petru Musat (1376-139 1) organizeaza tara din punct de vedere statal si se afirma in plan international. In 1387 sunt
puse bazele mitropoliei Moldovei, cu sediul la Suceava, care va fi recunoscuta de Patriarhia de la Constantinopol abia
in anul 1401, in timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Pentru a contracara tendintele expansioniste ale Ungariei,
acesta se orienteaza spre o alianta cu Polonia. Astfel, a incheiat un tratat cu regele Poloniei, Vladislav Jagiello, fiind o
relatie de vasalitate.
Roman I (1391-1394) va elibera teritoriul sud-estic pana la Nistru si Marea Neagra de sub dominatia tatara si se va
intitula in 1393 drept "voievod si domn singur stapanitor al Tarii Moldovei, de la munte pana la Mare". Noul stat
Moldova, al carui proces de formare se incheie in timpul lui Roman I este recunoscut si in Europa vremii.
INSTITUTII CENTRALE
DOMNIA
Dupa constituirea ca state in secolul al XIV-lea, se constata un lent proces de consolidare institutional. Principalele
caracteristici ale acestuia constau in imprumutarea modelului roman si romano-bizantin, influentate de modele slave.
Institutia centrala in Tara Romaneasca si Moldova a fost domnia, asumata de un mare voievod si domn. Domnia era
elective, ereditara si viagera.Termenul de “domn” provine din limba latina “dominus”, titlu purtat de sefii statului
roman in timpul Dominatului si desemneaza stapanul supreme al tarii si al supusilor. Domnul era si singur stapanitor
sau “autocrat”, desemnand faptul ca el era suveran, iar statul sau era independent. Se considera ca puterea domnului
era de origine divina, fapt marcat in titlul official prin formula “din mila lui Dumnezeu” ).Introducerea în titulatura
domnilor înaintea numelui “Io” prescurtare a lui Ioannes ,cel ales de Dumnezeu, sugereaza de asemena sursa divină a
puterii.
Succesiunea la tron se face ape baza principiului ereditar-electiv.Domnul era ales dintre membrii celor doua familii
domnitoare, Musatinii in Moldova si Basarabii in Tara Romaneasca. Domanul era ales de catre Adunarea Tarii,
formata din categoriile sociale privilegiate si anume, boierii clerul si curtenii.
Atributiile domnului erau foarte largi.Prerogativele executive erau de a asigura ordinea interna, numea si revoca
dregatorii, acorda privilegii si ranguri boieresti.Din punct de vedere legislative, domnul era “lex animate”, tradus prin
legea vie, in aceasta calitate, el emitea acte normative. Atributiile judecatoresti erau de a pronunta pedeapsa cu
moartea si de a gratia. In plus, acesta era comandantul supreme al armatei, fixa taxele si impozitele si reprezenta tara
in politica externa.
In exercitarea prerogativelor sale cutrente, domnitorul era ajutat de Sfatul domnesc. Alcatuita initial din toti marii
boieri, aceasta institutie a ajuns, incepand cu secolul al XV-lea, sa fie formata doar din boieri cu dregatorii si membrii
clerului inalt.
Cele mai importante dregatorii erau cea de Mare Ban al Olteniei si cea de Portar al Sucevei.Un pas important a
inregistrat politica de centralizare a puterii in urma aparitiei cancelariei domnesti, in fruntea careia s-a aflat marele
logofat. Printre membrii Sfatului Domnesc se mai numarau si vornicul(seful curtii domnesti), vistiernicul, spatarul,
postelnic.Membrii Sfatului Domnesc il asistau pe domn la scaunul de judecata, il secondau in gestionarea puterii si
participau la incheierea tratatelor cu puterile vecine.
Totodată, domnia a avut un rol foarte important în lupta pentru apărarea integrităţii statelor medievale româneşti
,prin reprezentanţi de seamă, precum Mircea cel Bătrân secolul XIV-lea, Vlad Ţepes si Ştefan cel Mare in secolul
XV, Mihai Viteazul in secolul al XVI-lea, Matei Basarab si Vasile Lupu in secolul al XVII-lea, iar la inceputul
secolului al XVIII-lea Constantin Bancoveanu si Dimitrie Cantemir.
Domnia evoluează în condiţiile raporturilor cu boierii.
În sec. al XV-lea, domnii puteau confisca proprietatea boierilor care unelteau sau trădau şi puteau aplica pedeapsa
cu moartea. În acest context putem aminti domnia lui Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, care au reuşit să întărească
autoritatea domniei în raport cu marea boierime.
Spre sfârşitul secolului XV şi în secolul XVI, dominaţia otomană se accentuează, iar aceasta are ca rezultat
restrângerea autorităţii domnilor. Boierii încep să exercite un adevărat control asupra domnului. Aceştia conduc viaţa
politică, susţinând candidaturi la tron sau semnând înţelegeri cu suverani creştini şi chiar cu otomanii.
În secolul XVII, otomanii îşi impun controlul asupra domniei, deoarece domnii sunt tot mai mult numiţi de sultan, şi
nu aleşi în ţară. Domniile sunt cumpărate, iar domnii încep să nu mai aibă dreptul la politică externă proprie.
În secolul XVIII, turcii instaurează regimul fanariot înlocuind domnul pământean cu unul adus din cartierul Fanar
al Istanbulului (Constantinopol). În acest context domnia îşi pierde caracterul pământean şi poziţia, întrucât domnul
este considerat un dregător al Imperiului Otoman, putând fi schimbat sau numit în funcţie de interese. Durata domniei
este scurtă (2, 5-3 ani) şi este cumpărată cu mari sume de bani, se limitează accesul boierilor pământeni în instituţiile
statului.
Au existat însă şi domnitori fanarioţi care prin reformele realizate au contribuit la modernizarea societăţii
româneşti Constantin Movrocordat (1730-1769) a domnit de zece ori alternativ în Ţara Românească şi Moldova.
Reformele sale au fost în domeniul finanţelor, administraţiei şi mai ales în domeniul social. Prin reforma socială a
desfiinţat şerbia: rumânia (1746 în Ţara Românească) şi vecinia (1749 în Moldova)1. Foştii ţărani dependenţi au
devenit liberi, dar erau lipsiţi de pământ.

1
 Desi domnitorii fanarioti se asemanau unor despoti luminati,domiile lor nu au avut intotdeuna rezultatul
scontat.Durata scurta a domniilor, cele sase razboaie intre marile puteri in care au fost implicate principatele in timpul
fanariotilor, epidemiile de ciuma si conflictele latente sau fatise dintre marea boierime si domnitorii greci, au facut ca
domniile fanariote sa fie percepute intr-o maniera negativa in raport cu epocile istorice anterioare.

BISERICA

Biserica a avut un rol deosebit de important in Evul Mediu.Dotata cu o puternica organizare, biserica se afla in inima
sicoetatii medievale, iar locuitorii Europei traiau sentimentul apartenentei la aceeasi comunitate, crestina.Biserica
medievala legimita toate institutiile si drepturile,inclusiv statele medievale si pe suveranii lor.Religia ortodoxa era
prezenta in fiecare clipa a vietii omului medieval.Prin puterea sa spirituala, politica si economica, biserica integra
viata tuturor, mentinand un echilibru in societate.
Biserica romaneasca era dependenta de Patriarhia de la Constantinopol si organizata sub forma de mitropolie si avea
in fruntea sa un mitropolit.Acesta era considerat al doilea demnitarr in stat, cel dintai sfetnic al domnului. Mitropolia il
incorona si ungea cu mir pe domn,fiind subordonata acestuia. In Tara Romaneasca, mitropolia a fost infiintata din
initiativa domnului Nicolae Alexandru in anul 1359.Primul mitropolit al Tarii Romanesti a fost Iachint din Vicina, In
Moldova, prima mitropolie a fost infiintata de Petru Musat pe la 1387, dar recunoscuta de Patriarhia de la
Constantinopol abia in 1401,in timpul domnitorului Alexandru cel Bun.Primul mitropolit al Moldovei a fost Iosif. Alti
mitropoliti importanti au fost: Teoctist in Moldova in secolul al XV-lea, Eftimie in Tara Romaneasca, in secolul XVI-
lea, Varlaam si Dosoftei in Moldova in secolul al XVII-lea si Antim Ivireanul in Tara Romaneasca la inceputul
secolului al XVIII-lea.
Biserica s-a bucurat de atentia si protectia domniei, confirmata de inaltarea de lacasuri Inzestrate cu mosii, cu carti si
obiecte de cult. Ctitorii domnesti: Cozia, Arges (In Tara Romaneasca), Voronet, Putna, Sucevita (in Moldova).

CONCLUZIA
Formarea statelor medievale romanesti reflecta unificarea politica si evolutia civilizatiei romaesti de la formatiunile
prestatale la voievodatul unic.Acest fenomen a fost caracteristic intregului spatiu romanesc, dar in Transilvania a fost
stopat de cucerirea de catre regatul maghiar, iar in Dobrogea de catre Imperiul Otoman.Statele romanesti medievale au
derulat, prin intermediul institutiilor lor, o politica activa si eficienta, menita sa le asigure bunastarea , dar si
supravietuirea din pricina vecinilor expansionisti.
Întemeierea statelor medievale româneşti reprezintă un moment de o deosebită importanţă pentru istoria românilor,
deoarece acestea au constituit cadrul necesar afirmării şi evoluţiei civilizaţiei româneşti în contextul istoriei europene