Sunteți pe pagina 1din 156

Sandra Brown

Sandra Brown

FASCINAŢIE

The Thrill of Victory (1986)

~2~
FASCINATIE

Cuprins

Prolog........................................................................................5

Capitolul 1...............................................................................11

Capitolul 2...............................................................................21

Capitolul 3...............................................................................32

Capitolul 4...............................................................................42

Capitolul 5...............................................................................52

Capitolul 6...............................................................................61

Capitolul 7...............................................................................71

Capitolul 8...............................................................................83

Capitolul 9...............................................................................94

Capitolul 10...........................................................................107

Capitolul 11...........................................................................119

Capitolul 12...........................................................................128

Capitolul 13...........................................................................138

~3~
Sandra Brown
Epilog....................................................................................150

~4~
FASCINATIE

Prolog

- Ramsey e făcut foc pe tine, Mackie.


Comisionarul care se întîlnise cu celebrul
autor de cronici sportive., chiar în faţa liftului, era gata-
gata să se împiedice. Se grăbise foarte tare să-l ajungă
din urmă, străbătînd holul clădirii celui mai important ziar
din oraş, Dallas Tribune. Dar Judd Mackie nu păru prea
impresionat de ameninţare. I se mai întîmplase să fie în
dizgraţia redactorului-şef. Se îndreptă direct spre
automatul de cafea. Licoarea din aparat era atît de
vîscoasă şi de neagră, încît Judd glumea adesea, spunînd
că resturile erau folosite pentru a umple găurile din
asfaltul de pe autostrada North Central.
- M-ai auzit, Mackie?
- Te-am auzit, Addison. Ai o monedă?
în buzunarele pantalonilor lui - scumpi, însă niciodată
călcaţi - nu găseai niciodată suficienţi bani. Toată lumea
ştia că nu avea bani la el. Era absurd, însă acum cerea
bani de la un tip a cărui vîrstă, dar şi salariu erau pe
jumătate cît ale lui.
- Ramsey mai are puţin şi dă în fiert, zise comisionarul
în timp ce-i întindea idolului lui un pumn de monede.
- Aşa e el de obicei. Mackie se uita cu atenţie la ceaşca
pe cale de a se umple cu cafea. Singurele ei calităţi erau
fierbinţeala şi culoarea închisă, opacă, la fel ca a
ochelarilor de soare, pe care nu şi-i scosese încă de la
ochi, cu toate că intrase în clădire cu mai mult de cinci
minute în urmă.
În timp ce sorbea din ceaşca de plastic, lentilele
ochelarilor i se aburiră, amintindu-i astfel de prezenţa lor.
~5~
Sandra Brown
îşi scoase ochelarii şi-i băgă în buzunarul de la piept al
sacoului, care nu arăta mai bine decît pantalonii. Privirea
îi era înceţoşată; albul ochilor îi era împînzit cu vinişoare
roşii.
- Mi-a spus să te aştept la lift şi să te aduc personal în
biroul lui.
- Chiar că e supărat. Ce-am mai făcut de data asta?
întrebă Judd, fără să pară prea îngrijorat. Michael Ramsey
era mai mereu furios pe el.
- Am să-l las să-ţi spună personal. Vii de bunăvoie?
întrebă comisionarul, circumspect.
Judd îi aruncă o privire încărcată de milă.
- Haide. Deschide-mi drumul.
Addison Somethingorother, student al Universităţii
Southern Methodist, secţia ziaristică, lucra o jumătate de
normă la Dallas Tribune. în prima lui zi de serviciu, Judd îi
întinsese o batistă îndelung folosită, pe care o pescuise
dintr-un buzunar, nici el prea curat, şi-i sugerase să se
cureţe după urechi. Cum Addison păruse jignit, Judd îl
bătuse prieteneşte pe spate, spunîndu-i că nu voise să-l
necăjească, şi-i dăduse cel mai bun sfat pe care-l putea
oferi unui aspirant la cariera de ziarist, sfat pe care ar fi
făcut foarte bine dacă l-ar fi urmat chiar el:
- Programul este extrem de lung, plata este mizerabilă,
condiţiile de lucru sînt, practic, inexistente şi nu poţi
spera decît să ajungă cineva să citească ceea ce ai scris
înainte ca ziarul să fie ronţăit de cîine, umplut de
găinaţuri de vrăbii sau folosit ca ambalaj pentru puiul
vreunei gospodine.
Dar Addison nu fugise speriat de cuvintele lui, pe care
părea să nu le fi luat prea în serios. Judd ar fi continuat să
ironizeze idealismul lui Addison, dacă nu şi-ar fi amintit că
şi ochii lui străluciseră la fel, atunci cînd se aflase la
începutul carierei sale.
Sclipirile din ochi lui dispăruseră de mult. Din cînd în
cînd însă, atunci cînd îl cuprindea melancolia, îşi amintea
~6~
FASCINATIE
de vremurile în care îl copleşeau ambiţii de mărire. Dar
avea să afle curînd cît de vane erau acele visuri ale sale şi
ce feste urîte îţi joacă, adesea, viaţa.
Dimineaţa era pe sfîrşite, iar în încăpere domnea o
activitate febrilă. Reporterii făceau ultimele retuşuri la
articolele scrise cu o noapte înainte. Unii vorbeau la
telefon, sprijinindu-şi receptoarele cu bărbia. Curierii
forfoteau printre birouri, aducînd colete şi corespondenţa,
încă nedeschisă.
Mai erau cîţiva tipi care, pur şi simplu, îşi pierdeau
vremea pe acolo, fumînd, sorbind din cafea, aşteptînd o
ştire care să merite efortul lor sau cine ştie vreo inspiraţie
divină.
- ... şi arabii. Dar atunci, Israelul... Bună, Judd. Ce-ai
zice dacă...
- Aşa că i-am spus: Uite ce e, dă-mi înapoi cheile. A,
bună Judd. Şi ea mi-a zis...
- ... să-mi vîndă un pont. Bună, Judd. Cineva trebuie să-
şi rişte gîtul şi să se intereseze de asta.
Mackie dădu din cap, în semn de salut către colegii lui,
în timp ce-l urma pe Addison. Străbătură împreună
încăperea înţesată de birouri, apoi ieşiră pe un hol
acoperit cu mochetă, care ducea spre biroul redactorului-
şef.
- Ai venit, în sfîrşit, zise secretara acestuia, exasperată.
De vreme ce nu are încă o patrulă, era cît pe ce să mă
trimită în căutarea ta. Îţi mulţumesc, Addison. Te poţi
întoarce la treburile tale.
Comisionarul nu părea prea. dornic să plece tocmai
acum, cînd urmau artificiile. Dar secretara lui Ramsey era
la fel de inflexibilă ca şi şeful ei. Se îndepărtă, mormăind.
- Bună, păpuşă. Ce s-a întîmplat? Judd ochi coşul de
gunoi cel mai apropiat, în care aruncă paharul de plastic,
gol de-acum. Toarnă-mi şi mie o cafea adevărată, vrei?
Secretara îşi puse mîinile în şolduri.

~7~
Sandra Brown
- Arăt cumva a chelneriţă?
Judd îi făcu cu ochiul şi-i aruncă acea privire a lui,
care rareori dădea greş.
- Arăţi exact ca un milion de dolari. Şi intră repede în
biroul şefului, fără să mai aştepte vreun comentariu
despre complimentul deloc măgulitor.
De partea cealaltă a uşii îl întîmpină fumul dens,
înecăcios, produs de primele două dintre cele patru
pachete de ţigări pe care Michael Ramsey le fuma zilnic.
Cînd Judd intră în cameră, o ţigară fumega în scrumieră,
iar o alta îi atîrna lui Michael în colţul gurii.
- Era şi cazul. Faţa îi era congestionată de furie.
Judd se trînti pe un scaun îmbrăcat în piele.
- Să ce?
- Să nu faci pe deşteptul cu mine, Mackie. De data asta
ai încurcat-o!
Secretara lui Ramsey îi aduse ceaşca cu cafea cerută.
Judd îi mulţumi cu un zîmbet şi o altă privire sugestivă
care, din păcate, nu avea şi urmări. O ştia prea bine.
După ce ieşi secretara, Ramsey expiră un veritabil nor
de fum înţepător.
- Ai ratat cel mai mare eveniment din lumea tenisului.
Judd, care-şi fripsese limba cu cafeaua, reuşi să
izbucnească totuşi în rîs.
- Tenis? De-aia făceai mutrele alea? Din cauza unui
nenorocit de meci de tenis? Cînd am văzut cît erai de
nervos, am crezut că am dat faliment. Ce s-a întîmplat?
Iar l-a jignit McEnroe pe vreunul dintre arbitrii de linie?
- Stevie Corbett a avut un colaps în timpul meciului de
azi-dimineaţă, de la Lobo Blanco.
Expresia lui Judd se schimbă. Ceva îi atrăsese, brusc,
atenţia. îşi duse ceaşca - de data asta, de porţelan
autentic - la buze şi-l privi pe Ramsey. Acesta îşi stinse
ţigara din scrumieră şi mai trase un ultimul fum din cea
pe care o ţinea între buze, împrăştiind scrumul pe tot
biroul.
~8~
FASCINATIE
- Cum adică „a avut un colaps”?
- Păi nu ştim, de vreme ce n-am avut nici un om de-al
nostru acolo, îi răspunse dulce Ramsey. Starul reporterilor
noştri, cel mai bine plătit din breaslă, a dormit pînă tîrziu
în dimineaţa asta.
- Gata cu sarcasmele, da? Şi ce dacă am dormit? Mare
lucru. Ce i s-a întîmplat domnişoarei Corbett? S-a
împiedicat şi a căzut în nas?
- Nu, nu s-a împiedicat. Din fericire, fotograful nostru s-
a prezentat la datorie, chiar dacă tu n-ai apărut. Mi-a spus
că a avut un colaps.
- Adică a leşinat?
- Adică a căzut lată, cît era de mare, în mijlocul
terenului.
- Doamne, ce vocabular poţi să ai!
Ramsey se învineţise de furie.
- Dac-ai fi fost acolo, ai fi găsit tu o altă expresie.
- Dar nu era neapărată nevoie să merg eu acolo, se
apără Judd. Toată lumea era sigură că Stevie Corbett
avea s-o bată fără probleme pe italiancă.
- Ei bine, n-a fost aşa. Meciul s-a încheiat prin forfeit. A
părăsit turneul.
- Şi cînd te gîndeşti că, după ce a cîştigat Open-ul
francez, meciurile de acum nu aveau cum să-i pună
probleme. Tocmai mă pregăteam să asist la cîteva dintre
meciurile mai interesante, din după-amiaza asta.
- Cînd aveai să-ţi revii din mahmureală, zise Ramsey,
acru. Oricum, ai ratat un reportaj de senzaţie despre
colapsul lui Stevie Corbett, petrecut în faţa concitadinilor
ei, care au putut să se lupte cu traficul la o oră de vîrf, ca
să vină şi să o vadă jucînd. Pe cînd tu erai încă în vîrful
patului.
- Ce-aţi aflat pînă acum?
- Nimic. Antrenorul ei a citit o declaraţie formală din trei
propoziţii, în care nu a spus, practic, nimic.

~9~
Sandra Brown
- La ce spital au dus-o? Judd îşi revizuia deja în minte
lista surselor în care se putea încrede, din rîndul
personalului medical. Lista celor care erau în stare să-şi
vîndă chiar şi mama, pentru o sumă bunicică.
- Nu e la spital.
- N-au dus-o la spital? îl copleşi un val de adrenalină.
Creierul îi lucra febril. Scoase un hohot de rîs răguşit şi
mai luă o înghiţitură din cafeaua pe care o uitase pe un
colţ al mesei. Am impresia că a cam sărit calul, Mike.
Mititica, drăgălaşa Stevie, a avut, probabil, o noapte grea.
Ca şi mine, dealtfel.
Ramsey clătină din cap cu încăpăţînare.
- A trebuit să fie scoasă pe targă de pe teren. Este ceva
mult mai grav decît o „noapte grea“. îi aruncă lui Judd o
privire severă care-l ţintui pe scaun. Trebuie să afli exact
ce s-a întîmplat... înaintea oricui. Eşti într-o cursă contra-
cronometru. Povestea a fost deja difuzată la radio. Mă mir
că n-ai auzit nimic în timp ce te îndreptai încoace.
Judd clătină din cap.
- N-am dat drumul la radio. Mă durea capul.
- Mi-am imaginat, la de aici. Ramsey îi întinse o folie de
aspirină celui mai inspirat şi mai incisiv reporter al lui,
care era, totodată, şi cel mai exasperant. Ţinea mereu
cîteva aspirine la îndemînă, pentru Judd. la trei o dată, ca
să-ţi revii, şi află tot ce se poate despre Stevie Corbett.
Vreau un reportaj complet pentru ediţia de seară.
Judd privi către ceas.
- Aveam şi eu o... întîlnire, la prînz.
- Anuleaz-o.
- Nu. Se ridică leneş de pe scaun. Nu e nevoie. Am s-o
sun pe tînăra doamnă şi-i voi spune că decalăm întîlnirea
cu vreo două-trei ore. Pînă atunci povestea lui Stevie
Corbett va fi gata de tipar.
Ajuns în pragul uşii, îl salută ironic pe Ramsey.
- Să ştii, Mike, că dacă n-o s-o iei mai uşor, o să mori de
tînăr.
~ 10 ~
FASCINATIE
Lăsă uşa deschisă în urma lui. Toţi cei din împrejurimi
au putut astfel să audă din gura lui Ramsey o expresie
care nu-i flata deloc nici pe Judd şi nici pe mama lui.

Capitolul 1

- Oh, Doamne, tu erai.


Stevie Corbett stătea în pragul uşii pe care tocmai o
deschisese. Era îmbrăcată într-un kimono scurt, petrecut
peste sîni, prins într-un cordon simplu, de jur împrejurul
taliei. Mătasea uşoară, vernil, arăta la fel de proaspătă şi
de răcoroasă precum un pepene dat în pîrg.
Toate aceste detalii au fost remarcate de cronicarul
sportiv. Dar el era ultima persoană pe care dorea ea s-o
vadă în acele momente.
- Credeam că e altcineva, continuă ea.
- Evident. Şi cine-i norocosul căţelandru pe care-l
aşteptai? Tonul era vag insinuant.
- Doctorul mi-a promis că-mi va trimite nişte
medicamente. Credeam că e băiatul de la farmacie.
Dar pentru asta s-au inventat vizoarele, îi reaminti
Judd, făcînd un semn spre orificiul din uşă.
- Nu m-am gîndit să mă uit pe acolo.
- Erai preocupată de cu totul alte lucruri, nu-i aşa?
Ea privi pe după umerii lui laţi, sperînd să-l zărească pe
mesagerul aşteptat.
- Da.
- Cum ar fi, de exemplu, să te faci de rîs azi-dimineaţă
la Lobo Blanco Tennis Center.
Stevie îi aruncă o privire tăioasă.
- Ca de obicei, foloseşti expresii nelalocul lor, domnule
~ 11 ~
Sandra Brown
Mackie.
- Eu aşa am auzit.
- Aşa ai auzit? N-ai fost acolo? Se întristase deja. Ce
păcat! Ţi-ar fi făcut mare plăcere să mă vezi umilindu-mă.
El zîmbi. Ridurile din jurul ochilor i se adînciră.
- Dacă ai nevoie de un umăr pe care să plîngi, mă ofer
voluntar. Ce-ar fi să mă inviţi înăuntru şi să-mi povesteşti
tot ce s-a întîmplat?
- Ce-ar fi să te duci naibii? îi zise ea cu un zîmbet
angelic, ce contrasta cu ceea ce tocmai spusese. N-ai
decît să citeşti în ziar. La rubrica „Competiţii”.
- N-am să găsesc nimic acolo. Cei de la ziar n-au reuşit
să afle mare lucru.
- Iar tu nu ai nici scrupule, nici talent, nici gust. Şi eşti
total lipsit de modestie.
El fluieră lung.
- Căzătura de azi-dimineaţă se pare că nu ţi-a
îmbunătăţit deloc starea de spirit.
- Sînt extrem de drăguţă cu oricine, cu excepţia ta. Şi
de ce-aş fi? Nu sînt o ipocrită. De ce să mă port frumos cu
gazetarul care scrie articole scandaloase la adresa mea?
- Cititorii mei se aşteaptă la comentarii acide din partea
mea. Este un lucru care mă reprezintă, este imaginea
mea. Aşa cum cosiţele tale lungi şi blonde sînt imaginea
ta.
Întinse mîna şi-şi trecu degetele prin părul mătăsos,
care depăşi linia umerilor, urmărind curba graţioasă a
sînilor.
Stevie îi îndepărtă mîna şi-şi împinse părul spre spate.
- Am anunţat deja că nu dau nici un fel de declaraţii
presei. Tu cum de n-ai auzit încă de asta?
- Eu ştiu pe cine trebuie să mituiesc, ca să obţin o
adresă sau ceva asemănător. Dar de ce eviţi presa?
- Nu mă simt bine, domnule Mackie. Şi cu siguranţă, nu
sînt în stare să-ţi ascult insultele. Dacă aş fi ştiut că tu
eşti la uşă, nici nu m-aş fi obosit să-ţi deschid. Te rog să
~ 12 ~
FASCINATIE
pleci.
- Doar o întrebare?
- Nu.
- De ce ai leşinat?
- La revedere.
Îi trînti uşa în faţă, gata-gata să-i prindă un crîmpei de
haină. îşi odihni, pentru o clipă, fruntea de uşă. Tocmai
Judd Mackie! Cînd nu mai departe de ieri făcuse un
comentariu dispreţuitor, meschin, la adresa participării ei
la turneul de la Lobo Blanco.
„Reporterul nu poate decît să se întrebe cu ce-i va mai
uimi oare domnişoara Corbett, norocoasa cîştigătoare a
Open-ului francez, pe spectatorii ei“, scrisese el. „Dacă şi
backhand-ul ei ar fi la fel de scurt şi de provocator
precum fustiţele ei...“
Ani la rînd, încă de cînd devenise o jucătoare
cunoscută, Mackie o tachinase astfel. Dacă învingea, el
invoca norocul care fusese de partea ei. Dacă pierdea,
făcea o analiză elaborată şi crudă a motivelor pentru care
fusese înfrîntă.
Adeseori observaţiile lui erau dureros de pertinente. Nu
avusese niciodată însă vreun cuvînt amabil la adresa ei,
nici ca persoană, nici ca sportivă.
În ultima vreme însă nu-i mai alimentase cu insuccese
peniţa veninoasă. Cîştigase mereu; cea mai recentă
victorie fiind Open-ul francez. Era la jumătatea drumului
spre Marele Şlem. Urma Wimbledon-ul. Wimbledon-ul?
Acest cuvînt, care pînă de curînd o făcuse să se
gîndească cu speranţă şi încredere la ce va urma,
ajunsese acum s-o sperie. Iar Judd Mackie era ultima
dintre problemele ei.
Îşi trecu, absentă, o mînă peste abdomen şi se îndreptă
spre bucătărie. Voia să-şi facă un ceai. Cîteodată, o cană
cu ceai cald o făcea să se simtă mult mai bine.
Nu apucă decît să umple din nou ceainicul şi să-l pună

~ 13 ~
Sandra Brown
pe foc, că auzi din nou soneria. De data aceasta,
înţeleaptă, se uită pe vizor, dar nu văzu decît ceva care
semăna cu o reţetă. Deschise uşa.
Judd Mackie stătea în prag, clătinînd în mînă o cutie de
medicamente.
Stevie scoase o exclamaţie de surpriză.
- Cum ai reuşit!?
- Cu o hîrtie de 5 dolari şi promisiunea solemnă de a
înmîna personal medicamentele. M-am dat drept fratele
tău profund îngrijorat.
- Şi te-a crezut?
- N-am nici cea mai mică idee. Tipul a luat banii şi a
rupt-o la fugă. Isteţ băiat. Acum, ai de gînd să mă inviţi
înăuntru?
Se dădu la o parte, oftînd resemnată. După ce închise
uşa în urma lui, rămaseră cîteva secunde nemişcaţi,
privindu-se. Erau pentru prima oară faţă în faţă, numai ei
doi, după ani întregi de război surd.
De fapt, se mai întîlniseră o dată, de mult, la
Stockholm, dar nu fuseseră chiar singuri, iar Stevie se
îndoia că el îşi mai aducea aminte.
Era mai înalt decît şi-l imaginase ea, văzîndu-l de la
distanţă. Drumurile lor se întîlniseră adesea, cu diverse
ocazii, la evenimente sociale sau de caritate. Cîteodată, îi
făcuse chiar semn cu mîna, de la distanţă.
Poate că genul de haine cu care se îmbrăca îl făcea să
pară mai scund. Acum, că era aproape de ea, descoperi
cu surprindere că ochii lui erau de aceeaşi culoare cu
gulerul cămăşii.
Întinse mîna spre cutia cu medicamente. El o ridică
deasupra capului său, acolo unde ea nu putea ajunge.
- Domnule Mackie!
- Domnişoară Corbett!
Au fost însă întrerupţi de şuieratul strident al
ceainicului. Ea se întoarse pe călcîie - era desculţă - şi se
îndreptă spre bucătărie. Mackie o urmă, străbătînd
~ 14 ~
FASCINATIE
camerele largi ale apartamentului.
- Frumoasă casă.
- Se pare că nu mai eşti în stare să produci decît cîteva
fraze banale. Halal ziarist!
Începu să toarne apă clocotită peste pliculeţul de ceai.
- Vrei o cană cu ceai de plante, îndulcit cu miere?
El se strîmbă dezgustat.
- Aş prefera o „Bloody Mary“.
- Nu ţin aşa ceva în casă.
- Coca-Cola?
- Dietetică?
- Merge. Mulţumesc.
Îşi puse o linguriţă de miere în ceai şi luă cîteva
înghiţituri înainte de a se ocupa de băutura lui. În timp ce
i-o întindea, el o întrebă:
- Te doare cumva burtica?
- Nu, de ce?
- Mama îmi dădea să beau aşa ceva atunci cînd trebuia
să lupt contra unui virus stomacal.
- Tu ai o mamă?
El ridică o sprînceană.
- Remarca asta a fost la fel de directă ca şi asul servit
de Martina, luna trecută.
- Din cîte-mi aduc eu aminte, n-ai pomenit nimic despre
acel as în articolul tău.
- Îmi citeşti articolele?
- Îmi urmăreşti meciurile?
Încă zîmbind, amuzat de duelul verbal, el bău din
pahar, apoi se aşeză pe un scaun din dreptul barului.
Stevie întinse din nou mîna.
- Acum îmi dai pastilele?
El se uită la eticheta de pe cutie.
- Sunt medicamente contra durerilor.
- Aşa este.
- Te dor măselele?

~ 15 ~
Sandra Brown
Ea zîmbi larg, lăsîndu-l astfel să-i examineze dantura.
- Vrei să-mi vezi şi molarii?
- Din cîte-mi dau eu seama de aici, molarii tăi arată
foarte bine, murmură el, coborîndu-şi pentru o clipă
pleoapele.
Stevie îl privi lung.
- Pastilele, te rog.
- Ai dureri musculare? Ai făcut vreo mişcare greşită în
timpul meciului?
- Nimic din toate astea. Vrei, te rog, să-mi dai acum
medicamentele, şi să nu te mai comporţi ca un puşti? El îi
întinse cutia. Mulţumesc.
- N-ai de ce. Pari să ai într-adevăr nevoie de ele.
- De unde ştii?
Îţi ţii gura încleştată. Îi atinse uşor, pe rînd, colţurile
gurii.
Stevie îşi trase capul şi se întoarse rapid cu spatele.
Umplu un pahar cu apă şi înghiţi două pastile. Apoi luă din
nou cana cu ceai şi se aşeză lîngă el.
Îşi bău ceaiul în linişte. El îi studia fiecare mişcare.
- Ce cauţi aici, Mackie? îl întrebă ea, uşor îngrijorată.
- Am o misiune de îndeplinit.
- N-ar fi trebuit să fii la vreunul dintre meciuri? Şi să
scrii despre el? Parcă e în plină desfăşurare şi un turneu
de golf.
- Tu constitui evenimentul sportiv al zilei, fie că-ţi place,
fie că nu.
Ea coborî privirea şi murmură, cu respiraţia întretăiată:
- Nu, nu-mi place.
Judd se sprijini într-un cot de bar şi-şi propti obrazul în
palmă.
- Ce s-a întîmplat azi-dimineaţă? Nu cred c-a fost din
cauza căldurii. N-a fost chiar atît de zăpuşeală.
- Nu. A fost o zi ideală pentru tenis.
- Te-ai culcat cumva prea tîrziu aseară?
Ea îi aruncă o privire dispreţuitoare.
~ 16 ~
FASCINATIE
- Nu-mi pierd niciodată nopţile de dinaintea meciurilor.
- Poate că, dimpotrivă, jocul tău n-ar avea decît de
cîştigat dac-ai mai face-o din cînd în cînd, zise el,
zîmbindu-i insinuant.
Ea clătină din cap cu încăpăţînare.
- Eşti incorigibil, Mackie.
- Mi s-a mai spus.
- Ascultă, sînt foarte obosită. Mă pregăteam să mă culc,
atunci cînd ai apărut prima oară la uşa mea. Acum, că mi-
am luat medicamentele, aş vrea să mă odihnesc puţin.
Asta mi-a recomandat şi doctorul.
- Doctorul ţi-a sugerat să stai în pat?
- Da.
- Hmm, mormăi el. Mai luă o înghiţitură din pahar. Ar
putea să însemne orice. Bănuiesc însă că dacă ai fi urmat
un tratament de dezintoxicare, ai fi fost spitalizată.
- Chiar crezi că iau droguri sau că obişnuiesc să beau? îl
întrebă ea, indignată.
Mackie se dădu mai aproape şi-i examină ochii.
- S-ar părea că nu e adevărat. Nu sînt dilataţi deloc. Nu
eşti dependentă, mai mult ca sigur. Pielea are o culoare
normală, ochii îţi sînt limpezi, nu ai semne de înţepături.
Ea se trase uşor înapoi.
- Cu siguranţă, nu se poate spune acelaşi lucru şi
despre ochii tăi.
Fără să pară că ar fi auzit-o, el continuă să vorbească:
- Dacă stau să mă gîndesc mai bine, arăţi de-a dreptul
sănătoasă. Probabil însă că mănînci numai alimente cu un
colesterol scăzut.
Stevie îşi propti fruntea în palmă, sfîrşită.
- Vrei, te rog, să pleci? Acum? Avea multe motive să se
simtă deznădăjduită. Şi simţea nevoia să se afle în
compania cuiva, a oricui. Iar Judd Mackie era singura
fiinţă din preajmă. Indiferent cît îi era de greu să
recunoască, prezenţa lui, destul de enervantă, era de

~ 17 ~
Sandra Brown
preferat singurătăţii.
- Asta îmi reduce considerabil posibilităţile, remarcă el.
Ce posibilităţi? Era curioasă să-i audă ipotezele.
- De publicitate.
- Oh, lasă-mă în pace! murmură ea. N-am nevoie de
aşa ceva.
- Aşa e, recunoscu el. Faţa ta apare pe atîtea produse şi
coperţi de reviste... O privi printre gene. Eşti sigură că n-
ai simulat azi-dimineaţă, numai ca să scapi de meciul ăla?
- De ce aş fi făcut una ca asta?
- Se pare că italianca juca destul de bine.
- Da, dar eu sînt mai bună ca ea! exclamă Stevie.
- Poate că ai fost mai bună. Cîndva. Dar ai început să
îmbătrîneşti. Cîţi ani ai acum, treizeci şi unu?
Atinsese un punct sensibil. Ea ripostă:
- A fost cel mai bun an al meu. Ştii asta, Mackie, iar
acum sînt pe cale să cîştig Marele Şlem.
- Da, dar trebuie să învingi la Wimbledon.
- Anul trecut am învins.
- Da, dar ai acum adversari mult mai tineri, jucători de
o mie de ori mai talentaţi, cu o mai mare vitalitate şi
tenacitate.
- Sunt renumită pentru vitalitatea mea.
- Da, şi prin faptul că eşti remarcabil de frumoasă. Dar
nu eşti ceea ce se cheamă un atlet.
- Nu mai mult decît un fotbalist din NFL, într-adevăr.
- Nu arăţi ca un atlet. Nu ai constituţia nici unuia.
Înfuriată de acuzaţiile care i se aduceau, Stevie îi
urmări privirea care se oprise asupra pieptului ei. Halatul i
se desfăcuse, dînd la iveală conturul delicat al unuia din
sîni. îşi strînse grăbită kimono-ul şi se ridică în picioare.
- Ar fi trebuit să te dau afară de mult.
El continuă imperturbabil:
- Poate că acel colaps s-a datorat, pur şi simplu,
stresului.
Stevie nu spuse nimic. N-avea de gînd să răspundă
~ 18 ~
FASCINATIE
tuturor acelor teorii ridicole. îşi păstră o expresie
impasibilă.
- Ai ştiut dintotdeauna, adînc în sufletul tău, că nu vei fi
niciodată o adevărată campioană, continuă el.
- Greşeşti, Mackie. Am fost în primii o sută de jucători,
în ultimii doisprezece ani.
- Da, dar n-ai făcut nimic semnificativ pînă acum cinci
ani.
- Dovadă că, de-a lungul anilor, jocul meu s-a
îmbunătăţit, şi nu a avut deloc de suferit.
- Asta dacă nu luăm în seamă ce s-a întîmplat azi-
dimineaţă.
- Vîrsta mea nu are nici o legătură cu...
Mackie ţîşni în picioare şi se apropie de ea.
- Haide, Stevie, spune-mi. De ce ai leşinat?
- Nu-i treaba ta! strigă ea.
- Ai avut crampe? Asta a fost? Din cauza crampelor?
- Nu, n-am avut crampe.
- Ah. Judd începu s-o studieze iar, din cap pînă în
picioare. Să fi fost oare un alt motiv? o întrebă, pe un ton
suav. Un copil, poate?
Ea îl privi uimită.
- Ai înnebunit!
- Iar tu eşti însărcinată! concluzionă el sec. Se întoarse
spre ea, încruntat, şi-şi începu tirul de întrebări.
- Al cui e? Al scandinavului care ţi-a fabricat acea
încălţăminte specială?
- Nu sunt însărcinată.
- Atunci înseamnă că fericitul tată este acel jucător de
polo din Bermude?
- E din Brazilia!
- Bine, din Brazilia. Tipul ăla cu o mulţime de lanţuri în
jurul gîtului şi cu cel puţin patruzeci şi opt de dinţi în
gură!
- Ajunge.

~ 19 ~
Sandra Brown
- Sau nu ştii al cui este?
- Ajunge! ţipă Stevie, înconjurîndu-şi mijlocul cu mîinile.
N-am nici un copil aici, zise ea printre lacrimi. Şi, probabil,
n-o să am niciodată... Pentru că, atunci cînd îmi vor
scoate tumoarea, n-or să-mi mai lase nimic altceva
înăuntru.

~ 20 ~
FASCINATIE

Capitolul 2

Strigătul ei îi luase pe Judd prin surprindere. Scoase un


sunet înăbuşit, ca şi cum şi-ar fi ţinut cu greu răsuflarea.
Era o reacţie neobişnuită pentru el, care rămînea mereu
insensibil la informaţiile primite, indiferent de situaţie. De
data aceasta însă nu mai putu să reacţioneze la fel.
Stevie îi întoarse spatele cu un gest brusc. Coada
lungă, blondă, care-i atîrna pe spate, nu mai era deloc
provocatoare, aşa cum i se păruse pe terenul de tenis, ci
mai degrabă o povară. Oare din cauză că ea arăta dintr-o
dată mică şi neajutorată?
Umerii ei înguşti se zguduiau din cauza hohotelor de
plîns. Acum plîngea cu adevărat;
suferinţa ei făcu o breşă în cinismul lui Judd, care se
apropie de ea.
- Şşt, şşt. O îmbrăţişă şi o întoarse cu faţa spre el,
ignorîndu-i rezistenţa. îmi pare rău. Nu le-aş fi necăjit într-
atît dacă aş fi ştiut că este ceva grav.
Se îndoia că ea avea să-l creadă. Nici el n-ar fi crezut,
dac-ar fi fost în locul ei. îşi cerea foarte rar scuze. Şi
aproape niciodată unei femei.
Nu simţise niciodată altceva decît compasiune
îngemănată cu nerăbdare, atunci cînd privise o femeie
plîngînd. Dar cînd degetele lui Stevie Corbett îi atinseră
pieptul, într-o rugăminte mută, cerîndu-i ajutorul, primul
lui gînd n-a mai fost acela de a fugi cît mai departe.
Dimpotrivă, o trase şi mai aproape, odihnindu-şi obrazul
în bogăţia blondă a părului ei.
O ţinu în braţe cît timp plînse. Era un lucru straniu,
pentru că, ori de cîte ori îmbrăţişa o femeie, o făcea cu un
~ 21 ~
Sandra Brown
scop ascuns. Iar atunci cînd ţinea în braţe o femeie
îmbrăcată numai într-un kimono de mătase, mîinile lui
erau, de obicei, înăuntru, şi nu-i mîngîiau consolator
spatele.
Această îmbrăţişare era însă diferită de celelalte, mai
mult sau mai puţin recente.
Ochiul lui format nu putea să nu remarce faptul că nu
purta sutien, că picioarele erau suple; observă şi linia abia
ghicită a chilotului, de sub halat. Nu se lăsă însă pradă
nici unui impuls sexual.
S-ar fi dovedit un păcătos. Era parşiv, este adevărat,
dar nu se putea coborî atît de jos. Sau poate că
sentimentul de vinovăţie era cel care făcuse ca
mîngîierile lui să rămînă strict platonice. La urma urmei,
el era cel care-i provocase acea cădere emoţională. Spre
deosebire de celelalte femei pe care le făcuse să plîngă,
în timpul carierei sale, Sevie Corbett avea un motiv al
naibii de bun.
După un timp, suspinele se domoliră. îşi încetini ritmul
respiraţiei.
- N-ar trebui să fii în pat? o întrebă el încet.
Ea dădu din cap şi se desprinse uşor, ştergîndu-şi ochii.
Rimelul i se prelinsese, lăsîndu-i dîre pe obraji.
El îşi aminti că îl aşteptau o femeie foarte fierbinte şi o
masă rece. în gînd, îşi luă adio de la amîndouă. Mai
surprins chiar decît Stevie se pomeni c-o ia în braţe şi o
ridică de la pămînt.
- Nu e nevoie, Mackie. Pot să merg şi singură.
- Încotro trebuie s-o iau?
Ea ezită, apoi îi făcu un semn cu mîna. Avea un trup
armonios, tocmai bun de explorat cu mîinile şi cu buzele.
Pe de altă parte, era atît de uşoară, că ar fi putut s-o ducă
în braţe o sută de kilometri, fără să transpire. Dar numai
gîndul că o ţinea de atîta timp în braţe, aproape, îi dădea
o senzaţie de căldură.
- Pe aici.
~ 22 ~
FASCINATIE
Intrară într-un dormitor imens, inundat de lumină
naturală şi plin de ghivece cu plante.
- Nu cumva aici s-a filmat pelicula aceea cu Tarzan?
mormăi el.
- Plantele sînt favoritele mele. îmi este mai uşor să pun
pe cineva să aibă grijă de ele, atunci cînd sînt plecată,
decît dac-aş avea un cîine sau o pisică. Şi nici nu-mi duc
dorul.
O aşeză pe marginea patului.
- Întinde-te.
- Pun pariu că spui asta tuturor fetelor, zise ea,
zîmbind.
- Nu-mi arde de glume. Şi nici ţie n-ar trebui să-ţi stea
mintea la ele. întinde-te.
Stevie se lăsă încet pe perne. Judecînd după expresia ei
de uşurare, Judd îşi dădu seama că se simţea mai bine
acum, cu toate că n-ar fi recunoscut-o niciodată.
- Îmi pare rău de cămaşa ta.
- Hm? Privi în jos. Cămaşa îi era umedă şi mînjită de
fard. O s-o dau la spălat, zise el nepăsător.
O înveli cu o pătură moale şi pufoasă care fusese
împăturită la picioarele patului. Apoi se aşeză pe
marginea patului, cu coapsele lipite de ale ei.
- Vorbeşte-mi!
- Nu ţie, Mackie.
- Mă numesc Judd.
- Ştiu asta. Ţi-am văzut semnătura în ziar.
- Hai să uităm o clipă de blestematul ăla de ziar.
- Dar tu ai uitat? strigă ea.
- Da!
În tăcerea care a urmat, văzu cum ochii ei se umplură
din nou de lacrimi. Ochii îi erau de un cafeniu-deschis,
asemenea whisky-ului scump.
- Stevie, zise el cu blîndeţe. Cred că ai nevoie să stai de
vorbă cu cineva.

~ 23 ~
Sandra Brown
- Aşa este, dar... îşi trase nasul. Judd scoase un şerveţel
dintr-o cutie de la capătul patului şi i-l întinse.
- Haide, suflă-ţi nasul.
Aşa şi făcu, apoi aruncă la coş şerveţelul folosit şi luă
un altul, cu care se şterse la ochi.
- Nu mă simt deloc în largul meu, zise Stevie.
- Ei bine, zise el clătinînd din cap, şi pentru mine este o
situaţie destul de neobişnuită. De obicei, cînd sînt în
acelaşi pat cu o femeie pe jumătate goală, nu mă gîndesc
deloc la conversaţie. Iar ea şi-ar folosi gura în cu totul alte
scopuri, şi nu ca să-mi enumere problemele ei.
- Mackie!
- Judd. Haide, vorbeşte. Cînd ai aflat de tumoare?
- Azi-dimineaţă, zise ea cu o voce răguşită.
- Înainte de meci?
Ea confirmă, dînd din cap.
- A cui a fost ideea minunată de a-ţi spune rezultatul,
chiar înainte de meci?
- A mea.
- Trebuia să-mi închipui.
Ea se încruntă.
- Făcusem nişte teste. Voiam să aflu diagnosticul.
Trebuia să ştiu.
Privirea îi rătăci spre fereastră. Un mănunchi de boboci
albi erau pe punctul de a înflori.
- Cred că, de fapt, nu mă aşteptam la nimic rău. Sau
poate credeam că sînt pregătită pentru orice... îşi întoarse
faţa spre el. Ai avut dreptate. Am leşinat din cauza
stresului, a spaimei.
- Mi se pare pe deplin justificat.
încrucişă degetele, privindu-le cu o atenţie prefăcută,
de parcă nu-şi mai văzuse pînă atunci degetele boante şi
încheieturile groase, mult mai potrivite unui jucător de
baseball profesionist.
- Şi tumoarea este...
- La organele genitale, zise ea, ferindu-şi privirea.
~ 24 ~
FASCINATIE
Avusesem dureri mari, neobişnuite.
El îşi drese glasul, stînjenit. în privinţa trupului de
femeie, avea mentalitatea unui băieţandru. îi plăcea să-l
privească, să-l atingă şi să-l iubească. Deosebirile dintre
diversele femei îl intrigau. Se considera un fin cunoscător.
Nu fusese niciodată credincios vreunei femei, în mod
special.
u toate acestea însă, era pentru prima oară că privea
trupul unei femei din punct de vedere obiectiv. Se gîndea
|a ceea ce însemna acesta pentru cea care-l avea, şi nu
pentru el, care-l privea. Era vorba aici de o persoană. Nu
era doar un simplu şi frumos instrument de plăcere.
În acel moment, nu se plăcea prea mult. l-ar fi fost greu
să se privească în oglindă.
- Deci mă vor opera şi mi-o vor extirpa, a continuat ea
cu blîndeţe. Vor mai trece cîteva luni pînă cînd îmi voi
reveni pe deplin şi-mi voi recăpăta forţele. Asta, dacă
tumoarea se va dovedi benignă.
- Vrei să spui că s-ar putea să nu fie aşa?
- Da, s-ar putea. Se uitară lung unul la celălalt, cu priviri
încărcate de înţelesuri.
- Dar am şanse mari ca lucrurile să nu stea chiar atît de
rău, completă repede Stevie. Dacă va fi cazul, operaţia
poate fi amînată pentru o perioadă convenabilă. Oricum,
va fi probabil nevoie de o histerectomie totală.
Judd se ridică în picioare şi începu să se plimbe prin
încăpere, de-a lungul patului. O privi, plin de mînie.
- De ce naiba mai eşti aici? De ce nu eşti la spital, să te
pregăteşti pentru operaţie?
- Nu mă pot opera acum! exclamă ea. Turneul de la
Wimbledon va începe într-o lună.
- Şi?
Ea îşi strînse buzele, vexată de faptul că el nu reuşea s-
o înţeleagă.
- Trebuie să joc.

~ 25 ~
Sandra Brown
- Dar aşa n-ajungi nicăieri. Poţi să joci şi la anul.
- Aşa cum ai remarcat mai devreme, total lipsit de
delicateţe, nu întineresc. E adevărat, joc mai bine ca
niciodată, dar pentru cît timp?
Continuă să vorbească, clătinînd din cap:
- Este anul meu. Şansa mea. Dacă nu particip acum la
Marele Şlem, s-ar putea să nu mai am o a doua ocazie,
ţinînd cont de ceea ce vor descoperi chirurgii, atunci cînd
mă vor opera. Poate că, dacă aş fi fost cu vreo zece ani
mai tînără, aş mai fi putut spera într-o revenire. Dar aşa
voi avea nevoie de cîteva luni, poate chiar mai mult, să-
mi revin. Şi s-ar putea să nu mai fiu niciodată la fel de
puternică, aşa ca acum.
- Şi dacă tumoarea este malignă?
- Bineînţeles că atunci lucrurile se vor complică, îi
răspunse ea, evaziv.
- În ce fel?
Ea refuză să-i răspundă. El repetă:
- În ce fel?
- Dacă este malignă, atunci amînarea operaţiei cu
cîteva săptămîni mi-ar putea fi fatală.
Judd îşi puse mîinile în şolduri şi o privi consternat.
- Eşti nebună!
- Nu mă poţi judeca, pentru că nu ştii ce-ai face dac-ai
fi în locul meu.
- Care este opinia ginecologului tău?
- Este de părere să mă operez imediat. La fel de bine,
afirmă că, cu două săptămîni mai devreme sau mai tîrziu,
situaţia mea nu se poate schimba radical.
- Şi eu sînt de părere să te operezi imediat. Tipul are şi
votul meu.
- Dar tu n-ai drept la vot.
- Antrenorul tău ce spune?
- A ascultat toate opiniile, dar lasă decizia în seama
mea. Mi-a spus însă că am două săptămîni la dispoziţie să
mă hotărăsc dacă vreau sau nu să particip la Wimbledon.
~ 26 ~
FASCINATIE
- Între timp însă vei avea dureri mari.
- Nu sunt constante. Vin şi trec. Bineînţeles, el nu vrea
decît ceea ce este bine pentru mine.
- Şi ceea ce e mai bine pentru afacerile lui.
- Eşti nedrept.
- Dar părinţii tăi?
- Au decedat amîndoi.
- Ai vreun iubit?
- Nu mai am cui să-i cer sfatul. îl privi cu atenţie. Nici
măcar acelui nordic care, absolut întîmplător, se apropie
de şaptezeci de ani şi are o mulţime de nepoţi.
- Ce s-a întîmplat cu brazilianul acela cu torsul gol şi
zîmbetul seducător?
- Oh, dacă nu m-am săturat! Cel care a inventat acea
aşa-zisă idilă dintre noi a urmat, mai mult ca sigur,
aceeaşi şcoală cu tine!
El se prefăcu că nu-i auzise remarca.
- Deci eşti absolut singură.
- Asta pînă cînd vei publica tot ce-ai aflat pe prima
pagină. Atunci va şti toată lumea şi toţi se vor înghesui
să-şi dea cu părerea.
- Această discuţie este confidenţială.
- Chiar mă întrebam dacă-ţi vei aminti acest lucru.
- Nu voi publica nimic pînă în ziua în care te vei interna
în spital.
- Dar nu ştiu sigur cînd se va întîmpla asta.
- Mda. Cred că ai înnebunit. Cum poţi să nu iei imediat
măsuri?
- Ai fost operat vreodată, domnule Mackie?
El ezită înainte de a-i răspunde:
- Nu abdominal.
- Atunci cum de-mi dai sfaturi? în plus, nici măcar nu ţi
le-am cerut.
- Ascultă, zise el nerăbdător. Aici nu e vorba numai de o
decizie care-ţi va afecta cariera. Este în joc viaţa ta.

~ 27 ~
Sandra Brown
- Tenisul este viaţa mea.
- A venit deci rîndul tău să spui banalităţi.
Stevie îi aruncă o privire tăioasă.
- Trebuie să mă gîndesc la foarte multe lucruri,
domnule Mackie, iar tu mă tulburi. Acum, că ai reuşit să
faci rost de ştirea senzaţională dorită, te rog să pleci.
- O.K. Poate că mă voi duce la birou, ca să încep să
lucrez la necrologul tău.
Ea ţâşni în picioare.
- Cred că nu înţelegi cît de grea este hotărîrea pe care
trebuie s-o iau.
- Să fie atît de greu să alegi între viaţă şi moarte?
- Aş fi vrut să fie atît de simplu. Dar nu ştiu dacă
tumoarea este sau nu malignă. Nu ştiu dacă amînarea
operaţiei va fi fatală sau nu. Ceea ce ştiu este că, dacă
mă operez acum, cariera mea s-a încheiat. Este singura
mea certitudine, pînă în prezent. Şi singura pe care-mi
pot baza decizia.
Respiră adînc, ca un preludiu a ceea ce avea să
urmeze.
- Nu mă poţi judeca, Mackie, pentru că n-ai fost
niciodată în situaţia de a-ţi sacrifica visul de-o viaţă.
Visurile tale nu depăşesc stadiul unei femei uşor de
cucerit sau al unei duble greşeli, la fileu.
El n-o contrazise. Observaţia pertinentă era imaginea
fidelă a vieţii pe care o dusese pînă atunci. Dar nu se putu
abţine să nu se simtă iritat. Intenţionat sau nu, ea dăduse
glas părerii pe care chiar el o avea despre propria-i
persoană. Nu putea nega. Dar nu voia să plece pînă cînd
nu marca un punct.
- Cred că ar trebui să ştii un lucru. Am să ţi-l spun
oricum la despărţire.
- Ce anume? îl întrebă ea.
- Ţi s-a desfăcut halatul.

~ 28 ~
FASCINATIE

*
- Mă simt mult mai bine, mulţumesc.
Trecuseră cîteva ore, iar Stevie vorbea la telefon cu
medicul ei ginecolog.
- Medicamentul mi-a fost de un real folos. Am dormit
destul de mult.
Somnul îi fusese întrerupt de un vis: atrăgătorul Judd
Mackie privea spre decolteul ei şi-i atrăgea atenţia că-şi
dezgolise sînii. Simţi un dispreţ profund.
- Am leşinat din cauza tulburării provocate de aflarea
rezultatelor. Mai mult ca sigur.
Doctorul, care-i sesizase atitudinea uşor blazată, îi
recomandă să se programeze cît mai cu rînd la operaţie.
- Dar aţi fost de acord că mai pot amîna două
săptămîni, îi reaminti ea. Am nevoie de acest răstimp de
gîndire.
Cîteva minute mai tîrziu, închise. Medicul îi
recomandase să mai consulte şi pe altcineva, să audă şi o
a doua părere. Ea nu-i spusese însă că o făcuse deja.
Auzise şi o a treia opinie. Avea de fapt mai multe tumori,
situate pe uter şi ovare. Doar intervenţia chirurgicală
putea stabili dacă acestea erau sau nu maligne.
Dusă pe gînduri, Stevie intră în camera de zi şi
deschise televizorul. Chiar la fix pentru ştirile sportive ale
emisiunii de actualităţi. Se văzu, deodată, prăbuşită pe
terenul de tenis, sub privirile nedumerite ale asistenţei.
Colapsul ei provocase o adevărată furtună în rîndurile
presei şi ale oficialităţilor. Se simţi uşurată că nu-şi
recăpătase imediat cunoştinţa. Nu ştia cum părăsise
terenul.
Înainte de a leşina, avusese două puncte avans faţă de
adversara ei. Jucase instinctiv, mecanic. Nu-şi mai aducea
aminte de nimic.
~ 29 ~
Sandra Brown
- „... nu sunt decît speculaţii asupra bolii dom nişoarei
Corbett“, spunea crainicul. „Din declaraţia antrenorului
său reiese că ea nu se află într-o stare gravă, iar acum se
odihneşte. Dăm legătura pe stadionul Ranger, unde...“
Opri televizorul cu un gest brusc.
N-am decît cîteva tumori. Nimic serios. Cariera mea va
lua, probabil, sfîrşit şi nu voi avea niciodată copii. Mare
scofală!
Intră în bucătărie, mai mult din obişnuinţă decît de
foame. Văzu cu coada ochiului paharul din care băuse
Judd Mackie. îl băgă repede în maşina de spălat vase.
Dacă nu-l mai văd, am să mi-l scot din minte.
Dar nu reuşea cu nici un chip. De ce oare? Probabil că
nu se aşteptase ca el s-o trateze cu atîta blîndeţe, atunci
cînd izbucnise în plîns. Sau poate pentru că-i promisese
că nu-i va divulga secretul. Se hotărî ca, atunci cînd avea
să ia decizia finală, el să fie primul pe care să-l anunţe.
Merita măcar atîta lucru, după cum se purtase cu ea
astăzi.
Mîncă un castron plin cu căpşuni, ignorînd dieta strictă
pe care ar fi trebuit s-o urmeze, apoi se retrase din nou în
dormitor.
În timp ce-şi despletea coada, îşi aminti din nou de
Judd. O mîngîiase, îi atinsese uşor colţurile buzelor. O
ţinuse în braţe, încercînd s-o liniştească, s-o facă să nu
mai plîngă.
O dusese în braţe pînă în dormitor. Îşi aduse aminte,
stînjenită, de senzaţia produsă de atingerea lui, de
braţele lui puternice.
El să fi fost oare duşmanul ei de moarte, cel care-o
ataca constant în articolele sale? Acum, că era în sfîrşit
singură şi n-avea cine să încerce să-i citească gîndurile,
putea să recunoască că el o tulburase, că-i provocase
reacţii neaşteptate: inima începuse să-i bată cu putere,
simţise un nod în gît şi un val de căldură înlăuntrul ei.
Chiar şi atunci cînd stătuse pe scaunul minuscul, de
~ 30 ~
FASCINATIE
bar, păruse foarte în largul lui. Avea un păr frumos,
negru, destul de lung, nu pentru că adoptase o ţinută mai
lejeră, ci pentru că, mai mult ca sigur, neglija să se ducă
regulat la frizer.
Era un bărbat atrăgător şi, în acelaşi timp, aspru,
profund masculin. Şi sexy. Chiar şi aerul uşor arogant i se
potrivea. Iar pentru o femeie cu sensibilitatea ei, aşa ceva
îi putea fi fatal. Stevie o compătimea pe femeia care avea
să se îndrăgostească de el.
În timp ce-şi peria părul, încercă să se autoliniştească.
Făcuse o prostie, atunci cînd îi dezvăluise temerile ei.
Nimeni nu o putea înţelege, neştiind exact cît era de
dificilă dilema ei. Cu atît mai puţin el. Ce ştia Judd despre
ambiţiile neîmplinite? Probabil că nu se ridicase niciodată
deasupra unui nivel mediocru. Era un tip elegant, care se
mulţumea cu jumătăţi de măsură.
Dar era expert într-un singur domeniu: femeile. Stevie
se simţi nevoită să recunoască acest lucru. Ştia că n-avea
să uite prea uşor această întîlnire.
Termină să-şi perie părul şi se băgă în pat. Dormea pe
o parte, pentru că dacă stătea pe spate avea frecvent
dureri. îşi împreună palmele pe pernă, sub obraz şi,
privind în gol, în întunericul care o înconjura, începu să se
gîndească la Judd. îşi aminti fără să vrea de privirea pe
care o avusese el, atunci cînd îi remarcase sînii dezgoliţi.
Oare sub kimono-ul subţire, delicat, i se ghiciseră
sfîrcurile?
În clipa cînd adormi, încă mai roşea, gîndindu-se la
această, posibilitate.

~ 31 ~
Sandra Brown

Capitolul 3
- Alo, mormăi Judd, ridicînd receptorul. Ar fi bine să fie
ceva important, adăugă el după ce aruncă o privire spre
ceasul digital aflat pe noptieră.
- Oh, este, poţi fii sigur.
- Mike, pentru numele lui Dumnezeu, de ce mă suni atît
de devreme?
- Ca să te concediez.
Exasperat, Judd se lăsă din nou pe pernă.
- Ai mai făcut-o o dată săptămîna trecută.
- De data asta mă ţin de cuvînt.
- Asta o spui de fiecare dată.
- Eşti un ticălos leneş. Ai văzut ziarele de dimineaţă?
- Dar nici măcar nu mă trezisem!
- Ei bine, voi fi deci primul care să te infor meze că
rivalul tău a realizat reportajul pe care tu n-ai fost în stare
să-l scrii.
- Cum?
- În timp ce tu mai erai încă în căutare de inspiraţie,
prietenii noştri de la Morning News ne-au luat-o înainte.
Au aflat că Stevie Corbett are cancer.
Judd se întinse brusc, blestemînd cearceafurile care-l
ţineau înlănţuit, în urma somnului agitat, şi durerea de
cap care nu-l părăsea deloc. Cu o seară înainte, după ce
urmărise meciul celor de la Rangers, mersese la o
cîrciumă, cu alţi cîţiva colegi. Băuseră multă bere şi
avuseseră parte de prea multe decolteuri generoase. El
băuse bere după bere, sperînd să nu mai vadă în fiecare
femeie imaginea lui Stevie Corbett, sexy şi provocatoare,
în halatul descheiat. Nu reuşise, aşa că băuse în
continuare.
- Ce naiba vrei să spui, Mike? Şi nu e nevoie să ţipi, să
~ 32 ~
FASCINATIE
ştii.
- Înţelesesem că ai stat de vorbă ieri cu Stevie Corbett.
- Aşa este.
- Şi mi-ai spus că n-ai putut scoate nici o poveste de
acolo.
- Asta era părerea mea.
- Deci, faptul că are cancer nu constituia un subiect de
articol? răcni redactorul-şef.
- Dar nu are cancer! ripostă Judd, cu toate că astfel i se
agrava durerea de cap. Are o tumoare care s-ar putea să
fie malignă, dar la fel de bine s-ar putea să nu fie. Cum de
au aflat cei de la News?
Se făcu linişte. Dar Judd păru să nu bage de seamă. Se
sculase deja din pat şi intrase în baie, ducînd cu el
receptorul fără fir. Reflectarea din oglindă îi confirmă
ceea ce ştia deja: consecinţele ultimei nopţi erau
dezastruoase.
- Ai ştiut despre toate astea? Ai ştiut? strigă Mike
Ramsey. Şi n-ai pomenit nimic în articolul de aseară?
Judd îşi îndepărtă receptorul din dreptul ure chii. îşi
imagina deja tirada care avea să urmeze. O ştia pe
dinafară. Aşa că puse receptorul pe marginea căzii şi
începu să se bărbierească.
- Nu eşti un adevărat gazetar. Vocea lui Mike reuşea să
acopere zgomotul făcut de apa care curgea. N-ai reuşi
nici măcar să-ţi scrii articolele zilnice, dacă n-ai sta toată
ziua în cîrciumi, printre sportivi şi fanii lor. Pentru că tu nu
eşti ziarist, ci stenograf. Nu faci decît să absorbi ca un
burete toate conversaţiile pe care le auzi acolo. Asta este
ideea ta despre gazetărie?
Judd tocmai terminase cu bărbieritul. Ridică receptorul,
pregătindu-se să spună, printre clăbucii făcuţi de pasta de
dinţi:
- Cititorii adoră articolele mele. Le savurează ca pe o
îngheţată cu frişcă. Spune-mi, ce-ar fi pagina ta de sport

~ 33 ~
Sandra Brown
fără rubrica mea? Un nimic, Ramsey, şi o ştii prea bine.
- Dar sînt foarte dornic s-o aflu. Te anunţ că tocmai am
tipărit ultimul tău articol. Ai înţeles, Mackie?
- Mda, mda.
- De data asta am vorbit serios. Eşti concediat! Chiar
acum îl pun pe Addison să cureţe mizeria aia, pe care o
numeai „biroul tău“. Poţi să-ţi recuperezi lucrurile de la
poartă. N-am chef să te mai văd la faţă.
Se auzi tonul. Fără să-şi facă probleme, Judd intră sub
duş. Cînd termină, uitase deja de telefonul lui Ramsey.
Era concediat de cel puţin şase ori pe lună. Se obişnuise.
Şi chiar dacă Mike vorbise serios, era cel mai bun lucru
care i se putea întîmpla. Pentru că Ramsey avea dreptate
într-o singură privinţă: rubrica lui era, într-adevăr, doar o
transcriere a ceea ce auzea după încheierea meciurilor,
garnisită cu cîteva remarci, rod al imaginaţiei lui. în
ultimul an, îşi repetase adesea că cititorii săi nu bănuiau
cît de rapid îşi scria articolele, şi că, oricum, nici nu le-ar fi
păsat.
Dar pentru el acest lucru conta. Ştia că ceea ce scria
acum nu valora nici hîrtia pe care era tipărită rubrica lui.
Era plătit prea bine pentru volumul de muncă ce-i era
necesar ca să „producă” zilnic un articol. Nu-i mai făcea
deloc plăcere să-l păcălească pe editor, pe omul care-i
semna mereu cecurile. îi era tot mai greu, cu fiecare zi
tare trecea.
De aceea începuse să bea şi se culca cu femei care nu
însemnau nimic pentru el, lăsînd ca zilele vieţii lui să se
scurgă în acelaşi mod. N-avea de cine să aibă grijă, n-
avea pentru cine să muncească din greu sau să se scoale
dimineaţa devreme. Viaţa lui era un imens zero. Cu toate
că era singurul care-şi dădea seama de asta, era un
adevăr cu care nu reuşea să se obişnuiască.
Avea nevoie de o provocare, de efort creator, dar se
temea totodată că talentul pe care-l avusese cîndva se
risipise şi n-avea să-l mai recapete vreodată. Şi ce dacă?
~ 34 ~
FASCINATIE
Era prea bătrîn ca să se mai gîndească la o schimbare de
carieră. Viitorul lui nu constituia însă principala
preocupare a momentului, ci Stevie Corbett. De unde
aflase reporterul acela de boala ei? Şi cum se simţise ea
oare, atunci cînd cele mai intime detalii ale vieţii ei
fuseseră dezvăluite într-o pagină de sport?
Dar nu-i trebui prea mult timp să afle.

*
Stevie tocmai făcea o demostraţie a celebrului ei
forehand. Ţinti cu racheta direct spre capul lui.
- Ce naiba...
- Ticălosule!
Mackie încercă să apuce racheta, în timp ce ea
executa, de astă dată, un backhand boltit. Se luptară, o
clipă, pe rachetă.
- Ce s-a întîmplat? strigă el.
- Mi-ai spus că acea conversaţie avea să rămînă doar
între noi. Eşti un mincinos. Eşti...
- N-am făcut aşa ceva.
- Ba da, se răsti ea. Erai singurul care ştia.
El îi smulse racheta din mînă şi i-o trînti de pămînt.
- Chiar crezi că aş fi furnizat astfel de infor maţii unui
ziar rival? A apărut într-un alt cotidian. Nici măcar n-am
apucat să citesc blestematul ăla de articol.
Stevie se calmă un moment şi încercă să gîndească
logic. De ce să fi vîndut el informaţiile pe care le
obţinuse? N-avea nici un sens. Dar i se părea că nimic din
ce i se întîmpla în ultimul timp nu avea.
- De unde ştii despre articol? îl întrebă ea, suspicioasă.
Şi cum de ai trecut de barajul poliţiei? încă de dimineaţă,
devreme, curtea casei se umpluse de reporteri.
Antrenorul ei chemase în final poliţia, cerînd ca în jurul
~ 35 ~
Sandra Brown
casei să fie instalat un cordon de poliţişti.
- Unul dintre tipii care stau de pază mi-era dator o
favoare.
- Pentru ce?
- Ceva legat de sora lui.
Ea îşi duse o mînă la cap.
- De fapt, nici nu cred că vreau să ştiu.
- Nici eu nu cred c-ai vrea. E suficient să-ţi spun că s-a
strecurat într-o noapte într-un vestiar, în seara care a
urmat unui meci important, şi a devenit gazda unei
sărbătoriri spontane a victoriei.
Stevie îl privea cu ochi mari, clătinînd din cap,
neîncrezătoare.
- Te cred. De ce ai fi inventat oare o poveste atît de
sordidă?
O cuprinse pe după umeri şi o conduse pînă în
bucătărie.
- Cum de-a aflat acel reporter totul despre mine,
Mackie?
- Nu ştiu. Dar intenţionez să aflu. Ridică receptorul şi
formă un număr. îl ceru chiar pe autorul articolului la
telefon. Se părea că erau rivali, dar se aflau în relaţii
prieteneşti.
- Bună, Mackie sînt. Felicitări pentru articolul despre
fetişcana aia, Corbett. Stevie îi aruncă o privire furioasă,
însă el o ignoră. Cum de-ai reuşit să afli atîtea amănunte
intime? Stevie rămăsese cu gura căscată. Judd i-o acoperi
cu palma. Deci nu ţi-a povestit chiar ea? Hmm. Atunci,
probabil că a fost antrenorul ei.
Stevie îi îndepărtă mîna şi începu să clatine din cap.
- Bine, mă predau. Cine-a vorbit? Haide, ai deja
exclusivitatea poveştii ăsteia. Poţi să-mi spui. Stevie
observă cum se încrunta. Uite ce e: ieri m-am dat peste
cap să aflu motivul acelui colaps. Dar n-am reuşit. Spune-
mi tu unde anume n-am căutat.
Tăcu o clipă, ascultînd. Nu mai era încruntat, dar nici
~ 36 ~
FASCINATIE
nu părea prea mulţumit.
- Înţeleg. Ai fost mai rapid decît mine de data asta. Am
să am grijă să nu se mai întîmple una ca asta. O zi bună,
îi ură Judd pe un ton suav.
- Ei bine? îl întrebă ea, cînd el puse receptorul jos.
- Un tehnician de la laboratoarele Mitchell.
- Acolo unde mi-am făcut analizele, vorbi ea încet.
Ştiam că nici unul dintre cei care lucrează la cabinetul
medicului meu n-avea să scoată o vorbă. Dar nu m-am
gîndit la cei din laborator.
- Nu fi naivă. Oricine este tentat să vorbească, pentru
un preţ bun. Unde ţii ceştile de cafea?
- În dulapul de acolo, pe al doilea raft.
- Vrei şi tu?
- Nu, mulţumesc. Am băut destulă.
El îşi. turnă o ceaşcă, apoi se aşeză pe un scaun, lîngă
ea, aşa cum făcuse şi cu o zi înainte.
- Cum ai dormit? o întrebă el.
- Bine.
- Nu s-ar zice, judecînd după cearcănele de sub ochi.
Ea se ferise tot timpul să-l privească în faţă, de teamă
să nu-şi dea seama că nu dormise bine. Avusese o noapte
grea, bîntuită de vise ce alternau de la straniu la erotic,
de la înfricoşător la fantastic. El avusese un rol aparte în
visele ei. Era sfîrşită. Dar o irita felul lipsit de tact în care
el îi reamintise că arăta rău.
- Nici tu nu arăţi mai bine.
- Am avut o seară foarte grea.
- Şi atunci ce cauţi aici? De ce nu eşti acasă la tine?
Dormind? Ai venit să-ţi adulmeci prada?
Stevie sesiză felul, aproape imperceptibil, în care el îşi
strînse buzele, în semn de iritare.
- Ai fi putut să spui asta, dacă eu aş fi fost cel care a
scris acel articol. Dar n-am făcut-o eu. Eu unul, aş fi spus
tuturor lucrurilor pe nume.

~ 37 ~
Sandra Brown
O cuprinse amărăciunea. Vorbi pe un ton sumbru.
- Din articol reiese că sînt terminată, ca jucătoare, şi
mai am puţin pînă să mor şi să fiu incinerată. Judd se
ridică atît de rapid de pe scaun, înjurînd şi blestemînd,
încît ea rămase fără replică.
- Să nu mai spui niciodată una ca asta. Mă trec fiori.
- Îmi cer scuze că ţi-am rănit sensibilitatea, i-o reteză
ea. Dar este vorba de boala mea, şi am să discut despre
ea atunci cînd voi avea eu chef. Dacă nu-ţi convine, n-ai
decît să pleci. Ceea ce, la urma urmei, n-ar fi o idee chiar
atît de rea.
De fapt, era o idee rea. Nu se simţea deloc tentată de
posibilitatea de a rămîne singură. Acum, că ştia că era
nevinovat, că-1 bănuise degeaba, era chiar bucuroasă să-
l ştie în preajmă. Pentru că, atunci cînd erau împreună,
toate reflexele ei mentale erau în stare de alertă. Asta o
împiedica să se lase copleşită de tot felul de gînduri triste.
Ca să se asigure că el n-avea să-şi dea seama cît de
tare îşi dorea să rămînă, arboră o expresie ostilă.
- N-ai ce face aici. Poţi să pleci, dacă vrei.
- Am venit să te însoţesc la spital.
- Nu merg la spital. Ţi-am mai spus şi ieri. Mai am două
săptămîni să...
- Ascultă, Stevie...
- Nu, tu să mă asculţi. Este vorba despre viaţa mea,
este hotărîrea mea, şi nimeni...
Se auzi soneria.
- Domnişoară Corbett! Cineva striga afară. Cum puteţi
comenta faptul că aveţi cancer şi deci veţi renunţa la
tenisul profesionist?
- Oh! strigă ea. De ce nu mă lasă în pace? Era cu nervii
întinşi la maximum. îşi acoperi urechile cu palmele.
Se părea că insistentul reporter renunţase sau fusese
îndepărtat de unul dintre poliţiştii care ar fi trebuit s-o
păzească de musafirii nepoftiţi. Casa era din nou
cufundată în linişte. Tresări cînd Judd o cuprinse pe după
~ 38 ~
FASCINATIE
umeri.
- Măcar lasă-mă să te duc undeva departe de aici,
pentru cîteva ore. Se răsuci pe scaunul înalt al barului şi-
şi depărtă picioarele, aşezînd-o între ele.
- De ce vrei să faci asta?
- Ca să mă revanşez, pentru că ieri am fost ca un şacal
adulmecînd sînge proaspăt.
- Dar n-ai scris tu articolul.
- Mă simt responsabil, într-un fel. Ştiu că n-ai o părere
prea bună despre mine, ca ziarist. Beau prea mult, petrec
prea mult şi am o doză prea mare de autocompătimire.
Sînt sarcastic. Nu te poţi baza pe mine. însă sub aceste
aparenţe care nu mă flatează deloc se ascunde totuşi un
tip de treabă.
- Oh, bineînţeles.
Îi adresă un zîmbet fermecător, ştrengăresc, care-i
acceleră bătăile inimii.
- Acordă-mi ziua de azi şi am să-ţi dovedesc că te înşeli.
Ea ar fi vrut să consimtă, dar ezita. în ciuda farmecului
lui incontestabil, nu putea fi prea sigură că n-avea de gînd
să scrie un reportaj despre ea. Poate că intenţiona să
realizeze un portret mai amănunţit al „debutantei în
tenis”, cum o numise chiar el cîndva.
- Nu mi se pare o idee prea bună, Mackie. Am să risc,
rămînînd aici.
Aproape concomitent, telefonul începu să sune şi se
auzi din nou soneria.
- Tu ai plănuit toate astea? îl acuză ea.
Mackie rîse, încîntat de neaşteptatul ajutor
care venise în sprijinul ideii lui.
- Se pare că providenţa este de partea mea. la-ţi cu
tine tot ce crezi că ai nevoie. Nu ne vom întoarce pînă la
asfinţit. îi dădea instrucţiuni, de parcă ajunseseră deja la
o înţelegere care-l mulţumea.
- Mackie, chiar dacă-aş vrea să-mi petrec ziua cu tine,

~ 39 ~
Sandra Brown
în oraş, ceea ce nu este adevărat, tot n-ar fi bine. Sîntem
amîndoi prea cunoscuţi. N-am putea ieşi nicăieri, în oraş,
fără să fim recunoscuţi, pîndiţi.
- Tocmai de asta, mă gîndeam să mergem în afara
oraşului.
- În afara oraşului? Unde?
- Vei vedea.
- Şi cum crezi că vom reuşi să scăpăm de toţi reporterii
ăştia?
- Vrei să încetezi cu întrebările şi să te pregăteşti de
plecare? o întrebă el nerăbdător.
Stevie îi studie faţa pentru o clipă. Nu puteai avea mai
mare încredere în el decît într-un pirat. Urmau, probabil,
să-şi piardă întreaga zi certîndu-se. Dar alternativa de a-şi
petrece ziua sub asediu, în propria ei casă, era şi mai
înfricoşătoare.
Hotărîtă, îşi netezi fustiţa albă de bumbac, cu care era
îmbrăcată.
- Pot să merg aşa?
- Sigur, la-ţi geanta.
În mai puţin de cinci minute, ea se întorcea în
bucătărie, ducînd cu ea un sac de sport în care îndesase
tot ce crezuse că i-ar fi putut fi necesar pentru o zi. Judd
era la chiuvetă, clătind ibricul de cafea.
- Ai început să te simţi ca acasă, nu-i aşa?
- Hmm. îşi şterse mîinile pe un prosop, apoi îl puse la
loc. Aşa este.
Făcu un pas înainte, îi înlănţui talia cu braţele, o trase
mai aproape şi-i acoperi buzele cu ale lui.
Stevie fusese luată total pe nepregătite. Nu era în stare
să se lupte sau să protesteze în vreun fel. El o sărută cu
blîndeţe, atingîndu-i uşor buzele.
În timp ce-şi croiau drum spre gîtul ei, mîinile lui îi
poposiră cîteva clipe pe sîni, necăjindu-i sfîrcurile. Lui
Stevie i se părea că visează, dar mîngîierile lui erau chiar
foarte reale. Reacţia ei fu promptă. Un val de căldură i se
~ 40 ~
FASCINATIE
ridică în trup, din ce în ce mai puternic. Ajunse la apogeu,
atunci cînd el se lipi de ea, iar limba lui începu să se joace
leneş cu buzele ei pline, ca şi cum nu conta dacă le
întredeschidea sau nu. Dacă o făcea, bine. Atunci, avea s-
o sărute. Dacă nu, iarăşi bine. Nu avea să fie dezamăgit,
ci numai amuzat.
Stevie îndredeschise buzele.
Iar atunci limba lui începu să-i exploreze în tihnă gura.
Schimbarea se produse treptat, aproape de nesesizat. O
săruta din ce în ce mai adînc, mai flămînd, iar ea îi
răspundea la fel.
Cînd intenţiile lui Judd deveniră într-atît de evidente
încît i se puteau ghici sub haine, o îndepărtă grăbit de
lîngă el. Stevie îl privi uimită, dar plină de dorinţă.
- De ce m-ai sărutat aşa?
Din curiozitate. Îşi drese glasul şi continuă:
- Ne-o doream amîndoi, nu-i aşa? încă de ieri, de cînd
ţi-am zărit sînii, m-am întrebat cum ar fi. Acum, că ne-am
satisfăcut curiozitatea, ne putem relaxa. Hai să ne
bucurăm de această zi. Vrei?
Stevie dădu din cap, aprobator, dar nu scoase nici un
cuvînt. Fusese cît pe ce să facă o mare greşeală.

~ 41 ~
Sandra Brown

Capitolul 4

- Ţi-ai ratat vocaţia. Erau pe autostradă. Stevie vorbea


tare, încercînd să acopere zgomotul infernal produs de
motorul maşinii lui sport. Eşti tipul infractorului înrăit.
Planul lui de a scăpa de reporteri constase în a crea o
diversiune. Stevie trebuie doar să se arate la uşa din faţă
a casei, pentru ca ziariştii să creadă că se pregătea să
dea o declaraţie, astfel ca ei să-şi pregătească aparatele.
în timpul acesta ea şi Judd se furişaseră prin spate, o
luaseră la fugă prin grădină şi, fără să fie văzuţi, se
urcaseră în maşina lui, pe care o parcase pe o stradă
învecinată.
- Mă gîndeam să mă apuc de lovituri în stil mare, zise el
expansiv, dar mă sperie faptul că n-am suficientă ambiţie
şi n-aş putea să muncesc din greu.
Stevie se sprijini, zîmbind, de spătarul scaunului. Chiar
din clipa în care ieşise din apartamentul ei, simţise o
ciudată senzaţie de libertate. Nu i se întîmpla prea des să
nu-şi urmeze stilul disciplinat de viaţă. în majoritatea
dimineţilor făcea exerciţii de menţinere a condiţiei fizice
sau antrenamente.
- De cînd joci tenis? Uitîndu-se în oglinda retrovizoare,
să se asigure că drumul era liber, Judd o luă spre est, pe
autostrada interstatală, lăsînd Dallas-ul în urmă.
- De la doisprezece ani.
- Destul de tîrziu pentru cineva care a ajuns la
asemenea performanţe.
- Poate. Dar nici nu-mi amintesc să nu fi avut vreodată
bucuria, sentimentul unic, intim, de a fi ţinut o rachetă în
mînă. Rememoră seara în care îşi dăduse seama că i-ar fi
~ 42 ~
FASCINATIE
plăcut să joace tenis. Din senin, le-am spus părinţilor mei
că visam să încerc la concursul de selecţie a echipei de
juniori. Făcusem această declaraţie surprinzătoare la
cină. Mama şi tata m-au privit uimiţi de parcă le-aş fi spus
că voiam să locuiesc pe Marte. Discuţia a decurs cam aşa:
- Tenis?
- Da, tată.
- Ăsta e un sport pentru puştii bogaţi, spusese el. Dă-
mi, te rog, cartofii.
- Astfel a schimbat tata subiectul discuţiei, încheie
Stevie.
- Ce aveau ai tăi împotriva tenisului? o întrebă Judd.
- Nimic în mod deosebit. Cred că nu se gîndiseră
niciodată la o asemenea posibilitate. Pe mama n-o
interesa deloc sportul. Iar lui tata nu-i plăceau decît
fotbalul şi baschetul. Bineînţeles, sporturi bărbăteşti. Ea
era singurul lor copil, singura lor fată. Ştia că tatăl ei era
încă foarte dezamăgit că nu avusese un băiat.
- Şi cum ai reuşit să-i determini să-ţi dea voie să joci?
După cină, am deschis subiectul în timp ce o ajutam pe
mama să spele vasele, l-am explicat că puteam folosi
rachetele şi mingile de la şcoală. Nu trebuiau să-mi
cumpere nimic. A fost de acord.
Stevie continuă să-i povestească cum, pe vremea cînd
termina liceul, făcuse deja o pasiune pentru tenis.
Economisea banii cîştigaţi ca baby-sitter, pentru a-şi plăti
cursurile pe care le urma la un club exclusivist, din nordul
oraşului.
- Nu eram membri ai clubului. Numai taxa de admitere
depăşea suma de bani cîştigată de tata într-un an.
N-o spunea cu ranchiună. Niciodată nu se gîndise cu
amărăciune la veniturile modeste ale familiei ei. Era
nemulţumită însă de faptul că nu încercaseră niciodată să
facă ceva să o ducă mai bine.
- În perioada în care participam la primul meu turneu

~ 43 ~
Sandra Brown
organizat de club, l-am întîlnit pe Presley Foster.

„Porţi încălţări, cu un număr prea mare. Backhand-ul


tău este foarte slab, iar forehand-ul nu este nici el prea
departe, cu toate că loveşti bine mingea, în general. în
loc să te concentrezi asupra strategiei, joci mai mult
pentru spectatori. Dacă eşti condusă cu două puncte,
renunţi automat la luptă şi pierzi setul. Serviciul tău este
puternic şi rapid, dar inconstant. Nu depui efort decît
dacă ţi se pare ţie necesar. E un obicei foarte, foarte
rău”.

Parafrazase cu exactitate cuvintele lui Presley Foster.


Judd murmură:
- Măi să fie...
Stevie putea acum să privească detaşat în urmă şi să
facă haz de necaz.
- Mi se părea că mă lovise un ciocan în moalele capului.
După o pauză, Presley a continuat:

„Dar ai talent! Pot să ţi-l cizelez, să fac din tine o


jucătoare de primă clasă. Mă vei urî însă pînă ajungem
acolo. Am nevoie de doi ani“.

La o săptămînă după absolvirea liceului, se antrena


deja în tabăra faimosului antrenor, în Florida. Părinţii nu
înţelegau nici acum hotărîrea luată. Tenisul nu era o
meserie. Ci un joc. Ea plecase, în ciuda obiecţiilor lor.
Poate că n-o aştepta un viitor strălucit în tenis, dar nici
dacă rămînea acasă, lîngă ei.
- Nu mi-am dat seama cît îmi va fi de greu decît atunci
cînd am început să mă antrenez cu Presley, îi zise ea lui
Judd, zîmbind.
La început, fusese întrecută de majoritatea celor care
începuseră cu mult mai devreme antrenamentele şi care
participaseră la taberele de vară organizate de Foster.
~ 44 ~
FASCINATIE
Majoritatea acestora nu făcuseră nimic altceva, cu
excepţia tenisului. Nu avuseseră deloc copilărie. Tenisul
era totul.
- Am participat la primul circuit la nouăspre zece ani. Se
uită pe geam, la peisajul în continuă schimbare. Judd
conducea foarte bine, dar foarte repede. Jucam în
Savannah, Georgia, cînd am primit vestea că părinţii mei
fuseseră ucişi în timpul unei furtuni.
- Au murit în acea tornadă? Cea care a distrus, practic,
jumătate din estul Dallas-ului?
- Da. Întregul cartier a fost ras de pe suprafaţa
pămîntului. Stăteam în pat, cu faţa îngropată în perne, în
camera mea de motel, şi plîngeam, cînd Presley a intrat
ca o furtună să mă întrebe de ce nu eram pe teren.
Trebuia să înceapă meciul.

„- Mi-au murit părinţii. Doar nu te aştepţi să joc astăzi?


- Bineînţeles că vei juca! în astfel de momente îţi dai
seama din ce aluat e făcut un jucător!”

Jucase. Şi învinsese. După meci luase primul avion spre


Dallas. Trebuia să se ocupe de funeraliile părinţilor ei.
- Şase luni mai tîrziu, zise ea cu voce pierdută, în timp
ce spunea ceva, Presley a dus brusc mîna la inimă şi, fără
să mai scoată vreun sunet, s-a prăbuşit la pămînt. A murit
pe loc. A doua zi aveam meci. Am jucat. Asta ar fi
aşteptat de la mine.
Nici părinţii, nici mentorul ei nu trăiseră suficient de
mult s-o vadă printre cele mai bune jucătoare de tenis ale
lumii. Acum era în cursa pentru Marele Şlem. Apoi
avusese de gînd să se retragă. îi dovedise tatălui ei că nu
avusese dreptate. Tenisul nu era un joc numai pentru
copiii bogaţi. Ci un stăpîn autoritar şi gelos, de dragul
căruia îşi sacrificase studiile, dragostea, căsnicia, totul.
Acum, că ajunsese atît de aproape de ţelul ei, nu putea

~ 45 ~
Sandra Brown
permite nimănui să-i stea în cale. Nimic n-o mai putea
opri.
Dîndu-şi seama că Judd o privea cu atenţie, îşi
descleştă pumnii şi se strădui să-i zîmbească.
- Ce-ar fi să-mi vorbeşti despre tine? Ţi-ai dorit
dintotdeauna să devii genul de cronicar sportiv care-şi
înmoaie peniţa în sîngele victimei sale?
El tresări. Arboră o mutră jignită.
- Doamne, mă faci să mă simt groaznic.
- Şi tu ai scris nişte lucruri înspăimîntătoare despre
mine. De ce te-aş menaja?
- Sunt antrenat contra loviturilor sub centură. îi făcu cu
ochiul. Dacă stau să mă gîndesc bine, cîteva lovituri
acolo, din partea ta, mi-ar face chiar plăcere.
Ea îi ignoră insinuările sexuale. Dar se simţea tentată
să se gîndească la sărutul lor. N-avea rost să se
amăgească cu gîndul că nu participase. Cel mai sigur
lucru era să se prefacă, să se poarte ca şi cum nu se
întîmplase nimic între ei.
Judd Mackie avea reputaţia unui mare cuceritor. însă ea
fusese de prea multe ori victima peniţei sale acide şi n-
avea de gînd să devină acum şi o altfel de victimă.
- Te întreb din pură curiozitate, Mackie. De ce eu? Se
întoarse spre el şi-şi strînse un picior sub ea. De ce ţi-ai
îndreptat tot veninul spre mine?
- Ce-ţi pasă? Oricum toată lumea este în stare să-ţi
mănînce din palmă. Ce importanţă mai poate avea un
biet gazetar care te supune unui tir încrucişat în articolele
sale?
- E deranjant.
- Nu şi pentru cititorii mei. De la primul meu articol, de
acum cîţiva ani...
- Şi pentru care am cerut dezminţire.
El îi zîmbi galeş.
- Am publicat atunci cîteva paragrafe din scrisoarea ta.
Mai ţii minte? Cititorii s-au amuzat de toată povestea. Aşa
~ 46 ~
FASCINATIE
că am cultivat în mod deliberat antagonismul dintre noi.
- De ce?
- De dragul publicităţii.
- Dar ce-am făcut aşa de grav, încît să merit dispreţul
tău?
- Nu era vorba de ce ai făcut sau nu. Ci de cine eşti tu.
Şi cum...
- Cum ce? interveni ea, nelăsîndu-l să-şi termine fraza.
- Cum arăţi.
Remarca o reduse la tăcere. în cele din urmă spuse:
- Adică?
- Eşti tare drăguţă. îmi vine foarte greu să iau în serios
o atletă care arată ca păpuşa Barbie în echipament
sportiv.
- Ăsta-i şovinism!
- Ba nu.
- Felul în care arăt n-are nici o legătură cu stilul meu de
joc.
- Probabil, zise el pe un ton de scuză.
- Vrei să spui că, dac-aş avea un neg mare şi urît pe
vîrful nasului, aş fi, după părerea ta, o jucătoare mai
bună?
- Nu vom şti niciodată, nu-i aşa? S-ar putea. Cel puţin n-
aş mai fi tentat să scriu acele lucruri neadevărate şi
meschine despre tine.
Ea se sprijini de portieră şi-l privi neîncrezătoare.
- În toţi anii ăştia m-am întrebat ce-am făcut oare ca să
merit mînia ta. Şi constat că, de fapt, n-are nici o legătură
cu mine. Ci a fost pricinuită de snobismul şi prejudecăţile
tale misogine.
- Generalizezi prea tare... iartă-mă că ţi-o spun. Nu am
nici un fel de idei preconcepute la adresa sportivelor.
- Ci numai la adresa mea. Ce-aş putea să fac ca să te
răzgîndeşti?
- Să te urîţeşti?

~ 47 ~
Sandra Brown
- Sau să mă îmbolnăvesc de cancer.
El opri brusc la un semafor. Întorcînd privirea spre ea,
spuse:
- Asta a fost o altă lovitură sub centură, Stevie. Am să
încerc s-o uit, dar cu o condiţie.
- Care?
- Spune-mi că ştii să găteşti.
- Să gătesc?
- Da. Ştii tu, în bucătărie, la aragaz... Pui di verse chestii
în oale şi tigăi, iar ele devin comestibile.
- Ştiu să gătesc.
- Bine, răspunse el. La următoarea intersecţie, făcu un
viraj şi se încadră pe o şosea adiacentă, cu două benzi.
Nimic cu sos, însă. Nu-mi plac sosurile, cu excepţia celui
cu smîntînă care se pune la friptura de pui.
- Oh, te rog, murmură ea. Dar zîmbea.
Cîteva minute mai tîrziu, opreau în dreptul unui
complex alcătuit dintr-un magazin şi o staţie de benzină.
- Hai la cumpărături.
După o jumătate de oră, erau pe un drum de ţară,
străjuit de copaci înalţi şi, din loc în loc, de cîte un brad.
- Unde mergem?
Nici nu ştia cum să numească aşezarea prin care
tocmai trecuseră. Era un fel de orăşel. în afară de acea
benzinărie mai erau numai un magazin alimentar, o
poştă, un post de pompieri, o şcoală şi trei biserici
protestante.
- La casa bunicilor mei. Rîse, văzînd-o cît era de uimită.
Te surprinde? E adevărat. Nu numai că am o mamă, dar
am şi tată. Sau cel puţin, aveam. Iar această fermă a
aparţinut părinţilor lui. l-au lăsat-o prin testament. Eu am
preluat-o acum cîţiva ani, după moartea lui. Am vîndut o
parte din teren, dar am păstrat douăzeci de acri, de jur
împrejurul casei.
- Douăzeci de acri foarte frumoşi, remarcă ea.
- Mulţumesc.
~ 48 ~
FASCINATIE
Casa a fost o altă surpriză. Era amplasată într-un
luminiş şi înconjurată de arbori impunători, de-abia
înfrunziţi. în spatele casei erau o moară de vînt, un soi de
garaj şi un hambar. Totul fusese cîndva vopsit în alb, dar
i-ar fi prins bine o renovare. Straturile de flori din faţa
casei erau pline de bălării. Peste toate plutea un aer de
dezolare şi neglijenţă.
- Are nevoie de cîteva reparaţii, zise el, constatînd
evidenţa. Arată mult mai bine pe dinăuntru, îţi garantez.
- Este fermecătoare, spuse Stevie. Sări sprintenă din
maşină, înlăturînd cu mîna pînza unui păianjen, urzită
între copaci.
Judd descuie uşa şi o invită înăuntru. Fură întîmpinaţi
de aerul închis, stătut, al unei case nelocuite de multă
vreme.
El se opri în holul spaţios şi spuse:
- Iniţial, am avut în intenţie să o transform într-un
refugiu pentru weekend-uri, dar reuşesc din ce în ce mai
rar să plec din oraş la sfîrşit de săptămînă, din cauza
evenimentelor sportive în plină desfăşurare. Şi nu mi se
pare deloc practic să vin la mijlocul săptămînii. Drept
rezultat, nu ajung aici pe cît de des aş vrea şi nu mă pot
ocupa aşa cum se cuvine de toate astea.
- Aici ce e? îl întrebă Stevie, arătînd spre camera din
spatele ei.
- Este sufrageria. înăuntru nu sînt decît o masă, un
fotoliu şi o maşină de scris. Văzînd că-l privea mirată,
adăugă: Mobila de aici este acum în casa mamei mele.
- Oh. Nu-i răspunsese de fapt la întrebarea pe care
intenţionase să i-o pună, dar se mulţumi, pentru moment,
cu acea explicaţie. Se părea că obişnuise să scrie destul
de mult acolo. Şi sus?
- Trei dormitoare şi o baie. Haide să ducem toate astea
în bucătărie.
Îl urmă, străbătînd camera de zi. Toate mobilele erau

~ 49 ~
Sandra Brown
acoperite pentru a fi protejate de praf. Au luat-o la
dreapta la capătul holului şi au intrat în bucătărie. Judd
aşeză pungile cu cumpărături pe masa de stejar.
- Îmi imaginez casa bunicii mele, spuse Stevie
gînditoare, mîngîind nostalgică spătarele scaunelor. Nu
mi-am cunoscut bunicii. Au murit înainte de naşterea
mea.
- Uau! Judd deschisese frigiderul şi scotea acum ceva
alterat, de nerecunoscut. îl apucase cu vîrful degetelor şi,
cu mîna întinsă, ţinîndu-l la distanţă, îl aruncă pe geam.
Mă bucur că bunica nu-i aici. Ar fi făcut infarct.
Deschise geamurile, lăsînd aerul proaspăt să pătrundă
înăuntru, în timp ce Stevie pregătea cîteva sandvişuri. în
timp ce trebăluia, simţi cîteva înţepături în josul
abdomenului. începuse să se obişnuiască cu ele, le
anticipa chiar. Ciudat, dar nu se mai gîndise deloc la
boala ei de cînd părăsise Dallas-ul. Trebuia să-i
mulţumească lui Judd, pentru că-i distrăsese atenţia.
Cu numai două zile în urmă, ar fi putut să jure că, dacă
l-ar fi întîlnit pe acest ziarist imposibil, l-ar fi strîns de gît,
încet, contemplînd cu satisfacţie felul în care ochii i-ar fi
ieşit din orbite.
Surprinzător, această scenă o amuza şi acum. Se
simţea însă în largul ei atunci cînd era cu el. Judd n-o
compătimise, nu-i plînsese de milă. Nici n-ar fi putut
suporta aşa ceva. Nu făcea pe clovnul, nu glumea forţat.
Ar fi fost total nepotrivit, şi o ştia.
N-ar fi crezut niciodată că se va înţelege atît de bine cu
el. Era prietenul de care avea nevoie acum, amuzant dar
şi serios, cu care puteai discuta cu uşurinţă.
- Masa este gata.
El se spălă pe mîini şi i se alătură la masă.
- Arată foarte bine, zise el entuziasmat, trăgîndu-şi
scaunul mai aproape.
Stevie luă o înghiţitură din sandviş. îl întrebă, cu gura
încă plină:
~ 50 ~
FASCINATIE
- Ce facem după-amiază?
- Dragoste.

~ 51 ~
Sandra Brown

Capitolul 5

Stevie înghiţi pe nemestecate. Se holba la Judd, care


continua să mănînce calm.
- A fost doar o sugestie, bineînţeles.
Se ridică asemenea unei săgeţi şi se îndreptă spre uşă.
- Ar fi trebuit să mă aştept la asta. Nu trebuia să am
încredere în tine. Oh! Cît de proastă am fost... Au! în timp
ce trecuse pe lîngă scaunul lui, el întinsese mîna şi-i
apucase capătul cozii. Acum o ţinea strîns, ca într-un laţ.
Potoleşte-te! strigă ea. Dă-mi drumul.
- Stai jos. Se străduia să pară aspru, dar era evident că
nu putea să se mai prefacă mult. Nu ştii de glumă?
- Aia a fost o glumă?
- Bineînţeles. Ce-ai crezut? Că am vorbit serios?
- Sigur că nu! ripostă ea.
- Atunci, de ce n-ai rîs?
- Pentru că n-a fost deloc amuzant.
- Aşa m-am gîndit şi eu. Dac-ai fi putut să vezi ce faţă ai
făcut! începu s-o imite. Dacă într-adevăr arătase aşa... îi
venea să se ascundă sub masă.
- Am înţeles, zise ea sec şi se aşeză la loc, pe scaun.
Muşcă furioasă din sandviş. îţi stă în ca racter să mă aduci
aici, sub un pretext oarecare, apoi să încerci să mă
seduci.
Părea mai degrabă flatat, decît insultat.
- De unde ştii că-mi stă în caracter să te seduc?
- Am spus să încerci să mă seduci.
- O.K. De unde ştii asta?
- Am mai auzit şi eu cîte ceva.
- Oh. Într-adevăr? Ce anume? Ce-ai auzit spunîndu-se
~ 52 ~
FASCINATIE
despre mine?
- N-are importanţă.
- Doar nu te gîndeşti la povestea aceea scornită pe
seama mea, despre cele trei roşcate, nu-i aşa? A fost o
minciună sfruntată.
- Trei? repetă ea abia şoptit.
- Erau, într-adevăr, nişte contorsioniste, dar chiar şi
aşa...
Ea îl privi suspicioasă.
- Mă pui la încercare?
- Bineînţeles. Se reîntorsese la sandvişul lui, dar
continua să zîmbească. Un nesuferit. Ştii la fel de bine ca
şi mine că patul bunicii nu e în pericol, nu-i aşa?
- Sigur că nu.
- Nu s-a întîmplat nimic deosebit, atunci cînd ne-am
sărutat, nu-i aşa?
- Mda...
- Pămîntul nu s-a cutremurat, stelele nu s-au aprins pe
cer, n-au explodat artificii. Eu n-am simţit mare lucru. Tu?
- Nu.
- Nici o urmă de pasiune.
- Categoric nu.
El o privi insistent.
- Am încercat, dar nu ne-a reuşit. Deci, nu trebuie să ne
facem griji. Să ne întoarcem la întrebarea ta: Ce facem
după-amiază?
Stevie nu-l mai asculta. Se simţea uşurată, ştiind că el
o necăjise, spunîndu-i că aveau să facă dragoste. Dar eul
ei era rănit. De ce i se păruse oare atît de absurdă
această posibilitate? De ce, atunci cînd se sărutaseră, el
nu simţise nimic? Bineînţeles că nu era pasiune ceea ce
simţise ea în zonele erogene, atunci cînd buzele lui
începuseră acel ritual seducător, dar totuşi simţise ceva.
Pe el nu-l afectase deloc, însă. Să fi fost oare sărutul ei
atît de neexcitant?

~ 53 ~
Sandra Brown
- ... nu trebuie să o faci.
- Ce să fac? îl întrebă ea, dîndu-şi seama că el îi vorbise
în tot acest timp.
- Să mă ajuţi, spuse el, privind-o ciudat. Nu m-ai
ascultat?
- Nu. Mă gîndeam la altceva.
- N-ai dureri, nu-i aşa?
- Nu, nicidecum.
- Bine. O studie o clipă, de parcă ar fi vrut să se
convingă că spunea adevărul. Apoi îi relată pe scurt ceea
ce spusese cu cîtva timp în urmă. Am ceva de făcut, te
poţi odihni într-unul dintre dormitoarele de sus.
- Aş prefera să ies pe-afară. Pădurea este minunată.
- Cum vrei, spuse el, ridicîndu-se de pe scaun şi
ducîndu-şi farfuria la chiuvetă. Pe rafturile din camera de
zi sînt o mulţime de cărţi. Alege-ţi una, dacă te plictiseşti.
- Mulţumesc.
- Mi-am adus nişte haine în care să lucrez. Mă apuc de
treabă imediat ce mă schimb. Strigă-mă dacă ai nevoie
de ceva.
- Bine.
El ieşi din bucătărie. Stevie se întoarse spre chiuvetă.
Se simţea dintr-o dată singură, abandonată.
- Oh, Stevie?
- Da? răspunse ea, întorcîndu-se brusc.
Judd băgase doar capul pe uşă.
- Am simţit ceva, totuşi.
Apoi dispăru.
Stevie începu să murmure cuvinte de neînţeles la
adresa acelui bărbat care se evaporase atît de rapid.

*
- Ce naiba faci aci?
Stevie, care stătea în genunchi, se uită pe după umăr.
~ 54 ~
FASCINATIE
Aproape că alunecă, dar se redresă la timp.
Judd era îmbrăcat într-o pereche de blugi Levi’s,
ponosiţi, şi un tricou. în cele două ore care trecuseră de
cînd nu se mai văzuseră, el muncise din greu. Firişoare de
transpiraţie îşi croiseră drum pe pieptul lui puternic. O
privea sprijinindu-se de o greblă.
Stevie încercă să nu-l fixeze cu privirea. I se părea o
invadare a intimităţii lui faptul că nu-şi putea dezlipi ochii
de pe urmele de sudoare care se strînseseră spre centrul
stomacului, pătrunzînd sub talia joasă a blugilor.
O senzaţie dulce, ca o durere blîndă, copleşi
feminitatea lui Stevie, amintindu-i vag de durerile pe care
le avusese recent. Dar acum era altceva.
Îi producea plăcere, nu teamă şi neîncredere. Aşa cum
făcuse şi altădată, lăsă deoparte aceste gînduri care-o
înspăimîntau.
- Ţie ce ţi se pare c-aş face? Plivesc răsadul ăsta de
flori. Se reîntoarse la ocupaţia ei, care-o făcuse să-şi
murdărească cumplit îmbrăcămintea albă. Arăta superb.
Coama blondă îi atîrna greu pe spate, bluza i se lipise de
corp.
Se simţea minunat. Mult mai sănătoasă şi în putere
decît fusese în ultimul timp pe terenul de tenis.
- Era vorba să te odihneşti, îi spuse el. Să te relaxezi.
- Dar asta şi fac. îmi face plăcere să mă ocup de flori, şi
mai ales de cele care au fost neglijate atîta timp. întoarse
capul să-l privească dezaprobator, dar se uită rapid în altă
parte. El îngenunchease lîngă ea. Aproape acum, faţa lui
brăzdată de sudoare era şi mai frumoasă. îi simţea
mirosul pielii şi ştia că buzele lui ar fi avut un gust sărat,
dac-ar fi sărutat-o.
Înghiţind în sec, zise:
- Am pus o cană cu apă de la gheaţă pe verandă.
- Mulţumesc. Se ridică brusc, şi începu să - mormăie
cînd îi trosniră genunchii. Urcă treptele pînă la verandă.

~ 55 ~
Sandra Brown
Bătrînele mele picioare aveau nevoie de exerciţii, dar nu
voi mai fi în stare să mă ridic din pat, mîine dimineaţă.
Mai mult ca sigur.
Îşi turnă un pahar de apă rece. După ce-l goli întrebă:
- Ai făcut ceva aici?
- Am măturat. Veranda era plină de frunze moarte şi de
ace de brad. Arăta jalnic.
- Eşti o adevărată albinuţă, nu-i aşa?
- Mă simt bine cînd am cîte ceva de făcut. Mai ales că,
atunci cînd sînt ocupată, nu mai am timp să mă gîndesc.
El coborî cele cîteva trepte şi o trase în joacă de coadă.
- Numai să nu te oboseşti prea tare.
- N-am s-o fac.

*
- Arăţi foarte obosită.
Soarele se ascunsese după vîrfurile copacilor, aruncînd
umbre pe zidurile casei. Stevie se legăna într-un
balansoar atîrnat de ramurile unui pecan, dîndu-şi vînt cu
picioarele goale.
Înainte să se aşeze aici, curăţase toate pînzele de
păianjen de pe lanţurile acestuia. Trebuiau unse, dar îi
făcea plăcere să audă scîrţîitul leneş. Se armoniza cu
ritmul morii de vînt.
În cursul după-amiezei, Judd reparase cîteva încuietori
stricate, plivise buruienile şi făcuse curăţenie în jurul
hambarului şi al garajului.
Acum, în timp ce i se adresa, el se lăsă cu greutate la
pămînt, în faţa balansoarului.
Se îmbrăcase din nou cu cămaşa dar n-o încheiase,
lăsînd astfel să i se vadă pieptul puternic şi stomacul plat,
umbrit uşor de părul brun. Stevie se străduia din răsputeri
să-şi ferească privirile, dar nu-i era prea uşor. Făcuse
acest efort toată după-amiaza.
~ 56 ~
FASCINATIE
- Sunt obosită, într-adevăr, recunoscu ea. Este însă un
sentiment minunat. Nu-mi mai amintesc de cînd n-am
mai privit cum apune soarele printre frunzele copacilor.
Lumina care scade, umbrele verzi şi arămii. Totul este
minunat. Iar sunetele, nu le poţi auzi nicăieri în oraş. Şi
liniştea... da, într-adevăr, e linişte.
Mackie se răsuci pe o parte şi-şi sprijini obrazul în
palmă. Ridică privirea spre ea.
- Întotdeauna eşti atît de melancolică?
- Numai cînd sînt foarte obosită, ca acum, zise ea
surîzîndu-i. El îi întoarse zîmbetul. A fost o zi foarte
plăcută. Păcat că trebuie să ne întoarcem, să respirăm
gaze de eşapament în locul parfumului florilor.
- Chiar trebuie?
- Ce ţi-ai mai pus în gînd de data asta, Mackie?
- Doamne, ce suspicioasă eşti!
- Nu sînt suspicioasă. Dar n-am încredere în tine, zise
ea cu blîndeţe. De ce m-ai întrebat dacă trebuie să ne
întoarcem în Dallas? Bineînţeles.
- De ce?
- Am obligaţii.
- Faţă de cine?
- În primul rînd, tu ai. Faţă de Tribune.
- Nu mai am, de azi-dimineaţă.
- Ce vrei să spui?
- Am fost concediat.
Ea îl privi uimită.
- Concediat? Tu?
- Da.
- De ce?
- Pentru că am permis unui ziar rival să-mi fure
povestea despre Stevie Corbett.
Ea rămase cu gura căscată de uimire. Rămase privindu-
l cîteva clipe, dar nimic din expresia lui n-o îndreptăţea
să creadă că o minţea. Cu toate că ar fi vrut să fie aşa.

~ 57 ~
Sandra Brown
- Ai fost concediat din cauza mea?
Mackie îi răspunse nepăsător.
- Nu-ţi face griji. Şefului meu îi face plăcere să mă dea
afară. Nu puteam să-l lipsesc de satisfacţia asta.
Gluma lui n-o făcu însă să zîmbească.
- Dar... ai fi putut să scrii un articol-trăsnet. Erai
singurul care ştia adevărul.
- Aş fi fost însă un ticălos, nu-i aşa? Poate că-ţi vine
greu să mă crezi, dar am şi eu etica mea, iar atunci cînd
spun că o conversaţie este confidenţială, aşa rămîne.
Se ridică şi veni spre ea. Stevie stătea într-o parte, cu
unul din picioare întins de-a lungul balansoarului. El îi
cuprinse glezna cu mîna, îi ridică piciorul, se aşeză şi-l
lăsă în poală.
- Ai o băşică, remarcă el,
- Aşa păţesc de fiecare dată, atunci cînd port sandale în
locul pantofilor de tenis.
Îi mîngîie uşor pielea înroşită, cu vîrful degetelor. La
început, Stevie se gîndi să-şi retragă piciorul de sub
atingerea lui, dar gîndindu-se mai bine, renunţă. îi era
teamă că, mişcîndu-se, putea să atingă din greşeală
umflătura din pantalonii lui. Era mai bine să stea
nemişcată, decît să-i pară rău, cu toate că locul unde-şi
ţinea acum piciorul nu prea putea fi considerat sigur.
- Ar fi mai bine să plecăm, înainte să se întunece de tot,
sugeră ea cu o voce răguşită.
- Am vorbit serios. întoarse capul spre ea şi o privi în
ochi. Hai să rămînem.
- Nu se poate.
Stevie îşi dorea ca el să-i fi eliberat piciorul. Acum
desena cercuri din ce în ce mai largi cu degetul mare. îi
venea tot mai greu să nu reacţioneze, să nu dea frîu liber
plăcerii care o învăluia. Iar privirea lui era pur şi simplu
dezarmantă.
- De ce?
- De ce? Nu-i venea nici un motiv în minte. De-aia.
~ 58 ~
FASCINATIE
- Bun motiv, zise el zîmbind. Apoi redeveni serios. Ai
nevoie de timp de gîndire. Ce loc poate fi mai bun decît
acesta? Nu există telefon, nu te deranjează nici un
reporter insistent. - Nu e nimeni care să te preseze în
vreun fel. Sunt numai eu.
N-avea de unde să ştie însă că el era principalul motiv.
Şi tocmai pentru că ideea o tenta foarte tare, trebuia să
refuze categoric.
- Ai de gînd să stai aici şi să mă priveşti, în timp ce eu
încerc să-mi rezolv dilema? Asta să fie oare propunerea
ta?
- Nu. Eu voi lucra la romanul meu.
- Romanul tău? Ce roman?
- Cel pe care-l voi începe mîine dimineaţă. Dacă
rămînem aici, bineînţeles. Dacă nu, marele roman
american nu va fi scris niciodată, şi toată lumea va da
vina pe tine.
- Oh, mulţumesc. Deci, de-aici încolo cariera ta cade în
responsabilitatea mea.
- Păi, am fost concediat din cauza ta, îi reaminti el.
- Dar tocmai spuneai..
- Ştiu ce-am spus. Haide să rămînem. Tu vei îngriji
florile, vei face curat şi vei găti, iar eu voi scrie.
- Înţeleg că ai nevoie de o menajeră pe care să n-o
plăteşti. Îşi trase piciorul din strînsoarea lui blîndă. Atinse
cu călcîiul nasturele blugilor, dar nu-şi permise să se
gîndească la ce se ascundea dedesubt. Vrei pe cineva pe
post de servitoare, în timp ce tu te vei preface a fi un al
doilea John Steinbeck. Eşti un escroc, Mackie, un mare
escroc! Cel mai...
- N-ai decît să stai în pat toată ziua, din partea mea,
strigă el, încercînd să-i stăvilească protestele. Tu şi spus
că-ţi place să faci mereu cîte ceva, să-ţi ocupi mintea cu...
Ochii lui alunecară spre abdomenul ei. Ştii tu...
Ridică apoi privirea spre faţa ei. O singură privire

~ 59 ~
Sandra Brown
aruncată ochilor ei ostili a fost de ajuns..
- Bine, uită c-am spus asta. A fost o idee proastă. M-am
gîndit numai că ne-ar prinde bine un răgaz în care să
putem reflecta, să facem planuri. Şi părea locul ideal
pentru asta. Se pare însă că m-am înşelat.
Coborî din leagăn, care începu să se mişte nebuneşte.
Stevie îl opri cu piciorul.
- Şi unde o să dormim?
El se întorsese deja cu spatele la ea. Se opri brusc şi
rămase cîteva secunde nemişcat. Apoi se răsuci încet.
- Unde o să dormim?
- Unde o să dorm eu?
- Alege-ţi unul dintre dormitoare. Îşi puse mîinile în
şolduri. La asta te gîndeai, că aş avea un motiv ascuns?
Combinaţia ideală între o menajeră şi o iubită? Ea
rămăsese tăcută şi-l privea acuzator. Credeam că am
căzut deja de acord că între noi nu există nici un pic de
atracţie sexuală, zise el. Plănuisem o relaţie absolut
platonică. Vieţile amîndurora sînt acum în cumpănă. De
ce să le mai complicăm?
- Exact.
- Şi nu prea mi s-a părut c-au 'ieşit scîntei atunci, nu-i
aşa?
- Nu.
- Ai fi stat tu aşa, murdară de pămînt şi transpirată,
arătînd ca naiba, dacă ai fi încercat să mă ademeneşti în
patul tău?
- Nu, zise Stevie înţepată. Îi venea să-l pocnească.
- Foarte bine. Iar eu, dac-aş fi vrut aşa ceva, ţi-aş fi
spus-o direct. Deci, zise el, trecîndu-şi degetele prin păr,
acum că ne-am înţeles rămînem sau nu?

~ 60 ~
FASCINATIE

Capitolul 6

- M-am gîndit c-ar fi mai plăcut dac-am mînca aici.


Stînjenită, făcu un semn spre masa care o adusese, din
sufragerie, pe verandă. Făcuse un buchet viu colorat din
flori sălbatice, pe care-l aşezase în mijlocul mesei. Un raid
făcut prin toate dulapurile dăduse la iveală o faţă de
masă brodată, cu şerveţele, chiar şi o luminare, pe care în
final reuşise s-o înfigă într-o farfurioară. Flacăra ei lumina
acum faţa lui Judd.
- A fost o idee minunată. Dar n-ar fi trebuit să te
deranjezi atît.
- Mi-a făcut plăcere.
Aşa cum îi promisese, o lăsase să-şi aleagă dormitorul.
Ea se hotărîse asupra celui cu vedere spre est, pentru că
era obişnuită să se trezească devreme. Alegerea ei îi
convenise şi lui, pentru că recunoştea oricînd că nu-şi
dorea deloc ca lumina soarelui să fie cea care-i tulbura
somnul dulce al dimineţii.
După ce-i arătase dormitorul, continuase cu baia.
Aceasta avea o chiuvetă cu piedestal, iar cada de modă
veche se sprijinea pe patru picioare.
- Are pe puţin doi metri lungime, deci poţi profita
oricînd pentru a face o baie prelungită.
Găsiseră nişte cearceafuri şi prosoape în dulapul cu
lenjerie, împreună cu cîteva articole de îmbrăcăminte.
Judd le privise sceptic.
- Crezi că vei găsi ceva de îmbrăcat, pînă vom merge în
oraş?
- Mă descurc eu. Ale cui au fost hainele astea? zise ea,
ridicînd o fustă din grămadă şi punîndu-şi-o pe lîngă corp,
~ 61 ~
Sandra Brown
vrînd să-şi dea seama dacă i se potrivea.
- Verişorilor mei cei mulţi. Bănuiesc că în sertare sînt
înghesuite laolaltă haine bărbăteşti şi de damă. Judd
extrase o cămaşă şi un şort. Pentru că sînt un tip foarte
drăguţ, te las pe tine să intri prima în baie. Apoi putem să
pregătim fripturile pe care le-am cumpărat dimineaţă.
Lui Stevie începuse să-i chiorăie stomacul. El o mîngîie
uşor pe abdomen, cu palma desfăcută.
- înţeleg că eşti de acord.
Stevie îşi încordase plexul, apărîndu-se de atingerea
lui. însă cu toate eforturile făcute, vocea îi suna ciudat
cînd spuse:
- Foarte bine.
- O.K. Mă duc să caut cărbuni, în timp ce tu faci baie.
Am găsit în garaj grătarul bunicului meu şi l-am curăţat
mai devreme. Parc-am văzut undeva şi un sac cu cărbuni.
O jumătate de oră mai tîrziu, ea era gata şi coborîse.
Era proaspătă şi curată, cu părul încă umed. Mackie era
mai murdar ca niciodată. La mizeria acumulată în timpul
zilei se adăugaseră şi urmele de funingine.
- Apa e ruginită, la început. Trebuie s-o laşi să curgă
puţin, îi zise ea. Se limpezeşte după cîteva secunde.
- Mulţumesc pentru avertisment, îi răspunse el, trecînd
pe lîngă ea.

*
Stăteau faţă-n faţă, la masa luminată de luminare,
învăluiţi de sunetele misterioase ale nopţii, venite din
pădure, de aroma fripturilor, care-ţi lăsa gura apă, şi de
aerul îmbălsămat al serii.
Stevie se simţea stînjenită. Căuta cu înfrigurare un
subiect de discuţie.
- Am pus deja friptura. Cărbunii se încinseseră exact cît
trebuie.
~ 62 ~
FASCINATIE
- Bine.
- Poate vrei să te uiţi şi tu la grătar.
Era copleşită de timiditate, şi nu-şi dădea seama din ce
cauză. Poate că ia pe care o purta acum nu fusese o
alegere prea bună: o făcea să se simtă mult prea
feminină. Îi era şi cam mare. Decolteul era foarte larg şi
mereu îi alunea de pe umeri. Dacă hainele ei n-ar fi fost
atît de murdare, le-ar fi îmbrăcat din nou după baie.
Dar aşa, era nevoită să stea la masă cu un bărbat
despre care se spunea că avusese o legătură cu trei
surori concomitent, şi se simţea stîngace şi ridicol de
vulnerabilă.
El privea totul cu atenţie: lumînarea, florile, felul în care
era aranjată masa, şi pe ea. Mai ales pe ea. Părea să-şi
odihnească privirea cu imaginea ei.
- Încerci să mă impresionezi, Stevie? Poate c-ar fi mai
bine să te avertizez de la început: nu mă tentează
însurătoarea.
Ea explodă:
- Ticălos încrezut! strigă indignată, punîndu-şi mîinile în
şolduri. N-am făcut-o pentru tine. Ci pentru mine. Reuşesc
atît de rar să ies undeva serile, iar cînd o fac, îmi invit de
obicei musafirii în oraş. Era un prilej de... De ce rîzi?
- De tine. Nu înţelegi deloc de glumă. Eşti însă mult mai
drăguţă atunci cînd te înfurii.
O lăsă pe Stevie să-şi descarce furia, iar el se duse spre
grătarul pe care-l aşezase într-un colţ al verandei. îi vorbi
peste umăr:
- Fripturile mai trebuiesc lăsate cam cinci minute.
În acele cinci minute, Stevie aduse la masă salata
verde, pe care o pregătise deja, pîinea, pe care o unsese
cu unt şi o ţinuse în cuptor, şi cana de ceai cu gheaţă,
garnisită cu frunze verzi de mentă, pe care le găsise în
grădina din spate.
Judd sorbi din paharul înalt şi-şi linse buzele, în semn

~ 63 ~
Sandra Brown
de apreciere.
- Menta îmi aduce aminte de verile pe care le-am
petrecut aici, la fermă, cu bunicii mei. Rămase o clipă
privind în gol.
- Ce s-a întîmplat? îl întrebă Stevie cu blîndeţe.
El o privi şi-i spuse gînditor:
- Abia acum mi-am dat seama că acele clipe fericite s-
au dus, dar este prima oară că am venit aici şi n-am
regretat acest lucru. închină în cinstea ei cu paharul cu
ceai. Este efectul companiei tale.
Stevie se topi în incandescenţa privirii iui. începu să
mănînce. Cîteva clipe mai tîrziu, spuse:
- Friptura este delicioasă, Judd.
- Ei, nu te entuziasma prea tare. Cam la asta se reduc
talentele mele culinare.
Au continuat să mănînce în linişte. De dragul
conversaţiei, Stevie îl întrebă:
- Despre ce vrei să scrii în romanul tău?
- N-am început încă să lucrez la el.
- Dar trebuie să ai măcar o idee. De ce nu vrei să
vorbeşti despre el?
- Pentru că risc să-mi piară entuziasmul de a-l mai
scrie.
- Oh. Se reîntoarse la mîncarea ei, dar mintea îi lucra
febrilă. Cred că te înţeleg. înaintea unui meci important,
nu stau de vorbă cu nimeni. Nu discut despre avantaje
sau puncte slabe. Sînt cufundată în propriile-mi gînduri.
Simt că, dacă le-aş împărtăşi, mi-aş pune în pericol jocul.
- Eşti superstiţioasă, o acuză el, ridicînd furculiţa spre
ea.
- Nu m-am gîndit la asta pînă acum. Dar pro babil că aşa
este. Termină de mîncat şi împinse farfuria deoparte. îmi
iau jocul foarte în serios. De aceea rubrica ta mă necăjea
atît, domnule Mackie. Pentru că-ţi băteai mereu joc de
mine.
- Articole ca acelea fac ca ziarul să se vîndă. înţeleg că
~ 64 ~
FASCINATIE
iei jocul în serios. Poate prea în serios.
- Nu-i adevărat.
- Nu? întrebă el sprijinindu-şi coatele pe masă şi
apropiindu-şi faţa de lumînare. Flacăra îi lumina
intermitent trăsăturile, îndulcindu-le şi, totodată,
accentuîndu-le.
- Unde-ţi sînt soţul, copiii, căminul?
- Dacă aş fi fost bărbat, mi-ai fi pus aceeaşi întrebare?
- Bănuiesc că nu, recunoscu el. Dar atunci... Ochii lui se
fixară pe linia graţioasă a gîtului, dezgolit de ie. Dar nu
eşti bărbat.
În timp ce mîncase, neglijase să-şi tot tragă bluza în
sus. Aceasta alunecase periculos de tare, iar umbrele
aruncate de flacăra tremurîndă a lumînării făceau ca
valea dintre sîni să pară misterioasă, catifelată.
Simţindu-se ameninţată de privirea lui insistentă şi de
turnura intimă pe care o luase discuţia lor, Stevie se
aranjă înălţînd cît ai clipi un zid protector, şi se reîntoarse
la subiectul iniţial.
- Totul, chiar şi succesul, îşi are preţul său. Nu le poţi
avea niciodată pe toate.
- Unii pot. Dar tu nu. N-ai nimic, în afara jocului tău.
- Da, dar e un joc al naibii de bun.
- Aşa este. Dar pun pariu că dac-ai întreba reporterii
sportivi, bărbaţi, care este cea mai mare contribuţie în
tenis a lui Stevie Corbett, nici unul nu ţi-ar răspunde
„backhand-ul ei“. Ci „funduleţul ei“. Eu sunt singurul care
a avut curajul să spună sau, mai bine-zis, să scrie, ceea
ce gîndesc ceilalţi.
Ea îşi împinse scaunul în spate şi ţîşni în picioare.
- Eşti incorigibil, Mackie.
- Aşa mi-a spus toată lumea, începînd de la grădiniţă şi
terminînd cu Mike Ramsey, chiar azi-dimineaţă. Stevie?
Se ridică de pe scaun şi ocoli masa. Ce s-a întîmplat?
- Nimic.

~ 65 ~
Sandra Brown
- La naiba, răbufni el. Nu-mi spune că nu s-a întîmplat
nimic. Ai dureri?
Ea respiră adînc de cîteva ori.
- Cîteodată, cînd fac mişcări prea bruşte, ca acum, mă
doare puţin.
Judd îi atinse uşor abdomenul.
- Ai nevoie de medicamentele tale? Stai jos. Ţi le aduc
imediat.
- Mi-e mai bine acum. Mult mai bine. încercă să-i
zîmbească, curajoasă. Durerile trec foarte repede. Sînt
bine acum.
El nu-şi retrăsese mîna.
- Eşti sigură?
Era sigură de un singur lucru, şi anume că dacă nu
înceta imediat s-o mîngîie şi nu-şi lua mîna de pe ea, o
lăsau genunchii. Iar buzele ei îi aşteptau, dornice, sărutul.
- Sunt sigură, răspunse ea, uşor răguşită.
El o privi în ochi, neîncrezător. Cîteva clipe mai tîrziu,
se îndepărtă de ea.
- Ar fi mai bine să mergi sus să te întinzi în pat.
- Prostii. N-a fost decît un junghi.
- Junghiurile nu fac să ţi se albească buzele.
- Dă-te, te rog, la o parte, să pot strînge masa.
- Dă-le încolo. Lasă-le pe mîine dimineaţă.
- Nici nu mă gîndesc. Bunica ta nu m-ar ierta. Haide,
dă-te.
El făcu întocmai, mormăind.
- Cît de dese sunt durerile? o întrebă el, urmînd-o prin
casă, ducînd tava cu vase murdare.
- O dată, de două ori pe zi. Nu trebuie să-ţi faci griji.
Umplu chiuveta cu apă şi detergent. De cîte ori încerca să
se mişte, aproape că dădea peste el. Mă incomodezi,
Mackie. Fii băiat bun şi du-te afară la joacă. Sau lucrează
la romanul tău.
El ieşi ca o vijelie din bucătărie, mormăind ceva în
barbă, şi începu să se plimbe prin încăperile întunecate.
~ 66 ~
FASCINATIE
Recunoştea durerea atunci cînd o vedea, şi ştia prea bine
că Stevie suferea. Oare îl credea chiar atît de prost, încît
să creadă că n-avea să observe?
- „Junghi”, auzi. La naiba! gîndi e! cu voce tare.
Stevie era cea mai dulce, cea mai delicată fiinţă pe
care o atinsese vreodată. îi venise foarte greu să-şi
retragă mîna de pe fusta ei. Nici nu ştia cum de rezistase
să nu-i atingă sînii, să se convingă că erau la fel de
senzaţionali cum păreau.
Ca să-şi ia gîndul de la parfumul ei şi de la dorinţa de
nestăvilit de a o săruta, se hotărî să ducă masa înapoi în
sufragerie şi să pună totul la locul lui.
Aranjă lampa în aşa fel încît să dea cît mai multă
lumină. Puse la loc maşina de scris şi teancul de hîrtie,
aranjîndu-l iar şi iar, pînă cînd foile stătură exact una sub
alta. Verifică banda maşinii de scris şi se asigură că toate
creioanele erau ascuţite.
Apoi rămase nemişcat, uitîndu-se fix la masa de scris.
- Ce faci?
Se întoarse brusc. Stevie îl privea curioasă, din
prag.
- Aranjez pe-aici, îi răspunse el. Doar n-o să mă apuc de
scris aşa, pe nepregătite.
- Oh. Mie mi se părea că-ţi tremură genunchii de
spaimă şi că-ţi este frică să începi.
- Nu-i adevărat.
- Bine, bine. Se dădu înapoi cu un pas, ca şi cum ar fi
încercat să îmblînzească un animal sălbatic, ceea ce nu
era prea departe de adevăr. Mă duc în camera de zi, să
citesc.
- Aşteaptă! Ea se îndepărtase deja, aşa că el se grăbi
să o ajungă din urmă. N-am vrut să mă răstesc la tine.
Este prima noastră noapte aici. Aerul ăsta îmi produce
nervozitate.
- Îţi lipseşte zgomotul oraşului.

~ 67 ~
Sandra Brown
- Ceva de genul ăsta. Mi-a venit o idee! Vrei să jucăm
cărţi? Sînt sigur că găsim o pereche pe-aici, pe undeva.
- Sunt obosită, Judd. Poate altă dată.
- Jucăm orice vrei tu. Alege.
- Prefer să citesc ceva.
- O.K. Perfect. Te ajut eu să-ţi găseşti o carte.
Ea îl apucă de mînă şi-l trase înapoi.
- Pot s-o găsesc şi singură. Nu mai trage de timp,
Mackie.
- Ce fac?
- Tragi de timp, ca un puşti care nu vrea să se ducă la
culcare. Romanul tău n-o să se scrie singur.
- Asta crezi tu că fac? Că nu îndrăznesc să mă apuc de
scris?
- Da.
- Doamne, nu-i de mirare că nu te-ai măritat pînă
acum, mormăi el, întorcîndu-se şi intrînd în sufragerie.
Cine să vrea să se însoare cu tine? N-ai nici un haz.

*
Stevie era pe punctul de a adormi. Trebui să se
recunoască învinsă şi lăsă cartea jos. Ceva mai devreme,
scosese husele de pe mobila din sufragerie. Era clasic
americană, masivă, din arţar. Nu era chiar genul de
mobilă pe care-ar fi ales-o ea, dar se potrivea de minune
cu restul casei.
Stinse lumina şi se descălţă. Cu sandalele în mînă,
străbătu holul. Judd era în sufragerie şi-şi clătina capul
spre umărul drept, apoi spre cel stîng, încercînd să-şi
relaxeze muşchii încordaţi. Pe podea zăceau cîteva
avioane de hîrtie. Unul aterizase chiar între faldurile
draperiei.
- Cum merge? Se apropie de masă, se uită pe foaia de
hîrtie din maşina de scris şi citi ce scrisese pînă atunci.
~ 68 ~
FASCINATIE
„Capitolul unu“. Foarte incitant.
- Eşti foarte drăguţă.
- Mai ai mult pînă la premiul Pulitzer, Mackie.
- Şi tu, pînă la Marele Şlem.
Cuvintele lui îi şterseră luminiţa jucăuşă din ochi şi
zîmbetul de ştrengăriţă.
- Ai dreptate. Aşa este.
Murmurînd o înjurătură, el îşi trecu degetele prin păr.
- Îmi pare rău. N-am vrut să... Nu m-am gîndit... Nu mă
refeream la...
- Ştiu foarte bine ce-ai vrut să spui. Nici o problemă. Ce
ai la umeri?
- Nimic.
- Te strîmbi de fiecare dată cînd te mişti.
- Am făcut probabil un efort prea mare.
- Aşa să fie? Cu o mină îngrijorată, ea se apropie de el
şi lăsă să-i alunece sandalele din mînă. Îi puse mîinile pe
umeri şi începu să-l maseze uşor.
El scoase un strigăt:
- Ah! La naiba, mă dor şi aşa destul de tare.
- Eşti încordat ca un urs bătrîn.
- Mda. Ei bine, aşa mă şi simt. Ca în prima dimineaţă de
după hibernare.
- Vino sus cu mine. Am să-ţi fac un masaj cu o chestie
de care nu mă despart niciodată.
Îşi ridică sandalele de jos; el stinse lampa, începură să
urce amîndoi treptele.
- Ce fel de chestie? o întrebă el, uşor îngrijorat.
- O loţiune. Descoperită de un specialist în rănile
cauzate de sport. Îndepărteazeă garantat orice fel de
încordare sau înţepeneală.
Stevie era cu cîţiva paşi înaintea lui. El o prinse de tivul
fustei şi o trase uşor. Stevie se întoarse spre el
întrebătoare.
- Dacă spui că te scapă garantat de înţepeneală,

~ 69 ~
Sandra Brown
trebuie să-mi promiţi că n-o să mă freci în vreo regiune pe
care n-am aprobat-o dinainte.

~ 70 ~
FASCINATIE

Capitolul 7

Smulgîndu-şi fusta din mîna iui, Stevie îi aruncă o


privire rece şi continuă să urce. Scoase sticluţa cu loţiune
din geanta pe care o adusese cu ea şi se îndreptă spre
dormitorul lui.
- Cioc, cioc.
- Intră.
Ea făcu întocmai... chiar în clipa în care el îşi scotea
tricoul. Cu braţele întinse deasupra capului, îi oferea lui
Stevie o privelişte lipsită de restricţii asupra trupului lui:
umerii largi, pieptul puternic, talia subţire, şoldurile
înguste şi picioarele pline de cicatrice.
Pline de cicatrice?
Tricoul fusese îndepărtat. În timp ce-şi lăsa braţele în
jos, el o surprinse holbîndu-se la urmele rănilor care-i
străbăteau tibia piciorului stîng. îşi aruncă tricoul pe
scaunul de lîngă pat.
- Nu-i politicos să te uiţi aşa.
Durerea din umăr i se intensificase de la intrarea ei în
cameră. Stevie îi ghicise insolenţa din voce, sarcasmul.
Probabil că-i atinsese, din greşeală, vreun punct
vulnerabil.
Dar nu se putea preface că nu-i zărise cicatricele.
Curiozitatea ei nu era nicidecum morbidă, ci plină de
simpatie. Ştia prea bine că n-ai cum să ieşi dintr-o situaţie
stînjenitoare decît abordînd-o direct.
- Ce-ai păţit la picior, Judd?
- Fractură multiplă a tibiei.
Era mai grav decît crezuse. Nici măcar nu se obosi să-şi
~ 71 ~
Sandra Brown
ascundă surprinderea.
- Cum?
- Am avut un accident la schi nautic.
- Cînd?
- Cu mult timp în urmă, îi răspunse el, cu un amestec
de amărăciune şi tristeţe. Se îndreptă spre ea şi-i ridică
bărbia cu un deget. Dacă mă mai iscodeşti mult, voi
căpăta un complex.
- Îmi pare rău, spuse ea, sinceră. Numai c-am observat
cicatricele de-abia acum. Se îmbrăcase pe seară în şort şi
mîncaseră pe verandă, în semiîntuneric. Am avut un şoc.
Nu eram pregătită, nu mă aşteptam.
- Majoritatea femeilor îmi consideră piciorul chiar foarte
sexy.
Acum, că-l văzuse şi fusese uimită, el încerca să
glumească, s-o facă să uite. Bine. Avea să-l descoasă altă
dată despre rana care părea să fi rămas o parte extrem
de sensibilă a reporterului sportiv, care avea aparenţa
unui invincibil.
- Oh, este destul de sexy, îi spuse ea, zîmbind. La fel de
sexy ca şi părul de pe piept.
- Nu minţi?
- Nu. Îmi lasă gura apă.
- Hmm.
Coborî privirea spre buzele ei. Se uita la ea provocator,
aşa cum scria, de fapt. Ca să nu se lase ademenită, fără
speranţă, de ochii care o atrăgeau ca un magnet, ea se
întoarse brusc şi începu să scuture viguros sticluţa.
- Unde vrei s-o facem?
- Nu ştiu, îi răspunse el cu o voce joasă. Cît de profund
vom ajunge să ne cunoaştem?
Cînd se întoarse din nou cu faţa spre el, îl găsi stînd
periculos de aproape, privind-o. lacom şi jucîndu-se cu
coada ei blondă, care-i dezvelea gîtul. în timp ce-i mîngîia
cosiţele aurii, murmură:
- Aici este scaunul, iar aici patul.
~ 72 ~
FASCINATIE
Ea îi îndepărtă mîna.
- Vrei să-ţi fac frecţie sau nu?
- Da.
- Atunci aşază-te şi haide.
- Bănuiesc că asta înseamnă să aleg scaunul, zise el
sec, făcînd eforturi să nu izbucnească în rîs. îşi trase un
scaun de sub birou şi-l încălecă, sprijinindu-şi braţele de
spătarul acestuia. Sînt al tău.
Stevie se postă în spatele lui, îşi umplu o palmă cu
loţiune şi şi-o frecă de cealaltă. Dar cînd veni vremea să-l
atingă, ezită. Ei îşi sprijinise bărbia pe braţele încrucişate.
Văzînd-o că se codea, întoarse capul.
- Ce s-a întîmplat?
- Nimic.
- N-o să mă ardă sau ceva de genul ăsta, nu-i aşa?
- Ţi-e frică?
- Am întotdeauna grijă de trupul meu.
- Credeai c-o să mi-o dau pe mînă, dacă ardea? ripostă
ea.
- Nu ştiu. Totul e posibil. Am scris cîteva chestii absolut
groaznice despre tine. Poate că asta este-şansa ta de a te
răzbuna.
- Ai merita cu prisosinţă.
Dialogul îi dăduse răgaz să-şi facă curaj. Îşi puse mîinile
pe umerii lui goi şi începu să-l maseze cu loţiunea
binefăcătoare.
- Hmm, mormăi el de plăcere, după cîteva momente.
Nu-i rău deloc, Stevie.
- Mulţumesc. Am experienţă.
- Cui i-ai mai făcut masaj?
- Altor jucători, în timpul turneelor.
- Bărbaţi?
- Cîteodată.
- Oh, da? Să fie oare rost de ceva material pentru un
articol? „Lascivitate în vestiar?“

~ 73 ~
Sandra Brown
- Tipic ţie. Josnic şi meschin.
- „Cum să faci curte în timpul unui turneu de tenis?”
- Ce titlu înspăimîntător!
- „Racheta şi povestea de dragoste?”
Pistruii de pe umerii lui erau adorabili. Cereau să fie
sărutaţi. Pielea de sub degetele alunecoase ale lui Stevie
era moale, iar muşchii supli.
Ar fi vrut să-şi coboare mîinile mai jos, sub coaste. Cu
ochii îi urmări şira spinării, pînă la elasticul şortului.
Atingîndu-l, nu-şi satisfăcuse însă curiozitatea, ci şi-o
amplificase.
- Ei, ce zici? îşi acoperise gura cu mîinile, aşa că
cuvintele abia i se ghiceau. Masajul îl toropise. Stătea cu
ochii închişi. Avea gene neobişnuit de lungi şi de dese
pentru un tip atît de dur.
- Despre ce?
- Povestea de dragoste. Ai fost nevoită vreo dată să te
aperi cu racheta în faţa vreunui Romeo al tenisului?
- Niciodată.
- Nu-i stilul tău, nu-i aşa?
- Dar care este stilul meu? îl întrebă ea.
- Să arunci o privire rece, condescendentă, eventualilor
pretendenţi. Asta-i poate face pe orice bărbat să se
retragă ca un melc în cochilie.
- Se pare că metoda n-a funcţionat în ceea ce te
priveşte.
- Aşa cum spuneai, sînt incorigibil. Dacă m-aş fi luat
după primul „nu“, spus de o femeie, şi l-aş fi considerat
decisiv, aş fi fost şi acum virgin. Oftă. Ţine-o tot aşa,
Stevie, şi în curînd vei putea să faci ce vrei tu cu mine.
- N-ar fi fost foarte complicat, oricum.
Chiar şi nedeschizînd ochii, ea-şi dădu seama că Judd
zîmbea, pentru că pielea i se încreţise la colţul ochilor.
Sprîncenele îi erau la fel de dese ca şi genele. Erau
sprîncenele unui om integru, cu toate că integritatea nu
era un termen potrivit pentru Judd Mackie. Cel puţin pînă
~ 74 ~
FASCINATIE
ieri, cînd, din respect pentru dilema ei, lăsase ca un
reporter rival să-i sufle un subiect-bombă.
Această hotărîre, lipsită total de egoism, îi adusese
concedierea de la Tribune. Nu indica oare acest lucru că
acel bărbat dur era, de fapt, un om de onoare?
- Masează-mi şi braţele.
- Mi-au obosit degetele, se plînse ea. E destul de greu
să faci masaj.
- Haide, fă-mi.
Se plînsese numai de formă. Masajul îi făcea la fel de
multă plăcere ca şi lui. Bicepşii lui erau fermi şi fin
conturaţi. îl strîngea cu putere, urmărind cu privirea
urmele lăsate de degetele ei pe pielea lui. Cînd se opri,
pielea lui era brăzdată de urme albicioase. El mormăi
mulţumit.
- Şi tu, care-mi spuneai că mi-am ratat vocaţia, zise el.
Cred că, în sfîrşit, mi-am dat seama cu ce-ar fi trebuit să
te ocupi.
Stevie îşi dădu seama, deodată, că Judd nu era singurul
stimulat de masaj. Se apropiase de el pe nesimţite, pînă
ce mijlocul lui i se lipea uşor de spatele lui, la fiecare
mişcare a mîinilor.
Dîndu-şi seama de asta, îşi retrase brusc mîinile.
- Atît am putut să fac, zise ea, adăugînd în gînd: „Fără
să mă fac de rîs“.
El ridică leneş capul şi se întoarse pe scaun, pînă în
poziţia corectă. îşi îndepărtă genunchii, îşi puse mîinile în
jurul taliei şi o trase lîngă el.
- Mackie? zise ea, cu răsuflarea tăiată.
- Hmm?
- Ce faci?
- Eu? Nimic.
El îşi puse din nou mîna pe abdomenul ei, cu degetele
ridicate spre sîni.
- Te mai doare?

~ 75 ~
Sandra Brown
Clătină din cap, incapabilă să mai vorbească.
- Sigur? Degetele lui îşi accentuară abia ghicit
presiunea, apoi se relaxară din nou.
- Sigur.
- Bine. Ridică privirea; ochii lui îi întîlniră pe-ai ei. Mi-ai
spune dacă s-ar întîmpla ceva nu-i aşa?
Sub aparenţa unei întrebări politicoase, se ascundea o
cerere de nezdruncinat.
- Bineînţeles că ţi-aş spune.
Ţinîndu-i prizonieră privirea, el îşi mută mîna spre
centrul trupului ei, pînă cînd îi acoperi inima care-i bătea
cu putere.
- Miroşi frumos. îşi lipi capul de sînii ei, inspirînd cu
nesaţ. Unde-ai găsit parfumul ăsta?
- L-am adus de-acasă. Stevie abia dacă-şi mai găsea
cuvintele, în timp ce mîna lui îi prindea fiecare bătaie a
inimii.
- Îmi place.
- Mulţumesc.
- N-ai de ce.
Tresări, atunci cînd buzele lui îi atinseră porţiunea de
piele catifelată a decolteului. Încet, gradat, el continuă să
o sărute, tot mai sus, spre gît, ridicîndu-se uşor de pe
scaun.
Cînd fu în picioare, îi încercui talia cu o mînă şi o trase
mai aproape de el. Buzele lui le acoperiră pe ale ei.
- Mackie?...
- Judd.
- Judd?...
- Relaxează-te, Stevie.
Buzele lui se desfăcură; la fel făcură şi ale ei. Limbile li
se întîlniră, se atinseră. Scoaseră amîndoi un sunet lung,
de satisfacţie, dar şi de nesaţ. Gura lui era tot mai
posesivă; mîna îi mîngîia sînul, cu degete experte. Sfîrcul i
se întări sub mişcările neîntrerupte ale degetului mare.
Se aplecă şi-i sărută trupul prin bluza subţire, lăsînd
~ 76 ~
FASCINATIE
urme umede pe ţesătura fină, în dreptul sînilor care acum
deveniseră foarte vizibili.
Cînd buzele reveniră pe buzele ei, o sărută şi mai
profund, şi mai sălbatic.
- Nu-ţi face griji, Stevie, draga mea, şopti el, cu buzele
lipite de ale ei. Eşti mai femeie decît şi-ar fi putut imagina
orice bărbat.
Cînd îşi dădu seama de sensul cuvintelor lui, un foc
sălbatic, mult diferit de ceea ce simţise pînă atunci,
străbătu trupul arzător al lui Stevie. îşi smulse faţa de
lîngă el şi-l împinse cît colo.
- Deci, asta era! Striga, mai furioasă decît fusese
vreodată. De-aia te purtai atît de frumos cu mine! Ţi-e
milă de mine. De-asta făceai toate acele insinuări, aşa-zis
sexuale.
- Hm? Judd clipea des, încercînd să priceapă. Despre ce
naiba e vorba?
- Despre bunătatea şi preocuparea ta, despre invitaţia
de a te urma în refugiul tău rural, despre stilul tău de a
flata şi avansurile aşa-zis întîmplătoare.
Strîngînd din dinţi, ea îşi puse mîinile în şolduri.
- Doamne, nu-mi vine să cred că am fost atît de proastă
încît să nu-mi dau seama.
- Tirada asta a ta are şi un motiv? .
O privea încruntat. Era evident că nu-i făcea plăcere
modul în care se retrăsese de lîngă el. Dar furia lui nici
măcar n-o putea egala pe-a ei.
- N-am nevoie de mila ta, domnule Mackie, zise ea,
încăpăţînată.
- Milă? Dar mila n-are ce căuta aici, zise el, atingîndu-şi
în treacăt şliţul.
- Dacă nu mila este motivaţia, atunci eşti şi mai de
dispreţuit. Ai încercat să mă manipulezi. Ţi-ai închipuit că
mă vei convinge uşor să intru în patul tău, din cauza
disperării mele.

~ 77 ~
Sandra Brown
El dădu frîu liber unei serii de înjurături, care mai de
care mai colorate. Îndreptîndu-şi arătătorul spre ea, îi
zise:
- Tu ar trebui să scrii un roman. Ai suficientă imaginaţie
pentru asta.
Stevie străbătea încăperea în lung şi-n lat.
- De vreme ce tot eram aici, te-ai gîndit că n-ar fi rău să
mă îmblînzeşti, să mă faci să vorbesc despre toate
detaliile intime ale vieţii mele. Apoi, odată reîntorşi în
Dallas, plănuiai să scrii o poveste absolut senzaţională,
care să te aducă în graţiile şefului, să vă vîndă ziarul şi să-
l facă de rîs pe rivalul tău, pentru că asta era de fapt ade -
vărata istorie.
- Nu pot să cred. Aşezat pe podea, el rîdea uşor,
clătinînd din cap.
- Lasă-mă să-ţi spun ceva. Stătea în faţa lui, clocotind
de furie. N-am nevoie de unul dintre oamenii din
Neanderthal care să mă facă să-mi recapăt încrederea în
feminitatea mea. Chiar dacă medicul chirurg va decide că
e nevoie să-mi scoată totul, voi fi mai femeie decît ai
reuşit tu vreodată să fii bărbat. Un bărbat adevărat nu
trebuie să recurgă la tot felul de trucuri josnice pentru a
atrage o femeie în patul lui.
- Asta e cea mai mare murdărie de care am fost făcut
vinovat vreodată. Se ridică în picioare şi se postă în faţa
ei. N-am să te onorez nici. măcar cu un comentariu, cu
atît mai puţin cu o negare.
- Indiferent ce-ai spune acum, nu te-aş crede.
- De-aia nici nu mă obosesc s-o fac.
- Eşti un escroc mincinos. Stilul tău este la fel, iar
rubrica ta e o glumă proastă. Mi se face rău atunci cînd
sînt în compania ta, şi să ştii că am mîncat fripturi mai
bune! îşi aruncă coada pe spate şi răsuflă adînc, încercînd
să se calmeze. Vreau să plec. Acum! Du-mă înapoi la
Dallas.
- Uită.
~ 78 ~
FASCINATIE
- Acum, am spus.
- Am spus nu. N-ai decît să stai aici şi să fierbi în suc
propriu toată noaptea, dacă vrei. Eu am muncit din greu
ziua-ntreagă. Sînt obosit. Mă duc la culcare.
Îşi desfăcu şortul, care alunecă rapid la pămînt.
Nonşalant, se îndreptă spre pat, dădu cuvertura la o parte
şi stinse lumina de la capul patului.
- Noapte bună.

*
A doua zi de dimineaţă, cînd el intră în bucătărie,
Stevie stătea la masă. El se întinse leneş şi căscă cît îl
ţineau fălcile.
- Ah, ai făcut cafea, ce bine! Scoase o ceaşcă din dulap
şi şi-o umplu. Văd că ţi-ai făcut şi bagajele, deja.
Cu o expresie amuzată, el făcu semn cu capul spre
geanta pe care Stevie şi-o adusese cu ea, cu o zi înainte.
Era îmbrăcată în propriile-i haine. Erau murdare dar îi
dădeau un aer de superioritate.
- Ai dormit bine? o întrebă el.
- Nu.
- Ce păcat! Eu unul am dormit mai bine decît am făcut-
o de luni întregi, chiar ani. Dar tu ce problemă ai avut?
Patul a fost prea moale? îi aruncă una din privirile ei de
gheaţă.
- Bănuiesc c-ar trebui să-ţi mulţumesc că ţi-ai pus pe
tine măcar o pereche de pantaloni scurţi, înainte de a
coborî. Nu era îmbrăcat şi cu altceva, dar oricum, era mai
mult decît avusese pe el ultima oară cînd îl văzuse.
- Îmi face plăcere să fiu complet dezbrăcat cînd îmi
beau prima ceaşcă de cafea, aşa că, să ştii, ţi-am făcut o
mare concesie. în onoarea ta, adăugă el, făcînd o
reverenţă.
~ 79 ~
Sandra Brown
- Du-te naibii.
El izbucni în rîs.
- Haide, Stevie, linişteşte-te. Dacă tot vom sta aici
amîndoi...
- Ba nu. Eu mă întorc în Dallas. Dacă nu vrei să mă duci
tu, plec cu autobuzul.
- Nu există nici un autobuz.
- Am să fac autostopul.
- Sunt gata să plătesc oricît, numai s-o văd şi pe asta.
- Ajung eu acasă într-un fel sau altul, strigă ea.
- Încă mai eşti supărată pe mine? Haide, doar ştii bine
că n-ai avut dreptate în ceea ce-ai spus aseară. Doar nu
crezi că mi-a fost milă de tine sau că te-am adus aici, sub
acoperişul meu, numai ca să te atrag în patul meu, în
timp ce tu treci printr-o criză sufletească.
- Aşa să fie? Nu cred.
- Crede-mă, draga mea, singurul motiv pentru care
sărut o femeie este pentru că vreau eu. Mila mea nu
merge chiar atît de departe.
- Ai spus ieri că voiai ca relaţia noastră să rămînă
platonică, că nu te gîndeai deloc să mă seduci.
- Bine, deci am spus o minciună. Una mică. Ea nu-i
întoarse însă zîmbetul. îşi plecă privirea, uitîndu-se la ea
pe sub sprîncene. Cred că eşti mai supărată pe tine, decît
pe mine.
- De ce-aş fi?
Îi zîmbi, atotcunoscător.
- N-ai fi vrut să-ţi facă plăcere să mă săruţi, dar aşa s-a
întîmplat.
- Tu... tu...
- Nu mai fi aşa ţîfnoasă. Şi mie mi-a plăcut, zise el,
ridicînd mîinile, neputincios. N-am putut să ascund acest
lucru, nu-i aşa?
Ea îşi feri rapid privirea.
- Nu înţeleg ce vrei să spui.
- Pe naiba nu înţelegi. Vezi, Stevie, asta i se întîmplă
~ 80 ~
FASCINATIE
unui bărbat cînd mîngîie sînii unei femei. Chiar şi atunci
cînd o sărută prin materialul bluzei Vocea îi coborî cu o
octavă. Iar sfîrcul tău n-ar fi fost atît de uşor de găsit,
dacă n-ar fi fost atît de evident, de aţîţat. Şi acum ce-ai
de gînd să faci, să mă împuşti, pentru că mă port, pentru
că răspund normal? Dacă e aşa, atunci va trebui să te
împuşti şi tu. Doar aşa va fi dreptate.
Obrajii îi ardeau. Trupul îi era fierbinte. Toate
extremităţile îi tremurau. Cuvintele lui îi evocaseră emoţii
pe care ar fi vrut să le poată da uitării. Dar, după o luptă
în van, de-o noapte, nu-i prea venea să creadă că aveau
să se evapore. .
- Vreau acasă, zise ea, încăpăţînată. Spectacolul pe
care l-ai dat ieri a fost menit numai să mă aduci aici,
pentru motive absolut personale.
- Nu, Stevie, tu nu eşti supărată de asta. Puse ceaşca
goală pe bufet şi se îndreptă spre ea. Nici măcar nu eşti
furioasă pentru că m-am dezbrăcat în faţa ta.
Ea se trase, încercînd să se ferească de el, pînă ce
ajunse pe punctul să cadă de pe scaun.
- Bineînţeles că de asta sînt supărată.
- Atunci de ce n-ai luat maşina şi n-ai pornit-o spre
Dallas?
- M-am gîndit şi la asta.
- Ei bine?
- Era tîrziu, zise ea, sperînd din tot sufletul ca el sâ nu-i
spună că era doar un pretext.
De fapt, nici măcar nu se gîndise să plece de una
singură. După ce-l văzuse gol, nu se gîndise decît să facă
ceva să păstreze distanţa, înainte de a se comporta
nebuneşte, ca de exemplu, să-l urmeze în pat.
Intrase în camera ei şi se întinsese rigidă în pat,
temîndu-se să se mişte, ca nu cumva trupul să o
determine să facă ceva regretabil.
El aştepta încă un răspuns plauzibil. Rosti primele

~ 81 ~
Sandra Brown
cuvinte care-i veniră în minte.
- Nu eram sigură că am să nimeresc drumul spre
autostradă.
El îi aruncă o privire şireată, semn că ştia că-l minţise.
- Hmm... Sprijinindu-se de masă, se aplecă spre ea. Eşti
supărată, pentru că aseară ţi-ai amintit de Stockholm.

~ 82 ~
FASCINATIE

Capitolul 8

Dacă şi-ar fi propus să o facă să simtă că-i fuge


pămîntul de sub picioare, ar fi reuşit cu siguranţă. Făcu
cîteva încercări zadarnice să vorbească, închizînd şi
deschizînd gura, ca un ventriloc suferind de laringită. într-
un final, reuşi să spună:
- N-am crezut că-ţi vei aminti.
- Dar mi-am amintit.
- Erai beat.
- Nu chiar atît de beat.
Ridicîndu-se de pe scaun, ea se pierdu sub unul din
braţele lui, care-o ţinea prizonieră. Ibricul îi tremura în
mînă în timp ce-şi turna încă o cafea. Sorbi din ea,
încercînd să se uite în altă parte, să nu vadă privirea
triumfătoare din ochii lui Judd.
Era sigur că o prinsese în încurcătură. Şi aşa şi era.
Singurul mod prin care-l putea înfrunta era să se prefacă
indiferentă. Arboră un aer superior,
- S-a întîmplat foarte demult, Mackie. Au trecut zece
sau unsprezece ani, pentru numele lui Dumnezeu! Nici
măcar n-a fost mare lucru...
- Oh, nu? Se trînti pe unul dintre scaunele din
bucătărie, îşi întinse picioarele şi-şi încrucişă gleznele. A
fost una dintre cele mai reuşite petreceri la care ai luat
parte vreodată.
- Iar tu ai stricat-o!
El chicoti.
- Ăsta-i tot farmecul. Numai că trebuie să ştii s-o alegi
pe cea mai bună.
~ 83 ~
Sandra Brown
- Tu şi prietenii tăi aţi dat mită, ca să fiţi acceptaţi...
- Şi i-am fermecat pe toţi.
- I-aţi necăjit...
- I-am distrat.
- ... pe toţi. Gazdele erau îngrozite...
- ... amuzate.
Stevie oftă, copleşită.
- Văd că ne amintim diferit cele întîmplate.
- Recunosc. Dar grupul meu a înviorat considerabil
atmosfera.
- Atîta lucru pot să admit şi eu. Pînă să fi venit voi,
petrecerea era destul de plicticoasă.
- Iar după ce lucrurile s-au mai liniştit puţin, radarul
meu extrem de bine antrenat a detectat-o imediat pe cea
mai frumoasă femeie de la petrecere. Ochii lui îi găsiră
pe-ai ei, aşa cum o făcuseră cu mulţi ani în urmă, în sala
de bal a palatului suedez. Pe tine!
- Mulţumesc. Eram însă şi cea mai tînără.
- Şi eu eram tînăr, remarcă el, introspectiv. Nici nu-mi
dădeam seama cît de tînăr eram. Asta s-a întîmplat
înainte să primesc slujba de la Tribune. Lucram la un
serviciu de presă. Mă ocupam de ştirile sportive din
Europa. Piciorul meu...
Clătină din cap, alungînd acel gînd nefericit.
- Am avut o perioadă foarte bună. Mă întîlneam cu
toate celebrităţile din lumea sportului, dădeam mîna cu
toate feţele regale, mă duceam mereu la petreceri,
mîncam şi beam pe gratis...
- Şi agăţai femei disponibile.
- Orice slujbă îşi are riscurile ei. Îi adresă un zîmbet
cuceritor.
- Eram atît de naivă, zise ea, zîmbitoare. Era primul
meu turneu. Nu mă avertizase nimeni în legătură cu lupii-
ziarişti care dau tîrcoale, asemeni ţie.
- A fost seara mea norocoasă.
Stevie, mai atentă ca de obicei, zise cu emfază:
~ 84 ~
FASCINATIE
- Nu s-a întîmplat nimic.
- Eu nu mi-o aduc aminte astfel.
- O.K., am dansat. L-ai dat la o parte cu brutalitate şi
impertinenţă pe partenerul meu de dans.
- Da, dar şi tu-mi aruncasei acea privire de vino-
ncoace.
- Vino-ncoace? Doamne, te-a lăsat de tot memoria.
- Şi nu m-am interpus cu brutalitate. Pur şi simplu l-am
îndepărtat din calea mea pe partenerul tău de-atunci.
Stilul lui de dans se asemăna izbitor de mult cu o gîscă ce
dă din aripi.
Ea zîmbi, amintindu-şi de partenerul ei şi amuzîndu-se
de descrierea făcută de Judd, ironică dar nu prea departe
de realitate.
- Într-adevăr nu dansa prea bine.
Judd însă, da. Şi încă cum. Ignorînd cuplurile care-i
înconjurau pe ringul de dans, o strînsese în braţe.
- Bună.
Nu spusese decît atît. Dar existase ceva absolut
captivant în felul în care-o făcuse, uşor, încrezător, ca şi
cum s-ar fi întîlnit într-un loc retras şi nu într-o sală de bal
care răsuna de rîsete şi melodii asurzitoare.
El o vrăjise cu intonaţia vocii lui, cu felul posesiv în
care-şi pusese mîinile în jurul taliei ei, trăgînd-o tot mai
aproape, pînă ce coapsele lui le atinseseră pe ale ei.
El era tot ceea ce ea nu fusese niciodată: sofisticat,
glumeţ, sigur pe sine, arogant şi nediscipliriat. Ştia să se
bucure de viaţă, să-şi facă prieteni, să se distreze.
Ea n-avea timp să se gîndească la altceva decît la jocul
de tenis. Companionul ei nedespărţit era Presley Foster.
Conversaţia lor se învîrtea mereu în jurul tenisului.
Discutau despre cît de greu era cutare turneu, şi cît de
departe era de clipa în care avea să cîştige bani frumoşi.
Ea era foarte disciplinată. Faptul că participase la o
petrecere şi rămăsese pînă tîrziu, era o raritate.

~ 85 ~
Sandra Brown
Gazetarul sportiv era frumos, dar periculos. Dansa
strîns lipit de ea, o privea sugestiv, iar fiecare mişcare a
lui era un simbol. O făcea pe delicata şi disciplinata Stevie
Corbett să se simtă delicios de nesăbuită.
- După ce am dansat, ai venit sus cu mine.
- Visezi, Mackie. Stevie îşi dorea ca vocea să-i fi fost
mai fermă. Dar nu reuşea să scoată decît sunete răguşite.
M-am dus în grădină, iar tu m-ai urmărit.
- Ai fugit.
- Aveam nevoie de aer.
- Erai speriată!
Era adevărat. Speriată de el şi de răspunsurile pe care i
le-ar fi putut da trupul ei. Speriată de deşteptarea
senzualităţii ei, orchestrată de el. Speriată, pentru că,
pentru prima dată după mulţi ani, tenisul era ultimul lucru
la care se gîndea.
- Bănuiesc că acum îmi vei aminti, fără pic de
delicateţe, că m-ai sărutat.
Judd nu-şi feri privirea.
- Iar tu mi-ai răspuns la sărut.
Ea-şi drese glasul şi spuse, făcînd un gest de nepăsare:
- A fost... plăcut.
- Al naibii de plăcut. Fierbinte, umed şi foarte sexy.
- Bine, recunoscu ea. Ne-am sărutat.
- Franţuzeşte.
- Franţuzeşte.
- Şi mi-am strecurat mîna sub rochia ta. Te-am atins.”
- A fost un lucru scandalos, şopti ea.
- Da? El se ridică în picioare, făcînd-o să se retragă, pas
cu pas, pînă ce ajunse cu spatele lipit de dulap. Erai dulce
şi moale, Stevie. Inima îţi bătea cu repeziciune. Ca azi-
noapte. îşi puse o mînă pe pieptul ei. Ca acum.
- Nu s-a întîmplat nimic.
El se dădu înapoi cu un pas.
- Pentru că a năvălit Presley Foster şi m-a ameninţat că
mă castrează dacă nu-mi iau imediat mîinile de pe tine.
~ 86 ~
FASCINATIE
Stevie îşi acoperi faţa cu palmele, amintindu-şi acel
moment, cel mai stînjenitor din viaţa ei. Ar fi vrut atunci
s-o fi înghiţit pămîntul, să nu trebuiască să dea ochii cu
antrenorul ei sau cu chipul batjocoritor al lui Judd.
- Presley a făcut ce credea că era mai bine pentru
mine, zise ea nefericită. Mă apăra.
- Te culcai cu el?
Ea se uită la Judd îngrozită. Pălise.
- Eşti nebun?
- O făceai?
- Nu! La asta te-ai gîndit în tot acest timp? Că mă
culcam cu antrenorul meu?
- Mi-a trecut prin minte.
- Eşti bolnav.
El clătină din cap.
- Doar realist. Am văzut relaţii, şi mai stranii decît asta.
- Înseamnă că te-ai învîrtit printre oameni pe care n-aş
vrea să-i cunosc.
- Fără îndoială.
Privind în gol, el încercă să-şi facă ordine în gînduri.
- Ei bine, discuţia de acum lămureşte o mulţime de
lucruri. Nu mă mai miră că m-ai tratat aşa în articolele
tale. M-ai luat drept o tîrfă, care avea drept amant un
bărbat mai bătrîn ca tatăl ei. Iar ego-ul tău fenomenal nu
putea să se împace cu aptul că-l alegeam pe Presley în
seara aceea. Drept răzbunare, m-ai ponegrit în articolele
tale.
- N-au nici o legătură una cu alta.
- Da, pun pariu, zise ea, pe un ton amar.
El o apucă de braţ.
- Au trecut cîţiva ani pînă am făcut legătura între
campioana Stevie Corbett şi puştoaica cu ochi mari, pe
care-am întîlnit-o la o petrecere, în Stockholm.
- Iar cînd ai făcut-o, pun pariu c-ai rîs în hohote.
Furioasă, îşi trase mîna din strînsoarea lui.

~ 87 ~
Sandra Brown
- Nu chiar, zise el, surprinzînd-o. Cînd îmi . aduc aminte
de acea noapte, o fac cu multă acurateţe. Vrei să ştii unul
dintre cele mai adînci secrete ale mele? Chiar dacă nu ne-
ar fi oprit atunci Foster, cred că, oricum, n-am fi ajuns mai
departe.
- De ce nu?
- Erai atît de tînără. Inocentă şi proaspătă. Iar eu... ei
bine, eu nu eram.
Ea era aproape hipnotizată de tristeţea din ochii lui. Cu
toate astea însă, lăsă privirea în jos, suspicioasă, şi
întrebă:
- Dacă ştiai că eram inocentă şi proaspătă, cum de m-ai
întrebat dacă mă culcam cu Presley?
- Oh, ştiam că nu e adevărat. Erai virgină pe atunci, la
Stockholm, nu-i aşa? Ea deschise gura să spună ceva, dar
rămăsese fără grai. Voiam însă să ştiu dacă te-ai culcat
vreodată cu el, şi dacă nu cumva îl mai regreţi şi acum.
Am aflat însă că nu-i aşa.
Ea îşi puse mîinile în şolduri şi spuse:
- Ticălos josnic şi murdar...
- Înainte să te lansezi într-o altă tiradă, ai putea să
pregăteşti micul dejun? Aerul ăsta de ţară îmi face o poftă
de mîncare nebună.
- Să-ţi pregătesc micul dejun? rosti ea printre dinţi.
- Face parte din înţelegerea noastră, îţi aduci aminte?
Tu găteşti iar...
- Înţelegerea noastră a căzut, Mackie. Ce te face să
crezi că aş mai vrea să stau aici cu tine?
- Cu ce diferă ziua de azi de cea de ieri?
Noaptea care trecuse, se gîndi ea. Şi discuţia despre o
întîmplare pe care ea sperase că el s-o fi uitat-o. N-avea
însă de gînd să-i enumere aceste motive.
- N-o să meargă, Mackie. O să sfîrşim prin a ne sfîşia
unul pe altul.
- Încă o dată, faci o demonstraţie a imaginaţiei tale
creatoare, Stevie. Făcu o inspecţie scurtă în frigider.
~ 88 ~
FASCINATIE
Pentru moment mă voi mulţumi cu suc de portocale, pîine
prăjită şi cafea. Să-mi aduci aminte mai tîrziu, cînd vom
merge la cumpărături, să iau şuncă şi ouă.
- Mackie?
El se întoarse.
- Ce este? Nu e nevoie să ţipi, să ştii, nu sînt tare de
urechi.
- Nu mai rămîn.
El o studie o clipă, cu o expresie ce întruchipa
exasperarea.
- Bine. Cheile maşinii sînt pe măsuţa din hol. Să conduci
cu grijă. înainte să pleci însă gîndeşte-te la ce-ţi voi spune
acum.
Îşi ridică degetul arătător.
- Unu. Apartamentul tău este probabil asaltat de
reprezentanţii mass-media. Publicul se întreabă ce vei
face după Marele Şlem. Vei juca la Wimbledon, peste trei
săptămîni, sau nu? Te vei opera imediat sau nu? Care vor
fi consecinţele, dacă n-o faci? Care este diagnosticul
exact? Le vei putea răspunde la toate astea, Stevie? Nu.
Pentru că şi tu îţi mai pui încă aceste întrebări. Ce loc mai
bun ca ăsta ai mai găsi pentru a afla cel mai potrivit
răspuns? O poţi face doar aici, în pace şi linişte, departe
de vînătorii de ştiri şi de sfătuitorii nedoriţi.
Mai ridică un deget.
- Doi. Arăţi de parc-ai avea nevoie de o vacanţă. Ai
cearcăne sub ochi.
Un al treilea deget li se alătură primelor două.
- Trei. Am fost concediat din cauza ta. Ai putea să-mi
găteşti de cîteva ori, în timp ce eu mă voi gîndi la cartea
mea. Vănzînd-o voi reuşi să fac rost de banii necesari
pentru a mă întreţine de aici încolo.
Ridică şi degetul mic.
- Patru. Nimic nu mă înfurie mai tare decît o promisiune
nerespectată.

~ 89 ~
Sandra Brown
Toate motivele erau întemeiate, mai ales primul, însă
Stevie îl privi fără să scoată un cuvînt. Nu era încă
pregătită să se predea necondiţionat.
- Trebuie să mă antrenez. Îţi dai seama cît de rigidă voi
fi, dacă nu joc tenis în fiecare zi?
- E un argument foarte solid. Începu să se gîndească la
o soluţie. Cînd vom merge prin oraş, adu-mi aminte să
trecem pe la şcoală. Dacă nu mă înşeală memoria au
acolo un teren de tenis. Şi, de vreme ce sînt cea mai
faimoasă sau aproape cea mai faimoasă persoană de pe-
aici, zise el zîmbindu-i ironic, cred că voi obţine
permisiunea de a-l folosi.
- Dacă reuşeşti să faci asta, rămîn.
- Slavă Domnului că ne-am înţeles, murmură el,
turnîndu-şi încă o ceaşcă de cafea. Mă duc în sufragerie,
să mă apuc. de scris. Poţi să-mi aduci acolo sucul şi pîinea
prăjită. Să nu fie prea arsă. Şi cu mult unt.
- Sucul sau pîinea?
El ajunsese deja lîngă uşă. Se întoarse şi murmură:
- Încearcă să nu faci prea mult zgomot. N-aş vrea să-mi
distragi atenţia.
Era tentată să vină după el şi să-i ardă una.
Dar n-o făcu.

*
Într-o seară, la cină, Stevie spuse în treacăt că
avuseseră nişte seri foarte liniştite. Judd îi aruncă o privire
încărcată de reproşuri şi zise:
- N-ai să devii niciodată o adevărată scriitoare dacă
recurgi la asemenea clişee.
În ciuda tachinărilor lui, acesta era termenul care
definea exact timpul pe care-l petrecuseră împreună. Se
trezea devreme şi alerga prin grădină. Menta care creştea
lîngă verandă îmbălsăma aerul. Ea plivise straturile de
~ 90 ~
FASCINATIE
flori care fuseseră neglijate atîta timp, iar acum brebeneii
explodaseră în zeci de muguri roz şi roşii, în faţa casei.
Cumpărase din oraş un pachet cu seminţe de
cîrciumioare, pe care le plantase imediat. Răsăriseră deja.
Stevie regreta că nu avea să rămînă suficient timp ca să
le vadă şi înflorind.
Judd, în schimb, se trezea tîrziu. în fiecare dimineaţă
intra în bucătărie, încă pe jumătate adormit, şi-şi turna o
ceaşcă din cafeaua pregătită de ea. îi erau necesare cel
puţin trei ceşti ca să se trezească definitiv. Se retrăgea
apoi în sufragerie, să lucreze la romanul său. Ceva mai
tîrziu, ea îi aducea pîine prăjită sau fulgi de porumb, dar
cînd îl privea mai tîrziu, din pragul uşii, vedea că, adesea,
tava rămînea neatinsă.
După masa de prînz Judd se reîntorcea la maşina de
scris. Stevie trăgea un pui de somn sau citea. Evita cu
grijă să se gîndească la boala ei sau la ce avea de făcut..
După-amiaza se duceau la şcoală şi jucau tenis,
îmbrăcaţi în şorturi ieftine pe care le cumpăraseră de la
singurul magazin din orăşel, împreună cu celelalte haine.
Noua ei garderobă avea un singur merit: o acoperea
decent. Dar îi făcuse mare plăcere să meargă la
cumpărături cu Judd.
Seara, pe răcoare, făceau lungi plimbări cu maşina,
stăteau alături pe banca de sub pecan, sau jucau cărţi pe
verandă. Judd trişa mereu şi se îmbufna cînd pierdea,
dînd vina pe orice, de la lumina slabă pînă la zgomotul
păsărilor din copacii dimprejur.
Într-una dintre seri, după ce pierduse constant, el
spusese:
- Hai să jucăm poker pe dezbrăcate. Învin gătorul va
trebui să-şi dea jos absolut toate hainele.
Triumfătoare, Stevie îşi sporise grămada de beţe de
chibrituri.
- Nu ştii să pierzi.

~ 91 ~
Sandra Brown
- Nici nu mi-ar păsa dac-aş pierde la jocul ăsta.
Stătea sprijinit cu spatele de unul dintre stîlpii
verandei, legănîndu-şi leneş un picior. Chiar şi în lumina
slabă, Stevie îi sesiză intensitatea privirii, simţind că nu
mai glumea.
Cu mîini neîndemînatice, ea dădu din nou cărţile.
- Poate dac-ai juca cinstit şi n-ai mai trişa, ai putea să
cîştigi şi tu măcar o mînă.
Nu-şi dădea seama ce anume din ceea ce spusese
făcuse ca ochii lui să se înflăcăreze. Ştiuse că se juca cu
focul încă de cînd acceptase să stea cu el. Nu se arsese
încă. Şi ar fi vrut ca lucrurile să rămînă aşa. Trebuia însă
să pretindă că curenţii subterani ce-o legau de Judd nu
existau de fapt.
Într-una dintre după-amieze, cumpărase o ediţie a lui
Tribune, de la băcănie. Stevie se simţi doborîtă cînd citi
pagina de sport. Una dintre rivalele ei cîştigase turneul de
la Lobo Blanco.
- Aici scrie că mă poate înlocui oricînd, îi zise ea lui
Judd, cu amărăciune în glas.
- Eşti gata să te întorci şi să-i înfrunţi pe toţi?
Ea ridică ochii şi-l privi o clipă, sesizînd ezitarea din
vocea lui.
- Nu, nu încă.
- Nici eu nu aş fi fost de acord cu asta. Fără să se mai
obosească să-şi ascundă uşurarea, el îi smulse ziarul din
mîini. După ce citi cîteva secunde, zise: Uite, au publicat o
scrisoare în care un cititor întreabă de mine.
- Şi ce i s-a răspuns?
- Că mi-am luat „cîteva săptămîni de vacanţă”.
- Deci, n-au avut curajul să recunoască faptul că te-au
concediat, zise ea, citind peste umărul lui. înseamnă,
probabil, că te vor înapoi. N-ar trebui să-i suni?
- În nici un caz. Strînse ziarul şi-l puse deoparte. Lasă-l
pe Ramsey să transpire puţin.
A doua zi de dimineaţă, poştaşul le adusese o
~ 92 ~
FASCINATIE
scrisoare. îi era adresată lui Judd. Stevie se ocupa de flori.
Ştergîndu-şi mîinile pe şort, ea intră în casă.
- Îmi pare rău că te deranjez, dar a sosit o scrisoare. E
pentru tine. Spunînd asta, Stevie intră în sufragerie.
Observă pentru prima oară că Judd bătea la maşină cu un
singur deget.
El îşi termină propoziţia, scoase foaia de hîrtie din
maşină şi o aşeză cu faţa în jos. Refuzase să discute cu ea
despre subiectul romanului. N-o lăsase niciodată să-şi
arunce ochii, măcar pe ceea ce scrisese, şi-i interzisese să
strîngă hîrtiile care zăceau pe jos şi ar fi trebuit aruncate.
Citi scrisoarea şi murmură:
- Ramsey.
Apoi o făcu cocoloş şi o aruncă pe jos, lîngă celelalte
hîrtii.
- Ei, îl întrebă Stevie nerăbdătoare, a început să
transpire?
- Ca un porc. Dar n-a ajuns încă la faza „te rog”.
- Trebuie să te roage?
- Bineînţeles că trebuie. Am să aştept pînă se va tîrî în
genunchi.
Ea izbucni în rîs.
- Înţeleg că nu eşti încă pregătit să te întorci.
- Nu sînt pregătit decît pentru masă, zise el, ridicîndu-
se în picioare. O înlănţui cu braţele, o atinse în glumă
peste fund, o strînse şi o sărută cu zgomot. Dă-mi să
mănînc, femeie.
Ea se strecură din îmbrăţişarea lui şi-l întrebă în joacă:
- Că dacă nu?...
El o privi sugestiv.
- Dacă nu, am să-ţi arăt pentru ce altceva mai sînt
pregătit.
Ea fugi să-i aducă mîncarea.

~ 93 ~
Sandra Brown

Capitolul 9

- Eşti foarte tăcută astă-seară. S-a întîmplat ceva?


Stevie, care privise în gol tot timpul mesei, îl studie o
clipă.
- Nu, nimic. Îmi pare rău că nu sînt o companie prea
plăcută.
- N-ai dureri, nu-i aşa?
Ea clătină din cap.
- Cred că sînt pur şi simplu obosită.
- Nu-i de mirare. Te-ai dezlănţuit asupra mea mai
devreme, pe terenul de tenis.
Ea zîmbi.
- M-am antrenat grozav, să ştii.
Privind-o de aproape, Judd spuse:
- E mai mult decît o simplă oboseală, nu-i aşa, Stevie?
- Poate. Nu ştiu. Mă frămîntă o mulţime de gînduri.
- Totul a început de cînd ai văzut perechea aceea.
Ea îl privi uimită, apoi încercă fără succes să-şi ascundă
reacţia spontană, repetînd cu pretinsă inocenţă:
- Perechea?
- Tînărul cuplu pe care l-am văzut în magazin, azi după-
amiază. Perechea cu copilul.
Ea îşi feri privirea. Gestul i se păru lui Judd mai elocvent
decît orice confesiune.
- Pînă atunci, ne distrasem de minune, spuse Judd. Mă
bătusei măr, îmi luasei trei seturi pe care ţi le acordasem
cu multă graţie. Glumisem, ne dondănisem pe ultima
înghiţitură de şocolată Hershey, şi ne făceam
cumpărăturile. Chiar atunci i-ai văzut pe acei tineri
frumoşi care-şi zîmbeau pe deasupra unui căpşor blond şi
~ 94 ~
FASCINATIE
cîrlionţat. După aceea, ai trîntit şi-ai bufnit.
- Nu ştiam că datoriile mele de bucătăreasă o includ şi
pe cea de a face conversaţie politicoasă, zise ea caustică.
Poate că ar fi trebuit să specifici asta.
El trînti lingura pe masă şi ridică mîinile în semn că se
preda.
- Foarte înduioşător. Pentru tine îmi făceam griji.
- Ei bine, n-ai de ce.
- E prea tîrziu. Mi-am făcut deja.
Stevie îi pîndi expresia. Părea sincer. Voia, simţea
nevoia să creadă că era aşa. Rîzînd, spuse:
- Bănuiesc că mă consideri exagerat de nevricoasă.
- Adevărul este că portretul împlinirii matrimo niale şi al
armoniei domestice m-a emoţionat şi pe mine.
- Da, pun pariu, comentă ea, sec.
- Aşa este. N-am fost întotdeauna un cinic, să ştii.
Proprietarii acestei case, bunicii mei, i-au insuflat tatălui
meu anumite valori fundamentale. Alături de mama mea,
el mi le-a insuflat mie.
- Şi ce s-a întîmplat cu ele?
- S-au zdrobit de un mal stîncos, în timpul unei furtuni.
- Sper că nu foloseşti citatul ăsta în cartea ta. Sună
îngrozitor.
Buzele lui se arcuiră într-un surîs slab.
- Nu cu cuvintele astea. Variaţiuni pe aceeaşi temă.
Ridică din umeri şi oftă adînc.
- O.K., de vreme ce am hotărît să fim deschişi şi cinstiţi
unul cu altul, voi recunoaşte că vederea acelei scene m-a
tulburat. Eram invidioasă.
- Invidioasă? o întrebă el, neîncrezător. Cum ai fi putut
să fii invidioasă pe o pereche de la ţară? Ai cutreierat
lumea de nenumărate ori, ai dat mîna cu prinţi, ai cîştigat
o avere fabuloasă. Ai putea să umpli o cameră întreagă
cu trofeele primite.
- Dar nici unuia nu-i pot încredinţa necazurile mele. Nu

~ 95 ~
Sandra Brown
mă pot încălzi în nopţile reci cu unul dintre trofee. Nici
măcar nu mă pot lupta cu unul.
- Ştii cu cine semeni acum? Cu un copil plîngăreţ.
Regreţi vreuna dintre hotărîrile luate, Stevie?
- Da. Nu. Nu ştiu, Judd. Doar că... Făcu o pauză,
încercînd să-şi exprime gîndurile în cuvinte cît mai
elocvente:
- În ultimii trei ani, am fost mereu la un pas de Marele
Şlem. Odată ce l-aş fi realizat, plănuiam să mai slăbesc
ritmul. Oricum aş fi făcut-o într-un an sau doi, din cauza
vîrstei. Mă hotărîsem însă să nu cer mai mult, odată ce
cîştigam Marele Şlem. M-aş fi retras fiind în vîrf, lăsînd în
urmă o carieră mai mult decît respectabilă.
Gînditoare, continuă:
- Nu m-am gîndit însă la ce urma după aceea. Acum, că
inevitabilul este foarte aproape, totul pare atît de sumbru
şi de gol... N-am nimic. N-am pe nimeni.
- N-ai nici măcar un copil.
- N-am copil, repetă ea emoţionată. Şi pro babil că nici
nu voi avea vreodată.
- Ai fi vrut să ai un copil, Stevie?
- Poate. Dar nu mi-a venit ideea la timp.
- Cu cine, Stevie?
Ea izbucni în rîs.
- Bună întrebare. Cu cine? N-am avut niciodată timp să
mă îndrăgostesc, să mă mărit, să am o relaţie serioasă.
- Iar acum, că ai în sfîrşit timp, s-ar putea să nu mai ai
vreo şansă. Asta te nelinişteşte?
- Într-un cuvînt, da.
Tăcură amîndoi. Judd a fost primul care a vorbit:
- Cîteodată sîntem forţaţi să luăm anumite decizii.
- Eu n-am fost. Le-am luat de bunăvoie. Cu ani în urmă,
am ales tenisul. Cu orice preţ, voiam să ajung jucătoarea
numărul unu a lumii.
- Şi eşti.
- Ştiu. Şi mai ştiu că n-am motive să mă plîng. Totul a
~ 96 ~
FASCINATIE
fost minunat. îi zîmbi timid. Numai că, din cînd în cînd, îmi
aduc aminte de toate sacrificiile făcute şi încep să-mi
plîng de milă. Acum, cînd cariera mea se apropie de
sfîrşit, mă întreb: „Şi de-acum?“ Şi nu am nici un răspuns.
Respiră adînc şi continuă:
- După părerea mea, autocompătimirea este cel mai
grav dintre păcate. Şi o mare pierdere de vreme, în cazul
în care nu atrage după sine nici o schimbare. în ceea ce
mă priveşte - concluzionă ea, atingîndu-şi uşor
abdomenul eu nu am nici un control asupra situaţiei. Şi
asta este cel mai greu de acceptat.
Terminaseră masa. Judd o ajută să spele vasele. Din
acest punct de vedere, nu era chiar atît de şovin pe cît se
pretindea.
- Mă duc ia culcare, zise ea, după ce terminară.
- Ca să meditezi?
- Nu. Ci pentru că melancolia mă epuizează.
El îi zîmbi şiret.
- Personal, cred că există păcate mult mai grave decît
autocompătimirea. Vrei să-ţi enumerez cîteva dintre
păcatele mele, doar aşa, ca să ne simţim mai bine?
- Nu, mulţumesc. N-am nevoie.
El îi cuprinse umerii cu mîinile şi o sărută rapid pe
frunte.
- Să-ţi spui rugăciunea şi să-ţi închizi uşa, ca să nu te
deranjeze ţăcănitul maşinii de scris.
- Nu mă deranjează.
Rămase în picioare, privindu-l: se simţea singură,
pierdută. îşi dorea ceva. Nu ştia exact ce anume. Pentru
început, ar fi vrut ca acel sărut de noapte bună să-i fi fost
dat pe buze, nu pe frunte. Şi să fi fost profund, răscolitor,
nu uşor şi fugar. Ar fi dorit ca mîngîierile lui să nu fie ca
ale unui frate; ar fi vrut ca Judd să nu-şi fi retras atît de
repede mîinile de pe umerii ei.
ra cuprinsă de o senzaţie puternică, stranie, căreia nu-i

~ 97 ~
Sandra Brown
putea găsi un nume. Era tăcută, lăuntrică, dar puternică şi
copleşitoare ca o cascadă. Tînjea să-şi odihnească obrazul
pe pieptul lui Judd, să se simtă în siguranţă în braţele lui.
Voia să-i audă vocea răguşită şoptindu-i încurajator la
ureche, chiar de-ar fi fost numai banalităţi.
Trebuia neapărat să menţină distanţa între ea şi Judd,
să nu se lase pradă unui impuls. Judd putea interpreta
greşit acea nevoie fără nume, drept slăbiciune.
- Noapte bună.
- Noapte bună, Stevie.

*
Nu putea să doarmă. Cerul fusese înnorat, iar ziua
apăsătoare. De obicei, camera ei era destul de răcoroasă,
mulţumită ventilatorului ale cărei pale se învîrteau leneş,
împrospătînd aerul. Nu-i lipsise deloc aerul condiţionat. îi
făcea plăcere să privească perdelele subţiri tremurînd în
adierea slabă a vîntului ce pătrundea prin ferestrele
deschise.
În seara aceea însă, perdelele rămîneau nemişcate. Nu
se simţea nici o adiere. Dar chiar dacă n-ar fi fost aşa,
oricum n-ar fi putut să doarmă. Era agitată. Trupul ei avea
nevoie de somn, dar mintea îl alunga.
Deodată îşi dădu seama de ce nu putea să adoarmă.
Nu mai auzea maşina de scris a lui Judd. Contrar
aşteptărilor lui, ţăcănitul metalic n-o împiedica să
doarmă. Devenise ca un sunet liniştitor ce inspira
siguranţă, asigurînd-o că nu era singură în casa altfel
pustie.
în cămaşa subţire, se îndreptă spre uşa dormitorului,
care stătea mereu deschisă, ca să-i permită aerului să
circule prin casă - lecţie învăţată de la Judd, care-şi
amintise de vacanţele petrecute aici, la bunici. Ascultă.
Nici un sunet.
~ 98 ~
FASCINATIE
O privire fugară aruncată în dormitorul lui o convinse că
nu se dusese încă la culcare. Se îndreptă spre capătul
scării şi se uită în jos. în sufragerie, lumina era aprinsă.
Era încă treaz; probabil luase o pauză. Aşteptă cîteva
minute, dar el nu-şi reluă lucrul.
Curioasă, şi oarecum îngrijorată, coborî scările şi se
apropie pe furiş.
El era adîncit în gînduri. Se holba la pagina albă din
maşina de scris, cu coatele sprijinite de masă.
Îşi tăiase mînecile cămăşii; mai degrabă părea să le fi
sfîşiat. Era îmbrăcat cu un şort albastru, ultramarin.
Părul părea să-i fi fost pieptănat cu furca folosită de ea
la răsaduri. O şuviţă umedă, întunecată, îi căzu pe frunte.
Picioarele încălţate în pantofi uşori, din pînză, se
sprijineau neglijent pe stinghia de jos a scaunului.
Nevrînd să-l deranjeze, se dădu cîţiva paşi înapoi şi se
întoarse spre scări, fără să scoată vreun sunet.
- Stevie?
Se opri brusc şi reveni în conul de lumină al uşii
deschise.
- Îmi pare rău. N-am vrut să te tulbur.
- Evident.
- Te-au părăsit muzele?
- Nişte ticăloase.
Părul îi căzuse pe frunte, faţa îi era în umbră, barba îi
crescuse. Părea temperamental, periculos... şi frumos. Lui
Stevie i se strînse inima. în suflet începu să-i încolţească
un sentiment, asemenea unui răsad plantat în pămînt
fertil, aflat pe punctul de a germina.
- De ce nu dormi? Sorbi din cafeaua rece, rămasă de
peste zi.
- Nu ştiu. Ridică din umeri stînjenită. Cred că-mi lipsea
ţăcănitul maşinii tale. Şi umiditatea asta e atît de
apăsătoare. De vreme ce tot sînt trează, o să-ţi fac o
cafea proaspătă.

~ 99 ~
Sandra Brown
- Nu, mulţumesc, am băut destulă. O privi din cap pînă
în picioare. Te simţi bine?
- Da.
- N-ai probleme?
- Nu.
- Nu te cred. Dacă erai bine, dormeai de mult.
Ea înaintă în încăpere. Cămaşa de noaptea era una
dintre noile ei achiziţii de la magazinul orăşelului. Fără
mîneci, avea o platcă de dantelă şi era suficient de
cuviincioasă pentru a fi purtată de o călugăriţă. Cu toate
că, dacă te gîndeai bine, îţi dădeai seama că o călugăriţă
n-ar fi îmbrăcat o cămaşă de noapte dintr-un bumbac atît
de moale şi de subţire care era practic, transparent.
Fără să-şi dea seama că trupul i se ghicea prin ţesătura
fină, ea îşi puse mîinile în şolduri.
- Vezi? Mă simt bine.
- Ei bine, eu nu, mormăi el. Stai jos şi ţine-mi de urît
cîteva minute.
Ea se uită în jurul ei.
- Dar n-am unde să stau.
- Bineînţeles că ai. Îşi trase picioarele de sub masă, o
luă de mînă şi o aşeză în braţele lui. Stevie îi simţi pulpele
musculoase prin cămaşa subţire de noapte. Senzaţia fu
atît de năucitoare, că nu reuşi să-şi reprime un strigăt.
- Judd!
- Cu nasul în scobitura gîtului ei, el murmură:
- Ţi-am spus vreodată că mă înnebunesc cămăşile de
noapte albe, de-bumbac?
- Nu!
- Păi nici nu e adevărat. Mă întrebam dacă ţi-am spus-o
vreodată.
- Oh! Eşti un... ripostă ea, rîzînd şi îmbrîncindu-l uşor.
Chicotind, el ridică privirea şi îi înlănţui talia.
- Nu te-aş putea seduce acum nici dacă m-ai lăsa s-o
fac.
- De ce?
~ 100 ~
FASCINATIE
- Pentru că arăţi de parc-ai avea doisprezece ani. Aşa,
cu părul lăsat liber pe spate, şi purtînd cămăşuţa asta
drăguţă...
Zîmbind îi atinse cu degetul arătător nasturii minusculi,
pînă ce ajunse la panglica de şaten dintre sînii ei. Nu mai
zîmbea. îi căuta privirea. Ochii li se întîlniră.
Pulsul lui Stevie se accelerase nebuneşte. O mai
necăjise şi altădată din cauza inimii ei ce bătea cu putere.
Se întrebă dacă i-ar fi putut-o simţi din nou. De-abia mai
respira.
înainte să lase ca lucrurile să-i scape de sub control,
încercă să abordeze din nou subiectul cărţii lui.
- E greu?
- Ajung eu, odată şi-odată, răspunse el, evaziv.
- Cît mai ai?
- Destul, draga mea.
- Despre ce este vorba...
- Hm?
- În cartea ta?
- Cartea? Oh, da, cartea mea. Vorbeam deci despre
cartea mea.
El îşi plecă privirea şi respiră adînc. Cîteva momente
bune, inspiră şi expiră cu putere, ţinînd ochii strîns închişi.
Cînd ridică din nou capul, ea îi observă ridurile de
concentrare din colţurile gurii.
- „Carte” este un eufemism politicos pentru „porcărie”.
Făcu un semn din cap spre paginile întoarse cu faţa-n jos
şi aşezate pe masă.
- Pun pariu că nu e deloc o porcărie. Ai muncit atît... nu
poate fi chiar aşa de rea.
- Să sperăm. îi luă mîna într-a lui şi o studie, întorcînd-o
cu palma în sus; îi mîngîie cu degetul mare bătăturile
făcute de rachetă. Atingerea lui era foarte periculoasă
pentru echilibrul ei emoţional, şi aşa destul de fragil. Se
simţea cuprinsă de o căldură plăcută din cap pînă-n

~ 101 ~
Sandra Brown
picioare.
Îşi trase grăbită mîna şi se ridică în picioare. El o
înlănţui cu braţele.
- Unde te duci?
- La culcare.
- Credeam că vrei să stai de vorbă cu mine.
- Dar văd că nu mai vorbim deloc.
- Vrei să ştii care este subiectul cărţii mele? o întrebă
el, privind-o şiret. Ei bine, am să-ţi spun.
- Eu...
- Taci. M-ai iscodit, aşa că vei afla. Ascultă-mă atentă.
În mod obişnuit, Stevie ar fi protestat împotriva felului
acesta de a o trata. Cînd îl întrebase prima oară cîte ceva
despre romanul lui, el îi spusese că orice scriitor care se
respectă nu discută despre subiectul cărţii. De atunci, ea
se abţinuse să-l mai întrebe ceva despre cartea lui.
Cu toate astea însă ej era dispus acum să discute
despre romanul său cu ea. Se aşeză cuminte în braţele
lui, pregătindu-se să-l asculte.
- Începe cu momentul în care personajul principal este
încă copil. înţelegi?
- Bărbat sau femeie?
- Bărbat.
- Trebuia să-mi închipui.
- Are o copilărie...
- Are şi un nume?
- Nu încă. Ai de gînd să mă întrerupi mereu? Pentru că
dacă aşa stau lucrurile...
- Nu mai scot nici un cuvînt.
- Mulţumesc. El respiră adînc, apoi o privi, întrebător.
- Unde rămăsesem?
- Am voie să vorbesc? Ochii lui deveniseră
ameninţători. Cită: „Are o copilărie...”
- Ah, da. Are o copilărie obişnuită. Părinţii lui sînt
americani tipici, cu o viaţă suburbană. Fusese
întotdeauna bun la sport. La oricare dintre ele. La liceu
~ 102 ~
FASCINATIE
însă se concentrează asupra baseball-ului. în anul în care
absolvea, captase deja atenţia multor universităţi
notabile, care-l doreau. El va alege una dintre ele şi va
cîştiga o bursă, în schimbul jocului în echipa lor. În timpul
primului an de studenţie, un obscur căutător de talente îl
descoperă şi-i oferă un contract de jucător profesionist.
Tentant ca naiba! Cu toate că antrenorii, toată lumea, îi
spuseseră că avea talentul necesar pentru a ajunge într-o
echipă importantă, el se hotărăşte să refuze oferta şi să-şi
termine facultatea, în eventualitatea că avea să se
întîmple ceva, la un moment dat, cu cariera lui. Aşa că
rămîne la colegiu. Pe măsură ce povestea se deapănă, se
va dovedi o alegere înţeleaptă. De vreme ce nu-l interesa
prea mult un alt domeniu, el încercă să găsească o cale
de a se „strecura” printre materii. Nu dăduse niciodată o
atenţie prea mare studiului, fiind mereu ocupat cu
sportul. Ştiinţele exacte, matematica, erau un calvar. De-
abia reuşea să-şi ia examenele. La engleză şi istorie însă,
era as. Prietenii îi spuneau că avea o deosebită uşurinţă
în asimilarea cuvintelor, pe care ştia să le frazeze
inteligent. Cînd a venit vremea să termine facultatea,
avea deja un agent care negocia cu trei echipe
importante, de ligă. îşi făurise o idee greşită despre el. Se
credea invulnerabil, avea impresia că viitorul lui era ca un
imens sistem solar care se învîrtea în jurul lui. Mergea
frecvent la petreceri, unde se distra copios şi întîlnea
femei frumoase.
Judd tăcu o clipă, privind fix la foaia de hîrtie din
maşina de scris.
- Tocmai aflase că agentul lui îi încheiase un contract
pe cinci ani, pentru o sumă cu şapte cifre. Visul oricărui
jucător. S-a hotărît să sărbătorească, alături de cîţiva
prieteni, făcînd schi nautic.
Stevie strînse din dinţi. îşi dorea să nu fi trebuit să
asculte restul povestirii. Dar nici dinamita n-o mai putea

~ 103 ~
Sandra Brown
desprinde din braţele lui Judd. Se părea că el simţea
nevoia să se descarce astfel. El o ascultase ori de cîte ori
simţise nevoia să stea de vorbă cu cineva. Venise vremea
să-i întoarcă favoarea.
- Lacul era de-abia format, cu un nou baraj. Nici măcar
nu se umpluse complet. A fost încă de la început un gînd
nebunesc. Dar el, ameţit de succes, rîdea din toată inima
în clipa în care barca s-a apropiat de ciotul care se ridica
deasupra apei. La naiba, doar era invincibil, nu? Nimic nu-
l putea opri. Cel puţin aşa credea el, zise Judd, sec. S-a
gîndit că va putea ocoli ciotul fără probleme. După o
clipă, adăugă: Dar n-a reuşit.
Tăcerea care a urmat a fost spartă de sunetul unui
tunet îndepărtat. Cerul se înflăcără de fulgere; începu să
adie vîntul. Dar nici Stevie, nici Judd, nu observară
schimbările de vreme.
- Toate planurile lui măreţe s-au dus naibii, continuă
Judd. O mişcare prostească şi cursul unei vieţi s-a
schimbat pentru totdeauna. Oferta de şapte cifre a fost
revocată, după ce doctorii au anunţat conducerea echipei
că el nu va mai atinge niciodată capacitatea maximă, cu
toate eforturile lor. N-a mai apucat să joace în liga
profesionistă de baseball. După un an, în cursul căruia a
făcut o serie de operaţii, a început lucrul. Scria acum
despre sportul pe care nu-l mai putea practica.
Începuse să plouă. Picături mari cădeau pe straturile de
flori pe care Stevie le îngrijise cu atîta migală. Ploaia
bătea prin fereastra deschisă. Perdelele se învolburau în
adierea vîntului. Tuna şi fulgera. Aerul era acum mult mai
răcoros, ca o uşurare după căldura umeda
Stevie nu lua în seamă furtuna, şi nimic altceva. O
preocupa Judd. îi îndepărtă de pe frunte şuviţa căzută şi-i
mîngîie cu blîndeţe cuta dintre sprîncene.
El îi zîmbi trist.
- N-o să vrei să citeşti cartea. Nu cred că va avea un
sfîrşit fericit.
~ 104 ~
FASCINATIE
- De ce nu?
El îşi strecură degetele prin decolteul cămăşii ei de
noapte, urmărindu-i încet linia gîtului. O făcea inconştient.
- După mulţi ani de la accident, eroul era încă furios pe
lumea întreagă şi pe el însuşi, pentru că-şi distrusese
viaţa. Avusese parte de toate emoţiile vieţii, dar, întocmai
ca Rhett Butler, nu dădea un ban pe nimic. Se străduia
din răsputeri să-i facă pe cei din jurul său să se simtă la
fel de rău ca şi el. Se îmbăta adesea, se culca cu femei
ale căror nume nici nu le ştia, se bătea din te miri ce.
- Se bătea?
El ridică din umeri, jucîndu-se acum din nou cu
năstureii cămăşii ei de noapte.
- Ca să-şi dovedească lui însuşi că accidentul nu-l
făcuse mai puţin bărbat.
- Dar forţa unui bărbat nu este întotdeauna cea mai
bună măsură de judecată.
- Spune-o oricărui american, şi-ai să afli răspunsul.
Ea ridică din umeri, ca şi cum ar fi fost de acord, dar
doar pe jumătate, făcînd ca degetele lui să mai alunece
puţin spre sînii ei.
- Cum se va sfîrşi povestea, Judd?
- Păi tocmai asta mă ţine încurcat. Am ajuns la partea
în care el a obţinut în sfîrşit o slujbă foarte bine plătită,
pentru care depunea cel mai mic efort posibil. A făcut pe
toată lumea să creadă că ceea ce scria el era absolut
meritoriu. Dar ce se va întîmpla mai departe cu acest tip,
care încă mai suferă ca naiba pentru că a ratat cea mai
mare şansă a vieţii lui?
- Nu ai suficientă încredere în tine, spuse Stevie cu o
voce blîndă, plină de simpatie. Este nevoie de foarte mult
talent ca să poţi susţine o rubrică zilnică într-un ziar
important. Nu-i puţin lucru să fii prolific, atunci cînd ţi-ai
făcut o carieră în ziaristică. E adevărat, articolele tale nu
mi-au plăcut întotdeauna, dar... Ce s-a întîmplat?

~ 105 ~
Sandra Brown
El n-o mai atingea cu aceeaşi blîndeţe, cu aceeaşi
familiaritate creată de subconştient. Ochii i se
întunecaseră precum cerul în furtună.
- Ţi-am spus cumva că este vorba de povestea vieţii
mele?
Brusca lui schimbare de spirit o uimi.
- Păi... nu... nu explicit, murmură ea. Dar... am
presupus că...
- Personajul principal al cărţii mele este nemulţumit de
viaţa pe care o duce. Arăt eu cumva nemulţumit de viaţa
mea?
Se ridică în picioare, practic aruncînd-o din poala lui. Ea
încercă disperată să-şi recapete echilibrul. Cînd reuşi, îl
privi cu furie şi dispreţ. îi spusese povestea vieţii lui, dar
cînd venise vremea să-i accepte compasiunea, se
dovedise un mascul stupid şi defensiv.
- Ştii a ce arăţi? Eşti o tentativă de ziarist care a ajuns
în sfîrşit să scrie romanul sinistru care, după cum
pretinde, ardea înlăuntrul lui de ani întregi, şi acum a
găsit pe cineva într-atît de prost încît să-l asculte
povestind.
- Nu ştii nimic despre mine, domnişoară funduleţ
apetisant, zise el, luînd o mină furioasă.
- Ştiu că eşti atît de insensibil, încît nu eşti în stare să
scrii un roman despre emoţiile şi deziluziile unei vieţi. Şi
dacă tot a venit vorba - zise ea, făcînd un gest spre masă
- sînt de părere că subiectul este plicticos şi
autocompătimitor.
El făcu cîţiva paşi, micşorînd ameninţător distanţa
dintre ei. Îi spuse printre dinţi:
- Nu va mai fi, dacă voi intra în detalii refe ritoare la
relaţiile lui cu femeile.
- În acest caz, poţi să adaugi şi cuvîntul „dezgustător”
la „plicticos şi autocompătimitor“. Şi cu asta, am spus
totul!
Ieşi furioasă din cameră, trîntind uşa în urma ei
~ 106 ~
FASCINATIE

Capitolul 10

Încă mai ploua în dimineaţa următoare. Dar pe Stevie


n-o trezi zgomotul tunetului, ci durerea din abdomen,
foarte puternică, mai ales în partea dreaptă.
Se ridică din pat şi luă două pastile contra durerii. Se
reîntoarse în pat şi se culcă pe o parte, cu genunchii
strînşi la piept. Cadenţa tăcută a ploii o adormi.
Se pare însă că nu dormea prea adînc. Cînd se trezi din
nou, Judd îi pronunţa încet numele. Stevie simţi cum se
lăsa salteaua sub greutatea lui, cînd se aşeză în spatele
ei, punîndu-i o mînă pe umăr.
- Ce s-a întîmplat, Stevie?
- Nimic. Rămase nemişcată, cu ochii închişi.
- Te-am auzit gemînd de la mine din cameră. M-ai
trezit.
- Îmi pare rău.
El înjură printre dinţi.
- Nu asta contează. Ai dureri?
- Da.
- La naiba!
- Doar cîteva crampe uşoare. Nu-ţi face griji. Or să-mi
treacă repede.
- Unde-ţi sînt pastilele? Ţi le aduc imediat.
- Am luat deja două.
- Cînd?
- Nu ştiu. Cu puţin timp în urmă.
- De ce nu şi-au făcut efectul?
- N-au avut cînd.
- Ce pot să fac eu?
~ 107 ~
Sandra Brown
- Nimic.
- De ce stai cu ochii închişi?
- Pentru că mi-e somn. Şi pentru că ştia, intuitiv, că
venise la ea imediat ce se dăduse jos din pat, deci aşa
cum dormea, gol. Du-te înapoi la culcare. Am să-mi revin
imediat.
- Unde te doare?
Ea ripostă, pierzîndu-şi răbdarea.
- Unde-mi sunt tumorile?
- Ce te-ar putea ajuta?
- Poate perna electrică.
- Unde e?
- N-am luat-o cu mine.
- Grozav.
Nu mai spuse nimic, dar nici nu plecă. Stevie îl simţea
privind-o. Cu un gest brusc, de parcă se hotărîse pe loc,
îşi strecură mîna pe după talia ei, orbecăind printre
cearceaf şi materialul subţire al cămăşii de noapte, pînă
cînd dădu de piele.
- Judd! Ce...
- Şşt. Stai liniştită. Nu vreau decît să te ajut.
- Dar nu poţi.
- Poate că nu, dar vreau să încerc.
- De ce?
- Pentru că am fost aspru cu tine aseară. Am strigat la
tine, iar tu nu meritai asta.
- Nu mai contează acum. Şi nu am nevoie de nimic.
- Uite ce e, nu sînt deloc obişnuit să fac pe bunul
samaritean. Aşa c-ai face foarte bine dacă m-ai ajuta
puţin. Acum spune-mi unde te doare. Aici? Puse mîna
caldă pe abdomenul ei, apăsînd exact atît cît trebuia.
- Hmm. O căldură dulce îi cuprinse trupul, alungînd
durerea, potolind crampele. Se simţea minunat.
- E mai bine aşa? Aşteptă cîteva clipe. Stevie?
Ea adormise deja.

~ 108 ~
FASCINATIE

*
Cînd se trezi din nou, braţul lui se odihnea greu pe talia
ei. Durerea trecuse.
Degetele de la cealaltă mînă erau încleştate în părul ei,
pe perna pe care o împărţiseră. Dacă tot avusese de gînd
să-i invadeze patul, ar fi putut măcar să-şi aducă perna
lui, se gîndi ea.
încercă să găsească motive să se plîngă, ca să se
convingă că nu-i făcea plăcere să-i simtă prezenţa
puternică în spate sau căldura respiraţiei în ceafă.
Încercă să-şi spună că trupul lui era greoi şi invadator,
cînd de fapt se bucura să i-l simtă lipit de-al ei. În aşa
măsură, încît se strînse şi mai tare lîngă el.
Deschise larg ochii cînd îşi aminti, alarmată, că Judd
dormea îmbrăcat cît mai confortabil cu putinţă, nelăsîndu-
i nici o urmă de îndoială că se afla în pat cu un bărbat
extrem de viril. Sperînd să nu-l trezească, întoarse încet
capul.
El fornăi, se mişcă şi deschise ochii. Stăteau faţă în
faţă, foarte aproape. Stevie simţi că ocaziei îi lipsea ceva.
Un „mulţumesc”. Un rîs care să alunge tensiunea.
Nu spuse şi nu făcu nimic. Rămase privind faţa aspră
pe care crescuse barba şi care-i devenise nespus de
dragă.
Cînd Judd se mişcă, nu făcu decît să-şi răsfire degetele
pe abdomenul ei şi să le apese uşor. O trase apoi pe
spate lîngă el.
Ochii lui o studiau în tăcere, pretutindeni: părul pe care
şi-l trecea leneş printre degete, ochii, gura, gîtul ei. Zîmbi
amuzat cînd dădu cu ochii de cămaşa de noapte de
fetişcană, cu panglica de şaten, atît de seducătoare. Uşor,
privirea lui alunecă în sus, întîlnind-o pe a ei.
Se mişcă din nou, de data asta venind la cîţiva
~ 109 ~
Sandra Brown
centimetri deasupra ei, sprijinit în coate. Îşi strecură uşor
un picior între picioarele ei, coapsa lui caldă şi grea
despărţindu-le pe ale ei.
Îi luă faţa în mîinile lui, trecîndu-i degetele prin păr. Cu
degetul mare îi mîngîia uşor buzele, care se desfăcură
sub atingerea lui. Zona în care se despărţiră păru să-l
intrige. începu să o cerceteze cu vîrful degetului.
Coborî apoi capul, luînd locul degetelor cu un sărut la
fel de dulce ca şi ploaia de vară ce se strecura printre
frunze, afară.
Instinctiv, Stevie îl cuprinse cu braţele. începu să-i
mîngîie spatele puternic. Cîştigînd încredere, îl mîngîia tot
mai mult, pînă ce ajunse la gropiţele din josul spatelui iui.
El scoase un geamăt înfundat, primitiv, şi-i pătrunse cu
limba între buze. Gura lui se potrivi perfect cu a ei, într-o
satisfacţie deplină. Limba lui pătrunse tot mai adînc,
dominatoare, fără să se grăbească. Era un sărut liniştitor,
adormitor, tocmai potrivit pentru o dimineaţă ploioasă.
Era delicios.
Cînd se sfîrşi şi buzele li se despărţiră, continuară să se
privească. Ea ridică mîna să-şi îndepărteze din ochi o
şuviţă de păr, dar el îi prinse vîrful unui deget între dinţi
şi-l mîngîie cu limba.
Stevie îi cerceta faţa cu mîinile, explorîndu-i trăsăturile
masculine, aspre, cu degetele curioase.
Judd plecă privirea şi-i sărută umărul dezgolit. Ea îşi
strecură din nou mîinile sub braţele lui, şi-l strînse
dornică, nerăbdătoare să-i simtă trupul acoperindu-l pe-al
ei.
Îi îndeplini dorinţa, potrivindu-şi perfect trupul lîngă al
ei, dîndu-i sărut după sărut, adînci şi fierbinţi.
Începu să-i descheie năstureii unul cîte unul. Cînd
ajunse la panglica de şaten, ridică privirea. îi ţinu
prizonieri ochii cît timp o dezbrăcă.
Stevie vedea numai admiraţie şi dorinţă în privirea lui.
Degetele lui urmau conturul sînilor cu atingeri uşoare.
~ 110 ~
FASCINATIE
Expresia i se îndulcea, pe măsură ce mîngîierile deveneau
tot mai intime.
Dar Stevie nu mai văzu asta. Ţinea ochii închişi şi
respira întretăiat printre buzele întredeschise. Judd îi
necăjea sfîrcurile cu vîrful nasului, îi zgîria cu barba, uşor,
obrajii şi buzele. Stevie îşi murmura dorinţa, apăsîndu-şi,
drept răspuns, coapsa de a lui.
El îi sărută fiecare sîn, ţinîndu-i sfîrcurile între buze pînă
cînd se întăriră, necăjindu-le cu vîrful limbii, cu mişcări
rapide şi uşoare.
Stevie se simţi cuprinsă de un torent de senzaţii.
Scoase un strigăt scurt. Judd îi atinse cu genunchiul
centrul feminităţii, într-o mişcare rapidă. Ea se strînse şi
mai mult lîngă el, simţindu-i muşchii puternici.
Îşi strecură mîna sub chiloţeii de mătase, spre
feminitatea ei caldă, dulce.
Chiar în clipa aceea se auzi o bătaie puternică în uşă,
bătaie ce nu putea fi ignorată.
Primele cuvinte cu care Judd a întîmpinat noua zi au
fost extrem de profane.

*
Aproape că smulse din balamale uşa, în încercarea de a
o deschide. Comisionarul, îmbrăcat cu o manta galbenă,
şiroind de ploaie, nu părea mai fericit să se afle acolo
decît Judd să-l vadă.
- Ţi-a luat ceva pînă să deschizi, se plînse el.
- Eram în pat.
- Sper că vei aprecia cum se cuvinte faptul că am venit
pînă aici pe o vreme ca asta. Făcu un gest spre bălţile
enorme ce înconjurau acum casa. Straturile de flori,
îngrijite de Stevie cu atîta dăruire, zăceau acum înecate
în noroi, precum victimele unui naufragiu.
~ 111 ~
Sandra Brown
- Oh, da, sînt nemaipomenit de fericit să te văd,
mormăi Judd, sarcastic, în timp ce semna în dreptul liniei
punctate de pe confirmarea de primire.
Comisionarul îi întinse plicul înfăşurat în plastic şi o Luă
la fugă spre camioneta care-l aştepta.
- Cine era?
- Am primit o scrisoare.
- De la cine?
Fusese atît de iritat de întrerupere, că nici măcar nu se
uitase. Cînd citi, începu să înjure printre dinţi.
- De la Mike Ramsey.
- Ce vrea?
- De unde naiba să ştiu? Nu am deschis-o încă.
Nu se mai simţise nicicînd atît de frustrat. Erau amîndoi
acolo, în patul acela intim, sărutîndu-se nebuneşte.
Lucrurile decurgeau exact cum trebuia, dar a intervenit
asta. Era în stare să-l omoare pe Ramsey pentru acea
întrerupere.
Fu la fel de neplăcut impresionat să vadă că Stevie se
şi îmbrăcase. Ochii îi păreau enormi pe faţa palidă. Avea
o expresie de înţelegere, combinată cu vinovăţie.
La naiba! încă mai simţea gustul sărutărilor ei, senzaţia
sînilor ei pe buze. Cu toate că era furios din cauză că
fuseseră întrerupţi, nu se putea împiedica să nu se
gîndească la ce făceau atunci cînd se auzise bătaia în
uşă, dorindu-şi să continue de acolo de unde se oprise.
Dar instinctul îi spunea că acest lucru n-avea să se
întîmple. De aceea era şi atît de furios. Ea dădea înapoi,
acum că putea să se gîndească mai bine, odată stinsă
pasiunea momentului.
Mai exista însă o şansă. Ca el să se fi înşelat, se gîndi
Judd, optimist.
Făcu un pas spre ea. O privi lung şi o strigă cu glas
răguşit:
- Stevie?
Umezindu-şi nervoasă buzele, ea spuse:
~ 112 ~
FASCINATIE
- Mă duc să pun de cafea. Şi se îndreptă grăbită spre
bucătărie, de parcă o alerga cineva.
Judd o aşteptă să se îndepărteze înainte de a da drumul
unui întreg repertoriu de înjurături şi obscenităţi. Dat fiind
că-şi petrecuse viaţa fie în vestiare, fie în redacţiile
ziarelor, vocabularul său era extrem de variat.
Intră şi el bucătărie, îmbrăcat numai cu şortul pe care-l
trăsese pe el atunci cînd se dusese să răspundă la uşă. Se
aşeză pe un scaun, lîngă masă, şi deschise plicul, în timp
ce Stevie aştepta să fiarbă apa pentru cafea.
Judd citi scrisoarea de-o pagină, bătută la maşină, apoi
o îndesă în buzunarul şortului.
- Cît mai durează pînă să fie gata cafeaua?
- Doar cîteva minute. Ce spune redactorul tău şef?
- Nimic important.
- Atunci de ce eşti furios?
- Pentru că nu mi-am băut cafeaua, încă. Cuvintele-i
sunau fals chiar şi lui. îl îngrijorau însă Ramsey, situaţia
lui, trupul trezit de dorinţă, care nu-şi regăsise încă
liniştea. Am motivele mele să fiu nervos. Nu cred însă că
vrei să auzi toate detaliile, nu-i aşa?
Ea clătină rapid din cap.
- Nu, zise ea, şovăielnică.
Apoi continuă:
- Ce face domnul Ramsey? Te roagă acum? S-a coborît
într-atît încît să vrei să stai de vorbă cu el?
- Nu.
- Atunci, ce spune?
- Nu prea multe.
- Ce scrie în scrisoarea aceea?
Strigătul ei îl surprinse. Ridicînd privirea spre ea, văzu
că era încordată şi că nu-i făcea deloc plăcere reticenţa
lui.
- Ei bine, ai ghicit. Îmi scrie despre tine.
În clipa în care primi confirmarea, ea se lăsă greoaie pe

~ 113 ~
Sandra Brown
un scaun, în faţa lui.
- Ce spune?
- Mă informează că ai dispărut, zise el, zîmbind timid.
Este de părere că am ratat cea mai fierbinte poveste din
lumea sportului, pe anul ăsta. Toţi fanii discută acum
despre misterioasa dispariţie a lui Stevie Corbett,
dispariţie ce a urmat colapsului de la Lobo Blanco.
Cafeaua era gata. Stevie nu observase însă acest lucru,
aşa că Judd se ridică. Se reîntoarse la masă cu două ceşti
aburinde; puse una în faţa ei şi sorbi dintr-a lui înainte să
continue:
- Mike îmi sugerează, cu insistenţa, sa nu mă mai
îmbufnez şi să mă întorc la lucru. Este de părere că, cu
relaţiile pe care le am eu, am să-ţi dau de urmă înaintea
oricui altcuiva. Adăugă, zîmbind: Se pare că a uitat că el
m-a concediat.
- Şi ce mai spun?
- Cine?
- Cronicarii sportivi. Sînt sigură că au lansat o mulţime
de teorii despre dispariţia mea.
- Păi, să vedem... Mike pomenise ceva despre
sinucidere şi...
- Sinucidere?
- Este un simplu zvon, bineînţeles, dar de vreme ce nu
ţi-a fost găsit cadavrul... Ridică din umeri. O altă ipoteză
este că te-ai fi internat în secret. Se pomeneşte de o
clinică de tratare a cancerului din Bahamas. Mi se
sugerează să-mi dau uitării romanul pentru un timp şi să
mă ocup de „cazul Corbett”. Ar trebui să aflu care din
poteze este adevărată.
- Ştie despre romanul tău?
- I-am pomenit despre el, cînd şi cînd.
Cu o seară înainte, cînd se certaseră, ea atinsese un
punct sensibil. Ani întregi, povestise cui era dispus să-l
asculte despre minunatul roman, inspirat din lumea
sportului, pe care avea să-l scrie într-o bună zi. Dar
~ 114 ~
FASCINATIE
această zi păruse să nu mai vină niciodată.
Pînă acum. Ajunsese şi aici. După multe staturi false,
de-a lungul anilor, începuse să-şi scrie romanul, şi-i făcea
plăcere.
Pe de altă parte, avea multe obligaţii financiare ca de
exemplu, costisitoarea lui maşină adusă din Europa. Nu
mai putea acoperi plata ratelor mai mult de două
săptămîni. Trebuia să cîştige bani ca să-şi permită luxul
de a scrie romanul.
Soluţia problemei lui stătea de cealaltă parte a mesei
de bucătărie rămasă de la bunica lui.
Avea şansa de a scrie cea mai rîvnită poveste. O putea
vinde celui ce-i oferea mai mult. Era ocazia multaşteptată
de a-şi lua rămas-bun, cel puţin temporar, de la Ramsey
şi Tribune, şi de a lucra zi şi noapte la cartea pe care
trebuia neapărat s-o scrie, să şi-o scoate din minte,
indiferent dacă avea să fie publicată sau nu.
- Ce-ai de gînd să faci?
Fără să-şi dea seama, Stevie dăduse glas întrebării
care-l hărţuia. Părea îngrijorată. Ştia ce importanţă avea
hotărîrea pe care avea s-o ia el, şi-şi putea imagina
impactul pe care urma să-l aibă asupra ei. îşi dădea
seama cît de valoroasă era povestea ei pentru ziarul care
avea exclusivitate.
Judd îşi trecu o mînă prin păr. Se simţea groaznic, din
mai multe motive. Senzaţia pe care o avea, în josul
trupului, îi reamintea exact ce se întîmplase cu cîtva timp
înainte. I se strînsese stomacul. Atribuia acest lucru
faptului că-şi băuse prea repede cafeaua. Ştia însă prea
bine care era adevărul. Gîndul că o a doua şansă,
nesperată, îi trecea printre degete, îi făcea rău.
Îi răspunse cum se pricepu, în singurul fel în care i se
păru corect.
- Mă întorc la lucru.
O văzu înghiţind cu greu. Nu-şi putu stăpîni însă

~ 115 ~
Sandra Brown
admiraţia cînd ea ridică cu semeţie bărbia.
- La Dallas?
Era într-adevăr curajoasă. Se întrebă cum de nu văzuse
acest lucru de-a lungul anilor, în timp ce-şi bătuse joc de
ea, în articolele lui.
- Nu. În sufragerie.
- Şi nu... nu vei spune nimănui unde sînt?
- Va rămîne micul nostru secret, atîta timp cît vei dori
acest lucru.
Era vizibil uşurată. Se relaxă. Cu toate astea însă nu-şi
exprimă în nici un fel mulţumirea.
- Bine, zise ea simplu. Viaţa mea se va desfăşura mai
uşor şi sînt bucuroasă că nu-ţi vei neglija romanul
- Dar parcă azi-noapte spuneai că este
autocompătimitor, plictisitor şi... cum suna oare celălalt
cuvînt? Dezgustător.
Ea avu decenţa să se arate îndurerată.
- Tu m-ai provocat să-ţi vorbesc urît.
- Dacă tot a venit vorba de provocat, zise Judd,
ridicîndu-se de pe scaun şi înconjurînd masa, azi-
dimineaţă a fost...
- Judd. Aş dori să-ţi explic totul.
El se încruntă.
- Ce-ar fi de explicat?
- De ce s-a întîmplat.
- Ştiu de ce. Se numeşte „patimă”, care, conform
explicaţiei date de dicţionarul Webster, este un
substantiv care înseamnă „dorinţă de a-ţi satisface
simţurile, poftă trupească, dorinţă sexuală”
Ea îi aruncă o privire încărcată de venin.
- Eram dezorientată. Pastilele sînt foarte puternice. Nu
mai aveam mintea limpede.
Se trase înapoi încît el să n-o poată atinge. Acest lucru
îl înfurie în aceeaşi măsură în care o făcuse şi negarea
pasiunii ei, care, o ştia prea bine, fusese la fel de
înflăcărată ca a lui.
~ 116 ~
FASCINATIE
- Oh, înţeleg, zise el. Nu m-ai fi putut-dori decît dacă
erai sub influenţa acelor medicamente. Asta voiai să spui?
- Nu chiar.
- Dar? Spune-mi exact.
- Nu vreau să fac dragoste cu tine, declară ea, sec.
El rîse scurt.
- Pe naiba nu vrei.
Putea să jure că o înfuriase. Cunoştea deja semnele:
culoarea din obraji, întunecarea ochilor, de culoarea
whisky-ului, ridicarea aproape imperceptibilă a bărbiei.
- Trec printr-o criză de care depinde viaţa mea, zise ea,
cu voce slabă. Ca şi tine, dealtfel. Nici unul din noi n-are
nevoie acum de o idilă, şi mai ales nu împreună. Poate că
ar trebui să învăţăm ceva de pe urma întîmplării de la
Stockholm, şi...
- Eu am făcut-o. Şi atunci, ca şi acum, erai fierbinte,
pregătită pentru mine.
Stevie îşi încleştă mîinile în pumni şi respiră adînc.
- Mi-au mai rămas numai cîteva zile pînă va trebui să-i
dau un răspuns antrenorului meu. în tot acest timp, cred
că ar fi bine ca relaţia dintre noi să rămînă strict
platonică.
El o trase mai aproape şi-i şopti:
- Spune asta glandelor tale, drăguţo.
Ea se înecă de furie; se răsuci pe călcîie şi o porni în
sus, pe scări. Judd se năpusti după ea, dar se opri în
capătul scărilor.
Acelaşi Judd Mackie care-şi pierdea timpul prin baruri,
după meciuri de baseball sau de box, îşi spunea acum că
n-ar fi fost tocmai înţelept să se ducă după ea. Un singur
sărut, o mîngîiere bine plasată, aveau să o aducă lîngă el,
dornică şi disponibilă.
O meritase, nu-i aşa? La naiba, dacă nu reuşea să
plătească una dintre ratele maşinii - fără să mai pună la
socoteală ce-ar fi putut să cîştige de pe urma unui singur

~ 117 ~
Sandra Brown
reportaj - şi dacă trebuia să returneze maşina, era numai
vina ei.
Fusese ospitalier, îi oferise un refugiu sigur, în aerul
curat, de la ţară, izolîndu-se şi el de toate plăcerile vieţii
lui, cum ar fi fost băutura şi femeile.
Ea îi dăduse bătaie de cap, îl costase timp şi bani.
Ceruse oare prea mult cînd se aşteptase la o simplă
tăvăleală în fîn?
Dar acelaşi Judd, care ştia că, cu ea, nu se punea
problema unei simple tăvăleli, şi care-i promisese să-i
apere secretul, se întoarse pe călcîie şi intră în sufragerie,
îndreptîndu-se spre maşina de scris, care-l aştepta.
A fi onorabil era un lucru nou pentru el. Era clar că,
dacă avea cît de cît caracter, putea îndura cîteva
dezamăgiri.
Ceva mai mult decît o simplă „dezamăgire” era
amintirea a cît de mult o dorise.
- Uite ce e, îşi spuse în sinea lui, niciodată pînă acum n-
am fost nevoit să conving o femeie să intre în patul meu,
şi al naibii să fiu dacă am să încep cu Stevie Corbett. Mai
ales că voi fi atît de preocupat de cartea mea, încît nu voi
mai avea timp şi pentru sex.
O voce interioară se auzi:
„Spune asta glandelor tale“.

~ 118 ~
FASCINATIE

Capitolul 11

A plouat neîncetat timp de două zile. Patruzeci şi opt de


ore interminabile, în care au fost nevoiţi să stea în casă,
cu gîndul la încercarea de a face dragoste - lucru de a
cărui importanţă încercau să-l diminueze, fără succes însă
- şi la dorinţa la fel de stăruitoare ca şi ploaia de afară.
De-abia dacă-şi vorbeau în timpul meselor, pentru că
fiecare conversaţie de-a lor se termina, invariabil, cu o
ceartă. Ca să alunge atmosfera încordată, Stevie s-a dus
în oraş şi a cumpărat alimentele necesare pregătirii unei
cine speciale, care să-i pună în valoare talentele culinare.
S-a dovedit însă că a ales tocmai seara în care Judd se
hotărîse să lucreze fără pauză. A rugat-o să-i aducă ceva
de mîncare pe o tavă, în sufragerie. După ce petrecuse
cîteva ore în bucătărie, preparînd o masă îmbelşugată,
această cerere a lui i s-a părut o declaraţie de război. Îi
spuse din prag să-şi ia singur de mîncare şi să se ducă
naibii, cu ea cu tot.
S-au mai certat o dată, în privinţa băii.
- Te rog să nu mai laşi prosoapele umede pe jos, zise
ea, scurt.
- N-aş face-o dacă nu ţi-ai atîrna îmbrăcămintea pe
suportul de prosoape, răspunse el, făcînd un gest spre
lenjeria ei care atîrna deasupra căzii.
- Unde-ai vrea să le usuc pe o vreme ca asta?
- Ai auzit de uscătorie?
- Doar n-o să-mi usuc lenjeria în uscătorie.
Cu un oftat şi o înjurătură, el ieşi din baie.
- Şi nu ţi-ar strica deloc să te mai bărbiereşti! strigă ea
~ 119 ~
Sandra Brown
după el.
- Ce-ţi pasă ţie?
Au ţinut-o tot aşa pînă în a treia zi cînd s-a oprit ploaia.
O oră mai tîrziu se ivea soarele. Din pămînt începură să
iasă aburi, făcînd ca atmosfera să fie la fel de umedă ca a
unei insule din mările sudului.
Stevie ieşi imediat afară, să vadă ce mai rămăsese din
straturile ei de flori. Plantele fuseseră înecate în noroi, dar
ea era încrezătoare că în cîteva ore aveau să-şi revină.
- Sunt cumva pe lista critică?
Judd ieşise pe verandă. Purta îmbrăcămintea lui
standard - un şort. Singura variaţie de zi cu zi o constituia
culoarea lui. Se părea că nu mai lua deloc în seamă
piciorul plin de cicatrice. Marea majoritate a timpului nu
purta nici cămaşă, nici pantofi. îşi ridică mîinile deasupra
capului, întinzîndu-se leneş.
- Vor supravieţui, cred, zise Stevie, ferindu-şi privirea
de la linia fină de păr negru ce-i cobora sub talie.
- Cred că am făcut bătături la fund de atîta stat pe
scaun. Coborî mîinile pentru a se freca energic pe acea
parte a anatomiei lui. Vrei să joci tenis după-amiază?
Niciodată nu i se păruse o sugestie atît de bună. Avea o
nevoie disperată de un meci greu, care să-i înlăture
frustrarea. Poate că atunci n-avea să mai simtă furnicături
în piele şi acea senzaţie permanentă de tensiune.
- Mai mult ca oricînd. Aştept să-mi spui cînd.
- Cînd vrei tu.
- După ce te bărbiereşti.
El se frecă uşor pe obraz.
- Îmi ceri cam mult, doamna mea. Ea luă un pumn de
pămînt. Chicotind, el acceptă.
O.K.. O.K., mă bărbieresc imediat!

*
~ 120 ~
FASCINATIE
- Cincisprezece-patruzeci.
Bătînd mingea de pămînt, pregătindu-se să servească,
Stevie murmură:
- Ştiu şi eu scorul.
- Nu te-am auzit, zise Judd, făcîndu-şi mîna pîlnie în
dreptul urechii.
Ridicînd tonul, ea repetă:
- Am spus că ştiu şi eu care este scorul, mulţumesc.
- N-ai de ce.
Strîngînd din dinţi, Stevie servi impecabil, în cel mai
nefavorabil unghi pentru Judd. N-avea cum să-i returneze
serviciul.
Dar o făcu. Cu uşurinţă chiar. Şi pentru că nu se
aşteptase la asta, returul lui o prinse descoperită. Nu mai
reuşi să ajungă la timp în colţul terenului, iar mingea
trecu vîjîind pe lîngă ea.
- Gheimul meu, zise el, vesel. Deci scorul este cinci-
patru, şi urmez la serviciu. Schimbăm terenurile.
- Ştiu regulamentul, Mackie.
Desfăcu termosul cu apă pe care-l aduseseră cu ei,
ducîndu-l la gură. Judd cîştigase primul set. Pe-al doilea i-l
luase ea, cu greu, la tie-break. Dacă mai juca tot aşa avea
să-i ia partida. Nici nu putea să conceapă aşa ceva.
El se manifesta expansiv, deoarece cîştiga. De cîteva
ori, în timpul meciului, ea se simţi tentată să-i ardă cîte o
palmă, atît de tare o enerva.
Îşi şterse faţa cu un prosop, apoi mînerul ra chetei. Se
reîntoarse pe teren.
- Dar nu ne grăbim, îi zise el, care-şi ocupase deja locul
pe linie. Dacă ai nevoie de timp să te odihneşti, n-ai decît
s-o faci.
Ea îi spuse printre dinţi:
- Joacă.
- O.K.
Lobă mingea ca un amator. Serviciul lui era înalt, ca o

~ 121 ~
Sandra Brown
consecinţă a faptului că jucase cîndva bassebal. Stevie fu
nevoită să se dea înapoi mult, pînă aproape de gard, şi nu
mai avu timp să-şi pregătească forehand-ul. Rezultatul:
mingea lovită de ea se opri în fileu.
- Cincisprezece-zero, iubito, jubilă Judd.
Stevie aruncă racheta cît-colo.
- Ce naiba a fost asta?
- O lovitură ratată.
Ea văzu roşu în faţa ochilor.
- Mă refeream la serviciul tău, Mackie.
- Ce-i cu el? îşi desfăcu mîinile, luînd o atitudine
inocentă. Pari obosită. Nu te concentrezi deloc. M-am
gîndit să fac în aşa fel încît să-ţi fie mai uşor.
- Nu-mi face tu favoruri, ai înţeles?
- Bine. Apoi mormăi în barbă: Doamne, şi eu care-l
consideram nesuferit pe McEnroe...
Ea încercă să-l ignore şi să nu-şi lase propria furie să
izbucnească, ştiind prea bine că nu-i folosea la nimic.
Următoarea lui lovitură a venit foarte jos. l-o returnă,
aruncîndu-i-o chiar la picioare.
- Cincisprezece egal, zise ea, cu un zîmbet dulce.
- Bună lovitură.
- Mulţumesc.
Gîndindu-se că el va încerca o lovitură similară şi data
următoare, se deplasă prea curînd spre fileu. Judd îi
trimise un backhand lung, în colţul terenului, şi anunţă cu
satisfacţie:
- Treizeci-cincisprezece.
Ea cîştigă următorul lui serviciu.
- Treizeci egal! strigă ea, veselă.
Zîmbetul lui Judd nu mai era la fel de larg ca mai
înainte, remarcă ea, satisfăcută. îi urmări expresia
încordată, braţul care se arcuia, pregătindu-se să
lovească mingea. Dar chiar înainte de a servi, el spuse:
- Ai uitat să te datini de pe un picior pe altul.
Mingea trecu pe lîngă ea ca un proiectil şi
~ 122 ~
FASCINATIE
ateriză în colţul terenului. Stevie se uită cu ochi mari
spre adversarul ei, care-şi studia cu atenţie racordajul
rachetei.
- Ce-a fost ăla?
- Acela a fost un as, ceva ce ţie nu-ţi reuşeşte prea des.
Se apropie de plasă, furioasă.
- Am să-ţi spun ceva. N-am mai jucat niciodată cu
cineva care începe o conversaţie chiar în momentul în
care trebuie să servească. Nici unul dintre cunoscuţii mei
n-ar recurge la un şiretlic atît de murdar. Nimeni, cu
excepţia ta. Ce spuneai, apropo?
- Că ai uitat să te datini de pe un picior pe altul.
Ea îşi puse mîinile în şolduri.
- Şi asta ce vrea să însemne, mă rog?
- Ei, haide, Stevie. Sîntem numai noi doi. Putem discuta
deschis unul cu celălalt. Se aplecă deasupra fileului şi-i
făcu cu ochiul. Mă gîndeam la mişcarea aia, ştii tu, pe
care-o faci ori de cîte ori cîştigi cîte un punct.
Ea rămase cu gura căscată.
- N-am nici cea mai mică idee...
- Ba ai, bineînţeles. Aşa faci tot timpul. Ca şi cum ai
vrea să fii sigură că absolut toată lumea care te priveşte,
din arenă sau de la televizor, îşi dă seama c-ai realizat
ceva nemaipomenit.
Trebui să facă un efort de voinţă ca să nu scrîşnească
din dinţi.
- Nu trebuie neapărat să stau aici, în căldura asta, şi să-
ţi ascult insultele. Dintr-un gest reflex, îşi dădu coada pe
spate.
Judd îndreptă spre ea coada rachetei, ca un deget
acuzator.
- Uite, altul!
- Care altul?
- Alt gest de-al tău drăgălaş. Cel în care-ţi dai coada
peste umăr, arătînd cît eşti de frustrată, cît de supărată

~ 123 ~
Sandra Brown
eşti pe arbitru sau chiar pe tine însăţi.
- Gest drăgălaş?
El o privi, zîmbindu-i radios.
- Asta faci, ca să atragi atenţia asupra ta. Este o tactică
foarte inteligentă, trebuie să recunosc. Astfel distragi cu
uşurinţă atenţia de la meci.
Stevie era prea furioasă ca să mai poată vorbi. Chiar
dac-ar fi încercat, n-ar fi reuşit decît să scoată cîteva
cuvinte incoerente. îi întoarse spatele şi se îndreptă spre
maşină.
- Nu vrei să terminăm meciul?
- Nu!
- Abandonezi acum, cînd aveam minge de meci?
- Da!
- De ce? Poate pentru că sînt pe cale să te bat? o
provocă el, pornind în urma ei. N-ai suporta să fii înfrîntă
de mine, nu-i aşa?
- Am o zi proastă. Ai spus-o şi tu. Din cauza căldurii. Şi
nu m-am mai antrenat de zile întregi.
- Nici eu, o repezi el nemilos. Şi este la fel de cald şi în
jumătatea mea de teren.
Ea îşi aruncă echipamentul pe bancheta din spate, apoi
se urcă în maşină, pe locul din dreapta, trîntind portiera.
Judd se urcă la volan şi conduse spre casă, într-o tăcere
ostilă.
Tensiunea crescuse gradat. Se pregăteau pentru
această ceartă de zile întregi. Stevie se gîndise, total
greşit, că schimbarea aerului avea să-i alunge gîndurile
negre. Dar nu fusese aşa. Nu se distra deloc. Şi asta din
cauză că Judd era mereu cu un pas înainte.
- Dar nu-i nimic în neregulă să fii un om de spectacol.
Trecuseră bine de jumătatea drumului cînd el rosti
această observaţie. A fost de ajuns ca Stevie să
explodeze.
- Nu ajungi în topul celor mai buni jucători dacă eşti
„drăgălaş”, domnule Mackie.
~ 124 ~
FASCINATIE
- Linişteşte-te. N-am să spun nimănui că te-am bătut.
- Ba nu m-ai bătut!
- Asta numai pentru că ai refuzat să termini meciul, ca
o puştoaică răsfăţată ce eşti.
- Dar nu jucam tenis, strigă ea. Punctele înscrise de tine
le-ai realizat jucînd prost, nu bine. Ţi-ai bătut joc de mine
şi de sportul ăsta. Jocul tău n-are nici o legătură cu
talentul, îndemînarea sau fineţea. Întoarse capul să-l
privească. Exact ca şi scrisul tău.
El frînă brusc, în faţa casei.
- Ce naiba înseamnă asta?
- N-ai decît să-ţi dai seama şi singur.
Lăsîndu-şi lucrurile în maşină, ea coborî şi urcă în grabă
treptele de la intrare. Nici nu se mai obosi să încuie uşa.
Aproape că ajunsese la etaj, cînd Judd, urcînd cîte două
trepte odată, o prinse de coadă.
- Ah! Dă-mi drumul!
- Nu înainte de a-mi explica ce-a vrut să însemne
chestia aia despre scrisul meu. Ce voiai să spui cu „lipsa
de talent şi de îndemînare”?
- N-am spus că-ţi lipsesc. Ci că nu se văd deloc în
articolele tale.
- Am absolvit cu brio ziaristica, îţi aminteşti?
- Ceea ce dai spre tipar zi de zi nu se numeşte
ziaristică, ci bîrfă măruntă, zise ea. Oricine este stăpînît
de un complex de inferioritate, poate să scrie exact ca
tine. Sau cineva care vrea să evite să-şi ia o slujbă
adevărată, ca să poată bea în fiecare noapte prin baruri,
sub pretextul că face „cercetări”. Ca să nu mai vorbesc
despre femei...
- Nu m-am atins de băutură de cînd am venit aici. Cît
despre femei... îi înlănţui talia şi o strînse la pieptul lui.
Nici asta n-am mai făcut-o de cînd am plecat din Dallas.
- Dă-mi drumul.
- În nici un caz, drăguţo. Merit un sărut. L-am cîştigat.

~ 125 ~
Sandra Brown
Îşi apăsă, aproape cu brutalitate, gura de buzele ei. Ea
încercă să se împotrivească, aplecîndu-se spre spate, dar
el îşi înteţi strînsoarea. Ea vru să-şi elibereze buzele, dar
ei îi făcu bărbia prizonieră şi-i ţinu capul nemişcat în timp
ce limba lui îi explora neîncetat gura.
Respirau întretăiat, cu zgomot, în casa tăcută. Sunetele
de împotrivire pe care Stevie le scosese la început se
transformară încet-încet în gemete de dorinţă. Mîinile ei,
cu care încercase să-l respingă, începură să-l mîngîie. îşi
aplecă capul într-o parte, pentru ca gura lui să ajungă mai
bine la buzele ei. Limba ei se uni cu a lui, într-un joc al
iubirii.
Deodată, el se retrase şi o privi în ochi.
- Stevie?
- Ce e?
Luîndu-i mîna, el i-o coborî de-a lungul trupului lui, pînă
la umflătura ce se ghicea sub şort.
- N-ar fi corect din partea ta să începem ceva ce nu
intenţionezi să termini, nu-i aşa? Ea clătină din cap şi, cu
un gest reflex, îi atinse uşor erecţia, dovada faptului că el
o dorea cu ardoare. Oh, Doamne, murmură el şi o sărută
din nou.
Toată frustrarea pe care o resimţiseră pînă atunci
erupse într-o explozie de dorinţă sexuală. Sărutările le
erau carnale, insistente.
Fără să-şi dea drumul din îmbrăţişare, intrară în primul
dormitor întîlnit în cale. Al lui. Orbeşte, el căută
comutatorul ventilatorului. Acesta începu să-şi învîrtă
elicea pe deasupra capetelor lor, aruncînd umbre pe
pereţi. Vrînd să se descalţe repede, se aplecară amîndoi
odată şi se dădură cap în cap, dar nu băgară de seamă.
Judd îşi scoase tricoul peste cap. Stevie făcu la fel. El îi
descheie sutienul şi-l îndepărtă. O atinse uşor, îi mîngîie
sfîrcurile cu vîrfurile degetelor, făcîndu-le să se
întărească.
Cu ochii aţintiţi asupra ei, îşi desfăcu fermoarul şortului
~ 126 ~
FASCINATIE
şi se dezbrăcă. Stevie făcu şi ea acelaşi lucru. Nu se
putea hotărî însă să privească în jos, oricît ar fi vrut. îşi
introduse degetele pe sub elasticul chiloţilor, dar nu
îndrăznea să şi-i scoată. îl privi într-o rugăminte mută.
- E de ajuns, pentru moment, şopti el, întinzînd-o pe
pat.
Judd se aşeză pe spate şi o ridică deasupra lui.
Cuprînzîndu-i capul cu mîinile, o sărută lung, adînc,
pătrunzîndu-i gura cu limba. Unul din genunchii lui se
strecură printre picioarele ei, croindu-şi drum tot mai sus.
Cu o singură mînă începu să-i coboare uşor chiloţeii de-
a lungul picioarelor. O răsturnă apoi pe spate şi-i scoase
complet. Ea îl privea flămîndă. Mîinile lui o mîngîiau peste
tot, atingîndu-i sînii, sfîrcurile, coapsele.
- Stevie, murmură el cu vocea îngroşată, ridicîndu-se
deasupra şi ascunzîndu-şi faţa în scobitura gîtului ei.
- Judd?
- Da, draga mea, imediat.
- Poate că ar trebui să ştii...
- Ştiu, draga mea. Crede-mă, ştiu.
- Sunt virgină.

~ 127 ~
Sandra Brown

Capitolul 12

El ridică privirea. Ochii lui, cu cîteva clipe înainte plini


de pasiune, erau acum în alertă.
- Ce?
Chiar şi după ce ea repetă cuvîntul, el continuă să o
privească neîncrezător. încet, se ridică, se rostogoli pe o
parte şi se aşeză pe marginea patului, cu spatele la ea..
- Doamne, cît îmi doresc să nu mă fi lăsat de fumat!
Îşi odihnea capul în mîini, frecîndu-se din cînd în cînd la
ochi. Tot din cînd în cînd, trăgea cu ochiul la ea. Stevie se
acoperise cu cuvertura.
- Cum de ai rămas virgină? Ea îl privi, uimită. Bine,
reformulez întrebarea. De ce eşti încă virgină?
- Poate că ar fi trebuit să termini ceea ce începuseşi la
Stockholm.
- Cu Presley Foster care-mi pîndea orice mişcare? Nu,
mulţumesc. El i-a alungat pe toţi bărbaţi care-ţi făceau
curte?
- Ca să fiu dreaptă cu el, nu. Ci eu. Nu pe faţă,
bineînţeles. Dar nu permiteam nici unei relaţii să se
adîncească prea mult. Eventualii mei iubiţi ocupau cu toţii
locul doi, în urma tenisului.
- Locul doi nu este o poziţie prea rîvnită de un bărbat.
Şi nici prea sănătoasă.
- Acest lucru l-am descoperit şi eu. Îşi umezi nervoasă
buzele. Nici nu ţi-aş fi spus, dac-aş fi ştiut că ai să te
opreşti.
- N-aş fi ajuns atît de departe dac-aş fi ştiut de la
început.
~ 128 ~
FASCINATIE
- Contează oare atît de mult?
El rîse, ironic.
- Da, contează. Chiar foarte mult.
- De ce? Nu mi s-a părut la fel atunci, la Stockholm.
- Poate că da, poate că nu. La Stockholm însă eram
tînăr şi prost. Iar acum sînt bătrîn şi prost. Dar măcar
atunci cînd eşti tînăr mai ai măcar o scuză.
Stevie închise ochii pentru o clipă, apoi întinse mîna
spre umărul lui gol.
- Te rog, Judd, vino înapoi.
Ferindu-şi privirea, el clătinînd din cap, cu încăpăţînare.
- Nu-mi pot asuma o asemenea responsabilitate,
Stevie.
- Dar nu implică nici un fel de obligaţie.
- Ba da.
- Nu şi pentru mine.
- Pentru mine.
- Te rog.
- Am spus nu.
Un suspin îi scăpă printre buze.
Judd întoarse capul. O văzu plîngînd şi citi rugămintea
din ochii ei. Hotărîrea de a-şi ţine buzele lipite, de a nu
face nici un compromis, începu să-l părăsească.
Trăsăturile i se îndulciră.
Se lungi din nou lîngă ea şi o trase aproape.
- Nu plînge, Stevie. Te rog.
Ea îşi frecă nasul de pieptul lui.
- Te rog, Judd, fă dragoste cu mine acum, cît mai sînt
întreagă. Vreau să fii tu acela.
- De ce?
- Din sentimentalism, poate. Cu toate că te îndoieşti,
ştiu că s-ar fi întîmplat atunci la Stockholm, dacă n-ar fi
intervenit Presley. începu să-i atingă cu limba un sfîrc,
necăjindu-l, şi-şi puse palma pe pielea lui fierbinte.
- Oh, draga mea, gemu el, trecîndu-şi degetele prin

~ 129 ~
Sandra Brown
părul ei. Opreşte-te!
- Nu vreau să mă opresc.
- Trebuie sau...
- Vreau să fiu pe deplin femeie. Doar o dată, Judd, te
rog.
Îi acoperi pieptul cu sărutări dulci, coborînd tot mai jos.
îi sărută abdomenul şi buricul care se ridica şi se lăsa în
jos cu mişcări rapide. Aproape că atinsese punctul maxim
cînd îşi încleştă degetele în jurul ei şi o ridică spre el.
O rostogoli pe spate şi se ridică deasupra.
- O.K., zise el, respirînd întretăiat. Dacă eşti sigură.
- Absolut sigură. El dădu din cap, cu un aer sumbru.
Rîzînd, ea îi atinse colţurile gurii.
- Mă înnebunesc după faţa ta încruntată. Ai putea
măcar să pari ceva mai vesel.
- Sunt îngrijorat.
- Ţi-am spus să nu fii. N-ai nici o obligaţie.
- Nu din cauza asta.
- Şi atunci? Făcu ochii mari. Ştii cum, nu-i aşa? îl întrebă
ea, tachinîndu-l.
- Mda, ştiu cum... zise el. Dar prima oară nu trebuie s-o
faci repede şi tare. Şi dacă mai con tinui să-mi faci chestii
din alea... Răsuflă adînc şi scutură din cap, ca şi cînd ar fi
vrut să-şi limpezească gîndurile. Eu voi fixa tempoul. Ai
înţeles?
Ea dădu din cap, ascultătoare, cu toate că nu era prea
sigură că avea să fie în stare să-şi ţină promisiunea.
Sîngele îi clocotea în vene, într-un amestec de dorinţă şi
uimire. Nu era prea sigură că Judd avea să se conformeze
planului. Respiraţia lui nu era mai regulată decît a ei.
- Bun, acum sărută-mă, o instrui el. Uită tot ce-ai auzit
despre tehnică. Sărută-mă aşa cum crezi tu că ar face o
„fată rea“, şi ne vom simţi amîndoi foarte bine.
Luîndu-i sfatul drept o provocare, Stevie îi încolăci gîtul
cu braţele şi-i trase capul spre ea. Gura lui întredeschisă o
întîlni pe a ei, într-un moment de pasiune. Limba lui era
~ 130 ~
FASCINATIE
dulce, umedă şi fierbinte, alunecînd să o întîlnească pe-a
ei. Se părea că-i plăcea, pentru că scoase un mormăit de
satisfacţie şi-i invadă şi mai adînc gura.
Mîinile ei îi mîngîiau spatele. Uşor, ea trase cuvertura
care o acoperea. Stăteau goi, faţă în faţă. îi simţea vîrful
fierbinte al penisului pe abdomen. Coapsele lui se lipiră
de ale ei. Sînii, plini şi tari, se lipiră de pieptul lui puternic;
sfîrcurile i se adăpostiră în părul negru şi cîrlionţat care-l
acoperea.
Trăiau senzaţii minunate. Contactul cu masculinitatea
lui rigidă o făcea să se simtă împlinită ca femeie. Se
întrebă cum de supravieţuise atîta timp fără să-i cunoască
intim trupul.
în acel moment, îşi dădu seama că se îndrăgostise
nebuneşte de duşmanul ei.
Faptul că-i ceruse să facă dragoste cu ea avea prea
puţină legătură cu ce se întîmplase la Stockholm, sau cu
sentimentalismul ei, ori cu orice altă scuză pe care-o
putea inventa acum. Voia să fie cu Judd, să fie o parte din
el, pe deplin, fără rezerve, sau inhibiţii. Era foarte simplu.
De fapt, nu era simplu deloc. Ci foarte complex. Prea
complex ca să se poată gîndi la asta, în timp ce gura lui
cobora de-a lungul gîtului ei.
El îi sărută sînii. îi supse un sfîrc, cu mişcări alerte,
chemătoare, pînă ce din înlăuntrul ei se ridică un val de
dorinţă.
- Ah, Judd! strigă ea în extaz.
- Eşti dulce, Stevie. Foarte dulce. Se concentră asupra
celuilalt sîn, în timp ce degetele lui mîngîiau sfîrcul pe
care tocmai îl părăsise, umed şi întărit.
- Te rog, reuşi ea să spună cîteva clipe mai tîrziu. îşi
înălţă trupul, lipindu-l de bărbăţia lui tare..
Gemînd înfundat, el îşi strecură o mînă de-a lungul
trupului ei, apoi între picioare. O mîngîie cu blîndeţe,
mişcîndu-şi degetele între valurile catifelate ale feminităţii

~ 131 ~
Sandra Brown
ei.
- Suntem aproape. Nu încă, îi zise el, zîmbindu-i dulce
înainte de a coborî capul şi de a-i săruta abdomenul.
Mîinile lui erau acum între pulpele ei, făcîndu-le să se
desfacă. O muşca uşurel şi-şi trecea limba peste buricul
ei.
Ea îi strigă numele atunci cînd el îi sărută mănunchiul
de păr auriu dintre coapse. Limba lui, dulce şi
cercetătoare, o pătrunse. O sărută adînc, iar şi iar, pînă
cînd trupul ei începu să se mişte în ritmul loviturilor limbii
lui.
Dornică, se supuse spiralelor de senzaţii care o
copleşeau. Ajungînd la clipa de extaz, ea îşi înfipse mîinile
în părul lui şi-i strigă numele.
Faţa i se acoperise cu un strat subţire de transpiraţie.
El o sărută în timp ce se aşeza între pulpele ei, ridicîndu-i
şoldurile spre el.
O pătrunse încet, cu mişcări lente, lăsînd ca trupul ei să
se modeleze în jurul bărbăţiei lui. în clipa în care era pe
deplin în ea, singura dificultate a fost să-şi reţină
pasiunea de nestăvilit.
- Eşti minunată, îi şopti el, sărutîndu-i buzele pe care ea
şi le muşcase pînă atunci. Judd înghiţi cu greu şi închise o
secundă ochii, bucurîndu-se de extazul de a fi în ea.
Absolut senzaţională.
Ea îi murmură numele cu o voce întretăiată, în timp ce
degetele îi mîngîiau drăgăstoase chipul. Nici nu-şi dădu
seama că lacrimi îi străluceau în ochi, dar el i le observă.
- Te simţi bine?
Ea dădu repede din cap.
- Da, da, da.
- Ei bine, eu nu, zise el, strîngînd din dinţi. Sunt pe
punctul de a muri. Dar, Doamne, e un mod al naibii de
plăcut.
Începu să se mişte înlăuntrul ei pînă cînd nu mai contă
nimic cu excepţia dorinţei de a se lăsa pradă emoţiilor
~ 132 ~
FASCINATIE
care îi copleşiseră.

*
- Vrei să...
- Nu.
Judd izbucni în rîs.
- Nici măcar nu m-ai lăsat să termin.
- Orice ar fi, nu vreau s-o faci, pentru că ar însemna să
te mişti, zise ea, căscînd leneş.
Judd se mişcă totuşi, dar numai ca să o strîngă mai tare
în braţe, şi să-şi sprijine bărbia de creştetul ei. Stevie se
mişcă la rîndul ei, strecurîndu-şi mîna în jurul taliei lui.
- De ce m-ai necăjit mai devreme pe teren? îl întrebă
ea.
- Pentru că jucai prost, şi asta numai pentru că nu mă
considerai un adversar de valoare. De aceea nu depuneai
nici un fel de efort.
- Jucam prost, într-adevăr, dar nu din cauză că-ţi
subestimez valoarea.
- Atunci de ce?
- Pentru că nu-mi stătea mintea la joc.
- Dar unde?
- Aici.
- Aici? Judd îşi dădu capul pe spate. Vrei să spui aici,
aşa cum sîntem acum?
- Hmm.
- Nu mă minţi, nu-i aşa? zise el, după un oftat de
resemnare.
Stevie se ridică de la pieptul lui şi-l privi în ochi.
- Nu m-am mai gîndit la altceva din dimineaţa aceea,
cînd am fost întrerupţi,
- Nici eu. Dar n-aveai decît să ceri, doamna mea.
- Aşa am şi făcut.
~ 133 ~
Sandra Brown
Zîmbind, se strecură din nou la pieptul lui şi începu să-l
tragă, în joacă, de firicelele de păr care-i gîdilau nările.
- Nici nu-mi vine să cred că stau aici, lîngă tine, goală şi
satisfăcută. M-am gîndit adesea că, dacă te-aş prinde o
dată singur, te-aş omorî încetul cu încetul.
El îi sărută lobul urechii.
- Dacă nu mi-ai fi dat lumină verde la timp, asta s-ar fi
şi întîmplat. Ea chicoti şi-l ciupi. Imaginează-ţi titlurile
articolelor, continuă el. „O faimoasă jucătoare de tenis
profesionistă regulează un cronicar sportiv renumit, pînă
la moarte”.
- Termină cu gluma. Este un lucru foarte serios. Cred că
nici nu-ţi dai seama cît de tare m-au rănit articolele tale.
- De ce nu le-ai ignorat pur şi simplu?
- Pentru că aproape tot ce-ai scris în ele este adevărat.
El se opri din mîngîiat şi se întoarse pe o parte. Se
sprijini într-un cot şi, aplecîndu-se deasupra ei, o întrebă:
- Ce vrei să spui?
- Rămîne numai între noi?
- În lumea ziariştilor, atunci cînd reporterul este în pat
cu cea pe care o intervievează, gol şi într-o stare de
mulţumire sexuală, este de la sine înţeles că tot ce se
spune nu va fi tipărit.
- Oh. Îţi mulţumesc că m-ai lămurit în privinţa acestui
lucru.
- N-ai pentru ce. Haide, nu te mai ascunde după deget
şi spune-mi ce a însemnat chestia aia cu „tot ce-am scris
este adevărat”.
- Ei bine, în mare parte a fost. Ai afirmat adesea că
locul meu nu este pe un teren de tenis. Ai avut dreptate,
într-un fel. Chiar de la început, tata m-a descurajat,
pentru că era de părere că tenisul este sportul puştilor
bogaţi. Am jucat totuşi, dar n-am uitat niciodată vorbele
lui. Mi-au creat un complex. Nu eram precum ceilalţi
jucători. Nu eram la fel de... privilegiată.
- Asta e o prostie.
~ 134 ~
FASCINATIE
- Poate, dar sentimentul inferiorităţii m-a determinat
să-mi îmbunătăţesc continuu jocul. Trebuia să muncesc
mai mult decît oricine altcineva. Am fost acceptată în
majoritatea cluburilor datorită performanţelor din teren, şi
nu pentru arborele meu genealogic.
Întotdeauna trebuia să fiu mai bună, continuă ea,
făcînd apel la înţelegerea lui. Pentru că acceptarea mea
depindea de asta. De aceea, cînd mi-am putut permite
din punct de vedere financiar, am început să mă îmbrac
foarte bine şi să joc pentru spectatori. Nu înţelegi, Judd?
Spuneam: „Hei, uitaţi-vă la mine! Sunt demnă de atenţia
voastră”. Căutam cu disperare să fiu remarcată. Şi da,
cîteodată încercam să fiu nostimă, ca să nu fiu ignorată.
Tu ai fost cel care mi-a ghicit toate subterfugiile, îi zise ea
cu o voce încărcată de emoţie. Ai ştiut chiar de la început.
Articolele tale mă îngrozeau, pentru că erau atît de
incisive. Mă temeam că-ţi vei da seama de nesiguranţa
mea. Sindromul clasic al impostorului. Erai cel mai
înfricoşător coşmar al meu, cel care avea să mă dea de
gol în faţa lumii.
Ochii lui erau fixaţi pe buza ei de jos. Nu-i contempla
însă gura sexy, ci îşi punea ordine în gînduri.
- Dacă ceea ce-mi spui tu este adevărat, Stevie, să ştii
că a fost o întîmplare. Faptul că mi-am dat seama de
nesiguranţa ta a fost pur accidental şi n-are nici o
legătură cu incisivitatea. Adevărul este că eram cam
invidios pe tine, fetişcana drăgălaşă şi nostimă care
ajunsese în vîrful carierei de sportivă, în timp ce eu
trebuia să mă mulţumesc cu a scrie despre ce făceau
alţii, şi nu eu. Munca de gazetar sportiv şi rubrica aceea
prostească din ziar sînt destul de departe de cariera în
baseball-ul profesionist, pe care mi-am dorit-o atît de
mult.
- Dar nu e prostească deloc, zise ea, mîngîindu-l pe
obraz. Ţi-am spus că nu ai talent doar pentru că eram

~ 135 ~
Sandra Brown
furioasă. Ţi-ai cultivat un public credincios, care nu-ţi
scapă nici un cuvînt. Nici un scriitor nu poate face acest
lucru atîta timp, dacă scrisul lui n-ar avea substanţă.
Cititorii tăi nu sînt proşti, să ştii.
- Îţi mulţumesc pentru compliment. Nu mai putea
rezista tentaţiei, aşa că-i sărută buza de jos. Dar în
sufletul meu ştiu că n-am mai făcut nimic cu adevărat
remarcabil de la accidentul acela.
Ochii lui se întunecară.
- Asta a fost pînă la venirea noastră aici. Probabil că am
reuşit să mă lecuiesc de toată gelozia pe care-am
adăpostit-o în suflet în tot acest timp.
- Gelozie?
- Faţă de tine şi faţă de toţi ceilalţi jucători profesionişti
care au reuşit. Tu însă ai fost cea mai uşoară ţintă.
- De ce?
- Pentru că erai atipică. Nu erai musculoasă şi
neatrăgătoare, întruchiparea acelei prejudecăţi înguste
potrivit căreia orice sportiv ar trebui să arate aşa. Şi, zise
el după un oftat adînc, de vreme ce tot îmi descarc
sufletul, trebuie să merg pînă la capăt. Eram încă supărat
din cauza episodului Stockholm. Voiam să mă culc cu
tine, n-am reuşit, aşa că m-am îmbufnat ca un băieţandru
care n-a primit nici o acadea. Destul de infantil, nu-i aşa?
- Uman.
- Eşti generoasă.
- Sunt într-o dispoziţie generoasă. îi zîmbi şi-i desenă cu
degetul o linie de-a lungul nasului. Şi ca să-ţi dovedesc
mărinimia mea, am să uit toate lucrurile pe care le-ai
scris despre mine. Cu o condiţie.
- Care? o întrebă el, suspicios.
- Să faci din nou dragoste cu mine.
- Stevie, n-ar trebui.
- De ce nu?
El ezită. A fost o greşeală din partea lui. Ea profită de
nehotărîrea lui şi-şi strecură mîna spre bărbăţia lui.
~ 136 ~
FASCINATIE
- N-ar trebui pentru că s-ar putea... oh... Sexul se întări
sub mişcările ei ritmice... s-ar putea să nu fie bine pentru
tine, reuşi el să articuleze.
- Lasă-mă pe mine să judec asta. Buzele ei îi mîngîiau
bărbia, mîna îi deveni tot mai persuasivă, degetul mare
tot mai insistent.
- Te rog, Judd, şopti ea lîngă buzele lui.
Gemînd, el o luă pe după talie şi o trase deasupra lui.
- Ei, dacă mă rogi atît de frumos...

~ 137 ~
Sandra Brown

Capitolul 13

Insectele se zdrobeau de parbrizul maşinii lui Judd, pe


care i-o furase. Dîrele lipicioase pe care le lăsaseră pe
geam făceau ca şoferiţa dinăuntru să distingă cu greu
semnele de circulaţie de pe autostrada interstatală. Dar
nu mai conta. Avea şi aşa ochii plini de lacrimi.
Stevie îşi şterse nasul de mînecă. Crezuse că, după un
drum de şaptezeci şi cinci de kilometri, rezerva de lacrimi
avea să se epuizeze. Dar nu era aşa. De fiecare dată cînd
se gîndea la ce lăsase în urmă, şi la ce avea de înfruntat
de aici încolo, ochii îi lăcrimau.
Îl părăsise, iar el era foarte furios, mai mult ca sigur.
Chiar şi acum, strîngerea de inimă pe care o simţea era
umbrită de teama că Judd avea s-o ajungă, într-un fel sau
altul. Uitîndu-se peste umăr, în timp ce se îndepărta în
trombă de casă, îl zărise, numai în chiloţi, coborînd în
fugă treptele verandei. Era cu pumnul ridicat şi rostea
blesteme la adresa ei şi a pietrei pe care călcase,
rănindu-se.
Ar fi putut să fie o scenă comică, dar nu era deloc. El îi
zdrobise inima şi n-avea să-şi mai revină timp îndelungat.
Dallas-ul începu să se zărească la orizont, învăluit într-o
lumină indigo. în mai puţin de o oră avea să fie la ea
acasă, calculă ea în minte. într-o oră urma să dea
telefoanele necesare, şi să împacheteze. Apoi...
Refuză să se gîndească mai departe. Nu putea să facă
faţă evenimentelor decît singură. Trebuia să facă fiecare
pas la vremea lui. Mai întîi, trebuia să ajungă acasă...
După ce trecu de labirintul care făcea legătura între
diferitele autostrăzi, începu să se gîndească la după-
~ 138 ~
FASCINATIE
amiaza în care făcuseră dragoste.
Judd, vorbindu-i încet, sexy. Judd, ale cărui mîini
senzuale îi ghidau şoldurile spre el. Judd, tare, umplînd-o
deplin. Judd cu buzele flămînde, dar tandre, sărutîndu-i
pasionat sînii. Judd, Judd, Judd.
îşi şterse ochii înlăcrimaţi şi se asigură înainte de a
trece de pe o bandă pe alta. Nu era obiş nuită cu maşinile
sport, ca aceasta, al cărui motor s-ar fi potrivit la fel de
bine şi unui avion. N-avea s-o ierte niciodată pentru că-f
„împrumutase” maşina fără permisiunea lui şi nici pentru
că-l abandonase acolo.
Cada de modă veche devenise un fel de altar, în care-şi
veneraseră unul altuia trupurile. Mîinile acoperite cu
spumă erau cele mai sexy instrumente ce puteau provoca
plăceri carnale. Sau acest lucru se întîmpla numai din
cauza lui Judd, care ştia cum să le folosească?
Descoperise cu deliciu că partea din interior a braţelor
ei era foarte receptivă la sărutările lui, şi că un sărut în
spatele genunchiului îi tăia respiraţia.
Şi Judd avea un punct sensibil, chiar între ultima coastă
şi osul şoldului. Avea un semn din naştere pe umărul
sting, iar ochii îi deveneau tulburi, atunci cînd ea îi
urmărea cu buzele urmele rănilor de pe picior.
A fost dintotdeauna una dintre fanteziile mele, îi
mărturisise el, jucîndu-se cu coada ei.
Adevărat?
Adevărat
Cum?
El se mulţumise să-i zîmbească misterios, şi nu scosese
nici un cuvînt.
Arată-mi!
Sugestia ei seducătoare îl provocase. Cînd împletiră
fanteziile lui cu dorinţele ei, strigăte de plăcere şi
împlinire răsunară pînă departe, dincolo de zidurile casei.
Fusese clipa în care ea a ştiut, fără putinţă de tăgadă,

~ 139 ~
Sandra Brown
că îl iubea. S-a hotărît imediat. Soluţia dilemei ei îi apăru,
brusc, dintre valuri de confuzie şi disperare.
Viaţa, în forma ei cea mai simplă, era mult mai
preţioasă decît oricare alte lucruri trecătoare, cum erau
premiile obţinute sau faima, respectul sau bogăţia.
Cînd Judd se îmbrăca, ea coborîse, sub pretextul că
voia să pregătească ceva de mîncare. îşi luase în grabă
poşeta, căutase cheile maşinii şi ieşise în fugă din casă,
nu pentru că s-ar fi temut de reacţia lui, ci pentru că nu
voia să-şi lase timp să se răzgîndească.
Nu ajunsese decît la marginea poienei cînd îl văzu
ieşind pe verandă, strigînd după ea:
- Ce naiba? Stevie, întoarce-te. Unde te duci? Apoi, cînd
îşi dăduse seama că pleca cu singurul lor mijloc de
transport, devenise cumplit de furios. Ce dracu’ faci? Au!
La naiba! începuse el să înjure pentru că nimerise cu
călcîiul într-o piatră. Dacă te prind, te strîng de gît pentru
asta! La naiba! exclamă, lovind cu pumnul în cealaltă
palmă deschisă.

*
În apartamentul ei era întuneric. Văzu, uşurată, că nu
era nimeni care să dea tîrcoale. Se părea că vînătorii de
ştiri se plictisiseră să-i mai asedieze casa, sau
renunţaseră la subiectul „Stevie Corbett“ în favoarea
altuia.
Trebuia să ude neapărat plantele. Se mustră în gînd că
uitase să dea telefon la firma care avea grijă de casa ei,
atunci cînd era plecată, şi-şi promise să sune neapărat
acum. Avea să lipsească din nou, şi cine ştie pentru cîtă
vreme.
Primul telefon l-a dat medicului ginecolog, care se arătă
foarte bucuros s-o audă.
Dacă n-o fac acum, imediat, s-ar putea să mă
~ 140 ~
FASCINATIE
răzgîndesc. Vorbea atît de repede, încît cuvintele i se
împleteau, devenind de neînţeles. Pot să fiu acolo într-o
oră. Ai timp să faci toate aranjamentele?
El îi promisese să facă întocmai.
Următorul telefon l-a dat antrenorului ei.
- Stevie, tu eşti, mulţumesc lui Dumnezeu! Am fost atît
de îngrijorat!
- Am avut nevoie de o perioadă de singurătate, în care
să mă gîndesc. Nu fusese singură, dar nu-i putea explica
prezenţa lui Judd. Mă internez diseară. Operaţia este
programată pentru mîine dimineaţă.
Urmă o pauză plină de semnificaţii.
- Este, bineînţeles, hotărîrea ta.
- Da, aşa este. Viaţa îmi este în joc. Este mult mai
importantă decît cariera.
- Hei, nu te necăji, nu-i vorba decît de un amărît de
Wimbledon, zise el, încercînd să pară vesel. Se
organizează în fiecare an. Anul viitor va fi al tău.
Ştiau amîndoi care era adevărul, dar Stevie încercă să
pară entuziasmată cînd spuse:
- Poţi să fii sigur.
El îi promise să-i anunţe pe toţi care-i erau apropiaţi ei
şi să dea o declaraţie presei, care nu mai înceta cu
speculaţiile.
- În regulă. Dar aş vrea să o faci mîine după-amiază,
după operaţie. O.K.? Indiferent ce se va întîmpla, vreau să
comunicăm totul odată.
Stevie se simţi, brusc, teribil de singură. Liniştea din
casă o apăsa. Se obişnuise cu zgomotul produs de maşina
de scris a lui Judd.
Fotografiile înrămate de pe pereţi, înfăţişînd-o primind
numeroase trofee, păreau să se holbeze la ea. Amintiri
ale carierei ei, aşezate pe rafturi şi etajere, îşi băteau
acum joc de ea. Cel mai recent premiu pe care-l obţinuse,
de la Open-ul francez, părea să nu-i mai aparţină.

~ 141 ~
Sandra Brown
Este prea tîrziu să mă mai răzgîndesc acum, îşi spuse
ea. Intră în dormitor şi începu să împacheteze. Apoi, ca
într-o rugă, şopti: Stevie, viaţa ta e acum în mîinile lui
Dumnezeu.

*
Dar Dumnezeu are o mulţime de ajutoare. Cel puţin aşa
i se păru lui Stevie. Nenumăraţi oameni o atinseră cu
mîinile lor înainte de a intra în sala de operaţii, a doua zi
dimineaţă. Pînă atunci, fusese deposedată de orice fărîmă
de demnitate şi intimitate.
Încuiase maşina lui Judd în garajul ei - nu se făcea să-i
fie furată de două ori în aceeaşi zi - şi se dusese cu taxiul
la spital.
În camera de gardă, semnase nenumărate formulare
de asigurări sociale şi un autograf pentru o fetiţă de
doisprezece ani.
- Jennifer a mea vrea să devină exact ca dum-
neavoastră, îi spusese asistenta.
De acolo, fusese dusă să i se facă radiografii, îmbrăcată
numai într-un halat din hîrtie, fusese introdusă într-o
încăpere rece ca un frigider. I se spusese să aştepte.
Rămase acolo mai mult de o oră, pînă cînd apăru un
tehnician, îşi ceru scuze şi-i făcu o radiografie a
plămînilor.
- Ei, n-a fost chiar atît de rău, nu-i aşa? o întrebă un
asistent, în timp ce-i scotea din mînă acul seringii cu care-
i recoltase sînge. Poţi să te relaxezi acum. Te-a durut?
- Nu, răspunse ea. Numai că nu-mi plac deloc acele.
A fost instalată într-o rezervă, dar nici acolo nu avu
parte de prea multă singurătate. O infirmieră acră apăru
ca din pămînt cu un alt teanc de formulare care trebuiau
semnate.
- Ai urmărit caseta video, jos? o întrebă ea, fără interes.
~ 142 ~
FASCINATIE
Ai înţeles-o?
- Da.
Banda explica tot ce se putea întîmpla în timpul unei
operaţii de abdomen, înfăţişînd toate posibilităţile
înfricoşătoare şi ireversibile ce puteau avea loc.
- Semnează aici, aici, şi aici.
Veni apoi preotul spitalului.
- Eşti o celebritate, zise el, afişînd un zîmbet generos.
După ce discutară puţin despre tenis, îşi plecară capetele
deasupra mîinilor împreunate. El se rugă pentru reuşita
operaţiei şi pentru însănătoşirea ei grabnică.
Stevie s-a rugat pentru călcîiul zgîriat al lui Judd, ca să
fie iertată că i-a furat maşina, să fie apărată de
strangulare atunci cînd aveau să se întîlnească din nou, şi
pentru ca să fie intentat un proces contra spitalului, în caz
că murea pe masa de operaţie, chiar dacă semnase toate
acele formulare care absolveau spitalul de orice vină.
Veni apoi ginecologul ei, care-i explică procedura
chirurgicală.
- Dacă tumorile sînt benigne, şi am toate motivele să
cred acest lucru, ţi le vor scoate şi vei fi ca nouă.
- Şi dacă nu sînt?
- Îţi vor face probabil o histeroctomie completă, urmată
de tratament.
- Ce fel de tratament? Radiaţii?
El o bătu uşurel pe umăr.
- Ai răbdare să faci mai întîi operaţia. Dacă va mai fi
nevoie să discutăm diversele variante, o vom face.
Anestezistul, care-i amintea într-un mod neliniştitor de
contele Dracula, veni şi se aşeză la capătîiul ei.
- Mîine dimineaţă ţi se va da un sedativ. Îţi vom face
apoi două injecţii în mînă.
- Nu-mi plac acele, zise ea, speriată. .
- Îţi promit că ţi-o voi trimite pe asistenta cu cea mai
uşoară mînă. Cînd vei ajunge în sala de operaţii, vei fi

~ 143 ~
Sandra Brown
deja ameţită. Să dormi bine la noapte.
Să doarmă bine? Ce glumă! I s-a făcut o clismă - o
experienţă umilitoare -, apoi i-au făcut o injecţie ca să
adoarmă.
Chiar nu-şi dădea nimeni seama că nu putea să doarmă
fără zgomotul îndepărtat, dar reconfortant, al maşinii de
scris a lui Judd?
El era însă la zeci de kilometri depărtare, abandonat în
vechea casă. Dacă lua casa foc şi el nu reuşea să scape?
Sau dacă ploua torenţial, aveau loc inundaţii şi se îneca?
Se chinuia neîncetat cu previziuni sumbre.
Adormise, totuşi. A fost trezită de o soră zîmbitoare,
tocmai cînd visa că Judd o alerga ţinînd în mînă un ac
imens, în formă de rachetă, rîzînd ca un maniac şi
ameninţînd-o că avea să suporte acum consecinţele
faptului că-i furase maşina.
într-un timp remarcabil de scurt, a fost pregătită pentru
operaţie şi dusă spre sala. de intervenţii, pe o masă
chirurgicală cu rotile. în timp ce, cu o seară înainte, orele
păruseră să se tîrască leneş, acum ritmul se accelerase,
făcînd-o să intre în panică. Chirurgul îi strînse mîna,
liniştitor, şi-i zîmbi pe după mască.
- Totul va fi bine, Stevie. Te rog, relaxează-te. Respiră
adînc şi numără invers începînd cu zece.
Zece. Ar fi vrut să oprească totul. Nouă. Mai avea
nevoie de timp de gîndire. Opt. Avea nevoie de Judd.
Şapte...

*
Parc-ar fi cîntărit zece tone.
- Haide, domnişoară Corbett, te rog întoarce-te pe o
parte. Relaxează braţul. Operaţia s-a sfîrşit.
- Cateterul e introdus?
- Da.
~ 144 ~
FASCINATIE
- Ai văzut ce păr frumos are?
- Hmm. Ai urmărit-o vreodată jucînd?
- Glumeşti? Nu-mi pot permite să cumpăr bilete.
- La televizor. Domnişoară Corbett, mă auzi? S-a
terminat operaţia.
Zăngănit de metal.
Mişcări supărătoare.
Lumină. Atît de multă lumină. Prea puternică. Sonerie
de telefon.
Activitate.
De ce nu făceau linişte, ca să poată dormi?

*
- E timpul să te întorci din nou, domnişoară Corbett.
Un mormăit. Al ei. Nu, nu mă mişcaţi. Un monstru în
halat vernil insista ca ea să tuşească.
- Haide, domnişoară Corbett, tuşeşte. Haide. Trebuie
să-ţi eliberezi plămînii.
Ea făcu o încercare slabă, numai ca să fie lăsată în
pace. Răsplata a fost un obiect rece introdus între coapse.
„... să nu se umfle”. Cineva îi zdruncina din nou patul.
Neîndemînatici. Erau cu toţii nişte neîndemînatici.

*
Asistenta o strîngea de mînă în timp ce .potrivea
aparatul de măsură a presiunii sîngelui.
- E bine. Slăbi puţin strînsoarea. Trebuie să vă schimb
pachetul cu gheaţă, domnişoară Corbett.
- De băut? I se uscase gura.
- Pot să-ţi dau un cub de gheaţă.
Îi vîrî între buze o lingură. Gheaţă. Preţioasă.
~ 145 ~
Sandra Brown
Binefăcătoare.
- Ei, gata, ajunge. întoarce-te.
- Nu pot.
- Ba sigur că poţi. Haide, încearcă, mai tuşeşte o dată.
- Nu.
- Tuşeşte. Ea făcu întocmai. Uite, am aici un pachet cu
gheaţă proaspătă.
N-avea de ce să-i mulţumească. Coapsele îi erau deja
amorţite.

*
- ... N-aveţi voie aici!
- Am intrat deja.
Stevie tresări auzind vocea familiară, dar îi era
imposibil să deschidă ochii. Oare-i acoperiseră ochii cu
ceva, cu monede de 50 de cenţi, cum văzuse într-un
western?
- Vizitatorii pacienţilor de la reanimare nu pot intra în
salon decît la orele impare, timp de zece minute. Asta e
regula.
El îi spusese ce să facă cu regula ei, cu o expresie
departe de a fi drăguţă.
- Am s-o văd acum, indiferent dacă-ţi convine sau nu.
- Chem paza.
- Stevie?
- Judd? murmură ea.
- Sunt aici, draga mea.
O luă de mînă. Ea şopti:
- Ai venit să mă strîngi de gît?
- El este, domnule ofiţer. N-are voie să intre acum.
- Ne vedem mai tîrziu, draga mea.
O sărută uşor pe frunte şi se îndepărtă.
Fusese probabil un alt vis ciudat.

~ 146 ~
FASCINATIE

*
- Eşti sigur?
- Absolut sigur.
- Aţi scos tot ce putea fi periculos?
- Totul.
Doctorul observă că pacienta lui îl privea cu ochi mari
pe vizitatorul care aştepta deoparte.
- Eşti bine, Stevie, îi zise el zîmbind. Ştiu că nu e prea
plăcut la reanimare, dar te vom muta curînd într-un salon
obişnuit. Sigur te simţi în stare să primeşti un vizitator?
Ea dădu din cap. Doctorul îl bătu pe Judd pe umăr. Ţine
minte, numai zece minute. Să nu ne faci să te dăm din
nou afară.
Dar Judd nici nu-l asculta. Privirile îi erau aţintite pe
faţa lui Stevie. Se aplecă spre ea cu grijă, să nu deranjeze
vreunul din tuburi.
- A trebuit să mă lupt zdravăn ca să mi se dea voie aici.
Sper că apreciezi asta.
- Cum m-ai găsit?
- L-am pus pe Addison pe urmele tale. l-am telefonat
dintr-o parcare pentru camioane de pe autostradă.
Ramsey n-a fost de acord să accepte o convorbire cu taxă
inversă, ticălosul, aşa că am fost nevoit să împrumut nişte
mărunţiş de la şoferul care m-a adus acasă. I s-a făcut atît
de milă de mine, încît mi-a cumpărat şi o ceaşcă cu cafea.
S-a dovedit în cele din urmă că e un cititor avid al
articolelor mele. l-am promis că-i voi face rost de bilete la
meciul celor de la Mavericks.
Ea încerca să-l urmărească, dar era prea complicat.
- Addison?
Zîmbind, Judd zise încet:
- Am să-ţi povestesc totul mai tîrziu. Am suficient
material pentru încă un roman.
~ 147 ~
Sandra Brown
Ea încercă să-şi umezească buzele cu limba. Avea gura
uscată, cu toate că i se îngăduise să mai sugă cîteva
cuburi de gheaţă.
- Judd, ce e cu operaţia mea?
El adoptă o expresie mai serioasă, se trase mai
aproape şi-i spuse, pe un ton confidenţial:
- Ar fi trebuit să-mi dau seama că a fost tot o schemă
de-a ta, prin care să atragi atenţia mulţimii. Mult zgomot
pentru nimic.
- Ce-a fost?
- Toată tevatura din ziar, pentru nişte tumori benigne.
Tonul era glumeţ, dar ochii lui spuneau totul.
- Benigne?
- Şi inofensive. Pînă la ultima.
Ea închise ochii. Pe obraji începură să-i curgă lacrimi. Şi
le îndepărtă cu podul palmei.
- Sunt absolut siguri? întrebă ea.
- Asta doar în eventualitatea în care ginecologul tău şi
cel mai bun patolog din Dallas ştiu ceva meserie.
- Deci nu mi-au făcut histerectomie?
- Asta dacă nu pui la socoteală ovarul drept.
- Mi-au extirpat un ovar?
El ridică din umeri.
- Este neesenţial, dacă iei în consideraţie că restul este
intact şi funcţional. Oh, şi de vreme ce tot erau acolo, ţi-
au scos şi apendicele. Le-am spus că nu cred că te vei
supăra prea tare.
- Judd, şopti ea printre lacrimi.
- Hei, nu mai plînge, altfel nenorocita aia de asistentă o
să mă dea din nou afară.
- N-ar fi trebuit să vii.
- Nimeni nu m-ar fi putut ţine departe de tine.
Stevie îşi şterse lacrimile.
- Îmi pare rău că ţi-am furat maşina.
- Ei, la naiba. Oricum aparţine în mai mare măsură
băncii decît mie. Te simţi bine?
~ 148 ~
FASCINATIE
- Am o mulţime de ace înfipte în mînă, cleme metalice
care-mi strîng stomacul, nu pot nici măcar să fac pipi fără
să fiu ajutată şi stau călare pe o pungă cu gheaţă. Cei de
aici mă pun să tuşesc atît de des, încît or să mi se desfacă
toate copcile, mai mult ca sigur. Pe scurt, mă simt
groaznic.
- Dar în nici un caz aşa cum m-am simţit eu, înainte de
a afla unde eşti. Să nu mai fugi niciodată de mine, fără
vreo explicaţie, că-ţi învineţesc funduleţul.
Ea îi ignoră ameninţarea.
- Azi ai scris ceva?
- Să scriu? o întrebă e!. Stevie, m-am învîrtit ca un
nebun pe coridoarele spitalului ăstuia, aşteptînd să-ţi revii
după anestezie.
- Ar fi trebuit să fii acasă, să scrii. Capitolul şapte
trebuie refăcut.
- Mda, ştiu. Am de... Amuţi. Sprîncenele i se uniră într-
un V ameninţător. De unde naiba ştii tu ce-i mai trebuie
capitolului şapte?
- Ţi-am citit romanul.
- Cînd?
- Încă de cînd l-ai început. îşi dorea cu dis perare să-l
atingă, dar nu-şi putea mişca mîna. E minunat. Cu
adevărat minunat.
Începu să simtă cum medicamentele postoperatorii îşi
făceau efectul. Trebuia să-i spună
ceva, înainte de a se cufunda din nou în uitare.
- Judd, te iubesc.
El îi luă mîna şi i-o sărută.
- Mi-am cam închipuit eu, atunci cînd ai ales viaţa în
locul Marelui Şlem. Şi vrei să ştii ceva? Şi eu te iubesc.
Încă zîmbind, îşi dădu seama că ea adormise din nou.
Regretă că nu-i auzise mărturisirea. Dar nu era nimic.
Avea să-l găsească tot acolo, cînd se va trezi.

~ 149 ~
Sandra Brown

Epilog

- Mulţumesc.
- Eu vă mulţumesc, spuse tînăra femeie, foarte
atrăgătoare. De-abia aştept să o citesc. Dacă e numai pe
jumătate la fel de reuşită ca fotografia dumneavoastră de
pe supracopertă, sînt sigură că-mi va plăcea, teribil.
Judd ridică privirea spre soţia lui, care o studia cu ochi
sfredelitori pe fetişcana cu fustă mini, ce mesteca
neîncetat gumă. Cînd se reîntoarse spre el, Judd ridică din
umeri, neajutorat, gest ce nu se potrivea deloc cu
zîmbetul lui, în care se citea o mulţumire tipic masculină.
- Doamnă Mackie, numărul celor care aşteaptă la
coadă, pentru autografe, a sporit considerabil, îi zise
directorul librăriei. Domnul Mackie va trebui să mai
rămînă aici un timp. N-aţi vrea să veniţi să vă aşezaţi?
- Mulţumesc, mă simt foarte bine.
El o privi timid.
- Vă supăraţi dacă vă cer şi dumneavoastră un
autograf?
- Deloc, replică ea cu un zîmbet.
El îi aduse hîrtie şi un stilou.
- V-am văzut odată într-un meci, la U.S. Open.
- Am cîştigat?
- Aţi pierdut în sferturile de finală, dar a fost un meci
foarte strîns.
Stevie rîse scurt.
- V-aţi retras acum, nu-i aşa?
- Nu mai joc tenis de competiţie, dar organizez cîteva
şcoli de tenis.
- Auzisem eu cîte ceva. Pentru copii fără posibilităţi
financiare, nu-i aşa?
~ 150 ~
FASCINATIE
După cele şase luni de recuperare postoperatorie,
ginecologul ei îşi dăduse acordul pentru orice proiect ar fi
vrut să întreprindă.
Planul său, la care se gîndise în timpul convalescenţei,
cîştigase imediat aprobarea lui Judd. O ajutase, făcîndu-i
publicitate în Tribune. Drept rezultat, donaţiile în sprijinul
proiectului nu întîrziaseră.
Prima ei şcoală, cea din Dallas, avusese atîta succes,
încît alte oraşe o solicitaseră pe Stevie să le creeze
programe similare. Existau acum şcoli de tenis „Stevie
Corbett“ în toată ţara. Se adresau în special jucătorilor
care nu-şi puteau permite să facă parte din vreun club.
- Şcolile beneficiază de sprijinul comunităţii şi sînt
deschise oricui doreşte să se instruiască, spuse ea, ca
răspuns la întrebarea librarului.
- Soţul dumneavoastră nu se supără din cauza faptului
că activitatea aceasta vă răpeşte mult timp?
- Deloc. Îmi înţelege nevoia de a munci. Şi apoi, şi el
este foarte ocupat.
- Înţeleg că a renunţat pentru un timp la articolele
zilnice din ziar şi lucrează la cel de-al doilea roman.
- Este adevărat.
- Despre ce e vorba?
Ea îi zîmbi dulce.
- M-a pus să jur că voi păstra secretul. Va trebui să
aşteptaţi împreună cu ceilalţi fani ai lui.
Mulţi dintre aceştia formau o coadă lungă, afară din
librărie, pe trotuar. Stevie îi privi o clipă, apoi se apropie
de masa la care stătea Judd, semnînd autografe pe
exemplare ale cărţii sale.
Un redactor de la Times îl abordă.
- Vă pot răpi un minut, domnule Mackie?
- Nu, zise Judd, surîzînd şi arătînd spre cei care
aşteptau să-l cunoască pe autorul celui mai recent
bestseller. Dar pot să vorbesc şi să semnez în acelaşi

~ 151 ~
Sandra Brown
timp. întreabă-mă.
- Romanul este autobiografic?
- În parte.
- În care parte?
- Din respect pentru familia şi prietenii mei, nu voi
răspunde la această întrebare. Recunosc însă că, tînăr
fiind, mi-am dorit mai mult ca orice să joc baseball ca
profesionist. Mi-a fost refuzată însă această şansă. Mulţi
ani mai tîrziu, resimţeam aceeaşi amărăciune, aceeaşi
durere care-mi atîrna pe umeri, mai grea decît Everestul.
închise cartea pe care tocmai o semnase, o întinse viito-
rului lui cititor şi zîmbi, invitînd următoarea persoană să
se apropie. Bună.
În timp ce scria cîteva rînduri, continuă:
- Eram nemulţumit de viaţa pe care o duceam, în
această privinţă mă asemăn într-adevăr cu eroul cărţii
mele, care suferă la rîndul lui o amară decepţie.
- Ce anume v-a schimbat starea de spirit? îl întrebă
reporterul.
Privirea lui Judd o întîlni pe cea a lui Stevie, în librăria
aglomerată.
- Am întîlnit pe cineva cu un curaj deosebit. Ea m-a
învăţat, printr-un exemplu personal, că viaţa merită
trăită, că adesea trebuie să suferim o înfrîngere ca să
putem preţui cu adevărat victoria.
Faţa lui Stevie se lumină de un zîmbet. Acesta fu însă
înlocuit imediat cu o expresie de panică. Judd sesiză cît ai
clipi pericolul din ochii ei, lăsă stiloul jos şi se ridică de la
masă.
Străbătu magazinul şi-şi luă soţia de mînă.
- Stevie, s-a întîmplat ceva?
- Nimic, dragul meu. Du-te înapoi.
- Lumea vă aşteaptă, domnule Mackie, îi spuse librarul,
nervos.
- Mă întorc imediat, îi spuse Judd, conducînd-o pe
Stevie spre culoarul strîmt care ducea în spatele librăriei.
~ 152 ~
FASCINATIE
- Dar... nu puteţi pleca acum. Unde vă duceţi? strigă el.
Ce-am să le spun clienţilor?
- Spune-le că dau autografe de mai bine de două ore şi
am nevoie de o pauză. Sunt sigur că vor înţelege.
O împinse pe Stevie printre rafturile ticsite cu cărţi,
spre o magazie şi mai aglomerată.
- Ce s-a întîmplat? o întrebă el în clipa în care uşa se
închise în urma lor.
- Nimic.
- Ţi-am văzut expresia, Stevie. Arătai exact ca atunci
cînd te joci cu...
- Judd! Ne aude lumea.
- Nu-mi pasă. Vreau să ştiu ce te-a făcut să arăţi de
parcă te-ar fi gîdilat ceva.
Din ziua în care se întorseseră la ferma lui din Texas,
după operaţia ei, el fusese mereu preocupat de starea
sănătăţii ei. De-abia după ce avu prima menstruaţie,
începură să creadă în prognozele optimiste ale medicilor.
Dar nu se liniştise nicicînd complet în privinţa sănătăţii ei.
- Am ştiut eu că nu trebuia să te las să vii cu mine
astăzi, zise el, învinovăţindu-se că se lăsase convins atît
de uşor. Lasă-mă să-ţi chem un taxi care să te ducă
înapoi la hotel.
- Las-o baltă, Mackie. Îmi place să-i văd pe oameni
admirîndu-te, pentru că şi eu te ador, la rîndul meu. Îl
sărută cu tandreţe. Pe deasupra, refuz să stau închisă în
cămăruţa aceea, în timp ce tu le faci ochi dulci tuturor
femeilor pe care le întîlneşti.
- Ei, nu chiar tuturor, răspunse el, arborînd un aer
încrezut.
Ea îi înlănţui gîtul cu braţele şi-l trase mai aproape.
- Eşti incorigibil. De ce te iubesc oare atît de mult?
- N-ai avea cum să te împotriveşti. Ce-ai putea să nu
iubeşti la mine? îşi strecură mîinile în jurul taliei ei şi
începu să-i sărute buzele întredeschise.

~ 153 ~
Sandra Brown
- Mackie, te aşteaptă lumea.
- Lasă-i să aştepte.
O sărută apăsat, folosindu-şi limba pentru a-i explora
fiecare colţişor al gurii. Dorinţa de început nu se
diminuase cu nimic. Judd glumea adesea că era probabil
primul soţ din istorie care trebuise, să aştepte
douăsprezece săptămîni de la ceremonie ca să poată fi
consumată căsătoria. Stevie îi replica mereu că era numai
vina lui. Adusese un preot în casa de la ţară, care-i
cununase cînd ea era încă în convalescenţă. Dar de
îndată ce primise încuviinţarea ginecologului,
recuperaseră tot timpul pierdut.
- Hmm, eşti delicioasă, zise el. De-abia aştept...
Se întrerupse brusc.
Stevie pufni în rîs.
- Ştii cum arăţi?
- Ce naiba a fost asta?
- Asta, zise ea, luîndu-l de mînă şi conducîndu-i-o spre
abdomen, a fost prima mişcare a copilului nostru.
El înghiţi cu greu.
- Oh, Doamne, murmură el, ştiam eu c-ar fi trebuit să
insist să rămîi la hotel. Ştiam eu că va fi prea obositor
pentru tine. Toate astea se întîmplă din cauză că ai stat
atîta timp în picioare. De ce nu te aşezi?
Ea nu-şi mai putea ascunde bucuria. îi zise:
- Vrei să te linişteşti? Este absolut normal. Doctorul m-a
prevenit la ultima consultaţie că ar trebui să mă aştept la
aşa ceva. Uite, se mişcă iar. Simţi? Aşteptară amîndoi,
plini de speranţă, dar nu se mai întîmplă nimic. Cred c-a
adormit din nou.
- Din nefericire, după ce te-am atins, eu m-am „trezit”
de-a binelea. O împunse cu partea din mijloc a trupului
Iui, ca ea să nu poată avea vreun dubiu. Sunt un tip
norocos. Însurat cu cea mai sexy fetişcană însărcinată de
pe pămînt.
- Ţi-am spus vreodată că ai un fel foarte romantic de a
~ 154 ~
FASCINATIE
potrivi cuvintele?
- Nu.
- Bine.
Era un joc de cuvinte pe care-l făceau adesea. El îi
zîmbea în timp ce mîinile lui trecură de talia îngroşată şi
se opriră pe sînii ce se mai, împlini seră, pe măsură ce
sarcina avansase.
- Eşti încordată? o întrebă el, masînd-o pe deasupra
rochiei.
- Nu, atîta timp cît faci asta.
Îşi trecu degetele peste sfîrcurile ei. Reacţia lor nu-l
dezamăgi.
- Doamne, cît de mult te iubesc. Ai apărut atunci cînd
aveam mai mare nevoie de tine. înghiţi din nou cu greu,
de această dată din cauza emoţiei. De fiecare dată cînd
mă gîndesc la operaţie şi la ce s-ar fi putut întîmplă... Nu
reuşi să-şi termine fraza.
- Dar nu s-a întîmplat nimic şi ne avem unul pe celălalt.
Se sărutară din nou, dînd frîu liber iubirii ce le înflăcărase
inimile.
- Judd, se întîmplă din nou! strigă ea. Îi ghidă mîna spre
abdomenul ei. Îşi zîmbiră radioşi cînd copilul, rodul
dragostei lor, se mişcă înlăuntrul ei.
- Te doare? o întrebă el în şoaptă.
- Nu.
- Domnule Mackie, lumea a devenit nerăbdătoare!
- Cum te simţi? îşi întrebă Judd soţia, ignorîndu-l pe
librarul intrat în panică.
- Minunat. Mă simt vie şi împlinită. Victorioasă. Este
aproape la fel de bine ca atunci cînd eşti înlăuntrul meu.
Judd o sărută din nou şi-i şopti:
- Trebuie să plec acum, doamnă Mackie, dar nu-ţi
pierde ideea.

~ 155 ~
Sandra Brown
---- Sfârşit ----

~ 156 ~

S-ar putea să vă placă și