MIHAI EMINESCU - Lasă-ţi lumea

ta uitată

Lasă -ţi lumea ta uitată ,

Mi te dă cu totul mie,
De ţi-ai da viaţa toată ,
Nime-n lume nu ne știe.
Vin' cu mine, ră tă cește
Pe că ră ri cu cotituri,
Unde noaptea se trezește
Glasul vechilor pă duri.
Printre crengi scâ nteie stele,
Farmec dâ nd că ră rii strâ mte,
Ș i afară doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.
Pă rul tă u ţi se desprinde
Ș i frumos ţi se mai șede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.
Tâ nguiosul bucium sună ,
L-ascultă m cu-atâ ta drag,
Pe câ nd iese dulcea lună
Dintr-o rariște de fag.

Îi ră spunde codrul verde

Fermecat și dureros,
Iară sufletu-mi se pierde
După chipul tău frumos.
Te desfaci c-o dulce silă ,
Mai nu vrei și mai te lași,
Ochii tă i sunt plini de milă ,
Chip de înger dră gă laș.
Iată lacul. Luna plină ,
Poleindu-l, îl stră bate;
El, aprins de-a ei lumină ,
Simte-a lui singură tate.
Tremurâ nd cu unde-n spume,
Între trestie le farmă
Ș i visâ nd o-ntreagă lume
Tot nu poate să adoarmă .
De-al tău chip el se pă trunde
Ca oglinda îl alege —
Ce privești zâ mbind în unde?
Ești frumoasă , se-nţelege.
Înă lţimile albastre
Pleacă zarea lor pe dealuri,
Ară tâ nd privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.
E-un miros de tei în crâ nguri,
Dulce-i umbra de ră chiţi,
Ș i suntem atâ t de singuri
Ș i atâ t de fericiţi!
Numai luna printre ceaţă
Varsă apelor vă paie,
Ș i te află strâ nsă -n braţe,
Dulce dragoste bă laie.