1.1.

Conceptul de monedă

o Din punct de vedere etimologic:

cuvântul monedă provine din latinescul:

„moneta”, participiul trecut feminin al verbului moneo, care înseamnă a prevesti, a avertiza.

o Conform legendei, prima monetărie romană a funcţionat o vreme în templul de pe

Capitoliul din Roma dedicat zeiţei Juno sau Junona (Juno- Moneta)

o În limba română:

„monedă”, „monetar” şi „monetărie”

Noţiunea de bani şi de monedă

 În sens strict: noţiunea de bani# noțiunea de monedă:

 Banii - denumire generică pentru toate felurile de monede şi semne de valoare

 Moneda- doar un anumit tip de bani – piesele metalice

În sens larg (folosit astăzi):

- noţiunile de bani şi monedă pot fi considerate similare

- termenul de monedă cuprinde :

 Monedele metalice

 biletele de bancă

 banii de cont

DEFINIŢII ALE MONEDEI

I. Definiţia funcţională (tranzacţională):

„la ce foloseşte moneda?”

 Moneda este :

 un mijloc de schimb

 etalon al valorii (funcţia de măsură a valorii)

 rezervă de valoare (prezervare a valorii)

 Orice bun care îndeplineşte aceste funcţii este monedă

II. Definiţia statistică

 Moneda în sens restrâns :

 Numerarul

 depozitele la vedere

 cecurile de călătorie

 Moneda în sens larg: cuprinde şi alte active, cvasimonetare,

fiind ansamblul mijloacelor de plată general acceptate în schimbul de bunuri şi servicii sau în
reglarea unei datorii

III. Definirea monedei prin prisma trăsăturilor sale aşa cum rezultă din viaţa de zi cu zi:

 banii sunt rezultatul unei convenţii sociale

 orice este general acceptat ca mijloc de schimb în cadrul unei comunităţi reprezintă
bani

IV. Definirea monedei din punctul de vedere al lichidităţii (concepţia lui Keynes):

 Moneda (Banii)- lichiditatea prin excelenţă

1.2. Funcţiile monedei (abordarea clasică)

Funcţiile monedei

1. mijloc de schimb

2. măsură a valorii

3. rezervă de valoare

1. Funcţia de mijloc de schimb

 este considerată funcţia de bază a monedei

 exprimă calitatea monedei de a permite separarea în timp a actului de cumpărare de cel

de vânzare

M - M’ = M – B – M’
COMPONENTE ALE FUNCŢIEI DE SCHIMB

 funcţia de mijloc de cumpărare:

M – B – M’

 funcţia de mijloc de plată:

M – B sau B – M’

2. Funcţia de măsură a valorii

 mai este denumită de unii autori:

o funcţia de „etalon al valorii”

o „standard al valorii”

o „funcţia de calcul economic”

o „funcţia de unitate de cont”

 „funcţia de monedă de cont

 exprimă calitatea monedei de a permite:

 exprimarea valorii diverselor mărfuri şi servicii

 măsurarea şi compararea preţurilor acestora (în timp şi spaţiu)

 este cea dintâi care se manifestă, fiind premergătoare ca succesiune funcţiei de mijloc de
schimb, dar cele două funcţii se presupun (condiţionează) şi se completează reciproc

3.Funcţia de rezervă de valoare

 exprimă calitatea monedei de a fi mijloc de acumulare (economisire), în principiu în vederea

consumului ulterior

 banii să păstreze valoarea, puterea de cumpărare în timp

 prin această funcţie se transferă putere de cumpărare din prezent în viitor

 în condiţii de inflaţie, moneda în sine nu este soluţia ideală pentru păstrarea puterii de
cumpărare:

- rezervă de precauţie contra unor situaţii neprevăzute

- rezervă (comodă sau facilă) pentru tranzacţiile curente

Alte abordări ale funcţiilor monedei

4. funcţia de etalon al plăţilor amânate (viitoare)

5. funcţia de unitate de cont

Gruparea funcţiilor monedei:

 Funcţii în spaţiu: măsură a valorii; mijloc de schimb

 Funcţii în timp :rezervă de valoare

Din punct de vedere al importanţei lor

 Funcţii de bază: măsură a valorii; mijloc de schimb

 Funcţii derivate: unitate de cont; standard al plăţilor viitoare

 Funcţii principale: măsură a valorii; mijloc de schimb

 Funcţii secundare: mijloc de plată; mijloc de economisire

Într-o altă abordare :

 Funcţii concrete:

- mijloc de schimb

- mijloc de plată

- rezervă de valoare

 Funcţii abstracte :

- unitate de cont

- măsură a valorii

- etalon al plăţilor amânate

1.3. Caracteristicile monedei

 Portabilitate

 Durabilitate

 Divizibilitate

 Omogenitate (Uniformitate)

 Recunoaştere uşoară

 Acceptabilitate

 Raritatea

1.5. Formele monedei

1. Paleomoneda sau moneda-marfă:

a) monedele- marfă „consumabile”

(denumite şi monede „alimentare”)

- reprezentate de mărfuri care aveau o dublă folosinţă (monetară şi nemonetară)

b) moneda marfă „neconsumabilă” (ex: „cauri”)

2. Monedele metalice

a) Moneda măsurabilă

b) Moneda numărată

c) Moneda bătută
 d) Moneda divizionară astăzi

3. Moneda de hârtie:

a) Biletul reprezentativ

b) Biletul convertibil

c) Biletul neconvertibil

d) Biletele astăzi

4. Moneda scripturală (sau moneda de bancă):

 se concretizează printr-o simplă înscriere în registrele băncii

 creatorul sintagmei „monedă scripturală”: ec. belgian M. Ansiaux, în 1912: o monedă care

„trece din cont în cont în loc să circule din mână în mână”

1.6. Relaţia monedă-credit

 pe linia creditului comercial

 pe linia creditului bancar, rezultatul final fiind o creaţie de monedă

 pe linia creditului public

CONCLUZII cu privire la relaţiile monedă-credit:

 Evidenţiază cum de la credit se ajunge la monedă:

 Credit comercial

 Credit public Emisiune de monedă

Credit bancar Creaţie de monedă

 Emisiunea de monedă pe linie de credit este temporară

2.1. Conceptul de sistem monetar naţional şi elementele sale specifice

Cressus (Lydia), sec. VII î.H.

- bate primele monede din aur şi din argint (stateri)

- fondatorul primului sistem bănesc bimetalist

Sistem monetar naţional:

- acad. Costin Kiriţescu: „o formă de organizare monetară instituită de stat prin acte normative, în
cadrul căreia se prevede o circulaţie de monezi cu valoare proprie deplină”

- Gh. Zane: „forme de organizare a baterii şi circulaţiei monedei într-o ţară sau alta, organizare
realizată prin norme dictate de stat, dar şi prin norme ce decurg din cutume”

sisteme monetare –

 legale

 consuetudinare

- „un ansamblu de instituţii şi norme adoptate de autoritatea naţională în vederea facilitării

îndeplinirii funcţiilor banilor pe teritoriul său”

Reglementări (varianta clasică):

a) metalul monetar

b) unitatea monetară

c) baterea şi circulaţia monedei cu şi fără valoare intrinsecă

d) emisiunea şi circulaţia bancnotelor convertibile, respectiv a banilor de hârtie

a) Metalul monetar 

Primele sisteme monetare naţionale:

- aur sau argint - sisteme băneşti monometaliste

- aur și argint - sisteme băneşti bimetaliste

Demonetizarea aurului:
  Primul Război Mondial - sistarea baterii şi circulaţiei monedelor din aur şi a convertibilității
bancnotelor în metal preţios

 anul 1971 - eliminarea convertibilității în aur a dolarului american

 anii 1973-1974 – trecerea de la cursurile fixe bazate pe parităţile-aur la cursurile flotante

 anul 1978 (al doilea amendament al statutului FMI) – renunţarea la definirea monedelor
naţionale în aur

b) Unitatea monetară - „uniforma naţională” pe care o îmbracă banii (Marx) Denumirea unităţii
monetare naționale:

- metalul din care era confecţionată moneda („aureus”)

- greutatea acesteia („taler”, dolar”, „tolar”)

- denumirea monedei altei ţări etc.

Legătura unitatea monetară - etalonul monetar

Etalonul monetar = o valoare sau o materie adoptată convenţional ca bază a sistemului monetar şi
prin care se defineşte unitatea monetară:

 un anumit conţinut în aur (devalorizări, revalorizări)

 un anumit raport faţă de o altă monedă

 în monede-coş de tipul DST (Drepturi Speciale de Tragere) sau ECU (European Currency Unit)

Procesul de dematerializare a etalonului monetar

Etalonul monetar actual = etalonul putere de cumpărare (etalon abstract, se bazează pe puterea de
cumpăre a monedelor)

c) Baterea şi circulaţia monedei cu şi fără valoare intrinsecă

Monede bătute din aur şi argint:

- monede cu valoare integrală

- baterea liberă a monedelor din aur şi argint şi libera lor tezaurizare = elemente esenţiale ale
mecanismului intern de autoreglare a masei monetare în circulaţie
- abandonarea etaloanelor băneşti bazate pe aur (sistemele băneşti actuale)

Monede fără valoare deplină (de bilon) – batere strict controlată, monopol al statului - riscul
scoaterii din circulaţie a monedelor din metal preţios

d) Emisiunea şi circulaţia bancnotelor convertibile, respectiv a banilor de hârtie

Contradicţie: cantitatea de metal preţios din rezerva băncilor - necesarul din ce în ce mai mare de
monedă cerut de amplificarea relaţiilor comerciale şi de sporirea volumului tranzacţiilor

Soluţia: apariţia şi generalizarea utilizării monedei fiduciare (bancnotele convertibile)

menţinerea legăturii dintre volumul emisiunii de bancnote şi stocul de metal preţios

Particularități - acoperirea emisiunii de bancnote prin devize, efecte comerciale sau titluri de stat

Convertibilitatea bancnotelor în metal preţios = important mecanism de autoreglare a volumului

masei monetare în circulaţie

Creditul comercial - element decisiv în apariţia şi generalizarea utilizării bancnotelor

Scontarea și rescontarea efectelor de comerț – primul mecanism de punere în circulație a

bancnotelor

Cambiile comerciale - funcţia de instrument de plată, alături de bancnote

Limite:

- natura privată a emitentului

- risc ridicat

- posibilitatea refuzului la plată și arie de utilizare restrânsă

- utilizare limitată în plăți

- reglementări specifice în ceea ce privește stingerea datoriei

 - durată de viaţă limitată

- modificarea valorii în timp

Generalizarea utilizării bancnotelor – apariția băncilor de emisiune – monopolul emisiunii

Sistarea convertibilității interne a bancnotelor în metal preţios (1929-1933)

Banii de hârtie - componentă a sistemelor monetare contemporane

Avantaje:

- emisiune elastică

- posibilitatea acoperirii rapide a necesităţilor băneşti ale statului

- diminuarea considerabilă a cheltuielilor cu circulaţia bănească

Riscuri:

- excese - generalizarea fenomenului inflaţionist

Sistemele monetare naţionale actuale - reglementări diverse prin care autorităţile guvernamentale
şi monetare (guvernele, băncile centrale, trezoreriile etc.) intervin în sfera monetară în vederea
influenţării stării monedei

Rolul sporit al băncilor centrale

Trăsăturile sistemelor monetare din Antichitate şi Evul Mediu (exclusiv metaliste):

 fărâmiţarea

 deteriorarea monedei

- uz îndelungat

- falsificare („mutaţii monetare”)

Bimetalismul (sec. XVI – XIX) = „bază a sistemelor monetare în cadrul căreia două metale, aurul şi
argintul, servesc ca echivalent general şi ca mijloc de circulaţie”( acad. Costin Kiriţescu)

 
Variante de funcţionare:

a) bimetalismul integral (varianta monedei duble)

b) bimetalismul paralel (varianta monedei paralele)

c) bimetalismul parţial (bimetalism „şchiop” sau „compozit”)

a) Bimetalismul integral – Caracteristici:

- baterea liberă a monedelor din aur şi argint

- stabilirea prin lege a unui raport de schimb fix între cele două metale monetare (1 / 15 - 1 / 15,5)

Avantaje: asigurarea unei oferte suficiente de monedă

Dezavantaje:

 contradicţia dintre raportul de valoare legal și raportul comercial (de piață) dintre cele două
metale monetare

 permite efectuarea de speculaţii cu cele două metale

“Legea lui Gresham” - „moneda rea scoate din circulaţie moneda bună". „Atunci când într-o ţară
circulă concomitent două monede, dintre care una este considerată public ca fiind mai bună şi
cealaltă ca fiind rea, moneda rea o goneşte pe cea bună.”

„moneda rea” = moneda supraevaluată juridic

„monedă bună” = moneda subevaluată juridic

Legea lui Gresham – valabilitate în timp și spațiu la nivel intern, nu este valabilă la nivel internațional

b) Bimetalismul paralel – Caracteristici:

- baterea liberă a monedelor din aur şi argint

- raportul de valoare dintre cele două metale monetare este fixat de piață

- arie restrânsă de aplicare (Germania)

c) Bimetalismul parţial – Caracteristici:

- variantă a bimetalismului integral

- baterea era liberă numai pentru monedele din aur

- practicat de Uniunea Monetară Latină, 1865-1875 (Franţa, Italia, Belgia, Elveţia şi Grecia)

Declinul bimetalismului – sfârșitul sec. al XIX-lea

Contradicţia bimetalismului (var. integrală) - accentuarea diferenţelor dintre raportul fixat prin lege
şi cursul comercial al celor două metale monetare

Cauze:

- descoperirea unor importante zăcăminte de argint şi perfecţionarea tehnologiilor de extracţie şi

prelucrare a acestuia

- dezvoltarea inegală a țărilor – polarizarea aurului

- practicarea bimetalismului într-un număr redus de ţări

Abandonarea bimetalismului: Anglia (1818), Germania, Franţa, Olanda (1875) România (1890- 1892),
Rusia, Japonia (1897)

Monometalismul aur - majoritatea ţărilor

Monometalismul argint (China, Indochina ş.a.)

Sistemele monetare bazate pe etalonul aur:

a) sisteme monetare bazate pe etalonul aur-monedă (Gold Specie Standard)

b) sisteme monetare bazate pe etalonul aur-lingouri (Gold Bullion Standard)

c) sisteme monetare bazate pe etalonul aur-devize (Gold Exchange Standard)

2.3.a) Sisteme monetare bazate pe etalonul aur-monedă
(Gold Specie Standard)

Avantaj: stabilitate monetară relativă (internă şi externă), determinată de principiile care au stat la
baza funcţionării sale:

 baterea liberă a monedelor din aur şi libera lor tezaurizare, convertibilitatea bancnotelor în
aur = echilibrul intern (autoreglare)

 circulaţia liberă a aurului pe plan internaţional = echilibrul extern (echilibrarea automată a

balanţei de plăţi externe) - mecanismul „punctelor-aur”

A asigurat stabilitatea relativă a sistemului monetar, impunând o „disciplină internaţională” fără

subordonare faţă de o autoritate străină sau supranaţională (acad. Costin Kiriţescu)

Dezavantaj:

- etalon rigid (presupunea deţinerea de către institutul de emisiune a unor stocuri importante de aur,
cheltuieli importante cu circulaţia monetară)

- a condus la întărirea economiilor ţărilor dezvoltate şi la concentrarea aurului monetar în câteva ţări
mai puternice 

Alți factori care au condus la abandonarea acestui etalon (în preajma Primului Război Mondial):

- accentuarea dezvoltării inegale a ţărilor

- repartiţia inegală a aurului pe plan internaţional

- uriaşelor cheltuieli şi pierderi materiale şi umane suferite de ţările participante la prima conflagraţie
mondială

2.3.b) Sisteme monetare bazate pe etalonul aur-lingouri

(Gold Bullion Standard)Caracteristici:

- variantă redusă a etalonului aur clasic

- eliminarea din circulaţie a aurului, care este tezaurizat de emitenţii bancnotelor (băncile de
emisiune) sub formă de lingouri

1 lingou standard de uz curent = 400 de uncii troy = 12,444 de kg aur

1 uncie = 31,1035 gr. aur

- unitatea monetară continuă să fie definită în aur

- convertibilitatea bancnotelor în lingouri de aur

- etalon „aristocratic" (H. Guitton)

- durată de viață redusă: Anglia (1925-1931), Franţa (1928-1936)

- din punct de vedere istoric a reprezentat prima formă de restrângere a convertibilităţii în aur

- soluţie neinspirată şi păgubitoare - a restrâns drastic convertibilitatea, a limitat în mod excesiv

posibilitatea autoreglării masei monetare în circulaţie

- unul dintre factorii declanşatori ai crizei mondiale din anii 1929-1933 (M. Friedman ş.a.)

2.3.c) Sisteme monetare bazate pe etalonul aur-devize

(Gold Exchange Standard)

Momentul apariţiei - controversat:

- în urma Conferinţei Monetare Internaţionale de la Genova (1922)

- încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea – India (lire engleze), România (devize engleze și
germane)

Caracteristici:

- introdus într-un număr mai mare de ţări

- existenţă mai îndelungată

- extins la nivel mondial (Bretton Woods, iulie 1944)

- acoperirea emisiunii bancnotelor:

- aur

- devize şi alte titluri de creanţă deţinute asupra străinătăţii (trate, cambii, remiteri,
cecuri etc)

- scopul convertibilității la intern a bancnotelor (indirectă):

- protejarea împotriva deprecierii banilor

- asigurarea mijloacelor de plată necesare pentru achitarea mărfurilor şi serviciilor

importate

Caracteristici: 
 - ruperea legăturii directe dintre bancnotele puse în circulaţie şi stocul de metal preţios
deţinut de banca de emisiune

Avantaj: posibilitatea adaptării mai elastice a masei monetare în circulaţie la cerinţele

economiei

„Etalonul aur-devize a constituit o soluţie pentru lărgirea circulaţiei băneşti fără lărgirea
corespunzătoare a bazei aur a emisiunii” (acad. Costin Kiriţescu)

Alte avantaje:

 obţinerea unor venituri (dobânzi)

 uşurinţa gestionării rezervelor de valute şi devize etc.

Riscuri:

- instabilitate monetară

- risc politic

- avantaje unilaterale pentru unele țări dezvoltate

- plata cu propria monedă a unor importuri de mărfuri şi servicii

- constituirea unor monopoluri pe diverse pieţe etc.

- anomalie economică şi politică – țările mai puţin dezvoltate economic susțin deficitul
bugetar al unor țări dezvoltate

 Consecințe: afirmarea unei tendinţe separatiste de dezvoltare a pieţei mondiale şi

destrămarea caracterului unitar al sistemului internaţional de plăţi, odată cu formarea „blocurilor”
sau „zonelor” valutare (blocul lirei sterline, al dolarului, al francului francez etc.)

Anul 1978 - adoptarea celui de-al doilea amendament al statutului FMI – abandonarea
etalonului aur-devize

2.4. Sisteme monetare bazate pe etalonul devize

(Exchange Standard)

Caracteristici:

- bazat pe puterea de cumpărare a monedelor

- eliminarea definitivă a aurului de la baza sistemelor băneşti

- etalonul monetar actual = etalon abstract

- valoarea etalon cuprinsă în puterea de cumpărare a monedei este dată de dimensiunile cantitative
şi calitative ale valorilor de întrebuinţare corespunzătoare acestei puteri de cumpărare

- expresie a legii (procesului) demonetizării aurului

Controverse actuale cu privire la cariera monetară a aurului

4.1. Scurt istoric al evoluţiei circulaţiei

monetare pe teritoriul românesc
până la înfiinţarea sistemului monetar naţional

 apariţia primelor monede pe teritoriul românesc = rezultatul unei

dezvoltări continue a țărilor române, din punct de vedere
economic, politic, social şi cultural
 tezaure monetare descoperite pe teritoriul românesc:
- schimbul premonetar
- primele monede bătute la Histria, Tomis şi Callatis (sec. V-III î.
Hr.)
- moneda republicană şi imperială romană)
 Vlaicu Vodă (1365) - primele monede proprii (ducaţi, dinari şi
bani), modelul ungar
 Petru I Muşat (1377) - primele monede proprii (groşi şi jumătăţi
de groşi), modelul polonez
 Evul Mediu (Gh. Zane):
- moneda-marfă (cu valoare intrinsecă)
- moneda-vită (animalele)
- moneda-om (robii, sclavii)
  perioada feudală: monede autohtone, monede străine (perperul,
„denarii banales”, ducatul şi florinul veneţian, florinul
(galbenul) unguresc, grosul polonez, zlotul de aur genovez etc.)
Sursa:
- comerţ
- pradă de război
- staţionarea temporară a unor trupe străine
- împrumuturi externe
 perioada domniilor fanariote - încetarea oricărei activităţi
naţionale în materie monetară
Monede străine – peste 60 de specii de monede (Gh. Zane):
- turceşti (aspri, mahmudele, irmilici etc.)
- rusești (rublele, copeicile, carboavele)
- austriece (sfanţii, creiţarii)
- alte tipuri de monede (talerul olandez, lowenthaler, „taler-leu”,
„leu”, „taler leonian”)
Monede străine dominante:
 sec. al XIV-lea: rubla sau marca
 sec. XV-XVI: zlotul tătăresc (Moldova) şi asprul (Ţara
Românească)
 sec. XVII-XVIII: talerul-leu, galbenul austriac, ughiul unguresc
 
Inconvenientele circulaţiei monetare:
 speculaţii (zarafi şi cămătari)
 dificultatea schimburilor comerciale
 schimburi comerciale inechitabile în raporturile cu Poarta
 
Încercări de soluționare a crizei circulației monetare:
 
a) utilizarea oficială a „banilor de socoteală”, fără existenţă materială,
a leului ca ban de calcul şi de exprimare a valorii diferitelor monede
existente în circulaţie (etalonul fictiv al leului împărţit în 40 de parale,
1 para = 3 bani)
Dificultăți: cursuri diferite ale monedelor străine, supraevaluate
(oficial-comercial, cursuri diferite în diverse zone)
 
b) folosirea oficială drept monedă-etalon a unor bani străini care
existau în circulaţie
Regulamentul organic - cvasisistem bănesc bimetalist:
 unitatea monetară de aur = galbenul (ducatul) olandez
 unitatea monetară de argint = sorocovăţul

Încercări de soluționare a crizei circulației monetare:

 
c) cântărirea oficială a tuturor banilor existenţi în circulaţie în vederea
retragerii celor falşi sau deterioraţi, care urma să fie tăiaţi şi restituiţi
posesorilor
Dificultăți: afluxul continuu de monedă străina depreciată, în principal
turcească
 
d) încercările domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1860) de instituire
a unei monede naţionale („români”, „romanat”)
Sistemul monetar propus de Cuza - inspirat după sistemul monetar
francez
Dificultăți: opoziţia Porţii şi a altor state (ex: Austria)

„Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru

fabricarea monedelor naţionale” - instituirea primului sistem monetar
național
„Un sistem monetar bazat pe ficţiuni nu putea fi el însuşi altceva
decât un sistem monetar fictiv” ( acad. Costin Kiriţescu)

Principalele prevederi: 
- stabilirea unității monetare a României: „leu”
- definirea etalonului monetar: 1 leu = 5 gr. argint cu titlul de 835 la
mie
- unitatea monetară este împărţită în 100 de părţi denumite „bani”
(adoptarea sistemului zecimal al ţărilor din Uniunea Latină, se renunţă
la împărţirea tradiţională a leului vechi, de calcul, în 40 de parale)
- metalul monetar: aurul (5, 10 şi 20 de lei), argintul (0,50, 1 şi 2 lei),
arama (1, 2, 5 şi 10 bani)
- conţinutul în aur al etalonului monetar: 322 mg de aur fin cu titlul de
0,900 (raportul oficial aur-argint = 1/14,38)

Principalele prevederi:

- monedele din aur şi argint ale ţărilor din Uniunea Latină se primesc la toate casieriile
publice „deopotrivă cu banii legali ai ţării”

- vor fi fabricate mai întâi monedele de aramă, „de a căror circulaţiune se simte mai imediată
necesitate”, urmând ca monedele de aur şi de argint să fie fabricate „de îndată ce mijloacele
financiare vor permite”

- în ceea ce priveşte greutatea, dimensiunea, titlul şi toleranţa, monedele ce se vor fabrica

vor fi identice cu cele franceze

- banii de aramă sunt declaraţi cu putere liberatorie limitată până la suma de 5 lei

- după prima emisiune a banilor de aramă era prevăzută ţinerea în bani noi a evidenţelor
contabile ale statului, întreprinderilor şi instituţiilor, monedele străine aflate în circulaţie încetând să
mai aibă un curs legal după împlinirea a 6 luni de la emisiunea monedelor de aur şi argint

- monedele vor avea pe revers “armele țării” – prima stemă a României, cu Dacia şi leul

Importanța și semnificația legii: 

- „rău necesar”
- caracter progresist:
- a creat premisele instaurării unei circulaţii băneşti ordonate
- momentul desprinderii economiei româneşti de sub
suzeranitatea
turcească şi al orientării ei spre Occident
- instituirea sistemului zecimal, specific țărilor apusene
- a stimulat dezvoltarea schimburilor economice şi pătrunderea
capitalului apusean
- contribuție importantă la afirmarea şi dezvoltarea relaţiilor de
producţie capitaliste în România.
- act politic important - a precedat momentul cuceririi independenţei
de la 1877
- sistem monetar incomplet, exclusiv metalist (bimetalismul integral -
monometalismul argint

Consecinţe negative:
 favorizarea speculaţiilor – „agio”-ul aurului = 22-25%
 afectarea celor cu venituri fixe
 tezaurizarea aurului – legea lui Gresham
 favorizarea ţărilor din Uniunea Latină
 
Evoluții ulterioare:
 1870 – inaugurarea Monetăriei Statului din Bucureşti - baterea
primei monede de aur (20 de lei) și a primei monede de 1 Leu
 - iunie 1877 - Legea biletelor ipotecare - întregirea sistemului
bănesc de la 1867
 1880 – înfiinţarea BNR – apariția bancnotelor convertibile
 
Insuficienţa capitalurilor băneşti şi a creditului – împrumuturi externe
oneroase
Interes:
 burghezia aflată în formare
 moşierime
 statul român
Încercări de înfiinţare a unei bănci de emisiune
Tendinţe:
- burghezia industrială şi comercială şi moşierime - crearea unui
institut de emisiune cu capital exclusiv autohton
- reprezentanţii capitalului străin - bancă cu capital majoritar străin
- unii reprezentanţi ai burgheziei şi moşierimii - poziţie intermediară

Încercări de înfiinţare a unei bănci de emisiune

 Regulamentul Organic - „întocmirea unei bănci naţionale”, 1832
 revoluţionarii români de la 1848
 Moldova – redactarea a numeroase proiecte de bănci – Banca
Naţională a Moldovei, Iaşi, 1856
 
Dispute: problema modului de realizare a emisiunii de bancnote
 şcoala „monetară” („currency school”)
 şcoala „bancară” („banking school”)

Legea de înfiinţare a Băncii Naţionale a României - 17 aprilie 1880

Principalele reglementări:

- monopolul emiterii de bilete de bancă

- capital social mixt (1/3 deţinut de stat şi 2/3 de particulari)

- reglementări cu privire la modul de determinare a beneficiilor anuale şi a fondului de

rezervă, acesta din urmă fiind constituit din prelevări anuale de 20% din beneficiile nete (după plata
unui dividend de 6% acţionarilor)

- nivelul maxim al dobânzilor percepute pentru creditele acordate (7%)

- principalele operaţiuni ale băncii

- casier al statului

- emisiunea va avea o acoperirea metalică a bancnotelor = 1/3 din valoarea biletelor emise

- modul de organizare şi de conducere a băncii

- obligaţia retragerii din circulaţie a biletele ipotecare în termen de 4 ani

 
 Semnificaţie şi consecinţe:

 completarea sistemului monetar naţional

 crearea premiselor consolidării unei pieţe a creditului autohton la nivelul întregii economii

 creşterea rolului capitalului intern în dezvoltarea unor ramuri ale economiei şi desfiinţarea
cămătăriei (dobândă foarte redusă, maxim 7%)

 apariţia şi consolidarea ulterioară a sistemului bancar românesc

 organizarea finanţelor capitaliste în România

 soluţionarea problemelor financiare ale statului

a) Abandonarea bimetalismului şi trecerea la monometalismul-aur

- Legea monetară de la 1889: 1 Leu = 0,3226 de gr. aur cu titlul de
900/1000
- adoptarea tacită a principiului baterii libere a monedelor din aur
- perioada 1890-1892 - trecerea la monometalismul-aur
- stocul de aur al emisiunii - cel puţin 40% din valoarea biletelor
emise, din care însă 30% poate fi constituită din trate „de prima
ordine” trase asupra Londrei sau Berlinului
 
b) Perioada Primului Război Mondial
1914 - prima mare inflaţie
- banii de război emişi în afara sistemului bănesc naţional („leii
germani”)
- pierderea tezaurului BNR (9.416 miliarde de lei aur): stocul metalic
de aur al Băncii Naţionale, titluri, efecte, depozite şi alte valori
proprietate a BNR, bijuteriile reginei Măria, valorile trimise de Casa
de Depuneri etc.
c) Unificarea monetară realizată în anii 1920-1921
- operaţiuni speculative, intensificarea procesului de depreciere inflaţionistă a
leului
 
d) Încercările de însănătoşire a circulaţiei băneşti (1923-1928)
- politica de revalorizare a leului prin deflaţie - eşec total
- 1929:
- stabilizarea monetară - deprecierea de circa 32 de ori a leului
(1 Leu = 10 mg de aur fin cu titlul de 900/1000)
- momentul înlocuirii etalonului aur-monedă cu etalonul aur-devize
- criza mondială din anii 1929-1933
- 1934-1940: accentuarea procesului inflaţionist
 
e) Perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi a anilor următori
 1941-1944: creşterea inflaţionistă a circulaţiei băneşti, „leii sovietici”
 15 august 1947: stabilizarea monetară (20.000 de lei vechi = 1 Leu nou)
 1952: reforma monetară
 1954: 1 Leu = 0,148112 gr. aur fin

1947-1989: conducerea prin plan central a economiei

- sterilizarea până la extrem a funcţiilor banilor şi transformarea
acestora într-un instrument adiacent de conducere a economiei
 
Transformări ale domeniului financiar-bancar după 1990:  
 1990, decembrie: înfiinţarea BCR, sistem bancar dual
 1991, mai: Legea nr. 33/1991 cu privire la activitatea bancară şi
Legea nr. 34/1991 cu privire la statutul B.N.R.
 1991, august: liberalizarea ratelor dobânzii în sistemul bancar
 1991, septembrie: primele norme cu privire la refinanţarea
băncilor comerciale (linia de credit şi creditul lombard)
 1991, noiembrie: declararea convertibilităţii limitate a leului
 1992, martie: primele măsuri cu privire la rata rezervei minime
obligatorii
 1993, iunie: Trezoreria Statului îşi deschide cont la BNR
 1994, martie: măsuri cu privire la liberalizarea cursului de
schimb
 1994, aprilie: Legea cu privire la cambie şi normele referitoare la
utilizarea cecului, a biletului la ordin şi a ordinului de plată

Transformări ale domeniului financiar-bancar după 1990:

  1994, septembrie: autorizarea băncilor ca dealeri pe pieţele valutare

 1995, aprilie: piaţa interbancară = piaţă oficială

 1997, februarie: liberalizarea pieţei valutare

 1998, martie-iunie: noul cadru legal în domeniul bancar: Legea bancară nr. 58/1998, Legea
nr. 101/1998 privind statutul B.N.R., Legea nr. 83/1998 cu privire la falimentul bancar

 1999, martie-august: măsuri privind îmbunătăţirea activităţii sectorului bancar (Fondul de

garantare a depozitelor, Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare, Centrala Incidentelor de
Plăţi, Centrala Riscurilor Bancare)

 2000: noul Regulament privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de B.N.R. şi

facilităţile de creditare şi de depozit acordate băncilor

Transformări ale domeniului financiar-bancar după 1990:

 2001: armonizarea legislaţiei contabile din domeniul bancar cu Directivele CEE şi Standardele
Internaţionale de Contabilitate

 2002: reglementări cu privire la determinarea nivelului ratei dobânzii de referinţă

 2002: Legea nr. 200/2002 privind autorizarea funcţionării organizaţiilor cooperatiste de

credit şi a casei centrale

 2002: măsuri privind modernizarea sistemului de plăţi (înfiinţarea Transfond S.A.)

 2003, martie: EURO = monedă de referinţă în stabilirea cursului de schimb al leului

 2003: demersuri de asimilare a aquis-ului comunitar în domeniul serviciilor bancare şi al

liberalizării tranzacţiilor din contul de capital

 2004, iunie: Legea nr. 348/2004 cu privire la denominarea leului

 2006: liberalizarea contului de capital

3.1. Sistemul monetar internaţional: concept, funcţii, etape premergătoare

Concept:

 ansamblul principiilor, normelor, mecanismelor şi instituţiilor care permit persoanelor fizice

sau juridice din ţări diferite să efectueze reglementarea creanţelor reciproce şi să realizeze
cooperarea în domeniul monetar
  cuprinde norme şi principii stabilite şi aprobate de statele membre în vederea cooperării
monetare internaţionale, precum şi mecanismele de finanţare a schimburilor economice
internaţionale

 presupune un ansamblu de reguli, infrastructuri şi instituţii stabilite de statele membre în

scopul dezvoltării schimburilor economice internaţionale şi al promovării cooperării monetare
internaţionale

Funcții:

 asigurarea schimbului şi circulaţiei monedelor

 furnizarea de lichidităţi monetare internaţionale necesare derulării tranzacţiilor

internaţionale

 ajustarea balanţelor de plăţi externe în condiţiile înregistrării unor dezechilibre între

încasările şi plăţile în valută înregistrate în cadrul lor

Etape premergătoare:

- Uniunea Monetară Germană, 1857-1878 (Prusia şi Austria, alte state participante la Uniunea
Vamală Germană):

 - menţinerea monometalismului argint şi generalizarea sistemului zecimal

 - stabilirea parităţilor metalice pentru fiecare ţară

 - reglementări privind emisiunea şi circulaţia monedelor în şi între ţările membre,

precum şi a monedelor utilizate în relaţiile de plăţi cu ţările din afara Uniunii

- Uniunea Monetară Latină, 1865 (Franţa, Belgia, Italia şi Elveţia, la care a aderat în 1868 şi
Grecia)

 - consolidarea bimetalismului

 - sistem monetar comun, având ca unitate monetară francul francez

 - circulaţia liberă a monedelor naţionale la cursuri fixe stabilite în raport cu moneda

franceză

 - standarde unitare pentru monedele naţionale (greutate, titlu, cursul monedelor de

aur şi argint)

Etape premergătoare:
 
Conferinţa Monetară Internaţională de la Genova,1922:
- a propus adoptarea etalonului aur-devize în cadrul sistemelor
monetare naţionale - pas important în direcţia uniformizării
mecanismelor monetare
 
Blocurile monetare (blocul lirei sterline, al francului francez, al
dolarului american):
Caracteristici principale:
- stabilirea unui raport de valoare între moneda cheie şi monedele
satelit
- convertibilitatea totală între cele două categorii de monede
- păstrarea şi administrarea rezervelor monetare de către banca
emitentă a monedei cheie
- reglementarea relaţiilor monetare ale statelor membre în raport cu
statele din afara blocului
- au urmărit, în principal, promovarea şi apărarea intereselor unui
grup restrâns de state

3.2. Sistemul monetar internaţional de la Bretton-Woods

3.2.1. Scop, obiective şi principii de funcţionare

Scop:

- stabilirea de reguli pentru funcţionarea viitorului sistem monetar internaţional

- instaurarea unui regim de schimb în măsură să evite dezordinele monetare

- crearea unui organism internaţional menit să supravegheze respectarea normelor de conduită

monetară (FMI)

Obiective:

 susţinerea creşterii comerţului internaţional, adezvoltării economice şi a ocupării forţei de

muncă

 promovarea cooperării monetare internaţionale, prin mecanisme de consultare şi colaborare

în problemele monetare internaţionale
  promovarea stabilităţii cursurilor de schimb şi evitarea deprecierilor competitive

 eliminarea restricţiilor din schimburile internaţionale

 asigurarea de asistenţă financiară ţărilor membre în vederea reducerii şi înlăturării

dezechilibrelor balanţelor de plăţi externe (BIRD)

Principii de funcţionare:
a) alegerea etalonului monetar
b) stabilitatea parităţilor şi a cursurilor de schimb
c) convertibilitatea monedelor
d) constituirea de rezerve monetare oficiale
e) echilibrarea balanţelor de plăţi externe ale ţărilor membre

3.2.2. Evoluția sistemului monetar internaţional de la Bretton-Woods

a) Etalonul monetar
- etalonul aur-devize (etalonul aur-dolar SUA)
- dolarul SUA = convertibil în aur la extern
- raportul de valoare dolar/aur = 35 dolari/uncia aur (1 uncie =
31,1035 grame de aur; valoarea paritară a dolarului = 0,888671 g
de aur)
 
b) Stabilitatea parităţilor şi a cursurilor de schimb
- se instituie un sistem de cursuri fixe cu abateri de la paritate de ±
1%
- fiecare ţară membră a FMI era obligată să declare paritatea
monedei sale în aur sau în dolari şi să supravegheze evoluţia
cursului de piaţă
- menţinerea cursului de piaţă în cadrul marjei de ± 1% prin
intervenţii ale băncilor centrale naționale pe piaţa valutară
(vânzări/cumpărări de valută)
- posibilitatea de ajustare a parităţilor (prin devalorizare sau
revalorizare), însă numai în scopul corectării unui dezechilibru
fundamental în economia unei ţări şi cu aprobarea modificării
respective de către FMI
 
c) Convertibilitatea monedelor:
- dolarul american = etalon, monedă de rezervă şi de plată la nivel
internațional
- convertibilitatea oficială în aur a dolarului american
- convertibilitatea indirectă în aur a monedelor naţionale ale celorlalte
ţări membre ale FMI
 
d) Constituirea de rezerve monetare oficiale
- obligaţia băncilor centrale ale ţărilor membre FMI de a-și
constitui rezerve monetare în $
Scop:
 asigurarea stabilităţii cursului valutar în cadrul marjei de ± 1%
 convertirea în aur a creanțelor deținute de băncile centrale
 efectuarea de plăți internaționale
e) Echilibrarea balanţelor de plăţi
- Obligaţia țărilor membre FMI de a asigura menţinerea echilibrului
balanţelor de plăţi externe
Alternative în caz de deficit:
- devalorizarea monedei (cu aprobarea FMI) - excepţie: SUA
- asistenţă financiară (BIRD)
 
a) Perioada 1944- anii 1960
Efecte pozitive:
- contribuții la dezvoltarea economiei mondiale și a schimburilor
economice internaţionale
- stabilitatea cursurilor de schimb
- creșterea volumului de lichidităţi internaţionale - dolarul $ =„as
good as gold”
- sprijin pentru unele ţări membre în corectarea dezechilibrelor
temporare ale balanţei de plăţi externe în baza creditelor acordate
de FMI și BIRD
a) Perioada de după anii 1960 – criză structurală  
Cauze:
- deficitul enorm al balanţei de plăţi americane
- dimensiunea ridicată a creanțelor în $ deţinute de băncile centrale,
mai mari decât valoarea stocului de aur deţinut de S.U.A.
- scăderea rezervelor de aur ale S.U.A.
Consecințe:
- slăbirea încrederii în moneda americană și teama cu privire la
posibilitatea devalorizării ei
Încercări de soluționare:
1960 – înființarea Cartelului Aurului (Gold Pool) -Anglia, R.F.
Germania, Franţa, Elveţia, Olanda şi Italia
Efecte:
Divizarea pieţei aurului:
 o piaţă oficială a aurului, rezervată intervenţiilor băncilor
centrale la preţul oficial de 35$/uncia
 o piaţă liberă a aurului, pe care operau particularii la preţul
format liber pe piaţă, prin confruntarea cererii cu oferta

a) Perioada de după anii 1960 – criză structurală

Criza:
 1969
- crearea Drepturilor Specialede Tragere (DST) - completarea
rezervelor internaţionale
 1971
- suspendarea convertibilității în aur a $ - abandonarea etalonului
aur-devize
- lărgirea marjei de fluctuaţie faţă de $ de la ± 1% la ± 2,25%
- prima devalorizare oficială a $
 1973
- a doua devalorizare a $
- abandonarea cursurilor fixe și trecerea la cursurile flotante
 1973-1974
- imposibilitatea supravegherii echilibrului balanţelor de plăţi
Poziţia privilegiată a SUA
 
- finanţarea deficitului balanţei de plăţi externe prin simpla emisiune
de monedă
- lipsa obligaţiei de a susţine cursul $
- plasarea de către băncile centrale naţionale a rezervelor de $
deținute la băncile comerciale americane – avantajul creditării
ieftine a economiei

3.3.1. Funcţionarea sistemului monetar

internaţional actual
Proiecte de reformă:
1974:
 creşterea rolului FMI în calitate de organism de supraveghere
şisprijinire a sistemului monetar internaţional
 elaborarea unor proceduri mai eficiente de ajustare a balanţelor
de plăţi externe ale ţărilor membre
 ridicarea DST la rangul de instrument principal de rezervă,
concomitent cu reducerea rolului aurului şi a valutelor de rezervă
în această funcţie
1976: – crearea SMI actual:
 demonetizarea aurului
 libertatea alegerii regimului de schimb de către fiecare ţară
membră a FMI
 modificarea statutului FMI astfel încât să permită creşterea
rolului DST
1978: renunțarea la definirea unității monetare în aur
2002:- apariția monedei euro – sistem tripolar asimetric (YES):
 dolarul american
 euro
 yenul japonez
Necesitatea întăririi cooperării internaţionale în domeniul monetar

3.3.2. Drepturile Speciale de Tragere

1969:- primul amendament al statutului FMI - apariția DST

DST:
 monedă de cont emisă de FMI
  alocare gratuită, în funcţie de mărimea cotei de participare la
FMI
Evoluții:
 1969-1974: 1DST=1USD = 0,888671g aur fin
 1974-1981: coș de valute - 16 monede
 1981: coș de valute - 5 monede (dolarul american, marca
germană, francul francez, lira sterlină şi yenul japonez)
 1999: coș de valute - 4 monede: dolarul american, euro, yenul
japonez şi lira sterlină
 2016: coş de valute - 5 monede: dolarul american, euro, yenul
japonez, lira sterlină, CHY (yuan)

Funcţii:
- etalon monetar internaţional - prin DST se pot exprima parităţile şi
cursurile valutare
- instrument de credit - DST = mijloc de procurare de valută
convertibilă de la o ţară membră a FMI
- instrument de rezervă - DST = activ de rezervă, figurează în
structura rezervelor internaţionale ale ţărilor, alături de rezervele de
valută şi aur
- mijloc de plată - operaţiuni între FMI şi ţările membre (plata de
dobânzi şi comisioane datorate FMI)

Determinarea valorii unui DST în dolari americani - etape:

 
a) stabilirea ponderii fiecărei monede în cadrul coşului valutar
b) stabilirea de sume fixe din fiecare monedă a coşului - pe baza
ponderii monedei în coş și a ratei medii de schimb dintre monedele
care fac parte din coș
c) stabilirea valorii zilnice a DST - însumarea echivalentelor în
dolari americani ale sumelor fixe aferente monedelor din coş - pe
baza cursului de schimb zilnic în raport cu dolarul american
 
- ponderea monedelor în coşul valutar și sumele fixe se revizuiesc din
5 în 5 ani

Avantaje:
- grad de stabilitate mult mai ridicat comparativ cu cel al monedelor
naţionale
- emisiunea lor nu conduce la apariţia deficitelor balanţelor de plăţi
externe
- sunt alocate în mod gratuit de către FMI - nu au loc imobilizări de
active monetare comparativ cu alte tipuri de rezerve (aur, valute)
 
Inconveniente:
- nu îndeplinesc toate funcţiile unei monede internaţionale (mijloc de
plată)
- circulă doar între autorităţile monetare (FMI, BM, băncile centrale)
- repartizarea alocărilor de DST - în funcţie de cota de participare a
fiecărei ţări la FMI (avantaj pentru ţările dezvoltate)

3.4. Moneda în relaţiile economice internaţionale

Valoare paritară = valoarea oficială a unei unităţi monetare

naţionale stabilită prin lege - serveşte la stabilirea parităţii
Paritate monetară = raportul de valoare dintre două monede, stabilit
pe baza valorilor paritare ale acestora
Forme:
a) paritate metalică (paritate-aur) - determinată ca raport de valoare
între două monede, pe baza conţinutului lor în aur
b) paritate valutară = raportul de valoare dintre două monede, în
funcţie de valoarea lor oficială exprimată în raport cu o terţă valută
luată ca bază de calcul
c) paritate DST = raportul de valoare dintre două monede, în funcţie
de valoarea lor paritară exprimată în raport cu DST
 
devalorizare = reducerea valorii paritare a unei monede
- stimulează exportul, descurajează importul
revalorizare = majorarea valorii paritare a unei monede
- scumpeşte exportul, ieftineşte importul

Cursul valutar (curs de schimb, rată de schimb) = raportul de

valoare real (pe piaţă) dintre două monede sau preţul efectiv al
unei unităţi sau a 100 de unităţi monetare ale unei ţări, exprimat în
moneda altei ţări 
Clasificări: 
a) După modul de formare:
■ curs valutar oficial
■ curs valutar de piaţă
b) După modul de variaţie:
■ cursuri fixe
■ cursuri fluctuante
■ cursuri flotante
Mecanisme de formare a cursurilor de schimb:
■ etalonul aur-clasic - mecanismul „punctelor aur”(golden points)
■ Bretton-Woods – intervenţia băncilor centrale
 
Flotarea cursurilor valutare:
- flotare concertată
- flotare neconcertată
- flotare pură („curată”)
- flotare impură („murdară”)
 
Deprecierea și reprecierea – factori de influențare a balanței de plăți
externe
 
Cotarea monedelor
a) cotarea directă (incertă)
b) cotarea indirectă (certă)
 
Arbitraj valutar – act de vânzare-cumpărare simultană de valută pe
pieţele valutare
Scop:
- protejare împotriva fluctuaţiei cursurilor
- obţinerea de câştiguri din diferențele de curs

 EXPORTATORUL INCASEAZA MEREU

1) Importator – PLATESTE!!!!!!!!!! – in devize(valuta) in functie de evolutia curs schimb

- in aur

Import – este din Fr – mon. Nat FRF, valuta = DEM – poate sa plateasca in Au sau in devize (100000
DEM)

Exp – este din Germ

T0: 1 DEM = 4 FRF

T1: 1 DEM = 6 FRF

Punct superior Au T1: 1 DEM = 6 FRF

(iesire Au din FR)

T0: 1 DEM = 4 FRF

T1: 1 DEM = 2 FRF

Punct inferior Au

(intrare Au in FR)

2) Exp – INCASEAZA!!!!!!!! – in devize in functie de c val dintre cele 2 mon

- in Au

Imp – este din Germ

Exp – este din Fr - mon nat = FRF, valuta = DEM poate sa solicite incasarea contr. In aur sau in devize
(100000 DEM)

T0: 1 DEM = 4 FRF

T1: 1 DEM = 2 FRF

BW – curs fixe

Cf USD/DEM = 0.888671 gr Au/ USD / 0.222168 gr Au/DEM = 4 DEM/USD

Cf 1 USD = 4 DEM

1 USD = 0.888671 gr Au

1 DEM = 0.222168 gr Au
+/- 1% fata de Cf

Lim superioara = Cf + Cf x 1% = 4 DEM/USD + 4 DEM/USD x 0.01 = 4.04 DEM/USD

1 USD = 4.04 DEM

Lim inferioara = Cf – Cf x 1% = 4 DEM/USD - 4 DEM/USD x 0.01 = 3.96 DEM/USD

1 USD = 3.96 DEM

Lim superioara t1: 1 USD = 4.04 DEM

Bc Germ este OBLIGATA sa intervina pe piata val pentru a restabili c val. La mom t1 dam mai multe
marci pe 1 USD fata de mom t0. Implica faptul ca pe piata sunt mai multe marci decat USD. Adica, Bc
Germ trebuie sa retraga marcile de pe piata, avand la dispozitie USD. Adica, Bc. Germ era obligata in
t1 sa cumpere marci si sa vanda USD.

Cf t0: 1 USD = 4 DEM

LIm inferioara t1: 1 USD = 3.96 DEM

Bc Germ este OBLIGATA sa intervina pe p val pentru a restabili c val. La mom t1 dam mai putine
marci pe 1 USD comparativ cu t0. Acest lucru se datoreaza faptului ca marca este mai rara. Atunci, Bc
Germ este obligata sa injecteze marci pe piata val. Asadara, Bc Germ era obligata sa vanda marci
contra USD (sa cumpere USD de pe piata).

1.

T0: 1 USD = 0.888671 gr Au

T1: 1 USD = 0.818513 gr Au

USD s-a devalorizat

Gdv USD = (Ca0-Ca1)/Ca0 = (0.888671 grAu/USD – 0.818513 gr AU/USD) / 0.888671 gr Au/USD x 100
= 7.89 %

USD s-a devaloriz in mom T1 cu 7.89% fata de mom t0

Gr reval AU

Grv Au = (Ca0-Ca1)/Ca1 = (0.888671 grAu/USD – 0.818513 gr AU/USD) / 0.818513 gr Au/USD x 100 =

8.57%

Au s-a revalorizat cu 8.57% fata USD

2.

T0: 1 GBP = 2.48828 gr Au

T1: 1 GBP = 2.13281 gr Au

1 USD = 0.888671 gr Au

Cp GBP/USD=?

Cp0 GBP/USD = C0 GBP/C USD = 2.48828 gr Aur/GBP / 0.888671 gr AU/USD = 2.8 USD/GBP

Cp0: 1 GBP = 2.8 USD

Cp1 GBP/USD = C1 GBP/C USD = 2.13281 gr Aur/GBP / 0.888671 gr AU/USD = 2.39USD/GBP

Cp1: 1 GBP = 2.39 USD

USD s-a reval, GBP s-a deval

Gdv GBP = (C0-C1)/C0 x100 = (2.8USD/GBP-2.39USD/GBP)/ 2.8USD/GBP x 100 = 14.64%

GBP s-a deval cu 14.64% in t1 fata de t0

GrvUSD = (C0-C1)/C1 x 100 =(2.8USD/GBP-2.39USD/GBP)/ 2.39USD/GBP x 100 = 17.15%

USD s-a reval cu 17.15% fata de GBP

1. In romania, utilizarea oficiala a banilor de socoteala, fara existenta materiala a leului a
insemnat faptul ca:
a. Veniturile si cheltuielile statului se incasau si se efectuau in lei, leul fiind impartit
in 40 de parale
b. Era o unitate imaginara
c. Veniturile si cheltuielile statului se incasau si efectuau in monede straine aflate in
circulatie

2. Reducerea valorii paritare a unei monede:

a. Se numeste revalorizare
b. Stimuleaza exportul, franeaza importul si contribuie la reducerea deficitului
balantei de plati
c. Se numeste devalorizare

3. Emisiunea banilor de hartie presupune urmatoarele dezavantaje:

a. Este emisiune elastica
b. Generatoare de inflatie
c. Prin emisiuni excesive poate conduce la cresterea puterii de cumparare a banilor
d. Prin emisiuni excesive poate conduce la scaderea puterii de cumparare a banilor

4. Sistemul monetar instituit in Romania in 1887 a fost:

a. Sistem monetar bazat pe etalonul aur-moneda
b. Istem monetar bimetalist
c. Sistem monetar bazat pe etalonul aur- devize
d. Sistem monetar bazat pe etalonul devize

5. Functia de masura a valorii presupune:

a. Evaluarea si dimensionarea bunurilor si serviciilor
b. Acceptarea de catre comunitate ca mijloc de schimb in tranzactii
c. Separarea in timp a cumpararii de vanzare
d. Masurarea si compararea preturilor marfurilor si serviciilor in timp si spatiu

6. Baterea libera doar pentru monedele de aur a fost o caracteristica a bimetalismului:

a. Paralel
b. Integral
c. Partial

7. Trocul inseamna:
a. Schimbul indirect de bunuri
 b. Permiterea separarii in timp a actului de vanzare de cel de cumparare, facand
posibila realizarea tranzactiei fara dubla coincidenta a dorintelor
c. Schimbul direct de bunuri
d. Dubla coincienta a dorintelor sau nevoilor

8. Schimbul prin intermediul monedei inseamna:

a. Schimbul indirect de bunuri
b. Permiterea separarii in timp a actului de vanzare de cel de cumparare, facand
posibila realizarea tranzactiei fara dubla coincidenta a dorintelor
c. Schimbul direct de bunuri
d. Dubla coincienta a dorintelor sau nevoilor

9. Punctul inferior al aurului reprezinta:

a. Punctul in care importatorul solicita plata datoriei in aur si nu in devize (al carora curs
a crescut)
b. Punctul in care importatorul solicita plata datoriei in aur si nu in devize (al carora curs
a scazut)
c. Punctul in care exportatorul solicita incasarea creantei in devize (al carora curs a
crescut) si nu in aur
d. Punctul in care exportatorul solicita incasarea creantei in aur si nu in devize (al carora
curs a scazut)

10. Legea gresham implica faptul ca:

a. Moneda rea scoate din circulatie moneda buna
b. Moneda din metal mai putin pretios era retrasa din circulatie, ramanand sa
indeplineasca functiile monetare moneda din metal mai pretios
c. Moneda din metal mai pretios era retrasa din circulatie, ramanand sa indeplineasca
functiile monetare moneda din metal mai putin pretios
d. Moneda subevaluata juridic era retrasa din circulatie, ramanand sa indeplineasca
functiile monetare moneda supraevaluata juridic
e. Moneda supraevaluat juridic era retrasa din circulatie, ramanand sa indeplineasca
functiile monetare moneda subevaluata juridic

11. Moneda a aparut, la inceputurile sale, ca rezultat al:

a. Unui proces subectiv
b. Instituirii de catre monarha a unei institutii care sa fie general acceptate in schimb
c. Unul proces obiectiv
d. Ca sa reduca costurile de tranzactie

12. Avantajele etalonului aur-devize sunt:

 a. Stabilirea acestui sistem
b. Adaptarea elastica a masei in economie la cerintele acesteia
c. Crearea unei dependente a statelor emergente de sistemele banesti ale tarilor
dezvoltate

13. Mecanismul cursurilor fixe instituite prin Acordul de la Bretton Woods a presupus
NICI UNA
a. Daca cursul de schimb crestea cu mai mult de 1% fata de cel fix, banca centrala era
obligata sa intervina pe piata prin vanzarea de dolari si cumpararea de moneda
nationala (injectie de moneda nationala)
b. Daca cursul de schimb crestea cu mai mult de 1% fata de cel fix, banca centrala putea
sa intervina pe piata prin vanzarea de dolari si cumpararea de moneda nationala
(injectie de moneda nationala)
c. Daca cursul de schimb crestea cu mai mult de 1% fata de cel fix, banca centrala putea
sa intervina pe piata prin vanzarea de dolari si cumpararea de moneda nationala
(retragerea de moneda nationala)

14. Dintre reglementarile curprinse in articolele legii de la 1880, se regasesc:

a. Banca urma sa aiba un capital social integral de stat
b. Unitatea monetara lua denumirea de leu si era definita printr-un continut de 5 grame
de argint
c. Acordarea bancii monopolul baterii monedelor de metal pretios
d. Stabilirea unui nivel maxim al dobanzilor percepute pentru credite de 7%
e. Declararea ca mijloace de piata legala a monedelor din uniunea latina
15. Relatiile moneda credit care presupun emisiune de moneda sunt:
a. Relatia moneda credit pe linia creditului public
b. Relatia moneda credit pe linia creditului bancar
c. Relatia moneda credit pe linia creditului comercial

16. Daca cursul de schimb scadea cu mai mult de 1% fata de cursl fix in cadrul mecanismul
cursurilor fixe instituite prin Acordul de la Bretton Woods, atunci:
a. Banca centrala era obligata sa intervina pe piata prin vanzare de dolari si cumparare de
moneda nationala (injectie monetara de moneda nationala)
b. Banca centrala era obligata sa intervina pe piata prin vanzare de dolari si cumparare de
moneda nationala (retragere de moneda nationala)
c. Banca centrala era obligata sa intervina pe piata prin cumpararea de dolari si vanzarea
de moneda nationala (retragerea de moneda nationala)
 d. Banca centrala era obligata sa intervina pe piata prin cumpararea de dolari si vanzarea
de moneda nationala (injectie de moneda nationala)

17. Devalorizea unei monede:

a. Contribuie la eliminarea deficitului balantei de plati externe
b. Contribuie la sporirea deficitului balantei de plati externe
c. Exprima cresterea valorii paritare a monedei respective
d. Eprima cresterea puterii de cumparare a monedei respective

18. Functia de mijloc de schimb a banilor are in vedere:

a. Pentru realizarea tranzactiei este necesara dubla coincidenta a nevoilor
b. Un mare consum de timp in comparatie cu trocul
c. Schimb direct de bunuri fara utilizarea banilor
d. Separarea in timp a cumpararii de vanzare

19. Sistemele monetare din antichitate si evul mediu nu s-au caracterizat prin urmatoarele
trasaturi
a. Deteriorare
b. Lipsa de unitate a circulatiei monetare la nivelul unei tari
c. Faramitare
d. Centalizarea baterii monedelor

20. In ce an se propune redactarea unui proiect de lege monetara care prevede baterea unei
monede nationale (romanatul)?
a.1860
b. 1864
c. 1867
d.1880

Cap. 5. Integrarea monetară europeană

Începuturile procesului de integrare europeană:

 18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris:

 Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)

 25 martie 1957: Tratatele de la Roma:

 Comunitatea Economică Europeană (Piața Comună)

 Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EUROATOM)

 5.1. Mecanismul şarpelui monetar

Acordurile de la Bretton Woods (1944): ± 1 % faţă de paritatea $

 Acordul Monetar European (1958): reducerea de la ± 1% la ± 0,75%

 Acordul de la Washington (1971): ± 2,25 % faţă de paritatea $

 „Șarpele monetar” (1972):

 a) „şarpele în tunel” (1972-1973)

b) „şarpele în afara tunelului” (1973-1979)

a) „şarpele în tunel” – flotare concertată

 ■ ± 2,25% faţă de paritatea$ = „tunelul” (bandă de fluctuaţie de 4,5%)

■ ± 1,125% faţă de paritatea monedelor europene = „şarpele” (bandă de fluctuaţie de 2,25%)

- obligaţia băncilor centrale de a interveni în dolari la limitele tunelului şi în una dintre monedele
comunitare, după caz, la limitele şarpelui

Cursul plafon faţă de t3

dolar
Curs FRF/USD
2,25% 2,25%
Paritate
a
2,25%
Curs DEM/USD

t1 t2 Cursul prag faţă de

dolar
 La momentul t1, între FRF şi DEM ecartul este maxim şi este necesară intervenţia băncilor
centrale; Banca Franţei şi Bundesbank intervin pe piaţă şi vând mărci, respectiv cumpără
franci.
 La momentul t2, marca s-a apreciat faţa de dolar, atingând pragul care necesită intervenţia
Bundesbank, care trebuie să cumpere dolari (contra mărci).
 La momentul t3, francul s-a depreciat la nivelul maxim admis faţă de dolar şi Banca Franţei
trebuie să intervină pe piaţa valutară prin vânzare de dolari (contra franci).

Inconveniente:

- nevoia băncilor centrale de a deține rezerve în $ și în monedele tuturor celorlalte ţări membre ale
mecanismului şarpelui monetar

 
Soluția:

- facilităţi de credit (swap) pe termen foarte scurt între băncile centrale

1973: Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM)

b) „şarpele în afara tunelului”

 1973: Conferinţa Monetară de la Paris

 trecerea la cursurile flotante

 renunţarea la obligativitatea susţinerii cursului monedelor naţionale faţă de $

Caracteristici:

 „revizuiri” ale parităţilor oficiale (devalorizări şi revalorizări)

 retragerea unor monede naţionale din sistem

5.2. Sistemul Monetar European

5.2.1. Mecanismul de funcţionare a Sistemului Monetar European

1978: Rezoluţia Consiliului European de la Bruxelles 

1979 (13 martie): Sistemul Monetar European

„Șarpele monetar” versus SME

Asemănări:

■ obiectiv identic: crearea unei zone de stabilitate monetară

■ obligaţii similare asumate de statele membre: menţinerea unui sistem de cursuri fixe, prin
intervenţia pe piaţă a băncilor centrale

Deosebiri:

■ participarea doar a statelor membre SME

■ apariţia ECU - rol central

■ instituirea unui indicator de divergenţă care declanşează intervenţia automată a băncilor centrale
■ instituţionalizarea şi perfecţionarea sprijinului destinat intervenţiei băncilor centrale pe piaţă

■ marja de fluctuaţie de ± 2,25% a fost completată de o marjă de fluctuaţie extinsă, de ± 6%

5.2.1. Mecanismul de funcționare a Sistemului Monetar European

Componente:

1. moneda comună - ECU

2. mecanism de cursuri fixe

3. componenta instituţională - Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM)

1. moneda comună - ECU (coş valutar)

 Participarea fiecărei monede în cosul ECU – în funcție de:

 ■ importanţa relativă a PIB-ului fiecărei ţări participante

■ ponderea ţării în comerţul intracomunitar

■ participarea fiecărei bănci centrale la mecanismul de sprijin pe termen scurt prevăzut în cadrul
FECOM

ECU = punct central al MRS

 ■ curs central = curs-pivot faţă de ECU

■ cursurile-pivot bilaterale

■ marja de fluctuaţie autorizată: ± 2,25% față de cursul-pivot bilateral

Excepție: facilități pentru anumite țări marjă lărgită de ± 6%

Cursuri centrale faţă de ECU :

1 ECU = 133,631 ESP
1 ECU = 2,05586 DEM
Curs pivot bilateral:
133,631 ESP/ECU
 65 ESP/DEM
2,05586 DEM/ECU
Banda de fluctuaţie:
65 ESP/DEM (1+6%) = 68,9 ESP/DEM
65 ESP/DEM (1-6%) = 61,1 ESP/DEM
2. Mecanismul de cursuri fixe

 Tipuri de intervenţii ale băncilor centrale:

 1. intervenţii marginale, obligatorii

 2. Intervenţii intramarginale, facultative, realizate unilateral de către o singură bancă

centrală

 Indicatorul de divergenţă: 75% din divergenţa maximă

 3. Componenta instituţională (FECOM)

 Mecanism de creditare pentru susţinerea intervenţiilor băncilor centrale pe piaţa valutară

 Tipuri de finanţări:

a) finanţări pe termen foarte scurt (până la 75 de zile)

b) finanţări pe termen scurt (până la 3 luni)

c) finanţări pe termen mediu (credite pe termene de 2-3 ani, între guverne)

5.2.2. Evoluţia şi criza Sistemul Monetar European

Anii 1990 - reunificarea germană (tensiuni în cadrul SME)

 Efecte:

- pozitive (reducerea substanţială a inflaţiei)

- negative (ieşirea unor monede din SME, devalorizări)

Soluție: lărgirea temporară a marjei de fluctuaţie de la ± 2,25% la ± 15%

(ulterior permanentizată)

5.2.3. Sistemul Monetar European după apariţia euro

1 ianuarie 1999: SME II (poate fi adoptat în mod voluntar de către orice ţară UE care nu este membră
a zonei euro)

- marja de fluctuaţie admisă (faţă de euro) = ± 15%

 5.3. Moneda unică, euro

 4.3.1. Crearea uniunii economice şi monetare

 1989: Planul Delors

 Tratatul de la Maastricht: etapele integrării monetare

 a) prima etapă (până la 1 ianuarie 1994)

- întărirea uniunii economice prin măsuri de desăvârşire a pieţei unice interne

- dezvoltarea coordonării politicilor economice

- extinderea la toate monedele ţărilor comunitare a mecanismului SME şi lărgirea rolului ECU

- negocierea şi aprobarea Tratatului Uniunii Europene

5.3.1. Crearea uniunii economice şi monetare

 b) a doua etapă (1 ianuarie 1994 - 31 decembrie 1996)

- Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt - Banca Centrală Europeană (1 iunie 1998)

 Criterii de convergenţă:

■ latura monetară

- rata inflaţiei (1,5%)

- rata dobânzii pe termen lung (2%)

- participarea la mecanismul de cursuri fixe al SME cu cel puțin 2 ani înainte de intrarea în uniune

■ finanţele publice

- deficitul bugetar (max. 3% din PIB)

- datoria publică (max. 60% din PIB)

Alt criteriu: independenţa băncilor centrale naţionale faţă de guverne, interzicerea finanţării
monetare a deficitului bugetar

b) a treia etapă (1 ianuarie 1997 - 31 decembrie 1998) – decalată cu 2 ani

(1 ianuarie 1999 - ...)

 
 5.3.2. Trecerea de la ECU la euro

1995: Consiliul European de la Madrid - renunţarea la numele de ECU şi adoptarea numelui

euro

 1998 (mai):

- selectarea ţărilor în funcție de criteriile de convergenţă

- 11 ţări (Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,
Portugalia, Spania)

- Grecia - 1 ianuarie 2001

- 3 ţări renunță (Danemarca, Marea Britanie şi Suedia)

 1998 (iunie): IME - Banca Centrală Europeană

 1 ian. 1999 – 31 dec. 2001, euro = monedă de cont

- cursuri de schimb fixe irevocabile dintre monedele naţionale ale ţărilor membre ale UEM şi
euro

- extinderea folosirii euro pe pieţele financiare şi pieţele valutare

 1 ianuarie 2002 - 28 februarie 2002 – apariţia bancnotelor şi monedelor euro şi retragerea

din circulație a banilor naţionali

Extinderea zonei euro – 19 țări

 2007: Slovenia

 2008: Cipru, Malta

 2009: Slovacia

 2011: Estonia

 2014: Letonia

 2015: Lituania
 5.3.3. Avantaje şi dezavantaje ale monedei unice
 Avantaje economice directe:

 1. Eliminarea riscului valutar în cadrul schimburilor comerciale dintre ţările din zona euro

 2. Reducerea costurilor valutare

 3. Transparenţa preţurilor

Avantaje economice indirecte:

 1. reducerea ratelor dobânzilor

 2. stimularea (continuării) reformelor structurale

 3. încurajarea creşterii economice

 4. dobândirea statutului de monedă internaţională

Critici:

- reglementările privitoare la UEM şi la moneda unică adoptate la Maastricht sunt nerealiste

(rezultatul unei conjuncturi economice şi financiar-valutare favorabile)

- criteriile de convergenţă din Tratatul de la Maastricht asigură premisele unei inflaţii

scăzute, dar determină şi o creştere economică redusă (limitarea deficitului bugetar)

- pierderea autonomiei politicii monetare şi valutare

- creşterea preţurilor

- existenţa unei uniuni monetare fără o uniune bugetară

Avantajele şi dezavantajele intrării în zona euro trebuie avute în vedere şi analizate pentru
cazul fiecărei ţări în parte

6.1. Definirea creditului

Concepţii privind fundamentele definirii creditului:  

 creditul ca încredere

 creditul ca formă a relaţiilor de schimb

 creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire

 Creditul ca încredere: principalul conţinut al creditului = încrederea

 creditul nu este o categorie subiectivă, psihologică şi nu poate fi redus la încrederea

creditorului faţă de debitor

 nu trebuie să se confunde încrederea cu conţinutul economic al creditului, care are caracter

obiectiv (Victor Slăvescu - „Monedă, credit, schimb”, 1932)

Creditul ca schimb: creditul = ca formă particulară a schimbului

 schimbul de mărfuri are ca mobil valoarea de întrebuinţare

 scopul creditului nu este înlocuirea unei valori de întrebuinţare cu alta, ci mărimea valorii

Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire:

 conţinutul economic specific al creditului = transferul (temporar) unei părţi din produsul
social de la unii participanţi la circuitul economic către alţi participanţi la acest circuit

 creditul = componentă a relaţiilor de repartiţie

 creditul = expresie a relaţiilor de redistribuire a disponibilităţilor băneşti latente existente în

economie de la agenţii excedentari spre cei deficitari prin înlocuirea monedei temporar
pasive cu monedă activă

6.2. Trăsăturile şi funcţiile creditului

Trăsăturile creditului:

 separarea proprietăţii asupra capitalului de împrumut de folosirea lui

 perceperea de dobândă, ca „chirie” a folosirii creditului

 rambursarea creditului la scadenţă

 participarea creditului la finanţarea debitorilor, alături de alte instrumente de finanţare

a. Separarea proprietăţii asupra capitalului de împrumut de folosirea lui

băncile = intermediari financiari specifici

b. Plata dobânzii pentru utilizarea capitalului de împrumut

dobânzile bancare:

 debitoare (active) – venit

 creditoare (pasive) – cost

  influenţă asupra volumului creditelor şi a evoluţiei indicatorilor economico-financiari

c. Rambursarea creditelor la scadenţă

 creditul = finanţare cu caracter temporar

 corelarea scandețelor cu durata ciclului de exploatare (aprovizionare – producţie –

desfacere)

 garanţii

- personale

- reale (gaj/ipotecă)

- prin evoluţia situaţiei financiare a debitorului

d. Participarea creditului la finanţarea debitorilor, alături de alte instrumente de finanţare

Finanţare:

 indirectă/intermediată (creditul bancar)

 directă/dezintermediată (piaţa de capital)

Funcţiile creditului: 

 mobilizarea, ameliorarea calitativă a disponibilităţilor băneşti şi redistribuire

 emisiune monetară

 reflectare şi stimulare a eficienţei în activitatea agenţilor economici

Legea obiectivă a raportului invers dintre eficienţa în activitatea economică şi necesarul de

fonduri

Creditul:= seismograf al eficienţei economice / instrument de stimulare a activităţilor

eficiente (corelația rata dobânzii-rata rentabilității economice – efect de levier financiar pozitiv)

Efecte favorabile:

- sporirea puterii productive a întreprinderilor prin redistribuirea capitalului

- concentrarea capitalului

- reducerea cheltuielilor pe care le presupune circulaţia monetară

- adaptarea elastică a masei de bani în circulaţie la necesarul economiei

 
Riscuri:

- abuzul de credit (supracreditarea economiei – inflaţie)

- afectarea lichidității bancare

Cauze:

- fenomene economice individuale (insolvabilitatea debitorilor, lipsa de promptitudine în

rambursarea creditelor, deţinerea de către bănci a unor informaţii inexacte privind debitorii, reaua-
credinţă)

- stare economică conjuncturală (continuarea creditării în condiţiile în care producţia este

excesivă, crizele economice, convulsiile politice etc.)

Căi de contracarare:

- informarea corectă cu privire la situaţia patrimonială şi financiară a debitorilor, natura

operaţiunilor economice

- cunoaşterea reputaţiei morale a debitorilor, a bonităţii lor, evaluarea corectă a evoluţiei lor
viitoare

- constituirea unor garanţii reale acoperitoare

- constituirea de rezerve şi provizioane

- intervenția băncilor de emisiune - asigurarea lichidităţii bancare

6.3. Formele creditului

Criterii de clasificare: 

 a) natura economică şi participanţi

 b) destinaţia dată creditului

 c) natura garanţiilor ce servesc ca acoperire

 d) termenul la care trebuie rambursat

 e) fermitatea scadenţei

 f) modul de stingere a obligaţiilor de plată

 a) Natura economică şi participanţi 

 creditul comercial

 creditul bancar

 creditul de consum

 creditul public

 creditul ipotecar

1. Creditul comercial = vânzarea de mărfuri cu plata amânată:

 producători – comercianți

 producători – producători

 comercianți en-gros – comercianți en-detail

Avantaje:

 producători (fluidizarea activității de producţie/desfacere)

 cumpărători (primirea mărfurilor în lipsa mijloacele de plată necesare)

Limite:

 mărimea capitalului disponibil al producătorului

 mărimea creditului-furnizor

 regularitatea încasării contravalorii mărfurilor vândute anterior pe credit

 destinaţia creditului

Forme:

 creditul de vânzător (credit-furnizori / credit-clienţi)

 creditul de cumpărător

 
Motive ale amănării termenelor de plată :

 componenta tradiţională = interesele comune ale părţilor

 componenta comercială = armă de promovare a vânzărilor

 componenta financiară – implicații financiare

Operaţiunile de factoring = formă a creditului comercial

Instrumente (efecte de comerț, efecte cambiale):

 bilet la ordin – obligaţia de plată este luată de debitor

 trată (poliță) – emitentul cambiei este creditorul

Biletul la ordin (emis de debitor în favoarea creditorului).

Elemente obligatorii:

- denumirea de „bilet la ordin”

- obligaţia de plată necondiţionată („voi plăti”, „vom plăti”)

- suma de plată

- scadenţa

- „la vedere” (la prezentare)

- la o dată fixă stabilită calendaristic

- la un număr de zile de la prezentare

- la un număr de zile de la data emiterii

- locului plății

- numele beneficiarului

- locul şi data emiterii

- semnătura ordonatorului

 
Trata (polița) = ordin de plată necondiţionat dat de creditor debitorului

Participanți la circuit:

- trăgător (creditorul)

- tras (debitorul)

- beneficiar (creditorul sau o terţă persoană)

Elemente obligatorii:

- denumirea de „trată"

- ordinul de plată necondiţionat (“veţi plăti”)

- suma de plată

- numele trasului

- termenul de plată (scadenţa)

- locul plăţii

- numele beneficiarului

- data şi locul emiterii

- semnătura trăgătorului

Înscrisurile cambiale = mijloc de stingere a unei obligaţii de plată a creditorului faţă de o persoană

Gir:

 cedarea titlului de creanţă unei alte persoane

 garantarea plăţii la scadenţă, solidar cu debitorul

 depunerea semnăturii pe dosul cambiei (andosare)

Gir:

 plin

 alb

 spre încasare
  

Avalizare = eliminarea riscului de neplată la scadență (accept bancar)

După natura operaţiilor ce stau la baza emiterii lor:

 cambii comerciale

 cambii financiare

 bonuri de tezaur

Modernizarea tehnicii de creditare pe termen scurt:

 efect de mobilizare a creanţelor

 cambii extras (LCR, „lettre de change relevé”)

România: Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994

Alte titluri de credit pe termen scurt / instrumente de plată: 

 cecul

- cec de virament

- cec certificat (acceptat)

- cec barat (cec barat general, cec barat specializat)

 cecul de călătorie („traveller’s cheque”)

 cărţile de credit

2. Creditul bancar = credit sub formă bănească acordat de bănci întreprinzătorilor

Participanţi:

- un agent nefinanciar – producătorul, întreprinzătorul

- un agent financiar – banca

Modalităţi tehnice de creditare a activităţii curente a agenţilor economici:  

 creditele de trezorerie

 linia de credit simplă

 linia de credit confirmată

 linia de credit revolving

 creditele cu destinaţie specială etc.

3. Creditul de consum = vânzarea cu plata în rate a unor bunuri de consum personal de valori
mari şi folosinţă îndelungată

4. Creditul public = creditul contractat de stat prin lansarea titlurilor de împrumut

(obligaţiuni, titluri de rentă, bonuri de tezaur etc.)

Creditul obligatar – emitenți:

 statul

 autorități locale

 societăţi comerciale

Caracteristici specifice:

 modalităţi de lansare

 tipuri de obligaţiuni

- obligaţiuni cu venit fix

- obligaţiuni cu rată variabilă

- obligaţiuni indexabile

 rambursare

- anuităţi constante

- amortismente constante

- tragere la sorţi
 - la sfârşitul perioadei

4. Creditul public (obligatar)

Caracteristicile obligațiunilor: 

 valoare nominală

 curs

 preţ de emisiune

 cupon

 maturitate

 preţ de rambursare

5. Creditul ipotecar = creditul garantat cu proprietatea imobiliară

Principalul obiectiv = susţinerea dezvoltării acestei proprietăţi

Forme:  

 credit ipotecar cu dobândă variabilă

 credit ipotecar cu rambursare progresivă

 credit ipotecar inversat, purtător de anuităţi etc.

Instituţii implicate:

 băncile ipotecare

 casele de economii

 societăţile de asigurări

 băncile comerciale

b) După destinaţia dată creditului:

 credite productive

 credite neproductive
  

c) După natura garanţiilor ce servesc ca acoperire:

 credite reale

 credite personale

d) După termenul la care trebuie rambursate:

 credite pe termen

 credite fără termen

  

e) În funcţie de fermitatea scadenţei:

- credit denunţabil

- credit nedenunţabil

f) În funcţie de modul de stingere a obligaţiilor de plată:

- credite amortizabile

- credite neamortizabile

6.4. Dobânda şi scontul

Dobânda:

- formă de remunerare a creditorului de către debitor pentru folosirea capitalului de

împrumut

- „preţul” capitalului de împrumut (al valorii sale de întrebuinţare) 

- din punctul de vedere al băncii:

- dobânda bonificată

- dobânda percepută

 dobânda bonificată - dependentă de: rata inflaţiei, rata dobânzii de refinanţare, ratele
dobânzilor practicate de celelalte bănci comerciale etc.

 dobânda percepută - dependentă de: rata inflației, nivelul cheltuielilor cu operaţiunile

bancare, gradul de risc, profitul bancar, mărimea rezervelor minime obligatorii etc.
  

Mod de exprimare:

- mărime absolută

- mărime relativă

Dobânda:

a) gândirea marxistă:

 formă de redistribuire a plusvalorii, formă particulară de participare a bancherilor la însuşirea

fără plată a plusprodusului (caracter ilegitim)

 analizează limitele extreme între care se poate situa nivelul ratei dobânzii:

- limita superioară = rata mijlocie a profitului

- limita inferioară = nivelul cheltuielilor cu administrarea creditului +

profitul

b) alte concepţii:

 preţul care echilibrează cererea şi oferta de monedă

 recompensă pentru renunţarea la lichiditate pe o anumită perioadă

 primă contra riscului de insolvabilitate a debitorului sau de depreciere inflaţionistă a

monedei 

c) doctrina keynesistă:

rata dobânzii = instrument de influenţare a volumului de investiţii (de combatere a recesiunii

şi şomajului)

Scontul

-forma particulara a dobanzii care opereaza in legatura cu inscrisurile cmbiale

- una dintre principalele operatiuni active ale bancilor comerciale

- operatiune de creditare (transformarea creditului comercial in credit bancar)

- dobanda perceputa de banca comerciala

 Scontul:
= formă particulară a dobânzii care operează în legătură cu înscrisurile
cambiale
= una dintre principalele operaţiuni active ale băncilor comerciale
= operaţiune de creditare (transformarea creditului comercial în credit bancar)
= dobânda percepută de banca comercială:

V xT x P
S = , unde :
12(360) x 100

S – scontul
V – valoarea nominală a titlului de credit
T – timpul de la scontare până la scadenţă
P – procentul dobânzii sau taxa scontului privat (TSP)

Reescontare (rescontare) = vânzarea portofoliului de cambii de către băncile comerciale către banca
centrală

Taxa oficială a scontului (TOS) = rata dobânzii percepută de banca de emisiune în urma operațiunii
de reescont

Regula generală: TOS < TSP

Creditele de scont ale băncii centrale = artera principală prin care au fost puse în circulaţie
bancnotele (în țările romanice)

  Modificarea taxei oficiale a scontului = instrument de politică monetară (semnalul

creşterii sau descreşterii ratei dobânzilor în economie)

Efectul reducerii TOS :

 reducerea dobânzilor bancare

 stimularea activităților productive și a investițiilor

 diminuarea excedentului balanţei de plăţi externe (ieșirea capitalurilor autohtone și străine),

deprecierea cursului de schimb al monedei proprii)

 
Efectul creșterii TOS :

 majorarea dobânzilor bancare

 frânarea activităților productive și a investițiilor

 diminuarea deficitului balanţei de plăţi externe (atragerea de capitaluri străine, revenirea în

ţară a capitalurilor autohtone, aprecierea cursului de schimb al monedei proprii)

1. Masa monetara in sens larg:

a. Cuprinde numerarul, disponibilitatile in conturi curente la banci comerciale, cae de
economii, depozite la termen si in vederea economisirii, alte active
b. Cuprinde numerarul, disponibilitatile in conturi curente la banci comerciale, case
de economii
c. Poarta numele de moneda propriu-zisa
d. In prezent, are un caracter relativ

2. Masa monetara in sens restrans:

a. Cuprinde numerarul, disponibilitatile in conturi curente la banci comerciale,
cae de economii, depozite la termen si in vederea economisirii, alte active
b. Cuprinde numerarul, disponibilitatile in conturi curente la banci comerciale,
case de economii
c. Poarta numele de moneda propriu-zisa
d. In prezent, are un caracter relativ

3. Care din afirmatiile de mai jos sunt adevarate|

a. Numerarul cuprinde bacnotele, monedele metalice si disponibilitatile in conturi
curente la banci comerciale, case de economii
b. Titlurile financiare pe termen scurt au un grad de lichiditate scazut comparativ cu
cele pe termen mediu si lung
c. Titlurile financiare pe termen scurt (actiuni, obligatiuni) au un grad de lichiditate
mai ridicat comparativ cu cele pe termen mediu si lung (cambii, bonuri de tezaur)
d. Numerarul eeste componenta cea mai lichida a masei monetare.

4. Agregatul monetar M3 cuprinde:

a. M1+M2 +alte active (certificat de depozit, titluri de valoare emise pe termen
mediu si lung)
b. M1+M2 +alte active (certificat de depozit, titluri de valoare emise pe termen scurt)
c. M2 +alte active (certificat de depozit, titluri de valoare emise pe termen scurt)

5. Agregatul monetar cel mai lichid este reprezentat de?

a. Agregatul M1
b. Agregatul M2
c. Agregatul M3
 7.1. Apariţia şi dezvoltarea băncilor

Operaţiuni bancare: 

 păstrarea unor obiecte de valoare (temple)

 schimbul de monede şi metale preţioase, primirea de depuneri de valori spre păstrare,

acordare de credite (trapeziţii greci şi argentarii romani)

 operaţiuni de preschimbare de monedă (zarafi)

 operaţiuni de acordare de credite (cămătari)

 mijlocirea plăţilor (bănci)

Sec. XII-XVI - organizaţii bancare:

 Banca de Veneţia (1171)

 Banca de Barcelona (1341)

 Banca de San Giorgio (1407)

 Banca de Milano (1593)

Bănci autentice, moderne - crearea monedei fiduciare 

 Banca de Amsterdam (1608)

 Banca de Hamburg (1619)

 Banca de Stockholm (1650)

 Banca Angliei (1694) - piatră de hotar pentru apariţia băncilor moderne

Importanța studierii activitățíi bancare:

 băncile = intermediari financiari specifici

 accentuarea concurenţei în domeniu, evoluţiile în direcţia integrării economice şi monetare

 tranziţia de la economia planificată central la economia de piaţă

 Intermediari financiari: 

 sistemul bancar - funcţie principală: crearea de monedă

 organisme financiare specializate şi societăţi de asigurare

 trezoreria (statul) - creditor, debitor şi intermediar financiar.

Concurenţa din domeniul bancar - tendinţa universalizării operaţiunilor bancare

Sisteme bancare:

 economia de piaţă

 economia planificată central

Sisteme bancare:

 rol identic (creditare şi emisiune)

 deosebiri fundamentale :

- contextul economic

- metode utilizate

- rezultate obţinute

Băncile de emisiune

Sisteme bancare naționale - trăsături comune:

 atragerea de capitaluri băneşti disponibile şi acordarea de împrumuturi întreprinzătorilor

 mobilizarea resurselor băneşti din economie şi transformarea acestora în capital de

împrumut

 emiterea titlurilor de credit şi a bancnotelor

 operaţiuni de virament, prestări de servicii financiare pentru întreprinzători şi în stat

 Sisteme bancare naționale - structură: 

 bănci de emisiune

 bănci comerciale (de depozit)

 bănci de afaceri

 bănci specializate şi organisme de credit nebancare

După natura proprietăţii capitalului propriu:

 bănci de emisiune private (Banca Angliei, 1694)

 bănci de emisiune ale statului (Rusia, Suedia, Finlanda, Bulgaria etc.)

 bănci de emisiune cu capital mixt (SUA, Belgia, România etc.)

Funcţii:

 emisiunea de monedă necesară circulaţiei

 creditarea băncilor comerciale şi a altor bănci („bancă a băncilor”)

 gestionarea execuţiei de casă a bugetului de stat („bancă a guvernului”)

 păstrarea rezervelor de aur şi valută ale ţării şi influenţarea formării cursului de schimb al
monedei naţionale

Funcţii: emisiunea de monedă necesară circulaţiei

 reglementarea de către stat a sistemului de emisiune şi instituirea monopolului asupra

emisiunii monetare

- principiile şcolii „monetare” (legea lui Robert Peel, Anglia, 1844)

- principiile şcolii „bancare”

- separarea emisiunii monetare de rezerva în aur

Funcţii: creditarea băncilor comerciale şi a altor bănci („bancă a băncilor”)

 mecanismul scontării şi rescontării efectelor de comerț

 pe linia creditului public (operaţiunile de „open market”)

  banca de emisiune = „for monetar” (rezervele minime obligatorii, coeficienţi de lichiditate,
niveul fondurilor proprii, coeficienţi de dispersie a riscului etc.)

Funcţii: gestionarea execuţiei de casă a bugetului de stat („bancă a guvernului”)

 „casierul” statului

 creditor al statului

 administrarea datoriei publice

 plasarea de noi titluri de stat

 reprezentant al statului în cadrul acordurilor internaționale

Funcţii: păstrarea rezervelor de aur şi valută ale ţării şi influenţarea formării cursului de
schimb al monedei naţionale

 depozitara aurului monetar şi a rezervelor valutare ale statului

 centru valutar al ţării

 aplicarea politicii valutare a statului

Operaţiuni :

 operaţiuni pasive

 operaţiuni active

Operaţiunile pasive:

 constituirea capitalului propriu - dimensiune mai redusă decât la băncile comerciale

 depuneri - celelalte bănci, marile întreprinderi, statul, bănci străine

 emisiune bănească - cea mai puternică sursă de lucru

Operaţiunile active:

 operaţiuni de creditare

 decontări intra şi interbancare

  operaţiuni de vânzare-cumpărare de aur şi devize

Operaţiuni de creditare: - creditarea băncilor comerciale şi a statului:

 rescontul de cambii

 creditul pe gaj de efecte comerciale

 creditul pe gaj de efecte publice (lombardare)

 creditul guvernamental.

Decontări intra şi interbancare

 compensarea multilaterală a plăţilor ce au loc între celelalte unităţi bancare

 implicare în desfăşurarea decontărilor intrabancare

Operaţiuni de vânzare-cumpărare de aur şi devize

 consolidarea rezervei valutare

 influenţarea cursului de schimb al monedei naţionale

Băncile comerciale

Apariţie - în legătură cu dezvoltarea comerţului şi acumulările de capitaluri băneşti („bănci

comerciale”)

 Epoca contemporană - intermediari în contextul relaţiei economii-investiţii

Operaţiuni:

 operaţiuni pasive

 operaţiuni active

 operaţiuni comerciale şi de comision

Operaţiuni pasive:

 formarea capitalului propriu

 atragerea depunerilor

 rescont (refinanţare)
 

Formarea capitalului propriu:

 capitalul social

 fondul de rezervă

 provizioane

Atragerea depunerilor – depozite:

 la vedere – flexibilitate, resursă instabilă de creditare

 la termen - resursă stabilă de creditare

 prin cont curent

Mutații: estomparea graniței tradiționale dintre depozitele la vedere și cele la termen (conturile
NOW și SUPER NOW, conturile ATS)

Operaţiuni pasive:

 Rescontul (refinanţarea) - cedarea portofoliului de efecte comerciale

 unei alte bănci comerciale

 băncilor de scont

 băncii de emisiune

Refinanţarea - operaţiuni de lombardare

Operaţiuni active = operaţiuni de creditare şi de plasament pe baza depozitelor bancare constituite

 creditarea agenţilor economici

 creditarea persoanelor fizice

Creditarea agenţilor economici

 credite pentru constituirea unor active fixe

 credite pentru activitatea de exploatare

 - creditarea creanţelor

- operaţiuni cambiale

- împrumutul pe gaj de acţiuni şi efecte publice (lombard)

- operaţiuni de report sau punere în pensiune

- creditele de trezorerie

- avansul în cont curent

- creditul pe termen mijlociu mobilizabil

Creditarea persoanelor fizice - creditarea gospodăriilor familiale şi a persoanelor particulare

Operaţiuni comerciale şi de comision

Operaţiuni comerciale – vânzare-cumpărare de devize, tranzacţii cu mărfuri (gajuri)

Operaţiuni de comision (banca acţionează în numele şi în contul clientului)

 remiteri

 acreditiv

 incasso

Operaţiuni de mandat (operaţiuni efectuate în numele băncii, dar în contul clientului)

 administrarea hârtiilor de valoare

 administrarea unor patrimonii etc

Tendinţe în evoluţia contemporană a băncilor

1. amplificarea forţei marilor bănci corelată cu intensificarea internaţionalizării şi dezvoltării inegale a

băncilor pe naţiuni

2. substituirea progresivă a specializării operaţiunilor bancare cu universalizarea lor

3. înregistrarea unor transformări sensibile în relaţia stat - băncile private (dezetatizarea şi

liberalizarea băncilor)
4. accentuarea modernizării tehnicilor şi tehnologiilor de informatică bancară

Apariţia şi evoluţia băncilor şi a sistemului bancar în România

  A) Evoluţia băncilor în România până la cel de-al doilea Război Mondial

Formarea sistemului bancar din România

- contribuţia statului

- transformarea cămătarilor în bancheri

- participarea unor reprezentanţi ai capitalului străin

1856, Iaşi - Banca Naţională a Moldovei

1864 - crearea unei case de economii

1873, Bucureşti - Creditul Funciar Rural

1880 - Banca Naţională a României

sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea - sistem bancar autentic

1913 - concentrarea sistemului bancar

- Banca Naţională a României

- Banca Agricolă

- Banca Generală Română

- Banca Comercială Craiova

- Banca de Scont Bucureşti

- Banca de Credit Română

- Banca „Marmorosch Blank”

- Banca Comercială Română

- Banca Românească

Transilvania - primele instituţii de credit

1871 - Banca „Albina”

1882 - Banca Unită pentru Industrie şi Ipotecă

1883 - Banca „Furnica”

Banca „Albina”, Sibiu - prima bancă cu capital naţional

Perioada interbelică:

 perioada de până la criza din anii 1929-1933

 perioada crizei economice şi până la cel de-al doilea Război Mondial

Perioada de până la criza din anii 1929-1933

 concentrarea capitalului bancar şi creșterea numărului de bănci

 înlocuirea (în bună măsură) a capitalului străin din Banat şi Transilvania cu capital românesc

  Perioada interbelică:

Perioada crizei economice şi până la cel de-al doilea Război Mondial

- rol însemnat în susţinerea dezvoltării economiei româneşti

- accentuarea centralizării capitalului bancar

- reducerea numărului de bănci

- falimente bancare (Banca „Marmorosch Blank”, Banca Generală a Ţării Româneşti)

- fuziuni și lichidări

- organisme financiar-bancare specializate (Societatea Naţională de Credit Industrial, Creditul

Tehnic, Creditul Minier, Creditul Transilvănean, băncile populare, creditul cooperatist)

B) Sistemul bancar al României în perioada economiei centralizate (socialiste) şi restructurarea

băncilor în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă

1946, decembrie - etatizarea Băncii Naţionale a României

- lichidarea băncilor comerciale private

1948, 1 septembrie - sistem bancar rudimentar, specializat, de tip monobancă

  Banca Naţională a României

 Banca de Credit pentru Investiţii

 Casa de Economii şi Consemnaţiuni

1968 - înfiinţarea a încă două bănci specializate:

 Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE)

 Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (BAIA)

B) Sistemul bancar al României în perioada economiei centralizate (socialiste) şi restructurarea

băncilor în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă

Caracteristicile aparatului bancar din perioada economiei centralizate:

 banca de emisiune - bancă comercială (centru unic de casă, decontări şi credite)

 eliminarea concurenţei din sistemul bancar

 interzicerea creditului comercial

 subordonarea întregii activităţi bancare sistemului de planificare centralizată a economiei

naţionale

Restructurarea băncilor în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă

1990 – reforma bancară

 reorganizarea sistemului bancar pe două niveluri (sistem dual)

 cadrul legislativ

 privatizarea băncilor cu capital de stat

 înființarea de bănci private cu capital românesc și/sau străin

 adaptarea sistemului bancar la standardele sistemelor bancare din ţările occidentale

Moneda în contextul inovaţiilor financiare. Lichiditatea economiei

Moneda = formă importantă a averii, un activ financiar, cel mai lichid (imediat utilizabil pentru
achiziţionarea de bunuri şi servicii, pentru plata oricărei datorii, fără riscul unei pierderi de valoare)
 

Moneda (J.M. Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, 1936):

 lichiditatea prin excelenţă

 conservă puterea de cumpărare, pe termen scurt, mai bine decât orice alt bun sau titlu

Alte active financiare:

 costuri de negociere (legate de vânzarea lor)

 costuri de lichidare (legate de variaţia valorii lor pe piaţă)

Active financiare lichide:

 substitute apropiate monedei, susceptibile să influenţeze cererea de bunuri şi servicii

 prezintă un grad de lichiditate apropiat de cel al monedei, aduc un venit sub formă de
dobândă

Lichiditatea unui activ financiar:

 - gradul de negociabilitate (uşurinţa cu care se vinde)

 - costul tranzacţiei

 - previzibilitatea şi stabilitatea preţului său

Lichiditatea monedei propriu-zise (numerarul şi disponibilităţile în conturile curente) :

 - activul financiar cel mai lichid

 - randament zero

Lichiditatea economiei (ansamblul activelor financiare lichide) - trebuie analizată în strânsă

legătură cu evoluţia mărimii PIB:

 - volum de lichidităţi > cererea globală – risc inflaționist

 - volum de lichidităţi < cererea – încetinirea creşterii economice

  

Forme de exprimare:
  - mărimi absolute

 - mărimi relative (rata lichidităţii) : MM / PIB

Concepţia lui Mihail Manoilescu privind lichiditatea economiei (Organizarea financiară a economiei
naţionale, 1923)

Componentele avuţiei unei naţiuni:

 bogăţiile naturale ale ţării

 investiţiile făcute în instrumente de producţie (fabrici, mine, exploataţii agricole)

 mărfurile de orice fel

 numerarul şi disponibilităţile bancare lichide

Semnificație:

- lichiditatea unei economii decurge nu doar din relaţia dintre mijloacele de plată disponibile şi PIB ci,
în mod hotărâtor, din gradul de dezvoltare a aparatului de producţie

- respinge prejudecata potrivit căreia excesul de bani în circulaţie = lichiditate excesivă a economiei

- ideea legitimităţii şi necesităţii promovării politicii de dezvoltare industrială a naţiunilor, ca bază a

echilibrului lor intern şi extern

Definirea masei monetare şi structura acesteia

8.2.1. Definirea masei monetare şi cuantificarea acesteia

Masa monetară = ansamblul mijloacelor de plată, respectiv de lichidităţi, care există la un moment
dat în cadrul economiei unei ţări sau a unei zone monetare

Masa monetară (Costin C. Kiriţescu) :

 mărime eterogenă constând din suma activelor care pot fi utilizate pe teritoriul unei ţări
pentru cumpărarea de bunuri şi servicii şi pentru achitarea datoriilor

 agregatul sau agregatele financiare care sunt strâns corelate cu produsul naţional brut sau
cu un alt indicator al activităţii economice 

Masa monetară = numerarul + banii scripturali (banii de cont)

Masa monetară = stoc de creanţe deţinute asupra băncilor de către utilizatorii de monedă (bancari şi
nebancari)

Determinarea nivelului masei monetare:

 prin însumarea cantităţilor de monedă care figurează în activul bilanţului deţinătorilor de

monedă din economie:

 prin însumarea datoriilor care figurează în pasivul bilanţului băncilor comerciale şi al Băncii
Centrale 

Concluzie: creanţele monetare deţinute asupra băncilor = datoriile (angajamentele) acestora = masa
monetară

8.2.2. Structura masei monetare

 în sens restrâns = ansamblul mijloacelor de plată care permit deţinătorului achiziţionarea

imediată de bunuri, servicii şi efectuarea de plăţi directe (moneda propriu-zisă)

- numerarul (bancnotele şi monedele metalice)

- disponibilitățile în conturile curente deschise la bănci, case de economii și alte

instituţii financiare

 în sens larg = moneda propriu-zisă + cvasi-moneda (ansamblul activelor financiare lichide,

care pot să fie transformate cu uşurinţă şi rapiditate în monedă propriu-zisă, fără riscul unei
pierderi semnificative de valoare)

- moneda propriu-zisă

- depozitele la termen şi în vederea economisirii

- alte active (titluri negociate pe piaţa financiară)

Concluzii:

- caracterul relativ al structurii masei monetare (în sens larg)

- sfera de cuprindere a masei monetare se lărgeşte odată cu apariția unor noi instrumente financiare

Agregatele monetare şi viteza de circulaţie a monedei

Dezvoltarea echilibrată a unei economii - echilibru monetar (corelarea volumului mijloacelor

de plată disponibile în economie cu nevoile acesteia)
  

Necesitate: cunoaşterea volumului și structurii mijloacelor de plată disponibile (agregate

monetare)

Agregat monetar:

 ansamblu omogen de active susceptibile de a fi utilizate ca mijloc de plată

 particularitate: agregatul cel mai mic este inclus în agregatul de mărime imediat superioară
ş.a.m.d. până când agregatul cel mai mare le conţine pe toate celelalte

 diferă de la o ţară la alta, în funcţie de:

 gradul de dezvoltare a pieţei financiare

 locul pe care-l ocupă sistemul bancar în finanţarea economiei

 structura instituţiilor emitente de active monetare

 definiţiile adoptate de autorităţile monetare cu privire la conţinutul şi modul lor de

grupare

Categorii de agregate monetare – clasificare generală:

a) moneda primară (bază monetară) = moneda emisă şi controlată de banca centrală:

- numerarul

- disponibilităţile băncilor comerciale, ale statului şi ale altor instituţii în

conturile deschise la banca centrală

-constituie suportul pentru crearea monedei scripturale de către băncile comerciale

b) moneda ca mijloc de plată (masa monetară în sens restrâns, money supply) = mijloacele
de plată create de banca centrală şi de celelalte instituţii financiar-bancare

c) moneda ca avuţie netă - cuprinde, pe lângă mijloacele de plată amintite, acele active
financiare care nu sunt utilizate curent în calitate de mijloace de plată, însă se pot transforma în
lichidităţi
 Structura agregatelor monetare (criteriul lichidității):

1. Agregatul M1 (lichiditatea primară):

 numerarul (biletele de bancă şi moneda divizionară)

 depunerile în conturi curente

2. Agregatul M2 (lichiditatea secundară):

 M1

 plasamentele la termen şi în vederea economisirii, care pot să fie transformate rapid în

lichidităţi primare, fără riscul unei pierderi de capital

3. Agregatul M3 (lichiditatea terțiară):

 M2

 alte active cu diferite grade de lichiditate (certificate de depozit, bonuri de casă, alte titluri de
valoare emise pe piaţa monetară)

4. Agregatul L :

 M3

 titluri de valoare negociabile, emise pe termen mediu şi lung, care pot fi transformate mai
lent în lichidităţi

1 ianuarie 2007 – definirea agregatelor monetare de către BNR:

M1 (masa monetară în sens restrâns):

 numerarul în circulaţie (bancnote şi monede metalice)

 depozitele care pot fi imediat convertibile în numerar sau utilizate pentru plăţi prin transfer
bancar denumite (depozite overnight)

M2 (masa monetară intermediară):

 M1

 depozitele cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv

 depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv

 M3 (masa monetară în sens larg:

 M2

 împrumuturi din operaţiuni repo

 acţiuni /unităţi emise de fondurile de piaţă monetară

 titluri de valoare negociabile cu maturitate de până la doi ani inclusiv emise de instituţiile
financiar-monetare

Bază monetară:
- numerarul în casieriile instituţiilor financiar- monetare
- numerarul în circulaţie
- disponibilităţile instituţiilor financiar- monetare la BNR

Multiplicatorul monetar (mm):

mm = Masa monetară în sens larg / Baza monetară

- arată variaţia masei monetare atunci când se înregistrează o creştere cu o

unitate a bazei monetare

Viteza de circulaţie a banilor: numărul mediu de tranzacţii (utilizări) mijlocite

de unitatea monetară, într-o anumită perioadă de timp

Ecuaţia schimbului (Irving Fisher): M x V = P x Q

în care:
M – masa monetară
V – viteza de circulaţie a monedei
P – nivelul general al preţurilor
Q – volumul tranzacţiilor

Rezultă: V = P x Q / M

Altă relație de calcul:

V = PIB / M1 sau M2 sau M3

Contrapartidele masei monetare

Masa monetară:

 exprimă datoriile sau angajamentele de plată ale instituţiilor financiar-monetare

 se reflectă în pasivul bilanţului consolidat al acestora

 
Contrapartidele masei monetare:

 reflectă operaţiunile care dau naştere la crearea de monedă şi exprimă ansamblul finanţărilor
realizate de instituţiile financiar-monetare (în principal instituţiile de credit) pe seama
resurselor cu caracter monetar

 sunt reflectate în activul bilanţului consolidat al acestora

Bilanţul consolidat net al instituţiilor financiar-monetare din România

ACTIV PASIV

Active externe: Pasive externe:

- Aur - Depozite:

- Disponibil DST la FMI - depozite overnight

- Numerar şi alte valori - depozite la termen

- Credite - depozite rambursabile după notificare

- Titluri de valoare negociabile (altele decât acţiunile) - împrumuturi din operaţiuni reverse repo

- Acţiuni şi alte participaţii de capital - Titluri de valoare negociabile (altele decât acţiunile

  - Alocaţii în DST de la FMI

Active interne: Pasive interne:

- Credite interne: - M3

- credit neguvernamental - Pasive financiare pe termen lung

- credit guvernamental - Depozitele administraţiei centrale

- Titluri de valoare negociabile (altele decât acţiunile) - Alte pasive, net

- Acţiuni şi participaţii de capital  

 Activele externe nete (contrapartida externă a masei monetare)

  Activele interne nete

I. Activele externe nete - creanţe deţinute de instituţiile financiar- monetare asupra străinătăţii şi
reflectă impactul relaţiilor internaţionale asupra masei monetare interne sau a soldului balanţei de
plăţi externe asupra nivelului masei monetare

Ex:

 un import sau achiziţionarea de titluri financiare emise de o societate nerezidentă =

diminuarea lichidităţilor în monedă naţională

 un export sau vânzarea de titluri financiare către nerezidenţi = creşterea lichidităţilor în

monedă naţională

Concluzie:

 un deficit al balanţei de plăţi externe = reducerea masei monetare interne („puncţie” de

monedă)

 un excedent al balanţei de plăţi externe = creşterea masei monetare interne („injecţie” de

monedă)

II. Activele interne nete = creditul intern:

 creditul neguvernamental (creanţe asupra economiei rezultate din creditele acordate de

instituţiile financiar-monetare societăţilor nefinanciare şi gospodăriilor populaţiei)

 creditul guvernamental (creanţe asupra statului care rezultă din finanţarea statului de către
instituţiile financiar-monetare prin achiziţionarea de titluri publice)

Contrapartide Resursele instituţiilor bancare şi financiare

   
 Finanţare monetară M1

  M2 – M 1

(resurse care intră în structura agregatelor monetare) M3 – M 2

Finanţare nemonetară - obligaţiuni

  - fonduri proprii

(resurse care nu intră în structura agregatelor monetare)

Abordarea teoretică a cererii de monedă

Echilibrul monetar: cererea de monedă = oferta de monedă

Cererea de monedă = cantitatea de monedă obiectiv necesară economiei

Oferta de monedă = cantitatea de monedă existentă în arterele circulaţiei

Teorii economice ale cererii de monedă:

 doctrina clasică

 doctrina keynesistă

 doctrina monetaristă

Teorii economice ale cererii de monedă

A. Cererea de monedă în concepţia clasică

Moneda:
 intermediar al schimburilor, este dorită (cerută) doar pentru tranzacţii
 rata dobânzii nu are nicio influenţă asupra cererii de monedă

„Nevoia pe care o avem de monedă nu este altceva decât nevoia de mărfuri pe

care le vom cumpăra cu această monedă” (Leon Walras - Teoria monedei,1883)

Ecuaţia schimbului (Irving Fisher – „The Purchasing Power of Money”, 1911):

M1 x V1 + M2 x V2 = P x Q
unde:
M1 - masa monetară sub formă de numerar
V1 – viteza de circulaţie a numerarului
M2 – masa monetară sub forma banilor de cont
V2 – viteza de circulaţie a banilor de cont
P – nivelul general al preţurilor
Q – volumul tranzacţiilor intermediate de monedă

A. Cererea de monedă în concepţia clasică

Ecuaţia schimbului - semnificații:

 evidenţiază relaţia dintre masa monetară, viteza de circulaţie a monedei şi

valoarea tranzacţiilor
 reflectă egalitatea dintre valoarea bunurilor vândute, a serviciilor prestate
şi cantitatea de monedă primită în contrapartidă
 nivelul preţurilor = masa monetară (numerar şi bani de cont) / volumul
tranzacţiilor:

P = (M1 x V1 + M2 x V2) / Q

 viteza de circulaţie a monedei este stabilă

 relaţia stabilă dintre cantitatea de monedă şi valoarea tranzacţiilor :

M=PxQ/V

 cererea de monedă nu depinde decât de volumul tranzacţiilor în valoare

nominală

A. Cererea de monedă în concepţia clasică

Şcoala de la Cambridge (Alfred Marshall, Arthur Pigou)

 cererea de monedă depinde de mărimea venitului (Y) şi de partea din venit pe care subiecţii
economici doresc să o deţină sub formă bănească (K)

 moneda este privită nu doar ca un mijloc de schimb, ci şi ca o formă a averii:

M=K xPxQ

M=KxY
unde:

M – oferta de monedă

K – coeficient ce exprimă partea din venitul naţional (P x Q) pe care subiecţii economici doresc să o
păstreze sub formă bănească

P – nivelul general al preţurilor

Q – volumul tranzacţiilor

B. Cererea de monedă în concepţia keynesistă

J. M Keynes, „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor” , 1936

Moneda:

 este dorită şi pentru ea însăşi, din motive de precauţie şi de speculaţie

 legătură între prezent şi viitor, este dorită nu doar pentru schimburi prezente ci şi pentru
schimburi viitoare

Motivele deținerii de monedă:

 motivul tranzacţiilor

 motivul precauţiilor

 motivul speculaţiilor
B. Cererea de monedă în concepţia keynesistă

Cererea de monedă (M):

a) cererea de monedă pentru tranzacţii (M1) - funcţie de venitul global (y)

b) cererea de monedă din considerente de precauţie - funcţie de venitul

global (y)

c) cererea de monedă în scop speculativ (M2) - funcţie (descrescătoare) de

rata dobânzii (i)

M = M1(y) + M2(i)
unde:
M – cererea de monedă
M1(y) - cererea de monedă pentru tranzacții și precauții
M2(i) - cererea de monedă pentru speculații

C. Cererea de monedă în concepţia monetaristă

Monetarism: curent de gândire neoliberal:

 modificarea masei monetare în circulaţie - importanţă decisivă în orientarea activităţii

economice şi în asigurarea stabilității preţurilor

 stabilitatea monedei şi dezvoltarea echilibrată a economiei ar putea fi realizate printr-un

control oficial al masei monetare în circulaţie şi prin admiterea unei creşteri anuale a acesteia

 readuce în actualitate teoria cantitativă şi concepţia neoclasică, potrivit căreia economia de

piaţă dispune de mecanisme de reglare automată

Cererea de monedă în concepţia monetaristă

Moneda:

 activ al patrimoniului agenţilor economici (formă a averii indivizilor) alături de alte active –
reale, financiare şi umane

 fiecare dintre aceste active permite obţinerea unui venit („venit permanent”), care reprezintă
media veniturilor obţinute şi a celor anticipate în viitor, în condiţii de activitate normală

 mărimea patrimoniului (sau a averii) unui agent economic reprezintă valoarea venitului viitor
actualizată la momentul prezent

 
Cererea de monedă:

- depinde de:

 mărimea patrimoniului agentului economic (a averii totale a individului)

 preţurile şi randamentele diferitelor active sau forme ale averii

 gusturile şi preferinţele agenţilor economici şi ale indivizilor

- este considerată stabilă (evoluţia ratei dobânzii are un rol secundar)

Oferta de monedă şi limitele procesului de creaţie moneta

Oferta de monedă:

 masa monetară existentă în arterele circulaţiei

 exprimă ansamblul creanţelor deţinute asupra instituţiilor financiar- monetare

Moneda:

 creanţă pentru deţinător (componentă a activului bilanțier)

 datorie pentru emitent (componentă a pasivului bilanțier)

Mecanismul creaţiei monetare şi caracteristicile sale

a. Mecanismul creaţiei monetare prin băncile comerciale:

 a) acordarea de credite:

Moneda creată de bancă = datorie a băncii, un element al pasivului bancar acceptat ca mijloc de
plată

b) achiziţionarea unui activ financiar (ex: cambii, valute etc.)

c) achiziţionarea unui activ real

Trăsături esenţiale:

 băncile crează monedă prin achiziţionarea de active nemonetare (reale şi financiare) de la

agenţii nefinanciari

 acordarea de credite bancare (inclusiv credite de scont) conduce la o creație monetară

temporară

 cumpărarea de devize și active reale conduce la o creație monetară definitivă

 crearea de monedă de către băncile comerciale se realizează exclusiv la cererea agenţilor

nefinanciari

A. Mecanismul creaţiei monetare prin băncile comerciale:

Creaţie monetară „Distrucţie” monetară

(1) Acordarea unui credit bancar Recuperarea creditului
(2) Cumpărare de devize Vânzare de devize
(3) Cumpărare de active nemonetare Vânzare de active nemonetare
(reale sau financiare)

Concluzie: sistemul bancar = centru creator de monedă (transformă în monedă

activele nemonetare, fără putere liberatorie, cedate de agenţii nefinanciari)

Procesul de creaţie monetară într-un sistem bancar diversificat

 sistemul bancar este format din mai multe bănci creatoare de monedă scripturală
(moneda bancară) și există deci mai multe circuite monetare

 fiecare bancă crează propria sa monedă

 comportamentul descentralizat al clienților băncilor (viramentele efectuate) conduce la

apariția unor creanțe / datorii între bănci și influențează lichiditatea bancară

- ieșirile de fonduri = datorii

- intrările de fonduri = creanțe

 necesitatea stingerii datoriilor interbancare prin moneda băncii centrale

Concluzii: puterea de creație monetară a băncilor :

 este limitată

 este influențată de banca centrală

Mecanismul creării de monedă de către banca centrală

Moneda băncii centrale (bază monetară):

 numerar

 disponibilităţile băncilor și ale Trezoreriei statului în conturile lor deschise la banca centrală

Crearea de monedă de către banca centrală - achiziţionarea şi monetizarea de active nemonetare de

la clienții săi (băncile comerciale şi Trezoreria statului):

a) achiziţionarea de devize

b) achiziţionarea de titluri publice pe piaţa monetară („open-market”)

c) acordarea de împrumuturi (refinanţare) celorlalte bănci: reescont de cambii, avansuri în cont

curent

Obs: pentru o bancă centrală nu exită limite ale procesului de creație monetară

Limitele procesului de creaţie monetară a băncilor comerciale:

A) Poziţia şi rolul major al băncii centrale în cadrul sistemului bancar:

 nevoia de monedă a băncii centrale (inclusiv numerar)

 obligația respectării unor măsuri impuse de banca centrală:

- constituirea de rezerve minime obligatorii la banca centrală

- respectarea unor coeficienți de lichiditate, solvabilitate etc.

B) Factori obiectivi:

 volumul și calitatea activității de creditare

 cota de piață

 volumul depozitelor atrase

 dimensiune etc.
Mecanismul de multiplicare a creditelor

Rezerve excedentare: disponibilităţi în conturile deschise la banca centrală, peste nivelul rezervelor
minime obligatorii

Considerente:

 obligaţia băncilor de a-şi constitui rezerve la banca centrală, într-o anumită proporţie din
depozitele lor (r)

 preferinţa relativ stabilă a clienţilor bancari pentru folosirea numerarului (n)

Piaţa monetară: concept, evoluţii, funcţii, actori

Concept:

 componentă importantă a pieţei financiare, alături de piaţa de capital şi piaţa valutară

 piaţă a capitalurilor pe termen scurt şi foarte scurt pentru toate organismele de credit
bancare

 Caracteristici:

 piaţă delocalizată

 piaţă a monedei băncii centrale (numerarul, biletele de bancă şi disponibilităţile deţinute de

bănci la banca centrală)

 mecanism important în sistemul monetar şi financiar al unei ţări

Evoluții: piaţa interbancară - piaţa monetară deschisă („open market”)

 Dezavantajele pieţei interbancare:

 piaţă a specialiştilor, restrânsă doar la nivelul operaţiunilor de împrumut realizate între

banca de emisiune şi băncile comerciale agreate la refinanţare de către aceasta sau între
acestea din urmă

 operaţiuni frecvente şi automate de refinanţare a băncilor comerciale de către banca de

emisiune pe calea rescontării efectelor de comerţ

 compartimentarea pieţei capitalurilor

 automatismul refinanţării băncilor comerciale de către banca de emisiune

  monopol excesiv al băncilor comerciale în sfera creditului

 eficienţa redusă a politicii monetare a băncii centrale etc.

Avantajele pieţei monetare deschise („open market”):

 participarea organismelor financiare nebancare (societăţi de asigurări, case de pensii, case de

economii, trezoreria publică, fonduri comune de plasament, societăţi de investiţii cu capital
variabil) şi a marilor întreprinderi

 unificarea pieţelor creditului

 operațiuni de arbitraj pe diversele componente ale pieţei

 eliminarea monopolului excesiv al băncilor pe piaţa creditului

 creșterea concurenţei pe piaţă

 îmbunătăţirea mecanismului de funcționare a pieței

 stabilizarea ratelor dobânzii pe piaţă

 diversificarea gamei instrumentelor şi tehnicilor de refinanţare

 eliminarea refinanţării automate băncilor comerciale (economisirea monedei băncii centrale)

 posibilități sporite de control al lichidităţilor și de influenţare a nivelului ratei dobânzii

 politici monetare şi de credit mai transparente şi mai flexibile, cu efecte rapide asupra
nivelului ratei inflaţiei şi al ratelor dobânzii din economie

 piaţă a monedei bancare - mai puţin inflaţionistă

Funcţii: 

 funcţia de finanţare a băncilor comerciale

 funcţia de compensare a deficitului cu excedentul de lichidităţi al acestora

Actorii pieţei monetare:

 banca de emisiune

 băncile comerciale

 investitori instituţionali (creditori structurali)

- casele de economii
 - cooperativele de credit

- casele de titluri

- fondurile de pensii

- societăţile de plasament

- companiile de asigurări

 trezoreria statului

Mecanismul compensărilor pe piaţa interbancară

Depozitele bancare – surse de formare:

- depuneri de monedă efectivă (numerar)

- viramente din alte conturi

- credite bancare (creaţie proprie a băncii, moneda bancară)

Decontări interbancare - se realizează numai în moneda băncii centrale

Poziţia netă:

 debitoare (fluxurile de ieşire > fluxurile de intrare) – datorii (deficite)

 creditoare (fluxurile de ieşire < fluxurile de intrare) – creanțe (excedente)

Operațiuni:

- compensarea deficitelor cu excedentele

- stingerea soldurilor nete debitoare

Modalități de stingere a soldurilor nete debitoare:

 din disponibilităţile deţinute de bănci în conturi deschise la banca centrală

 din împrumuturi de la bănci, investitorii instituționali sau de la banca de emisiune, la

dobânda pieței

Piaţa interbancară şi operaţiunile ei. Intervenţiile băncii de emisiune pe piaţa interbancară

 Funcţia de finanţare a pieței interbancare: 

 agenţii deficitari – procurare de lichidităţi

 agenţii excedentari - fructificarea lichidităţilor

Operaţiuni de împrumut:

 “în alb”

 utilizarea unor titluri de creanţă:

- cesiuni ferme

- puneri în pensiune

Operaţiunile de „open market” = intervenţiile (inopinate) ale băncii centrale pe piaţa

monetară):

 cumpărarea de titluri ale datoriei publice

 vânzarea de titluri ale datoriei publice

Efectele cumpărării de titluri:

 sporirea volumului lichidităţilor băncilor comerciale

 diminuarea ratelor dobânzii din economie

 sporirea volumului masei monetare

Efectele vânzării de titluri (politică monetară antiinflaționistă):

 diminuarea volumului lichidităţilor băncilor comerciale

 creşterea nivelului general al dobânzilor

 diminuarea volumului masei monetare

Tehnici de intervenţie a băncii centrale pe piaţa monetară deschisă (Franţa): 

 tehnica cererilor de ofertă de lichidităţi

 tehnica pensiunilor pe o zi sau 7 zile

 tehnica operaţiunilor de vânzări şi cumpărări de titluri (operaţiunile de “open-market”)

Instrumente:

 certificate de depozit emise de băncile comerciale

 bilete de trezorerie emise de marile întreprinderi

 bonurile de tezaur negociabile emise de stat

 bonuri negociabile emise de instituţiile financiare

 bonuri emise de instituţiile financiare specializate

Evoluţia pieţei monetare din România după 1990

Piaţa monetară = mecanism al economiei de piaţă

Condiții ale funcționării eficiente a pieței monetare:

 sector privat preponderent în economie

 cadru concurenţial real între agenţii economici

 instituţia falimentului

 restructurarea sistemului bancar

 bursa de valori

 liberalizarea cursului de schimb al monedei naţionale

 diversificarea gamei titlurilor financiare etc.

 Evoluții semnificative: 

1990: - reorganizarea sistemului bancar pe două niveluri

- adoptarea unei noi legislaţii bancare

1991: - eliminarea plafoanelor de credite pentru băncile comerciale şi instituirea

unui credit global, în cadrul unui plafon stabilit la nivel de centrală

 - primele reglementări cu privire la modalităţile de refinanţare a băncilor

comerciale

Tipuri de credite de refinanţare:

 creditul structural sau linia de credit - similare operaţiunilor de rescont; rata dobânzii (taxa
oficială a scontului) este stabilită de BNR şi poate fi modificată fără preaviz

 creditul de licitaţie - prefigurează operaţiunile de „open-market”

 creditul special – formă excepţională de refinanţare; este condiţionat de prezentarea unor

programe de redresare financiară

 creditul lombard (fost „overdraft”) – formă de refinanţare specială, fiind acordat băncilor
pentru asigurarea plăţilor lor zilnice exigibile

1992: - instituirea regimului rezervelor minime obligatorii

1994: - lansarea primei emisiuni de titluri de stat

Evoluții semnificative:

Anii 1994, 1995 şi 1997 - nivel excesiv de ridicat al ratelor dobânzii

1989-2000: - lipsa de eficienţă mecanismelor de refinanţare a băncilor comerciale

Cauze:

 existenţa plăţilor restante, a blocajului financiar, neaplicarea instituţiei falimentului

 ritmul redus al reformelor în domeniul privatizării, insuficienta dezvoltare a sectorului privat

şi, implicit, a concurenţei

 utilizarea la un nivel foarte redus a efectelor de comerţ în mecanismul refinanţării

 lipsa/ insuficienţa titlurilor de stat (utilizate în cazul creditului de licitaţie)

 gradul redus de diversificare a titlurilor pieţei

 gradul ridicat de dependenţă a băncilor comerciale de refinanţarea BNR

 volatilitatea ridicată a volumului tranzacţiilor, a depozitelor şi a ratei dobânzilor pe piaţă

 operaţiunile pieţei monetare = operaţiuni de refinanţare de la banca de emisiune

  lipsa de flexibilitate a pieţei monetare şi sensibilitatea exagerată a acesteia la intervenţiile
BNR

Evoluții semnificative: 

2000: Regulamentul privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de B.N.R. şi facilităţile

de creditare şi de depozit acordate de aceasta băncilor, adaptat normelor utilizate de Banca
Centrală Europeană:

A) Operaţiuni de piaţă monetară efectuate la iniţiativa B.N.R. :

a) cumpărări-vânzări reversibile (REPO – REVERSE REPO) de active eligibile pentru tranzacţionare

b) acordarea de credite colateralizate (garantate) cu active eligibile pentru garantare

c) vânzări-cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare

d) emiterea de certificate de depozit

e) operaţiuni de swap valutar

f) atragerea de depozite

B) Facilităţile de creditare şi de depozit acordate de B.N.R. :

a) facilităţi de creditare (creditul lombard)

b) facilităţi de depozit

Activele eligibile pentru tranzacţionare şi pentru garantare în operaţiunile de piaţă ale BNR:

 titluri de stat (obligaţiuni sau certificate de trezorerie) denominate în lei sau valută emise de
Ministerul Finanţelor Publice pe piaţa internă

 obligaţiuni emise de Ministerul Finanţelor Publice pe pieţele externe

 obligaţiuni denominate în lei emise de instituţiile financiare internaţionale

 certificate de depozit emise de BNR

 alte categorii de active eligibile negociabile, stabilite pe baza hotărârilor Consiliului de

administraţie al BNR

1 sept. 2011: rata dobânzii de politică monetară - rata dobânzii de referinţă a BNR
 Rata dobânzii de politică monetară:

- utilizată pentru principalele operaţiuni de piaţă monetară ale BNR

- se stabileşte periodic prin hotărâri ale Consiliului de administraţie al B.N.R.

Conceptul de inflaţie

Etimologie: lb. latină (inflatio, inflare = „a (se) umfla”

 termen utilizat de cca. două secole - numai în momentele în care, temporar, sistemele
monetare s-au îndepărtat de metalul preţios

Definiţie:

Inflaţia = dezechilibru monetar cauzat de excesul de bani fără valoare proprie în circulaţie,
peste nevoile economiei, manifestat prin creşterea generalizată, continuă şi autosusţinută a
nivelului mediu al preţurilor pe o perioadă îndelungată

Nota bene:

 creşterea preţului unui singur bun sau chiar creşterea temporară, pentru o perioadă scurtă, a
majorităţii preţurilor (de exemplu variaţiile sezoniere ale preţurilor) nu înseamnă inflaţie

 chiar în perioade de inflaţie nu toate preţurile cresc la fel de repede, iar pentru unele produse
este posibilă chiar scăderea preţurilor

Autoîntreţinerea şi autoagravarea inflaţiei:

■ anticipând creşterea preţurilor

 populaţia creşte cererea de bunuri şi servicii

 agenţii economici îşi sporesc stocurile de materii prime, materiale etc., crescând cererea
globală

 agenţii economici pot decide să păstreze temporar producţia realizată (pentru a o vinde în
scurt timp mai scump), determinând astfel o scădere a ofertei globale

■ anticipând pierderea puterii de cumpărare

 populaţia şi agenţii economici detezaurizează moneda (transformă moneda pasivă în monedă

activă)
 Impactul economic : inflaţie = impozit:

■ reducerea venitului global - scăderea consumului şi a economiilor

(ex: în cazul unei inflaţii de 10%, pierderea este exact aceeaşi ca în cazul unui impozit de
10%)

■ ca şi impozitul, inflaţia influenţează preţul bunurilor şi serviciilor

Mod de determinare: rata inflaţiei (rata de creştere a nivelului preţurilor într-o economie
într-o perioadă dată)

Formula generică de calcul a ratei inflaţiei:

  Ri = ( IPn - IPn-1 )/ IPn-1 x 100

unde:

Ri = rata inflaţiei

IPn = indicele preţurilor pentru anul n

IPn-1 = indicele preţurilor pentru anul n-1

Indicii preţurilor : indicele general al preţurilor, indicele preţurilor de consum, indicele

preţurilor produselor industriale sau deflatorul PNB

 Indicele general al preţurilor (IGP):

  IGP = (∑P1 x Q1 ) / (∑P0 x Q1 )/ x 100

unde:

IGP = indicele general al preţurilor

Q1 = cantitatea de marfă din perioada curentă

P0 = preţurile din perioada de bază

P1 = preţurile din perioada curentă

 
 Puterea de cumpărare a banilor = cât se poate cumpăra cu o unitate monetară

 depinde în mod direct de rata inflaţiei, fiind inversul IGP

 Indicele preţurilor de consum (IPC) = indice al preţurilor calculat pe baza unui coş zilnic de
produse şi servicii

Formele inflaţiei

Clasificări:

a) În funcţie de ritmul de creştere a preţurilor:

 inflaţie moderată (târâtoare, lentă) - 2-3% pe an

 inflaţie medie (declarată) - până la 15 - 20% anual

 inflaţie galopantă - peste 25% pe an

 hiperinflaţie - rată medie lunară a inflaţiei de peste 50%

b) În funcţie de anticipările (aşteptările) pieţei:

 inflaţie anticipată (aşteptată de actorii pieţei, care acţionează în consecinţă)

 inflaţie neanticipată (neaşteptată de actorii pieţei, afectează economiile, producţia şi forţa

de muncă)

c) În funcţie de tipul de mecanism de funcţionare a pieţei:

 inflaţie deschisă (exces de cerere, dezechilibru între cererea şi oferta de bunuri şi servicii)

 inflaţie reprimată (intervenţia autorităţilor)

d) În funcţie de cauzele principale:

 inflaţie prin costuri

 inflaţie prin cerere:

- exces de cerere

- ofertă insuficientă
  inflaţie structurală

 inflaţie importată

Cauze şi consecinţe ale inflaţiei 

Cauza fundamentală: dezechilibrul dintre cererea şi oferta de bunuri şi servicii existente pe piaţă

Originea inflaţiei: creşterea cantităţii de bani în circulaţie într-un ritm alert

(„Inflaţia este întotdeauna şi pretutindeni un fenomen monetar” - Milton Friedman)

Alte cauze ale inflaţiei:

 tipărirea (emisiunea) de bani fără acoperire

 emisiunea monetară excesivă, corelată uneori cu deficite bugetare substanţiale ale unor
state

 creaţia monetară excesivă, supracreditarea (inflaţie de credit)

 dezordinea monetară internaţională

 detezaurizarea monedei

 creşterea vitezei de circulaţie (circulaţie) a banilor

 creşterea preţurilor provocată de monopoluri

 indexarea (creşterea) în mod regulat a salariilor, sub presiunea sindicatelor, fără legătură cu
creşterea productivităţii muncii

 dispariţia în mare măsură a concurenţei prin preţ

 factorii psihologici şi anticipaţiile inflaţioniste

Ecuaţia echilibrului monetar (Johann Koopmans) - evidenţierea influenţei fluxurilor

suplimentare de monedă sau ale detezaurizării asupra echilibrului general:

C + S + ΔM = C*+I + ΔL

unde:
 C + S + ΔM = oferta de monedă

C + I + ΔL = cererea de monedă

C – cantitatea de monedă utilizată pentru achiziţionarea bunurilor de consum

S – economiile

ΔM – oferta suplimentară de monedă, reprezentând o creştere a masei monetare

C* – masa de bani destinată procurării bunurilor de consum (consumul anticipat)

I – masa monetară folosită pentru investiţii (investiţia anticipată)

ΔL – masa monetară pasivă, moneda tezaurizată

Ipoteze:

A) O emisiune suplimentară de monedă (creşterea lui ΔM)

Restabilirea echilibrului monetar intern:

 prin creşterea tezaurizării, a monedei pasive (creşte ΔL)

 prin creşterea cantităţii de bunuri şi servicii pentru consum şi investiţii (creşte

C*+ I)

B) O detezaurizare masivă (scăderea lui ΔL)

Restabilirea echilibrului monetar intern:

 economia poate oferi pieţei surplusul de producţie cerut (creşte C + S)

(în caz contrar - se ajunge la un dezechilibru monetar, la inflaţie)

Concluzii:

 nu orice creştere a masei monetare în circulaţie (a ofertei de monedă) conduce în mod

automat la inflaţie

 dezechilibrul monetar se poate produce şi fără emisiune de monedă, prin detezaurizare

 Relaţia inflaţie – şomaj: „curba Phillips” - relaţie inversă între rata de variaţie a preţurilor şi
rata şomajului:

■ la o rată înaltă a inflaţiei ar trebui să corespundă o rată redusă a şomajului

■ la o rată mai scăzută a inflaţiei ar trebui să corespundă o rată mai ridicată a şomajului

Opţiuni:

■ o rată scăzută a şomajului, „preţul” plătit fiind creşterea inflaţiei

■ stabilitatea preţurilor, acceptând în schimb creşterea şomajului

Critici: teorie invalidată după anii 1970

Teoria spiralei inflaţioniste salarii-preţuri: există un cerc vicios reprezentat de creşterea

salariilor care duce la creşterea preţurilor, care determină noi revendicări salariale:

Critici:

- salariile pot creşte neinflaţionist prin reducerea profitului

- majorările salariale au loc cu întârziere faţă de creşterea preţurilor

Consecinţe negative:

 scăderea puterii de cumpărare a monedei

 existenţa inflaţiei face necesară o abordare în termeni nominali - reali a ratei dobânzii, a
salariului şi a venitului

 „fuga de monedă”, „refuzul” monedei, „dolarizarea/euroizarea” economiei

 afectarea celor cu venituri fixe (bugetari, pensionari, şomeri, asistaţi social)

 redistribuirea venitului şi a averii între debitori şi creditori (favorizarea debitorilor şi

defavorizarea creditorilor în condiţiile unor rate ale dobânzii real-negative)
 Corelarea inflaţiei cu alte fenomene negative:

■ stagflaţia (stagnare şi inflaţie)

■ slumpflaţia (inflaţie accelerată şi scăderea de mari proporţii a producţiei)

Deflaţia, dezinflaţia şi hiperinflaţia – forme ale dezechilibrului monetar

Deflaţia = scădere generalizată şi de durată a tuturor preţurilor într-o economie,

determinată de restrângerea masei monetare în circulaţie sub nevoile economiei (opusul inflaţiei)

Cauze:

 reducerea vitezei de circulaţie a banilor

 reducerea cantităţii de monedă în circulaţie (ex: prin vânzarea de aur, de valută sau creşterea
ratei dobânzii)

Consecinţe:

 creşterea puterii de cumpărare a monedei naţionale

 afectează repartizarea averii între debitori şi creditori (este defavorabilă debitorilor şi în

avantajul creditorilor)

Dezinflaţia = proces de reducere a inflaţiei - inflaţia persistă, însă rata de creştere a preţurilor
(rata inflaţiei) este mai mică decât în perioada anterioară

Hiperinflaţia = creşterea extrem de rapidă a tuturor preţurilor dintr-o economie, în mod

tradiţional cu peste 50% lunar

„Banii de hârtie sunt aduşi la valoarea lor intrinsecă” (Voltaire)

Cazuri celebre de hiperinflaţie:

 Germania (1921-1923)

 Ungaria (1945-1946)

Bolivia (1982-1985
 Caracteristicile hiperinflaţiei:

 creşterea preţurilor este exponenţială, incontrolabilă, imprevizibilă

 preţurile relative îşi pierd coerenţa

 moneda naţională nu îşi mai poate îndeplini în mod corespunzător funcţiile esenţiale, caz în
care fie acestea sunt exercitate de o monedă străină („dolarizarea economiei”), fie se poate
reveni parţial la troc

 toate plăţile se fac cu „bani gheaţă”, nu sunt acceptate transferurile bancare

Inflaţia în România după 1990

Formele specifice de manifestare a inflaţiei înainte de 1990:

 vânzarea preferenţială a unor produse

 formarea de cozi la vânzările de produse, în special alimentare

 cartelarea unor produse

 comerţul „turistic”

 achiziţionarea de către populaţie, preventiv, a unor produse în cantităţi mai mari decât cele
necesare sau vânzarea unor produse neoficial, la suprapreţ

1990: manifestarea acută a inflaţiei, determinată şi de reprimarea artificială a inflaţiei înainte de

1989

 Alţi factori inflaţionişti:

 rambursarea către salariaţi a părţilor sociale reţinute obligatoriu înainte de 1989

 acordarea de creşteri salariale şi diferite sporuri fără legătură cu creşterea productivităţii

muncii

 reducerea săptămânii de lucru, în condiţiile în care productivitatea muncii nu s-a îmbunătăţit

 procesul de liberalizare graduală a preţurilor; anii 1993-1994 - valori mari ale ratei inflaţiei
(ex: 256% în 1993)
 Alte cauze ale inflaţiei din România în perioada de tranziţie:

 persistenţa unui dezechilibru structural între cerere şi ofertă

 continuarea unei politici salariale neadecvate, fără corelare cu productivitatea muncii, cu

producţia realizată şi vândută

 existenţa, în unele societăţi comerciale, a unei forţe de muncă supradimensionate faţă de

necesar

 susţinerea de către stat a unor întreprinderi (proprietate de stat) neviabile

 lipsa unui climat concurenţial în economia românească şi existenţa în unele domenii a unor
monopoluri de stat sau private, care au practicat preţuri şi tarife crescute faţă de cele
justificate

 indisciplina financiară, persistenţa şi creşterea dimensiunilor blocajului financiar

 întârzierea reformelor economice, corelată cu inexistenţa unor mecanisme specifice

economiei de piaţă

 creşterea preţurilor şi tarifelor la utilităţile publice

 deprecierea cursului monedei naţionale

 majorarea unor cote de TVA (trecerea la o cotă unică) şi includerea unor noi operaţiuni în
categoria celor impozabile

Evoluţii ulterioare:

 Etapa ţintelor de inflaţie coborâtoare (2005 - 2012):

2005: 9,1 %

2006: 6,6

2007: 4,9

2008: 7,9

2009: 5,6

2010: 6,1

2011: 5,8

2012: 4,95

 Etapa unei ţinte staţionare multianuale de inflaţie (începând cu 2013)