Câteva date ecologice despre protozoare

Rolul ecologic al protozoarelor în biosferă este foarte important. Ele ocupă

un loc esențial în lanțurile trofice. Pe de altă parte, între acestea și celelalte
organisme există relații ecologice de tip benefic ca simbioza, comensalismul sau
relații de tip antagonic ca parazitismul, prădătorismul (ciliatele consumă bacterii
și alte protozoare), hiperparazitismul (ciuperca Sphaerita parazitează ciliatul
Opalina care trăiește în corpul batracianului Rana).
Formele libere de protozoare constituie marea majoritate, dintre acestea cele
mai numeroase fiind marine (Radiolarii, Foraminiferele, Dinoflagelatele). Unele
grupe sunt tipice de ape dulci (Heliozoare, Amibe, Euglene, Ciliate). Multe specii
trăiesc în sol (edafice) la nivelul peliculei de apă interstițială dintre particule.
Unele protozoare suportă condiții extreme de viață, ele rezistând în ape termale
0
(58 C), altele „specializate” la temperaturi de CC.
Protozoare autotrofe ca Euglena sunt producători primari. Toate speciile
heterotrofe sunt consumatori primari care se hrănesc cu alge. Alte specii sunt
prădătoare, de exemplu: numeroase ciliate, flagelate și rizopode care se hrănesc fie
cu protozoare, fie cu larve de metazoare.
În natură, biomasa protozoarelor este adesea subevaluată. Astfel, papirusul
și multe plante acvatice din Africa-Centrală sunt acoperite literalmente de
milioane de ciliate. Pe de altă parte, exploziile („boom”-urile) de protozoare
acvatice sunt bine cunoscute. Astfel, la ciliate pot exista mai mult de 250.000
celule/ml (adică 0,35 g/l).
Densitatea protozoarelor din sol poate ajunge până la 70.000 indivizi/gr,
ciliatele putând reprezenta ele însele aproape jumătate din cantitatea estimată
de 1-10 kg/ha. Această biomasă poate părea scăzută în raport cu alți taxoni
(Anelide) dar unele dintre ele fac subiectul unei rate de multiplicare odată la 3
zile (Amibele). Aceasta arată importanța protozoarelor în „economia solului".