Bilanţul energetic din metabolismul glucidic

Cojocari Ana KERF an I

Metabolizarea glucidelor

1. Digestia carbohidraţilor din alimente

Carbohidraţii alimentari, din care corpul uman îşi dobândeşte energia, intră
în organism sub forme foarte diverse şi complexe, precum dizaharide, amidon, sau
glicogen. Cu toate că este şi ea consumată, celuloza nu este digerată de corpul
uman, fiind însă digerată, într-o anumită măsură de unele animale. Prima etapă a
metabolizării carbohidraţilor constă în distrugerea macromoleculei la molecule mai
simple si solubile care pot fi astfel transportate prin pereţii intestinali. Scindarea
polizaharidelor începe chiar din gură, cu ajutorul salivei, prin pH-ul puţin acid
(pH=6,8) şi prin conţinutul de amilază linguală. Acţiunea amilazei linguale este
inhibată de pH-ul mult mai acid al stomacului. In stomac hidroliza acidă este
responsabilă pentru degradarea în continuare a polizaharurilor. Amestecul de
secreţii gastrice, salivă si alimente, cunoscut sub denumirea generică de bol
alimentar („chyme”) se duce spre intestinul subţire.

Principala enzimă care degradează polizaharurile din intestinul subţire

este a-amylaza, fiind o enzimă secretată de pancreas şi având aceiaşi acţiune de
scindare ca amilaza linguală, adică scindarea la dizaharuri si trizaharuri.
Trizaharurile sunt transformate la monozaharuri prin intervenţia enzimelor
intestinale, printre care maltazele care hidrolizeaza di- şi trizaharurile, sucraza,
lactaza si trehalaza cu actiune specifică asupra dizaharurilor. Rezultatul global al
acţiunii lor este transformarea aproape totală la monozaharurile constitutive.

Glucoza şi celelalte zaharuri simple sunt transferate prin pereţii intestinali şi

transportaţi prin vena porta hepatica la ficat si alte ţesuturi. In acestea
mohozaharurile sunt transformate în acizi graşi, aminoacizi sau glicogen, sau
oxidate de diferite mecanisme catabolice ale celulelor.

Oxidarea glucozei este cunoscută sub numele de glicoliză. Glucoza este

oxidată fie la lactat, fie la piruvat. In condiţii aerobice, majoritatea glucozei se
transformă în piruvat, calea fiind cunoscută sub numele de glicoliză
aerobică. Daca oxigenul lipseşte, calea este denumită glicoliză
anaerobică produsul final fiind lactatul.

2. Biosinteza glucidelor
 Gluconogeneza reprezintă anabolismul a noi glucoze, adică alta decât cea
care se poate obţine din glicogen. Acestă sinteză este indispensabilă pentru
utilizarea acesteia drept combustibil pentru creier, eritrocite, etc., glucoza fiind
singura sursă de energie pentru aceste organe. Biosinteza glucozei din precursori
conţinand trei sau patru atomi de carbon reprezintă în fapt reversul gligolizei.

Gluconogeneza este activă atunci aportul de carbohidraţi este mic ca în

cazurile de înfometare dar şi a celor care suferă de diabet. Materiile prime pe care
le utilizează sunt glicerina (din degradarea lipidelor), lactatul (din oxidarea
anaeroba a zaharurilor) aminoacizii (din degradarea proteinelor). Gluconogeneza
transformă practic piruvatul din nou în glucoză, prin diferite etape.

Este oare gluconogeneza reversul perfect al glicolizei? Dacă se ţine cont că

în procesul glicolizei există trei etape ireversibile, controlate de enzime şi anume,
transformarea glucozei în glucoza 6-fosfat, a fructozei 6-fosfat în fructoza 1,6-
difosfat şi respectiv a fosfoenol piruvatului (PEP) în piruvat, înseamnă că acestea
trebuiesc ocolite (bypass) în timpul gluconogenezei. In cazul primelor doua reacţii
schimbarea enzimei duce la efectul dorit: hexokinaza este înlocuita de glucoza-6-
fosfataza, iar fosfofructokinaza cu fructozo-1,6-bisfosfataza.

Ultima etapă este ocolită cu ajutorul a doua reacţii şi anume:

          3. Glicoliza
 Faza catabolică a metabolismului glucidic sau glicoliza, reprezintă secvenţa
de reacţii enzimatice care transformă glucoza din alimente în piruvat.

Istoricul studiului acestei glicolize începe la 1897, când, accidental, Buchner

descoperă că extrasul de drojdii pot converti sucroza la etanol. Abia in 1940, toate
etapele glicolizei au fost elucidate prin cercetările lui Embden, Meyerhof, Parnas si
Warburg. Din aceasta cauza metabolismul glicozidic mai este cunoscut drept calea
Embden- Meyerhof-Parnas, mai ales în carţile de biochimie mai vechi.

Glicoliza implică două faze, una premergătoare, care necesită energie, prin
intervenţia ATP, şi a doua fază care dă înapoi energia câştigată, producând ATP.

Global aceste transformări pot fi generalizate ca:

Practic sunt cuprinse următorul şir de transformări (Schema 6.2.)

4. Catabolismul complet al glucozei

Oxidarea completă a glucozei poate fi generic reprezentată prin următoarea

reacţie:
 Schema 6.2. Etapele glicolizei

Aceasta reprezintă o cale metabolică importantă prin care se eliberează multă

energie şi o cantitate de ATP de circa 20 de ori mai mare decât cea obţinută prin
glicoliză. Oxidarea completă a glucozei cuprinde trei etape:

1.     degradare glicolitică anaerobă pâna la acid piruvic (etapele 1- 9 din

schema 6.2.);

2.      decarboxilarea oxidativă a acidului piruvic, produşi finali fiind acidul

acetic si dioxidul de carbon, conform ecuaţiei globale:
            Practic are loc o decarboxilare, urmată de o oxidare, acidul acetic fiind în
final legat de CoA. Biocatalizatorul acestor reacţii este unul multienzimatic
complex, cunoscut sub numele de piruvat dehidrogenaza.  Produşii finali sunt de
fapt acetil coenzima A si NADH.

3.     ciclul acizilor carboxilici sau ciclul Krebs (Schema 6.3).

 Schema 6.3.

            Acetil-CoA formată în ciclul anterior intră în ceea ce se cunoaşte sub

denumirea de ciclul Krebs sau ciclul acizilor tricarboxilici şi, după cum se observă
în schema 6.3., este refăcută la un ciclu complet. Furnizoare de energie este
scindarea hidrolitică a legăturii tioesterice, reactie reversibilă.

Bilanţul acestui ciclu poate fi reprezentat schematic ca:

scoţând în evidenţă oxidarea totală a acetilului la dioxid de carbon şi hidrogen.

Atomii de hidrogen reprezintă în fapt energia potenţială care va fi eliberată în urma
reacţiei cu oxigenul în cadrul procesului respirator.
            Daca se calculează acum bilanţul energetic al oxidării totale a glucozei,
tinându-se cont că principala formă de stocare a energiei este sub forma legăturilor
de ATP, se va vedea că din cele 40 de molecule ATP eliberate la oxidarea unei
molecule de glucoză se consumă 2 pentru degradări hidrolitice, deci câştigul este
de 38 molecule ATP. Aceasta reprezintă de fapt izvorul energetic al manifestărilor
biochimice.