IDENTITATEA VOCAȚIONALĂ

Identitatea = conștiința clară a individualității unei persoane, formată prin integrarea într-un
construct unic a percepției de sine și a percepției expectanțelor celorlalți față de propria
persoană
-se formează progresiv, pe măsura organizării și structurării informațiilor despre sine
-este în permanentă construcție și reconstrucție
-include: -caracteristicile înnăscute și dobândite ale personalității
-talentele și abilitățile personale (cunoștințe, deprinderi)
-identificarea cu modelele (părinții, colegii)
-modalități de interacțiune, de rezolvare a conflictelor, de reglare a
comportamentului
-rolurile sociale, vocaționale și de gen adoptate

Identitatea vocațională - combină aspecte legate de cunoașterea propriilor interese, valori,

abilități și competențe, dar și preferința pentru un anumit tip de activități, stiluri de
interacțiune și medii de muncă.
-dezvoltare:
-până la 10 ani – perioada fanteziei - comportament imitativ (copilul se identifică în
planul intereselor vocaționale cu diverse persoane semnificative din mediul familial, școlar,
social și imită diferite meserii și ocupații ale acestora în cadrul jocurilor)
-între 11–17 ani – perioada tatonărilor - comportament explorator (elevii își
explorează propriile interese vocaționale, experimentează mai multe tipuri de activități,
identificând relația interese-aptitudini în exprimarea unei alegeri educaționale sau
profesionale)
-între 18–25 ani – perioada cristalizării identității vocaționale

-forme de identitate vocațională la adolescenți:

-identitate forțată/impusă/imitată (nu a fost experimentată o criză identitară)
-criza identitară (probleme de identitate)
-difuzie identitară (nu s-a făcut încă o alegere)
-identitate conturată (s-au făcut propriile alegeri)

Alegerea profesiunii și a locului de muncă reflectă imaginea de sine a individului.