Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
La intrebarea daca acum poate fi pace acolo unde altadata era razboi, Kenneth N
Waltz, unul dintre cei mai cunoscuti teoreticeni ai relatiilor internationale, afirma ca,
raspunsul este, de cele mai multe ori, unul pesimist. Herfried Münkler referindu-se la
acest aspect afirma: „La o prima vedere pare ca razboiul si pacea sunt doua stari politice
clar diferite intre ele: atunci cand domneste pacea, nu poate fi vorba de razboi si
viceversa. () Razboiul si pacea, doua concepte separate de declaratii de razboi si tratate de
pace sunt prin urmare doua stari politice care se exclud recipric: doar una dintre ele poate
exista la un moment dat – doar razboiul sau doar pacea, nu exista o a treia stare. Sa ne
gandim insa la Razboiul Rece: acest concept arata ca realitatea politica este mult mai
complexa decat constructia binara razboi-pace“.
Sunt doar doua opinii care arata ca, in fapt,studiile asupra pacii si razboiului au
oferit viziuni si perspective diferite asupra acestor fenomene care au insotit istoria
umanitatii. Sint autori care considera ca nici nu exista aceasi definitie a pacii si
razboiului. Lothar Brock, de exemplu, atrage atentia asupra unor neclaritati ale
conceptului de pace si propune o societate mondiala non-violenta ca tel care nu poate fi
implinit, dar dupa care pot fi orientate toate activitatile. Aceste neclaritati, in opinia sa,
izvorasc din raspunsurile diferite care se dau la urmatoarele intrebari: pace inseamna
tacerea armelor? Dar pentru cata vreme? Va putea domni pacea doar dupa ce ultimul
razboi se va fi sfarsit? Este tot restul timpului doar o mare perioada interbelica, doar un
simplu armistitiu? Este oare, in vremuri de pace, viata indivizilor si a popoarelor ferita de
interventii militare violente, dar si de alte forme de violenta? va domni pacea oare numai
atunci cand va domni si dreptatea? Europa occidentala pare sa fi uitat de razboaie. Dar
poate oare pacea sa se instaureze aici pe durata, cand in alte parti conflictele izbucnesc si
se desfasoara cu atata violenta? Este oare pacea divizibila sau nu poate aparea decat ca o
pace a intregii lumi?
1
Acumularile de tensiuni in relatiile internationale, crizele care n-au putut fi
rezolvate in cadrul institutiilor de securitate, fondate pe noul concept de pace si razboi au
condus la aparitia celei de-a doua conflagratie mondiala care a afectat sistemul de state,
pe de o parte, crimele puse la punct de politica stalinista si fascista, dar mai ales
perspectiva unui razboi atomic ce ar putut sa ucida popoare intregi, pe de alta parte, au
facut ca cercetarea din domeniul pacii sa se impuna la sfarsitul anilor ‘50 ca o reactie la
ideologia impusa de Razboiul Rece. Ea a aparut mai intai la universitatile si institutele
particulare din Canada, SUA si Norvegia. In paralel cu aceasta dezvoltare, polemologia
(studiul razboaielor si conflictelor), de care se interesau doar cateva persoane din Franta
si Olanda, s-a concentrat pe cercetarea sistematica a razboaielor si conflictelor. Scopul
cercetarilor, din domeniul pacii, nu a constat numai in monitorizarea, delimitarea si
restrangerea fenomenului razboiului, ci eliminarea acestuia ca tip de relatie sociala si
interstatala. Se urmarea astfel ca cercetarea in domeniul pacii sa reia ideile considerate
anterior utopice cu privire la instaurarea pacii mondiale. Acest curent care se concentra
mai degraba pe monitorizarea razboaielor si pe tinerea sub control a conflictelor a
functionat mai intai in paralel cu cercetarea in domeniul pacii, in cadrul studiului
razboaielor si mai ales pe teritoriul SUA . Cele doua domenii de cercetare s-au unit insa
in anii 60 intr-o disciplina ce imbina cercetarea din domeniul pacii cu cea din domeniul
conflictelor.
2
Relaxarea conflictului Est-Vest, sfarsitul Razboiului din Vietnam, si slabirea
interesului fata de problemele de dezvoltare ale Lumii a Treia au mutat atentia opiniei
publice asupra problematicii Nord-Sud. Astfel s-a impus o largire a paradigmelor
cercetarii din domeniul pacii, dincolo de preocuparile anterioare in ceea ce privea
dinamica inarmarii, sistemele teroriste, tinerea sub control a procesului de inarmare si
monitorizarea procesului de dezarmare.
Scoala realismului
3
hegemonic. Existenta armelor nucleare si folosirea lor intr-un astfel de razboi pune sub
semnul intrebarilor teoria lui Gilpin. In acest caz urmatorul razboi hegemonic are foarte
multe sanse sa fie si ultimul. Pe de alta parte se poate observa ca schimbarea de la ordinea
mondiala bazata pe hegemonia a doua superputeri—SUA si URSS—nu s-a facut prin
conflict hegemonic.
Liberalismul
4
staelor trebuie sa fie republicana; legea natiunilor trebuie sa se bazeze pe o federatie a
statelor libere.
5
Aceasta idee a fost promovata, printre altii de Woodrow Wilson, dar a fost
impartasita de o intreaga pleiada de oameni de stiinta care au trasat cele doua directii de
actiune: cunoasterea trecutului pentru a putea impiedica repetarea greselilor, si crearea
unor institutii si norme, conditii indispensabile pentru o era a pacii. Securitate in politica
mondiala in viziunea lui W.Wilson se putea obsine daca dispareau statele care promovau
politicile de tip imperialist. Ideea sa se baza pe respectarea drepturilor omului—dreptul la
autoguvernare era considerat unul fundamental—dar si pe lipsa de legitimitate a
imperiului ca forma de organizare statala. Reputatia sa de promotor al viziunii liberale s-a
construit pe modelul pe care la propus Conferintei de pace de la Paris care a pus capat
primului razboi mondial. Acesta a fost creionat inca inainte de sfirsitul conflagratiei in nu
mai putin celebrele Fourteen Points.
6
Dupa cel de-al doilea razboi mondial adeptii pacii realizata prin institutie cu vocatia
universala considerau ca trebuiau urgent corectate viciile de constructie pe care le-a avut
Liga Natiunilor. Asa a aparut pe scena internationala ONU institutie care a incorporat
toate sperantele si toate iluzile Scolii liberale. Inca odata s-a confirmat faptul ca in
constructia unei arhitecturi de securitate mondiale actorii chemati sa o edifice nu sint in
primul rind animati de cerintele teoretice ale unui anume model sau ideologie ci de
intersele de stat pe care le au pe termen scurt sau lung si de experienta istorica prin care
un actor sau altul a avut cistig de cauza in a-si promova aceste interese. Henry Kissinger
surprinde cu acuitate acest lucru cind analizeaza pozitiile marilor puteri invingatoare in
ceea ce priveste viitoarea ordine a lumii si prin urmare si mecanismele pe care acestia le
considera viabile in a o sustine. Acesta ajunge la concluzia ca “Fiecare dintre invingatori
vorbea in termenii experientelor istorice ale tarii sale. Churchill voia sa reconstruiasca
traditionala balanta de putere in Europa. Asta insemna reconstructia Marii Britanii, a
Frantei si chiar a Germaniei invinse astfel incit, impreuna cu Statele Unite, aceste state sa
poata contrabalansa colosul sovietic, de la est. Roosevelt avea in vedere o ordine
postbelica in care trei invingatori, impreuna cu China, sa actioneze ca un Consiliu de
directori ai lumii pentru a impune pacea impotriva oricarui raufacator potential, cel mai
probabil fiind dupa el Germania—o viziune care avea sa fie cunoscuta drept “Cei Patru
Politisti”. Modul lui Stali de a vedea lucrurile reflecta atit ideologia sa comunista cit si
politica externa rusa traditionala. El s/a straduit sa speculeze victoria tarii sale prin
extinderea influentei rusesti in Europa Centrala. Si a incercat sa transforme tarile cucerite
de armatele sovietice in zone tampon pentru protejarea Rusiei impotriva oricarei
agresiuni germane viitoare”.
Scoala sociologica
7
modern de a trai intr-o comunitate coeziva si de a stabili relatii cu alti semeni.
Asadar pentru a putea cunoaste tipurile de conflicte care au fost prezente in istoria
secolului al XX-lea este necesar sa cunoastem structura violentei din societatea moderna.
Galtung crede ca pentru a aparea in sistemul relatiilor internationale un conflict este
necesar ca doua sau mai multe state sa aiba interese incompatibile. Face deosebire intre
conflict, atitudinea de conflictuala si comportarea de conflictuala.
Dupa tipurile de nevoi pe care omul le are in societate Galtung identifica doua
tipuri de violenta: directa care se particularizeaza in asasinate, saracie, sanctiuni,
instrainare, reprimare detentie expulzare, deportare si structurala casre se particularizeaza
in exploatare si marginalizare.
In mod traditional in centrul studiilor clasice despre violenta este asezat, in mod
indicutabil actorul predominant, pentru secolul XX, statul pe care reputatul sociolog Max
Weber il si definea prin raportare la violenta. Michel Wievorka plecind de la constatarea
pe care o face Raymond Aaron cu privire la rolul statului dupa cel de-al doilea razboi
mondial constata ca rolul actual al statului in relatiile internationale a scazut foarte mult si
prin urmare nu mai are o pondere la fel de mare in aparitia violentei in relatiile
internationale deoarece este tot mai mult deposedat de monopolul violentei legitime asa
cu o vedea Max Weber. Acesta nu mai se afla ca in deceniile sapte si opt sursa legitima in
centrul luptei pentru eliberare nationala, sociala sau ca proiecte revolutionare.Pe dealta
parte a scazut si numarul statelor care promovau violenta prin existenta unor regimuri
politice totaslitare sau de dictatura. Astazi violenta este, in opinia lui Pierre Hassner, mai
mult legata de absenta unui stat puternic si democratic in interiorul societatii. Din aceasta
perspectiva violenta se manifesta pe doua paliere: un nivel infrapolitic care se situiaza in
interiorul societatii si antreneaza grupari din cele mai diverse si unul metapolitic ce
include grupari transnationale legate de crima organizata retele teroriste sau religioase.
8
conflictul in cadrul unei lupte acerbe pentru spatiu si supravietuire a „raselor superioare
„ cu cele „inferioare”. Arthur de Gobineau si Vacher de Lapouge in Franta, alaturi de
H.S. Chamberlain sau Francis Galton in Marea Britanie, ca si Wagner si Marr in
Germania s-au inscris in aceasta conceptie alaturi de alti teoreticieni care au fost folositi
de propaganda si ideologia nazista pentru a justifica genocidul si crima in anii
premergatori si in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
9
Bibliografie
Mircea Malita, Intre razboi si pace, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2007, passim.
http://soc.kuleuven.be/pol/ipra/about_history.html
http://jpr.sagepub.com/
http://www.sipri.org/contents/about
http://www.sipri.org/contents/about/sipri/history.html
Ionel Nicu Sava , Studii de Securitate, Centrul Roman de Studii Regionale, Bucuresti, 2005
Edward H. Carr , The Twenty Years Crisis, New York, Harper and Row, 1939, apud, Martin
Griffith,
J.M.G. van der Dennen si V.S.E. Falger (Eds.) The Sociobiology of Conflict. London:
Chapman & Hall, 1990,
10