Sunteți pe pagina 1din 47

INTRODUCERE

Lucrarea de față se numește Convergența reală și nominală în Europa Centrală și de Est și


abordează modelul convergenței economice a Uniunii Europene, conform tratatelor economice
europene.
Primul capitol numit Convergența economică a Sistemului European analizează modelul
convergenței economice și particularitățile acesteia: convergența reală și convergența nominală.
Tot în acest capitol voi analiza și modelul prin care țările noi care acced la Uniunea Europeană,
trebuie să îndeplinească anumite criterii de convergență.
Capitolul al doilea este numit Politica de coeziune și impactul său asupra convergenței
economice. În acest capitol voi vorbi despre Tratatele Uniunii Europene și efectul acestora asupra
coeziunii economice, dar și despre politica de coeziune și cum aceasta a ajutat foarte mult reducerea
disparităților economice dintre diferitele regiunii ale Uniunii.
Ultimul capitol l-am rezervat analizei făcute la cinci țări central și est europene cu privire la
criteriile de convergență spre moneda unică EURO. Aceste țări sunt: Bulgaria, Republica Cehă,
Polonia, România și Ungaria.
Studiul de caz s-a axat pe o abordare realistă asupra diverșilor factori economici care au legătură
directă cu convergența economică (cum ar fi: stabilitatea prețurilor, PIB-ul, ratele de schimb,
finanțele publice etc.) Informațiile necesare creării acestui capitol au fost preluate din publicațiile
anuale ale Comisiei Europene, după site-ul oficial al acestei instituții.
Ultimul subcapitol al studiului de caz va face o comparație între cele cinci țări. Această
comparație va sublinia anumite decalaje și similitudini prezente la aceste state, din punct de vedere
economic.
Lucrarea se finalizează cu concluzii asupra convergenței reale și nominale a țărilor central și est
europene și cu bibliografia.

1
CAPITOLUL I: CONVERGENȚA ECONOMICĂ A SISTEMULUI
EUROPEAN

Modelul european de economie admite ca element constitutiv strategic, pe lângă cel randamental,
și pe cel a transferurilor cu finalitate ori coeziunea socială.
Acest sistem european este atât bivalent, cât şi economic şi social, fiind în acelaşi timp
pluridirecţional, integrând şi elemente externe pieţei. Procesele de convergenţă sunt tipice integrării
europene.
În modelul european, atât coeziunea socială cât şi creşterea economică şi stabilitatea reprezintă
elemente complementare. O creştere economică accentuată şi derulată pe termen lung se bazează pe
politici macroeconomice şi de coeziune proiectate şi puse în practică judicios. În acelaşi timp, o rată
susținută de creştere economică are ca rezultat atât stabilitatea economică cât şi coeziunea socială pe
o perioadă îndelungată. Creşterea economică accelerată este o componentă esenţială a
sustenabilităţii sistemului european. Acest model acordă un rol major coeziunii.
În model, schimbarea de paradigmă care vizează creşterea economică este considerabilă. Oferind
însemnătate eficacității degresive a factorilor de producţie (în contextul unei tehnologii date),
teoriile clasice şi neoclasice ale creşterii au acordat ştiinţei economice specificitatea de „ştiinţă
pesimistă”. In schimb, se regăsesc note de optimism în teoriile moderne ale creşterii economice
pentru că ele insistă, pe de o parte, pe capacitatea practic infinită a progresului tehnic indus de
cunoştinţe de a eficientiza totalitatea factorilor de producţie şi pentru că, pe de altă parte, susțin
randamentele progresive ale investiţiilor.
Modelul european susține că atât instituţiile cât şi mecanismele de reglementare ale pieţei au o
importanţă determinantă în obţinerea unei creşteri economice accentuată şi durabilă.
Noua economie europeană, care este reprezentativă pentru nivelul de astăzi de dezvoltare, este o
economie informaţională, bazată pe cunoaştere dar şi pe tehnologia informaţiei. Această nouă
economie ia în calcul şi valorifică resurse neconvenţionale cum ar fi de exemplu capitalul uman cu
posibilităţile sale de cunoaştere sau inovare. Aceste elemente au anumite caracteristici intrinseci
care le fac epuizabile cu dificultate dacă nu chiar inepuizabile.

2
1.1. Semnificația convergenței economice

Convergenţa economică desemnează progresul necesar pentru atingerea unui obiectiv definit.
Parcursul fiecărei ţări până la atingerea obiectivului propus poate lua diverse forme, însă datorită
însuşirii acquis-ului comunitar, deosebirile de percepţie şi implementare a politicilor în statele
interesate scad, astfel încât „parcursul comun'’, accelerează estomparea deosebirilor dintre ţări. Este
de menţionat că acest parcurs prezintă anumite obstacole şi dificultăţi caracteristice.
Termenul de convergenţă se concretizează prin reducerea diferenţelor înregistrate de către
indicatorii economici aparţinând statelor unui anumit perimetru geografic definit. Se poate vorbi
despre realizarea convergenţei economice reale pe măsura ce statele cu indicatori economici mai
slabi obţin un ritm durabil de creştere economică situat peste nivelul înregistrat de statele cu
indicatori economici superiori. Se înregistrează în acest fel o scădere a diferenţelor de venit dintre
acestea. In situaţiile în care diferenţa de ritm de creştere economică se majorează, se constată
realizarea unui proces invers denumit divergenţă economică. Pentru a evalua acest fenomen,
indicatorul clasic este raportul dintre valoarea totală a PIB şi numărul de locuitori, care se va
exprima în paritatea puterii de cumpărăre.
Unul dintre obiectivele principale ale UE, consemnate prin al doilea articol al Tratatului de la
Maastricht, îl reprezintă „promovarea progresului social şi economic şi un nivel ridicat de ocupare
profesională, precum şi atingerea unei dezvoltări echilibrate şi durabile, îndeosebi prin crearea
spațiului interior fără granițe, prin consolidarea coeziunii economice şi sociale şi prin crearea unei
uniuni economice şi monetare...”. Acest lucru înseamnă că se tinde spre eliminarea dezavantajării
locuitorilor din interiorul UE în funcţie de zona în care locuiesc şi muncesc .
Din acestă cauză, în proiectul de Constituţie s-a introdus anume noţiunea de coeziune teritorială
în cadrul celui de al treilea articol cu scopul de a ranforsa obiectivele propuse de coeziune
economică şi socială din cadrul Uniunii. Rolul coeziunii teritoriale este susţinut în Principiile
Tratatului (art 16), care prevede ca cetăţenilor să li se ofere acces atât la la serviciile elementare cât
şi la infrastructura esenţială şi la educaţie-învăţământ, consfinţind astfel poziţia însemnată a

3
serviciilor de interes economic general pentru atingerea obiectivelor de coeziune socială şi
teritorială.
În acest fel, coeziunea economică şi socială este nu doar menţionată printre obiectivele fondurilor
structurale, însă rolul său est subliniat prin crearea unui fond cu acelaşi nume (Fondul de Coeziune)
care a accelerat realizarea convergenţei economice pentru câteva state membre mai puţin dezvoltate
din UE-15: Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda.
În cadrul UE există o serie de aspecte ale echilibrului teritorial care ameninţă dezvoltarea
armonioasă a economiei Uniunii în perioada următoare:

 la nivelul UE se manifestă o înaltă concentrare a activităţii economice şi a


populaţiei în zona centrală;
 la nivel naţional persistă un dezechilibru între zonele metropolitane şi restul ţării în
termeni de dezvoltare economică, ceea ce favorizează o rată mai ridicată de creştere
la nivel naţional, dar implică o accentuare a disparităţilor regionale.

Combaterea decalajelor teritoriale și atingerea unei structuri spațiale mai echilibrate de


dezvoltare economică necesită o coordonare a politicilor de dezvoltare astfel încât ele să fie
coerente şi consistente. Dezbaterile modeme în legătură cu convergenţaşidivergenţa economică
europeană sunt strâns legate de configuraţia politicilor regionale care ai trebui să consolideze
coeziunea; în plus. se manifestă tendinţa de revizuire a teoriei neoclasice a creşterii (exogene).
Conceptul de coeziune teritorială este mult mai larg decât termenii de coeziune economică şi
socială, îi reconfirmă şi totodată întăreşte sensurile. Obiectivul este, în termeni politici, de a
realiza o dezvoltare echilibrată prin scăderea decalajelor înregistrate, prin evitarea adâncirii
acestor discrepanţelor teritoriale, vizându-se o coerenţă mărită între politicile sectoriale cu impact
teritorial, pe de o parte, şi a politicii regionale, pe de alta. Stimularea cooperării între regiuni şi
îmbunătăţirea integrării teritoriale sunt astfel mijloacele de atingere a obiectivului.
Politicile prin care de obicei se promovează coeziunea economică, socială şi teritorială sunt
verificate prin eficienţa lor în micșorarea diferențelor regionale, în asigurarea de oportunităţi
egale pentru indivizi, indiferent de regiunile, ţările în care locuiesc; prin urmare politica de
coeziune vizează asigurarea unei convergenţe între regiuni şi, pe aceasta bază, realizarea unei
convergenţe între statele membre.

4
Totodată, progresele realizate sunt măsurate prin instrumentele caracteristice procesului de
convergenţă economică, mai precis diminuarea dispersiei veniturilor între regiuni, reducerea
diferenţelor înregistrate în comparaţie cu zonele mai bogate, ca dealtfel şi influenţa fondurilor
structurale sau ale politicilor duse la nivel national asupra ratei creşterii economice.
Aşadar, politica de coeziune reprezintă un instrument comunitar cu rol esenţial în atingerea
convergenţei economice.

1.2. Convergența nominală și convergența reală

Procesul admiterii noilor candidaţi din Europa de Est în cadrul Uniunii Europene a fost asociat cu
mai multe întrebări: există riscul ca piaţa internă unică să se „erodeze” ? Stabilitatea
macroeconomică a ţărilor în curs de integrare în UE va putea fi realizată? Care sunt
interdependenţele dintre convergenţa nominală şi convergenţa reală? Cum se vor putea reduce
diferenţele de dezvoltare dintre ţările din modelul european? De ce este utilă respectarea unor criterii
de intrare în Uniunea Economică şi Monetară?
În urma Tratatului de la Maastricht, din 1993, s-au stabilit 5 obiective/criterii pe care statele care
fac parte din UE trebuie să le admită pentru a putea face trecerea de la moneda naţională către
moneda euro şi pentru a fi membre ale Uniunii Economice şi Monetare:

 rata inflaţiei cu maxim 1,5% peste media statelor din top 3 cea mai scăzută inflaţie;
 rata dobânzii nominale pe termen lung să fie situată sub 2% faţă de media ratei
dobânzii ale statelor din top 3 cea mai bună performanţă în privinţa stabilitaţii
preţurilor;
 deficitul bugetar să se situeze sub 3 la sută din Produsul Intern Brut;
 raportul dintre datoria publică şi PIB să se situeze sub 60%;
 marjele de fluctuație au obligaţia să coincidă cu marjele stabilite prin Sistemul
Monetar European şi să nu varieze cu mai mult de +/- 15% în cei 2 ani dinaintea
cererii de examinare

Convergenţa nominală trebuie consolidată de reuşita procesului de convergenţă reală, proces ce


presupune: convergenţa veniturilor, convergenţa productivităţii, convergenţa preţurilor relative,
convergenţa structurii socio-ocupaţionale, convergenţa standardelor educaţionale.
5
Se lucrează la fundamentarea criteriilor cantitative următoare care măsoară nivelul convergenţei
reale:

1. o creştere a PIB-ului într-un interval de +/-2% în comparaţie cu media primelor 3


ţări cu cele mai bune performanţe în această privinţă ;
2. o rată a şomajului într-un interval de 3% în comparaţie cu media primelor 3 ţări cu
cele mai bune performanţe în această privinţă ;
3. un sold al balanţei de operaţiuni curente situat în limitele a 1-2% din PIB;
4. un indicator al competitivităţii în comparaţie cu Germania care să nu înregistreze
variaţii mai mari de 10% faţă de nivelul prognozat pentru data adoptării euro1

Alţi economişti consideră că procesul de convergenţă reală ar putea fi calculat cu ajutorul


criteriilor următoare:

1. nivelul de deschidere al economiei măsurat prin formula (totalitatea exporturilor +


totalitatea importurilor)/PIB;
2. importanţa comerţului bilateral cu membrii uniunii în totalitatea comerţului
exterior;
3. raportul PIB/cap de locuitor (formulat ori prin cursul nominal ori prin paritatea
puterii de cumpărare) şi configuraţia economiei (formulată prin raportul dintre
importanţa măsurată a diverselor sectoare şi PIB).2

Convergenţa reală devine efectivă în condiţiile în care


-se susţine un efort investiţional important, sprijinit atât de o rată ridicată a economisirii cât şi de
investiţiile străine directe (exprimate ca pondere din PIB)
- se dezvoltă atât gradul de calificare al forţei de muncă cât şi receptivitatea sa la nou
- se constată creşterea competitivităţii şi a productivităţii şi se intensifică coeziunea socială
Progresul în atingerea criteriilor formulate prin Tratatul de la Maastricht a avut o influenţă asupra
variabilelor economice reale, efectul reciproc fiind de asemenea valabil.
La început convergența nominală poate produce diminuarea unor performanţe; cu toate acestea,
realizarea pe deplin a criteriilor formulate prin Tratatul de la Maastricht permite asigurarea unei mai
mari stabilităţi macroeconomice. Acest lucru va aduce premisele unei dezvoltări economice cu rate

1
Hen, C., Leonard, J. (2002), Uniunea Europeană, Editura CNI Coresi Internațional, București, p. 24.
2
Isărescu M. (2004), Drumul spre euro, www.bnro.ro

6
superioare. Evoluţia economică a ţărilor care vor adera la zona euro ar putea fi prezentată printr-o
curba în forma literei J. Forma acesteia este dependentă de cât de intense vor fi costurile ajustării.

Figura 1.1 – Curba în J pentru țările membre

Una dintre provocările aderării la UEM o constituie optimizarea formei J-ului, promovând
politici care implică, pe termen scurt, scăderea costurilor legate de stabilizarea macroeconomică
(curba punctată). Cu cât o economie este mai flexibilă, cu atât ea se adaptează mai repede unui nou
regim macroeconomic, ceea ce reduce perioada în care economia înregistrează o reducere a
performanţei.

1. Realizarea convergenţei reale are efecte asupra variabilelor nominale:


Favorabile
 Totalitatea reformelor structurale contribuie la convergenţa PIB-ului pe cap de
locuitor. Acest lucru duce la o majorare neinflaţionistă a salariilor şi contribuie, de
asemenea, la o majorare a veniturilor, o creştere a încasărilor fiscale şi, automat, o
notabilă consolidare fiscală.
 Convergenta nivelului productivităţii provoacă o reducere a costurilor, sporind
dezinflaţia pe partea de bunuri comercializabile.

Nefavorabile

7
 Diferenţele de productivitate dintre bunurile comercializabile şi cele
necomercializabile (efectul Balassa-Samuleson), în contextul unor majorări salariale
uniforme, vor provoca păstrarea unei rate mai ridicate a inflaţiei (convergenţa
preţurilor bunurilor necomercializabile cu Uniunea Europeană, nesusţinută de
dezvoltarea productivităţii).
 convergenţă reală rapidă (în condiţiile presiunilor inflaţioniste) va implica punerea
în practică a unor politici monetare restrictive.

2. Procesul de convergenţă nominală are un impact asupra variabilelor reale:


Favorabil
 Diminuarea ratei inflaţiei şi a ratei dobânzii (pentru a îndeplini obiectivele
Tratatului de la Maastricht) implică o majorare a investiţiilor si a PIB-ului.
Evidenţele empirice aratul faptul că, în contextul unei rate reduse a inflaţiei,
performanţele economiei sunt superioare celor din cazul unei inflaţii moderate. Mai
mult decât atât, diminuarea ratei inflaţiei accelerează convergenţa salariilor.
 rată de schimb stabilă înregistrată de moneda naţională (care să varieze într-un
interval predefinit) implică o intensificare a investiţiilor străine directe precum şi a
exporturilor (a nivelului de deschidere), cu un impact favorabil asupra convergenţei
reale).

Nefavorabil
 Respectarea criteriilor Maastricht (mai ales cele privitoare la deficitul bugetar şi
datoria publică) poate prejudicia convergenţa unor economii unde nivelul
investiţiilor este scăzut; prezenţa câtorva deficite bugetare sustenabile (chiar
superioare 3% din PIB) poate accelera adaptarea structurală a acestor economii la
exigenţele UE.
 Prin scăderea ratei inflaţiei, rata reală a dobânzii va creşte, va atrage capitaluri
externe, iar moneda se va apreciaza, în timp ce exporturile nete se vor diminua
(efectul de „crowding-out” extern).3

3
Dinu M., Socol C., Marinaș M. (2005), Mecanisme de convergență și coeziune, Editura Economică, București, pp. 26-
27.

8
1.3. Modelul european al convergenței și divergenței

Fiecare teorie care explică un proces de divergenţă mai degrabă decât un proces de convergenţă
economică între ţări porneşte de la neajunsurile teoriei neoclasice. Conform modelului neoclasic,
care acordă un rol central ofertei, creşterea regională duce la convergenţă în procesul de dezvoltare
economică şi socială a regiunilor. Pe de alta parte, potrivit modelelor care se bazează pe abordări
postkeynesiste ale cererii (modelul care se bazează cu precădere pe potenţialul de export, modelul
cauzalităţii cumulative), creşterea regională majorează divergenţa.
Cu toate acestea, ultimele cercetări în domeniu îşi propun să nu mai catalogheze aceste viziuni ca
diametral opuse, ci să le analizeze din prespectiva complementarităţii lor potenţiale, astfel încât să
poată aduce explicaţii cât mai largi şi mai complete cu privire la cauzele diferitelor rate ale
creşterilor economice la nivelul regiunilor.
Adepţii şcolii divergenţei ne propun un alt model de analiză; putem extinde noţiunea de capital
astfel încât aceasta să incumbe şi capitalul uman şi cunoaşterea în modelele de creştere endogenă
apare ideea randamentelor crescătoare ale capitalului, astfel încât inegalităţile se menţin sau chiar se
adâncesc. Predomină fenomenul de divergenţă economică.
Dacă avem în vedere şi progresul tehnologic (în modelele neoclasice ale creşterii acesta fiind
dat), putem evidenţia o altă sursă care poate provoca convergenţă sau divergenţă. Atunci când există
un stoc important de capital uman şi de aptitudini, transferul de tehnologie funcţionează mai rapid şi
astfel există un proces mai ridicat de convergenţă economică. Dacă există o slabă capacitate de
implementare a tehnologiilor productive performante, atunci procesul de convergenţă economică nu
va fi impulsionat.
În funcţie de specificul socioeconomic, ţările dintr-o anumită zonă geografică se pot împărţi în
grupuri, numite cluburi de convergenţă. în interiorul grupului se înregistrează, un proces de
convergenţă, însă între grupuri se poate manifesta un proces de divergenţă economică (deoarece
acestea au caracteristici economice diferite).
Diversitatea condiţiilor iniţiale luate în considerare (stocul de capital uman, rata investiţiilor,
structura comerţului exterior ş.a.m.d.) poate conduce la o foarte mare diversitate de cluburi de

9
convergenţă. în cazul acestora se poate vorbi de echilibre multiple, deoarece caracteristicile
structurale nu sunt identice.4

CAPITOLUL al II-lea: POLITICA DE COEZIUNE ȘI IMPACTUL


SĂU ASUPRA CONVERGENȚEI ECONOMICE

Crearea unei pieţe interne unice, ca etapă a integrării europene, are, indubitabil, consecinţe
pozitive asupra economiei UE luată ca întreg, dar aceste efecte nu au avut o repartizare egală între
ramurile de producţie, regiuni, state şi categorii socio-profesionale. Asadar, se constată un
dezechilibru la nivel de dinamică teritorială, consecinţă a liberalizării pieţelor.
Piaţa este cel mai mecanismul cel mai eficient de a aloca resurse în economie, nefiind, însă, un
instrument de distribuire uniformă a profiturilor realizate. Tocmai din acest motiv au fost create
mecanismele politicii de coeziune, şi anume cu scopul de a ajusta tendinţele spre concentrarea
activităţilor economice pe masură ce se intensifică integrarea economică. Acest mix integrare-
coeziune este o specificitate a modelului european.

2.1. Tratatele Uniunii Europene și impactul lor asupra coeziunii

În decursul construcţiei europene se pot delimita, 3 etape principale se pot evidenţia, în raport cu
progresul integrării economice şi cu evoluţiile coeziunii economice şi sociale.

1. Prima etapă priveşte intervalul de timp dintre ratificarea Tratatului de la Roma (1957) şi
adoptarea Actului Unic European (1986).
In în preambulul Tratatului de la Roma sunt menţionate obiectivele Comunităţii Europene. Ele
includ asigurarea unei dezvoltări armonioase, în contextul reducerii diferenţelor interregionale de
dezvoltare, fără să stabili politici conforme în atingerea obiectivelor; se constată astfel o abordare
neoclasică specifică perioadei. Tratatul de la Roma a avut un rol deosebit din perspectivă politică în
condiţiile de atunci ale relaţiilor internaţionale. El a constituit un instrument prin care s-a dorit
demonstrarea superiorităţii economiilor de piaţă faţă de economiile centralizate din Europa de Est.

4
Ibidem, p. 28.

10
Politica Agricolă Comună, adoptată în 1962, ar putea fi văzută, pe de o parte, ca un important
instrument de accelerare a integrării (a factorilor de producţie, a pieţei produselor agricole), si pe de
altă parte, ca un instrument de realizare a coeziunii, întrucât stabilea un ajutor financiar oferit unui
sector economic puţin dezvoltat şi unor categorii socio-profesionale şi zone defavorizate. Cu toate
acestea, analizând rezultatele sale, se poate afirma că nu a dus la o reală consolidare a coeziunii
sociale, din cauza unei concentrări de ajutoare financiare în jurul unui număr redus de ferme.5
Mai mult decât atât ea este condamnabilă, din cauza faptului că subvenţiile acordate nu au avut
ca efect reformarea structurii agricole, iar aceasta nu a fost pusă în legătura reciprocă cu politicile de
dezvoltare ale spaţiilor rurale.
În ciuda faptului că tratatul a ignorat crearea fondurilor structurale, s-a acceptat ulterior la nivelul
comunităţii, utilitatea de a le constitui pentru susţinerea politicilor regionale naţionale ale
membrilor. Politica regională europeană şi-a stabilit orientările începând cu 1975, cu ocazia creării
Fondului European de Dezvoltare Regională, prin intermediul căruia s-a dorit ajutarea regiunilor cu
probleme structurale (declinuri industriale, graduri reduse de dezvoltare economică). Din păcate, o
alocare iniţială de resurse financiare limitate, prin fondurile structurale (Fondul Social European,
FEDR, Fondul Structural Agricol, latura Orientare) care nu s-a dovedit a fi coordonată, nu se putea
înscrie în criteriile unei politici regionale în adevăratul sens al cuvântului.

2. A doua etapă include perioada 1986-1997 (respectiv intervalul dintre semnarea Actului Unic
European şi semnarea Tratatului de la Amsterdam).
Actul Unic European stabilea, în acelaşi timp, două transformări majore atat în ceea ce priveşte
integrarea economică cât şi coeziunea economică şi socială:

 Construirea pieţei interne unice, în cadrul căreia o libertate de circulaţie a bunurilor, a


serviciilor şi a factorilor de producţie;
 Punerea in aplicare de măsuri concrete vizând consolidarea coeziunii, cu ajutorul reformei
radicale a fondurilor structurale (care urma sa aibă efect de la 1 ianuarie 1989).

Liniile directoare trasate în anul 1986 au fost prevăzute şi consolidate prin intermediul Tratatului
de la Maastricht din anul 1993, care a stabilit să se continue procesele de integrare economică,

5
80% din ajutoarele financiare ale PAC sunt concentrate în mai puțin de 20% din fermele de la nivel comunitar. Această
concentrare este mai semnificativă daca se iau în considerare țările, regiunile și produsele agricole beneficiare.

11
realizând o Uniune Economică şi Monetară, şi de coeziune, prin înfiinţarea Fondului de Coeziune 6
menit să se adauge la fondurile disponibile. Realizarea coeziunii economice şi sociale a ajuns, în
acest fel, unul din obiectivele esenţiale ale UE.
Aceaste prevederi sunt doar o confirmare a influenţelor inegale ale integrării pieţelor, demers
care favorizează în mod normal regiunile şi ţările mai dezvoltate, în defavoarea celor mai putin
dezvoltate, majorând discrepanţele dintre ele.
Această perioadă de zece ani se poate caracteriza prin rezultate favorabile pentru convergenţa
nominală (criterii de aderare la moneda euro), dar aproape nesemnificative pentru convergenţa reală.
Acţiunile structurale au avut o importanţă estimată la 37,7% din bugetul comunitar în anul 1999,
faţă de 15,2% în 1988, dar, cu toate aceastea, rezultatul lor a fost relativ limitat.7

3. A treia etapă include intervalul ulterior Tratatului de la Amsterdam, odată cu punerea în


practică a Agendei 2000 privitoare la coordonatele dintre 2000-2006 ale politicilor de coeziune.
Membrii UE au ales o astfel de variantă pentru că:

 evidenţele empirice indică faptul că procesul de convergenţă reală (măsurat cu ajutorul


PDB/cap de locuitor cu exprimare în paritatea puterii de cumpărare) a avut loc mai
mult între state şi într-o proportie mai redusă între regiunile care au beneficiat de
fonduri;
 lărgirea Uniunii Europene, dublată de adâncirea disparităţi de dezvoltare, necesită un
efort financiar complementar din direcţia statelor care sunt deja în rolul de creditori la
bugetul UE. Prin urmare, fondurile destinate noile state membre vor fi mult mai mici
faţă de cele alocate ţărilor de coeziune, state ce deţin niveluri relativ mai ridicate de
dezvoltare în comparaţie cu media noilor intraţi în Uniune.

În concepţia neoclasică, piaţa este în măsură să reducă şi apoi să elimine decalajele regionale
generate de procesul de integrare economică. Această abilitate a sistemului de a se autoîntreţine
poate fi sintetizată prin expresia: laissez-faire, laissez-passer, le monde va de lui meme.
Există astfel credinţa că modelul capitalist va asigura de la sine eliminarea fiecărui element
generator de divergenţă. Orice interferenţă exogenă sau intervenţie asupra pieţei vor fi însoţite de o

6
Era destinat finanțării celor mai puțin dezvoltate state ale Uniunii Europene: Grecia, Portugalia, Spania și Irlanda.
7
Marinaș M. (2008), Convergența economică, Editura Economică, București, pp, 54-55.

12
accentuare a dezechilibrului, deoarece alterează capacitatea sistemului de a reacţiona eficient. în
consecinţă, acţiunea forţelor pieţei este în măsură să reducă şi apoi să elimine disparităţile regionale,
iar promovarea unei politici de coeziune nu ar genera decât accentuarea divergenţei.
Intervenţia comunitară prin acordarea de asistenţă structurală regiunilor mai puţin dezvoltate este
considerată un factor disturbator al sistemului economic şi social care va accentua astfel divergenţa.
Aşadar, pentru neoclasici, impactul politicilor publice asupra procesului de creştere economică este
ignorat, pentru că echilibrul concurenţial coincide perfect cu optimul social.
Mecanismele pieţei interne care pot influenţa pozitiv procesul de coeziune de la nivelul Uniunii
Europene se referă la specializarea regiunilor, la impactul capitalului străin, precum şi la gradul de
expunere concurenţială:8

a) specializarea de produs şi proces pe pieţele de bunuri şi servicii


Piaţa unică, prin reducerea protecţiei tarifare, oferă posibilitateaelaborării şi implementării unor
strategii de ajustare a activităţilor economice la nivel regional.
Acestea ar trebui să vizeze încurajarea transferurilor de resurse către activităţile cu valoare
adăugată mare, precum şi specializarea .ntraindustrială către segmentele superioare de pe piaţa finală
a produsului. Existenţa unei pieţe unice diversificate va favoriza adâncirea specializării regionale,
ceea ce va exercita o influenţă pozitivă asupra productivităţii şi asupra venitului.

b) investiţiile străine directe (ISD)


Creşterea mobilităţii capitalului favorizează transferul de resurse şi de tehnologii către regiunile
defavorizate, mărind potenţialul economic al acestora.
Există totuşi o diferenţă de impact între ISD verticale, care vor determina concentrarea
activităţilor economice în ţările sau regiunile mai puţin dezvoltate (care au costuri relative mai
reduse) şi cele orizontale, care implică stabilirea activităţilor economice în aglomerările urbane,
pentru a beneficia de economiile de scară.
Acest mecanism al ISD poate genera stimulare; dezvoltării periferiei, însă în condiţiile în care
decalajele de dezvoltare se vo accentua. De asemenea, avantajele comparative ale periferiei pot
dispărea îi timp, ceea ce presupune efectuarea unor investiţii străine orizontale.

8
Pelkans J. (2003), Integrarea europeană. Metodă și analiză economică, ediția a II-a, Institutul European din România,
București, p. 55.

13
În acest an, Comisia Europeană a publicat un raport privind ISD-urile și situația lor în Uniunea
Europeană.
Acest raport este, de altfel, primul de acest tip cu privire la indicatorii detaliați utilizați la nivel de
întreprindere.
Acest raport confirmă extinderea susținută a participațiilor străine în societățile din sectoarele-
cheie din Uniune, dar și o dezvoltare a investițiilor provenind din economiile emergente, așa cum
este cazul Chinei.
Societățile străine dețin peste 35% din totalul activelor UE, astfel încât Uniunea Europeană are,
incontestabil, un regim de investiții care se clasează printre cele mai deschise de pe glob. Stocurile
investițiilor străine directe, aflate în proprietatea investitorilor extra-comunitari, au atins 6 295 Md €
în 2017, conferind cetățenilor din UE locuri de muncă directe al căror număr depășește 16 milioane.
În ciuda faptului că investitorii consacrați ca Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia,
Confederația Elvețiană, Japonia și Australia își păstrează rolurile principale, asigurând 80% din
totalul activelor deținute de către investitorii străini în Uniunea Europeană (incluzând aici toate
sectoarele economiei), raportul prezintă, totodată, unele tendințe notabile:

 participațiile străine în cadrul societăților Uniunii Europene au crescut continuu pe


parcursul ultimilor 10 ani;
 investițiile derulate de către companii de stat au înregistrat creșteri accelerate pe parcursul
ultimilor ani. Întreprinderi din China, Federația Rusă și Emiratele Arabe Unite au
achiziționat în 2017 în Uniunea Europeana de 3 ori mai mult față de 2007;
 participațiile străine sunt însemnate în sectoare-cheie specifice, cu precădere în rafinării
de țiței, industria farmaceutică, aparatură electrică și produse electronice și optice;
 s-a consemnat o dezvoltare spontană a investițiilor provenind din economii emergente, cu
precădere din China în domeniul aeronauticii, utilajelor și aparaturii specializate, dar și
din India în industria farmaceutică;
 „investitorii offshore” dețin 11% din firmele Uniunii Europene cu capital străin și totodată
peste 4% din totalitatea activelor deținute de investitori extracomunitari în Uniune.
Activitatea acestora înregistrează, de asemenea, o creștere.9

9
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-19-1668_ro.htm (accesat la data de 12 iunie 2019)

14
Graficul 2.1 - Controlul străin asupra companiilor din Uniunea Europeană
45.00%

40.00%

35.00%

30.00%

25.00%

20.00%

15.00%

10.00%

5.00%

0.00%
SUA și Canada Federația Rusă Consiliul de EFTA China, Hong Kong și
Cooperare al Golfului Macao

2007 2016

Sursa: Baza de data a CE-JRC privind proprietatea străină

Graficul 2.2 - Acționari străini în sectoarele-cheie de activitate în Uniunea Europeană

Finanțe 37%

Echipamente electrice 39%

Asigurări 45%

Minerit 54%

Electronice 54%

Pharma 56%

Petrol 67%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80%

2016

Sursa: Baza de data a CE-JRC privind proprietatea străină

15
c) gradul de expunere concurenţială
Deşi se admite că pe termen mediu intensificarea concurenţei afecteazi negativ regiunile mai
puţin dezvoltate, totuşi se consideră că numai aceast; este în măsură să creeze firme viabile în acele
regiuni.
Coeziunea socială este un proces automat în modelul neoclasic, fiind consecinţa difuzării
instantanee a tehnologiilor şi a migraţiei interregionale a factorilor de producţie înspre acele regiuni
ce oferă cele mai însemnate rate de profit. Cei care produc vor fi interesaţi de localizările care să fie
cât mai rentabile pentru societăţile lor, iar forţa de muncă va fi atrasă de zonele în care se oferă
venituri salariale mari.
Ipotezele randamentelor marginale descrescânde, prevede ca diferențele de dezvoltare vor tinde
să se reducă în timp, deoarece regiunile mai sărace vor creşte mai repede decât cele mai bogate.
Cu toate acestea, nu se poate stabili dacă sporirea outputului total va fi mai însemnată în zonele
cu salarizări reduse, decât în zonele cu salarizări mari, pentru că aceasta este dependentă de ritmul în
care capitalul se va deplasa înspre regiunile cu salarizări reduse în comparaţie cu ritmul în care forţa
de muncă va părăsi aceste zone. În situatia în care capitalul prezintă o mobilitate superioară celei
inregistrate de forţa de muncă (caz cel mai des întâlnit), regiunile cu salarizări mai mici vor avea
parte de cea mai mare însemnată mărire a outputului.
Într-un spaţiu unde economiile au caracteristici asemănătoare în termeni de preferinţe şi de
tehnologii, teoria neoclasică a creşterii şi ipoteza randamentelor descrescătoare prognozează o
convergenţă între ţări, în sensul nivelării indicelui PIB pe locuitor. Mobilitatea factorilor de
producţie între ţări, precum şi integrarea comercială şi liberalizarea mişcărilor de capital constituie
un accelerator al procesului de coeziune economică.
În realitate, abordarea neoclasică prezintă unele neajunsuri, care afectează posibilitatea
recuperării decalajelor de dezvoltare, printre care:

 premiza că investitorii şi salariaţii cunosc cu preţurile factorilor de producţie în


totalitatea regiunilor şi răspund diferenţierilor dintre regiuni prin migrarea înspre
cele care prezintă condiţiile cele mai interesante, ceea ce în realitate nu se verifică
de cele mai multe ori;
 premiza unei flexibilităţi perfecte a preţurilor înregistrate de factorii de producţie,
în aşa fel încât mobilităţile între regiuni ale capitalului şi ale lucrătorilor vor şterge
automat diferenţele interregionale în ceea ce priveşte preţul factorilor; în practică,

16
preţul factorilor este la o mare distanţă de a prezenta o flexibilitate perfectă, acest
lucru face ca mecanismele de reglare ale modelului neoclasic să nu opereze
corespunzător;
 lipsa de capacitate a abordării neoclasice de a recunoaște importanța factorilor
cererii pentru creșterea regională; zonele care deţin o evoluție rapidă a cererii
pentru output-ul lor vor oferi localizări mult mai interesante pentru investitori,
lucru care va atrage un volum însemnat de capital şi de lucrători din alte regiuni.

Procesul de integrare economică induce o structură centru-periferie, deoarece creează avantaje


pentru regiunile (ţările) mai dezvoltate. Firmele vor avea tendinţa de a se localiza în regiunile în care
piaţa de desfacere este mai mare, în timp ce regiunile periferice vor constitui pieţe de aprovizionare
cu factori de producţie ai regiunii-centru.
Aderarea la UE a ţărilor de coeziune şi adâncirea integrării europene au crescut probabilitatea
intensificării decalajelor de dezvoltare. Până la aceste stadii ale integrării, nivelurile de venituri erau
apropiate, ceea ce făcea inoportună adoptarea unei politici de coeziune. Rolul acesteia a devenit
acela al sprijinirii regiunilor mai puţin dezvoltate care riscau să devină regiuni periferice ale UE.
În acest sens, s-a decis acordarea de fonduri structurale şi de coeziune de la bugetul comunitar în
vederea reducerii disparităţilor.

2.2. Coeziunea economică în Uniunea Europeană

Diferențele economice dintre regiuni amenință astăzi progresul economic al UE10 într-un
moment în care globalizarea este însoțită de noi provocări pentru coeziunea economică.
În timp ce indicii economici prezintă faptul că economia UE luată ca întreg a beneficiat și
continuă să beneficieze de globalizare, aceste beneficii nu sunt transmise nici automat si nici
uniform tuturor regiunilor europene.11
Politica de coeziune a investit foarte mult în reducerea disparităților economice dintre regiunile
UE. Ea a cofinanțat investițiile în inovare și educație precum și cele în rețelele digitale și de
transport, contribuind astfel la crearea unei piețe unice care stimulează în toate regiunile creșterea,
10
Iammarino S., Rodriguez-Pose A., Storper M. (2017), Why Regional DevelopmentMatters for Europe’s Economic
Future, WorkingPapers 07/2017, Directore General for Regional and Urban Policy, European Commission
11
https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/reports/cohesion7/7cr.pdf (accesat 31.05.2019)

17
productivitatea și specializarea mai ales în domeniile în care acestea posedă avantaje comparative.
Politica de coeziune consolidează astfel poziția întreprinderilor europene pe piețele globale acolo
unde trebuie să concureze nu doar cu alte întreprinderi implantate în zone geografice cu costuri
reduse ci și alte întreprinderi foarte inovatoare.
Criza a avut un efect extrem de perturbator în multe părți ale UE. Ea a inversat tendința care data
de mult timp și care reducea disparitățile regionale. Ea a încetinit și activitatea economică și a
diminuat numărul de locuri de muncă din multe state membre. Cu toate acestea, se pot observa
primele semne de reluare a procesului de convergență însă în numeroase regiuni PIB-ul pe cap de
locuitor și rata de ocupare a forței de muncă nu au revenit la nivelul de dinainte de criză.

2.2.1. Convergența economică


În 2015, mai mult de un sfert din locuitorii UE (27%) trăiau într-o regiune în care PIB-ul pe cap
de locuitor, exprimat în termeni SPC, era situat sub 75% din media UE.12
Cele mai multe dintre aceste regiuni sunt situate în centrul și estul UE, dar includ și Grecia,
Portugalia, Spania și partea de Sud a Italiei. Lista lor cuprinde, de asemenea, și majoritatea
regiunilor ultraperiferice.13
În Bulgaria și România, PIB-ul pe cap de locuitor este sub 50% din media UE în toate regiunile,
cu excepția regiunilor capitale ca Yugozapaden (care include Sofia) și București-llfov. Între 2000 și
2015, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut față de media UE în toate regiunile statelor din Centrul si
Estul UE.
Creșterea a fost deosebit de ridicată în această perioadă în Regiunile capitale din România
(trecând de la 56% la 136% din media UE) și Bulgaria (trecând de la 38% la 76% din media UE în
2015).În Grecia, situația s-a deteriorat. În 2008, 3 din cele 13 regiuni au avut un PIB pe cap de situat
peste 75% din media UE, însă în 2015 numărul acestora s-a redus la doar două - regiunea capitalei

12
Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor exprimat în Standard de Putere de Cumpărare reprezintă valoarea totală a
tuturor bunurilor și serviciilor produse pe cap de locuitor. Standardul de Putere de Cumpărare (Purchasing Power
Standard -PPS) este un indice care elimină diferențele de putere de cumpărare dintre țări care decurg din diferențele
dintre țări ale nivelurilot prețurilor.
13
Cele 9 regiuni ultraperiferice, care sunt teritorii ale UE, dar care sunt situate geografic foarte departe de Europa apar țin
Spaniei (Insulele Canare),Portugaliei (Madeira și Azore) și Franţei (Guadalupa, Réunion, Mayotte, Guiana Franceză,
Martinica și Saint-Martin).

18
Attiki (95%) și regiunea NotioAigaio (Egeea Meridională) care cuprinde insulele din sudul Mării
Egee (75%).
În Portugalia, doar două regiuni în 2015 înregistrat un PIB pe cap de locuitor peste pragul de 75%
din media UE, ambele substanțial mai mici decât în 2008, înainte de criză - Lisabona (103%) și
Algarve (79%). Există însă semnale că procesul de convergență regională în UE s-a reluat. Acesta
necesita însă mult timp pentru a se realiza și eforturi susținute.
Înainte de criză, disparitățile de PIB pe cap de locuitor în UE scăzuseră (coeficientul de variație a
scăzut cu 12% între 2000 și 2008), în principal datorită regiunilor cu cele mai joase PIB-uri pe cap
de locuitor care prezintă un ritm de creștere superior mediei.
În anii de criză, însă, între anii 2008 și 2014, disparitățile regionale s-au mărit ușor (coeficientul
de variație a crescut cu 4% între 2008 și 2014, dar a rămas mult sub nivelul din 2000).

Graficul 2.3 - Coeficientul variației PIB pe cap de locuitor, nivelul șomajului (20-64 ani) și rata
angajării în EU-28, 2000-2016

Coeficientul de variație este ponderat la populația fiecărei regiuni.


Sursa: Eurostat

În 2015, disparitățile au reînceput să se restrângă, deși este prea devreme pentru a spune că
tendința va continua să se mențină.

19
Disparitățile regionale prin prisma ratei angajării s-au redus continuu din 2013, dar această
scădere, a fost precedată de o creștere semnificativă ca urmare a crizei, ceea ce face ca diferențele
din 2016 să fie mult mai mari decât cele din 2008. In schimb, reflectând participarea crescândă pe
piața muncii, diferențele în termeni de șomaj regional și-au urmat creșterea dar la un ritm mai lent
decât înainte de 2012.
Între anii 2000 și 2008, toate regiunile din UE-13, în afară de Malta, au înregistrat o convergență
spre media UE, cu pași mari (mai mult de 20 de puncte) în regiunile-capitale ale Bulgariei,
Republicii Cehe, Ungariei, României și Slovaciei ca și în statele baltice.
Majoritatea regiunilor grecești înregistrează o convergență spre media UE, în timp ce regiuni
italiene și portugheze continentale prezintă o evoluție contrară. Între 2008 și 2015, toate regiunile
din UE-13 au înregistrat o convergență spre media UE, cu excepția Ciprului și a Pragăi. Statele
baltice care au fost lovite din plin de criză au continuat procesul de apropiere de medie.
Regiunile grecești au înregistrat reduceri mari ale PIB-ului pe cap de locuitor în raport cu media
UE, ceea ce a făcut mai mult decât să șteargă convergența realizată între 2000 și 2008. Aproape
toate regiunile portugheze și italiene au continuat să se îndepărteze de media europeană.
Spania a fost, de asemenea, afectată de criză, și a înregistrat o divergență, dar de o amploare mai
mică decât a Greciei.
În ansamblu, cele mai importante creșteri relative ale PIB pe cap de locuitor între 2000 și 2015
au fost realizate în interiorul UE-13, în timp ce cele mai mari reduceri au fost înregistrate în Grecia
și Italia, iar pentru ultimul caz atât înainte cât și după criză.
Câteva regiuni din Belgia, Olanda, Franța și Marea Britanie au cunoscut și ele căderi mari.
Principalele teorii ale creșterii economice speculează faptul că o creștere va fi invers
proporțională cu PIB-ul inițial pe cap de locuitor.
Creșterea a fost mai mare decât media atât în regiunile mai puțin dezvoltate, cât și în regiunile în
tranziție (situate mai ales în statele membre puțin dezvoltate sau mediu dezvoltate).
Criza economică și financiară a condus în perioada 2009-2015 la o reducere a PIB pe cap de
locuitor în aproximativ 40% din regiuni, situate în principal în Irlanda, Italia, Spania, Portugalia și
Grecia - diminuarea atingând mai mult de 3% pe an în majoritatea regiunilor acestui ultim stat.
Procesul de convergență a fost întrerupt dat fiind că mai multe regiuni mai puțin dezvoltate sau în
tranziție au înregistrat un nivel de creștere inferior mediei UE.

20
Începând cu anul 2000, convergența a fost destul de mult impulsionată, în principal, de
recuperarea înregistrată de economiile mai puțin dezvoltate.
PIB-ul pe cap de locuitor a crescut, prin urmare, mai repede în termeni reali în statele membre
mai puțin dezvoltate decât în celelalte în perioada 2001-2016, cu excepția anului 2010 și 2011 și
acest ritm ar trebui să continue atât în 2017 cât și în 2018 și după.
Din 2011 până în 2013, rata medie de creștere în statele membre mediu dezvoltate a fost
inferioară celei înregistrate în statele membre foarte dezvoltate, ceea ce se concretizează printr-o
creștere a ecarturilor existente. Doar în 2014 rata medie de creștere a statelor membre mediu
dezvoltate a fost superioară celor foarte dezvoltate.
O creștere de aproximativ 2,5% a PIB-ului pe cap de locuitor a statelor membre mediu dezvoltate
este prevăzută în 2017 și 2018 (față de 3,5% în statele membre puțin dezvoltate).
Conform unui document de reflecție al Comisiei Europene 14, globalizarea are un impact foarte
diferențiat asupra regiunilor UE.
În timp ce unele sunt bine poziționate pentru a profita de noile oportunități oferite, altele se
confrunta cu pierderi de locuri de muncă, stagnarea salariilor și scăderea cotelor lor de piață din
cauza concurenților cu costuri reduse care se implantează în sectoare mai avansate din punct de
vedere tehnologic.
Cel mai bun răspuns la globalizare este lucrul continuu la progresul lanțul valoric al produselor
UE, ceea ce necesită inovare, spirit antreprenorial, transfer de cunoștințe și îmbunătățirea continuă a
competențelor forței de muncă.
Regiunile care sunt inovatoare și dețin o proporție însemnată de locuri de muncă cu grad ridicat
de calificare și forță de muncă bine formată sunt mai puțin susceptibile de a fi lovite de pierderile de
locuri de muncă.
Patru mari factori de risc importanți sunt asociați cu globalizarea și cu evoluțiile tehnologice:

1. parte importantă de locuri de munca în fabricarea ce necesita tehnicitate scăzută


2. creșterea rapidă a costurilor unitare a forței de muncă în industria prelucrătoare în
ultimul deceniu, care riscă să compromită competitivitatea și să reducă cotele de
piață
3. proporție importantă a populației active cu nivel scăzut de educație
4. scădere a locurilor de muncă în industrie între 2000 și 2014

14
Idem.

21
În jur 9 procente din regiunile UE, situate în șapte state membre diferite, sunt amenințate de
efectele globalizării, fiind expuse la toți acești factori sau la majoritatea lor.
Cele mai multe dintre aceste state cu risc sunt situate în sudul, centrul și estul Europei, dar există
totuși și un risc ridicat pentru unele regiuni din Danemarca, Franța, Irlanda și Regatul-Unit.
Multe state membre au de a face cu o situație diversificată: unele regiuni ale lor sunt expuse la
trei sau patru factori de risc în timp ce altele doar la unul sau nici unul.
Aceste riscuri pot scădea în timp, dar procesul acesta va fi foarte probabil lent deoarece evoluțiile
în termeni de nivel de inovare și educație vor avea nevoie timp pentru a fi realizate.

22
CAPITOLUL al III-lea: STUDIU DE CAZ

RAPORT DE CONVERGENȚĂ ASUPRA ȚĂRILOR DIN EUROPA


CENTRALĂ ȘI DE EST

În acest capitol, voi sintetiza din punct de vedere economic stadiile de convergență în 5 state
membre ale Uniunii Europene, respectiv: Bulgaria, Republica Cehă, Polonia, România și Ungaria).
Acest capitol este în esență studiul de caz al lucrării prezentate cu tema convergenței economice
și analizei acestui fenomen.
Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia și România, state ale căror legislații sunt analizate în
prezentul studiu de caz, au fiecare statutul de stat membru care face obiectul unei derogări, respectiv
de stat membru care nu a adoptat încă moneda euro.
Cu privire la aceste state membre, articolele 415 și 516 din Actele privind condițiile de aderare
prevăd că fiecare nou stat membru participă la Uniunea Economică și Monetară începând cu data
aderării în calitate de stat membru care face obiectul unei derogări în sensul articolului 139 din
Tratat.

3.1. Stadiul convergenței economice

Acest studiu analizează raportul de convergență din anul 2018 (comparativ cu anii anteriori).
Astfel, s-au înregistrat anumite progrese față de raportul de convergență din anii 2016 sau 2017.
Deși dispersia ratelor inflației s-a redus destul de semnificativ, Cehia și Ungaria înregistrează o rată

15
Decizia 98/317/CE a Consiliului din 3 mai 1998, în conformitate cu articolul 109j alineatul (4) din Tratat (JO L 139,
11.5.1998, p. 30). Notă: Titlul Deciziei 98/317/CE face trimitere la Tratatul de instituire a Comunității Europene
(anterior renumerotării articolelor acestui Tratat în conformitate cu articolul 12 din Tratatul de la Amsterdam); această
dispoziție a fost abrogată prin Tratatul de la Lisabona.
16
Act privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia,
Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia și Republicii Slovace
și adaptările Tratatelor care stau la baza Uniunii Europene (JO L 236, 23.9.2003, p. 33).

23
a inflației mai mare față de valoarea de referință. Valoarea de referință pentru inflație în anul 2018 a
fost de 1,9 puncte procentuale.
Totuși, țările analizate în acest raport au consemnat progrese semnificative în micșorarea
dezechilibrelor fiscale.
Nicio țară din cele analizate de mine în prezentul raport nu face obiectul vreunei proceduri de
deficit excesiv.
Toate statele suspuse analizei îndeplinesc criteriile privind deficitele bugetare.
În Ungaria, raportul dintre datoria publică și PIB se situează peste pragul de 60%, dar prezintă
totodată o scădere suficientă, apropiindu-se de o manieră satisfăcătoare de valoarea de referință, prin
urmare, aceasta ar putea fi considerată în conformitate cu prevederile Pactului de stabilitate și de
creștere.
În cazul României, deficitul fiscal s-a situat la limită sub 3% din PIB pentru anul 2017, celelalte
state membre comparate prezentând ori deficite net inferioare pragului, ori chiar excedente (vezi
graficul 3.1).
În cazul Poloniei, raportul dintre datoria publică și PIB se situează ușor peste pragul de 50% în
2017. Acest coeficient s-a situat peste 30% în cazurile Cehiei și României și peste 25% în cazul
Bulgariei (vezi graficul 3.2).

Graficul 3.1 - Surplusul (+)/deficitul (-) bugetului general consolidat


2
1.6

1 0.9

0
România Ungaria Polonia Bulgaria Cehia

-0.6
-1 -0.8

-1.7 -1.6
-2 -1.9 -2

-2.6
-3 -2.9

-4

2015 2017

24
Sursa: Eurostat

Graficul 3.2 - Datoria publică brută


90

80 76.7
73.6
70

60

51.1 50.6
50

40
40 37.7
34.6 35

30 26 25.4

20

10

0
Bulgaria Cehia România Polonia Ungaria

2015 2017

Sursa: Eurostat

Cât despre criteriul convergenței ratelor dobânzilor pe termen lung, trei dintre cele cinci state
supuse analizei în acest studiu de caz au prezentat valori sub 2,8 % - reprezentând valoarea de
referință (vezi graficul 3.3). Ratele dobânzilor s-au situat peste valoarea de referință doar în
România și în Polonia. Cea mai scăzută rată a dobânzii s-a consemnat în Cehia.

25
Graficul 3.3 - Ratele dobânzilor pe termen lung
4.5
4.1
4
3.6
3.5 3.4
3.3

3 2.9
2.7
2.5
2.5

1.5 1.4
1.3

1
0.6
0.5

0
Cehia Bulgaria Ungaria Polonia România

2015 2017

Sursa: Eurostat

Din prisma criteriilor de convergență, sustenabilitatea este un factor primordial. Convergența


trebuie atinsă durabil și constant nu doar momentan. Prima decadă a Uniunii Economice și Monetare
a scos la lumină că o fragilitate a fundamentelor economice, un comportament macroeconomic
foarte relaxat pe plan național și cumulat cu așteptări foarte optimiste cu privire la convergența
veniturilor reale creează numeroase riscuri atât pentru statele în chestiune, cât și pentru funcționarea
zonei euro în ansamblul ei.
A atinge valorile criteriilor de convergență doar într-o anumită perioadă de timp nu conferă o
garanție în sine a unei evoluții propice deîndată ce statul aderă la zona euro.
În acest fel, statele care își propun să adere la zona euro vor fi nevoite să ateste sustenabilitatea
convergenței pe care o parcurg, dar și capacitățile lor proprii de a se supune angajamentelor
neîntrerupte specifice adoptării euro.

26
Această încadrare este utilă atât interesului statului respectiv, cât și interesului zonei euro, în
ansamblul ei.
În câteva dintre statele suspuse analizei este necesar să se ajusteze durabil politicile pentru
realizarea convergenței sustenabile. Atât stabilitatea macroeconomică cât și politicile fiscale solide
sunt condiții prealabile pentru atingerea unei convergențe sustenabile. Flexibilitatea ridicată a
piețelor forței de muncă și a celei de bunuri și servicii se dovedește capitală pentru a rezista
diverselor șocuri macroeconomice inerente.
Este necesar să se dezvolte o cultură a stabilității, prognozele bine documentate privind inflația
înlesnind crearea unui cadru de stabilitate a prețurilor. Este de asemenea necesar să existe condiții
prielnice pentru folosirea eficientă în viața economică atât a capitalului cât și a forței de muncă, cu
scopul de a crește productivitatea totală a factorilor, realizându-se totodată și dinamizarea creșterii
economice pe perioade îndelungate.
Convergența sustenabilă implică, totodată, rolul instituțiilor solide și al mediului de afaceri. O
integrare economică la un nivel ridicat este absolut necesară pentru a sincroniza ciclurile economice.
În același timp, politici macro-prudențiale adecvate vor trebui puse în practică pentru a nu ajunge
la o acumulare de diverse dezechilibre macroeconomice, cum ar fi o creștere foarte mare a prețurilor
activelor și cicluri boom and bust ale creditelor. Totodată, este util a se implementa un cadru adecvat
pentru a supraveghea instituțiile financiare.

3.1.1. Criteriul stabilității prețurilor

În martie 2018, rata medie anuală a inflației s-a situat peste valoarea de referință de 1,9% care
corespunde criteriilor de stabilitate a prețurilor în 2 din cele 7 state spuse analizei în prezentul
studiu. Rata inflației a înregistrat un ritm accelerat important în Uniunea Europeană pe durata
perioadei de referință, în principal în contextul creșterii economice solide și al creșterii prețurilor la
produsele energetice și materiile prime. Valoarea de referință a atins 1,9%.
În toate statele suspuse analizei, inflația a prezentat o accelerare notabilă, înregistrând valori
pozitive. Inflația în Cehia și Ungaria s-a situat peste valoarea de referință. România s-a situat la
nivelul pragului iar valori inferioare celei de referință s-au înregistrat în Polonia și Bulgaria.
În ultimii 10 ani, nu doar nivelul mediu, dar și volatilitatea inflației au prezentat variații
semnificative în statele menționate. În această perioadă, valoarea medie pentru inflație IAPC în
27
România și Ungaria a fost de sau peste 3%. În Bulgaria, Cehia și Polonia, valoarea medie a inflației
s-a situat în jurul a 2%.
În acest timp, prețurile au fost foarte volatile în Bulgaria, iar în Cehia, Ungaria, Polonia și
România, inflația a variat, si ea, pe o perioadă relativ largă.
Deosebirile importante dintre state în privința nivelului mediu și al volatilității inflației pe
perioade lungi de timp sunt în contrast cu diferențialele scăzute de inflație dintre aprilie 2017 si
martie 2018, consemnând progrese în convergență înregistrate pe parcursul ultimului an.
În anumite state, mai ales în Bulgaria, creșterile însumate ale costurilor forței de muncă pe
parcursul ultimilor 5 - 10 ani au fost mult mai accentuate decât valorile coeficientului IAPC.
Variația prețurilor pe perioade lungi a profilat un mediu macroeconomic instabil în multe state. În
cele mai multe state supuse analizei, rata medie anuală înregistrată de inflație a ajuns la valoarea
maximă în 2008, diminuându-se vertiginos în 2009 în contextul unei scăderi economice abrupte și al
căderii pe piața internațională a numeroase prețuri de materii prime.
În anii care au urmat, variația prețurilor s-a dovedit a fi mai constantă, arătând în parte diferențele
de intensitate a redresării economice și măsurile fiecărui stat față de prețurile administrate.
În 2013, inflația a consemnat o scădere în toate statele supuse analizei, înregistrând niveluri
minime istorice și chiar negative.
Această evoluție generalizată a arătat mai ales cum evoluează prețurile la materiile prime pe piața
internațională, presiunile scăzute în sfera inflației importate și menținerea unui nivel de neutilizare a
capacităților de producție în anumite state.
Evoluția prețurilor la materiile prime pe piețele internaționale a avut un efect foarte pronunțat
asupra Europei centrale și de est, luându-se în calcul procentajele relativ însemnate ale „produselor
energetice" și „alimentelor" în coșurile IAPC aferente statelor din zona. În câteva din economiile
examinate, o reducere a prețurilor administrate și a taxelor indirecte sau o apreciere a cursului de
schimb efectiv nominal au generat efecte ca scăderea asupra inflației. În acesta situație, contextul
politicii monetare s-a relaxat notabil pe parcursul ultimilor ani.
Pe parcursul anului 2017, inflația a înregistrat o creștere importantă în contextul consolidării
activităților economice, fiind susținută în special de cererile interne robuste și de creșterile de prețuri
la produsele energetice și la materiile prime.
Prognozele indica o creștere a inflației care va continua în anii care urmează; s-au manifestat
diverse îngrijorări cu privire la cât de sustenabila va fi convergența inflației pe termen lung în

28
economiile examinate. Văzută prin prisma prognozelor economice ale CE din 2018, inflația va
înregistra în continuare creșteri în cele mai multe din economiile analizate, în ciuda unui declin
neprevăzut al inflației înregistrat în anumite economii la începutul lui 2018.
Acest lucru ilustrează robustețea creșterilor anunțate, cumulată cu tensionarea contextului de pe
piața forței de muncă în anumite state.
Cu toate acestea, se prognozează că rata inflației va înregistra scăderi ușoare în Suedia și
temperări în Cehia, scăzând sub pragul de 2,0% în ambele state pe durata perioadei de prognoză.
Balanța dintre riscuri si perspectivele inflației este, majoritar în echilibru în aproape toate tarile. Un
risc ridicat în sensul scăderii este asimilat incertitudinilor sporite provenind de la nivel global, care
ar putea scădea presiunile inflaționiste provenind din sfere externe.
În cele mai multe din economiile examinate, riscuri de creștere a inflației ar putea fi cauzate de
interferente neprevăzute din surse interne cu efecte în zona prețurilor și majorărilor de salarii, în
contextul unei activități economice solide și al încordării factorilor de pe piețele forței de muncă, dar
și de îngrijorările cu privire la evoluțiile prețului petrolului.
Pe un termen mai lung, este posibil ca recuperarea decalajelor în multe state din Centrul și Estul
Europei consemnate în acest studiu să ducă la diferențiale de inflație pozitive fata de zona euro, dacă
acesta evoluție nu va fi contracarata cu aprecieri nominale ale cursurilor de schimb.
În același timp, în anumite economii, creșterile notabile precedente și curente ale preturilor
unitare cu forța de muncă generează un risc de creștere la adresa inflației IAPC.
Un context favorabil stabilității pe termen lung a prețurilor în economiile examinate în acest
studiu, și nu doar în acestea, are nevoie de politici economice îndreptate spre stabilitate, reforme
structurale și intervenții pentru menținerea stabilității financiare. Realizarea sau păstrarea unui
context avantajos consecventei prețurilor va fi dependent de continuarea implementării de reforme
structurale.
Mai exact, majorările de salarii vor trebui să prezinte evoluția productivității muncii la nivel de
întreprindere și să ia în calcul contextul de pe piața forței de muncă și totodată variațiile înregistrate
în economiile rivale.
În același timp, va fi necesar sa se depună efort suplimentar în sensul punerii în practica a
reformelor pentru continua ameliorare a funcționarii piețelor de bunuri și servicii ca de altfel și a
pieței forței de muncă, vizând-se menținerea unui context avantajos creșterii economice și a
nivelului de ocupare a forței de muncă. Pentru a atinge acest obiectiv, în economiile Europei

29
Centrale și de Est sunt necesare intervenții de susținere a unei guvernanțe mai robuste, dar și de
ameliorare a instituțiilor.
Pentru a reuși stimularea în continuare a încrederii în sistemul financiar, autoritățile naționale se
vor vedea nevoite sa amelioreze în continuare masurile de supraveghere prin supunerea la
recomandările emise de instituțiile europene și internaționale de profil și printr-o relație strânsă cu
diverse alte instituții naționale de supraveghere din tarile membre în cadrul colegiilor de
supraveghere.
Graficul de mai jos prezintă rata inflației, pe ultimii 5 ani (2014-2018) pentru fiecare din cele
cinci țări analizate în cadrul studiului de caz.

Graficul 3.4 - Rata anuală a inflației (2014-2018)


5

0
Bulgaria Polonia Republica Cehă România Ungaria

-1

-2

2014 2015 2016 2017 2018

Sursa:https://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tec00118&plugin=1
(accesat la data de 12.06.2019)

Din graficul de mai jos, reiese că România are cea mai crescută rată a inflației, de altfel, rata
inflației pe primul trimestru din anul 2019 a fost de 3,2 %, de două ori mai mare față de media
Uniunii Europene.

30
3.1.2. Criteriul finanțelor publice

Toate celelalte state supuse analizei au prezentat pentru anul 2017 valori de până la 3% de
deficitul bugetar raportat la PIB. În România, valoarea deficitului în raport cu PIB a fost de 2,9%,
nivel lejer sub pragul de 3%; acest coeficient a fost de 2,0% în Ungaria și de 1,7% în Polonia.
Bulgaria a prezentat excedente bugetare situate la 0,8% și, respectiv, 0,9% în raport cu PIB, în timp
ce Republica Cehă a avut un excedent de 1,6% din PIB.
În perioada dintre anii 2015 și 2017, soldul bugetar s-a consolidat în toate economiile examinate
în acest studiu, cu excepția României, în condițiile în care în Ungaria valoarea deficitului bugetar a
rămas aceeași. În Bulgaria și Republica Cehă, ameliorarea valorii deficitului bugetar în raport cu
PIB este datorată, mai ales, consolidării structurale, elementele ciclice jucând un rol minor, în timp
ce în Polonia consolidarea este datorată, mai ales, elementelor ciclice, consolidarea structurală
generând efecte pozitive mai reduse.
Valoarea deficitului s-a deteriorat relativ sensibil în Ungaria însă de o manieră semnificativă în
România, aceste variații fiind cauzate mai ales de relaxarea politicilor fiscale, care a fost în parte
ponderată de modificările macroeconomice mai benefice.
Pentru 2019, Comisia Europeană emite prognoze conform cărora valoarea deficitului bugetar în
raport cu PIB va fi sub pragul de 3% în toate statele, excepție făcând România.
Preconizările indică pentru exercițiul 2019 degradarea soldului bugetar pentru țara noastră cu
circa 0,5 % în raport cu anul precedent, chiar până la -3,4% în raport cu PIB, situație ce reprezintă o
nerespectare a criteriilor Maastricht. Proiecțiile arată că Ungaria va înregistra un deficit de circa
2,4%.
Același indicator în Polonia este prognozat să scadă cu circa 0,3%, până la valoarea de 1,4% din
PIB. Excedentele înregistrate în Bulgaria și Cehia sunt proiectate în lejeră diminuare ca valoare în
PIB față de anul precedent.
Pe termen mediu și lung, este important ca economiile supuse analizei să obțină și chiar să
păstreze poziții fiscale solide și sustenabile.

31
Țara noastră - care va depăși, conform prognozelor, pragul critic și ar putea fi vizată de o
procedură de deficit excesiv - va fi obligată să asigure că va respecta regulile consemnate în cadrul
Pactului de stabilitate și creștere.
Începând cu iunie 2017, România este vizată de procedura care privește abateri importante față de
elemente din sfera preventivă din Pactul de stabilitate și creștere, în contextul amplelor măsuri pro-
ciclice de expansiune fiscală.
Totodată, este importantă consolidarea persistentă în Ungaria și Polonia cu scopul de a îndeplini
obiectivele bugetare la care s-au angajat. În această privință, un interes deosebit va trebui acordat
plafonării creșterilor de cheltuieli si menținerea lor la o valoare inferioară celei a creșterii potențiale
a produsului intern brut, în acord cu prevederea de referință care vizează cheltuielile stipulată în
varianta modificată a Pactului de stabilitate și creștere.
În același timp, statele cu datoria publică peste prag vor fi nevoite să reducă suficient acest
indicator, potrivit dispozițiilor Pactului.
Continuarea consolidării va simplifica, de asemenea, maniera de a trata problemele bugetare ce
decurg din îmbătrânirea populației, precum și crearea unor rezerve-tampon care vor permite o
funcționare a elementelor stabilizante automate.
O implementare națională a unui mediu fiscal solid, în totală conformitate cu prevederile UE și
pusă în practică în mod eficace, va sprijini consolidarea fiscală și va limita derapaje ale diverselor
cheltuieli publice, având un aport în același timp la împiedicarea reapariției unor dezechilibre
macroeconomice. În linii mari, strategia fiscală va trebui coordonată cu o serie amplă de reforme
structurale, care va fi destinată accelerării creșterii economice posibile și ridicării nivelului de
ocupare a forței de muncă.
Mai jos, am realizat cinci grafice cu Produsul Intern Brut, analizat pe cele cinci țări. Unitățile de
măsură sunt în monedele din fiecare țară. Astfel, putem observa o creștere constantă a produsului
intern brut de la an la an, în fiecare țară în parte.

32
Graficul 3.5 - Produsul Internt Brut (2014-2018) în Bulgaria (milioane de leva bulgărești)
120000
107925
101042
100000 94130
88575
83756
80000

60000

40000

20000

0
Bulgaria

2014 2015 2016 2017 2018

Sursa: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=naida_10_gdp&lang=en (accesat la data de 12.06.19)

Graficul 3.6 - Produsul Internt Brut (2014-2018) în Republica Cehă (milioane de coroane
cehe)
6000000
5304386
5047267
5000000 4767990
4595783
4313789
4000000

3000000

2000000

1000000

0
Republica Cehă

2014 2015 2016 2017 2018

Sursa: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=naida_10_gdp&lang=en (accesat la data de 12.06.19)

33
Graficul 3.7 - Produsul Internt Brut (2014-2018) în România (milioane de lei românești)
1000000 944220
900000 856726
800000 765135
712587
700000 668590

600000
500000
400000
300000
200000
100000
0
România

2014 2015 2016 2017 2018

Sursa: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=naida_10_gdp&lang=en (accesat la data de 12.06.19)

Graficul 3.8 - Produsul Internt Brut (2014-2018) în Polonia (milioane zloți polonezi)
2500000

2115672
1989314
2000000 1861112
1800228
1720430

1500000

1000000

500000

0
Polonia

2014 2015 2016 2017 2018

Sursa: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=naida_10_gdp&lang=en (accesat la data de 12.06.19)

34
Graficul 3.9 - Produsul Internt Brut (2014-2018) în Ungaria (milioane de forinți
maghiari)
45000000 42072786
40000000 38355115
34378594 35474186
35000000 32583424
30000000

25000000

20000000

15000000

10000000

5000000

0
Ungaria

2014 2015 2016 2017 2018

Sursa: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=naida_10_gdp&lang=en (accesat la data de 12.06.19)

De asemenea, am decis să redau și un grafic (graficul 3.10) cu Produsul Intern al Brut al tuturor
țărilor analizate, pe anul 2018. Unitatea monetară este EUR, iar conversia s-a făcut la cursurile: 1
EUR = 4,726 RON, 1 EUR = 25,63 CZK, 1 EUR = 1,96 BGN, 1 EUR = 323,74 HUF, 1 EUR = 4,27
PLN.

35
Graficul 3.10 - PIB-ul pe anul 2018 (exprimat în milioane EUR)
600000

500000

400000

300000

200000

100000

Bulgaria Republica Cehă România Polonia Ungaria

Sursa: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=naida_10_gdp&lang=en (accesat la data de 12.06.19)

Se observă astfel că deși România este o țară mai mare față de Republica Cehă ca și număr de
locuitori, PIB-ul Cehiei este mai mare. Cel mai mare PIB îl înregistrează Polonia, fiind și cea țara cu
populația cea mai mare. Cel mai mic PIB se înregistrează în Bulgaria.

3.1.3. Criteriul cursului de schimb

Făcând referire la moneda Bulgariei – leva – aceasta a avut o paritate de 1,95583 pentru un EUR.
Contextul acesta a fost îndeosebi caracterizat de diferențe destul de mici ale ratelor dobânzii (termen
scurt) comparativ cu zona euro.
Moneda României – leul – s-a tranzacționat în proporții diferite față de moneda EUR (având
astfel diferențe de curs mai mari). Volatilitatea monedei noastre a fost mai mare, iar diferențialele
ratelor dobânzii (termen scurt) s-au caracterizat printr-o creștere ușoară, în medie.

36
Făcând referire la celelalte monede tranzacționate, celelalte țări s-au caracterizat printr-un grad
mai mare al volatilității.
Dacă analizăm cazul Republicii Cehe, putem menționa faptul că în perioada 2013 – aprilie 2017,
Banca Națională a Cehiei și-a luat angajamentul de a nu permite aprecierea coroanei cehe peste un
nivel apropiat al parității de 27 coroane cehe pentru 1 EUR.
Polonia a avut în vigoare până la finele anului 2017 un acord care face referire la o linie de credit
flexibilă cu Fondul Monetar Internațional, destinat cererii de creditare tot mai mari pentru a preveni
și a atenua efectele crizei economice.

3.2. Concluzii sintetice pe țări

În subcapitolul următor voi prezenta concluziile cu privire la convergența economică a fiecărui


stat analizat în parte din cele 5 țări.
Astfel, voi prezenta pe rând diverși indicatori economico-sociali care vor evidenția anumite
decalaje, dar și similitudini între Bulgaria, România, Republica Cehă, Ungaria sau Polonia.

3.2.1. Bulgaria

Martie 2018 a fost luna când Bulgaria a înregistrat o rată anuală a inflației (IAPC) de aproximativ
1,4%. Acest nivel este inferior valorii de referință (1,9%). Acest indicator de referință s-a situat pe o
plajă cu prinsă în intervalul -1,7% și 12,6%, media acestei perioade situându-se la un nivel de 2,2%.
Guvernul Bulgariei a decis să evite acumularea anumitor presiuni asupra prețurilor sau apariția
unor dezechilibre macroeconomice prin crearea unor politici avantajoase atât pentru cetățeni, cât și
pentru statul în sine.
Vorbind despre datoria publică sau soldul bugetar, se înregistrează faptul că Bulgaria s-a încadrat
în acele limite prevăzute în Tratatul de la Maastricht.
Dacă vom analiza perioada apr 2017 – mar 2018, putem conchide că Bulgaria a avut o rată a
dobânzilor pe termen lung în jur de 1,4%, o valoarea mai mică comparativ cu cea de referință

37
(3,2%). Totodată, cifra ratelor medii ale dobânzilor pe termen lung a fost de 7%, scăzând la un
moment dat chiar sub 1,5%.
De asemenea, această țară este stat membru al Uniunii Europene care face obiectul derogării și,
astfel, Bulgaria va trebui să respecte cerințele de adaptare, specificate în art. 131 din Tratat.

3.2.2. Republica Cehă

În martie 2018, rata inflației (media anuală) IAPC pe care Republica Cehă a înregistrat-o a fost de
2,2 procente, nivel care a depășit valoarea de referință de 1,9 procente, corespunzătoare criteriului
de stabilitate a prețurilor.
În ultimul deceniu, acest indicator a fluctuat relativ mult. A fost cuprins între 0,2% și 6,6%.
Media acestei perioade s-a situat totuși la un nivel scăzut, respectiv 1,9%.
Pe termen mediu si lung, există motive de îngrijorare pentru sustenabilitatea convergenței
inflației în Cehia. Este posibil ca procesul de recuperare a acestor decalaje să ducă la diferențiale de
inflație pozitive față de zona euro, cu excepția situației în care apariția lor este contracarată de o
apreciere majora a cursului de schimb nominal.
Pentru evitarea acumulării presiunilor excesive asupra prețurilor și a determina manifestarea unor
dezechilibre la nivel macroeconomic, procesul de recuperare a acestor decalaje trebuie susținut de
politici adecvate.
În Republica Cehă, bugetul, precum și datoria publică au fost menținute în anul 2017 în limita
nivelurilor prevăzute de criteriile Tratatului de la Maastricht. Începând cu anul 2014, Republica
Cehă a făcut obiectul componentei preventive a Pactului de creștere și de stabilitate.
Previziunile economice făcute de Comisia Europeană din primăvara anului 2018 arăta menținerea
unui sold structural la valori pozitive, fiind congruente cu obiectivul sau pe termen mediu, precum și
cu alte cerințe preconizate de componenta preventivă de-a lungul orizontului de prognoză. Riscul
fiscal este scăzut pe toate orizonturile, în ciuda faptului că îmbătrânirea populației reprezintă o factor
important pe termen lung.
Răspândirea domeniului de aplicare a reformelor fiscale din prezent, punerea în practică într-un
mod strict a normelor în curs, ameliorarea cadrului de administrare a datoriei publice, mărirea
eficienței cheltuielilor publice (îndeosebi a investițiilor), precum și abordarea riscurilor reprezentate

38
de statisticile demografice defavorabile pe termen lung sunt indispensabile în vederea asigurării
unor finanțe publice solide.
Până în luna aprilie 2017, tranzacția coroanei cehe s-a făcut în condițiile unui curs valutar de
schimb ce avea la bază angajamentul asumat de Banca Națională a Republicii Cehe de a nu accepta
aprecierea monedei naționale mai mult decât 27 de coroane pentru un euro.
Ulterior, angajamentul a fost întrerupt, deoarece condițiile pentru realizarea sustenabilă pe viitor
a obiectivului unei inflații inferioare de 2 procente fuseseră îndeplinit.
Asadar, Banca Națională a Cehiei s-a întors la regimul anterior, adoptând un curs de schimb
flexibil. Cursul de schimb valutar al coroanei cehe față de euro a manifestat un grad mic de
volatilitate în intervalul de timp de referință. (aprilie 2017 – martie 2018)
În perioada aprilie 2017 - martie 2018, rata dobânzilor pe termen lung din Republica Cehă au fost
în medie la 1,3 procente, valoare mult inferioară față de cea de referință (3,2%) corespunzătoare
criteriului de convergență in raport cu rata dobânzilor.
În Republica Cehă, rata dobânzilor pe termen lung au urmărit un trend descrescător încă din anul
2009, rata medie pe 12 luni scăzând semnificativ (de la aproape 5% la puțin peste 1,0%).
Înființarea unui mediu favorabil unei convergențe sustenabile impune implementarea unei politici
economice ce urmărește stabilitatea prețurilor, reforme structurale, care să urmărească asigurarea
stabilității macroeconomice.
Comisia Europeană nu a inclus Republica Cehă în realizarea unei analize profunde în cadrul
Raportului referitor la mecanismul de alertă pentru anul 2018. Totuși, o implementare accelerată a
unor reforme structurale specifice privind piața bunurilor și serviciilor și piața muncii, dar și mediul
de afaceri, este indispensabilă pentru a impulsiona creșterea potențială.
Legislația Republicii Cehe nu întrunește toate cerințele privind statuarea juridică a băncii centrale
în Eurosistem, interdicția de finanțare monetară sau independența băncii centrale.
Cehia este stat membru al Uniunii Europene trebuie să respecte absolut toate cerințele de
adaptare listate în articolul 131 din Tratat, întrucât face obiectul unei derogări.

3.2.3. Ungaria

39
În martie 2018, IAPC înregistrat de Ungaria (rata medie anuală a inflației) a fost de 2,2 procente,
nivel superior fata de valoarea de referință de 1,9 procente, ce corespunde criteriilor privind
stabilitatea prețurilor.
În ultima decadă, acest indicator a suferit fluctuații relativ mari, cuprinse între -0,3% și 7,3%, iar
media în această perioadă s-a stabilit la un nivel înalt, respectiv 3,0%.
Privind pe termen lung, există îngrijorări referitor la sustenabilitatea convergenței inflației în
această țară.
Este posibil ca procesul de recuperare a acestor decalaje să ducă la diferențe de inflație pozitive
față de zona euro, cu excepția situației în care apariția lor este contracarată de o apreciere majoră a
cursului de schimb nominal.
Pentru evitarea acumulării presiunilor excesive asupra prețurilor și a determina manifestarea unor
dezechilibre la nivel macroeconomic, procesul de recuperare a acestor decalaje trebuie susținut de
politici adecvate.
În Ungaria, daca deficitul bugetar s-a stabilizat în anul 2017 în nivelul urmărit de criteriul de la
Maastricht, datoria publică a depășit indicele de referință. Începând cu anul 2013, Ungaria a făcut
obiectul componentei preventive a Pactului de creștere si de stabilitate.
Previziunile economice făcute de Comisia Europeană din primăvara anului 2018 arăta prezența
unui risc ridicat al unei devieri importante de la traiectoria de îmbunătățire cu scopul atingerii
scopului pe termen mediu în perioada 2018-2019.
Ungaria afișează un risc mediu de dificultate în plan fiscal pe termen lung și un risc foarte ridicat
pe termen mediu. Îmbătrânirea populației constituie o mare provocare cu privire la sustenabilitatea
finanțelor publice. Pentru a obține sustenabilitatea finanțelor publice, ar fi necesare progrese intense
pentru îndeplinirea scopului pe termen mediu, conform cu exigentele prevăzute de componenta
preventivă și reforme suplimentare din cadrul guvernării fiscale.
Cursul de schimb valutar al forintului maghiar fata de euro a manifestat, un grad înalt de
volatilitate în perioada de referință.
Soldul total al contului curent și de capital al Ungariei cunoaște o îmbunătățire substanțiala în
ultima decadă, contribuind la diminuarea într-o oarecare măsură a pasivelor externe nete. Totuși,
acestea se mențin la niveluri ridicate.

40
Între aprilie 2017 si martie 2018 (perioada de referință), rata dobânzilor pe termen lung din
Ungaria s-au stabilit, în medie, la 2,7 procente, menținându-se la o valoare inferioară celei de
referință de 3,2 procente - criteriului de convergență a ratelor dobânzilor.
Din 2009, în Ungaria, rata dobânzilor pe termen lung au urmărit un trend descendent, ratele medii
pe un an ajungând de la peste 9% la un nivel de sub 3 procente.
Pregătirea unui mediu benefic convergenței sustenabile în Ungaria impune politici economice
care urmăresc stabilitate și reforme structurale importante. Cu privire la dezechilibrele la nivel
macroeconomic, Comisia Europeană nu a inclus Ungaria în realizarea unei analize profunde în
cadrul Raportului privitor la mecanismul de alertă pentru 2018. Totuși, anumite reforme structurale
ce urmăresc promovarea creșterii stimulate de sectorul privat, precum ameliorarea guvernanței
instituțiilor, sau eliminarea birocrației sau a fiscalității excesive ar exercita un efect benefic asupra
Ungariei.
Legislația Ungariei nu întrunește toate cerințele privind statuarea juridică a băncii centrale în
Eurosistem, interdicția de finanțare monetară sau independența băncii centrale, independenta
acesteia sau ortografierea într-un mod unic a euro.
Ungaria este stat membru al Uniunii Europene trebuie să respecte absolut toate cerințele de
adaptare listate în articolul 131 din Tratat, întrucât face obiectul unei derogări.

3.2.4. Polonia

În martie 2018, IAPC (rata medie anuală de inflație) înregistrată de Polonia a fost de 1,4
procente, un nivel situat sub valoarea de referință de 1,9 procente, corespunzătoare criteriului de
stabilitate a prețurilor. În ultima decada, aceasta valoare a fluctuat într-un interval larg, fiind cuprins
între -0,7% și 4,3%. Media acestei perioadei a avut un nivel moderat, respectiv 2,0%.
Pe termen lung, există riscuri referitoare la sustenabilitatea convergenței inflației în Polonia. Este
posibil ca acest proces de recuperare să ducă la diferențiale de inflație pozitive fata de cu zona euro,
cu excepția situației în care apariția lor este contracarată de o apreciere majora a cursului de schimb
nominal.

41
Pentru evitarea acumulării presiunilor excesive asupra prețurilor și a determina manifestarea unor
dezechilibre la nivel macroeconomic, procesul de recuperare a acestor decalaje trebuie susținut de
politici adecvate.
În Polonia datoria publică si deficitul bugetar s-au încadrat în anul 2017 în nivelul prevăzut de
criteriile Tratatului de la Maastricht. Polonia integrează în politica sa componenta preventivă a
Pactului de stabilitate și creștere începând cu 2015, când Consiliul ECOFIN a decis anularea
procedurii de deficit excesiv. Totuși, previziunile economice ale CE de la începutul anului 2018
arăta riscul de devieri importante de la exigentele componentei preventive în anul 2018.
Mai mult decât atât, pe termen mediu și lung, Polonia prezintă riscuri de intensitate medie în ceea
ce privește sustenabilitatea fiscală. Așadar, continuarea progresului pentru îndeplinirea obiectivului
pe termen mediu așa cum prevede componenta preventivă, pentru a garanta finanțe publice solide pe
termen lung si mediu este esențială. Perspectivele macroeconomice favorabile pe termen mediu ar
trebui utilizate pentru a construi amortizoare fiscale și introducerea reformelor necesare.
Între aprilie 2017 si martie 2018 (perioada de referință), rata dobânzilor pe termen lung din
Polonia s-a regăsit în medie, la 3,3%, valoare ușor peste cea de referință (de 3,2 procente), care
corespunde criteriului de convergență al ratei dobânzilor. Încă începând cu anul 2009, în Polonia,
rata dobânzilor pe termen lung se găsește pe un trend descrescător, rata medie pe un an scăzând de la
circa 6% la aproximativ 3%.
Crearea unui mediu prielnic convergenței sustenabile în Polonia impune reforme structurale
specifice, măsuri de politică prielnice pentru încurajarea stabilității financiare și politici economice
care urmăresc stabilitatea.
Cu privire la dezechilibrele la nivel macroeconomic, Comisia Europeană nu a inclus Polonia în
realizarea unei analize profunde în cadrul Raportului privitor la mecanismul de alertă pentru 2018.
Aceasta trebuie sprijinită de multiple reforme structurale bine direcționate, stimulând concurența
pe piețele de bunuri și servicii, destinate diminuării fricțiunilor de pe piața forței de muncă, și
accelerând privatizarea, inovația și modernizarea infrastructurii.
Pentru a sprijini in continuare încrederea în sistemul financiar, autoritățile Poloniei vor trebui să
continue să-și îmbunătățească diferitele practici de supraveghere, precum, respectarea
recomandărilor aplicabile trimise de organismele europene și internaționale sau colaborarea strânsă,
în cadrul colegiilor de supraveghere, cu diferite autorități naționale de supraveghere din alte state
membre ale Uniunii Europene.

42
Legislația din Polonia nu întrunește toate cerințele privind statuarea juridică a băncii centrale în
Eurosistem, interdicția de finanțare monetară sau independența băncii centrale, independenta
acesteia sau ortografierea într-un mod unic a euro.
Polonia este stat membru al Uniunii Europene trebuie să respecte absolut toate cerințele de
adaptare listate în articolul 131 din Tratat, întrucât face obiectul unei derogări.

3.2.5. România

În martie 2018, IAPC înregistrat de România a fost de 1,9 %, valoare la același nivel cu cea de
referință.
Dacă vom privi în ultimii 10 ani, indicatorul a suferit fluctuații destul de mari, cu cifre cuprinse
între -1,7% și 8%, iar media perioadei s-a stabilit la un nivel destul de ridicat, respectiv de 3,4
procente.
Pe termen lung, există îngrijorări destul de mari cu privire la la sustenabilitatea convergenței
inflației în țara noastră pe termen lung.
În România, deficitul bugetar s-a stabilizat în anul 2017 în nivelul urmărit de criteriul de la
Maastricht. De asemenea, și datoria publică nu a depășit indicele de referință. Începând cu anul
2013, România a făcut obiectul componentei preventive a Pactului de creștere si de stabilitate.
Previziunile economice făcute de Comisia Europeană din primăvara anului 2018 arăta prezența
unui risc ridicat al unei devieri importante de la traiectoria de îmbunătățire cu scopul atingerii
scopului pe termen mediu în perioada 2018-2019.
Totodată, se estimează că implementarea măsurilor de relaxare fiscală anunțate va conduce la
depășirea plafonului de 3% din PIB aplicabil deficitului bugetar și la plasarea datoriei publice pe o
tendință ascendentă.
Sunt anticipate riscuri de intensitate medie la adresa sustenabilității pe termen lung, îndeosebi
datorită poziției bugetare inițiale nefavorabile și, într-o măsură mai redusă, din cauza majorării
cheltuielilor în domeniul sănătății și al îngrijirii de lungă durată.

43
Se impun în continuare reforme în aceste domenii și măsuri semnificative de consolidare, care să
determine reîndeplinirea rapidă a obiectivului pe termen mediu și să asigure sustenabilitatea
finanțelor publice.
Făcând referire la perioada de referință 04.2017- 03.2018, ratele dobânzilor pe termen lung din
România s-au situat, la 4,01%, această valoare fiind superioară celei de referință de 3,2%
corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. În România, ratele dobânzilor
pe termen lung s-au plasat pe un trend descrescător începând cu anul 2009, ratele medii pe 12 luni
scăzând de la aproape 10% la un nivel de aproximativ 4%.
Crearea unui mediu prielnic convergenței sustenabile în România impune de asemenea reforme
structurale specifice, măsuri de politică prielnice pentru încurajarea stabilității financiare, dar și
politici economice care pun accent pe stabilitate.
Cu privire la dezechilibrele la nivel macroeconomic, Comisia Europeană nu a inclus țara noastră
în realizarea unei analize profunde în cadrul Raportului privitor la mecanismul de alertă pentru
2018.
Este absolut esențial ca sectorul bancar să-și poată menține poziția financiară puternică
înregistrată actual, pentru a păstra încrederea numeroșilor investitori străini și a-și aduce o
importantă contribuție la creșterea economică.
Cu toate acestea, sunt necesare măsuri în multiple domenii care să vizeze ameliorarea mediului
de afaceri și a celui instituțional, sporirea investițiilor și concurenței pe piețele de bunuri și servicii,
scăderea gradului semnificativ de necorelare între competențele forței de muncă și cerințele pieței și
reducerea deficitelor de forță de muncă, precum și îmbunătățirea calității și eficienței administrației
publice și a sistemului judiciar.

44
CONCLUZII
Din punct de vedere economic, cele cinci țări analizate în prezenta lucrare fac eforturi evidente
pentru convergența economică la zona euro.

Din punct de vedere legislativ, Bulgaria nu întrunește întru totul cerințele cu privire la
independența Băncii Centrale.
Pentru a sprijini în continuare încrederea în sistemul financiar, autoritățile Republicii Cehe
competente vor trebui să continue să-și îmbunătățească diferitele practici de supraveghere, precum,
respectarea recomandărilor aplicabile trimise de organismele europene și internaționale sau
colaborarea strânsă, în cadrul colegiilor de supraveghere, cu diferite autorități naționale de
supraveghere din alte state membre ale Uniunii Europene.
Pentru a sprijini in continuare încrederea în sistemul financiar, autoritățile maghiare competente
vor trebui să continue să-și îmbunătățească diferitele practici de supraveghere, precum respectarea
recomandărilor aplicabile trimise de organismele europene și internaționale sau colaborarea strânsă,
în cadrul colegiilor de supraveghere, cu diferite autorități naționale de supraveghere din alte state
membre ale Uniunii Europene.
Făcând referire la Polonia, este absolut esențial ca sectorul bancar din această țară să-și poată
menține poziția financiară puternică înregistrată actual, pentru a păstra încrederea numeroșilor
investitori străini și a-și aduce o importantă contribuție la creșterea economică.

45
Ultima, dar nu cea din urmă, țara noastră – România –ar trebui să întreprindă anumite acțiuni
pentru a majora rata scăzută de absorbție a fondurilor europene.
Din punct de vedere legislativ, România nu întrunește întru totul cerințele cu privire la
independența Băncii Centrale.
De asemenea, această țară este stat membru al Uniunii Europene care face obiectul derogării și,
astfel, România va trebui să respecte cerințele de adaptare, specificate în art. 131 din Tratat.

BIBLIOGRAFIE

1. Balcerowicz, L. (2003), EMU enlargement and catching up, European League for Economic
Cooperation, Varșovia
2. Dinu M., Socol C., Marinaș M. (2005), Mecanisme de convergență și coeziune, Editura
Economică, București
3. Hen, C., Leonard, J. (2002), Uniunea Europeană, Editura CNI Coresi Internațional,
București
4. Iammarino S., Rodriguez-Pose A., Storper M. (2017), Why Regional DevelopmentMatters
for Europe’s Economic Future, WorkingPapers 07/2017, Directore General for Regional and
Urban Policy, European Commission
5. Isărescu M. (2004), Drumul spre euro, www.bnr.ro
6. Marinaș M. (2005), Mecanisme de convergență și coeziune, Editura Economică, București
7. Marinaș M. (2008), Convergența economică, Editura Economică, București
8. Pelkans J. (2003), Integrarea europeană. Metodă și analiză economică, ediția a II-a,
Institutul European din România, București
9. www.europa.eu

46
10. https://ec.europa.eu/

47