Sunteți pe pagina 1din 5

1

Unul din ucenicii Sfântului Nifon, cu multă uimire povestea:


–Atâta smerenie şi blândeţe îi dăduse harul Sfântului Duh, încât se socotea pe sine
că întinează lumea cu făptura sa. Ascultaţi o mărturie a virtuţilor sale. A fost
chemat odată în casa unui dregător, care avea mare evlavie către Cuviosul. Bogatul
acela avea o grădină foarte mare, în care păşteau de voie mulţime de animale
sălbatice, ca într-o pădure. Şi printre mulţii cerbi, pe care îi avea, era unul nespus
de sălbatic din fire, care de se întâlnea cu un om îl lovea cu picioarele dinainte şi
cu coarnele cele rămuroase. Eram cu sfântul şi când am intrat în curtea
dregătorului, cerbul furios s-a repezit la mine. Sfântul văzând aceasta s-a aşezat în
faţa mea, să mă apere, şi numai ce l-a atins, că s-a îmblânzit pe dată.
Apoi cerbul privind în ochi pe Sfânt, s-a ruşinat şi a fugit în desiş.
Am întrebat:
– Spune, părinte, cum ai făcut aceasta?
– Aceasta este puterea tainică a smereniei.
Când ne smerim faţă de toţi şi toate şi ne vedem cât suntem de păcătoşi, se pogoară
din cer toiagul lui Dumnezeu zdrobind tot răul.
2
Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos.
Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat
spunându-i: "Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten.
Cum aş putea să îmi vând prietenul?” Dar, într-una din zilele următoare, când
bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am
spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce
mare ghinion”.
“Ghinion sau şansă, zise bătrânul, Dumnezeu le ştie pe toate?”
„Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”
Toţi au râs de el. După 15 zile însă calul s-a întors şi nu era singur, avea în spate o
mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a
întors, restul cailor s-au luat după el.
“Ce mai noroc!” strigară sătenii. Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să
îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a
rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai. “Ghinion!” îi ziseră
prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în
pragul sărăciei!”
“Ghinion, şansă, Dumnezeu le ştie pe toate?” le răspunse bătrânul. Doamne,
miluieşte-mă pe mine, păcătosul!
După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi
obligară pe toţi flăcăii să li se alăture pentru război. Doar fiul bătrânului a scăpat
datorită piciorului său rupt. “Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri
au fost duşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar
putea fi ucişi.” Bătrânul le răspunse: “Ghinion, şansă… Dumnezeu le ştie pe
toate?” Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin.
Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă şi plină de
smerenie li de legătură cu Dumnezeu va fi mereu loc pentru bine şi vom putea fi
mai fericiţi prin pronia Divină.
3
Era odată un mare violonist pe nume Paganini.
Unii spuneau că el era foarte ciudat. Alţii, că era supranatural.
Notele superbe pe care le scotea vioara sa aveau un sunet diferit, de aceea nimeni
nu voia să piardă şansa de a vedea spectacolele sale.
Într-o seară, loja unui auditoriu ticsit de admiratori era pregătită pentru a-l
primi. Orchestra intră şi a fost aplaudată. Dirijorul a fost, şi el, ovaţionat. Mai mult,
când apăru figura lui Paganini, publicul ovașiona cu entuziasm. Paganini aşeză
vioara sa la umăr şi ceea ce se auzea era indescriptibil. Doimi şi note întregi,
treizecidoimi şi şaizecipătrimi, şeisprezecimi şi semişeisprezecimi păreau să aibă
aripi şi să zboare la atingerea degetelor sale încântătoare.
Deodată, un sunet straniu întrerupse amuzamentul de la parter.
Una din corzile vioarei lui Paganini se rupse. Dirijorul se opri. Dar Paganini nu se
opri. Orchesta se opri. Uitându-se la partitura sa, continua să scoată sunete
frumoase dintr-o vioară cu probleme.
Publicul se opri. Dirijorul şi orchestra, exaltaţi, începură să cânte. Înainte ca
publicul să se însenineze, un alt sunet perturbator distrase atenţia spectatorilor. Se
rupse o altă coardă a vioarei lui Paganini. Dirijorul se opri din nou. Orchestra se
opri şi ea. Dar Paganini nu se opri.
Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, el uită dificultăţile şi înaintă scoţând sunete
dintre cele mai imposibile. Dirijorul şi orchestra, impresionaţi, se întoarseră la
cântat. Dar publicul nu-şi putea imagina ceea ce avea să se întâmple. Toţi
spectatorii, uluiţi, exclamau: UAU! Se rupse o a treia coardă a vioarei lui Paganini.
Dirijorul se blocă. Orchestra se opri. Respiraţia spectatorilor se tăie. Însă Paganini
continuă. Scoase toate sunetele de la unica coardă care rămase din vioara sa
distrusă, ca şi cum ar fi fost un contorsionist muzical. Nicio notă muzicală nu a fost
uitată.
Dirijorul se încurajă. Orchestra se motivă. Publicul trecu de la linişte la euforie, de
la inerţie la delir. Paganini ajunse la glorie. Numele său străbate timpul. Nu este
tocmai un violinist genial.
Este simbolul perseverentului care continuă să meargă înainte în ciuda
imposibilului.
___
Omule, oricine ai fi, nu ştiu ce tip de probleme ai acum.
Poate fi o problemă personală, familială, profesională…, nu ştiu.
Dar un lucru ştiu: Nu totul e pierdut. Mereu există o coardă; Cântând la ea,
exersezi ceea ce Dumnezeu a pus in tine ca talent. Cântând la ea, vei vibra. Învaţă
să accepţi că Cineva îţi va lăsa mereu o ultimă coardă.
Când vei fi descurajat, să nu renunţi niciodată. Atunci va exista în tine coarda
perseverenţei inteligente: “de a încerca încă o dată”, de a mai face un pas cu un nou
entuziasm.
Trezeşte-l pe Paganini care se află în tine şi avansează pentru a învinge. Victoria
este arta de a continua. Când totul pare că se prăbuşeşte, dă-ţi o şansă şi continuă
mai departe – Cel de Sus e cu tine.
Atinge coarda motivaţiei și încrederii şi scoate sunete, rezultate pozitive.
Înainte, însă, întreabă-te:
Cine-l motivează pe motivator?
Adică: Cine motivează creierul tău, care pune în funcţiune mâna, care cântă la
vioară?
Nu te frustra, nu te descuraja!
Aminteşte-ţi: acum mai este o coardă: Coarda învăţării prin repetiție pentru a gândi
şi găsi Calea.
Niciodată nu ţi se vor rupe în viaţă toate corzile – Cel ce te-a creat are grijă de asta.
Dacă rezultatele sunt rele, atunci este şansa ta de a cânta la ultima coardă, aceea a
perseverenței și, mai ales, a smereniei, care reînviază viitorul cu o înnoire continuă.
Este mereu coarda uitată, lăsată cu siguranță de Cineva, care bine acordată, îţi va
da cel mai bun rezultat.
Însă dacă, din întâmplare, vei fi la fundul prăpastiei, aceasta va fi şansa ta de a
atinge cea mai bună coardă din univers: Încrederea în tine, prin DUMNEZEU!
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat, a luat chip de rob tocmai pentru a
demonstra omului că se poate ajunge la desăvârșire, că totul este posibil.
4
Odată, demult, mă plimbam împreună cu tatăl meu cînd, la o cotitură, el se opri
deodată. După o clipă de tăcere, mă întrebă:
- În afară de ciripitul păsărelelor, mai auzi şi altceva?
Îmi ascuţii auzul şi, după cîteva secunde, îi răspunsei:
- Aud zgomotul unei căruţe...
- Aşa este, spuse tatăl meu.
Este o căruţă goală.
Îl întrebai:
- Cum de ştii că este o căruţă goală, dacă încă nu o putem vedea?
Iar el îmi răspunse:
- E foarte uşor să ştii cînd o căruţă este goală, e din cauza zgomotului.
Cu cît este mai goală, cu atît face mai mult zgomot.
Astăzi, adult fiind, cînd văd o persoană care vorbeşte prea mult, întrerupînd
conversaţia celorlalţi, dovedindu-se inoportună, lăudîndu-se cu ceea ce posedă,
simţindu-se atotputernică şi dispreţuindu-i pe cei din jurul ei, încă mi se pare că
mai aud vocea tatălui meu, spunînd:
"Cu cît este mai goală căruţa, cu atît mai mult zgomot face".
Smerenia constă în a trece sub tăcere virtuţile noastre şi de a le permite altora să le
descopere.Nu uitaţi că există oameni atît de săraci, încît nu au nimic altceva decît
bani și o mandrie pe seama lor.
Nimeni nu este mai gol la suflet, decît cel care este plin de sine însuşi.

S-ar putea să vă placă și