Sunteți pe pagina 1din 3

Parteneriatul educaţional familie-grădiniță ca modalitate de eficientizare a integrării

copiilor cu CES

PROF. ÎNVĂT. PRIMAR: CUMPĂRATU MIHAELA


LICEUL TEHNOLOGIC ,,DOAMNA CHIAJNA,,

Parteneriatul educaţional abordează: „forme de comunicare, cooperare şi colaborare în


sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni,
decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali”, (E:A:Vrăşmas, 2000, p.139).
Termenul de parteneriat porneşte de la premiza că cele două părţi implicate,
şcoala/grădința, respectiv familia, au un fundament comun de acţiune şi un spirit de reciprocitate.
Ambele părţi doresc să sprijine copilul în dezvoltarea lui. O atitudine pozitivă şi încrederea în
reuşită sporesc şansele de succes a parteneriatului, dar nu în toate cazurile există o asemenea
competenţă. Mai ales în cazurile de părinţii cu copii cu CES, mulţi sunt pesimişti, neîncrezători
în şansele de dezvoltare ale copilului, reticenţi în a-şi manifesta dorinţele şi necesităţile în ceea ce
priveşte educarea copiilor cu CES. În această situaţie, cadrele didactice trebuie să încurajeze
dezvoltarea comportamentelor de parteneriat la părinţi. Aceste comportamente se referă la :
dezvoltarea capacităţilor de comunicare, manifestarea unui interes real faţă de educarea copiilor
cu CES, dezvoltarea unui interes real faţă de educarea copiilor cu CES, dezvoltarea capacităţilor
de lucru în echipă şi reprezintă căi de obţinere a succesului în acest domeniu.Rolurile cadrelor
didactice sunt esenţiale procesului de parteneriat şi includ cele de sprijin pentru familie, educare şi
îndrumare. Rolurile care vizează implicarea familiei în activităţile şcolii şi ale clasei de elevi le
conţin şi pe cele de îngrijire, susţinere, ghidare şi luare a deciziilor.
Concret, părinţii trebuie :
- să îşi pregătească copiii pentru a învăţa, să le prezinte şcoala/grădinița ca fiind un loc
interesant în care pot învăţa,
- să discute cu cadrele didactice, să stabilească o relaţie adecvată cu ei,
- să conştietizeze faptul că au de învăţat unul de la celălalt,
- să participe la evenimentele de la grădiniţă,
- să discute cu copilul despre ce se întâmplă la grădiniţă,
- să le ofere informaţii utile cadrelor didactice, astfel acestea pot acţiona corespunzător,
- să se ofere voluntari în activităţile desfăşurate de şcoală.
Cadrele didactice trebuie :
- să-i determine pe părinţi să vorbească şi să ştie că sunt bine primiţi,
- să comunice pozitiv, să menţină fluxul comunicaţional,
- să caute oportunităţi pentru discuţii informale,
- să descrie părinţilor modul în care vor fi implinite obiectivele educaţiei propuse,
- să-i informeze pe părinţi în legătură cu problemele curente ale îmvătământului,
- să participe la cursuri de dezvoltare profesională şi să consulte literatura de specialitate în
ceea ce privelte educarea copiilor cu CES,
- să-i ajute pe părinţi să înţeleagă importanţa sprijinului lor.
Parteneriatul educaţonal şcoală – familie trebuie să ţină seama de anumite elemente şi
anume :
- evaluările de nevoi
- prezentarea scopurilor
- acordarea de priorităţi unor activităţi
- dezvoltarea de strategii
- planurile de implementare şi instrumentele de evaluare.
Implicarea părinţilor în parteneriate educaţionale încă din grădiniţă este importantă, aceasta
trebuie să se angajeze alături de părinţi în planificarea şi dezvoltarea personală a copiilor cu CES.
Din perspective dezvoltării copilului ca personalitate dinamică, creatoare şi activă aşa
cum este prefigurată în finalităţile educaţiei preşcolare, grădiniţa de copii împreună cu familia şi
cu societatea îşi unesc eforturile pentru asigurarea unui învăţământ preşcolar de calitate, cu
valenţe preponderant formative, eficient şi centrat pe trebuinţele copiilor.Dificultăţile apar în
momentul în care în grădiniţă sunt înscrişi copii care prezintă cerinţe educative speciale .În
această situaţie educatoarele se găsesc în imposibilitatea de a alege : pe de o parte există presiuni
din partea familiei şi a societăţii civile care doresc ca acel copil să fie primit în grădiniţă, pe de
altă parte lipsa cadrului legislativ în ceea ce priveşte integrarea copiilor cu CES în grădiniţele
normale şi lipsa personalului specializat : professor de sprijin, consilier şcolar pe probleme de
învătământ preşcolar, fac dificilă dezvoltarea copiilor cu CES la potenţialul lor maxim.
BIBLIOGRAFIE :
1. Gherguţ, A. (2001), Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de
educaţie integrată, Editura Polirom, Iaşi.

S-ar putea să vă placă și