Sunteți pe pagina 1din 89

1

FIZIOLOGIA SÂNGELUI
LEUCOCITE SI TROMBOCITE
CURS 4 – MD I
2018-2019
GENERALITATI

CRITERIUL MORFOLOGIC:
- Polimorfonuclearele granulocite au un nucleu neregulat; neutrofile, eozinofile, 2
bazofilele.
- Agranulocitele lipsite de granulaţii, nucleu mare, regulat; limfocitele şi monocitele.
GENERALITATI

CRITERIUL FUNCŢIONAL:
 FAGOCITE -apărare nespecifică
3
 IMUNOCITE-apărare specifică
CLASIFICARE

 granulocite: neutrofile, eozinofile, bazofile


 agranulocite : monocite
limfocite

Formula leucocitară
Adult Copil - 1 an
Segmentate neutrofile 40 - 75% 25 – 40%
eozinofile 0 - 4% 1 – 4%
bazofile 0 – 1% 0 - 1%
Limfocite 25 – 45% 50 – 70%
Monocite 2 – 9% 1 - 8% 4
NEUTROFILELE

Neutrofilele sunt celule


care prezintă o
citoplasmă de culoare
roz, granulaţii roşii şi un
nucleu cu 2 – 5 lobi.

Neutrofilele circulante
care prezintă un nucleu
nelobat = celule tinere.
5
PROPRIETĂŢILE NEUTROFILELOR (PMN)

(a)Marginaţie
(b) Diapedeză
(c) Mobilitate
(d) Chemotaxia

6
CINETICA NEUTROFILELOR
1. Etapa MEDULARĂ
2. Etapa SANGVINĂ
3. Etapa TISULARĂ

7
FUNCŢIILE NEUTROFILELOR

 1. FAGOCITOZA funcţia principală a neutrofilelor


înglobarea şi distrugerea agenţilor patogeni extracelulari

ETAPE

1. Opsonizarea
2. Ataşarea
3. Inglobarea (ingestia)
4. Bactericidia + Digestia
5. Exocitoza

8
FUNCŢIILE NEUTROFILELOR

 2. FUNCŢIA SECRETORIE degranularea PMN

9
NEUTROFILELE
Granulaţiile neutrofilelor pot fi:

- primare, conţin enzime: lizozim (digeră peretele


bacterian) şi peroxidază (cu rol reducător al apei
oxigenate);

- secundare (specifice) care mai conţin lactoferină,


substanţe bactericide cationice şi proteine care
leagă vitamina B12.
10
DIAPEDEZA

La ~ 12 ore de la producerea lor de către măduva


hematogenă, neutrofilele migrează în ţesuturile
extravasculare unde trăiesc ~ 4 – 5 zile.

Ele sunt atrase la locul leziunii extra-vasculare de


agenţii chemotactici; aceşti agenţi chemotactici eliberaţi
de către microorganisme, ţesuturi lezate, macrofage şi
chiar de către granulocitele prezente deja la locul leziunii
= diapedeza

11
12
FAGOCITOZA
Rolul major al neutrofilelor este de apărare (nespecifică)
împotriva infecţiilor → înglobarea şi apoi distrugerea
bacteriilor; acest proces se numeşte fagocitoză.

Fagocitoza începe prin ataşarea bacteriilor la suprafaţa


neutrofilului; proces care se datorează proteinelor de
adeziune (fibronectina) şi de către anticorpi şi opsonine
care se găsesc pe suprafaţa bacteriei.

13
Neutrofilele emit pseudopode care vor încercui
bacteriile care sunt ataşate de neutrofile → includerea
bacteriei într-o vacuolă numită fagozom.

In interiorul fagozomului bacteria este distrusă prin


acţiunea enzimelor eliberate de granulaţiile
neutrofilelor:

- lizozim → ruperea membranei externe a bacteriei;

- enzime care induc o creştere a consumului de oxigen de


către neutrofil cu consecinţă imediată în producerea de
apă oxigenată, ioni superoxid şi radicali hidroxil. 14
15
Principalul agent bactericid este H2O2 (oxidează
componentele bacteriene prin generarea de acid
hipocloros).
Lactoferina contribuie la distrugerea bacteriilor prin
legarea fierului utilizat de bacterii şi generarea de
radicali hidroxil.

In fagocitoză mai are loc şi eliberarea enzimelor de la


nivelul neutrofilelor precum şi a metaboliţilor oxigenului,
ca urmare a distrugerii neutrofilelor → modificări
tisulare însoţite de reacţii inflamatorii. 16
EOZINOFILELE
Nucleu bilobat, citoplasma
lor conţin granulaţii mari
de culoare roşie.
După ce sunt eliberate în
circulaţie, eozinofilele
migrează în ~ 30 de
minute în ţesuturile
extravasculare unde
supravieţuiesc câteva
săptămâni.
Rol:
- sunt fagocite; ele distrug
microorganismele prin
mecanisme oxidative
asemănătoare cu ale 17

neutrofilelor.
EOZINOFILELE

Eozinofilie în sângele periferic:

= infestări parazitare;

= pacienţii alergici sau cu hipersensibilitate


cum ar fi astmul, unde expunerea la antigene
endogene sau exogene declanşează reacţia
imunologică imediată mediată prin eliberarea
de leucotriene şi de factor activator plachetar. 18
BAZOFILELE

Celule cu nucleu polilobat; în


citoplasmă prezintă granulaţii de
culoare albastră.
- bazofilele sunt celule mobile cu
proprietăţi fagocitare; migrează
în ţesuturile extravasculare unde
sunt stimulate de complexele
antigenice → eliberarea din
granulaţiile lor specifice a
mediatorului chimic (histamina).
Histamina:
- răspuns anafilactic sistemic
puternic
- apariţia unei vasodilataţii locale
şi creşterea permeabilităţii 19
vasculare (edemul local).
MONOCITE

Prezintă un nucleu
reniform şi granulaţii
citoplasmatice fine de
culoare roz.

Monocitele sunt eliberate


în circulaţie din măduva
hematogenă atunci când
sunt mature şi apoi
migrează în ţesuturi (ficat,
splină, noduli limfatici,
plămân) unde pot sta zile
sau chiar ani, intrând în
componenţa sistemului
reticulo-endotelial.
20
MONOCITE

Roluri:
- fagociteaza microorganisme, celule lezate sau moarte
precum şi proteine denaturate;
- participă şi la elaborarea răspunsurilor imune prin
ingerarea antigenelor
- secreta interleukina 1 (IL1) care declanşează
proliferarea şi maturarea limfocitelor T;
- eliberarea de tromboplastină tisulară, de activator al
plasminogenului, de enzime proteolitice etc. 21
LIMFOCITE
Limfocitele - grup heterogen
de celule
-nuclei mari,
-citoplasma lipsită de granulaţii.

Limfocitele B -prezenţa
imunoglobulinelor pe
suprafaţa lor;
Prin stimulare cu antigen sunt
transformate în plasmocite
care sintetizează şi secretă
anticorpi specifici (imuno-
globuline). 22
SERIA LIMFOCITARĂ

Roluri
 Limfocite B – producere anticorpi
 Limfocite T
1.Limfocite T citotoxice
Lf T efectoare, mediază răspunsul imun celular
- intervin în:
- citoliza celulelor infectate cu ag. patogeni intracelulari
(virusuri)
- citoliza celulelor neoplazice
23
SERIA LIMFOCITARĂ
Roluri
2.Limfocite T helper

- sunt limfocite reglatoare, care modulează activitatea Lf B şi T

- recunosc Ag prelucrat de macrofage şi alte celule


prezentatoare de antigen

- cooperează cu Lf B => favorizează activarea, proliferarea,


diferenţierea Lf B

Celulele natural killer (NK) - o fracţiune redusă din limfocitele care


distrug anumite celule ţintă fără o stimulare antigenică anterioară.
24
Limfocitele T sunt identificate deoarece au pe
suprafaţa lor receptori pentru eritrocitele de oaie.

Ele participă la răspunsurile imune mediate


celular şi nu depind de prezenţa anticorpilor
circulanţi.

Limfocitele T helper sau celulele supresoare,


stimulează / inhibă transformarea limfocitelor B în
celule producătoare de anticorpi.
Limfocitele citotoxice produc liza celulară când
sunt sensibilizate de antigenele de pe suprafaţa
celulelor participând la fenomenele de rejet a
grefei tisulare incompatibile cu cele ale gazdei. 25
Limfocitele killer sunt capabile să distrugă diverse
celule tumorale sau celule infectate viral.

- Sunt celule asemănătoare limfocitelor cu granulaţii în


citoplasmă.

- Mecanismul nu este specific vreunui virus particular


sau unui anumit tip de tumoră; expunerea antigenică
anterioară nu este necesară.

26
ROLUL LEUCOCITELOR ÎN APĂRARE

Apărarea imună a organismului este subîmpărţită clasic


în: apărare nespecifică (înnăscută) şi apărare specifică
(dobândită).

Apărarea nespecifică cuprinde mecanismele de apărare


care acţionează împotriva oricăror celule străine; este
înnăscută deoarece nu depinde de expunerea anterioară
a organismului la antigenul respectiv.

27
LIMFOCITELE SI RASPUNSURILE IMUNE

Procesele imune nespecifice includ:


barierele fizice (pielea, epiteliul care căptuşeste
tractul gastro-intestinal, genito-urinar şi
respirator), inflamaţia, activarea sistemului
complement şi activitatea celulelor natural
killer.

28
INFLAMATIA
Inflamaţia - răspunsuri celulare şi vasculare ca urmare a
prezenţei ţesuturilor distruse care au drept scop
accelerarea distrucţiei celulare şi îndepărtarea
microorganismelor răspunzătoare de acest fenomen.

Etapele a procesului inflamator:

1. migrarea macrofagelor tisulare adiacente, a neutrofilelor


şi a monocitelor la locul invaziei bacteriene ca urmare a
substanţelor eliberate de ţesuturile lezate şi celulele
infectate (chemotaxine).
29
2. concentrarea leucocitelor in tesutul inflamat:

- Neutrofilele şi monocitele se dispun pe un singur rând


lângă endoteliul vascular din zona afectată
(marginalizare leucocitară) şi apoi trec prin peretele
capilar prin mişcări ameboidale (diapedeză) ajungând la
locul invaziei bacteriene.

- Acest proces este accelerat de creşterea debitului


sanguin local ca urmare a vasodilataţiei locale.

30
3. modificări vasculare apar ca urmare a producerii
de substanţe vasodilatatoare de către ţesuturile
lezate (kinine, amine, prostaglandine).

Kininele activează cascada enzimelor proteolitice


cunoscute ca sistemul kinină-kalicreină cu
producere de kinine vasoactive, în special
bradikinină.

Bazofilele şi celulele mastocitare eliberează


vasodilatotori cum ar fi serotonina, histamina.

Prostaglandinele amplifică reacţiile inflamatorii.


31
EFECTELE INFLAMATIEI
Local -
- roşeaţă şi creşterea temperaturii locale ca
urmare a creşterii debitului sanguin;
- edem local ca urmare a creşterii permeabilităţii
capilare ce permite lichidelor să treacă în
ţesuturi. Proteinele plasmatice şi factorii de
coagulare contribuie la formarea reţelei de
fibrină care va constitui o barieră mecanică
împotriva împrăştierii infecţiei;
- eliberarea unor substanţe din ţesuturile lezate
are ca rezultat stimularea receptorilor pentru
durere. 32
Reacţii sistemice ca urmare a infecţiei:
- temperatura corpului poate creşte ca rezultat
al resetării hipotalamice. Febra (pirexia) va
determina creşterea activităţii fagocitelor; este
declanşată de producerea de pirogeni exogeni
(de bacterii) şi endogeni (de fagocite);
- creşterea numărului de leucocite în sânge
(leucocitoză); creşterea fiind pe seama
neutrofilelor (neutrofilie) → reflectă
mobilizarea rapidă a neutrofilelor prezente
deja în măduva hematogenă precum şi o
creştere a ratei de producere a măduvei
hematogene. 33
ACTIVAREA SISTEMULUI COMPLEMENT

Bacteriile prezintă pe suprafaţa lor molecule care


activează sistemul complement al proteinelor
plasmatice; ele reprezintă o familie de precursori
inactivi care sunt activaţi prin clivaj proteolitic.
Sistemul este organizat ca o cascadă în care fiecare
component activat îl activează pe următorul din
secvenţă.

34
35
Activarea complementului are drept scop
apărarea împotriva infecţiei atât direct prin
celulele killer cât şi prin declanşarea
fagocitozei.

Celulele killer se combină formând proteine


numite complex de atac membranar → inseră
în membrana celulelor invadante determinând
apariţia unui por larg; când densitatea porilor
este mare are loc liza celulară.

Activarea complementului conduce la formarea


unor fragmente de complement biologic active
care cresc eficienţa fagocitozei. 36
IMUNITATEA SPECIFICA (DOBANDITA)

Imunitatea specifică implică mecanisme prin care


susceptibilitatea la infecţie a unui organism este mult
redusă în urma expunerii la infecţii.

Este demonstrat cu bolile copilăriei în care imunitatea


dobandită după prima infecţie protejează organismul;
prima infecţie protejează organismul la un nou contact
cu acelaşi agent infecţios.

37
38
Vaccinurile stimulează imunitatea fără a produce boala.

Imunitatea specifică creşte capacitatea sistemului imun


de a răspunde la prezenţa antigenelor, iar mecanismele
activate sunt ţintite împotriva unui anumit antigen.
Antigenele sunt molecule mari (greutate moleculară
peste 10000 Da), complexe. Haptenele (molecule mici),
pot şi ele stimula un răspuns imun numai dacă au
ataşate câte o proteină.

După sensibilizare, următoarele răspunsuri imune pot fi


stimulate numai de către moleculele de haptene.
39
Răspunsurile imune specifice implică participarea
limfocitelor şi sunt mediate atât prin anticorpi
(răspuns umoral) sau celular. Limfocitele sunt
celule efectoare pentru răspunsurile imune la
imunogene; de exemplu, materiale care nu sunt
recunoscute ca “self” şi astfel sunt declanşate
reacţii desemnate pentru a neutraliza sau
distruge “non-selful”.

Răspunsurile imune stau la baza reacţiei de rejet


a organelor transplantate de la indivizi cu
antigene de histocompatibilitate diferite de cele
ale primitorului şi, de asemenea, afectează 40
creşterea celulelor maligne.
41
FIZIOLOGIA TROMBOCITELOR
Trombocitele

= cele mai mici elemente


figurate ale sângelui

= fragmente citoplasmatice
anucleate de megacariocite cu
origine în măduva osoasă
hematogenă.

- au capacitatea de a adera la
pereţii vaselor sanguine lezate
şi de a forma agregate celulare
=> rol în hemostază.
TROMBOCITOPOIEZA = 4-5 zile
Etape
CSP

Celula stem mieloidă

CFU-Meg (unităţi formatoare de col. megacariocitare)

Megacarioblastul

Megacariocitul bazofil (promegacariocitul)


Megacariocitul granular
Megacariocitul trombocitogen
prin fragmentare

Trombocitele adulte.

•Un megacariocit trombocitogen eliberează între 2000-7000 de trombocite.


TROMBOCITOPOIEZA
TROMBOCITOPOIEZA
Reglarea trombocitopoiezei
- este dependentă de masa şi numărul de trombocite
circulante.
- Scăderea numărului de trombocite circulante

 reglare rapidă - mobilizarea depozitului splenic de


trombocite (= 1/3 din nr. total trombocite circulante)
 reglare întârziată - cu durata de 3-5 zile;
= stimularea formării de trombocite sub actiunea unor
factori stimulatori ai trombocitopoiezei
TROMBOCITOPOIEZA Reglarea trombocitopoiezei

1. Trombopoietina (Tpo)
- este produsă în principal de ficat

- în circulaţie se fixează pe receptorii specifici de la nivelul


trombocitelor circulante, după care este rapid inactivată.

-  nr. trombocite circulante => Tpo libera => activarea


trombopoiezei.

-  nr. trombocite circulante => fixarea excesivă a Tpo  ↓


efectelor Tpo asupra trombocitopoiezei.

- Rol: orientează celulele stem spre linia megacariocitară.


TROMBOCITOPOIEZA Reglarea trombocitopoiezei

2. Citokine
• Citokine cu efect de stimulare a trombocitopoiezei:

- IL-3, GM-CSF - efect de stimulare asupra cel. progenitoare;

- IL 3, IL-6, IL-7 şi IL-11- potenţează efectul Tpo de “orientare” a celulelor


stem spre linia megacariocitară.

• Citokine cu efect de inhibare a trombocitopoiezei:

- factorul de creştere şi transformare (TGF)

- factorul de necroză tumorală (TNF)

- interferon (IFN)
CINETICA TROMBOCITARĂ

- Nr. trombocite circulante = 150.000-400.000/mm3


- Durata de viaţă = 8-10 zile

- La subiectul normal:
2/3  în circulaţia generală

1/3  în splină = rezervor de trombocite

La nivelul splinei:
- trombocitele cu volum şi funcţii trombocitare , sunt degradate
de către macrofagele splenice
- fiziologic, sunt distruse doar trombocitele îmbătrânite
- patologic: în caz de splenomegalie: intensificarea distrucţiei
plachetare splenice => splenectomia = manevră terapeutică
STRUCTURA MORFOFUNCŢIONALĂ

Trombocitele = fragmente
citoplasmatice anucleate

  = 2 - 5 mm,
 grosimea = 0.5 - 1 mm,
 volumul mediu = 5.8 mm3 .

La MO
- zonă centrală – granulomerul
(cromomerul), cu granulaţii azurofile

-zonă periferică - hialomerul,


-clară, aparent omogenă.
STRUCTURA MORFOFUNCŢIONALĂ

La ME - 3 zone
1. Zona periferică este alcătuită din:
 glicocalix = GP cu rol de receptori (pentru ADP, trombină,
serotonină, adrenalină, PG, factori plasmatici ai coagulării)
 atmosfera periplachetară - deasupra glicocalixului

= factori plasmatici ai coagulării adsorbiţi pe suprafaţa


membranei plachetare
 membrana celulară

 Zona submembranoasă

 sistemul de membrane
o sistemul de membrane
- Sistemul canalicular deschis = invaginaţii tubulare ale
membranei care se răspândesc în citoplasmă; permite
schimburile dintre celulă şi mediu
- Sistemul tubular dens - este asociat sist. canalicular
deschis; are rol de reticol endoplasmatic (stocare calciu
intracelular)
STRUCTURA MORFOFUNCŢIONALĂ
2. Zona citoplasmatică = zona contractilă
- conţine proteine cu rol în
 menţinerea formei de disc a trombocitelor neactivate

 modificarea formei trombocitelor activate (disc  formă


sferică cu prelungiri), în secreţia plachetară şi retracţia
cheagului (actina, miozina, trombostenina)
STRUCTURA MORFOFUNCŢIONALĂ

3. Zona organitelor =zona


cu funcţia predom.
secretorie

Sistemul granulaţiilor plachetare - cuprinde:


•Granulele dense = rol de stocare a factorilor agreganţi trombocitari
(Ca2+, ADP, ATP, serotonină, catecolamine)
•Granule alfa - conţin:
- proteine adezive (fibrinogen, f. von Willebrand);
- factori procoagulanţi (factori I, V şi XI, PAF)
•Granule cu glicogen

Lizozomi - conţin enzime (hidrolaze acide, elastină, colagenază)


eliberate în caz de stimulare intensă.

Alte organite - peroxizomi, mitocondrii, ribozomi


FUNCŢIILE TROMBOCITULUI

1. Rol în hemostaza primară - oprirea iniţială a


sângerării şi formarea dopului hemostatic
plachetar.
 aderare, agregare şi metamorfoză vâscoasă
FUNCŢIILE TROMBOCITULUI
 Hemostaza primară - oprirea iniţială a sângerării
FUNCŢIILE TROMBOCITULUI

 Hemostaza secundară (coagulare) - activitatea


procoagulantă
FUNCŢIILE TROMBOCITULUI
2. Rol în hemostaza secundară (coagulare) - activitatea
procoagulantă – prin:
a) adsorbţia la nivelul atmosferei periplachetare a factorilor
plasmatici activaţi implicaţi în mecanismul intrinsec al
coagulării (XII, XI, X, VIII, V)  rol de protecţie (împiedică
inactivarea lor de către proteazele plasmatice)
b) eliberarea factorilor trombocitari conţinuţi în
compartimentul granular în cadrul procesului de secreţie
plachetară.
c) Prin factorii trombocitari,trombocitele intervin în :
- susţinerea mecanismul intrinsec al coagulării (ex.fosfolipide,
fibrinogen trombocitar)
- retracţia cheagului (trombostenina)
- repararea leziunii vasculare (ex. Factori de creştere – PDGF)
FUNCŢIILE TROMBOCITULUI

 Reglarea fibrinolizei
pe suprafaţa lor are loc interacţiunea dintre
plasminogen şi activatorii acestuia
- în cursul secreţiei plachetare se eliberează PAI-1
(Plasminogen activator inhibitor-1)
FUNCŢIILE TROMBOCITULUI
 Menţine integritatea peretelui vascular
Trombocitul aprovizionează endoteliul cu:
-metaboliţi ai acidului arahidonic
-factori de creştere (ex. PDGF-fact de crest plachetar)
care cresc viabilitatea celulelor endoteliale
TROMBOCITE -MODIFICĂRI PATOLOGICE
1. MODIFICĂRI CANTITATIVE
 Trombocitopenii- sub 100.000/mm3.
=> tendinţă crescută de sângerări spontane, mai ales hemoragii
cutanate (peteşii, echimoze) şi mucoase (epistaxis, gingivoragii)
 hipoplazie/aplazie medulară: Rx, medicamente, toxice
 deficit de trombopoietină
 distrucţie accelerată
 Splenomegalie

 Trombocitoze - peste 400.000/mm3


=> risc crescut de fenomene trombotice
- fiziologic: în efortul fizic,
- patologică: după intervenţii chirurgicale majore, în procese
inflamatorii şi neoplazice, în splenectomie
Peteşii şi
purpura
TROMBOZA
TROMBOCITE -MODIFICĂRI PATOLOGICE

2. MODIFICĂRI CALITATIVE (TROMBOPATIILE)


pot fi
 ereditare sau
 câştigate (boli mieloproliferative cronice, renale, hepatice, după
administrarea unor medicamente - aspirină, antiinflamatoare,
antibiotice).
Ex.
 defecte de activare
 de aderare - boala von Willebrand
 de agregare - trombastenia Glanzmann
 de secreţie - a corpusculilor denşi sau a granulaţilor .
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA
 Hemostaza reprezintă fenomenul de oprire a hemoragiei (extravazarea
sangelui prin peretele vascular lezat) ca urmare a lezării vaselor mici şi
mijlocii.
 Hemostaza medicamentoasă / chirurgicală în cazul lezării vaselor mari.
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA

 La procesul de hemostază participă


vasele sanguine, plachetele şi factorii
plasmatici ai coagulării; fiind iniţiată
de contactul sangelui cu suprafeţe
rugoase.
 Prezintă mai multe faze suprapuse in
timp şi intricate:
 reacţia vasculară
 aderarea şi agregarea plachetară
 dop plachetar
 coagularea =formarea +retracţia
cheagului de fibrină
 fibrinoliza (disoluţia cheagului) +
reparaţia conjunctivă a
peretelui vascular
perforarea cheagului voluminos
de vase de neoformaţie
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA

Reacţia vasculară hemostatică cuprinde:


- constricţia vaselor lezate;
- spasm miogen;
- vasoconstricţie reflexă simpatică.

Mediatorii implicaţi sunt histamina, 5HT (serotonina),


TXA2, adrenalina, fibrinopeptidul B (FPB), la care se
adaugă şi vasodilataţia in teritoriile invecinate.
Spasmul este mai puternic când aria lezată este mai
întinsă. In cazul acumulării interstiţiale a sangelui
creşterea presiunii tisulare are şi ea efect hemostatic.
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA
Aderarea şi agregarea plachetară.

 Distrugerea endoteliului expune structurile subendoteliale la contactul cu plachetele.


 Activarea plachetară este declanşată de trombină (formată la locul leziunii) şi de
colagen de la nivel subendotelial; acest proces este menţinut şi amplificat de către
creşterea concentraţiei de trombină şi de agonişti care determină activarea plachetară
(ADP şi produşi de oxidare ai acidului arahidonic).

plaquette

endothelium

Plaq Plaq

facteur Willebrand
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA
 Trombocitele aderă prin stabilirea de punţi formate din factorul von
Willebrand (proteină produsă de celulele endoteliale şi megacariocite) intre
complexul glicoproteic membranar IbIX şi grupările aminice ale colagenului
(laminina).
 Agregarea se produce prin punţi de fibrinogen legate de complexul glicoproteic
IIbIIIa (integrina α2bβ3). Factori activatori plachetari principali sunt: ADP
(eliberat din celule lezate) şi trombina (produsă in cadrul coagulării).

plaquette

Facteur Willebrand
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA

 Plachetele activate eliberează numeroase substanţe


bioactive printr-un mecanism specific numit degranulare şi
anume: ADP, factor 3 plachetar, catecolamine, 5HT, TXA2.
 Formarea trombului plachetar parcurge trei stadii:
- agregare provizorie (val primar de trombocite),
- faza de remisiune,
- agregare definitivă (metamorfoză vâscoasă).
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA
Coagularea

3 faze esentiale:
 I.Formarea activatorului protrombinei (complex protrombinazic)
 II.Transformarea protrombinei in trombina (catalizata de activatorul
protrombinei)
 III.Conversia fibrinogenului in filamente de fibrina (sub actiunea
trombinei)
Funcţia de hemostază a trombocitelor e determinată de un
set de factori trombocitari, care se conţin pe suprafaţa sau în
interiorul lor. Astăzi sunt cunoscuţi 11 factori de bază numerotaţi
după nomenclatura mondială cu cifre arabe.
1 – globulina trombocitară acceleratoare (identică cu factorul V)
2 – factorul fibrinoplastic (accelerator al trombinei)
3 – tromboplastina trombocitară
4 – factorul antiheparinic
5 – factorul de coagulare (identic cu fibrinogenul)
6 – tromboplastina
7 – cotromboplastina trombocitară
8 – antifibrinolizina
9 – factorul fibrinstabilizator (identic cu factorul XIII)
10 – serotonina
11 – adenozindifosfatul (ADP)
I.Formarea activatorului protrombinei
Complexul activator al protrombinei se poate forma pe 2 cai
ce interactioneaza permanent: calea extrinseca si calea
intrinseca
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA
Factorul X poate fi activat pe
cale:
- extrinsecă, cu participarea
proconvertinei (VII) şi
tromboplastinei tisulare (III);
- intrinsecă, toţi factorii
necesari fiind prezenţi in
plasmă, activaţi in următoarea
ordine:
=factorul Hageman (XII),
=precursorul plasmatic al
tromboplastinei (XI),
=factorul Christmas (IX), în final
participând şi factorul
antihemofilic A (VIII) şi
fosfolipidele plachetare (3).
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA
 Factorul X este activat în
prezenţa colagenului
(suprafeţe rugoase),
kalicreinei şi kininogenului
greu (HMWK);
 La iniţierea activării
participă factorul XI.
 Sunt două forme activate:
- , cu greutate moleculară
mare, legată de suprafaţa
activantă şi care activează
fXI;
- , cu greutate moleculară
mică, mobilă, diseminează
formarea de kinine şi
plasmină.
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA
 Complexul enzimatic
activator cuprinde factorul
Stuart (X) activat,
proaccelerina (V),
fosfolipidele plachetare (3) şi
calciul (IV);
 Odată declanşată, activarea
protrombinei este catalizată
şi de trombina formată.

 Acest mecanism de
autoamplificare este
completat de acţiunea
activatoare a trombinei
asupra factorilor VII, IX, X.
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA
 II. Conversia protrombinei in
trombina
 -Activatorul protrombinei catalizeaza
transformarea protrombinei in
trombina in prezenta Ca2+
 -Protrombina este sintetizata in ficat,
pentru sinteza ei fiind necesara vitamina
K
 Monomerii de fibrină se formează prin
înlăturarea de către trombină a
peptidelor asociate din fibrinogen (FI).
 Fibrinogenul este sensibilizat la acţiunea
trombinei de către f2. Formarea
legăturilor covalente între polimeri de
fibrină este catalizată de un factor
stabilizator al fibrinei (XIII), activat de
trombină.
 Trombina rezultă prin activarea
protrombinei (FII).
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA
 III. Conversia fibrinogenului in
fibrina
 Trombina (enzima proteolitica)
transforma fibrinogenul in monomeri
de fibrina => polimerizare automata =>
filamente de fibrina => reticulul
cheagului

 Sub actiunea factorului stabilizator al


retelei de fibrina eliberat de
trombocitele retinute la nivelul acesteia
se realizeaza legaturi covalente intre
monomerii de fibrina si legaturi
transversale intre filamentele de fibrina
=> retea tridimensionala de fibrina =>
cheagul de fibrina (inglobeaza celule
sanguine, trombocite, plasma) ce adera de
suprafetele vasculare lezate prevenind
pierderile de sange
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA

 Odată declanşată una din cele două căi, ele coexistă interdependent.
Retracţia cheagului se produce prin retracţia pseudopodelor plachetare ancorate
la reţeaua de fibrină; reţeaua se rigidizează şi serul este expulzat din structura
cheagului.
Timpul de coagulare total este de 6-8 min, din care formarea fibrinei doar 2-5 s
iar activarea trombinei doar 5-7 s.
Sinereza şi retracţia cheagului -determina atragerea marginilor vasului
lezat
 Sinereza:
Concentrarea cheagului cu reducerea volumului sau (cu 80%) prin eliminarea
celei mai mari parti a lichidului continut
Durata: 1-3 ore
Mecanism: creşterea densităţii filamentelor de fibrină
Trobocitele atasate filamentelor de fibrina
-contribuie la realizarea conexiunii intre filamente
-elibereaza factor stabilizator al retelei de fibrina => realizarea unor legaturi din
ce in ce mai stranse intre filamente
-elibereaza factori procoagulanti
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA

 Retractia chegului
Reducerea volumului retelei de fibrină sub acţiunea trombosteninei
plachetare
Are loc numai in prezenta plachetelor localizate în nodurile reţelei de
fibrină
Mecanism: prin contracţia trombosteninei (proteina contractila
plachetara) conţinute de trombocite  pseudopodele emise de plachete
se retrag reducand astfel volumul retelei de fibrina in care sunt fixate
Proces activ - are loc cu consum de ATP
 Fenomen ireversibil care genereaza cheagul de fibrină dens, definitiv.
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA
Controlul coagulării şi fibrinoliza
 Factorul tisular activator al plasminogenului,
eliberat de celulele endoteliale, transformă
plasminogenul în plasmină, care hidrolizează
fibrina, limitand extinderea cheagului.
 Trombina legată de trombomodulina de pe
suprafaţa celulelor endoteliale activează proteina
C, care in prezenţa proteinei S inactivează
factorul Va şi factorul VIIIa. Proteina C activă
mai inhibă coagularea şi prin blocarea unui
inhibitor al activatorului tisular al
plasminogenului (TPA).
HEMOSTAZA FIZIOLOGICA

 Antitrombina III este un inhibitor general al


factorilor coagularii; heparina potenţează
activitatea acesteia; factorul f2 o blochează.
 Pe măsura avansarii fibrinolizei are loc invazia
fibroblastică cu secreţie de colagen şi refacerea
peretelui vascular prin ţesut cicatriceal.
 Neoformaţia vasculară reprezintă formarea de
vase noi care vor perfora ţesutul conjunctiv ce
împiedică irigarea normală.
COAGULAREA SI FIBRINOLIZA
PDF : produsi de degradare ai fibrinei si fibrinogenului
86
Hémostase primaire lésion vasculaire

activation
des plaquettes

formation du thrombus
plaquettaire

activation des facteurs plasmatiques

formation du caillot de fibrine

activation de la plasmine
87

lyse du caillot
ECHILIBRUL HEMOSTAZEI

hémostase primaire
coagulation plasmatique fibrinolyse

88
wwwwwwwwwww
89

S-ar putea să vă placă și