CURS I PSIHOLOGIE

NATURA PSIHICULUI UMAN

I.1 Definirea psihologiei

Termenul de psihologie provine din limba greacă, din cuvintele psiche – suflet şi logos –
teorie, ştiinţă, doctrină şi poate fi definit ca „ştiinţa despre suflet”.

Psihologia reprezintă studiul ştiinţific al comportamentului şi cauzelor sale. În această

definiţie termenul de comportament este utilizat în sens larg; există comportamente externe –
acţiuni care pot fi observate – şi comportamente interne, precum gândurile, sentimentele,
imaginile şi procesele biologice care nu pot fi observate direct.

Psihologia ca ştiinţă independentă s-a constituit relativ târziu, mai precis în anul 1879
când savantul german William Wundt a înfiinţat la Leipzig primul laborator de psihologie,
laborator care se baza pe utilizarea metodei experimentale. Aici erau studiate senzaţiile, timpul
de reacţie şi emotivitatea.

Cu privire la obiectul de studiu al psihologiei nu există unitate, de-a lungul timpului

conturându-se mai multe orientări:

- Pavlovismul este preocupat de studiul reflexelor condiţionate;

- Behaviorismul se ocupă de studiul comportamentului exterior al individului;
- Psihanaliza are ca obiect de studiu inconştientul;
- Fenomenologia se bazează pe analiza vieţii mintale interioare;

Principalele metode de studiu ale psihologiei sunt: observaţia, experimentul, interviul,

chestionarul, testul, analiza produselor activităţii, metoda biografică şi introspecţia.
I.2 NOŢIUNEA DE PSIHIC

Psihicul poate fi definit ca fiind expresia vieţii de relaţie legat de structurile materiale, o
reproducere în subiectiv a realităţii naturale obiective, un produs al condiţionării şi
determinărilor socio-istorice şi socio-culturale.

Cu alte cuvinte psihicul nu este altceva decât un mod specific de interacţiune a

organismelor vii cu mediul ambiant. Numai în relaţie cu „ceva” anume omul aude, vede,
compune gânduri, face mişcare, astfel conturându-şi propria viaţă interioară.

Caracteristicile psihicului uman:

 Psihicul este un model informaţional intern al lumii externe cu rol adaptativ specific;
 Apariaţia lui se înscrie ca moment de apogeu pe scara evoluţiei animale;
 Psihicul se supune legii generale a dezvoltării, modificându-şi de-a lungul timpului
organizarea şi funcţiile;
 Psihicul uman nu posedă nici o proprietate (greutate, volum, densitate, gust miros), este
de natură ideală, fiind o entitate de ordin relaţional, comunicaţional, informaţional.

Natura psihicului uman:

▪ Obiectiv d p d v existenţial (psihicul unei persoane dintr-o parte a lumii este independent
de psihicul unei persoane dintr-o altă parte a lumii); Subiectiv (fiecare individ se implică
în cunoaştere prin însuşirile şi particularităţile proprii);
▪ Material şi ideal. Material – prin originea lui în sensul că apare se naşte din materie şi
evoluează odată cu ea; Ideal – prina natura lui fiind saturat de un conţinut de imagini şi
idei dobândite în procesul cunoaşterii;
▪ Apare atât în calitate de proces cât şi în calitate de produs. Desfăşurarea procesuală se
referă la transformările pe care le suferă de-a lungul timpului; produsul se referă la ce
rezultă în urma interacţiunii subiectului cu obiectul;
▪ Este întâlnit atât în stare latentă cât şi în stare manifestă. Nu întodeauna starea latentă
coincide cu starea reală (manifestă) (de exemplu una gândim şi alta spunem, una gândim,
alta spunem şi altceva facem);
 ▪ Psihicul dispune de desfăşurări normale, fireşti, dar şi de desfăşurări patologice,
surprinzătoare (pe un fond normal putem întâlni manifestări mai ciudate, dar asta nu
înseamnă că persoana este psihopată şi invers);
▪ Psihicul este determinat şi determinant – este influenţat de factori şi condiţii naturale şi
sociale din afara sau chiar din interiorul lui;

Foarte de timpuriu cercetătorii şi-au dat seama că între creie şi psihic este o strânsă legătură,
deoarece atâta timp cât creierul nu este dezvoltat nici recţiile psihice nu vor fi dezvoltate. În acest
sens au fost cercetările au arătat că distrugerea sau înlăturarea diferitelor zone ale creierului,
precum şi secţionarea unor segmente ale sistemului nervos central au condus la modificarea
comportamentului uman.de exemplu dacă în urma unui accident de maşină este afectată zona
posterioară a lobului frontal stâng atunci va apărea o tulburare a capacităţii de vorbire; dacă este
afectată zona lobului occipital apar tulburări de vedere. De asemenea creşterea secreţiei de
nonadrenalină afectează echilibrul emoţional, slabeşte controlul voluntar. Reducerea aportului de
oxigen (anoxia) sau a celui de glucoză se soldează cu oboseală, slăbirea concentrării atenţiei,
stare de disconfort.

I.2.1 IPOSTAZELE PSIHICULUI

Sistemul psihic uman se compune din trei subsisteme aflate într-o permanentă
interacţiune şi intercondiţionare: subsistemul conştient, subsistemul subconştient şi subsistemul
inconştient.

Conştientul. Structural conştientul cupriinde procese cognitive (senzaţii, percepţii,

reprezentări, imaginaţie), trăiri emoţional afective, structuri motivaţionale (trebuinţe, interese,
idealuri) acţiuni şin acte voluntare de care ne putem da seama şi pe care le putem
controla,explica şi justifica.întraga dinamică a proceselor şi actelor conştiente este mediată de
limbajul verbal. Din punct de vedere filogenetic şi istoric subsistemul conştient este cel mai nou,
dar şi cel mai activă şi dinamică structură a sistemului psihic uman. Aceasta se caracterizează
prin disponibilitatea cea mai mare la schimbare – dezvoltare, aceasta înregistrând grade de
organizare şi funcţionare diferiteatât de la o generaţie la alta, cât şi de la un individ la altul.
 În cadrul acestui subsistem se diferenţiează şi ating gradul cel mai ridicat: funcţiile
cognitivă, proiectivă (modele şi proiecte mentale de transformare a realităţii imediate, de creare a
unei realităţi noi - cum este cazul invenţiilor), de planificare şi anticipare şi chiar de predicţie.

Subconştientul. Acesta cuprinde pe de o parte conţinuturile informaţional-cognitive şi

actele care au fost cândva conştiente, dar care în prezent se realizează fără controlul conştient.
Este rezervorul unde se conservă amintirile, automatismele, deprinderile, ticurile, toate actele
care au trecut cândva prin filtrul conştiinţei, au fost realizate cu efort, dar care acum sunt într-o
stare latentă, putând însă să redevină oricând active.

Inconştientul. Subsistemul inconştient cuprinde pe de o parte o componentă înăscută

(pulsiunile, trebuinţele şi instinctele biologice) iar pe de altă parte o componentă dobândită
(ansamblul experienţelor timpurii şi al preceptelor conştiinţei morale ale societăţii asimilate în
primii cinci ani de viaţă). În opinia lui Freud inconştientul este rtezervorul tendinţelor refulate,
frustrate, acesta fiind cel care explică lapsusurile, actele ratate, visele.

Inconştientul a fost analizat în profunzime de către medicul vienez Freud ctitorul

psihanalizei, el midentificând trei tipuri de inconştient: Sinele (inconştientul propiu-zis, Eul şi
Supraeul).

Interacţiunea dintre cele trei subsisteme care alcatuiesc sistemul psihic uman este
circulară, realizându-se atât în sens ascendent (influenţa inconştientului asupra subconştientului
şi conştientului) cât şi în sens descendent (influenţa conştientului asupra subconştientului şi
inconştientului).
 LABORATOR I.

I.1 Încercaţi să definiţi termenul de „introspecţie” şi să vă gândiţi când aţi utilizat ultima
dată această metodă pentru a vă explica o emoţie trăită.

 Metodă psihologică bazată pe observarea propriilor trăiri psihice; autoobservare.

I.2 Gândiţi-vă la comportamentul d-voastră de învăţare şi răspundeţi la următoarele

întrebări:

a) Cum vă simţiţi când învăţaţi?

b) De ce vă simţiţi astfel?
c) În care dintre cele două cazuri aţi utilizat introspecţia ca metodă de obţinere a
informaţiilor şi în care caz autoobservaţia?