CURS 5.

V. MEMORIA

V.1 Definirea şi caracterizarea memoriei

Omul utilizează trecutul şi experienţa lui în permanenţă, pentru că altfel ar însemna să

reia viaţa cu fiecare moment, ca fiind ceva nou. Reactualizarea trecutului se face cu ajutorul
procesului psihic numit memorie (lat. Memoria=minte, istorie, poveste).

Memoria este procesul psihic cognitiv superior care fixează, păstrează şi reactualizează
informaţia sau experienţa sub formă de amintiri. Toate procesele psihice complexe (gândire,
imaginaţie, voinţă) sunt imposibile fără memorie. Memoria asigură continuitatea vieţii psihice;
legătura dintre ieri şi azi, astfel ea face posibil procesul cunoaşterii. Ea este în interacţiune cu
toate procesele, însuşirile şi capacităţile psihice. Astfel ea reţine şi organizează datele oferite de
simţuri, le sistematizează cu ajutorul gândirii, prin eforturi de voinţă şi în funcţie de anumite
interese. Memoria cuprinde: imagini ale obiectelor, fenomenelor, situaţiilor; trăiri afective;
scheme ale acţiunilor externe (tricotat, scris), operaţii precum cele de adunare, scădere, analiză
gramaticală; cuvinte, idei reguli.

Caracteristicile mai importante ale memoriei sunt:

 Memoria este activă – nu constă într-o simplă depozitare a informaţiilor ca într-o

bibliotecă, fiind prelucrate; unele imagini sunt simplificate, alte amintiri sunt îmbogăţite
în funcţie de trebuinţe, interese;
 Memoria este selectivă – nu reţinem şi, mai ales, nu ne reamintim totul; selectivitatea este
determinată de motivaţie, de starea generală a organismului, ceea ce memorăm este în
funcţie de cultura noastră, de dorinţele şi interesele noastre;
 Memoria este relativ fidelă – reactualizează conţinutul celor memorate; totuşi ea nu este
ca o fotografie: datorită caracterului activ şi al selectivităţii, amintirile prezintă deosebiri
mai mici sau mai mari faţă de datele percepute iniţial;
 Memoria este mijlocită – asocierea a ceva nou cu ceva binecunoscut ne înlesneşte
reamintirea; reţin numele unei străzi fiindcă acolo locuieşte o rudă; sau un elev reţine că
 Revoluţia franceză a avut loc în 1789, deoarece această dată diferă cu o cifră faţă de data
lui de naştere 1989;
 Memoria este inteligibilă – fixarea şi reamintirea sunt mult facilitate de stabilirea unei
legături logice între două fenomene sau evenimente; materialul memorat într-un anumit
moment al vieţii poate deveni punct de referinţă, jalon pentru viitor: prima zi de şcoală,
întâlnirea cu un om deosebit;

V.2 Procesele memoriei.

Procesele memoriei sunt: encodarea, stocarea şi reactualizarea informaţiilor.

Encodarea – este prima fază parcursă de sitemele mnezice în dinamica lor şi reprezintă
procesul prin care informaţia este tradusă într-o formă care-i permite pătrunderea în sistemul
mnezic. Traducerea informaţiei se realizează prin intermediul unui cod, motiv pentru care natura
encodării este strict dependentă de natura codului. Astfel că se disting trei tipuri de encodări:
encodarea vizuală – este encodarea care face apel la codul imagine, encodarea auditivă- se
foloseşte de codul sunte şi encodarea semantică – este encodarea căreia îi este specifică
propoziţia.

Principalele forme ale encodării sunt: encodarea automată sau incidentală şi encodarea
intenţionată. Encodarea automată se caracterizează prin faptul că nu necesită atenţie, nici
intenţie, nici control voluntar, ea nu este afectată nici de intenţia de a memora, nici de prezenţa
simultană a altor activităţi. În cazul ei procesul de fixare apare ca o implicaţie a unui alt tip de
comportament, a unei alte forme de activitate desfăşurată de subiect. În encodarea incidentală
contează nu faptul că individul îşi propune dinainte scopuri mnezice, că el nu se mobilizează
pentru a memora, cât gradul de interacţiune cu activitatea pe care el o desfăşoară, gradul de
implicare şi angajare a lui în rezolvarea activităţii.

Encodarea intenţională – se caracterizează printr-o sarcină special formulată de a reţine,

prin prezenţa intenţiei de a memora. Importante în acest tip de encodare sunt următoarele trei
elemente: stabilirea conştientă a scopului, mobilizarea şi consumarea unui efort voluntar în
vederea realizării lui şi utilizarea unor procedee speciale care să faciliteze memorarea. În ceea ce
priveşte scopul memorării ştim cu toţi că atunci când ne propunem să reţinem ceva,
performanţele noastre mnezice sunt mult mai mari decât atunci când lipseşte o asemenea ghidare
intenţională.

 Factori facilitatori sau perturbatori ai encodării.

Encodarea se realizează mai uşor sau mai greu, mai repede sau mai încet, fiiind dependentă
de o mulţime de factori. Aceşti factori au fost grupaţi în două mari categorii şi anume: factori ce
ţin de particularităţile materialului de memorat şi factori dependenţi de particularităţile
subiectului care memorează.

 Factori ce ţin de particularităţile materialului de memorat - cuprinde următoarele

categorii de factori cum ar fi: natura materialului, organizarea materialului, omogenitatea
sau heterogenitatea materialului, volumul, semnificaţia şi alte particularităţi ale
materialului. În ceea ce priveşte natura materialului experimental s-a demonstrat că se
reţine mai uşor un material alcătuit din imagini ale obiectelor, decât un material alcătuit
numai din cuvinte. De asemenea s-a arătat că se reţine mai uşor un material verbal-
semnificativ (poem, fragment în proză) decât unul verbal-nesemnificativ (grupaje de
litere fără sens logic). Referitor la organizarea materialului, s-a demonstrat că materialele
care dispun de un grad ridicat de organizare şi structurare sunt mai bine organizate decât
cele care dispun de un grad de organizare mai scăzut.
Cu privire la volumul materialului este important de reţinut că eficienţa memorării este
strict dependentă de lungimea materialului (mare, mediu, mic). S-a demosntrat că
numărul de repetiţii necesare memorării unui material este cu atât mai mare cu cât
materialul este mai amplu. În acest sens s-au stabilit două reguli: dacă materialul creşte în
progresie aritmetică, timpul de memorare creşte în progresie geometrică (Lyon a
demonstrat că pentru a memora 50 de cuvinte sunt necesare 2 minute, pentru 100 minute
sunt necesare 9 minute), iar în condiţii egale de exersare materialul lung se aminteşte mai
bine decât materialul scurt. Şi în final alte particularităţi ale materialului cum ar fi:
familiaritatea,semnificaţia, caracterul lui agreabil sau dezagreabil influenţează procesul
memorării.
 Particularităţile subiectului – cuprinde următorii factori: gradul de implicare în activitate,
modul de învăţare şi repetiţia.
 Gradul de implicare în activitate – cu cât implicare în activitate a subiectului este mai
mare, cu atât interacţiunea dintre el şi materialul de memorat este mai profundă, cu atât
performanţele mnezice vor fi mai crescute. Smirnon a arătat că simpla citire a unui text
chiar şi repetată nu este suficientă. Se va facilita memorarea lui dacă sporeşte gradul de
implicare în activitatea a individului prin activităţi precum: alcătuirea planului textului,
fracţionarea lui în părţi, desprinderea punctelor de sprijin. Cuvintele unei limbii străine se
memorează mai uşor când sunt învăţate într-un context decât atunci când sunt învăţate
izolat.
Modul de învăţare. Cu privire la maniera de învăţare au fost descrise două modalităţi:
învăţarea globală şi parţială. Învăţarea globală presupune învăţarea întregului material
dintr-o dată, iar cea parţială presupune împărţirea materialului pe fragmente şi însuşirea
succesivă a acestora.
Repetiţia materialului de memorat.

Stocarea – este procesul de reţinere (păstrare) a informaţiei până în momentul în care este
necesară punerea lor la dispoziţie. Stocarea respectă regula conform căreia o informaţie este
păstrată atata timp cât este nevoie de ea. Acest timp este repartizat pe un registru, de la câteva
secunde la câţiva ani sau chiar toată viaţa. În timpul retenţiei (stocării) materialul trece printr-un
proces activ de organizare şi reorganizare.

Reactualizarea informaţiilor - este procesul de scoatere la iveală a conţinuturilor

stocate şi encodate cu scopul utilizării lor în funcţie de necesităţi. Sunt întâlnite două tipuri de
mecanisme al reactualizării: recunoaşterea şi reproducerea.

Recunoaşterea – este procesul de evocare a unei idei sau imagini în prezenţa materialului.
Reproducerea – este procesul de evocare a informaţiilor în absenţa materialului de memorat.

V.3 Formele memoriei

Cele mai importante forme ale memoriei sunt:

 Memoria intenţională – presupune atât prezenţa scopului cât şi a efortului voluntar în

memorarea unui material.
  Memorarea neintenţionată – are la bază memorarea unui material fără prezenţa scopului
şi a efortului voluntar, memorarea realizându-se fără depunderea de efort în acest sens.
 Memoria senzorială – constă în păstrarea informaţiei senzoriale până când alte procese
cognitive sunt capabile s-o preia, s-o analizeze, s-o interpreteze şi să-i de-a un înţeles. În
acest sens se disting următoarele forme ale memoriei senzoriale: memoria vizuală,
auditivă, olfactivă, gustativă, kinestezică;

După durata păstrării informaţiei întâlnim:

Memoria de foarte scurtă durată – este memoria care preia informaţia de la memoria
senzorială şi o păstrează pentru câteva zecimi de secundă;
Memoria de scurtă durată – numită şi memoria de lucru, deoarece în cadrul ei informaţia
este filtrată şi folosită în sarcini concrete;
Memoria de lungă durată – este memoria în care informaţia este păstrată pentru o lungă
perioadă de timp sau chiar toată viaţa. În acest tip de memorie sunt stocate imagini, stări
afective, atitudini;

După gradul de înţelegere a materialului întâlnim:

Memoria mecanică – are la bază învăţarea formală, fără logică şi înţelegere a

materialului;
Memoria logică - se bazează pe înţelegerea şi memorarea logică a materialului;

V.4 Uitarea.

Uitarea este un fenomen opus memoriei şi constă în ştergerea sau scăderea sub pragul de
actualizare a informaţiei, experienţelor şi amintirilor. Are la bază două laturi:

- Latura pozitivă – ne ajută să ne debarasăm de informaţiile inutile lăsând loc altora;

- Latura negativă – constă în blocarea sau eliminarea unor informaţii şi date necesare
finalizării unei activităţi;

Principalel semne ale uitării sunt:

 Imposibilitatea reamintirii unor evenimente, date sau informaţii;
Lapsusul sau uitarea momentană;
Recunoaşteri şi reproduceri inadecvate sau eronate;

Principalele forme ale uitării sunt:

 Uitarea curentă, banală, cotidiană – uităm ziua de naştere a părinţilor, uităm unde ne-am
parcat maşina sau ce am făcut în urmă cu 2-3 zile;
 Uitarea represivă – este uitarea motivată, deoarece serveşte ca protecţie contra gândrilor
anxioase (de exemplu uităm evenimentele şi amintirile penibile, generatoare de suferinţă
şi disconfort psihic);
 Uitarea provocată – uităm evenimentele şi informaţiile ca urmare a unui şoc, traumatism
sau accident cerebral;
 Uitarea prin simultaneitate – este uitarea unor evenimente deoarece suntem axaţi pe
altele care au sau nu legătură cu primele;
 Uitarea regresivă – uităm informaţii, date sau evenimente odată cu înaintarea în vârstă;
 Uitarea dirijată, voluntară – uităm ceea ce vrem sa uităm;
 Uitarea dependentă de îmrejurări – se referă la uitarea împrejurărilor în care a fost
ecodată informaţia;