Introducere

în lingvistica generală, semestrul 1, 2020-2021

Curs 4

CURS 4

CONTRIBUȚIA LUI SAUSSURE LA DEZVOLTAREA LINGVISTICII MODRENE

1. Definirea semnului lingvistic. Trăsături fundamentale ale semnului

lingvistic.
2. Caracterul relațional al semnului lingvistic.

1. DEFINIREA SEMNULUI LINGVISTIC. TRĂSĂTURI FUNDAMENTALE ALE

SEMNULUI LINGVISTIC

Pentru explicarea mai profundă a naturii limbii s-a recurs încă din vechime la
unele teze conform cărora cuvintele sunt niște semne. Totuși, cel căruia
lingvistica modernă îi datorează o nouă abordare asupra limbajului este
lingvistul elvețian Ferdinand de Saussure. În celebrul său Curs de lingvistică
generală, publicat postum în 1916, acesta dezvoltă teoria semnului lingvistic.

N.B. *Înțelegerea cuvintelor ca fiind niște semne a dus la construirea unei noi
discipline - semiologia (F. De Saussure)= știința semnelor (în prezent: semiotica.)

Punctul de plecare al ideilor lui Saussure se găsește în critica unei concepții

foarte răspândite (și anonime!) despre semne și limbă; potrivit acestei concepții,
limba este o listă, un ”nomenclator” alcătuit din cuvinte cărora le corespunde fie
un concept, fie un lucru. Mai precis, se presupune că în momentul în care apare o
nouă realitate (i.e. un obiect, fenomen etc.), acestei realități i se atribuie un
cuvânt și, astfel, acesta intră în uz. Saussure vede însă limba ca pe un mecanism
care determină felul în care decidem ce poate de fapt să reprezinte acea nouă
realitate (obiect, fenomen etc.), nemaivorbind de ce realități ar putea avea nevoie
de o nouă denumire. Cu alte cuvinte, limba nu numește o realitate deja
organizată și coerentă, ci, mai degrabă, rolul limbii este de a organiza, de a
construi, și, astfel, de a ne oferi singurul acces autentic asupra realității.

1
 Introducere în lingvistica generală, semestrul 1, 2020-2021
Curs 4

Totodată, Saussure critică simplificarea raportului dintre cuvinte și lucruri și își

formulează astfel teza fundamentală despre SEMN:

Ø un semn nu unește un cuvânt cu un lucru, ci

Ø un semn unește un concept cu o imagine acustică/ complex sonor/
lanț sonor
e.g.

cuv. rom. ”casă” • imagine acustică (succesiunea suntetelor) /c-a-s-ă/

• un concept legat de amprenta psihică a succesiunii
sonore, conceptul de casă

Ø lanțul sonor + amprenta lui psihică exprimă o noțiune

* lanțul sonor = SEMNIFICANT (cel care semnifică) - formă

* conceptul = SEMNIFICAT (cel care este semnificat) – conținut (latură
pur mentală a semnului)

è unitatea dintre semnificat și semnificant definește, în teoria lui Saussure,

SEMNUL LINGVISTIC.

Def. 1 Prin semn lingvistic înțelegem instrumentul central al actului comunicării

verbale și deopotrivă un fenomen de natură socială, deținând valoarea de element
al unui cod specific, structurat în cadrul unui sistem și prezentându-se ca o unitate
funcțională între o formă de natură sonoră și un conținut de natură conceptuală.
(Eugen Munteanu 2005: 202)

Def. 2 Semnul lingvistic este un ansamblu de natură psihică determinat de relația

strictă și necesară dintre un semnificant și semnificat. (Eugen Munteanu 2005:
204)

è caracterul inerent al relației dintre semnificant și semnificat se exprimă prin

faptul că, în ansamblul său, semnul semnifică ceva, adică are o valoare instituită
în cadrul unui grup de utilizatori (i.e. vorbitori ai unei limbi date). Semnificația
unui semn lingvistic este definită așadar tocmai prin relația intrinsecă dintre un
semnificant și semnificatul corespunzător. Ca valoare cunoscută, semnificația nu
poate exista în afara relației dintre un semnificant și semnificat, după cum cele
două dimensiuni sau laturi ale semnului lingvistic nu pot exista separat;

2
 Introducere în lingvistica generală, semestrul 1, 2020-2021
Curs 4

è unitățile limbii înzestrate cu înțeles sunt semne alcătuite din două laturi (au o
structură binară elementară): semnificat și semnificant (sunetele luate izolat
nu sunt semne, pentru că nu au înțeles – e.g. sunetul /f/, /g/ etc.).

TRĂSĂTURI FUNDAMENTALE ALE SEMNULUI LINGVISTIC

1. Semnul lingvistic este arbitrar (semnificantul este arbitrar în raport cu

semnificatul)
v nu există nicio legătură necesară între complexul sonor și conceptul pe
care complexul sonor îl exprimă;
v nu există nimic în natura conceptului care să impună exprimarea lui
printr-un anumit complex sonor și numai prin acela;
v dacă între semnificant și semnificat ar fi fost o legătură, atunci nici
sinonimia, nici omonimia nu ar fi fost posibile și nici nu ar fi existat o
divesitate a limbilor.
e.g. 1) pt. a exprima același concept, de ex. cel de ”pisică”, diverse limbi
folosesc complexe sonore diferite/ deosebite:
- /p i s i c ă/ - /k æ t/ - /k a t z e/ - /g a t o/
2) mai mulți semnificanți care exprimă același semnificat (sinonomia):
zăpadă – nea – omăt
3) mai mulți semnificați sunt exprimați prin același semnificant
(omonimia): lac – apă; ojă

2. Semnul lingvistic este motivat (opusul arbitrarului)

v raportul dintre semnificant și semnificat este motivat dacă între cele două
laturi ale semnului este stabilită o legătură, în sensul că noțiunea sau
fenomenul care reprezintă semnificatul a condus la impunerea unui
anumit semnificant (lanț sonor).

e.g. 1) onomatopeele (cuvintele onomatopeice): cântecul cucului este reprodus

într-un mod similar în numele, din diferite limbi, ale acestei păsări – cucu –
cuckoo - Kuckuck; (N.B. totuși, ființa umană nu reproduce niciodată exact
zgomotele naturale sau sunetele animalelor; în așa numita reproducere există
întotdeauna un aspect simbolic și convențional, sau ceva aparținând unei tradiții
lingvistice. Astfel, sunetele naturale sunt nu atât produse cât mai degrabă

3
 Introducere în lingvistica generală, semestrul 1, 2020-2021
Curs 4

interpretate convențional și în mod diferit , în funcție de comunitățile lingvistice:

rom. mac-mac, sp. cua-cua, fr. couin-couin, it. quac-quac, germ. quick-quick etc.)
2) interjecțiile (au un grad mare de motivare): pleosc, țuști, buf; of, văleu,
vai; miau, cucurigu etc.
3) numeralul (uneori): zece nu este motivat, este arbitrar, dar doisprezece
este motivat în raport cu zece
4) unele derivări cu sufixe și prefixe: neștiutor este motivat în raport cu
știutor (! sinonimul lui neștiutor, i.e. ignorant nu este motivat, el fiind arbitrar);
revedea, reciti, pătuț; fărdelege, floarea-soarelui etc.

3. Semnul lingvistic este liniar, unidimensional, ”se desfășoară” într-o singură

direcție, în sensul că el este perceput vizual (dacă e scris) și auditiv (dacă e
rostit) pe o singură coordonată. (!!! Saussure se referă aici la liniaritatea
semnificantului; semnificatul nu este nici liniar, nici nonliniar căci un
concept nu are realitate spațială sau temporală.)
4. Semnul lingvistic este convențional. Convenția lingvistică prin care unui
semnificant îi corespunde un semnificat este, în concepția lui Saussure, de un
tip special, ea fiindu-i impusă vorbitorului dintr-o anumită comunitate.
5. Semnul lingvistic este mutabil – tendință centrifugă (schimbarea raportului
dintre semnificant și semnificat). Mutabilitatea este inevitabilă datorită
împrejurării că orice limbă este expusă acțiunii timpului.

e.g. cuv. prost în lb. română avea acum două-trei sute de ani aceeași formă ca în
româna contemporană, dar însemna (om) simplu
cuv. carte însemna inițial în lb. română scrisoare (! reminiscență a sensului
inițial – carte poștală)

6. Semnul lingvistic este imutabil – tendință centripetă, (tinde spre stabilitate).

Imutabilitatea se referă șa conservarea în timp a semnelor și la relativa lor
stabilitate. Limba nu se lasă ușor reformată, ea ocupă cotidianul oricărui
dintre vorbitori și induce, astfel, în colectivitate o anumită inerție
defavorabilă schimbărilor.

e.g. cuvintele din limbajul tehnic tind să fie mai stabile în timp: scripete, ADN,
substantiv etc.
4
 Introducere în lingvistica generală, semestrul 1, 2020-2021
Curs 4

!!! Saussure consideră că mutabilitatea și imutabilitatea reprezintă efectele opuse

ale aceluiași principiu: arbitrarul.

7. Semnul lingvistic este o entitate de natură psihică (această idee nu apare

formulată în teza lui Saussure despre semnul lingvistic!) - dacă semnul este
de natură mentală, atunci semnificantul nu poate fi nici complex sonor, nici
imagine grafică, căci atât un complex fonic, cât și o succesiune de litere sunt
realități fizice, nu mentale! Nu complexul sonor îl are vorbitorul în minte, ci
tiparul psihic (amprenta psihică) al acestui complex. Așadar, trebuie făcută
distincția dintre semn ca realitate mentală și materializarea semnului (prin
rostire sau scriere).

2. CARACTERUL RELAȚIONAL AL SEMNULUI LINGVISTIC

Saussure definește limba ca fiind ”un sistem de semne care exprimă idei”. Astfel,
limba nu trebuie considerată un nomenclator de semne (adică o listă de semne
corespunzătoare în mod univoc unor obiecte), ci un sistem dinamic în cadrul
căruia semnele sunt organizate pe baza unor relații specifice. Mai precis, orice
semn lingvistic participă la realizarea actului de comunicare doar în relație cu
alte semne, în cadrul unei structuri. Relațiile semiologice sunt complexe și se
manifestă pe multiple planuri.

è în calitatea sa de structură binară elementară (formă/ conținut –

semnificant/ semnificat), orice semn lingvistic se încadrează într-un ansamblu
structurat pe care îl numim sistem lingvistic. În cadrul unui sistem lingvistic
particular, fiecare semn este cuprins într-un lanț de ierarhii organizate după
principii intrinsece. Unitățile lingvistice (foneme, morfeme, semanteme, lexeme,
sintagme, enunțuri etc.) prezintă grade diferite de complexitate, dar au in comun
faptul că nu pot fi înțelese decât în perspectiva funcțională și relațională (adică
prin funcțiile pe care le realizează fiecare în cadrul comunicării verbale și prin
relațiile pe care le contractează în cadrul unei structuri comunicative).

e.g. enunțuri simple precum Da! sau Eu citesc. – prezintă la o analiză atentă, o
remarcabilă complexitate structurală și relațională.

5
 Introducere în lingvistica generală, semestrul 1, 2020-2021
Curs 4

è semnul lingvistic semnifică întotdeauna ceva (adică are o valoare instituită în

cadrul unui grup de utilizatori, de vorbitori ai unei limbi date). Semnificația unui
semn lingvistic este definită așadar tocmai prin relația intrinsecă dintre un
semnificant și semnificatul corespunzător (!!! semnificația nu poate exista în
afara relației dintre cele două dimensiuni sau laturi ale semnului lingvistic).

è DAR, conceperea în termeni binari a semnului lingvistic poate fi acceptată

doar dacă o restrângem la structura internă deoarece realizarea funcției
semnificative a semnului verbal este posibilă doar în prezența unui al treilea
factor, de natură extralingvistică, și anume obiectul desemnat sau referința.
Altfel spus, relația de semnificare, stabilită în interiorul semnului, între
semnificant și semnificat, nu este posibilă decât prin raportare la ceva exterior
semnului lingvistic, la acea secvență din realitate față de care semnul în
ansamblul său are valoarea unui substituent simbolic. Această secvență
extralingvistică, desemnată de semnul lingvistic, este denumită de diverși
cercetători obiect desemnat, referent sau referință. Relația dintre semn în
ansamblu său și referent este o relație de desemnare sau de denotare și
definește funcția referențială sau denominativă a semnelor lingvistice.

e.g. când rostim cuv. arbore, complexul sonor /a r b o r e/, legat de sensul
noțional *arbore* în cadrul unui semn, se evocă arborele real, adică obiectul
perceptibil ca atare – spunem deci că semnul arbore desemnează obiectul real
arbore, care poate fi prezent sau absent în contextul situațional al comunicării.

è totuși, studiile lingvistice recente au arătat că este nu doar insuficient, ci și

ineficient ca semnificația să fie redusă la referință sau denotare (cuvinte precum
unicorn, dacă, sirenă, zâna măseluță etc. nu denotă niciun obiect din lumea reală
și cu toate acestea au înțeles, semnifică ceva). Privită din această perspectivă,
semnificația reprezintă mai degrabă un proces compozițional de-a lungul căruia
semnele lingvistice intră în relație cu alte semne din jurul lor; semnificația este
astfel determinată atât de relațiile structurale cât și de asociațiile de sens care se
produc/ realizează/ nasc între diferite semne.