Drept Administrativ

Curs1
Legi necesare:
1. PRESEDINTELE
 Legea 47/1994, republicata in 2001 (modificata), priveste institutia presedintelui si institutiile din subordine.

2. GUVERNUL
 Legea 90/2001.
 A suferit mai multe modificari succesive=> informatia trebuie actualizata
.
3. Prefectul
 Legea 340/2004.

4. Administratia publica locala

A. Legea 215/2001 privind administratia publica locala; (republicata in 2007, care a suferit modificari si anul trecut.)
B. Legea 195/2006: Legea descentralizarii
C. Legea 393/2004 privind statutul alesilor locali.

5. Functia publica si functional publica.

 Dominant este personalul contractual, dar exista si functionari publici.
 Legea 188/1999 privind statutul functionarilor public, a fost modificata in 2004 si 2007.

Analiza oricarei institutii a dreptului administrativ trebuie raportata la 3 elemente.

1. Legislatia;
2. Doctrina;
 Manuale, tratate, cursuri universitare, articole, studii, jurisprudenta comentata si adnotata, comentarii ale
unor acte normative, etc.
3. Jurisprudența.
 Solutiile date de instantele de contencios administrativ in cazul unor spete determinate. (sectiile sunt
organizate DOAR in cazul tribunalelor, curtilor de apel si ICCJ, FARA JUDECATORII).

Analiza institutiilor se raporteaza si la evolutia istorica. Se utilizează unele elemente de drept comparat;
Exista o periodizare:
1. perioada interbelica;;
2. perioada postbelica
3. perioada postdecembrista/postcomunista;

In ceea ce priveste elementele de drept comparat, doctrina noastra s-a intors catre doctrina franceza (dupa revolutie),
dar exista si influente ale regimului anglo-saxon.

Legea medierii este o incercare de model anglo-saxon;

 rezolvarea conflictului înainte de a te duce in instanta.
 Mediatorii nu sunt neaparat juristi.
Studiul dreptului administrativ este o ramura a dreptului public.
 notiunea de „administratie publica” ocupă pozitia centrala.
Etimologic, cuvantul administratie:
 Provine din limba latina, compus din prepozitia „ad”=la si „minister”=servitor, supus.
 Prin urmare, la origini, aceasta notiune a avut in vedere o activitate subordonata, pusa in slujba cuiva (in
slujba cetatenilor).

Corelatia dintre administratie publica si administratie de stat.

In doctrina, legislatie si jurisprudenta s-a utilizat notiunea de administratie publica:
In tara noastra, in toata perioada postbelica, s-a utilizat exclusiv notiunea de administratie de stat.
 Fata de aceasta situatie, s-a nascut intrebarea daca este vorba despre notiuni diferite sau de notiuni identice.

Notiunea de administratie publica, specifica unei evolutii democratice, inglobeaza, pe langa administratie publică de
stat (centrala, nationala):
 si administratia publica locala (caracterizata prin autonomia locala).
In perioada postbelica, analiza puterii executive privea doar:
 Organele centrale si locale ale administratiei de stat.

Prin urmare, intre administratie publica si administratie de stat:

 Exista un raport de la intreg la parte, adm. de Stat reprezentand o componenta a adm. publice, alaturi de adm.
locala.

Administratiile locale au ca principiu de baza autonomia locala.

 NU se subordoneaza nici intre ele, nici fata de altele.
 Forma de control este exercitată prin prefect (acesta exercita controlul de legalitate al actelor adm. LOCALE).
 Prefectul ataca actul la instanta de contencios administrativ, nu rezolva el problema personal.

Administratia publică are două sensuri:

1. Unul funcțional-material.
2. Unul organic.

Analiza administrației publice determina semnificatia celor doua sensuri:

1. Un sens functional-material:
 Atunci când folosim notiunea cu intelesul de activitate desfasurata de anumite structuri administrative.
2. Un sens organic:
 Pentru a delimita aceste structuri administrative.

DEFINITII:

1. Sub aspect functional-material, administrația publica reprezinta:

 activitatea de organizare a executarii si de executare concreta a legilor, urmarindu-se satisfacerea interesului
public.
Concret: Administrația publica pune in executare hotararile si ordonantele guvernamentale. (art. 115).
 Primarul emite dispozitii;
 Presedintele emite decrete, etc.
2. Sub aspect organic (organizatoric), administrația publica:
 reprezinta un ansamblu de autoritati publice prin care, in regim de putere publica, se aduc la indeplinire legile
sau se presteaza servicii publice, in limitele legii.

Autoritatea publica ( 2 definitii, ambele inseamna acelasi lucru).

1. Reprezinta un organ public, adica un colectiv organizat de oameni, care exercita prerogative de putere publica la
nivel statal sau local.
2. Reprezinta o structura organizatorica ce actioneaza in regim de putere publica, pentru realizarea unui interes public.

In legislatia actuala, ba chiar si in Constitutie, se intalneste si notiunea de institutie publica care nu se identifica:
 nici cu notiunea de autoritate publica;
 nici cu notiunea de autoritate a administratiei publice.
In legislatie, se intalneste adesea sintagma „autoritatile și institutiile publice”.
 este vorba de legea 188/1999.
Notiunea de institutie publica are in vedere, de regula, structurile subordonate unor autoritati ale administratiei
publice, care functioneaza cu venituri bugetare dar si din surse extrabugetare, potrivit legislatiei in vigoare.

Exemple de Institutii Publice:

 Institutiile publice din invatamant (Universitatea din Bucuresti)
 Institutiile de cultura publice (Teatrul National, Academia Romana)
 Institutiile de sanatate publica.

Distincta dintre institutiile publice si institutiile de utilitate publica.

 Acestea din urma reprezinta persoanele juridice de drept privat care administreaza servicii publice
fundamentale.
 Exemple: Institutii de invatamant privat (gradinite private, scoli private, licee private, etc.)
In constitutie, aceste doua sintagme se gasesc in 136 alin (4).

Puterea publica
 Desemneaza drepturile speciale exorbitante SAU prerogativele de care dispune ORICE autoritate a
administrației publice si, implicit, ORICE autoritate publica, in vederea exercitarii atributiilor sale, pentru
satisfacerea interesului public.
 Autoritatile publice dispun de forta coercitiva a statului (Manu militari).

Interesul public
 Desemneaza necesitatile MATERIALE si SPIRITUALE ale cetatenilor la un moment dat.
Se face precizarea ca aceasta sintagma, asemenea altora (ordine publica, bun public, serviciu public) reprezinta un
concept ce depinde de:
 SCOPURILE POLITICE, sensul sau putand sa se modifice odata cu schimbarea conceptiilor politice, in cazul
alternanței la putere.
Serviciu public
Reprezinta o activitate cu caracter continuu, organizata si autorizata de o autoritate a administrației publice in vederea
satisfacerii unui interes public.
 Si aceasta are un sens organic si un sens functional.
Caracteristici esentiale:
1. Continuitate.
2. Egalitatea tuturor in fata lui.
3. Necesitatea adaptarii lui la nevoile utilizatorilor.

Putere discretionara
Reprezinta dreptul de apreciere al celui chemat sa aplice legea pentru a ajunge la scopul stabilit de legiuitor.
 Depasirea limitelor acestei puteri discretionare = exces de putere, care poate fi cenzurat de instanta de
contencios administrativ.

Drept Administrativ
Curs2
Corelatia dintre administratia publica si dreptul administrativ
Rolul executivului in dreptul contemporan

Noțiunea de administrație publică reprezintă noțiunea centrală a dreptului administrativ.

In sens larg, in doctrina de drept public, administrația a fost definită ca:
 activitate ce constă intr-o prestație a unei persoane sau a mai multor persoane în folosul altora/față de care,
prestatorul activității se află in anumite raporturi juridice și căruia beneficiarul prestației îi pune la dispoziție
mijloacele materiale și financiare necesare.
 Este o activitate continua, spre deosebire de activitatea parlamentului care lucreaza doar in sesiuni.

Dacă avem în vedere sensul organic al noțiunii de aministrație publică, atunci:

 cercetarea rolului si al locului structurilor organizatorice care o realizează implică o analiză prin raportare la
celelalte autorități, care îndeplinesc:
 Pe de o parte, activitatea legislativă.
 Pe de altă parte, activitatea judecătorească.

Prin scopul său, administrația publică este legată de puterea legislativă, care prin activitatea sa principală (legiferarea-
adoptarea de legi) circumscrie si stabilește finalitatea si sensul in care administrația va acționa.

În egală măsură, administrație publică este legată de puterea judecătorească, ale cărei hotărâri (sentințe) sunt aplicate
si executate tot in sfera administrației publice.

Prin natura ei, administrația publică este legată în cea mai mare măsură de puterea executivă;
 dar nu se identifică cu aceasta, administrația publică având o sferă mai largă.
 Orice discuție referitoare la puterea executivă a statului, pornește de la încadrarea acesteia în clasicul principiu al
separației și echilibrului puterilor în stat.

În epoca modernă și contemporană identificăm nu atât o separatie, ci diferite forme de colaborare și control reciproc
între autoritătile care realizeaza clasicele funcții ale statului.
 separația puterilor în stat a urmărit formularea de soluții democratice prin exercițiul în fapt al uneia si aceleiași
puteri politico-statale.
Problema definirii administrației publice prin raportare la celelalte activități fundamentale ale statului (în primul rând
la puterea executivă):
 A preocupat dintotdeauna doctrina de drept public romaneasca, ce a cunoscut cea mai profundă dezvoltare
după adoptarea Constituției din 1923.
În perioada interbelică, pe linia de gândire a autorilor germani, s-a susținut că administrația cuprinde întreaga activitate
a statului care nu este nici legislație și nici justiție;
 statul având o activitate continuă prin care caută să-și realizeze scopurile sale, activitate ce este organizată de
lege, numita administrație.

În realizarea funcției executive a statului, se desfășoară doua categorii de activități:

1. De guvernare (deciziile politice).
2. De administrare.
În doctrina postbelică, în condițiile consacrării principiului unicității puterilor în stat, noțiunea de administrație de stat
a fost utilizată pentru a desemna una din formele fundamentale de activitate a statului, înfaptuită prin 4 categorii de
organe:
1. Organele puterii de stat.
2. Organele administratiei de stat.
3. Organele judecătorești.
4. Organele procuraturii. (actualul minister public)

Doctrina actuală a meținut distincția între:

 Activitatea executiva;
 Activitatea de administrare;

Pornind de la seminifcatia executivului in raport cu administratia publică:

 Sfera de cuprindere a administratiei publice este mai largă decât cea a executivului.
 Dar, în același timp, doctrina susține ca administrația publică se afla în intregime sub influența si sub
controlul puterii executive în raport cu prevederile art. 102 alin. (1) din constituție, potrivit căruia:
 guvernul exercită conducerea generală a administrației publice si realizează politica internă și externă a
țării.
*A nu se intelege ca administratiile locale sunt subordonate guvernului.
 Administrațiile locale sunt subordonate prefectului (el este reprezentantul guvernului în teritoriu.)

Administrația publică este o activitate:

 determinată de voința politică;
 realizată, in cea mai mare măsură, de executiv, pentru organizarea aplicării și aplicarea concretă a legii.

ROLUL EXECUTIVULUI în DREPTUL PUBLIC CONTEMPORAN

Inițial: în constituțiile clasice, principiul separației puterilor în stat a fost prevazut expres.
Ulterior, din analiza constituțiilor europene din ultimele decenii, a rezultat:
 tendința legiuitorilor constituanți de a renunța treptat la menționarea sa expresă, principiul fiind mai degrabă
dedus/implicit/subînțeles.
 Sub acest aspect, C. Ro. Din 1991, în varianta sa inițială, s-a înscris ca tehnică de redactare și ca limbaj
juridic pe linia constituțiilor europene ale ultimelor decenii.
Au existat și autori care au criticat lipsa menționării expresă a acestui principiu in C. Ro., astfel că:
 dupa revizuirea din 2003, acesta a fost introdus într-o formulare specială în art.1 alin (4).
Chiar în varianta sa inițiala, C. Ro. a consacrat întreg titlul al treilea autorităților publice, care realizează cele 3 functii
clasice ale statului (legislativă, executivă, judecătorească), urmarind astfel:
 O consacrare implicita a acestuia.

Justificarea adoptarii unei asemenea poziții presupune două precizări, ce permit o corectă întelegere a rolului
executivului în dreptul public contemporan.
1. Niciodată și nicăieri, cele 3 puteri NU au fost complet separate, între ele existând diverse forme de colaborare și
control, care s-au accentuat în timp, devenind dominante la ora actuală, în organizarea si funcționarea autorităților
publice.
 Constitutia din 1923 a consacrat expres principiul separatiei puterilor in stat, dar doctrina s-a referit
constant la colaborarea dintre cele 3 puteri.
De regula, acest aspect (colaborarea) rezultă din modalitatea de reglementare a funcțiilor statului:
1. Procedura legislativă.
2. Învestirea Guvernului.
3. Desemnarea judecătorilor.
4. Contenciosul administrativ (forma de control asupra activității administrației publice.)

2. Trebuie menționată existența in societatea contemporană a unor structuri organizatorice, investite cu prerogative
de PUTERE PUBLICĂ, ce reprezintă deci autorități publice, cel mai adesea cu atribuții de control, care, strict
științific, nu pot fi incluse/încadrate în niciuna dintre cele 3 puteri ale statului.

Exemple:
1. Avocatul poporului; (institutia aceasta a fost introdusa abia in 1991).
 Este reglementat în titlul 2, art. 58-60 din Constituție.
 Este numit de catre autoritatea legiuitoare (Parlament).
 Isi desfasoara activitatea la nivelul executivului.
 Rezolva problemele asemenea unui judecator.

2. CURTEA CONSTITUȚIONALA a ROMÂNIEI;

 Este reglementată în titlul 5, art. 142-147 din Constituție.
 Este calificată ca o autoritate politico-jurisdicțională.
 Esența activitatii este de a garanta supremația constituției.
 In principal, exercita controlul de constituționalitate al legilor/ordonantelor.

3. Curtea de conturi;
 Este reglementată in titlul 4, art. 40 din Constituție.
 Este o autoritate publică, cu atribuții de control.

4. Consiliul legislativ;
 Este reglementat în titlul 3, art. 79 din Constituție.
 Are rolul de a aviza consultativ actele normative, legile adoptate de parlament și actele normative adoptate
de guvern.
5. Consiliul economic și social;
 Are o consacrare constituționala din 2003
 Reprezinta un organ consulattiv al PARLAMENTULUI si GUVERNULUI
 Este reglementat în art. 141, titlu 4 din Constituție.

6. CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI (CNA);

În dreptul public contemporan, problema fundamentală care își păstrează actualitatea o constituie:
 Distincția dintre LEGISLATIV și EXECUTIV, distincție ce reprezintă si ESENTA STRUCTURII PUTERII POLITICE

Dacă la început, delimitarea se realiza între:

 Puterea de a adopta legea;
 Puterea de a executa legea;

În prezent, adevărata divizare este cea dintre:

 Politica guvernului de a conduce societatea, sub aspect politic, utilizând administrația publică, pe de o
parte;
 Libertatea lăsată legislativului de a controla acțiunea executivului, pe de altă parte.

Limitarea puterilor, în regimurile constituționale actuale, se realizează prin:

 Asigurarea INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI;
 Promovarea unor PRINCIPII (precum principiul supremației constițutiei, principiul ierarhiei actelor
normative);
 Înființarea unor AUTORITĂȚI cu ATRIBUTII DE CONTROL, consacrate constituțional.

Noțiunea de „autoritate publică” potrivit Constituției României;

Spre deosebire de Constituțiile din perioada socialistă, care au consacrat noțiunea de „organ al statului” și respectiv
„organ al administrației de stat”:
 C. Din 1991, utilizează noțiunea de autoritate publică.
Din analiza prevederilor constituționale, se observă că noțiunea de „autoritate publică” este utilizată de actuala
Constituție in două accepțiuni (un sens restrâns și un sens larg).
Titlul 3 din Constituție (ce poarta denumirea de „Autoritatile Publice”) are in vedere SENSUL RESTRÂS AL NOȚIUNII,
deoarece:
 El reglementează autoritățile publice care realizează cele 3 funcții principale ale statului (legislativă,
executivă si judecătorească.)
Pe lângă autoritățile publice reglementate, în alte titluri găsim alte autorități publice cu atribuții de control, fiind vorba
despre SENSUL LARG al noțiunii (avocatul poporului, curtea constituționala, consiliul economic și social, etc.)
 Legea contenciosului administrativ definește noțiunea de autoritate publica intr-un sens si mai larg.

Noțiunea de „administrație publică” potrivit Constituției României;

Se găsește în titlul 3, capitolul 5, în Constituție.
 Această structură și terminologie ridică problema de a ști dacă administrația publică se circumscrie DOAR la
autoritățile avute in vedere în capitolul amintit mai sus SAU există administrație publică in sens functional si
organizatoric si înafara acestor prevederi.
Nu doar din modul de sistematizare, ci si din formularile unor texte constitutionale rezulta că:
 sfera administratiei publice este mai mare decât sfera de activitate a autorităților publice regelementată in
capitolul 5, din titlul 3 al Constituției.
 Astfel, din formularea art. 111 din Constituție rezultă că și guvernul este organ (autoritate) al
administrației publice.
De asemenea, președintele româniei are o serie de atribuții de natură administrativă, rezultă că președintele româniei
este o autoritate a administrației publice.
 prin urmare, regăsim autoritati ale administrației publice și în alte capitole decat capitolul 5, intitulat
„administrația publică”.

In ceea ce privește formularea de la art. 52, se lasă să se înțeleagă că actele administrative pot sa emane de la orice
autoritate publică, aspect ce presupune o analiză distinctă.

Sfera administrației publice, potrivit art. 52 din Constituția României:

 consacră un drept fundamental, tradițional, alături de DREPTUL DE PETIȚIONARE (art. 51) formând
categoria DREPTURILOR GARANȚII.
 Alin. 2 al art. 52 face trimitere la LEGEA 554/2004.

Prin art. 52, alin. 1, legiuitorul constituant a avut în vedere:

 atât actele administrative emise de autoritățile administrației publice (presedinte, guvern, autoritati locale,
prefect, etc), din sfera puterii executive, ci și:
 Actele administrative emise de alte autorități publice din sfera celorlalte două puteri (Administrativ si
instante judecătorești).

Deși autoritatea legiuitoare are ca principala activitatea redactarea de legi:

 structurile de conducere ale celor doua camere (birourile permanente ale celor doua camere sau presedintii
ale celor doua camere) pot sa adopte acte de natură administrativă, susceptibile de control în contencios
administrativ.

La nivelul instantelor judecatoresti, presedintele unei instante poate emite acte de natura administrativa ce pot fi
controlate de contenciosul administrativ.
 În practica administrativă, se întalnesc situații in care o autoritate publică:
 refuză sa rezolve o solicitare;
 fie intarzie cu raspunsul;
 fie nu raspunde deloc („tacerea administratiei”)
Toate aceste situatii sunt asimilate actului administrativ, potrivit legii contenciosului și pot sa se afle la baza unei
acțiuni in contenciosul administrativ.
O persoana juridică de drept privat este autorizată să presteze un serviciu public fundamental SAU a obțiunt statut de
utilitate publică, în baza legii.

Prin urmare, deși art. 52 din C. foloseste sintagma act administrativ, el are in vedere 3 categorii de acte administrative.:
1. Acte administrative emise de autoritatile administratiilor publice (actiunile cel mai des intalnite)
2. Acte administrative emise de autoritati publice, care realizeaza o anumita activitate fundamentala;
 dar in subsidiar pot desfasura si actiuni de natura administrativa (adoptand acte).

3. Acte administrative emise de structuri cu caracter privat, asimilate autoritatilor publice,;

  deoarece exercită atribuții de putere publică, pentru realizarea unui interes public.

Definitia și trasaturile administratiei publice

Reprezinta ansamblul activitatilor presedintelui, guvernului si dupa caz structurilor subordonate acestora, prin care, in
regim de putere publica, se aduc la indeplinire legile sau, in limitele legii, se presteaza servicii publice.
 Autoritațile care o indeplinesc actioneaza in regim de putere publica.
Autoritatile care realizeaza administratia publica:
1. Presedintele;
2. Guvernul;
3. Organele centrale de specialitate subordonate guvernului sau ministerelor;
4. Regiile autonome;
5. Companii nationale;
6. Prefectul;
7. Serviciile deconcentrate ale ministerelor;
8. Autoritatile locale alese (autoritatile deliberative-consiliile locale si consiliile judetene si autoritatile
administrative-consiliile locale si consiliie judetene).

Drept administrativ
Curs 3
Obiectul si definitia dreptului administrativ

Obiectul dreptului administrativ

Discutiile cu privire la continutul si sfera administratiei publice  nu pot fi separate de cele care privesc obiectul
dreptului administrativ.
 In perioada postbelica au fost identificate 3 teorii cu privire la obiectul dreptului administrativ.
o Teza unicitatii;
 S-a sustinut ca dreptul administrativ este singura ramura de drept aplicabila administratiei publice.
o Teza dublei naturi juridice;
 conduce la concluzia ca dreptul administrativ se aplica adminisrtatiei pulibce alaturi de alte ramuri ale dreptului.
o Teza subsidiaritatii;
 considera ca dreptul administrativ nu se aplica doar activitatilor desfasurate de autoritatile adm pub;
 ci se aplica si activitatilor de natura administrativa realizate de alte autoritati publice.

Obiectul dreptului administrativ este privit ca fiind acel grup de norme juridice care reglementeaza relatii sociale din
sfera administratiei publice;
 alte categorii de relatii sociale sunt reglementate de norme juridice care apartin altor ramuri ale dreptului.
Normele dreptului administrativ se aplica administratiei publice impreuna cu alte norme ale dreptului care pot fi
norme ale dreptului public sau norme ale dreptului privat.

Identificam o prima situatie:

 reglementarea relatiilor sociale din sfera administratiei publice impreuna cu alte ramuri ale dreptului public,
avand astfel 3 ipoteze:
1. Prima situatie = raporturi sociale reglementate de dreptul administrativ impreuna cu norme ale dreptului
constitutional:
 Dreptul administrati este subsecvent dreptului constitutional.
 In dreptul constitutional regasim teza dublei naturi juridice a unor raporturi sociale ce
porneste de la ideea ca:
 toate relatiile sociale reglementate de normele constitutionale sunt raporturi de drept
constitutional, calitate ce permite calificarea normelor constitutionale si din perspectiva dreptului
administrativ.

2. Raporturi sociale reglementate de dreptul administrativ = dreptul comun pentru alte drepturi, cum ar fi: dreptul
financiar public, dreptul fiscal, dreptul. urbanismului.
 In aceasta ipoteza, dreptul administrativ este factor structurant pentru celelalte 2 ramuri ale dreptului public.

3. Raporturi reglementate de dreptul administrativ impreuna cu alte ramuri ale dreptului public, cum ar fi dreptul
international public, etc.
 Relatiile externe ale unui stat nu pot fi scoase din sfera administratiei publice.
 Dreptul administrativ reglementeaza administratia exterioara impreuna cu norme ale dreptului international
public - ART 11 + ART 20 din Constitutie.
4. Reglementarea relatiilor sociale din sfera administratiei publice, impreuna cu alte ramuri ale dreptului privat;
 Este vorba de situatia in care dreptul administrativ are rol de factor structurant , normele dreptului privat
aflansu-se intr-o situatie de subsidiaritate fata de dreptul administrativ.

Definitia și trasaturile dreptului administrativ

Definitia
Dreptul administrativ este acea ramura a dreptului public care reglementeaza:
 relatiile sociale din sfera administratiei publice;
 relatiile sociale de natura conflictuala dintre:
 Autoritatile publice sau persoanele juridice de drept privat autorizate sa presteze servicii
juridice fundamentale, pe de-o parte;
 Cei vatamati in drepturi si in interesele lor legitime, pe de alta parte.

Trasaturi/caracterestici:
1. Fata de dreptul civil si dreptul penal, dreptul administrativ este o ramura tanara;

2. Dreptul administrativ este dominat de principiul legalitatii;

3. Dreptul administrativ se caracterizeaza prin existenta unui ansamblu de reguli specifice activitatilor administrative
ce formeaza dreptul aplicabil administratiei publice;

4. Normele dreptului administrativ se caracterizeaza printr-o mare mobilitate, printr-un dinamism excesiv fata de
normele dreptului privat.

5. in dreptul administrativ se sustine traditional ca interesul public este cel care trebuie sa prevaleze fata de interesul
particular;

Izvoarele dreptului administrativ;

Analiza izvoarelor dreptului in TGD a pus in lumina 2 categorii de acceptiuni ale acestei notiuni:
1. Izvoare in sens material = realitatile exterioare care determina actiunea legiuitorului;
  conditiile sociale care duc la necesitatea adoptarii unei norme juridice pentru ca o regula de conduita sa
devina obligatorie pentru toti cei carora li se adreseaza.

2.  Izvoare in sens formal = actele normative care sunt adoptate sau emise de autoritatile publice competente;
 formele juridice de exprimare a vointei guvernantilor.
Doctrina face distinctie traditional intre izvoare scrise si izvoare nescrise ( cutuma, jurisprudenta, principiile generale
ale dreptului, doctrina).

Izvoarele dreptului administrativ reprezinta formele prin care se exprima normele dreptului administrativ care nasc,
modifica sau sting raporturi juridice de drept adminsitrativ.
 In principiu, se admite ideea ordonarii si ierarhizarii izvoarelor scrise, putand fi identificat un sistem al
normativitatii juridice, ierarhizarea realizandu-se dupa forta juridica a actelor normative.
 Forta juridica a unui izvor scris este data de continutul si caracterul acestuia, determinate de natura si pozitia
autoritatii publice de la care emana actul administrativ.

In raport de autoritatea publică de la care provin şi implicit de forţa lor juridică, izvoarele scrise ale dreptului
administrativ sunt:
1. Constituţia;
2. Legile (constituţionale, organice sau ordinare);
3. Decretele-legi adoptate până în mai 1990;
4. Ordonanţele Guvernului (simple sau de urgență);
5. Hotărârile Guvernului;
6. Actele administraţiei ministeriale şi extra-ministeriale ( indiferent de denumirea lor-ordine, instrucţiuni, precizări,
circulare);
7. Actele autorităţilor administrative centrale autonome (cum ar fi Banca Naţională a României, Consiliul Suprem de
Apărare a Ţării) (indiferent de denumirea lor (circulare, precizări, hotărâri etc.);
8. Ordinele prefecţilor, hotărârile consiliilor judeţene, hotărârile consiliilor locale, dispoziţiile preşedinților consiliilor
judeţene, dispoziţiile primarilor.

Constituţia reprezintă cel mai important izvor al dreptului administrativ:

 datorită caracterului de lege fundamentală a statului, şi deci forţei juridice superioare a normelor de drept
administrativ pe care le conţine.
 Constituţia este sursa directă sau indirectă a tuturor prerogativelor de “administraţie publică”.

Trebuie precizat însă că NU toate dispoziţiile constituţionale sunt izvoare ale dreptului administrativ, ci doar;
1. cele care se referă la organizarea şi funcţionarea celor mai importante autorităţi ale administraţiei publice
(Preşedinte, Guvern, administraţie ministerială şi extra-ministerială, prefect, autorităţile administraţiei
publice locale);
2. cele care privesc drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor a căror realizare revine administraţiei
publice;
3. normele care se referă la raporturile administraţiei publice cu alte autorităţi publice precum şi cu cetăţenii;
Asemenea norme constituţionale au deci o dublă natură juridică, de drept constituţional şi în subsidiar, de drept
administrativ.

Legile constituţionale
 adică legile de revizuire a Constituţiei sunt izvor al dreptului administrativ numai în măsura în care au ca obiect de
reglementare:
 probleme din sfera acestei ramuri de drept.
Legile organice
 sunt legile ce pot fi adoptate doar în materiile expres prevăzute în Constituţie;
 sunt izvor al dreptului administrativ DOAR in masura în care reglementează raporturi de drept administrativ.
 Exemplificăm cu Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a
ministerelor cu modificările şi completările ulterioare;

Legile ordinare
 reprezintă regula în raport cu legile organice;
 ele pot fi adoptate în orice domeniu specific activităţii de legiferare, adică de reglementare primară a relaţiilor
sociale;
 sunt izvor al dreptului administrativ de asemenea doar în măsura în care reglementează relaţii sociale ce fac
obiectul administraţiei publice.

Ordonanţele guvernului (simple sau de urgenţă)

 cu regimul lor specific consacrat de art.115 din Constituţie, sunt acte normative cu forţa juridică egală cu a legii;
 au o natură juridică specială, astfel pot fi calificate toate ca izvoare ale dreptului administrativ dacă avem în vedere
organul emitent.

Hotărârile guvernului;
Actele administraţiei ministeriale şi extra-ministeriale;
Actele autorităţilor administrative centrale autonome;
Actele autorităţilor administraţiei publice locale;
Actele prefecţilor;
 constituie izvoare ale dreptului administrativ doar în măsura în care au caracter normativ.
 Caracterul normativ este stabilit după criteriul sferei de cuprindere, fiind vorba despre acte administrative care
se adresează tuturor, conţinând reguli generale şi impersonale, oricine putând intra sub incidenţa lor la un
moment dat.

A. La actele normative enumerate mai sus, care constituie izvoare ale dreptului administrativ cu precizările aduse,
unii autori adaugă şi:
 decretele Preşedintelui emise în baza art.100 din Constituţia republicată, “în măsura în care acestea au caracter
normativ”.

In ceea ce ne priveste, consideram ca decretele presedintelui pot avea doar caracter individual, masurile luate in
situatiile exceptionale sau in domeniul apararii pot fi doar rezultatul unei decizii colective la nivelul CSA, care in
asemenea situatii se invoca de indata.
 In plus, asemenea masuri determina aplicarea unor prevederi speciale in materie, deoarece ele consfintesc
restrangerea exercitiului unor drepturi

B. Decretele-legi adoptate pana in mai 1990 sunt izvoare ale dreptului administrativ.
 Doar in masura in care sunt in vigoare

C. Tratatele şi Convenţiile internaţionale reprezintă izvoare ale dreptului administrativ numai cu îndeplinirea
următoarelor trei condiţii:
1. să fie de aplicaţie directă, nemijlocită;
2. să fie ratificate conform dispoziţiilor constituţionale [art.91 alin.(1) din Constituţie];
3. să cuprindă reglementări ale relaţiilor sociale ce fac obiectul dreptului administrativ.

Izvoarele nescrise 
Obiceiul sau cutuma ca regula de conduita nescrisa nu poate sa fie prin el insusi izvor de drept, mai ales intr-o epoca in
care dreptul scris s-a dezvoltat foarte mult.
  Se admite insa la nivelul statelor UE ca atunci cand cutuma capata un caracter general si se aplica pe o perioada
indelungata, existand din partea celor vizati prezumtia ca el ar fi consacrat intr-un text scris, el poate fi privit ca
un izvor scris.

Principiile generale ale dreptului administrativ

 reprezintă izvoare importante ale acestei ramuri de drept.
 În doctrină a fost susţinută necesitatea de a se face distincţie între:
 acele principii care sunt prevăzute în acte normative, situaţie în care chiar acele acte normative
sunt izvoare ale dreptului administrativ, după cum s-a menţionat mai sus;
 acele principii, care fara a fi prevăzute expres în vreun act normativ se degajă prin generalizare,
căpătând valoarea unor izvoare distincte de actele normative respective.

Jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene a consacrat o serie de principii care sunt aplicabile si recunoscute in
domeniul conteciosului adminsitrativ.
 Exemplu: Principiul revocarii actelor administrative.

Jurisprudenta instantelor de contencios administrativ, desi se considera ca nu poate constitui un veritabil izvor al
dreptului administrativ, se mai sustine in doctrina ca pe masura ce se va dezvolta, ea va influenta in timp aplicarea
dreptului.

In ceea priveşte doctrina, chiar dacă sub aspect strict juridic ea nu constituie izvor al dreptului administrativ:
 în mod neîndoielnic ea are un rol hotărâtor asupra jurisprudenţei, dar în timp şi asupra evoluţiei legislaţiei.

Drept Administrativ
Curs 4
Clasificarea normelor de drept administrativ.
Raporturile de drept administrativ.

Clasificarea normelor de drept administrativ:

A fost realizata si in perioada postbelica si in doctrina actuala, identificandu-se mai multe categorii, dupa mai multe
criterii.

1. Criteriul obiectului de reglementare:

 Au fost identificate urmatoarele categorii de norme ale dreptului administrativ:
A. Normele organice (normele care vizeaza organizarea/functionarea unor autoritati ale administratiei publice.)
B. Normele de drept material (au in vedere drepturile/obligatiile unor structuri administrative si/sau ale unor
categorii de particulari).
 Exemplu: legea 544/2001
C. Normele de drept procesual/procedural
 Exemplu: Reglementarile in materia contraventiilor.

2. Criteriul sferei de cuprindere:

A. Norme cu caracter general/generale (dreptul comun in materia dreptului administrativ=legea 554/2004).
B. Norme cu caracter special/speciale
C. Normele de exceptie

3. Criteriul specificului raporturilor sociale pe care le reglementeaza :

A. Norme care privesc organizarea/functionarea unor autoritati ale administratiei publice si raporturile dintre
acestea. (Exemplu: Legea administratiei publice locale)
 B. norme care au ca obicet raporturile dintre autoritatile administratiei publice si persoane fizice/juridice. (Exemplu:
Legea 544/2001)
C. Normele privind statutul functionarilor publici. (legea 188/1999).
D. Normele care reglementeaza raspunderea administrativa
E. Norme care reglementeaza controlul administrativ (norme speciale).
F. Norme care reglementeaza institutia contenciosului administratitv.

4. Dupa criteriul gradului de impunere al normelor/criteriul dispozitiei:

1. Norme cu caracter imperativ
2. Norme cu caracter prohibitiv
3. Norme cu caracter permisiv.

Raporturile de drept administrativ:

 Raporturile de drept administrativ reprezinta relatiile sociale care sunt reglementate direct sau indirect prin
interventia unor fapte juridice de catre normele dreptului administrativ.

Prezinta 2 caracterisitici esentiale:

1. Intotdeauna, o parte a dreptului administrativ este o autoritate a administratiei publica.
2. Ele sunt raporturi de putere.
Ca orice raporturi juridice de drept administrativ, acestea se compun din 3 elemente.
1. Subiecte;
2. Obiecte;
3. Continut;
Raportul de drept administrativ presupune existenta a cel putin doua persoane numite subiecte.
In anumite raporturi:
 Unul din subiecte este titular de drepturi=subiect activ
 Unul din subiecte este titular de obligatii=subiect pasiv.
Pot exista si raporturi in care acelasi subiect sa aiba si drepturi si obligatii.

Obiectul raporturilor juridice reprezinta o actiune/conduita asupra careia sunt indreptate drepturile si obligatiile
partilor.
Continutul il formeaza totalitatea drepturilor si obligatiilor care revin subiectelor de drept administrativ.

Idenfitifcam doua mari categorii de raporturi de drept administrativ.

1. Raporturi care se formeaza in interiorul administratiei publice.
2. Raporturi care se formeaza intre autoritatile administratiei publice si persoane fizice/juridice.

In ambele cazuri, identificam 3 categorii de raporturi:

1. R. de subordonare;
2. R. de colaborare;
3. R. de participare;

Teoria generala a organizarii administratiei publice

Organizarea administratiei de stat ca fenomen a aparut odata cu statul;
 Dar teoriile stiintifice despre aceasta s-au conturat mai tarziu odata cu aparitia si dezvoltarea dreptului
administrativ si a stiinte administratiei incepand cu secolul 19.

In doctrina franceza, domina teza/teoria potrivit careia autoritatile care formeaza puterea executiva sunt studiate:
1. la drept constitutional sub aspect politic;
2. la drept administrativ, sub rolul lor administrativ;

In doctrina occidentala, notiunea de administratie de stat, in sens organic, se refera la:

1. Seful statului;
2. Guvern;
3. Ministere;

Alte structuri centrale de specialitate precum si ramificatiile acestora in teritoriu, care sunt dupa model francez:
1. Prefectul
2. Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor/ale organelor centrale de specialitate.

Autoritatile locale alese pot fi:

1. Deliberative/reprezentative;(Consiliul Local, Consiliul Judetean).
2. Executive;

Doctrina statelor europene vorbeste despre:

1. Administratie locala de baza;
2. Administratie locala intermediara (Judetul).

Legislatia actuala utilizeaza adesea notiunea de autoritate publica privita ca un organ public/un colectiv organizat de
oameni, care exercita prerogative de putere publica:
1. Fie la nivel statal.
2. Fie la nivel local.

Autoritatea administratiei publice:

Reprezinta p structura organizationala, care potrivit constitutiei si legii, are personalitate juridica de drept public si
actioneaza din oficiu pentru executarea legii si prestarea serviciilor publice in limitele legii sub controlul
direct/indirect al parlamentului.

Clasificare
1. Dupa criteriul modului de formare
 Autoritati publice alese;
 Autoritati publice numite;

2. Dupa criteriul naturii lor;

 Organe de conducere colegiala;
 Organe de conducere individuala;

3. După criteriul competenţei lor;

 Organe ale administraţiei publice centrale;
 Organe ale administraţiei publice locale;

4. După criteriul competenţei teritoriale;

 Organe ale administraţiei publice cu competenţă generală;
 Organe ale administraţiei publice cu competenţă specială;

1. Administraţia centrală:
A. Preşedinte;
B. Guvern;
C. organe centrale de specialitate (ministere, alte organe subordonate Guvernului sau ministerelor, autorităţi
administrative centrale autonome);
D. instituţii publice centrale subordonate ministerelor sau autorităţilor administrative autonome (inclusiv regiile
autonome, atâtea câte mai există şi companiile naţionale);

2. administraţia DE STAT în teritoriu:

a. Prefect;
b. Servicii deconcentrate subordonate ministerelor sau altor organe centrale de specialitate;

3. administraţia LOCALĂ:
c. consiliul local și primarul (administraţie locală de bază);
d. consiliul judeţean şi preşedintele consiliului judeţean (administraţie locală intermediară).

In timp ce personalul din administratiei face obiectul unei analize distincte privind functia publica si functionarul
public:
 competenta organelor administratiei publice este analizata la dreptul administrativ;
 sarcinile administratiei sunt analizate la stiinta administratiei.

Sarcinile, competenta si capacitatea organelor administratiei publice

 Notiunile de competenta si capacitate se studiaza la dreptul administrativ.
 Notiuena de sarcini ale administratiei publice face obiect de analiza al stiintei administratiei.

Sarcinile autoritatilor administratiei publice reprezinta ansamblul necesitatilor sociale, evaluate politic, obiectiv
determinate si consacrate prin norme juridice, necesitati care reprezinta ratiunea de a fi a acestor organe.
 Atributiile autoritatilor administratiei publice reprezinta mijloacele juridice de realizare a sarcinilor.
 Sarcinile reprezinta atat obiectul cat si finalitatea indeplinirii atributiilor.

S-au dezvoltat doua teorii:

1. Cele doua notiuni se identifica.
2. Se face distinctie intre capacitate si competenta, stabilind urmatoarele deosebiri intre acestea. (teorie majoritara).

1. Capacitatea:
 este specifica doar organelor administrative;
 presupune posibilitatea de a actiona in nume propriu;
 nu poate fi transmisa altui subiect de drept;

2. Competenta:
 este de domeniul organelor administrative, cat si de domeniul structurilor din interiorul acestora;
 presupune aceasta posibilitate;
 privita ca ansamblu de atributii poate fi partajata/delegata unei alte autoritati;

Pe baza acestor teorii, s-a dezolvat teza potrivit careia:

 fundamentul capacitatii administrative il constituie NORMELE DE CONFERIRE a competentei pe care o intalnim
doar in cazul organelor administratiei publice.

Competenta reprezinta ansamblul atributiilor stabilite de constitutie sau de LEGE ce confera DREPTURI si OBLIGATII
pentru a desfasura in nume propriu o anumita activitate de catre o autoritate a administratiei publice.

Capacitatea reprezinta aptitudinea organelor administratiilor publice de a fi subiecte in raporturile de drept

administrativ in realizarea competentelor acestora.

In doctrina sunt identificate urmatoarele caractere ale competentei:

1. Caracter legal
2. Caracter obligatoriu
3. Caracter autonom (dreptul autoritatilor administratiei publice de a-si realiza atributiile si obligatia celorlalte autoritati
de a le asigura independenta necesara).

In doctrina sunt identificate 3 categorii de competenta:

1. Competenta materiala;
 Desemneaza sfera atributiilor care trebuie realizate de autoritatea respectiva.
 Poate sa fie generala (guvernul, consiile locale/judetene).
 Poate sa fie speciala (ministerul educatiei nationale).

2. Competenta teritoriala;
 Desemneaza limitele teritoriale in care poate actiona o autoritate a administratiei publice.
 Avem competenta teritoriala nationala (Guvernul)
 Avem o competenta teritoriala locala (consiliile locale, consiliul judetean)

3. Competenta TEMPORALA;
Desemnează limitele de timp în care o autoritate a administraţiei publice îşi poate exercita atribuţiile, în conformitate cu
legea.
 De regulă, autorităţile administraţiei publice au o competenţă temporală nelimitată deoarece normele juridice prin
care sunt înfiinţate şi organizate NU stabilesc un timp determinat de existenţă a acestora.
 Cea mai mare parte a autorităţilor administraţiei publice sunt conduse însă pe perioade DETERMINATE de
timp.

Curs 5
Unitatea de învățare V
Preşedintele României
Articolele 80-101 din Constitutie.
Legea 47/1994;

Rolul Presedintelui. Implicatiile privind calificarea regimului constitutional.

 Potrivit unei axiome a dreptului public, statul nu poate fi conceput fara un sef de stat, oricat de simbolic ar fi
rolul acestuia in unele sisteme politice.
În dreptul public modern, ideea şefului de stat este legată de forma de guvernământ, concept prin care, de regulă, s-a
răspuns la întrebarea, cine exercită puterea în stat:
a) O singură persoană; (monocraţia);
b) Un grup de persoane; (oligarhia);
c) Poporul în mod direct; (democraţia)

După forma de guvernământ, statele se clasifică de regulă în două categorii:

1. Monarhii, în care şeful statului este desemnat pe:
a) baze ereditare;
b) viaţă

2. Republici, in care seful statului este ales:

c) Direct de catre popor (sistem prezidential sau semiprezidential);
d) Indirect, de catre Parlament (Republici Parlamentare);

Constituţia României din anul 1991 “a proiectat” un Preşedinte de Republică pentru a satisface:
 necesitatea de reprezentare a statului;
 necesitatea de arbitraj între “puterile statului”, între:
 stat;
 societate.
Art. 80:
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii
teritoriale a ţării.
(2). Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest
scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate
Conţinutul art. 80 din Constituţie care consacră rolul Preşedintelui reprezintă:
 rezultatul disputei din Adunarea Constituantă din anii 1990-1991, între cele două curente politice care s-au
confruntat cu privire la forma de guvernământ:
 Curentul republican, majoritar;
 Curentul monarhic, minoritar;
Oarecum in contradictie cu modalitatea directa de alegere a Presedintelui Romaniei, atributiile acestuia sunt
conditionate de interventia altor autoirtati publice de rang constitutional. (de cele mai multe ori).
 In doctrina administrativa se aprecieaza ca Presedintele Romaniei apare intr-o tripla ipostaza:
1. Sef al statului;
2. Sef al executivului (alaturi de prim-ministru si de guvern);
3. Garant al Constituţiei şi mediator între puterile statului;
Cea de-a treia ipostază conduce la necesitatea unui preşedinte de republică, neutru şi echidistant faţă de partidele
politice, motiv pentru care în art.84 alin.(1) din Constituţie, rămas neschimbat:
 S-a prevăzut expres interdicţia de a fi membru al vreunui partid politic, după dobândirea celei mai înalte
funcţii în stat.
Consacrarea expresă a rolului Preşedintelui, de arbitru/mediator între “puterile statului, precum şi între stat şi
societate” nu poate fi interpretată în conotaţia sa strict juridică.
 Șeful statului nu poate interveni direct între autorităţile publice ce realizează clasicele funcţii ale statului:
 o asemenea interpretare ar duce la concluzia de neacceptat că acesta s-ar situa undeva deasupra celor
trei puteri ale statului, eventual, ca o autoritate suprastatală.

In anul 1992, intr-o lucrare consacrata comentării şi adnotării Constituţiei României din 1991, regimul constitutional
actual a fost calificat ca un regim semiprezidential atenuat sau parlamentarizat.
 In doctrina administrativa, sunt formulate o serie de argumente privind calificarea regimului constitutional
actual:
1. Atât Parlamentul cât şi Preşedintele sunt organe reprezentative la nivel naţional, alese prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat;
 Dar doar Parlamentul este calificat expres ca fiind:
 organul reprezentativ suprem al poporului român;
 unica autoritate legiuitoare a ţării [art.61 alin.(1) din Constituţia republicată].

2. Dreptul Preşedintelui de a dizolva Parlamentul (prevăzut expres în art.89):

 presupune îndeplinirea cumulativă a unor condiţii, aproape imposibil de realizat.

3. Constituţia consacră în art.95 o formă de răspundere politică a Preşedintelui, prevăzând:

 suspendarea acestuia din funcţie în anumite condiţii, urmată de organizarea unui referendum pentru
demiterea sa.

4. Constituţia consacră în art.96 din Constituţia republicată o formă de răspundere penală a Preşedintelui; (Inalta
Tradare)
 caz în care, după punerea sa sub acuzarea de înaltă trădare, cu votul a două treimi din totalul
parlamentarilor, competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
5. Preşedintele poate cere poporului să-şi exprime voinţa cu privire la probleme de interes naţional, prin
referendum;
 Numai după consultarea Parlamentului, potrivit art.90 din Constituţie;

6. Învestitura Guvernului, deşi iniţiată şi finalizată de Preşedinte, presupune obligatoriu:

 acordarea votului de încredere de către Parlament. (majoritate parlamentara)

7. Guvernul, în întregul său şi fiecare membru solidar cu ceilalţi membrii:

 răspunde politic numai în faţa Parlamentului, potrivit art.109 alin.(1) din Constituţia republicată.

8. Nu doar Preşedintele ci şi fiecare Cameră a Parlamentului are dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor
Guvernului, pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor:
 Preşedintele putând dispune însă suspendarea acestora din funcţie, dacă s-a cerut urmărirea penală, potrivit
art.109 alin.(2) din Constituţia republicată.

9. Preşedintele NU are drept de iniţiativă legislativă:

 aceasta aparţinând doar Guvernului, parlamentarilor sau unui număr de cetăţeni, potrivit art.74 alin.(1) din
Constituţia republicată.

10. Refuzul Preşedintelui de a promulga o lege se poate exercita o singură dată după primire:
 dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii;
 dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea se face în cel mult 10 zile.

11. Cele mai importante atribuţii ale Preşedintelui în domeniul:

 politicii externe;
 al apărării;
 al stărilor excepţionale;
 sunt condiţionate, în exercitarea lor, fie de intervenţia Guvernului, fie de interventia Parlamentului sau
se află sub controlul acestuia din urmă.

12. Decretele Preşedintelui emise în exercitarea celor mai importante atribuţii ale sale:
 trebuie contrasemnate de primul-ministru, potrivit art.100 alin.(2) din Constituţia republicată.

Clasificarea atribuţiilor Preşedintelui României:

1. Din punct de vedere al subiectelor/autoritatilor publice faţă de care se exercită delimităm:
a. atribuţii exercitate în raporturile cu Parlamentul;
b. atribuţii exercitate în raporturile cu Guvernul;
c. atribuţii exercitate în raporturile cu alte autorităţi ale administraţiei publice; atribuţii exercitate în raporturile cu
justiţia şi Curtea Constituţională;
d. atribuţii exercitate în raporturile cu poporul;

Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cu autoritatea legiuitoare

1. Adresarea de mesaje parlamentului.

 Este reglementata in art.88 din Constitutie, care prevede posibilitatea Presedintelui de a adresa
Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale natiunii.

In doctrina au fost dezvoltate urmatoarele discutii/au fost analizate urmatoarele aspecte:

a. Cu privire la continutul mesajului;
  Din interpretarea prevederilor constitutionale, reiese ca Presedintele are libertatea de a decide, se bucura de
o putere discretionara, in ceea ce priveste problemele importante/semnificative pentru natiune.

b. Cu privire la forma de adresare a mesajului;

 In absenta unor prevederi exprese, in doctrina au fost subliniate posibilitatile ca:
 Presedintele sa se prezinte el insusi in fata Parlamentului, pentru adresarea unui mesaj;
 Posibilitatea ca mesajul sa fie prezentat de un consilier prezidential;
 Posibilitatea adresarii unei scrisori deschise, prin care adreseaza un mesaj parlamentului;
Alta este situatia mesajului prezentat de catre Presedinte, conform art. 92 alin. (3) din Constitutie, prin care:
 acesta informeaza Parlamentul cu privire la luarea unor masuri de respingere a unei agresiuni armate, in
situatii speciale, exceptionale, mesaj cu privire la care Parlamentul trebuie sa ia o decizie

c. Cu privire la efectele mesajului;

2. Convocarea si dizolvarea Parlamentului;

Convocarea este o atributie specifica sefului de stat, in general.
 In Constitutia Romaniei exista prevederi exprese, astfel convocarea Parlamentului de catre Presedinte
intervine in doua situatii:
a. Potrivit art. 63 alin. (3) din Constitutie, Presedintele Romaniei este cel care convoaca Parlamentul, dupa alegerile
generale Parlamentare,in termen de 20 de zile de la alegeri.
b. Presedintele este unul din subiectele de drept care poate solicita o sesiune extraordinara, in conditiile art. 66 alin.
(2) din Constitutie;
 alaturi de Biroul Permanent al fiecarei camere;
 1/3 din Senatori/Deputati (Parlamentari).
 Convocarea propriu zisa, in sesiune extraordinara, este realizata de presedintele fiecarei camere.
 Poate sa existe convocare si din partea Presedintelui, dar DOAR a unei singure camere (Camera
Deputatilor).

Dizolvarea parlamentului este reglementata expres in art. 89 din Constitutie.

 Intervine in caz de criza guvernamentala grava, cu indeplinirea a 6 conditii care trebuie respectate cumulativ.
a. Sa nu fie vorba despre ultimele 6 luni ale mandatului Presedintelui;
b. Sa nu existe stare de mobilizare (de asediu, de urgenta);
c. Sa existe cel putin 2 incercari de investitura a unui guvern esuate.
d. Sa fi trecut cel putin 60 de zile de la prima incercare de investitura.

3. Promulgarea legilor;
Presedintele are obligatia constitutionala de a publica legea, in termen de 20 de zile de la primire, avand insa la
indemana doua parghii constitutionale, anume:
a. Sa trimita reexaminarea legii;
b. Poate sa sesizeze CCR.

In cazul solicitarii de reexaminare, legea:

 poate fi adoptata in aceeasi forma;
  parlamentarii pot sa tina cont de propunerile Presedintelui, partial sau total si sa o retrimita acestuia spre
promulgare.

Daca a fost sesizata CCR:

 fie curtea constitutionala constata constitutionalitatea acesteia si o trimite spre promulgare presedintelui;
 fie constata neconstitutionalitatea, situatie in care retrimite legea in Parlament.

In doctrina s-a pus problema daca Presedintele poate sa ceara simultan reexaminarea si sa sesizeze CCR.=0
 Raspunsul este negativ, deoarece s-ar ajunge la un blocaj neconstitutional.
 dar nimic nu opreste ca, dupa ce revine legea la reexaminare, presedintele sa trimita legea la CCR.
In cazul in care legea se reintoarce la presedinte, dupa exercitarea celor doua parghii constitutionale, acesta dispune
de un termen mai scurt pentru promulgare, de doar 10 zile.

In ceea ce priveste celelalte categorii de atributii, in statele occidentale s-a dezvoltat mai ales o practica administrativa,
statala, si in baza ei a evoluat doctrina:
 In absenta unui cadru legislativ adecvat si chiar a unor prevederi constitutionale, in cazul aparitiei unor
situatii exceptionale care urmau sa genereze masuri speciale.

A. In domeniul APARARII:
 Presedintele este comandatul suprem fortelor armate;
 Indeplineste functia de presedinte al CSAT, (art 92 alin. (1) din Constitutie.)
 In exercitarea acestei functii, Presedintele poate sa declare, cu aprobarea prealabila a Parlamentului,
mobilizarea partiala sau totala a fortelor armate, DOAR in cazuri exceptionale.
 Hotararea Presedintelui se supune ulterior aprobarii Parlamentului, in CEL MULT 5 zile de la adoptare.

In doctrina se spune ca:

 O asemenea masura de mobilizare a fortelor armate nu poate fi luata decat in cadrul CSAT.
 In situatia in care Parlamentul refuza sa aprobe masura luata, de mobilizare a fortelor armate, hotararea
Parlamentului ar urma sa aiba ca efect anularea decretului de mobilizare.
 In caz de agresiune armata indreptata impotriva tarii, Presedintele Romaniei ia masuri pentru respingerea
agresiunii, pe care le aduce neintarziat la cunostinta Parlamentului, printr-un mesaj.
 Daca Parlamentul NU se afla in sesiune, el se convoaca de drept in 24 de ore de la declansarea
agresiunii.
Dispozitii asemanatoare se regasesc in art. 93 din Constitutie, cu privire la instituirea starii de asediu SAU a starii de
urgenta, care, in egala masura, necesita incuvintarea Parlamentului si care au loc prin emiterea unor decrete de catre
Presedinte.
 In aceset caz, ar urma sa intre in vigoare prevederile OG 1 din 1999 privitoare la starea de urgenta si starea de
asediu.
Drept Administrativ
Curs 6: 26.03.2018

Atribuţiile Preşedintelui României în cadrul puterii executive

In raporturile cu guvernul, Presedintele este cel care:
1. Desemneaza candidadul la functia de prim-ministru, in urma consultarii partidelor parlamentare;
2. Finalizeaza procedura de investire a Guvernului prin numirea Guvernului, dupa acordarea votului de incredere in
Parlament.
3. Revoca si numeste membrii guvernului, la propunerea premierului, in caz de vacanta a postului sau de remaniere
guvernamentala, la propunerea premierului. (art. 85 din C.)
4. Poate cere consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente si de importanta deosebita (art. 86 din C.)
5. Participa la sedintele Guvernului, in anumite situatii. (art. 87 din C.)

Raporturile presedintelui cu alte autoritati ale administratiei publice, el este presedintele CSAT, autoritate
publica/administrativa autonoma, reglementata Constitutional.
1. Legea de organizare si functionare a CSAT-ului prevede ca actele administrative adoptate de acesta se comunica
institutiilor interesate si doar daca se decide in alt sens, ele se aduc la cunostinta publica.
2. Constitutia prevede obligatia camerelor de a se reuni in sedinta comuna, pentru a examina rapoartele CSAT.
3. Actele CSAT pot avea atat caracter normativ, cat si caracter individual.

4. Presedintele este cel care propune directorii serviciilor de informatii;

 Parlamentul este cel care numeste directorii serviciilor de informatii;
 Astfel, potrivit legii 14/1992, privind organizarea si functionarea SRI:
 la propunerea Presedintelui Romaniei, se realizeaza numirea de catre Camera Deputatilor si Senat, in
sedinta comuna, a directorului SRI, ce are rang de ministru.
 Potrivit art.6 alin. (1) din legea 1/1998, privind organizarea si functionarea SIE (Seriviciul de informatii
externe), asa cum a fost modificata legea 69/2017:
 conducerea SIE se asigura de catre un director, cu rang de ministru, numit de Camera Deputatilor si
Senat, in sedinta comuna, la propunerea Presedintelui Romaniei.
Serviciul de telecomunicatii speciale este condus de un director, cu rang de secretar de stat, potrivit unui articol din
legea 92/1996:
 textul in vigoare prevazand insa faptul ca acesta este numit de CSAT la propunerea Presedintelui;
 dar el trebuie aplicat in raport cu prevederea constitutionala, potrivit careia, numirea revine
Parlamentului.

Potrivit prevederilor legii 317/2004, privind organizarea CSM:

 sectia de judecatori a CSM propune Presedintelui Romaniei numirea si revocarea din functie a presedintelui,
vicepresedintelui si presedintilor de sectie ale instantei supreme
Potrivit art. 54 alin. (1), din legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor: \
 procurorul general al PICCJ, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul general al DNA, adjunctii acestuia,
procurorii sefi de sectie ai acestor parchete, precum si procurorul-sef al DIICOT si adjunctii acestora:
 sunt numiti de Presedintele Romaniei;
 la propunerea ministrului justitiei;
 cu avizul CSM;
Conditie:Vechime de minim 10 ani in functia de magistrat. Mandatul este de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura
data.
Presedintele numeste in functii prim-adjunctul directorului SRI si pe cei 3 adjuncti ai acestuia la,propunerea
directorului SRI.
Potrivit art. 94, lit. (b), Presedintele confera decoratii si titluri de onoare si acorda gradele de general, maresal si
amiral.
Considerând politica externă tot o dimensiune a administraţiei publice:
 rezultă că reglementarea unor atribuţii şi pentru şeful de stat în acest domeniu prezintă şi semnificaţia
implicării sale în procesul decizional administrativ.
 Art.91 din Constituţie a consacrat atribuţiilor în domeniul politicii externe, reglementează două mari
categorii de atribuţii în acest domeniu, prin care se exprimă rolul de reprezentare a intereselor ţării
noastre de către Preşedintele său, în relaţiile internaţionale.
Potrivit art.91 alin.(1) din Constituţia republicată:
 “Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre
ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se
aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite de lege. ”
 Faţă de varianta iniţială a art. 91 alin.(1), cu ocazia revizuirii au intervenit două modificări esenţiale.
1. Pe de-o parte, de la termenul fix de 60 de zile, în care Preşedintele trebuia să trimită tratatul internaţional spre
ratificare Parlamentului:
 a fost introdusă o formulare generică, (termen rezonabil), consacrată inclusiv prin Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului.

2. În acelaşi timp, textul constituţional, astfel cum a fost completat, permite o delimitare între:
 tratatele internaţionale semnate de Preşedinte, urmare a negocierilor Guvernului;
 restul tratatelor de mai mică importanţă, care se negociază de experţi din diferite ministere, fiind semnate de
miniştrii de resort sau, după caz, de ministrul de externe ori aprobate de către Guvern.
Potrivit textului constitutional, tratatele internationale reprezinta opera comuna a Presedintelui, Guvernului si
Parlamentului.
 In absenta ratificarii de catre Parlament:
 Tratatele nu isi produc efecte juridice.
Prin aceasta modalitate de reglementare, s-a urmarit ca seful statului sa NU se poata afla in situatia de a semna tratate
secrete.

O altă categorie de atribuţii în domeniul politicii externe priveste asigurarea legaturilor diplomatice cu alte state,
existand doua componente:
1. Presedintele acrediteaza si recheama reprezentantii diplomatici ai Romaniei, la propunerea Guvernului,
infiinteaza sau desfinteaza sau schimba rangul misiunilor diplomatice
2. Ii primeste pe reprezentantii diplomatici ai altor state. (una din puţinele atribuţii prezidenţiale exercitată
necondiţionat)
Propunerile de ambasador sunt supuse unui vot consultativ in comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Decretele Preşedintelui de acreditare şi rechemare a reprezentanţilor diplomatici trebuie contrasemnate de primul-

ministru, potrivit art.100 alin.(2) din Constituţia republicată.

Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cu justiţia și alte autorităţi jurisdicţionale (CCR)

Presedintele dispune de doua mari atributii: (+1)
1. Numirea magistraţilor;
2. Acordarea graţierii individuale.
3. Faţă de schimbările profunde aduse dispoziţiilor constituţionale referitoare la autoritatea judecătorească, prin
Legea de revizuire din 2003, şi în special, faţă de noua configuraţie a Consiliului Superior al Magistraturii, se
impune a adăuga şi:
 atribuţia Preşedintelui de a putea participa la şedinţele acestui organism.
Astfel, art.133 alin.(1) din Constituţia republicată, consacră expres rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant
al independenţei justiţiei, esenţială pentru menţinerea stabilităţii în raporturile juridice, pentru ordinea de drept şi
constituţională, în general.
 Potrivit alin.(6) al aceluiaşi articol, “Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al
Magistraturii la care participă”.

Potrivit art.134 alin.(1) din Constituţia republicată: “Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României
numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.”
Textul constituțional a fost însă explicitat prin art.31 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și
procurorilor potrivit căruia:
 Președintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor și procurorilor prevăzuți la alin.(1).
 Refuzul motivat se comunică de îndată Consiliului Superior al Magistraturii.

Numirea judecătorilor definitivi semnifică dobândirea inamovibilităţii, privită ca un statut juridic special care
presupune:
 protecţia judecătorilor în faţa oricăror imixtiuni exterioare, aceştia neputând fi transferaţi, detaşaţi şi nici
chiar promovaţi FARA acordul lor.
Potrivit art.134 alin (2) din Constituţia republicată:
 “Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul
răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică.
 În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele ICCJ şi procurorul general al PICCJ (care fac de drept parte din
Consiliul Superior al Magistraturii – subl.ns.) NU au drept de vot.”
Deciziile CSM-ului pot fi atacate la instanta de contencios administrativ.

Presedintele acorda gratierea individuala, potrivit art.

 Constitutia acorda si posibilitatea unei gratieri colective, care se realizeaza numai prin lege organica.
Decizia de gratiere individuala de catre Presedinte se materiealizeaza intr-un decret, contrasemnat de premier, iar ea
reprezinta rezultatul unei anchete sociale realizate de serviciul de specialitate al personalului prezidential.

In raporturile cu jurisdictia constitutinala, Presedintele Romaniei:

1. Numeste 3 judecatori ai CCR;
2. Face parte dintre subiectele ce pot sesiza CCR prin control anterior promulgarii legii.
3. Art. 146 reglementeaza si un aviz consultativ dat de CCR in procedura de suspendare a presedintelui.
4. De asemenea, CCR este competenta sa constate realizarea imprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea
functiei de Presedinte.
5. CCR are atributie si in controlul respectarii alegerii Presedintelui Romaniei.

Actele Preşedintelui României

Potrivit art.100 din Constituţia republicată:
(1). În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al
României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2). Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi
(2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de
primul-ministru.”
  Deşi art.100 din Constituţie are ca titlu marginal “Actele Preşedintelui”, în realitate sunt avute în vedere doar
actele juridice ale şefului statului, numite decrete, a căror publicare în Monitorul Oficial al României este
obligatorie, sub sancţiunea inexistenţei.
Din analiza prevederilor constitutionale, rezulta ca majoritatea decretelor Presedintelui ar trebui contrasemnate de
prim-ministru, desi, in mod normal, ar fi trebuit prevazute extres situatiile de exceptie.

Inexistenta este cea mai grava sanctiune ce poate afecta un act administrativ.
 Se considera ca acesta NU a existat vreodata.

Decretele sunt acte cu caracter administrativ, ce pot fi atacate in instanta de contencios administrativ, daca nu intra in
categoria actelor exceptate de la acest control.
1. Categoria actelor care privesc raporturile cu Parlamentul. (art. 126 alin. (6) din Constitutie)
 Desemnarea candidatului la functia de premier se concretizeaza intr-un decret prezidential.
Printre decretele care NU necesita contrasemnatura premierului, mentionam:
1. Decretul prin care se nominalizeaza candidadul pentru functia de prim-ministru;
2. Decretul de dizolvare a parlamentului;
3. Decretul de numire intr-o functie publica;
 In opinia noastra, decretele presedintelui pot fi doar acte administrative individuale.

Exista insa o opinie majoritara in doctrina, potiriv careia decretele emise de Presedinte pentru:
1. a institui starea de asediu/starea de urgenta;
2. pentru a mobiliza total/partial armata;
3. pentru a respinge o agresiune armata;
 Intra in categoria actelor administrative normative.

In opinia noastra, Presedintele nu ar putea lua asemenea decizii fundamentale pentru soarta tarii, concretizate in
decretele mai sus mentionate, decat in calitatea sa de Presedinte al CSAT;
 iar legea de organizare si funtionare a CSAT 415/2002, prevede ca CSAT-ul, la solicitarea Presedintelui,
analizeaza si propune masuri pentru:
1. Instituirea starii de asediu/starii de urgenta in intreaga tara/in unele localitati.
2. Declararea mobilizarii partiale/totale a fortelor armate.
3. A respinge o agresiune armata;
 Mai mult decat atat, exista reglementari speciale, consacrate in legi, in acord cu art. 53 din Constitutie, ce
urmeaza sa se aplice in cazul unor asemenea situatii de exceptie.

In exercitarea atributiilor sale, Presedintele Romaniei emite, in unele situatii, cum ar fi:
 desemnarea membrilor unei comisii;
 numirea consilierilor de stat;
 Decizii, potrivit regulamentului de organizare si functionare al administratiei prezidentiale (dateaza din
2001), care se afla pe site-ul institutiei prezidentiale si NU a fost publicat pe site-ul MO.

Constitutia Romaniei a consacrat doua regimuri distincte, „Suspendarea din functie”:

1. O raspundere politica; (art 95)
Reglementeaza o procedura prin care este consacrata o raspundere politica a Presedintelui, ce poate sa intervina in
cazul savarsirii unor fapte grave, prin care Presedintele Romaniei incalca Constitutia.
 Potrivit prevederilor Constitutionale, procedura de suspendare poate fi declansata de 1/3 din totalul
parlamentarilor.
 Aceasta decizie trebuie motivata obligatoriu.
 Textul propunerii se depune la birourile permanente ale celor doua camere si se comunica neintarziat
Presedintelui, care este informat cu privire la data si locul unde urmeaza sa aiba loc sedinta comuna in
care se dezbate suspendarea, pentru ca acesta sa se poata prezenta si sa-si justifice atitudinea, in fata
celor doua camere.
In procedura de suspendare, este necesar un aviz consultativ (nu conform!!) al CCR care precede sedinta comuna, in
care se ia decizia suspendarii, care necesita votul majoritatii parlamentare.
Ultima etapa in procedura de suspendare consta in VOTUL POPULAR. In 30 de zile trebuie organizat un referendum
pentru demiterea Presedintelui. In urma referendumului, pot sa intervina doua situatii:
A. Fie populatia voteaza in sensul exprimat de majoritatea Parlamentara, iar Presedintele este demis in data
referendumului, urmand a se organiza alegeri prezidentiale anticipate.
B. Fie populatia voteaza contra majoritatii parlamentare, situatie apreciata in doctrina ca un „vot de blam” la
adresa Parlamentului (in doctrina se spune ca Parlamentul ar trebui dizolvat, dar nu este posibil deoarece nu
este un text constitutional expres in acest sens). Astfel, presedintele reia exercitiul atributiilor prezidentiale.

2. O raspundere penala; (art.96)

Presupune doua faze:
1. O faza in fata autoritatii legiuitoare;
2. O faza judiciara;
Punerea sub acuzare de „inalta tradare” poate fi declansata cu votul majoritatii Parlamentare, intervenind o
suspendare a Presedintelui;
 dar acuzarea de inalta tradare efectiva necesita votul a 2/3 din Parlamentari.
 De asemenea, Presedintele se poate prezenta in sedinta comuna pentru a explica faptele ce i se imputa.
In faza judiciara are loc o cercetare de catre PICCJ, care prin rehizitoriu poate decide trimiterea in judecata penala a
Presedintnelui, judecata avand loc la ICCJ
 Codul Penal actual, intrat in vigoare la 1 februarie 2014, reglementeaza infractiunea de inalta tradare in art.
398, facand trimitere la faptele prevazute in art. 394-397, ce pot fi savarsite de catre Presedintele Romaniei sau
de catre un membru al CSAT, fiind vorba despre:
 Tradare;
 Tradare prin informatii secrete de stat;
 Tradare prin ajutarea inamicului;
 Actiuni impotriva ordinii constitutionale.
Astfel, de la o analiza din perspectiva politica a infractiunii de inalta tradare, pe modelul doctrinei franceze, in prezent
exista o consacrare expresa in legislatia penala.
 Constitutia Romaniei consacra imunitatea presedintelui, trimitand la prevederile constitutionale, care
reglementeaza imunitatea parlamentarilor.
 Drept Administrativ
Capitolul 6. Guvernul Romaniei
Rolul si structura Guvernului
In unele sisteme nationale, aparitia ministerelor a precedat aparitia guvernului sau consiliului de ministri;7
In alte sisteme nationale, raportul a fost invers;
 In Romania, aparitia ministrilor si implicit a ministerelor a precedat aparitia Guvernului, in sensul de organ al
statului, subiect de drept in raporturile specifice dreptului administrativ in nume propriu;

Primele dispozitii cu privire la Guvern s-au gasit in:

1. Decretul-lege nr.2/1989 privind constituirea, organizarea si functionarea Consiliului FSN;
2. Decretul-lege nr.10 privind constituirea, organizarea si functionare Guvernului Romaniei
3. Decretul-lege nr92/1990 pentru alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei = primul act cu caracter
constitutional din perioada postdecembrista
4. Decretul-lege nr.104/1990 privind activitatile pentru care Guvernul adopta hotarari

In Constitutia Romaniei, Guvernul este reglementat in Titlul III. Autoritatile Publice, in Capitolul III, de la art.102 la 110,
 dar dispozitii cu referire la Guvern se gasesc si in alte capitole consacrate altor autoritati publice: art.85, 86, 87,
74;

Intr-o viziune generala, Guvernul are sarcina de a realiza politica natiunii.

 El este initiatorul, modelatorul, dar si executantul masurilor de regresare economica, scadere a inflantei si
stabilitate economica.
 Raspunde de ordinea publica, de apararea nationala sau de raporturile pe care le guverneaza;
Sub apectul constituirii, distingem intre:
 guverne cu structura ierarhica ce includ mai multe categorii de membri ai guvernului;
 guverne cu structura simpla (premieri si ministri)

Potrivit art.102 alin.(1):

 Guvernul Romaniei are un dublu rol: politic si administrativ.
Guvernul, potrivit programului sau de guvernare, acceptat de Parlament,:
 asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice.

Rolul politic al Guvernului se exprima nu doar in sfera puterii executive, ci si prin colaborare cu celelalte autoritati
publice, cum ar fi:
 colaborarea cu Parlamentul in legatura cu initiativa legislativa;
 in contextul aplicarii care privesc raporturile cu autoritatea legiuitoarel
Prin votul acordat, Parlamentul isi exprima doar increderea ca acel programul de guvernare va fi realizat, incredere ce
poate fi retrasa oricand prin initierea si adoptarea unei motuni de cenzura daca exista abateri de la indeplinirea
programului de guvernare.
Votul de investitura are valoare de fapt juridic.
 Semnifica incheirea contractului de guvernare;
 Legitimeaza echipa guvernamentala si implicit programul de guvernare ca program politic oficial de guvernare
a tarii.
 Se trece astfel din sfera luptei pentru guvernare sau competitiei in sfera exercitarii puterii politice.

Intre Guvern si celelalte autoritati ale administratiei publice se nasc urmatoarele raporturi:
1. De subordonare (cu ministerele si prefectii)
2. De colaborare (cu autoritatile administrative autonome centrale)
3. De tutela administrativa( cu autoritatile administratiei publice locale)

Potrivit legii 90/2001, Guvernul este o autoritate publica a puterii executive;

Guvernul este un organ al administratiei publice centrale cu competenta materiala generala.
Potrivit legii, Guvernul exercita urmatoarele functii:
1. Functia de strategie;
2. Functia de reglementare;
3. Functia de administrare a proprietatii statului;
4. Functia de reprezentare;
5. Functia de autoritate de stat;

Art.102 alin.(3):
 Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica.
 Este reglementata astfel structura Guvernului care, potrivit doctrinei, este una fara scara interioara

Functia de ministru de stat s-a regasit in legea initiala( L.37/1990) si s-a perpetuat in practica pana in anii 2000.
 Guvernul investit atunci in functie a renuntat la orice formula de ministru de stat, iar in acea perioada a fost
adoptata L90/2001 care, in forma initiala:
 nu a consacrat o alta categorie de membri ai Guvernului pe langa ministri si ministri delegati, cu insarcinari
speciale pe langa prim-ministru.

L.37/1990, suferind o modificare prin L23/2004:

 a fost reintrodusa functia de ministru de stat.
Sesizata cu acest aspect, CCR, prin decizia 88/2004 a stabilit ca legiuitorul constituant a optat pentru o alcatuire
flexibila, supla a Guvernului ce permite acestei autoritati publice sa propuna o structura in raport cu obiectivele pe
care le are de urmarit.
 Ulterior, in 2008, a fost introdusa in lege si functia de viceprim-ministru, iar la ora actuala, textul art. 3 din
L90/2001 prevede ca:
 Guvernul este alcatuit din prim-ministru si ministri.
 Din Guvern pot face parte: viceprim-ministri, ministri de stat, precum si ministri delegati cu insaricinari
speciale pe langa prim-ministru, prevazuti in lista Guvenrului, prezentata Parlamentului pentru acordarea
votului de incredere.

Regimul investiturii Guvernului

Investitura Guvernului reprezinta complexul de acte si fapte juridice, precum si procedurile corespunzatoare, cerute de
Constitutie, pentru a ne afla in fata unei echipe guvernamentale legale si legitime.
In mod normal, investitura unui guvern are loc:
 dupa alegerile parlamentare generale intr-un regim parlamentar;
 dupa alegerile prezidentiale intr-un regim prezidential.
Poate sa intervina si in caz de criza guvernamentala grava;
 In Constitutia Romaniei: art. 85 alin.(1) coroborat cu art.103 si 104;

Art.85 alin.(1):
 Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza
votului de incredere acordat de catre Parlament.
Initiata si finalizata de Presedinte, procedura de investitura are 4 etape procedurale, dar ponderea in realizarea ei
efectiva revine Parlamentului prin acordarea votului de investitura.

Cele 4 etape sunt:

1. Desemnarea candidatului in functia de prim-ministru;
2. Solicitarea votului de investitura
3. Acordarea votului de incredere de catre Parlament;
4. Numirea Guvernului, finalizata prin juramant de credinta;
Art.103 alin.(1):
 Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului
care are majoritatea in Parlament;
 ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament;

Modalitatile de consultare:
 Presedintele urmeaza sa decida singur, fiind o chestiune ce tine de fapt, de practica vietii politice, de stilul
Presedintelui ca om politic. Nu exista reglementari constitutionale in acest sens.

Legat de candidatul la funcţia de prim-ministru, acesta poate fi un om politic, eventual liderul partidului majoritar:
 dar în egală măsură, el poate fi şi o persoană neînregimentată politic, un specialist, adică, un tehnocrat.
Desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru prezintă semnificaţia unui mandat acordat de Preşedintele
României, personalităţii însărcinate cu formarea listei viitorului Guvern, elaborarea programului de guvernare şi
prezentarea cererii pentru acordarea votului de încredere către Parlament.

Acordarea increderii unui guvern presupune votul majoritatii parlamentare (absolute).

 Candidatii la functia de membru al guvernului sunt audiati in comisiile de specialitate ale celor 2 Camere,
primind un aviz consultativ
 Acordarea votului de incredere se comunica printr-o comunicare a Parlamentului Presedintelui pentru ca
acesta sa emita decretul de numire a Guvernului, care se publica in M.Of., alaturi de programul de guvernare.
Investitura se incheie cu depunerea juramantului de credinta in fata Presedintelui Romaniei.
 Potrivit Constitutiei, Guvernul, in intregul sau, si fiecare membru in parte isi exercita mandatul de la data
depunerii juramantului.

Componenta Guvernului
Constitutia a adoptat o componenta elastica.
 Aceasta permite crearea de noi ministere sau reorganizarea celor existente prin procedura de formare a unui
nou guvern;
Art.36 L 90/2001:
 ministerele si ministrii se aproba de catre Parlament prin acordarea votului de incredere asupra programului si
intregii liste a guvernului.
 Se precizeaza si ca pentru MApN, Ministerul Ordinii Publice, este necesara adoptarea unei legi speciale.
 Restul ministerelor sunt reglementate prin hotarari ale Guvernului.

Durata mandatului şi statutul membrilor Guvernului

Durata mandatului guvernului, in mod normal, este echivalenta cu durata mandatului parlamentar intr-un sistem
parlamentar si, respectiv, cu cea a mandatului prezidential intr-un regim prezidential.

Primul-ministru
Art.107 din Constitutie este consacrat premierului si dezvoltat de Legea nr.90/2001 privind organizarea si functionarea
Guvernului.
 Prim-ministrul conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestora, respectand atributiile ce le
revin.
 Prezinta Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului care se dezbat
cu prioritate;
 Propune Presedintelui numirea si revocarea unor membri ai Guvernului in caz de vacanta a postului sau de
remaniere guvernamentala (art.85 alin.(2)).
 Poate invita Presedintele sa participe la sedintele Guvernului in conditiile art.87;
 Contrasemneaza cu unele exceptii decretele Presedintelui ( art.100 alin.(2))
 Semneaza actele Guvernului (art.108)
O alta chestiune priveste necesitatea sau nu a obtinerii unui aviz pentru noile numiri de ministri din partea comisiilor
de specialitate parlamentare pentru ministrii propusi in caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului.
 Au fost autori care au sustinut ca in asemenea situatii este vorba de un raport premier-Presedinte in interiorul
puterii executive si nu ar fi necesar avizul pentru numire in Parlament.1
 Exista si autori care sustin ca se impune obtinerea unui aviz al comisiilor de specialitate din Parlament pentru
membrii Guvernului numiti in urma unei remanieri guvernamentale deoarece in caz contrar s-ar ajung la
existenta unui Guvern format din membri care au obtinut increderea Parlamentului si din cei care nu.
In urma revizuirii constitutionale din 2003 a fost introdus un nou alineat la art.85, alin.(3) potrivit caruia:
 in cazul schimbarii compozitiei politice sau structurii Guvernului este necesar obtinerea unui vot in Parlament.
Aceasta introducere a permis o opinie unanima in doctrina in sensul ca:
 in timp ce art.85 alin.(2) ne spune ca nu e necesara obtinerea unui aviz din partea comisiilor de specialitate in
Parlament;
 in cazul in care se schimba structura sau compozitia Guvernului este necesar aprobarea Parlamentului

O alta problema transata odata cu revizuiea Constitutiei a vizat posibilitatea revocarii prim-ministrului de catre
Presedinte.
 Textul contitutional interzice expres acest lucru.

Potrivit art.15 din Legea 90/2001:

 prim-ministru numeste si elibereaza din functie conducatorii organelor de specialitate din subordinea
Guvernului, cu exceptia:
 membrilor Guvernului,
 secretarul general al Guvernului
 seretarii generali adjuncti,
 secretarii de stat
 consilierii de stat din cadrul aparatului de lucru al Guvernului,
 secretarii de stat si subsecretarii de stat
 alte persoane care indeplinesc functii publice in cazurile prevazute de lege.

In scopul rezolvarii unor probleme, premierul poate constitui, prin decizie:

 consilii;
 comisii;
 comitete interministeriale

Premierul emite decizii care se publica in M.Of. sub sanctiunea inexistentei, cu exceptia celor care contin secrete
clasificate.

In ceea priveste modalitatile de incetare a calitatii de prim-ministru, art.107 trimite la situatiile enumerate in art.106 cu
privire la incetarea calitatii de membru al Guvernului;
 cu exceptia revocarii sau daca premierul se afla in imposibilitatea exercitarii atributiilor.
In acest caz, Preşedintele României va desemna dintre membrii Guvernului un prim-ministru interimar.
 Dacă însă, motivul ce a determinat numirea primului-ministru interimar se datorează faptului că primul-
ministru titular se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile (spre exemplu, din motive de sănătate)
 interimatul durează doar până când primul-ministru titular îşi va relua activitatea în Guvern.
 În situația în care perioada de interimat este mai mare de 45 de zile, potrivit art.110 alin.(2) din
Constituţie, Guvernul va fi demis.
Organizarea si functionarea Guvernului
Legea organica nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, Legea
nr.90/2001:
 reglementează în secţiunea a 5-a organizarea aparatului de lucru al Guvernului;
 în secţiunea a 6-a, funcţionarea acestuia.
Departamentul reprezinta structura organizatorica, fara personalitate juridica si fara unitati subordonate, aflata in
subordinea premierului, avand rolul de coordonare si sinteza in domenii de interes general, in conformitate cu
atributiile Guvernului
 este condus de un demnitar, care in exercitarea atributiilor emite ordine cu caracter individual.

Functionarea Guvernului:
 Sedintele Guvernului se convoaca si sunt conduse de prim-ministru; (art.87 din Constitutie)
Guvernul se intruneste saptamanal sau ori de cate ori este nevoie.

In cadrul sedintelor se dezbat probleme ale politicii interne si externe ale tarii, precum si aspecte privind conducerea
generala a administratiei publice, adoptandu-se masurile corespunzatoare.
Sedintele plenului
 Reprezinta unica modalitate de lucru a Guvernului, in cadrul careia se dezbat si se solutioneaza probleme ce
intra in sfera sa de atributii (vezi art.11 din legea 90/2001: principalele atributii ale Guvernului)
În realizarea funcţiilor sale, Guvernul îndeplineşte o serie de atribuţii.

1. După importanţa lor, atribuţiile Guvernului pot fi:

a. atribuţii principale prevăzute în legea sa organică;
b. atribuţii secundare prevăzute de alte legi sau care decurg din rolul şi funcţiile sale.

2. După locul producerii efectelor, în doctrină se mai face distincţie între:

a. atribuţii interne;
b. atribuţii internaţionale.

3. După conţinutul lor, atribuţiile pot fi:

a. de natură economică-financiară şi socială;
b. de natură politico-administrativă.

Art.11 din Legea nr.90/2001 stabilește următoarele atribuții ale Guvernului:

1. exercită conducerea generală a administraţiei publice;
2. iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului;
3. emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, iniţiate cu respectarea Constituţiei, şi le transmite
Parlamentului, în termen de 60 de zile de la data solicitării.
4. Nerespectarea acestui termen echivalează cu susţinerea implicită a formei iniţiatorului;

5. Emite:
6. hotărâri pentru organizarea executării legilor;
7. ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare;
8. ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei;

9. asigură executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în
aplicarea acestora;
10. elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat şi le supune spre
adoptare Parlamentului;
11. aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică pe ramuri şi domenii de activitate;
12. asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit programului de guvernare;
13. asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor, în condiţiile prevăzute de lege;
14. aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea ţării, scop în care organizează şi înzestrează
forţele armate;
15. asigură realizarea politicii externe a ţării şi, în acest cadru, integrarea României în structurile europene şi
internaţionale;
16. negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român;
 negociază şi încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental;
17. conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa;
18. asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului;
19. înfiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa;
20. cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale;
 Totodată, Guvernul îndeplinește orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile sale.

Actele Guvernului. Delegarea legislativa

Constituţia României din 1991 republicată în 2003 conţine:
 un sediu general (art.108, intitulat Actele Guvernului);
 un sediu consacrat regimului delegării legislative (art.115).

Art.108 :Actele Guvernului (HG +OG/OUG);

Hotararile se emit pentru organizarea executarii legilor;
 Ordonantele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare in limitele si conditiile prevazute de lege;

HG si OG se semneaza de prim-ministru si se contrasemneaza de ministrii care au obligatia punerii lor in executare si

se publica in M.Of. sub sanctiunea inexistentei.
 Exceptie pt HG:
 HG cu caracter militar se comunica numai institutiilor interesate;
Art.27 din Legea 90/2001: Guvernul adopta HG+OG in prezenta majoritatii membrilor sai (majoritate absoluta)
Actele Guvernului se adopta prin consens.
 Daca nu se realizeaza consensul, hotaraste premierul.

Hotararile sunt acte administrative:

 cu caracter normativ (se publica);
 cu caracter individual (se comunica celor care li se adreseaza)
Hotararile sunt adoptate in vederea punerii in aplicare a legilor, fiind secundum legem.
 Uneori textele legale trimit expres la necesitatea adoptarii unor norme metodologice, alteori se adopta in
contextul lipsei unei consemnari exprese;

HG pot fi atacate in contencios administrativ, conform art.52 din C + art.1 din Lege;
 HG pot fi atacate in contencios atat pentru aspecte de nelegalitate, cat si pentru neconstitutionalitate;

Art.115: reglementarea constitutionala cu privire la regimul OUG; (Art.108 +art.115 din C.)
Regimul constitutional romanesc a recurs la 2 tipuri de ordonante ale guvernului;
 spre deosebire alte regimuri constitutionale ale statelor membre care consacra doar un singur tip de
ordonante ale guvernului.
Se face distinctie intre:
 ordonantele simple sau legale;
 ordonantele de urgenta sau constitutionale;
Institutia delegarii legislative rezuma in esenta posibilitatea acordata Guvernului ca in anumite limite si cu respectarea
unor conditii sa adopte ordonante ce contin norme cu putere de lege.
 OG are forta juridica cu a legii, nu poate fi nicioadata nelegala, ci doar neconstitutionala.
 In ce priveste Ordonantele simple, au la baza 3 elemente ( 2 obligatorii si unul facultativ).
Legea de abilitarea contine perioada pentru care Guvernul primeste abilitare, de regula in timpul vacantelor
parlamentare, fara a exista o precizare expresa.
 De asemenea, aceasta enumera domeniile in care Guvernul primeste dreptul de a emite OG care nu pot fi cele
ale legii organice.
Legea de abilitare poate sa prevada o lege de aprobare a Parlamentului, desi din interpretarea prevederilor
constitutionale ar rezulta ca aceasta este exceptia.
 In practica, de regula, se cere prin legea de abilitare legea de aprobare a Parlamentului.

In Parlament exista 3 posibilitati:

1. Poate sa adopte o lege de aprobare a ordonante in forma initiala;
2. Poate sa adopte o lege de aprobare cu modificari;
3. Poate sa adopte o lege de respingere a ordonantei guvernului;

OG simple intra in vigoare la 3 zile la data publicarii;

 legile de aprobare sau respingere intra in vigoare la 3 zile de la data aprobarii;
Potrivit textului constitutional actual:
 OUG poate fi emisa numai in situatii extraordinare, a caror necesitate nu poate fi amanata.
 In consecinta, consecintele sunt: sa existe urgenta+ situatie extraordinara

OUG intra in vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la camera competenta sa fie sesizata, cu conditia
publicarii in M.Of. in partea I
 Pana la revizuire, cand problema a fost transata, s-a discutat in doctrina daca se puteau adopta OUG in materia
legii organice.
 O interpretare stricta a prevederilor constitutionale ar fi trebuit sa duca la concluzia ca acest lucru nu
este posibil din cauza ca legile de aprobare sau de respingere a ordonantelor nu intrau in categoria
legilor organice.
 Cu toate acestea, prin decizii succesive, CCR a permis si inainte de revizuire adoptarea OUG in materia
legii organice.
 Cu ocazia revizuirii, prevederile constitutionale initiale cu privire la OUG au fost partial modificate si
completate:
 permitand in continuare in practica statala abuzul de OUG de catre toate Guvernele.
Ca urmare a reviuirii, s-a introdus o reglemetare expresa: OUG ce contin dispozitii in materia legii organice sunt
aprobate potrivit art.76 alin.(1)
Desi s-a admis adoptarea de OUG in materia legii organice, prin alin.(6) al art. 115 din Constitutie s-au stabilit anumite
limite:
1. Nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale
2. Nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului
3. Nu pot afecta drepturile si libertatile prevazute de constitutie
4. Drepturile electorale nu pot fi afectate

Aceasta prevedere permite ridicare exceptiei de neconstitutionalitate cu privire a OUG care afecteaza continutul
art.115 alin.(6)
Ordonantele cu care Parlamentul a fost sesizat se aproba si se resping printr-o lege in care vor fi cuprinse si
ordonantele ale caror efecte au incetat.
OUG intra in vigoare de la publicarea in M.Of ;
 Astfel, si legile de aprobare/respingere intra in vigoare dupa publicare.
 Prin aprobare/respingere se vor reglementa masurile necesare cu privire la efectele juridice produse in
perioada de aplicare a ordonantei;
Controlul parlamentar si raspunderea membrilor Guvernului
Un întreg capitol (al IV-lea) din titlul III (Autorităţile publice) al Constituţiei României, este consacrat Raporturilor
Parlamentului cu Guvernul.
 Astfel, potrivit art.111 din Constituţia republicată consacrat informării Parlamentului:
“(1).Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt
obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare,
prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului
de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
(2). Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.”
Acest control a fost calificat în doctrină ca fiind un control atotcuprinzător, în sensul că:
 el poartă asupra tuturor actelor şi faptelor săvârşite pe toată durata mandatului unui Guvern;
 şi un control preponderent politic, ale cărui origini se regăsesc chiar în sistemul instituit în România, în
virtutea căruia exercitarea suveranităţii naţionale se face prin organele sale reprezentative şi prin
referendum.
Art.112 reglementeaza un control parlamentar prin intrebari, interpelari si motiuni simple.
 Interpelarile sunt definite in regulamentele celor 2 Camere, de o maniera aproape identica.
 Intrebarile sunt scrise sau orale;
 iar cele scrise pot fi intrebari la care raspunsul urmeaza a fi dat in scris sau oral;
In practica parlamentara s-a stabilit o zi in care reprezentantii Parlamentului sunt solicitati sa raspunda.

Motiunile simple au fost reglementate abia cu ocazia revizuirii din 2003.

 Ele vizeaza probleme determinate, atesate de regula de reprezentantii opozitiei.
In sistemul constitutional romanesc, nu poate fi inlaturat un membru al Guvernului prin intermediul unei motiuni
individuale.

Art.113: cea mai grava raspundere politica a Guvernului este motiunea de cenzura.
 Guvernul, ca organism politic, raspunde politic numai in fata Parlamentului.
 Fiecare membru politic al Guvernului raspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea
Guvernului si pentru actele acestuia.

Motiunea de cenzura este simetric opusa votului de incredere acordat la investitura Guvernului, motiv pentru care
pentru a putea fi aprobata este necesar votul majoritatii parlamentare.
 Constitutia reglementeaza o procedura dezvoltata in regulamentul sedintelor comune, doctrina identificand 3
faze:
1. Initierea:
 Motiuneaa de cenzura poate fi declansata de ¼ din parlamentari.
 Trebuie motivata si trebuie sa consemneze numele si prenumele celor care au initiat-o.
2. Dezbaterea:
 convocarea in sedinta comuna are loc in 5 zile de la depunerea acesteia;
 dezbaterea efectiva trebuie sa aiba loc in max.3 zile de la prezentare;
3. Supunerea la vot:
 Votul parlamentarilor este secret, cu bile.

Daca motiunea de cenzura a fost aprobata, se adopta hotararea prin care se ia act de aceasta;
 hotarare care se comunica Presedintelui pentru a se realiza procedura de investire a unui nou cabinet.
 Cabinetul in functie devine un cabinet demisionar ( poate sa se ocupe de administrarea treburilor
publice)
Poate exista o singura motiune de cenzura pe sesiunea parlamentara, cu exceptia procedurii de angajare a rapunderii
Guvernului.
Angajarea raspunderii Guvernului
Art.114
Aceasta eprezintă o procedură prin care, pentru a face faţă unor împrejurări deosebite, ce reclamă stabilirea de măsuri
urgente, care sunt de competenţa Parlamentului:
 Guvernul urmăreşte adoptarea:
 unui program;
 unei declaraţii de politică generală;
 unui proiect de lege;
cu sprijinul majorităţii parlamentare pe care se întemeiază şi în condiţii de maximă celeritate.

Daca in termen de 3 zile se introduce o motiune de cenzura, iar aceasta este aprobata potrivit procedurii
constitutionale:
 Guvernul devine demisionar.
Daca nu se introduce o motiune de cenzura in termen de 3 zile sau daca, desi introdusa, aceasta cade la vot ( nu este
aprobata):
 atunci proiectul de lege se considera adoptat, iar programul de guvernare sau declaratia de politica generala
au caracater obligatoriu;

In doctrina se face distinctie intre 2 situatii:

1. Situatia angajarii raspunderii Guvernului pentru un proiect de lege; (des);
2. Situatia angajarii raspunderii pentru un program sau o declaratie de politica generala; ( rar)

Adoptarea unui proiect de lege reprezinta unica situatie in care o lege este adoptata fara dezbatere parlamentara.
 Parlamentul poate depune amendamente pentru proiectul de lege, dar trebuie acceptate de Guvern.
Aceasta situatie ridica doua probleme principale:
 Termen scurt de depunere a amendamentelor, de doar 3 zile.
 Guvernul poate sa ignore acete amendamente.

Legile promulgate in urma angajarii raspunderii Guvernului:

 Pot fi trimise spre reexaminare;
 Poate fi decleansata procedura controlului de constitutionalitate

Raspunderea penala a membrilor Guvernului

Potrivit art.109 alin.(2) şi (3) din Constituţia republicată:
”(2). Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor
Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României
poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage
suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (3).Cazurile de
răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea
ministerială.”

Deoarece competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se subînţelege că:
 începerea urmăririi penale, apoi trimiterea în judecată şi susţinerea acuzării sunt de competenţa
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apoi a Parchetului Naţional Anticorupţie,
transformat ulterior, în Departamentul Naţional Anticorupţie.
 Dispozitiile constitutionale au in vedere guvernantii actuali, dar si fosti ministri;

Prin urmare, un membru al Guvernului răspunde penal în următoarele situaţii:

1. pentru infracţiunile prevăzute de legea specială în materie;
2. pentru alte infracţiuni prevăzute în Codul penal sau în legi penale speciale, săvârşite în exerciţiul funcţiei sale;
3. pentru infracţiuni săvârşite în afara exerciţiului funcţiei, potrivit dreptului comun.
8. Administratia centrala de specialitate
Izvoarele juridice ale ministerelor le regăsim în Regulamentele organice, prin transformarea unor ranguri
boiereşti în funcţii de miniştrii.
 Conducătorii departamentelor ţineau legătura cu Domnul prin mijlocirea secretarului statului.
 In perioada postbelica, in domeniul administratiei publice, prin prima Constitutie din 1948 s-a dat in
competenta puterii legiuitoare de a stabili numarul, atributiile si denumirea ministerelor, dar Constitutia din
1952 a nominalizat expres 28 de ministere

Potrivit art.116 din Constituţia republicată:

 ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului iar alte organe de specialitate se pot organiza în
subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.
 Deci, administraţia centrală de specialitate se compune din:
 administraţia ministerială (ministerele);
 administraţia extra-ministerială (autorităţile administrative subordonate Guvernului sau ministerelor
şi autorităţile administrative autonome).

Legea 90/2001 precizeaza si competenta Guvernului de a aproba prin HG:

 rolul;
 functiile;
 structura organizatiorica;
 numarul de posturi ale ministerelor;
Toate acestea in functie de importanta, volumul, complexitatea si specificul acestora.

De asemenea, Legea nr.90/2001 a recunoscut personalitatea juridică a ministerelor precizând că acestea au sediul
în municipiul Bucureşti.

Conducerea ministerelor se exercită de miniştri, ajutaţi de unul sau mai mulţi secretari de stat.
 Secretarii de stat exercită atribuţiile delegate de către ministru.
 în cadrul ministerelor, instituţiilor publice şi al altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale
 poate fi utilizată şi funcţia de subsecretar de stat, potrivit hotărârii Guvernului privind organizarea şi
funcţionarea acestora.

Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară
şi din străinătate, precum şi în justiţie.
 Fiecare minister are şi un secretar general, funcţionar public de carieră, numit prin concurs sau examen, pe
criterii de profesionalism.
 Scopul acestuia este asigurarea stabilităţii funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi
realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului.
Pe lângă ministru funcţionează, ca organ consultativ, colegiul ministerului.
 Acesta se întruneşte la cererea şi sub preşedinţia ministrului, pentru dezbaterea unor probleme privind
activitatea ministerului.
 Componenţa şi regulamentul de funcţionare al colegiului ministerului se aprobă prin ordin al
ministrului.
De asemenea, în fiecare minister se organizează cabinetul ministrului, cu personal propriu, căruia nu i se aplică
prevederile Legii privind Statutul funcţionarilor publici.

Ministerele pot avea în subordinea lor, servicii publice deconcentrate, care funcţionează în unităţile administrativ-
teritoriale.
 Conducătorii acestora se numesc şi se eliberează din funcţie, de către ministru, cu avizul consultativ al
prefectului.
Ministerele sunt privite în doctrină ca organe de ramură
Clasificare a ministerelor:
După natura activităţii pe care o realizează sunt clasificate în:
1. ministere cu activitate economică (ca de exemplu, Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
Ministerul Mediului Pădurilor şi Apelor, Ministerul Transporturilor),
2. ministere cu activitate social-culturală şi ştiinţifică (ca de ex. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul
Tineretului și Sportului);
3. ministere cu activitate politico-administrativă (ca de ex. Ministerul Afacerilor Interne).

În ce priveşte organizarea administraţiei centrale autonome, Constituţia republicată stabileşte în art.117 alin.(3),
principiul potrivit căruia:
 autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.
 Aceste structuri nu se subordonează ierarhic Guvernului, având de regulă, o conducere desemnată de
către Parlament şi fiind de regulă, obligate să depună rapoarte de activitate care sunt supuse
dezbaterii şi aprobării acestuia.
Sub aspectul structurii şi conducerii autorităţilor administrative autonome, aceasta poate fi:
 Colegială;
 Unipersonală;

Autorităţile administrative autonome apar ca organe de domeniu, care la rândul lor pot fi de trei categorii:
1. organe de sinteză;
2. organe de coordonare;
3. organe de control;

Potrivit legii, ordinele cu caracter normativ, instructiunile si alte asemenea acte ale conducatorilor ministerelor si ai
celorlalte organe ale administratiilor publice centrale:
 se emit doar pe baza si in executarea legilor, HG si OG.
 In preambulul acestora trebuie indicat temeiul nomativ.

Prin instructiuni, se stabilesc reguli generale in ramura din competenta ministerului pentru structurile subordonate
acestuia;
 Ordinele reprezinta actele prin care ministrii rezolva anumite probleme concrete.

Circularele sunt acte cu caracter explicativ şi de îndrumare cu privire la modul în care trebuie să se desfăşoare unele
activităţi de competenţa ministerului;

Rezoluţiile sunt acte prin care se soluţionează probleme concrete.

 Unitatea de învățare VII
Administraţia publică locală
Evoluţia legislaţiei în domeniu
Spre deosebire de administraţia publică centrală, competentă la nivelul întregii ţări:
 administraţia publică locală este competentă numai în limitele unităţii administrativ-teritoriale în care aceasta
functioneaza
Între cele două categorii, administraţia publică centrală şi administraţia publică locală:
 există legături strânse, determinate de caracterul unitar al statului nostru;
 dar exista şi delimitări datorate faptului că, la baza organizării şi funcţionării administraţiei publice locale se
află:
 Principiul constituţional al autonomiei locale.
Administratia publica locala:
 Art. 120: Principiile de baza;
 Art. 121: Autoritatile comunale si orasenesti;
 Art. 122: Consiliul Judetean
 se refera doar la consiliul judetean ca autoritate deliberativa;
 Art. 123: Prefectul
 Nu face parte din administratia locala;

Principii contemporane de organizare a administraţiei publice locale

1. Principiul legalitatii;
2. Principiul eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale;
3. Principiul consultarii cetatenilor in problemele locale de interes deosebit;
Organizarea administratiei publice locale din Romania, potrivit actualei Constitutii, se bazeaza pe aplicarea principiilor
fundamentale dominante nu doar in Europa, ci peste tot in lume.
In doctrina administrativa, se analizeaza traditional:

1. Principiul descentralizarii, prin raportare la cel al centralizarii;

Centralizarea este caracterizata prin subordonarea si prin dependenta organelor locale fata de organele centrale;
 Asadar, aceasta presupune existenta unor autoritati locale alese autonome, desemnate de comunitatea
teritoriului cu atributii proprii, ce implica autonomia locala (acesta este efectul descentralizarii).
Descentralizarea nu reprezinta opusul centralizarii, ci micsorarea, diminuarea concentrarii puterii.
 Concret, ea reprezinta transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice
centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat.
Problema ce preocupa orice natiune este cea a gradului de descentralizare necesara, ce variaza, in functie de:
 Intinderea teritoriului (cu cat teritoriul e mai larg, cu atat este o tendinta de desconentrare mai mare)
 Numarul populatiei;
 Conditiile economice existente;

Descentralizarea teritoriala presupune existenta unor autoritati alese, la nivelul autoritatilor administrativ teritoriale,
autoritati ce dispun de o competenta materiala generala.

Descentralizarea tehnica sau prin servicii presupune existenta unor persoane morale de drept public alese, adica
autoritatile locale alese si ale unor persoane juridice desemnate sa realizeze servicii publice, la nivel local.
Elementele descentralizarii sunt:
 Personalitatea juridica;
 Rezolvarea propriilor afaceri publice;
 Autonomia locala;
 reprezinta dreptul recunoscut unitatilor administrativ teritoriale de a-si satisface interesele proprii,
dupa cum considera oportun, prin autoritatile alese, cu respectarea legalitatii, dar fara interventia
puterii centrale.
 Autonomia locala este un drept.
Descentralizarea administrativa constituie un sistem ce presupune autonomia locala.
 Descentralizarea administrativa nu poate fi conceputa in statele unitare fara existenta unor forme de control:
 tutela administrativa, ce presupune controlul de legalitate exercitat de prefect asupra actelor
administratiei publice locale.

2. Deconcentrarea, ca formula intermediara;

Deconcentrarea reprezinta redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.

3. Federalismul;

Administratia publica locala:

 Art. 120: Principiile de baza;
 Art. 121: Autoritatile comunale si orasenesti;
 Art. 122: Consiliul Judetean
 se refera doar la consiliul judetean ca autoritate deliberativa;
 Art. 123: Prefectul
 Nu face parte din administratia locala;

Art 3. alin. (3) din Constitutie:

 Se refera la teritoriu, care este organizat sub aspect administrativ in comune, orase, judete;
 Regiunea exista doar ca unitate functionala, in temeiul legii;

Organizarea administrativ-teritoriala a tarii este reglementata si in prezent prin legea 2/1968.

Art. 120 din Constitutie, modificat cu ocazia revizuirii, consacra cele 3 principii de baza:
1. Autonomia locala;
Prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a
solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice.
 Acest drept se exercita de consiliile locale si primare (comuna si orasul), precum si de consiliile judetene alese
prin vot universal, direct, secret si liber exprimat, in conditiile legii.
Prin colectivitate locala se intelege totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritoriala respectiva.
Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege.
„Autorităţile administraţiei publice locale exercită, în condiţiile legii, competenţe:
1. Exclusive:
  competenţele atribuite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale de realizarea cărora acestea sunt
responsabile;
2. Partajate:
 competenţele exercitate de către autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu alte niveluri ale
administraţiei publice (judeţean sau central).
3. Delegate:
 competenţele atribuite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale împreună cu resursele financiare
corespunzătoare, de către autorităţile publice centrale, pentru a le exercita în numele şi în limitele stabilite de
către acestea.

Din prevederile legale in materie, rezulta ca nu exista subordonare intre autoritatile administrative locale si nici in
raport cu autoritatile centrale.
 Constitutia consacra aceasta absenta a subordonarii.
Raporturile dintre administratiile locale si cele de la nivel judetean se bazeaza pe principiile autonomiei, legalitatii,
responsabilitatii, cooperarii, solidaritatii, in rezolvarea problemelor intregului judet.

Potrivit legii, comunele, orasele si judetele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au:
 Patrimoniu propriu;
 Capacitate juridica deplina;

2. Descentralizarea administrativa;
 Acest principiu este dezvoltat in legea 195/2006 ce reglementeaza principiile, regulile si cadrul institutional
care se afla la baza procesului de descentralizare administrativa si financiara.
 A avut o singura modificare, in 2016.
Descentralizarea reprezinta transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice
centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat.

3. Deconcentrarea serviciilor publice;

Potrivit legii, deconcentrarea este definita ca redistribuirea de competente administrative si financiare, de catre
minister si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, catre propriile structuri de specialitate
din teritoriu

Conform art. 120 alin (2): „In unitatile administrativ-teritoriale, in care cetatenii, apartinand unei minoritati nationale
au o pondere semnificativa, se asigura folosirea limbii minoritatii nationale respective, in scris si oral, in relatiile cu
autoritatile administratiei publice locale si cu serviciile publice deconcentrate, in conditiile prevazute de legea organica.”
 Legea organica este legea administratiei publice locale;

Celor 3 principii Constitutionale, legea administratiei publice locale nr. 215/2001 republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare, mai precizeaza:
1. Principiul legalitatii;
 Este consacrat in art. 1 alin. 5 din Constitutie

2. Principiul eligibilitatii administratiei publice locale;

Acest principiu este implicit dedus din prevederile Constitutionale, care trimit la o reglementare organica.
  Potrivit legii, consiliile locale si judetene se aleg pe circumscriptii electorale, prin vot exprimat pe baza
reprezentarii proportionale, in cadrul unui scrutin de lista.
Primarii comunelor si oraselor sunt alesi pe circumscriptii electorale, in baza unui vot exprimat intr-un scrutin
uninominal.

3. Principiul consultarii cetatenilor pe probleme locale de interes deosebit;

 Este aplicat in conditiile legii 3/2000.
Potrivit legii, consiliile locale si consiliile judetene sunt autoritati deliberative;
Primarii si presedintii consiliilor judetene sunt autoritati executive.

Constituirea, competenţa şi funcţionarea consiliului local

Alegerile locale generale se organizeaza in baza legii 115/2015, privitoare la alegerile locale.
Potrivit acestei legi, prefectul are atributia de a stabili prin ordin numarul membrilor fiecarui consiliu local.

Numarul consiliilor variaza intre:

 9 membri (la localitatile cu pana la 1500 de locuitori);
 pana la 31 de membrii (in localitatile cu peste 400.000 de locuitori)
Numarul membrilor ale sectoarelor municipiilor se stabileste in functie de numarul locuitorilor sectoarelor, in conditiile
legii.
In ceea ce priveste conditiile de eligibilitate, Constitutia si legea 115/2015 precizeaza urmatoarele conditii pentru a
deveni consilieri.
1. Sa aiba calitatea de alegator;
2. Sa aiba varsta de cel putin 23 de ani;
3. Sa aiba domiciliul in comuna sau orasul unde candideaza;
4. Sa nu aiba functia de magistrat;
5. Sa nu fie militar activ;
6. Sa nu fie orice alt functionar caruia ii este intersiza asocierea in partide politice;
Potrivit art. 16 alin. (4) din Constitutie, in conditiile aderarii Romaniei la UE:
 cetatenii UE care indeplinesc cerintele legii organice, au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritatile
administratiei publice locale.

Legea 161/2003 stabileste o serie de incompatibilitati pentru functia de consilieri locali sau judeteni, printre care:
 Incompatibilitate cu functia de primar;
 Incompatibilitate cu functia de prefect sau subprefect;
 incompatibilitate cu calitatea de functionar public sau angajat contractual, in aparatul de specialitate al
consiliului local/judetean;
 Incompatibilitati de natura comerciala (multe);
 Incompatibilitate cu calitatea de deputat sau senator;
 Incompatibilitate cu functia de ministru sau secretar de stat;

Constituirea consiliilor locale se realizeaza in termen de 20 de zile de la alegeri, la convocarea prefectului.

Legea reglementeaza de o maniera stricta constituirea consiliilor locale si judetene, in maxim 3 sedinte, organizate la
interval de 3 zile;
 In cazul in care nici la a treia convocare nu este prezenta majoritatea ceruta de lege a consilierilor, datorita
absentei fara motive temeinice a acestora:
  Prefectul declara vacante, prin ordin, locurile consilierilor alesi care au lipsit nemotivat de la cele 3
convocari;
 Daca acestia nu pot fi inlocuiti de supleanți inscrisi pe liste, se organizeaza alegeri de completare (30 zile)
Lucrarile sedintei de constituire sunt conduse de cel mai in varsta dintre consilieri, ajutat de doi dintre cei mai tineri
consilieri.
 Pentru validarea mandatelor, consiliile locale aleg prin vot deschis dintre membrii lor, o comisie de validare,
formata din 3 pana la 5 membri.
Comisia de validare examineaza legalitatea alegerii fiecarui consilier si propune Consiliului Local validarea sau
invalidarea mandatelor, cu votul deschis al majoritatii consilierilor prezenti la sedinta.

Consiliul se declara legal constituit daca majoritatea consilierilor locali validati au depus juramantul.
Consiliul local alege un presedinte de sedinta, care poate sa conduca sedintele maxim 3 luni.

Atributii Consiliul Local:

 atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor
publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local
 aprobarea statutului comunei, oraşului sau municipiului, a regulamentului de organizare şi funcţionare a
consiliului local, a statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, al instituţiilor şi serviciilor publice
de interes local;
 exercitarea, în numele unităţii administrativ-teritoriale, a tuturor drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare
participaţiilor deţinute la regii autonome sau societăţi comerciale, în condiţiile legii;

 atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului

 aprobarea, la propunerea primarului, a bugetului local, a virărilor de credite, a modului de utilizare a rezervei
bugetare şi a contului de încheiere a exerciţiului bugetar;
 aprobarea, la propunerea primarului, a contractării şi/sau garantării împrumuturilor şi contractarea de datorie
publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale, stabilirea şi aprobarea
impozitelor şi taxelor locale;
 aprobarea, la propunerea primarului, a documentaţiilor tehnico-ecnomice pentru lucrările de investiţii de interes
local, în condiţiile legii, aprobarea strategiilor privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a unităţii
administrativ-teritoriale, asigurarea realizării lucrărilor şi luarea măsurilor necesare în procesul de integrare
europeană, în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor;

 atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului
 hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, oraşului
sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii, hotărăşte vânzarea,
concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului, după caz,
precum şi a serviciilor publice, în condiţiile legii;
 avizează sau aprobă documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor;
 atribuie sau schimbă, în condiţiile legii, denumiri de străzi, de pieţe şi de obiective de interes public local;

 atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni

 asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local;
 hotărăşte acordarea unor sporuri şi altor facilităţi, personalului sanitar şi didactic;
 sprijină activitatea cultelor religioase;
 aprobă construirea locuinţelor sociale;

 atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern

 hotărăşte cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în
comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;
  hotărăşte cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate, precum
şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea
promovării unor interese comune etc.

Mandatul consiliului local este de 4 ani. El poate fi prelungit prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa.
Consiliul local se intruneste in sedinte ordinare lunar, la convocarea primarului;
 Se poate intruni si in sedinte extraordinare, la cererea primarului sau cel putin a unei treimi din totalul
consilierilor.
Aici se termina de la 101;
Actele şi răspunderea consiliului local
(vezi si din suportul de curs)
Jos incepe de la pagina 104:
Potrivit legii 393/2004 privind statutul alesilor locali, mandatul consilierului local sau consilierului judetean poate
inceta inainte de termen in urmatoarele situatii:
 Demisie;
 Incompatibilitate;
 Schimbarea domiciliului intr-o alta unitate administrativ-teritoriala, inclusiv ca urmare a reorganizarii acestuia;
 Lipsa nemotivata la mai mult de 3 sedinte ordinare consecutive;
 Imposibilitatea exercitarii mandatului pe o perioada mai mare de 6 luni consecutive, cu exceptia cazurilor
prevazute de lege;
 Condamnarea prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, la o pedeapsa privativa de libertate;
 Punerea sub interdictie judecatoreasca;
 Pierderea drepturilor electorale;
 Aceasta este importanta, nu o intalnim in cazul parlamentarilor: Pierderea calitatii de membru politic al
partidului politic sau al organizatiei minoritatii nationale;
 Decesul;

O situatie speciala inalntim la administratia publica a municipiului Bucuresti, careia legea ii consacra un intreg capitol,
existand tendinte mai vechi de adoptare a unei legi a capitalei;
Potrivit legii:
 hotararile CGMB (consiliul general municipal Bucuresti) cu caracter normativ;
 dispozitiile primarului general;
 sunt obligatorii pentru autoritatile locale organizate in sectoarele municipiului Bucuresti.
Consiliile locale ale sectoarelor municipiilor Bucuresti se constituie, functioneaza si pot fi dizolvate in conditiile
prevazute de dispozitiile legii administratiei publice locale, pentru consiliile locale care se aplica in mod corespunzator.
 Legea enumera o serie de atributii ale acestor consilii (vezi in carte).

Primarul, viceprimarul şi administratorul public

Legislatia actuala in materia a optat pentru alegerea primarului, la fel ca in cazul consiliului local si judetean, direct de
catre comunitatea locala.
 Alegerea acestuia se realizeaza intr-un singur tur de scrutin;

Comunele, orasele si municipiile ( toate= localitati) au:

 1 primar;
 1 viceprimar.
Municipiile resedinta de judet au:
 1 primar;
 2 viceprimari, alesi in conditiile legii.
Municipiul Bucuresti are:
 1 primar general;
 2 viceprimari.

Validarea alegerii primarului se face in termen de 20 de zile de la data desfasurarii alegerilor, in camera de consiliu a
judecatoriei, in a carei raza teritoriala se afla comuna sau orasul, de catre un judecator desemnat de presedintele
judecatoriei.
Potrivit legii privind statutul alesilor locali, pe timpul exercitarii mandatului de primar, viceprimar, presedinte sau
vicepresedinte al consiliului judetean (norme comune pentru autoritatile locale executive):
 se suspenda contractul de munca al acestora, cu exceptia cadrelor didactice, cercetatorilor stiintifici, ziaristi,
oameni de cultura, ș.a.
Potrivit legii administratiilor locale, primarul indeplineste o functie de autoritate publica (exercita prerogative de
putere publica) el avand obligatia de a asigura respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti si de a pune in aplicare
actele normative.

Potrivit legii administratiei locale, distingem urmatoarele categorii de atributii ale primarului:
 atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii:
 ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară;
 organizarea şi desfăşurarea alegerilor, a referendumului şi a recensământului etc.

 atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local:

 primarul prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind starea economică, socială şi de
mediu a unităţii administrativ-teritoriale;
 prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi informări;
 elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-
teritoriale şi le supune aprobării consiliului local;

 atribuţii referitoare la bugetul local:

 exercită funcţia de ordonator principal de credite;
 întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare
consiliului local;
 iniţiază, în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în
numele unităţii administrativ-teritoriale;
 verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal
teritorial, atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar;

 atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor:

 coordonează realizarea serviciilor publice de interes local;
 ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de urgenţă;
 asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local şi acţionează
pentru respectarea prevederilor acestora;
 emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege şi alte acte normative etc.

 alte atribuţii stabilite prin lege.

Atribuţiile de ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară pot fi delegate şi secretarului unităţii administrativ-
teritoriale sau altor funcţionari publici din aparatul de specialitate cu competenţe în domeniu, primarul dispunând în
acest sens, de un veritabil drept de apreciere.

O inovaţie adusă prin Legea nr.286/2006 o constituie posibilitatea primarilor de a angaja consilieri personali.
În exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual.
 Acestea devin executorii după ce:
 sunt aduse la cunoştinţă publică;
 au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.
Mandatul primarului este de 4 ani si se exercita pana la depunerea juramantului de primarul nou ales, putand fi
prelungit prin lege organica in caz de razboi, calamitate naturala, dezastru sau sinistru deosebit de grav.

Mandatul primarului încetează, de drept în condiţiile legii statutului aleşilor locali precum şi în următoarele situaţii:
 dacă acesta se află în imposibilitatea exercitării funcţiei, datorită unei boli grave, certificate, care nu permite
desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic;
 dacă acesta nu îşi exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv.
 demisie;
 incompatibilitate;
 schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;
 condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;
 punerea sub interdicţie judecătorească;
 pierderea prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe
a cărei listă a fost ales;
 pierderea drepturilor electorale;
 deces.
O noutate adusă de Legea administraţiei publice locale nr.215/2001 în varianta iniţială, menţinută şi în prezent a
constituit-o:
 posibilitatea înlăturării primarului pe calea referendumului local, pe principiul simetriei juridice.
 Mandatul primarului încetează, de asemenea, înainte de termen ca urmare a rezultatului unui
referendum local, organizat în condiţiile legii, conform procedurii prevăzute pentru înlăturarea
consiliului local prin referendum local.

Legea reglementeaza succint institutia viceprimarului, calificandu-l pe acesta drept inlocuitorul de drept al primarului
careia ii poate delega atributiile sale.
Potrivit legii, viceprimarul este ales cu votul majoritatii absolute a consilierilor locali in functie.
In ceea ce priveste eliberarea din functie, viceprimarul poate fi eliberat din functie prin:
 hotarare adoptata de Consiliul Local, la propunerea motivata a primarului sau a unei treimi din numărul
consilierilor locali în funcţie.
Pe durata exercitarii mandatului, viceprimarul isi pastreaza calitatea de consilier local, fara a beneficia de
indemnizatia aferenta acestei calitati.

O instituţie nou creată, cu ocazia modificărilor aduse în vara anului 2006, Legii administraţiei publice locale priveşte
funcţia de:
 administrator public, creat după modelul existent în sistemul anglo-saxon, cunoscut sub denumirea de city
manager.
Iniţiativa de a înfiinţa funcţia de administrator public la nivelul administraţiei publice locale româneşti a vizat creşterea
gradului de profesionalism în funcţionarea autorităţilor publice la nivel de judeţ, municipiu, oraş şi comună.
Cel ce propune infiintarea acestei functii este primarul (nivel local) sau presedintele consiliului judetean.(nivel
judetean).

La nivel local, numirea si eliberarea din functie a adminsitratorului public se face de catre primar, pe baza unui concurs
cu proceduri şi atribuţii specifice, aprobate de consiliul local.

La nivel judeţean, numirea şi eliberarea din funcţie a administratorului public se face de preşedintele consiliului
judeţean, pe baza unor criterii, proceduri şi atribuţii specifice, aprobate de consiliul judeţean, numirea în funcţie având
loc pe baza unui concurs.

Atat la nivel local, cat si la nivel judetean, administratorul public isi exercita activitatea pe baza unui contract de
management.

Totodată, prin lege se mai precizează, posibilitatea asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, ce au un statut
insuficient reglementat, în opinia noastră, de:
 a decide desemnarea unui administrator public pentru gestionarea serviciilor de interes general care fac
obiectul asocierii.

Din analiza cadrului legal extrem de sintetic, aflat la baza creării acestei funcţii apreciem că:
 nu este vorba de un funcţionar public, supus rigorilor Statutului funcţionarilor publici;
 ci de un angajat contractual, supus dispoziţiilor Codului muncii.

Secretarul unităţii administrativ-teritoriale

Potrivit Legii administraţiei publice locale, nr.215/2001 republicată:
 “Fiecare unitate administrativ-teritorială şi subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor are un secretar
salarizat din bugetul local.
 Secretarul comunei, oraşului, municipiului, judeţului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor
este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative.”
Potrivit Legii administraţiei publice locale nr.215/2001:
 Secretarul nu poate fi membru al unui partid politic, sub sancţiunea destituirii din funcţie.
Recrutarea, numirea, suspendarea, modificarea, încetarea raporturilor de serviciu şi regimul disciplinar ale
secretarului unităţii administrativ-teritoriale se fac:
 în conformitate cu prevederile legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici.

Printre atribuţiile principale ale secretarului enumerăm:

 avizarea, pentru legalitate, a dispoziţiilor primarului şi ale preşedintelui consiliului judeţean, a hotărârilor
consiliului local, respectiv, ale consiliului judeţean;
 participarea la şedinţele consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;
 asigurarea gestionării procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar, respectiv
consiliul judeţean şi preşedintele acestuia, precum şi între aceştia şi prefect;
 asigurarea transparenţei şi comunicării către autorităţile publice, instituţiile publice şi persoanele interesate a
actelor autorităţilor locale;
 pregătirea lucrărilor supuse dezbaterii consiliului local, respectiv a consiliului judeţean şi comisiilor de
specialitate ale acestuia etc.
 Secretarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local, de primar, de
consiliul judeţean sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz.

Consiliul judeţean şi preşedintele consiliului judeţean

Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean, pentru coordonarea
activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
Consiliul judeţean este compus din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile
legii.”
Numărul membrilor fiecărui consiliu judeţean se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor
judeţului, raportat de Institutul Naţional de Statistică, la data de 1 ianuarie. Varieaza între
 31 de consilieri pentru o populaţie de până la 350.000 de locuitori;
 37 de consilieri pentru o populaţie de peste 650.000 de locuitori.
Constituirea consiliilor judeţene şi validarea mandatelor consilierilor judeţeni este reglementată de o manieră
asemănătoare celei privind consiliile locale;
 convocarea în şedinţa de constituire revenind însă preşedintelui consiliului judeţean, la 3 zile de la depunerea
jurământului de către acesta.

Consiliul judeţean îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii:

1. atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, ale instituţiilor şi
serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean:
 cea mai importantă fiind alegerea celor 2 vicepreşedinţi dintre consilierii judeţeni;

2. atribuţii privind dezvoltarea economico-socială a judeţului, precum:

 aprobarea bugetului propriu al judeţului, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean;

3. atribuţii privind gestionarea patrimoniului judeţului, precum

 atribuţia privind darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a judeţului;

4. atribuţii privind gestionarea serviciilor publice din subordine precum

 asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean;

5. atribuţii privind cooperarea interinstituţională precum

 atribuţia de a hotărî, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române ori străine, inclusiv
cu parteneri din societatea civilă, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau
proiecte de interes public judeţean;
6. alte atribuţii prevăzute prin lege.

Legat de funcţionarea consiliului judeţean, vom reţine că, mandatul acestuia este de 4 ani, putând fi prelungit, prin lege
organică, în caz de război sau de catastrofă şi se exercită de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit
a consiliului nou-ales.
Consiliul judeţean se întruneşte în şedinţă ordinară în fiecare lună, la convocarea preşedintelui consiliului judeţean.
Consiliul judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar.

În exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul judeţean, acesta:

 adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi;
 în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă
majoritate.
Hotărârile se semnează de preşedinte sau în lipsa acestuia de vicepreşedintele consiliului judeţean care a condus
şedinţa şi se contrasemnează de secretarul judeţului.

Consiliul judeţean se dizolvă de drept în aceleaşi condiţii ca şi consiliul local sau prin referendum judeţean.
În ce priveşte conducerea consiliului judeţean, o schimbare radicală a intervenit cu ocazia alegerilor locale generale de
la 1 iunie 2008, schimbare ce a constat în alegerea directă a preşedintelui consiliului judeţean, consacrat astfel expres,
ca autoritatea executivă, la nivelul judeţului.
Consiliul judeţean alege dintre membrii săi 2 vicepreşedinţi, cu votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în
funcţie.

Eliberarea din funcţie a vicepreşedinţilor consiliului judeţean se face cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie,
la propunerea a cel puţin unei treimi din numărul acestora.
 Eliberarea din funcţie a vicepreşedinţilor consiliului judeţean nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului
consiliului judeţean.
În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele consiliului judeţean emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual,
care devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau după ce au fost comunicate persoanelor
interesate, după caz.

Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi
juridice române şi străine precum şi în justiţie.

Prefectul şi subprefectul
Prefectul este un reprezentant al Guvernului în teritoriu, motiv pentru care este şi calificat ca administraţie de stat în
teritoriu, răspunzând principiului deconcentrării administrative.

Potrivit art.123 din Constituţia republicată :

 “Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
(2). Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor
şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
(3). Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.
(4). Între prefecţi pe de-o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de
altă parte, nu există raporturi de subordonare.
(5). Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau
al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept. ”

Potrivit primelor dispoziţii ale Legii nr.340/2004 cu modificările şi completările ulterioare:

 Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.
 Guvernul numeşte câte un prefect, în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, la propunerea ministrului
administraţiei şi internelor.
 Prefectul este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local.
 Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot
delega prefectului unele din atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice
deconcentrate din subordine.

Vezi si art. 3 din Legea contenciosului administrativ.

Actiunea impotriva actelor administrative normative este imprescriptibila.