UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea Științe Economice

Departamentul „Contabilitate”

Lucrul Individual Nr 29 la disciplina

Monedă şi credit

Tema:Creditul:esența, funcții ,particularității.

Elaborat:Țurcan Nadejda

Grupa: CON201

Coordonator:
Bumbac Daniela,
Lector univ.

Chişinău 2020
 Cuprins :
Introducere ………. 3

Capitolul I.Esența Creditului…………. 4-7

1.1 Conţinutul, trăsăturile creditului.
1.2 Clasificarea pe grupe a creditului.

Capitolul II .Funcțile creditului……………… 8 -10

2.1Funcțile creditului. Activitatea de creditare a băncilor comerciale.

Concluzie.......... 11
Bibliografie.......12

2
 Introducere.
Scopul lucrării:Scopul aceste lucrări este de-a analiza aprofundat în ce constă și
pe ce principii se bazează activitatea de creditare si depozitare a bancilor
comerciale inclusiv din Republica Moldova.Astfel v-om implementa în practică
cunoștințele obținute în timpul prelegerilor și v-oi opta explicarea cît mai
succinta a acestor acțiuni afectuate de către bancile comeriale.

Metoda de cercetare:metoda utilizată în acest lucru individual este metoda

deducției ce constă din înțelegerea unui fenomen aplicînd noțiunea generală a
creditului si esența dar si date concrete ce redău facilitațile de care au parte
bancile comerciale.

Cuvinte cheie:bancă comercială,credit,depozit,surse de formare a mijloacelor

bancare,politică de creditare,risc –remunerare,bancă,depozit,termen.

3
 Capitolul I.Esența Creditului.
1.1 Conţinutul, trăsăturile creditului.
Creditul sau relaţia de credit reprezintă o categorie importantă a relaţiilor economice de piaţă.
Operaţiunile economice din care decurge această relaţie sunt: vânzarea de mărfuri sau prestarea
de servicii a căror plată urmează să se facă la o dată ulterioară, numită scadenţă şi acordarea de
împrumuturi în bani unor persoane fizice sau juridice pe o perioadă determinată.

Conceptul de credit se poate confunda în practica monetar – financiară cu banii şi cu finanţele.

Putem spune că banii şi finanţele au însă funcţii care le asigură relativa independenţă şi de aici
orice identitate între cele trei noţiuni: bani – finanţe – credit duce la concluzii incompatibile cu
adevărul ştiinţific şi cu practica monetar financiară.

Creditul se poate transforma fie în bani, fie în finanţe, numai în cadrul rotaţiei de ansamblu a
mijloacelor materiale şi monetare. Trebuie reţinut faptul că, în timp ce finanţele presupun
capitaluri deja formate, care se acumulează, creditul reprezintă un efect al proceselor economice,
în urma cărora apar capitaluri temporar disponibile.

În literatura de specialitate, română şi străină, definiţia creditului şi accepţiunile care i se dau

sunt destul de diferite.

Un prim mod de a defini creditul şi poate cel mai simplu, este acela prin care creditul este o
formă specială de mişcare a valorilor, vânzare de mărfuri cu plata amânată sau cu transferarea
temporară de monedă cu titlu de împrumut.

„Creditul , în esenţă, reprezintă schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori
monetare viitoare”.

Pe măsură ce societatea se dezvoltă, acest concept încorporează tot mai multe trăsături şi
atribute; aşa se şi explică faptul că el este considerat când capital, când bani, când finanţe. Alţi
gânditori afirmă că el (creditul) reprezintă circulaţia capitalului de împrumut. Aceste
neconcordanţe îşi au originea şi în faptul că nu există un mod unitar de gândire în ceea ce
priveşte geneza creditului şi nici a surselor de formare. După unii, apariţia de capitaluri temporar
libere s-ar datora modului cum circulă, se uzează şi se recuperează fondurile (capitalurile) fixe;
alţii întrevăd unele nesincronizări între producţie şi circulaţie, între aprovizionare şi producţie,
chiar plata salariilor la intervale diferite colaborată cu depunerile în conturile bancare ale
disponibilităţilor pe care le deţin diferiţi agenţi economici, populaţia formează una din sursele
creditului bancar.

În concepţia prestigiului monetarist român, profesor Victor Slăvescu, creditul şi operaţia de

credit constituie acest fapt economic atunci când este vorba de cedarea unei sume de bani
efectuată la un moment dat din partea unui subiect economic în folosinţa altui subiect economic,
cu obligaţia pentru acesta din urmă de a restitui mai târziu la un termen fixat suma primită plus o
sumă de bani care se cheamă interes sau dobândă.

Creditul sau relaţiile de credit presupun anumite relaţii băneşti de repartiţie, prin intermediul
cărora se mobilizează disponibilităţi băneşti, temporare, urmând să fie folosite pentru acoperirea
unor nevoi temporare.

Deci în definirea creditului apar trei accepţiuni:

4
1) existenţa unor disponibilităţi la unii agenţi economici şi acceptarea de a fi cedate
(împrumutate) altor agenţi economici (debitori);

2) pierderea temporară a unor drepturi ale celui care împrumută şi instituirea altor drepturi pentru
cel împrumutat;

3) obligativitatea împrumutului de a restitui împrumutul la un termen numit scadenţă, însoţit în

mod obligatoriu de dobândă.

Trăsăturile caracteristice creditului, ca relaţie economică, sunt următoarele:

1) creditul aduce în planul relaţiilor economice două subiecte distincte: creditorul – cel care dă
cu împrumut sau vinde pe credit şi are de primit o valoare la scadenţă şi debitorul – cel care
primeşte împrumutul sau marfa şi trebuie să restituie suma primită sau să plătească, la scadenţă,
valoarea bunului primit.

2) rambursabilitatea lui la o dată reciproc convenită, denumită scadenţă. Promisiunea de

rambursare, element esenţial al raportului de credit presupune riscuri şi necesită angajarea unor
garanţii.

3) termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditului are o mare varietate; la termene

foarte scurte (24 ore – se practică între bănci pe pieţele monetare) şi încheindu-se cu termene de
la 30 la 50 ani şi chiar 100 ani (în soluţii recente pentru împrumuturile privind construirea de
locuinţe). Pentru creditele pe termen scurt, creditele acordate întreprinderilor sau pentru creditele
de consum este caracteristică rambursarea integrală la scadenţă, iar pentru creditele de consum
este caracteristică rambursarea integrală la scadenţă, iar pentru creditele pe termen mijlociu şi
lung, rambursarea eşalonată, adică pe parcurs, la termene stabilite, lunare, trimestriale, odată cu
părţile cuvenite pentru dobânzi se rambursează şi o parte din împrumut (principal).

4) creditul purtător de dobândă, concretizată în suma de bani plătită de debitor, pentru creditul
primit. Sub aspectul stabilităţii, dobânda poate fi fixă, atunci când nivelul ei nu se modifică
pentru toată perioada de creditare şi variabilă (sensibilă), care se modifică anual sau chiar la
intervale mai scurte (de câteva luni) ca măsură de protecţie a creditorului sau debitorului
împotriva pierderilor ce ar putea rezulta din caracterul rigid al nivelului dobânzii pentru o
perioadă de timp îndelungată. Dobânda este în mod firesc comună cu conceptul de capital şi cu
elementele timp şi risc. În sens restrâns, dobânda este suma ce revine proprietarului la
rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosirii capitalului şi totodată remunerarea riscului
pe care îl implică împrumutul respectiv.

5) creditul are o garanţie reală (materială) atunci când un bun existent poate fi vândut în cazul
nerambursării creditului sau garanţie personală, în cazul în care este suficient angajamentul
personal al debitorului.

6) tranzacţia – acordarea creditului; creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii unice:
acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit. Consimţirea
tranzacţiei, respectiv acordarea creditului, este un act de mare importanţă, în vederea căruia
creditorul trebuie să-şi asigure buna informare şi documentare pentru evitarea riscului. În acest
sens băncile îşi creează un cadru propriu de informare şi documentare sau apelează la agenţii
specializaţi care studiază capacitatea de plată şi respectiv potenţialul economic al firmelor.

7) consemnarea şi transferabilitatea sunt de asemenea caracteristici ale creditului. Acordurile de

credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri, instrumente de credit, a căror
formă de prezentare implică aspecte multiple şi diferenţiate, esenţial în aceste instrumente este
5
obligaţia fermă a debitorului privind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditorului de
a i se plăti suma angajată. Transferabilitatea instrumentelor de credit şi deci transferul
acordurilor de credit de la un beneficiar la altul (de la un creditor la altul) este în primul rând o
expresie a lichidităţii portofoliului de creanţe, posibilitatea fiecărui creditor de a transforma
creanţe în bani, potrivit unei necesităţi sau unei noi opţiuni. În practica bancară transferabilitatea
are un loc important, deoarece permite asigurarea utilizării fluxurilor fireşti de constituire şi de
utilizare a capitalurilor temporar disponibile mobilizate de ele, urmând ca într-o etapă următoare
să recurgă la concursul altor fluxuri de capital existente sau create de banca de emisiune şi alte
bănci, prin operaţii de recreditare.

1.2Clasificarea pe grupe a creditului.

Creditul a cunoscut şi cunoaşte numeroase forme, apărute pentru a răspunde cât mai bine
necesităţilor resimţite de agenţii economici în diferite împrejurări, deci creditul s-a dezvoltat şi s-
a diversificat continuu, în prezent manifestându-se printr-o mare varietate de forme.

Creditul poate fi grupat pe baza mai multor criterii: după forma de proprietate a debitorului, după
durata acordării, după modalitatea de garantare, după destinaţia sa, după domicilierea
creditorului, după participanţii la relaţiile de credit, etc.

1. a) După forma de proprietate a debitorului (destinatarului creditorului), creditul poate fi:

privat şi public. Creditul privat se acordă persoanelor particulare, întreprinderilor private
– persoanelor fizice şi/sau juridice pe bază de efecte de comerţ, iar creditul public se
acordă statului şi societăţilor de drept public, pe bază de bonuri de tezaur.
2. b) În funcţie de durata pentru care se acordă creditul, acesta poate fi:

 pe termen scurt: până la un an – se foloseşte pentru activitatea economică curentă;

 pe termen mijlociu (de la 1 an până la 5 ani);
 pe termen lung – peste 5 ani – se utilizează îndeosebi pentru investiţii.

Existe şi credite fără termen, cum sunt operaţiunile de credit în cont curent, practicate atunci
când raporturile dintre creditor şi debitor se caracterizează prin continuitate şi mare frecvenţă.

1. c) Din punct de vedere a modalităţii de garantare a creditului, acesta poate fi personal (se
acordă pe bază de încredere personală) şi real (se contractează pe baza unei garanţii).
Garanţiile sunt, la rândul lor, de mai multe feluri, definind prin ele şi felul de credit. În
acest sens există:

 credit pe amanet – când garanţia constă dintr-un bun mobiliar;

 credit lombard – în care garanţia constă în hârtii de valoare, respectiv din efecte private
sau publice;
 credit ipotecar (credit pe ipotecă) – când creditul este garantat de bunuri imobiliare
(pământ, construcţii, clădiri).

Din enumerarea acestor categorii de credit se observă că existenţa multora dintre ele vizează
diminuarea sau chiar înlăturarea riscului de nerambursare a împrumutului.

1. d) După scopul urmărit de debitor, deci după destinaţia sa creditul poate fi:

 de consum, acordat gospodăriilor, menajelor, pentru susţinerea nevoilor de consum;

6
  de producţie, solicitat pentru susţinerea, modernizarea şi potenţarea activităţii de
producţie, a vieţii de producţie, a vieţii economice în general.

Creditul de consum presupune transferuri de venituri dintr-o perioadă în alta, venituri viitoare
sunt aduse în prezent pentru sporirea consumului personal.

Scopul creditului de producţie este de a pune direct în mişcare activitatea unei unităţi economice.
În cazul creditului de producţie, împrumutul înseamnă transmiterea de capital, suma fiind
utilizată pentru sporirea capitalului propriu al întreprinderii.

1. e) În funcţie de posibilitatea prevăzută de creditor de a avea sau nu dreptul de a solicita

debitorului său rambursarea anticipată a creditului pe care i l-a acordat, creditul poate fi
denunţabil (caz în care îşi rezervă dreptul de a cere rambursare de expirare a termenului
de scadenţă, cu un aviz prealabil) şi nedenunţabil (când, cel puţin pentru creditor, nu s-a
prevăzut o asemenea posibilitate). Acordând un credit denunţabil împrumutatorul se
asigură pentru situaţia în care ar apare semne vizibile ca debitorului încep să-i meargă rău
afacerile, putând în acest caz solicita rambursarea imediată a sumei împrumutate, înaintea
falimentului celui împrumutat.
2. f) O altă clasificare a creditelor se poate face după felul cum creditul este domiciliat în
ţară sau în străinătate, putem vorbi de credit intern, respectiv credit extern. Când
creditorul este un guvern, ca personificare juridică a unui stat avem de a face cu un credit
guvernamental.

În literatura de specialitate s-au conturat următoarele sfere de cuprindere ale creditului care
exprimă provenienţa, modul de garantare şi de rambursare, destinaţia împrumutului şi agenţii
economici care intervin (de obicei băncile finanţatoare şi solicitanţii de credite, adică agenţii în
funcţiune): creditul comercial, creditul bancar, creditul obligatoriu, creditul ipotecar, creditul de
consum.

* Creditul comercial este forma cea mai reprezentativă a creditului în economia de piaţă.

Această formă de credit constă în acordarea lui reciprocă de către agenţii economici activi cu
prilejul vânzării mărfurilor cu plata ulterioară, fără intervenţia unei verigi intermediare.

* Creditul bancar reprezintă cea mai extinsă formă de credit. El poate fi acordat atât de bănci
cât şi de instituţii financiare şi de credit şi acoperă orice scop al debitorului în condiţii stabile cu
banca. Deci, putem spune că există o varietate de credite bancare care se deosebesc între ele după
obiectul creditului, după garanţia oferită, după sezonalitate.

* Creditul obligatoriu. În cadrul acestui credit intervin relaţiile între unităţile economice şi
instituţii, în calitate de debitori care emit obligaţiuni şi deţinătorii de obligaţiuni, în calitate de
creditori, care îşi avansează capitalul în scopul obţinerii unor venituri sigure sub formă de
dobânzi.

* Creditul ipotecar intervine ca o relaţie între creditori – diferite bănci – şi debitori – posesorii

de proprietăţi imobiliare – în vederea acordării unui astfel de credit rolul de garanţie materială îl
constituie proprietatea de care dispune agentul economic împrumutat.

* Creditul de consum este o formă a creditului pe termen scurt şi mijlociu de care pot beneficia
persoane individuale fiind destinat pentru acoperirea costurilor, bunurilor şi serviciilor de care
beneficiază prin reţeaua de comercializare şi servicii, sau pentru recreditarea creanţelor
contractate în acest scop.

7
 Capitolul II .Funcțile creditului. Activitatea de creditare a
băncilor comerciale.

Creditul reprezintă o relație economică dintre o persoana fizică sau juridică,care acordă
împrumut sau vinde mărfuri și servicii pe datorie cu încredere în rambusarea acesteia sau
achitarea cumpărăturilor la scandență (creditor),si o alta persoană fizică sau juridică care
primeste împrumutul sau cumpăra pe datorie cu condiîia restituirii și plății unei
dobînzi(debitor),manifestă o tranzacție realizata in baza unui contract.

În abordarea atribuțiilor creditului se evedențiază 2 funcții a creditului:

Funcția de repartiție pe parcursul activităților eonomice ,are loc formarea latenta a
disponibilităților de bunuri in principal bănești temporar libere la unii cetățeni,agenți economici
sau instituții publice.Aceste mijloace prin diferite mecanisme se transmit in folosirea temporara
a altor cetățeni sau agenti economici.Unul din mecanismele de mobilizare a mijloacelor bănești
este cel bancar.Băncile atrag în conturile curente si de depozit ale clienților sai ,in anumite
condiții împunatoare de sume de bani.Astfel prin intermediul bancilorsi a creditului bancar are
lor redistribuirea valorii.

Funcția creație monetară se manifestă prin creearea de noi mijloace de plată in economie,prin
aceasta înfluențînd cantitatea de lichidități aflate in circulație.Aceasta funcție este valabilă nu
doar pentru creditele bancare,ci și pentru toate formele creditului.
În prezent ponderea cea mai mere a relațiilor de credit revine creditului bancar.Din aceste
considerente vom analiza mai desfașurat relațiile de credit ale băncilor.Esența creditului bancar
este analogi celui de credit la general –un împrumut de bani acordat de bancă cu încrederea de
rambunsare acestia la scandență unei persoane fizice sau juridice cu condiția restituirii și plății
unei dobînzi ,manifestata ca o tranzacție realizată în baza unui contract.

Acordarea de credit estge subordonată intereselor ale băncilor și anume plasarea cît mai
profitabilă ale banilor deținuți in numele proprietarilor băncilor.
În acest sens instituțiile bancare verifică exigența garanțiilor ,scandențelor,solvabilitatea
clienților,bonitatea acestora si gradul de lichiditate.Trebuie sa dea dovadă de prudență bancară
în ceea ce priveste acordarea creditului ,avînd ca suport credibilitatea clientului –ca element
moral determinant,fara de care creditul nu ar exista.
Orice operațiune de credit presupune luarea in calcul al riscului de rambunsare.

Riscul de rambunsare consta în întîrzierea plății sau în încapacitatea de plată din cauza
conjuncturii economice,situații precare din sectorul din care face parte debitorul,funcționarea
necorespunzătoare a împrumutului .Pentru a preveni astfel de cazuri sau pentru evitarea riscului
rezultat din insolvabilitatea clientului,împrumătorul adică banca stabilește unele garanții reale
și personale în raport cu creditul acordat.

Banca poate căuta să-și diminueze, poate mai multe posibilități, creșterea rezultatelor
acordării creditorilor, valorificarea temeinică a tuturor situațiilor și variante posibile,
acordând credite doar acelor clienți care oferă garanții solide și care desfașoară o activitate
intensă și profitabilă.

8
Garantiile reale cu descriere retinerea, gajul, ipoteca și privilegiul.
Dreptul de retinere, asigură creditorului posibilitatea de a obține un bun corporal, proprietatea a
debitorului atîta timp cît creditul nu a fost achitat integral.Pentru ca un bun să faca obiectul unui
drept de retinere, trebuie indeplinite urmätoarele conditi: bunul corporal detinut de creditor in
urma gajārii să aiba legătură cu creanta, care trebuie să fie certa şi exigibila

Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun in garantia acestuia.
Gajarea poate avea loc fară deposedare, creditorul primind un titlu de recunoaştere a gajului care
face obiectul contractării creditului respective
Ipoteca este actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra unui mobil, fara
deposedare Privilegiul este dreptul de a fi plätit atunci când se dispune de o garantie asupra unei
pläti sau asupra totalitătii patrimoniului debitorului Trebuie subliniat faptul că, in caz de
necesitate, transferul garantiilor în bani presupune pentru creditor, eforturi şi cheltuieli
suplimentare şi implicã imobilizări indelungate de fonduri.

Garantia personală este angajamentul luat de o tertä persoană de a plăti în cazul in care debitorul
se afla in incapacitate de plata. În functie de imprumutati potentiali ai băncilor figurează
persoane fizice şi persoane juridice.

Creditele acordate persoanelor fizice de către banci au, in principal, două destinati finantarea
construirii sau achizitionării unei locuinte şi cumpărarea unor bunuri de folosintă indelungată. La
acestea se mai adauga unele forme de credit pentru completarea studiilor pentru elevi sau
studenti, de asigurări, precum şi, mai nou, credite de trezorerie, care se pot efectua prin
intermediul cărtilor de credit şi care sunt acordate de banci clientilor persoane fizice care se
bucură de o bună reputatie.

Creditele acordate persoanelor juridice au diverse destinatii: credite pentru achitări (intr-o
tranzactie concretă, un deficit provizoriu, pentru pläti in avans, plata facturilor furnizorilor;
procurarea valorilor mobiliare, plăti fiscale, pentru salarii etc); pentru finantarea cheltuielilor de
productie (formarea rezervelor de materii prime şi materiale, finantarea cheltuielilor curente,
finantarea investitiilor, inclusiv leasing: procurarea cambiilor etc.). credite de consum (pentru
finantarea cheltuielilor de consum în afara procesului de productie); credite cu caracter general
(fară scopuri concrete etc.). În functie de tehnica acordării, creditele bancare sunt: intr-o sumă
unică, overdraft; linie de credit simpla (ne reinnoibila); linie de credit reinnoibilä (eng.
revolving) (pe măsura utilizării creditului işi poate reinnoi valoarea până la limita valorii la care
a fost deschis); linia de credit la vedere (creditarea în limitele sumei convenite pentru perioada
stabilită, în aşa mod, limita poate fi reinnoită încontinuu şi automat, farã incheierea unui contract
suplimentar, cu conditia că au fost rambursate tranşele angajate anterior); linie de credit,
contocorentă (creditarea in cadrul sumei imite stabilite şi termenul stabilit al acordului, când
tranşele se acordă şi se rambursează incontinuu şi automat, reflectându-se într-un cont unic
numit contocorent)

Pentru ca o politica bancara de creditare sa se dovedeasca a fi utila trebuie sa

indeplineasca conditii de formulare corecta si continut complect. In elaborarea ei trebuie sa
se acorde atentiei atingerii urmatoarelor obiective:

1. Orientarea si selectia unor credite sigure si cu o probalbilitate maximala de rambursare.

2. Asigurarea unor plasamente fructuoase

3. Incurajarea extinderii creditelor care corespund nevoilor pietii pe care opereaza banca.

9
4.îmbunătăţirea stării economico-financiare a împrumutaţilor, ţinând cont de
securitatea depozitelor clienţilor şi atingerea obiectivelor generale ale activităţii de
creditare;
5.menţinerea echilibrului între cantitatea şi calitatea creditelor;
6.eficienţa evaluării creditului şi controlului ulterior al portofoliului de credite;
7.atingerea unui nivel sporit al capacităţilor de creditare şi al structurilor, care ar
permite adaptarea la creşterea nivelului de concurenţă;

8.managementul eficient al timpului care ar permite micşorarea perioadei de

examinare a creditului, asigurând calitatea evaluării;
9.menţinerea raportului risc-remunerare.

Strategiile de creditare vizeaza 3 domenii distincte:

1. Strategia in domeniul structurii cred bancare- stabileste ponderea diferitor categorii de creidite
in total, directiile si limitele minime de diversificare a portofoliului precum si gradul de
participare la creidtele consortiale(sindicalizate).Fiind cel mai important activ bancar creditele au
o importanta deosebita pentru asigurarea lichiditatii bancare odata cu asigurarea rentabilitatii
bancare.Desi obiectivul principal al politicii de creditare reprezinta minimizarea riscului de
creditare nici gestionareaaltor nu trebie neglijata.

2. Definirea pietelor - pentru banca este un element de politica pe termen lung. Politica de
creditare trebuie sa defineasca fara echivoc piata primara si secundara pe care se vor desfasura
activitatile de creditare precum si prioritatile teritoriale.

3. Standardele de creditare trebuie sa reflecte precizari referitoare la garantii si termene, definirea

tipurilor de credite predupune stsbilirea unor liste pentru: credite preferate de banca, credite de
evitat datorita riscului ridicat, si pentru creditele iterzise( de regula in baza unor prevedeti
juridice).De asemenea trebuie specificate tiputile de garantii pe care banca e dispusa sa le
accepte, in virtutea expertizei proprii , a expertizei partenirilor traditionale sau a evolutie
conditiilor de pe piata si acelot legale.In politica de creditare trebuie stabilite si limitele
responsabilitatilor tuturor celor inplicati.Este vorba de limitele responsabilitatii ofiterilor de
credite si ale comitetelor de credit.Aceste limite depind de stagiul ofiterului, de garantii,
sexonalitate si de marimea capitalului bancii.

10
 Concluzii.

Creditul este o activitate de bază înrt-o bancă. Această activitate poate genera
profituri pentru bancă, dacă este practicată corect, dar care poate duce şi la
pierderi. Astfel, creditul este unul din elementele de bază a pieţei monetare.

Trebuie reţinut faptul că, în timp ce finanţele presupun capitaluri deja formate, care
se acumulează, creditul reprezintă un efect al proceselor economice, în urma cărora
apar capitaluri temporar disponibile

Activitatea de creditare permite:

 Încurajarea extinderii creditelor care corespund nevoilor pieții pe care
operează banca,
 Menținerea echilibrului între cantitate si calitatea creditelor,
 Atingerea la nivel sporit al capacității de creditare și al structurilor,care ar
permite adaptarea la creșterea nivelului ded concurență

11
 Bibliografie

1. https://www.academia.edu/21599950/Moneda_si_credit de Mihai Gârlea

2. 2.https://administrare.info/economie/4991-con%C5%A3inutul,-tr%C4%83s
%C4%83turile-%C5%9Fi-clasificarea-creditului
3. https://www.rasfoiesc.com/business/economie/ROLUL-SI-FUNCTIILE-
CREDITULUI-48.php

12