Sunteți pe pagina 1din 73

Capitolul 4 Functii numerice

4.1 Proprietăţi de bază ale funcţiilor numerice

4.1.1 Monotonia
1
4.1.1. Să se arate că funcţia f : ( 0; ∞ ) → ( 0; ∞ ) , f ( x ) = x + este strict
x
descrescătoare pe ( 0;1) şi strict crescătoare pe (1;∞ ) .
4.1.2. Fie f : ( −∞; 5] →  şi g : [ −5; ∞ ) →  două funcţii date prin:
2 x + 2, x ∈ ( −∞; 0] 0, x ∈ [ −5; − 3)
 
f ( x ) = − x − 1, x ∈ ( 0; 2 ) şi g ( x ) = − x − 1, x ∈ [ −3; 2]
 
 − x, x ∈ [ 2; 5] 1, x ∈ ( 2; ∞ )
f ( x)
Să se construiască graficul funcţiilor h1 ( x ) = f ( x ) + g ( x ) şi h2 ( x ) = .
g ( x)
(Adrian Ghioca, 17782, G.M. 6/1979)
( m − 2 ) x + 2, x<0
4.1.3. Fie funcţia f :  → , f ( x ) = 
( −m + 4 ) x + 3, x ≥ 0
a) Să se determine numărul întreg m pentru care f este crescătoare pe  ;
b) Pentru m astfel determinat, să se reprezinte grafic funcţia f .
(Olimpiadă locală, Prahova, 1985)
( m − 2 ) x + 3, x<4
4.1.4. Se dă funcţia f m :  → , f m ( x ) = 
− (12 + 4m ) x + 5m − 11, x ≥ 4
a) Să se determine m ∈  astfel încît funcţia f m să fie descrescătoare;
b) Găsiţi coordonatele punctelor de intersecţie dintre graficele funcţiilor
g :  → , g ( x ) = 3x − 15 şi f 7 . (Dragoş Sion, E:8879*, G.M. 6/1986)
 x + 13, x ∈ ( 4; ∞ )

4.1.5. Se consideră funcţia f :  → , f ( x ) = ax + 1, x ∈ [1; 4] . Să se

2 x + 1, x ∈ ( −∞;1)
determine mulţimea valorilor lui a ∈  astfel încît funcţia f să fie strict
crescătoare pe  . (Mihai Coconea, lucrare scrisă, 1977)
ax, x < 1
4.1.6. Se consideră funcţia f :  → , f ( x ) =  , a şi b fiind numere
bx, x ≥ 1
reale. Să se studieze monotonia funcţiei f , după valorile lui a şi b .
4.1.7. Să se arate că funcţia f :  → , f ( x ) = ax 3 + 3abx 2 + 3a ( b 2 + c 2 ) x + d , unde
a, b, c, d ∈ , a ≠ 0 este monotonă.
(Augustin Coţa, 17994, G.M. 11/1979)
4.1.8. Se consideră funcţiile f , g : [ a; b] → [ a; b] cu proprietatea
g ( x ) < f ( x ) , ( ∀ ) x ∈ [ a; b] . Ştiind că funcţia f este strict crescătoare, iar funcţia
g este strict descrescătoare, să se arate că ( f  g )( x ) > ( g  f )( x ) , ( ∀ ) x ∈ [ a; b ] .
(Al. Platz, 9149, G.M.B. 9/1968)
4.1.9. Fie a ∈  şi f :  →  o funcţie crescătoare pe  , cu proprietatea că
( f  f )( x ) = a, ( ∀ ) x ∈  . Să se arate că:
a) f ( a ) = a ;
b) f ( x ) > x, ( ∀ ) x < a şi f ( x ) < x, ( ∀ ) x > a ;
c) Funcţia f este mărginită;
d) Pentru orice α , β ∈  cu α < a < β , există o funcţie f cu proprietăţile din
enunţ, astfel încît restricţia f :  \ [α ; β ] → (α ; β ) \ {a} să fie bijectivă.
(Florin Vulpescu-Jalea, 20591, G.M. 11/1985)
4.1.10. Dacă f :  →  este o funcţie strict monotonă, să se determine funcţia
g :  →  astfel încît ( f  g )( x + 1985 ) ≥ f ( x ) ≥ f ( g ( x ) + 1985) , ( ∀ ) x ∈  .
(D.M. Bătineţu-Giurgiu, 20623*, G.M. 12/1985)
4.1.11. Fie f :  →  o funcţie crescătoare astfel încît ( f  f )( x ) = x3 , ( ∀ ) x ∈  .
a) Să se arate că f ( x3 ) = f 3 ( x ) , ( ∀ ) x ∈  ;
b) Să se calculeze f ( −1) , f ( 0 ) şi f (1) .
(D.M. Bătineţu-Giurgiu, Olimpiadă locală, Bucureşti, 1994)
4.1.12. Fie f :  → ( 0; ∞ ) o funcţie cu proprietatea f ( n + 1) ⋅ f ( n − 1) ≥ f 2 ( n ) ,
( ∀ ) n ∈  . Să se demonstreze că pentru orice k ∈ dat, funcţia
g : [ 0; k ] ∩  → 
definită prin g ( x ) = f ( k − x ) ⋅ f ( k + x ) este crescătoare.
(Alin Pop, 20648*, G.M. 1/1986)
4.1.13. Funcţiile f , g :  →  satisfac următoarele relaţii:
f 3 ( x ) − xf 2 ( x ) + f ( x ) = 3 ( x − 1) − f ( 2 x − 3) , ( ∀ ) x ∈  , respectiv:
g 3 ( x ) − xg 2 ( x ) + g ( x ) = 4 x − 3 − g ( 3x − 3) , ( ∀ ) x ∈  .
a) Arătaţi că f ( 3) = 3 ;
b) Există a ∈  astfel încît g ( a ) = a ? În caz afirmativ, determinaţi valoarea lui
a. (Petre Simion, E:8477, G.M. 1/1985)

4.1.2 Simetrii

4.1.14. Fie f : M → , M ⊂  , o funcţie bijectivă astfel încît:


f ( x ) + f −1 ( x ) = x, ( ∀ ) x ∈ M . Să se arate că:
a) mulţimea M este simetrică;
b) funcţia f este impară. (Ion Nedelcu)
4.1.15. Fie numerele a, b, c ∈ , a ≠ 0 şi funcţia f :  →  , definită prin
f ( x ) = sgn ( ax 2 + bx + c ) . Atunci f este pară dacă şi numai dacă ecuaţia
ax 2 + bx + c = 0 are rădăcini complexe sau rădăcini reale, egale în modul şi de
semne contrare. (Gh. Sireţchi, 17930, G.M. 9/1979)
4.1.16. Fie f m :  →  o familie de funcţii care satisfac relaţia:
f m ( m − x ) + f m ( m + x ) = m 2 − 1 , oricare ar fi x ∈  .
a) Să se arate că graficul oricărei funcţii din familia considerată admite un
centru de simetrie M , ale cărui coordonate se cer;
b) Să se afle locul geometric al acestor centre de simetrie, cînd m parcurge
mulţimea numerelor reale.
(Ştefan Alexe, Olimpiadă locală, 1978)
4.1.17. Să se determine funcţiile pare f : →  aşa încît
f ( x) + f ( y)
f ( x + y) = , ( ∀ ) x, y ∈  . (Olimpiadă, Mongolia, 1985)
1+ f ( x) f ( y)
1936, x ∈ 

4.1.18. Fie funcţia f :  → , f ( x ) = 1977, x ∈  \  Să se demonstreze că
41, x∈ \ 

orice număr întreg este o perioadă a funcţiei date.
(D.M. Bătineţu, 16888, G.M. 10/1977)

4.1.3 Periodicitatea

4.1.19. Să se arate că funcţia lui Dirichlet:


1, daca x ∈ 
f :  → , f ( x ) =  este periodică. Indicaţi toate
0, daca x ∈  \ 
perioadele funcţiei f .
1
4.1.20. Fie f :  →  \ {1} o funcţie astfel încît f ( x + 1) = , (∀) x ∈  .
1− f ( x)
a) Să se arate că f este periodică;
b) Să se construiască o astfel de funcţie.
(Florin Pîrvănescu, 19382*, G.M. 9-10/1982)
4.1.21. Fie funcţia f :  →  \ {−1, 0,1} şi a ∈  o constantă. Să se arate că dacă
1+ f ( x)
f satisface relaţia f ( x + a ) = , ( ∀ ) x ∈  , atunci este periodică.
1− f ( x)
4.1.22. Fie ϕ1 , ϕ2 :  →  \ {0,1} două funcţii cu proprietatea că există a > 0 astfel
ϕ2 ( x ) ϕ ( x) −1
încît ϕ1 ( x + a ) = şi ϕ 2 ( x + a ) = 2 , ( ∀ ) x ∈  . Să se arate că funcţiile
ϕ1 ( x ) ϕ1 ( x ) − 1
ϕ1 şi ϕ2 sunt periodice. (Florin Pîrvănescu, C:65, G.M. 11/1980)
4.1.23. Se dă a ∈  ∗ şi f :  → [ 0;1] astfel încît
f 2 ( x ) + f 2 ( x + 2a ) + f 2 ( x + 3a ) + f 2 ( x + 5a ) = 1, ( ∀ ) x ∈ 
Să se demonstreze că f este periodică.
(Mircea Mureşan, 20234, G.M. 10/1984)
4.1.24. Fie f :  →  o funcţie care verifică relaţia
1
f ( x + a ) = + f ( x ) − f 2 ( x ) ( ∀ ) x ∈  , unde a > 0 este un număr dat.
2
a) Să se demonstreze că funcţia este periodică;
b) Pentru a = 1 , să se construiască o astfel de funcţie, care să nu fieconstantă.
(O.I.M, 1968; 9126, G.M.B. 9/1968)
4.1.25. Se consideră funcţia f :  → [ 5;10] cu proprietatea
f ( x + 2 ) = 5 + 10 f ( x ) − f 2 ( x ) , ( ∀ ) x ∈ 
Să se arate că funcţia f este periodică.
(Alfred Eckstein, 24237, G.M. 1/2000, enunţ adaptat)
4.1.26. Fie f :  →  o funcţie monotonă. Să se arate că dacă f este şi
periodică, atunci este constantă. (Olimpiadă naţională)
4.1.27. Să se arate că oricare ar fi numărul real a > 0 există o infinitate de funcţii
f :  →  surjective, periodice de perioadă a şi neconstante.
(Ion Pîrşe, 19386, G.M. 9-10/1982)
4.1.28. Să se construiască o funcţie periodică şi surjectivă f :  →  , care nu
este constantă pe nici un interval din  şi are perioada principală 1.
(Martin Bottesch, 18852*, G.M. 8/1981)
4.1.29. Să se dea exemplu de n ≥ 2 funcţii f1 , f 2 ,… , f n :  →  , periodice de
perioadă principală T > 0 , pentru care suma lor f1 + f 2 + … + f n are perioada
T
principală . (Liviu Pîrşan, 20908*, G.M. 10/1986)
n
4.2 Funcţia de gradul întîi. Ecuaţii şi inecuaţii liniare

4.2.1 Ecuaţii de gradul întîi. Ecuaţii reductibile la gradul întîi.

4.2.1. Să se rezolve şi să se discute următoarele ecuaţii de gradul întîi, în funcţie


de parametrul real m :
a) 3 x − 9 = mx − m 2
b) ( m 2 − 3m + 2 ) x = m − 1
c) m 2 ( mx − 1) = 4 ( 2 x − 1)
d) ( m 2 − 1) x + m − 1 = 0
e) 4m 2 x + 6 = 4m + 9 x
f) mx − m + m 2 = 0
g) m 2 x − 2 + 2m − x = 0
h) ( m 2 − 4 ) x + m 2 − 2m = 0
4.2.2. Se dă ecuaţia m 2 ( x − 1) = 2m ( 2 x − 1) − 4 x, m ∈  .
a) Să se rezolve şi să se discute ecuaţia după valorile lui m ;
b) În ce caz ecuaţia are soluţii întregi ? Să se determine aceste soluţii.
(Petre Năchilă, Olimpiadă locală, Prahova, 1985)
4.2.3. Să se rezolve şi să se discute ecuaţiile următoare, în funcţie de parametrii
reali care apar:
a−x b−x
a) − = 1, a, b ∈  ∗
b a
b) ( a + 1) x + b − 1 = 0
a −1
c) x = a+b
a+2
d) m ( mx + 2 ) − a 2 x = 2a
x x a
e) + =
a a −b a +b
f) a ( x − b ) = b ( a − x ) − a ( a + b ) x, a, b ∈ 
4.2.4. Să se rezolve următoarele ecuaţii reductibile la ecuaţii de gradul întîi:
x 1− x
a) =
11 − x x
x+5 x−5 25
b) − = 2
x − 5 x + 5 x − 25
1 1 2
c) + =
x − 2 x − 3 x −1
1 1 1
d) + =
x + 2 x + 3 ( x + 2 )( x + 3)
3,5 x − 7
e) =0
x − x 6 − 64
7

3
1−
1− x
f) 2 = 1
1 2x
x−
1
1−
x
2
1+
1− 2x x =0
g) +
1 + 2x 1 − 2
x
x −1 x − 2 x − 3 x−n
h) + + +… + + n = 0, n ∈  ∗
2 3 4 n +1
(Adriana Popescu, E:7547, G.M. 2-3/1982)
4.2.5. Să se rezolve următoarele ecuaţii reductibile la ecuaţii de gradul întîi.
Discuţie după parametri reali implicaţi, acolo unde este cazul.
2

a)
(1 + x ) = 1− x
1 + ax

m +1 3 + 2x
b) =
2 x + 1 4 x2 − 1
mx − 2
c) =4
x−2
(Lucia Ţene, Olimpiadă naţională, 1967; 8512, G.M.B. 10/1967)
1 + ax 3 + a 2 x 2
d) = ,a>0
1 − ax 1 − a 2 x 2
3 6 2+m
e) x+ = x
1− m m − 1 1 − m2

4.2.6. Aceeaşi problemă pentru:


1 1 2
a) + =
x−a x−b x
a b a+b
b) + = , a, b ∈  ∗
x−a x−b x−a −b
(Liviu Pîrşan, E:3269, G.M.B. 7/1969)
a b a −b
c) − = , a, b ∈  ∗
x − a x −b x + a −b
1 1 1 1
d) + + =
a+ x b− x x a+b+ x
(C. Ionescu-Ţiu, E:3378, G.M.B. 12/1969)
x−a 3ax x−a ax
e) − 2 2 = − 2 2
a−b a −b a+b a −b
1 m
f) =
x n−x
x−3
g) =b
ax − 1
4.2.7. Să se rezolve în  ecuaţia:
( b − c )( x + a ) + ( c − a )( x + b ) + ( a − b )( x + c ) = 0 , unde a, b, c ∈ ∗ .
x−a x−b x−c
(Olimpiadă naţională, 1966)
4.2.8. Se dau numerele reale strict pozitive a1 , a2 ,… , an , n ≥ 2 şi m > max ai . Să se
i =1, n

rezolve ecuaţia:
x − a1 x − a2 x − an nx
+ +… + =
m − a1 m − a2 m − an m
(Dan Voiculescu, 7234, G.M.B. 11/1965)
4.2.9. Să se afle numărul real x care trebuie adunat la numărătorul şi la numitorul
m m2
fracţiilor a = , respectiv b = , pentru a obţine fracţii egale, unde
m+2 3
m ∈  \ {−2} . Discuţie. (Emil Morţun, 4874, G.M.F.B, 1961)
4.2.10. Rezolvaţi următoarele ecuaţii, reductibile la gradul întîi:
2
a) ( x − 5 )( x − 7 ) + ( x − 5 ) = 0
b) ( 3x − 1)( 5 x − 4 ) = 25 x 2 − 16
c) x 2 ( x + 1) = 4 ( x + 1)
2 2
d) ( 3 x + 2 ) = ( x + 1)
e) x 2 − 1 + 2a ( x − 1) = ( a + 1) x − a − 1
2
f) ( 2 x + 3) = 12 x 2 − 27
4.2.11. Fie a, b ∈  . Să se rezolve ecuaţia:
3 3 3
( x + 2a − 3b ) + ( 2 x − 3a + b ) = ( 3 x − a − 2b )
(5231, G.M.F.B. 4/1962)
2 2
4.2.12. Dacă a, b, c, d ∈ , a ≠ c , să se arate că ecuaţia ( ax + b ) = ( cx + d ) are
2 2

rădăcini raţionale. (Liviu Pîrşan, E:6254, G.M. 6/1978)


4.2.13. Să se determine parametrul real a astfel încît ecuaţia:
a − 1 2a + 1 3a − 1
+ 2 − 2 = 0 să fie echivalentă cu o ecuaţie de gradul întîi
x −1 x −1 x + 4x + 3
şi să se rezolve în acest caz. Aceeaşi cerinţă pentru ecuaţia:
a − 2 a −5 a −3
+ − =0
x +1 x − 4 x + 2
4.2.14. Să se rezolve ecuaţia:
1 x1 + 1 ( x1 + 1)( x2 + 1) ( x + 1)( x2 + 1)… ( xn −1 + 1) = 0
1+ + + +… + 1
x1 x1 x2 x1 x2 x3 x1 x2 … xn
cu necunoscutele x1 , x2 ,… , xn , n ≥ 2 .
(Corneliu Popescu, propusă pentru O.I.M. 1968, 9291, G.M.B. 12/1968)

4.2.2 Funcţia de gradul întîi

4.2.2.1. Proprietăţi. Reprezentare grafică

4.2.15. Să se reprezinte grafic funcţiile:


a) f :  → , f ( x ) = min {3x − 1; x + 3}
b) f :  → , f ( x ) = sgn ( x − 1) + x sgn ( x − 2 ) , unde
−1, x < 0

sgn :  → , sgn ( x ) = 0, x = 0 este funcţia semn.
1, x > 0

 − x, x ∈ ( −∞; −1)

c) f :  → , f ( x ) = 1, x ∈ [ −1;1]

− x + 2, x ∈ (1; ∞ )
4.2.16. Fie funcţiile f , g :  →  astfel încît:
f ( x) = ( x − y) g ( x) + f ( y) , ( ∀ ) x, y ∈ 
Să se arate că funcţia g este constantă, iar f este o funcţie de gradul întîi.
(Florin Cîrjan, 19089*, G.M. 2-3/1982)
4.2.17. Fie funcţia f :  →  dată prin „ f ( x ) este distanţa de la x la cel mai
îndepărtat întreg din intervalul [ 0; 2] ”. Exprimaţi legea funcţiei f în mod analitic,
reprezentaţi grafic funcţia f şi determinaţi imaginea funcţiei.
ax + 2, x ≤ −2
4.2.18. Fie funcţia f :  →  definită prin f ( x ) = 
( 3 − a ) x − 1, x > −2
a) Să se expliciteze legea funcţiei g :  → , g ( x ) = f (1 − x ) ;
b) Pentru ce valori ale parametrului real a este funcţia g strict descrescătoare?
4.2.19. Să se determine funcţia f :  →  , astfel încît pentru orice x ∈  să aibă
loc egalitatea:
− ( x + 3) , x ≤ 1
2 f ( x) + f (−x) =  . Să se reprezinte grafic funcţia astfel
 x + 3, x >1
obţinută.
4.2.20. Fie funcţia f :  + →  , unde:
 x − n, x ∈ [ 2n; 2n + 1)
f ( x) =  , oricare ar fi n ∈  .
n + 1, x ∈ [ 2n + 1; 2n + 2 )
a) Să se reprezinte grafic funcţia f ;
b) Să se rezolve ecuaţia f ( x ) = a, a ∈  .
(P. Crăcană, 17322, G.M. 8/1978)

4.2.2.2 Semnul funcţiei de gradul întîi. Inecuaţii liniare

4.2.21. Să se rezolve inecuaţiile:

x − 2 x +1 3x
a) x − > e) < −1
3 2 x −1
b) ( x − 1)(1 − 3x ) < 0 f)
3x − 2
>1
c) ( 4 x − 1)( x − 2 )( x + 1)( 2 − 3x ) > 0 5 − 3x
x
d) <3
x−2
x−2
4.2.22. Se consideră ecuaţia = 2, m ∈  . Să se determine valorile lui m
3x − m
pentru care ecuaţia:
4
a) nu are soluţie; b) are o soluţie x > 2 ; c) x > ; d) x > −1 ;
3
e) poate fi x = m soluţie a ecuaţiei ?
x + 2m
4.2.23. Pentru ce valori reale ale parametrului m , ecuaţia +1 = 0
mx − 3
admite cel puţin o rădăcină pozitivă subunitară ?
(M. Haivas, Olimpiadă regională, 1958)
4.2.24. Determinaţi valorile numărului natural n , ştiind că A ∩ B = {2} , unde:
 2x −1 
A = x ∈ 
 3− x 
{ }
≥ n  şi B = x ∈  ( 2 x − 1)( 3 − x ) ≥ 0 .

(Gh. Moraru, E:8478*, G.M. 1/1985)


1 1
4.2.25. Se dă inecuaţia ≥ , n ∈ ∗
2 x − 8n + 1 + 1 2
a) Să se rezolve inecuaţia;
b) Să se arate că pentru orice n ∈ ∗ mulţimea soluţiilor naturale ale inecuaţiei
conţine un singur element.
(Dan Zaharia, 21606*, G.M. 11-12/1988)

Să se rezolve şi să se discute următoarele inecuaţii în funcţie de parametrii reali


care apar:
x
4.2.26. a) <a
x −1
a−x
b) −2 < <3
a+x
x 2a x2 + a2
c) − > 2
x − a x + a x − a2
4.2.27. a) ax + b > 3 − 2 x
x−a
b) <2
x−b
ax + b ax − b
c) > , a, b > 0, a ≠ b
a−b a+b
2x − m
d) > 1− x (Lucia Ţene, 9087, G.M.B. 8/1968)
m−2
4.2.28. a)
( m − 3) x > 1 − x − x − 1 , m ∈  \ 0
{}
2m 2 m
b)
( m + 1) x > 2 − x + 1 + x , m ∈  \ −1;1
{ }
m2 − 1 m −1 m + 1
x−m
4.2.29. ≥1 (Laurenţiu Panaitopol, Olimpiadă, 1972)
1 − mx
3ax + 3 x − a + 1
4.2.30. ≤0
ax − 4 x + a
(Maria Elena Panaitopol, 14400, G.M.B. 8/1974)

4.2.31. Să se rezolve următoarele sisteme de inecuaţii:


x 1 1
 3 + 2 > x − 3
a) 
 x + 1 > x −1
 x 2x
 3x
 x − 1 > 4
b) 
 x <2
 x + 1
 x 2 −1
 <0
 x− 2
c) 
 x 3 −1 > 0
 2 x − 3
x+3 1 x −5
 x + 1 − x − 1 ≥ x − 1
d) 
 4 x − 2 < −1
 x − 5
4.2.32. Să se determine mulţimile:
{ }
a) A = ( x, y ) ∈  2 ( x − 1)( x − y ) ≤ 0 şi ( 2 y − 3)( 2 y − x ) ≤ 0 . Să se reprezinte grafic
mulţimea A într-un sistem cartezian xOy ;
b) B = {( x, y ) ∈  2
( x − 1)( x − y ) ≤ 0 şi ( 2 y − 3)( 2 y − x ) ≤ 0} .
(C. Ionescu-Ţiu, 18160, G.M. 3/1980)
4.2.33. a) Să se determine funcţia f :  → , f ( x ) = max ( x 2 + ax + b, x 2 + bx + a ) ,
unde a, b ∈ , a ≠ b , ştiind că graficul funcţiei trece prin punctele A ( −1, 4 ) şi
B ( 2,9 ) . (Marcel Chiriţă, G.M. 5/1981)
b) Să se determine funcţia f :  → , f ( x ) = max ( x 2 + ax + b, x 2 − bx − a ) , unde
a, b ∈ , a + b ≠ 0 , ştiind că graficul funcţiei trece prin punctele A ( −2,3) şi B (1,5 ) .
(Iulian Vântu, 20676, G.M. 2/1986)
4.3. Funcţia de gradul al doilea. Ecuaţii de gradul al doilea

4.3.1 Ecuaţii de gradul al doilea

4.3.1.1 Formula generală de rezolvare. Ecuaţii reductibile la gradul al doilea

4.3.1. Să se rezolve în  ecuaţiile:


2
a) x3 − 8 = ( x − 2 ) ( 2 x + 1)
b) ( )
3 + 1 x 2 + 2 3x + 3 − 1 = 0
c) x 2 − 2 ( a − b ) x − 4ab = 0, a, b ∈ 
d) ( m − 3) x 2 − 2mx + 12 = 0, m ∈ 
e) x ( 2 x + 5) − m ( x + 3) = 3, m ∈ 
f) x 2 − 2 ( a − 2 ) x + a 2 − 4a + 3 = 0, a ∈ 

( )
g) x3 − 7 + 2 5 x + 5 + 1 = 0 (24261, G.M. 2/2000)
4.3.2. Aceeaşi problemă pentru:
1 1 7
a) + =
x − 1 x − 2 12
1 1 1
b) 2 + 2 − =0
x − x x − 3x + 2 x − 2
3x + 5 6 x + 5 3x + 2
c) 2 − − =0
x −1 x − x2 x2 − x
4x −1 4x +1 9
d) − =
x −1 x +1 4
x − 6 x − 12 5
e) − =
x − 12 x − 6 6
2x +1 4x
f) + =5
x 2x + 1
1980 9
g) + =2 (C. Mituţoiu, E:10176, G.M. 3/1991)
x − 9 x − 1980
a b
h) + = 2, a, b ≠ 0 (Adrian Florea, E:8452, G.M. 12/1984)
x−b x−a
4.3.3. Să se rezolve în  ecuaţiile:
3 3

a)
(3 − x) + ( 4 + x) =7
2 2
(3 − x ) + ( 4 + x )
x + 6 2 x + 7 3x + 5
b) ⋅ ⋅ =1 (E:1824, G.M.F.B. 4/1962)
x + 4 2 x + 9 3x + 8
x + 1 2 x + 5 3x + 4
c) ⋅ ⋅ =1 (Liviu Pîrşan, E:6186, G.M. 4/1978)
x + 2 2 x + 1 3x + 7
x 30
d) = (Aurel Doboşan, 16034, G.M. 9/1976)
x 43
1+
x
2+
x
3+
4
2
x + 4x 2 x 2 + 16 x + 21 2x + 3
e) 3 2
− 4 2
= 3
x − 2x − x + 2 x − 5x + 4 x + x2 − 4x − 4
(I. Simionescu, 8274, G.M.B. 6/1967)
4.3.4. Să se rezolve în  ecuaţiile:
1 1 1
a) + + = 0, a ∈ 
x − a x − 2a x
a − x ax − 1 a −1
b) + = 2⋅ , a∈
a + x ax + 1 a +1
2 2

c)
(1 + x ) +
(1 − x )
= a, a ∈ 
1 + x3 1 − x3
4.3.5. Fie a ∈  \ {−8,1} . Să se rezolve şi să se discute după parametrul real m
ecuaţia:
2
1 6m (1 − a ) + 2 (1 − a ) − 1 2m
− = m 2 + 3m + 2
x+m m− x m − x2
(Ecaterina Bivolaru, 20315*, G.M. 1/1985)
4.3.6. Să se rezolve în  ecuaţiile:
a) (1 + sin α ) x 2 − (1 + sin 2 α ) x + sin α (1 − sin α ) = 0, α ∈ 
α
b) x 2 − 2 x sin 2 − cos α = 0, α ∈ 
2
4.3.7. Să se rezolve în  ecuaţiile:
a) x ( x + 1)( x + 2 )( x + 3) = 24
b) ( x − 6 )( x − 2 )( x + 1)( x + 5) = 1404
(Paul Ţigănilă, 16883, G.M. 10/1977)
c) ( x + 3 x + 2 )( x − 9 x + 20 ) = 72
2 2

4 4
d) ( x + 2 ) + ( x + 6 ) = 194
2 2 2 2
e) ( x + 2 )( x + 4 )( x + 6 )( x + 8 ) = ( x + 2 ) + ( x + 4 ) + ( x + 6 ) + ( x + 8 ) + 5
(V. Groza, 16772, G.M. 8/1977)
4.3.8. Să se rezolve ecuaţia ( x + a )( x − b )( x − c )( x − a − b − c ) = d , unde
a , b, c , d ∈  .
(Liviu Pîrşan, 5759, G.M.F.B. 4/1963)
4.3.9. Să se rezolve în  ecuaţiile:
x 2 48  x 4
a) + 2 = 10  − 
3 x 3 x
 x 2 ( n + 4 )2   x n+4
b) n  2 +  = 8n ( n + 4 )  − , n∈

n x 2
 n x 
 
(Lucian Buliga, E:7430, G.M. 11/1981)
1 1
c) x 2 + 2 = x +
x x
1
d) x 2 − 4 x + 3 + 2 = 1. (Ion Ionel, 18421, G.M. 9/1980)
2 x − 8x + 7
2 3
 x2 − x   x2 − x + 1 
e)   = 
 2   3 
(Damian Marinescu, 22245, G.M. 1/1991)
4.3.10. Dacă m ∈  , să se arate că toate rădăcinile ecuaţiei:
3 3 3 3
( 2 x + 1) + ( 3x + m ) = ( 4 x + 1) + ( x + m ) sunt raţionale.
(Liviu Pîrşan, E:8234*, G.M. 2/1984)
4 4

4.3.11. Arătaţi că ecuaţia


(x 2
+ x + 1) + ( x 2 − x + 1)
=
41
are două rădăcini duble
8 8
( x + 1) + ( x − 1) 128
raţionale. (Liviu Pîrşan, 20701*, G.M. 3/1986)
2 2
 x   x 
4.3.12. Să se rezolve şi să se discute ecuaţia   +  = m ( m − 1) , m ∈  .
 x + 1   x −1 
2
 x 
4.3.13. Să se rezolve în  ecuaţia x +   = 3 . (C:869, G.M. 3/1989)
2

 x −1 
1 1 1 1
4.3.14. Să se arate că ecuaţia 2
+ 2
= 2
+ 2
, unde
( x + p ) ( x + h) ( a + p ) ( a + h)
a, p, h ∈ , p ≠ h , are cel puţin două rădăcini întregi.
(Liviu Pîrşan, 19049*, G.M. 1/1982)
{
4.3.15. Considerăm mulţimile A = x ∈  − x 4 + 2 x3 + 2 x + 1 = 0 şi }
{ }
B = x ∈  − x 4 + x3 + 2 x 2 + 3 x + 1 = 0 . Să se arate că A = B .
(Marius Crăciun, 21995, G.M. 1/1990)
4.3.16. Să se rezolve în  ecuaţiile: 2

2
a) ( x + y ) = ( x + a )( y − a ) , a ∈ 
(Costache Ciotloş, 18654*, G.M. 3/1981)
b) x + y + 2 = 4 xy
4 4
(Florin Cîrjan, 19813, G.M. 8/1983)
c) x + y = 8 xy − 6
8 8
(Vasile Zidaru, 19449, G.M. 11/1982)
d) x32 + y 32 = 32 xy − 30, x, y ∈  . (Liviu Pîrşan, O.G.6, G.M. 8/1985)
x2 y2
e) + = x + y − 1978,5
3956 3958
(N. Ivăşchescu, E:6518*, G.M. 4/1979)
4.3.17. Să se determine valorile reale ale lui m pentru care ecuaţia:
15m 2 ( x + 1) 22m − 8 17 mx − 4 x − 8
− + =0
x2 + x + 1 x −1 x3 − 1
este de gradul întîi, unde x ∈  \ {1} . Să se rezolve ecuaţia în acest caz.
(Olimpiadă locală, Sibiu, 1978)
x −1 x + 2 x + m
4.3.18. Fie ecuaţia ⋅ ⋅ = 1 . Pentru ce m, n ∈  ecuaţia are soluţie
x+3 x−4 x+n
unică număr întreg ? Rezolvaţi ecuaţia în aceste cazuri.
(Liviu Pîrşan, O.G.16, G.M. 1/1986)
 1  x +α
4.3.19. Se consideră α ∈  \ {1, 2} şi funcţia f :  \   → , f ( x ) =
α − 2  (α − 2 ) x − 1
a) Este funcţia f bijectivă ?
b) Găsiţi punctele fixe ale funcţiei f (punctele x ∈  \ {1, 2} astfel încît
f ( x ) = x ). (Georgeta Grigorie, 20619, G.M. 12/1985)
m n
4.3.20. Să se rezolve ecuaţia ∑∑ (1 + ix )(1 + jx ) = 0
i =1 j =1

(Ionel Atanasiu, 18970, G.M. 11/1981)

4.3.1.2 Ecuaţii cu soluţii reale

4.3.21. Se consideră ecuaţiile de forma x 2 + bx + c = 0 , cu b, c ∈ {1, 2,3, 4,5, 6} . Cîte


dintre aceste ecuaţii au rădăcinile reale ?
(8000, G.M.B. 2/1967)
4.3.22. Să se determine ecuaţiile de gradul al doilea cu coeficienţi reali care au
proprietatea că mulţimea coeficienţilor este egală cu mulţimea soluţiilor.
(Adrian P. Ghioca, 20065*, G.M. 4-5/1984)
4.3.23. Cîte ecuaţii cu rădăcini reale de forma x 2 + 2 px + q = 0 se pot forma, ştiind
că p ∈ {−1, 0,1, 2} şi q ∈ {−2, − 1, 0,3} ? Cîte dintre acestea au rădăcinile întregi ?
(E. Georgescu-Buzău, 9002, G.M.B. 7/1968, enunţ adăugit)
{
4.3.24. Se dau numerele a, b, c ∈  şi mulţimile A = x ∈  x 2 + bx + c = 0 , }
{ }
B = x ∈  x 2 + cx + a = 0 şi { }
C = x ∈  x 2 + ax + b = 0 . Să se arate că dacă
A ∪ B ∪ C = ∅ , atunci a = b = c . (Titu Andreescu, 1984)
4.3.25. a) Se consideră trinomul P = ax + bx + c , unde a, b, c ∈  ∗ şi a ≠ −c . Să se
2

c 1 1 1
arate că dacă > 0 şi + = , atunci P nu are rădăcini reale.
a a c b
(Dan Seclăman, 17285*, G.M. 7/1978)
1 1 k
b) Generalizare: dacă + = (restul condiţiilor fiind ca la punctul a), să se
a c b
determine valorile reale ale lui k pentru care ecuaţia P ( x ) = 0 nu are rădăcini
reale. (Walter Janous, 17694, G.M. 4/1979)
4.3.26. Să se demonstreze că oricare ar fi parametrii reali şi nenuli a şi b ,
 
a b 2  ab 
ecuaţia min  ,  x − a + b x + 1 + = 0 nu admite rădăcini reale
 min { a , b } 
2
4 4
 (  )
diferite. (17566, G.M. 1/1979)
4.3.27. Dacă a, b, c sunt lungimile laturilor unui triunghi oarecare, să se arate că
ecuaţia b 2 x 2 + ( b 2 + c 2 − a 2 ) x + c 2 = 0 nu are rădăcini reale.
(Olimpiadă judeţeană, 1981)
4.3.28. Dacă laturile a, b, c ale unui triunghi verifică inegalitatea a ≥ b ≥ c , atunci
ecuaţia x 2 − ( a + b + c ) x + b 2 + c 2 = 0 are rădăcinile reale şi distincte.
(D.M. Bătineţu, 18856, G.M. 8/1981)
4.3.29. Să se arate că oricare ar fi a, b, c ∈ , a ≠ b , ecuaţia
( a − b ) x2 + 2 (b − c ) x + c − a = 0 are rădăcini reale. Ce se întîmplă atunci
cînd a = b ?
4.3.30. Dacă rădăcinile ecuaţiei x 2 + px + q = 0 sunt reale, să se arate că şi
2
 1  1
ecuaţia x +  a +  px + q  a −  = 0 are rădăcini reale, unde a, p, q ∈ , a ≠ 0 .
2

 a  a
(Fizică, sesiune specială, 1981)
4.3.31. Să se demonstreze că oricare ar fi a, b ∈ [ 4; ∞ ) , cel puţin una din ecuaţiile
x 2 + ax + b = 0 şi x 2 + bx + a = 0 are rădăcinile reale.
(Titu Andreescu, Olimpiadă locală, Timiş, 1984)
4.3.32. Să se arate că dacă p1 , p2 , q1 , q2 ∈  şi trinoamele t1 ( x ) = x 2 + p1 x + q12 şi
t2 ( x ) = x 2 + p2 x + q22 au rădăcini de aceeaşi natură, atunci trinomul
2
t ( x ) = x 2 + ( p1 p2 + 4q1q2 ) x + ( p1q2 + p2 q1 ) are rădăcini reale.
(Titu Andreescu, 17740, G.M. 5/1979)
4.3.33. a) Fie numerele p1 , p2 , q1 , q2 ∈  astfel încît p1 p2 = 2 ( q1 + q2 ) . Arătaţi că
dintre ecuaţiile x 2 + p1 x + q1 = 0 şi x 2 + p2 x + q2 = 0 , cel puţin una are rădăcinile
reale.
(Olimpiadă judeţeană, Bucureşti, 1982)
2 2 2
4.3.34. Fie numerele reale a, b, c . Cînd are ecuaţia ( x − a ) + ( x − b ) + ( x − c ) = 0
rădăcini reale ?
Deduceţi inegalităţile ( a + b + c ) ≤ 3 ( a 2 + b 2 + c 2 ) şi a 2 + b 2 + c 2 ≥ ab + bc + ca .
2

Generalizare, pentru cazul a n ≥ 2 numere reale a1 , a2 ,… an .


a−x b−x c−x
4.3.35. Se dă ecuaţia + + + 3 = 0 , unde a, b, c sunt trei
b+c+ x c+a+ x a+b+ x
numere reale, distincte două cîte două. Să se arate că:
a) Dacă a + b + c = 0 , atunci ecuaţia este nedeterminată;
b) Dacă a + b + c ≠ 0 , atunci ecuaţia are rădăcini reale şi distincte.
(G.G. Niculescu, 18537, G.M. 12/1980)
4.3.36. Fie a, b, c, α , β , γ şase numere reale, ultimele trei fiind legate prin relaţia
α 2 + β 2 + γ 2 = 1 . Să se arate că ecuaţia:
( ab + bc + ca ) x 2 − 2 ( a + b + c ) x − 2 (αβ + βγ + γα − 1) = 0
are rădăcinile reale. (I. Linteş, 7110, G.M.B. 8/1965)
2a 2b
4.3.37. Fie ecuaţia + =1
x−a x −b
a) Să se arate că ecuaţia admite rădăcini reale pentru orice a, b ∈  ;
b) Pentru a = 1 şi b = 0 , să se rezolve ecuaţia.
4.3.38. Fie a ∈  . Să se arate că ecuaţia 6 x3 − ( a + 6 ) x 2 + ( a − a 2 ) x + a 2 = 0 are

{ }
rădăcini reale. Să se determine mulţimea A = a ∈  xi ∈ , i = 1,3 , unde xi , i = 1,3
sunt rădăcinile ecuaţiei.
(I. Vărzaru, 16884, G.M. 10/1977)
4.3.39. Să se demonstreze că ecuaţia 5 x + 50 y 2 − 26 xy + 8 x − 46 y + 15 = 0 nu are
2

soluţii în numere reale. (E:8547, G.M. 4/1985)


4.3.40. Fie funcţia f :  →  astfel încît ( f  f )( x ) = ax 2 + bx + c, ( ∀ ) x ∈  , unde
a, b, c ∈ , a ≠ 0 . Arătaţi că:
2
a) Dacă (1 − b ) < 4ac , atunci funcţia f nu admite puncte fixe;
2
b) Dacă (1 − b ) = 4ac , atunci f admite un singur punct fix.
(Mihaela Banyai, 20454, G.M. 6/1985)

4.3.1.3 Rădăcini comune. Ecuaţii echivalente.

4.3.41. Să se determine m ∈  astfel încît ecuaţiile 2 x 2 − ( 3m + 2 ) x + 12 = 0 şi


4 x 2 − ( 9m − 2 ) x + 36 = 0 să admită o rădăcină comună.
4.3.42. Dacă ecuaţiile x 2 − mx + n = 0 şi x 2 − ( m + n ) x + mn = 0 au o rădăcină
comună, atunci m = n + 1 , iar rădăcina comună este n .
(Ştefan Ţifui, 20730, G.M. 4/1986)
4.3.43. Să se determine a, b ∈  ştiind că ecuaţiile x 2 + 2ax + a 2 − 16 = 0 şi

2 x 2 + 2bx + b 2 − 5 = 0 admit o rădăcină naturală comună.


(O. Purcaru, Olimpiadă locală, Prahova, 1986)
4.3.44. Să se arate că dacă ecuaţiile:
x 2 + ax + b = 0 si x 2 + cx + d = 0 ( a, b, c, d ∈  )
admit o rădăcină iraţională comună, atunci a = c si b = d .
4.3.45. Să se demonstreze că dacă ecuaţiile:
x 2 + mx + n = 0 şi x 2 + px + q = 0 au o rădăcină comună, atunci între
2
coeficienţii lor există relaţia ( n − q ) − ( m − p )( np − mq ) = 0 .
(Olimpiadă, Polonia, 1950)
4.3.46. Fie a, b, c trei numere reale nenule, distincte două cîte două şi d ∈ 
arbitrar. Să se arate că ecuaţiile ax 2 + ( b + d ) x + c = 0 (1) , bx 2 + ( c + d ) x + a = 0 ( 2 )
şi cx 2 + ( a + d ) x + b = 0 ( 3) au o rădăcină comună dacă şi numai dacă
a+b+c+d = 0 .
(V. Matrosenco, M. Andronache, Olimpiadă locală, Bucureşti, 1988)
4.3.47. Să se determine numerele întregi p, q astfel încît ecuaţiile
( p + 1) x 2 + ( 2 p + 1) x − 2 = 0 şi 2 x 2 + ( q + 4 ) x + 2q = 0 să fie echivalente.
4.3.48. a) Să se determine parametrii reali m şi n astfel încît trinoamele
P ( x ) = ( 3m − 47 ) x 2 − ( 4m − 62 ) x − 35 şi Q ( x ) = ( n − 1) x 2 − (13n − 35 ) x − 70 să aibă
aceleaşi rădăcini.
 P ( x) 
b) Cîte puncte are reţeaua A × B , unde A =  y y = 2 , x = 1,100  şi
 x − x − 70 
 Q ( x) 
B = t ∈  t = , x ∈  \ {1} ? (T. Ică, 17559*, G.M. 1/1979)
 2x − 2 
4.3.49. Determinaţi m ∈  astfel încît mulţimea
{ } {
A = x ∈  x 2 + mx − 4 = 0 ∪ x ∈  x 2 + 2 x − 2m = 0 } să aibă exact două
elemente. (Concurs treapta a II-a, 1988)
4.3.50. Să se determine mulţimile { }
A = x ∈  ax 2 + bx − 12a = 0 şi

{
B = x ∈  ax 2 − cx + b = 0 } unde a, b, c ∈ ( 0; ∞ ) , ştiind că mulţimea A ∪ B are
două elemente, iar A ∩ B are un singur element.
(Ion Ianole, 20342, G.M. 2/1985)
4.3.51. Se dau ecuaţiile:
f1 ( x ) = ax 2 + bx + c = 0
f 2 ( x ) = bx 2 + cx + a = 0 , unde a, b, c ∈  ∗
f 3 ( x ) = cx 2 + ax + b = 0
a) Să se arate că cele trei ecuaţii au o rădăcină reală comună dacă şi numai
dacă a + b + c = 0 ;
b) În cazul în care ecuaţiile au o rădăcină comună(nu neapărat reală) şi
a + b + c ≠ 0 , să se arate că ab + bc + ca > 0 .
(Nicolae Popescu, C:633, G.M. 10/1986)
c) În cazul a + b + c = 0 , să se determine mulţimea A ∩ B ∩ C , unde:
{ }
A = x ∈  af1 ( x ) + bf 2 ( x ) + cf3 ( x ) = 0

B = { x ∈  bf ( x ) + cf ( x ) + af ( x ) = 0}
1 2 3

C = { x ∈  cf ( x ) + af ( x ) + bf ( x ) = 0}
1 2 3

(I. Ursu, 18081*, G.M. 1/1980)


d) Notînd cu x0 rădăcina reală comună şi cu x1 , x2 , x3 celelalte trei rădăcini, să
se arate că:
a c b
x1 + x2 + x3 + 3 x1 x2 x3 = −  + + 
c b a
(Dorinel Anca, 17907, G.M. 9/1979; A.S.E, 1996)
4.3.52. Se dau ecuaţiile ax 2 + 2bx + c = 0, bx 2 + 2cx + a = 0, cx 2 + 2ax + b = 0 , unde
a , b, c > 0 .
a) Să se arate că cel puţin una dintre ecuaţii are rădăcini reale;
b) Dacă ecuaţiile au o rădăcină comună, atunci a = b = c .
(Maria Elena Panaitopol, Olimpiadă locală, Bucureşti, 1982)
4.3.53. Să se determine a şi b numere reale astfel încît să avem:
{ }{ }
x ∈  x 2 + 2ax + b = 0 \ x ∈  x 2 + 2bx + a = 0 = ∅ .
(C. Năstăsescu, 17822*, G.M. 7/1979)

4.3.2 Relaţiile lui Viète şi aplicaţii.

4.3.2.1 Expresii simetrice

4.3.54. Dacă x1 , x2 sunt rădăcinile ecuaţiei x 2 − px + q = 0, p, q ∈  , să se exprime


în funcţie de p şi q :
a) x12 + x22 ; x13 + x23 ; x14 + x24
b) x1 − x2 ; x12 − x22
1 1 1 1 1 1
c) + ; 2
+ 2; + ,q≠0
x1 x2 x1 x2 x13 x23
c) în ipoteza x1 ≥ 0, x2 ≥ 0 , evaluaţi x1 + x2 şi 4 x1 + 4 x2
4.3.55. Se dă ecuaţia x 2 − ( a 4 + 1) x + a 4 = 0 , unde a este un parametru real.
a) Să se arate că ecuaţia are rădăcini reale şi pozitive, oricare ar fi valoarea lui
a;
b) Să se determine a astfel încît între rădăcinile x1 , x2 să existe relaţiile:
i) x1 + x2 = 2a ii)
x1 + 4 x2 = 4a .
4

(Alex Păunescu, 7080, G.M.B. 8/1965)


4.3.56. Fie ecuaţia 2 x − ( m − 1) x + m + 1 = 0 .
2
a) Să se determine valorile parametrului m astfel încît diferenţa rădăcinilor să
fie 1;
x2 x2
b) Să se calculeze expresia E = 1 + 2 , unde x1 , x2 sunt rădăcinile ecuaţiei
x2 x1
date. (6674, G.M.B. 1/1965)
4.3.57. Fie x , x rădăcinile ecuaţiei x 2 + px + q = 0 şi x ′ , x ′ rădăcinile ecuaţiei
1 2 1 2

x + p′x + q′ = 0 . Să se arate că dacă ecuaţia x + ( p + p′ ) x + ( q + q′ ) = 0


2 2
( ∗) are
ca rădăcini pe x1′′ = x1 + x1′ şi x2′′ = x2 + x2′ , atunci are loc relaţia:
4qq′ − p′2 q − p 2 q′ = 0 (1)
Să se demonstreze şi reciproca. (Concursul G.M, 1922)
4.3.58. Se consideră ecuaţia x + 2 x + 2 = 0 cu rădăcinile x1 şi x2 . Să se arate că:
2

a) x14 = x24 = −4 ;
b) x12 + x22 = x16 + x26 = x110 + x210 = x14 n + 2 + x24 n + 2 = 0, ( ∀ ) n ∈  ;
c) 2 ( x13 + x23 ) = x15 + x25 = 8 .
(C. Ionescu-Ţiu, 9060, G.M.B. 8/1968)
4.3.59. Se consideră ecuaţia x + 3 x + 3 = 0 cu rădăcinile x1 şi x2 . Să se arate că:
2

a) x16 = x26 = −27 ;


b) x13 + x23 = x16 n +3 + x26 n +3 = 0, ( ∀ ) n ∈  ;
c) 3 ( x15 + x25 ) = x17 + x27 = 81 .
(C. Ionescu-Ţiu, 9064, G.M.B. 8/1968)
4.3.60. Fie x1 şi x2 rădăcinile ecuaţiei x 2 − mx + m 2 = 0, m ∈  . Să se arate că
x110 + x210 = −1 dacă şi numai dacă m ∈ {−1, 1} .
(Georgel Paşol, 18579, G.M. 1/1981)
4.3.61. Fără a rezolva ecuaţia 2 x 2 − 3 x + 5 = 0 , să se calculeze expesia:
2
x2 x x2 x 1 1
E= 1 + 1 + 2 + 2 − − 
x2 1 + x2 x1 1 + x1  x1 x2 
4.3.62. Fie x1 şi x2 rădăcinile ecuaţiei x 2 − 3 x + 4 = 0 . Să se calculeze valoarea
x12 − 4 x1 + 5 x22 − 4 x2 + 5
expresiei E = + , fără a rezolva ecuaţia dată.
x12 − 6 x1 + 10 x22 − 6 x2 + 10
4.3.63. Fie x1 , x2 rădăcinile ecuaţiei bx 2 + ( c − a ) x − b = 0, a, b, c ∈ , ab ≠ 0 . Se
ax 2 + bx + c
consideră expresia E ( x ) = . Să se calculeze E ( x1 ) + E ( x2 ) .
x2 + 1
(Gh. D. Simionescu, Olimpiadă naţională, 1958; enunţ modificat)
4.3.64. Fie ecuaţia x 2 − 4 x + 1 = 0 cu rădăcinile x1 şi x2 .
a) Să se calculeze numărul A = f ( x1 ) + f ( x2 ) , unde
x+5
f ( x) =
x − 4 x + 2 x2 + 7 x + 1
4 3

b) Să se arate că A1981 + 1 se divide cu 3.


(Mihaela Banyai, E:7619, G.M. 5/1982)
4.3.65. Fie x1 şi x2 rădăcinile ecuaţiei x 2 − 2 x + m = 0 . Considerăm funcţia de
gradul al doilea f :  → , f ( x ) = x 2 + mx + m 2 şi notăm y1 = f ( x1 ) , y2 = f ( x2 ) . Să
se calculeze în funcţie de m expresia:
y y y y  y y 
E = 13 + 32 + 2  12 + 22  + 4  1 + 2  .
x1 x2  x1 x2   x1 x2 
4.3.66. Se consideră ecuaţia x 2 + 2 x + 2 = 0 cu rădăcinile x1 , x2 . Fără a calcula
rădăcinile, să se arate că:
a) x14 = x24 = −4
b) x14 n + 2 + x24 n + 2 = 0, ( ∀ ) n ∈  ;
c) 2 ( x13 + x23 ) = x15 + x25 = 8 . (C. Ionescu-Ţiu, Olimpiadă, 1968)
4.3.67. Dacă x1 şi x2 sunt rădăcinile ecuaţiei x 2 − x + p = 0 , să se determine
valorile parametrului real p pentru care are loc egalitatea
2
(x 3
1 + x23 ) + x12 + x22 = 4 p + 2 (A.S.E, 1979)
4.3.68. Se dă ecuaţia x 2 − 5 x − ( a 2 − a − 6 ) = 0 , unde a ∈  .
a) Să se rezolve ecuaţia;
b) Să se calculeze în funcţie de a expresia E = x15 + x25 ;
c) Să se determine valorile lui a pentru care E = 275 .
(I.P.B, septembrie 1965)
4.3.69. Dacă x1 , x2 sunt rădăcinile ecuaţiei ( p − a ) x 2 − 2 pqx + q 2 − b 2 = 0 , să se
2 2

calculeze expresia E = ( a 2 x12 + b 2 )( a 2 x22 + b 2 ) şi să se arate că este un pătrat


perfect. (Olimpiadă, 1953)
4.3.70. Se dă ecuaţia:
x
a+ = λ a , a > 0, λ ∈  .
x
a+
x
a+
a
Să se determine λ astfel ca suma inverselor rădăcinilor, adunată cu inversul
1
sumei lor, să facă . (Olimpiadă naţională, 1955)
a
4.3.71. Fie ecuaţia x 2 − 4a 2 x + 2 p + 8 = 0 , unde p ∈ , p ≠ −4 . Să se determine
p astfel încît rădăcinile x1 , x2 ale ecuaţiei să verifice relaţia:
4 x1 + x2 x +x 4p
+ 1 2 = , iar a să fie un număr raţional, diferit de zero.
x1 + x2 x1 x2 x1 x2
(Petre Stavre, 7078, G.M.B. 8/1965)
4.3.72. Să se demonstreze că dacă a , b, c , d ∈  , a ≠ 0 şi
ad + bd + c = 2a + b + 2ab − 2ac = 0 , atunci a + b + c = 0 .
2 2 2

(Alin Popa, 17146, G.M. 4/1978)


4.3.73. Să se arate că dacă ecuaţiile x 2 + ax + b = 0 şi x 2 + a′x + b′ = 0 au
rădăcinile x1 , x2 şi respectiv x1′, x2′ , atunci ecuaţia x 2 + 2 ( a + a′ ) x + 4 ( b + b′ ) = 0 are
rădăcinile x1′′ = 2 ( x1 + x1′ ) , x2′′ = 2 ( x2 + x2′ ) dacă şi numai dacă a 2b′ + a′2b = 4bb′ .
(Ion Nănuţi, Valeriu Drulă, 19454, G.M. 11/1982)
4.3.74. Se consideră ecuaţiile x 2 + px + q = 0 cu rădăcinile x1 , x2 şi x 2 + p′x + q′ = 0
cu rădăcinile x3 , x4 , unde p, p′, q, q′ ∈  ∗ .
2
 p q
a) Să se arate că dacă x1 x4 = x2 x3 , atunci   = ;
 p′  q′
2
 p q
b) Reciproc, dacă   = , există o notare convenabilă a rădăcinilor celor
 p′  q′
două ecuaţii astfel încît x1 x4 = x2 x3 .
(V. Băghină, 19369*, G.M. 9-10/1982)

4.3.2.2 Formarea ecuaţiilor de gradul al doilea cu rădăcini date

4.3.75. Să se formeze ecuaţiile de gradul al doilea avînd rădăcinile:


a) x1 = 7, x2 = −7
1+ 2 1− 2
b) x1 = , x2 =
3 3
c) x1 = 3 − 2, x2 = 3 + 2
a b
d) x1 = , x2 = − , a, b ∈ ∗
b a
a −1 a +1
e) x1 = , x2 = , a ∈  \ {−1,1}
a +1 a −1
f) x1 = m − m 2 + 1, x2 = m + m 2 + 1, m ∈ 
4.3.76. Ecuaţia x 2 + ( 3m − 1) x − m + 2 = 0, m ∈  are rădăcinile x1 , x2 . Să se
formeze ecuaţiile de gradul al doilea în y care au ca rădăcini:
1 1
a) y1 = , y2 =
x1 x2
1 1
b) y1 = x1 + , y2 = x2 +
x2 x1
x x
c) y1 = 1 , y2 = 2
x2 x1
d) y1 = x1 + 2 x2 , y2 = 2 x1 + x2
x1 x2 x2 x1
e) y1 = + , y2 = +
x2 x1 + x2 x1 x1 + x2
1 1
f) y1 = x13 + , y2 = x23 +
x2 x1
4.3.77. Se dă ecuaţia mx 2 − ( m + 2 ) x + 2 = 0 (1) , avînd rădăcinile x1 , x2 .
x1 x2
a) Să se construiască ecuaţia în y avînd rădăcinile y1 = , y2 = .
x1 + x2 x1 + x2
b) Să se determine m astfel încît y1 = 2 y2 .
c) Să se cerceteze în ce caz rădăcinile ecuaţiei (1) au aceeaşi proprietate.
(Concursul G.M, 1929)
4.3.78. Fie ecuaţia x + px + q = 0, p, q ∈  .
2

a) Să se determine p şi q , ştiind că ele sunt rădăcinile ecuaţiei date;


b) Să se determine q în funcţie de p astfel încît o rădăcină a ecuaţiei să fie
dublul celeilalte;
c) Pentru p = −2 , să se determine q , astfel ca o rădăcină a ecuaţiei să fie
pătratul celeilalte;
d) Să se formeze ecuaţia care are ca rădăcini cuburile rădăcinilor ecuaţiei
date, fără a rezolva ecuaţia dată.
(9348, G.M.B. 1/1969)
4.3.79. Fie x1 , y1 şi x2 , y2 respectiv rădăcinile ecuaţiilor ax 2 + bx + c = 0 şi
a1 x 2 + b1 x + c1 = 0 . Să se formeze ecuaţia de gradul al doilea în y care are ca
rădăcini pe x1 x2 + y1 y2 şi x1 y2 + x2 y1 . (Anton Soloi, 17912*, G.M. 9/1979)
4.3.80. Fie ecuaţiile ax 2 + bx + c = 0 cu rădăcinile x1 , x2 şi a′x 2 + b′x + c′ = 0 , cu
rădăcinile x1′, x2′ . Să se formeze ecuaţiile de gradul al doilea care au ca rădăcini
pe:
a) y1 = x1 + x1′, y2 = x2 + x2′
b) y1 = x1 + x2′ , y2 = x2 + x1′ . (Tatiana Mîşakova, 8231, G.M.B. 5/1967)
4.3.81. Se dau ecuaţiile:
x 2 + px + q = 0 şi q 2 y 2 − ( 3 pq − p 3 ) y + q = 0 , unde p, q ∈ , q ≠ 0 .
Să se exprime rădăcinile y1 , y2 ale ecuaţiei în y în funcţie de rădăcinile x1 , x2 ale
ecuaţiei în x . (N. Peligrad, 7690, G.M.B. 8/1966)
4.3.82. Determinaţi numerele reale nenule a, b, c ştiind că două cîte două sunt
rădăcinile ecuaţiilor:
ax 2 + 2bx + a = 0, bx 2 + 2cx + b = 0, cx 2 + 2ax + c = 0
(M. Codiţă, Olimpiadă locală, Călăraşi, 1986)
4.3.83. Fie x1 , x2 rădăcinile ecuaţiei x 2 − x + 1 = 0 . Să se determine ecuaţia de
x +1
gradul al doilea cu coeficienţi întregi, care are o rădăcină egală cu z = 1 .
x2 − 1
(Silviu Stössel, enunţ modificat)
4.3.2.3 Descompunerea trinomului de gradul al doilea. Simplificări

4.3.84. Să se arate că dacă a − b < 2 , atunci polinomul P = ( X + a )( X + b ) + 1


este ireductibil în  [ X ] . (Ion Safta, E:8839, G.M. 4/1986)
2 x 2 − ( 3a + b ) x + a 2 + ab
4.3.85. Să se simplifice fracţia a, b ∈  .
2 x 2 − ( a + 3b ) x + ab + b 2
(Olimpiadă regională, 1955)
x 4 − 16 x 2 + 4
4.3.86. Să se simplifice fracţia şi apoi să se scrie
(
x− 5+ 3 x+ 5− 3 )( )
rezultatul ca produs de factori liniari.
(Olimpiadă naţională, 1955)
2
2x + 9x − 5 3 x 2 − 32 x − 11
4.3.87. Se dau fracţiile: E ( x ) = 2 şi F ( x ) = 2
2 x + 13 x − 7 5 x − 53 x − 22
a) Să se simplifice fracţiile;
b) Să se calculeze suma rădăcinilor x1 , x2 ale ecuaţiei E ( x ) = F ( x ) , fără a
rezolva ecuaţia;
c) Să se formeze ecuaţia de gradul al doilea în y cu rădăcinile
1 1
y1 = 1 + , y2 = 1 + .
x1 x2
(Teodor Praniţchi, 6372, G.M.B. 6/1964)
x 2 − 7 x + 10
4.3.88. Se consideră fracţia f ( x ) = 2 , x ∈  \ {2,3} .
x − 5x + 6
a) Să se simplifice fracţia;
b) Să se determine valorile naturale ale lui x pentru care f ( x ) este număr
prim.
(M. Roată, lucrare scrisă, 1977)
2
2 x + 16 x − 18
4.3.89. Fie fracţia F ( x ) = , x ∈  \ {−6;1} .
x 2 + 5x − 6
{
a) Să se simplifice; b) Să se afle mulţimea x ∈  F ( x ) ∈  . }
(Virgil Şerban, E:5525, G.M, 1976, enunţ modificat)
4.3.90. Se consideră fracţiile:
x 2 + ( b − a ) x − ab
f1 ( x ) = 2
x + ( b + a ) x + ab
x 2 + ( 2 − b ) x − 2b
f2 ( x ) = a, b ∈ 
x 2 − ( 2 + b ) x + 2b
x 2 + ( b + 3) x + 3b
f3 ( x ) = 2
x + ( b − 2 ) x − 2b
a) Să se determine valorile lui x pentru care cele trei fracţii sunt definite;
b) Să se arate că fracţiile sunt independente de b ;
c) Să se determine valoarea lui a pentru care ecuaţia f1 ( x ) ⋅ f3 ( x ) + f 2 ( x ) = 0
admite o rădăcină egală cu 3 şi apoi să se determine cealaltă rădăcină a
ecuaţiei.
(Victoria Poşta, E:5947, G.M. 7/1977)
4.3.91. a) Să se simplifice fracţia:
x3 + ( b − 2a ) x 2 + a ( a − 2b ) x + a 2b
f ( x) = 3 unde x ∈  \ {a, b}
x − ( b + 2a ) x 2 + a ( a + 2b ) x − a 2b
b) Să se afle valoarea fracţiei, ştiind că 9 ( x 2 + b 2 ) = 22bx .
(Ioan Morariu, E:6818*, G.M. 3/1980)
x + 2 x − 13 x 2 − 14 x + 24
4 3
4.3.92. Se dă fracţia F ( x ) = 4
x + 6 x 3 − 13 x 2 − 66 x + 72
a) Să se determine mulţimea numerelor pentru care fracţia se poate simplifica;
{
b) Să se determine mulţimea x ∈  F ( x ) ∈  ; }
c) Să se determine mulţimea { x ∈  F ( x ) ∈ } .
(Grigore Ciocanea, E:6197*, G.M. 4/1978)

4.3.2.4 Probleme diverse

4.3.93. Să se determine m ∈  astfel încît ecuaţia


( m2 − 1) x2 + ( m + 1) x + m2 + m − 4 = 0 să admită rădăcina x = 1 . În acest caz,
să se calculeze cealaltă rădăcină.
4.3.94. Fie a ∈  şi p un număr prim. Să se determine mulţimea:
{
A = x ∈  x 2 + ax + p = 0 }
(Petre Năchilă, 19889*, G.M. 10-11/1983)
4.3.95. Să se determine m ∈  astfel încît între rădăcinile ecuaţiilor de mai jos să
existe relaţiile scrise în dreptul lor:
a) ( m + 1) x 2 + 2mx + 5 = 0 x1 − x2 = 2
b) ( m + 3) x 2 + mx + m + 1 = 0 x1 = 3x2
10m
c) x 2 + 2 ( 3m + 2 ) x + 3 ( 2m + 1) = 0 x12 + x22 = x1 x2
3
1 1
d) mx 2 + ( m 2 − 2 ) x + 2 ( m + 1) = 0 + =2
x1 x2
7
e) x 2 − 3mx + m 2 = 0 x12 + x22 =
4
f) (14m − 1) x 2 − 2mx + 1 = 0 3 x1 x2 = 2 x1 − x2
g) x 2 + mx + m − 1 = 0 x12 + x22 + x13 + x23 = 0
4.3.96. Ce relaţie trebuie să existe între coeficienţii ecuaţiei x 2 + px + q = 0 pentru
ca o rădăcină să fie pătratul celeilalte ? (8386, G.M.B. 8/1967)
4.3.97. Să se determine mulţimile A şi B şi numerele reale p şi q , ştiind că
{ } { }
A = x ∈  x 2 + x + p = 0 , B = x ∈  x 2 + qx − 4 = 0 şi A ∪ B = {−2, −1,1, 4} .

{ } {
Aceeaşi problemă pentru A = x ∈  x 2 + x + p = 0 , B = x ∈  x 2 + qx − 3 = 0 şi }
A ∪ B = {−2, −1,1,3} ; în plus, se ştie că −1 ∉ A − B şi că 1 ∉ B − A .
(Lucia Ţene, Olimpiadă judeţeană, 1969; 9764, G.M.B. 8/1969)
{ } { }
4.3.98. Fie M = x ∈  x 2 − ax + b = 0 şi N = x ∈  x 2 − bx + c = 0 unde a, b, c ∈  .
Să se determine a, b, c ştiind că M ∪ N = {1, a, b, c} .
(Gh. Andrei, Olimpiadă locală, Constanţa, 1988)
4.3.99. Se dă ecuaţia x + px + q = 0 , cu rădăcinile x1 , x2 . Să se determine p, q şi
2

să se rezolve ecuaţia, ştiind că ( x1 + 1) şi ( x2 + 1) sunt rădăcinile ecuaţiei


x 2 − px + pq = 0 . (Olimpiadă, U.R.S.S, 1956)
4.3.100. a) Să se rezolve ecuaţia α x 2 − β x + ∆ = 0 , ştiind că α , β şi ∆ sunt
rădăcinile, respectiv discriminantul său.
b) Aceeaşi cerinţă pentru α x 2 + β x + ∆ = 0 .
(Gh. Bazacov, 7239, G.M.B. 11/1965)
4.3.101. Să se rezolve ecuaţia cu coeficienţi reali Px 2 − ∆x + S = 0 , ştiind că
∆, S , P reprezintă discriminantul ecuaţiei, respectiv suma şi produsul rădăcinilor
sale.
(Aurel Doboşan, 16526, G.M. 3/1977)
4.3.102. Fie x1 , x2 şi ∆ rădăcinile, respectiv discriminantul ecuaţiei de gradul al
doilea. Să se rezolve în  ecuaţia ∆x 2 − 4 x1 x2 x + ( x1 + x2 ) = 0 .
(Valentin Selevet, 18732*, G.M. 5/1981)
4.3.103. În ce caz ecuaţia de gradul al doilea x 2 + px + q = 0 are drept coeficienţi
dublul pătratelor rădăcinilor ? (Olimpiadă, Polonia, 1956)
4.3.104. Să se determine toate ecuaţiile de gradul al doilea cu coeficienţi reali
ax 2 + bx + c = 0, a ≠ 0 , ale căror rădăcini x1 , x2 verifică relaţiile x13 = x2 şi x23 = x1 .
(Al. Oţet, C:532, G.M. 9/1985)
4.3.105. Să se determine suma pătratelor rădăcinilor ecuaţiei
2
(x 2
+ 2 x ) − 5 ( x2 + 2 x ) + 3 = 0 .
(Olimpiadă, U.R.S.S, 1966, 8402, G.M.B. 8/1967)
4.3.106. Fie x1 şi x2 rădăcinile ecuaţiei x 2 − px + q = 0 . Să se rezolve ecuaţia
3 3
( x − x1 ) = ( x − x2 ) , presupunînd că x1 ≠ x2 .
 1 1  1  1 
4.3.107. Fie ecuaţia x 2 − 2  +  x −  2 − 1 2 − 1  = 0
m n m  n 
a) Să se arate că ecuaţia are rădăcini reale şi distincte, ( ∀ ) m, n ∈ ∗ ;
 kπ 
b) Să se arate că dacă m = sin α , n = cos α , unde α ∈  \  k ∈   , atunci
 2 
produsul rădăcinilor ecuaţiei nu depinde de α ;
c) Să se rezolve ecuaţia în cazul de la punctul b);
π
d) Caz particular: α = . (Martin Mettler, 9845, G.M.B. 9/1969)
6
4.3.108. Fie numerele reale a1 , a2 , b1 , b2 .
a) Dacă a1 + b1 = a2 + b2 = 1 , să se arate că expresia:
∆ = ( a1b1 + a2b2 ) − ( a12 + a22 )( b12 + b22 − 2 ) este un pătrat perfect.
2

 π
b) Fie α , β ∈  0;  . Să se rezolve ecuaţia în x :
 2
2 2
( x sin 2
α + cos 2 α ) + ( x sin 2 β + cos 2 β ) = 2
c) Dacă se notează cu x1 , x2 rădăcinile ecuaţiei de la punctul b) şi dacă
2
π  1 + x1 x2 
β = − α , să se calculeze   .
2  2 
(Radu Popovici, 16773, G.M. 8/1977)
4.3.109. Fie ecuaţia x + 4 x − 16 = m ( x − 4 ) , m ∈  . Să se afle o relaţie
2

independentă de m între rădăcinile x1 şi x2 ale ecuaţiei.


(Olimpiadă naţională, 1967; 8510, G.M.B. 10/1967)
4.3.110. a) Cînd are ecuaţia ( m + 1) x 2 − 2mx + m − 5 = 0 rădăcinile reale ?
b) Să se demonstreze că între rădăcinile ecuaţiei există o relaţie independentă
de parametrul real m .
4.3.111. Se dă ecuaţia mx 2 − 2 ( m − 2 ) x − 10 − m = 0, m ∈ 
a) Pentru ce valori ale lui m ∈  ecuaţia are rădăcinile de semne contrare ?
b) Să se găsească o relaţie independentă de m între rădăcinile ecuaţiei.
c) Cu ajutorul acestei relaţii, să se determine valorile rădăcinilor egale.
4.3.112. Se dă ecuaţia ( m − 5 ) x 2 − 4 ( m + 1) x + m = 0
a) Să se determine valorile lui m pentru care ecuaţia are rădăcini de semne
contrare.
b) Să se formeze ecuaţia de gradul al doilea în y cu rădăcinile
1 1
y1 = x1 + , y2 = x2 + (Olimpiadă locală, Arad, 1979)
x2 x1
4.3.113. a) Să se formeze ecuaţia de gradul al doilea ale cărei rădăcini satisfac
relaţiile:
1
4 x1 x2 − 5 ( x1 + x2 ) + 4 = 0, ( x1 − 1)( x2 − 1) = , a ∈  \ {−1}
1+ a
b) Să se determine a astfel încît x12 + x22 = 11 .
4.3.114. Se dă ecuaţia ( m + 1) x 2 − ( m2 + m + 6 ) x + 6m = 0, m ∈  .
a) Să se determine m astfel ca ecuaţia să aibă ambele rădăcini întregi şi
pozitive. Să se rezolve în acest caz ecuaţia.
1 1 m+7
b) Să se determine valorile lui m astfel încît 2 + 2 =
x1 x2 18
(11188, G.M.B. 5/1971)
4.3.115. Fie x1 , x2 rădăcinile ecuaţiei ax + bx + c = 0, a ≠ 0 .
2

a) Să se găsească relaţia dintre coeficienţii a, b, c astzfel încît între rădăcini să


x
existe relaţia 1 = m, m ∈ ∗ . Caz particular: m = 1 .
x2
b) Să se aplice rezultatul punctului a) pentru ecuaţia x 2 + (1 + p ) x + p = 0 ,
determinînd parametrul real p ;
c) Să se arate că ecuaţiile:
x 2 − (1 + m ) x + m = 0 (1)
admit o rădăcină comună. Să se determine
mx 2 − (1 + m ) x + 1 = 0 ( 2 )
această rădăcină, fără a rezolva ecuaţiile.
d) Fie x , x rădăcinile ecuaţiei (1) şi x ′ , x ′ rădăcinile ecuaţiei ( 2 ) . Notăm
1 2 1 2

S n = x1n + x2n , S n′ = x1′n + x2′n , n ∈ ∗ . Să se arate că S n = m n ⋅ S n′ .


(Concursul G.M, 1937)
4.3.116. Fie ecuaţia x − mx + m − 1 = 0, m ∈  .
2

a) Pentru ce valori ale lui m , o rădăcină este dublul celeilalte ?


x 2 + x22
b) Să se determine valorile lui m pentru care 1 > x1 x2 .
x1 + x2
4.3.117. Fie trinomul f ( x, m ) = 4mx 2 − 2 ( m 2 + 1) x + m, m ∈  ∗
a) Arătaţi că ecuaţia f ( x, m ) = 0 are rădăcinile reale, oricare ar fi m ∈  ∗ . Dacă
x1 şi x2 sunt cele două rădăcini, arătaţi că nu este posibil ca x1 ∈ ( 0;1) şi
x2 ∈ ( −1;0 ) .
b) Fără a rezolva ecuaţia, să se arate că expresia
x14 − x24 1
E= 4 + nu depinde de m .
x1 + x2 + 4 x1 x2 ( x1 − x2 ) 2m
4 4 4 8

not f ( a,1)
c) Să se afle a ∈  astfel încît raportul q ( a ) = ∈ .
f (1, a )
(Dragomir Costea, 16776, G.M. 8/1977)
4.3.118. Ecuaţia ax + bx + c = 0, a, b, c ∈ , a, c ≠ 0 are rădăcinile reale x1 , x2 . Să se
2

arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente:


1) x1 = x2 = 1 ;
2 x12 2 x22
2) = x2 şi = x1
1 + x12 1 + x22
1 1 1 1
3)  x1 +  = x2 şi  x2 +  = x1 , x1 > 0
2 x1  2 x2 
(Mircea Ganga, 21992*, G.M. 1/1990)
4.3.119. a) Rădăcinile reale x1 , x2 ale ecuaţiei ax 2 + bx + c = 0 verifică relaţia
ax1 + bx2 + c = 0 . Să se arate că a 2 c + 3 ac 2 + b = 0 .
3

(Adrian Atanasiu, Olimpiadă locală, 1978)


b) Fie x1 , x2 rădăcinile ecuaţiei 6 x 2 − 7 x + 2 = 0 . Să se determine mulţimea
{
A = n ∈  x1n + x2n ≥ 1 } (Olimpiadă locală, Bucureşti, 2004)
4.3.120. Să se determine toate numerele naturale n ≥ 2 pentru care, oricare ar fi
a1 , a2 ,… an ∈ , an ≠ 0 , ecuaţia:
an x 2 − 2 a12 + a22 + … + an2 x + a1 + a2 + … + an −1 = 0
are rădăcinile reale. (D.M. Bătineţu, baraj, 1984)
4.3.121. Se consideră numerele a, b, c ∈  şi mulţimile:
{
A = x ∈  x 2 + bx + c = 0 }
B = {x ∈  x 2
+ cx + a = 0} . Să se arate că dacă A ∪ B ∪ C = ∅ , atunci

C = {x ∈  x 2
+ ax + b = 0}
a =b = c. (Titu Andreescu, 1984)
4.3.122. Să se determine k ∈  astfel încît rădăcinile ecuaţiei
kx + ( 2k − 1) x + k − 2 = 0 să fie raţionale. Aceeaşi problemă pentru ecuaţia
2

( k + 2 ) x 2 + ( 2k − 1) x + k − 1 = 0 .
4.3.123. Pentru ce valori raţionale ale lui x , expresia 3 x 2 − 5 x + 9 este pătratul
unui număr raţional ? (C.d.p, Skliarski, Iaglom)
4.3.124. Fie ecuaţia 9 x − 6mx − ( 3m + 2 ) = 0, m ∈  . Să se găsească valorile
2

întregi ale parametrului m pentru care ecuaţia are rădăcini raţionale.


(Sava Stan, Olimpiadă locală, Constanţa, 1985)
4.3.125. Fie ecuaţiile ax + bx + c = 0 şi cx 2 + bx + a = 0 cu rădăcinile raţionale
2

nenule x1 , x2 , respectiv x3 , x4 . Să se arate că dacă numărul


R = x1 x3 + x1 x4 + x2 x3 + x2 x4 este natural, atunci R = 4 .
(I. Nănuţi, V. Drulă, 19100, G.M. 2-3/1982)
4.3.126. Să se arate că oricare ar fi n ∈ ∗ ecuaţia 2nx 2 − 2 ( n 2 + 1) x − n 2 − 1 = 0 are
rădăcinile reale, distincte şi iraţionale.
(D. Gheorghiu, Olimpiadă locală, Giurgiu, 1987)
4.3.127. Găsiţi m întreg ştiind că ecuaţia
( 5m3 − 4 ) x2 + ( 2m4 + 1) x + 9m3 − 7 = 0 are rădăcini întregi.
(Cristinel Mortici, 20902*, G.M. 10/1986)
4.3.128. Să se determine m ∈  \ {1} astfel încît ecuaţia:
x 2 − ( 2m 2 − m − 1) x + m ( m + 1) = 0 să aibă cel puţin o rădăcină
2
( m − 1)
întreagă.
4.3.129. Să se determine parametrii m, n ∈  astfel ca rădăcinile ecuaţiei:
( 2m − 3)( n − 1) x 2 + ( 2m − 3)( n − 1)( m − n − 4 ) x − 2 ( 2m − 3)( n − 1)( m − n − 2 ) − 1 = 0
să fie întregi. (Nüsfet Şaganai, 17781, G.M. 6/1979)
4.3.130. Pentru care numere reale p ecuaţia x 2 + px + 3 p = 0 are rădăcini întregi
?
(Propusă de U.R.S.S pentru O.I.M 1965, 7599, G.M.B. 6/1966)
4.3.131. Fie ecuaţia x 2 − 2α x + 2α p = 0 , unde p este un număr natural prim şi
α ∈ .
a) Pentru ce numere α ecuaţia are rădăcinile întregi ?
b) Să se rezolve ecuaţia, pentru α determinat la punctul a).
(I. Ianole, N. Papacu, C:233, G.M. 8/1982)
4.3.132. Se dă ecuaţia x 2 − x + 1 − p = 0, p ∈  .
a) Să se determine p astfel încît ecuaţia dată să aibă rădăcini întregi;
b) Are ecuaţia rădăcini întregi dacă p = 999001 ?
(L. Mănescu, 19690, G.M. 5/1983)
4.3.133. Să se determine toate polinoamele P ( x ) de gradul al doilea ştiind că
rădăcinile x1 , x2 ale ecuaţiei P ( x) = 0 sunt întregi nenule, P ( x1 x2 ) = 0 şi
P ( x1 + x2 ) = p , unde p este un număr prim.
(Gh. Neagu, 18894*, G.M. 9/1981)
4.3.134. Ecuaţia x − ax + b = 0 are soluţiile x1 , x2 ∈  . Să se arate că:
2

a) ( x1 , x2 ) ( a, b ) şi ( a, b ) ( x12 , x22 ) ;
b) ( x1 , x2 ) = 1 ⇔ ( a, b ) = 1 . Am notat cu (α , β ) cel mai mare divizor comun al
numerelor α şi β . (Cristinel Mortici, 20871, G.M. 9/1986)
1
4.3.135. Fie ecuaţia x 2 − ( a + b ) x + a 2 + b 2 = , unde a, b ∈  .
2
a) Să se rezolve ecuaţia, considerînd că necunoscuta este a ;
b) Să se arate că ecuaţia are cel puţin o rădăcină întreagă dacă şi numai dacă
1
a 2 + b2 = ;
2
c) Să se determine a şi b astfel încît ambele rădăcini să fie întregi.
(L. Panaitopol, Olimpiadă naţională, 1985)
2 2
4.3.136. Fie a, b ∈  . Să se rezolve ecuaţia ( ax − b ) + ( bx − a ) = x , ştiind că
admite o rădăcină întreagă.
(Mircea Becheanu, Olimpiadă naţională, 1986)
4.3.137. Să se demonstreze că ecuaţiile:
x 2 − 2a ( a + 1) x + 2a ( a + 1) = 0 şi x 2 − 2 ( 2a − 1) x + a 2 − 4a − 1 = 0 , unde a ∈  ,
nu pot avea rădăcini întregi.
(Georgeta şi Bogdan Grigoriu, 20546, G.M. 9/1985)
4.3.138. Să se arate că ecuaţia x ( x + 1)( x + 2 )( x + 3) = y 2 − 2 nu are soluţii în
mulţimea numerelor întregi. (Tiberiu Makora, E:9456*, G.M. 5-6/1988)
4.3.139. Aflaţi toate valorile lui m ∈  pentru care A ∪ B ⊂  , unde
{ } { }
A = x ∈  x 2 − 5 x + 7 − m = 0 şi B = x ∈  x 2 = ( m + 1)( 2 x − m ) .
(Aurel Ene, 21439, G.M. 5-6/1988)
4.3.140. Să se demonstreze că oricare ar fi n ∈ ∗ numerele n + 1 şi 8n + 1 nu pot fi
simultan cuburi perfecte.
(Titu Andreescu, 17432*, G.M. 10/1978)
4.3.141. Să se demonstreze că există o singură ecuaţie de gradul al doilea
ax 2 + bx + c = 0 cu a, b, c ∈ , a ≠ 0 , pentru care numerele a, ∆, P, S (în această
ordine) sunt întregi şi consecutive( ∆, P, S fiind discriminantul, produsul şi suma
rădăcinilor ecuaţiei). (Titu Andreescu, Olimpiadă judeţeană, 1983)
4.3.142. Să se determine trinoamele de gradul al doilea cu coeficienţi întregi
P = aX 2 + bX + c, a ≠ 0 , pentru care P ( a ) = b şi P ( b ) = a .
(Adrian Ghioca, 17134, G.M. 4/1978)
4.3.143. Determinaţi polinomul P ( X ) = aX 2 + bX + c cu coeficienţi raţionali nenuli,
ştiind că satisface simultan condiţiile P ( a ) = b, P ( b ) = c şi P ( c ) = a .
(Ionel Atanasiu, 17910*, G.M. 9/1979)
4.3.144. Să se determine trinoamele de gradul al doilea cu coeficienţi întregi
P = aX 2 + bX + c cu a ≠ 0, a ≠ b , pentru care P ( a ) = b 2 şi P ( b ) = a 2 .
(Liviu Pîrşan, 20281*, G.M. 12/1984)
4.3.145. Să se determine trinoamele de gradul al doilea cu coeficienţi reali
P = a3 X 2 + a2 X + a1 pentru care P ( ak ) = akk , ( ∀ ) k ∈ {1, 2,3} .
(Aurel Doboşan, 18412, G.M. 9/1980)
m
 1 m
4.3.146. Să se rezolve în  ecuaţia 1 +  + (1 + x ) = 16, m ∈  ştiind că admite
 x
cel puţin o soluţie reală pozitivă. (Ion Miu, 20477*, G.M. 7/1985)
4.3.3 Funcţia de gradul al doilea

4.3.3.1 Forma canonică. Reprezentarea grafică.

4.3.147. Există funcţii de gradul al doilea f :  →  astfel încît:


f ( x ) ⋅ f (1 − x ) = f (1 + x ) , ( ∀ ) x ∈  ? Dar funcţii de gradul întîi ?
(Petre Simion, E:8134*, G.M. 9/1983)
4.3.148. Să se reprezinte grafic următoarele funcţii f :  →  :
a) f ( x ) = − x 2 + 6 x − 8
b) f ( x ) = 2 x 2 − 3x + 1
c) f ( x ) = −3x 2 + 2 x − 1
c) f ( x ) = x 2 − x + 1
1
d) f ( x ) = − x 2 − x −
4
2 x + 1, x ≤ 0
e) f ( x ) =  2
 x + 1, x > 0
4.3.149. Să se reprezinte grafic funcţia f : [ −1;1] → , f ( x ) = min ( t 2 + 1) .
−1≤t ≤ x

(Ionel Atanasiu, 16403, G.M. 2/1977)


4.3.150. Fie S aria mulţimii plane cuprinse între graficul funcţiei
f :  → , f ( x ) = x 2 − 4 x + 3 şi axa Ox . Să se arate că 1 < S < 2 .
4.3.151. Fie funcţiile f , g :  → , f ( x ) = ax 2 − x + 1, g ( x ) = 2ax − 1 , unde a este un
parametru real. Cîte puncte comune au graficele funcţiilor f şi g ? Să se
1
reprezinte cele două grafice, pentru a = .
2
(Imre Merenyi, E:9455, G.M. 5-6/1988)
4.3.152. Să se determine funcţia f :  → , f ( x ) = ax + b , cu proprietatea
f ( x + y ) = f ( x ) + f ( y ) , ( ∀ ) x, y ∈  , ştiind că graficul lui f are un singur punct
comun cu graficul funcţiei g :  → , g ( x ) = x 2 + 1978 x + 1936 . (D.M. Bătineţu)
4.3.153. Să se determine funcţia f :  → , f ( x ) = mx + n , astfel încît graficul
acesteia să fie tangent în punctul A (1, 2 ) la graficul funcţiei
g :  → , g ( x ) = x + 3 x − 2 .
2
(Mihai Coconea, lucrare scrisă, 1977)
4.3.154. Se dau funcţiile f1 : [ 0; ∞ ) → , f1 ( x ) = ax şi f 2 : [1;3] → ,
f 2 ( x ) = − x + 4 x − 3 . Ştiind că graficul lui f1 este tangent la graficul lui f 2 într-un
2

punct A , să se determine valoarea lui a şi coordonatele punctului A . Să se


reprezinte cele două grafice.
(Ionuţ Tofoleanu, 16693*, G.M. 6/1977)
4.3.155. Se consideră funcţiile polinomiale f .g :  → , f ( x ) = ax 2 + bx + c şi
g ( x ) = Ax 2 + Bx + C , unde aA ≠ 0 . Să se demonstreze că dacă graficele celor
două funcţii sunt tangente în vîrful lor, atunci 4aA ( C − c ) = bB ( A − a ) .
(Mihai Coconea, lucrare scrisă, 1977)
4.3.156. Se consideră funcţiile F , f :  →  :
F ( x ) = x 2 − ( a + b ) x + ab, f ( x ) = 2 x − ( a + b ) .
a) Să se arate că valorile lui f în punctele de abscise egale cu rădăcinile lui
F sunt opuse;
a+b a+b
b) Se notează x1′ = + m şi x2′ = − m . Să se arate că, oricare ar fi
2 2

( ) ( ) ( )
m real, F x1′ = F x2′ şi f x1′ = − f x2′ . ( )
c) Să se demonstreze că ecuaţia F ( x ) + kf ( x ) = 0 are rădăcini reale, oricare ar
fi numărul real k .
d) Pentru a = −2 şi b = 5 , să se reprezinte grafic funcţiile F şi f în acelaşi
sistem de coordonate. (Olimpiadă, 1950)
4.3.157. Se dă familia de parabole y = x ( m − 1) − x ( 8m − 3) + 15m + 6, m ∈  \ {1} .
2

Să se arate că toate parabolele trec prin două puncte fixe şi să se scrie ecuaţia
dreptei care trece prin cele două puncte. Să se arate că dreapta mai trece şi prin
punctul M ( 4,1) . (Radu Mircea, 16775, G.M. 8/1977)
4.3.158. a) Să se arate că orice funcţie de gradul al doilea
f ( x ) = ax 2 + bx + c, a, b, c ∈ , a ≠ 0 , se poate scrie sub forma
x ( x − 1)
f ( x) = k ⋅ + lx + m , unde k , l , m sunt numere ce se vor determina în funcţie
2
de a, b, c .
b) Să se arate că funcţia f ia valori întregi pentru orice valoare întreagă a lui
x ( x − 1)
x dacă şi numai dacă se poate scrie sub forma f ( x ) = k ⋅ + lx + m , cu
2
k , l , m ∈ , k ≠ 0 . (Concurs, Ungaria, 1902)

4.3.3.2 Monotonie. Puncte de extrem.

4.3.159. Să se determine funcţia de gradul al doilea f ( x ) = ax 2 + bx + c care are


vîrful în punctul V ( 4, −4 ) şi taie axa Oy în punctul A ( 0,12 ) . Să se reprezinte
grafic această funcţie.
4.3.160. Să se determine funcţia de
al gradul
doilea
25
f :  → , f ( x ) = ax 2 + bx + c , ştiind că admite un maxim egal cu , iar graficul
4
ei trece prin punctele ( −2,0 ) şi (1, 6 ) .
(A.S.E, 1979)
4.3.161. Fie f :  →  o funcţie de gradul al doilea. Să se arate că dacă f şi
f  f au acelaşi minim(sau maxim), atunci f are două puncte fixe. Este
reciproca adevărată ? (Eugen Păltănea, 20421, G.M. 5/1985)
4.3.162. Să se determine mulţimea valorilor parametrului real m astfel încît
funcţia
 x 2 − 2 x − 1, x ∈ ( −∞;1)

f :  → , f ( x ) = mx + 1, x ∈ [1; 2] să fie strict descrescătoare pe  .
 2
− x + 4 x − 11, x ∈ ( 2; ∞ )
(D.M. Bătineţu, lucrare scrisă, 1977)
 x − 1, x ∈ ( −∞;0 )

4.3.163. Se consideră funcţia f :  → , f ( x ) = ax + b, x ∈ [ 0; 2] . Să se
 2
 x − 4 x + 5, x ∈ ( 2; ∞ )
determine mulţimea B = {( a, b ) ∈  2 f este strict crescatoare pe } . Să se determine
aria reprezentării geometrice a mulţimii B .
(D.M. Bătineţu)
4.3.164. Fie a1 , a2 ,… an numere reale date, unde n ∈ ∗ . Se consideră funcţia
2 2 2
f :  → , f ( x ) = ( x − a1 ) + ( x − a2 ) + … + ( x − an ) . Să se arate că
2
 a + a + … + an   n  n
f ( x) ≥ f  1 2
 n
 ( )

, ∀ x ∈  . Deduceţi că  ∑ ai 
 i =1 
≤ n ⋅ ∑
i =1
ai2 şi

precizaţi cînd are loc egalitatea. (Olimpiadă, 1954, enunţ adăugit)


2 2 2
4.3.165. Fie E ( x ) = ( x − 1) + ( x − 2 ) + … + ( x − n ) . Să se arate că:
n ( n 2 − 1)
E ( x) ≥ , ( ∀) x ∈  . (Vasile Zidaru, 18896, G.M. 9/1981)
12
4.3.166. Se dă funcţia f :  → , f ( x ) = ax 2 + bx + c şi numerele strict pozitive şi
distincte p şi q , legate prin relaţia p + q = x1 + x2 , unde x1 , x2 sunt rădăcinile
ecuaţiei f ( x ) = 0 .
a) Să se calculeze f ( p ) − f ( q ) ;
b) Să se studieze extremul expresiei E = f ( p ) + f ( q ) şi să se exprime
valoarea extremă în funcţie de a, b, c .
(L. Mănescu, Olimpiadă naţională, 1964)
4.3.167. a) Să se arate că vîrfurile parabolelor din familia
f a ( x ) = x 2 + 2 ( a + 2 ) x + a 2 − 1, a ∈  , se găsesc pe o dreaptă.
b) Să se arate că vîrfurile parabolelor din familia
f a ( x ) = x 2 − ( 6a + 3) x + 2a + 5, a ∈  , se găsesc pe o parabolă.
4.3.168. Pentru ce valori ale parametrului real a vîrful parabolei
f a ( x ) = ax 2 − ( 2a + 7 ) x + a − 1 este situat sub axa Ox ?
4.3.169. Fie familia de funcţii de gradul al doilea
f m ( x ) = mx 2 − ( 2m − 1) x + m − 1, m ∈ ∗
Să se determine parametrul real m astfel încît vîrful parabolei asociate să se
găsească pe prima bisectoare.
4.3.170. Se dau familiile de funcţii de gradul al doilea:
fm ( x ) =
( m − 1)( m − 4 ) x 2 − m − 1 x + m − 3
( )
2 ( 2m − 7 )

gm ( x ) =
( m + 1)( m − 3) x 2 − m + 1 x + m − 4
( )
4 ( m − 5)
7 
unde m ∈  \  , 5  .
2 
a) Să se arate că vîrfurile parabolelor asociate familiei f m ( x ) se găsesc pe
dreapta 3 x + 2 y = 1 , iar vîrfurile parabolelor din familia g m ( x ) pe dreapta
2 x + y = 1;
b) Să se scrie ecuaţiile parabolelor ce au vîrfurile în punctul de intersecţie al
celor două drepte.
(Radu Gheorghe, 8350, G.M.B. 7/1967)
4.3.171. Fie familia de funcţii de gradul al doilea f m ( x ) = x 2 − 2 ( m − 1) x + m, m ∈ 
a) Să se arate că vîrfurile tuturor parabolelor asociate acestor funcţii se găsesc
pe o parabolă;
3
b) Să se arate că, oricare ar fi m ∈  \   , vîrfurile parabolelor se găsesc sub
2
5 3
dreapta de ecuaţie y = . Ce se întîmplă pentru m = ?
4 2
4.3.172. Se consideră familia de parabole de ecuaţie y = − x 2 + 2 ( m + 1) x + 3m − 1 ,
unde m este un parametru real.
a) Să se arate că toate parabolele trec printr-un punct fix A , ale cărui
coordonate se cer. Să se scrie ecuaţia parabolei din familie care are vîrful
chiar în A .
b) Să se arate că vîrfurile parabolelor din familie se găsesc pe parabola
y = x 2 + 3x − 4 . (C. Ionescu-Ţiu, Olimpiadă naţională, 1961)
4.3.173. Se dau funcţiile f1 , f 2 :  → , f1 ( x ) = x 2 − ( m + 1) x − m 2 + 4 şi
f 2 ( x ) = −2 x − ( m − 2 ) x − m + 4 , unde m ∈  .
2

a) Să se determine m astfel ca vîrful parabolei f1 să fie pe parabola f 2 ;


b) Pentru m = 3 , să se reprezinte cele două funcţii în acelaşi sistem de axe;
f ( x)
c) Pentru m = 3 , să se simplifice fracţia 1 .
f2 ( x )
(Elena Flondor, 9691, G.M.B. 7/1969)
4.3.174. Fie familia de funcţii de gradul al doilea
f m ( x ) = mx 2 + 2 ( m − 1) x + m − 1, m ∈ ∗
a) Să se arate că vîrfurile parabolelor din familie se găsesc pe a doua
bisectoare a axelor de coordonate;
b) Ce porţiune din această dreaptă este ocupată de vîrfurile parabolelor cu
ramurile în sus ?
4.3.175. Fie P mulţimea parabolelor asociate familiei de funcţii de gradul al
doilea
f m ( x ) = x 2 + ( 2m + a ) x + 2m 2 + bm + c, m ∈  .
Să se arate că vîrfurile parabolelor din P se găsesc tot pe o parabolă din P .
4.3.176. Fie funcţia f :  → , f ( x ) = ax 2 + bx + c cu a < 0 .
a) Să se găsească valoarea discriminantului ∆ al ecuaţiei f ( x ) = 0 astfel încît
vîrful V al parabolei şi punctele A, B în care aceasta intersectează axa Ox să
formeze un triunghi echilateral;
b) Dacă aria triunghiului echilateral VAB este egală cu 3 3 , să se determine
coeficienţii întregi a, b, c .
(Nusfet Şaganai, Olimpiadă locală, 1978)
4.3.177. Fie parabola y = ax + bx + c cu b 2 − 4ac > 0 , V vîrful parabolei şi P
2

proiecţia acestuia pe axa Ox . O dreaptă d ce trece prin P intersectează parabola


în A şi B . Să se arate că triunghiul AVB este dreptunghic în V dacă şi numai
dacă b 2 − 4ac = 4 . (Al. Oţet, C:506, G.M. 6/1985)
4.3.178. Fie m ∈  . Să se determine m astfel încît vîrful parabolei
y = mx 2 − 2 ( m + 7 ) x + m să aibă ambele coordonate întregi.
4.3.179. Se consideră mulţimile:
{ }
A = x ∈  x 3 − 8 x 2 + 19 x − 12 = 0 şi
 3 x 2 − 12 x + 19 
B = x ∈  2
∈ 
 x − 4x + 5 
a) Să se determine mulţimile A , B , A ∪ B, A ∩ B şi A∆B ;
3 x 2 − 12 x + 19
b) Să se găsească maximul funcţiei f :  → , f ( x ) = .
x2 − 4 x + 5
(Gh. Molea, 16034, G.M. 9/1976)

4.3.3.3 Semnul funcţiei de gradul al doilea. Inecuaţii

4.3.180. Să se rezolve inecuaţiile:


x2 + 2 x − 2
a) 2 >3
x − 3x + 4
b)
(x 2
− 5 x + 6 )( 8 x 2 − 6 x + 1)(18 x 2 − 9 x + 1)
≤0
x2 − 4 x − 5
x − 3 x +1
c) <
2x −1 x − 2
2 x4 − 5x2 − 3
d) ≥0 (9589, G.M.B. 5/1969)
1 − 8x3
m x
e) < , m∈
x −1 m
1 1 2
f) + < , a>0 (I.P.B, septembrie 1976)
x−a x+a x
4.3.181. Să se rezolve inecuaţia 0 ≤
( x + 1)( 2 x + 1)( 3 x + 1)( 4 x + 1) ≤ 1 .
( x − 1)( 2 x − 1)( 3 x − 1)( 4 x − 1)
(Liviu Pîrşan, 17105, G.M. 3/1978)
4.3.182. Să se ordoneze crescător numerele reale 1, 2, x, x 2 , cînd x ∈  .
(Adrian Ghioca, Olimpiadă, 1977)
4.3.183. Pentru ce valori ale lui m ∈  , maximul funcţiei:
f :  → , f ( x ) = ( 2m + 5 ) x 2 − 2 ( m + 1) x + 1 este mai mare decît 5 ?
(Petre Cernescu, 5274, G.M.F.B, 1962)
 x 2 − 2 x + 1, x ≥ 1
4.3.184. a) Să se reprezinte grafic funcţia f :  → , f ( x ) = 
 x − 1, x <1
b) Să se arate că f este strict monotonă.
c) Să se determine valorile lui x pentru care f ( x ) ≤ 1 .
(H. Moraru, lucrare scrisă, 1977)
4
4.3.185. Să se arate că ecuaţia f ( x ) = x 2 − 4 x + 5 − 2 = 0 nu admite altă
x − 4x + 8
soluţie reală decît x = 2 . Să se arate că f ( x ) ≥ 0, ( ∀ ) x ∈  .
3

4.3.186. Se consideră fracţia E ( x ) =


(x 2
+ 4x + 6) −1
3
(x 2
+ 2x + 7) +1
a) Să se simplifice fracţia;
1
b) Să se demonstreze că E ( x ) ≥ , ( ∀ ) x ∈  ;
4
c) Să se demonstreze că E ( x ) nu poate lua valori întregi, oricare ar fi x ∈  .
(Marcel Chiriţă, 18571, G.M. 1/1981)
x 4 − 2ax3 + 3a 2 x 2 − 2a 3 x + a 4 + 9
4.3.187. Fie f :  →  , dată de f ( x ) = 2 2
, a ∈ ∗
x − ax + a
Să se afle cea mai mică valoare pe care o poate lua funcţia dată. Ce valori
poate lua a în acest caz ? (Th. Dăneţ, 17434, G.M. 10/1978)
 a 2 b2  a b
4.3.188. a) Dacă a, b ∈  ∗ şi 4  2 + 2  − 20  +  + 33 ≤ 0 , să se arate că
b a  b a
a = 2b sau b = 2a . (Ştefan Smarandache, E:10182*, G.M. 3/1991)
 x2 y 2   x y 
b) Dacă x, y ∈  ∗ , demonstraţi că: 3  2 + 2  − 8  +  + 10 ≥ 0 .
y x   y x
(Fizică, sesiune spcială, 1981)
4.3.189. Numerele pozitive a, b satisfac condiţia a + b = 1 . Să se arate că
3
5 ( a 4 + b 4 ) − 4 ( a 5 + b5 ) ≥ . (Titu Andreescu, 18419, G.M. 9/1980)
8
4.3.190. Să se arate că dacă a, b ∈  astfel încît ab = 1 şi a ≠ b , atunci
2
a 4 + b 4 + 7 ≥ 10 ( a − b ) . În ce caz are loc egalitatea ?
(C.T. Nedelcu, E:8911, G.M. 7/1986)
3
4.3.191. Să se arate că pentru orice x ∈  avem: x 4 + x 2 + 1 ≥ x ( x 2 + 1)
2
(Valerian Vlăescu, E:9101*, G.M. 3/1987)
4.3.192. a) Să se determine funcţia f :  → , f ( x ) = min ( x 2 + ax + b, cx + d ) ,
ştiind că f ( −2 ) = f ( −1) = 1 , f ( 0 ) = 2 şi f (1) = 4 .
(Ion Cuculescu, concurs, 1976)
b) Să se determine funcţia f :  → , f ( x ) = max ( − x 2 + ax + b, cx + d ) , ştiind că
f (1) = 0, f ( 3) = 3 , f ( 5 ) = −5 şi f ( 8 ) = 2 . (Marcel Chiriţă, G.M. 5/1981)
4.3.193. Să se determine funcţia
f :  → , f ( x ) = max ( x 2 − 2ax + 5b, − x 2 + 2ax + b 2 ) ,
ştiind că f (1) = f ( 3) < f ( x0 ) , ( ∀ ) x0 ∈  \ {1,3} .
(Vasile Stănescu, 19732, G.M. 6/1983)
4.3.194. Se consideră funcţia f :  → , f ( x ) = x 2 + ax + 1 , unde a ∈ ( −2; 2 ) . Să se
arate că oricare ar fi x real şi m parametru real, are loc inegalitatea:
f ( x ) + m2 ≥ f ( x − m) f ( x + m)
(Dan Seclăman, 18121, G.M. 2/1980)
4.3.195. Fie a > 0, b, c ∈  cu a ≥ c şi funcţia f : [1; ∞ ) → , f ( x ) = ax 2 + bx + c . Să
se demonstreze că oricare ar fi m, n, x1 , x2 ∈ [1; ∞ ) avem:
f ( mx1 + nx2 ) ≥ mf ( x1 ) + nf ( x2 )
(D.M. Bătineţu, 17605, G.M. 2/1979)
4.3.196. Se consideră trinoamele de gradul al doilea f ( x ) = 2 x 2 + 2 şi
g ( x ) = x 2 + 2 x + 1 . Să se arate că pentru orice trinom de gradul doi h ( x ) astfel
încît g ( x ) ≤ h ( x ) ≤ f ( x ) , ( ∀ ) x ∈  avem h (1) = 4 şi există λ ∈ [ 0;1] astfel încît
h ( x ) = λ f ( x ) + (1 − λ ) g ( x ) , ( ∀ ) x ∈  .
(Laurenţiu Panaitopol, Olimpiadă judeţeană, 1978)
4.3.197. Trinomul f ( x ) = x 2 + px + q, p, q ∈  are proprietatea că f ( x ) > 0 pentru
orice x real. Dacă a > 0 şi b, c ∈  , să se arate că ecuaţia:
( b − ap ) x 2 + 2 ( c − aq ) x + cp − bq = 0
are rădăcini reale. (Dumitru Acu, Olimpiadă locală, 1978)
4.3.198. Fie m ∈  . Să se arate că următoarele propoziţii sunt echivalente:
1) ( ∀ ) α > m 2 şi ( ∀ ) x ∈  , x 2 + ( m 2 + 1) x + α ≠ 0 ;
2) m = 1 . (Mihai Gărăjeu, 20704, G.M. 3/1986)

{
4.3.199. Să se determine mulţimea A = x ∈  x = −n 2 + 4n − 2, n ∈  ∗ }
(Florica Stănescu, 18034, G.M. 12/1979)
4.3.200. Să se determine cel mai mare element al mulţimii:
{
A = ( 2n 2 + 3n ) 3 − ( 3n 2 + 2n ) 2 n ∈  }
(Eugen Păltănea, 19812*, G.M. 8/1983)
4.3.201. Se consideră mulţimile { }
A = x ∈  x = ( a − 1)( a − 3) , a ∈  şi

{
B = x ∈  x = 2 + 2b − b 2 , b ∈  . }
a) Să se determine A ∩ B ;
b) Să se demonstreze că mulţimea A ∪ B conţine un singur element care este
pătrat perfect. (Dan Seclăman, 20200*, G.M. 9/1984)
 1 1
4.3.202. Fie x, y ∈ ( 0; ∞ ) . Notăm a = min  x, y + ,  . Să se determine valoarea
 x y
maximă a lui a . Pentru ce valori ale lui x şi y se atinge acest maxim ?
(Concurs, R.D.G)
1
4.3.203. Dacă x, y ∈  şi x + 2 y = 1 , atunci x 2 + y 2 ≥ . Cînd are loc egalitatea ?
5
 1 
4.3.204. Fie mulţimea A = ( x, y ) ∈  2 x 2 + y 2 − x + y − = 0 
 2 
a) Să se arate că x − y − 1 ≤ 2 , oricare ar fi ( x, y ) ∈ A ;
{
b) Să se determine mulţimea B = z ∈  z = xy, ( x, y ) ∈ A . }
(I. Safta, 19093*, G.M. 2-3/1982)
4.3.205. Fie I = [ 0; 1] şi f : I × I →  o funcţie definită astfel:
2
f ( x, y ) = ( x − y ) , ( ∀ )( x, y ) ∈ I × I . Să se arate că:
max min f ( x, y ) < min max f ( x, y ) . (Matematică, 1973)
y∈I x∈I x∈I y∈I

4.3.206. Să se afle numerele a ∈  pentru care sistemul:


 x2 + y 2 + 2 x ≤ 1
 are o soluţie unică. Să se rezolve sistemul în cazurile
x − y + a = 0
respective. (17960*, G.M. 10/1979)
4.3.207. Să se determine m ∈  astfel încît x 2 + y 2 − 4 x − 4 y + m > 0, ( ∀ ) x, y ∈  .
4.3.208. Fie numerele a , b, c ∈  şi funcţia f : → , definită prin
f ( x ) = ( x − a )( x − b ) + ( x − b )( x − c ) + ( x − c )( x − a ) . Să se arate că:
a) Rădăcinile ecuaţiei f ( x ) = 0 sunt reale. Deduceţi inegalitatea:
( a + b + c ) ≤ 3 ( a 2 + b 2 + c 2 ) , ( ∀ ) a , b, c ∈  .
2

b) Dacă f ( x ) ≥ 0, ( ∀ ) x ∈  , atunci a = b = c . Este reciproca adevărată ?


(Costache Ciotloş, C:41, G.M. 6/1980; Olimpiadă locală, Constanţa, 1984)
4.3.209. Să se afle cea mai mică şi cea mai mare valoare pe care o ia fracţia
x −1
, ştiind că x, y ∈ [3; ∞ ) verifică ecuaţia x 2 + y 2 − 6 x − 6 y + 17 = 0 .
y −1
(Ioan Bran, 21600, G.M. 11-12/1988)
1
− x 2 + ( m + 1) x −
4.3.210. Fie fracţia E = 2 2.
2
x + 2mx + m + 1
a) Să se arate că fracţia E are sens, oricare ar fi x ∈  ;
b) Să se determine valorile lui m ∈  astfel încît E < 0, ( ∀ ) x ∈  .
4.3.211. Să se determine toate valorile lui m ∈  astfel încît dubla inegalitate:
x 2 + ( m + 1) x − 5
−7 < <3
x2 − x + 1
să fie verificată pentru orice x ∈  .
1 + ( 4 − a2 ) x − x2
4.3.212. Fie funcţia f : I → , f ( x ) = , a ∈ ∗ . Să se determine
a ( x + 1)
2

a astfel încît domeniul de definiţie I să fie un interval mărginit, de lungime


minimă.
(Admitere olimpici, 1987)
4.3.213. Se consideră funcţia f :  → , f ( x ) = x + 2 ( k − p ) x + k 2 , k , p ∈ ∗
2

a) Să se determine coordonatele ( x0 , y0 ) ale punctului de minim local al


funcţiei;
b) Să se determine valorile lui p ştiind că ( x0 , y0 ) ∈ [ 0; 2] × [ −2 p;0] .
(A.S.E, 1994)

4.3.3.4 Studiul unor clase de funcţii reale cu ajutorul proprietăţilor funcţiei


de gradul al doilea.

4.3.3.4.1 Injectivitate. Surjectivitate. Compunere.

4.3.214. Fie funcţiile:


 x 2 + 6 x , x < −3 5 x − 2, x ≤1
f , g :  → , f ( x ) =  , g ( x) =  2 .
−2 x − 5, x ≥ −3  x − 2 x + 4, x > 1
Să se determine f  g şi g  f .
4.3.215. Găsiţi o restricţie bijectivă a funcţiei f :  → , f ( x ) = x 2 − 4 x + 3 şi scrieţi
inversa acesteia.
5   1 
4.3.216. Fie funcţia f :  ; ∞  →  − ; ∞  , f ( x ) = x 2 − 5 x + 6
2   4 
a) Să se arate că f este bijectivă şi să se determine f −1 ;
b) Să se arate că funcţiile f şi f −1 au aceeaşi monotonie;
c) Să se arate că:
 5    5  
 x ∈  ; ∞  f ( x ) ≤ f ( x ) =  x ∈  ; ∞  f ( x ) ≤ x ≤ f ( x )
−1 −1

 2    2  
 5  
d) Să se determine mulţimea M =  x ∈  ; ∞  2 x 2 − 10 x + 7 ≤ 4 x + 1 
 2  
(Gh. Pădurariu, 19057, G.M. 1/1982)
4.3.217. Se dă funcţia f : [3; ∞ ) → [ −1; ∞ ) astfel încît f ( x + 3) = x 2 − 1 . Să se afle
funcţia g pentru care ( f  g )( x ) = x 2 − 2 x .
(Aurel Doboşan, Olimpiadă locală, 1978)
4.3.218. Fie f : [ −1;1] → [ −1;1] dată de f ( x ) = ax 2 + bx + c, a ≠ 0 .
a) Să se arate că a ∈ [ −2; 2] şi că a 2 + c 2 ≤ 5 ;
b) Să se determine valoarea maximă a lui a astfel încît f să fie injectivă;
1
c) Dacă a = , să se determine b, c astfel încît f să fie surjectivă.
2
(M. Martin, E. Constantinescu, Olimpiadă locală, Bucureşti, 1978)
2 x + 3, x<0
4.3.219. a) Să se reprezinte grafic funcţia f :  → , f ( x ) =  2
..
−3 x + 3, x ≥ 0
b) Este funcţia f surjectivă ? Să se determine f (  ) .
(16366, G.M. 1/1977, enunţ parţial)
 x − 2 x − 3, x ∈ ( −∞; −1] ∪ [3; ∞ )
2


4.3.220. Fie funcţia f :  → , f ( x ) = 2 + 2 x, x ∈ ( −1;0]

 2 − 2 x, x ∈ ( 0;3 )
a) Să se studieze injectivitatea funcţiei f ;
b) Să se construiască o restricţie g a lui f , bijectivă;
c) Să se determine inversa funcţiei g .
(P. Bîrsan, 16788, G.M. 8/1977)
 x 2 − 2 x + 2, x ≥ 1
4.3.221. Se consideră funcţia f :  → , f ( x ) = 
2 x − 1, x <1
a) Să se arate că f este bijectivă;
b) Să se calculeze funcţia inversă f −1 ;
c) Să se determine x ∈  pentru care f ( x ) ≤ 2 .
(M. Chiriţă, lucrare scrisă, 1977)
2x
4.3.222. Să se demonstreze că funcţia f : [1; ∞ ) → ( 0;1] , f ( x ) = este
1 + x2
4
inversabilă. Să se calculeze f −1   , unde f −1 este inversa funcţiei f .
5
(Olimpiadă locală, Cluj, 1983)
4.3.223. Fie funcţia f : [1; ∞ ) → [1; ∞ ) , f ( x ) = x − 3 x5 + 6 x 4 − 7 x 3 + 6 x 2 − 3x + 1 .
6

a) Să se demonstreze că f este bijectivă;


b) Să se determine inversa f −1 .
(Al. Oţet, 17340*, G.M. 8/1978)
 x − 2 x, x ≤ 0
2

4.3.224. Se dă funcţia f :  → , f ( x ) =  2 .
mx − 2 x, x > 0
a) Să se determine m ştiind că graficul funcţiei are un centru de simetrie, ale
cărui coordonate se cer;
b) Pentru m astfel determinat, să se arate că f este bijectivă şi să se
determine inversa f −1 . (Octavian Purcaru, 18130, G.M. 2/1980)

4.3.3.4.2 Extreme. Imaginea unor clase de funcţii

4.3.225. Fie funcţia f : [α ; β ] → , definită prin f ( x ) = ax 2 + bx + c , unde


α , β , a, b, c ∈ , a ≠ 0, α < β . Să se determine valorile extreme ale funcţiei f ,
precum şi punctele în care f ia aceste valori. Discuţie.
(Alex. Dincă, 17229, G.M. 6/1978)
4.3.226. Fie funcţia f :  → , f ( x ) = x 2 + mx + 1, m ∈  . Să se determine
mulţimea f ([1; 2]) . Discuţie. (Liviu Pîrşan, 20155*, G.M. 7/1984)
4.3.227. Se consideră funcţiile f k :  →  , definite prin f k ( x ) = x 2 − 2kx + α k , unde
k = 1, n, n ≥ 2 , iar numerele α k ∈  fiind alese astfel încît α k ≤ k 2 + k + 1, k = 1, n . Să
se determine mulţimea ( f n  f n −1 … f 2  f1 )(  ) .
(Ion Ursu, 17651*, G.M. 3/1979)
4.3.228. Să se determine extremele funcţiilor:
4x2 + 1
a) f :  \ {1} , f ( x ) = 2
x − 2x +1
−2 x 2 + 1
b) f :  \ {−2} , f ( x ) = 2
x + 4x + 4
x2 − x − 2
c) f :  \ {3} , f ( x ) = 2
x − 6x + 9
nx
4.3.229. Se dă funcţia f n :  → , f n ( x ) = 22
, n ∈ ∗ .
x +x+n
a) Să se determine punctele de extrem ale funcţiei;
b) Pentru ce n ∈ ∗ unul din extremele funcţiei f n se află pe prima bisectoare a
axelor de coordonate ?
2
n
2n ⋅ ( n !)
c) Dacă se notează an = max f n ( x ) , atunci ∏a k = , ( ∀ )n ∈  ∗ .
x∈
k =1 ( 2n + 1)!
(N. Bebea, 8504, G.M.B. 9/1967)
4.3.230. Să se determine numerele reale p şi q ( q > 0 ) astfel încît funcţia
x 2 + px + q
f :  → , f ( x ) =

să admită un maxim egal cu a şi un minim egal cu
x
b . Cum trebuie să fie a şi b ?
(8711, G.M.B. 2/1968)
4.3.231. Care este cea mai mică valoare a funcţiei:
4 x2 + 8x + 3
f : [ 0; ∞ ) → , f ( x ) = ? (8197, G.M.B. 5/1967)
6 (1 + x )
2

4.3.232. a) Simplificaţi fracţia f ( x) =


(x 2
+ 3 x + 3) − 1
, precizînd totodată
2
(x 2
+ 5x + 5) −1
domeniul său de definiţie;
b) Să se afle extremele fracţiei, precum şi abscisele punctelor de extrem.
(C. Ionescu-Ţiu, Olimpiadă naţională, 1960)
x4 + x2 + 5
4.3.233. Găsiţi valorile extreme ale expresiei E ( x ) = 2
, x∈ .
( x2 + 1)
(Olimpiadă, Anglia, 1966; 7907, G.M.B. 1/1967)
 x y
4.3.234. Fie 0 < a < b şi x, y ∈ [ a; b] . Să se determine max  +  .
 y x
(Gheorghe Stoica, 19570*, G.M. 2/1983)
x 2 + ax − a
4.3.235. Se consideră funcţia f :  →  dată de f ( x ) = 2 , a∈ .
x − ax + a
4+a
a) Să se arate că dacă a ∈ ( 0; 4 ) , atunci −1 ≤ f ( x ) ≤ , (∀) x ∈  ;
4−a
b) Pentru a = 2 , definim f1 : [ 0; 2] → E restricţia lui f la intervalul [ 0; 2] . Să se
arate că f1 este inversabilă şi să se determine inversa f1−1 .
(I. Ursu, 19852*, G.M. 9/1983)
x + a2
2
4.3.236. Fie f : ( 0; a ] → A dată prin f ( x ) = , a > 0.
2x
a) Determinaţi A astfel încît f să fie surjectivă.
b) Arătaţi că f este monotonă.
(Cristian Turcu, Olimpiadă locală, Prahova, 1985)
x2 − x + 1
4.3.237. a) Fie funcţia f :  → , f ( x ) = . Este f surjectivă ? Dacă nu,
x2 + 1
construiţi o surjecţie f :  → E , f ( x ) = f ( x ) , ( ∀ ) x ∈  .
(Matematică, septembrie 1983, enunţ adăugit)
b) Considerăm funcţia g :  → , g ( x ) = x − a , unde a ∈  . Să se determine
funcţia h = g  f . (C. Cula, Olimpiadă locală, Teleorman, 1986)
4.3.238. Să se determine imaginea următoarelor funcţii:
x2 − 2x − 3
a) f :  → , f ( x ) = 2
x + x +1
2x
b) f :  \ {1,3} → , f ( x ) = 2
x − 4x + 3
a + b x 2 − ab
c) f :  \   → , f ( x ) = , a, b ∈ 
 2  2x − a − b
(C. Năstăsescu, Olimpiadă judeţeană, 1980)
2
mx + p
d) f :  → , f ( x ) = 2 , m > 0, p ∈  .
x +m
4.3.239. Pentru orice număr real m , considerăm mulţimea Am definită astfel:
 a 2 + a + m 
Am =  x ∈  ( ∃) a ∈  \ {−1} , x = 
 a + 1 
a) Să se arate că pentru orice m ≤ 0 , avem Am =  .
b) Să se arate că mulţimile Am ( m ∈  ) nu au nici un element comun.
(C. Năstăsescu, 17949*, G.M. 10/1979)
c) Să se determine mulţimea A1 .
 x2 − x + 1 
4.3.240. Fie mulţimea A =  x ∈  2 ∈   . Să se arate că A −  ≠ ∅ .
 x + x +1 
(Alexandru Oţet, 19810*, G.M. 8/1983)
4.3.241. Să se determine α ∈  astfel încît mulţimea valorilor funcţiei
x2 + α x + 1
f :  → , f ( x ) = 2 să fie un interval de lungime 4.
x − x +1
(Cornelia Neagu, 17914, G.M. 9/1979)
3 x 2 + mx + n
4.3.242. Fie funcţia f :  → , f ( x ) = . Să se determine parametrii
x2 + 1
reali m şi n astfel încît Im f = [ −3;5] .
x 2 + nx + 1
4.3.243. Se dă funcţia f :  → , f ( x ) = . Să se determine parametrii
x 2 + mx + 1
 7
m şi n astfel încît Im f =  −3;  (Irina Stănescu, 17568, G.M. 1/1979)
 3
4.3.244. Fie ecuaţia ( m 2 − m + 2 ) x 2 − ( 2m 2 − 2m + 5 ) x + m 2 − m + 2 = 0, m ∈  .
a) Să se arate că rădăcinile x1 , x2 ale ecuaţiei sunt reale şi pozitive, oricare ar fi
m∈ ;
x + x2
b) Să se exprime y ( m ) = 1 şi să se determine extremele lui y ( m ) cînd
x1 x2
m parcurge mulţimea  .
(Concurs, Bulgaria, 1968; 9889, G.M.B. 10/1969)
4.3.245. Se dă f :  → E , f ( x ) = ( x − 1)( x − 2 )( 3 − x )( 4 − x ) . Să se determine
E = f () . (Th. Dăneţ, 16936, G.M. 11/1977)
4.3.246. Să se determine punctele de extrem ale funcţiei
f :  → , f ( x ) = ( x + a )( x + b )( x + c )( x + d ) , ştiind că numerele reale
a, b, c, d sunt legate prin relaţia a + b = c + d .
(Gh. Belcin, 8843, G.M.B. 4/1968)

4.3.3.5 Probleme cu parametri. Natura şi semnele rădăcinilor ecuaţiilor de


gradul al doilea. Poziţionarea rădăcinilor faţă de un interval dat.

4.3.3.5.1 Natura şi semnele rădăcinilor ecuaţiilor de gradul al doilea

a b
4.3.247. Se dă ecuaţia ax 2 + bx + c = 0, a, b, c ∈ ∗ . Arătaţi că relaţia + =0
b c
reprezintă o condiţie suficientă pentru ca ecuaţia să aibă rădăcini reale şi de
semne contrare. (Gh. Ciorăscu, 19379, G.M. 9-10/1982)
4.3.248. Să se discute natura şi semnele rădăcinilor următoarelor ecuaţii, în
funcţie de parametrul real m :
a) 2 x 2 − 24 x + 7 m − 5 = 0
b) 2 x 2 − 2 ( m − 1) x − m 2 + 2m + 5 = 0 .
c) ( m − 2 ) x 2 − 2mx + 3m − m2 = 0
d) ( m + 1) x 2 − 3mx + 4m = 0
e) mx 2 − ( 2m + 1) x + 3m − 1 = 0
f) mx 2 + ( 2m − 1) x − 3m − 1 = 0 (9855, G.M.B. 9/1969)
g) mx 2 + ( 2m + 1) x + 2m − 1 = 0 (Matematică, 1986)
4.3.249. Se consideră ecuaţia ( m − 3) x 2 + ( m + 3) x − m − 1 = 0, m ∈  .
a) Să se determine valorile lui m astfel încît rădăcinile ecuaţiei să verifice
relaţia 4 ( x12 + x22 ) − x1 x2 = 1 .
b) Să se discute natura rădăcinilor ecuaţiei, în funcţie de valorile lui m .
4.3.250. Să se determine valorile parametrului m ∈  astfel încît rădăcinile
x x
x1 , x2 ale ecuaţiei mx 2 − 2 ( m − 1) x + m = 0 să satisfacă relaţia 1 + 2 = 4 . Să se
x2 x1
determine apoi valorile lui m pentru ca ecuaţia să admită rădăcini reale şi
pozitive. (9418, G.M.B. 2/1969)
4.3.251. Se consideră funcţia f :  → , f ( x ) = x + mx + m − 4, m ∈  .
2

a) Pentru m ∈ ( 4; ∞ ) , să se calculeze în funcţie de m expresia


E = x1 f ( x2 − m ) + x2 f ( x1 − m ) , unde x1 , x2 sunt rădăcinile ecuaţiei
f ( x) = 0 ;
b) Să se determine m şi să se rezolve ecuaţia f ( x ) = 0 , ştiind că între
rădăcinile sale există relaţia x1 + x2 = 2 . (I.V. Maftei, Olimpiadă, 1970)
4.3.252. Fie ecuaţia x 2 + ( a − 2 ) x + 2 ( 3 − a ) = 0, a ∈ 
a) Să se rezolve ecuaţia în cazul în care rădăcinile sale sunt egale.
b) Pentru ce valori ale lui a , rădăcinile sunt reale şi de semne contrare ?
1 1 1
c) Pentru ce valori ale lui a are loc relaţia + ≥ ?
x1 x2 2
(C. Ionescu-Ţiu, Olimpiadă naţională, 1957)
4.3.253. a) Să se afle mulţimea valorilor reale ale parametrului m pentru care
ecuaţia f m ( x ) = ( m + 1) x 2 − ( m2 − 1) x + 2 − 3m = 0 are ambele rădăcini reale;
2

b) Să se determine m astfel încît vîrful V al parabolei asociate funcţiei f m să se


1 
găsească în interiorul dreptunghiului cu centrul în A  , 6  şi cu laturile paralele
2 
cu axele, cele paralele la Ox avînd lungimea 1, iar cele paralele la Oy lungimea
4. (N. Peligrad, Olimpiadă regională, 1965)
4.3.254. Să se studieze ecuaţia ( 3 + m 2 ) x 4 − 2 ( m + 1) x 2 + 1 = 0, m fiind un
parametru real.
4.3.255. Să se determine m ∈  astfel încît:
( m − 1) x 4 + 2 ( m − 2 ) x 2 + m − 5 ≥ 0, ( ∀) x ∈  . (19493, G.M. 12/1982)

4.3.3.5.2 Poziţionarea rădăcinilor faţă de un interval dat

4.3.256. Numerele reale strict pozitive p0 , p1 , p2 verifică egalitatea p0 + p1 + p2 = 1 .


Să se arate că ecuaţia p0 + p1 x + p2 x 2 = x admite o rădăcină x0 ∈ ( 0;1) dacă şi
numai dacă p1 + 2 p2 > 1 .
4.3.257. Ecuaţia ax 2 + bx + c = 0 cu a, b, c ∈ , a > 0 , are rădăcinile x1 şi x2 . Dacă
a + c ≥ b şi a ≥ c , atunci xi ≤ 1, i = 1, 2 .
(Marcel Chiriţă, 19815, G.M. 8/1983)
4.3.258. Fie a, b, c trei numere întregi şi a > 0 . Să se arate că dacă ecuaţia
ax 2 + bx + c = 0 are două rădăcini distincte în intervalul ( 0; 2 ) , atunci a ≥ 2, b ≤ −3
şi c ≥ 1 . (Mircea Lascu, Liviu Vlaicu, Olimpiadă judeţeană, 1986)
4.3.259. Să se arate că, dacă m > 0 , ecuaţia
2
2 ( m + 2 ) x 2 − 2 ( m + 1)( m + 2 ) x − m = 0 admite o rădăcină pozitivă
subunitară.
(Liviu Pîrşan, Olimpiadă judeţeană, 1970)
4.3.260. Fie f :  → , f ( x ) = ax 2 + bx + c , unde a ≠ 0 şi α ≥ 0 . Dacă
2
(α a + c ) < α b 2 , arătaţi că o rădăcină x0 a ecuaţiei f ( x ) = 0 verifică inegalitatea
x0 > α . (Adrian P. Ghioca, 17602*, G.M. 2/1979)
4.3.261. Dacă ecuaţia ax 2 + bx + c = 0, a ≠ 0 are rădăcini reale, atunci rădăcinile
( 2
)
ecuaţiei x 2 b 2 + ( c − a ) + 2b ( a + c ) x + 4ac = 0 sunt reale şi se află în intervalul
[ −1;1] . (Maria Elena Panaitopol, 19092, G.M. 2-3/1982)
4.3.262. Folosind o grupare convenabilă, să se arate că rădăcinile ecuaţiei:
a 2 x 2 − ( 2ab − b 2 ) x − 2b 2 = 0 a, b ∈ , a ≠ 0
sunt mai mici decît 3. (Lucia Ţene, 9061, G.M.B. 8/1968)
 1
4.3.263. Se consideră ecuaţia ( 2m + 1) x 2 − ( 2m − 1) x − 2 = 0, m ∈  \ −  . Fără a
 2
rezolva ecuaţia, să se determine valorile lui m astfel ca rădăcinile sale să fie mai
mici decît 2.
4.3.264. Pentru ce valori ale parametrului m ∈  rădăcinile x1 , x2 ale ecuaţiei
x 2 + mx + m = 0 satisfac relaţiile x1 < 1 < 2 < x2 ?
4.3.265. Se dă ecuaţia x 2 − 2 ( m − 1) x + m + 5 = 0 , unde m este un parametru real.
În cazul în care ecuaţia admite rădăcini reale, să se arate că o rădăcină a
ecuaţiei, şi numai una, este cuprinsă în intervalul ( −2; 3) .
(Olimpiadă, 1964)
4.3.266. Cum trebuie să fie m , astfel încît una din rădăcinile ecuaţiei
( 2 − m ) x 2 − 2mx + m2 − 3m = 0 să fie mai mică decît –1, iar cealaltă mai mare decît
1? (N. Abramescu, 7014, G.M.B. 7/1965)
4.3.267. Se dă ecuaţia ( 3m − 2 ) x − ( 2m + 1) x + 2m = 0, m ∈  . Să se determine
2

valorile lui m ∈  pentru care:


a) ambele rădăcini ale ecuaţiei sunt mai mari decît –1;
b) o rădăcină a ecuaţiei este mai mică decît –1, iar cealaltă mai mare decît –1;
c) ambele rădăcini ale ecuaţiei se găsesc în intervalul ( −1; 3) .
(Alexandru Suciu, 9463, G.M.B. 3/1969)
4.3.268. Să se determine parametrul real m astfel încît ecuaţia:
( m − 2 ) x 2 − ( m − 4 ) x + m − 3 = 0 să admită o rădăcină reală mai mică decît 1
şi o altă rădăcină reală mai mare decît 1.
(Matematică-fizică, septembrie 1981)
4.3.269. a) Cum trebuie să fie m pentru ca rădăcinile ecuaţiei:
1
( m − 1) x 2 − ( 2m + 1) x + 1 = 0 să fie mai mici decît ?
2
b) Să se formeze şi să se discute ecuaţia care are ca rădăcini inversele
rădăcinilor ecuaţiei date. (8050, G.M.B. 3/1967)
4.3.270. Fie ecuaţia 2 x − 2mx + m − 4m + 7 = 0, m ∈  .
2 2

a) Pentru ce valori ale lui m ecuaţia admite rădăcini reale ?


2 2
b) Să se arate că ( x1 − 2 ) + ( x2 − 2 ) = 1 . Să se deducă faptul că x1 şi x2 aparţin
intervalului [1;3] .
4.3.271. Se consideră ecuaţia 2 x 2 − 3 x + m = 0, m ∈  .
a) Să se formeze ecuaţia de gradul al doilea în y cu rădăcinile
x −1 x −1
y1 = 1 , y2 = 2 , unde x1 , x2 sunt rădăcinile ecuaţiei date;
x1 + 1 x2 + 1
b) Să se determine valorile lui m pentru care una sau ambele rădăcini ale
ecuaţiei iniţiale sunt situate în intervalul [ −1;1] . Discuţie.
(8393, G.M.B. 8/1967)
4.3.272. Fie ecuaţiile ax + bx + c = 0 şi cx + bx + a = 0 , unde a, b, c ∈ ( 0; ∞ ) cu
2 2

a ≠ c . Să se arate că dacă a + c < b , rădăcinile celor două ecuaţii se separă.


(Ion Ursu, 18730, G.M. 5/1981)

În exerciţiile următoare, se cere să determinaţi valorile parametrului real


m astfel încît să aibă loc relaţiile stabilite:
4.3.273. {x ∈  x + mx + 1 = 0} ∩ [1; ∞ ) ≠ ∅ .
2

4.3.274. { x ∈  x + mx + 2 = 0} ∩ ( −∞; −1] să aibă două elemente.


2

4.3.275. { x ∈  ( m − 5 ) x − 4mx + m − 2 = 0} ∩ [ 2; ∞ ) să aibă un singur element.


2

4.3.276. { x ∈  ( m − 1) x − 2 ( m + 1) x + m + 1 = 0} ∩ [ −1;1] ≠ ∅
2

4.3.277. { x ∈  ( m + 1) x − 2 ( m − 1) x − m = 0} ∩ [ 0;1] = ∅
2

4.3.278. { x ∈  x − 2mx + 4m − 5 = 0} ∩ ( 0;3) să aibă două elemente.


2

4.3.279. { x ∈  x − 2mx + 4m + 5 = 0} ∩ [5; 7 ] ≠ ∅


2

4.3.280. { x ∈  mx + ( m − 1) x + m + 2 = 0} ∩ [ 0;1] ≠ ∅
2

4.3.281. Să se determine toate numerele reale m , astfel încît inegalitatea


( m − 1) x 2 − mx − 2 > 0 să fie verificată oricare ar fi x > 2 .
4.3.282. Se consideră funcţia f :  → , f ( x ) = mx 2 − 2 ( 2m − 1) x + 3m + 2, m ∈ ∗ .
Să se determine m ∈ ∗ astfel încît:
a) f ( x ) ≥ 0, ( ∀ ) x ∈  ;
b) f ( x ) ≥ 0, ( ∀ ) x ∈ [ 0; ∞ ) ;
c) f ( x ) ≥ 0, ( ∀ ) x ∈ [ 0;1] .
4.3.283. Se consideră trinomul T ( x, a ) = ax 2 + (1 − a 2 ) x − a, a ∈ ∗ . Să se
determine a astfel încît T ( x, a ) > 0 , oricare ar fi x ∈ [ −2; 2] .
4.3.284. Pentru ce valori ale lui m funcţia
f :  → , f ( x ) = x 2 − 2mx + m + 1 păstrează semn constant pe ( 0;1) ?
4.3.285. Pentru ce valori ale lui m funcţia de gradul al doilea:
f :  → , f ( x ) = 5m 2 x 2 − ( 5m + 1) x + 1
are semn constant pe intervalul ( −1;1) ?
(Matematică, sesiune specială, 1986)
4.3.286. Pentru ce valori ale lui m funcţia de gradul al doilea
f :  → , f ( x ) = mx 2 + 2 ( m + 1) x + m 2 − 1
are semn constant pe intervalul [1; 2] ? (Matematică, septembrie 1986)
4.3.287. Să se determine m ∈ ∗ astfel încît:
{x ∈  4x 2
}{
− 4mx + m 2 − 1 = 0 \ x ∈  ( x − 3)( x − 10 ) < 0 = ∅ }
(Olimpiadă locală, Teleorman, 1986)
4.3.288. Se dau ecuaţiile:
2
2 x 2 − 2 ( 2m + 1) x + ( 2m + 1) − 2a 2 = 0 cu rădăcinile x1 , x2 şi
2
2 x 2 + 2 ( 2m − 1) x + ( 2m − 1) − 2a 2 = 0 cu rădăcinile x1′, x2′ . Să se arate că
1   1 − 2 a −1 + 2 a 
dacă a ∈  ; ∞  şi m ∈  ;  , atunci x1 x1′ + x2 x2′ ≤ 2a 2 .
 2   2 2 
(Dumitru Vieru, 18573, G.M. 1/1981)
4.3.289. Să se determine m ∈  astfel încît toate rădăcinile ecuaţiei
x ( x − 1)( x − 2 )( x − 3) = m să fie reale.
(Liviu Pîrşan, 19849*, G.M. 9/1983)
4.3.290. Să se afle m ∈  astfel ca ecuaţia x 4 − 4 x3 + 4 x 2 + 3 = 2 ( x 2 − 2 x ) + m să
aibă toate rădăcinile reale.
(Paul Ţigănilă, 17401, G.M. 9/1978)
2
4.3.291. Să se rezolve ecuaţia x ( x + 1) − (11 − m ) x ( x + 1) − 2m 2 + 14m − 12 = 0 . Să
2

se discute numărul soluţiilor reale ale ecuaţiei în funcţie de parametrul real m .


(Em. Dogăroiu, 5653, G.M.F.B. 2/1963)
2
4.3.292. Se consideră ecuaţia ( m − 1) ( x 2 + 2 x ) + 2 ( m − 3) ( x 2 + 2 x ) + 2m − 3 = 0 , în
care m este un parametru real. Să se determine în funcţie de m :
a) numărul rădăcinilor reale ale ecuaţiei;
b) numărul rădăcinilor pozitive ale ecuaţiei.
(Matematică, septembrie 1976)
4.3.3.6 Probleme diverse

4.3.293. Să se determine parametrul real m astfel încît rădăcinile reale x1 , x2 ale


ecuaţiei x 2 − mx + 2m = 0 să verifice relaţia x12 + x22 + x12 x22 = 12 .
4.3.294. Se dă ecuaţia x 2 − mx + 2 = 0 cu rădăcinile x1 , x2 , iar m ∈  .
1 1 1 1 21
a) Să se arate că expresia E = x12 + 2 + + + 2 + x22 + este pozitivă,
x1 x1 x2 x2 4
oricare ar fi m real;
b) Să se determine parametrul real m astfel încît expresia E să fie minimă;
x x
c) Calculaţi valoarea expresiei F = 1 − 2 , fără a rezolva ecuaţia;
x2 x1
d) Să se determine m astfel încît x14 + x24 > 3m ( x13 + x23 ) .
4.3.295. Se dă ecuaţia x 2 + ( 3 − m ) x − ( m + 5 ) = 0, m ∈  .
a) Să se arate că ecuaţia are rădăcini reale şi distincte pentru orice valoare
reală a lui m ;
b) Să se determine m astfel încît rădăcinile x1 , x2 ale ecuaţiei să satisfacă
x − 1 x − 1 x1 + x2
relaţia 1 + 2 = +6;
x1 x2 x1 x2
c) Să se determine valoarea lui m pentru care suma S = x12 + x22 este minimă.
(9340, G.M.B. 1/1969)
4.3.296. a) Rezolvaţi inecuaţia 3m + 2m − 1 > 0, m ∈  .
2

b) Pentru valorile lui m găsite la punctul a), formaţi ecuaţia de gradul al doilea
−2 ( m + 1) m + 1 + 3m 2 + 2m − 1
în x avînd rădăcinile x1 = şi x2 = ;
m + 1 + 3m 2 + 2m − 1 m −1
x x
c) Pentru ce valori admisibile ale lui m are loc relaţia 1 + 2 ≤ 1 ?
x2 x1
(9342, G.M.B. 1/1969)
2 2
4.3.297. Fie ecuaţia de gradul al doilea (1 + α ) x − (1 + α ) x + α (1 − α ) = 0 , unde
α ∈ .
a) Să se rezolve ecuaţia;
b) Să se determine valorile parametrului real α pentru care are loc inegalitatea
1 1 1
−1 ≤ + + ≤0;
x1 x2 x1 x2
c) Să se construiască ecuaţia de gradul al doilea care are ca rădăcini inversele
rădăcinilor ecuaţie date.
(9573, G.M.B. 5/1969)
4.3.298. Se dă ecuaţia mx ( 2 − x ) = 2 x + 1 .
2
a) Să se discute natura şi semnele rădăcinilor ecuaţiei, atunci cînd parametrul
real m variază;
b) Să se determine m ∈  astfel încît între rădăcinile ecuaţiei să avem relaţia:
1 1 1 1 20
3
+ 3= 2+ 2+ .
x1 x2 x1 x2 x1 x2
4.3.299. a) Să se formeze ecuaţia de gradul al doilea cu coeficientul dominant
egal cu 1, ştiind că discriminantul şi produsul rădăcinilor sale sunt respectiv:
3
∆ = −2m 2 + m + 1, p = ( 2m 2 + m )
4
b) Să se discute natura şi semnele ecuaţiei obţinute, cînd m parcurge mulţimea
numerelor reale;
c) Să se determine m astfel încît rădăcinile x1 şi x2 ale ecuaţiei să verifice
x13 + x23
inegalitatea >m (5660, G.M.F.B. 2/1963)
x12 + x22
1 1 2
4.3.300. Se dă funcţia F ( x, m ) = + + .
x+m x−m+4 x−4
a) Să se arate că ecuaţia F ( x, m ) = 0 (1) are rădăcinile reale, oricare ar fi
parametrul real m ;
b) Să se determine semnul rădăcinilor ecuaţiei (1) ;
c) Să se determine valorile lui m astfel încît ecuaţia (1) să aibă ca rădăcină un
număr real a , precum şi condiţiile de posibilitate ale problemei;
d) Pentru ce valori ale lui m este satisfăcută dubla inegalitate:
16
−2 < F ( −1, m ) < ?
5
e) Notînd cu x1 şi x2 rădăcinile ecuaţiei (1) , să se determine m astfel încît
x13 + x23 = −31 . (Concursul G.M, 1948)
4.3.301. Se consideră funcţia
f :  → , f ( x ) = ( m − 1) x 2 − ( 3m2 − 16m + 13) x + 2m2 − 18m + 40 ,
2
unde
m ∈  \ {1} .
a) Să se arate că oricare ar fi m ∈  \ {1} , rădăcinile x1 , x2 ale ecuaţiei
f ( x ) = 0 sunt raţionale;
b) Să se determine mulţimile { }
A = m ∈  { x1 , x2 } ∩  ≠ ∅ şi

{ }
B = m ∈  { x1 , x2 } ⊂  .
c) Să se determine punctele fixe ale familiei de funcţii f ( x ) .
(Ion Butulescu, 18291, G.M. 6/1980)
− x + 3, x < 1
4.3.302. Fie funcţia f :  → , f ( x ) =  , m∈ .
 − 3 x + m, x ≥ 1
a) Să se afle cea mai mare valoare a lui m pentru care f este strict
descrescătoare pe  ;
b) Pentru m = 4 , să se determine mulţimea valorilor lui x pentru care
xf ( x ) > 0 . (C.Ionescu-Ţiu, V. Matrosenco, Olimpiadă, 1975)
4.3.303. Se dă funcţia f :  → , f ( x ) = x 2 + 2ax + a 2 − 1, a ≠ 0 .
a) Să se descompună trinomul f ( x ) în factori liniari. Să se determine semnul
funcţiei şi mulţimea sa de valori;
b) Dacă a > 0 , să se arate că funcţia este strict monotonă pe intervalul
( −∞; − a − 1) ;
3n ( n + 1)( 2n + 3)
c) Pentru a = 1 , să se arate că f ( 3) + f ( 6 ) + … + f ( 3n ) = .
2
(C. Fediuc, 9179, G.M.B. 10/1968)
4.3.304. Se dă funcţia f :  → , f ( x ) = ( m − 2 ) x 2 − 2mx + 2m − 3, m ∈  .
a) Să se determine m astfel încît între rădăcinile ecuaţiei f ( x ) = 0 să existe
1 1
relaţia + =2.
x12 x22
b) Să se determine m astfel încît minimul funcţiei f să fie egal cu −3 .
c) Pentru ce valori ale parametrului m inecuaţia f ( x ) > 0 nu are soluţii ?
d) Pentru m = 1 să se reprezinte grafic funcţia g :  →  ,
 f ( x)
 , x < −1
g ( x) =  x +1 (Concurs treapta a II-a, Bucureşti, 1976)
 f x , x ≥ −1
 ( )
4.3.305. Fie funcţia f :  → , f ( x ) = mx 2 − 2 ( m − 1) x + m + 2, m ∈ ∗ .
a) Pentru ce valori ale lui m suma rădăcinilor ecuaţiei f ( x ) = 0 este egală cu
produsul lor ?
b) Pentru m astfel determinat, explicitaţi funcţia g :  → , g ( x ) = f ( x ) − 4 ;
c) Pentru m = −2 , rezolvaţi inecuaţia f ( x ) ≥ 0 .
(Concurs treapta a II-a, Prahova, 1976)
4.3.306. Se consideră familia de funcţii de gradul al doilea f m :  →  ,
f m ( x ) = x 2 − 2 ( m + 1) x − m + 5 , unde m ∈  .
a) Pentru ce valori ale lui m rădăcinile x1 , x2 ale ecuaţiei f m ( x ) = 0 verifică
x1 x2 22
relaţia 2
+ 2 =− ?
x2 x1 25
b) Să se determine m astfel încît ordonata vîrfului parabolei asociate funcţiei
f m să fie maximă. În acest caz, să se calculeze coordonatele vîrfului
parabolei şi să se reprezinte grafic funcţia f m .
(C. Ionescu-Ţiu, Olimpiadă naţională, 1967; 8519, G.M.B. 10/1967)
4.3.307. Se dă funcţia f m :  → , f m ( x ) = x 2 − 2 x 1 − m 2 + 1 + m − m 2
a) Să se afle valoarea cea mai mică a acestei funcţii, atunci cînd parametrul
real m ia toate valorile posibile;
b) Să se determine locul geometric al vîrfurilor parabolelor definite de funcţia
dată, atunci cînd m variază.
(Ilie Stănescu, 9063, G.M.B. 8/1968)
4.3.308. Se dă f m :  → , f m ( x ) = x + 2 ( m − 1) x + 8 ( m 2 − 1) , unde m ∈  . Să se
2

determine valorile lui m pentru care:


a) suma pătratelor rădăcinilor ecuaţiei f m ( x ) = 0 este maximă;
b) parabola corespunzătoare are vîrful situat pe dreapta de ecuaţie y + 2 x = 0 ;
c) există a ∈  astfel încît x1 = 3a + 1 şi x2 = a + 3 .
2 2
4.3.309. Se dă familia de parabole y = m 2 ( x − 1) − ( x + 2 ) , m ∈  \ {−1,1}
a) Să se exprime coordonatele vîrfurilor acestor parabole. În ce intervale se
află coordonatele punctelor de minim ?
b) Să se arate că toate parabolele trec printr-un punct fix, ale cărui coordonate
se cer.
4.3.310. Fie familia de funcţii de gradul al doilea:
f :  → , f ( x ) = 2 x 2 + 6 x + 3 − m ( x 2 + 1) , m ∈ 
a) Să se determine m astfel încît rădăcinile ecuaţiei f ( x ) = 0 să fie egale;
b) Să se calculeze expresia u ( m ) = x13 + x23 , unde x1 , x2 sunt rădăcinile ecuaţiei
f ( x) = 0 ;
c) Ce valori poate lua m astfel încît u ( m ) > 0 ?
d) Există puncte fixe prin care trec toate parabolele asociate funcţiilor f , cînd
m parcurge mulţimea numerelor reale ?
(5617, G.M.F.B. 1/1963, reformulat;
7378, G.M.B. 2/1966)
4.3.311. Fie familia de funcţii f m :  →  :
f m ( x ) = ( m − 1) x 2 − 2 ( m + 1) x + m 2 + 3m + 2, m ∈ 
a) Să se determine valorile lui m pentru care rădăcinile ecuaţiei f m ( x ) = 0 sunt
egale;
b) Să se determine valorile lui m pentru care rădăcinile x1 , x2 ale ecuaţiei
2m ( m + 1)
f m ( x ) = 0 verifică relaţia x12 + x22 = 2
;
( m − 1)
c) Pentru m = −2 , să se reprezinte grafic funcţia f m ;
d) Să se discute natura şi semnele rădăcinilor ecuaţiei f m ( x ) = 0 cînd
m parcurge mulţimea numerelor reale.
(8619, G.M.B. 12/1967)
4.3.312. Se dă familia de funcţii f :  → , f ( x ) = ( m + 1) x 2 + 2 ( m − 1) x + m, m ∈ 
a) Pentru ce valori ale lui m vîrfurile parabolelor definite de familia dată se află
în interiorul triunghiului OAB , avînd vîrfurile de coordonate
O ( 0, 0 ) , A (1, 0 ) , B (1,1) .
b) Să se deseneze graficul funcţiei din familie care are vîrful pe prima
bisectoare.
c) Să se determine valorile lui m astfel ca ambele rădăcini ale ecuaţiei
1
f ( x ) = 0 să fie mai mari decît − .
2
(C. Fediuc, Olimpiadă judeţeană, 1969; 9768, G.M.B. 8/1969)
4.3.313. Se consideră funcţia f :  → , f ( x ) = ( m − 1) x 2 + 2mx + 4, m ∈ 
a) Pentru ce valori ale lui m parabola definită de f este tangentă axei Ox într-
un punct A ?
b) Pentru ce valori ale lui m vîrful parabolei este în punctul B de pe axa Oy ?
c) Să se arate că parabolele de la punctele a) şi b) snt simetrice în raport cu
mijlocul segmentului [ AB ] .
d) Există puncte fixe prin care trec toate parabolele definite de funcţia dată,
cînd m ia toate valorile reale ? În caz afirmativ, să se determine aceste
puncte.
4.3.314. Se consideră ecuaţia ( m 2 − 1) x 2 − 2 ( m 2 + 2 ) x + m 2 − 4 = 0, m ∈ 
a) Să se discute natura şi semnele rădăcinilor ecuaţiei în funcţie de parametrul
real m ;
b) Să se afle valorile lui m astfel încît ecuaţia să aibă o singură rădăcină în
intervalul [ −1;1] ;
c) Pentru ce valori ale lui m inegalitatea ( m 2 − 1) x 2 − 2 ( m 2 + 2 ) x + m 2 − 7 < 0 este
verificată de orice x real ?
d) Să se arate că toate parabolele de ecuaţie
y = ( m − 1) x − 2 ( m + 2 ) x + m − 4 , cînd m variază, trec printr-un punct fix,
2 2 2 2

ale cărui coordonate se cer.


(E. Alisie, 9004, G.M.B. 7/1968)
4.3.315. Se dă trinomul T ( x, m ) = ( m − 1) x − 2 ( m 2 + m − 1) x + m 2 + 2m , m ∈  .
2 2

a) Să se arate că oricare ar fi m real, ecuaţia T ( x, m ) = 0 are rădăcinile reale.


b) Să se determine valorile lui m în aşa fel încît ambele rădăcini ale ecuaţiei
T ( x, m ) = 0 să se găsească în intervalul ( −1;1) ;
x12 + x22
c) Folosind relaţiile lui Viète, să se calculeze E ( m ) = .
x1 x2 ( x1 + x2 )
(7974, G.M.B. 2/1967)
4.3.316. Se dă ecuaţia: mx − 2 ( m − 3) x + m + 3 = 0, m ∈  .
2
a) Să se discute natura şi semnele rădăcinilor ecuaţiei, în funcţie de valorile
parametrului real m ;
b) Să se determine valorile lui m pentru care rădăcinile x1 , x2 ale ecuaţiei
verifică relaţia x12 + x22 − 5 ( x1 + x2 ) = 1 ;
c) Să se discute, în funcţie de m , numărul rădăcinilor ecuaţiei în intervalul
( 0;1) .
4.3.317. Se dă ecuaţia x 2 − ( m − 2 ) x + 1 − 2m = 0 .
x1 ( x1 − 2 x2 ) + x2 ( x2 − 2 x1 )
a) Să se determine m astfel încît = −6 ;
( 2 x1 + x2 )( x1 + 2 x2 )
2 x +x 3
b) Să se determine valorile lui m pentru care < 1 2< ;
m +1 x1 x2 m
c) Să se discute natura şi semnele rădăcinilor ecuaţiei date, cînd m parcurge
mulţimea numerelor reale. (8084, G.M.B. 3/1967)
4.3.318. Se dă familia de funcţii de gradul al doilea:
f :  → , f ( x ) = (1 − m 2 ) x 2 + ( m − 1) x − (1 + m ) , m ∈  \ {−1,1} . Să se
determine valorile parametrului real m pentru care:
a) ecuaţia f ( x ) = 0 are rădăcini reale şi de semne contrare;
1 1
b) rădăcinile x1 , x2 ale ecuaţiei f ( x ) = 0 verifică inegalitatea + ≤ 2;
x1 x2
c) parabola corespunzătoare are vîrful pe dreapta x − 2 y + 4 = 0 .
(Concurs treapta a II-a, Sibiu, 1976)
4.3.319. Fie familia de funcţii de gradul al doilea
f m ( x ) = mx 2 + 2 ( m + 1) x + m + 2, m ∈ ∗ (1)
a) Să se arate că vîrfurile parabolelor asociate acestor funcţii se găsesc pe
dreapta y = x + 1 ;
b) Fie A, B punctele de intersecţie ale unei parabole oarecare din familie cu
axa Ox şi F proiecţia vîrfului V al parabolei pe Ox . Să se arate că
AB = 2 FV , pentru orice valoare a lui m .
c) Să se arate că toate parabolele definite de (1) trec printr-un punct fix.
4.3.320. Fie m ≠ −1 un parametru raţional şi curbele definite de ecuaţiile:
2
y p = ( m + 1) x 2 − 2m3 x + m 4 ( Pm )
yd = 2 m 2 x + 9 ( dm ) Să se demonstreze că:
a) Fiecare dreaptă ( d m ) taie parabola ( Pm ) corespunzătoare în două puncte
distincte, cu coordonatele raţionale;
b) Doar şase dintre dreptele ( d m ) taie parabolele ( Pm ) în puncte cu ambele
coordonate întregi;
c) Toate parabolele de ecuaţii y = y p − yd au vîrfurile situate pe o dreaptă
paralelă cu axa Ox .
(C. Gîdea, 16343, G.M. 1/1977)
4.3.321. Fie familiile de parabole:
( P1 ) y = ( m + 1) x 2 − 2 ( m + 4 ) x + 2m, m ≠ −1
( P2 ) y = ( m + 3) x 2 − 2 ( m + 3) x + 15, m ≠ −3
a) Să se arate că dacă parabolele din familia ( P1 ) intersectează axa Ox , atunci
parabolele din familia ( P2 ) nu o intersectează şi invers: dacă parabolele din
familia ( P2 ) intersectează axa Ox , atunci parabolele din familia ( P1 ) nu o
intersectează;
b) Pot coincide vîrfurile a două parabole din cele două familii ?
c) Să se determine valorile întregi ale lui m pentru care parabolele familiei ( P1 )
au vîrfurile de coordonate întregi. Să se arate că vîrfurile respective
formează un paralelogram.
d) Să se determine locul geometric al vîrfurilor parabolelor familiei ( P2 ) cînd
m parcurge mulţimea  \ {−3} .
(Laura Constantinescu, Olimpiadă judeţeană, 1977)
4.3.322. Fie familia de funcţii de gradul al doilea
f m ( x ) = (1 − m ) x 2 + mx − 1, m ∈  \ {1}
a) Există valori ale lui m ∈  \ {1} pentru care vîrful parabolei corespunzătoare
este pe prima bisectoare ?
b) Arătaţi că familia f m trece prin două puncte fixe, aflate pe axele de
coordonate;
c) Dacă x1 şi x2 sunt rădăcinile ecuaţiei f m ( x ) = 0 , să se calculeze expresia:
E = x1n + 2 + x2n + 2 − x1n − x2n − m ( x1n + 2 − x1n +1 + x2n + 2 − x2n +1 ) , n ∈  (G.M. 1/1987)
4.3.323. Să se demonstreze că parabolele din familia
y = mx 2 − 2 ( m − 1) x + m − 2, m ∈ ∗ , satisfac următoarele cerinţe:
a) au vîrfurile pe aceeaşi dreaptă d ;
b) trec printr-un punct fix P ∈ d ;
c) cele care au vîrfurile simetrice faţă de punctul P sunt tangente două cîte
două, chiar în P .
4.3.324. Fie funcţia
2 2 2
f ( x ) = ( ax − a1 ) + ( ax − a2 ) + … + ( ax − a10 ) , a ≠ 0, ai ∈ , i = 1,10
a) Să se arate că valoarea minimă a lui f nu depinde de a ;
b) Dacă a12 + a22 + … a102 = 1 , atunci a1 + a2 + … + a10 ≤ 10 .
(Olimpiadă judeţeană, 1976)
4.3.325. Fie familia de funcţii de gradul al doilea
f a :  → , f a ( x ) = ax 2 − ( 2a + 1) x + a + 1, a ∈ ∗
a) Să se discute natura şi semnele rădăcinilor ecuaţiei f a ( x ) = 0 în funcţie de
parametrul a ∈  ∗ ;
b) Să se determine a astfel încît vîrful parabolei asociate funcţiei f a să se
găsească pe dreapta de ecuaţie 2 x + 3 y + 5 = 0 .
π
x 2 + x sin −3
4.3.326. a) Să se simplifice fracţia 4
π
x sin −1
4
x 2 + mx − 3
b) Să se arate că toate curbele definite de funcţia f m ( x ) = , cînd
mx − 1
( )
m variază, trec prin punctele fixe F1 − 2,1 , F2 ( 0,3 ) şi F3 ( )
2,1 ;
2
x + mx − 3
c) Să se afle valorile lui m pentru care fracţia f m ( x ) = se simplifică;
mx − 1
în acest caz, să se afle rezultatul simplificării;
d) Fie parabola de ecuaţie y = x 2 + mx − 3 . Notăm cu A, B punctele în care
parabola taie axa Ox , cu V vîrful parabolei şi cu M mijlocul lui [ AB ] . Să se
demonstreze că MV = 2 AB .
(C. Ionescu-Ţiu, 9675, G.M.B. 7/1969)
x 2 + ax + c
4.3.327. Fie funcţia f :  \ {−b} → , f ( x ) = , unde a, b, c ∈  . Să se
x+b
arate că graficul funcţiei admite un centru de simetrie care nu depinde de c .
(Nicolae Bişboacă, C:635, G.M. 10/1986)
4.3.328. Să se determine, în funcţie de valorile lui m ∈  , numărul elementelor
{ } {
mulţimii M = x ∈  x 2 + mx + 1 = 0 ∪ x ∈  4 x 2 + 8 x + m = 0 . }
{ } {
4.3.329. Se dă A = x ∈  4 x 2 − 4 ( m − 2 ) x + m = 0 ∪ x ∈  4 x 2 − 4mx + 3m − 2 = 0 , }
unde m ∈  . Să se determine parametrul real m astfel încît mulţimea A să
conţină: a) două elemente; b) trei elemente; c) un singur element.
(Th. Dăneţ, Olimpiadă locală, Bucureşti, 1981)
 1 
4.3.330. Se dă ecuaţia x 2 − ( 3a + 1) x − a 3 = 0, a ∈  − ; ∞  .
 4 
a) Să se arate că ecuaţia are rădăcini reale;
b) Să se arate că între rădăcini există relaţia 3 x1 + 3 x2 = 1 ;
c) Considerînd a ∈  , să se găsească o condiţie necesară şi suficientă pentru
ca rădăcinile să fie întregi. În acest caz, să se arate că rădăcinile ecuaţiei
sunt cuburi perfecte.
4.3.331. Se dă ecuaţia x 2 + ax − b = 0, 0 < b ≤ a . Să se arate că ecuaţia nu poate
avea ambele rădăcini întregi.
(Th. Dăneţ, Olimpiadă locală, Bucureşti, 1983)
4.3.332. Fie a, b, c ∈  şi f :  → , f ( x ) = ax 2 + bx + c .

{
a) Ştiind că f ( 8 ) = 2 , să se determine mulţimea x ∈  f ( x3 ) = x . }
{ }
b) Să se arate că mulţimea x ∈  f ( x 2 ) = x are cel mult două elemente.
(Florin Vulpescu-Jalea, Olimpiadă locală, 1988)
4.3.333. Să se rezolve în numere întregi ecuaţia ( m + 1) x 2 − ( 2m + 1) x − 2m = 0 ,
unde m este un parametru întreg.
(Eugen Onofraş, 17332*, G.M. 8/1978)
4.3.334. Fie ecuaţia x + mx + m − 2 = 0, m ∈  .
2 2

a) Să se arate că nu există m ∈  astfel încît ambele rădăcini să fie întregi;


b) Să se determine m ∈  astfel încît o rădăcină să fie întreagă.
(Laurenţiu Panaitopol, Olimpiadă locală, Bucureşti, 1984)
4.3.335. Să se arate că familia de parabole
f p ( x ) = ( 3 p − 1) x 2 − 2 ( p + 1) x − 6, p ∈  intersectează axa Ox în trei puncte
de coordonate întregi. Cîte parabole din familie au coordonatele vîrfurilor numere
întregi ? (Willy Portal, 17825, G.M. 7/1979)
x
4.3.336. Să se determine x ∈  astfel încît 2 ∈.
x − 5x + 7
(N. Dincă, lucrare scrisă, 1977)
{
4.3.337. Fie D = ( x, m ) ∈  ×  ∗ 4 x 2 + 4mx − m ≠ 0 } şi considerăm funcţia
x 2 + 3mx + 3
f : D →  , f ( x, m ) = . Se cere:
4 x 2 + 4mx − m
a) Să se determine mulţimea D ;
{
b) Să se determine mulţimea A = ( x, m ) ∈ D f ( x, m ) = x . }
(Dan Popescu, 19811, G.M. 8/1983)
4.3.338. Să se determine numărul elementelor mulţimii:
{ }
A = ( x, y ) ∈  ×  x 2 + y 2 − 2 ( 3 x + 5 y ) + 18 ≤ 0
Să se reprezinte grafic elementele mulţimii A .
(Radu Miculescu, C:609, G.M. 7/1986, enunţ parţial)
4.3.339. a) Să se determine numerele naturale nenule x şi y ştiind că
x 2 ( x − 1) + y 2 ( y − 1) = 2 xy
(Costache Ciotloş, 17905, G.M. 9/1979; 19177*, G.M. 4/1982;
Olimpiadă judeţeană, 1986)
b) Să se rezolve în  2 ecuaţia 5 x + 5 y = x 2 + 3 xy + 3 y 2 .
(Gheorghe Ghiţă, 19951*, G.M. 12/1983)
x+ y 8
c) Determinaţi x, y ∈  care verifică ecuaţia 2 2
=
x − xy + y 73
(O.G:36, G.M. 11-12/1986)
4.3.340. Să se rezolve în mulţimea numerelor naturale ecuaţia:
3 2
 x+ y  x+ y
x3 +  3
 + y = 9 
 2   2 
(Costache Ciotloş, 17954, G.M. 10/1979)
4.3.341. a) Cîte perechi ( x, y ) ∈  ×  verifică ecuaţia:
5 x 2 + 4 xy + y 2 + 6 y − 1060 = 0 ?
b) Să se determine soluţiile ( x, y ) ale ecuaţiei care verifică restricţia x ≥ 38 .
(Gheorghe Cioplan, 20934, G.M. 11-12/1986)
4.3.342. Să se arate că relaţia f : ∗ → ∗ , f ( n ) = k , unde k ∈  ∗ satisface dubla
inegalitate ( k − 1) k < 2n ≤ k ( k + 1) defineşte o funcţie. Să se determine f (1986 ) şi
n ∈ ∗ pentru care f ( n ) = 1986 .
(George-Eugen Müller, 20648*, G.M. 1/1986)
4.3.343. Se consideră funcţia f :  → , f ( x ) = ax 2 + 2bx + c , unde a, b, c sunt
numere naturale astfel încît a > b > c > 0 , iar f ( 0 ) şi f ( −1) sunt numere prime.
Ştiind că rădăcinile ecuaţiei f ( x ) = 0 sunt raţionale, demonstraţi că:
a) a > 7 ;
b) Rădăcinile ecuaţiei f ( x ) = 0 aparţin mulţimii  \  ;
c) Pentru a < 12 există o singură funcţie care îndeplineşte condiţiile din
ipoteză.
(Liliana Niculescu, C:425, G.M. 8/1984)
4.3.344. Funcţia f :  → , f ( x ) = ax 2 + bx + c satisface simultan condiţiile
f ( −3) > 3, f ( −1) < 1 şi f (1) > 0 . Să se determine semnul coeficientului a .
(Admitere, U.R.S.S, 1979)

4.4 Sisteme de ecuaţii neliniare

4.4.1 Sisteme cu două necunoscute

4.4.1. Să se rezolve în  sistemele:


x − y = 6
a)  3 3
 x − y = 126
x + 2 y = 1
b)  2 2
x + 2 y = 1
2 x − y = 3
c)  2
 x + xy + y = −1
 x 2 + y 2 = 164
d) 
x − y = 2
 x3 − y 3 = 7
e)  2 2
 x + xy + y = 7
4.4.2. Fie A = {( x, y ) ∈  ×  x + y = 2} şi B = {( x, y ) ∈  ×  x 3
}
+ y 3 = 8 − 6 xy . Să se
determine B − A .
(Dan Mihalca, Olimpiadă locală, Bucureşti, 1988)
4.4.3. Să se determine mulţimea:
{
M = ( x, y ) ∈  ×  x − 11x 2 = 11 y − 8 y 2 şi 6 x + 12 x 2 = y + 4 y 2 }
(L. Mănescu, 18327*, G.M.B. 7/1980)
4.4.4. Să se rezolve în  sistemele:
 x2 + y2 − 2 x = 4
a)  (Sabin Tăbîrcă, E:10134*, G.M. 1/1991)
 xy + 2 y = 8
( x + y ) ( x 2 + y 2 ) = 65

b) 
( x − y ) ( x − y ) = 5
2 2

 x − y = 6
c)  2
( x + y )( x − y ) = 1440
2 3 3

4.4.5. Să se rezolve în  sistemele:


 x + y = a
2

a)  2 , a ∈  . Caz particular: a = 7 .
 y + x = a
(O.G. 83, G.M. 11-12/1988)
 x − y = 5
2

b)  2 (C:870, G.M. 3/1989)


 y − x = 5
  x
 x 1 +  = 2
  y
c) 
 y 1 + x  = 5
  y


 1 7
 x + y = 3
d) 
y + 1 = 7
 x 2

4.4.6. Să se rezolve în  sistemele:


x+ y xy 1
 xy + x + y = a + a

a)  a, b ∈  ∗
 x − y xy 1
+ =b+
 xy x− y b
 x3 + 2 x 2 y − y 3 + 44 = 0
b)  3 2 2
(Olimpiadă naţională, 1956)
2 y + 3 xy + x y + 20 = 0
10 x + 5 y − 2 xy − 38 x − 6 y + 41 = 0
2 2

c)  2 2
(Admitere, U.R.S.S, 1979)
3 x − 2 y + 5 xy − 17 x − 6 y + 20 = 0
 x3 = 7 x + 3 y
c)  3
 y = 7 y + 3 x
 x3 + ax + by = 0
d)  3 a, b ∈ 
 y + ay + bx = 0
4.4.7. Să se rezolve în  sistemele omogene:
3 x 2 − 2 y 2 = −5
a) 
 xy = 12
2 x + 7 y = 15
2 2

b)  2
− x + 3 xy = 2
 x 2 + 3 xy = 34
c)  2 (D. Săvulescu, E:8384, G.M. 9/1984)
 y − 5 xy = −25
4 x 2 + 5 xy + y 2 = 0
d)  2 2
 x − 8 xy + 4 y = 1
 x + 3 xy + 4 y = 2
2 2

e)  2 2
(8302, G.M.B. 7/1967)
2 x + xy − 5 y = 1
4.4.8. Să se determine soluţiile raţionale ale sistemului:
 x ( x 2 − 3 y 2 ) = 16


 y ( 3 x − y ) = 88
2 2

(7099, G.M.B. 8/1965, enunţ modificat)


4.4.9. Să se rezolve în  sistemele simetrice:
 x 2 y + xy 2 = 6
a)  5 2 2 5
 x y + x y = 36
 xy + x + y = 11
b)  2 2
(Matematică, 1984)
 x y + xy = 30
x + y = 3

c)  x 2 y 2 17 (16232, G.M. 12/1976)
 y 2 + x2 = 4

 x + y + 2 xy = −11
d)  2 2
2 x y + 2 xy = −12
 x + y + xy = 47
e)  2 2
 x + y = 74
 x 2 + y 2 + x + y = 42
f) 
 xy = −20
4.4.10. Să se rezolve în  sistemele simetrice:
 x 2 y 2 − x − y = 93
a) 
 xy = 10
 x 2 + y 2 + x + y = 14
b) 
 xy = 3
 x + y + x 2 y 2 = 21
c)  2 2
(Gh. Bazacov, 5827, G.M.F.B. 6/1963)
 x + y + xy = 21
 x 4 + x 2 y 2 + y 4 = 133
c)  2 2
 x − xy + y = 7
x + y = 9
d)  5 5
 x + y = 16839
5 x 2 − 26 xy + 5 y 2 = 0
e)  2 2 (8654, G.M.B. 1/1968)
 x y − 5 xy + 3 = 0
4.4.11. Aceeaşi cerinţă pentru sistemele:
 x + y = 2
a) 
13 ( x + y ) − 121( x + y ) = 0
5 5 3 3

 2 2 2 1089 2 2
 ( x + 2 ) ⋅ ( y 2
+ 2 ) = ⋅x y
 4
b) 
( x 2 + y 2 ) 1 + 4  = 925
 2 2
 x y  36
(Ion Petrescu, 7079, G.M.B. 8/1965)
( x + y )3 + x 2 y 2 ( x + y ) = 39
c)  2
(6764, G.M.B. 3/1965)
 x y + xy ( x + y ) = 26
3 3

4.4.12. Să se rezolve în mulţimea numerelor raţionale sistemul:


( x 2 + y 2 )6 − 26 ( x 2 + y 2 )3 − 12375 = 0

4 x8 y 8 − 17 x 6 y 6 + 17 x 2 y 2 − 4 = 0
(I. Grigore, Olimpiadă, 1964, 6259, G.M.B. 4/1964)
4.4.13. Să se rezolve în  sistemele:
 x 2 + y 2 + x = 36
a)  4 2 2 4 3 2 2 2
 x + 2 x y + y + 2 x + 2 xy − 2 x − 3 y − x + y = 1200
(Laura Constantinescu, 9098, G.M.B. 8/1968)
4 x − 3 y = xy
2 3

b)  2 3 2
(MvŞ)
 x + x y = 2 y
4.4.14. Să se rezolve în numere reale sistemul:
1895 + x 2 + 1 19792 + x 2 − 5 x + 7
= = 1.
1895 + y 2 + 29 19792 + y 2 − y + 1
(C. Ionescu-Ţiu, 17869, G.M. 8/1979)
4.4.15. Fie x, y ∈  astfel încît x + y = x 3 + y 3 = x5 + y 5 = a . Să se determine
mulţimea tuturor valorilor pe care le poate lua a .
(Liviu Pîrşan, 20677*, G.M. 2/1986)
4.4.16. Să se rezolve în numere întregi ecuaţia x 2 y + xy 2 − 2 x − 2 y − xy = 1
(Eugen Popa, 7022, G.M.B. 7/1965)
4.4.17. Să se afle toate soluţiile reale ale sistemului:
 x
 xy + = 3 p ( x2 + y 2 )
 y
 , p∈
 xy − x = p ( x 2 + y 2 )
 y
(Olimpiadă R.D.G, 1964, 6782, G.M.B. 3/1965)
4.4.18. Să se rezolve sistemul de ecuaţii:
 x = ( y − a )2
 2
, a∈ . (Dumitru Petru, 7555, G.M.B. 5/1966)
 y = ( x − a )
4.4.19. Să se rezolve sistemul:
( x + y ) xy = a
 a, b ∈  (Gh. Buicliu, 3680, G.M.F.B. 5/1959)
( x − y ) xy = b
4.4.20. Să se rezolve în mulţimea numerelor reale strict pozitive sistemul:
 x5 − y 5 = 31
 4 4
(Al. Szoros, 21598, G.M. 11-12/1988)
 x + y = 17
4.4.21. Fie f :  → , f ( x ) = x3 + ( a − 1) x 2 + bx + b − a + 3 , unde a, b ∈  şi a 2 < 3b .
Să se rezolve în  ×  sistemul f ( x ) = y 2 , f ( y ) = x 2 .
(Vasile Bivolaru, 20174*, G.M. 8/1984)

4.4.2 Sisteme cu trei necunoscute

4.4.22. Să se rezolve în  sistemele:


 x ( y + z ) = 35

a)  y ( z + x ) = 32 (Olimpiadă, Austria, 1979)

 z ( x + y ) = 27
 7 8 9
x+ y = z+ x = y+ z
b)  (Radu Ghenghiu, E:8647, G.M. 8/1985)
( x + y )( y + z )( z + x ) = 36288

4.4.23. a) Să se rezolve în 3 sistemul:
2 ( x + y ) + xy = 5

2 ( y + z ) + yz = 21 (18612*, G.M. 2/1981)

2 ( z + x ) + zx = 12
k ( x + y ) + xy = 1 + 2k

b) Să se rezolve sistemul: k ( y + z ) + yz = 1 + 4k + 3k 2 , unde x, y, z ∈ , k ∈  .

k ( z + x ) + zx = 4 + 4k
(Ştefan Tache, 19649, G.M. 4/1983)
4.4.24. Să se determine soluţiile reale ale sistemului:
 2
(1 + x )(1 + y ) = 9 ( 8 + xy )

 1
(1 + x )(1 + z ) = ( 5 + xz ) (Vasile Bivolaru, C:282, G.M. 2/1983)
 3
(1 + x )(1 + y )(1 + z ) = 2 (1 + xyz )


4.4.25. Să se rezolve în  sistemele:
 y2 − z2 = x

a)  z 2 − x 2 = y
 x2 − y 2 = z

x = y2 + z2

b)  y = z 2 + x 2
 z = x2 + y 2

4 x + y + z = 0

c)  x + 4 y − z = 0
 2 2 2
 x + y + z = 11
 x2 + y2 + z = 8

d)  x + y + z 2 = 12 (Adrian Popescu, 6338, G.M.B. 5/1964)
 xy + yz + zx = 11

4.4.26. Să se rezolve în  sistemele:
 x + y + z = 36

a)  xy = 108
 2 2 2
x + y = z
 x2 + y2 = z 2

b)  xy + yz + zx = 47

( z − x )( z − y ) = 2
 x + y + z = 13

c)  x 2 + y 2 + z 2 = 61 (7224, G.M.B. 11/1965)
 xy + xz = 2 yz

 z yz y 1
 x − x2 + x = 2

 x zx z 10
d)  − 2 + = (N. Păun, 6683, G.M.B. 1/1965)
y y y 9
 x + y + z 2 = 29
2 2


 1− x 5
x + z = 2

 1− y 5
e)  y + = (N. Păun, 9206, G.M.B. 10/1968)
 x 3
 1− z 5
z + y = 2

( x + 2 ) 2 + ( y − 5 )2 + ( z + 6 )2 = 74

f)  x 2 + y 2 + z 2 − x − z − 10 y = −9 (Iuliu Deac, 6393, G.M.B. 6/1964)
 2
( x + 1) − x − 13 z = −10
2

4.4.27. Să se găsească soluţiile nenule ale sistemului:


( x + 1)( 3 − 4 y ) = ( 6 x + 1)( 3 − 2 y )

( 4 x − 1)( z + 1) = ( x + 1)( z − 1) (4536, G.M.F.B, 1961)

( 3 − y )( z − 2 ) = (1 − 3 y )( z − 6 )
4.4.28. Să se rezolve în  sistemul:
( x − y )2 + ( y − z ) 2 + ( z − x )2 = 78

 2 2 2
 x ( y + z ) + y ( z + x ) + z ( x + y ) = −102
x + y + z = 3

(O. Orănescu, 8110, G.M.B. 3/1967)
4.4.29. Să se rezolve în  sistemul:
1 1 1 7
 xy + yz + zx = 8

x y z 21
 + + =
 yz zx xy 8
 1 1 1 21
 2 2+ 2 2+ 2 2 =
x y y z z x 64
(Martin Mettler, 8422, G.M.B. 8/1967)
4.4.30. Să se rezolve în  sistemele:
x y z
y + z + x =3

a)  (I. Safta, 19461, G.M. 11/1982)
 y + z + x = −5
 x y z
2 x 2 + 2 yz − 4 x + 1 = 0
 2
b) 2 y + 2 zx − 4 y + 1 = 0 (I. Safta, E:9033*, G.M. 11-12/1986)
2 z 2 + 2 xy − 4 z + 1 = 0

4.4.31. Să se determine toate soluţiile reale ale sistemului:
 y + 2 = ( 3 − x )3

( 2 z − y )( y + 2 ) = 9 + 4 y care verifică relaţia z ≥ 0 .
 2 2
 x + z = 4
(Admitere, U.R.S.S, 1979)
4.4.32. Să se rezolve în  sistemul:
 y 3 − 9 x 2 + 27 x − 27 = 0
 3 2
 z − 9 y + 27 y − 27 = 0 (Admitere, U.R.S.S, 1979)
 x3 − 9 z 2 + 27 z − 27 = 0

4.4.33. Să se rezolve în  sistemul:
 x2 y 2 = a ( y − x )
 2 2
x z = b ( x − z ) a , b, c ∈ 
 2 2
 y z = c ( z − y )
(N. Păun, 9221, G.M.B. 10/1968)
4.4.34. Să se rezolve în  sistemul:
 x ( x + y + z ) = a − yz

 y ( x + y + z ) = b − zx , a, b, c ∈  (3233, R.M.E.T, 1977)

 z ( x + y + z ) = c − xy
4.4.35. Să se rezolve în  sistemul:
 y 2 + z 2 + yz = a
 2
 z + x + zx = b , a, b, c ∈  . Aplicaţie numerică: a = 7, b = 13, c = 3 .
2

 x 2 + y 2 + xy = c

(Adrian Popescu, 22129, G.M. 8-9/1990)
4.4.36. Găsiţi toate soluţiile reale ale sistemului de ecuaţii:
ax + by = ( x − y )2

 2
by + cz = ( y − z ) , unde a, b, c ∈ ( 0; ∞ ) sunt numere date.
 2
cz + ax = ( z − x )
(Laurenţiu Panaitopol, O.B.M, 1984)
4.4.37. Să se rezolve în  sistemul:
x + y + z = 1
 2
2 xy − z = 1
4.4.38. Să se determine numerele reale x, y, z care verifică sistemul:
2 2 2
1 1 1 1 1 1 1
x +  = y +  = z +  =
 y z z x x y xyz
4.4.39. Să se rezolve în  sistemul:
 2
2 x = y + y

 2
2 y = z + (Matematică, 1981)
 z
 2
2 z = x + x

4.4.40. Să se rezolve în 3 sistemul:
 2 5
2

 x − 9 z =  
 2
 2
 2 1
6 y − x =  
 2
 2
15 z − 4 y 2 =  
3
 2
Generalizare. (C.C. Florea, 20870*, G.M. 9/1986)
4.4.41. Să se rezolve în  sistemul:
 x6 + 1 = y 4 + z 2
 6
 y +1 = z + x
4 2
(Cătălin Pană, E:10446, G.M. 2-3/1992)
 z6 +1 = x4 + y2

4.4.42. Să se arate că sistemul de ecuaţii:
 x n −1 + y = z 4
 n 4
unde n ∈ , n ≥ 2 este fixat, nu admite soluţii în numere
 x + y = ( z + 1)
întregi. (Liviu Pîrşan, 19251*, G.M. 6/1982)

4.4.3 Sisteme cu n ≥ 4 necunoscute

4.4.43. Să se rezolve în  sistemul:


 x2 + y 2 = u 2 + v2 = 1

 y − v = 2( x − u) (I. Safta, 17475*, G.M. 11/1978)
ux + vy = −1

4.4.44. Numărul real a fiind fixat, să se rezolve în  sistemul:
2 x ( y − a ) = 1

2 y ( z − a ) = 1
 (Petre Obreja, E:9026*, G.M. 11-12/1986)
2 z ( u − a ) = 1
2u x − a = 1
 ( )
4.4.45. Să se rezolve în  sistemul:
u + v = 2
ux + vy = 1

 2 2
ux + vy = −1
ux 3 + vy 3 = −5

4.4.46. Să se rezolve sistemul:
u + v + w = 9

ux + vy + w = 30
 2 2
ux + vy + w = −8 (V. Claudian, G.M, 6394)
ux3 + vy 3 + w = 156

ux 4 + vy 4 + w = −236
4.4.47. Să se rezolve în  sistemul:
a + b + c + d = 1 + 3 + 6

ab + bc + cd + da = 6 + 3 2

ac + bd = 1 + 3

abcd = 3
în ipotezele 0 < d < a < c < b; a + c > b + d ; ac > bd .
(Gheorghe Radu, 18936, G.M. 10/1981)
4.4.48. Să se rezolve în  sistemul: 4

( x1 + x2 + x3 ) x4 = a

( x1 + x2 + x4 ) x3 = a
 , a∈ .
( x +
 1 3 4 2x + x ) x = a
 x +x +x x =a
( 2 3 4 ) 1
4.4.49. Să se rezolve în  n sistemul:
 x1 x2 … xn = 1
x − x x … x = 1
 1 2 3 n

 x1 x2 − x3 x4 … xn = 1


 x1 x2 … xn −1 − xn = 1
(I.V. Maftei, 8533, G.M.B. 10/1967)
4.4.50. Să se rezolve sistemul:
x2 + x3 + … + xn x1 + x3 + … + xn x + x + … + xn −1
= =… = 1 2 = x1 x2 … xn
a1 a2 an
(Liviu Pîrşan, 5807, G.M.F.B. 5/1963)
4.4.51. Fie a un număr real dat. Să se găsească numerele reale x1 , x2 ,… , xn ştiind
că:
 2  a −1 
2

 1
x + ax1 +   = x2
  2 
 2
 x22 + ax2 +  a − 1  = x3
  2 


 2
 x 2 + ax +  a − 1  = x
 n −1 n −1   n
 2 
 2
 2  a −1 
 xn + axn +  2  = x1
  
(Dan Tănasie, Olimpiadă naţională, 1977)
4.4.52. Fie sistemul de n ≥ 2 ecuaţii cu necunoscutele x1 , x2 ,… , xn :
ax12 + bx1 + c = x2
 2
ax2 + bx2 + c = x3

 unde a, b, c ∈  cu a ≠ 0 . Să se demonstreze că:
ax 2 + bx + c = x
 n −1 n −1 n

axn2 + bxn + c = x1

2
a) Dacă ( b − 1) − 4ac < 0 , sistemul nu are nici o soluţie reală;
2
b) Dacă ( b − 1) − 4ac = 0 , sistemul are o soluţie unică;
2
c) Dacă ( b − 1) − 4ac > 0 , sistemul are mai mult de o soluţie reală.
(O.I.M, 1968; 9124, G.M.B. 9/1968)
4.4.53. Să se determine numerele reale strict pozitive x1 , x2 ,… , xn ştiind că
 1 x1  1
 x1 + =  x1 + 
 x1 x2  x2 
  
 x2 + 1 = x2  x2 + 1 
 x2 x3  x3  (Dumitru Buşneag, 17235, G.M. 6/1978)
…

 1 x  1
 xn + = n  xn + 
 xn x1  x1 

4.4.4 Sisteme cu parametri

4.4.54. Se consideră sistemul:


 x + y = m − 1
 2 2
( x + 1) + ( y − 1) = m + 3
2
a) Să se calculeze x şi y în funcţie de m şi să se arate că ele sunt reale,
oricare ar fi m real;
b) Dacă y = 1 , să se calculeze valorile lui x şi m care verifică sistemul dat.
(Admitere, I.P.B, 1961)
4.4.55. Se dă sistemul:
 x 2 + y 2 = 4 ( a 2 + 1)

1 1 , a∈ .
 + =a
x y
a) Să se rezolve sistemul;
b) Să se determine valorile lui a pentru care sistemul are toate soluţiile reale.
În acest caz, să se arate că nu există valori întregi ale lui a astfel încît toate
soluţiile sistemului dat să fie raţionale.
c) Pentru ce valori ale lui a avem xy = −2 ?
(6580, G.M.B. 11/1964)
4.4.56. a) Pentru ce valori reale ale lui a există x, y ∈  astfel încît:
1 1 1
x + = y + = , x, y , a ≠ 0 ?
y x a
b) Pentru valoarea maximă a lui a determinată la punctul a), să se rezolve
sistemul dat. (D. Săvulescu, E:7875*, G.M. 1/1983)
 x + y = a
2

4.4.57. Fie sistemul de ecuaţii  2


, a∈.
 y + x = a
a) Să se afle valorile lui a pentru care toate soluţiile sistemului sunt reale;
b) Există a ∈  pentru care toate soluţiile sistemului sunt întregi ?
(Liviu Pîrşan, C:377, G.M. 2/1984)
4.4.58. a) Să se rezolve sistemul de ecuaţii:
 x 2 + xy + y 2 = 4 (1 − a 2 )

1 1 1 , a∈.
 + = 2
 x y 2a
b) Să se determine valorile lui a ∈  astfel ca toate soluţiile sistemului să fie
reale. (9588, G.M.B. 5/1969)
2 ( x + y 3 ) = x 2 + y 2
3

c) Aceeaşi problemă pentru sistemul 


 x + y = a
(9594, G.M.B. 5/1969)
4.4.59. Să se determine valorile parametrului real a astfel încît sistemul:
x + y + z = a
 2 2
să aibă soluţie unică în mulţimea numerelor reale.
x + y = z
(Matematică, 1979)
4.4.60. Să se determine a ∈  astfel încît următorul sistem să admită o soluţie
reală unică:
1 1
x + y = z

 x + y = 2az
x y a
 + =
 y x z
(Maria Elena Panaitopol, 19498*, G.M. 12/1982)
2 x 2 = yz + a

4.4.61. a) Să se arate că sistemul 2 y 2 = zx + a admite soluţii reale dacă şi numai
2 z 2 = xy + a

dacă a ≥ 0 .
b) Să se rezolve sistemul în mulţimea numerelor întregi pentru a = 1 .
(Marcel Chiriţă, 19508*, G.M. 12/1982)
4.4.62. a) Pentru ce valori ale parametrului real a sistemul:
 x + y = 2 (1 + a )
2 2

 2
are două soluţii ?
( x + y ) = 14
b) Pentru ce valori ale lui a ∈  , sistemul:
 x 2 + y 2 = 2a

 1 admite două soluţii distincte ?
 xy = a −
 2
(Admitere, U.R.S.S, 1979)
4.4.63. Să se arate că sistemul:
a ( x + y ) + x + y − m = 0
2 2

 admite soluţii reale, oricare ar fi m ∈  , dacă şi


 x − y + m = 0
numai dacă a = 0 .
4.4.64. Să se rezolve sistemul de ecuaţii:
 x ( x + 2m ) ( x 2 − 3mx − my − m 2 ) = 9m 4
 2 , unde m ∈  .
2 x − mx − my = 7 m
2

(Eugen Maftei, 6330, G.M.B. 5/1964)


4.4.65. Se dă sistemul:
 x 2 + y 2 − 3 ( x + y ) = 10λ
 2 , λ ∈
2
 x − xy + y = − 1 + 20 λ
a) Să se rezolve în  sistemul pentru λ = 1 ;
b) Să se găsească o relaţie independentă de λ între x şi y ;
c) Notînd S = x + y şi P = xy , să se scrie relaţia de la punctul b) în S şi P şi să
se reprezinte grafic într-un sistem SOP ;
d) Există λ ∈  astfel încît x = y ? În caz afirmativ, să se rezolve sistemul.
4.4.66. Să se rezolve în  sistemul:
 x 2 − y 2 + 2 xy = a
 2 a, b ∈  . Discuţie.
 x + y − xy ( x − y ) = b
2 2 2

(Adrian Popescu, 7945, G.M.B. 1/1967)