Sunteți pe pagina 1din 1

Mulțumire profesorului..

Omul de seamă , a că rui muncă este nemaipomenită , ce dă roadă unor mari valori în
conduita celor în curs de asimilare de cunoștințe, nu este decât profesorul.
LUI îi aduc omilie spre ai mulțumi pentru stră danie și dă ruire față de activitatea lui.

Dascălul ocupă locul de frunte în creșterea și dezvoltarea mintală a unei personalități, fiind în rolul nu
doar propriu-zis de învățător, dar având o multitudine de roluri ce derivă din acțiunile pe care le
posedă, precum sunt următoarele: spirit de disciplină, ține cont de particularitățile de vârstă ale elevilor,
supraveghează întreaga activitate din clasă, bună dispoziție, asigură consensul cu părinții și cu elevii,
dăruire în muncă, cunoaște direct pe fiecare elev, întocmește din timp documentele școlare, își asumă o
mulțime de roluri, cinste, îndrumător și sfătuitor al elevilor, răbdare, substitut al părinților, îndeplinește
în cele mai bune condiții funcțiile didactice-educative-culturale-sociale, controlează zilnic catalogul
clasei, acumulează date necesare cunoașterii individuale ele elevilor, are o puternică personalitate, este
un puternic influencer, se apropie cu simplitate de elevi, spirit de inițiativă, implică toți elevii în
activitățile desfășurate, pătruns de un înalt spirit de dreptate, apreciază sârguința învățării elevului,
stăpânire de sine, oferă un model caracterial, cunoștințe bogate în literatură-artă-diverse domenii ale
științei, are respect față de om în general, își pregătește din timp elevii pentru fiecare oră, declanșează și
întreține interesul elevilor, are dragoste față de copii, formează deprinderi de muncă intelectuală, este un
prieten al elevilor, atmosferă caldă în clasă, prezența îi este dorită, observă permanent starea de sănătate
fizică și mentală a elevilor, conduce un grup de elevi, larg orizont cultural, realizează un climat de
încredere și respect, respectă toți elevii și nu-i umilește, este un confident a tot ceea ce cunoaște din și
despre viața elevilor, modestie, îndeplinește bine teoria instruirii și educației, este un observator sensibil
al comportamentului copilului, este un exemplu pozitiv prin comportamentul său, apreciază
comportamentul disciplinar al elevului, ajută elevii să se cunoască reciproc, apreciază comportamentul
disciplinar al elevului, cunoaște mediul familial al elevilor. Aceste aptitudini și împuterniciri și nu doar
ele, sunt trăsături de seamă deținute de valoroșii noștri învățători.
Plecă ciuni în fața lor - pentru a le demonstra marele respect ce îl avem noi
elevii pentru ei.
Dască lii – tezaure fă urite fă ră repere de comparare.

S-ar putea să vă placă și