Baltagul – de Mihail Sadoveanu

Romanul traditional
Trasaturi:
I. Intriga: - este importanta (are mai multe planuri si mai putine elemente de analiza)
II. Personajul:
- previzibil
- cunoscut din exterior (autorul este omniscient)
- activ (gandurile explica faptele)
-
- personajul este construit logic (fapte semnificative); e prezentat monografic, intr-o fresca
III. Prezentarea evenimentelor:
- exterioare: fapte, medii, oameni
- perspectiva obiectiva
- autor omniscient si omniprezent
- unicitatea perspectivei
- preferinta pentru tipuri, caractere, arhetipuri
- istorismul (istoricul personajelor)
a. tehnici specifice = examenul starilor sufletesti e facut din exterior si e subordonat
actiunii
- naratiune
- descriere
- dialog
- analiza psihologica traditionala
b. constructia romanesca
- echilibrat (uneori rotunda)
- se urmareste cronologia faptelor
- se da atentie semnificativului si tipicului
- se concentreaza timpul real in cateva pagini
- roman polifonic, monografic, fresca
 Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui roman tradițional/text narativ studiat de Mihail
Sadoveanu
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare
tematică;
– comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații
temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Evidențierea a două trăsături care
fac posibilă încadrarea textului
narativ studiat într-o perioadă, într-
un curent cultural/literar sau într-o
orientare tematică
6 puncte
• precizarea perioadei, a curentului
cultural/literar sau a orientării
tematice
– 2 puncte
• numirea a două trăsături ale
perioadei, ale curentului
cultural/literar sau ale orientării
tematice precizate
– 2 x 1 punct = 2 puncte
• evidențierea celor două trăsături,
prin valorificarea textului
– 2 x 1 punct = 2 puncte
Perioada interbelică este una de diversitate la toate nivelurile, fapt vizibil prin coexistența unor direcții
romanești diferite. Astfel, realismul este reprezentat în opera lui Liviu Rebreanu sub aspectul unui realism dur,
obiectiv, în timp ce Călinescu optează pentru formula balzaciană, iar Sadoveanu pentru realismul cu substrat mitic.
De asemenea, se poate încadra în paradigma tradiționalismului pentru că ilustrează o comunitate țărănească ale
cărei valori morale au fost disturbate.
Romanul Baltagul, cea mai cunoscută creaţie sadoveniană, inspirată din mitul existenţial românesc (motoul
din Mioriţa), ilustrează perfect formula tradiţională a romanului realist de observaţie socială şi de
problematică morală. Reconstituind monografic viaţa muntenească din Moldova începutului de veac XX, este
sinteză a prozei sadoveniene, ducând la desăvârşire formula „realismului liric”. Sadoveanu scrie, în numai 17 zile,
un roman complex, cu caracter mitic (asemănări cu balada populară Miorița), simbolic şi baladesc, roman al
transhumanţei (ducerea oilor la iernat la campie în sezonul rece și revenirea lor la locul de baștină primăvara), în
care zugăveşte o civilizaţie pastorală arhaică (curentul tradiționalist), roman filozofic, relevând o concepţie despre
lume şi om bazată pe credinţe şi „rânduieli” ancestrale, roman iniţiatic, al riturilor de trecere oficiate de Vitoria şi al
iniţierii lui Gheorghiţă (bildungsroman), roman de dragoste, roman la familiei şi chiar roman cu intrigă poliţistă.
Este roman doric (N. Manolescu) prin prezența personajului tip, prin zugrăvirea unei lumi arhaice, în care biserica
și practicile magice coexistă (Vitoria merge la preot și mănăstire, dar și la vrăjitoarea satului), prin perspectiva
narativă omniscientă și verosimilul evenimentelor relatate.
Comentarea a două
episoade/secvențe relevante pentru
tema textului narativ studiat
6 puncte
• precizarea temei textului narativ – 2
puncte
• câte 2 puncte pentru comentarea
oricăror două episoade/secvențe
relevante pentru tema textului
(comentare adecvată – 2 puncte;
simpla numire a unor
episoade/secvențe sau tendința de
rezumare – 1 punct)
– 2 x 2 puncte = 4 puncte
Câte 3 puncte pentru analiza
oricăror două elemente de structură,
de compoziție și de limbaj,
semnificative pentru textul narativ
studiat
2 x 3 puncte = 6 puncte
• analiza fiecărui element ales,
justificând relevanța acestuia pentru
textul narativ studiat
– 3 puncte
• abordarea schematică, fără
justificarea relevanței
– 1 punct
Tema vieţii şi a morţii şi cea a căutării adevărului se întemeiază epic pe motivul ordonator al călătoriei
explorative şi iniţiatice având ca scop cunoaşterea, iniţierea, restabilirea justiţiei şi a pierdutului echilibru cosmic.
Vitoria își caută soțul datorită iubirii pe care i-o poartă și, în același timp, dorește să restabilească echilibrul
lumii rurale distrus de crimă. Scena de la praznic reușește acest lucru. Calistrat Bogza plătește cu viața sa pentru
crima de a lua o viață, Iar Ilie Cuțui va merge la închisoare pentru complicitate. Un alt lucru este înfăptuirea
dreptății prin mâna tânărului Gheorghiță care va deveni capul familiei, încheindu-și astfel inițierea, ilustrând astfel
tema maturizării (bildungsroman)
Titlul pune întregul univers al cărţii sub simbolul dualităţii; baltagul e în acelaşi timp şi unealtă şi armă,
figurând simbolic viaţa şi moartea. Călătoria Vitoriei este de viaţă şi drum de moarte, desfăşurându-se nu numai
într-un spaţiu geografic real, ci şi într-un spaţiu lăuntric, un labirint interior în care se hotărăşte totul.
Un prim argument pentru încadrarea romanului Baltagul în paradigma tradiţională este construcţia epică,
specifică romanului tradiţional: naraţiune heterodiegetică (la persoana a III-a), narator omniscient (în general,
obiectiv), focalizare zero (perspectivă narativă omniscientă0, compoziţie închisă. Arhitectura compozițională este
caracterizată prin echilibru perfect. Principiile compoziţionale şi tehnicile narative sunt clasice: cronologie, tehnica
înlănţuirii, cu inserţia unor episoade retrospective. Cele 16 capitole pot fi grupate în trei părţi. Primele şase capitole
surprind aşteptarea plină de nelinişte şi presimţiri, hotărârea Vitoriei de a porni pe urmele lui Nechifor şi pregătirile
(spiritual-purificatoare şi practic-gospodăreşti) pentru marea călătorie „în ţara cealaltă de vale”. Partea a doua, cea
mai amplă (cap. VII-XIII), se referă la călătoria care reface în sens invers traseul străbătut în toamnă de Lipan,
traseu labirintic, pe care Vitoria şi Gheorghiţă îl parcurg, „căutând, umblând cotit” pentru a afla adevărul şi
sfârşeşte cu descoperirea osemintelor lui Lipan. În ultima parte, care conţine şi punctul culminant şi deznodământul
(cap. XIV-XVI), se dezvăluie adevărul despre moartea lui Nechifor şi se descrie înfăptuirea actului justiţiar.
Ca în toate romanele tradiţionale, structura narativă este perfect echilibrată, cu planuri clar delimitate,
dinamizate de conflicte puternice. Viziunea artistică este structurată pe trei planuri. Prim-planul este cel al
existenţei individuale şi familiale. Este un plan epic, urmărind călătoria explorativă a Vitoriei şi este dinamizat de
un conflict exterior de interese care a dus la moartea lui Nechifor. Planul existenţei comunităţii de oieri e un plan
monografic, surprinzând existenţa unei lumi arhaice, „locuitorii de sub brad”, acest plan dezvoltă un conflict de
natură morală generat de încălcarea gravă a normelor etice ale comunităţii tradiţionale, prin uciderea lui Lipan. Al
treilea plan reprezinta maturizarea lui Gheorghita, astfel Baltagul fiind considerat si un bildungsroman.
Un alt argument care confirmă modelul romanului tradiţional este faptul că Baltagul îşi focalizează
interesul asupra acţiunii, care este lineară, cu episoade narative bine marcate, înlănţuite logic şi cronologic.
Subiectul însumează întâmplări şi situaţii semnificative din existenţa eroilor, în succesiunea celor cinci momente.
Incipitul de tip clasic rezumă o legendă cosmologică, având funcţii multiple. Ea integrează cosmic existenţa
muntenilor, schiţează un portret al personajului colectiv – ciobanii cărora Dumnezeu le-a dat :o inimă uşoară” – şi
introduce personajul absent al cărţii: „Povestea asta o spunea uneori Nechifor Lipan la cumetrii şi nunţi, la care era
nelipsit”.
În expoziţiunea dezvoltată se surprinde existenţa satului de la munte, Măgura Tarcăului şi a familiei Lipan.
Nechifor Lipan, capul familiei, plecase la târgul de la Dorna să vândă şi să cumpere oi. Întârzierea lui o
neliniştește pe Vitoria, soţia lui, care îşi cheamă fiul, pe Gheorghiţă, de la stână. Semnele rele şi visul prevestitor îi
sporesc femeii teama. Hotărârea Vitoriei de a pleca cu Gheorghiţă în căutarea lui Nechifor constituie intriga.
Desfăşurarea actiunii prezintă pregătirile pentru drum, care încep cu o călătorie la Piatra, pentru a anunţa
autorităţilor dispariţia lui Lipan, şi la mănăstirea Bistriţa, unde Vitoria se închină icoanei Sfintei Ana, face danie
şi se spovedeşte. Pregătirile practic-gospodăreşti sunt dublate de pregătiri spirituale (Vitoria se purifică prin post
şi rugăciuni). Călătoria explorativă şi iniţiatică pe urmele lui Nechifor începe sub „zodia primăverii” şi urmează
un traseu labirintic: de la Bicaz la Călugăreni şi Fărcaşa, apoi la Borca şi Cruci, la Vatra Dornei şi Broşteni, la
Borca, Sabasa şi Suha. Între ultimele două sate, Vitoria descoperă osemintele lui Lipan în râpa de sub Crucea
Talienilor. În vreme ce Gheorghiţă priveghează osemintele părintelui ucis, Vitoria anunţă autorităţile şi se
pregăteşte înmormântarea şi praznicul. Punctul culminant e de un intens dramatism: în faţa celor adunaţi la
paznicul funerar, Vitoria reconstituie împrejurările morţii lui Lipan, spre spaima crescândă a lui Calistrat Bogza
şi a lui Ilie Cuţui, oierii care l-au însoţit pe Nechifor de la Dorna. „Deznodământul dezvăluie reacţiile etice
fundamentale ale sufletului ţărănesc patriarhal; restabilirea justiţiei are solemnitatea tragică a unui ritual”. (Ov.
Crohmălniceanu)
Ca orice roman tradiţional, Baltagul este orientat spre o lume obiectivă, surprinsă în existenţa ei social-
istorică. Aşadar acţiunea se desfăşoară în spaţii determinate reale, obiective şi urmăreşte evoluţia
personajelor într-un timp real. Eroii sadovenieni sunt şi ei surprinşi într-un spaţiu real – de la Măgura Tarcăului
până în ţinutul Dornelor – şi într-o durată reală, care acoperă aproximativ o jumătate de an (din toamnă până
primăvara). Spaţiul real şi timpul obiectiv sunt dublate de spaţiul simbolic (spaţiul-labirint, itinerariul simbolic al
soarelui; spaţiul interior al visului), de timpul mitic (impus prin legenda care deschide romanul), ca şi de durata
interioară, timpul subiectiv al rememorării, al aminitirilor Vitoriei. Celelalte elemente de structurare a discursului
narativ sunt de asemenea configurate după canonul tradiţional. Modul principal de expunere este naraţiunea. În
care sunt inserate si secvenţe descriptive (Măgura, Ţara Dornelor, portrete fizice şi moral-psihologice), scene
dialogate ori monologuri. Modalităţile narării sunt diverse, relatarea obiectivă din perspectiva naratorului
 omniscient alternând cu reprezentarea (dialogurile, monologurile interioare ale Vitoriei). Episoadele se succed,
predominant, prin tehnica înlănţuirii (cronologic); tehnica alternanţei contribuie la dublarea planului obiectiv,
evenimenţial, de un plan interior, urmărind zbuciumul lăuntric al personajelor (amintirile, reflecţiile, incertitudinile,
neliniştea, spaimele Vitoriei). Perspectiva narativă din care sunt dezvăluite trăirile interioare ale eroilor este cea
omniscientă (focalizare zero). Vocea care relatează este a unui „narator supraindividual” (Nicolae Manolescu),
omniscient, demiurgic. Specific prozei tradiţionale este tipul naratorului reprezentabil, care exprimă implicit puncte
de vedere, idei şi concepţii ale scriitorului însuşi. Perspectiva asupra personajelor este şi ea marcată de opţiunile
etice ale scriitorului, eroii clasici fiind surprinşi unilateral, din perspectiva naratorului, polarizaţi în funcţie de
dominanta etică (bine/ rău).

3
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un roman tradițional/text narativ
studiat de Mihail Sadoveanu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvenţe comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ, semnificative pentru construcția personajului (de exemplu: acțiune,
incipit, final, conflict, tehnici narative, modalităţi de caracterizare, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Câte 3 puncte pentru analiza a două
elemente de structură, de compoziție
și de limbaj ale basmului cult
studiat, semnificative pentru
construcția personajului ales (de
exemplu: acțiune, conflict, relații
temporale și spațiale, incipit, final,
tehnici narative, instanțe ale
comunicării narative, perspectivă
narativă, registre stilistice, limbaj
etc.)
2 x 3 puncte = 6 puncte
• analiza fiecărei componente alese,
justificând relevanța acesteia pentru
construcția personajului ales – 3
puncte;
Romanul Baltagul, cea mai cunoscută creaţie sadoveniană, inspirată din mitul existenţial românesc (motoul
din Mioriţa), ilustrează perfect formula tradiţională a romanului realist de observaţie socială şi de
problematică morală.
Tema vieţii şi a morţii şi cea a căutării adevărului se întemeiază epic pe motivul ordonator al călătoriei
explorative şi iniţiatice având ca scop cunoaşterea, iniţierea, restabilirea justiţiei şi a pierdutului echilibru cosmic.
Titlul pune întregul univers al cărţii sub simbolul dualităţii; baltagul e în acelaşi timp şi unealtă şi armă. Figurând
simbolic viaţa şi moartea. Călătoria Vitoriei este de viaţă şi drum de moarte, desfăşurându-se nu numai într-un
spaţiu geografic real, ci şi într-un spaţiu lăuntric, un labirint interior în care se hotărăşte totul.
Un prim argument pentru încadrarea romanului Baltagul în paradigma tradiţională este construcţia epică,
specifică romanului tradiţional: naraţiune heterodiegetică (la persoana a III-a), narator omniscient (în general,
obiectiv), focalizare zero (perspectivă narativă omniscientă0, compoziţie închisă. Cele 16 capitole pot fi grupate în
trei părţi. Primele şase capitole surprind aşteptarea plină de nelinişte şi presimţiri, hotărârea Vitoriei de a porni pe
urmele lui Nechifor şi pregătirile pentru călătorie. Partea a doua, cea mai amplă (cap. VII-XIII), se referă la
călătoria care reface în sens invers traseul străbătut în toamnă de Lipan, traseu labirintic, pe care Vitoria şi
Gheorghiţă îl parcurg, „căutând, umblând cotit” pentru a afla adevărul şi sfârşeşte cu descoperirea osemintelor lui
Lipan. În ultima parte, care conţine şi punctul culminant şi deznodământul (cap. XIV-XVI), se dezvăluie adevărul
despre moartea lui Nechifor şi se descrie înfăptuirea actului justiţiar.

• abordarea schematică, fără

justificarea relevanței privind
construcția personajului ales – 1
punct
Prezentarea statutului social,
psihologic, moral etc. al Personaj exponenţial al colectivităţii arhaice, Vitoria poate fi considerată şi ca o întruchipare umană a tot
personajului ales ceea ce înseamnă profunzime, echilibru, inteligenţă, înţelepciune şi etică sănătoasă. Ea înmagazinează şi repetă
6 puncte
• prezentare adecvată şi nuanţată – 6
puncte
• prezentare ezitantă – 3 puncte
• prezentare schematică sau
superficială – 1 punct
Evidențierea unei trăsături a
personajului ales prin două scene
comentate
6 puncte
• menţionarea oricărei trăsături a
personajului ales – 2 puncte
• ilustrarea trăsăturii menţionate
prin două scene comentate – 2 puncte de iarnă, aşa cum îi scrisese. Îl întâmpină cu deosebită afecţiune: „Vitoria îl primi cu bucurie şi îl sărută pe amândoi
+ 2 puncte; simpla numire a unor
scene sau tendinţa de rezumare – 1
punct + 1 punct
experienţa milenară a lumii sale, ştie ce se cuvine şi ce nu se cade, analizează sufletul oamenilor , din relaţiile
personale reţine esenţialul. Şi-a format o concepţie despre viaţă pe cale personală, dar respectă cu sfinţenie datinile.
Este un personaj complex caracterizat direct şi indirect.
Trăsăturile fizice sunt puţine, dar destul de concludente. Farmecul ei feminin este dat de frumuseţea
ochilor învăluiţi în mister, privirea dezvăluind o ardere interioară intensă: „Ochii ei castanii, în care parcă se
răsfrângea lumina castanie a părului, erau duşi departe”. Prefectul de la Piatra-Neamţ este plăcut impresionat de
înfăţişarea muntencei, venită la el să-şi spună amarul: „Nu mai era tânără, dar avea o frumuseţe neobişnuită în
privire. Ochii ei păleau ca-ntr-o uşoară ceaţă în dosul genelor lungi şi răsfrânte în cârligaşe”. Portretul său moral
reiese atât direct, cât și indirect, din fapte, gesturi,limbaj, atitudine.
Vitoria apare în ipostază de mamă, de soţie, de gospodină şi de om care ştie să se poarte în toate
împrejurările. Ea este preocupată să-şi formeze copiii temeinic pentru viaţă; veghează ca Minodora să deprindă
rosturile gospodăriei: să pregătească prânzul, să aducă apă, să dea mâncare argatului, să deretice prin casa, să tragă
lână în fusălăi şi să-şi pregătească zestrea. Vitoria este neiertătoare când i se pare ca Minodora vrea să nesocotească
datina. Pricina acestei bănuieli o constituie apelativul „domnişoară” din scrisoarea trimisă de feciorul dascălului
Andrei, aflat în armată la Piatra Neamţ: „Asta-i grija ta acuma, fată, să-mi faci asemenea ruşine, să rămânem de
râsul satului? Acuma ai ajuns domnişoară?”.
Faţă de Gheoghiţă, Vitoria manifestă o dragoste, o duioşie şi o putere de neînţelegere aparte. În fecior
vede icoana lui Lipan din tinereţe, îşi pune nădejdea în el, aşteaptă nerăbdătoare să se întoarcă acasă la sărbătorile
obraji”, îl ospătează cu pâine proaspătă coaptă anume pentru el şi cu păstrăvi afumaţi. Îi vorbeşte despre datoria lui
de a pleca în căutarea tatălui şi, graţie spiritului său de observaţie, îşi dă seama că Ghiorghiţă este încă un
copilandru pe care nu se poate bizui, şi ea, ca mamă, are datoria de a-l ajuta să se formeze ca să poată să preia
rosturile gospodăriei aflate până atunci în grija lui Lipan. Îl ia cu sine la mânăstirea Bistriţa şi la Piatra Neamţ să-i
fie de ajutor, îi face baltag la fierarul din Măgura, ştiind că, aflându-se la grea încercare, fiul îşi va folosi puterea
braţului, iar dânsa îl va călăuzi cu agerimea minţii. Monologul interior releva tenacitatea Vitoriei : ‚Totuşi va găsi
un mijloc pentru ca mintea ei să ajute şi braţul lui să lucreze”.
Ca soţie, Vitoria se defineşte prin dragostea statornică, moartea lui Lipan însemnând stingerea bucuriilor
care făceau să cânte viaţa în trupul ei încă tânăr. Dragostea pentru Lipan îi călăuzeşte toate acţiunile, ea se bazează
pe sprijinul lui Dumnezeu, apelează formal la autorităţi şi se încrede în râvna şi înţelepciunea cu care trebuie să
cerceteze şi să-l afle pe Nechifor pentru a îndeplini rânduiala mortului, menită să-i aducă liniştea de veci: „Aştept
de la Dumnezeu să se facă lumină. Hotărârea lui are să cadă la vreme”.
 Postul ţinut douăsprezece vineri, rugăciunile la Sfânta Ana, sfatul cerut stareţului Visarion, împărtăşania la
biserica din Măgura constituie pregătirile de ordin spiritual menite să o purifice, dar şi să o călăuzească în aflarea
adevărului. Convinsă că privirea Sfintei Ana este o confirmare a bănuielilor ei în legătură cu visul prevestitor care îi
tulbură liniştea, hotărăşte să plece neîntârziat la drum.
Prin faptele ei, Vitoria se caracterizează ca o femeie prevăzătoare, energică, inteligenţă şi tenace. Deşi
îndurerată, se pregăteşte de plecare cu meticulozitate, fără să omită nimic: scrie lui Gheorghiţă şi îl cheamă acasă de
la Cristeşti, merge la Piatra Neamţ şi anunţă autorităţile despre dispariţia lui Lipan, duce pe Minodora la Mănăstirea
Văratec, face rost de bani vânzând domnului David produse ale oilor şi din spirit de prevedere lasă banii peste
noapte la părintele Daniil.
Din modul cum pune întrebări şi din felul cum se poartă reies inteligenţa şi diplomaţia ei. La cumătria şi la
nunta întâlnite in cale reuşeşte să-şi ascundă durerea, se arată veselă, respectă datina, pune întrebări meşteşugite, tot
astfel procedează în locurile de popas şi, acolo unde se află oameni înţelepţi, găseşte răspunsurile aşteptate.
Complexitatea Vitoriei reiese şi din caracterizarea făcută de alte personaje.
Gheorghiţă este fascinat de priceperea ei de a citi în sufletul oamenilor: „Mama asta trebuie să fie
fărmăcătoare; cunoaşte gândul omului”. Rămâne uimit de vitalitatea ei în ciuda frământărilor muntencei, a
neodihnei şi a nemâncării. Starea aceasta de mirare influenţează toate aprecierile lui Gheorghiţă despre Vitoria :
„Dacă-i într-adevăr vrăjitoare, apoi eu mănânc şi ea prinde putere”.
Negustorul David laudă inteligenţa femeii, abilitatea ei de a negocia şi de a obţine preţul dorit, voinţa pe
care ştie a şi-o impune, fără să pară despotică. Condiţiile impuse de ea sunt ferme: „– Dumneata cercetezi şi
numeri marfa şi-mi pui banii pe masă”. Admiraţia lui se desprinde din mărturisirea pe care o face cârciumarului: „-
Să-ţi spun ceva, domnule Iordan, dacă n-aş fi ovrei şi însurat şi munteanca asta n-ar avea soţ, într-o săptămână aş
face o nuntă”.
Pentru călătorul necuviincios, întâlnit în ţinutul Dornelor, Vitoria este o apariţie ciudată, de pe alt tărâm,
cu totul diferită de femeile din partea locului; ea îl înfricoşează şi-l pune în situaţia umilitoare de a se furişa ca să-şi
apere pielea: „Femeia asta trebuie să fie de pe altă lume; cele de la noi sunt mai prietenoase: taie cu vorba, nu cu
baltagul”.
Tenacitatea, inteligenţa şi precizia cu care descoperă crima sunt trăsături subliniate prin intervenţiile
subprefectului şi ale lui Bogza.