Cuprins

Abstract....................................................................................................................................3

Capitolul 1 – Politica şi reforma fiscală în plan naţional şi internaţional. Fiscalitatea

în România comparativ cu alte ţări................................................................5
1.1 Conţinutul şi obiectivele politicii fiscale........................................................................5
1.2 Necesitatea reformei fiscale în România, în raport cu noile cerinţe ale Uniunii
Europene .......................................................................................................................5
1.3 Evoluţia reformei fiscale in Romania comparativ cu alte ţări
ex-comuniste..................................................................................................................7
1.4 Armonizarea legislaţiei din Romania cu cea din Uniunea Europeană.........................10
1.5 Analiza comparativă a sistemului de impozitare pentru principalele produse supuse
accizelor ......................................................................................................................12

Capitolul 2 – Exercitarea controlului în condiţiile economiei de piaţă..............................16

2.1 Economia de piaţă. Aspecte particulare privind economia de piaţă din România.......16
2.2 Controlul financiar în condiţiile economiei de piaţă....................................................17
2.2.1 Obiectivele controlului financiar.........................................................................17
2.2.2 Consideraţii privind funcţiile controlului în economia de piaţă..........................18
2.3 Metodologia de exercitare a controlului financiar – fiscal..........................................21
2.3.1 Sistemul metodologic de control financiar.........................................................21
2.3.2 Controlul fiscal - forma specifică de control în condiţiile economiei de
piaţă.....................................................................................................................22

Capitolul 3 – Scopul şi obiectivele urmărite în origanizarea şi efectuarea controlului

fiscal...................................................................................................................23
3.1 Proceduri de control – Reglementări privind inspecţia fiscală - Sfera inspecţiei
fiscale............................................................................................................................23
3.2 Metodele şi tehnicile de exercitare a inspecţiei fiscale.................................................25
3.3 Controlul fiscal asupra veniturilor bugetului de stat - Controlul fiscal exercitat
asupra accizelor..............................................................................................................34
3.3.1 Particularităţi privind controlul fiscal exercitat asupra accizelor...........................34
3.3.2. Metode folosite în depistarea fraudei fiscale cu privire la accize..........................37
1
Capitolul 4 – Controlul asupra activităţii agenţilor economici din domeniul
uleiurilor minerale........................................................................................38
4.1 PETROM – agent economic producător, procesator şi distribuitor de uleiuri
minerale ........................................................................................................................................
........38
4.2 Metodologie de control în domeniul uleiurilor minerale (produse petroliere)
referitoare la taxele speciale de consumaţie...............................................................43
4.3 Studiul de caz privind controlul taxelor speciale de consumaţie (accizele) ............. 49

Contribuţii proprii în ceea ce priveşte eficientizarea controlului fiscal al impozitelor

şi taxelor.................................................................................................................................55

Bibliografie .............................................................................................................................62

2
The organization and effeciency of the fiscal control at the economical agents marketing
mineral oils
(Abstract)

The project has three parts: the level of knowledge of the policy reform and the taxation
policy on a national and international plan, the fiscal control as an objective of the fiscal
policy in Romania and a case study regarding the fiscal control at the economical agents
marketing mineral oils. The final part of the project includes the conclusions and the
proposals regarding the improvement and the increase of the efficiency of the fiscal control
activity.
The fiscal policy is concretized in the activity of the fiscal authority by the measures taken
to insure the financial resources necessary to satisfy the public consumption and to supply
public goods and services. In this respect, the fiscal policy consists in an instrument of
intervention in order to realize some general or specific objectives, in a certain period of time.
Reaching the fiscal, political or governmental aims is not possible without a
corresponding adequacy of the fiscal administration, without modernizing this one according
to the new demands of the Romanian membership of the European Union. Reaching the
governmental objectives and satisfying the new demands can be satisfied by a fiscal
administration reformed on at least two ways.
The reform of the fiscal administration in Romania must start from the realization of the
existence of a situation that doesn’t advantage the conclusion of the governmental program
regarding the economic-social development and from the necessity to make compatible and
harmonious the principles for the organization, function and the proclamation of the fiscal
administration in Romania with those of the other countries members of the European Union.
The countries with a performing fiscal administration apply risk standards and time
standards in the case of the small and medium tax payers, the budget debtors, when they are
making programs for the incomes collecting in order to increase the efficiency of the budget
incomes collecting.
Harmonizing the Romanian law with the one from the European Union has become, thus,
an objective necessity coming from the fundamental option of the reform and of the
construction of a market economy compatible with the Western one.
The national strategy for modernising the fiscal administration foresees the following:
- perfecting of the fiscal system and increasing its administration capacity;
- adapting the procedures and the methods used in the fiscal practice at the demands
of the unique market mechanisms

3
 The control, as a general meaning, represents the activity of permanent or periodical
analyze and verification of an activity in order to follow its development and to improve its
aspects.
By the control action it is established whether the economical and financial activity is
organized and carried on according to the established norms, principles or rules. Knowing and
perfecting the economical and financial activity supposes a scientific way of research and
action, a methodological system by the means of which it is reflected the reality, the legality
and the efficiency.
Methodologically, the control, as a knowing and perfecting process of the economical-
financial and social activity, imposes the following moments: knowing the established
situation (tasks, norms, aims); knowing the real situation; determining the deviations by
comparing the real situation to the established one; conclusions, suggestions, proposals and
measures.
The fiscal control is a form of financial control exercised by the state organs from the
structure of the Public Finances Ministry, being the instrument of the public powers to survey
and to determine by specific methods and techniques the insurance of the constitution of the
financial resources of the state, respectively of the fiscal incomes that represent the most of
them.
In a concrete way, by the fiscal control the following objectives are followed: collecting
all the taxes due by the tax payers; detecting the taxes hidden from payment to the state
budget; pointing out some legal defaults favoring the fiscal evasion.
The economic interest of the taxes resides in theoretical explanations brought to their
application. Constituting an important source of budget incomes, easy to secure, it is followed
by them the budget objectives and the administrative efficiency.
The products from the mineral oils group for which taxes are due are: the car fuels (gas,
blank gasoline and gas oil), black oil, bottled gas, methane gas, burning oil, benzene, toluene,
xylene and other mixtures of aromatic hydro carbides.
The fiscal control supposes passing through two distinctive stages: the interview of the tax
payer by the fiscal inspectors in order to obtain general information about the activity of the
economical agent and visiting the site of the company; the verification of the accounting
evidence, the selling and the buying activity, the payment of the taxes at the state budget.
The results of the control are registered in a report that brings up-to-date the fiscal file of
the tax payer and the conclusions are followed up until their integral settlement in order to
reach the main objective of the control activity.

4
 CAPITOLUL 1
POLITICA ŞI REFORMA FISCALĂ ÎN PLAN NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL.
FISCALITATEA ÎN ROMÂNIA COMPARATIV CU ALTE ŢĂRI

1.1 Conţinutul şi obiectivele politicii fiscale

Politica fiscală defineşte ansamblul deciziilor adoptate de autoritatea publică pentru1 :

a) reglementarea legală a obligaţiilor fiscale ale entităţilor economico-sociale în vederea
constituirii resurselor financiare ale statului;
b) stabilirea volumului şi provenienţei resurselor bugetare;
c) reglementarea procedurilor de stabilire, urmărire, colectare şi control al resurselor
bugetare;
d) asistarea contribuabilului în vederea înţelegerii şi aplicării corecte a legislaţiei fiscale;
Politica fiscală se concretizează în activitatea autorităţii fiscale prin luarea măsurilor
pentru asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii consumului public şi furnizării de
bunuri şi servicii publice. În acest sens, politica fiscală se constituie într-un instrument de
intervenţie în vederea realizării unor obiective generale ori specifice, într-o anumită perioadă.
Politica fiscală are în practică un impact favorabil asupra sistemului economico-social,
global, numai în măsura în care:
a) corespunde sistemului de priorităţi, obiective acceptate social;
b) asigură îmbinarea intereselor pe termen scurt cu cele pe termen mediu şi lung;
c) se realizează în condiţii de eficienţă sporită, adică încasarea veniturilor se realizează
cu cheltuieli bugetare cât mai mici.

1.2 Necesitatea reformei fiscale în România, în raport cu noile cerinţe ale

Uniunii Europene

Atingerea ţintelor politice fiscale, guvernamentale nu este posibilă fără o adecvare

corespunzătoare a administraţiei fiscale, fără o modernizare a acesteia în raport cu noile
cerinţe ale Uniunii Europene. Realizarea obiectivelor guvernamentale şi satisfacerea
cerinţelor Uniunii Europene pot fi satisfăcute de o administraţie fiscală reformată pe cel puţin
două căi :
-sporirea eficienţei colectării veniturilor prin creşterea gradului de colectare, în condiţiile
reducerii cheltuielilor necesare finanţarii acestui proces ;
1
Dumitru A.P. Florescu,P.Coman,G.Bălaşa-Fiscalitatea în România,Reglementare-Doctrină-
Jurisprudenţă,Ed.All Beck,pag.3

5
 -creşterea încrederii contribuabililor în capacitatea autoritaţii fiscale de a administra
aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale şi ca urmare facilitarea procesului de sporire a
gradului de conformare voluntară.2
Reforma administraţiei fiscale din România trebuie să pornească de la constatarea
existenţei unei situaţii care nu avantajează realizarea programului guvernamental privind
dezvoltarea economico-socială şi de la necesitatea compatibilizării şi armonizării principiilor
organizării, funcţionării şi legiferării administraţiei fiscale din România cu cele ale Uniunii
Europene.
Ţările cu administraţie fiscală performantă aplică în cazul contribuabililor mici şi mijlocii,
debitori faţă de buget, standarde de risc şi standarde de timp, atunci când întocmesc programe
de colectare a veniturilor, tocmai pentru a spori eficienţa colectării veniturilor bugetare.
Referitor la practica din ţările dezvoltate, evidenţiem că autorităţile fiscale au posibilitatea
de a programa, la cererea contribuabililor, plata obligaţiilor fiscale în rate, pe o perioadă de
maxim doi ani, cu perceperea integrală a dobânzii.
Având în vedere situaţia din România în care există un volum ridicat de arierate,
considerăm că ar putea fi aplicat un sistem eficient de eşalonare, care să contribuie masiv la
colectarea arieratelor, fără distorsionarea şi convulsionarea contribuabililor conformişti, dacă
se aplică următoarele principii :
a) contribuabilul traversează temporar o perioadă cu dificultăţi financiare, din care cauză
nu poate achita datoriile curente;
b) dobânzile la arierate să fie mai mari decât dobânda bancară, pentru a descuraja
folosirea sistemului fiscal pentru finanţarea activităţii curente;
c) plata integrală şi la timp a obligaţiilor fiscale noi;
d) contribuabilul să demonstreze că este capabil să urmărească sever plăţile şi să acorde
aceeaşi prioritate plăţilor către bugetul de stat ca şi celorlalte plăţi;
e) conformarea contribuabilului în perioadele precedente recomandă contribuabilul
pentru a beneficia de un aranjament de eşalonare la plată.
Analiza efectuată pe baza datelor privind realizarea veniturilor bugetare, evidenţiază că
România se află în urma multor ţări membre ale Uniunii Europene, din punct de vedere al
strategiei şi implementării măsurilor de ridicare a eficienţei colectării veniturilor bugetare şi
reformării structurii administraţiei fiscale. În perioada ultimilor 17 ani, România a fost
caracterizată prin lipsa unei strategii clare, de reformă a administraţiei fiscale.

2
G. Balaşa – Fiscalitatea în România Reglementare Doctrină - Jurisprudenţă , editura All Beck Bucureşti 2005
pag. 27-32

6
 Reabilitarea şi unificarea administrării contribuţiilor fiscale, deşi e un proces în curs de
desfăşurare în România, totuşi se realizează lent, perpetuând slăbiciunile sistemului şi nu
asigură integrarea rapidă şi completă a contribuţiilor sociale în administraţia fiscală .

1.3 Evoluţia reformei fiscale in Romania comparativ cu alte ţări ex-comuniste

Procesul tranziţiei, începând de la conturarea conţinutului, continuând cu fenomenologia

şi încheind cu finalitatea acestui proces a făcut în ultimul deceniu obiectul unor ample
dezbateri teoretice şi practice, pe plan intern şi internaţional.3
Tranziţia ca proces ne apare ca managementul politico-economic al unor reforme
profunde generalizate asupra întregului sistem economico-social. Aplicarea practică a
reformelor tranziţiei e privită uneori ca un proces ce se confundă cu rearanjarea a ceea ce a
căzut în desuetudine şi stoarcerea ultimului randament din vechile structuri. În acest sens,
Dinu Martin arată : “Distanţa dintre ceea ce se înţelege la noi şi ceea ce se înţelege în
Germania, prin reformă, este distanţa dintre ceva derizoriu, de care ne putem lipsi şi ceva care
poate fi transformat pentru a corespunde nevoilor mereu crescătoare “4
Reforma fiscală, pentru a fi autentică, trebuie să redea sistemului fiscal puterea de a
deveni creator şi furnizor de prosperitate, la nivelul individului, contribuabil. Niciodată nu
vom reuşi acest lucru, fără a beneficia de serviciile “economiei informaţionale” în sensul celui
de-al treilea val.
Dificultatea construcţiei unui nou sistem fiscal porneşte tocmai de la necesitatea de a grăbi
distrugerea unui sistem care se opune cu o forţă impresionantă. Pe de altă parte, reforma
solicită obsesiv, violent şi imediat bunăstare, iar într-o tranziţie autentică se pune de multe ori
mai întâi problema supravieţuirii şi apoi cuceririi bunăstării. Timpul reformei apare astfel ca o
dimensiune care ne constrânge cel mai mult.
Reforma presupune în demersul ei, pe drumurile tranziţiei, dobândirea capacităţii de
echilibru între regulile dure ale pieţii, care încearcă să extindă tentaculele asupra întregului
sistem de valori sociale şi morale şi regulele politicii care încearcă să modeleze, să paveze şi
să umanizeze drumul tranziţiei.
O dificultate pe care o întîlneşte reforma fiscală în România se constituie în faptul că este
lipsită de orice preistorie. Dacă în Polonia, de exemplu, mişcarea „Solidaritatea” începută
vijelios în anii ’80, generatoare de resurse politice alternative, a şters praful de pe oglinda
fatalităţii comuniste, în România, realitatea predecembristă a fost vitregită de un asemenea dar
istoric.
3
Dumitru A.P.Florescu,G.Bălaşa –Fiscalitatea în România-Doctrină-Jurisprudenţă,Ed.All Beck-2005,pag33-38
4
D. Marin, Economia contemporană , Ce este tranziţia?, Ed. Economic , Bucureşti, 2000 ,p.45

7
 Aproape în toate ţările ex-comuniste au existat o perioadă în care evoluţia a fost împinsă
aşa cum zicea Zbigniew Brzezinski către “dizolvarea comunismului până la punctul în care
nici teoria marxistă, nici politica trecută comunistă nu vor mai dicta linia politică”.5
Absenţa managementului financiar al schimbării şi promovării noilor alternative
financiare a întârziat în România consumarea ultimelor reflexe adânc înrădăcinate, în solul
fertil al comunismului.
Lumea contribuabililor s-a divizat în două: o parte care îndură resemnată fiscalitatea ca pe
un tribunal fără lege cu sentinţe irevocabile cărora nu se poate opune şi cea de-a doua parte
care a rezistat atacurilor şi presiunii fiscalităţii şi a refuzat orice pact cu îndurarea,
refugiindu-se în lumea economiei subterane- marile tranşee ale refugiaţilor care refuză să
moară şi se hrănesc prin venele evaziunii şi fraudei fiscale.
Analizând dezvoltarea stadială a ţărilor centrale est-europene în procesul tranziţiei,
Zbigniew Brzezinski6 remarcă existenţa a patru tipuri importante de acumulări pozitive şi
negative, care au influenţat consistenţa, viteza de mişcare, transformare şi reformă :
a) ambele tipuri de schimbări politice şi economice sunt pozitive;
b) politica este pozitivă, dar ecomomia negativă ;
c) politica este negativă, dar economia pozitivă;
d) politica şi economia sunt negative;
Ungaria şi Polonia sunt reţinute de autor ca făcând parte din prima categorie, Rusia din
cea de-a doua, China din cea de-a treia, iar România din cea de-a patra.
Nu putem să nu evidenţiem că reforma din domeniul financiar-fiscal din România a fost
supusă unor condiţionări externe (acceptate de altfel) din partea organismelor internaţionale.
Deşi acestea au contribuit identic la diminuarea deficitului de experienţă privind
managementul schimbării şi riscurile neîmplinirii nu au fost întotdeauna suficiente fără un
efort de finanţare externă la nivelul la care au beneficiat de exemplu Polonia şi Ungaria.
Atunci când statele occidentale şi organismele internaţionale s-au aplecat asupra
realităţilor din ţările ex-comuniste şi au evaluat măsurile cu care pot fi sprijinite procesele de
reformă, au existat cel puţin două orientări: una pentru România, ezitantă datorită în special
oscilaţiilor, perturbaţiilor şi credibilităţii scăzute a managementului nostru politic şi alta
pentru celelalte ţări care au beneficiat de o asistenţă financiară mult mai generoasă, asistenţă
tehnico-managerială mult mai prezentă şi consistentă, sprijin permanent pentru stabilizarea şi

5
Zbigniew Brzezinski , Merele esec , Naşterea şi moartea omunismului în Secolul XX, ed. Dacia , Cluj Napoca,
1993, p. 247
6
Zbigniew Brzezinski, Studii pzublicate în lucrarea „Europa centrală şi de est în ciclonul tradiţiei”, ed.
Diogene, Bucuresti , 1995.

8
consolidarea monedei, promovarea intereselor pentru investiţii străine şi chiar pentru intrarea
în N.A.T.O. şi Uniunea Europeană.
Realitatea ne forţează aprecierea că reformele care au avut loc în România, în domeniile
economic, financiar fiscal, bugetar, monetar, social, etc. nu au fost rezultatul unor
restructurări serioase, cu ţinte clar stabilite şi orientate ci mai degrabă au rezultat din procesul
necontrolat al destructurării care a impus încropirea şi peticirea urgentă incapabilă să genereze
procesul amplu de compatibilizare cu cerinţele sistemului economic în care dorim să ne
integrăm.
Analist al reformelor din Germania ex-comunistă Joseph Stiglitz evidenţiază că succesul
reformei este condiţionat mai întâi de mobilizarea efortului propriu şi mai puţin de modelele
impuse din afară: “modelul economic trebuie să combine în practică principiile generale cu
principiile specifice ale unei ţări”.
Evoluţia finanţelor internaţionale în perioada crizelor din Mexic şi Brazilia a înspăimântat
analiştii germani Hans-Peter Martin şi Harald Schumann, care declarau: ”an de an creşte
probabilitatea ca maşinăria turbată a finanţelor să declanşeze valuri de criză mondială, care nu
pot fi stăpânite doar cu credinţa în forţa ordonatoare a pieţii. Dar, curând, s-ar putea întâmpla
ca şi strigătul ca statul să vină în ajutor să răsune în pustiu, pentru că marea finanţă
internaţională subminează continuu ceea ce ea resimte ca necesară în modul cel mai presant
într-o situaţie de criză: capacitatea de acţiune a statelor naţionale şi a institutelor internaţionale
create de ele“7
Prezentând în faţa Băncii Mondiale studiul “Reforma încotro? “asupra paralelei dintre
tranziţia din Rusia şi cea din China,Yingyi Qian, reputat professor la Stanford University,
arăta cum China ,,a reuşit să menţină un ritm ridicat de creştere a economiei de stat, în paralel
cu creşterea unui sector de întreprinderi particulare“ făcând faţă ,,atât tranziţiei, cât şi
dezvoltării economice simultane cu tranziţia”, fără să beneficieze de sfaturile şi modelele
consilierilor occidentali şi organismelor internaţionale.
Principiile politice în domeniul reformei au fost neglijate de către administraţia chineză
care a realizat o reformă de success asigurând un ritm de creştere de circa 10%, fără
privatizare, liberalizarea sporită a pieţei, garantarea dreptului de proprietate privată şi fără
adâncirea procesului de democratizare.
Răspunsurile la întrebările privind cauzele performanţelor din China pot fi găsite tot în
aprecierea lui Qian că ,,succesul tranziţiei cere măsuri potrivite, nu neapărat optime” sau în

7
Hans-Peter Martin , Harald Schumann , Capcana Globalizării , ed. Economică, Bucureşti , 1999 , p.155

9
teza că ,,reforma nu este un proces care apare şi se scurge instantaneu, iar radicalismul devine
neproductiv într-o economie nepregătită atitudinal ori neajutorată material”8
Planificarea riguroasă a reformei, etapizarea şi verificarea pas cu pas a obiectivelor
stabilite, adecvarea managementului la condiţiile de risc, combinarea strategiilor pe termen
scurt cu cele pe termen mediu şi lung constituie argumente ale conştientizării proceselor de
reformă.
Succesul reformelor din ţările ex-comuniste desfăşurate în condiţii de diversitate cu
determinări şi supradeterminări diferite a depins de predeterminările managementului politic,
capabilitatea şi abilitatea partenerială manifestată în condiţiile de risc şi de existenţa unor
reguli şi principii ale evoluţiei naturale ca transformare tendenţială, care deschid câmp larg
cercetării teoretico-ştiinţifice viitoare.
Realitatea ne demonstrează din plin că analiza evoluţiei reformei financiar-fiscale în
România ne permite să constatăm că aceasta a debutat întârziat, nu a putut recupera pierderea
de viteză şi de conţinut.

1.4 Armonizarea legislaţiei din Romania cu cea din Uniunea Europeană

Armonizarea legislaţiei din România cu cea din Uniunea Europeană este o necesitate
obiectivă care decurge din opţiunea fundamentală a reformei şi construcţiei unei economii de
piaţă compatibile cu cea occidentală şi prevede printre altele:
- perfecţionarea sistemului fiscal şi creşterea capacităţii de administrare a acestuia;
- adaptarea procedurilor şi metodelor utilizate în practica fiscală la cerinţele
mecanismelor pieţii unice.
Un prim obieciv al armonizării sistemului fiscal din România cu cel comunitar constă în
eliberarea barierelor fiscale şi a distorsiunilor ce caracterizează palierele pieţei naţionale prin
respectarea principiului neutralităţii şi diminuării presiunii fiscale.
Impunerea neutralităţii fiscale ca principiu al organizării şi funcţionării libere a pieţii
presupune:
- eliminarea obstacolelor fiscale şi asigurarea drepturilor concurenţei de organizare şi
ierarhizare a pieţei;
- eliminarea facilităţilor fiscale care distorsionează relaţiile de piaţă şi facilitează
dezvoltarea economiei subterane.
Strategia fiscală în această perioada trebuie să se concentreze pe cel puţin trei mari
obiective:
8
Yingyi Qian, The Institiuţional Foundation of China s Market Transition,Annual Bank Conference on
Development Economics,1999,Washinton D.C.

10
 - reducerea presiunii fiscale prin continuarea diminuării cotelor de impozitare a
profitului şi a veniturilor persoanelor fizice;
- transformarea fiscalităţii în factor activ de stimulare a dezvoltării economice prin
reducerea impozitării surselor utilizate pentru dezvoltare;
- continuarea armonizării legislaţiei fiscale cu acquis-ul comunitar.
O atenţie deosebită trebuie acordată modernizării şi creşterii eficienţei controlului fiscal,
obiectivele ţintă fiind următoarele:
- schimbarea misiunii controlului fiscal şi orientarea acestuia către stimularea creşterii
gradului de conformare voluntară a contribuabililor;
- reorganizarea controlului fiscal prin înfiinţarea unei structuri de control fiscal al
marilor contribuabili din România la nivelul ANAF, pentru creşterea autorităţii,
prestigiului şi eficienţei controlului fiscal;
- stimularea materială a personalului din activitatea de control fiscal prin corelarea
salariului cu importanţa socială a muncii, dificultăţile, riscurile şi presiunea neuro-
psihică la care este supus personalul de specialitate;
În noiembrie 2004, în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, România a
obţinut, pentru transpunerea prevederilor comunitare privind nivelul minim al accizelor,
următoarele perioade de tranziţie:
- pentru benzina fără plumb – o perioadă de tranziţie de 4 ani de la data aderării,
respectiv până la data de 01.01.2011, în ceea ce priveşte nivelul minim de accizare
stabilit în directiva 96/2003/CE;
- pentru motorina folosită drept carburant pentru maşini - o perioadă de tranziţie de 6
ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2013, în ceea ce priveşte
nivelul minim de accizare stabilit de directiva 96/2003/CE;
- pentru păcură: o perioadă de 2 ani de la data aderării, respectiv 01.01.2009, în ceea
ce priveşte nivelul minim de accizare stabilit în directiva 96/2003/CE pentru păcura
neutilizată în sistemul de termoficare şi o perioadă de 3 ani pentru păcura utilizată
în furnizarea energiei termice;
O etapă importantă în procesul consolidării legislaţiei fiscale din România a constituit-o
intrarea în vigoare începind cu 01.01.2004 a Legii 571/2003 privind Codul fiscal şi a
normelor de aplicare a acestuia aprobate prin H.G 44/2004
Codul fiscal constituie o reglementare fundamentală în domeniul fiscal, contribuind la
adâncirea procesului de armonizare cu legislaţia fiscală a Uniunii Europene şi cu acordurile
internaţionale la care România este parte, asigurând un cadru legislativ unitar, stabil, coerent
şi clar.

11
 Adoptarea Codului fiscal în România a însemnat aplicarea în legislaţia fiscală naţională a
principiilor recunoscute pe plan european şi internaţional şi anume: neutralitatea măsurilor
fiscale, certitudinea impunerii, echitatea fiscală şi eficienţa impunerii9

1.5 Analiza comparativă a sistemului de impozitare pentru principalele produse

supuse accizelor

Analiza comparativă a sistemului de impozitare pentru principalele produse supuse

accizelor permite formularea următoarelor concluzii:
Nivelul minim al accizelor pentru benzina fără plumb, impus prin Directiva 92/82/CEE
este de 87 euro/1000 litri, mai mare decât benzina cu plumb prevăzută în Directiva
02/82/CEE cu 50 euro/1000 litri (337 euro/1000 litri)
În România, comparativ cu ţările din Europa aflate în tranziţie, nivelul accizei la benzina
fără plumb de 311 euro/1000 l este mai mic decât în Ungaria (460), Slovenia (354), Polonia
(410), Cehia (357) şi mai mare faţă de Bulgaria (248) şi Estonia (224).

Tabelul nr. 1
Nivelul accizelor la benzina fără plumb în România şi în ţările europene aflate în
tranziţie
Nr. Nivelul accizei
Ţara U.M.
crt. (euro/U.M.)
1 Cehia 1000 litri 356,75
2 Slovacia 1000 litri 347,80
3 Ungaria 1000 litri 459,57
4 Polonia 1000 litri 409,69
5 Estonia 1000 litri 223,69
6 Lituania 1000 litri 272,24
7 Letonia 1000 litri 352,88
8 Malta 1000 litri 373,06
9 Slovenia 1000 litri 353,81
10 Cipru 1000 litri 339,80
11 Bulgaria 1000 litri 248,15
12 România 1000 litri 311,00
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice 2005

Comparativ cu alte ţări din Uniunea Europeană, nivelul accizelor la benzina fără plumb
din România (311 euro/1000 l) este mai mic de 2,4 ori decât cel din Marea Britanie, de 2,2 ori

9
Dumitru A.P.Florescu,G.Bălaşa–Fiscalitatea în România-Doctrină-Jurisprudenţă,Ed.All Beck-2005,pag80-88

12
faţă de Germania, de 1,6 ori faţă de Portugalia, de 1,9 ori faţă de Finlanda, de 1,8 ori faţă de
Irlanda .

Tabelul nr. 2
Nivelul accizelor la benzina fără plumb în România , comparativ cu cel din ţări
ale Uniunii Europene
Nivelul accizei
Nr. crt. Ţara U.M.
(euro/U.M.)
1 Austria 1000 litri 4078,00
2 Belgia 1000 litri 507,56
3 Germania 1000 litri 669,80
4 Danemarca 1000 litri 539,35
5 Grecia 1000 litri 316,00
6 Spania 1000 litri 426,92
7 Finlanda 1000 litri 589,60
8 Franţa 1000 litri 636,70
9 Regatul Unit 1000 litri 750,36
10 Irlanda 1000 litri 547,79
11 Italia 1000 litri 541,84
12 Luxemburg 1000 litri 372,09
13 Olanda 1000 litri 616,09
14 Portugalia 1000 litri 507,45
15 Suedia 1000 litri 520,42
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice 2005

Nivelul minim al accizelor la motorina auto impus de Directiva 92/82/CEE este de 245
euro/1000 litri, faţă de 190 euro/1000 litri existent în România. Comparativ cu ţări din Europa
aflate în tranziţie, nivelul accizei din România este mai mare faţă de Bulgaria (90,3 euro/1000
litri), Letonia (168 euro/1000 litri), Estonia (163 euro/1000 litri) şi mai mic faţă de Cehia (268
euro/1000 litri), Slovacia (283 euro/1000 litri), Ungaria (349 euro/1000 litri), Polonia (257
euro/1000 litri), Slovenia (278 euro/1000 litri).

Tabelul nr. 3
Nivelul accizelor la motorină în ţări europene aflate în tranziţie, comparativ cu
România
Nivelul accizei
Nr. crt. Ţara U.M.
(euro/U.M.)
1 Cehia 1000 litri 268,22
2 Slovacia 1000 litri 283,04
3 Ungaria 1000 litri 349,40
4 Polonia 1000 litri 257,53
5 Estonia 1000 litri 163,23

13
 6 Lituania 1000 litri 210,22
7 Letonia 1000 litri 168,03
8 Malta 1000 litri 247,09
9 Slovenia 1000 litri 278,41
10 Cipru 1000 litri 191,89
11 Bulgaria 1000 litri 90,31
12 România 1000 litri 190,00
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice 2005

Faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, nivelul accizelor la motorina din România (190
euro/1000 litri) este mai mic de 4,5 ori faţă de Marea Britanie, de 2,6 ori faţă de Franţa.

Tabelul nr. 4
Nivelul accizelor la motorină în ţări ale Uniunii Europene
Nivelul accizei
Nr. crt. Tara U.M.
(euro/U.M.)
1 Austria 1000 litri 282,00
2 Belgia 1000 litri 290,04
3 Germania 1000 litri 485,40
4 Danemarca 1000 litri 405,79
5 Grecia 1000 litri 245,00
6 Spania 1000 litri 293,86
7 Finlanda 1000 litri 345,90
8 Franţa 1000 litri 389,00
9 Regatul Unit 1000 litri 848,65
10 Irlanda 1000 litri 420,44
11 Italia 1000 litri 403,21
12 Luxemburg 1000 litri 252,85
13 Olanda 1000 litri 337,25
14 Portugalia 1000 litri 299,79
Sursa: Ministerul Finanţelor Publice 2005

14
 CAPITOLUL 2

EXERCITAREA CONTROLULUI ÎN CONDIŢIILE ECONOMIEI DE PIAŢĂ

2.1 Economia de piaţă. Aspecte particulare privind economia de piaţă din

România

Modalitaţile de organizare a economiei au fost şi continuă să fie complexe şi diferite, în

funcţie de orânduirea socială şi particularităţile fiecărei ţări10.
De-a lungul timpului, istoria economică a parcurs mai multe stadii ale dezvoltării
economice, înregistrând mai multe tipuri de sisteme economice, diferite din punct de vedere al
mecanismelor de reglare al forţelor pieţei şi a gradului de libertate al participanţilor la
formarea preţurilor. Între aceste forme cele mai reprezentative s-au dovedit a fi sistemul de
piaţă liberă şi sistemul de piaţă centralizat sau de comandă.

10
Luminiţa Ionescu - Controlul şi Implicaţiile Economice, Financiare şi fiscale ale Impozitelor Indirecte, Ed.
Economică, 2001, pag. 5-10

15
 Însă în economia contemporană se întrepătrund în proporţii diferite, pentru fiecare tip de
economie, elemente componente ale celor două sisteme, constituindu-se un sistem unic şi
mixt care caracterizează economia de piaţă.
Economia de piaţă se caracterizeazaă prin anumite trăsături specifice:
 Pluralismul formelor de proprietate, egale în faţa legii, în cadrul cărora ponderea
principală o deţine proprietatea privată al cărei spirit îşi pune amprenta asupra tuturor
formelor si relaţiilor de proprietate;
 Interesul personal şi raporturile de piaţă bilaterale reprezintă impulsul activităţii
economice, realizarea de profit fiind scopul primordial;
 Piaţa concurenţială este cea care reglează activitatea economică, cu toate că activităţile
economice se derulează şi sub incidenţa conţinutului echităţii şi al justeţei sociale;
 Majoritatea preţurilor se formează în mod liber, pe baza mecanismelor pieţii;
 În economie predomină structurile tehnico-economice moderne şi se menţine
pluralismul tehnologic;
 Statul democrat de drept veghează respectarea regulilor de funcţionare a pieţei, ca şi
asupra instituţiilor juridice şi economice.
În Romania se înfăptuieşte o reformă economică, componentă esenţială a tranziţiei la un
nou sistem economic. Aceasta va facilita evoluţia României către o structură liberalizată cu
mecanisme de piaţă bine definite şi corelate cu funcţiile economice ale statului democratic.
Reforma economica în România se bazează pe câteva programe majore:
Programul legislativ, prin care au fost adoptate o serie de legi şi alte reglementări,
majoritatea cu caracter financiar-contabil.
Prin legislaţia adoptată s-a facilitat dezvoltarea economică. S-a instaurat dreptul
proprietăţii private, fixându-se ca obiectiv primordial privatizarea întreprinderilor de stat. S-a
urmărit de către guvernanţi liberalizarea pieţelor de capital, forţei de muncă, utilajelor,
materiilor prime şi materialelor, preţurilor etc.
Progamul economic extern viza anumite priorităţi între care se pot enumera: introducerea
unui nou cod vamal, promovarea investiţiilor străine, asigurarea convertibilităţii monedei
naţionale.
Programul de protecţie socială, care a urmărit realizarea unor obiective cum ar fi:
 acordarea ajutorului de şomaj pentru pesoanele disponibilizate ca urmare a
programelor de restructurare;
 cursuri de recalificare şi reconversie a forţei de muncă disponibilizate, pensionarea
anticipată a şomerilor;

16
  introducerea salarului minim pe economie în scopul de a împiedica abuzurile din
partea patronatului.

2.2. Controlul financiar în condiţiile economiei de piaţă

2.2.1. Obiectivele controlului financiar

Controlul, ca semnificaţie generică, reprezintă acea activitate de analiză şi verificare

permanentă sau periodică a unei activităţi în scopul de a urmări desfăşurarea acesteia şi de a
îmbunătăţi aspectele acesteia11.
Controlul este o necesitate obiectivă şi subiectivă şi în acelaşi timp un mijloc de
perfecţionare a activităţii desfăşurate, având ca principale direcţii de acţiune:
 o mai bună organizare a activităţii în general;
 întărirea ordinii şi disciplinei în organizarea şi desfăşurarea activităţii economice;
 gospodărirea cu mai mare eficienţă a mijloacelor de muncă, materiale şi financiare;
 identificarea operaţiilor nereale, neeconomice şi nelegale;
 preîntâmpinarea apariţiei deficienţelor, neregulilor, pagubelor;
 recuperarea daunelor pricinuite şi perfecţionarea activităţii viitoare.
Controlul financiar asigură buna funcţionare a activităţii economice, acţionează sistematic
în vederea prevenirii abaterilor şi deficienţelor, creşterii eficienţei, apărării patrimoniului,
cunoaşterii modului de respectare a legalităţii cu caracter economic şi financiar, stabilirii
răspunderii pentru pagubele pricinuite.
În mod concret controlul financiar are stabilite următoarele obiective:
 deţinerea de valori materiale şi băneşti sub orice formă şi cu orice titlu precum şi
existenţa oricăror drepturi şi obligaţii patrimoniale fără a fi înregistrate în contabilitate;
 primirea şi eliberarea din depozite a bunurilor de orice fel, fără documente justificative
de intrare şi iesire. Orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul
efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind
astfel calitatea de document justificativ;
 întocmirea balanţelor de verificare. Legea Contabilităţii nr. 82/1991 stabileşte că
pentru controlul înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale se
întocmeşte lunar balanţa de verificare;

11
Hlaciuc E. - Control financiar, suport curs, 2006

17
  respectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la utilizarea şi
ţinerea registrelor de contabilitate, şi anume: registrul jurnal, registrul inventar, cartea
mare;
 respectarea normelor legale cu privire la arhivarea şi păstrarea documentelor primare
şi contabile de sinteză, precum şi la reconstituirea documentelor pierdute, distruse sau
sustrase;
 respectarea normelor cu privire la inventarierea patrimoniului. Persoanle juridice au
obligaţia efectuării inventarierii patrimoniului cel puţin o dată pe an, precum şi în
cazul încetării activităţii, fuzionării sau lichidării întreprinderii.

2.2.2. Consideraţii privind funcţiile controlului în economia de piaţă

Din analiza procesului metodologic de control financiar utilizat în prezent, ca şi în

practica pregătirii şi executării acţiunilor de control fiscal, au rezultat unele concluzii de
natură pragmatică, ce permit şi în anumite cazuri chiar impun unele modificări de ordin
structural ale acestuia12.
Necesitatea acestor consideraţii rezidă în faptul că actuala succesiune a fazelor ce
alcătuiesc metodologia de control fiscal contabil nu răspunde foarte exact cerinţelor de
informare completă a personalului desemnat să exercite activitatea de verificare economico-
financiară pe parcursul întregii desfăşurări a acesteia.
În general, din punct de vedere al realizării sale, orice activitate de control poate fi definită
ca un proces de cercetare şi cunoaştere, structurat pe următoarele momente principale:
 Cunoaşterea activităţii ce urmează să facă obiectul verificării, aşa cum a fost definită
prin prevederi sau alte norme legale;
 Stabilirea situaţiei faptice, reale, aşa cum se desfăşoară în practică, rezultată din
analizarea activităţii ce face obiectul controlului;
 Determinarea eventualelor abateri între aceste stări prin compararea situaţiei faptice,
reale, cu cea stabilită prin prevederi sau norme legale; la determinarea acestor abateri
se poate stabili şi lua în considerare o anumită toleranţă faţă de prevederile legale, în
cadrul căreia să fie apreciată şi încadrată corespunzător constatarea;
 Valorificarea abaterilor constatate în sensul stabilirii răspunderilor în sarcina
persoanelor vinovate şi a reparării, de către acestea, a pagubelor produse ca efect al
nerespectării prevederilor, ca şi intrarea în legalitate.

12
Bostan I.- Control financiar, Editura Polirom, Iaşi, 2000, pag. 15-25

18
 Materializarea acestui proces complex de cercetare şi cunoaştere se realizează prin mai
multe tehnici specifice, din care, cea mai importanta este comparaţia.
Comparaţia este activitatea prin care orice fenomen supus unei acţiuni de verificare se
rapotează, în scopul cunoaşterii sale, la un sistem de criterii stabilite prin prevederi legale,
norme, programe sau orice alte obiective prestabilite.
Pentru a putea fi comparate, activitaţile supuse unei acţiuni de verificare trebuie să
îndeplinească anumite condiţii, dintre care omogenitatea elementelor analizate, exprimarea
acestora în aceleaşi unităţi de măsură, ca şi calcularea conform aceloraşi metodologii, sunt
cele mai importante şi obligatorii.
Se apreciază că procesul metodologic de control răspunde mai bine şi cerinţelor privind
realizarea în practică a funcţiilor controlului financiar în special acelei de cunoaştere-
evaluare, de îndrumare, ca şi cele de constrângere.
Funcţia de cunoaştere a controlului se realizează ca urmare a determinării rezultatelor
economice ale unei unităţi patrimoniale şi evaluării acestora prin raportare la un sistem de
criterii prestabilit, în vederea alegerii măsurilor optime de îmbunătăţire a activităţii verificate.
Funcţia are şi rol preventiv prin acţiunea de depistare a tendinţelor de abatere de la
normele prestabilite şi de dispunere a măsurilor de desfăşurare a activităţii economice în
cadrul prevederilor legale.
Funcţia de îndrumare a activităţii de control se manifestă prin caracterul formativ,
stimulativ şi de generalizare a experienţei pozitive dobândită atât de cei ce execută controlul,
cât şi de personalul unităţii controlate, pe parcursul desfăşurării acestei activităţi.
Caracterul formativ al activităţii de control este pus în evidenţă prin activitatea de
îndrumare pe care organul de control o desfăşoară concomitent cu cea de verificare, în
legatură cu unele abateri constatate şi care pot fi remediate chiar în această perioadă.
Caracterul formativ mai constă şi în activitatea de prelucrare de către organul de control, a
unor reglementări legale nou apărute şi de care, din diferite motive, lucrătorii unităţii
controlate nu au luat cunoştinţă până la data efectuării verificării.
Generalizarea experienţei pozitive se manifestă în sugestiile sau propunerile făcute de
organul de control în legătură cu realizarea unora dintre obiectivele unităţii controlate, având
în vedere experienţa căpătată din controlul activităţii altor agenţi economici, realizat anterior,
sau chiar din experienţa acestora.
Atât caracterul formativ, cât şi cel privind generalizarea experienţei pozitive devin
operaţionale cu condiţia ca cei învestiţi să le transmită şi să le aplice, să posede, la rândul lor,
o solidă pregătire profesională şi să se bucure de prestigiu şi credibilitate în rândul
colectivelor în care îşi desfăşoară activitatea de control financiar.

19
 Funcţia de constrângere a controlului financiar rezultă din prevederile legale care
reglementează obiectivele şi sfera de activitate ale acestuia şi constă în măsurile
administrative, civile sau penale care sunt dispuse în raport cu gradul de implicare a celor ce
se fac vinovaţi de nerespectarea acestor norme.
În cadrul competenţelor prevăzute de lege măsurile de constrângere se stabilesc direct de
către organele de control sau, la propunerea acestora, de către organele ierarhice superioare
ale unităţii controlate sau de cele abilitate prin prevederi legale în viguare.
Deşi la o analiză sumară s-ar părea că funcţiile de îndrumare şi constrângere se exclud
reciproc, în realitate acţionează ca un tot unitar subordonat scopului general, acela al
îndeplinirii tuturor obiectivelor controlului, aşa cum au fost stabilite, în vederea realizării
funcţiei de conducere a acestuia.
Controlorul financiar realizează ambele funcţii prin activitatea de îndrumare şi soluţionare
a unor probleme cu care se confruntă unele fenomene sau activităţi economice ce exced
posibilităţile prezente ale unităţii controlate, concomitent cu stabilirea şi aplicarea sancţiunilor
pentru acte sau fapte efectuate în afara prevederilor legale în viguare la momentul verificării.
2.3. Metodologia de exercitare a controlului financiar - fiscal

2.3.1. Sistemul metodologic de control financiar

Prin acţiunea de control se stabileşte dacă activitatea economică şi financiară este

organizată şi se desfăşoară conform normelor, principiilor sau regulilor stabilite. Cunoaşterea
şi perfecţionarea activităţii economice şi financiare presupun o cale ştiinţifică de cercetare şi
acţiune, un sistem metodologic, cu ajutorul căruia să se oglindească realitatea, legalitatea şi
eficienţa13.
Metodologic, controlul, ca proces de cunoaştere şi perfecţionare a activităţii economico-
financiare şi sociale impune următoarele momente:
 Cunoaşterea situaţiei stabilite (sarcini, norme, scopuri);
 Cunoaşterea situaţiei reale;
 Determinarea abaterilor prin compararea situaţiei reale cu cea stabilită;
 Concluzii, sugestii, propuneri şi măsuri.
Metodologia de control, privită ca proces structurat pe momentele enunţate, presupune, în
interdependenţă, o filieră adecvată de cercetare şi acţiune, care, în succesiune teoretică, se
prezinta astfel:

13
Ionescu Luminiţa - Controlul şi Implicaţiile Economice, Financiare şi fiscale ale Impozitelor Indirecte, Ed
Economică, 2001, pag. 17-21

20
  Formularea obiectivelor controlului;
 Delimitarea obiectivelor pe forme de control financiar;
 Organele competente legal să efectueze controlul asupra obiectivelor stabilite;
 Sursele de informare pentru control;
 Aplicarea procedeelor şi modalităţilor de control cu ajutorul cărora se realizează
cunoaşterea activităţii controlate;
 Stabilirea deficienţelor, lipsurilor şi abaterilor, precum şi rezervele de perfecţionare ce
se pot constata, în sfera obiectivului controlat, cu ajutorul procedeelor, tehnicilor de
control;
 Întocmirea actelor de control în care se înscriu constatările;
 Modalităţile de finalizare şi valorificare a acţiunii de control;
 Stabilirea eficienţei controlului pe linia prevenirii, constatării şi înlăturării
deficienţelor, lipsurilor, abaterilor dar şi pe cea a perfecţionării activitătii controlate.
Componenta principală a metodologiei de control o constituie ansamblul procedeelor de
cercetare, cunoaştere şi perfecţionare a activităţii economice şi financiare, şi anume: studiul
general prealabil asupra activităţii ce urmează a se controla, controlul documentar contabil,
controlul faptic, analiza economico-financiară, controlul total şi prin sondaj, finalizarea
(valorificarea) constatărilor controlului.

2.3.2. Controlul fiscal – forma specifică de control în condiţiile economiei de

piaţă

Organul central al puterii executive care aplică strategia şi programul guvernului în

domeniul finanţelor publice este Ministerul Finanţelor Publice. Acesta verifică respectarea
reglementărilor financiar-contabile în activitatea desfăşurată de regii autonome, societăţi
comerciale şi alţi agenţi economici în legătură cu obligaţiile acestora faţă de stat.
Controlul financiar al statului este organizat şi funcţionează în cadrul ministerului prin
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală14.
Controlul fiscal este o formă a controlului financiar exercitat de organele statului din
structura Ministerul Finanţelor Publice, fiind instrumentul pe care îl au la dispoziţie puterile
publice pentru supravegherea şi determinarea prin metode şi tehnici specifice a asigurării
constituirii resurselor financiare ale statului, în speţă veniturile fiscale care reprezintă partea
covârşitoare a acestora.

14
Boulescu.M., Ghiţă,V.Mareş - Control fiscal si Auditul financiar-fiscal, Editura CECCAR, 2003, pag. 48-51

21
 În mod concret prin intermediul controlului fiscal se urmăresc următoarele obiective:
 încasarea tuturor impozitelor şi taxelor datorate de contribuabili în cuantumul şi la
termenele stabilite prin lege, în funcţie de baza de impozitare şi cotele care se aplică
asupra acesteia;
 depistarea impozitelor şi taxelor sustrase de la plata către bugetul statului şi atragerea
lor la fondurile statului;
 semnalarea unor carenţe legislative care favorizează evaziunea fiscală sau îngreunează
încasarea la buget a veniturilor sub forma impozitelor şi taxelor, furnizând elementele
necesare pentru perfecţionarea legislaţiei fiscale.
Pentru realizarea acestor obiective în condiţii de eficienţă, controlul fiscal este nemijlocit
legat de metodele, tehnicile şi procedurile de control, baza materială de care dispune,
mijloacele juridice care îi reglementează şi facilitează activitatea.

CAPITOLUL 3

SCOPUL ŞI OBIECTIVELE URMĂRITE ÎN ORGANIZAREA ŞI EFECTUAREA

CONTROLULUI FISCAL

3.1 Proceduri de control – Reglementări privind inspecţia fiscală - Sfera

inspecţiei fiscale

A) Obiectul şi funcţiile inspecţiei fiscale

Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere a legalităţii şi conformităţii
declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactitătii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili,
respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de
plată, precum şi accesoriilor aferente acestora15.
Inspecţia fiscală are următoarele atribuţii :
a) constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea
contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi
conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii
15
Hlaciuc E. - Control financiar, suport curs, 2006

22
 obligaţiilor fiscale, în vederea descoperiri de elemente noi relevante pentru aplicarea
legii fiscale;
b) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale
cu informaţiile proprii sau din alte surse;
c) sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru
prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.
Pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiilor prevăzute mai sus organul de inspecţie fiscală
va proceda la :
a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
b) verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa
contabilă a contribuabilului;
c) discutarea constatărilor şi solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentanţii legali ai
contribuabililor sau împuterniciţii acestora, după caz;
d) solicitarea de informaţii de la terţi;
e) stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale de plată;
f) verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile;
g) dispunerea măsurilor asiguratorii în condinţiile legii;
h) efectuarea de investigaţii fiscale;
i) aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor legale.
Inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor indiferent de forma lor de
organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plata a impozitelor şi taxelor şi a altor
obligaţii fiscale prevazute de lege.

B) Formele de inspecţie fiscală sunt:

a) inspecţia fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a tuturor
obligaţiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp nedeterminată;
b) inspecţia fiscală parţială, care reprezintă activitatea de verificare a unei sau mai
multor obligaţii fiscale, pentru o perioadă de timp nedeterminată.
Inspecţia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare,
dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.
În realizarea atribuţiilor inspecţia fiscală poate aplica urmatoarele proceduri de control:
a) controlul prin sondaj, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor
şi operaţiunilor semnificative în care sunt reflectate, modul de calcul, de evidenţiere
şi de plată a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat;

23
 b) controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în
principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a
legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului;
c) controlul încrucişat, care constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor
impozabile ale contribuabilului în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane.
Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili
obligaţii fiscale.
La contribuabili mari perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la momentul finalizării
controlului anterior, în cardul termenului de prescripţie.
La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor
născute în ultimii trei ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale.
Inspecţia fiscală se poate extinde pe perioadă de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii
fiscale, dacă :
a) există indicii privind diminuarea impozitelor şi taxelor;
b) nu au fost depuse declaraţii fiscale.

3.2. Metodele şi tehnicile de exercitare a inspecţiei fiscale

Controlul fiscal se desfăşoară, în baza deciziei conducătorului organului de control

fiscal16:
- la sediul, domiciliul ori reşedinţa contribuabilului ;
- la sediul organului de control fiscal ;
- în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul, acesta din urmă având
obligaţia de a asigura condiţiile necesare pentru derularea normală a acţiunii de
control.
Controlul fiscal se efectuează :
- pe perioada stabilită de organele de control fiscal, în funcţie de obiectivele
controlului, care nu poate fi mai mare de 3 luni. În cazul marilor contribuabili sau
a celor care au subunităţi, filiale ori sucursale în ţară, durata controlului nu poate fi
mai mare de 6 luni ;
- o singură dată pentru fiecare impozit şi pentru fiecare perioadă supusă controlului.

1617
Boulescu Mircea, Ghita Marcel, Mares Valerica – Controlul Fiscal şi Auditul Financiar Fiscal – Ed.
CECCAR., Bucuresti, 2003 pag -67-78

24
 Prin excepţie, conducătorului organului de control fiscal competent poate decide
repetarea controlului pentru o anumită perioadă, dacă de la data încheierii controlului fiscal şi
până la împlinirea termenului de prescripţie apar date suplimentare, necunoscute organului de
control fiscal la data efectuării controlului, care influenţează sau modifică rezultatele acestuia.
În acest caz, se pot controla din nou impozitele sau perioadele impozabile care fuseseră
controlate cu ocazia unui control anterior.
Datele suplimentare, necunoscute organelor de control fiscal la data efectuării controlului
fiscal la un contribuabil, pot apărea în situaţii cum sunt:
- efectuarea controlului încrucişat asupra documentelor justificative ale unui grup de
contribuabili din care face parte şi contribuabilul în cauză ;
- obţinerea, pe parcursul acţiunilor de control efectuate la alţi contribuabili, a unor
date sau informaţii suplimentare, referitoare la activitatea contribuabilului într-o
perioadă care a fost deja supusă controlului fiscal;
- solicitări ale organelor de urmărire penală în cadrul cercetării cazurilor de evaziune
fiscală ;
- informaţii obţinute de la terţi, de natură să modifice sau să influenţeze, în mod
semnificativ, rezultatele controlului fiscal anterior.
Reverificarea unei perioade impozabile se realizează numai la iniţiativa organelor de
control fiscal şi nu la solicitarea contribuabilului, acesta din urmă având dreptul de a contesta
deciziile organelor de control fiscal.
Organul de control fiscal solicită, până la îndeplinirea termenului de prescripţie,
reverificarea unei perioade impozabile prin întocmirea unui referat în care prezintă motivele
solicitării. Referatul se supune aprobării conducătorului organului de control fiscal.
Exercitarea inspecţiei fiscale presupune un anumit mod de acţiune, de cercetare şi de
examinare în vederea stabilirii imaginii fidele cu privire la declararea, calcularea şi plata
obligaţiilor fiscale.
La nivel de concept metodologic, acţiunea de control fiscal se desfăşoară avându-se în
vedere o anumită filieră, cu aplicarea anumitor proceduri tehnice.
a) Pregătirea controlului fiscal presupune colectarea tuturor datelor şi informaţiilor
disponibile referitoare la contribuabil şi activitatea desfăşurată de acesta, care se obţin prin
consultarea :
- dosarului fiscal al contribuabilului şi a altor documente aflate la dispoziţie ;
- compartimentelor care, prin natura atribuţiilor ce le revin, deţin informaţii cu
privire la situaţia fiscală a contribuabilului (urmărire, trezorerie, bilanţuri, Garda
financiară) ;

25
 - actelor de înfiinţare a contribuabilului şi a declaraţiei de înregistrare ca plătitor
de impozite şi taxe. Din aceste acte se colectează date de identificare ale
contribuabilului supus controlului, cum sunt : denumirea, numărul de înregistrare
la Registrulcomerţului, numărul de cod fiscal, adresa sediuluide afaceri, datele de
identificare a sucursalelor sau filialelor, forma de proprietate, capitalul subscris şi
cel vărsat, obiectul de activitate, persoana care asigură conducerea activităţii
contribuabilului, numerele conturilor bancare şi băncile la care acestea sunt
deschise ;
- declaraţiilor fiscale existente la dosarul fiscal. Pe baza informaţiilor din declaraţii
şi a celor colectate de la celelalte compartimente, inspectorul stabileşte : dacă au
fost depuse toate declaraţiile şi situaţiile prevăzute de legislaţia fiscală în vigoare ;
existenţa anumitor creşteri sau scăderi bruşte în componenţa elementelor
patrimoniale; plăţile restante ;
- raportului încheiat cu ocazia controlului fiscal anterior. Din acest raport se extrag
aspectele la care au fost constatate nereguli şi eventualele măsuri dispuse la
controlul anterior ;
- rapoartelor privind controlul efectuat la contribuabilii care au legături de afaceri
cu contribuabilul ce urmează a fi controlat şi la cei ce desfăşoară activităţi
similare.
b) Înştiinţarea contribuabilului ce urmează a fi supus controlului fiscal :
- în legătură cu acţiunea de control fiscal care urmează să se desfăşoare la sediul,
domiciliul sau reşedinţa acestuia, prin transmiterea unui aviz de verificare;
- despre drepturile şi obligaţiile pe care le are în timpul desfăşurării controlului, prin
extrasul din Cartea drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor pe timpul
desfăşurării controlului, care se transmite odată cu avizul de verificare.
Pentru motive întemeiate, contribuabilul poate solicita modificarea datei de începere a
controlului fiscal cu maximum 15 zile lucrătoare. Solicitarea se comunică, în scris, conducerii
organului de control fiscal, la 5 zile de la primirea avizului de verificare şi de la semnarea
acestuia. O nouă solicitare de amânare a controlului fiscal respectiv nu se admite.
c) Prezentarea la contribuabil se face numai în baza unei împuterniciri scrise.
Inspectorii au obligaţia să prezinte contribuabilului împuternicirea (ordinul de deplasare)
în baza căreia efectuează controlul fiscal. Contribuabilul are dreptul de a solicita legitimarea
inspectorilor.
Împuternicirea (ordinul de deplasare) conţine :
- denumirea unităţii fiscale care a dispus efectuarea controlului ;

26
 - datele de identificare ale inspectorilor care urmează să efectueze controlul:
numele, prenumele, numărul legitimaţiei de serviciu;
- datele de identificare ale contribuabilului ce urmează a fi controlat ;
- data începerii controlului ;
- semnătura controlului unităţii fiscale.
Inspectorul solicită :
- o întrevedere cu contribuabilul sau cu reprezentantul legal al acestuia, pentru a
obţine informaţii referitoare la activitatea desfăşurată de contribuabil şi pentru a
informa contribuabilul cu privire la scopul controlului, perioada supusă controlului
şi impozitele ce vor fi controlate ;
- punerea la dispoziţie, de către contribuabil, a documentelor şi evidenţelor necesare
pentru desfăşurarea controlului ;
- desemnarea, de către contribuabil, a unui reprezentant care să furnizeze
informaţiile necesare efectuării controlului ;
- vizitarea, dacă este necesar, a incintelor de afaceri şi a încăperilor ce aparţin
contribuabilului şi au legătură cu activitatea desfăşurată.
d) Solicitarea prezenţei contribuabilului sau al reprezentantului legal al acestuia la sediul
organului de control fiscal.
Solicitarea se face în scris şi cuprinde, în mod obligatoriu, data, ora, locul întâlnirii şi
scopul întâlnirii. Se comunică contribuabilului cu cel puţin 5 zile înaintea datei fixate pentru
întâlnire. Contribuabilul are obligaţia să se prezinte la sediul organului de control fiscal, în
cazul în care a primit solicitarea în scris de la acesta.
e) Solicitarea, de la contribuabil, de informaţii, justificări sau explicaţii referitoare la
declaraţiile sau documentele supuse controlului fiscal. Contribuabilul are obligaţia de a
furniza organului de control fiscal informaţiile solicitate.
În cazul în care se solicită răspunsul scris, contribuabilul este obligat să furnizeze
informaţiile respective în termen de 5 zile de la primirea solicitării. În situaţia în care
contribuabilul nu răspunde în termenul de 5 zile, refuzul se consemnează în procesul-verbal şi
se aplică sancţiunile legale.
Pe întreaga durată a controlului fiscal, contribuabilul are dreptul să fie primul solicitat, în
cazul în care este disponibil, pentru a furniza informaţii, explicaţii şi justificări.
f) Examinarea de înscrisuri, documente, registre sau evidenţe contabile ale
contribuabilului, care pot fi relevante pentru stabilirea corectă a impozitelor datorate şi pentru
modul de respectare a obligaţiilor fiscale de către acesta.

27
 Contribuabilul are obligaţia să pună la dispoziţia organului de control fiscal toate
documentele tehnico-operative, contabile şi orice alte documente legale justificative care stau
la baza calculării corecte şi în cuantumul legal a impozitelor datorate. Documentele
neprezentate cu rea-credinţă, dovedită cu ocazia controlului fiscal efectuat la sediul,
domiciliul sau reşedinţa contribuabilului ori la sediul organului de control fiscal nu se iau în
considerare ulterior, cu ocazia soluţionării contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin
actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice.
Contribuabilii care, potrivit legii, organizează şi conduc contabilitate proprie au obligaţia
să păstreze evidenţele contabile şi documentele justificative pe baza cărora s-au făcut
înregistrările contabile, la sediul social declarat cu ocazia autorizării şi înregistrării la organul
fiscal, până la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului organelor fiscale de a stabili
diferenţe de impozite. Evidenţele contabile şi documentele justificative se păstrează şi se
arhivează într-un mod adecvat, care să permită desfăşurarea normală a controlului fiscal.
Contribuabilii sunt obligaţi să păstreze la punctele de lucru un exemplar din documentele
justificative aferente desfăşurării activităţii acestora.
Controlul fiscal are în vedere :
- respectarea, de către contribuabil, a legilor şi reglementărilor fiscale;
- înregistrarea corectă şi completă, în contabilitate, a tuturor elementelor activităţii
contribuabilului.
În efectuarea controlului, în funcţie de specificul activităţii contribuabilului şi de
informaţiile obţinute în etapa de pregătire a controlului, se aplică următoarele proceduri :
- procedura sintetică, respectiv controlul pornind de la datele de bază (documente
justificative), până la balanţa de verificare şi declaraţia fiscală. Această procedură
este recomandată când există informaţii privind reflectarea nereală a operaţiunilor
în contabilitatea sintetică;
- procedura analitică, respectiv controlul declaraţiei fiscale constă în aprofundarea
elementelor pe care inspectorul le consideră necesare, pe baza documentelor
justificative.
Corectitudinea înregistrărilor în contabilitate şi a declaraţiilor fiscale întocmite pe baza
acestora se controlează prin:
- comparaţii şi calcule de indicatori, indici etc.;
- stabilirea gradului în care documentele justificative reflectă realitatea operaţiunilor
efectuate ;
- observaţii la faţa locului, obţinute în urma vizitării incintei de afaceri, inventare ;

28
 - analiza şi interpretarea economică, respectiv : stabilirea corelaţiilor ; evaluarea
creşterilor – scăderilor elementelor patrimoniale ; compararea cu date din afara
contribuabilului controlat, obţinute de la contribuabilii cu activităţi similare ;
stabilirea caracterului corect şi complet al datelor, prin corelarea cu alte date ale
căror corectitudine este stabilită. Se compară datele înregistrate în contabilitate cu
standarde şi previziuni.
g) Efectuarea de constatări faptice cu privire la natura activităţilor producătoare de
venituri impozabile sau pentru identificarea bunurilor ori a surselor impozabile.
În acest scop, organul de control fiscal are dreptul să intre, în prezenţa contribuabilului
sau a reprezentantului legal al acestuia, ori în prezenţa unei alte persoane desemnate de
contribuabil în :
- orice incintă a sediului în care îşi desfăşoară activitatea contribuabilul ;
- locuri în care există bunuri impozabile sau se desfăşoară activităţi producătoare de
venituri.
Contribuabilul are obligaţia să permită accesul organului de control fiscal în incintele de
afaceri.
Persoana desemnată de contribuabil să însoţească organul de control fiscal trebuie să
cunoască activitatea desfăşurată de contribuabil şi modul de întocmire şi arhivare a
documentelor contabile.
Accesul este permis în cursul programului normal de lucru al contribuabilului, iar în afara
acestuia numai cu autorizarea scrisă a conducerii organului de control fiscal şi cu acordul
contribuabilului.
h) obţinerea de copii după orice înscris, document sau înregistrare contabilă, precum şi
reţinerea, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, a oricărui document sau
element material care poate constitui o probă sau o dovadă referitoare la determinarea
impozitelor datorate de către contribuabili.
Reţinerea unor asemenea documente sau elemente materiale se face, pe o perioadă de
maximum 30 de zile, în schimbul unei dovezi scrise şi semnate de organul de control fiscal. În
cazuri excepţionale, cu aprobarea conducerii organului de control fiscal, perioada de reţinere
poate fi prelungită până la 90de zile.
i) Solicitarea de informaţii de la terţi (persoane, organe şi instituţii), în scopul
determinării modului de respectare a obligaţiilor fiscale ce revin contribuabilului controlat şi
al stabilirii exacte a impozitelor datorate.
Organele de control fiscal sunt în drept să solicite informaţii de la :

29
 - persoane fizice sau juridice care deţin în păstrare sau administrare bunuri ori sume
de bani ale contribuabilului controlat, care au relaţii de afaceri cu acesta sau care
pot da relaţii în legătură cu operaţiunile controlate ;
- organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţii publice sau de interes
public ;
- instituţii publice sau private care înregistrează, sub orice formă, încheierile de
contracte, circulaţia mărfurilor pe căile de comunicaţii de orice fel, evidenţa
populaţiei sau a bunurilor, exploatarea proprietăţilor etc.
Persoanele, organele şi instituţiile de la care organele de control fiscal solicită informaţii
au obligaţia ca, în termenul specificat în solicitare, să furnizeze informaţiile şi să pună la
dispoziţia organelor de control fiscal actele, evidenţele şi datele respective.
Toate actele, datele şi informaţiile obţinute de organele de control fiscal de la persoane,
organe şi instituţii fac parte din dosarul fiscal al contribuabilului şi pot fi luate în considerare
la recalcularea impozitelor datorate de acesta.
În cazuri temeinic justificate, organele de control fiscal pot solicita şi altor persoane fizice
decât celor angajate la contribuabil, potrivit competenţelor teritoriale, note explicative sau
declaraţii considerate necesare pentru a stabili dacă persoana în cauză are sau nu calitatea de
contribuabil ori în legătură cu obiectivul controlului fiscal.
j) Exercitarea controlului fiscal în aşa fel, încât să afecteze cât mai puţin desfăşurarea
activităţilor curente ale contribuabilului controlat.
k) Acţionarea, de către organele de control fiscal, pe întreaga durată a controlului fiscal,
cu profesionalism, corectitudine şi obiectivitate în relaţiile cu contribuabilul controlat şi cu
celelalte persoane cu care vin în contact pe parcursul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
l) Protejarea secretului fiscal.
Informaţiile pe care contribuabilul le furnizează organelor de control fiscal, precum şi cele
pe care acestea le obţin pe timpul desfăşurării controlului sunt protejate pe linia secretului
fiscal. În acest sens, funcţionarii publici din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi al
organelor sale subordonate, inclusiv persoanele care nu mai deţin această calitate sunt obligaţi
să păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitării atribuţiilor de
serviciu.
m) Asistenţa de specialitate.
Contribuabilul are dreptul să beneficieze de asistenţa de specialitate acordată de jurişti,
experţi contabili, contabili autorizaţi, consultanţi fiscali etc., ori de câte ori este solicitat de
organele de control fiscal să furnizeze informaţii, explicaţii, justificări.

30
 n) Cooperarea contribuabilului la desfăşurarea în condiţii optime a controlului fiscal,
prin respectarea drepturilor organelor de control fiscal şi acordarea sprijinului necesar în
exercitarea controlului.
o) Stabilirea, dacă este cazul, de diferenţe de impozite şi taxe în sarcina contribuabilului
controlat şi calcularea de majorări de întârziere, penalităţi şi penalităţi de întârziere pentru
neplata la termenele legale a impozitelor şi/sau taxelor datorate.
Contribuabilul are obligaţia de a plăti, în termen de 15 zile de la data comunicării
rezultatului controlului, diferenţele de impozite şi taxe, majorările de întârziere şi penalităţile
stabilite cu ocazia controlului.
p) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor şi penalităţilor prevăzute de legile
fiscale.
r) Dispunerea măsurilor necesare îndeplinirii corecte, de către contribuabil, a
obligaţiilor fiscale ce îi revin.
s) Informarea contribuabilului, de către organul de control fiscal, asupra desfăşurării
controlului şi asupra situaţiilor neclare.
Informarea se face pe întreaga durată a controlului fiscal. Contribuabilul are dreptul de a
cunoaşte rezultatele controlului. În acest scop, la încheierea controlului, organul de control
fiscal are obligaţia să prezinte contribuabilului rezultatele controlului, care sunt consemnate în
procesul-verbal de control.
Data comunicării către contribuabil a rezultatelor controlului este considerată data
semnării de către acesta sau de către reprezentantul său legal a procesului-verbal de control.
În situaţia în care contribuabilul refuză semnarea procesului-verbal de control, rezultatele
controlului se comunică prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data primirii
de către contribuabil a scrisorii constituind data comunicării.
ş) Analiza justificărilor, obiecţiunilor şi punctelor de vedere ale contribuabilului, dacă
acesta le-a exprimat.
Legal, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, organele de control fiscal sau, după caz,
serviciile de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale mai au
următoarele drepturi şi obligaţii:

Drepturi Obligaţii
- să controleze în totalitate sau prin sondaj - să acorde atenţie întrebărilor,
orice documente, înscrisuri, registre sau nelămuririlor, reclamaţiilor contribuabililor
evidenţe contabile ale contribuabililor şi să dea dovadă de înţelegere şi
controlaţi, referitoare la obiectul solicitudine în soluţionarea acestora,

31
controlului, să primească copii după orice potrivit legii ;
înscris, document sau înregistrare - să întocmească şi să depună, la sediul
contabilă ; unităţii de care aparţin, actele de control
- să confişte, în condiţiile legii, obiectele privind rezultatele controlului, potrivit
sau produsele reprezentând bunuri sustrase metodologiei de control ;
de la plata impozitelor şi taxelor, precum şi - să utilizeze cu eficienţă timpul de control,
sumele în lei şi în valută dobândite ilicit ; să păstreze şi să apere secretul operaţiunilor
- să stabilească obligaţiile fiscale prin contribuabililor controlaţi ;
asimilare sau estimare, în situaţia în care în - să nu se angajeze direct sau indirect în
evidenţa contabilă nu există documente relaţii de afaceri cu persoane fizice sau
justificative sau contribuabilul refuză juridice controlate, relaţii care pot afecta
prezentarea acestora, demonstrate pe bază îndeplinirea cu corectitudine a sarcinilor de
de înscrisuri, cu excepţia cazurilor de forţă control fiscal încredinţate ;
majoră ; - să sesizeze organele de urmărire penală în
- să răspundă pentru rezultatele controlului, legătură cu anumite constatări ce ar putea
în limita documentelor supuse controlului întruni elemente constitutive ale unei
şi constatărilor efectuate şi consemnate în infracţiuni constatate cu ocazia executării
actul de control ; atribuţiilor de control fiscal ;
- să dispună corectarea în contabilitate a - să nu pretindă şi să nu primească nici un
eventualelor erori constatate după fel de bunuri în natură sau în bani, să nu îşi
aprobarea şi depunerea situaţiilor financiare creeze avantaje în legătură cu serviciul sau
anuale, în anul în care au fost constatate ; cu exercitarea funcţiei ;
- să anuleze aplicarea măsurilor care - să consemneze, conform legii, în registrul
contravin reglementărilor contabile şi unic de control existent la contribuabil,
fiscale şi să dispună măsurile necesare datele privind începerea controlului,
îndeplinirii corecte de către contribuabili a obiectivele şi rezultatele sintetice ale
obligaţiilor fiscale ce le revin ; acestuia.
- să controleze modul de aducere la
îndeplinire a măsurilor dispuse de organele
de control fiscal ;
- să beneficieze de protecţie din partea
organelor abilitate ale statului la solicitarea
acestora.

32
 Contribuabilii supuşi controlului fiscal, pe toată durata exercitării acestuia, au
următoarele drepturi :
- să fie informaţi asupra desfăşurării controlului şi a eventualelor situaţii neclare ;
- să fie primii solicitaţi, în cazul în care sunt disponibili, pentru a furniza informaţii,
documente şi elemente pentru clarificarea şi justificarea operaţiunilor efectuate ;
- să beneficieze de asistenţă de specialitate sau juridică pe toată durata controlului ;
- să beneficieze din partea organului de control de un tratament just, confidenţial şi
echitabil ;
- să solicite din proprie iniţiativă să fie controlaţi ;
- să conteste constatările înscrise în actele de control încheiate ;
- să fie protejaţi asupra secretului fiscal.

3.3 Controlul fiscal asupra veniturilor bugetului de stat ( Controlul fiscal

exercitat asupra accizelor )
3.3.1. Particularităţi privind controlul fiscal exercitat asupra accizelor

Interesul economic al accizelor rezidă în justificările de ordin teoretic, care s-au adus
aplicării lor. Constituind o sursă importantă de venituri bugetare, uşor de procurat, prin ele se
urmăresc obiectivele bugetare dar şi de eficienţă administrativă17.
Regula de eficienţă este următoarea: taxarea unui bun trebuie sa fie invers proporţională
cu elasticitatea cererii în raport cu preţul. Taxele speciale asupra consumului corespund în
general voinţei de descurajare a consumurilor excesive de bunuri din anumite categorii,
considerate produse de lux.
Accizele reprezintă taxe speciale de consumaţie care se datorează bugetului de stat, pentru
anumite produse din ţară şi din import. Produsele pentru care se datorează accize sunt:
a) bere;
b) vinuri;
c) băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri;
d) produse intermediare;
17
Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, în Monitorul Oficial nr.927/23.12.2003; Legea 163/2005 de aprobare
a O.U.G.138/29.12.2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003; Tanţi Anghel, Brogaru M. -
Codul de Procedură fiscală, 2006

33
 e) alcool etilic;
f) produse din tutun;
g) uleiuri minerale;
h) alte produse.
Produsele din grupa uleiuri minerale pentru care se datorează accize sunt: carburanţii auto
( benzine, benzine fără plumb şi motorine); păcura, gazul petrolier lichefiat, gazul metan,
petrol lampant, benzen, toluen, xileni şi alte amestecuri de hidrocarburi aromatice.
Uleiurile minerale, altele decât cele precizate mai sus, sunt supuse unei accize dacă sunt
destinate a fi utilizate, puse în vânzare sau utilizate drept combustibil sau carburant. Nivelul
accizei va fi fixat în funcţie de destinaţie, la nivelul aplicabil combustibilului pentru încălzit
sau carburantului echivalent.
Pe lângă produsele accizabile prevăzute mai sus, orice produs destinat a fi utilizat, pus în
vânzare sau utilizat drept carburant sau ca aditiv ori pentru a creşte volumul final al
carburanţilor este impozitat drept carburant. Nivelul accizei va fi cel prevăzut pentru benzina
cu plumb.
Orice hidrocarbură cu excepţia cărbunelui, lignitului, turbei sau a oricărei alte hidrocarburi
solide similare sau a gazului natural, destinată a fi utilizată, pusă în vânzare sau utilizată
pentru încălzire este accizată cu acciza aplicabilă uleiului mineral echivalent.
Consumul de uleiuri minerale în incinta unui loc de producţie de uleiuri minerale nu este
considerat fapt generator de accize atunci când se efectuează în scopuri de producţie. Când
acest consum se efectuează în alte scopuri decât cele de producţie şi, în special, pentru
propulsia vehiculelor se consideră ca un fapt generator de accize.
Conform prevederilor Legii 571/2003 sunt scutite de la plata accizelor:
a) uleiurile minerale folosite în orice alt scop decât drept combustibil sau carburant;
b) uleiurile minerale livrate în vederea utilizării drept carburant pentru aeronave, altele
decât aviaţia turistică în scop privat.
c) uleiurile minerale livrate în vederea utilizării drept carburant pentru navigaţia
maritimă internaţională şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, altele decât
navigaţiile de agrement în scop privat.
d) uleiurile minerale utilizate în cadrul producţiei de electricitate şi în centralele
electrocalogene;
e) uleiurile minerale utilizate în scopul testării aeronavelor şi vapoarelor;
f) uleiurile minerale injectate în furnale sau în alte agregate industriale în scop de
reducere chimică, ca aditiv la cocsul utilizat drept combustibil principal;

34
 g) uleiurile minerale care intră în România în rezervorul standard al unui autovehicul cu
motor, destinat utilizării drept combustibil pentru acel autovehicul;
h) orice ulei mineral care este scos de la rezerva de stat sau rezerva de mobilizare, fiind
acordat gratuit în scop de ajutor umanitar;
i) orice ulei mineral achiziţionat direct de la agenţi economici producători, importatori
sau distribuitori agreaţi, utilizat drept combustibil pentru încălzirea spitalelor,
sanatoriilor, azilelor de bătrâni, orfelinatelor şi altor instituţii de asistenţă socială,
instituţiilor de învăţământ şi lăcaşurilor de cult;
j) orice ulei mineral utilizat de către persoane fizice drept combustibil pentru încălzirea
locuinţelor;
k) uleiurile minerale utilizate drept combustibil neconvenţional (bio-diesel).
Organul de control acordă o importanţă sporită controlului acestui tip de impozite indirecte.
În sens larg, obligaţiile platitorului constau în :
 înregistrarea la organul fiscal teritorial ca plătitor de impozite şi taxe;
 ţinerea corectă şi la zi a evidenţelor contabile;
 cunoaşterea şi aplicarea legislaţiei fiscale;
 facilitarea verificărilor către inspectorii fiscali;
În mod concret, obligaţiile plătitorilor de accize sunt:
 înregistrarea ca plătitor de astfel de impozite la organele fiscale teritoriale. Declaraţiile
de înregistrare se depun la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene. Organele
fiscale au obligaţia să distribuie fiecărui platitor un cod special şi să remită acestora în
termen de 15 zile de la data primirii declaraţiei, înştiinţarea de luare în evidenţă ca
plătitor de accize, precum şi codul atribuit;
 calcularea şi vărsarea accizelor la termenul stabilit intră în sarcina agenţilor economici
plătitori care aplică autoimpunerea ;
 organizarea evidenţei accizelor, realizată prin:
-înregistrarea în contabilitatea sintetică şi analitică a operaţiunilor prevăzute cu accize;
-organizarea evidenţei speciale privind accizele, prevăzută de legea fiscală;
 întocmirea şi depunerea lunară la organele fiscale teritoriale a declaraţiei privind
obligaţiile de plată către bugetul de stat consolidat, care cuprinde şi accizele;
Pornind de la obligaţiile plătitorilor putem identifica următoarele cazuri de evaziune
fiscală cu privire la accize:
1. Diminuarea bazei de impozitare pentru calculul accizelor prin neincluderea în calcul a
tuturor elementelor de costuri (taxe vamale, cheltuieli de transport şi depozitare a
marfurilor etc.)
35
 2. Utilizarea de facturi subevaluate privind importul de mărfuri supuse accizelor;
3. Falsificarea documentelor de import cu scopul de a încadra mărfurile importate la o
altă categorie de marfuri pentru care cota de accize este mai mică;
4. Calcularea eronată a accizelor;
5. Necalcularea accizelor datorate pentru producţia folosită ca plată în natură a
contravalorii materiei prime primite pentru prelucrare;
6. Neevidenţierea în contabilitate a obligaţiei de plată a accizelor;
7. Diminuarea bazei de impozitare prin comercializarea la preţuri situate sub cota de
piaţă;
8. Camuflarea mărfurilor supuse accizelor şi prezentarea de documente fictive referitoare
la alte tipuri de mărfuri decât cele cuprinse în actele normative în vigoare;
9. Necalcularea accizelor aferente modificării concentraţiei alcoolice;
10. Abuzuri privitoare la facilităţi fiscale oferite de lege în cazul accizelor;
11. Utilizarea firmelor fictive. Anumite societăţi comerciale, pentru a se sustrage de la
plata accizelor datorate la bugetul de stat, se folosesc de numele unor firme fictive ca
fiind furnizori ai mărfurilor supuse accizelor;
12. Folosirea unor documente fictive, de către agenţii economici la livrarea alcoolului
brut, în scopul sustragerii de la plata accizelor datorate pentru producţia de băuturi
alcoolice;
13. Producerea şi comercializarea clandestină a marfurilor supuse accizelor;
14. Nedeclararea la organele fiscale a unor depozite.

3.3.2 Metode folosite în depistarea fraudei fiscale cu privire la accize

Controlul fiscal presupune parcurgerea a două etape distincte18:

În prima etapă are loc interviul contribuabilului de către inspectorii fiscali în legătură cu
obţinerea de informaţii generale despre activitatea agentului economic şi vizarea localului
societăţii. Inspectorul fiscal trebuie să ia date informative din evidenţele contabile şi registrele
agentului economic controlat, conform prevederilor Legii nr.31/1990 privind societăţile
comerciale, cu modificările ulterioare.
În a doua etapă inspectorul fiscal va avea în vedere următoarele obiective de control:
 Verificarea modului de ţinere a evidenţei contabile;
 Verificarea cumpărărilor şi vânzărilor, a stocurilor de materii prime, mărfuri, produse
finite etc;

18
Legea evaziunii fiscale, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006

36
  Plata accizelor datorate la bugetul de stat;
În concordanţă cu aceste obiective se va verifica întocmirea registrelor obligatorii conform
Legii contabilitatii nr. 82/1991 ( registrul jurnal, registrul inventar şi carte mare), întocmirea
lunară a balanţei de verificare, câ şi existenţa de documente justificative pentru toate datele
înscrise în evidenţă.
Cu privire la controlul fiscal al accizelor, inspectorii fiscali au în vedere următoarele:
 Identificarea agenţilor economici producători şi importatori de produse la care se
datorează accize conform OG nr.27/2000, OUG nr.158/2001, HG nr.163/2002, Legea
nr.523/2002, OG nr.3/2003, Legea nr.571/2003, HG nr.44/2004, Legea 163/2005 de
aprobare a O.U.G. 138/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003;
 Verificarea modului de calcul a accizelor;
 Scutiri la produsele exportate direct sau prin agenţi economici comisionari şi pentru
produsele importate în regim de tranzit sau importate temporar;
 Sancţiuni sau majorări de plată pentru cei care nu respectă legislaţia fiscală.

CAPITOLUL 4
CONTROLUL FISCAL ASUPRA ACTIVITĂŢII AGENŢILOR ECONOMICI DIN
DOMENIUL ULEIURILOR MINERALE

4.1 PETROM – agent economic producător, procesator şi distribuitor de uleiuri

minerale

Societatea are o structură organizatorică integrată pe verticală, având în componenţa sa, pe

lângă sucursalele de explorare şi de exploatare a zăcămintelor de hidrocarburi ale fostei Regii
Autonome a Petrolului, sucursale de prelucrare a ţiţeiului, o sucursală pentru transportul
produselor petroliere, precum şi sucursale de distribuţie ale acestor produse, atât en-gros cât şi
en-detail. S-au dezvoltat de asemenea sucursale de cercetare şi de servicii19.
Obiectul de activitate al S.C. PETROM S.A. îl constituie:
 explorarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale de pe uscat şi din
platoul continental al Mării Negre;
 transportul ţiţeiului şi al produselor petroliere, rafinarea ţiţeiului;
 comercializarea produselor rafinate prin reţelele proprii de distribuţie;
19
www.petrom.ro

37
  importul şi exportul de ţiţei, produse petroliere, utilaje, echipamente şi tehnologii specifice;
 colaborarea tehnico-ştiinţifică în domeniul petrolier;
 executarea de lucrări în străinătate în colaborare cu firme din domeniu.
S.C. PETROM S.A. include următoarele sectoare de activitate:
- Explorare şi producţie: fosta regie autonomă de stat RA „Petrom“;
- Prelucrare ţiţei şi gaze: combinatele petrochimice Petrobrazi şi Arpechim;
- distribuţie: 40 de sucursale PECO, în fiecare judeţ al ţării, şi sucursala COMPETROL
în municipiul Bucureşti.
PETROM extrage anual circa 6 milioane de tone de ţiţei, aproximativ 6,1 miliarde m 3 de
gaze naturale şi produce în jur de 96.000 tone de gazolină şi 47.000 tone de etan. De
asemenea, dispune de o capacitate de prelucrare de cca. 14 milioane de tone de ţiţei anual, dar
prelucrează 5,5 milioane tone ţiţei, precum şi 700 milioane m 3 de gaze realizând un număr de
70 - 80 de produse de rafinare şi petrochimice.
Totodată, PETROM comercializează prin cele circa 600 benzinării dispuse într-o reţea
naţională proprie, 1.680.000 tone de carburanţi şi aproximativ 2.000 de tipuri de produse
complementare, iar direct din rafinăriile sau depozitele sale, către distribuitorii privaţi încă
aproximativ 800.000 tone. Printre alte produse petroliere comercializate anual de PETROM
cele mai importante sunt : păcură 900.000 tone, CLU 220.000 tone, GPL 130.000 tone, etilenă
170.000 tone, polietilenă 90.000 tone, acrilonotril 80.000 tone, amoniac 62.000 tone, uree
50.000 tone, metanol 72.000 tone etc.
Societatea desfăşoară o vastă activitate internaţională prin Departamentul PETROM
Internaţional. Astfel, sunt deschise sucursale în Ungaria, Republica Moldova, Iugoslavia, 10
reprezentante, filiale şi sucursale în ţări precum : Kazakhstan, India, Ecuador, Turcia, Iran,
Nigeria, Sudan etc.
S.C. „Petrom“ S.A. deţine poziţii dominante în exploatare şi producţie (fiind singurul
producător de ţiţei din ţară), în prelucrare (capacitatea sa de rafinare este de 35,4% din cea a
României şi rafinează mai mult de 50% din ţiţeiul procesat în România) şi în distribuţie
(deţine cea mai mare reţea de depozite şi staţii, echivalentă cu o cotă de piaţă de aprox. 31%).

 ACTIVITATEA DE EXPLOATARE ŞI PRODUCŢIE

SC Petrom domină industria petrolieră din România, fiind unicul producător de ţiţei cu
o producţie de aproximativ 6 milioane tone pe an şi al doilea producător naţional de gaze
naturale, dupa Romgaz, cu o producţie reprezentând cca 42% din producţia de gaze naturale
din România.

38
 Activitatea de extracţie se desfăşoară pe zăcăminte de ţiţei şi gaze libere, prin
utilizarea a peste 12.000 de sonde on-shore şi off-shore, la cele 11 sucursale de producţie care
au în subordine un număr de 24 de schele petroliere.

Graficul nr. 1
Evoluţia producţiei de ţiţei şi de gaze naturale în perioada 2000 – 2004

6400
6200
mii tone / mii smc

6000
5800
5600 ţiţei
5400 gaze naturale
5200
5000
4800
2000 2001 2002 2003 2004

Sursa: „Petrom’s Annual Report 2005“, Raportul administratorilor pentru 2004

 ACTIVITATEA DE PRELUCRARE
Ca urmare a deţinerii rafinăriilor Arpechim şi Petrobrazi, ambele certificate conform
ISO 9001 şi supuse în prezent unor programe extinse de modernizare, Petrom domină şi acest
segment de piaţă.
Departamentul Prelucrare Ţiţei şi Gaze asigură şi răspunde de îndeplinirea sarcinilor
care revin societăţii în domeniile:
 rafinării ţiţeiului, inclusiv serviciile legate de această activitate;
39
  petrochimiei, îngrăşămintelor şi operaţiilor speciale legate de această activitate.

Graficul nr. 2
Evoluţia cantităţii prelucrate de către cele două rafinării în perioada
2000 – 2004 , atât din import cât şi din producţie internă

4500
4000
3500
3000
mii tone

2500 import
2000
producţie internă
1500
1000
500
0
2000 2001 2002 2003 2004

Sursa: „Petrom’s Annual Report 2004“, Raportul administratorilor pentru 2005

Livrările la intern se desfăşoară în majoritate prin sucursalele de desfacere ale Societăţii şi

prin S.C. „Petrotrans“ S.A, dar sunt încheiate şi contracte directe, în special pentru produse
petrochimice, cu beneficiari cum sunt Termoelectrica, Electrocarbon Slatina, Oltchim Rm.
Vâlcea, Carom Oneşti, Prodplast Bucureşti şi alţii. O serie de operatori de pe piaţa produselor
petroliere, cum sunt OMV, Shell, MOL şi Agip, cumpără direct de la rafinăriile Societăţii
produse pentru a le desface prin sistemele proprii.

 ACTIVITATEA COMERCIALĂ
Reţeaua comercială a societăţii este formată din 41 de sucursale, respectiv 40 de
sucursale PECO pentru fiecare judeţ şi Competrol pentru municipiul Bucureşti, oferind o
acoperire totală a României. Acestea au în subordine 630 de benzinarii şi 155 depozite pentru
produse petroliere.
Departamentul Distribuţie şi Comercializare asigură şi răspunde de îndeplinirea
sarcinilor care revin societăţii în domeniile:
 transportului produselor petroliere rafinate;
 vânzării produselor petroliere;
 dezvoltării reţelelor pentru distribuţia produselor petroliere;
 marketingului;
 controlului tehnic de calitate;
 francizei.

40
 Staţiile de distribuţie Petrom sunt subunităţi de desfacere cu amănuntul a produselor
petroliere şi complementare, precum şi de prestări servicii: spălare auto, servicii apă-aer-
aspiraţie auto, schimb ulei, activităţi de alimentaţie publică (fast food, bar, restaurant) şi
cazare (hotel, motel).

Graficul nr. 3
Evoluţia vânzărilor de carburanţi prin sistemul de distribuţie

1400

1200

1000

800
mii tone

Benzine
600 Motorine

400

200

0
2000 2001 2002 2003 2004

Sursa: „Petrom’s Annual Report 2005“ si Raportul administratorilor pentru 2004

Vânzări de ţiţei

    S.C. Petrom SA asigură în parte nevoile de procesare a celor două rafinării proprii şi ale

41
altor rafinării interne (Dărmăneşti, Rompetrol Vega, Astra, Steaua Română, Petrolsub, Rafo-
Onesti, Rompetrol Petromidia etc.).

Graficul nr. 4
Vânzări de ţiţei terţilor

     Vânzări de gaze naturale

    Petrom comercializează gaze naturale atât en-gros (către companiile de distribuţie) cât şi
direct utilizatorilor (plătind tarifele asociate în sistem). Petrom are de asemenea clienţi captivi
importanţi, incluzând fabrica de îngrăşăminte Doljchim.

Graficul nr. 5
Vânzări de gaze naturale

4.2. Metodologie de control în domeniul uleiurilor minerale (produse petroliere)

referitoare la taxele speciale de consumaţie

1. Cadrul legal:
OG nr.27/2000, OUG nr.158/2001, HG nr.163/2002, Legea nr.523/2002, OG nr.3/2003,
Legea nr.571/2003 şi HG nr.44/2004.

42
2. Considerţtii generale:
Funcţie de actele menţionate anterior, produsele care se încadrează în grupa uleiurilor
minerale (produse petroliere) pentru care se datoarează accize ( taxe speciale de consumaţie)
sunt benzine, motorine, gaze petroliere lichefiate, uleiuri pentru motoarele auto etc şi sunt
prevăzute expres de : art.15 din OG nr.27/2000, art.26 alin. 2 ,4 şi 5 din OUG nr.158/2001
art.175, alin. 2, 3 , 4, 5 şi 6 din Legea nr.571/2003.
Plătitorii de acciză pentru aceste produse sunt agenţii economici care produc, procesează
sau importă astfel de mărfuri, momentul exigibilităţii plăţii fiind efectuarea livrării (pentru
producţie şi procesare) sau data înregistrării DVI (pentru importuri). În cazul în care
produsele petroliere sunt folosite pentru consum propriu (deosebit de cele folosite în cadrul
fluxurilor tehnologice), faptul generator îl constituie data întocmirii documentului de trecere
în consum. Legea nr.571/2003 prin art.192 stipulează că „ acciza devine exigibilă la data când
produsul este eliberat pentru consum în România” şi face trimitere la art. 166 unde se
precizează ce se înţelege prin acest lucru.
Scutirile de la plata accizelor sunt prevăzute în mod expres de fiecare act normativ
enunţat, după cum urmează: art.25 din OG nr.27/2000, art.28 din OUG nr.158/2001, art.199
din Legea nr.571/2003.
Circulaţia uleiurilor minerale se face numai însoţită de documente speciale, prevăzute de
art. 32 din OUG 158/2001 iar începând cu 01.01.2004 de art.187,195 din Legea nr.571/2003
şi pct. 14 şi 19 ale Titlului VII din HG nr.44/2004.
3. Operaţiunile de procesare:
O particularitate în acest domeniu o reprezintă operaţiunile de procesare, prin care
rafinăriile transformă în uleiuri minerale, purtătoare de acciză, diverse materii prime puse la
dispoziţie de diverşi agenţi economici, în cadrul unor contracte de prestări servicii.
După cum s-a mai menţionat , în toate cazurile, plătitor de acciză este prestatorul, însă, în
timp, legislaţia s-a modificat continuu în ceea ce priveşte condiţiile de livrare a produsului
finit rezultat urmare procesării, întâlnind astfel următoarele dispoziţii:
a) OG nr.27/2000 – livrarea se face fără nici un fel de condiţii;
b) OUG nr.158/2001 – livrarea se face cu condiţia achitării de către beneficiar a accizelor
aferente cantităţii preluate sau cu condiţia garantării valorii accizelor prin scrisori de
garanţie bancară depuse la organul fiscal teritorial în favoarea M.F.P;
c) Legea nr.571/2003 – livrarea se face numai în momentul în care benficiarul prezintă
documentele de plată care atestă virarea la buget a accizelor aferente cantitaţii ce
urmeaza a fi facturată ( art.121 ).

43
 În ceea ce priveste derularea operaţiunilor de procesare, HG nr.158/2001, prevede în mod
expres, la art.127 alin 7, materiile prime permise a fi procesate şi originea lor( rafinării şi
importatori).
4. Desfăşurarea controlului în cazul antrepozitelor fiscale20:
a) verificarea legalităţii funcţionării, atât din punct de vedere al funcţionării ca societate
comercială, cât şi ca antrepozit fiscal.
b) Verificarea prin sondaj, folosind procedura controlului încrucişat a datelor privind
livrarile zilnice la punctele de acces- gestiuni- contabilitate şi verificarea respectării
prevederilor art.221 (încălcarea acestor dispoziţii constituie infracţiune prevazută şi
sancţionată la art.275 al aceleiaşi legi)
c) Analiza modului de respectare a legislaţiei cu privire la documentele fiscale speciale şi
la mişcările de produse în regim suspensiv;
d) Verificarea modului de constituire, înregistrare şi virare la buget a taxelor speciale de
consumaţie;
e) Identificarea contractelor de prestări servicii, urmărirea încasării în totalitate a
acestora, efectuarea de controale încrucişate la aceşti beneficiari, atât în mod direct,
cât şi prin solicitări operative adresate altor organe fiscale teritoriale;
f) Identificarea contractelor de prestări servicii prin care rafinaria este beneficiar al unor
terţe societăţi comerciale (societăţi de construcţii, de transport, de pază, de consultanţă
etc), verificarea realităţii şi oportunităţii derulării acestora, modalităţile de plată (cu
accent asupra prestaţiilor în contrapartidă);
g) Identificarea clienţilor care au achiziţionat produse sau subproduse petroliere
nepurtătoare de accize în vederea verificării destinaţiei finale pe care au avut-o acestea
atât în mod direct, cât şi prin alte organe fiscale teritoriale;
h) Verificarea oricăror alte aspecte ce intră în atribuţiile inspecţiei fiscale.

5. Desfăşurarea controlului la alţi agenţi economici:

a) legalitatea înfiinţării şi funcţionării societăţii comerciale;
b) efectuarea inventarierii stocurilor faptice şi compararea cu datele din evidenţele
financiar-contabile;
c) respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte documentele fiscale speciale;
d) în cazul beneficiarilor de subproduse petroliere, destinaţia avută de acestea şi
soluţionarea de verificări încrucişate;

20
Tanţi Anghel, Brogaru M. - Codul de Procedură fiscală, 2006

44
 e) utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale în cazul agenţilor economici cu
vânzare directă către populaţie;
f) contabilitatea decontărilor cu bugetul statului;
g) orice alte aspecte privind disciplina financiară (decontări, mijloace de plată) şi
normele de contabilitate.

6. Etapele inventarierii faptice21:

a) înainte de începerea operaţiunii de inventariere se ia de la gestionarul răspunzător de
gestiunea valorilor materiale o declaraţie scrisă din care să rezulte dacă:
- gestionează valori materiale în alte locuri de depozitare;
- în afara valorilor materiale ale societăţii respective, are în gestiune şi altele
aparţinând terţilor, primite cu sau fără documente;
- are valori materiale nerecepţionate sau care trebuie expediate, pentru care s-au
întocmit documentele aferente;
- a primit sau a eliberat valori materiale fără documente legale;
- deţine numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate în
gestiunea sa;
- are documente de primire/eliberare care nu au fost operate în evidenţa gestiunii sau
care nu au fost predate la contabilitate;
- numarul şi data ultimului document de intrare/ieşire a bunurilor în/ din gestiune.
Declaraţia se datează şi se semnează de către gestionar şi de către comisia de inventariere,
care atestă că a fost dat în prezenţa sa.
b) identificarea tuturor locurilor în care există valori materiale ce urmează să facă
obiectul inventarierii;
- daca valorile materiale supuse inventarierii, gestionate de către o singură persoană,
sunt depozitate în locuri diferite, se va proceda la sigilarea acestora, cu excepţia
locului unde a început inventarierea.
c) sigilarea, în prezenţa gestionarului, a locurilor unde se desfăşoară operaţiuni de
inventariere în cazul întreruperii temporare a acestora;
- la reluarea operaţiunilor de inventariere se va verifica starea sigiliilor, luându-se
măsurile stabilite de lege, după caz.
d) bararea şi semnarea la ultima operaţiune a fişelor de magazie;

21
Legea Contabilităţii 82/91

45
 - în cazul în care se identifică în cadrul gestiunii documente primare neoperate, se
va dispune înregistrarea acestora în fişele de magazie, predarea lor la contabilitate
şi aplicarea sancţiunilor care se impun;
e) pentru desfăşurarea corespunzătoare a inventarierii este recomandată sistarea
operaţiunilor de intrare/ieşire din gestiune;
f) pe ultima filă a listei de inventariere, gestionarul trebuie să menţioneze dacă toate
valorile materiale din gestiune au fost inventariate şi consemnate în liste în prezenţa
sa;
- listele de inventariere se completează cu cerneală sau pix, fără spaţii libere şi fără
ştersături;
- listele de inventariere se semnează, pe fiecare filă, de către inspectorii fiscali şi
gestionar.

7. Moduri de operare în lanţuri infracţionale identificate şi instrumentate de organele de

urmărire penală în cadrul procesărilor de produse petroliere22:
În astfel de cazuri infracţionale apar trei categorii de firme:
- „Firma din umbră”, este firma care asigură neoficial finanţarea şi derularea procesării
şi care, la final, este beneficiara celei mai importante părţi din impozitele şi taxele
neplătite statului;
- „Firma fantomă”, este firma care nu există în realitate (nu este înregistrată la
instituţiile statului, sau dacă este înregistrată nu are domiciliul fiscal real, este
reprezentată de persoane care nu există, emite documente false etc.);
- „Firma săgeată”, este firma care funcţionează legal numai o scurtă perioadă de timp,
perioadă în care este folosită la desfăşurarea unor activităţi ilegale şi care după această
perioadă este cesionată unor persoane greu de identificat.
În cazul procesărilor de benzină/motorină pe bază de contract au fost identificate până în
acest moment trei moduri de operare:
a) firme direct procesatare:
- firmele încheie contracte de procesare cu rafinăriile în nume propriu;
- materiile prime şi taxele de procesare sunt achitate din fonduri financiare proprii;
- benzina, motorina rezultată este introdusă în circuitul legal;
- toate operaţiunile sunt reflectate în contabilitate inclusiv evidenţierea impozitelor
şi taxelor datorate, dar care nu sunt plătite niciodată;

22
Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională, de Adm. Fiscală, Contecios administrativ fiscal -
Culegere de soluţionare a contestaţiilor, vol I, Editura Imprimeria Naţională, 2004

46
 - după o perioadă relativ scurtă de funcţionare firma este cesionată unor persoane ce
nu mai pot fi identificate.
b) procesări mascate:
- „firma din umbră” efectuează procesarea printr-o „firmă săgeată” sau „firmă
fantomă”
- „firma săgeată” sau „fantomă” încheie contracte de procesare benzină sau motorină
cu rafinăriile obligându-se să aducă materiile prime şi să plătească taxele de
prelucrare;
- plăţile aferente sunt făcute de „firma din umbră” la ordinul „firmei
săgeată”/”fantomă”;
- benzina/motorina rezultată este vândută unor beneficiari reali care fac însă plăţile
în contul „firmei din umbră”;
- în toate cazurile de acest gen contravaloarea impozitelor şi taxelor este însuşită în
mod ilegal de reprezentanţii „firmei din umbră”;
- după o scurtă perioadă de timp, „firma săgeată”/”fantomă” este vândută unor
persoane greu de identificat.
c) procesări mascate prin compensări
- „firma din umbră” livrează „firmei săgeată”/”fantomă” materiile prime folosite de
aceasta din urmă la procesarea benzinei/motorinei;
- benzina/motorina astfel obţinută este livrată în compensare „firmei din umbră”;
- între preţul materiilor prime şi preţul produselor finite există o diferenţă,
regularizarea făcându-se prin emiterea de către „firma săgeată”/”fantomă” a unor
chitanţe de numerar care atestă faptul ca ar fi primit diferenţa de preţ;
- „firma din umbră” introduce benzina/motorina în circuitul legal şi încasează de la
clienţi contravaloarea;
- „firma săgeată”/”fantomă” atrage asupra ei toate impozitele şi taxele aferente
operaţiunii iar după un timp dispare.
Faţă de modurile de operare expuse anterior, în cadrul inspecţiilor fiscale vor fi avute în
vedere următoarele obiective23:
- identificare şi urmărirea circuitului materiilor prime de natură petrolieră de la
producătorul/importatorul direct până la utilizatorul final, urmărindu-se şi
modalităţile de decontare;
- identificarea şi urmărirea circuitului benzine/motorinei procesate până la
beneficiarul final, verificându-se dacă agenţii economici din circuit au calculat,

23
Tanţi Anghel, Brogaru M. - Codul de Procedură fiscală, 2006

47
 evidenţiat şi virat la buget impozitele şi taxele datorate, urmărindu-se şi
modalităţile de decontare între părţi;
- efectuarea de controale încrucişat, insistându-se în mod special asupra intrărilor de
benzină/motorină care nu provin direct de la rafinării, existând astfel suspiciuni că
astfel de intrări provin din procesări clandestine sau furturi din conducte;
- identificarea intrărilor de benzină/motorină care nu sunt însoţite de certificate de
calitate originale emise de rafinării şi de documentele în original emise de către
supraveghetorii fiscali, lipsa acestora putând ascunde operaţiuni fictive, ilegale;
- verificarea provenienţei documentelor fiscale speciale, existând indicii că în toate
cazurile prezentate anterior au fost folosite documente falsificate;
- în toate situaţiile în care există supiciunea că în cauză sau practicat operaţiuni de
spălare de bani va fi informat operativ Parcheul Naţional Anticorupţie.

8. Valorificarea constatărilor:
a) aplicarea de sancţiuni contravenţionale;
b) propuneri de retragere a autorizaţiilor de antrepozitare;
c) sesizarea organelor de urmărire penală conform prevederilor art. 99 din OG nr.
92/2003;
d) transmiterea debitelor constatate organului fiscal competent în vederea calculului
creantelor fiscale accesorii, a urmăririi şi executării;
e) solicitarea instituirii de măsuri asiguratorii acolo unde există riscul risipirii
patrimoniului sau dispariţiei persoanelor care administrează societatea;
f) solicitarea de controale încrucişate;
g) informarea altor instituţii ale statului cu privire la anumite constatări de care ar fi
intersate şi nu intră în competenţa de soluţionare a inspectorilor fiscali.

4.3 Studiul de caz privind controlul taxelor speciale de consumaţie (accizele)

1. Accizarea produselor rezultate din activitatea de aditivare şi etilare a benzinelor

În perioada 01.09 – 31.12.2001, o societate a comercializat carburanţi auto obţinuţi din
prelucrarea prin aditivare a materiei prime constând în semifabricate petroliere-benzine cu
cifra octanică 81-92 şi benzină premium fără plumb cu cifra octanică 95, utilizând pentru
creşterea cifrei octanice ca aditivi-metilterbutileten (MTBE) şi tetraetil de plumb (TEPb),
pentru care la achiziţionare a plătit acciza aferentă semifabricatelor şi aditivilor, fără a

48
evidenţia, calcula şi achita acciza aferentă produselor finite obţinute şi comercializate care au
nivel superior al acizelor faţă de cel al produselor achiziţionate.
Organele de control fiscal, în conformitate cu prevederile art. 16 şi ale art. 45 din OG nr.
27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, cu modificările şi completările
ulterioare au stabilit că societatea avea obligaţia de a colecta acciza, reprezentând diferenţa
între acciza plătită pentru componenţii utilizaţi la producerea carburanţilor auto pe care a
achitat-o producătorilor de la care a achiziţionat aceste semifabricate şi cea al carburanţilor
auto obtinuţi din această operaţiune şi livraţi ca atare pe piaţa internă.
Societatea, la discuţia finală a făcut obiecţiuni cu privire la sumele stabilite suplimentar şi
a considerat ca eronată constatarea organelor de control privind calitatea de producătror de
carburanţi auto deoarece nu au ţinut seama că materia primă utilizată, benzinele fără plumb cu
cifra octanică 92, nu erau benzine inferioare. Aceasta a considerat că pentru activitatea
desfăşurată în perioada 19.09-31.12.2001, respectiv achiziţionarea de benzine fără plumb cu
cifra octanică 92 care au fost aditivate cu MTBE şi TEPb, obţinând benzine premium cu sau
fără plumb care au fost comercializate ca atare nu a dobândit calitatea de producător şi,
implicit, nici nu a dobândit calitatea de plătitor de accize.
Această cauză trebuie să stabilească dacă societatea avea calitatea de producător de
carburanţi auto şi implicit de plătitor de accize, în condiţiile în care, în perioada 19.09-
31.12.2001, a desfăşurat activitatea de condiţionare a benzinelor cu cifra octanică 81-92 şi
benzină premium fără plumb cu cifra octanică 95 prin aditivare şi etilare cu aditivi (MTBE şi
TEPb), în urma cărora au obţinut carburanţi auto benzine cu sau fără plumb cu cifra octanică
95-98.
În drept art. 16 din OG nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor
modificată şi completată prin OUG nr. 134/2000 preciza că:
(1) „Plătitori de accize pentru produsele petroliere sunt agenţi economici
producători, procesatori sau importatori de astfel de produse.
(2) În categoria agenţilor economici producători sau procesatori de produse
petroliere se includ numai agenţii economii care deţin în proprietate utilajele şi
instalaţiile necesare pentru obţinerea produselor petroliere.”
Din analiza documentelor existente a rezultat că potrivit obiectului de activitate pentru
care a fost autorizată să funcţioneze, în perioada controlată, societatea a obţinut carburanţi
auto rezultaţi în urma prelucrării prin procedee de aditivare a benzinelor cu cifre octanice
inferioare, respectiv CO/R 81-92 precum şi benzină premium fără plumb CO/R 95, în
instalaţiile deţinute în proprietate. Astfel, prin adăugarea de aditivi (MTBE şi TEPb) la
cantităţile de benzine cu cifre octanice inferioare, achiziţionate de la rafinării, societatea a

49
obţinut benzine cu cifră octanică superioară cu sau fără plumb şi care au un nivel al accizei
superior faţă de cel al produselor achiziţionate. Activitatea de aditivare s-a desfăşurat în
depozitul din orasul „X” cu utilajele şi instalatiile specifice pentru derularea acestei activităţi
aflate în proprietatea societăţii, aşa cum a rezultat din documentele existente.
Potrivit statutului societăţii, aceasta avea la obiectul de activitate înscris codul CAEN
2320 - „Prelucrarea ţiţeiului”.
Având în vedere că în perioada controlată societatea a obţinut, cu utilajele şi instalaţiile
deţinute în proprietate, carburanţi auto, a rezultat că potrivit dispoziţiilor art. 16, alin. 2 din
OG 27/2000 privind regimul produselor petroliere supuse accizelor, cu modificările şi
completările ulterioare, societatea intra în categoria producătorilor de produse petroliere
plătitori de accize. Prin urmare, potrivit prevederilor legale precizate mai sus, societatea în
calitate de producător de produse petroliere plătitor de accize, la livrarea carburanţilor auto
avea obligaţia conform art. 27, lit. a) din OG nr. 27/2000 privind regimul produselor
petroliere supuse accizelor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia:
„Momentul datorării accizelor îl constituie: a) data efectuării livrării – pentru produsele din
producţia internă”, de a calcula, evidenţia şi plăti acciza aferentă.

2. Deducerea accizei pentru cantităţile de materie primă folosită pentru producerea

aditivilor pentru benzine comercializate în perioada februarie 2000 – aprilie 2001
Organele de control fiscal au constatat că în perioada februarie 2000 - aprilie 2001, o
societate s-a aprovizionat cu combustibil tip „P” de la o altă societate, combustibil din care
prin prelucrare, au rezultat aditivi polifuncţionali pentru carburanţi auto, pentru care a dedus
acciza aferentă materiei prime utilizată la producţia de aditivi. Astfel, organele de control au
constatat că societatea nu a respectat prevederile OG nr. 27/2000 privind regimul produselor
supuse accizelor şi au stabilit de plată suma reprezentând accize aferente materiilor prime
utilizate în procesul de prelucrare pentru care au calculat dobanzi de întârziere aferente.
La discuţia finală, societatea a făcut obiecţiuni cu privire la sumele stabilite suplimentar,
susţinând că în mod eronat organele de control nu i-au acordat dreptul să deducă acciza
aferentă materiilor prime folosite la realizarea producţiei de aditivi polifuncţionali pentru
carburanţi auto deoarece această sumă a fost achitată în momentul achiziţionării materiilor
prime. Societatea a considerat că debitele stabilite de organele de control nu erau datorate
deoarece OG nr. 27/2000 şi HG nr. 212/2000 permiteau deducerea accizei aferente materiilor
prime folosite, respectiv a combustibilului tip „P”, folosit în realizarea producţiei de aditivi
polifuncţionali pentru carburanţi auto.

50
 Problema se punea dacă societatea avea dreptul la deducerea accizei pentru cantităţile de
materie primă folosită pentru producerea aditivilor pentru benzine comercializate în perioada
februarie 2000 – aprilie 2001, în condiţiile în care materia primă nu a fost achiziţionată de la
rezerva de stat sau de la rezerva de mobilizare.
În drept, baza legală privind accizele, în vigoare pentru perioada care a făcut obiectul
sumelor suplimetare, pentru care s-au făcut obiecţiuni, o reprezintă OG nr. 27/2000 privind
regimul produselor supuse accizelor, modificată şi completată prin OUG nr. 134/2000, în
vigoare din 01.11.2000 precum şi HG nr. 212/2000 pentru aprobarea normelor metodologice
privind tehnica de calcul şi formularistică necesară pentru accize şi pentru impozitul la ţiţeiul
şi gazele naturale din producţia internă. Astfel, art. 15, 16 şi 17 din OG nr. 27/2000 privind
regimul produselor supuse accizelor erau articolele care formau secţiunea a-IV-a din acest act
normativ, cu titlul „Acize pentru produsele petroliere”. Din analiza textului a rezultat că nici
unul din aceste articole nu preciza posibilitatea deducerii accizei aferente materiilor prime
folosite în prelucrarea combustibilului de tip „P” în scopul obţinerii aditivilor pentru benzină.
Pentru pct. 5 în OUG nr. 134/2000 pentru modificarea şi completarea OG nr. 27/2000
privind regimul produselor supuse accizelor, art. 16 a fost modificat şi completat având
următorul cuprins:
„(1) Plătitori de accize pentru produsele petroliere sunt agenţii economici producători,
procesatori şi importatori de astfel de produse.[…].
(6) În cazul produselor prevăzute la art. 15, achiziţionate de rafinării direct de la rezerva
de stat sau de la rezerva de mobilizare, din a căror prelucrare rezultă alte produse
petroliere, agenţii economici producători vor deduce, pe bază de documente
justificative, din accizele datorate pentru produsele finite facturate, accizele efectiv
plătite la achiziţionarea produselor introduse în prelucrare”.
Acest text de act normativ a fost preluat şi de OUG nr. 209/15.11.2000, pct.3, alin.9. Din
analiza acestui text de lege a rezultat posibilitatea rafinăriilor de a deduce din acciza
datorată pentru produsele finite facturate acciza aferentă materiilor prime utilizate în
prelucrarea produselor petroliere, dar, şi în acest caz, condiţionat de faptul că produsele
petroliere prevăzute la art. 15 din OG nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse
accizelor, pentru prelucrare şi obţinere de noi produse, să fie preluate de rafinării de la
rezerva de stat sau de la rezerva de mobilizare.
Faţă de cele reţinute mai sus, a rezultat că societatea nu se încadra în prevederile art. 16
din OG nr. 27/2000, şi nu avea dreptul la deducerea din accizele datorate pentru produsele
finite facturate, a accizelor plătite la achiziţionarea materiilor prime folosite la prelucrarea
acetora. Având în vedere că actele normative invocate care reglementau regimul accizelor nu

51
prevedeau dreptul de deducere, din valoarea accizelor datorate bugetului de stat a sumelor
reprezentând accize aferente materiilor prime utilizate în procesul de prelucrare a produselor
petroliere şi luând în considerare că prin art. 45, alin. 1 din OG nr. 27/2000 se preciza că:
„Răspunderea pentru calcularea şi vărsarea la bugetul de stat a accizelor […] revine
plătitorilor prevăzuţi în prezenta ordonanţă” a rezultat că măsurile dispuse de organele de
control au fost legale.
Nu a putut fi reţinută afirmaţia societăţii potrivit căreia a întocmit corect anexa nr. 5 din
HG nr. 212/2000, cu referire la alte produse întrucât conform prevederilor pct. 19 din HG nr.
212/2000 privind tehnica de calcul şi formularistica necesară pentru accize, anexa nr. 5 se
întocmea pentru Secţiunea a-V-a din OG nr. 27/2000 privin regimul produselor supuse
accizelor „Accize pentru alte produse şi grupe de produse”, art. 23, mai precis pentru cafea.
Potrvit art. 23 (1) din OG nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor:
„Din accizele datorate bugetului de stat pentru cafeaua obţinută prin prăjirea
cafele verzi se deduc, pe baza de documente justificative, accizele plătite fie în vamă,
fie la achiziţionarea cafelei verzi direct de la agenţii economici importatori”,
prevedere în care nu se încadra societatea.
Având în vedere cele reţinute mai sus, susţinerile societăţii privind întocmirea corectă a
anexei nr. 5 reprezentânt „Jurnalul privind cumpărările de materii prime supuse accizelor” au
fost considerate neîntemeiate. Produsele petroliere utilizate ca materie primă în procesul de
prelucrare de către societate nu făceau obiectul „altor produse”, aşa cum a susţinut societatea,
acestea fiind nominalizate clar în anexa nr. 2 din OG nr. 27 /2000 privind regimul produselor
supuse accizelor.

3. Compensarea accizei de plată cu acciza aferentă cantităţilor de materie primă

achiziţionată în lunile anterioare
În luna aprilie 2001 o societatea comercială nu a virat la bugetul de stat acciza aferentă
produselor finite livate, evidenţiată ca obligaţie de plată, efectuând compensarea cu acciza
aferentă materiei prime achiziţionată în lunile anterioare şi neutilizată. Urmare faptului că
operaţiunea de compensare efectuată de societate nu avea bază legală, organele de control au
stabilit suma de plată reprezentând acciza aferentă lunii aprilie 2001 pentru care au calculat
majorări de întârziere aferente.
La discuţia finală, societatea a făcut obiecţiuni cu privire la sumele stabilite suplimentar,
susţinând că eronat organele de control au constatat că nu a virat la bugetul de stat acciza
constituită deoarece această neplată s-a datorat faptului că societatea avea de recuperat accize
aferente lunilor anterioare în care şi-a desfăşurat activitatea. Societatea a recunoscut ca legală

52
considerarea organelor de control potrivit căreia operaţiunea de compensare a accizelor de
recuperat din lunile anterioare nu avea bază legală prin invocarea prevederilor art. 7, pct. 6 din
OG nr. 27/2000 dar a considerat că acesta a fost eronat interpretat întrucât prevederea legală
nu interzicea compensarea între acciza aferentă produselor finite comercializate, până la
limita accizei aferente materiilor prime achizitionate. Societatea a susţinut că actul normativ
se referea doar la interzicerea deducerii între acciza aferentă materiilor prime achiziţionate şi
acciza aferentă produselor finite achiziţionate în cuantum mai mare decât al accizelor
produselor finite, fapt care ar îndreptăţi societatea la returnarea diferenţei de acciză astfel
evidenţiată, ori societatea nu a procedat astfel. În susţinerea afirmaţiilor sale, societatea a
prezentat o situaţie potrivit căreia la sfârşitul lunii aprilie 2001 avea de recuperat accize astfel
încat a procedat la compensarea cu acciza aferentă produselor livrate la data de 30.04.2001.
Problema pusă a fost de a stabili dacă societatea avea dreptul de a efectua compensarea
accizei de plată cu acciza aferentă cantităţilor de materie primă achiziţionată în lunile
anterioare dar neutilizată în fabricarea de produse finite supuse accizării.
În drept, principiul deducerii accizelor plătite la achiziţionarea materiei prime era
reglementarea prin art. 7 din OG nr. 27/2000, care la alin. 2 preciza că:
„Deducerea se face pe răspunderea agenţilor economici în rapot cu cantitatea de
materie primă utilizată efectiv – în limita normelor de consum – pentru obţinerea
produselor finite supuse accizelor şi livrate în fiecare lună calendaristică. Limitele
normelor de consum în funcţie de care se face deducerea accizelor aferente materiilor
prime sunt cele prevăzute în reţetele de fabricaţie în baza cărora s-a obţinut licenţa de
fabricaţie” iar la alin. 6 preciza că: „Nu se acceptă deducerea unor accize aferente
materiilor prime în cuantum mai mare decât al accizelor aferente produselor finite
livrate”.
Susţinerea obiecţiunii potrivit căreia a efectuat compensarea accizei de plată aferentă
produselor finite livrate în luna aprilie 2001 cu acciza aferentă materiilor prime achiziţionate
în lunile anterioare nu a putut fi reţinută întrucât din actul normativ menţionat mai sus a
rezultat că principiul deducerii se aplică numai pentru valoarea accizei aferentă materiei prime
utilizate la fabricarea produselor finite livrate. Prin urmare, în mod legal organele de control
nu au acceptat „compensarea” accizei de plată din luna aprilie 2001 cu acciza aferentă
materiei prime achiziţionate şi neutilizată la fabricarea produselor finite livrate. De altfel, OG
nr. 27/2000 reglementa numai principiul deducerii accizei aferentă materiei prime utilizată la
fabricarea produselor finite.
Nici susţinerile privin modul de efectuare a operaţiunii de compensare prezentat prin
obiecţiunile formulate cât şi susţinerea potrivit căreia suma în speţă ar proveni din diminuarea

53
accizei nu au putut fi reţinute la soluţionarea favorabilă a cauzei deoarece din analiza
documentelor existente a rezultat că de fapt suma respectivă considerată de societate ca fiind
acciza de recuperat la 31 dec. 2000 reprezenta acciza aferentă unor aprovizionări de materie
primă din luna decembrie 2000 care au făcut obiectul unui alt proces verbal şi prin care nu a
fost acordată deducerea accizei aferentă acestor aprovizionări. Astfel, prin înregistrarea în
contabilitate a acestor documente a rezultat că societatea nu şi-a determinat corect obligaţiile
de plată a accizelor pe luna decembrie 2000, organele de control stabilind că aceasta are
acciza de plată pe luna decembrie 2000.
Din situaţia prezentată a rezultat că în fapt societatea nu a ţinut cont de constatările din
actul de control anterior înscriind ca acciză de restituit suma care defapt era aferentă
materiilor prime achiziţionate în luna decembrie 2000 şi pentru care nu a fost acordată
deducerea prin actul de control anterior.

Contribuţii proprii în ceea ce priveşte eficientizarea controlului fiscal

al impozitelor şi taxelor

La sfârşitul unui exerciţiu financiar orice societate comercială ia în considerare realizările

şi posibilităţile viitoare de creştere a cifrei de afacere.
Sistemul fiscal din ţara noastră se caracterizează printr-o multitudine de impozite şi taxe,
cu efecte diverse asupra politicii economice a statului şi asupra activităţii agenţilor economici.
Sistemul fiscal, prin cele trei componente ale sale: impozitele, taxele şi contribuţiile,
mecanismul şi aparatul fiscal oferă posibilităţi de realizare a unor cerinţe de inters naţional,
local ca şi în conducerea activităţii economice şi sociale. Prin pârghiile sistemului fiscal se
urmăresc măsuri de politică economică cum ar fi: creşterea poducţiei, stimularea exportului
sau limitarea importurilor. În funcţie de aceste obiective economice sunt adoptate facilităţi de
ordin fiscal, în sensul încurajării agenţilor economici .
Condiţiile pentru trecerea la noul sistem al economiei de piaţă au impus însă necesitatea
organizării sistemului fiscal din România, realizarea unei reforme fiscale, adoptarea unui
program de management al finanţelor publice, precum şi al finanţelor întreprinderii.
Este foarte adevărat că începând cu anul 2000 se înregistrează o serie de măsuri de politică
fiscală, care au ca obiect reducerea fiscalităţii.
Într-o economie de piaţă consider că nu multitudinea impozitelor şi taxelor este un
dezavantaj în realizarea de profit net sau de acumulare de avere, ci gradul foarte mare al

54
acestora. Un investitor este interesat să acumuleze într-o perioadă anume, dacă se poate cât
mai scurtă, avere sau profit net cât mai mare pentru a satisface şi încuraja investiţia.
Îmbucurător ar fi faptul dacă toate aceste impozite şi taxe ar fi cât mai restrânse sau ar
intra sub un singur sau cel mult doua, trei mari categorii de impozite, denumite generic şi
plătite de societate, iar distribuirea acestora făcându-se de banca la care agentul economic are
deschis contul, sau de Trezorerie. De exemplu:
 impozite şi taxe plătite de societate (cu un anumit procent);
 impozite şi taxe plătite de salariaţi (cu un anumit procent).
Banca sau Trezoreria având grijă să distribuie şi să contabilizeze cotele aferente
organismelor, instituţiilor de stat etc.
Toate acestea ar duce în final la uşurarea muncii agentului economic atât în contabilitatea
acestuia, cât şi a organismelor de control financiar îndreptându-i atenţia şi energia necesară
spre realizarea de profit net, investiţii etc.
Controlul fiscal, prin procedee şi modalităţi specifice, contribuie la prevenirea, constatarea
şi înlăturarea cazurilor de sustragere de la calcularea, evidenţierea şi plata impozitelor şi
taxelor.
Agentia Naţională de Administrare Fiscală are astfel un instrument pentru a constata şi
înlătura omisiunile, subevaluările şi erorile de impozitare.
Metodologia de control care este constituită din modul de organizare, tehnicile şi
procedeele aplicate în procesul de control fiscal are rolul de a asigura condiţiile de pregătire,
desfăşurare şi realizare a finalităţii controlului fiscal.
Acţiunile desfăşurate în cadrul reformei sistemului fiscal trebuie să vizeze îmbunătăţirea
raporturilor dintre contribuabili şi administraţia fiscală, raport ce cunoaşte o schimbare
calitativă majoră în statele dezvoltate.
În acest sens, un rol deosebit revine organelor de control fiscal care trebuie să corecteze
prin comportamentul lor tendinţele negative ale contribuabililor prin necunoaşterea sau
ignorarea legislaţiei fiscale şi deci a obligaţiilor ce decurg din aplicarea acesteia, interpretarea
şi aplicarea eronată şi abuzivă a legilor fiscale, neconducere corectă şi la timp a evidenţei
contabile.
În timpul pregătirii şi efectuării controalelor este esenţial ca inspectorii să cunoască cu
precizie competenţele şi obligaţiile lor, precum şi drepturile şi obligaţiile plătitorilor
controlaţi.
Atunci când se efectuează un control, inspectorii trebuie să cunoască cum să se comporte
în prezenţa contribuabilului sau a reprezentantului acestuia, cum să reacţioneze la diversele
atitudini ale acestora, să fie politicos, neutru, ferm dar echitabil şi integru, să analizeze

55
situaţiile în mod echilibrat, să fie conştient de responsabilităţile sale ca reprezentant al MFP şi
să evite în măsura posibilităţilor orice confruntare.
Pregătirea controlului este o fază foarte importantă a procesului de control, căreia ar trebui
să i se acorde mai multă atenţie deoarece de aceasta depinde în mare măsura eficienţa unui
control.
În primul rând, inspectorul trebuie să fie informat de motivul pentru care agentul
economic a fost selecţionat în vederea controlului pentru a acorda o atenţie specială
problemelor respective.
În momentul când a fost desemnat să efecteze un control, inspectorul trebuie să obţină
dosarul fiscal al contribuabilului ce urmează a fi controlat şi toate documentele sau
informaţiile privind respectivul plătitor, care trebuie să le examineze amănunţit ca să fie sigur
că deţine informaţiile esenţiale.
Informaţiile culese în timpul fazei pregătitoare ar trebui să permită inspectorilor să
estimeze timpul care va fi necesar pentru realizarea controlului.
După stabilirea datei de începere a controlului şi contactarea contribuabilului, inspectorul
ar trebui să pregătească tematica interviului iniţial cu persoana care reprezintă legal
contribuabilul şi care are autoritatea de a angaja agentul economic.
Desfăşurarea unui control depinde de un număr de factori cum ar fi: mărimea
întreprinderii, frecvenţa controalelor, complexitatea contabilităţii, numărul documentelor,
înregistrărilor etc. deţinute de contribuabil, reputaţia acestuia în ceea ce priveşte respectarea
obligaţiilor sale fiscale, dar întotdeauna există un număr de proceduri de bază care trebuie
parcurse de către inspector.
În momentul sosirii la contribuabili, după prezentările persoanelor implicate, controlul
începe cu o persoană autorizată, conform tematicii stabilite în faza pregătioare.
Cu ocazia interviului se face verificarea datelor de identificare a contribuabilului şi, în
cazul în care apar diferenţe faţă de datele din dosarul fiscal sau din declaraţiile de înregistrare
fiscală, se solicită contribuabilului completarea unei declaraţii de modificare a înregistrării
fiscale în vederea actualizării datelor deţinute de organele fiscale.
Inspectorul trebuie să acorde o atenţie deosebită tuturor schimbărilor produse în activitatea
şi gestiunea întreprinderii, analizându-se motivele acestor schimbări pentru a se putea preveni
posibilitatea ca acestea să fie dictate de raţiuni privind evaziunea sau frauda fiscală.
De preferinţă, după interviu inspectorii ar trebui să viziteze locurile unde se desfăşoară
activitatea şi să solicite explicaţii asupra modului de lucu. Scopul acestei inspecţii este ca
inspectorul să-şi verifice informaţiile despre natura şi amploarea activitătii contribuabilului.

56
 În continuare, inspectorul ar trebui să verifice documentele şi înregistrările care au stat la
baza completării deconturilor şi declaraţiilor, respectiv modul de determinare a bazei de
impozitare şi a calculului impozitelor şi taxelor.
De asemenea, inspectorul trebuie să aprecieze dacă este cazul de diferenţiere între
operaţiunile comerciale şi operaţiunile personale ale contribuabilului.
Dacă inspectorul întâlneşte un sistem de evidenţă pe care nu-l cunoaşte, cum ar fi cazul
marilor întreprinderi cu sisteme automate de gestiune, acesta trebuie să ceară informaţii sau
documentaţia de utilizare a sistemului de evidenţă.
În acest caz, inspectorul trebuie să constate existenţa unor proceduri interne de verificare
în cadrul sistemului de evidenţă automată, lipsa acestora ar trebui să conducă la efectuarea
unui control de fond.
Dacă în timpul controlului au fost identificate elemente referitoare la alţi contribuabili, în
funcţie de natura acestora se poate începe un control imediat şi la aceştia (când este vorba de o
eroare importantă sau o posibilă fraudă) sau se menţionează în dosarele fiscale ale acestora în
vederea selectării cu prioritate pentru controalele următoare.
Cu ocazia finalizării controlului, inspectorul trebuie să redacteze un raport în care sunt
trecute rezultatele controlului. Rezultatele controlului trebuie să actualizeze dosarul fiscal al
contribuabilului astfel încât să existe în orice moment informaţii cât mai conforme despre
comportamentul contribuabilului referitor la obligaţiile sale fiscale.
Constatările cuprinse în actele de control trebuie să fie urmărite până la rezolvarea
integrală a problemelor evidenţiate, pentru a se putea atinge obiectivul principal al acţiunii de
control.
Se propune ca în situaţia unor verificări ulterioare contribuabilii să fie controlaţi de aceiaşi
inspectori, fapt ceea ce are ca urmare o mai bună cunoaştere a activităţii unităţii. În ţările
occidentale există inspectori fiscali care exercită controlul periodic asupra activităţii
contribuabililor pe parcursul mai multor ani, prin verificări ulterioare.

Direcţiile principale ale reformei controlului fiscal în România se pot sintetiza în

următoarele:
1. Îmbunătăţirea metodologiei şi procedurilor privind întocmirea şi valorificarea actelor de
control :
- îmbunătăţirea metodologiei de programare, executare şi valorificare a rezultatelor
controlului;
- elaborarea tematicilor de control fiscal pe fiecare categorie de impozite şi taxe;

57
 - îmbunătăţirea sistemului, criteriilor de selectare a contribuabililor pentru controlul
fiscal prin utilizarea experienţei din controalele anterioare precum şi a metodei
selectării automate;
- elaborarea unui ghid al controlului fiscal;
- introducerea unor standarde pentru măsurarea eficienţei controlului fiscal;

2. Perfecţionarea managementului activităţii de control fiscal şi schimbarea misiunii

controlului fiscal :
- elaborarea strategiei controlului fiscal pe baza managementului de risc;
- îmbunătăţirea comunicării şi colaborării structurilor controlului fiscal din teritoriu cu
celelalte structuri din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau
administraţiilor finanţelor publice teritoriale;
- îmbunătăţirea sistemului informaţional privind monitorizarea realizării sarcinilor de
serviciu;
- reformularea misiunii controlului fiscal, în sensul orientării acesteea către creşterea
gradului de conformare voluntară a contribuabililor în achitarea obligaţiilor faţă de
bugetul de stat, prin realizarea următoarelor obiective :
- utilizarea controalelor ca o piedică în calea contribuabililor
nonconformişti prin selectarea celor mai productive cazuri pentru
control;
- realizarea de controale fiscale profesionale, cu respectarea strictă a
prevederilor legale, corecte şi competente şi responsabilizarea, pe
această cale, a contribuabililor în achitarea voluntară a obligaţiilor
către bugetul de stat;
- schimbarea comportamentului organelor de control în relaţiile cu
contribuabilii, tratarea acestora cu respect, demnitate şi curtuazie,
abandonarea concepţiei conform căreia contribuabilii sunt doar
plătitori de impozite şi taxe şi considerarea acestora ca parteneri cu
drepturi şi obligaţii stabilite prin lege;
- delimitarea clară a atribuţiilor Gărzii Financiare de cele ale controlului fiscal, stabilirea
modalităţilor de colaborare între cele două instituţii de control în vederea eliminării
paralelismelor, îmbunătăţirii calităţii mediului de afaceri, înlăturarea tensiunilor între
organele teritoriale de control fiscal, creşterii autorităţii şi prestigiului controlului exercitat
de Ministerul Finanţelor Publice în faţa contribuabililor;

58
 - reanalizarea relaţiilor de colaborare cu alte instituţii ( Poliţie, Parchet, Justiţie, Curtea
de Conturi, Corpul de Control al Primului Ministru), în vederea creşterii eficienţei
utilizării capacităţii de control fiscal prin :
- stabilirea, pentru unele instituţii, a procedurilor prin care acestea pot
solicita Ministerului Finanţelor Publice efectuarea de controale fiscale;
- solicitarea de a efectua numai controale fiscale care sunt în competenţa
Direcţiei Generale de Îndrumare şi Control Fiscal;
- ierarhizarea de către aceste instituţii a urgenţei şi importanţei
solicitărilor de a se efectua controale fiscale;
- selectarea, în special de către organele de poliţie, a solicitărilor
structurilor ierarhice inferioare pentru efectuarea de controale fiscale şi
eliminarea acelor solictări care nu sunt strict necesare, ori pot fi
soluţionate de către alte organe ( Corpul Experţilor Contabili şi
Contabililor Autorizaţi din România, Camera Auditorilor din România,
audit intern, cenzori, etc.);
- Creşterea gradului de implicare a direcţiilor metodologice şi administrative a veniturilor
statului din teritoriu, în soluţionarea problemelor în activitatea de control fiscal privind
aplicarea legislaţiei financiar-fiscale. În situaţia în care aceste probleme nu pot fi
clarificate şi soluţionate la nivel teritorial, Direcţiile de metodologie şi administrare a
veniturilor statului se vor adresa Comisie Centrale Fiscale din Ministerul Finanţelor;
- Creşterea rolului directorului general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din teritoriu
în coordonarea activităţii Direcţiei Controlului Fiscal, Gărzii Financiare şi a celorlalte
direcţii ori administraţii financiare publice, pentru utilizarea raţională şi creşterea
eficienţei controlului exercitat de aparatul fiscal teritorial al Ministerului Finanţelor
Publice;

3. Îmbunătăţirea pregătirii profesioanale, asigurarea stabilităţii personalului şi remodelarea

comportamentului acestuia în relaţiile cu contribuabilii prin :
- elaborarea unui program naţional de formare continuă a personalului de conducere şi de
execuţie în activitatea de control fiscal în cadrul Şcolii Naţionale a Ministerului
Finanţelor Publice pe cele două sectoare: controlul marilor contribuabili şi respectiv
contribuabililor mici şi mijlocii;
- asigurarea accesului tuturor inspectorilor la legislaţia financiar-fiscală computerizată;

59
 - crearea unui sistem informatic care să permită accesul direct al organelor fiscale, atât
pentru alimentarea bazei de date privind contribuabilii verificaţi cât şi pentru
pregătirea acţiunilor de control;
- dezvoltarea unui sistem de planificare a necesarului de personal în controlul fiscal şi de
recrutare a acestuia;
- corelarea numărului de personal alocat controlului fiscal din judeţe şi municipiul
Bucureşti cu sarcinile de control fiscal, prin luarea în considerare a numărului de
contribuabili mari, mijlocii şi mici, dispersia acestora în raza judeţului, gradul de
conformare voluntară în achitarea obligaţiilor către bugetul de stat, structura pe ramuri
de activitate a contribuabililor şi ponderea acelora cu înclinaţie ridicată către evaziune
fiscală ( cu activitate în producerea şi comercializarea de alcool şi băuturi alcoolice,
tutun şi cafea, etc.)
- reexaminarea întregului personal de execuţie din activitatea de control fiscal şi
menţinerea celor care corespund standardelor profesionale şi psihologice adecvate;
- apărarea prin lege a persoanelor din activitatea de control fiscal al Ministerului
Finanţelor Publice, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
- reanalizarea sistemului de salarizare a personalului din activitatea de control fiscal,
asigurarea corelării nivelului salariului cu importanţa socială a muncii, dificultăţile, riscurile,
presiunile neuro-psihice la care este supus acest personal, înlăturarea discriminărilor existente
între salarizarea personalului cu atribuţii de control fiscal, faţă de salarizarea celorlalte
structuri cu atribuţii de control din Ministerul Finanţelor Publice.
Propunerile prezentate mai sus reprezintă numai câteva dintre aspectele care pot fi avute
în vedere la elaborarea unor proceduri metodologice de control pentru impozite şi taxe.
Gradul de eficienţă al propunerilor prezentate poate fi îmbunătăţit în mod semnificativ prin
utilizarea tehnologiilor informatice în toate etapele procesului de control fiscal şi în special în
faza de pregătire a controalelor fiscale când se pot obţine majoritatea informaţiilor necesare.
Aceste propuneri pun accentul pe îmbunătăţirea calitativă a procesului de control şi pe
crearea unui compartiment al inspectorilor fiscali în concordanţă cu tendinţele manifestate în
administraţiile fiscale din ţările dezvoltate unde contribuabilii sunt trataţi ca parteneri de
afaceri cu drepturi şi obligatii reciproce, precis stabilite.

60
 Bibliografie

1. Bostan I. Control financiar, Editura Polirom, Iaşi, 2000

2. Bostan I. Metode şi Tehnici Fiscale, Editura Economică, Satu Mare,

1996

3. Boulescu. M., Ghiţă M. Control financiar, Editura Eficient, Bucureşti, 1997

4. Boulescu.M., Control fiscal si Auditul financiar-fiscal, Editura CECCAR,

Ghiţă,V.Mareş 2003

5. Burciu A. Managementul comparat, Ed.didactică, Bucureşti, 2004

6. Condor I. Impozitele, taxele şi contribuţiile datorate de persoanele

juridice, Editura Tribuna Economică, 1998

7. Florescu, Coman, Bălaşa.G Fiscalitatea în România, Reglementare Doctrină

Jurismprudenţă, Editura All Beck, 2005

8. Hlaciuc E. Contabilitate financiară armonizată cu directivele contabile

europene şi standardele internaţionale de contabilitate
(O.M.F.P. nr. 306 / 2002), Ed. Didactică şi Pedagogică,

61
 Bucureşti, 2002

9. Hlaciuc E. Control financiar, suport curs, 2006

10. Hlaciuc E., Mihalciuc C. Măsurarea performanţelor financiare ale întreprinderilor,

Analele ştiinţifice ale Universităţii Moldova, Ed. CEPUFM
Chişinău, 2005

11. Iftime E. Introducere în studiul dreptului civil, Ed. Universităţii din

Suceava, 2003

12. Iftime E. Introducere în teoria şi practica dreptului, Ed. Universităţii

din Suceava, 1999

13. Ionescu L. Controlul şi Implicaţiile Economice, Financiare şi fiscale

ale Impozitelor Indirecte, Ed. Economică, 2001

14. Istrate C. Fiscalitate şi contabilitate în cadrul fimei, Editura, Polirom,

Iaşi, 2000

15. Marin D. Economia contemporană, Ce este tranziţia?, Ed.

Economică, Bucureşti, 2000

16. Pântea Iacob Petru Contabilitate financiară românească, Directivele Europene,

Ed. Intelcredo, Deva, 2006

17. Pleter Octavian Thor Administrarea afacerilor, Ed. Bucureşti 2005

18. Sandu Gheorghe Finanţe publice, Ed. Universitatea Suceava, 1999

19. Schumann H., Martin H-P. Capcana globalizării, Ed. Economică, Bucureşti, 1999

20. Şaguna D.D. Drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003

21. Tanţi Anghel, Brogaru M. Codul de Procedură fiscală, 2006

22. Tâţu L., Şerbănescu C. Fiscalitatea de la lege la practică, Ed. C.H. Beck, 2006

23. Văcărel I. Finanţele publice, Editura Didactică şi pedagogică,

62
 Bucureşti, 1999

24. Yingzi Qian The institutional foundation of China’s Market Transition,

Annual Bank Conference on Development. Economics,
Washington D.C., 1999

25. *** Hotărârea Guvernului nr.44/2004 pentru modificarea şi

completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
571/2003 privind Codul fiscal.

26. *** Legea 163/2005 de aprobare a O.U.G.138/29.12.2005

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003

27. *** Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, în Monitorul Oficial

nr.927/23.12.2003

28. *** Legea 618/2002 privind regimul produselor supuse

accizelor publicat în M.O nr.851/26.11.2002

29. *** Legea evaziunii fiscale, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006

30. *** Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională, de Adm.

Fiscală, Contecios administrativ fiscal, Culegere de
soluţionare a contestaţiilor, vol I, Editura Imprimeria
Naţională, 2004

31. *** Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională, de Adm.

Fiscală, Contecios administrativ fiscal, Culegere de
soluţionare a contestaţiilor, vol II,
Editura Imprimeria Naţională, 2004
32. *** O.G. nr.27/2000 privind regimul produselor petroliere
supuse accizelor

33. *** O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în

Monitorul Oficial nr. 941 din 29.12.2003

34. *** http://www.petrom.ro

63
35. *** http://www.iea.org

36. *** http://ec.europa.eu/community_law

37. *** http://legisweb.state.wy.us

38. *** http://www.globalsubsidies.org

39. *** http://www.energy.gov.ab.ca

40. *** http://www.ziarulfinanciar.ro

41. *** http://www.capital.ro

42. *** http://www.mfinanţe.ro

64