Sociologia

Sociologia este disciplina ştiinţifică ce studiază colectivităţile umane, relaţiile

interumane în cadrul acestora, comportamentul uman în cadrul social al grupurilor şi
comunităţilor

Sociologia este o apariţie relativ recentă în cadrul ştiinţelor, ea datând din prima jumătate
a secolului XIX, dar preocupările sociologice sunt mult mai vechi
Chiar la nivelul existenţei cotidiene există o acumulare considerabilă de cunoştinţe referitoare
la viaţa socială. Aceste cunoştinţe ale simţului comun constituie sociologia spontană.
Cunoaşterea oferită de acesta este însă limitată, posibil contradictorie, uneori iluzorie şi încărcată
de afectivitate.

Specificul cunoaşterii sociologice

- Este o cunoaştere de tip ştiinţific.
- Este cuprinsă în teorii ştiinţifice acceptate de comunitatea cercetătorilor în domeniu.
- Presupune totdeauna înregistrarea şi stocarea datelor. Acest lucru permite pe de-o parte
acumularea cunoaşterii, dar şi verificarea ei permanentă.
- Presupune eliminarea subiectivităţii în culegerea şi interpretarea datelor sociale, deci este o
cunoaştere obiectivă
- Sociologii caută în permanenţă dovezi care să le susţină punctul de vedere
- Sociologia a dezvoltat în timp un set de metode şi instrumente de cunoaştere a vieţii sociale
extrem de riguroase, acestea asigurând caracterul obiectiv al cunoaşterii.
- Chiar dacă există teorii sociologice alternative care explică diferit anumite fapte şi procese
sociale, ele nu sunt intern contradictorii.
- O teorie sociologică nu îşi schimbă conţinuturile în funcţie de păreri personale. Evoluţia unei
teorii se face în condiţiile acceptate de comunitatea oamenilor de ştiinţă.

Sociologia realizează mai multe funcţii:

- de descriere, de prezentare a faptelor şi proceselor sociale, aşa cum au acestea loc
- urmăreşte explicarea faptelor, stabilirea de relaţii de determinare sau de covarianţă între
diversele aspecte ale vieţii sociale
- urmăreşte ameliorarea vieţii sociale. Sociologia se raportează critic la societatea pe care o
studiază
- rezultatele cercetărilor sociologice pot avea şi o dimensiune aplicativă, ele putând fi utilizate în
elaborarea practicilor sociale, orientând activitatea politicienilor

1
 CAP. I METODOLOGIA CERCETARII SOCIOLOGICE

Metode, tehnici si procedee

Pentru cunoasterea obiectiva a vietii sociale si depasirea sociologiei spontane este necesara
obtinerea datelor stiintifice cu ajutorul metodelor de cercetare.

1. Metode de cercetare
- provine din –gr “methodos”=drum, cale de urmat

Metoda de cercetare reprezinta modul in care se produc datele stiintifice sau ansamblul de
reguli de cunoastere si transformare a realitatii obiective.

2. Tehnici de cercetare
- provine din –gr “tekhne”=procedeu sau viclesug

Tehnica de cercetare reprezinta suma etapelor sau pasilor concreti pe care trebuie sa-i
utilizam in actiunea de aplicare a metodei de cercetare. Ex.interviul si chestionarul

3. Procedeul de cercetare
Concretizeaza tehnica de cercetare fiind instrumentul propriu-zis de lucru.
Ex.fisa de observatie; testul; foaia cu intrebari pentru chestionar; ghidul de interviu

!!! In sistemul de cercetare metoda este generala, tehnica vine sa detalieze metoda, iar procedeul
se concretizeaza in practica tehnica.

Metoda ex: ancheta sociologica

↓ ↘↙
Tehnici interviu, chestionar
↓ ↓ ↓
Procedee ghid de interviu, foaia cu intrebari

A. Observatia sociologica

Este cea mai veche metoda folosita in stiintele sociale. Exista obervatie spontana pe care poate sa
o realizeze oricine, dar nu conduce la concluzii stiintifice si exista observatie stiintifica care se
realizeaza dupa un anumit plan şi într-un anumit scop putându-se produce date stiintifice.

Observatia reprezinta metoda prin care obtinem informatii despre viata sociala cu ajutorul
simturilor (vaz, auz) in scopul verificarii unor ipoteze de cercetare.

a. Observatie structurata -> observatorul este pasiv si inregistreaza datele despre colectivitatea
studiata pe foaia de observatie in momentul realizarii obervatiei.

b. Observatie nestructurata -> este utilizată atunci când cercetătorul nu cunoaşte fenomenele
care se vor produce în cadrul domeniului de cercetare şi nu poate utiliza un instrument prestabilit
de înregistrare a informaţiilor
2
-după modul de implicare a cercetătorului:

a. Observatie participativa -> observatorul ia parte si se implica la viata colectivitatii studiate

iar datele sunt inregistrate ulterior,adica post-festum.

b. Observaţie neparticipativă -> nu presupune prezenţa cercetătorului în grupul observat

Principalul instrument folosit pentru metoda observatiei este fisa de observatie care trebuie sa
contina data,ora,durata observatiei,locul desfasurarii evenimentelor,conditiile in care se
realizeaza observatia,aparatele utilizate in observatie(aparat foto,camera de luat
vederi,telefon,binoclu).

B. Experimentul

Experimentul este o metoda utilizata de putin timp in stiintele socio-mane(psihologie,sociologie)

fiind preluat din stiintele naturii.

Experimentul reprezinta metoda de cercetare prin care studiem actiunea variabilelor

independente asupra variabilelor dependente,intr-o situatie controlata pt verificarea unei
ipoteze.
Variabila dependentă este un process sau fenomen social care exista deja.Variabila independentă
este o situatie provocata in procesul sau fenomenul respective pentru a verifica o ipoteza.
Tipuri de experimente:
- dupa mediul in care se realizeaza:
a. experiment de laborator
b. experiment de teren

C. Ancheta sociologica

Ancheta sociologica este cea mai cunoscuta si utilizata metoda de cercetare in sociologie fiind
totodata cea mai complexa dintre metode datorita multitudinii tehnice
(interviu,chestionar,esantionari si instrumente foaie cu intrebari,ghid de interviu,statistica) pe
care le utilizeaza. Sociologii spun despre ancheta sociologica faptul ca reprezinta un tip de
cercetare sociologica de teren sau empirica.

Ancheta sociologica reprezinta metoda de cercetare a realitatii bazata pe tehnici de

producere a datelor prin intermediul intrebarilor adresate de investigator si a
raspunsurilor formulate de subiecti.
Obiectul de cercetare vizat de ancheta sociologica poate fi constituit din fenomene subiective
(credinte, opinii, atitudini, aspiratii, stari de spirit) si fenomene obiective (factorii demografici,
intitutiile, caracteristicile mediului social)

Tipuri de ancheta sociologica

- dupa continutul problemelor vizate:
a. Anchete social-economice
b. Anchete de opinie publica -> SONDAJ DE OPINIE
c. Anchete asupra mijloacelor de comunicare
d. Anchete cu tema electorală

3
!!!OBSERVATIE
Atunci cand ancheta sociologica vizeaza opiniile populatiei intr-o anumita chestiune ea se
transforma in sondaj de opinie.

Sondajul de opinie reprezinta metoda de cercetare care are scopul de a cunoaste orientarea
si intensivitatea opiniilor anumitor straturi de populatie, bazandu-se pe tehnici interogative
si de esantion.

C1. Interviul

Interviul reprezinta tehnica de cercetare prin care obtinem informatii cu ajutorul

intrebarilor si raspunsurilor verbale.

Tipuri de interviu
- dupa nr de persoane carora se adreseaza
a. interviul individual -> intr-un anumit moment fiind intervievat un singur individ -> intensiv
b. interviu de grup -> ia adesea forma interviului clinic sau psihologic, dar va furniza delatii
importante despre importante despre viata sociala -> extensive

-dupa prezenta subiectului intervievat

a. interviu face to face (direct) -> unde persoana intervievata este prezenta.
b. interviu indirect (telefonic sau email)

-dupa structurarea intrebarilor aduse

a. interviuri structurate -> cand intrebarile sunt gandite intr-o anumita forma dinainte si astfel
adresate subiectilor.
b. interviuri nestructurate -intrebarile sunt adresate spontan, in functie de cum evolueaza
discutia cu subiectul.

C2. Chestionarul

Reprezinta tehinca de cercetare bazata pe o succesiune logica si psihologica de intrebari

si/sau imagini grafice consemnate in scris care se administreaza sau sunt auto-administrate
pentru a obtine raspunsuri consemnate in scris.

Tipuri de chestionare
- dupa modul de administrare:
a. chestionare administrate -> de catre cei care realizeaza ancheta sociologica
b. chestionare autoadministrate - sunt completate de catre subiectul supus investigatiei.
- dupa nr de teme abordate:
a. chestionare speciale pe o singura tema
b. chestionar omnibus-abordeaza mai multe teme.

- dupa tipul intrebarilor din chestionar:

a. chestionar cu intrebari inchise -> sunt intrebari precodificate la care sunt furnizate variante
de raspuns din care subiectul trebuie sa aleaga; cele mai frecvente intrebari inchise sunt cele cu
raspunsurile: da; nu; nu stiu.

4
b. chestionar cu intrebari deschise -> contine intrebari care lasa libertate de raspuns
subiectului.
c. chestionarul mixt -> cuprinde si intrebari inchise si intrebari deschise intr-o anumita
alternanta.

Regulile elaborarii chestionarului

-sa nu existe intrebari negative,
- sa nu existe intrebari care sugereaza raspunsul
- intrebarile sa nu contina figuri de stil, termeni vagi si termeni excesiv de tehnici.
- Intrebarile sa contina cont de nivelul de scolarizare al subiectilor.

D. Studiul documentelor sociale

Documentele sociale reprezinta un obiect sau text care ne poate furniza informatii despre viata
sociala din prezent sau din trecut a unei colectivitati.

Tipuri de documente sociale:

1. Documente materiale: ex - cladiri, unelte, obiecte de imbracaminte, de cult.
2. Documente scrise:
 Oficiale - cifrice : ex: recensamantul populatiei, anuarele statistice
- necifrice: ex: Constitutia, Hotarari de Guvern
 Neoficiale: ex: biografia sociala, autobiografia, jurnale, scrisori, fotografii, presa scrisa,
presa audio-vizuala.

Recensamantul populatiei este documentul oficial cifric comandat de guvernul unei tari si
cuprinde date despre numarul populatiei, repartitia populatiei pe categorii dupa gen, varsta,
ocupatie, nivel de studii, etnie, religie, etc.

Biografia sociala este studiul vietii unei persoane realizat pe baza datelor si informatiilor
disponibile de catre alta persoana.

Monografia
Din punct de vedere etimologic termenul monografie provine din termenii grecesti: ”monos” =
unul, unitate; ”graphien” = descriere.

Monografia este metoda de cercetare care consta in descrierea unei unitati sociale.

!!!!OBSERVATIE
Unitatea sociala vizeaza grupuri sau colectivitati de indivizi si cu toate ca apare ca si caz
individual, ea poate fi considerate reprezentativa sau tipica pentru alte unitati sociale.

Tipuri de unitati sociale studiate prin monografie:

a. microunitati sociale: familia, echipele de munca
b. unitati sociale mijlocii: sate, comune, orase mici.
c. macrounitati sociale: orase mari, judete, natiuni.

5
 CAP II. STRUCTURA SOCIALA

1. Conceptul de structura sociala

Trăind pe un anumit teritoriu oamenii ajung să creeze o anumită ordine socială caracterizată de
reguli de viaţă, norme şi valori. Se constituie astfel o structură socială
- o definitie sintetica a structurii sociale vizeaza totalitatea relatiilor si interactiunilor dintre
indivizi
- pentru o mai buna intelegere a conceptului de structura sociala trebuie introdus conceptul de
sistem social deoarece structura socială este alcătuită din sisteme sociale

Sistemul social reprezinta un ansamblu de elemente care interactioneaza, fiind

interdependente astfel incat modificari ale unora determina modificari in toate celelalte.

!!!OBSERVATIE
Sistemele sociale sunt dintre cele mai variate si constituite dupa diverse criterii astfel:
- dupa marime - microsisteme sociale (familia, grupuri de prieteni, scoala, intreprinderea)
- macrosisteme sociale (clasele sociale, comunitatea, natiunea, societatea in
ansamblu => sistem social global)

Structura sociala reprezinta totalitatea interactiunilor de la nivelul sistemului global, intre

sistemele si subsistemele care il alcatuiesc si in interiorul fiecarui subsistem

2. Pozitia sau statusul social

- una dintre principalele caracteristici ale stratificarii sociale este ierarhizarea grupurilor umane
in functie de pozitiile sociale pe care le ocupa indivizii in societate.

Pozitia sociala reprezinta locul pe care il ocupa un individ in societate determinat dupa un set de
indicatori sau criterii cum ar fi: veniturile (averea), ocupatia, pregatirea scolara, puterea politica,
stilul de viata, prestigiul social.

!!!OBSERVATII
 Pozitiile sociale similare constituie clasa sociala.
 Totalitatea pozitiilor sociale furnizeaza spatiul social, in societatea contemporana gratie
egalitatii de sanse indivizii isi modifica pozitia sociala, deci spatiul social este dinamic.
 Termenul pozitie sociala este sinonim in sociologie cu cel de status social.

3. Status si rol

Individul face parte pe parcursul vietii din diferite grupuri (familia, scoala, prietenii, institutiile
in care lucreaza) unde are o anumita pozitie. Acestor pozitii le corespunde un sistem de asteptari:
ale noastre fata de ceilalţi si ale celorlalti de la noi, în functie de legile societatii, regulile sociale
etc.

6
1. Statusul reprezinta pozitia unui individ sau a unui grup in cadrul sistemului social.

!!!OBSERVATIE
 Datorita faptului ca apartine mai multor grupuri, individul are mai mult statusuri carora le
sunt asociate drepturi si obligatii.

Tipuri de status:

- dupa felul in care s-a dobandit:

a. Status prescris sau atribuit -> este statusul cu care ne nastem (statusul de baiat sau fata, de
copil al parintilor)
b. Status dobandit sau achizitionat -> obtinut pe parcursul vietii ca expresie a manifestarii
talentelor si eforturilor individuale (statusul profesional)

- dupa momentul punerii in evidenta:

a. Status actual - pus in evident la un moment dat
b. Status latent -> pe care il detinem, dar nu este manifestat intr-o anumita situatie cand intervin
alte statusuri.

!!!OBSERVATII
 Sociologii sesizeaza ca in anumite situatii pot intra in contradictie 2 sau mai multe
statusuri pe care le avem, rezultand conflictul interstatus.

 Sociologii vorbesc si de existenta conflictelor intrastatus, si anume conflicte cu sine ale

persoanei legate de un anumit status pe care il detine

 Adesea statusul social este exprimat simbolic prin vestimentatie, titulatura si privilegii.
Însemnele exterioare care ne permit sa recunoaştem statusul deţinut de o persoana poarta
numele de indicatori de status
Ex:in armata-uniforme.

2. Rolul reprezinta aspectul dinamic al statusului fiind dat de ansamblul asteptarilor

celorlalti de la persoana ce detine un anumit status.

!!!OBSERVATIE
 Unuia si aceluiasi status ii corespund mai multe roluri:
Similar conflictelor de status, putem identifica şi conflicte de rol:

-conflicte interrol, ce apar între 2 roluri diferite

-conflicte intrarol, adică între 2 exigenţe diferite ale aceluiaşi rol.

4. Relatiile sociale

Relaţiile interpersonale sunt legături psihologice conştiente şi directe între oameni. Relaţiile
interpersonale durabile şi stabile proiectate la nivel social constituie relaţiile sociale.

7
 Relaţiile sociale sunt interacţiuni între indivizi stabilite pe baza unor scopuri şi interese
individuale şi sociale.

Relatiile interpersonale sunt expresia abilitatii sociale a unui individ. Acesta depinde de mai
multi factori: tipul de socializare al individului, cunoasterea intereselor grupului, statusul ocupat
in grup, capacitatea de a anticipa reactiile celuilalt.

!!!OBSERVATIE
 In relatiile interpersonale individul este simultan subiect cunoscator si obiect al
cunoasterii.
Reusita relatiilor interpersonale este direct proportionala cu gradul de cunoastere de sine si de
cunoastere a celorlalti.
La nivel macrosocial relatiile diverse multiple si de calitate sunt simptomele unei maturizari a
societatii si a dezvoltarii acesteia.

Tipuri de relaţii:

1. În functie de prezenta celuilalt:

a. relatii directe”fata catre fata”
b. relatii indirecte, prin intermediul produselor activităţii

2. Dupa gradul de formalizare

a. relatii informale - se stabilesc intre indivizi situati la acelasi nivel ierarhic şi nereglementate
de reguli şi regulamente oficiale
b. relatii formale - se stabilesc in mod oficial intre indivizi de nivele ierarhice diferite sau intre
indivizi si institutii. Acestea sunt reglementate de reguli şi regulamente oficiale.

3. După numărul celor implicaţi:

a. interindividuale
b. între individ şi grup
c. între grupuri

4. După modul de raportare la celălalt şi la un scop:

a. de cooperare
b. de subordonare sau supraordonare
c. de toleranţă
d. de competiţie
e. de marginalitate
f. conflictuale

!!!OBSERVATIE
Desi imperativul fiintei sociale este acela de a comunica si relationa cu ceilalti, putem totusi
sesiza ca in societatile industriale si postindustriale, individul este mai degraba un insingurat.

 In societatea contemporana datorita virtualizarii relatiilor interumane se observa o

tendinta de golire a acestora dar si de izolare a indivizilor care prefera cyber-spatiul
in locul comunicarii „face to face”, reale, autentice care are avantajul transmiterii
mesajului nu doar prin viu grai ci si prin mimica si gestica.
8
 5. Grupuri sociale

Definire si caracterizare generala

Prin natura sa individul evita izolarea si prefera existenta in comunitate, cu ceilalti. Inca de la
nastere si din primii ani ai vietii exista in grupuri informale (familia), creste si se maturizeaza in
alte tipuri de grupuri (scoala, prietenii, colegii de munca) pentru a sfarsi inconjurat de membrii
propriului grup (rude, prieteni) sau de membrii grupului formal din cadrul profesional.
Pentru a constitui un grup trebuie sa existe:
-un nr mai mare sau mai mic de persoane
-acestea sa interactioneze intre ele
-acestea sa aiba sentimentul apartenentei la grup

Grupul social reprezinta un ansamblu cu un grad mai inalt sau mai redus de structurare si
cu interactiune intre membrii sai pe o durata de timp mai mare sau mai mica.

!!!OBSERVATIE
 Pentru a constitui un grup trebuie sa fie prezente elementele:

a. interactiunea dintre membri-presupune existenta unor scopuri comune si interese comune.

b. sentimentul apartenenţei la grup

Tipuri de grupuri

1.Dupa marime:
a. grupuri mici -> ex (2-10 membrii de prieteni, familia)
b. grupuri medii -> ex: clasa de elevi, grupe de studenti (25-30-40 membri)
c. grupuri mari->ex: partide politice pot contine chiar sute de persoane

2. Dupa tipul de relatii dintre membrii si mod de constituire

a. grup informal, se constituie spontan
b. grup formal, constituit în mod oficial

3. După modul de raportare la grup

a. grupul de apartenenţă = cel din care persoana face parte ex.familia
b. grupul de referinta = grupul pe care il luam drept model; ex.grupul elevilor olimpici

!!! OBSERVATII
 Uneori grupul de referinta poate sa fie identic cu grupul de apartenenta, alteori grupul de
referinta este din afara celui de apartnenta.

4. După influenţa asupra noastră:

a. primare, care au putere mare de influenţare deoarece au la bază puternice legături afective
(ex. familia
b. secundare, care se bazează pe scopuri comune, dar legături afective reduse (clasa de elevi)
9
 6. Dinamica grupului

Grupul este mai mult decât suma membrilor săi şi presupune o multitudine de forţe care îl fac
complex şi dinamic

Grupul parcurge mai multe etape în evoluţia sa:

1. Formarea este etapa de început în care au loc relaţii politicoase şi se promovează şansele de
afirmare ale fiecăruia
2. Furtuna, este etapa conflictuală când membrii săi îşi negociază poziţiile în cadrul grupului
3. Normarea, este etapa stabilirii regulilor în interiorul grupului
4. Funcţionarea este etapa de productivitate maximă a grupului

Ceea ce putem constata în cazul grupurilor este presiunea de grup

Presiunea de grup este starea pe care o induce grupul asupra unui membru al grupului
determinându-l să facă lucruri pe care altfel nu le-ar face.

!!!OBSERVATIE

 Una din trasaturile fundamentale ale grupului este coeziunea.

Coeziunea reprezinta forţa dorinţei membrilor săi de a face parte din grup şi de a rămâne
împreună cu grupul (cât de unit este grupul)
Ea depinde de compatibilitatea care există între membrii grupului şi cele ale participanţilor
luaţi individual.

În cadrul fiecărui grup întâlnim un anumit climat psiho-social. Acesta reprezintă starea de spirit
a unui grup social adică o rezultantă a relaţiilor cu caracter preferenţial bazate pe coeziunea
grupului

10
 CAP III. INSTITUŢII ŞI ORGANIZAŢII SOCIALE

A. INSTITUŢIILE SOCIALE

In limbajul comun, termenul de institutie pastreaza sensul initial, juridic, desemnand

organizatiile care au statut, reguli de functionare stabilite prin regulamente si/sau legi, avand
rolul sau functia sociala de a satisface anumite nevoi colective. In acest sens, exemplul tipic de
institutie este statul, cu organizatiile sale administrative, politice, militare etc.

Instituţiile sociale sunt structuri ce reprezinta mai multe fatete, durabile social, formate din
elemente simbolice, activitati sociale si resurse materiale

Tipuri de instituţii:
1. Instituţii politice, care se referă la conducereea comunităţii şi a societăţii. Ex statul, partidele
2. Instituţii juridice, referitoarela administarea controlului social şi asigurarea ordinii. Ex
tribunalele, barourile
3. Instituţii economice care asigură producerea de bunuri şi servicii . Ex orice organizaţie
economică
4. Instituţii culturale centrate pe producerea şidifuzarea culturii. Ex teatre
5. Instituţii religioase ce administrează practicile şi ideologiile religioase. Ex sectele,
cultele
6. Instituţii ale vieţii private care asigură desfăşurarea vieţii private a indivizilor. Ex familia,
căsătoria.
7. Un tip special de instituţie este instituţia totală care îşi influenţează şi controlează membrii la
un nivel maximal

1. FAMILIA

In abordarile sociologice familia este considerate din perspective macrosociologica - institutie,

iar din perspective microsociologica - microgrup.

Familia este grupul matur si social fundamental realizat prin casatorie in care membrii
sunt legati prin relatii natural-biologice, afective si morale, economice si juridice.

Functiile familiei:
a) Functia biologica - de reproducere sexuala care asigura descendenta cuplului
b) Functia economica - din punct de vedere economic familia reprezinta un menaj sau
gospodarie care se autogestioneaza in privinta veniturilor si a cheltuielilor in vederea satisfacerii
nevoilor.
!!!In cazul familiei traditionale din mediul rural familia era preponderent centrata pe producere
de bunuri in gospodarie pt autoconsum. In familiile moderne din mediul urban principala functie
a familiei este de consum.
c) Functia de socializare - vizeaza faptul ca familia asigura conditii pt insusirea si transmiterea
valorilor sociale si asigura integrarea copilului in viata sociala. Aceste aspecte se realizeaza prin
mijloace specifice, mai ales prin cele de control.
11
d) Funcţia de status - vizează faptul că cele mai importante statusuri ale unei persoane sunt
oferite de familie
e) Funcţia afectivă - vizează faptul că orice om îşi găseşte echilibrul afectiv, în primul rând, în
familie
f) Funcţia protectivă - prima instituţie care îl apără pe individ este familia

Tipuri de familie

Familia de origine -> este cea din care provenim prin nastere, in cazul ei dominante fiind
raporturile parentale si filiale; ea este cea care asigura socializarea descendentilor.
Familia conjugala -> este cea constituita prin casatorie inteleasa ca uniune liber consimtita intre
doua persoane de sex opus in conditiile legii este considerate baza a sistemului de inrudire in
societate.
Familia nucleara - este familia de baza alcatuita din soti (pereche maritala) si copii.
Familia extinsa -> cuprinde pe langa nucleul familial si alte rude din mai multe generatii.
Familia monoparentala -> familia in care copilul/copiii sunt cu un singur parinte (mama sau
tata) fiind rezultata fie in urma decesului unuia dintre parinti, fie in urma divortului.

!!!Sociologii acorda o atentie deosebita studiului familiei monoparentale si a modului in care

acesta influenteaza socializarea copilului. Multi dintre sociologi considera ca absenta unuia
dintre modelele parentale (matern sau patern) poate determina deficite in socializarea copilului si
determina in mod cert modificari ale personalitatii viitorului adult pe linie afectiva dar si pe linia
indeplinirii rolurilor familiale.

Normele familiei

1) normele de căsătorie = cele ce reglementează alegerea partenerilor. Sunt posibile două

situaţii:
- alegerea partenerului din grupul din care facem parte (endogamă)
- alegerea partenerului din afara grupului (exogamă)
2) norme ce reglementează numărul de parteneri:
- căsătorie monogamă (un bărbat şi o femeie)
- casatorie poligama
3) normele de autoritate = cele ce reglementează conducerea şi exercitarea puterii:
- matriarhatul
- patriarhatul
- exercitarea comună a puterii
4) după normele de locaţie:
- patrilocaţie: noua familie va locui la părinţii soţului
- matrilocaţie: noua familie va locui la părinţii soţiei
- neolocaţie: se întemeiază o nouă gospodărie

Casatoria şi divorţul

Pe parcursul istoriei umanitatii, practicile sociale au determinat urmatoarele tipuri de casatorie:

a. casatoria ca angajament familial -> in care parintii cautau partener/partenera pentru fiica sau
fiul lor care sa corespunda unor criterii de varsta, avere, apartenenta si să dispuna de calitati
necesare pt.o gospodarie.
12
b. casatoria ca strategie patrimoniala -> se realiza ca strategie de gestiune a averii de aceea
intervenea adesea notarul in realizarea acestei casatorii astfel incat o familie cunostea cu precizie
averea celeilalte; este specifica societatii traditionale; de ea se leaga si strategia unor familii de a
avea un singur copil tocmai pentru a nu diviza averea intre mostenitori
c. casatoria ca legatura izvorata din dragoste reciproca si impartasita intre parteneri; este
specifica societatii moderne.
d. noua alianta -> este specifica societatii contemporane occidentale in sensul ca intrarea in
viata conjugală a partenerilor nu mai corespunde neaparat cu momentul casatoriei, ea precede
adesea acest moment si nu se mai finalizeaza cu actul casatoriei, in acest caz vorbim despre
concubinaj sau uniune consensuala.

Divorţul are ca scop desfacerea căsătoriei şi este un procedeu mult mai complicat decât
căsătoria. În unele societăţi este chiar interzis.

Numărul divorţurilor din societate este important şi se măsoară cu ajutorul indicatorului numit
divorţialitate şi reprezintă numărul de divorţuri la 1000 de căsătorii.

Factori ce conduc la instabilitatea familiilor:

- vârsta: diferenţele mari de vârstă sau vârsta similară dacă partenerii au mai puţin de 22-24 ani
- experienţe traumatizante în familie
- nevoia de îndepărtare doar a unuia din parteneri faţă de familiile de origine
- diferenţe sociale, economice sau culturale majore între soţi
- dacă cei doi s-au căsătorit la mai puţin de 6 luni sau la mai mult de 3 ani duă prima întâlnire
- modelul oferit de familia de origine este disfuncţional
- sarcina înainte de casătorie sau în primul an de mariaj

2. EDUCATIA-SCOALA

Educatia in forma institutionala a scolii este o componenta esentiala a sistemului social alaturi de
celelalte institutii fundamentale: familia, economia, religia, politica etc.
Incercarile de definire a educatiei pot sa vina din diverse domenii: pedagogie, psihologie,
filosofie, economie, sociologie-acestea formand familia stiintelor educatiei.

!!! Din perspectiva sociologica educatia reprezinta ansamblul actiunilor sociale de

transmitere a culturii, de generare, orientare si conducere a procesului invatarii individuale
si colective.

Sociologii considera ca sistemul de invatamant detine 2 functii:

a. functie interna -> de instruire si informatie
b. functie externa -> de reproducere sociala a culturii

Sistemul de invatamant este componenta sistemului educational care cuprinde totalitatea

organizatiilor sociale specializate in activitati de instruire si formare a personalitatii individului.

Aceste funcţii ale sistemului de învăţământ pun în evidenţă legătura cu sistemul economic:
- sistemul de învăţământ produce potenţial uman pentru economie
- sistemul economic oferă locuri de muncă
13
Între cele două sisteme există o legătură în sensul că dezvoltarea sistemului de învăţământ este
influenţată de evoluţia sistemului social, în special economic. La rândul său, sistemul economic
se dezvoltă prin rezultatele sistemului de învăţământ.

Există însă şi o relativă autonomie între cele două subsisteme:

- sistemul de învăţământ are monopolul în formarea cadrelor didactice
- sistemul economic este dependent de cel de învăţământ prin pregătirea potenţialului uman de
muncă

Educatia este o componenta esentiala a procesului de socializare prin care indivizii dobandesc
comportamentele necesare participarii la viata sociala. Socializarea prin educatie semnifica
internalizarea si transmiterea valorilor cultural (stiintifice, religioase, etice, artistice, etc,
filozofice si politice)

Tipuri de educatie:

1. Educatia formala - se realizeaza in cadrul organizat prin intermediul institutiilor scolare din
sistemul de invatamant
- mai este numita si educatie scolara deoarce contine activitati cu continut pedagogic si se
ghideaza dupa obiective pedagogice gandite pe termen scurt, mediu si lung.

2. Educatia non-formala -> se realizeaza prin activitati cu continut pedagogic.

-c ompleteaza educatia formala
- se realizeaza intr-un cadru flexibil, atat prin sistemul de invatamant, cat si in afara lui: cercuri
pe discipline, olimpiade si concursuri, cursuri de excelenta, activitati artistice si sportive,
excursii, tabere, activitati prin cluburile copiilor.

3. Educatia informala -> include totalitatea influentelor educationale cu caracter spontan si

neorganizat venite din partea mediului social (familie, religie, politica, mass-media)

3. BISERICA

Religia este o latură a vieţii spirituale, în timp ce biserica este o instituţie.

Nu exista o definitie a religiei care sa se bucure de unanimitate in randul cercetatorilor si unii
dintre ei au vorbit chiar de un „Turn Babel” al definitiilor

Prin religie înţelegem un ansamblu de simboluri, credinţe şi practici care au în centru ideea
de sacru şi uneşte credincioşii într-o comunitate socio-religioasă

Religia exista in toate societatile cunoscute, desi credintele si practicile religioase variaza de la o
cultura la alta. Toate religiile implica un set de simboluri, care presupun sentimente de veneratie,
legate de ritualuri practicate de o comunitate de credinciosi.

În societăţile anterioare religia însoţea toate evenimentele importante din viaţa unei persoane şi
din viaţa unei comunităţi. Societatea contemporană se caracterizează printr-o puternică laicizare,
fenomen care poartă numele de secularizare.

14
 4. STATUL

Statul apare ca urmare a nevoii de asigurare a ordinii în interior şi de apărare împotriva atacurilor
externe. Pentru a se institui relaţia de putere în cadrul raportului între stat şi societate este nevoie
de:
- grupuri sociale care au o existenţă îndelungată
- o structură ierarhică complexă şi durabilă
- o organizare bazată pe legi scrise sau culturale
- diviziunea socială între conducători şi conduşi

Principiile statului modern:

- principiul suveranităţii naţionale, dreptul de a-şi fixa propriile reguli fără niciun amestec din
afară
- principiul separării şi echilibrului între puteri: puterea legislativă (emite legile), puterea
executivă (aplică legile), puterea judecătorească (apără legile)
- principiul guvernării reprezentative: poporul delegă puterilor dreptul de comandă
- principiul supremaţiei constituţionale: activităţile statului sunt supuse valorii juridice.

Constituţia, lege supremă în stat fixează activitatea organelor de stat în limitele legii.
- principiul consacrării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului

Statul este cea mai importanta institutie politica, distingandu-se de celelalte prin faptul ca detine
monopolul asupra utilizarii legitime a fortei. Fara a fi o institutie universala, intrucat sunt
cunoscute in istorie societati fara stat, acesta reprezinta institutia politica cea mai insemnata
pentru societatile moderne, in care statele sunt organizate tot mai mult pe baze nationale.

Putem vorbi de mai multe tipuri de state:

• democratic, daca autoritatea deriva din lege si este inradacinata in consensul popular;
• autoritar, cand conducerea (guvernul) centralist(a) nu admite existenta pluralismului politic (a
mai multor partide de orientari diferite);
• totalitar, atunci cand guvernul central controleaza activitatea tuturor institutiilor economice,
- blocarea deciziei,
- permite proiectia unor interese particulare in procesul decizional.

5. PARTIDELE POLITICE

Un partid politic poate fi definit ca fiind „o organizatie constituita in scopul obtinerii

controlului legitim al guvernarii in urma unui proces electoral” (A. Giddens, 2001) sau ca
reprezentand „o organizatie al carei obiectiv final este cucerirea sau influentarea puterii
guvernamentale, in vederea promovarii intereselor politice, economice, ideologice, culturale
etc. ale unor grupuri, clase sau fractiuni de clasa, comunitati locale, etnice, religioase”

Trăsături definitorii ale acestuia:

1. orice partid este purtător al unei ideologii sau al unei viziuni specifice asupra lumii şi a
individului (concepţia despre lume);
2. partidul este o organizaţie, adică o uniune instituţionalizată de oameni ce există o perioadă
relativ lungă de timp la diferite niveluri ale politicii (de la local la cel internaţional);
15
3. scopul partidului este cucerirea şi realizarea puterii;
4. fiecare partid tinde spre asigurarea susţinerii poporului – începând cu susţinerea electorală şi
terminând cu participarea activă în calitate de membri.

Funcţiile partidelor:
- promovarea unor interese naţionale, regionale, de grup
- medierea între societatea civilă şi stat, între categorii de interese, precum şi rezolvarea
conflictelor între acestea
- menţinerea puterii pentru a beneficia şi atribui avantaje materiale şi simbolice membrilor săi
- propulsare socială pentru unii indivizi

B. ORGANIZATIILE

Definire si tipuri
Persoana umana,inca de la nastere si pe tot parcursul vietii interactioneaza cu mediile
organizationale (maternitate, cresa,gradinita, scoala, loc de munca, spital, etc.)

Organizatia reprezinta un sistem structurat de interacţiune umană realizat în vederea

atingerii unui scop.

!!!Un grup de indivizi constituie organizatie cand are reguli formale (regulamente scrise) dar si
reguli informale care reglementeaza comportamentul indivizilor intr-o organizatie.

Tipuri de organizatii:

1. Dupa domeniul de activitate:

a. Organizatii economice -> ex.societatile comerciale, firmele
b. Organizatii politice -> ex.partidele
c. Organizatii sociale -> ex. ONG (Organizatii nonguvernamentale)
d. Organizatii cultural-educative -> ex.sistemul de invatamant
e. Organizatii religioase -> ex.cultele religioase
f. Organizatii militare -> ex.armata, forta de Securitate

2. Dupa gradul de complexitate:

a. Organizatii simple -> sunt alcatuite din indivizi (vezi clasif.anterioare)
b. Organizatii complexe -> ex.ONU, N.A.T.O, UNICEF

3. După mărime:
- microorganizaţii, până la 9 persoane
- organizaţii mici, 10-49
- organizaţii mijlocii, 5-249
- organizaţii mari, peste 250

4. După forma de proprietate:

- publice, care aparţin statului
- private, ca rezultat al liberei iniţiative

16
Birocraţia

Birocraţiile sunt organizaţii de mari dimensiuni, cu o structură ierarhică şi o bună definire

a sarcinilor asociate fiecărui rol

- are la baza urmatoarele principii

- seful organizatiei isi ocupa functia prin alegeri, concurs sau mostenit
- organizatia este structurata ierarhic piramidal:
- nivelul de jos-executanti
- nivelul median - sefii de birouri si departamente
- varful organizatiei - presedintele si directorii
- functionarii isi ocupa posturile de regula prin concurs, iar promovarile se fac in functie
se realizeaza pe criteriul de performante si vechime
- fiecare post sau functie are o sfera de convertenta chiar definitiva
- ierarhia este strict respectata, iar indeplinirea sarcinilor de serviciu este supravegheata
de catre superiori
- functionarii remunerati prin salarii fixe, au dreptul la pensie, la premii si la concediu
platit
- singura preocupare a functionarului trebuie sa fie functia pe care o detine si care
constituie pentru el o criza.

ONG-urile

- sunt private ca formă de proprietate, dar publice ca scopuri urmărite

- pot genera profit, însă acesta nu poate reveni celor ce conduc sau formează aceste organizaţii
- sunt independente de instituţiile publice, cu un grad mare de autonomie
- presupun activitatea voluntară a unor persoane

Rolul lor:
- duc la creşterea performanţelor organizaţiilor publice, mediind relaţiile dintre cetăţeni şi
instituţiile publice
- facilitează dezvoltarea economică şi cooperarea civică
- satisfac o nevoie fundamentală de asociere şi afiliere a oamenilor
- reprezintă un spaţiu de învăţare şi formare de competenţe pentru tineri

După domeniul de activitate pot fi:

- ONG ce apără drepturile şi interesele cetăţeneşti
- ONG ce reprezintă interesele de afaceri şi profesionale
- ONG a căror obiect de activitate este cultura, recreerea, sănătatea, serviciile sociale
Între guvernanţi şi ONG pot exista relaţii de colaborare, dar şi relaţii conflictuale, caz în care
acţiunile lor îmbracă forme diverse:petiţii, demonstraţii, greve, strângere de semnături cu scopul
d a obţine decizii sau argumente favorabile din partea guvernanţilor sau de a mediatiza cauza
pentru care acţionează

17
 CAP. IV. SOCIALIZAREA

Socializarea este procesul prin care individul uman se formează ca fiinţă socială, învăţând
comportamente, abilităţi, informaţii care îi permit să trăiască şi să se dezvolte ca fiinţă
socială.
Socializarea este modalitatea prin care un organism biologic este transformat într-o fiinţă socială
capabilă să acţioneze împreună cu alţii. Individul se naşte într-o anumită cultură pe care o preia,
o interiorizează şi o transmite următoarelor generaţii.

Procesul de socializare este influenţat de următorii factori:

 factori biologici: temperament, caracteristici afective
 mediul fizic
 profilul cultural al societăţii
 experienţa de grup
 experienţa personală

Tipuri de socializare:

1. După momentul în care se realizează:

a. socializare primară, care are loc în primii ani de viaţă. Copilul învaţă limbajul,
normele, valorile fundamentale ale societăţii în care trăieşte. Aceasta se realizează în familie
b. socializare secundară, începe pe la 7 ani şi până în adolescenţă. Sunt asimilate toate
rolurile sociale, produsele culturale şi normele care îl fac să poată trăi normal în societate.
c. socializarea continuă, ca proces de învăţare pe tot parcursul vieţii a modului de convieţuire în
societate. Asimilăm cunoştinţe şi comportamente care ţin de rolurile de cetăţeni, de membri ai
comunităţii

2. După scopul pentru care se realizează:

a. anticipativă, în vederea unor roluri pe care nu le deţine încă şi care facilitează adaptarea într-
un cadru organizaţional sau instituţional viitor
b. negativă, prin care individul asimilează norme şi valori precum şi modele comportamentale
care sunt opuse celor ale societăţii în care traieşte
c. socializarea profesională: procesul de transmitere-asimilare a atitudinilor, concepţiilor sau
modelelor de comportament specifice unui grup profesional în vederea adaptării şi integrării
individului în acest grup. Indivizii interiorizează normele de comportament şi acţiune specifice
profesiei. Se mai numeşte şi socializare adaptativă
d. resocializarea este procesul prin care individul învaţă noi modele de comportament, valori sau
norme diferite de cele pe care le posedă deja. Acest proces presupune renunţarea la anumite
valori, norme, obiceiuri şi acceptarea altora noi.

18
 CAP V. PROBLEMELE SOCIALE

Discriminarea

Discriminarea este comportamentul ce este generat şi ghidat de prejudecăţile despre

persoane ce aparţin altor grupuri sau categorii sociale şi implică un tratament incorect
aplicat acelor persoane.

Prejudecăţile

Prejudecăţile sunt opinii şi atitudini ce trădează sentimente de antipatie şi dispreţ faţă de

membrii unui grup sau a unei alte categorii de persoane.

Discriminarea este consecinţa comportamentală uzuală a prejudecăţilor. Ea implică excluderea

din viaţa economică, socială, politică şi persecutarea sistematică a persoanelor aparţinând altor
grupuri.

1. Discriminarea pe criterii etnice

cauzele ar fi: - tendinţa de a considera că alte gupuri sau persoane sunt responsabile pentru
anumite probleme
- personalităţi de tip autoritar care nu pot să accepte diferenţele

2. Discriminarea pe criterii de gen, adică aplicarea de tratament incorect şi inegal

femeilor
3. Discriminarea pe criterii religioase înseamnă persecutarea şi excluderea unor indivizi
din pricină că au alte credinţe religioase

Grupurile ori categorile sociale ale căror membrii sunt discriminaţi sunt desemnate prin
termenul de minoritate socială. O minoritate socială este un grup care, pe baza perceputei
sale diferenţe faţă de alte grupuri, are resurse materiale şi putere socială mai reduse.
Aşadar nu se defineşte pe baza numărului indivizilor ce o compun ci pe baza discriminării şi
excluderii.

Corupţia

Corupţia reprezintă încălcarea normelor unei organizaţii sau instituţii de către unii
membri care în virtutea faptului că deţin o anumită autoritate, o folosesc în scopul obţinerii
de foloase materiale necuvenite.

Corupţia presupune două părţi aflate în relaţie de complicitate:

- partea care corupe cu scopul de a obţine anumite avantaje
- partea care se lasă coruptă, care în schimbul obţinerii unor avantaje materiale încalcă normele
morale şi deontologia profesională

Sociologia contemporană consideră corupţia ca un fenomen specific organizaţiilor birocratice. În

statele democratice ea a fost încriminată, totuşi se regăseşte peste tot în lume. O putem întâlni în
situaţii ca:
- acte sau fapte de utilizare frauduloasă a puterii
19
- obţinerea unor avantaje personale de către funcţionarii publici
- obţinerea unor foloase personale ca: furt din avutul public, evaziune fiscală, falsificarea de
monede sau alte valori

De aici rezultă şi principalele caracteristici ale corupţiei:

a. violarea regulilor şi normelor referitoare la interesul general existente într-o societate la un
moment dat;
b. realizată în cursul unui schimb secret între politic, social şi pieţele economice;
c. cu scopul anticipat de a oferi persoanelor sau grupurilor resurse privind accesul şi influenţa
unor factori de decizie;
d. rezultând în beneficii tangibile, materiale sau de alt tip, pentru partea sau părţile implicate în
tranzacţie.

Corupţia nu are naţionalitate, ea este universală. În forme şi intensităţi diferite, corupţia este
prezentă în toate timpurile şi toate ţările.

Devianţă şi infracţionalitate

Infracţionalitatea este asimilată cu termenul de delincvenţă.

Delincvenţa reprezintă totalitatea actelor şi manifestărilor care încalcă modelul normativ al

unei societăţi şi sunt sancţionate în plan social.

Infracţiunea este o faptă care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi pedepsită de
legea penală.

Infracţiunile sunt categorisite în funcţie de valorile pe care le încalcă, de frecvenţa, amploarea şi

gravitatea acestora.
1. După obiectul ei:
- contra persoanei
- contra avutului
- contra statului
- contra păcii
- economice
2. După gravitate :
- uşoare
- medii
- grave

Cauzele infracţionalităţii pot fi:

- biologice, ex boli
- sociale, ex sărăcie, izolare
- psihologice, ex frustrări, agresivitate

O problemă specială este cea a delincvenţei juvenile, adică a infracţiunilor comise de persoane
care nu sunt majore.

20
Sărăcia

Poate fi definită:
1. În sens absolut: situaţia în care indiviului îi lipsesc resursele necesare traiului. Nivelul
venitului sub care familiile nu-şi pot satisface nevoile reprezintă pragul sărăciei
2. În sens relativ: absenţa resurselor unui individ sau grup atunci când sunt comparate cu
cele ale altor membri ai societăţii
La nivel global aproape jumătate din cetăţenii ţărilor cu venituri scăzute trăiesc în sărăcie.

Cauzele sărăciei:

- nivelul scăzut al venitului

- caracterul neregulat al veniturilor
- numărul mare de membri ai unei familii
- pierderea susţinătorului de familie
- sănătatea şubredă
- şomajul
- vârsta înaintata

Conflictele sociale

Din punct de vedere sociologic, conflictul reprezintã o opoziţie deschisã o luptă între indivizi,
grupuri, clase sociale, partide, comunitãţi, state cu interese economice, politice, religioase,
etnice, rasiale divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra interacţiunii
sociale

Posibilele cauze:

- inegalitãţi şi discriminãri sociale, rasiale, economice etc;

- incapacitatea pãrţilor de a ajunge la un compromis acceptat deambele pãrţi;
- acces prin competiţie la posibilitãţi crescute; 
- dorinţa de dominare, putere, prestigiu.

Existã o tipologie diversã a conflictelor,

- conflictul dintre clasele sociale,
- conflictele industriale,
- revoluţiile,
- mişcãrile sociale ce adoptã confruntarea etc.

21