Adam Antonio

Plante si animale ocrotite de lege

Floarea de Colt
Numita floarea reginei sau albumita, dar cunoscuta indeosebi sub numele de floare de
colt, aceasta planta reprezinta o raritate fiind declarata monument al naturii si ocrotita prin lege.
In mediu natural, in tara noastra ea se gaseste in Muntii Carpati, dar poate fi cultivata si in zone
ce imita conditiile naturale - zonele alpine si subalpine - pe stanci calcaroase cu buna expunere la
soare. Planta perena, erbacee, cu crestere redusa (cca 20 cm), apare in palcuri izolate pe stancile
golase si insorite. Funzele alungite, sau liniar-lanceolate, de culoare verde deschis formeaza la
baza plantei mici rozete. Din mijlocul acestora ies tulpinile ce poarta flori singulare sau in
inflorescente. Toate partile plantei sunt acoperite de perisori, alburii foarte fini, ce ii confera un
aspect catifelat si feeric. 

Perioada de inflorire este foarte scurta, intinzandu-se pe parcursul lunilor iunie, iulie si
august. Inmultirea se realizeaza prin seminte sau divizarea radacinilor.

Atentie: Fiind ocrotita de lege, nu se permite culegerea acestei plante din habitatul
natural. Daca va doriti foarte mult aceasta planta in gradina proprie, trebuie sa o cumparati de la
furnizorii autorizati.

Conservarea padurilor tropicale este de o mare importanta pentru botanisti. Desi ocupa

doar 7% din suprafata de uscat a lumii, pana la 50% din speciile de plante ale lumii se gasesc
aici. O rezervatie naturala din Ecuador se mandreste cu 365 de specii de plante cu flori pe doar
1/10 ha. Aceasta echivaleaza cu peste 20% din intreaga flora a unei tari ca Marea Britanie pe o
Adam Antonio

suprafata cu putin mai mare decat o gradina suburbana de marime medie. Distrugerea padurilor
tropicale inseamna ca unele dintre cele mai rare plante ale lumii sunt eliminate prin pierderea
habitatului lor natural.
Un exemplu ar fi situatia din Madagascar, unde pierderea constanta de paduri tropicale ameninta
existenta a peste 2.400 de plante endemice. O planta importanta care initial se gasea doar in
Madagascar este pervinca rosie (Catharanthus roseus). Acum cultivata in multe locuri, pervinca
este o importanta sursa de medicamente folosita in combaterea leucemiei.
inclusive planta prieteniei (Pilea cadierei) din Vietnam si cunoscutul castan porcesc (Aesculus
hippocastanum) din muntii Greciei si Albaniei.

Papucul Doamnei
Papucul-doamnei este o floare de o deosebită frumuseţe. «Cînd o vezi pentru întâia oară,
te opreşti în faţa ei ca în faţa unui tablou vestit, dorit să-1 vezi aievea. Deodată, nu-ţi dai seama: e
o bijuterie de safire, rubine şi diamante, cum pare când picătura de rouă se opreşte în corola ei,
sau un fluture rar, ori vreun colibri rătăcit prin plaiurile noastre.?» Aceasta este descrierea pe
care i-a făcut-o savantul român Ion Simionescu gingaşei orhidee, cunoscută sub numele de
papucul-doamnei.

Sangele Voinicului
Este o planta perena care are in pamant 2-5 tuberculi comprimati si divizati, din
care pornesc radacinile.    Tulpina este ierboasa, dreapta si inalta de 8-20 cm. Frunzele au
o forma lineara, inguste, alungite si orientate in sus. Culoarea lor este de un verde inchis
pe fata superioara si un verde mai palid pe fata interioara. Tulpina poarta terminal o
inflorescenta de forma oval-globuloasa, formata din numeroase flori de culoare rosu-
purpuriu inchis spre negricios. Ele raspandesc in jur un parfum puternic, frumos
mirositor, asemanator celui de vanilie.
    Infloreste din iunie pana in septembrie. Planta este inalnita in etajul subalpin. 
    Se mai numeste musucel. 
Adam Antonio

Tisa
Tisa  este un arbore puțin înalt . Odinioară era mult mai răspîndit prin pădurile noastre,
dar a fost tăiat pentru lemnul valoros, în prezent este o specie ocrotită și declarată
monument al naturii. Adeseori se plantează prin parcuri si grădini ca specie ornament.
Adam Antonio

ZIMBRUL

Biologie și ecologie
Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru din Europa; greutatea unui adult variază între 530-840 kg la
exemplarele sălbatice. Femelele sunt mai mici, cu o greutate de 320-540 kg. De asemenea, masculii au
capul mai greu și greabănul mai înalt decât femelele. Ambii au coarne și le utilizează în lupte, deși diferă
în grosime și lățime: masculul are coarnele mai groase și se află la o distanță mai mare una de cealaltă.

Relații sociale
Zimbrii liberi formează turme mai mari în timpul iernii pentru a supraviețui condițiilor dificile. Zimbrii nu
formează unități mici familiale, ci trăiesc în grupuri mixte care funcționează ca unități de bază în formarea
populațiilor de zimbri; acestea se compun din femele adulte, exemplare tinere de ambele sexe și cu
vârste cuprinse între 2-3 ani, pui și, ocazional, masculi adulți. Mărimea medie a unui grup este de 20 de
indivizi conduși de o femelă. Până la sfârșitul lunii aprilie turmele mari din sezonul de iarnă se „sparg” în
mai multe grupuri de 12 indivizi în medie, iar masculii adulți devin solitari sau formează grupuri și mai mici
de până la 3 indivizi, pentru ca la venirea sezonului de împerechere (august-octombrie) să se alăture iar
turmei. În lipsa comportamentului teritorial, grupurile de zimbri se pot întâlni și indivizii pot migra de la un
grup la altul.

Reproducere
Zimbrii devin maturi sexual la vârsta de 3 ani, însă încep să se împerecheze de la 6 sau 7 ani. În general,
femelele se împerechează la fiecare doi ani, dând naștere unui singur pui, și tot așa până la finalul vieții.
Masculii însă devin inactivi sexual la vârsta de 12 ani. În timpul sezonului de împerechere, din august
până în octombrie, masculii stau împreună cu turma timp de 6 zile și își arată forța și autoritatea prin
Adam Antonio

ruperea copacilor tineri și prin rostogoliri. Odată ce a atras atenția unei femele, masculul o separă de
turmă și împerecherea durează două-trei zile. Perioada de gestație este de 8-9 luni și în general puii se
nasc în mai sau iunie. Puii cântăresc 25-30 kg și mânâncă lapte de la mamă timp de un an.

Dietă și utilizarea habitatului

Zimbrul este un rumegător și consumă atât iarbă, cât și fibre. Sistemul digestiv cere un „program” regulat
de hrănire care este întrerupt de pauzele de odihnă și de rumegare. Puii consumă zilnic 8.5 kg de
mâncare, în timp de adulții pot mânca chiar și mai mult de 30 kg în fiecare zi. Zimbrii pășunează pe
jumătate, în sensul că pe lângă cele circa 200 de specii de plante pe care le paște mai consumă și
scoarță de copaci și crengi, în funcție de sezon. Zimbrii evită zonele cu umiditate crescută și resurse
reduse de apă, condiții adverse pentru pășunat și căutare, pantele abrupte, și zăpada înaltă. În timpul
iernii, zăpada îi împinge pe zimbri înspre văi, unde pot dezgropa hrana cu copitele. Zimbrul preferă
pădurile de foioase sau mixte, și nu pădurile de conifere sau anini.

Statutul de conservare
Zimbrul este una dintre cele mai amenințate specii din lume, fiind încadrat științific în categoria speciilor
„vulnerabile” în grila IUCN. În prezent, există mai puțin de 2.000 de exemplare libere de zimbru în Europa,
iar populația totală este de aproximativ 5.000 de exemplare.

Asemenea altor erbivore mari, zimbrul are o importanță vitală pentru supraviețuirea biodiversității din
Europa, mai ales în ceea ce privește plantele. Acest lucru, alături de prezența lui rară și de aspectul
impresionant, fac ca zimbrul să fie o specie-cheie în conservarea naturii.

Amenințări
La sfârșitul secolului 18, din cauza restrângerii habitatului și a vânătorii, zimbrul mai putea fi găsit în
libertate doar în așa-numitul Ținut al zimbrului (Bison Land), o zonă neîntreruptă dintre nord-estul
Transilvaniei și nord-vestul Moldovei, până la granița cu Ucraina. La fel ca în alte părți ale arcului carpatic,
zimbrul din mediul natural din România a dispărut în secolul 19. Toate arhivele istorice privind zimbrul îl
asociază cu zonele împădurite.

Restrângerea habitatului propice pentru zimbru și prigoana la care fost supus, rezultată din competiția cu
animalele domestice, sunt principalele motive pentru dispariția lui treptată din zonele de deal și munte. În
general, habitatul preferat de oameni, unde există acces la apă și hrană, terenuri fertile, corespunde de
asemenea cu habitatul preferat de multe erbivore mari, inclusiv de zimbru – conducând la o competiție
directă și la retragerea zimbrului în zone de refugiu din munți și în păduri.

Valoarea ecologică
Prezența unei populații stabile de zimbri contribuie la menținerea unei structuri mozaicate a ecosistemului
și peisajului, prin consumarea excesului de vegetație din „ochiurile” de pădure, poieni și pajiștile
împădurite. Împreună cu alte erbivore, zimbrul poate menține pajiștile într-o stare deschisă în mod natural
și consecvent. Odată cu creșterea diversității peisajului și a vegetației, se creează enclave propice
răspândirii altor specii de nevertebrate, păsări, mamifere mici. Refacerea populației de zimbru în Carpații
de sud-vest va aduce beneficiul ecologic major de a avea aici o specie-umbrelă. Acest termen se referă
la acea specie care are nevoie de condiții de mediu dintre cele mai bune pe o suprafață întinsă a arealului
său natural; aceste condiții sunt favorabile și altor specii, astfel încât programul de conservare a zimbrului
este implicit un instrument de conservare și pentru celelalte specii, pe o scară de amploare în această
regiune.