Viaţa lui Adam Smith......................................................................................................................

1
Opera lui Adam Smith.....................................................................................................................2
Doctrina lui Adam Smith................................................................................................................4
Bibliografie:.....................................................................................................................................9

Viaţa lui Adam Smith

Adam Smith a fost un economist politic şi un filosof scoţian. Fiu al familiei unui
funcţionar scoţianc data exactă a naşterii sale nu este cunoscută, el a fost totuşi botezat la 5 iunie
1723 la Kirkcaldy (Grafschaft Fife, Scoţia).Tatăl lui Adam Smith , un vameş, a murit înainte de
naşterea sa; mama lui, fiica unui bogat proprietar de terenuri,s-a dedicat cu multă grijă educaţiei
copilului bolnăvicios.
Adam Smith si-a început studiile la vârsta de 14 ani, din anul 1737 şi până în 1740 la
Universitatea din Glasgow, unde a luat parte la cursurile profesorului de filozofie morală Francis
Hutcheson.
Între 1740 şi 1746 a studiat filosofia la Colegiul Balliol din Oxford.
În 1746 Adam Smith s-a întors la Kirkcaldy.S-a străduit să îşi găsească o poziţie la
Universitate, dar nu a reuşit.Datorită bunelor relaţii ale mamei sale a primit oferta de a ţine un
curs public de literatură la Universitatea din Edinburgh în perioada 1748-1749.
În anul 1751, la vârsta de numai 27 de ani, Adam Smith era profesor de logică la
Universitatea din Glasgow.Un an mai târziu devine profesor de filozofie morală substituindu-l
pe F. Hutchinson la catedra de Filozofie Morală; post pentru care era şi mai bine plătit.Studenţii
lui aveau vârste cuprinse între 14 şi 16 ani.limba de predare era latina, Adam Smith a fost însă
un pionier al predării în limba engleză.În această perioadă s-a împrietenit şi cu David Hume.
Dobândeşte postul de perceptor al fiului ducelui de Buccleugh cu care începe o călătorie
de mai bine de doi ani pe continentul european ce îi permite să-i cunoască pe F. Quesnay şi R.J.
Turgot.
În anul 1768 obţine postul de Comisar al Vămilor din Edinburg, post pe care îl va ocupa
întreaga sa viaţă şi care nu părea a fi în contradicţie cu spiritul său liberschimbist.

1
 Adam Smith, părintele ştiinţei economice, n-a mai trăit să se poată bucuta de succesul
prietenului său, James Watt care a inventat maşina cu aburi.Smith a mirut în anul 1790, ca
funcţionar vamal.Pe patul de moarte el a cerut ca cele 16 volume de manuscris să fie
distruse.Această dorinţă i-a fost îndeplinită.Gestul a fost interpretat de răuvoitori ca o încercare
de a ascunde urmele eventualelor compilări.

Opera lui Adam Smith.

Adam Smith a fost iniţial interesat de etică. În cartea ″Teoria sentimentelor morale″ se
găseşte baza filosofiei sale literale şi definiţia ordinii naturale a societăţii.
În 1776 are loc publicarea cărţii de căpătâi a lui Adam Smith ″Avuţia Naţiunilor″ ,
considerată origine economiei ca ştiinţă.Această lucrare a fost una dintre primele încercări de a
studia dezvoltarea istorică a industriei şi comerţului în Europa. Această lucrare a ajutat la crearea
economiei ca disciplină academică modernă şi a furnizat una dintre cele mai bune argumentări
intelectuale pentru comerţul liber şi capitalism. “Avuţia naţiunilor” cuprinde în cinci volume,
dintre care primele două pun accentul pe teoria economică, iar celelalte trei volume evidenţiază
aspectele normative pe care le implică aceasta, inclusiv o serie de comparaţii de istorie
economică. Ideea centrală a lucrării, aşa cum reiese şi din titlul ei, o constituie definirea noţiunii
de “avuţie” sau “bogăţie” a naţiunilor şi analiza factorilor sau forţelor de producţie ce concură la
crearea şi sporirea ei. În consens cu fiziocraţii, până la un punct. şi criticându-i vehement pe
mercantilişti, Smith consideră avuţia naţiunii ca fiind formată din “totalitatea bunurilor materiale
de care dispune pentru a-şi satisface nevoile şi, implicit, în munca anuală a fiecărei naţiuni care
poate produce aceste bunuri”. Prin urmare, influenţa fiziocraţilor asupra economistului scoţian a
fost profundă căci doctrina fiziocrată i-a întărit convingerile în materie de liberalism economic.
Pe urmă, Smith pare a fi “împrumutat” de la fiziocraţi o serie de idei, cum ar fi cele referitoare la
distribuirea venitului anual între diversele clase sociale. Spre deosebire de fiziocraţi, care
exacerbau rolul agriculturii în cadrul sistemului economic, Adam Smith, “s-a aşezat de la
început în centrul fenomenelor în punctul cel mai înalt, stabilit mai ales de producerea bogăţiilor
era cea mai largă şi cea mai întinsă”.

2
 În “Avuţia naţiunilor”, Smith priveşte “universul economic ca un vast atelier creat de
diviziunea muncii, mobilul psihologic al producătorilor reprezentându-l dorinţa de a-şi
îmbunătăţi situaţia economică. Politica economică este interpretată de Smith nu ca expresie a
unui interes partinic, al unei clase sau alteia ci ca pe expresia interesului cel mai general al
comunităţii”. Astfel el oferă o analiză intercorelată a agriculturii, industriei şi comerţului.
Cartea întâi a “Avuţiei naţiunilor” constituie miezul teoriei elaborate de Adam Smith privitor la
valoare şi la repartiţie. În analiza valorii, Smith porneşte de la ilustrarea avantajelor diviziunii
muncii, îndeosebi pentru cazul manufacturier caracteristic timpului, deoarece, în accepţiunea sa,
sistemul economic nu poate fi privit decât ca o reţea vastă de interrelaţii dintre producătorii
specializaţi pe obţinerea unui anumit produs şi reuniţi ulterior de “tendinţa schimbului în natură
şi în bani”.
În opera lui Adam Smith se detectează influenţa prietenului său personal David Hume şi
R. Cantillon.Acestea au fost cuvintele părintelui economiei: ″Este pentru propriul său profit ca
omul să-şi angajeze capitalul în sprijinul industriei; astfel, întotdeauna va face un efort să-l
folosească în industrie al cărui produs tinde să fie de mai mare valoare sau să-l schimbe pentru o
cât mai mare cantitate posibilă de bani sau de alte bunuri … În aceasta constă, ca de altfel şi în
multe alte cazuri, conduse de o mână invizibilă pentru a atinge scopul ce nu făcea parte din
intenţia sa.Şi nici pentru societate nu este cel mai rău ca acest lucru să se întâmple. În căutarea
propriului său interes, omul adeseori îl favorizează pe cel al societăţii decât atunci când vrea într-
adevăr să o facă.″ (Adam Smith, ″Avuţia Naţiunilor″ , Volumul IV, Cap. 2.)
Lucrarea lui Adam Smith este împărţită în cinci cărţi dintre care primele două pun
accentul pe teoria economică, iar ultimele trei pe aspectele normative pe care le implică acestea,
inclusiv comparaţii de istorie economică şi a doctrinelor economice.
Ideea centrală a lucrări, redată şi în titlul ei, o constituie definirea noţiunii de avuţie a naţiunilor
şi analiza factorilor sau a forţelor productive care permit sporirea ei.
Adam Smith nu mai limitează originea avuţiei la agricultură, cum au făcut fiziocraţii, ci
generalizează posibilitatea obţinerii şi sporirii avuţiei la toate ramurile producţiei sociale, lărgind
considerabil orizontul activităţii economice creatoare şi eficiente.
Investigând mai profund rolul hotărâtor al muncii omeneşti în crearea şi sporirea avuţiei,
A. Smith analizează două aspecte esenţiale ale acesteia din domeniul sau sfera de producţie şi
anume: importanţa diviziunii muncii pentru sporirea îndemânării lucrătorilor şi, implicit, a
productivităţii sau rodniciei muncii, precum şi importanţa creşterii numărului de muncitori
productivi ( plătiţi din capital dar pe care-l sporesc prin munca lor), comparativ cu muncitorii

3
neproductivi (mai ales servitorii plătiţi din venit şi care, dacă sunt prea numeroşi, pot să pună în
pericol capitalul persoanei respective).
Pe lângă problemele economice de care s-a ocupat mai pe larg, îndeosebi diviziunea
muncii, originea şi întrebuinţarea banilor, valoarea şi preţul mărfurilor, capitalul şi utilizarea lui,
crearea şi repartiţia venitului naţional, veniturile şi cheltuielile statului, politica economică a
cestuia etc.,A. Smith face referiri tangenţiale la multe alte probleme, printre care: mecanismul de
ansamblu al funcţionării economiei de piaţă, unele macrocategorii (venitul naţional brut şi net),
precum şi problema comerţului exterior, respectiv internaţional.

Doctrina lui Adam Smith

Perioada în care Smith şi-a cristalizat concepţia şi doctrina sa era cea a stadiului
manufacturier al dezvoltării economiei capitaliste în câteva ţări, mai ales europene, în principal
Anglia şi Franţa.Timpurile în care a trăit cunoşteau o schimbare economică neobişnuită.
Adam Smith a anticipat revoluţia industrială care se pregătea, dar nu se declanşase în
timpul vieţii lui.Deşi toate marile invenţii ale epocii au fost patentate în timpul vieţii lui, data
impunerii revoluţiei industriale este considerată 1790, an începând cu care ratele creşterii
producţiei au cunoscut creşteri accelerate.
Începând cu ultimele două decade ale secolului al XVIII-lea, la câţiva ani după ce
″Avuţia naţiunilor″ a văzut lumina tiparului, industria britanică a cunoscut un avânt deosebit.Una
din ideile de anvergură lansate prin ″Avuţia naţiunilor″ este aceea a productivităţii muncii în
industrie mai mare decât în agricultură.Ca urmare, ţările care acordă importanţă mai mare
dezvoltării manufacturilor vor obţine avantaje mai mari faţă de cele ce pun în prim plan
agricultura. Productivitatea mare a muncii industriale comparativ cu cea agrară este motivată de
faptul că în activităţile industriale se realizează cu mai mare uşurinţă pe scară mai mare,
diviziunea muncii, considerată ca principal stimulent al productivităţii muncii. Afirmarea acestei
idei susţine dezvoltarea industriei care marchează o treaptă superioară în evoluţia economică.

Oscilaţiile lui Adam Smith în explicarea valorii mărfurilor din timpul său.

Schimbul de mărfuri prin intermediul banilor este, în mod evident, fenomenul cel mai
frecvent din cadrul economiei moderne de piaţă.Privit la scară largă şi pe termen mai îndelungat,

4
procesul circulaţiei mărfurilor şi banilor ridică numeroase semne de întrebare mai ales dacă îl
examinăm din perspectiva producţiei acestora şi a efortului agenţilor economici de a recupera
cheltuielile făcute şi de a obţine şi un câştig mai mult sau mai puţin substanţial.
Confruntat cu multe astfel de aspecte neclare sau chiar misterioase ale producţiei şi
circulaţiei mărfurilor şi banilor, A. Smith, a fost nevoit adeseori să tatoneze terenul, cu atât mai
mult cu cât informaţiile teoretice şi faptice de care dispunea erau extrem de inegale (mai ample
în ceea ce priveşte producţia de mărfuri şi mai sumare în ceea ce priveşte repartiţia).
Cum era şi firesc, concluziile puteau să fie diferite, chiar diametral opuse, dând naşteri
unor contradicţii în gândirea lui A. Smith, despre care Marx spune că fac parte din categoria
contradicţiilor care împing ştiinţa înainte prin semne de întrebare pe care le ridică, prin sfidările
pe care le adresează economiştilor.
Exemplul cel mai elocvent în această privinţă este tocmai concepţia lui A. Smith despre
valoare şi preţ în timpul său şi în timpuri mai vechi.
Referindu-se numai la relaţia dintre producţie şi schimb, amplu comentată de numeroşi
economişti cu un secol înaintea lui, deci la aspectul general al mărfurilor şi banilor şi continuând
procesul analitic al predecesorilor săi, A. Smith face mai întâi, o serie de precizări terminologice,
după care dă un răspuns limpede şi fără echivoc la cele trei întrebări elementare privind relaţia
dintre preţ şi valoarea mărfurilor şi anume: izvorul, mărimea şi măsura mărimii acestora.
Pornind de la terminologia tradiţională A. Smith admite că orice marfă poate avea un preţ
natural sau un preţ real, exprimat în muncă, termen pentru care el preferă însă sinonimul de
valoare, şi un preţ curent (denumit şi preţ nominal, preţ al pieţii, exprimat cu ajutorul banilor).
Valoarea este deci, după părerea lui Smith punctul de gravitaţie, determinat de condiţiile
producţiei, pe câtă vreme preţul este expresia oscilantă a acestor condiţii durabile, influenţată de
factori conjuncturali (mai ales raportul dintre cerere şi ofertă pentru marfa respectivă în diferite
momente).
Delimitarea preţului de valoarea este fără îndoială un progres terminologic util pentru
înaintarea cunoaşterii ştiinţifice.
Dar Adam Smith observă că în limbajul zilnic termenul de valoare are două sensuri
foarte diferite: uneori se referă la utilitatea bunului respectiv (decurgând din calităţile fizice şi
chimice ale acestuia) fiind vorba de fapt, de valoarea de întrebuinţare, iar alte ori se referă la
puterea de schimb a bunului respectiv, la cantitatea dintre alte bunuri cu care poate fi schimbat,
şi atunci este vorba de fapt, de valoarea des schimb ca raport dintre valorile diferite ale celor
două bunuri care se schimbă.

5
 Pentru că în procesul schimbului interesează, în principal, acest ultim aspect, şi ţinând
seama de opiniile formulate în această privinţă atât de predecesorii săi, cât şi de contemporanii
săi, A. Smith încearcă să răspundă la cele trei întrebări menţionate mai sus.
Generalizând constatările sale, A. Smith adaugă că banii constituie preţul nominal al
mărfurilor, iar munca este preţul real al acestora, că este scump ceea ce costă multă muncă şi
chiar că numai munca ″este singurul etalon adevărat şi definitiv după care valoarea tuturor
mărfurilor poate fi, întotdeauna şi oriunde apreciată şi comparată″.
Aceasta este una dintre cele mai coerente şi consistente formulări ale teoriei obiective a
valorii şi preţurilor sau ale teoriei valorii bazată pe muncă din istoria ştiinţei economice.
Concepţia lui Adam Smith despre crearea şi repartiţia venitului naţional şi despre veniturile
concrete care se formează în acest proces.

A. Smith are meritul de a fi formulat câteva principii generale pentru înţelegere

proceselor de ansamblu din economie, inclusiv a creării şi repartiţiei venitului naţional.Printre
acestea, el a susţinut că venitul naţional este partea cu care sporeşte anual avuţia unei ţări, că
acesta este creat în toate ramurile producţiei sociale de către muncitorii salariaţi, dar în acelaşi
timp că el se împarte între cele trei clase sociale prezente în economia de piaţă (muncitorii,
patronii capitalişti şi proprietarii funciari) sub denumiri distincte (salariul, profit şi renta
funciară) şi după reguli diferite, că raportul dintre aceste venituri şi interesele generale ale
societăţii diferă foarte mult de la un venit la altul.
A. Smith face distincţie între salariu (singurul venit care se baza pe munca proprie a
beneficiarilor săi) şi celelalte două venituri primare profitul şi renta funciară – pe care le
consideră drept scăzăminte din valoarea creată de muncitori, deci însuşire du muncă străină.
Natura şi mărimea celor trei venituri diferă foarte mult, după părerea lui Smith, deoarece
diferă şi cauza sau criteriul în virtutea cărora sunt obţinute aceste venituri – proprietatea asupra
unor factori diferiţi de producţie.
Salariul este preţul muncii pe care o vinde muncitorul capitalistului, el are o mărime
variabilă în timp, determinată de minimul mijloacelor de subzistenţă necesare muncitorului şi
familiei sale. Smith vorbeşte despre două feluri de salariu: nominal şi real şi susţine că salariile
mari sunt o dovadă a prosperităţii societăţii şi un stimulent pentru muncitori să muncească mai
bine.
Profitul este venitul proprietarului de capital, şi el nu trebuie confundat cu salariul
deoarece mărimea lui depinde, nu de ceea ce s-ar putea numi munca patronului, ci de mărimea
capitalului de care dispune patronul şi deci de numărul de muncitori pe care îi poate el angaja şi

6
folosi.A. Smith foloseşte noţiune de profit în două accepţiuni diferite: atât în sensul general de
plus produs sau surplus total din valoarea creată de muncitori peste salariul încasat de ei, cât şi în
sens restrâns de beneficiu al întreprinderii sau profitul propriu zis şi , în acest caz , el semnalează
tendinţa de egalizare a ratei profitului la scara întregii economii naţionale, ca urmare a
migraţiunii capitalurilor dintr-o ramură în alta în procesul concurenţei.
A. Smith a identificat profitul propriu zis ca mobil al activităţilor lucrative, iar uneori îl
explică drept recompensă pentru riscul la care se expune întreprinzătorul în afaceri.
Concepţia lui A.Smith despre renta funciară este mai ambiguă. Atunci când încearcă să-i
determine natura, Smith presimte că ea are anumite particularităţi faţă de salarii şi
profit,afirmând că renta funciară intră în alt mod în structura preţului mărfurilor decât salariul şi
profitul, că ea se plăteşte pentru că pământul se află în proprietatea privată, dar oscilează în ce
priveşte sursa ei: uneori o consideră un scăzământ din valoarea creată de muncitori, alteori un
dar al naturii, iar alteori o consideră un venit care i se cuvine proprietarului de pământ, fără a
arăta însă în virtutea cărui fapt sau argument.

Specializarea naţiunulor.

Conform teoriei lui Smith specializarea naţiunilor se face după două criterii:
• Piaţa mondială – are rol de regulator producătorii se orientează după piaţă
producând ceea ce se cere.
• Avantajul absolut pe care o naţiune îl are în raport cu altele. Avantajul se
referă la diferenţa de productivitate în obţinerea unui bun, adică unul şi acelaşi
bun este produs în ţări diferite cu cheltuieli diferite.
Smith pune avantajul absolut numai pe baza productivităţii muncii – teoria valorii muncă
– care nu mai este acceptată acum.
Conform teoriei valorii muncă valoarea bunurilor şi implicit preţul lor sunt date de
cantitatea de muncă cheltuită.
Exemplu:
Ţara A Ţara B
Pânză de bumbac 1 1,5 mp/h
Pânză de bumbac 1 2/3 mp/h
WA= 1,5 WB

Rezultă – produsul în A mai ieftin de 1,5 ori decât în B.

7
 Teoria avantajului absolut – dacă o ţară este mai eficientă decât alta (adică dispune de un
avantaj absolut) în producerea unui bun, în schimb este mai puţin eficientă decât cealaltă (adică
are un dezavantaj absolut în producerea altui bun), atunci ambele ţări pot câştiga specializându-
se fiecare în producerea bunului în care deţine avantaj, schimbând între ele surplusul producţiei.
Smith intuieşte astfel cauzele care determină schimbul între naţiuni şi direcţiile
specializării lor, acestea se referă la costurile cu care un bun este produs într-o ţară sau alta.

Pentru a pune în evidenţă principiul lui Smith:

A B

Pânză mp/h 1 2/3

Grâu kg/h 3 4

Într-o astfel de situaţie ţara A se specializează în producţia de pânză (renunţând total la

producţia de grâu), iar ţara B să producă numai grâu.În felul acesta atât producţia de grâu, cât şi
cea de pânză vor fi mai mari şi schimbând între ele surplusul producţiei atât ţara A cât şi ţara B
vor putea în final să consume mai mult.
Până aici raţionamentul lui Smith este inatacabil.În realitate există foarte multe situaţii în
care fiind date două naţiuni, una dintre ele să fie mai eficientă decât cealaltă la toate capitolele,
adică să aibă un nivel de productivitate superior la toate nivelele.
Dacă am admite principiul lui Smith am constata că el nu se aplică în foarte multe situaţii
ceea ce înseamnă că principiul lui Smith este un caz particular.Pentru toate celelalte cazuri
aplicăm alt principiu cu grad mare de generalitate – principiul avantajului comparativ – David
Ricardo – 1817(″Principiile economiei politice şi impunerii″).
Ricardo susţine că între două naţiuni poate exista un comerţ reciproc avantajos, chiar
dacă un dintre ele are o productivitate superioară în producţia tuturor bunurilor.
Exemplu:
Anglia Portugalia
Stofă şi vin Stofă şi vin
WA 1,2 > WP 1,2

8
 În această situaţie ţara care are o eficienţă superioară se va specializa în producţia bunului
la care productivitatea este cea mai amre.Cea de-a două ţară se va specializa în producţia bunului
la care ineficienţa ei este cea mai mică.

Conceptul de mână invizibilă.

Economia teoretică, astfel cum ne apare ea conceptual astăzi, este în semnificativă

măsură agregată de către Şcoala clasică engleză în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea. Adam
Smith, considerat întemeietorul şcolii, considera că există o ordine naturală, obiectivă a cărei
urmare este armonia comunităţii economice.Omul trebuie doar să-şi urmărească interesul şi
″mâna invizibilă″ va ghida societatea pe ansamblu.
Ideea fundamentală a lui Smith, ″mâna invizibilă″, avea în vedere reconcilierea dintre
interesele agenţilor economici, reconciliere care ar determina echilibrul în cadrul economiei de
piaţă şi această mână face posibilă funcţionarea eficientă, armonioasă a economiei de piaţă.
A. Smith a criticat politicile economice bazate pe teoriile mercantiliste şi fiziocrate,
inclusiv în ce priveşte comerţul exteior.El s-a împotrivit restricţiilor de la import care crează o
situaţie de monopol industriei autohtone în mişcare, dar o lipseşte de concurenţă care o obligă să
fie riguroasă.Economistul scoţian spune:″comerţul între două ţări, făcut fără restricţii, şi cu
regularitate este avantajos deşi nu întotdeauna egal de avantajos pentru ambele″.Pe măsura
accentuării decalajelor dintre nivelul şi structura economiilor naţionale se adânceşte şi
inegalitatea avantajelor.A. smith împreună cu ceilalţi economişti liberali considerau
colonialismul ca fiind lipsit de utilitate şi sursă de despotism.

Bibliografie:

1. Ivanciu, Nicolae ; Buldorea, Ion ; Popper, Armand - Istoria doctrinelor ecnomice,

Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica, 1964
2. Ionescu, Cornel - Introducere in istoria gandirii economice: idei, teorii si curente care
au marcat evolutia economiei mondiale. Bucuresti: Editura Economica,2003,

9
3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Adam_Smith

10