Vasile Ionut -Daniel

Amg II

Test

Ortopedie

Def.

Fractură înseamnă întreruperea continuității unui os.

Clasificare

Cel mai des survine în urma unui traumatism; uneori survine în lipsa unui traumatism semnificativ, dacă
osul respectiv este afectat de un proces patologic, cum ar fi osteoporoza, o infecție sau o tumoră.

Tipuri frecvente de fracturi:

Stabila – capetele rupte ale osului sunt aliniate si nu prezinta risc de deplasare

Deschisa - pielea poate fi strapunsa de os sau se poate rupe la momentul producerii fracturii. Rana poate
fi usor infectata cu praf sua bacterii, iar osul poate sau nu sa fie vizibil.

Inchisa – osul se rupe insa nu strapunge pielea

Cu deplasare – osul se rupe complet, iar capetele celor doua bucati se deplaseaza unul in raport cu
celalalt

Fara deplasare – osul se rupe partial sau in doua bucati, insa capetele raman aliniate.

Oblica – fractura are un anumit unghi de inclinare

Cominutiva - osul este zdrobit in trei sau mai multe bucati

Articulara - are loc in interiorul unei articulatii si este un semn al instalarii osteoartritei

Patologica – se produce ca urmare a unei infectii, tumori beningne sau a unui neoplasm – afectiuni care
reduc rezistenta osoasa

Tratamentul

Tratamentul fracturilor

Tratamentul unui pacient cu fractură cuprinde două mari etape:

în urgenţă, la locul accidentului şi pe parcursul transportului;

în serviciul de specialitate, ortopedie – traumatologie.

I) Primul ajutor în fracturi

Se acordă la locul accidentului. Este bine să ne abţinem să mobilizăm inutil accidentatul, deoarece
există riscul să-i producem leziuni secundare sau să le agravăm pe cele existente. Cel mai bine ar fi ca
aceste manevre să fie executate numai de către personal calificat. Se practică o imobilizare provizorie, se
administrează antalgice şi se face un bilanţ general al stării pacientului. În cazul fracturilor deschise, se
efectuează o toaletă a plăgii, hemostază (cel mai frecvent cu garou), pansament; se face profilaxia
antitetanică şi se începe antibioterapia. Pe timpul transportului, pacientul este supravegheat
permanent. Poziţia trebuie să fie comodă, adecvată tipului de fractură. De obicei se transportă pe targă.

Tratamentul de specialitate se efectuează în spital. Se face un bilanţ al stării generale a pacientului şi,
în ordinea urgenţelor, se tratează toate afecţiunile, tratamentul fracturii putând fi amânat până când
starea generală a bolnavului va permite acest lucru. Obiectivul principal al tratamentului fracturii îl
constituie restabilirea funcţiei segmentului lezat şi în al doilea rând refacerea anatomiei osului fracturat.
Există mai multe posibilităţi de tratament grupate în două mari categorii :

tratamentul conservator care cuprinde metoda ortopedică, metoda extensiei continue şi metoda
funcţională;

tratamentul chirurgical.

II) Tratament conservator în fracturi

A) Metoda ortopedică

Metoda ortopedică pură este indicată pentru fracturile stabile (cele cu traiect transversal). Pentru
fracturile instabile se folosesc diferite mijloace de stabilizare (de exemplu, broşe metalice ale căror
capete vor fi înglobate în aparatul gipsat). Ca tehnică această metodă cuprinde trei timpi:

Reducerea fracturii este un prim timp obligatoriu pentru cele cu deplasare. Manevrele care se execută
sunt extensia, contraextensia şi manipularea în focar. Sunt necesare două ajutoare care realizează
extensia şi contraextensia tracţionând în axul lung al segmentului fracturat, în sensuri opuse, de o parte
şi de alta a focarului de fractură. Aceste manevre sunt realizate de multe ori cu ajutorul unor dispozitive
mecanice. Chirurgul efectuează manevrele de reducere în focarul de fractură. Anestezia este absolut
necesară tipul ei fiind diferit în funcţie de localizarea fracturii.

Timpul doi – imobilizarea (contenţia) fracturii într-un aparat gipsat care să menţină reducerea pe toată
perioada de timp necesară consolidării. O imobilizare corectă trebuie să respecte următoarele reguli :
aparatul gipsat să fie căptuşit şi să imoblizeze o articulaţie deasupra şi una sub focarul de fractură,
extremităţile (pulpa degetelor) se lasă libere, segmentul anatomic să fie în poziţie funcţională.

Timpul trei – reducerea funcţională începe imediat după aplicarea aparatului gipsat prin efectuarea de
contracţii musculare izometrice şi mobilizarea articulaţiilor vecine. După suprimarea aparatului gipsat, se
mobilizează treptat şi articulaţiile imobilizate până la revenirea la normal a mobilităţii, forţei musculare
şi circulaţiei sanguine. În câteva luni se pot începe şi procedurile balneo-fizioterapice.

B) Metoda extensiei continue

Este o metodă de tratament indicată în fracturile instabile. Cu ajutorul ei se obţine reducerea şi

contenţia fragmentelor. Manevrele sunt aceleaşi ca şi la metoda ortopedică pură: extensie,
contraextensie şi manipulare în focar. Extensia se realizează cu ajutorul unui sistem compus dintr-o
broşă metalică Kirschner trecută transosos, potcoava Bohler şi un sistem de scripeţi cu greutăţi.
Contraextensia se obţine prin înclinarea patului bolnavului. După 21 – 30 de zile, odată cu formarea
calusului fibros care stabilizează fragmentele osoase, extensia continuă poate fi suprimată şi se aplică o
imobilizare în aparat gipsat. Extensia continuă poate fi aplicată folosind: atela Braun – Bohler sau un
sistem special de atele telescopice, scripeţi şi scăriţe cu rulmenţi (extensie continuă tip Rieunau). După
obţinerea consolidării şi această metodă este urmată de o perioadă de reeducare. Avantajul extensiei
continue este că reeducarea poate fi începută mult mai devreme (dată fiind absenţa aparatului gipsat) şi
mai diversificată.

C) Metoda tratamentului funcţional

Tratamentul funcţional cuprinde două metode :

Tratamentul funcţional Lucas – Championniere este indicat pentru bolnavii taraţi sau cu afecţiuni grave
la care orice manevră presupune un risc vital. Se neglijează în mod voit fractura acordându-se prioritate
îngrijirilor generale şi prevenirii complicaţiilor. Mobilizarea se începe cât mai precoce, pe măsură ce
durerea scade în intensitate. Riscul evoluţiei spre pseudartroză este crescut.

Tratamentul funcţional tip Sarmiento are la bază efectul de contenţie hidraulică al părţilor moi asupra
fragmentelor osoase considerându-se că mobilitatea în focarul de fractură favorizează osteogeneza. Se
aplică aparate gipsate bine mulate pe segmentul anatomic lezat şi epifizele osoaselor învecinate.

III) Tratamentul chirurgical în fracturi

Osteosinteza urmăreşte restabilirea continuităţii osului fracturat folosindu-se materiale metalice sau
biologice.

Indicaţiile osteosintezei sunt :

absolute: fractura ireductibilă, fractura asociată cu leziuni vasculare şi/sau nervoase, fractura articulară
cu deplasare (la copil cele de tip II, III, IV din clasificareac Salter şi Harris);

relative: fractura pe os patologic, fracturi etajate, polifracturi, fracturi instabile.