Medicina interna si nursing specific dna Mutalip

26.10.2021
Tehnici specifice in pneumologie

1. ASPIRATIA OROFARINGIANA SAU NAZOFARINGIANA

MATERIALE NECESARE:
- dispozitive de aspiratie
- sonde sterile Nelaton
- manusi sterile
- solutie sterila pentru umectarea sondei
- prosop
INTERVENTIILE ASISTENTEI:
- se evalueaza semnele si simptomele care indica prezenta secretiilor in caile aeriene
superioare
- se explica pacientului in ce fel acest procedeu va permite degajarea cailor respiratorii
- se asigura intimitate pacientului printr-un paravan
- se instaleaza pacientul in pozitie adegvata:
- semisezand, cu capul intr-o parte - pacientii constienti
- decubit lateral, cu fata la asistenta- pacientii inconstienti
- se protejeaza lenjeria de corp cu un prosop
- spalarea pe maini
- imbracarea manusilor sterile
- fixarea sondei la aparatul de aspiratie
- masurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nara la tragus
- umectarea capatului liber al sondei
- introducerea sondei:
- pentru aspiratia orofaringiana sonda se introduce pe marginea gurii, lasandu-o sa
alunece in orofaringe
- pentru aspiratia nazofaringiana. Sonda se introduce intr-o narina, dirijandu-o
spre centru, de-a lungul peretelui despartitor al foselor nazale
- se efectueaza aspiratia timp de 15 secunde, rotind sonda pentru a extrage secretiile de pe
toata suprafata
- se extrage sonda
- se clateste in solutie sterila, efectuand o aspiratie
- se lasa pacientul sa se odihneasca 20-30 secunde
- daca are canula pentru oxigenoterapie, se reamplaseaza in acest interval
- se solicita pacientul sa respire profund si sa tuseasca intre aspiratii
- dupa terminarea aspiratiei, se efectueaza igiena bucala, se indeparteaza prosopul
- materialele utilizate se curata, se dezinfecteaza si se pregatesc pentru sterilizare
De retinut!!!
Se vor respecta cu strictete masurile de asepsie
Nu se efectueaza aspiratia in timpul introducerii sondeiDiferenta dintre aspiratia orofaringiana
si nazofaringiana este urmatoarea: pentru aspiratia orofaringiana sonda se introduce prin
cavitatea bucala pe marginea gurii, lasandu-o sa alunece in orofaringe iar pentru aspiratia
nasofaringiana sonda se introduce in cavitatea nazala, intr-o narina dirijandu-o spre centru,
de-a lungul peretelui despartitor al foselor nazale.
2. TRAHEOSTOMIA
Definitie=Traheostomia este o operatie de maxima urgenta, efectuata de medici, indiferent de
specialitate ce consta in deschiderea traheei.
Materiale necesare:

· materiale de protectie - manusi, halate si masca sterile, campuri sterile, solutie

antiseptica;
· trusa de resuscitare cardio - respiratorie, canula traheala;
· trusa sterila de traheostomie prevazuta cu bisturiu, foarfeca, pensa chirurgicala,
departatoare de plaga Farabeuf, fire de sutura(Catgut sau fire de nylon);
· seringi si ace sterile de unica folosinta;
· substante anestezice ( solutie de Xilina sau Procaina 1%);
· medicamente in caz de urgente,seringi sterile, camp steril;
· casolete cu pansament steril;
· sursa de O2, cateter de aspiratie pentru secretii.

Scopul:
* asigurarea ventilatiei in caz de urgenta, edem glotic din socul alergic sau anafilactic;
* obstructia cailor aeriene inferioare cu corpi straini;

- in neoplasm de laringe stadiu avansat caz in care se aplica ca tratament paliativ.

- ETAPE DE EXECUTIE TIMPI DE EXECUTIEPregatirea

materialelor- Se pregatesc toate materialele necesare mentionate mai sus.Pregatirea
psihica- Se informeaza si se ia consimtamantulRolul asistenteiEste sa pregateasca
materialele necesare si bolnavul psific si fizic.

- Serveste medicul, supravegheaza si ingrijeste pacientul dupa;

- Supravegheaza functiile vitale, mentine bolnavul in pozitie, serveste medicul;

- Administreaza medicamentele indicate sau le pregateste in cazul cand le cere

medicul.Tehnica este efectuata de catre medic.

- Prin traheostomie medicul efectueaza o incizie pe cale externa, un orificiu in trahee prin
care se introduce o canula; daca nu exista canula traheala la dispozitie, se poate utiliza un
tub de cauciuc de 10 -15 cm lungime, cu un lumen suficient prevazut(fixat) cu un ac de
siguranta infipt transversal in capul tubului care ramane la exterior.Ingrijirea
pacientuluiSe aspira secretiile si falsele membrane cu un aspirator sau cu o seringa prin
canula traheala;

- Se supravegheaza functiile vitale pe monitor;

- Se previne deplasarea canulei prin pozitionare corecta;

- Se efectueaza toaleta locala cand exista sangerare;

- Se scoate canula interioara in caz de infundare si se spala cu apa oxigenata si apoi se

reintroduce;

- Se face educatia sanitara a pacientilor purtatori de canula pentru a respecta regulile de

igiena.

- Scoaterea canulei se efectueaza dupa cateva zile( 4 - 5 zile), cand a trecut pericolul
asfixiei. Plaga se inchide spontan si se va pansa steril pana la vindecare.

- Bolnavii purtatori de canula traheala vor fi supravegheati, deoarece canula se poate astupa
si trebuie curatata cu un mandren si repusa.

- Pentru ca aerul care patrunde sa fie umidificat, se va aplica in fata orificiului canulei o
compresa de tifon umeda si se va lega in fata anterioara a gatului o batista de bumbac;

- Se va schimba la intervale de timp regulate;Pentru prevenirea infectiilor se administreaza

antibiotice;Reorganizarea locului de muncaSe spala instrumentarul folosit si se
pregateste pentru sterilizare.

- Se aseaza in ordine materialele utilizate.

Se noteaza efectuarea traheostomiei in foaia de observatie a pacientului.Ziua post-

traheostomie- Se vor efectua recoltarile necesare analizelor de laborator:sange, sumar de
urina, scaun, etc;Aspiratia traheala
 Aspirarea traheala ajuta la indepartarea secretiilor din trahee si bronhii prin introducerea
unei sonde cuplata la aspirator fie prin gura, fie prin nas, prin traheostoma, prin canula
traheostomica, sau prin sonda endotraheala.
De asemenea, aspirarea traheala produce tuse ceea ce ajuta la mobilizarea secretiilor. prin
aspirare traheala se poate preveni pneumonia rezultata ca urmare a stagnarii secretiilor in
caile aeriene. Aspirarea traheala se va face ori de cate ori este nevoie si necesita o tehnica
sterila.
Materiale necesare:
-sursa de oxigen portabila sau in perete, balon Ruben cu masca detasabila;
-aspirator portabil sau de perete;
-recipient de colectare;
-sonde de aspirare de diverse marimi;
-manusi sterile si nesterile;
-seringa pentru balonas;
-solutie normal salina;
-lubrefiant pe baza de apa;
Pregatirea echipamentului:
-se alege o sonda de aspiratie de marime potrivita;
-diametrul sondei nu trebuie sa fie mai mare de jumatate din diametrul traheostomiei sau
sondei de intubatie pentru a minimaliza hipoxia in timpul aspirarii;
-se ataseaza recipientul de colectare al aspiratorului si se conecteaza la tubul acestuia;
Implementarea:
-se verifica semnele vitale ale pacientului, zgomotele respiratorii si starea generala pentru a
putea face comparatie cu starea pacientului de dupa aspirare;
-este indicat sa se verifice concentratia gazelor sangvine pentru recoltarea de sange arterial;
-se verifica capacitatea pacientului de a respira profund si de a tusi, deoarece aceste manevre
pot mobiliza secretiile spre partea superioara a arborelui traheobronsic, ajutand la aspirarea
lor;
-daca se va efectua aspirare nasotraheala se va face un istoric al pacientului in ceea ce priveste
deviatia de sept, polipii nazali, epistaxis, traume nazale;
-se spala mainile si se pune echipament de protectie;
-se explica procedura pacientului chiar daca nu este total constient;
-va fi atentionat pacientul ca aspirarea ii poate provoca tuse tranzitorie si reflex de voma;
-se pozitioneaza pacientul in pozitie semisezanda pentru a usura expansiunea plamanilor si
tusea productiva;
-se toarna in doua recipiente sterile solutie normal salina intr-unul si solutie sterila in altul;
-folosind tehnica sterila se va deschide folia protectoare a sondei de aspirat si apoi se vor pune
manusi sterile considerand mana dominanta sterila si cea nondominanta nesterila;
-folosind mana sterila se va lua sonda de aspirare, se va tine infasurata in jurul mainii pentru a
nu atinge nimic nesteril cu ea;
-cu cealalta mana, nesterila se conecteaza capatul sondei la furtunul de la aspirator si se
seteaza acesta la valori cuprinse intre 80 si 120 mmHg. Se va acoperi cu degetul portul de
aspirare al sondei pentru a verifica functionalitatea aspiratorului;
-cu mana sterila se va introduce varful cateterului in recipientul steril cu solutie normal salina
pentru a se lubrefia exteriorul sondei ( in felul acesta se reduc eventualele leziuni ce apar in
timpul insertiei sondei de aspirare);
-apoi se introduce cateterul in solutia sterila, se acopera portul sondei de aspiratie si se aspira
o mica cantitate pentru a lubrefia si interiorul cateterului ceea ce ajuta la trecerea secretiilor
prin sonda;
-pentru aspirarea nazotraheala se lubrefiaza varful sondei de aspiratie cu un lubrefiant steril pe
baza de apa;
-se oxigeneaza pacientul inate de aspirare(daca este neintubat i se cere sa respire adanc de
cateva ori, daca este intubat, se va deconecta de la ventilator si se va ventila manual pentru a
avea o concentratie mare de oxigen).
Insertia sondei de aspiratie nazotraheala la un pacient neintubat:
-se indeparteaza sursa de oxigen daca este cazul;
-folosind mana nondominanta se ridica nara pe care se va introduce sonda
-se introduce sonda prin nara cu miscari blande de rotatie pentru a-I facilita inaintarea;
-in inspirul pacientului se va introduce cat mai repede sonda, fara a face aspiratie in timpul
inserarii;
-daca pacientul incepe sa tuseasca cand sonda ajunge in laringe se va opri inaintarea si se va
incepe doar in inspirul pacientului;
Insertia sondei de aspiratie la un pacient intubat:
-daca se foloseste un sistem inchis de aspirare a pacientului intubat, acesta va avea sonda de
aspiratie, invelita intr-un plastic etans, protector, atasata intre sonda de intubatie si
ventilator.Va putea fi folosita de mai multe ori fara a ase putea atinge decat plasticul.Se va
putea face aspirarea in timp ce pacientul este ventilat, reducand astfel hipoxia. Sistemul inchis
de aspirare previne aparitia infectiilor.
daca se foloseste un sistem deschis de aspirare al pacientului intubat, cu mana nesterila se
deconecteaza pacientul de la ventilator si se introduce cu mana sterila sonda de aspiratie prin
sonda de intubatie.

3.ASPIRATIA TRAHEO-BRONSICA
Reprezinta aspiratia secetiilor din trahee si bronhiile principale cu ajutorul unei sonde
moi,sterile ,prin canula de intubatie sau traheostomie.
Indicatii:
- Mentinerea permeabilitatii cailor aeriene inferioae prin aspiratia secretiilor;
- declansarea unei tuse intense;
- recoltarea sputei pentru analiza;
- prevenirea aspiratiei sangelui si a continutului gastric in plamani;
Materiale necesare:

· sonda de aspiratie endobronsica sterila

· manusi sterile
· pensa sterila
· recipient cu apa sau ser fiziologic steril (aproximativ 100ml)
· aspirator
 · tub de conexiune pentru aspirator
· lubrufiant hidrosolubil
· ser fiziologic steril sau cu antibiotic (Cloramfenicol,Gentamicina,Colistin) 3ml
· sursa de oxigen cu posibilitatea oxigenarii pacientului (ventilator,piesa in "T" sau
balon conectat la oxigen)

Tehnica:
-se pregatesc materialele necesare;
-se spala mainile;
-se porneste aspiratorul ,regland vidul adecvat(-120mmHg pentru adult, -80mmHg pentru
copii si varstnici);
-se pregateste sonda de aspiratie de marime adecvata (12-16 French pentru adulti, 6-10 French
copii);
-se ventileaza pacientul un minut cu oxigen 100%;
-se pregateste recipientul cu solutia de spalare sterila (apa sau ser fiziologic 100ml);
-se pegateste seringa cu antibiotic;
-se deschide lubrifiantul si se introduce in ambalajul sondei,lubrifiind sonda;
-se scoate sonda sterila,se prinde cu pensa sterila;
-se deconecteaza cu mana stanga pacientul de pe ventilator (sau se indeparteaza piesa in "T");
-se introduce sonda de aspiratie in canula de intubatie ,apoi se retrage incet aspirand;
-se reoxigeneaza pacientul un minut cu oxigen 100%;
-se verifica pozitionarea corecta a sondei de intubatie;
Complicatii:

· Hipoxie prin aspiratie timp indelungat-nu se recomanda apiratia mai mult de 15 sec
· Reflex vagal prin aspiratie prelungita (atropina 0.5-1 mg i.v. bolus)
· iritatia mucoasei cailor aeriene cu tuse excesiva;
· infectia iatrogena daca nu se especta conditiile de sterilitate;
· deturbarea accidentala a pacientului;
· obstructia canulei cu cheag de sange sau secretii-se schimba cu alta noua;
 Aspiratia secretiilor prin canula de traheostomie:
Reprezinta aspiratia secretiilor din trahee si bronhiile pincipale cu ajutorul unei sonde
moi,sterile,prin canula de traheostomie. Trebuie avut grija la fixarea permanenta , cu o
mana, a canulei de traheostomie in timpul aspiratiei pentru a evita decanularea accidentala
a pacientului.

Indicatii:

-mentinerea permeabilitatii cailor aeriene inferioae prin aspiratia secretiilor;

-declansarea unei tuse intense;
-recoltarea sputei pentru analiza;
-prevenirea aspiratiei sangelui si a continutului gastric in plamani;

Materiale necesare:-la fel ca la aspiratia prin canula IOT

Tehnica:-la fel ca la aspiratia prin IOT,cu urmatoarele particularitati:

· se pregateste seringa cu antibiotic

· se introduce usor sonda de aspiratie in canula de traheostomie,apoi se retrage incet
aspirand;
· se reoxigeneaza pacientul;
· se spala sonda de aspiratie introducand in solutia de spalare pregatita in timp ce se
aspira;
· pentru fluidifierea secetiilor se poate introduce pe canula de traheostomie 1ml de
ser fiziologic steril(cu sau fara antibiotic),dupa care se ventileaza de 3 ori pacientul
si se repeta procedura de aspiratie a cailor aeriene inferioare.
· se reoxigeneaza pacientul un minut cu oxigen 100%;
· se verifica fixarea corecta a canulei,iar daca este nevoie se schimba snurul de
fixare;
Complicatii:
- Hipoxie prin aspiratie timp indelungat-nu se recomanda aspiratia mai mult de 15 sec
- reflex vagal prin aspiratie prelungita (Atropina 0.5-1 mg i.v. bolus)
-iritatia mucoasei cailor aeriene cu tuse excesiva
-infectia iatrogena daca nu se respecta conditiile de sterilitate
-decanularea accidentala a pacientului
-obstructia canulei cu cheag de sange sau secretii-se schimba cu alta noua.

4. DEZOBSTRUCTIA CAILOR AERIENE SUPERIOARE

Reanimarea bolnavului cu insuficienta respiratorie acuta presupune in primul rand

asigurarea permeabilitatii cailor aeriene de care depinde ventilatia si oxigenarea adecvata a
pacientului. Caile aeriene includ nazofaringele si orofaringele, laringele si traheea, bronhiile
cu toate subdiviziunile si alveolele. Se subimpart in caile respiratorii superioare (supraglotice)
si caile respiratorii inferioare (subglotice).
Dezobstructia cailor respiratorii superioare se poate efectua fie neinstrumental (manual), fie
instrumental. Dezobstructia neinstrumentala se poate realiza prin urmatoarele metode:

· HIPEREXTENSIA CAPULUI

Obstructia cailor respiratorii superioare poate fi partiala sau totala. Locul cel mai
frecvent de obstructie la pacientii comatosi este hipofaringele, prin aplicarea bazei limbii pe
peretele posterior al faringelui. Prima si cea mai simpla metoda de dezobstructie este
hiperextensia capului prin care se intind structurile anterioare ale gatului si se ridica baza
limbii de pe peretele posterior al faringelui.
Tehnica: Reanimatorul se aseaza lateral sau cranial de pacientul aflat in decubit dorsal.
Aplica o mana pe crestetul capului acestuia iar cealalta la nivelul mentonului, sustinand
mandibula in contact cu maxilarul superior. In aceasta pozitie se executa bland hiperextensia
capului pacientului cu deplasarea posterioara a crestetului si ridicarea regiunii occipitale.

Hiperextensia capului. Elibereaza faringele prin ridicarea limbii

La copiii sub 5 ani portiunea superioara a coloanei cervicale este mult mai flexibila si se poate
arcui in sus, fortand contactul peretelui posterior al faringelui cu limba si epiglota, ceea ce
produce exacerbarea obstructiei. De aceea la copilul mic este preferabil sa lasam capul intr-o
pozitie neutra, nu in hiperextensie ca la adult.
Contraindicatii:
- fractura coloanei cervicale

· MANEVRA ESMARCH

Prin aceasta manevra simpla se accentueaza tractiunea anterioara a limbii contribuind

la eliberarea hipofaringelui.
Tehnica:Pacientul in decubit dorsal, se plaseaza degetele 2-4 posterior de ramura verticala a
mandibulei si se aplica o miscare inainte, obtinandu-se subluxarea anterioara a mandibulei din
articulatia temporo-mandibulara.

Manevra Esmarch de eliberare a caii aeriene superioare

Contraindicatii:
- fracturi care intereseaza mandibula sau articulatia temporo- mandibulara.

· TRIPLA MANEVRA DE ELIBERARE SAFAR

In unele situatii simpla hiperextensie a capului nu este suficienta pentru dezobstructia

cailor respiratorii superioare. Se va executa o manevra mai complexa formata din 3 timpi.
Tehnica:
Timpul I: hiperextensia capului: reanimatorul asezat cranial fata de pacientul in decubit dorsal,
cu o mana pe crestet iar cealalta pe menton realizeaza hiperextensia capului.
Tripla manevra Safar de eliberare a caii aeriene superioare
Timpul II: subluxarea anterioara a mandibulei: se mentine hiperextensia cu regiunea
hipotenara a palmelor reanimatorului aplicate pe regiunea frontala, iar cu degetele 2-4 de la
ambele maini plasate inapoia ramurii verticale a mandibulei, se aplica o miscare catre inainte
(in sus) care realizeaza subluxatia cu deplasarea anterioara a bazei limbii.
Timpul III: intredeschiderea gurii - cu policele de la ambele maini situate la nivelul santului
supramentonier prin aplicarea unei presiuni in jos cu indepartarea mandibulei subluxate de
maxilarul superior. La sfarsitul manevrei, capul pacientului va fi in hiperextensie mentinuta
cu palmele in regiunea frontala, mandibula va fi subluxata anterior cu degetele 2-4 iar gura va
fi intredeschisa prin presiunea exercitata de police.
Contraindicatii:
- mandibula fracturata sau dislocata
- bolnav constient
- traumatisme ale coloanei cervicale
Cele trei metode de dezobstructie se utilizeaza mai ales in prezenta respiratiei spontane
ineficiente si au avantajul ca nu necesita echipament special. Dezavantajul lor consta in aceea
ca sunt eficace numai cat timp reanimatorul mentine pozitia bolnavului. Cand manevra se
intrerupe, obstructia cailor respiratorii se reface.
Din cauza riscului de lezare a maduvei, la bolnavii cu traumatisme ale coloanei cervicale se
vor evita hiperextensia maxima a capului, flexia si rotatia. Daca intoarcerea capului este
necesara pentru drenajul lichidelor si corpilor straini din faringe, traumatizatul trebuie intors
in totalitate, astfel incat capul, gatul si toracele sa se mentina in acelasi plan.

· MANEVRA HEIMLICH

Este indicata in situatiile in care victima a aspirat un corp strain care s-a oprit la
nivelul glotei, sau a inghitit un corp strain care prin dimensiuni comprima caile aeriene
superioare, realizand o obstructie brusca a acestora.
Tabloul clinic in obstructia caii aeriene superioare
Tehnica
Victima cu stare de constienta pastrata:
1. Reanimatorul se plaseaza in spatele pacientului aflat in ortostatism sau in pozitie sezanda.
2. Inconjoara cu bratele toracele bolnavului aplicand pumnul in regiunea epigastrica sub
apendicele xifoid.
3. Cu cealalta mana aplicata peste prima realizeaza transdiafragmatic o presiune brusca si
puternica in sens antero-posterior si infero-superior care permite mobilizarea corpului strain.

Tehnica de realizare a manevrei Heimlich la persoane in stare de constienta

Victima in stare de inconstienta:

1. Se aseaza bolnavul in decubit dorsal pe un plan tare.
2. Reanimatorul incaleca pacientul si aplica podul palmelor una peste alta,
cu degetele incrucisate si ridicate in regiunea epigastrica dedesuptul apendicelui
xifoid.
3. Cu membrele superioare intinse din articulatia cotului se aplica o presiune brusca, puternica
in sens antero-posterior si infero-superior
Tehnica de realizare a manevrei Heimlich la persoane in stare de inconstienta

Complicatii
                        - fractura apendicelui xifoid
                        - leziuni ale organelor abdominale
Precautii
- la pacientii cu stomac plin, la care cresterea presiunii gastrice  produce varsaturi

INTUBATIA FARINGELUI  (ORO-SI NAZOFARIGIANA)

Pentru dezobstructia cailor respiratorii superioare si mentinerea permeabilitatii acestora se
recomanda aplicarea unei cai aeriene artificiale: canula oro sau nazofaringiana, sau un tub
traheal.

· INTUBATIA OROFARINGIANA

Material necesar
-Canulele (sonde) orofaringiene Guedel au diferite dimensium (de la 0 la nou-nascut pana la
nr. 4 la adult), sunt confectionate din plastic, metal sau cauciuc si trebuie sa fie suficient de
late ca sa vina in contact cu 2-3 dinti de la nivelul arcadelor dentare. Canula este formata
dintr-o portiune dreapta in contact cu dintii (zona de muscatura), o extremitate prevazuta cu
flansa care limiteaza introducerea si impiedica inghitirea canulei si o portiune distala curba
adaptata curburilor gurii, limbii si faringelui. In plus canula contine un lumen care faciliteaza
aspiratia orofaringiana.
Sonda orofaringiana Guedel
Tehnica
- Deschiderea gurii: La bolnavii cu barbia relaxata se realizeaza cu indexul si policele aplicate
incrucisat pe arcadele dentare superioara si inferioara. Degetele se introduc succesiv la nivelul
comisurii bucale, lasand planul median liber si printr-o miscare de forfecare se forteaza
deschiderea gurii.

Deschiderea gurii la un subiect in stare de inconstienta

Tehnica „incrucisarii degetelor”:
- La bolnavii cu tonusul muscular pastrat se introduce indexul de la mana stanga prin santul
gingivo-labial al pacientului, pana ce acesta patrunde in spatiul din spatele ultimului molar.
Rotind indexul se aplica o usoara presiune la nivelul mijlocului mandibulei, care permite de
obicei deschiderea gurii.
- Indepartarea protezelor dentare mobile si curatirea caii aeriene de eventualii corpi straini: se
utilizeaza pentru aceasta indexul si mediusul invelite in tifon.
- Introducerea canulei orofaringiene: pe linia mediana se introduce sonda Guedel cu
concavitatea in sus, aproximativ 2/3 din lungimea sondei. Apoi se roteste cu 180° cu
concavitatea in jos aplicata pe limba astfel incat portiunea distala a acesteia sa se aseze intre
peretele posterior al faringelui si baza limbii (cu concavitatea spre limba). Sonda
orofaringiana mai poate fi introdusa pe deasupra limbii tractionata cu o pensa de limba sau
apasata in jos cu o spatula.

Intubatia orofaringiana cu sonda Guedel

Contraindicatii:
- bolnavul constient, cu reflectivitatea orofaringiana pastrata sau
crescuta, la care introducerea canulei in faringe poate produce
varsaturi sau laringospasm.
Avantaje
- faciliteaza ventilatia pacientului pe masca faciala si reduce cantitatea
  de aer insuflat in stomac
- asigura permeabilitatea caii respiratorii la bolnavii cu trismus sau
  maxilarul inclestat
Complicatii:
- Utilizarea canulei orofaringiene expune la 3 complicatii majore: traumatice,
hiperreflectivitatea caii aeriene si obstructia caii aeriene.
- Complicatii traumatice: lezarea buzelor, dintilor, limbii si mucoasei faringiene succesiv la
introducerea fortata a canulei. Aplicarea acesteia la bolnavii cu dintii incisivi imbracati poate
constitui o contraindicatie relativa, intrucat exista riscul ca pacientul sa muste canula si sa-si
fractureze coroana de acrilat.
- Hiperreflerctivitatea caii aeriene: tusea, voma si laringospasmul dupa tentativa de intubare
orofaringiana la un bolnav cu hiperreactivitatea caii aeriene este o complicatie potential letala.
- Obstructia caii aeriene: accentuarea obstructiei datorita pozitionarii incorecte a unei canule
Guedel prea scurte care impinge limba posterior agraveaza insuficienta respiratorie.

· INTUBATIA NAZOFARINGIANA

Intubatia nazofaringiana este mai putin stimulanta si de aceea mai bine tolerata de
pacientul treaz, semicomatos sau anesteziat superficial. Reprezinta o alternativa pentru
intubatia orofaringiana.
Materialul necesar:
- Canula nazofaringiana este un cilindru cu curb pliabil din cauciuc sau material plastic. O
flansa impiedica patrunderea extremitatii externe in narina iar curbura canulei faciliteaza
plasarea intre baza limbii si peretele posterior faringelui.

Sonda nazofaringiana Robertazzi

Tehnica:
a. Examinarea cavitatilor nazale pentru excluderea unei eventuale obstructii prin corpi straini,
polipi sau deviere de sept.
b. Introducerea unui lubrefiant (ulei gomenolat) si a unui vasoconstrictor (cocaina, efedrina)
in interiorul narinei. Se pot introduce mese din tifon umecta cu solutie de cocaina.
c. Introducerea sondei nazofaringiene in narina, indreptata cu concavitate in jos, paralel cu
palatul, pana ce simtim trecerea varfului acesteia prin orificiul nazofaringian. Se mai
avanseaza cativa centimetri pana ce se obtine un flux de aer optim. Daca canula nu trece
atunci se incearca in narina opusa sau se alege un tub de diametru mai mic. Daca se percepe
rezistenta la intrarea in nazofaringe se roteaza usor cu 90° in sens invers acelor de ceasornic si
apoi se impinge.
Complicatii:
- Complicatiile intubatiei nazofaringiene constau din epistaxis, tunelizarea submucoasei,
leziuni de decubit, esecul insertiei. Cea mai frecventa complicatie este epistaxisul care se
rezolva de obicei spontan.
Precautii:
- la bolnavii cu traumatisme ale coloanei cervicale se va evita hiperextensia maxima a capului
- alegerea unei canule de dimensiuni potrivite.

· INTUBATIA TRAHEALA

Intubatia traheala presupune introducerea unui tub prin orificiul glotic in trahee, in

scopul protectiei caii aeriene, a toaletei bronsice, a oxigenoterapiei si a asistarii ventilatiei.
Notiunii de anatomie clinica:
Orificiul glotic este delimitat de corzile vocale si de cartilajele aritenoide. Dispuse
paralel, sub forma unor benzi albe-sidefii, corzile vocale se insereaza anterior pe cartilajul
tiroid, la limita cu insertia epiglotei, iar posterior pe suprafata laterala a cartilajelor aritenoide.
Epiglota este o formatiune cartilaginoasa situata in faringe, cu marginea anterioara aderenta la
cartilajul tiroid si cu cea posterioara atarnand liber in fata glotei, pe care o mascheaza. Intre
epiglota si baza limbii se gaseste valecula, reper important pentru intubatia traheala cu
ajutorul laringoscopului cu lama curba.

Anatomia orificiului glotic vizualizat prin laringoscopie directa

Materialul necesar:
-Laringoscop cu lama dreapta sau curba si sursa de lumina; set de lame de diferite dimensiuni.
Utilizarea lamei drepte asigura o buna vizualizare a orificiului glotic, intrucat incarca si ridica
epiglota din campul vizual. Avand insa o suprafata redusa (lama lunga dar ingusta) impune o
indemanare sporita pentru indepartarea limbii. Se prefera laringoscopul cu lama curba
(MacIntosh) care, datorita suprafetei mari permite o usoara manipulare a limbii in cavitatea
bucala si evita traumatizarea dintilor. Nu incarca insa epiglota ci o ridica prin presiunea
aplicata de catre varful lamei pe valecula.
- Tuburi/sonde endotraheale din cauciuc sau material plastic, mandren dintr-un material
maleabil si seringa de 10 cc pentru umflarea mansetei tubului traheal. Alegerea tubului se face
in raport de diametrului interior, cu dimensiuni intre 2,5 si 10 mm. Pentru o intubatie
programata la un adult mijlociu, tubul adecvat are diametrul interior intre 7 si 9 mm.

Tub traheal tip Magill din material plastic

-Pentru anestezia de contact a mucoaselor: gel cu xilina, pentru mucoasa nazala si xilma 2 - 4
% pentru anestezia faringelui si a corzilor vocale.
-Lubrefiant (oleu gomenolat) pentru tuburile nazotraheale.
-Departator de gura sau o sonda faringiana Guedel pentru protejarea sondei de intubatie
(impiedica muscarea sondei).
-Mandrene maleabile si pensa Magill, care faciliteaza directionarea varfului tubului
endotraheal in orificiul glotic.
Pregatirea si pozitionarea pacientului:
1. Asigurarea unui aparat de ventilatie manuala (AMBU) si a unei surse de oxigen pentru
ventilarea bolnavului, in cazul in care intubatia este dificila sau prelungita.
2. Pregatirea unui aspirator puternic, prevazut cu tubulatura cu diametru mare, care sa
faciliteze vizualizarea glotei prin indepartarea secretiilor faringiene si evacuarea rapida a
lichidului de varsatura sau regurgitat din stomac in cursul manoperei de intubatie.
3. Aprecierea mobilitatii coloanei cervicale si capacitatii pacientului de a executa extensia
capului si deschiderea gurii. Examinarea dintilor si aprecierea permeabilitatii narinelor.
4. Inspectia si palparea regiunii anterioare a gatului. Masurarea distantei dintre menton si
cartilajul tiroid, cu capul pacientului in extensie.
5. Asezarea bolnavului in decubit dorsal, pe un pat ce poate fi coborat in pozitie
Trendelenburg, pentru reducerea riscului de aspiratie.
6. Informarea pacientului asupra manoperei, in special in cazul intubatiei la bolnav treaz.

· TEHNICA INTUBATIEI TRAHEALE

 Tubul endotraheal poate fi introdus pe cale orala (intubatia orotraheala) sau pe cale
nazala (intubatia nazotraheala), ultima utilizata in situatiile in care intubatia pe cale orala nu
se poate face. Din punct de vedere tehnic, intubatia poate fi efectuata sub control vizual, prin
laringoscopie, cand gura poate fi deschisa, sau orb, cand deschiderea cavitatii bucale este
imposibila.
Intubatia orotraheala
1. Se indeparteaza protezele dentare mobile si se curata faringele de secretii, resturi de voma
si corpi straini.
2. Bolnavului i se administreaza oxigen pe masca timp de cateva minute sau este ventilat cu
aparatul AMBU daca este in apnee.
3. Se alege sonda endotraheala de dimensiuni potrivite si se verifica etanseitatea mansetei
gonflabile.
4. Alegerea lamei laringoscopului, ca tip si dimensiuni, in raport de varsta pacientului si
preferintele anestezistului (preferam o lama curba). Verificarea sursei de lumina.
5. Anestezia de contact a faringelui, glotei si traheii (transtraheal) obligatorie la bolnavul
treaz, cu o solutie de xilina 2 - 4 % sau alt anestezic local.
6. Capul pacientului este asezat pe un plan ridicat fata de planul umerilor (cateva comprese
sau o perna de 7 cm) si in extensie, astfel ca axa cavitatii bucale, a faringelui si a traheii sa se
suprapuna. O astfel de suprapunere se obtine prin flectarea gatului, care indreapta coloana
cervicala din articulatia atlantooccipitala. La nou-nascut si copilul mic, la care capul este
relativ mare fata de trunchi, este suficienta o usoara flexie a gatului.
7. Se deschide gura indepartand mandibula cu mana dreapta. Tinand laringoscopul cu mana
stanga, se introduce lama acestuia in partea dreapta a cavitatii bucale, astfel incat limba sa fie
deplasata in intregime spre stanga. Apoi se
avanseaza lama pana ce se vizualizeaza epiglota, in timp ce, cu mana dreapta sprijinita pe
frunte sau occiput, se mentine capul bolnavului in pozitie. In continuare, tehnica difera in
raport de tipul de lama utilizat. Daca se utilizeaza o lama dreapta, aceasta se plaseaza cu
varful snb epiglota, care este ridicata anterior, evidentiind orificiul glotic. In cazul lamei
curbe, varful acesteia se plaseaza in valecula si, prin presiunea aplicata la acest nivel, epiglota
este deplasata, descoperind glota. Manerul tinut in pozitie verticala si in unghi drept fata de
lama laringoscopului este ridicat in sus, fara a se sprijini pe arcada dentara. Prinzand
laringoscopul la limita dintre maner si lama, mana stanga se sprijina pe maxilarul superior al
bolnavului si permite stabilizarea acestuia dupa ce orificiul glotic a fost reperat.
8. Daca, in pofida pozitiei adecvate a capului si a lamei laringoscopului, laringele nu se
vizualizeaza, un ajutor va impinge in jos cartilajul tiroid, usurand reperarea glotei. De cele
mai multe ori se vizualizeaza numai aritenoizii, care servesc ca reper pentru intubatie.
9.  Se introduce tubul endotraheal, tinut intre degetele mainii drepte ca un creion, cu varful
indreptat in sus si spre dreapta, in directia orificiului glotic. Tubul este lasat sa alunece pe
partea dreapta a cavitatii bucofaringiene, astfel ca introducerea acestuia prin orificiul glotic sa
se faca „la vedere'. Dupa ce tubul a patruns prin glota, se recomanda sa fie rotat cu 90° spre
dreapta pentru a fi adus in acelasi plan cu traheea. Apoi se avanseaza pana ce manseta dispare
in orificiul glotic. Daca intubatia este dificila, se scoate tubul, se incarca cu un mandren,
indoindu-l la curbura dorita si se incearca din nou. Eventual se solicita un ajutor sa retracte
comisura dreapta a gurii pentru a castiga spatiu pentru insertia tubului.
  
Intubatia endotraheala cu laringoscop
a. cu lama dreapta; b. cu lama curba
10. Dupa efectuarea intubatiei se scoate laringoscopul, in timp ce, cu mana dreapta, mentinem
tubul in pozitie. In continuare, se introduce o piesa bucala in jurul tubului sau o canula
Guedel, plasata intre arcadele dentare. In cazul in care bolnavul este in apnee, tubul se
conecteaza cu ajutorul unei piese intermediare laaparatul de ventilatie si se incepe ventilatia
artificiala cu oxigen.
11. Se umfla manseta atat cat sa nu se auda nici o scurgere de aer la ascultatia la nivelul
gatului in timpul ventilatiei. Daca bolnavul prezinta risc de aspiratie, umflarea mansetei
trebuie sa constituie primul gest indata ce tubul a fost introdus in trahee.
12. Ascultatia toracelui, bilateral, pentru a verifica pozitia corecta a tubului. In cazul in care a
fost intubata bronhia dreapta, dupa dezumflarea mansetei, tubul se retrage, pana ce murmurul
vezicular se aude uniform pe ambele campuri pulmonare; apoi manseta se reumfla si se
fixeaza tubul in pozitie. Pentru pozitionarea corecta, se va avea in vedere ca distanta medie
dintre arcada dentara si corzile vocale este de 12-15 cm, iar intre incisivi si canina, de 28-32
cm. Introducerea tubului pe o portiune de 18-24 cm asigura o pozitie corecta, corespunzatoare
mijlocului traheii.
13. Fixarea tubului endotraheal la tegumentul comisurii gurii cu ajutorul unor benzi adezive.
Este recomandabil sa se utilizeze doua benzi (fixare in patru puncte si sa se solidarizeze tubul
la piesa interdentara sau la sonda faringiana plasata intre arcadele dentare.
Intubatia nazotraheala
Este preferabil ca introducerea tubului endotraheal pe aceasta cale sa fie oarba. De aceea
intubatia nazotraheala se executa la bolnavul treaz, cu anestezie de  contact a mucoasei
nazofaringiene si a laringelui sau in anestezie generala prin inhalatie, astfel ca ventilatia
spontana a pacientului sa ramana nealterata.
1. Eliberarea faringelui de secretii si ventilarea bolnavului cu oxigen 100 % intocmai ca la
intubatia orotraheala.
2. Alegerea tubului endotraheal si verificarea etanseitatii mansetei. Tuburile nazotraheale
trebuie sa fie mai lungi si de calibru mai redus decat cele pentru intubatia orala. Lubrefierea
portiunii terminale a tubului (ultimii 3 cm).
3. Anestezia mucoasei nazale prin pulverizare de xilina cu adaos de efedrina sau introducerea
de mese imbibate cu solutie de cocaina 2 %. Anestezia topica a laringelui pe cale orala sau
prin instalarea transtraheala. Daca intubatia se executa sub anestezie generala, este important
ca respiratia sa nu fie deprimata.
4. Pozitionarea capului bolnavului pe linia mediana, cu occiputul ridicat aproximativ 7 cm
fata de planul patului, in usoara extensie (flexia coloanei cervicale si extensia articulatiei
atlanto-occipitale.
5. Tinand tubul cu mana dreapta, astfel incat curbura sa sa corespunda curburii nasului si
gatului, se introduce prin narina si se avanseaza incet, dar ferm, pana ce patrunde in
nazofaringe. In momentul depasirii jonctiunii nazofaringiene se aude un pocnet iar fluxul de
aer vehiculat prin tub creste. Daca pasajul la acest nivel este dificil, tubul poate fi rotat 90° in
ambele directii sau se scoate si se introduce prin cealalta narina. In caz de insucces, se alege
un tub cu diametrul mai mic.
6. Dupa patrunderea in orofaringe se incearca alinierea varfului tubului cu orificiul glotic.
Aceasta se realizeaza prin ascultarea zgomotului respiratiei prin tub in cursul avansarii
acestuia. Cand pasajul aerian se percepe bine, varful tubului se gaseste in pozitie corecta. Cu
miscari sacadate si rapide, tubul este impins sincron cu inspiratia, perioada in care corzile
vocale sunt deschise. Daca zgomotul respiratiei devine mai slab, tubul a ajuns intr-un sinus
piriform sau este deviat spre esofag. In acest caz se retrage usor si se roteste pana ce se
aliniaza in axul orificiului glotic. Patrunderea tubului prin glota este semnalata de un acces de
tuse sau screamat („bucking'). Dupa tuse, bolnavul inspira, moment in care tubul este impins
ferm in trahee. Respiratia devine libera si ampla si tubul poate fi avansat inca 4 cm. Uneori,
varful tubului se blocheaza in fata orificiului glotic. In acest caz se impune flectarea capului
pentru a aduce planul traheii in linie cu planul tubului.
7. Dupa efectuarea intubatiei, se umfla manseta cu volumul minim de aer care sa asigure
etanseitatea traheii.
8. Verificarea pozitiei tubului prin ascultarea murmurului vezicular, care trebuie sa fie
simetric si egal in cele doua campuri pulmonare.
9. Fixarea tubului in pozitie, cu benzi de leucoplast.
10. Daca intubatia nazotraheala oarba este imposibila, din orofaringe tubul este introdus prin
glota cu ajutorul unei pense Magill.
Contraindicatii:
Sunt putine la numar si relative:
1. Prezenta corpilor straini in caile aeriene superioare.
2. Infectii orofaringiene cu risc de hemoragie sau ruptura unui abces.
3. Afectiunile laringelui (traumatisme, edem, laringita acuta).
4. Fracturile bazei craniului, care contraindica intubatia nazotraheala.
 Complicatii
- Leziunile coloanei cervicale si ale maduvei, la bolnavii cu osteoporoza, fracturi ale coloanei.
-Leziunile orofaringiene atribuite laringoscopiei :leziuni ale dintilor, buzelor, limbii, mucoasei
bucale, faringiene si a laringelui.
-Declansarea unor reflexe nocive la bolnavul hipoxic sau hipercapnic.
-Intubatia esofagului, in situatiile in care vizualizarea glotei este dificila.
- Intubatia endobronsica.
-Edemul laringian, consecinta mentinerii unui tub endotraheal prea gros care dezvolta o
presiune excesiva asupra peretelui laringian.
 Precautii:
l. Utilizarea tuburilor endotraheale cu mansete de volum mare si presiune joasa pentru
prevenirea leziunilor ischemice ale mucoasei.
2. Prevenirea edemului laringian prin utilizarea tuburilor endotraheale cu diametrul mai mic
decat al glotei si evitarea intubatiei in prezenta unei infectii a cailor aeriene superioare.
3. In cazul intubatiei la un bolnav cu stomacul plin, efectuarea manevrei Sellick (comprimarea
cartilajului cricoid de catre un ajutor) si aspiratia secretiilor prin lumenului tubului
endotraheal pentru prevenirea aspiratiei.
 · VENTILATIA ARTIFICIALA NEAPARATIVA

Ventilatia artificiala neaparativa (gura-gura, gura-nas) este o metoda de ventilatie artificiala

practicata de salvatorul ocazional la cazurile cu oprire respiratorie sau cardiorespiratorie.
Alaturi de masajul cardiac extern, face parte din suportul vital bazal, prima etapa a resuscitarii
cardio-respiratorii. Se aplica indata ce dupa manevra de hiperextensie a capului se stabileste
diagnosticul de apnee. Avantajul metodei consta in faptul ca nu necesita un echipament
special.

Diagnosticul pozitiv de apnee dupa hiperextensia capului. Linia care trece prin marginea
mandibulei trebuie sa fie perpendiculara  pe planul pe care este culcat pacientul
Parametri tehnici
- deoarece rezistenta din caile respiratorii este greu de invins,  insuflarea trebuie sa fie
efectuata in aproximativ 2 sec.;
- volumul curent (VT) trebuie sa fie de aproximativ 800-1200 ml la un adult, ca sa produca o
mobilizare vizibila a toracelui. Trebuie sa  depaseasca VT al reanimatorului, care va efectua o
inspiratie fortata in acest scop;
- expirul se face pasiv, se asteapta pana cand toracele revine in pozitia de repaus (apr2-4 sec.);
- o secventa de 10 respiratii se realizeaza in 40-60 sec.;
- frecventa insuflarilor va fi de 12-15 insuflari/min la adult si 20 insuflari/min la copil.

· VENTILATIA GURA-GURA

 Tehnica
1. Reanimatorul, asezat lateral fata de pacientul in decubit dorsal, executa hiperextensia
capului acestuia, cu o mana pe frunte si cu cealalta la nivelul mentonului.
2. In timp ce mentine hiperextensia cu marginea cubitala a mainii asezate pe frunte, cu
indexul si policele penseaza narinele pacientului, iar cu indexul si mediusul mainii stangi
aplicate sub menton il apropie de maxilar.
3. Executa o inspiratie profunda si lipind etans gura de gura pacientului insufla cu putere aerul
in plamanii acestuia.
4. Ridica apoi capul pentru un nou inspir profund.
5. In acest timp bolnavul expira pasiv.
6. Controlul eficacitatii ventilatiei se face prin supravegherea miscarilor cutiei toracice care se
ridica in inspir si coboara in expir.
7. Evitarea distensiei stomacului prin folosirea unor presiuni de insuflare adecvate si prin
pozitionarea corecta a capului pacientului.

Ventilatia artificiala prin insuflare gura-gura. Reanimatorul urmareste miscarile cutiei toracice
pentru aprecierea eficientei ventilatiei

· VENTILATIA GURA-NAS

Este tehnica de preferat, deoarece narinele sunt mai usor de etanseizat.

Tehnica
1. Hiperextensia capului, cu o mana la nivelul fruntii pacientului iar cu cealalta pe menton.
2. Prin presiunea exercitata pe menton se mentine mandibula in contact cu maxilarul superior
si gura inchisa.

Ventilatia artificiala prin insuflare gura-nas

3. Reanimatorul in pozitie ridicata executa o inspiratie profunda dupa care isi lipeste etans
buzele de narinele victimei, insufland in plamanii pacientului aerul inspirat.
4. Expirul va fi pasiv, timp in care reanimatorul realizeaza o noua inspiratie. La copil tehnica
este aceeasi numai ca, VT si presiunea de insuflare trebuie sa fie adaptate varstei.
Eficienta ventilatiei artificiale cu aer expirat se explica prin faptul ca in caile aeriene
superioare ale reanimatorului (spatiul mort anatomic) se gaseste un amestec gazos care nu a
contribuit la schimburile gazoase alveolare, deci cu continutul de O2 conservat (21 %). In
felul acesta ultima parte a coloanei de aer inspirate de reanimator va fi prima insuflata,
ajungand in alveolele pacientului, unde participa la schimburile gazoase.
Contraindicatii:
-Contraindicatia absoluta a ventilatiei artificiale este bolnavul care respira spontan eficient.
-Contraindicatie relativa - bolnavul cu stomac plin.
Complicatii:
- insuflarea stomacului care poate duce la varsaturi;
- ineficienta metodei folosite datorita unei dezobstructii incomplete a
 cailor respiratorii superioare.
Precautii:
- la victimele unei intoxicatii acute aceasta metoda de ventilatie poate  fi periculoasa pentru
reanimator;
- transmiterea unei infectii prin saliva si secretii faringiene care impune folosirea unui strat
protector de tifon pentru insuflare.

· VENTILATIA ARTIFICIALA CU  RESUSCITATORUL MANUAL AMBU

Ventilatia artificiala prin masca cu ajutorul resuscitatorului manual reprezinta o

modalitate aparativa de ventilatie in cursul resuscitarii cardiorespiratorii. Manopera se mai
aplica ori de cate ori devine necesara insuflarea manuala a plamanilor pacientului (precede
intubatia traheala). De asemenea, poate fi folosita pentru asistarea respiratiei.
Deoarece in fata unor rezistente pulmonare crescute nu asigura o insuflare pulmonara eficace
si poate favoriza regurgitarea continutului gastric in caile aeriene care raman neprotejate,
ventilatia artificiala prin masca este folosita temporar. Un domeniu nou de aplicare, pentru
utilizare de lunga durata, este ventilatia prin masca cu CPAP.
Materialul necesar
1. Masca din cauciuc sau material plastic, la care se racordeaza un resuscitator manual,
compus dintr-un balon autoexpansibil (model Ruben) si o valva autoocluziva.
Ventilatia asistata prin masca cu resuscitator manual AMBU
2. Balonul autoexpansibil din cauciuc si cu invelis din neopren este prevazut, la extremitatea
distala, cu o valva de intrare pentru aer si, la nevoie, pentru oxigen. Modelele perfectionate
(AMBU universal resuscitator) au o valva de intrare distincta pentru aprovizionarea cu
oxigen, prin care se asigura un aport de aproximativ 50 % O2, la un debit de 4-6 l O2/min.
Pentru realizarea unei concentratii de oxigen 100 %, orificiul valvei de intrare pentru aer se
obtureaza cu un capacel.
3.Valva autoocluziva, interpusa intre balon si masca, inchide ramura de expir in timpul
insuflarii, iar in expiratie asigura eliminarea aerului in mediul ambiant, balonul
reexpansionandu-se spontan, dupa fiecare comprimare. La bolnavul care respira spontan,
inspirul este asigurat direct din atmosfera (valva AMBU E2) sau din balon (AMBU E). In
cazul resuscitatorului AMBU, la valva umdirectionala E/E2 se poate atasa o valva PEEP.
Tehnica ventilatiei
l. Verificarea resuscitatorului (integritatea valvei, expansibilitatea balonului si conectarea
acestuia la sursa de oxigen (daca este posibil).
2. Asezarea bolnavului in decubit dorsal.
3. Curatirea orofaringelui de secretii si de eventualii corpi straini; indepartarea protezelor
dentare mobile.
4. Hiperextensia capului si apropierea mandibulei in contact cu maxilarul superior.
5.  Introducerea unei sonde faringiene pentru sustinerea limbii.
6. Aplicarea etansa a mastii pe gura si nasul pacientului si mentinerea ei cu ajutorul degetelor
de la mana stanga. Extremitatea ingusta a mastii va fi plasata pe radacina nasului iar
extremitatea larga in santul supramentonier. Masca este fixata pe fata bolnavului cu ajutorul
policelui si indexului de la mana stanga realizandu-se o presiune uniforma pe toata
circumferinta acesteia. Celelalte dege plasate sub menton imping mandibula in sus catre
masca pentru etanseizare, in timp ce cu mana dreapta aflata pe crestet se realizeaza
hiperextensia capului.
7. Ventilarea   plamanilor  pacientului   prin   comprimarea   balonului resuscitatorului cu
mana dreapta, etanseitatea si hiperextensia fiind mentinute prin presiunea exercitata cu
degetele mainii stangi la nivelul mentonului. Se comprima ritmic balonul cu o frecventa de 12
- 15 insuflari/minn, avand grija ca perioada de relaxare sa fie de 1,5 - 2 ori mai lunga decat
perioada de insuflare si sa se evite pierderile de aer intre masca si fata pacientului. Daca
realizarea etanseitatii cu o singura mana este dificila, se recomanda aplicarea mastii cu 2
maini, in timp ce o alta persoana asigura ventilatia prin comprimarea balonului.
Avantaje
1. Realizeaza ventilatia artificiala la locul accidentului si in timpul transportului.
2. Permite ventilatia cu aer imbogatit in oxigen pana la FIO2 = 1.0.
3. Este o manopera usor de executat, tolerata si de bolnavul vigil (ventilatia asistata).
4. Permite ventilatia cu PEEP la locul accidentului (inec) sau pe perioada transportului unui
bolnav cu plaman de soc.
 Contraindicatii
O contraindicatie relativa este bolnavul cu stomac plin.
Complicatii
1. Distensia gastrica prin introducerea aerului in stomac, din cauza unei pozitii inadecvate a
capului pacientului sau a unor insuflari excesive.
2. Varsaturi sau regurgitarea continutului gastric in caile aeriene, in cazul ventilatiei
bolnavilor cu stomacul plin.
3. Ventilatie ineficienta, datorita lipsei de etanseitate (masca cu dimensiuni improprii,
insuficienta valvei autoocluzive).
4. Leziuni ale corneei prin comprimarea globilor oculari de catre o masca de dimensiuni prea
mari.
5. Pneumotorace (la copii), consecinta a  insuflarii cu volume de aer excesiv de mari.
Precautii:
1. Verificarea integritatii valvelor inainte de inceperea ventilatiei.
2. Alegerea unei masti de dimensiuni potrivite, care sa acopere etans gura si nasul pacientului.
3. Asigurarea libertatii cailor aeriene printr-o pozitie corecta a capului si a mandibulei ca sa
previna insuflarea cu aer a stomacului.
4. Aspirarea prealabila a continutului gastric la bolnavul cu stomac plin, pentru diminuarea
riscului de varsaturi si aspiratie.

6. SPASM BRONSIC SI DECOMPENSARE CARDIO-RESPIRATORIE

........nu gasesc material!

7.INGRIJIREA BOLNAVULUI CU PNEUMONIE BACTERIANA

→ Definiţie:

→ Pneumoniile sunt boli caracterizate prin inflamaţia parenchimului pulmonar de

etiologie diversă – infecţioasă sau neinfecţioasă.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU PNEUMONIE BACTERIANA ACUTA

1.Definitie:
Pneumonia bacteriana acuta este un proces inflamator de natura infectioasa, la nivelul
parenchimului pulmonar. Germenii incriminati frecvent sunt: pneumococul, stafilococul,
streptococul.
2.Circumstante de aparitie
- contaminare hematogena cu punct de plecare infectii in organism (ORL, tegumentare);
- infectii nozocomiale;
- complicatii in cursul unei boli (septicemie);
- secundare unor manevre chirurgicale (traheostomie).
3.Factori favorizanti
- varsta: copiii si varstnicii sunt mai receptivi;
- frigul, umezeala, factorii poluanti, efortul fizic intens;
- afectiuni care scad rezistenta la infectii: diabet zaharat, I.R.A., SIDA, insuficienta hepatica, aloolism.
4.Manifestari de dependenta:
a) pneumonia pneumococica
- debut brusc;
- frison
- febra in “platou”;
- polipnee;
- junghi toracic;
- tuse, la inceput uscata, apoi cu expectoratie (galben-ruginie, vascoasa);
- tahicardie;
- frecvent herpes labial.
b) pneumonia streptococica
- debut insidios;
- frisoane, febra;
- dispnee cu cianoza;
- stare generala alterata.
c)pneumonia stafilococica
- debut insidios;
- febra remitenta;
- frisoane;
- stare generala alterata
- dispnee cu cianoza.
5.Examinari paraclinice (investigatii)
- A.S.L.O crescuta in pneumonia streptococica;
- radiografie toracica;
- examene de laborator: leucocitoza cu neutrofilie si VSH crescuta in pneumonia pneumococica;
- examenul sputei: pneumococi, streptococi.
6. Problemele pacientului:

- alterarea respiratiei,
- clearance ineficient al cailor respiratorii, obstructia cailor respiratorii
 - potential de deshidratare,
- disconfort,
- potential de complicatii.

7. Obiective de ingrijire
Obiectivele vizeaza:
- combaterea infectiei;
- eliberarea cailor respiratorii;
- ameliorarea respiratiei;
- prevenirea complicatiilor.
8. Interventii autonome si delegate ale asistentului medical
- asigurarea repausului la pat in pozitie sezand, in perioadele febrile;
- aerisirea incaperii ;
- umidificarea aerului;
- administrare de oxigen;
- alimentatie lichida si semilichida in perioadele febrile, cu aport caloric corespunzator necesitatilor;
treptat se trece la alimentatia normala;
- hidratare corecta, asigurandu-se o cantitate suplimentara de lichide din cauza pierderilor prin
febra, polipnee, transpiratie;
- igiena tegumentelor si a mucoaselor, in special a cavitatii bucale;
- ajutarea pacientului sa adopte pozitii care faciliteaza expectorarea;
- incurajarea pacientului sa efectueze miscari active pentru mentinerea tonusului muscular;
- ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale, mentinerea autonomiei si incurajarea
lui sa participe la ingrijiri prin cresterea graduala a activitatii in functie de toleranta;
- masurarea functiilor vitale ;
- recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinari de laborator;
- administrarea tratamentului medicamentos prescris: tratament etiologic, simptomatic, tratamentul
complicatiilor;
- educatie pentru sanatate:
- semnele de recunoastere a eventualelor complicatii (febra dupa administrarea antibioticelor,
modificari ale sputei, intensificarea durerii toracice, scaderea tolerantei la efort);
- necesitatea consumului de lichide pentru fluidificarea secretiilor;
- alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus;
- efectuarea exercitiilor respiratorii;
- toaleta cavitatii bucale dupa expectorare.
→ Pneumonia pneumococică sau pneumonia francă lobară este o pneumonie acută, o
pneumopatie acută, provocată de pneumococ, care afectează un lob, debutează acut şi are evoluţie
ciclică.
Circumstante de aparitie:
 •contaminarea hematogena cu punct de plecare infectii in organism.
• complicatii in cursul unor boli : septicemie;
• secundare unor manevre chirurgicale( traheostomie);
• infectii nosocomiale.
Factorilor favorizanti(de risc):
•fumatul,
•imunodepresia (boli cronice: diabet zaharat, insufucuenta hepatica, alcoolism, IRA, SIDA sau
tratamente imunosupresoare),
•imobilizarea prelungită la pat,
•consumul cronic de alcool,
•modificarea florei oro-nazo-faringiene la bolnavii spitalizaţi, sau după tratamente antibiotice
repetate,
• varsta; copii si varstnicii sunt mai receptivi,
• frigul, umezeala, efortul fizic intens, factorii poluanti.

→ Evoluţia procesului inflamator pulmonar:

→ Stadiul de congestie – constituirea unei alveolite catarale.

→ Hepatizaţie roşie – plămânul din zona afectată are consistenţa crescută şi culoarea roşie –
brună.
→ Hepatizaţie cenuşie – marchează începerea procesului de rezoluţie a leziunii. Exsudatul se
resoarbe, sau prin agravare se poate transformă în puroi, aspectul fiind numit hepatizaţie cenuşie.
→ Stadiul final – exsudatul fie este digerat enzimatic şi resorbit pe cale limfatică, fie este
eliminat prin tuse.
Manifestari de dependenta:
In zilele premergatoare: cefalee, astenie, infectie rinofaringiana, sensibilitate la frig;
→ Debut brutal, bine precizat de bolnav datorită frisonului unic, intens, generalizat, cu durată
de 30-120 minute; ascesiune febrila brusca pana la 40 ˚C;
→ In perioada de stare febra se mentine in „platou” ;
→ Polipnee;
→ Junghi toracic submamelonar sau posterior datorat interesarii pleurei parietale.

→ Perioada de stare: Se instalează la câteva ore de la debut.

 → Faciesul vulturos – roşu, congestiv, intens pe partea bolnavă, buze cianotice.
→ Herpes - la nas sau buze – caracteristic pneumoniei pneumococice.
→ Tuse – iniţial iritativă, uscată, chinuitoare, devine productivă.
→ Sputa – roşie-ruginie, vâscoasă şi aderentă, hemoptoică sau purulentă.
→ Dispneea – polipnee – 30-40 respiraţii pe minut - se corelează cu întinderea condensării
pneumonice.
→ Ascensiune termică – 39-400C. Frison repetat.
→ Junghiul toracic – submamar, accentuat cu respiraţia sau tusea.
→ Alte semne: transpiraţii abundente, sete vie, inapetenţă, adinamie, confuzie, delir, mialgii,
vărsături, oligurie, hipotensiune arterială.

Problemele pacientului:

-disconfort(durere)
-dispnee,
-clearance ineficient al cailor respiratorii,
-hipertermie,
-diaforeza,
-altarearea tegumentelor si mucoaselor,
-intoleranta digestiva,
-eliminari inadecvate,
-fatigabilitate,
-risc de complicatii: deshidratare.

Obiective de îngrijire:
→ Sa fie combatuta infecţia,
→ Sa fie combatuta hipoxemia.
→ Sa fie controlata si coordonata respiraţia.
→ Sa fie eliberate căile respiratorii.
→ Sa se evacueze colectiile lichidiene.
→ Pacientul sa fie echilibrat hidro electrolitic.
→ Starea bolnavului sa fie ameliorata
→ Bolnavul sa fie reintegrat socio-profesional.
Interventii:
o Cameră luminoasă, aerisită, cu temperatură 20 0C, umiditate crescută; umidifierea atmosferei
prin montarea de dispozitive specifice sau vase cu apă caldă, prosoape umede pe calorifer sau
sursele de caldură ;
o Repaus la pat în perioada febrilă şi încă 6-10 zile după scăderea febrei, pozitie sezand.
o încurajează pacientul să se odihnească cât mai mult;
o ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă şi să-şi schimbe poziţia atunci când doreste;
o Hidratare orală adecvată pentru a evita deshidratarea, daca are toleranţă digestivă, mai ales în
cazurile cu hiperpirexie, peste 1500-2000 ml (+ 500ml/grad de febră).
Regim hidro-zaharat, bogat în vitamine, sucuri de fructe, siropuri, ceai, lapte, supe de legume
bogate în vitamine. Treptat regim lacto-făinos, apoi o alimentaţie mai substanţială. În perioada
febrilă se asigură hidratare suficientă- eventual PEV.
o
o Igiena bucală corectă, continuă – se îndepărtează reziduurile, se fac gargarisme, se ung
mucoasele cu glicerină boraxată. Se asigură igiena tegumentelor – prin spălare cu apă caldă şi
fricţiuni cu alcool mentolat. repaus la pat în formele severe cu spitalizare, sau reducerea activităţii
fizice în pneumoniile uşoare dobândite în colectivitate ;
o Ajutarea pacientului sa adopte pozitii care faciliteaza expoctoratia;
o tusea trebuie încurajată dacă este productivă, nu se dau antitusive centrale decât pentru a
permite odihna pacientului ;
o durerea pleuritică necesită de regulă antalgice ;  antalgicele majore de tip opiaceu se vor
administra cu prudenţă deoarece pot să producă depresia centrului respirator prin mecanism
central ;
o tapotaj pentru favoizarea eliminarii secreţiilor;
o drenaj postural ;
o Reducerea suprafeţei alveolare se datorează umplerii parţiale a alveolelor cu lichid de tip
exsudat, în timpul proceselor inflamatorii (pneumonie) sau transsudat în cursul edemului pulmonar –
se urmareste drenajul postural.
o aspiraţie bronşică - dacă este cazul ;
o oxigenoterapie pe mască sau intubaţie în cazurile cu insuficienţă respiratorie clinc manifestă ;
o Exerciţiile fizice combat imobilizarea. Kinetoterapia respiratorie ajută la reducerea obstrucţiei
dinamice din expiraţie, pacientul este învăţat să expire cu buzele strânse ca pentru fluierat. Presiunea
în cavitatea bucală creşte deplasând punctul de egalizare presională spre căile aeriene mari.
Controlul şi coordonarea respiraţiei urmăreşte conştientizarea unei scheme ventilatorii adecvate
deficitului funcţional şi se referă la reducerea ritmului respirator, la raportul inspir / expir şi la
controlul fluxului de aer. Rărirea ritmului respirator este decisă pentru ameliorarea distribuţiei
intrapulmonare. Se va scădea treptat ritmul respirator ce depăşeşte 20 r/minut la 12-16 r/minut.
o Ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale si incurajarea lui sa participe la ingrijiri
prin cresterea graduala a activitatii in functie de toleranta;
o Masurarea functiilor vitale
o Recoltarea porduselor biologice si patologice pentru examinari de laborator;
o În procesele inflamatorii asistenta medicală aplică antibioterapie adecvată.
o Febra se combate cu comprese alcoolizate, se administrează medicaţie antipiretică –
Paracetamol, Aspirină etc.
o Administrarea tratamentului medicamentos prescris:
etiologic,
simptomatic,
al comlpicatiilor.
o Colecţiile de lichid pleural sau pericardic se evacuează prin puncţie.
→ Asistenta medicala respecta masurile de prevenire nosocomiala si educa pacientul in acest sens.
→ Identificarea şi prevenirea factorilor de risc.
→ Terapie ocupaţională.
→ Kinetoterapie respiratorie.
→ Educatia pacientului: cunoasterea semnelor eventualelor complicatii: febra dupa administrarea
antibioticelor, scaderea tolerantei la efort, intensificarea durerii toracice, modificari ale sputei;
necesitatea consumului de lichide pentru fluidificarea secretiilor, alterarea perioadelor de activitate
cu perioade de repaus, efectuarea exercitiilor respiratorii, toaleta cavitatii bucale dupa expectoratie.
→ Tratament medicamentos:
→ Penicilină – tratament de elecţie, 600.000 UI i.m. la 4-6 ore, timp de 7-10 zile. Se continuă
administrarea încă 72 ore după scăderea febrei, iar la bătrâni încă câteva zile.
→ La bolnavii alergici la Penicilină se administrează Vancomicină (2 g pe zi), Eritromicină 2-3 g pe zi
în 4 prize timp de 4-8 zile, Tetraciclină, Amoxicilina (500 mg la 8 ore), Doxicilină sau Septrin,
Cefalosporine.
→ Junghiul toracic se combate cu antinevralgice – Algocalmin, Antidoren.
→ Delirul şi insomnia → cu barbiturice, Clorhidrat 2-3 g pe 24 ore, Bromoval.
→ În cianoză şi dispnee se dă oxigen.
→ Tusea se combate cu Calmotusin, Tusomag, Codenal.
→ La vârstnici şi taraţi → cardiotonice, analeptice cardio-respiratorii.
Profilactic la persoanele peste 65 de ani, bolnavi cronici – vaccinare