Din aceasta perspectiva, gandirea si reflectia asupra socialului au un trecut bogat, inscriindu-se in

conceptia globala asupra lumii, in raspunsurile la intrebarile fundamentale ivite in fata omului inca din
zorii devenirii lui. Acestea au constituit, elementele acelei “sociologii spontane” care a cuprins
reprezentarile, ideile sau parerile oamenilor cu privire la viata lor sociala.

Desigur, drumul de la sociologia spontana, naiva, la sociologia implicita (prezenta in marile opere

de cultura, care au cuprins referinte complexe asupra socialului)si, de aici, la elaborarea sociologiei ca
stiinta, este lung si anevoios si s-a exprimat printr-o diversitate de orientari teoretice si puncte de
vedere.

1.1. Notiunea de sociologie. Termenul de sociologie a fost folosit pentru prima

data de catre Auguste Comte (in 1832), fiind preluat de diferiti autori, care au definit
sociologia ca studiu stiintific sau pozitiv al faptelor sociale .

Sociologia ca stiinta  este definita in modalitati variabile, care deriva atat din complexitatea
obiectului ei, cat si din pluralismul teoretic si doctrinar care a caracterizat evolutia
sociologiei ca stiinta.

Sociologia este stiinta care studiaza realitatea sociala si procesualitatea devenirii si

realizarii acesteia.

Sociologia este o stiinta a societatii abordata ca “intreg” – sub aspectul ansamblului ei de componente,
de laturi si interactiuni dintre acestea. Sociologia studiaza procesele sociale, ordinea de drept a
societatii, dar si legile care-i guverneaza dinamica, ea propunandu-si sa descopere, sa descrie si sa
explice “ordinea” care caracterizeaza viata sociala a omului si legile ei.

Daca biologia studiaza “dimensiunea” organica a fiintei umane, iar psihologia studiaza universul
sufletesc interior al individualitatii umane, sociologia studiaza ansamblul dimensiunilor sociale ale
existentei omului; ea cerceteaza viata sociala a omului in cadrul diferitelor structuri si institutii, al
diferitelor tipuri de comunitati si colectivitati umane, al diferitelor grupuri sociale (de la cele mai mici, la
cele mai cuprinzatoare) pana la nivelul natiunilor, statelor si organizatiilor internationale. Sociologia
studiaza colectivitatile si comunitatile umane cu toate structurile si institutiile lor, cu functiile si valorile
lor sociale corespunzatoare (de ordin economic, politic, juridic, moral, religios, cultural, civilizator,
filosofic etc.).

1.2. Obiectul sociologiei il constituie studiul colectivitatilor umane si al relatiilor interumane in cadrul
acestora, precum si al comportamentului uman in cadrul social propriu grupurilor si comunitatilor umane
de diferite tipuri.

Orice stiinta se distinge nu numai printr-un obiect sau domeniu propriu de studiu, ci si printr-un  sistem
coerent de concepte de legi si de metode proprii de cercetare . Aceste coordonate definitorii le
vom descifra insistand pe parcurs atat asupra conceptelor fundamentale, precum si asupra unei logici
interne in prezentarea problematicii de studiu a sociologiei ca disciplina de invatamant.

Sociologia este deci studiul stiintific al comportamentului social si al relatiilor sociale. In timp ce in

limbajul comun notiunea de stiinta sugereaza laboratoare, instrumente de masurat, ecuatii algebrice
etc., ea se refera, de fapt, la o cale generala prin care se pot obtine cunostinte despre orice fenomen.

1.3. Sociologia ca stiinta

 a) Ipotezele stiintei. Toate caile “stiintifice”, organizate pentru obtinerea informatiilor
despre lume, au in comun anumite ipoteze. O ipoteza este aceea ca exista o lume a realitatii
independenta de perceperea acesteia de catre noi sau de cunostintele noastre despre ea. de pilda,
atomii exista chiar daca noi nu ii vedem. In acest sens, noi mai degraba descoperim legile naturii
decat le cream.

O alta ipoteza a stiintei este aceea ca in natura exista ordine. Evenimentele nu se produc intamplator; ele sunt
precedate de cauze. De asemenea, oamenii de stiinta presupun ca, printr-o observatie obiectiva si
sistematica, se pot dobandi cunostinte despre lume. Aceasta este caracteristica esentiala a stiintei:
observarea obiectiva, sistematica si disciplinata a fenomenelor. adevarul stiintific poate fi verificat empiric,
adica prin observarea atenta si obiectiva si prin masuratori. Metoda stiintifica reduce intruziunea valorilor
personale in procesul de cercetare.
Pe scurt, stiinta presupune existenta unei lumi organizate, a cauzei si efectului care poate fi inteleasa prin
observatie obiectiva si riguroasa prin masuratori. Valorile pot tulbura alegerea subiectelor studiate de omul
de stiinta, dar nu metoda de descoperire a cunostintelor. Mereu constienti de eroarea umana, oamenii de
stiinta deseori adopta o atitudine sceptica in procesul de cunoastere si prezinta dovezi pentru a-si sustine
afirmatiile.
b) Teorii. Teoriile sunt modalitati sistematice de a explica felul in care doua sau mai multe fenomene sunt
legate intre ele, indeosebi in functie de cum unul il produce pe celalalt. Marea lor valoare consta in faptul ca
ele permit omului de stiinta sa treaca dincolo de factorii imediati, aflati in studiu, si sa “faca generalizari”
referitoare la alte fenomene care au aceleasi caracteristici. De pilda, Durkheim a constatat ca rata
sinuciderilor la catolici se deosebea de cea a protestantilor, asa cum se deosebea cea a persoanelor casatorite
fata de cea a persoanelor necasatorite. El a explicat aceste constatari in functie de o teorie a integrarii sociale,
care permite acum o intelegere a ratei sinuciderilor bazate pe factori nestudiati initial de Durkheim.