Tabăra din pridvorului satului ,,Valea Arini''

Tinerii din ziua de astăzi caută un acasă, acest acasă, mulți dintre ei nu le-au găsit, dar unii nici nu au
încercat să îl caute. Astfel, printre zâmbete și chicoteli, râsete și sfială, a început pentru toți tabăra ce avea să
unească atâtea suflete mici și firave, în ograda Bisericii.
Parcă și vremea o luase razna, nici ea nu știa ce avea să se întâmple. Nimeni nu prevestea bucuria și
emoția carea avea să vină odată cu începerea taberei. Faptul că copii și tinerii au intrat în curtea Biserici într-
un număr atât de numeros și de vărste diferite, m-au făcut să cred că am ajuns într-un loc binecuvântat de
Dumnezeu, un loc în care totul e posibil, un loc al nemăsuratei prietenii, un loc al zâmbetului și al bucurii de
a fi împreună.
Început timid, timid... Un singur lucru îl aveam în cap în timp ce le prezentam copiilor progarmul și
tot ceea ce s-a desfășurat la Valea Arini, timp de trei zile, că vreau ca acești copii să simtă că părintele îi
iubește pentru că s-a încumetat să le ofere o astfel de ocazie. Încercam să privesc în următoarele zilele, dar nu
reușeam, îmi era teamă ca doar gândindu-mă la ce să urmeze, o să dau totul peste cap.
Tabăra a fost o noutate și pentru voluntari, director de tabără și pentru părintele, dar am simțit că nu
numai pentru aceștea era o noutate, dar și pentru copii era.
Am structurat programul pe teme și abordări diferite, pentru a le acorda o atenție sporită nevoilor
tinerilor din Biserica de astăzi. Am considerat, că aceștia sunt cei care pot duce mai departe entuziasmul
activităților organizate pentru ei, implicându-se la rândul lor în altele similare.
După deschiderea oficilă a taberei, am considerat, că cel mai bine pentru ei și pentru animatori, este să
îi împărțim pe grupe. În cadrul grupelor au avut parte de activități din cele mai diverse. Au povestit despre
prietenie, lucru împreună, provocările cu care îi întmpină societatea, au învățat hore, dansuri moderne, au făcut
sport și au învățat,cât de migălos și frumos, se fac brățări, lucru ce am sperat și sperăm să le fie de folos pe
parcursul vieții și nu numai. Toată această zi încărcată cu amintiri, distracție, râsete și speranță, s-a terminat
cu cea ai frumoasă încununare, și anume cu Paraclisul Maicii Domnului, în cadrul căruia copii dornici de a
vorbi cu Maica Domnului au venit să citească, fiecare cât a putut.
Cea de-a doua zi a început extrem de frumos și cu o mare binecuvântare pentru toți, întrucât am avut
bucuria de a fi împreună cu Hristos în cadrul Sfintei Liturghii. Copii așteptau cu nerăbdare să intre în Biserică.
Intrarea lor în Biserică a fost cu totul impresionantă, deoarece au intrat într-o linie perfectă, închinându-se la
icoane și mai ales, am fost impresionat de faptul că nici unul nu a început să deranjeze pe cineva. Văzând
acesta părintele a invitat pe băieți în Sfântul Altar, unde s-au bucurat, împreună cu părintele, de Sfânta și
Dumnezeiasca Liturghie. Fetele au rămas în strană, de unde au înflorit cadrul sacramental al Sfintei Liturghii.
Ce aș mai putea zice despre aceste minunate și emoționate fapte ale copiilor? Nimic... Am rămas wow
la tot ce s-a întâmplat în Biserică. Aceasta comuniune a continuat și după Sfânta Liturghie, întrucât părintele
a dorit să intre în contact și mai mult cu copii. Știind sfiala lor, părintele i-a rugat să facă un bilețel cu întrebările
care îi macină. Întrebările au fost pe diverse teme și activități, dar un lucru care m-a marcat și mi-a rămas în
minte este faptul că copii au avut foarte, foarte multe întrebări, aproape nu mai încăpeau în bol.
Părintele a dat răspunsul la întrebări, iar din cauza întrebărilor foarte multe, sfinția sa a luat hotărârea
să răspunde la întrebările, din ce în ce mai captivante. Interiorizând trăirile din acele momente mi-am dat
seama că Dumnezeu lucrează oriunde, oricând și oricum.
Timpul se scurgea rapid în acele zile. După-amiaza se apropia și urma mult așteptata ,,Vânătoare de
comori''. O activitate în cadrul căreia copii au avut ocazia de aș dovedi iscusința, priceperea, îndemânarea,
curajul, răbdarea, perseverența și nu în ultimul rând, credința. ,,Vânătoarea a durat în jur de patru ore, timp în
care tinerii au avut ocazia să se expună în fața noilor provocări și de a-și arăta spiritul de echipă. În ciuda
vremii, care nu ne-a lăsat să ne destindem în deajuns, în cât să terminăm această competiție, am continuat cu
un alt joc energizant, care s-a încheiat cu dezlegarea și înțelegerea unei ghicitori care avea să ducă la mult
așteptata comoară.
Deslușind comoara, copii au reușit să facă puzzle-ul și să dezlege ghicitoarea. Săraca piniata, dacă știa
ce o aștepta, cred că pleca singură. Au încercat mai mulți copii să o spargă, dar fără succes. Parcă nu voia să
ne spună unde este comoara. Cu multe bătăi de cap, eforturi, zâmbete și teamă, piniata a început să se destrame
încet, dar sigur pentru a ne duce la comoară.
Comoara, a fost, este și va fi, din totdeauna, prietenia, considerată cel mai pur și sensibil mod de ați
arăta ție însuți cât de mult îi respecți pe cei din jurul tău. Stai, că în bucătărie era forfotă mare. Ce să vezi?
Gogoși... gogoși, aceasta era comoara materială, pe care copii au îndrăgit-o, bucurându-se de acest mic răsfăț
culinar. Nu putem trece cu vederea, faptul că ne-am despărțit de dragul nostru prieten și animator, Ștefan.
Acest moment a fost marcat prin bine cunoscutul salut al taberei, luându-ne la revedere și urându-i mult succes
pe mai departe.
Nu se putea încheia o zi fără ca noi, cu toții, să mulțumim lui Dumnezeu și pentru această zi, pe care a
binecuvântat-o așa cum știe El mai bine. Aceeași copii, sfioși, timizi și cu frică de cele sfinte, s-au adunat în
biserică, în jurul părintelui pentru a mulțumi lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru toate câte ne-a dat.
După acest răsfăț spiritual, am plecat cu mare entuziasm și bucurie, spre focul de tabără. Ce să mai...?
Copii când au ajuns acolo nu au stat o clipă, au cântat, au dansat, au râs și au glumi până la lăsarea nopții.
Odată cu lăsarea nopții, a fost aprins focul de tabără, moment ce pe copii, dar și pe oamenii veniți de prin sat,
i-a fascinat. Focul de tabără i-a stimulat pe copii să se bucure de el, prin cântec și voie bună.
Noapte se lăsa, Moș Ene venea, amintirile se acumulau, văzând toate acestea, am plecat cu toții spre
casele noapte, pentru a ne odihni, căci mâine e o nouă zi.
Ne gândeam: Ce vom face în ultima zi? Cum ne vom descurca? Dar iată că a treia zi a fost plină de
surprize, altele plăcute, altele neplăcute, altele distractive, altele mai puțin distractive. Dar iată că a trecut
dimineața celei de-a treia zi de tabără. Ne îndreptăm spre o altă activitate a taberei. Prin dans, ne-am arătat
măiestria, frumusețea, dar cel mai important, talentul.
Seara se lăsa, copii deveneau din ce în ce mai curioși. Dar cine sosește în mijlocul copiilor?? Vasile,
care aducea cu el, multe povețe și alte activități interesante, captivante și interactive. Cu trecerea timpului,
copii își dădeau seama că de mâine totul se va sfârși. Activitățile cu Vasile s-au întins mult în noapte, iar odată
cu crearea a patru imne pentru și despre tabără, începea ușor, ușor a se încheia și frumoasa tabără.
Filmul pentru finalul taberei a adus emoție și un gol în sufletul copiilor, dar nu numai în al lor, dar și
în cel al animatorilor, știind că nu o să îi mai revadă pe acești talentați copii.
Nu vă gândiți că am încheiat chiar așa tabăra. Am mulțumit Domnului pentru această minunată și
incitantă tabără, fiind apoi nevoiți ca fiecare să ne retragem la casele noastre, nu înainte de a ne lua rămas bun,
unii de la alții.
Această supărare a copiilor nu se vor mai revedea în această formație, nu a durat mult întrucât părintele
a dorit să facă o excursie pe Masivul Ceahlău. În drum spre Ceahlău a fost zarvă mare în autocar. Ajunși la
Durău, am mers prima dată la mănăstire, dar bucuria a fost și mai mare, deoarece am avut pe cineva acolo sus
care ne iubește și am luat binecuvântare arhierească. Cu această bucurie sufletească, dar în acelaș timp și
trupească, am intrat în Biserica mănăstirii, închinându-ne evlavios la Sfinții din Biserică.
Urcând pe Ceahlău, ne-am descoperit fiecare dintre noi limitările și neputințele. Cu mare dificultate
am ajuns la Cabana Fântânele, unde ne-am odihnit, ne-am revigorat, după care am început să coborâm încet,
încet. Activitățile de acestă dată nu se terminau, întrucât părintele ne-a dus pe terenul Centrului de la Durău
,,Sfântul Daniil Sihastrul'' , unde am jucat împreună cu părintele, până la epuizare, fotbal.
Întorcându-ne la autocar ne-am oprit într-un mic părc, unde am avut ocazia să văd chipuri de copii
cum nu am crezut că voi vedea vreodată. Lăsând aceste minunate amintiri să deruleze în mintea noastră, ne
îndreptăm cu pași sfioși spre casă.
Însă, pe drum ne-am rugat de șofer să mai facem un singur popas la Mănăstirea Petru-Vodă. La
început, șoferul nu a fost de acord, dar stăruind am reușit să îl convingem pe șofer să mergem la mănăstire.
Ajunși în cele din urmă la Părintele Justin Pîrvu, am adus, fiecare dintre noi, o mică rugăciune către
părinte să ne fie mijlocitor în rugăciune. Am intrat cu toții în Biserică unde am avut o mare evlavie către
moaștele Sfinților din Biserică. Am poposit în curtea mănăstiri pentru a asculta un cuvânt de învățătură de la
Părintele Stareț Hariton Negrea, care ne-a explicat extrem de frumos și captivant viața Părintelui Justin Pârvu.
După toate aceste acte culturale și filantropice, am fost invitați la masă, unde ni s-a pus pe masă tot ce
era mai bun, neuitând să cerem binecuvântare pentru masa ce ne era pregătită, dar și să mulțumim lui
Dumnezeu și Părintelui Stareț pentru toate. Am fost la cimitir, loc de liniște și numai bun de meditație sau
împăcare cu tine însuți. Părintele ne-a povestit cu diamănuntul despre călugării și călugărițele care se odihneau
întru nădejdea învierii și a vieții veșnice.
Obosiți și întristați, e îndreptăm spre autocar, pornind pe drumul ce avea să ne despartă foarte curând
de tot ce a însemnat, tabără, jocuri, prietenie, zâmbete și toate celelalte. În drumul nostru spre casă ne gândeam
la tabără, începea să ne fie dor de anumite persoane, lucruri și gesturi, care ne-au creat o stare de bine.
Am ajuns... Of,... ,,Iar acasă!''. Părintele știind supărarea noastră nu ne-a lăsat să plecăm fără să ne
spună și el un cuvânt de folos și să ne dea o speranță că ne vom mai revedea sănătoși, întru Hristos, Domnul
și Dumnezeu nostru. Să mulțumim lui Dumnezeu, pentru toate aceste momente unice, totdeauna acum și
pururea și în vecii vecilor. Amin!
Galerie foto: