Titus Flavius Clemens, cunoscut cu numele 

Clement al Alexandriei (greacă Κλήμης ὁ
Ἀλεξανδρεύς; c.150 - c.215) sau Clement Alexandrinul, membru al Bisericii Ortodoxe a
Alexandriei, a fost primul teolog creștin.
Principalele sale opere sunt: Protrepticus („Cuvânt de îndemn către
greci”), Paedagogus („Pedagogul”) și Stromata („Diverse”; în limba greacă stromata însemnând
„covoare” sau „țesături”, pentru a indica varietatea argumentelor tratate).

Cuprins

 1Viața
 2Activitatea literară
 3Importanța sa pentru Biserică
 4Acuzații de erezie
 5Idei principale
 6Citat
 7Note
 8Bibliografie
 9Legături externe

Viața[modificare | modificare sursă]
Clement s-a născut în Egipt (Stromata, i. 1), dacă ne luăm după numele său; mai degrabă,
Alexandria a fost episcopia sa. Epifanie Scolasticul spune în secolul al VI-lea că Atena este locul de
naștere al lui Clement, iar acest lucru este susținut de acuratețea cu care vorbea limba greacă. Se
pare că părinții săi erau păgâni înstăriți, cu o oarecare prestanță pe scara socială. Calitatea
educației sale este evidențiată prin faptul că el citează în mod constant din poeții și filozofii greci.
Clement a călătorit prin Grecia, Italia, Palestina și Egipt. El a devenit colegul lui Pantenus,
liderul Școlii Catehetice din Alexandria și, probabil, cel care l-a convertit pe Clement la creștinism și
căruia, până la urmă, i-a succedat la conducerea celebrei școli. Cel mai cunoscut discipol al său a
fost Origen, care a fost condamnat la al doilea conciliu de la Constantinopol. În timpul persecuțiilor
lui Septimius Severus (202 sau 203) Clement și Alexandru, episcop de Flaviada, au căutat refugiu în
Capadocia iar după aceea în Ierusalim, de unde a dus o scrisoare în Antiohia în 211. Clement a
murit cândva în următorii cinci ani fără să se reîntoarcă în Egipt.

Activitatea literară[modificare | modificare sursă]

Trilogia, din care principalele părți rămase se conectează prin scop și mod de tratare, este formată
din Protrepticus ("Îndemn către greci"), Paedagogus ("Învățător") și Stromata ("Covoarele"). În
aceasta, pentru prima dată, Clement încearcă pentru credincioși să așeze Creștinismul în formele
tradiționale ale literaturii seculare. Protrepticus constă dintr-o introducere care îl invită pe cititor să
asculte nu legendele mitice ale zeilor, ci „cântecul cel nou” al Logosului (care este Hristos),
începătorul tuturor lucrurilor și creatorul lumii. El denunță nebunia idolatriei și misteriilor păgâne,
nerușinarea practicilor pederaste ale grecilor și ororile sacrificiilor păgâne. Clement argumentează
că pe când poeții și filozofii greci doar presupun adevărul, profeții arată calea directă spre mântuire;
iar acum Logosul divin vorbește prin propria sa persoană pentru a trezi tot ceea ce este bun în
sufletul omului și pentru a-l conduce spre nemurire. Așezând astfel o fundație în privința cunoașterii
adevărului dumnezeiesc, el trece în Paedagogus la descrierea eticii creștine. Structura lucrării sale
nu îl împiedică să preia mari părți de material din stoicul Musonius Rufus, maestrul lui Epictetus; dar
pentru Clement, pedagogul real este Logosul încarnat.
Prima carte tratează despre bazele religioase ale moralei creștine, iar a doua și a treia despre cazuri
individuale de conduită. Cât despre Epictetus, virtuțile adevărate se arată ele înseși în dovezile
externe printr-un mod de viață natural, simplu și moderat. Stromata merge mai departe și vorbește
despre perfecțiunea vieții creștine prin introducerea în cunoașterea deplină. Prima dintre aceste
lucrări se adresează neconvertiților, a doua celor proaspăt convertiți iar a treia se adresează
credincioșilor vechi. Pe baza Scripturii și Tradiției, Clement încearcă să facă o prezentare a credinței
creștine care să răspundă la toate întrebările puse de cei învățați. Clement își intitulează această
lucrare Stromateis, "peticire," deoarece tratează o foarte mare diversitate de subiecte. El intenționa
să facă o singură caret pe această temă; fără să atingă toate subiectele pe care și le-a propus, cel
puțin șapte cărți au ieșit de aici. Absența anumitor subiecte promise categoric îi fac pe savanți să se
întrebe dacă nu cumva a scris și o a opta carte, așa cum precizează Eusebiu (VI. xiii. 1) și Florilegia,
fiind făcute numeroase încercări de a identifica această a opta carte în tratate scurte sau
fragmentare care sunt conținute în fragmentele păstrate. În orice caz, "fragmentele" și "selecțiile"
care împreună cu un tratat de metodă logică sunt desemnate ca fiind a opta carte într-un manuscris
singular din secolul al XI-lea numit Stromata, nu fac parte din lucrarea Hypotyposes despre care se
știe că este scrisă de Clement. Această lucrare conține comentarii scurte la paragrafe selectate din
întreaga Biblie, așa cum se poate vedea în fragmentele păstrate de Oecumenius și în versiunea
latină a comentariului la epistolele sobornicești făcute la solicitarea unui anume Cassiodorus.
În afară de trilogia de mare întindere, o altă lucrare importantă păstrată a lui Clement este tratatul
"Care bogat se va mântui?" care se bazează pe Marcu 10:17-31. Acest comentariu prezintă
principiul că nu posedarea de bunuri trebuie condamnată, ci modul de întrebuințare a acestora. De
asemenea, s-au mai păstrat fragmente din numeroase alte lucrări, inclusiv: Sfaturi către
greci, Educarea copiilor, și Hypotyposeis (Schițe).

Importanța sa pentru Biserică[modificare | modificare sursă]

Cel mai important impact al activității lui Clement l-a avut încercarea sa de a uni filozofia greacă cu
creștinismul. El a arătat pe larg faptul că filozofii datorează o mare parte din cunoașterea lor
scrierilor din Vechiul Testament și își exprimă o convingere personală când descrie filozofia ca o
acțiune directă a Logosului divin, lucrând prin aceasta la fel de bine ca și prin lege și ca prin revelația
directă din Evanghelie pentru a comunica oamenilor adevărul.
Clement a petrecut mult timp cu definirea pentru creștini a conceptului filozofic păgân de Logos,
principiul gnozei creștine adevărate, prin care singur principiu relația lui Dumnezeu cu lumea și cu
revelația sa este menținută. În mod transcedental, el îl consideră pe Dumnezeu ca fiind Ființa care
nu poate fi descrisă, care nu poate fi definită într-un mod prea abstract (vezi teologia apofatică). Deși
dumnezeirea sa lucrează în lume, caracteristicile esenței divine rămân nestricăciunea,
autosuficiența și imposibilitatea de a suferi.
Astfel, Clement accentuează importanța permanentă a filozofiei pentru deplinătatea cunoașterii
creștine, explică cu o predilecție aparte relația dintre cunoaștere și credință și îi critică aspru pe cei
care nu doresc să se folosească în nici un fel de filozofie. El se pronunță cu hotărâre împotriva
sofiștilor și împotriva hedoniștilor din școala lui Epicur. Deși el se exprimă, în general, nefavorabil cu
privire la filozofia stoică, el respectă cu adevărat acel amestec de stoicism și platonism care
caracterizează gândirea religioasă și etică a clasei educate din vremea lui. Acest lucru explică
valorile fixate de Clement în gnoză. Pentru a fi sigur, el atacă în mod constant conceptul
de gnoză așa cum este el definit de gnostici. Credința este temelia întregii gnoze și amândouă vin
de la Hristos. Pe când credința implică o cunoaștere cuprinzătoare a lucrurilor esențiale,
cunoașterea îi permite credinciosului să înțeleagă adânc ceea ce crede; iar aceasta duce la credința
perfectă, completă. Pentru a ajunge la o astfel de credință, "credința cunoașterii," care este cu mult
mai puternică decât simpla "credință de presupunere," sau simpla primire a unui adevăr pe baza
autorității, este necesară filozofia. De fapt, creștinismul este filozofia adevărată iar creștinul perfect
este gnosticul perfect—dar iarăși, numai "gnostic conform canoanelor Bisericii" nu ca în secta
eretică.
Clement pune un mare accent pe îndeplinirea obligațiilor morale. În exprimările sale etice, el este
influențat puternic de către Platon și stoici, de la care împrumută mare parte din terminologie. El îl
laudă pe Platon pentru că a recomandat ca scopul vieții trebuie să fie obținerea celei mai mari
asemănări posibile cu Dumnezeu; iar portretul lui pentru gnosticul perfect se asemănă puternic cu
cel al omului înțelept așa cum a fost el desenat de stoici. Prin urmare, el își sfătuiește cititorii să-și
scuture lanțurile cărnii cât mai repede posibil, să trăiască de parcă ar fi deja în afara trupului și,
astfel, să se ridice deasupra lucrurilor lumești. El este un grec adevărat prin prețuirea pe care o
arată pentru moderație; dar cel mai înalt ideal de urmat rămâne mortificarea tuturor sentimentelor
care pot tulbura sufletul. Pentru Clement, calea de unire cu Dumnezeu (îndumnezeirea) este calea
Bisericii. Credința simplă a creștinilor botezați conține toate informațiile esențiale ale celei mai înalte
înțelepciuni; prin Euharistie, credinciosul se unește cu Logosul și cu Duhul și devine parte din
nestricăciune.

Acuzații de erezie