UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

„NICOLAE TESTEMIŢANU”
FACULTATEA MEDICINĂ NR. 2

DEPARTAMENTUL PEDIATRIE

INDICAŢIE METODICĂ
pentru studenţii anului V, facultatea Medicină, disciplina Pediatria, la lecţia practică pe tema
,, Dezvoltarea în ontogeneză a sistemului nervos. Principalele etape ale dezvoltării
morfofuncționale ale sistemului nervos la nou-născut, sugar și copilul mic. Principiile de
dezvoltare psihomotorie și etapele de dezvoltare neuro-psihică a nou-născutului,
sugarului şi copilului de diferite vârste (nou-născut, sugar, copil mai mare de 1 an:
factorii de influenţă, particularităţi. Metodele de apreciere şi de evaluare a dezvoltării
neuro-psihice. Metoda Denver II. Noţiune despre retart neuro-psihic. Aprecierea
semnelor de abuz şi neglijare. Metodele de stimulare-educaţie a dezvoltării neuro-psihice
la copii”.

Ore practice – 5
Ore curs - 1

Discutată şi aprobată
la şedinţa Departamentului Pediatrie,
proces verbal nr. 12 din 22.05.2019
Director Departament Pediatire
Dr. hab. șt. med., prof. univ. N. Revenco

1
 INDICAŢIE METODICĂ
pentru studenţii anului V, facultatea Medicină, disciplina Pediatria, la lecţia practică pe tema
,, Dezvoltarea în ontogeneză a sistemului nervos. Metodele de apreciere şi de evaluare a
dezvoltării neuro-psihice. Noţiune despre retart neuro-psihic. Aprecierea semnelor de abuz şi
neglijare. Metodele de stimulare-educaţie a dezvoltării neuro-psihice la copii”.

Durata orelor practice – 5 ore

Baza. Secţia de sugari a spitalului.
II. Înzestrarea materială a lecţiei. Cântar cu tavă, perimetru, centimetru, seturi de jucării şi afişe
cu regimul zilei pentru copiii de diferite vârste.

III. Scopul lecţiei, însuşirea metodicii evaluării dezvoltării neuro-psihice a copilului.

Studentul trebuie să cunoască.

1. Particularităţile anatomice ale encefalului şi măduvei spinării la copii, precum şi particularităţile
funcţionale ale sistemului nervos al copilului.
2. Reflexele nou-născuţilor şi termenele dispariţiei lor.
3. Termenele medii de dezvoltare a motricitatii, staticii, emoţiilor, coordonării mişcărilor la copiii de
vârstă precoce.
4. Dezvoltarea vorbirii la copii, rolul mediului ambiant în formarea ei.
5. Rolul educaţiei în dezvoltarea neuro-psihică a copilului, elementele de bază ale educaţiei copiilor
mici, importanţa jocului, seturi de jucării pentru copiii de diferite vârste.
6. Regimul copiilor de vârste diferite, durata somnului.
7. Particularităţi le dezvoltării organelor de simţ la copii.
8. Particularităţile de vârstă ale lichidului cefalorahidian.
9. Metode de efectuare a anamnezei, ce va oglindi dezvoltarea heuro-psihică, particularităţile
comportării şi trăsăturile de caracter ale copilului.
10. Factori ce influenţează nefavbrabil dezvoltarea sistemului nervos la copil (genetici, intrauterini,
postnatali).
11. Criteriile de apreciere a dezvoltării neuro-psihice a copiilor de diferite vârste.
12. Manifestările clinice ale lezării sistemului nervos central la copii.

Studentul trebuie să poată:

1. Întocmi anamneză ce va reflecta etapele dezvoltării neuro-psihice a copilului, particularităţile
comportării lui, trasaturile de caracter.
2. Distinge din anamneză factorii care influenţează nefavorabil dezvoltarea sistemului nervos al
copilului.
3. Stabili un contact cu copilul, să-1 liniştească când plânge, să-1 ea cu joaca sau cu jucăriile.
4. Urmări comportamentul copilului într-un mediu cunoscut şi în unul necunoscut pentru el, în timpul
jocurilor, într-un colectiv de copii, remarcând particularităţile comportării, trăsăturile de caracter.
5. Aprecia dezvoltarea psihomotorie a copilului până la şi după 1 an.
6. Alege jucării pentru copiii de diverse vârste.
7. Întocmi regimul zilei pentru copiii de diferite vârste.
8. Sa se ocupe cu copiii de vârste diferite, să le educe deprinderea de a mânca corect, priceperea de a
se îmbrăca şi dezbrăca, deprinderi igienice.

IV. Cunoştinţe de bază. Cunoştinţele însuşite mai înainte şi necesare la lecţia dată despre
2
 embriogeneza sistemului nervos central, anatomia şi fiziologia encefalului şi măduvei spinării.

V. Întrebări pentru autoinstruire.

1. Particularităţile anatomice ale encefalului şi măduvei spinării la copii.
2. Creşterea şi diferenţierea structurii sistemului nervos central după naşterea copilului.
3. Alegerea nivelului puncţiei rahidiene la copii, analiza lichidului cefalorahidian şi determinarea
particularităţilor de vârsta ale compoziţiei lui.
4. Reflexele nou-născuţilor şi termenele dispariţiei lor.
5. Legităţile formării activităţii motorice a copilului, dezvoltarea coordonării mişcărilor.
6. Termenele medii ale dezvoltării motricitatii şi staticii copilului în primul an de viaţă.
7. Activitatea reflex-condiţionată, dezvoltarea emoţiilor şi formelor de comunicare.
8. Dezvoltarea vorbirii la copii, particularităţile ei, rolul mediului ambiant, a îngrijirii şi a educaţiei în
formarea vorbirii.
9. Importanţa jocului la cunoaşterea lumii înconjurătoare, alegerea jucăriilor pentru copiii de diferite
vârste.
10. Rolul impritingului şi educaţiei în dezvoltarea neuro-psihică a copilului, importanţa factorilor
genetici.
11. Regimul zilei pentru copiii de diferite vârste, durata timpului de somn.
12. Criteriile aprecierii dezvoltării neuro-psihice a copiilor de diverse vârste.
13. Elementele principale de educaţie a copiilor în mica copilărie:
a) ocupaţiile cu copilul de la 2 - 3 săptămâni până la 3 luni, de la 3 până la 6 luni, de la 6 până la 12
luni, în al 2-lea an de viaţă,
al 3-lea an de viaţă;
b) educarea conduitei la masă;
c) educarea deprinderilor igienice;
d) cultivarea obişnuinţei de a se îmbrăca şi dezbracă.
14. Manifestările clinice ale afecţiunilor sistemului nervos al copilului şi influenţa lor asupra
dezvoltării ulterioare a copilului. Noţiuni despre oligofrenie.

VI. Planul de examinare a copilului

La începutul lecţiei lectorul îi familiarizează pe studenţi cu activitatea casei copilului, cu
înzestrarea compartimentelor de gripă cu mobilă (ţarcuri, deluşoare, scăriţe, mese, scăunele, seturi
de jucării etc.). În continuare fiecare pereche de studenţi primeşte pentru tratament un copil.
Profesorul face cunoscute studenţilor datele anamnestice ale copiilor trataţi. Dacă activitatea de
studii se desfăşoară în secţia de sugari, studenţii, vor culege anamneză de sine stătător, interogând
mama copilului.
Ulterior studenţii examinează de sine stătător copilul, fac măsurări ce ţin de talia, greutatea,
perimetrul cranian şi cel toracic. Prin observaţie şi examinare se face descrierea stării copilului:
1) dispoziţia (bună, rea, liniştită etc.);
2) activitatea motorică a copilului;
3) somnul, apetitul;
4) contactul cu alţi copii, cu maturii, interesul faţă de jucării;
3
 5) gradul de dezvoltare a funcţiilor statice, motorice, a emoţiilor;
6) dezvoltarea vorbirii, rezerva de cuvinte (la copilul-mai mare de 1 an);
7) complexitatea jocurilor practicate de copil.
După aceasta studentul, bazându-se pe datele anamnestice şi ale examenului, face o
concluzie despre dezvoltarea fizică şi neuro-psihică a copilului, în caz de depistare a unei retardări
în dezvoltare studentul se va strădui să găsească împreună cu profesorul cauza acestei retenţii.
Pe lângă cele expuse, studentul va alege jucăriile pentru copilul pe care îl va trata, va elabora
schema regimului zilei acestuia, luând în consideraţie durata somnului şi a stării de veghe, numărul
de hrăniri. Studentul va elabora şi planul de lucru cu copilul de această vârstă.

VI. Planul de examinare a copilului

La începutul lecţiei lectorul îi familiarizează pe studenţi cu activitatea casei copilului, cu
înzestrarea compartimentelor de gripă cu mobilă (ţarcuri, deluşoare, scăriţe, mese, scăunele, seturi de
jucării etc.). În continuare fiecare pereche de studenţi primeşte pentru tratament un copil. Profesorul face
cunoscute studenţilor datele anamnestice ale copiilor trataţi. Dacă activitatea de studii se desfăşoară în
secţia de sugari, studenţii, vor culege anamneză de sine stătător, interogând mama copilului.
Ulterior studenţii examinează de sine stătător copilul, fac măsurări ce ţin de talia, greutatea,
perimetrul cranian şi cel toracic. Prin observaţie şi examinare se face descrierea stării copilului:
1. dispoziţia (bună, rea, liniştită etc.);
2. activitatea motorică a copilului;
3. somnul, apetitul;
4. contactul cu alţi copii, cu maturii, interesul faţă de jucării;
5. gradul de dezvoltare a funcţiilor statice, motorice, a emoţiilor;
6. dezvoltarea vorbirii, rezerva de cuvinte (la copilul-mai mare de 1 an);
7. complexitatea jocurilor practicate de copil.
După aceasta studentul, bazându-se pe datele anamnestice şi ale examenului, face o concluzie
despre dezvoltarea fizică şi neuro-psihică a copilului, în caz de depistare a unei retardări în dezvoltare
studentul se va strădui să găsească împreună cu profesorul cauza acestei retenţii.
Pe lângă cele expuse, studentul va alege jucăriile pentru copilul pe care îl va trata, va elabora
schema regimului zilei acestuia, luând în consideraţie durata somnului şi a stării de veghe, numărul de
hrăniri. Studentul va elabora şi planul de lucru cu copilul de această vârstă.

VIL Probleme clinice

Problema nr. l. Copilul are 10 zile. Mama are 19 ani, tatăl 21 de ani. Părinţii sînt sănătoşi,
studenţi. Mama este îngrijorată de faptul că copilul doarme mereu, fapt ce a făcut-o să se adreseze
medicului. Din datele anamnestice se ştie că acest copil s-a născut din prima sarcină, care a evoluat
fiziologic, naşterile s-au produs la termen, copilul a emis ţipăt imediat. Greutatea lui la naştere - 3400
g, lungimea - 52 cm, externarea din maternitate a avut loc în ziua a 5-a în stare satisfăcătoare.
Copilul apucă sânul bine, suge activ.
întrebări:
l)Merită atenţia medicului acuzele mamei? De ce?
2)Ce indici ai stării neurologice a copilului trebuie verificaţi?

Problema nr. 2. După examinarea unui nou-născut în vârsta de 14 zile medicul a făcut
următoarele notiţe în foaia de observaţie clinică:
1) la copil sînt exprimate reflexiele nou-născutului;
4
 palmo-oro-cefalic, de sprijin şi de păşire, mers târât
2) este exprimată hipertensiunea musculară în flexorii mâinilor şi picioarelor;
3) sînt prezente mişcări atetoziforme;
4) manifestă agitaţie, excitabilitate exagerată;
5) periodic se constată convulsii de scurtă durată.
întrebări: 1) Care din semnele sus-menţionate vor fi desemnate ca patologice; 2) Care reflexe ale
nou-născutului se mai constată la copil?

Problema nr. 3. La examinarea unui copil de 4 luni la policlinică s-a constatat că acesta:
a) zâmbeşte, gângureşte;
b) ţine bine căpşorul, fiind pus în decubit ventral, semiridică partea superioară a trunchiului;
c) nu se răsuceşte de pe o parte pe alta;
d) nu sade, nu se târâi, nu vorbeşte.

întrebări: 1) Care parte a notiţelor nu este adecvată în acest caz? 2) De ce? 3) Ce notiţe privind
dezvoltarea psihomotorie a copilului trebuie făcute în afară de cele expuse?

Problema nr.4. Copilul are 3 luni. Din anamneză se ştie că mama are 21 de ani, este sănătoasă,
tatăl are 24 de ani, sănătos. Prima sarcină a evoluat cu gestoză înjumătăţea întâia (greţuri, vome);
înjumătăţea a doua a sarcinii mama a suportat de două ori gripă cu febră. Concediul antinatal n-a fost
folosit, dat fiind că mama a susţinut în perioadă dată examene. Copilul s-a născut la termen, lungimea -
50 cm, masa corporală 2800 g, în asfixie urmată de manipulaţii de reanimare. După naştere copilul a
fost alimentat cu laptele mamei, iar începând cu vârsta de 1 lună a fost transferat la alimentaţia
artificială, întrucât la mamă a dispărut lactaţia.

După examinare medicul a făcut următoarele notiţe în foaia de observaţie:

a) lungimea copilului 59 cm, greutatea 4000 g;
b) copilul fixează bine privirea, dar nu urmăreşte jucăria;
c) este exprimată hipertensiunea musculară a flexorilor tuturor extremităţilor;
d) ţine capul rău, pentru scurt timp;
e) nu zâmbeşte, nu gângureşte;
f) este uşor excitabil, doarme prost.

întrebări:
1) Corespunde oare vârstei dezvoltarea fizică şi neuro-psihică (psihomotrie) a copilului
2) Dacă nu, atunci care indici nu corespund vârstei?
3) Ce factori, conform datelor anamnestice, au putut influenţa nociv asupra copilului?

Problema nr. 5. Un copil sugar a fost adus la spital în legătură cu faptul că mama a fost internată
urgent cu diagnosticul apendicită. Tatăl se află în deplasare.

La examinarea copilului medicul a făcut următoarele notiţe în fişă:

a) copilul este activ, vioi, mănâncă bine;
5
 b) ia poziţia şezândă şi sade de sine stătător;
c) se răsuceşte de pe spate pe burtă şi invers;
d) stă fiind susţinut de subsuori;
e) pronunţă silabele «mă», «ba»;
f) se târăşte.

întrebări: 1 ) Cărei vârste corespunde aproximativ dezvoltarea psihomotorie a copilului?

2) Ce activităţi vor fi practicate cu copilul la această vârstă?
3) Ce jucării sînt necesare acestui copil?

TESTE DE CONTROL COMPARTIMENTUL DEZVOLTAREA NEURO-

PSIHICĂ
1. La ce vârstă se consideră cea mai intensă (50%) dezvoltarea intelectuală?
a) în primul an de viaţa
b) în anul 2 de viaţă
c) în perioada preşcolară
d) în perioada pubertară
e) în primii 4 ani de viaţă
2. Examinarea paraclinică a sistemului nervos central este, cu excepţia:
a) cranoigrafia
b) diafanografia
c) electroencefalografia
d) examenul ultrasonor cerebral şi reoencefalografia
e) pneumotahometria
3. Reflexele necondiţionate din partea ochiului la examinarea sistemului nervos sânt, cu
excepţia:
a) reflexul Galant
b) reflexul de clipire
c) reflexul de orbire
d) reflexul "soare răsare"
e) reflexul Robinson
4. Care este vârstă când memoria preşcolarului se dezvoltă într-un ritm mai rapid, ca
gândirea
sa?
a) 3 ani
b) 4 ani
c) 5 ani
d) 6 ani
e) 7 ani
5. Care sunt particularităţile activităţii preşcolarului?
a) apreciază mai bine forma şi mărimea obiectelor
b) apreciază corect înţelesul cuvintelor
c) este foarte activ şi necesită multă energie
d) acţiunile se petrec sub impulsul impresiilor puternice şi a emoţiilor
e) este indiferent
6. Însemnătatea somnului pentru copil:
6
a) asigură ritmul normal a proceselor activităţii sistemului nervos central
b) activitatea fiziologică a metabolismului
c) asigură creşterea şi dezvoltarea adecvată a copilului
d) creează condiţii pentru maturizarea nervoasă
e) stimulează acceleraţia
7. Necesitatea fiziologică de somn (%>) la copii primului an de viaţă:
a) 30% din 24 ore (7 ore)
b) 40 % din 24 ore (9 ore)
c) 48% din 24 ore (11 ore)
d) 79% din 24 ore (19 ore)
e) 54% din 24 ore (13 ore)
15. Când se termină mielinizarea definitivă a terminaţiilor nervoase?
a) la vârsta preşcolară
b) la vârsta fragedă
c) la vârsta şcolară
d) în adolescenţă
e) în perioada matură 30-40 ani
16. Vascularizarea creierului la sugar este:
a) bună
b) mai bună ca adult
c) insuficientă
d) dificilă
e) perfectă .
17. Prin ce se explică reflexul venos nervos la copiii de vârstă fragedă?
a) formarea venelor diploice după închiderea fontanelelor
b) acumularea substanţelor toxice în diferite afecţiuni
c) acumularea metaboliţilor în diferite afecţiuni
d) permiabilitatea excesivă a barierei hematoencefalice
e) mărirea tensiunii intracraniene şi prezenţa frecventă a neurotoxicozei

18. Indicaţi la ce nivel a coloanei vertebrale se efectuează puncţia lumbală la nou-născuţi şi

copii de vârstă fragedă ?
a) între vertebrele II-IIT lombare
b) între vertebrele I-II lombare
c) între vertebrele III-IV lombare
d) între vertebrele IV-V lombare
e) între vertebrele toracale XII şi lombare I
19. La copii după 10-12 ani puncţia lombară se efectuează la nivelul:
a) spaţiului intervertebral III-IV lombar
b) spaţiului intervertebral IV-V lombar
c) spaţiului intervertebral II-III lombar
d) spaţiului intervertebral III-IV lombar
e) spaţiului intervertebral l-II lombar
20. Factorii principali de care depinde dezvoltarea afectivă a copilului:
a) dragostea
b) autoritatea
c) educaţia
7
d) instruirea
e) climatul afectiv (emoţional, sentimental), echilibrat de mediul de creştere şi dezvoltare
21. Care este rezultatul deficienţelor afective şi a celor educative asupra copilului:
a) frica
b) laşitatea
c) dezinteresul faţă de muncă
d) neatenţia, neîncrederea, încăpăţânarea
e) toate răspunsurile sunt corecte
22. Ce contingent de copiii sunt mai acomodaţi la procesul de instruire:
a) cei educaţi de părinţi
b) cei educaţi de bunici
c) cei educaţi în instituţiile preşcolare de tip deschis
d) cei educaţi în instituţiile preşcolare de tip închis
e) cei educaţi în internatele şcolare
23. Care este componentul social-afectiv la copiii de 1-6 luni ?
a) zâmbet involuntar în somn
b) primul zâmbet voluntar la chipuri şi voci cunoscute de la 2 luni
c) râde cu toată faţa la sfârşitul lunii a 3
d) imită mimica şi mişcările capului de la 5 luni
e) toate răspunsurile corecte
24. Care este comportamentul social-afectiv la copiii de la 6-9 luni ?
a) imită mişcări ale mâinilor
b) bate în masa
c) sună din clopoţel
d) reacţie de bucurie faţă de cântec, muzică
e) distinge chipurile străine de cele familiare
25. Dezvoltarea limbajului în prima jumătate a primului an de viaţă:
a) râde cu toată faţa şi întinde braţele - 3 luni
b) reacţionează când este chemat după prenume întorcând capul - 6 luni
c) gâgureşte
d) începe lalalizatrea: ma-ma, ba-ba etc.
e) formează silabe
26. Reflexele necondiţionate a membrelor superioare la examinarea clinică a sistemului
nervos sunt, cu excepţia:
a) reflexul Perez
b) reflexul Robinson
c) reflexul Babchin
d) reflexul Moro
e) reflexul de trombă
27. Reflexele necondiţionate a trunchiului la examinarea clinică a sistemului nervos copii de
vârstă fragedă sunt, cu excepţia:
a) reflexul Galant
b) reflexul Perez
c) reflexul Babchin
d) reflexul Moro
e) reflexul de sprijin
28. Reflexele necondiţionate a membrelor inferioare la examinarea clinică a
8
sistemului
nervos la copii sugari sunt, cu excepţia:
a) reflexul de suport
b) reflexul de trompă
c) reflexul mersului automat
d) reflexul de apucare inferior
e) reflexul Babchin

29. Reflexele necondiţionate faciale la examinarea clinică a sistemului nervos la copii sugari
sunt, cu excepţia:
a) reflexul de suport
b) reflexul de "căutare"
c) reflexul de trompă
d) reflexul Babinschi
e) reflexul Babchin
30. Timpul dispariţiei reflexelor necondiţionate la copiii sugari:
a) 2 luni
b) 3 luni
c) 4 luni
d) 5 luni
c) 6 luni
31. Dacă reflexul necondiţionat este prezent depăşind norma limitei de vârstă, atunci
reflexul este considerat:
a) fiziologic
b) patologic
c) sau retenţie în dezvoltare şi creştere
d) sau dismaturitate a copilului
e) sau semn de accentuare a creşterii şi dezvoltării
32. Dezvoltarea neuro-psihică cuprinde:
a) dezvoltarea motorie a copilului
b) dezvoltarea intelectuală a copilului
c) dezvoltarea afectivă şi psihică a copilului
d) dezvoltarea sensoriala a copilului
e) toate răspunsurile sunt corecte
33. Dezvoltarea motorie a copilului cuprinde următoarele repere, cu excepţia:
a) poziţiei corpului
b) motilităţii
c) tonusului muscular
d) reflexelor condiţionate şi celor necondiţionate
e) testul de comportament
34. Dezvoltarea senzorială a copilului subînţelege:
a) dezvoltarea văzului
b) dezvoltarea auzului
c) dezvoltarea gustului
d) dezvoltarea mirosului, sensibilităţii tactile, termice şi dureroase
e) toate răspunsurile sunt corecte
35. Dezvoltarea psihică a sugarului şi copilului mic cuprinde:
9
 a) descoperirea propriului corp şi obiectelor din jur
b) descoperirea mediului înconjurător
c) relaţiile cu persoanele din jur
d) mijloacele de comunicare
e) toate răspunsurile sunt corecte
36. Particularităţile dezvoltării psihice şi intelectuale a preşcolarului se manifestă prin:
a) caracter coerent
b) caracter succesiv
c) depăşeşte calitativ etapa precedentă
d) are o dezvoltare neomogenă
e) dezvoltarea este liniară şi omogenă
37. Care este vârsta când dezvoltarea psihică a copilului este cea mai însemnată din
dezvoltarea generală a intelegenţei:
a) 2 ani
b) 3 ani
c) 4 ani
d) 5 ani
e) 6 ani
38. Numiţi etapele de dezvoltare a reacţiilor de voce şi limbajului la copii:
a) etapa pregătitoare
b) gânguritul
c) apariţia vorbirii "senzoriale"
d) d) apariţia vorbirii motorii
e) reacţii afective

39. Vârsta de manifestare a etapei pregătitoare în stabilirea limbajului este:

a) 2-4 luni
b) o lună
c) 5 luni
d) 7 luni
e) 9 luni
40. Vârsta de manifestare a vorbirii "senzoriale":
a) 5 luni
b) 7 luni
c) 8 luni
d) 6 luni
e) 10 luni

Particularităţile dezvoltării psiho-motarii în primii 6 ani de viată

1. Descreşterea activităţii reflexelor necondiţionate.
2. Apariţia şi afirmarea multiplelor reflexe condiţionate.
3. Dezvoltarea şi diferencierea recepţiei sensoriale.
4. Stabilirea şi dezvoltarea limbajului şi gândirii.
5. Treptat se complică activitatea motoră.
Cunoaşterea dezvoltării psihomotorii, intelectuale şi afective a copilului, împreună cu dezvoltarea
lui somatică, reprezintă un obiectiv obligatoriu pentru aprecierea dezvoltării lui normale.
Studiul dezvoltării psihomotorii, intelectuale şi afective la copil este complex şi solicită cunoaşterea şi
10
a unor noţiuni de bază de neurologie şi psihologie specifice copilului, în acelaşi timp este greu de a fi
schematizat. Cu toate încercările de sistematizare, criteriile au un caracter general de orientare şi
apreciere. Ele sunt incomplete, după cum ritmul de dezvoltare este particular fiecărui copil.
Pentru o apreciere corectă a acestei dezvoltări se impune urmărirea şi cunoaşterea copilului în
timp şi în corelaţie cu o bună informaţie şi cunoaştere a mediului său psiho-familial. De asemenea
trebuie făcută o analiză completă prin întrunirea tuturor criteriilor de apreciere. Valoarea lor este
deteminată de urmărirea separat şi apoi în ansamblu a fiecăreia din componentele dezvoltării motorii,
psihice, intelectuale şi afective şi în mod diferenţiat pentru fiecare perioadă a copilăriei. Este de reţinut
faptul că foarte multe dintre criterii considerate ca repere de apreciere normală între anumite vârste, pot
avea o interpretare cu caracter de patologie prin prezenţa lor la alte vârste.
În ontogeneză diferite compartimente a SNC se integrează într-un sistem funcţional unic, activitatea
căruia cu vârsta se complică-şi se desăvârşeşte. Cel mai intens se dezvoltă SNC la copiii de vârstă
fragedă şi îmbină factorul ereditar şi educativ.
Intrauterin SNC începe să se dezvolte de la I săptămână formând o foiţă medulară, care pe parcursul
săptămânii II ia forma unui tub medular. La 5-6 săptămâni se pot distinge 5 compartimente a SNC:
•telencefalon
•diencefalon
•mezencefalon
•metencefalon
•mielencefalon
Cea mai intensă perioadă de diviziune celulară revine perioadei 10-18 săptămâni intrauterin.
Acest răstimp este critic în formarea SNC. Mai târziu începe diviziunea accelerată a
celulelor gliale care continuă şi pe parcursul anului doi de viată. Dacă am considera numărul
celulelor nervoase la matur 100%, la nou-născut sunt 25 % şi spre sfârşitul primului an sunt aproape
90-95%.
La nou-născut substanţa cenuşie nu este bine diferenciată de substanţa albă. Celulele sunt compact
aşezate una faţă de alta, superficial. Practic este absent învelişul mielinic. Cu vârsta se schimbă
topografia, forma şi numărul circumvoluţiunilor. Acest proces este foarte intens în primul an de viaţă;
mult mai încet acest proces se desfăşoară acest proces după 5 ani.
Procesul de diferenciere nervoasă are loc pe seama creşterii axonilor, mielinizarea lor, prin creşterea
şi ramificarea dendritelor, fonnarea sinapselor interneuronice. Cu cât copilul este mai mic cu atât
procesele sunt mai energice. Foarte active sunt procesele de creştere în primele 3 luni de viaţă. La 8 ani
structura scoarţei cerebrale este asemănătoare maturilor.
Mielinizarea are loc mai intens I - II an de viaţă când copilul începe să meargă. în ansamblu
mielinizarea nervoasă are loc în anul
3-5 de viaţă. Mielinizarea definitivă a fibrelor nervoase se termină la 30-40 ani. Mielinizarea
nedesăvârşită determină viteza mică de conducere a impulsului nervos.
Circulaţia sanguină a creierului la copii este mai bună decât la adulţi. Acest fenomen se explică prin
perfecţionarea reţelei capilare după naştere. Această situaţie a SNC în creştere necesită cantităţi mari
de oxigen. Necesitatea SNC în oxigen este de 20 de ori mai mare decât a muşchilor. Din motivul că
refluxul venos este dificil la copii până la închiderea fontanelelor se creează primise pentru acumularea
substanţelor toxice şi a diferitor metaboliţi în caz de diferite afecţiuni prin ce şi se explică la copii de
vârstă fragedă decurgerea bolilor prin forme toxice. E dovedit experimental, că hipertensiunea
intracraniană provoacă schimbări degenerative a celulelor nervoase, iar o acţiune de lungă durată a
hipertensiunii duce la atrofie şi moartea celulelor nervoase.
Măduva spinării la naştere este mai bine dezvoltată decât SNC. îngroşările cervicală şi sacrală se
conturează după 3 ani de viaţă.
11
 LCR

până la 14 zi 14zi-3 4-6 l u n i după 6

luni luni
Culoarea xantocroma incolor incolor incolor

Transparenţa transparent Transparent transparent transparent

Proteină 0,4 - 0,8 0,2-0,5 0,18-0,36 0,16-0,24

Citoza înlml 3/3 - 30/3 3/3- 25/3 3/3-20/3 3/3-10/3

Felul celulelor predomină predomină predomină predomină
limfocite limfocite limfocite limfocite
Proba Pândi De la + la++ până la + rar +
Glucoza 1,7-3,9 2,2 - 3,9 2,2-4,4 2,2-4,4
mmol/1

Dezvoltarea senzorială
1. Văzul Vede la naştere, la lumină clipeşte de la naştere. Clipitul de apărare apare mult mai târziu.
Nou-născutul pe scurt timp fixează mâna ocular. De la 2 luni activitatea organizată, la 3-4 luni
descoperă corpul, se studiază. Către 4 luni devine eficace privirea convergentă, dezvoltându-se în
paralel percepţia vizuală maculară.
2. Auzul Nou-născutul răspunde printr-un reflex global de închidere, reflexul Moro. La stimuli auditivi
puternici el răspunde prin grimasă sau plâns, surâs, mimică. La 5-6 luni apare conjugarea mişcărilor
capului şi ochilor către sursa sonoră. Controlul şi supravegherea simţurilor auzului şi văzului sunt
obligatorii din perioada de nou-născut.
3. Gustul este prezent de la naştere. Nou-născutul reacţionează la substanţele acide, amare sau sărate.
Răspunde printr-un reflex de supt la cele dulci. Gustul se dezvoltă în raport cu alimentaţia copilului.
Gustul la ei este adesea paradoxal, bizar şi capricios.
4. Mirosul în mod practic are o dezvoltare mai puţin cunoscută. După 1 an reacţionează la mirosurile
plăcute şi dezagreabile. Dezvoltarea lui este mult influenţată de dezvoltarea gustului.
5. Sensibilitatea tactilă, termică si dureroasă sunt prezente de la naştere şi se dezvoltă pe măsura
creşterii, cu timpul răspunsul la aceşti stimul este mai adaptat.
Principalele aspecte ale dezvoltării psihice.
Primele manifestări ale dezvoltării psihice coincid cu momentul când copilul începe saşi
descopere propriul corp şi mediul său înconjurător.
1. Descoperirea propriului corp. Se manifestă la 4 luni. De asemenea poate surâde la vederea
imaginii sale. Către vârsta de 1 an este interesat îndeaproape de imagine şi de a descoperi ceea
ce se află îndărătul oglinzii.
După vârsta de 1,5-2 ani copilul îşi recunoaşte unele componente ale corpului său, pe
care le arată cu interes la solicitare.
După 4 luni sugarul schiţează unele interese pentru funcţiile sale excretorii, suporturi viitoare
importante pentru educaţia sfincteriană, care obişnuit începe după vârsta de 8-10 luni şi chiar mai
târziu prin cerutul oliţei etc.
2. Descoperirea mediului înconjurător este legată în mod direct de relaţiile sugarului şi
copilului mic cu persoanele din jur, descoperirea obiectelor şi a spaţiului, precum şi a mijloacelor lui
12
 de comunicare, în principal limbajul. Relaţiile cu persoanele din jur.

REFLEXELE CONDIŢIONATE, DEZVOLTAREA EMOŢIILOR SI FORMELOR DE

COMUNICARE
Activitatea condiţionat reflectorie a fost studiată de Pavlov, Cozin, Ivanov-Smolensky, Abolensky etc. S-
a dovedit, că chiar la nou-născut scoarţa cerebrală a creerului e capabilă de a forma reflexe condiţionate. Dar în
perioada primelor săptămâni de viaţă posibilităţile sunt limitate.
La început se formează reflexul la dominanta alimentară. Diferencierea reflexelor condiţionate de
obicei începe la sfârşitul lunii 2-3 de viaţă. Formarea reflexelor se caracterizează prin repeziciunea de
formare şi durata mare de menţinere a lor.
La 6 luni se pot fonna reflexe condiţionate a tuturor analizatorilor (ochiul, urechea, nasul, pielea). Pe
parcursul anului 2 mecanismul de formare a reflexelor condiţionate ajunge la o desăvârşire morfologică şi
funcţională.
Reacţii de voce şi dezvoltarea vorbirii la copiii sănătoşi
1, 5 luni - gângureşte a-aa, e-ee;
2-3 luni - gângureşte g, ş, b;
4 luni - silabe;
7 - 8,5 luni - silabe ba-ba, ga-ga;
8,5 - 9,5 luni - repetă silabele cu intonaţii diferite; 9,5-18 luni - cuvinte: mama, baba; sunete simbolice:
gav-gav - câinele; tic-tac - ceasul etc. toate întrebuinţate la nominativ;
18-20 luni - fraze din 2 cuvinte (mama dă), îndeplineşte comenzi simple ce exprimă interesul copilului;
20-22 luni - apare aprecierea unui obiect din mai multe; 22-24 luni - bagajul de cuvinte -300
substantive, verbe şi alte părţi de vorbire;
18-24 luni -l perioadă: a?, ce?;
3 ani - frazele complexe, percepe cazul îrî fraze;
4-5 ani - fraze lungi, momologuri. Perioada definitivă de
dezvoltare a vorbirii. II perioadă: de ce?

Dezvoltarea motorie

Nivel mediu Limite de vârstă

Zâmbetul 5 săptămâni 3-8 săptămâni
Gânguritul 7 săptămâni 4-11 săptămâni
Ţine capul 2 luni 1,5 -3 luni
Mişcarea cond. a mâinii 4 luni 2,5 - 5,5 luni
Rostogolirea 5 luni 3,5 -6,5 luni
Şede 6 luni 5,5 - 8 luni
Se ţârâie 7 luni 5-9 luni
Apucare spontană 8 luni 5,5 -10 luni
Se scoală 9 luni 6-11 luni
Pas cu susţinere 9,5 luni 6,5 - 12,5 luni
Stă de sine stătător 10,5 luni 8 -13 luni

13
 Mers de sine stătător 11,5 luni 9-14 luni
Necesitatea fiziologică în somn

Vârsta Necesitatea
0-2 luni 19 ore
3-5 luni 17 ore
6-S luni 15 ore
9-12 luni 13 ore
2-3 ani 12,5 ore
4-5ani 11,5 ore
6-9ani 10 ore
10-12 ani 9,5 ore
13-15 ani 9 ore

DENVER II
Metodă de apreciere a dezvoltării neuro-psihice la copilul până la 6 ani.
A. Obiective
Acest manual a fost: conceput pentru asigurarea instrucţiei necesa re procedurilor de testare
si notare ale Testului Denver II, pentru descrierea datelor de standardizare si pentru elucidarea
posibilelor aplicaţii clinice si de cercetare. Manualul este prevăzut sa insoteasc un program de
pregătire înregistrat Video. Cei ce aplica testul sunt sfătuiţi sa studieze atât manualul, cit si
videocaseta, sa exerseze testarea si sa treacă testul de competenta care sa-i asigure ca aplica si
interpretează corect Testul Denver. După studierea materialelor de pregătire si după practicarea
testului pe mai mulţi copii, examinatorul ar trebui:
- sa pregătească corect aplicarea testului, cu calcularea viratei copilului şi marcarea ,liniei de virata
pe formularul de test;
- sa poată practica cu fidelitate tehnicile de testare si saidentific situaţia de Trecut/Nereuşit;
- sa estimeze subiectiv si sa menţioneze comportamentul general al copilului în
timpul testării;
- sa precizeze notările, „ca avansat" , „Ok", „precauţie", „întârziere".
- sa interpreteze rezultatul testului ca "normal", "interpretabil", "anormal";
- sa treacă examenul de competenţă.

B. Istoric
Testul Denver de Screening al Dezvoltării (TD) a fost publicat pentru intiia data în 1967, în
scopul de a ajuta detectarea posibilelor tulburări de dezvoltare la copil. De la prima publicare, testul a
fost larg folosit. A fost adaptat si standardizat în foarte multe tari fiind folosit-in testarea a peste' 50
milioane de copii. Ca rezultat al acestei largi aplicări, învăţându-se multe lucruri noi, s-a impus o
revizuire majora a testului, concretizata în varianta Denver II.
Există patru linii de interes apărute în procesul folosirii sale:
nevoia de mai multe probe de limbaj; funcţionalitatea normelor din 196 în 1990;
caracteristicile specifice ale probelor din test (ca, de ex. susţinerea testului si/sau notarea) si
adecvarea sa la diferite sub-grupuri (etnice, sex, nivel de educaţie a mamei, loc de rezidenta, toe
acestea atunci când generează diferenţe clinice semnificative; v. Manualul Tehnic DenverlI). O alta
preocupare a fost legata de lipsa de sensibilitate în prognoza stării viitoare a copilului, ca de
exemplu performanta şcolara.

14
 O alta preocupare ivita la început, pentru cei ce au dezvoltat testul, a fost legata de
modul bine intenţionat, dar incorect în care testul a fost uneori aplicat si/sau interpretat.
Toate acestea au determinat hotarirea de a revizui testul, de a reface standardele lui, de a-i
modifica interpretarea, de a dezvolta un nou material video pentru pregătire si de a sublinia rolul
pregătirii si evaluării periodice a acesteia în aplicarea testului.

C. Descrierea testului Denver II

Testul Denver II este destinat aplicării la copii aparent-normal de la naştere pina la 6 ani si
are în vedere performantele copilului în funcţie de vârsta. Testul este valoros în screeningul copiilor
a-simptomatici cu posibile probleme, în confirmarea suspiciunilor folosind o metoda obiectiva, în
monitorizarea copiilor cu risc în problem de dezvoltare, ca de exemplu cei cu tulburări perinatale.
Testul Denver II nu este un test IQ, nici nu funcţionează ca o prognoza definitiva asupra
nivelului de adaptare intelectuala viitoar El nu este conceput pentru a produce etichetări
diagnostice, ca deficit de învăţare, tulburări de vorbire, disfuncţii emoţionale si nu trebuie niciodată
substituit examenului clinic sau unei evaluări cu scop diagnostic. Dimpotrivă, testul este destinat
comparării performa
tei unui anumit copil în fata unei varietăţi de probe fata de "performanta altor copii de aceeaşi
vârsta.
Testul Denver II cuprinde 125 de probe (articole) care sânt dispuse în formularul testului în
patru secţiuni, destinate a explora următoarele funcţii:
1. Persoanl-Social - acomodarea cu adulţii si interesul pentru asigurarea nevoilor proprii.
2. Motricitate fina - Adaptabilitate - coordonarea ochi-mână, mânuirea de obiecte mici si rezolvarea
de diverse probleme.
3. Limbaj - auz, înţelegere, folosirea limbajului.
4. Motricitate grosiera - şedere, mers, sărit, miscasre musculara ampla,
completa.
Tot în test sunt incluse probe ce sunt completate după aplicarea acestuia. Evaluarea
comportamentului copilului ajuta astfel examinatorul sa aprecieze subiectiv comportamentul global
al copilului si sa obţină, în mare, o orientare asupra măsurii în care copilul îşi foloseşte aptitudinile.
Metoda Denver II este interpretată grafic de către autorii Iuriev şi Alioşin, unde se îmbină
vârsta cu etapele dezvoltării printr-o curbă ascensivă, care exprimă progresul dezvoltării neuro-
psihice la copil până la vârsta de 6 ani.

Denver II cuprinde următoarele compartimente de examinare:

1. Motricitatea grosieră — ţine capul, rostogolire, stă în picioare.
2. Limbaj
3. Motricitate fină-adaptabilitate - urmăreşte obiectul, zornăie sunătoarea, apucă între degete, face
turn din cuburi, copiază, colorează, alege, desenează, bea din ceaşcă, se dezbracă, se spală.
4. Personal-social - priveşte, zâmbeşte, îşi priveşte mâna, caută
jucăriile, joc cu palmele.
5. Test de comportament:
 comportament tipic: da, nu;
 colaborare (întotdeauna, de obicei, rareori);
 interes pentru mediul înconjurător (viu, dezinteres uşor, dezinteres marcat);
 teamă (absenţă, uşoară, extremă);
 capacitate de concentrare, atenţie (corespunzătoare, uşor de distras, foarte uşor distras).

15
 SISTEMUL NERVOS
In decurs de numai câteva zile de la concepţie, celulele specializate din interiorul embrionului se
grupează de-a lungul a trei structuri longitudinale. Una dintre acestea, numita notocord, este un
batonaş rezistent, destinat sa devină coloana vertebrala. Celelalte doua, de fiecare parte a
notocordului, sunt tuburi goale pe dinăuntru. Cel din fata va deveni aparatul digestive. Celalalt,
situat in spatele notocordului, este precursorul embrionar al sistemului nervos. Rezultatul, la
naştere, este minunat de complexul sistem nervos, responsabil de prelucrarea informaţiilor despre
organism si mediul sau înconjurător, si de comandarea instrucţiunilor adecvate ca răspuns.
ANATOMIAT CREIERULUI
Creierul este format din trei segmente : creierul mare, creierul mic (cerebelul) si trunchiul
cerebral. Creierul mare (cerebrul) este de departe cel mai mare dintre cele trei segmente. El
consta din cei doi mari lobi ai creierului, cunoscuţi sub numele de emisfere cerebrale, aşezaţi
unul lingă altul si care umplu cea mai mare parte a cutiei craniene. Situate profund in
interiorul acestor emisfere cerebrale se afla nişte spatii goale numite ventriculu-un vestigiu al
originii cavitare a tubului neural-pline cu o substanţa apoasa numita lichid cefalorahidian.
Acest lichid umple si spaţiul din jurul măduvei spinării. Emisferele cerebrale controlează
funcţiile superioare, cum ar fi raţiunea, limbajul, mirosul, gustul, văzul si mişcarea. Una dintre
emisfere este totdeauna dominanta fata de cealaltă.
TESTAREA SISTEMULUI NERVOS
In ciuda complexităţii sale uimitoare, evaluarea sumara a sistemului nervos poate fi făcuta
cu un echipament foarte simplu. Unele teste necesita o bucăţica de vata sau un ciocănel de
cauciuc. Altele folosesc arome sintetice obişnuite. Uneori este necesara o mica jucărie, iar
câteva teste se fac numai prin observaţie. Spre deosebire de alte specialităţi medicale,
neurologia se bazează mai puţin pe examene radiologice, teste complicate si echipament
sofisticat, si mai mult pe observaţia amănunţita si raţionamentul atent. Sistemul nervos
continua sa se maturizeze in decursul copilăriei, aşa incit unele dintre testele de mai jos sunt
dependente de vârsta ceea ce înseamnă ca numai un copil de o anumita vârsta poate sa fi
dobândit o anumita abilitate. Mai mult, aceasta vârsta poate varia de la un copil la altul. O
evaluare sumara a sistemului nervos trebuie sa includă funcţionarea cerebelului, nervii
cranieni, reflexele tendinoase profunde, forţa musculara, coordonarea si, la copiii mai mari,
limbajul si raţiunea.
FUNCŢIONAREA CEREBELULUI
Cerebelul este acea parte a creierului care controlează echilibrul si coordonarea, numite abilitaţi
motorii deoarece implica mişcarea. Sunt prezentate doua tipuri de activităţi motorii: activităţile
motorii majore, cum sunt târâtul, statul in picioare, mersul si alergarea, si mişcările fine, precum
ridicarea obiectelor mici, încheierea nasturilor si legarea şireturilor. Daca copilul atinge aceste
repere ale dezvoltării la o vârsta adecvata-atunci cerebelul funcţionează normal. Daca, pe de alta
parte, copilul întârzie in atingerea acestor repere ale dezvoltării, trebuie de adresat la medic. Cam la
vârsta la care copilul este gata pentru grădiniţa 4 sau 5 ani el trebuie sa fie capabil sa efectueze
testele de echilibru si coordonare.
CUM SA TESTAŢI ECHILIBRUL SI COORDONAREA
Un copil de 3- 4 ani, cooperant, trebuie sa fie capabil sa efectueze următoarele teste.
Demonstraţi in prealabil fiecare manevra si lăsaţi copilul sa exerseze puţin. 1. Testul index-nas.
Puneţi fetita sa întindă braţul in fata, apoi sa-1 aducă la loc si sa-si atingă nasul cu degetul arătător.
Puneţi-o sa facă acest lucru mai întâi cu ochii deschişi, si a doua oara cu ochii închişi. Nu este nimic
daca un preşcolar ratează ţinta cu câteva centimetri.
2. Testul Romberg. Puneţi copilul sa închidă ochii si sa stea cu calciile lipite. El trebuie sa poată
16
 sta drept, fără sa cada sau sa se aplece intr-o parte.

NERVII CRANIENI
Douăsprezece perechi de nervi cranieni pornesc de la baza creierului. Unii sunt responsabili
de o funcţie anume, cum ar fi văzul sau auzul ; alţii controlează mai multe funcţii.
1.NERVUL OLFACTIV.
Primul nerv cranian este numit nervul olfactiv. Aceasta pereche de nervi leagă creierul de
celulele specializate din partea superioara a nasului si controlează simţul mirosului.
TESTAREA NERVULUI OLFACTIV
1. Veţi avea nevoie de 2-3 esenţe de arome obişnuite, de la magazin. Alegeţi arome ce pot ce pot fi
rapid recunoscute de copil de exemplu menta, cireşe sau portocale. Asiguraţi-vă ca copilul cunoaşte
numele acestor arome familiare.
2. Testaţi separat fiecare nara. Puneţi copilul sa închidă una dintre nari ţinând-o apăsata cu degetul
arătător. Apoi, deschideţi sticluţele una câte una, rugaţi copilul sa adulmece si sa va spună ce
miroase. Daca ştie sa citească, acoperiţi eticheta cu o mina. Repetaţi testul cu cealaltă nara.
3. Daca copilul poate identifica corect mirosurile de ambele daţi se spune ca nervul cranian este
intact.
2.NERVUL OPTIC.
AI doilea nerv cranian, nervul optic, controlează simţul văzului bebeluşului dumneavoastră.
Acest trunchi nervos iese din spatele fiecărui glob ocular, se încrucişează cu partenerul sau puţin
mai departe, si îşi urmează traseul către regiunea posterioara a creierului. Testele vederii, sunt de
fapt teste ale nervului cranian 2. Daca copilul le poate efectua, înseamnă ca nervul sau optic este in
buna stare de funcţionare.

3. NERVII CARE CONTROLEAZĂ MIŞCĂRILE OCULARE

Perechile a treia, a patra si a şasea de nervi cranieni guvernează mişcările oculare. Una dintre ele
permite copilului sa privească in sus, o alta sa privească in jos, iar alta sa privească dintr-o parte in alta
fără sa mişte capul. Ele funcţionează coordonat, astfel incit este suficient un singur test pentru a le
verifica pe toate trei.
TESTAREA NERVILOR CE CONTROLEAZĂ MIŞCĂRILE OCULARE
1. Ţineţi o jucărie viu colorata la aproximativ 60cm in fata copilului. Instruiţi fetita sa nu mişte capul,
dar sa urmărească jucăria cu privirea. Un copil foarte mic poate sa nu înţeleagă aceste instrucţiuni,
aşa incit rugaţi o alta persoana sa-i retina capul pe loc, cu blândeţe.
2. Mişcaţi jucăria dintr-o parte in alta si de sus in jos si supravegheaţi modul in care fetita urmăreşte,
cu ambii ochi. Daca ambii ochi urmăresc obiectul in toate direcţiile si in mod coordonat unul cu
altul, înseamnă ca nervii care controlează mişcările oculare
funcţionează corect.
4. NERVUL TRIGEMEN.
Al cincilea nerv cranian, numit trigemen pentru ca are trei ramuri, controlează (printre altele)
muşchii masticatori si sensibilitatea de atingere uşoara pe toata fata.
TESTAREA NERVULUI TRIGEMEN
1. Controlaţi muşchii utilizaţi pentru masticaţie cerând copilului sa muşte tare si apoi sa deschidă gura,
de 2-3 ori. Forţa musculara trebuie sa fie egala de ambele părţi ale maxilarului.
2. Veţi avea nevoie de o bucăţica de vata pentru a verifica senzaţia de atingere uşoara pe fata. Puneţi
copilul sa închidă ochii si sa va spună când simte ca bucăţica de vata ii atinge fata. Atingeţi uşor
pielea din jumătatea inferioara a fetei, in mai multe locuri.
Incapacitatea de a simţi doua sau mai multe atingeri poate reprezenta o anomalie şi trebuie adusa in
17
 atenţia medicului.
5. NERVUL FACIAL.
Al şaptelea nerv cranian este nervul facial. Doua dintre cele mai importante funcţii ale sale sunt
senzaţia de gust in cele doua treimi anterioare ale limbii si controlul muşchilor inimicii.
TESTAREA NERVULUI FACIAL
1. Faceţi copilul sa zâmbească, jucându-vă de-a bau-bau, gâdilindul uşor, sau un alt asemenea joc.
Expresia fetei fetitei trebuie sa fie simetrica de ambele părţi. Un zâmbet strâmbat, in care o parte a
gurii se ridica natural, iar cealaltă parte rămâne relativ lipsita de expresie, este un semn clasic de
leziune a perechii a şaptea de nervi cranieni.
2. Pentru testarea senzaţiei de gust, preparaţi separat ,in mai multe crescute, soluţii de lichide cu gust
dulce, acru si amar. Apa cu zahăr sau miere vor asigura gustul dulce, o soluţie concentrata de cafea
instant pe cel amar ( o linguriţa de cafea instant in doua linguri de apa fierbinte si lasati sa se
răcească) si oţetul alb pe cela cru. înainte de testare,
recapitulaţi diferenţa dintre acru si amar cu copilul.
3. Instruiţi fetita sa scoată limba. Luaţi un beţişor cu vârful de vata, introduceti-1 in una dintre soluţii
si aplicaţi-l pe o parte a limbii. Intre teste, clătiti cu apa simpla. Un copil mai mare trebuie sa poată
identifica fiecare soluţie, corect si separat pe fiecare parte a limbii.
4. Când testaţi un copil foarte mic, este suficient daca observaţi o expresie mulţumită ca răspuns la
substanţa dulce si o grimas aceia reacţie la soluţiile cu gust acru si amar.
6. NERVUL AUDITIV
Al optulea nerv cranian, nervul auditiv, se leagă de urechea interna si are doua funcţii. Prima este
auzul. O alta parte a nervului auditiv duce la canalele semicirculare din urechea interna, care
reglează simţul echilibrului si al poziţiei. Testele descrise mai sus, la 'Funcţionarea cerebelului ',
sunt in acelaşi timp adecvate pentru a opta pereche de nervi cranieni. Leziunile acestui nerv sunt de
obicei asociate cu ameţeli si un anumit grad de pierdere a auzului.
7. NERVUL GLOSOFARINGIAN
Perechile a noua, a zecea, a unsprezecea si a douăsprezecea se nervi cranieni sunt legate intre ele, in
mai multe feluri. De exemplu, nervii 9) şi l0) sunt responsabili împreuna de reflexul de înecare.
Tulburările nervilor cranieni 9) si 10),si viceversa.
8. REFLEXE TENDINOASE PROFUNDE
Reflexul este un răspuns automat dictat de sistemul nervos. Un bebeluş nou-născut este un pachet
de reflexe. Aceste reflexe primitive ale nou-născutului dispar insa treptat si, pe la vârsta de 4 luni,
persista numai cele ce vor rămâne pe toata viata. Printre acestea se afla reflexele tendinoase
profunde. Testarea reflexelor tendinoase profunde se face de obicei cu ajutorul unui ciocănel mic,
cu capul din cauciuc.
Exista 4 reflexe tendinoase profunde ce pot fi testate la copii. Doua dintre ele sunt reflexe ale
braţului, iar celelalte doua sunt ale gambei.

TESTAREA REFLEXULUI ROTULIAN

Reflexul rotulian, cel mai cunoscut dintre testele neurologice, controlează nervii ce deservesc
gamba.
1. Aşezaţi copilul pe un scaun, astfel incit picioarele sa-i atârne liber din genunchi fără sa atingă
podeaua.
2. Apoi, localizaţi proeminenta osoasa care se afla puţin de desubdul rotulei. Marcaţi cu carioca un X
pe acest cordon.
3. Cu ajutorul ciocănelului de cauciuc sau al altui instrument adecvat, loviţi scurt genunchiul in
punctul care laţi marcat. Daca testul este făcut corect, gamba se va mişca brusc in sus.
18
 4. Repetaţi testul la celalalt genunchi. '
Cea mai importanta observaţie, insa, nu este intensitatea răspunsului, ci egalitatea acestuia la
cei doi genunchi.

TESTAREA REFLEXULUI AHILIAN

Reflexul ahilian testează nervul care coboară pe fata posterioară a gambei si deserveşte
piciorul.
1. Aşezaţi fetita pe marginea unui scaun sau a unei mese, astfel incit picioarele sa-i atârne liber.
2. Imediat deasupra osului calciului, urcând pe mijlocul fetei posterioare a gambei, localizaţi un
cordon fibros foarte puternic. Acesta este tendonul lui Ahile.
3. Marcaţi cu carioca un X pe acest tendon, la nivelul gleznei.
4. Strângeţi uşor jumătatea inferioara a piciorului copilului intr-o mina si ridicaţi foarte puţin in sus.
5. Cu ajutorul celelaltii mâini, loviţi tendonul lui Ahile cu ciocănelul de reflexe. Pentru obţinerea uni
răspuns este necesara o lovitura puternica, dar nu trebuie sa provocaţi durere. Piciorul trebuie sa
sucească in jos puţin.
6. Repetaţi testul la cealaltă glezna.
Reflexul ahilian trebuie sa fie aproximativ egal de ambele părţi.
TESTAREA REFLEXULUI BICIPITAL
Bicepsul este muşchiul mare din partea anterioara a braţului. Bicapsul se ataşează de antrbrat,
traversând articulaţia cotului prin intermediu unui tendon care coboară prin centru interiorului
cotului.
l. Localizaţi tendonul bicepsului la copil.
2.Cu fata la copil, ţineţi cotul îndoit parţial in mâinâ si apăsaţi cu policele chir deasupra
tendonului. Sprijiniţi antebraţul copilului in aşa fel incit sa fie complet relaxat.
3. Cu ciocănelul de reflexe loviţi brusc policele care îi ţineţi pe tendonul bicepsului copilului. Daca
testul este făcut corect, veţi simţi tendonul contractinduse sub police.

INTÎRZIERE MINTALĂ (retard mintal)

In ultimele decenii, progresele in cercetarea genetică, în
neuro-biologie cît şi modificările în atitudinea terapeutică au adus modificări majore în înţelegerea
şi cunoaşterea întârzierii mintale. Aceste descoperiri medicale au permis identificarea etiologiei
unui număr din ce în ce mai mare de sindroame genetice cu întârziere mintală. Odată cu aceste
descoperiri s-a enunţat posibilitatea ca, prin inginerie genetică, tratament prenatal (chirurgical,
dietetic) şi terapie intensivă posnatală, să se modifice substanţial expresia clinică a acestor tulburări.
Progrese semnificative sa-u obţinut prin programe educaţionale chiar şi în cazul subiecţilor cu
tulburări congenitale severe. Integrarea acestor copii în comunitate, a adus mari îmbunătăţiri în
calitatea vieţii lor, crescându-le rolul adaptativ şi experienţa de viaţă.
Definiţia de retard mintal citată de către membrii Asociaţiei Americane Kaplan şi M.Lewis 1996
este următoarea : Retardarea mintală se referă la prezenţa unei limitări substanţiale a funcţiilor
neuro-psihice, ce se caracterizează printr-o scădere semnificativă a intelectului însoţită de reducerea
abilităţilor adaptative în două sau mai multe din următoarele domenii : comunicare, autoîngrijire,
conveţuirea în familie, abilităţi sociale, activităţi de comunitate, sănătate, socializare, petrecerea
timpului liber, profesie. Retardarea mintală se manifestă înainte de 18 ani.
Aprecierea dezvoltării intelectuale şi deci şi diagnosticul întârzierii mintale se face în prezent prin
determinarea coeficientului de inteligenţă (QI) şi aprecierea funcţiilor adaptative.
Autorii primelor teste psihomotorice Binet şi Simon au folosit termenul de "Age Mental ",
înlocuit mai apoi de Stren cu cel de "Qatient intellectuel"(QI).
19
 Diagnosticul de întârziere mintală poate fi pus dacă IQ este mai mic de 70 şi cel puţin două din
funcţiile adaptative sunt reduse semnificativ. Pentru sugari este suficientă aprecierea clinică a
subdezvoltării intelectuale (Iulian Dobrescu 2003). Întârzierea mintală la copii se poate asocia cu :
- tulburări de auz în 10% din cazuri
- crize convulsive în 33% din cazuri
- paralizie cerebrala în 30-60% din cazuri
- tulburări de conduită, irascibilitate, crize de mânie, opoziţie la interdicţii, etc.
Întârzierea mintală (IM) uşoară apare cel mai frecvent (85%) din totalul de cazuri de IM).
IM moderată 10% din cazuri cu im. IM severă reprezintă 3-4%. IM profundă reprezintă 1 -2%.

Se consideră că etiologia întârzierii mintale poate fi identificată la:

- 80% din cazuri cu Întârziere Mintală severă.
- 50% din cazuri cu Întârziere Mintală uşoară.
- 25-30% din cazurile cu intelect limitat (după Kaplan 2000, Graham 1999).
Criteriul principal rămâne momentul în care activează factorul cauzal şi se produce
modificarea la nivelul SNC (disfuncţii, malformaţii).
A. Factorii care au acţionat prenatal.
1) Anomalii genetice(4-28%):
- aberaţii cromosomiale: Sd. Down;
- mutaţii monogenice: Scleroza tuberculoasă, Fenilcetonuria, Sindromul x fragil;
- afectarea multifactorială: Inîrzierea mintală famoliară;
- microdeleţii: Sindroamele Prader-Willi,Williams, Angelman;
2)Malformaţii congenitale(7-17%):
- malformaţii ale sistemului nervos central: defecte ale tubului neural;
- sindroame cu malformaţii multiple: Sindromul Cornelia de Lange;
3)Expuneramamei(5-13%):
- infecţii congenitale: HIV, SIDA, sifilis, rubeolă, toxoplazmoză, herpes, v. citomegalic, v.gripal;
- anomalii gestaţionale: ale placentei, ale circulaţiei feto-placentare, boli şi malnutriţie maternă;
- alţi agenţi teratogeni: radiaţii inaparente, traume psihice, droguri, medicamente, alcool,
carenţe nutriţionale, deficite hormpnale;

B. Factori care au acţionat perinatal (2-10%):

- probleme la naştere datorită calităţii gestaţiei, travaliului sau de altă natură;
- hipoxie/asfixie datorită: sarcinii cu termen depăşit, naşteri precipitale, naşteri distotice,
circularei de cordon, manevrele obstetricale;
- prematuritatea;
- icter nuclear: incompatibilităţi de Rh şi ABO netratate;
- hemoragia cerebrală;
- infecţii la naştere;
C. Factorii care au acţionat postnatal(3-12%):
- infecţii(meningite, encefalite);
- tumori cerebrale;
- traumatisme craniene severe;
- intoxicaţii cu nitriţ, cu plumb;
- alte boli somatice care determină afectarea cerebrală: insuficienţa respiratorie severă,
sindromul de deshidratare, dezechilibrele hidro-electrolitice severe, carenţe nutriţionale
prelungite şi severe;
20
- probleme psihosociale care determină modificări în buna îngrijire a nou-născutului;
D. Factori de mediu şi factori socio-culturali:
- rolul exerciţiului senzorial şi intelectual în dezvoltarea aptitudinilor mintale ale copilului este
deja cunoscut prin observaţii efectuate încă din 1850 de Gaspar Itard, în 1946 de Spitz, apoi în
1969 de Bawlby şi dovedite astăzi de studii de neurobiologie, pentru care Rita Levi Montalcini a
primit premiul nobil.

1. .

Literatura recomandată pentru studiere:

1. Kapitan T. Propedeutics of children diseases and nutsing of the child. – Vinnitsa, The State
Cartographical Factory, 2006. – 734 p.
2. Мазурин А.В., Воронцов И.М. Пропедевтика детских болезней.- СПб.; «Фолиант», 2001.-928
с.
3. Behrman R.E., Kliegman R.M. Nelson essentials of pediatrics.- Philadelphia, London, Toronto,
Montreal,
4. Sadler T.W. Langmaan`s medical embryology. - Baltimore, Philadelphia, London, Hong Kong:
Williams & Witkins, 1995. - 460p.

Elaborarea metodică
Întocmită de conf.univ.Dr. A. Rotari

Discutată şi aprobată la şedinţa metodică a Departamentului Pediatrie,

proces verbal nr. 12 din 22.05.2019.

21