CARACTERIZAREA PERSONAJULUI ZOE TRAHANACHE

- personajul principal al comediei „O scrisoare pierdută” -

Scrie un eseu, de 2 – 3 pagini, în care să evidenţiezi particularităţile de realizare a unui

personaj comic dintr-o operă literară studiată. În realizarea eseului, vei avea în vedere
următoarele:
- prezentarea a patru elemente ale textului studiat, semnificative pentru realizarea personajului
comic ( temă / motiv literar, acţiune, conflict, intrigă, relaţii spaţiale şi temporale, act, scenă,
tablou, replică, indicaţii scenice ), prin referire la creaţia literară aleasă;
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul
/ conflictele comediei studiate;
- relevarea principalei trăsături a personajului comic, ilustrată prin două scene / secvenţe / situaţii
semnificative sau prin citate comentate;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat despre modul în care se reflectă o idee sau tema
comediei în construcţia personajului pentru care ai optat.

Pentru a ilustra particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o comedie studiată, eu

am ales personajul Zoe Trahanache din „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale. Zoe este un
personaj principal, rotund al comediei şi este caracterizată în mod direct, dar şi indirect. Zoe
Trahanache este caracterizată mai ales indirect, deoarece această modalitate de caracterizare este
specifică genului dramatic. Personajul se defineşte prin acţiunile sale, prin atitudini, prin limbaj.
a) GEN ŞI SPECIE: Această operă aparţine genului dramatic, deoarece a fost scrisă
pentru a fi reprezentată pe scenă, e structurată pe acte şi scene, pe lângă textul propriu-zis apar
indicaţiile scenice ale autorului, are acţiune şi personaje, spaţiul şi timpul cunosc anumite limite,
conflictul dramatic este axa în jurul căreia se dezvoltă acţiunea, dialogul şi monologul sunt
modurile de expunere de bază. Comedia este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri,
în care sunt prezentate personaje, moravuri sociale, sunt ridiculizate relaţii sociale, tipuri umane,
defecte, într-un mod care stârneşte râsul, având întotdeauna un final comic.
CURENTUL LITERAR: Aparţine realismului, pentru că prezintă în mod veridic,
verosimil lumea oraşului de provincie din secolul al XIX-lea şi are o valoare documentară. Este o
frescă socială prin prezenţa diferitelor categorii sociale (prefectul – Ştefan Tipătescu, poliţistul –
Pristanda, cetăţeanul turmentat etc.) sau a diferitelor domenii de activitate, ca domeniul juridic,
administrativ, politica etc. Apar, totodată, temele preferate de realism, ca averea, familia. Tipicitatea
personajelor constituie o altă trăsătură a realismului. Aceasta se concretizează în faptul că fiecare
personaj nu reprezintă un om, ci o categorie socială sau umană: Demagogul (Cațavencu), Servilul
(Pristanda), Vicleanul bonom (Trahanache), Vicleanul senil (Dandanache), Femeia adultera (Zoe).
Astfel, această operă este o frescă socială a oraşului de provincie .
TITLUL pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. „O scrisoare pierdută”
este instrumentul şantajului politic şi pretextul dramatic al comediei şi este totodată intriga.
Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării, cât şi repetabilitatea ei (pierderile succesive
ale aceleiaşi scrisori, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu acelaşi efect).
1
Prima scrisoare de amor, trimisă de Tipătescu Zoei, este pierdută de aceasta, găsită de Cetățeanul
turmentat, căruia i-o fură Caţavencu, iar acesta o pierde - la rândul lui - şi o găse ște din nou -
Cetățeanul turmentat, care o înapoiază \"andrisantei\", închizând astfel cercul. Cealaltă \"scrisorica
de amor\" este a unei doamne din înalta societate bucureșteană către o „persoană însemnată” şi
găsită de Dandanache în buzunarul paltonului acestuia. În ambele situații, scrisoarea de amor este
totodată şi o armă politică.
TEMA este lupta pentru puterea politică. Se nasc conflicte între reprezentanții opoziției -
Cațavencu şi grupul de „intelectuali independenți” - şi membrii partidului de guvernământ - Stefan
Tipătescu, Zoe şi Zaharia Trahanache, Farfuridi si Brânzovenescu. O altă temă tipică realismului
este familia, iar motivul central este scrisoarea.
Timp şi spaţiu: Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”
adică la sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, într-un interval de trei zile.
b) Statutul social Ca statut social, Zoe are o poziţie importantă, fiind soţia unuia dintre cei mai
respectaţi oameni din judeţ. Chiar dacă respectul pentru Trahanache este numai o aparenţă, Zoe ţine
la acest statut social şi nu vrea să se compromită, e foarte sensibilă la aspectele sociale. Din punct
de vedere psihologic şi moral este voluntară, ambiţiosă. Ea e ambiţioasă, voluntară, obişnuită să
domine şi să-şi impună voinţa. De altfel, în relaţia cu alte personaje este o dominatoare. Ei i se
subordonează Tipătescu, Trahanache şi, diplomatic, chiar Caţavencu, unul dintre personajele care
înţeleg exact rolul ei în viaţa publică a reşedinţei judeţului de munte.
c)Trăsătura ei principală este dat de tipul pe care îl reprezintă, adică tipul cochetei şi
adulterinei, pentru că are o relaţie amoroasă cu prefectul judeţului, Ştefan Tipătescu. Chiar dacă
acesta îi propune să fugă împreună, ea ţine la aparenţe şi la statutul lor social. Acesta este un episod
care subliniază trăsăturile ei principale.Un alt episod care subliniază trăsătura ei principală este
atunci când încearcă să îl convingă pe Caţavencu să îi dea scrisoarea.
Caracterizarea directă rezultă din relaţiile pe care le stabileşte cu celelalte personaje, din ale
căror cuvinte se desprind şi alte trăsături de caracter, susţinând comicul de situaţie şi comicul de
intenţie. Zaharia o crede fragilă, sensibilă şi vrea să o protejeze de vestea şantajului, iar Caţavencu
şi-o doreşte aliat în lupta electorală, conştient de puterea ei.
d) Opinia mea este că, Zoe e ridicolă prin manifestări, dar, spre deosebire de alte personaje
feminine din teatrul lui I. L. Caragiale, nu e ironizată până la sarcasm. Într-o oarecare măsură,
reacţiile ei se justifică dacă se ţine seama de poziţia socială dobândită cu efort şi de dorinţa ei de a
nu-şi pierde influenţa pe care a dobândit-o în relaţia cu Zaharia, Tipătescu sau Caţavencu.