Sunteți pe pagina 1din 33

Cum să te

iubești
pe tine însuți

Florin Alexandru
Florin Alexandru
1
Cum să te iubești pe tine însuți

Florin Alexandru

Sunt analist comportamental și autor de bestseller, specializat în inteligență


emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale (Facial Action
Coding System), singurul român acreditat de Paul Ekman International. 

Paul Ekman este celebrul psiholog american care a oferit consultanță în serialul
Lie to Me și filmul Inside Out. El este un pionier al secolului XXI în studiul emoțiilor,
demarând numeroase studii în triburile din Papua Noua Guinee și având nu-
meroase implicări în ceea ce privește gestionarea globală a situațiilor de criză.
Cazul “11 Septembrie 2001” din S. U. A. este cel mai elocvent exemplu.

Sunt co-autor, împreună cu prof. dr. Florian Colceag, la cartea „Copilul tău este un
geniu”, o carte ce a schimbat viețile a 70.000 de familii din România.
Efectele au condus la demararea unui studiu despre importanța notelor școlare în
viețile părinților și copiilor din România, pe care îl regăsiți pe site-ul Tikaboo.ro.
Am publicat 4 cărți, 4 instrumente educaționale de tip board game și 2 programe
de dezvoltare a inteligenței emoționale. Nu în ultimul rând, sunt fondatorul comu-
nității Tikaboo, care a strâns laolaltă 150.000 de părinți din România.
Pasionat de comportamentul uman și studierea emoțiilor care generează acest
comportament, am creat o metodă proprie pentru dezvoltarea inteligenței
emoționale și schimbarea scenariului de viață, format în copilărie, cu rezultate
imediate în viețile oamenilor. 

2
Florin Alexandru
Singura relație care contează cu adevărat

Salutare,

Noi, oamenii, suntem ființe speciale și unice din atât de multe puncte de vedere,
încât aș vrea să îți enumăr câteva astfel de atribute.
În primul rând avem un corp fizic incredibil, în care fiecare celulă din corpul nostru
este în sprijinul totului unitar și când o celulă rămâne fără nicio treabă, întreabă:
eu cu ce pot ajuta? :)))
Apoi avem o minte rațională genială, care poate rezolva probleme complexe și
poate învăța incredibil de multă informație.
Apoi un corp emoțional, cel care ne poate genera o trăire într-o singură clipă, care
poate afecta persoanele din jurul nostru și să le ofere tuturor o stare de bine.

3
Florin Alexandru
Acest corp emoțional este „de ce-ul” nostru, motivul pentru care trăim în comu-
nități și avem atât de mare nevoie unii de ceilalți, practic noi suntem ființe sociale
datorită acestui corp emoțional.
Apoi ajungem la ceea ce suntem noi: la corpul spiritual, dincolo de orice formă
condiționată ce trăiește în dualitate.
Ceea ce suntem noi, aș caracteriza simplu:
„Noi suntem tot și nimic!”
Corpul fizic poate să facă sport, să se conecteze cu ceilalți, să atragă și să resp-
ingă informația care vine spre noi, dar oricâte ar face corpul nostru fizic, este lim-
itat, la un moment dat poate atât cât poate, iar limita pare că nu mai poate fi
depășită.
Apoi corpul mental este cel care poate citi și învăța sute, chiar mii de cărți, dar la
final va găsi o cale să se limiteze și dacă nu o va face el, va respinge cumva infor-
mația pentru a nu se sabota.
Corpul emoțional este călcâiul lui Ahile, pentru că nu știm și nu ne-a învățat nime-
ni cum să lucrăm cu emoțiile noastre.
Pare complicat și necesită timp și așa este la început, dar la un moment dat totul
devine simplu și la îndemână.
Suntem în postura în care putem face asta prin dezvoltarea inteligenței emoțio-
nale și este calitatea cea mai importantă și în esență singura pe care ar trebui să
ne-o dezvoltăm, pentru că restul calităților se vor dezvolta de la sine.
Spun asta pentru că vom lucra cu ceea ce suntem noi, cu emoțiile noastre, cu „de
ce-ul” nostru și în momentul în care vom reuși să înțelegem, viața va începe pur și
simplu pentru că tot ce a fost până la a dezvolta inteligența emoțională este doar
un preambul spre împlinire.
Apoi urmează corpul spiritual, ceea ce suntem noi, dar la acesta vom ajunge într-o
zi dacă vom reuși să trecem de emoții.

Uite:
„Crezi că poți să ieși din emoții acum?”

Pare o întrebare simplă, dar în spate se ascunde tocmai această calitate magică și
minunată și căruia reușim foarte puțini să îi răspundem, pentru că a ieși din emoții
presupune să le simți, să le ai, dar să reușești să te uiți la ele fără să te implici și

4
Florin Alexandru
fără a te identifica cu ele.
După cum spuneam mai devreme, emoțiile sunt „de ce-ul” nostru până reușim să
ieșim din ele și îți spun asta din propria experiență, pentru că odată ce am ieșit,
viața începe să se manifeste și să înțelegem că totul este exact așa cum trebuie să
fie.

De ce îți trimit acest mesaj?


Pentru că noi ne poziționăm greșit în relații și toate relațiile noastre se manifestă
în funcție de emoțiile noastre și de cum am învățat să simțim.
Uite, de exemplu ne educăm copiii în speranța să nu facă aceleași greșeli sau să
aibă o viață „mai bună”, dar ne trezim că a preluat exact fricile noastre și face rela-
tiv aceleași greșeli, doar că într-un context diferit.
Un alt exemplu este că reușim să atragem anumiți parteneri nepotriviți în viața
noastră, fără să înțelegem măcar cum de se întâmplă asta și cum de facem ace-
leași greșeli în relații.
Iar în relații, viața parcă nu ne dă voie să experimentăm prea mult, pentru că lu-
crurile se întâmplă prea rapid.
Observi că noi ne orientăm spre exterior, fără să conștientizăm că facem și noi
parte din tot acest proces de a alege.
Te întrebi cum s-ar putea ca propriul tău copil să aibă un comportament nepotriv-
it, ca și când el/ea a învățat să se comporte așa de la altă familie; evident că el
a învățat comportamentul nostru, al părinților, doar că nu vrem să recunoaștem
asta.
Ai observat că în jurul vârstei de 11 - 12 ani, începe să se vadă modul în care ne-am
educat copilul mult mai clar?
Asta se întâmplă datorită trecerii în clasa a 5-a, pentru că până atunci este oare-
cum protejat acasă și la școală de o învățătoare ce își cunoaște copii și a dezvoltat
relații cu aceștia.
Iar la trecerea în clasa a 5-a, nu mai este protejat și se va vedea mult mai clar
dacă copilul are sau nu are încredere în el însuși, dacă face față unei dispute sau
dacă se descurcă în anumite situații limită la școală. 
De ce se întâmplă asta?
Pentru că sunt pe cont propriu și comportamentul lor se va manifesta exact așa
cum a învățat acasă, evident că anumite acțiuni ale copiilor nu le sunt acceptate
de ceilalți și invers, evident, astfel că apare conflictul și începe negocierea și manip-

5
Florin Alexandru
ularea.
Comportamentul natural este acela de a ascunde părinților, pentru că așteptările
noastre ca părinți nu sunt tocmai reale și nu înțelegem prin ce trece copilul.
Astfel începe criza din preadolescență, iar în adolescență vedem doar efectele,
cauza apare în preadolescență.
De ce se întâmplă toate acestea?
Evident datorită faptului că nu înțelegem cum și în ce fel se manifestă emoțiile
noastre.
Dacă am înțelege, am ști efectele acestora în acțiuni.
Ne concentrăm în exterior, ca și când viața noastră ține de ceilalți, nicidecum de
noi; de ce oare?
Pentru că nu am învățat și nu știm cum să o facem; dar tocmai despre asta e vor-
ba, că acum știu și exact asta am început să fac în ultima vreme.
Vreau să arăt celor ce vor, cum și în ce fel să își dezvolte inteligența emoțională și
cum să lucrăm cu noi înșine pentru a scoate la suprafață potențialul imens din noi.
Dacă noi ne dezvoltăm inteligența emoțională, vom reuși să înțelegem comporta-
mentul nostru și al celorlalți.
Relația cu propria persoană este singura care contează în cele din urmă, fie că
acceptăm, fie că nu, oricum viața ne va direcționa spre noi până la urmă, doar că o
va face sub forma unei crize de viață sau va găsi o cale să ne întoarcă spre propria
persoană.
Suntem foarte buni reparatori și uităm că ne-am născut să construim, să creăm
Universul în care trăim.
Observ zi de zi la mine cum mă rezum la a repara și cum văd că uneori sunt atât
de prins cu reparatul, încât uit ce sunt.
Mă trezesc că fac eforturi în a reconstrui relația cu fiul meu, relația cu părinții mei,
relația cu partenera sau alte relații.
Și asta pentru că îmi las creierul să alunece și să stea în trecut, adică la cum era relația
odată.
Trecutul există pentru a îl observa și a înțelege prezentul, dacă este de înțeles, pe
când viitorul este acolo și poate să aștepte, căci negreșit vom ajunge la el.
Uit adesea că doar prezentul este important și doar prezentul este cel care ne
împlinește.

6
Florin Alexandru
Astfel că eu caut să duc orice relație spre ceva și arareori observ că o relație se
poartă singură către destinația acum, singura care contează, după cum spuneam.
Facem eforturi să tot ducem relațiile undeva, dar oare sunt de dus, sunt de purtat
spre ceva, sau ele se manifestă în funcție de ceea ce suntem noi?
Observ că anumite relații există parcă înainte de a cunoaște persoana respectivă,
iar altele au nevoie de a le alimenta tot timpul cu energie - parcă se consumă
înainte de a începe.
Uneori simți că vibrezi la fel cu cealaltă persoană și mai simți că parcă vin cuvin-
tele natural și discuția trece fără a observa timpul cum curge, ca și când nu ar
exista.
Alteori, de abia aștepți să pleci și să nu continui comunicarea cu persoana respec-
tivă, să scapi parcă din prinsoare, pentru că exact așa te simți: prins într-o cap-
cană.
Relația ta cu tine curge la fel, ești tot timpul bucuros/bucuroasă de timpul petre-
cut cu tine, simți căldură atunci când îți vorbești, simți apropiere, simți apreciere,
simți respect?

Dacă ai simți toate acestea oare, ce ar presupune?


Că te-ai iubi pe tine însuți, așa este?
Vrei să îți povestesc cum am făcut eu asta?
Cum am ajuns eu să am o super relație cu mine și cum mi-am oferit cadou tot po-
tențialul acesta imens din mine?
Ce călătorie minunată am avut și ce lucruri simple și utile am făcut zi de zi și cât
de căpos și înverșunat eram să îmi ofer viața cadou.
Am reușit, dar am muncit la asta.
Și spun că am muncit pentru că programarea parentală și socială era tocmai în
sens opus construită.
Scenariul meu de viață era acela a unui învins, adică spre a fugi de mine, spre a
construi relații bazate doar pe interese, pe scheme, în modul în care mă raportam
la ceilalți, pe manipulare și pe mici „minciuni nevinovate”.
Îmi amintesc că am ales conștient să fiu singur și să învăț ce presupune iubirea de
sine, ce presupune să am încredere în mine și într-un final să îmi fiu cel mai bun
prieten.

7
Florin Alexandru
Așa că a fost necesar să fac niște pași în această direcție, pași de care habar nu
aveam la început.

Ce a trebuit să fac mai exact: 

1. Să învăț că vulnerabilitatea este o calitate, la fel cum este și încrederea în


forțele proprii sau inteligența emoțională.

2. Să mă observ fără să mă judec și fără să mă etichetez.

3. Să am curajul de a-mi înfrunta  fricile: că nu sunt îndeajuns de bun sau că ceil-


alți mă vor judeca.

4. Să învăț să mă ascult.

5. Să am un dialog interior constructiv.

6. Să învăț ce presupune blândețea.

7. Să mă accept exact așa cum sunt, fără nicio obiecție.

...apoi iubire.

O călătorie spre noi, spre ceea ce suntem noi și simplul fapt că voi trece din nou
prin acei pași de la început, o să mă bucure nespus de mult, pentru că voi celebra
fiecare pas în parte.
Îți voi oferi aceleași soluții pe care le-am pus eu în practică și care au dat rezultate
superbe, în cazul meu.

8
Florin Alexandru
1. Vulnerabilitatea sau procesul de învățare continuă

A fost o perioadă în care adormeam pe filmulețele de pe Ted, seară de seară și


printre acei oameni faini era și Brene Brown, cea care vorbea de vulnerabilitate ca
de una dintre calitățile esențiale ale omului ce vrea să iasă din tipare.
Nu vedeam la vremea respectivă că mă poate ajuta vulnerabilitatea în procesul
de a mă iubi pe mine și a învăța cum să mă iubesc și nici măcar nu aveam acest
vis măreț să învăț cum să mă iubesc.

Ce presupune asta?
Eu mă iubesc pe mine, evident că mă iubesc, cum adică nu mă iubesc!?
Apoi a venit la un moment dat întrebarea:
Dar eu mă iubesc cu adevărat sau e doar o iluzie?
Și dintr-o dată mi-am dat seama că dacă eu mă iubeam, știam. Nu aveam cum să
nu știu asta, evident.
Și atunci mi-am propus pentru prima dată să învăț cum să iubesc și m-am deschis
pentru prima dată cu adevărat față de singura persoană care conta pentru mine,
eu însumi.
În sfârșit mi-am dat voie să învăț, să fiu un copil, să văd dincolo de mândrie, dinco-
lo de frică, dincolo de prejudecăți, dincolo de orice concept fix sau vreo paradigmă
trecută.
Am simțit o eliberare, o stare de ușurare, pentru că din nou eram copil și aveam
voie să greșesc, să încerc, să fac oricum mă taie capul, doar pentru că eram copil;
ce fain! 
Și deja începusem să mă prostesc și să mă bucur de noua mea joacă - joaca de a
fi vulnerabil și oportunitatea de a învăța din nou.
Doamne, câtă recunoștință!
Mi-am adus aminte din nou cât de simplă este copilăria, perioada în care vulnera-
bilitatea este prezentă în fiecare zi și este îmbrățișată ca starea naturală a lucru-
rilor.
Păi dacă vulnerabilitatea presupune copilărie, de ce aș mai vrea vreodată să fiu
adult?
Astfel că am ales în acel moment nu doar să îmbrățișez vulnerabilitatea, ci am

9
Florin Alexandru
îmbrățișat și învățarea continuă, ca stil de a trăi.
Acesta este motivul pentru care nu am dat niciun autograf pe nicio carte, de când
am publicat prima carte; consider că sunt în proces de învățare și dacă aș semna
o singură carte, ar presupune că mă poziționez ca atotștiutor și asta contravine cu
vulnerabilitatea îmbrățișată acum multă vreme.
Când simți copilăria cum curge prin tine, cum ai putea să renunți la copilărie pent-
ru mândria unui Ego needucat?
Am ales să celebrez copilăria prin tot ceea ce fac și prin tot ceea ce exprim zi de zi
- o joacă continuă a unui copil fericit și împlinit, care a găsit Raiul, aici pe Pământ.
Vulnerabilitatea este doar un efect al celebrului dans cu viața, dar asta am con-
statat mai târziu pentru că toate au venit pe rând și mi-au arătat ce simplu este
să sărbătoresc viața din perspectiva curiozității copilăriei.
Tot timpul ai motive să te minunezi de viață și de tot ceea ce ne oferă ea, în-
cepând de la modul în care ne aduce împreună, până la energia ce ți-o dau munții,
atunci când te pierzi prin ei.
Asta mai presupune să și simți, adică să lași muntele să intre în tine și să te umple
de bucurie, de pace, de liniște și de smerenie.
Smerenia este și ea un efect al faptului că ești vulnerabil.
Îmi amintesc foarte clar că la acea vreme, eram într-un grup de mastermind și eu
eram primul dintre cei ce ceream feedback personal la tot ceea ce făceam eu sau
le ceream prietenilor să îmi spună ce cred despre mine.
Practic pierdusem sensul paradigmelor din trecut și îmi dădeam voie să fiu vulner-
abil și spre marea mea mirare, ceilalți mă admirau.
Nu înțelegeau exact ce fac, dar mă admirau pentru că eram vulnerabil și îmi
amintesc că mă întrebau:
Florin, ție chiar nu îți pasă de ceea ce cred eu, când mă întrebi toate astea?
Ai văzut vreun copil să îi pese ce cred ceilalți despre el?

Evident că odată ce m-am poziționat astfel, frica de judecată dispare și frica de
a nu mai fi îndeajuns de bun dispare, se topește pentru că nu mai există Ego, cel
care să susțină aceste frici.
Observi câte avantaje ai, dacă îți dai voie?
Vulnerabilitatea este modul natural al celui/celei ce se află în proces de învățare
continuă, adică a autodidactului.

10
Florin Alexandru
Tu vrei copilăria, să ți-o oferi cadou?
Evident că vrei și cu toate că întrebarea mea este retorică, are darul și inocența
copilăriei la care ne gândim cu iubire, de fiecare dată.

#1. Exercițiu - Exprimarea vulnerabilității

Un mod simplu de a ne expune și de a ne învăța să fim vulnerabili, este prin inter-


mediul rețelelor sociale.
Alege tu rețeaua, dar de preferat cea pe care îți petreci cel mai mult timp: Face-
book, Instagram, Twiter, Youtube, TikTok sau LinkedIn.
Apoi fă o postare zilnică, despre feminitate sau masculinitate, în funcție de sexul
tău.
Observă ce se manifestă în momentul publicării și ce simți în momentul criticii sau
a aprobării celorlalți.

2. Judecata și eticheta

Subiectul meu preferat, pentru că atunci când am renunțat la a mă mai judeca și


la a mă eticheta, viața a început să aibă curaj.
A început să se arate și să îmi arate bucuria simplă a unui nou-născut, pentru că
exact asta eram.
Începusem de la zero din nou și parcă acum că nu mă mai judecam și nu mă mai
etichetam, puteam să fiu oricine mi-aș fi dorit.
Inclusiv imensa oportunitate de fi eu, cel ce mi-am dorit întotdeauna să fiu.
Omul frumos din spatele cuvintelor, omul din spatele măștilor, omul din spatele
unui comportament conform tiparului.
Puteam să fiu Florin Alexandru.
Dar cine e Florin Alexandru?
Este exact omul care ar trebui să fie, omul ce și-a atins potențialul și omul care
arată și altora cum să o facă.
Totul este exact așa cum trebuie să fie și ceea ce trebuia să se întâmple, se întâm-

11
Florin Alexandru
pla exact la momentul potrivit.
Decizia era luată dinainte și ce se întâmpla în acel moment, era doar conștientiza-
rea și intenția conștientă ce începea să se manifeste.
Practic era un nou început și asta mă bucură, pentru că aveam oportunitatea să
construiesc totul, exact așa cum îmi doresc, de data aceasta.
De ce am început să nu mă mai etichetez și să nu mă mai judec?
Pentru că am citit cartea lui Don Miguel Ruiz - “Cele patru legăminte” ; modul lui
simplu și clar, a acestui concept simplu și ce efecte vor fi în viața mea, m-au deter-
minat să nu o mai fac.
Practic m-a făcut să renunț definitiv la acest obicei și pe deasupra să îl observ
adesea în dialogul cu celelalte persoane și să am oportunitatea de a le arăta și
celorlalți.
Un mod simplu și eficient de a anula energia negativă și a anula blocajele, oricare
ar fi acestea.
O oportunitate de a învăța să ne bucurăm de viață.
Nu ai cum să te iubești pe tine însuți dacă din 30 de minute în 30 de minute pui o
etichetă nepotrivită pe tine însuți; evident că propriul tău creier te va crede și pe
deasupra se va conforma și îți va oferi exact experiența de viață pe care tu o tot
ceri, prin modul în care îți vorbești, prin modul în care te etichetezi și te judeci ade-
sea.
Creierul este doar un instrument în calea devenirii noastre și se va vedea asta cu
atât mai mult atunci când renunți la etichetări.
De ce ne judecăm și ne etichetăm?
Pentru că ne este teamă că nu suntem îndeajuns de buni.
Și pentru a ne motiva, ne biciuim și stimulăm vina, pentru a ne motiva.
Facem asta pentru că habar nu avem cum funcționează motivația sau cum să
construim emoțiile care să ne susțină motivația..
Ciudat, nu?
Și după cum tot ți-am spus, emoțiile sunt responsabile cu motivația noastră și a
ne dezvolta inteligența emoțională presupune să ne creștem conștient motivația.
Observi cum este construit cercul vicios și cât de simplu este să ieșim din acest
cerc vicios, doar dacă înțelegem cum funcționăm?

12
Florin Alexandru
„Simplitatea este complexitatea rezolvată!”
Asta spunea Brâncuși și asta se aplică asupra fiecărui aspect din inteligența
emoțională.
Dacă noi am învățat că emoțiile nu ne ajută și reprezintă o slăbiciune, este absolut
natural ca noi să nu avem niciun habar cum funcționăm, pentru că suntem ființe
emoționale, care simțim și apoi gândim și acesta este motivul pentru care com-
portamentul uman și determinanții acestui comportament, să fie un secret foarte
greu de trecut și de înțeles.
Dar asta face inteligența emoțională: simplifică absolut tot ce presupune „com-
plexitatea”.
Iar astfel ne mai apropiem cu încă un pas de obiectivul nostru -  cum să ne ac-
ceptăm și să ne iubim pe noi înșine.

#2. Exercițiu - Observarea etichetelor și calea întoarsă

Este important să ne observăm acele cuvinte nepotrivite pe care ni le atribuim,


apoi să punem trei întrebări, care au ca scop să ne întoarcă la cauza de la care a
pornit totul.
Așadar, dacă observăm că ne-am spus incapabil(ă) de exemplu să ne întrebăm ce
anume a declanșat această etichetă pusă?
Evident că o judecată ce poate fi ceva de genul: “nu pot să fac mai nimic!” 
Iar ultima întrebare, oare din ce frică a izvorât această judecată?
Iar în cazul nostru, din frica de a nu fi îndeajuns de bun.
Fă la fel cu orice etichetă pe care ți-o pui și află cauza.
Mai jos ți-am lăsat și eu încă două astfel de exemple, care sunt sigur că te vor aju-
ta să îți identifici chiar tu cauza oricărei etichete pe care tu o folosești în dialogul
cu tine însuți.

13
Florin Alexandru
Etichetă Judecată Frică
Incapabil Nu pot să fac mai nimic. Frica de a nu fi îndea-
juns de bun
Ce bleg Oare ce o să spună despre mine. Frica de judecată
sunt!
Fricosule Cu siguranță mă va respinge pentru că nu Frica de respingere
merit să fiu la fel ca ei.

3. Cum să îmi înfrunt fricile

Păi nu avem cum să le înfruntă, dacă nu știm cu ce avem de a face; așa că va tre-
bui să construim o relație cu frica.
Este ca atunci când nu te împotrivești curentului, ci te adaptezi și înveți să dansezi
cu acesta.
Exact la fel este și cu frica: nu o înfruntăm, ci alegem conștient să o înțelegem, să
dansăm cu ea și să o lăsăm să fie, până va dispărea.
Dansul ce ne-a ținut în viață atâta vreme pe Pământ, cu cea care ne-a oferit opor-
tunitatea de a o transcede la un moment dat.
O călătorie minunată, de la ființe primitive la ființe educate și totuși smerite față
de un Univers magic și plin de bucurie și armonie.
Curajul apare doar în prezența fricii, dar cum îl facem să apară de câte ori avem
nevoie de el?
Sau cu alte cuvinte, cum să ne înfruntăm fricile?
La baza oricărei frici, există o cauză pentru care frica există și simplul fapt că o
conștientizăm, ne va poziționa diferit.
Secretul constă tocmai în această poziționare față de frică.
Pe de o parte, avem o situație în care fugim de frică, pentru că asta am făcut mai
tot timpul și așa e normal pentru o minte needucată.
Iar pe cealaltă parte, avem oportunitatea să ne poziționăm corect față de frici,
mai exact să ne rezolvăm problemele emoționale, prin a învăța din frici.
De ce oare îmi este frică că nu sunt îndeajuns de bun?

14
Florin Alexandru
De ce oare îmi este frică de concurență?
De ce oare îmi este frică că voi termina ultimul concursul?
De ce oare îmi este frică că vor afla ceilalți cine sunt?
Dacă ți-ai răspunde la o singură întrebare din cele de mai sus sau alte întrebări de
genul acesta, mâine de exemplu, oare nu ai învăța ceva din curajul de a te uita la
frică altfel?
Adică să te poziționezi de așa natură, încât să înveți din frica pe care o ai.
Frica este cel mai bun prieten dacă înțelegem cum să ne poziționăm față de ea, ce
avem de învățat din frică și cum să generăm curaj.
Dar prima abilitate pe care o avem de învățat, este să o observăm.
Ce este specific la frică?
Ne face să fugim de ea, ne determină să ne prefacem că nu o simțim, așa că ob-
servarea propriului comportament ne determină să vedem frica și să o observăm
cum se ascunde la vedere, pentru că de cele mai multe ori, frica este în fața noas-
tră, sub nasul nostru și este doar o proiecție.
Dar frica este doar un efect al modului în care am învățat să gândim, un efect al
unui Ego cu rolul de a ne ține în viață, cu rolul de a ne oferi viața cadou.
Ego-ul este un supraviețuitor înnăscut, o entitate specială pregătită tot timpul să
ne ofere o reacție, dacă viața ne este pusă în pericol.
Ego-ul, prin însăși natura lui, ne oferă oportunitatea de a-l transcede.
Principalul instrument de supraviețuire al Ego-ului, este frica, iar frica este doar un
efect al nevoii de supraviețuire.
În concluzie, frica este cel mai bun prieten, dacă o înțelegem.
Să o folosim exact așa cum o folosește Ego-ul: ca pe un instrument și de câte ori
simțim frică, să ne întrebăm de ce o simțim și care este motivul pentru care frica
este acolo.
Ce vrea să ne spună și care este mesajul din spate, cel de după frică?
De exemplu dacă eu simt invidie pentru reușita unui coleg, să mă întreb de ce simt
invidie.
Apoi să văd că mă simt ingrijorat pentru că îmi e frică că nu sunt îndeajuns de bun
și îmi e frică că colegul meu mă va depăși.

15
Florin Alexandru
Nu sunt îndeajuns de bun pentru că am avut un tată ce avea complexe de inferi-
oritate și se simțea prea mic într-o lume prea mare.

O altă frică pe care o avem majoritatea dintre noi este frica de singurătate și cel
mai clar aceasta se exprimă în cuplu, acolo unde această frică își face de cap dacă
îi dăm voie.
Mai exact, proiectează tot felul de motive pentru a fugi de subiectele sensibile și
dacă fugim, avem impresia că dispar, dar acestea se ascund până la un moment
dat când dau să bubuie și asta se întâmplă în pragul crizelor de vârstă.
La 30 de ani, la 35 de ani, la 40 de ani, la 50 de ani, dar aceste praguri sunt acolo
pentru că inconștient ne punem întrebări de genul:
„Ce am făcut cu viața mea până la vârsta asta?”
Iar dacă realitatea nu corespunde cu proiecția, apar frustrări, dorința de schim-
bare, nevoia de repoziționare și curajul de a risca mai mult.
Un detaliu semnificativ, este că majoritatea fricilor sunt proiecții, adică sunt ireale
și simplul fapt că nu mai fugim de frică, ne face să observăm natura ei.
Așa că următorul exercițiu, se impune:

#3. Exercițiu - Testarea fricilor

Te rog să te gândești la o frică pe care o ai în relația ta de cuplu și să o aduci în


prezent.
De exemplu, la frica că partenerul/partenera tău/ta te va înșela.
Doar gândul acesta și ne face să simțim un nod în stomac, dar asta dacă e să se
întâmple, oricum se va întâmpla indiferent dacă intenția partenerului este nepo-
trivită, așa că ce sens are să ne gândim la asta și să aducem frica în prezent?
Observi că este doar o proiecție, care construiește în corpul fizic o reacție de frică?
Soluția nu este să trăim în viitor, pentru că atunci când intrăm în relații, dezvoltăm
atașamente puternice, care s-au dezvoltat pas cu pas, din plăcerea siguranței unei
relații și în fapt nouă ne este frică să pierdem această siguranță.
Așa că de câte ori ne este amenințată această siguranță, de atâtea ori vom simți
frică.

16
Florin Alexandru
Dar dacă ne uităm și la aceasta, vom observa că până și siguranța este doar o
iluzie, pentru că nu avem cum să controlăm absolut nimic.
Putem controla unde ne îndreptăm atenția noastră clipă de clipă, ceea ce presu-
pune că acest control, asupra unei situații în care mai este implicată și altă per-
soană, este o falsă iluzie.
Observând toate aceste aspecte, conștientizează că frica este doar o iluzie.
Poți să te gândești la frica ta acum și observă ce anume o construiește; observă
dacă ai cum să o controlezi, dacă cauza este una reală, dacă ține doar de tine și
dacă are sens să îți fie frică, ori de câte ori ceva amenință ceea ce încearcă frica să
apere.
Apoi repetă același lucru cu o altă frică ce ține de relația cu un membru al familiei
tale, apoi cu o prietenă sau un prieten, apoi cu un coleg de muncă și tot așa până
reușești să îți aduci în prim plan majoritatea fricilor.

4. Să învăț să mă ascult

Este necesar să învățăm să ne ascultăm?


Evident că este necesar, aș spune eu - și asta pentru că este mult zgomot peste
tot și adesea acest zgomot este și în mintea noastră, în dialogul nostru interior.
Televizorul urlă, reclamele urlă, oamenii zbiară, până și un simplu mail pare că urlă,
atunci când ești obosit(ă) de atâta gălăgie.
Dar de ce este atât de multă gălăgie și de ce nu știm să ne ascultăm?
Pentru că așa am fost programați.
Îți este cunoscută expresia:
„Tu ești mic și nu înțelegi!”
Foarte mulți părinți o foloseau și dacă nu o foloseau, se exprimau așa și ne
dădeau de înțeles că așa suntem, neimportanți și că nu știm mai nimic.
Înainte nu se știa mai nimic de emoții și despre faptul că toți copiii își simt părinții,
mai tot timpul.
Iar totul se rezuma la gânduri și la cum să îți folosești gândirea cât mai rațional.
Părinții noștri nu se conectau cu noi și nu prea ne ascultau.
NU erau prezenți pentru că nu aveau de unde să știe ce presupune prezența și

17
Florin Alexandru
conectarea.
Nu știau că a te conecta cu propriul copil presupune să lași totul și să faci doar un
singur lucru  în acel moment, adică să stai în prezent și să te conectezi cu copilul.
Adesea părinții noștri erau prezenți doar fizic, pentru că mintea le era în altă parte.
Care era mesajul?
„Nu spui nimic important și nu te ascult.
Gândurile mele sunt mai importante!”
Ne-au învățat, inconștient, să nu ne ascultăm, pentru că în goana noastră după a
ne satisface nevoia de iubire și de atenție, trăgeam de părinții noștri să ne vadă și
să ne acorde atenție și adesea exageram strigând, trăgându-i la propriu de haine
sau încercând prin tot felul de tertipuri să le atragem atenția, ba să ne prefacem
că nu ne simțim bine, ba să le arătăm ceva incredibil, ba să nu îi ascultăm, ca
semn de revoltă și tot așa.
Iar reacția părinților era de a fugi și mai departe de zgomotul pe care noi îl făceam
și asta a dus la a ne simți respinși și să credem că pentru a fi văzuți, este necesar
să urlăm, să țipăm, să facem ceva diferit.
Ai observat că asta se întâmplă în societate în zilele noastre: toți urlăm unii la ceil-
alți, parcă?
Astfel că ajungem să cădem și noi, inconștient, în această capcană și îi învățăm pe
copii noștri să nu se asculte.
În schimb, suntem atenți la gălăgia din jur pentru că ne e frică că vom pierde vreo
oportunitate de a fi noi înșine văzuți.
Exact ca în copilărie, observi?
Acum ești conectat la acest text și poți în clipa asta să observi acest detaliu:
practic, ești atent la mesaj, pentru că vorbesc despre o realitate comună, pe care
o trăim noi toți, doar că o aduc în față și avem oportunitatea să conștientizăm
acest fenomen.
Ei, același lucru își doresc și ei, copiii, și un copil care este ascultat, va ști să se as-
culte pe el însuși.
Dar doar copii își doresc să fie ascultați sau și noi?
Și noi, evident! 
Așa că hai să învățăm să ne ascultăm.

18
Florin Alexandru
Ce presupune asta?
Să tăcem prima dată la propriu, apoi să ne concentrăm pe un singur lucru, o sin-
gură dată, să ne conectăm cu ceea ce facem în acel moment și să ne observăm
mintea cum se comportă, apoi să ne observăm dialogul interior.
Se va întâmpla magia când te vei uita la dialogul interior pentru că va tăcea pur și
simplu, pentru că îl observi.
Ceea ce presupune că acesta însoțește acțiunile tale, iar dacă înveți să te conect-
ezi la prezent, vei reuși să te asculți.
Atunci când pui lupa pe dialogul tău interior, începe acțiunea de a te asculta, de a
te vedea și de a-ți acorda ție atenție și parcă vocii interioare nu îi e totuna.

#4. Exercițiu - Ora de tăcere

Uite ce îți propun: un exercițiu simplu, simplu, simplu.


Ce ai de făcut mai exact?
Să taci timp de o oră.
Apoi, dacă îți iese și reușești, să mai taci încă una.
Următoarea zi să taci trei ore, apoi 6 ore, ca mai apoi să ajungi la o zi întreagă în
care să nu vorbești deloc.
Dacă munca nu îți permite, vorbește atât cât e necesar, dar în restul timpul nu
vorbi și păstrează tăcerea.
În tot timpul acesta ascultă-ți dialogul interior, după cum urmează:
ce cuvinte folosești;
ce ton folosești;
dacă îți vorbești cu respect;
dacă ai o atitudine potrivită;
dacă te minți în dialogul interior, ș.a.m.d.

19
Florin Alexandru
5. Dialogul interior constructiv

La prima vedere pare că avem ceva complicat de făcut, dar singurul lucru pe care
trebuie să îl facem este să ne observăm dialogul,fără a ne judeca și fără a ne
eticheta.
Subconștientul percepe ce e bine pentru fiecare în parte și va modela dialogul
interior de așa natură încât tot ceea ce este nepotrivit va dispărea la un moment
dat din modul în care îți vorbești.
Doar că toate acestea se vor întâmpla în timp, mai exact în timpul pe care îl va
percepe subconștientul ca fiind necesar.
Noi observăm schimbarea, doar că nu avem răbdare și ne dorim să accelerăm tot
procesul.
Evident că putem grăbi schimbarea și majoritatea dintre noi facem asta, dar ceva
se întâmplă în toată această grabă.
Observăm că această grabă construiește un dialog interior nepotrivit, tocmai prin
faptul că ne dorim cât mai repede și nu suntem dispuși să așteptăm. 
Iar asta presupune că ieșim din zona de confort, adică oportunitatea să vedem
cum funcționează dialogul interior.
De câte ori ne provocăm și schimbăm ceva semnificativ la rutina de zi cu zi, apare
această oportunitate, în care să observăm ce ne spune dialogul interior și cum să îl
facem să ne ajute.
Ieșirea din zona de confort generează emoții de nesiguranță, de îngrijorare, de
atenție, de concentrare peste măsură și astfel că apar situații ce ne arată foarte
clar extremele dialogului interior, cele ce nu ne ajută.
Și după cum observăm, acestea sunt generate de emoții, așa că hai să îți dau un
exemplu concret al modului în care un tipar emoțional îmi generează un dialog
interior distructiv.
Tiparul meu emoțional din trecut, era al unui învins, care trăia într-un tipar com-
portamental de perfecționist, în care cea mai mare frică a mea era frica de a eșua,
ce genera și ea la rândul ei alte frici, cum este frica de succes.
Și se manifesta cam așa:
Nemulțumire - comparație - iritare - frustrare - invidie - indignare - îngrijorare - re-
sentiment - nervozitate - furie - ură.
Și acum să vedem dansul dintre gânduri și emoții, sub forma exprimării dialogului

20
Florin Alexandru
interior.
O situație simplă în care eu dau scroll pe o rețea de socializare și văd că un prieten
de-al meu a reușit să fie promovat pe poziția de director de sucursală, într-o multi-
națională.

Emoție Gând Dialog interior


Nemulțumire Aș vrea și eu. Eu de ce nu reușesc. Off, sunt incapabil.
Comparație El cu ce este mai bun E mai prost ca mine și cu toate astea
ca mine? el a reușit. Ce greșesc de eu nu reușesc
oare?
Iritare Mă supăr pe mine Ce dobitoc sunt! De ce nu insist și de ce
însumi. nu continui să mă specializez, să învăț,
ș.a.m.d.
Frustrare Teama că nu sunt Se pare că nu este să fie; dar dacă nu
îndeajuns de bun. pot, nu mă duce capul?
Invidie Mă simt amenințat El e mult mai prost, măcar atât de
că nu voi reuși și mă deștept sunt cât să reușesc și eu.
îmbărbătez singur.
Indignare Caut să văd cum de a Dar ce relații are el acolo, că sigur nu a
reușit prietenul meu. reușit de unul singur.
Îngrijorare Dar oare a fost ajutat Dacă a reușit singur? Se pare că da,
sau chiar a reușit de fără ajutor. Și… Eu ce mă fac că se pare
unul singur? că sunt un bleg și dorm pe mine!
Resentiment Poate nu voi reuși Nu pot să reușesc și cu asta basta, sunt
niciodată. incapabil.
Nervozitate De ce nu mă mobi- Sunt un puturos și un leneș ce nu fac
lizez, ce îmi lipsește? nimic toată ziua! Mă duc la un job
amărât și mă mulțumesc cu praf în
ochi!
Furie Teama că nu voi reuși Sunt un idiot ce doar am pretenții fără
niciodată. să fac mai nimic. 
Ură Ce viață de rahat am! Dacă mă nășteam într-o familie potriv-
ită, dar așa… Ghinionist cu niște părinți
Dacă aveam și eu
comuniști, săraci și fără să fie educați.
noroc!
Asta e!

21
Florin Alexandru
Un dialog interior dintre cele mai des întâlnite în mințile noastre, doar că detaliile
sunt altele, dar structura și esența este la fel de fiecare dată în mintea unui om
care este perfecționist, așa cum eram eu la acel moment.
Primul detaliu semnificativ, lsunt cuvintele nepotrivite pe care mi le adresez, aces-
tea sunt un efect al faptului că mă judec.
Iar etichetele pe care mi le atribuiam: idiot, prost, incapabil, ghinionist, puturos,
leneș, ș.a.m.d. sunt comenzi simple pentru subconștientul nostru.
Iar dacă în fiecare zi îmi spun astfel de cuvinte, subconștientul nu știe că există
pozitiv și negativ, așa că mă va crede și va lua de normalitate aceste cuvinte.
Problema începe în momentul în care eu construiesc din acest gen de comporta-
ment un obicei și după ușurința cu care îmi spun astfel de cuvinte în dialogul meu
interior, constat că nu e prima dată și obiceiul este deja construit.
Iar dacă eu repet îndeajuns de mult un obicei, se construiește un program com-
portamental, care se instalează în subconștientul nostru, ce rulează ori de câte ori
este nevoie.
Dar când rulează mai exact? atunci când mintea conștientă cere o experiență
asemănătoare.
Mai exact, mintea noastră ne oferă amintiri care se nasc din asociere; de exemplu,
dacă mie îmi place culoarea albastru, să spunem, o vom observa mult mai des pe
stradă, când ne plimbăm sau dacă vorbesc cu cineva despre veterinar, îmi aminte-
sc că am un fost coleg de liceu, care este veterinar.
Practic mintea funcționează pe aceste asocieri și îmi oferă o amintire din expe-
riența mea anterioară, care se aseamănă cu situația de mai sus.
De exemplu, dacă al meu coleg provine din familie de doctori și mai am o altă situ-
ație în care să mă compar cu cineva care provine tot dintr-o astfel de familie, mint-
ea culege această comparație din experiențele mele anterioare și mă poziționez
ca un învins, cu toate că nimic nu este real, ci totul se desfășoară în mintea mea.
Dar am menționat mai devreme că este vorba despre o situație în care mintea
mea caută o asociere a părții mele conștiente, dar adesea, partea subconștientă
generează intenții în care eu să mă simt inferior altor persoane.
Cum?
Tot prin asocierea informației.
De exemplu, dacă prietenul meu este înalt și are tenul mai închis la culoare, iar
eu merg la un interviu pentru un loc de muncă nou și printre contracandidați văd
o persoană care seamănă cu colegul meu, inconștient mă simt inferior persoa-

22
Florin Alexandru
nei respective și îmi atribui mai puține șanse de reușită pentru a primi acel loc de
muncă.
Nu știu de ce, dar mă simt inconfortabil și cum mintea funcționează pe baza aso-
cierilor, îmi va găsi o altă amintire în care nu am reușit să primesc un loc de muncă
dorit, întărind senzația inconștientă apărută la vederea persoanei care seamănă
colegului meu.
În felul acesta funcționăm noi și aceste subtilități sunt aproape imposibil de obser-
vat în timp real, așa că soluția nu este să observăm toate acestea, ci să schimbăm
modul în care ne vorbim nouă înșine zi de zi.
Adică să avem un dialog interior constructiv.
Dacă până să am un dialog constructiv mă țineam într-o zonă de victimizare,
acum știam că pot să îmi construiesc comportamentul dorit și totul ține de mine,
de modul în care îmi vorbesc eu mie însumi în dialogul meu interior.
Începusem să fiu mulțumit de modul în care îmi vorbeam, de modul în care îmi
acordam timp, de modul în care îmi sunau în minte cuvintele pe care mi le adres-
am.
Și așa am început să mă văd, am început să mă observ și am simțit că pentru
prima dată mă uitam la mine liber, fără nicio proiecție, fără niciun blocaj, fără nicio
convingere.
Mă vedeam în sfârșit exact așa cum eram eu, un om fain, simplu și magic, ca ori-
care dintre noi.
Începusem să fiu eu.
Cădeau blocajele în tot acest proces, astfel am ajuns să văd foarte clar că acestea
existau doar în mintea mea și asta datorită dialogului meu interior.
Convingerile dispăreau, la fel și condiționările.
Așa că acest dialog interior constructiv, va apărea atunci când vei reuși să te ob-
servi fără nicio judecată și fără să îți pui nicio etichetă. 
Este simplu și la îndemâna oricui.
Uite un exercițiu care te va ajuta să îți observi dialogul interior.

23
Florin Alexandru
#5. Exercițiu - Lista cuvintelor nepotrivite

Fă ceva ce te scoate din zona de confort, orice, de exemplu să schimbi traseul spre
muncă mâine sau să schimbi mijlocul de transport și observă-ți dialogul interior.
Atunci când ești în zona de confort, dialogul interior este previzibil, pe când atunci
când ieși din zona de confort mintea este în plin proces de învățare și astfel dia-
logul interior nu mai este controlabil.
Observă și învață cum se raportează mintea la ieșirea din zona de confort și cum
influențează dialogul interior.
Apoi notează cuvintele nepotrivite pe care ți le adresezi și fă o listă a cuvintelor pe
care nu mai ai voie să ți le adresezi.

6. Să reînvățăm ce presupune blândețea

Acum îți voi vorbi despre blândețe și o voi face cu mare drag, pentru că eu am fost
uimit de modul simplu prin care am conștientizat ce este blândețea.
Și voi începe prin a spune că blândețea este starea noastră naturală.
Este modul nostru de a ne exprima și de a comunica cu celelalte ființe, doar că am
alunecat spre ceva ce nici noi nu înțelegem de ce am făcut asta.
Am alunecat spre nemulțumire, spre agresivitate, spre duritate, spre o atitudine
ostilă față de ceilalți, spre o mască de seriozitate și rigiditate, pentru că o parte
din noi așa am înțeles că ar trebui să ne poziționăm.
De ce?
Pentru că astfel ceilalți nu vor putea să ne facă rău.
Adică să ne abuzeze emoțional.
Dar toți am fost abuzați emoțional în trecut?
Poate nu toți, dar aș spune că majoritatea dintre noi.
Procentul celor ce încă își abuzează fizic copiii este de 62% în prezent, în România -
asta la nivelul anului 2018.
Vă imaginați procentul acum 30 de ani, dacă acum este încă majoritar?

24
Florin Alexandru
Așa că ne-am rătăcit și nu am mai găsit drumul spre blândețe.
Dar blândețea este starea noastră naturală și acum ceva vreme mi-am propus să
reînvăț ce este blândețea, dar imediat cum mi-am propus asta, am conștientizat
că eu sunt blând.
Și știu foarte clar ce este blândețea, dar mintea mă făcea să cred că eu nu sunt
blând și că am de învățat cum să fiu blând, dar era doar o proiecție a minții, atât.
Iar proiecția asta o aveam pentru că am uitat ce este blândețea, am uitat pentru
că am purtat prea mult timp o mască ce nu era a mea, era luată și purtată pentru
ca ceilalți să nu ajungă la mine, astfel că m-am pierdut și pe mine, de mine.
Simplul fapt că am conștientizat că eu sunt blând, m-a ajutat să o exprim.
Uite, de exemplu, când vezi un copil că are nevoie de ajutorul tău, ești blând și îl
ajuți cu iubire necondiționată, la fel este și cu un câine sau cu o pisică, dacă iubești
animalele.
Practic blândețea apare atunci când avem nevoie de ea, dar în dialogul interior,
blândețea nu apare pentru că nu i-am dat voie să fie.
Dar dacă îi dăm voie, oare va apărea?
Desigur, dar este necesar să conștientizăm că avem nevoie de ea și că ne-ar ajuta
mult în modul în care ne adresăm.
Uite ce îți propun, timp de o zi orice ți-ai adresa în dialogul tău interior să fie
cu blândețe și fără nicio altă emoție implicată, doar blândețea manifestată cu
căldură, cu înțelegere, cu iubirea pură a omului ce iubește omul. 
 O să rămâi surprins(ă) de efectele acestui exercițiu simplu și util, pentru că astfel
vei deschide fereastra spre ceea ce urmează și anume: acceptarea ta, exact așa
cum ești.
Un alt exercițiu, extrem de util, este atunci când conștientizezi că toți cei implicați
în educația ta au făcut tot ce au știut ei mai bine pentru a te educa și că altceva
nu au știut să facă, așa că tu ești cea mai bună variantă a ta, acum exact așa cum
ești.
Simplul fapt că te gândești la ei cu blândețe, o să îți genereze și ție un val de
blândețe față de tine însuți.
Aș mai spune că blândețea vine natural, atunci când dialogul tău interior este unul
de înțelegere și de recunoștință.
Dar noi dacă ne-am vorbit multă vreme agresiv și nu ne-am acceptat, o să fie nev-
oie de exercițiu, de practică.

25
Florin Alexandru
Dar acum știi cum să o faci, așa că simplul fapt că ești blând(ă) cu tine în dialogul
tău interior, pentru un timp te va face ca pe termen lung să alegi această atitu-
dine în defavoarea oricărei alte atitudini.
Iar alegerea aceasta este a subconștientului, practic îți rescrii scenariul de viață
prin această atitudine.
Este simplu și la îndemâna tuturor și acum am vorbit de încă un pas spre iubirea
de sine.
Aș mai menționa că blândețea este necesară și în relație și simplul fapt că tu vei
fi blând cu tine va genera și în comunicarea cu ceilalți ca un efect o comunicare
blândă și empatică.

#6. Exercițiu - Să ne vorbim cu blândețe

Intenția de a fi blând(ă) cu tine însuți și pur și simplu să îți pui intenția dis-de-di-
mineață, de așa natură încât pe parcursul zilei să vorbești tu cu tine cu multă
blândețe și iubire.
Dacă nu îți iese toată ziua, nu e nicio problemă, pune intenția pentru 6 ore sau
pentru cât timp crezi tu că vei reuși să o faci, apoi crește durata acestui timp și
observă ce se întâmplă cu tine.

7. Să fim acceptare

Începutul iubirii de sine începe tocmai cu această acceptare, dar atât de puține
persoane se acceptă exact așa cum sunt.
Din postura de părinte știu că dacă eu mă accept exact așa cum sunt, fiul meu va
învăța de la mine să se accepte exact așa cum este el.
Și eu cred că asta este datoria fiecăruia dintre noi părinții să ne învățăm copii să
se accepte și să își înțeleagă comportamentul.
De ce atât de puține persoane nu se acceptă exact așa cum sunt?
=> Păi în primul rând nu știm cum să ne observăm și să vedem că totul este în reg-
ulă cu noi exact așa cum suntem.
Mintea este cea care ne spune mai tot timpul că nu suntem îndeajuns de buni, că
ceilalți ne vor judeca și ne este frică de această judecată sau că suntem prea grași,

26
Florin Alexandru
prea urâți sau că avem o groază de imperfecțiuni.
Mintea este în neregulă, nicidecum noi.
Noi suntem perfecți, exact așa cum suntem.
Asta nu presupune să nu facem nimic, ci presupune să înțelegem de ce mintea
funcționează așa cum funcționează și să mai înțelegem că tot datorită ei am
ajuns în acest punct, în care putem să trecem de ea și să o observăm.
Apoi să înțelegem că tot acest spectacol din partea minții are rolul de a ne ține în
viață, pentru că mintea noastră încă nu știe că trăim vremuri sigure, fără războaie
și fără un pericol real asupra propriei noastre vieți.
Mintea noastră a fost nevoită să construiască tot felul de scenarii pentru a ne ține
în viață în vremuri grele până mai deunăzi, mai exact acum 70 de ani, iar schim-
bările de atunci până în ziua de azi au fost incredibil de rapide, dar nu și pentru
modul în care funcționează evoluția în cazul creierului.
Mintea încă are rolul de a ne ține în viață și datorită acestui rol, proiectează frici
de tot felul, doar pentru că asta a făcut milioane de ani și în doar 70 de ani nu are
cum să schimbe asta.
Evident că are nevoie de foarte mult timp pentru a nu mai proiecta aceste frici.
Dar noi suntem aici și suntem capabili să o observăm, așa că a vedea tot specta-
colul din perspectiva unui spectator este poziționarea corectă.

Pentru că în felul acesta înțelegi de ce s-a construit așa comportamentul tău și


poți să îl schimbi fără să te judeci, fără să te etichetezi, ci cu multă înțelegere și
acceptare a vieții exact așa cum este ea în acest moment.
=> În al doilea rând, pentru că habar nu avem cum să ne acceptăm.

Cum adică să ne acceptăm?


Adică să ne observăm emoțiile, să fim vulnerabili, să nu ne judecăm și să nu ne
etichetăm, să avem curajul de a ne înfrunta fricile, să învățăm cum să ne as-
cultăm, să avem un dialog constructiv și să învățăm ce este blândețea. 
Oops.
Păi în societate am învățat taman invers.
Ceva este în neregulă cu ceea ce am învățat până acum; practic, pentru a mă ac-
cepta pe mine este necesar să uit tot ce am învățat și să încep totul de la zero.

27
Florin Alexandru
Dar oare este posibil să uit tot ce am învățat până acum?
Este imposibil pentru că avem stereotipuri în gândire și acestea se datorează în
mod direct modului în care am învățat să gândim până de curând.
Aceste stereotipuri sunt sinapse în mintea noastră, la fel cum sunt cărările prin
pădure, cu cât mergem pe acele cărări, cu atât vom avea cărări mai late, mai clare
și motive să mergem pe aceleași cărări din nou și din nou.
Iar pentru a învăța să fim vulnerabili este necesar să construim o altă cărare în
mintea noastră.
Prima dată o să fie mai greu, pentru că este necesar să construim o cărare prin
hățișuri, pentru că nu este o obișnuință, ci este ceva nou ce ne scoate din zona de
confort.
Apoi va fi mai ușor, căci am parcurs deja prima dată cărăruia, ca în cele din urmă
să schimbăm cărarea de mai devreme cu alte cărări alese și „bătătorite” de noi.
Totul se poate întâmpla cu multe repetări.
Știai că pentru a învăța ceva este necesar să facem 400 de repetări și astfel să se
formeze o sinapsă nouă în creier, adică să învățăm ceva nou?
În schimb dacă ne jucăm, sunt necesare doar 20 de repetări pentru a forma o
nouă sinapsă în creier.
De asta vorbesc adesea de armonie, pentru că atunci când suntem în armonie, ne
jucăm cu viața, cu comportamentul nostru și cu absolut tot, pentru că armonia
este starea noastră naturală, iar noi suntem niște copii jucăuși, în corp de adulți.
Iar starea de armonie reprezintă starea noastră naturală, atunci când trecem de
emoții, atunci când gândurile se evaporă și când stăm acasă, adică în propria no-
astră inimă.
Ceea ce se va întâmpla și cu tine dacă ești perseverentă cu aceste exerciții simple,
simple, simple.
Despre vulnerabilitate am scris mai sus și aș spune doar că noi am învățat că tre-
buie să fim duri și să nu ne arătăm slăbiciunile pentru că ceilalți vor profita.
De judecat o facem sau o făceam mai tot timpul cu ceilalți și evident că o facem și
cu noi înșine, iar eu îți cer să faci taman invers.
Adică să fi vulnerabil(ă), să nu te judeci și să nu te etichetezi.
Apoi îți propun să îți înfunți fricile, adică să faci taman invers, în loc să fugi de fric-
ile tale, să ți le înfrunți și o să vezi ce se ascunde în spatele acestora.
Tocmai de asta avem un sistem de apărare construit exact așa, pentru a nu reuși

28
Florin Alexandru
să simțim frică, mai exact băgăm fricile sub preș și fugim mai tot timpul de ele.
Nu știm să ne ascultăm, pentru că nimeni nu se ascultă, e un haos continuu și toți
țipăm să fim auziți.
De unde această zarvă?
Din copilărie, din faptul că nu eram ascultați și astfel trebuia să dăm din coate
pentru ca cineva să ne asculte și asta presupune că cu cât făceam mai multă
gălăgie, cu atât aveam mai multă atenție din partea părinților.
Evident că noi nu ne ascultăm pe noi pentru că nu știm cum să o facem pentru că
în mintea noastră este gălăgie și zarvă.
De asta la mulți dintre noi nu ne place liniștea pentru că noi nu știm să ne as-
cultăm.
Apoi dialogul constructiv, păi de unde așa ceva?
Suntem abuzați emoțional la un singur calup de știri sau în reclame, când pe lângă
faptul că țipă pur și simplu la noi, mai apare și șantajul emoțional sau activarea
fricii de a nu fi îndeajuns de bun dacă nu cumperi respectivul produs și tot așa.
Apoi noi, ca generație, am fost abuzați sistematic de către părinți, de către mediu
și de către profesori, evident că inconștient au făcut ei asta, dar copilăria și acum
este privită ca neajutorată și nesemnificativă, de către o parte din adulți.
Sunt metehne vechi de care putem acum să  trecem, așa că dialogul constructiv ar
trebui să își facă locul, în cele din urmă.
Iar ultima abilitate, este să învățăm ce este blândețea.
Apare de nicăieri iluzia că avem ceva de făcut, în condițiile în care noi suntem
blânzi și așa am fost tot timpul, doar că mintea ne-a spus prea mult timp că nu e
așa, încât am început să credem că noi avem nevoie să reînvățăm blândețea.
Dar cu un copil suntem blânzi pentru că reprezintă puritatea însăși sau cu un pui
de pisică suntem blânzi și avem grijă de el și îi arătăm afecțiune și iubire natural
pentru că aceasta este în noi, doar că sumedenia de gânduri și emoții trăite, ne țin
captivi în iluzia că noi nu suntem toate acestea.
Dar nu aveam cum să vedem blândețea după atât de multe convingeri,
condiționări, blocaje, frici și alte metehne ale minții.
Așa că acum am ajuns la acceptare, dar ce este acceptarea?
Dansul cu viața și celebrarea fluxului normal al vieții, aș putea spune pe scurt.
Dar acceptarea este mai mult de atât - este natura noastră, pentru că atunci
când învățăm să ne acceptăm pe noi, totul în jurul nostru începe să aibă sens și să

29
Florin Alexandru
conteze.
Începem să vedem ce suntem, conștientizăm că am scăpat în mare parte de
„bagajul negativ” din viața noastră, învățăm să trăim în prezent, începem să ne iu-
bim pe noi, apoi viața se manifestă în toată splendoarea ei și ne oferă cadou după
cadou.
Astfel noi devenim recunoscători și procesul se accelerează de la sine.
Fiecare zi trăită în prezent, presupune o viață întreagă petrecută în iluzia minții.
Timpul aproape că dispare, începi să celebrezi ființele și aerul pe care îl respiri și știi
că nu mai ai cum să te întorci la viața anterioară, ce rămâne doar o amintire.
Vei avea momente când faci eforturi să îți amintești cum erai în trecut și viața se
împarte în două: înainte și după acceptare.
Este practic o trezire spirituală, aș putea spune, dar asta nu presupune că nu mai
ai emoții de rezolvat sau tipare comportamentale de așezat.
Doar că acum spațiul din care lucrezi nu se mai identifică cu mintea ta și începe
bucuria de trăi.
Practic vei reuși să ieși din mintea ta din ce în ce mai des, până într-o zi în care tu
decizi unde stai în fiecare moment, pentru că gradul de observare și de percepție a
momentului prezent crește până în punctul în care tot ceea ce facem este observ-
abil fără niciun efort, ci ca un proces natural.
Iar observarea nu o face mintea, ci noi, ceea ce suntem după această minte.
Îți vorbesc din experiență și din modul superb în care trăiesc acum, când sunt totu-
na cu fluxul natural al vieții.
Pe scurt, acceptarea este efectul natural al celorlalte „condiții de îndeplinit”.
Pur și simplu apare de la sine odată ce începem să ne concentrăm pe noi înșine și
doar pe noi.
Tocmai ți-am spus cum am învățat eu să mă iubesc și sunt sigur că dacă această
teorie o vei pune în practică prin aceste exerciții simple, efectele vor apărea în
scurtă vreme.
Dar ești dispus(ă) să reînveți cum să trăiești?
Eu cred că da.

30
Florin Alexandru
#7. Exercițiu - Acceptarea

Procesul natural al acceptării trece prin ceilalți pași de până acum, așadar să fim
vulnerabili și să ne transpunem în plin proces de învățare, să fim deschiși și dornici
de a încerca din nou și din nou, până ne va ieși.
Să nu ne mai judecăm și să înțelegem că punctul în care ne aflăm este absolut
normal, pentru că altfel nu se putea; oricum am făcut ce am știut noi mai bine,
așa că a ne judeca este doar o piedică în calea noastră. Iar dacă nu ne mai ju-
decăm, nu o să ne mai aplicăm nici etichete, ce nu ne ajută cu absolut nimic.
Să ne luăm de fricile noastre și să observăm că majoritatea sunt doar proiecții ale
minții și că ele nu sunt reale, dar de asta ne putem da seama doar dacă nu mai
fugim cum face în mod normal, ci să stăm în frică și să vedem cât de multe frici
sunt false în realitate.
Iar a mă asculta pe mine, este natural și necesar în același timp, pentru că astfel
voi ieși din cercul vicios al unei nevoi de a fi ascultați și de a ni se oferi atenție.
Dacă eu îmi acord toată atenția, nu mai e nevoie ca altcineva să o facă în locul
meu.
Dacă eu mă ascult pe mine, nu am de ce să mai cer ca altcineva să mă asculte,
așa că tocmai îmi satisfac nevoia de atenție, de afecțiune și de validare.
Apoi să îmi construiesc un dialog interior constructiv, fără a mai folosi cuvinte
nepotrivite, pe care deși nu le mai folosesc, pentru că nu mă mai judec, în concluzie
nu îmi mai atribui etichete, mai am încă în fondul lexical personal o sumedenie de
cuvinte nepotrivite pe care le foloseam în trecut.
Iar dacă nu mai folosesc aceste cuvinte, o să dispară încet-încet din fondul meu
lexical.
Și a fi blând cu mine însumi este necesar și asta presupune să mă comport cu
mine ca și cu un copil care merită toată blândețea din lume.

8. Iubirea de sine

Este procesul natural ce s-a declanșat deja dacă pui în aplicare tot ce ți-am scris
până acum, pentru că iubirea de sine este în natura noastră și ea există deja în
noi.

31
Florin Alexandru
Dacă noi oprim fluxul continuu al minții, iubirea de sine va putea să se exprime.
Iar procesul este unul natural deoarece cu fiecare bucățică acceptată, din ceea ce
suntem noi, cu atât va crește exponențial iubirea față de propria persoană.
O reacție absolut naturală a unui comportament înțeles și pus la treabă spre a ne
susține și a ne oferi o experiență de viață pe măsură.
Bonus, o stare de armonie se va instala și ne va învăța să trăim în prezent ceea ce
va face ca timpul să se dilate, vârsta să dispară, bucuria să fie de copil, oamenii să
fie magici și viața să fie împlinită.

Ha și tu! 
Eu cred în tine! 

32
Florin Alexandru
Cuprins

1. Vulnerabilitatea sau procesul de învățare continuă................ 9


#1. Exercițiu - Exprimarea vulnerabilității.................................. 11
2. Judecata și eticheta............................................................... 11
#2. Exercițiu - Observarea etichetelor și calea întoarsă............. 13
3. Cum să îmi înfrunt fricile....................................................... 14
#3. Exercițiu - Testarea fricilor................................................... 16
4. Să învăț să mă ascult.............................................................. 17
#4. Exercițiu - Ora de tăcere...................................................... 19
5. Dialogul interior constructiv.................................................. 20
#5. Exercițiu - Lista cuvintelor nepotrivite................................. 24
6. Să reînvățăm ce presupune blândețea.................................. 24
#6. Exercițiu - Să ne vorbim cu blândețe................................... 26
7. Să fim acceptare.................................................................... 26
#7. Exercițiu - Acceptarea.......................................................... 31
8. Iubirea de sine....................................................................... 31

33
Florin Alexandru