Curent literar:

Modernismul

A elaborat: Ionel Maria, grupa FB-201.

Cuprins:

1. Introducere (Definiție);

2. Particularități moderniste;(trăsături)

3. Obiectivele modernismului în literatura română;

4. Reprezentanți ai modernismului;(critici,poeți,romancieri);

5. Țelurile modernismului;

6. Mișcările artistice din cadrul modernismului;

7. Poezii moderniste;(Exemple).

8. Importanța ideologiei moderniste în evoluția literaturii

interbelice;

9. Dex(dicționar explicativ);

10. Referințe;
Modernismul este un concept care se defineşte în opoziţie cu tradiţionalismul şi, în sensul
cel mai larg al termenului, “se aplică tuturor curentelor şi tendinţelor inovatoare din
istorie (religioase, filosofice, artistice etc.), ansamblului mişcărilor de idei şi de creaţie, care
convin epocii recente, altfel spus “moderne”, în condiţii istorice date”, după cum afirma
criticul literar şi eseistul Adrian Marino, în studiul “Modern. Modernism. Modernitate”.
Orice mişcare ideologică, artistică, literară, care, în mod spontan sau programat, se rupe
de tradiţie sau chiar o neagă, optând pentru atitudini, modalităţi de gândire şi de expresie
anticonservatoare, se situează pe direcţia modernismului.

Între termenii modern, modernism, modernitate exista diferenţe de nuanţă, modern (din
latinescul “modo” – recent) având un sens mai cuprinzător, în cultură referindu-se la tot ce
este diferit de tradiţie; modernism (un derivat de la modern, cu acelaşi etimon latin) este o
denumire generică dată, în cultura occidentală, tendinţelor, mişcărilor, experimentelor
artistice novatoare, manifestate începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, până
în a doua jumătate a secolului al XX-lea, iar modernitateaeste un termen mai imprecis în
cultură, vizând ansamblul trăsăturilor care definesc spiritul modern.

Modernismul în cultura occidentală:

Modernismul, raportat la culturile occidentale, este o direcţie extrem de eterogenă,

subordonând curente literare dintre cele mai diverse: simbolismul, expresionismul,
futurismul, apoi curentele literare avangardiste din primele două decenii ale secolului al
XX-lea – dadaismul, suprarealismul, cubismul, abstracţionismul, ermetismul etc., cu
prelungiri şi în perioada dintre cele două Războaie Mondiale. În pofida diversităţii şi a
diferenţelor majore, ceea ce au în comun toate acestea vizează nonconformismul, negarea
tradiţiei, adeseori în forme virulente, inovaţia la nivelul limbajului şi eliberarea de orice
constrângere formală, afirmarea unei subiectivităţi accentuate, echivocul noţional etc.

Despre literatura începutului de secol XX, Eugen Ionescu, celebrul scriitor de limba
franceză, de origine română, deschizător de drumuri în teatrul absurdului, afirma într-un
“Discurs despre avangardă” că a fost “conştientizarea şi dirijarea unei schimbări care
trebuia să se impună în cele din urmă, o schimbare care trebuia, într-adevăr, să schimbe
totul” şi că “în timp ce majoritatea artiştilor, a gânditorilor îşi închipuie că sunt ai vremii
lor, autorul rebel (avangardist) e conştient că e împotriva timpului său”.

Modernismul românesc:

În literatura română, E.Lovinescu este cel care teoretizează modernismul ca doctrină

estetica ,dar și ca manifestare.Prin intermediul revistei si al cenaclului Sburatorul,
E.Lovinescu pune bazele modernismului romanesc.Obiectivele propuse de critic erau sa
promoveze tinerii scriitori si imprimarea unei tendințe moderniste in evoluția literaturii
române .Concepția literară a lui Lovinescu are la bază așa numita lege a imitației, în opinia
criticului,literatura românească se putea dezvolta doar dacă scriitorii autohtoni ar fi
preluat drept modele opere apartinand literaturii universale.Criticul a atras atenția ca
preluarea modelelor nu se rezumă la simpla imitare,ci presupune adaptarea lor la
specificul românesc.
Lovinescu si întreaga generație modernistă a manifestat preferința pentru romanul de tip
obiectiv și pentru proza de analiză,dar și pentru poezia intelectualistă,dar cu o puternică
încărcătură de lirism.

Modernismul poetic:
- cultivarea liricii subiective, de atmosferă, sondarea orizontului interior uman;
- intelectualizarea sentimentelor, ca expresie nouă a rafinamentului omului modern;
- explorarea fondului muzical al limbajului poetic;
- puternicul imagism, metaforismul;
- libertatea versificaţiei.

2.Particularități(trăsături) moderniste:
1.Preocuparea pentru o poezie de cunoaștere, poezia devenind o modalitate de
contemplare a lumii;
2.Se face apel la funcția simbolică a limbajului;
3. Se cultivă principiul disonanței*;
apare fragmentarismul*;
4.Se impune estetica urâtului(trăsătura prezentă în poezia lui T.Arghezi)
5.Apar metafore surprinzatare,revelatorii*(-//-în poezia lui Blaga);
6.Se observă intelectualizarea emoției(-//-in poezia lui Barbu)
o caracteristică dominantă a limbajului ar fi ambiguitatea;
se observă folosirea sintaxei eliptice si contorsionata;
7.Depersonalizarea*;
8.Dezumanizarea*;
9.metamorfoza*;
10.Apare principiul fanteziei dictatoriale*;
11.Poeții moderniști sunt indiferenți la gustul publicului comun;
12.Noul limbaj se caracterizează prin:preferința pentru versul alb, tehnica
ingambamentului*;
13.Expresivitatea limbajului;
14. Împletirea liricii cu filozofia, religia, matematica;
15.Preferința pentru anumite specii literare: artă poetică, meditație, elegie, pastel
psihologic;
16.Organizarea discursului liric în secvențe inegale;
17.Teme și motive specifice:
- Condiția eului liric creator în univers;
- Tema mediului citadin decadent;
- Tema vieții și a morții;
- Tema cunoașterii, atitudinea eului creator în univers;
- Tema iubirii;
- Tema trecerii ireversibile a timpului;
- Tema tristeții metafizice;
- Tema desacralizării universului înconjurător;
18. Lirismul subiectiv-reflexivitate;
3. Obiectivele modernismului în literatura română:
Un prim obiectiv îl reprezintă promovarea şi încurajarea tinerilor scriitori din acea vreme:
Ion Barbu, Camil Petrescu, George Călinescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi.
Un al doilea obiectiv este reprezentat de sincronizarea literaturii naţionale cu cea
europeană, adică cu spiritul veacului ( Saeculum); prin modernizare, Eugen Lovinescu
înţelege depăşirea spiritului provincial şi nu opoziţia cu tradiţia şi faţă de specificul
naţional.

Acest curent literar promovează teoria imitaţiei şi principiul sincronismului pe care Eugen
Lovinescu l-a preluat de la sociologul francez Gabriel Tarde; potrivit modernismului
lovinescian, cultura şi civilizaţia unui popor se dezvoltă prin împrumut şi imitaţie după un
model mai evoluat; există, aşadar, un spirit comun al veacului ( Saeculum) care determină
această configuraţie a culturilor.

Modernismul prin Eugen Lovinescu impune necesitatea înnoirii ( derivat de la nou +

prefixul în) literaturii prin următoarele elemente: trecerea de la literatura rurală la o
literatura de inspiraţie urbană, cultivarea prozei obiective, evoluţia poeziei de la epic la
liric şi a prozei de la liric la epic, intelectualizarea prozei şi a poeziei, dezvoltarea romanului
psihologic analitic.

4.Reprezentanții modernismului:
Lucian Blaga
Tudor Arghezi
Ion Barbu
Franz Kafka
Marcel Proust
James Joyce
George Bacovia
 
Romancieri români:
Camil Petrescu
Hortensia Papadat Bengescu
Mircea Eliade
Mihail Sebastian
Anton Holban
 
Poeți români:
Ion Barbu
Tudor Arghezi
Lucian Blaga

Critici literari români:

George Călinescu
Eugen Lovinescu
Tudor Vianu

Modernismul în literatura română face referire la perioada interbelică și este teoretizat de Eugen
Lovinescu, critic literar, conducător al revistei “Sburătorul”, în paginile căreia au fost promovate
operele moderniste.
Gândirea critică a lui Eugen Lovinescu, de factură modernistă, au avut o influență benefică asupra
literaturii românești interbelice, considerată un moment de vârf în cultura românească, atât în poezie,
cât și în proză.
Tudor Arghezi reunește prin operele sale modernismul și tradiționalismul interbelic într-o expresie
poetică inconfundabilă. “Versuri de seară”, “Psalmi” sau “Cuvinte potrivite” sunt doar câteva dintre
operele poetului pe linia modernismului. Cel mai pregnant aspect de modernitate aduse de Arghezi în
poezia românească interbelică este “Estetica urâtului”.

Ion Barbu atinge apogeul modernismului prin poezia ermetică Joc secund, oul dogmatic sau Ritmuri
pentru nunțile necesare. Modernismul poetului se caracterizează, la nivelul limbajului, prin metafore și
simboluri, iar la nivelul conținutului, pe lângă temele bogate în semnificații, și prin drumul simbolic,
spiritual și inițiatic între apolinic și dionisiac.

Lucian Blaga a fost primul poet român care a reușit să sincronizeze formele poetice românești cu cele
europene. Poezia sa, cel puțin primele volume din „Poemele luminii” și „Pașii profetului”, stă sub
semnul expresionismului german, implicit al modernismului.

,,Lucian Blaga este poate cel mai original creator de imagini pe care l-a cunoscut literature română
până acum: imagini neașteptate și profund poetice. Pentru a reda impresia liniștei, el cel dintâi a auzit
zgomotul razelor de lună bătând în geamuri. Imaginea nu este unul din elementele poeziei lui Lucian
Blaga, ci pare poezia lui însăși. Din poezia lui Blaga reiese o bucurie de a trăi, un optimism, nu
conceptual, ci pur senzorial; senzția proaspătă întreține mulțumirea vieții. Găsim deci în poet și o
unitate sufletească și o oarecare atitudine.’’
(Eugen Lovinescu, Critica și literatura )

,,Poeziile lui Blaga sunt bucăți de suflet, prinse sincer în fiecare clipă și redate de o superioară
muzicalitate în versuri care, frânte cum sunt, se mlădie împreună cu mișcările sufletești înseși. Această
formă elastică permite a se reda și cele mai delicate nuanțe ale cugetării și cele mai fine acte ale
simțirii. E și filosof înăuntru, o melancolică, dar nu deprimantă filosofie, care leagă împreună toate
aspectele dinafară ale naturii și, înlăuntru, toate mișcările prin care și noi îi răspundem.’’
(Nicolae Iorga, Rânduri pentru un tânăr, în ,,Neamul românesc’’)

Inaugurată cu Poemele luminii (1919), opera lui Lucian Blaga mai cuprinde și alte volume de versuri:
Pașii profetului (1921), În marea trecere (1924), Laudă somnului (1929), La cumpăna apelor(1933), La
curțile dorului (1938), Nebănuitele trepte (1943), precum și texte dramatice: Zamolxe, mister păgân și
Meșterul Manole (1921)-piese ce valorifică mituri românești, cărora autorul le conferă noi sensuri;
marile sale trilogii: Trilogia cunoașterii (1943), Trilogia culturii (1944), Trilogia valorilor (1946). Alte
lucrări sunt: Pietre pentru templul meu (1919), Luntrea lui Caron și Hronicul și cântecul vârstelor-
lucrări memorialistice, publicate postum.
Născut la data de 9 mai 1895- d. 6 mai 1961
5. Țelurile modernismului:
Moderniștii au fost de părere că prin refuzarea tradiției ar fi putut descoperi noi moduri de a crea un
“altfel de artă”. Arnold Schoenberg a crezut în ignorarea armoniei tonale, sistemul ierarhic de
organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu câteva secole, deoarece a descoperit un nou mod de a
organiza sunetul, bazat pe gruparea notelor în rânduri de câte douăsprezece.
Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului, deoarece nu mai era nevoie de
funcția descriptivă a nici unei arte vizuale. Artiștii moderniști au crezut că odată prin refuzarea
reprezentărilor reale și materiale, arta va trece de faza materialistă și va intra într-una spirituală.

6.Mișcările artistice din cadrul modernismului

 Bachus – curent artistic influent în arhitectură, artele plastice, fotografia, designul, mobilierul
și decorările interioare ale secolului XX.
 Brucke, Die – grupare artistică fondată în 1905 la Dresda.
 Constructivism – mișcare artistică ce s-a născut în Uniunea Sovietică după Revoluția
Bolșevică.
 Cubism – mișcare artistică de avangardă apărută în Europa la începutul secolului XX.
 Dadaism – curent literar artistic apărut în Europa în 1916.
 Ermetism – curent mistic ocult apărut în antichitate, al cărui nume provine de la personajul
Hermes Trismegistul.

 Expresionism – curent artistic modernist, care a fost inițial prezent în poezie și pictură.
  Expresionism abstract – mișcare artistică dezvoltată la mijlocul secolului al XX-lea și care
constă în reprezentarea gândurilor și sentimentelor în actul picturii într-o manieră spontană.
 Fauvism – curent literar formalist în pictura franceză de la începutul secolului al XX-lea și
reprezenta lumea concretă în culori violente.
 Funcționalism
 Orfism
 Simbolism – o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care se opunea
romantismului, naturalismului și parnasianismului.
 Stoeanism
 Suprarealism – este termenul care denumește curentul literar artistic și literar care proclamă o
libertate totală de expresie.
 Suprematism – este denumirea sub care pictorul Kazimir Malevici și-a prezentat propria
pictură în care renunță la reprezentarea obiectelor pentru a înregistra sensibilitatea degajată de
orice aluzie la lumea vizibilă.
 Stijl, De – sau neoplasticism, un stil sau o mișcare de artă din anii 1920, originar în Țările de
Jos.

7.Poezii moderniste:

 “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – Lucian Blaga;

 “Flori de mucigai”/ “Testament” – Tudor Arghezi;
 “Joc secund”, “După melci” – Ion Barbu.
Etc.

Lucian Blaga, Catrenele dragostei

Primul mare poet român “care reuşeşte să sincronizeze în mod definitiv formele poetice
româneşti cu cele europene” (Marin Mincu) este Lucian Blaga, a cărui poezie, cel puţin cea din
primele volume – “Poemele luminii” (1919) şi “Paşii profetului” (1921) – stă sub semnul
expresionismului german, implicit al modernismului. Din expresionism vin, în lirica blagiană,
sentimentul absolutului, exacerbarea eului, elanul dionisiac, interesul pentru fondul mitic
primitiv, spiritualizarea peisajului. Poetul însuşi mărturisea, în “Filosofia stiulului”, că “De câte ori
un lucru este astfel redat încât puterea, tensiunea sa interioară îl întrece, îl transcedentează, trădând
relaţiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs artistic
expresionist”.Modernismul blagian se manifestă deopotrivă la nivelul conţinutului şi al viziunii poetice,
şi la nivel formal. Temele literare frecvente în etapa de început a creaţiei sale sunt: misterul universal,
iubirea, timpul, trăirea vitalistă etc. De altfel, prima poezie, a primului volum, “Poemele luminii”, aşază
eul creator, prin metaforele revelatorii (care “revelează” latura ascunsă a lucrurilor, îmbogăţind cu noi
sensuri realitatea din care se inspiră), sub semnul misterului care trebuie “protejat” şi transformat într-
un mister şi mai mare: “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/şi nu ucid/cu mintea tainele, ce le-
ntâlnesc/în calea mea/în flori, în ochi, pe buze ori morminte./Lumina altora/sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric” (“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”).

În contextul unei astfel de percepţii a lumii, sufletul este cuprins de

elanuri titanice: “O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!/Să nu se
simtă Dumnezeu/în mine/un rob în temniţă – încătuşat./Pământule,
dă-mi aripi:/săgeată vreau să fiu, să spintec/nemărginirea,/să nu mai
văd în preajmă/decât cer,/deasupra cer,/şi cer sub mine -/şi-aprins în
valuri de lumină/să joc/străfulgerat de-avânturi nemaipomenite/ca să
răsufle liber Dumnezeu în mine,/să nu cârtească:/”Sunt rob în
temniţă!” (“Vreau să joc”).

În volumele ulterioare – În marea trecere, Lauda somnului – frenezia diosiniacă este înlocuită treptat cu
tristeţea metafizică, “lumina”, metaforă centrală în opera lui Lucian Blaga, trecând în plan secund,
pentru ca alte motive literare să fie privilegiate – noaptea, somnul, tăcerea, umbra. Viziunea artistică
specifică esteticii expresioniste nu dispare, dar este valorificată dintr-o altă perspectivă, mai întunecată,
aceea a dispariţiei universului paradisiac: “Cocoşi apocaliptici tot strigă,/tot strigă din sate
româneşti./Fântânile nopţii/deschid ochii şi-ascultă/întunecatele veşti./Păsări ca nişte/îngeri de
apă/marea pe ţărmuri aduce./Pe mal – cu tămâie în păr/Isus sângerează lăuntric/din cele şapte
cuvinte/de pe cruce.”(Peisaj transcendent).
Expresioniste sunt, în poezia lui Lucian Blaga, şi intelectualizarea emoţiei, spiritualizarea
peisajului, percepţia lumii sub semnul unităţii contrariilor (coincidentia oppositorum): “De unde-
şi are raiul – lumina? – Ştiu: Îl luminează iadul/cu flăcările lui!”.
Chiar dacă în volumele următoare – La cumpăna apelor, La curţile dorului, Nebănuitele trepte – Lucian
Blaga se întoarce spre un univers mai echilibrat, redescoperind “sufletul satului”, miturile autohtone,
erosul, fragilitatea fiinţei umane supuse trecerii, lirica sa rămâne, în esenţă, reflexivă, interiorizată,
modernismul său schimbând în mod esenţial drumul poeziei româneşti, tot mai apropiat de
modernismul european.
8.Importanța  ideologiei moderniste în evoluția literaturii interbelice:
În opinia mea, începuturile ideologiei moderniste se datorează criticului interbelic. Consider ca e
importanța  evoluția societății românești pe drumul spre modernitate, la fel ca și influențele orientale,la
fel ca orice progres al culturii romane. Efortul de sincronizare a civilizației si culturii românești cu
modernitatea apuseană a însemnat mai întâi o imitație care pornește de sus în jos, și care apoi a dus la
adaptarea, asimilarea si internalizarea formelor de cultură occidentale, instituționale sau spirituale.
În primul rând acest proces revoluționar a fost simultan cu ridicarea unei categorii sociale progresiste:
burghezia orășănească.In “Istoria literaturii romane contemporane” (1925 -1929), criticul tratează
direcțiile de modernizare a literaturii române  și sincronizarea” ei cu literatura europeană. Marele
roman românesc interbelic (Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu, Anton
Holban s.a.) este, de fapt, un fenomen reprezentativ pentru modernitatea literaturii romane si care
datoreaza destul de mult activității susținute, în primul rând prin cenaclul său de către Eugen
Lovinescu. În evoluția poeziei, criticul de la Sburatorul” observă, în volumul al doilea din Istoria
literaturii romane contemporane, contribuția decadentă a poeților tradiționaliști grupați în jurul revistei
Sămănătorul, în opoziție cu poezia modernă , al carei început îl reprezintă simbolismul (Minulescu,
Bacovia).
În al doilea rând criticul stabilește, de asemenea, importanța liricii argheziene in contextul
sincronizarii” literaturii române  cu cea europeană . Criticul consideră  că evoluția culturii nu are loc
numai pe baza unor forme de cultură moștenite, ci mai ales împrumutând forme noi, care își
dezvoltă  ele însăși  fondul autohton, valoric.Așadar,în proza,se optează pentru trecerea de la subiectiv
la obiectiv si de la rural la urban, adică pentru proza obiectiva,tematica citadina si analiza
psihologică.În această  perioadă literatură cunoaşte conflicte şi polemici violente. Anii interbelici se
caracterizează în literatura română printr-o remarcabilă dezvoltare a romanului care în scurt timp atinge
nivelul valoric european.Romanul românesc îşi lărgeşte tematica, el cuprinzând medii sociale diferite şi
problematici mai bogate şi mai complexe. Un an de referinţă pentru romanul românesc este 1920, când
apare “Ion” a lui Liviu Rebreanu. Până la apariţia acestui roman au apărut şi alte romane cum sunt
“Ciocoii vechi şi noi” a lui Nicolae Filimon, “Romanul comăneştilor” a lui Duliu Zamfirescu, “Mara“
de Ion Slavici şi “Neamul şoimăreştilor” de Mihail Sadoveanu.
În concluzie,ideologia modernistă  a avut o importanță  de necontestat în evoluția literaturii
interbelice,în literatura dominând tendințele umaniste democratice.
 9. Dex;
INGAMBAMÉNT-procedeu poetic cerut de necesități prozodice sau de dorința de a scoate în relief
anumite cuvinte, care constă în trecerea unei părți de frază ori propoziție sau a unor cuvinte dintr-un
vers în versul următor;
*principiul disonanței=eul liric este prins între trăiri contradictorii,între care nu există nicio
posibilitate de conciliere

*fragmentarismul=poemul modernist se constituie din secvențe fără legături evidente între ele.

*metafora revelatorie=încearcă să scoată la iveală ceva ascuns despre faptele pe care le revelează,prin
intermediul mijloacelor concrete,imaginare,metaforele revelatorii încearcă "revelarea unui mister".

*depersonalizarea=detașarea artistului față de sentiment,pentru ca acesta reprezintă o "intoxicație a

inimii" astfel,poezia modernistă este elaborată "la rece",iar eul poetic tinde sa fie o prezentă tot mai
discretă.

*dezumanizarea=reprezintă faza accentuata a depersonalizarii.

*metamorfoza=poetul modernist surprinde lucrurile,dar si limbajul intr-o continua metamorfoza, altfel

spus ,poetul golește cuvintele de toate semnificațiile lor,atribuindu-le serii noi si infinite de sensuri.

*principiul fanteziei dictatoriale=poetul nu mai redă/exprimă,ci crează universuri posibile ,care se

supun doar propriei sale imaginații.

*tehnica ingambamentului=continuarea unei idei in versurile următoare, scrisă cu litera mică de la

început de rând.
10.Referințe; Internet: prezi.com

Ro.scribd.com

Limbaromânăaltfel.com

Libertatea.ro