Tema 6.

Managementul brandului
Identitatea verbală și cea vizuală a brandurilor

Reguli în alegerea unui nume de brand

Tipuri de nume
Dificultăţi în procesul de naming
Identitate vizuală: logoul, amabalajul
Structura unui manual de identitate vizuală

Reguli în alegerea unui nume. Sarcina cea mai importantă a specialiştii în branding este
tocmai aceea de a identifica numele cu conotaţii pozitive pentru produsele pe care trebuie să le
branduiască. Chiar dacă ştim asta, nu putem spune că suntem în posesia unui set de reguli clare
pe care, dacă le vom urma, vom putea stabili cea mai bună variantă de nume pentru un brand.
Totuşi, există câteva principii generale care ar trebui să nu fie ignorate în procesul de căutare şi
stabilire a numelui unui brand.
a. Trebuie să fie uşor de reţinut şi de pronunţat, să fie plăcut auzului, indiferent de
limbă. Dzhugashvili este infinit mai greu de pronunţat şi de reţinut decât STALIN.
b. Trebuie sa fie unic şi uşor de diferenţiat de alte nume de brand.
c. Trebuie să cuprindă o idee, un concept, un avantaj.
d. Trebuie să comunice ceva real despre companie, să fie ilustrativ pentru produsul în
cauză, pentru beneficiul unic (punctul de diferenţiere) şi pentru promisiunea brandului.
e. Numele trebuie să fie scurt, concis, vioi.
f. Un nume bune trebuie să creeze asocieri pozitive şi să fie bogat în sugestii.
f. Trebuie să nu aibă conotaţii negative in limba (limbile) vorbita(e) de publicul ţintă
sau in alte limbi cu care ar putea interfera publicul ţintă sau chiar brandul.
Tipuri de nume. Cum găsim un nume potrivit pentru un brand?
a. Nume de brand bazate pe numele fondatorilor. Dintre branduri, cele mai multe sunt
acelea numite după fondator, urmate de numele abstracte. Brandurile – nume de familie se
regăsesc in sectoare diferite precum finanţe si bănci (Merrill Lynch, Morgan Stanley) moda
(Armani, Gucci) dar si in sectoarele auto (Mercedes Benz, Harley Davidson etc.). De obicei,
aceste nume se regăsesc in industriile in care este nevoie de atingerea umanului, apropierea si
comunicarea “people to people” faţa de client. De obicei, utilizarea numelui de familie drept
nume de brand se traduce in autenticitate si garanţie a succesului/calităţii, in special acolo unde
sunt lansate produse inovative, cu care clientul nu este obişnuit sau in sectoare unde activitatea
trebuie asigurata prin garanţii personale pentru a primi încredere si recunoaştere.
b. Numele de brand semiasociative. Identităţi precum Microsoft sau Intel oferă încă din
nume o perspectiva descriptiva asupra brandului. Sunt branduri prietenoase prin indiciul pe care
îl oferă si sunt uşor de promovat prin simplitate. Nume precum Dunkin’ Donuts, Pizza Hut,
Duracell sau Nescafe sunt genul de nume omniprezente pe piaţă. Sunt oarecum lipsite de
originalitate şi greu de individualizat. Mai mult, sunt greu de promovat intre alte branduri din
aceeaşi industrie si in special greu de aparat in instanţă şi de înregistrat.
c. Nume abstracte de branduri. Numele abstracte (precum Kodak si Marlboro) sunt
acelea fără o putere descriptiva asupra produsului/serviciului sau a beneficiilor si modul de
utilizare al acestuia. Sunt branduri puternice prin posibilitatea de asociere cu afacerea, precum si
din punct de vedere legal (fiind uşor de aparat in instanţă). Aceste nume pot fi un diferenţiator
puternic in cazul in care reflecta produse si servicii de calitate si sunt promovate astfel încât sa
ajungă branduri solide. Inconvenientul in cazul acestor branduri este nevoia de a explica valorile
si identitatea la lansare. După Al Ries şi Jack Trout astfel de nume pot fi utilizate doar pentru
branduri care sunt primele în categoria lor. „Numai atunci când pătrunzi primul în mintea
consumatorului potenţial, cu un produs nou, despre care ştii sigur că este dorit de milioane de
oameni, numai atunci îţi poţi permite luxul de a alege un nume lipsit de vreo semnificaţie clară”1
1
Al Ries, Jack Trout, Poziţionarea, Editura Brandbuilders, Bucureşti, 2004, p. 106.
 d. Iniţiale Branduri precum IBM sau ING sunt branduri puternice nu prin nume, ci in
ciuda lui. Calitatea serviciilor si puterea de marketing sunt atuuri pe care marile corporatii le
folosesc pentru a-şi crea identitatea, identitate ce transcede numele businessului. Iniţialele sunt
greu de comunicat şi nu au o semnificaţie de sine stătătoare; de obicei, sunt nume de afaceri sau
de branduri conceptuale, mai degrabă decât nume de branduri centrate pe un produs. IBM
(International Bussiness Machine) a început sa îşi comunice identitatea sub forma iniţialelor
când deja era o companie gigant, o companie foarte cunoscută. Alte exemple ar fi LG, ING sau
GE. Toate aceste companii sunt mamuţi economici iar bugetele de marketing acoperă carentele
de comunicare cauzate de numele greu de reţinut. Foarte puţine companii nou venite îşi permit
luxul alegerii unui nume format din iniţiale. Care este strategia de naming potrivita pentru
naşterea unui brand? Nu exista o regula in acest sens însa, cu siguranţă, direcţia echilibrului între
nevoile consumatorului si valorile companiei este direcţia in care ar trebui sa se îndrepte paşii
celui ce creează brandul.
Dificultăţi în procesul de naming
1.Găsirea unui nume care să poată fi înregistrat drept „nume de brand” este un proces
foarte dificil. Dacă o companie doreşte identificarea unui nume global, găsirea unui nume
potrivit reprezintă o provocare şi mai mare. Uneori companiile dau atenţia necesară găsirii unui
nume şi îşi dau seama în momentul lansării că fie cu un nume deja utilizat, fi cu unul lipsit de
relevanţă. „Există cam 1,6 milioane de mărci înregistrate în Statele Unite. Într-un singur
domeniu – cosmetice – există 72.100 de mărci înregistrate. Iar la fiecare patru luni sunt adăugate
alte o mie de nume de cosmetice. (Asta înseamnă opt-nouă mărci în fiecare zi a săptămânii. Într-
un singur domeniu. Într-o singură ţară). În Europa există cam 3 milioane de mărci. Anul trecut
(1995- n.n.) mai mult de 500.000 de nume noi au fost înregistrate în întreaga lume. Un dicţionar
standard are aproape 100.000 de înregistrări. Rămânem fără cuvinte pe care să le folosim pentru
nume”2.
2.Găsirea unui nume pentru o marcă nouă reprezintă deseori o acţiune târzie, privită ca
nesemnificativă, a procesului de creare a mărcii, când, de fapt, este unul dintre cele mai
importante aspecte ale propunerii de brand. Aceasta reflectă incapacitatea de a înţelege că
numele este elementul prin care un brand îşi face intrarea în public, acea parte a structurii noului
brand care va pătrunde (dacă va pătrunde!) până în mintea consumatorilor potenţiali. El
reprezintă aspectul cel mai important al identităţii noului brand, stabilind tonul aspiraţional
pentru produsul sau serviciul oferit.
3.Multe companii, chiar dacă au afaceri mici şi nume neinspirtate, ezită să-şi schimbe
numele. Evident, lucrul acesta nu trebuie să fie făcut atunci când afacerea este una prosperă; dar
când lucrurile efectiv nu merg, un plan de reformă managerială ar putea fi însoţit fără probleme
de schimbarea numelui de brand. Acesta ar putea fi o nouă şansă şi un nou început. Redresarea
unei afaceri sub numele uneia falimentare nu este tocmai o decizie înţeleaptă. Daca se decide
schimbarea numelui, pot fi căutate strategii pentru transferarea vechilor clienţi către noul brand.
4.Proiectele de noi nume pentru branduri sunt aproape totdeauna abandonate atunci când
nu sunt disponibile, când sunt deja înregistrate. Totdeauna ar trebui verificat dacă numele
respectiv, chiar dacă este înregistrat, nu este cumva de vânzare. Agenţiile de naming trebuie să-şi
ajute clienţii nu doar în procesul conceperii unui nou nume, ci şi în cel al cumpărării unuia
potrivit; astfel, acestea ar putea să negocieze eficient numele de domenii, să facă toate cercetările
necesare şi, adesea, chiar să ajute la încheierea acordului final de cumpărare.
5.Deseori, executivii cad în capcana subiectivităţii crezând că numele care le sună lor cel
mai bine este şi cel mai reuşit. În mod normal, procesul de naming trebuie să includă testarea
reacţiei publicului vizat la numele propus ca parte a procesului decizional. Procesul de numire
poate fi uneori foarte subiectiv, iar rezultatele pot fi dezastruoase (vezi cazul Edsel, Ford).
Metoda de cercetare folosită de Interbrands se numeşte NometricsTM; numele sunt testate atât
înainte cât şi după faza de concepere pe baza unor măsurători importante cum ar fi asocierea,
notarea valorică a atributelor, potrivirea cu conceptul general şi pronunţia.
2
Jack Trout, Steve Rivkin, Op.cit., p. 138.
 6.Găsirea unui nume adecvat nu presupune doar pura creativitate; în esenţă, este şi o
acţiune de natură strategică. Numele trebuie să fie în concordanţă cu strategia generală a
brandului; în plus, trebuie să asigure un spaţiu suficient de manevră pentru conceperea strategiei
de comunicare de brand. Pentru ca numele final să fie cel mai potrivit, trebuie să fie căutate, în
paralel, răspunsuri la o serie de întrebări cu caracter strategic: Ce asocieri generează în mod
spontan noul nume? Care sunt cele mai importate atribute/beneficii/valori ce trebuie
asociate cu noul brand? Cum ajută numele în diferenţierea ofertei de cea a competitorilor?
Care sunt emoţiile pe care trebuie să va bazaţi? În ce mod numele ales va facilita
comunicarea în jurul noului brand?
7. Includerea atributului esenţial al produsului în nume este neinspirată pe termen lung;
evoluţia brandului poate fi de aşa natură încât acesta ar putea deveni unul pur conceptual. În
acest caz, prezenţa atributului esenţial al unui produs în nume îl transformă pe acesta în unul
inadecvat. Numele unui brand nu trebuie să împiedice evoluţia acestuia în viitor către o altă
structură.
8. Deseori, numele stabilite pentru anumite produse sau servicii au o nuanţă locală sau
regională; astfel, nu este luat în calcul posibilitatea ca brandul în cauză să devină unul global.
Deşi produsul sau serviciul nu este gândit iniţial pentru o distribuţie globală, comerţul electronic
poate transforma oricând un brand local într-un brand global. Din acest motiv, numele oricărui
brand ar trebui gândit încă de la început ca şi cum brandul în cauză ar fi unul global. De pildă,
Interbrand oferă un sistem complet pentru evaluare lingvistica minuţioasă prin tehnica Lang-
gaugeTM. Folosind specialişti în lingvistică, ei cercetează nume potenţiale în peste 40 de limbi şi
pot descoperi orice problema legată de traducere, asocieri negative negative şi pronunţii eronate.
9. Nu pentru orice produs sau serviciu trebuie găsit un nume complet nou. Puţine
companii iau în considerare avantajele unui nume de brand puternic care sa ţină laolaltă, ca sub o
umbrelă, o multitudine de produse şi servicii. Agenţiile specializate pot ajuta clienţii lor în
alegerea celei mai bune opţiuni pentru numirea unui produs prin dezvoltarea unei arhitecturi a
brand-ului şi a sistemului nomenclator corespunzător. Aceasta poate duce la creşterea eficientei
şi la o idee mai clară despre ofertă din perspectiva clientului.
10. Găsirea unui nume adecvat, namingul, poate apărea o activitate simplă, uşoară. Dar,
de fapt, este o activitate complicată, cu implicaţii esenţiale în construcţia şi evoluţia unui brand.
Din aceste motive ea trebuie realizată de un specialist. Interbrand se poate lăuda că "a inventat"
namingul - numirea produselor - acum mai bine de 25 de ani şi a creat mai multe nume decât
oricare alta companie din domeniu.
11. Mulţi clienţi eşuează în a forma corect o echipă care să se ocupe de găsirea unui
nume adecvat. Agenţiile specializate sunt obligate să creeze o echipă complexă încă de la
început, formată din specialişti în branding, marketing, consultanţi juridici şi, evident, managerul
de brand.
12. Multe branduri eşuează pentru că numele acelor branduri sunt create în interiorul
companiilor de către persoane care nu au noţiuni elementare de branding sau naming. Lipsa unei
cercetări minuţioase în legătura cu numele ales, efectuată de o agenţie de naming, poate conduce
la probleme extrem de grave: numele poate fi deja utilizat, lipsa de diferenţiere, lipsa de
relevanţă, lipsa de asocieri, probleme de ordin juridic, probleme de traducere etc.
13. Agenţia de naming trebuie să creeze numele de produs din perspectiva mai largă a
strategiei de branding. Nu trebuie ignorat faptul că numele este numele unui brand, foarte puţini
clienţi realizând existenţa unei relaţii de „descendenţă”, de implicaţie logică, dintre cele două.
Din acest punct de vedere, este recomandat ca numirea să fie efectuată de o agenţie care să ofere
servicii integrate de numire, corporate identity, design şi evaluare, abordând astfel proiectul din
perspectiva unei valori crescute a numelui.
Un brand îşi merită cu adevărat numele, printre altele, şi atunci când este recunoscut sub
raport vizual de către publicul ţintă.
Crearea unei identităţi vizuale pentru un brand şi utilizarea acestei identităţi în
comunicarea din jurul brandului are rolul de a genera rapid unicitate, diferenţiere,
recunoaştere şi notorietate. În esenţă, construirea unei asemenea identităţi constă în găsirea
elementelor vizibile pentru definirea brandului.
Astfel, identitatea vizuală reuneşte semnătura vizuală (logo + logotip + slogan) a
firmei, gama de culori utilizată, tipul de caractere, modul de aranjare, stilurile de design,
dimensiunile şi, unde este cazul, ambalajul, designul recipientului şi modul de decorare a
magazinului (de brand). Acestea sunt create şi adaptate apoi pentru toate tipurile de materiale
publicitare (presă scrisă, email, pagină web, coli cu antet, materiale tipărite, cărţi de vizită, CD-
uri de prezentare). Scopul identităţii vizuale este de a asigura coerenţa, stabilitatea şi dezvoltarea
armonioasă în timp a imaginii brandului. Sistemul de identitate vizuală este în general sintetizat
într-un manual de identitate a mărcii, elementele vizuale fundamentale (diferitele versiuni
permise ale semnăturii vizuale, fonturi, etc.) şi alte aplicaţii fiind livrate pe CD (împreună cu
manualul în format PDF).
Logoul. Chiar dacă logo-ul mai este văzut doar ca un simplu element grafic, ce ţine de o
forma mai degrabă arhaica de comunicare, de un timp în care iconul ţinea locul cuvântului scris,
acesta reprezintă elementul central al identităţii vizuale a unui brand. Logo-ul este pentru un
brand ceea ce amprenta digitală este pentru o persoană: un semn unic, care ajuta la identificare.
„Logo-ul este un fel de înainte-mergător al brandului cu care consumatorii iau contact înainte de
a cunoaşte brandul. De aceea, logo-ul trebuie sa creeze memorabilitate şi să impună respect”,
explica Bogdan Patriche, art director la agenţia Tempo Advertising. „La suprafaţă, funcţia
practica a unui logo este aceea de a identifica şi diferenţia o companie, un produs sau un serviciu.
În profunzime, însa, sarcina unui logo este mult mai complexa şi ţine de funcţiile simbolice ale
acestuia: crearea de asocieri mentale cu valorile brandului. Acesta este nivelul la care designul
devine un instrument de branding”, crede Cristian Kit Paul, creative director şi partener la
Brandient. Dacă ne gândim la un brand ca la o persoană, logoul este „chipul” unui brand, este
faţa care corespunde numelui acestuia.
În esenţă, logo-ul este un simbol compus din formă, culoare şi conţinut (de obicei text) ce
reprezintă un brand. Este elementul în jurul căruia este construită întreaga identitate vizuală a
unui brand. Recunoaşterea şi notorietatea unui brand se bazează, în primul rând, pe identificarea
acestuia, iar identificarea este cu atât mai uşoară cu cât simbolul este mai simplu şi, în acelaşi
timp, mai expresiv. Prin expunere repetată, simbolurile devin atât de uşor de recunoscut încât se
transforma în forme familiare a căror semnificaţie o înţelegem fără să le mai analizam.
Aşadar, logo-ul nu este un simplu semn, ci un adevărat sistem de identificare şi de
semnificare. Ca simbol, logo-ul este un vector de transmitere a cărui funcţie esenţială este aceea
de a reprezenta altceva decât pe sine însuşi. Nu are aşadar o valoare în sine (cu toate că în timp
ajunge să aibă şi o astfel de valoare); logo-ul există şi se justifică doar în raport cu puterea sa de
reprezentare. Prin urmare, logo-ul este un dispozitiv specific care posedă un set de funcţii în
procesul de comunicare dintre un brand şi publicul ţintă. Pornind de la modelul semiotic stabilit
de Jackobson, putem stabili câteva funcţii ale logo-ului:
A.Functia fatica. Logo-ul stabileşte şi întreţine contactul cu publicul ţintă. Logo-ul
posedă funcţia fatica de vreme ce trebuie sa stabilească un contact între un destinatar si un
destinator. Acest rol este cu atât mai bine jucat de logo cu cât acesta este constituit din semne
frapante, identificatoare, care pot fi acceptate şi recunoscute ca semne de identificare a brandului.
B.Funcţia expresivă. Logo-ul are şi o funcţie expresiva, care urmareste să lămurească
publicul cu privire la identitatea si personalitatea unui brand. Cercetările în domeniul psihologiei
cognitive au stabilit totodată ca indivizii interpretează un logo ca pe un semn ce exprimă o
caracteristica a brandului reprezentat. Pe de alta parte, funcţia expresiva a logo-ului este foarte
strâns legata de modul în care o organizaţie, de pildă, se percepe pe sine şi de tipul de model al
reprezentării la care a recurs pentru a se remarca. Aceste modalităţi de percepţie trimit la câteva
metafore prin care ne imaginam viata unei organizaţii. Înainte de a defini esenţa identităţii
vizuale a organizaţiei - care este logo-ul -, este importanta luarea în considerare a acestor imagini
metaforice, căutând metafora dominanta, pentru a descrie modul in care indivizii implicaţi
percep propria organizaţie.
 C.Funcţia referenţială. A treia funcţie a logo-ului este funcţia referenţială, capacitatea
de a oferi informaţii despre produsul sau serviciul pe care il marchează. Aceasta funcţie releva
ceea ce spune logo-ul privitor la el însuşi sau la produsul marcat.
D.Funcţia de impresionare. O alta funcţie importanta pe care ar trebui sa o deţină logo-
ul este funcţia impresivă, prin care urmareste sa implice destinatarul mesajului. Funcţia
impresivă este importanta pentru că este legata de dimensiunea pragmatică a logo-ului, care este
aceea de a acţiona asupra destinatarului. Este vorba de a face in aşa fel încât destinatarul sa
gândească atunci când vede logo-ul : „mie mi se adresează şi îmi spune ceva”.
E.Functia poetica. Logo-ul urmareste sa adauge un plus de emoţie. Logo-ul asuma o
funcţie poetica sau estetica atunci când este structurat intr-un mod ambiguu (in raport cu sistemul
de aşteptare al codului) si apare ca autoreflexiv, atrăgând atenţia destinatarului asupra propriei
forma înainte de toate. Logo-ul este spaţiul unei tensiuni dintre calitatea sa funcţională, care
doreşte sa transmită informaţie despre produsul sau organizaţia respectiva, si calitatea sa
emoţională, care doreşte sa suscite emoţie, plăcere si sa erijeze in obiect estetic.
Realizarea unui logo trimite în mod esenţial la constituirea unui sistem de identitate
vizuala, adică la alegerea semnelor care vor reprezenta vizual organizaţia în faţa publicului sau.

Ambalajul. Orice ambalaj ar trebui să respecte câteva condiţii simple, dar

esenţiale:
 să aibă un aspect plăcut,
 să conţină un mesaj simplu, dar care să întărească celelalte elemente de identitate
şi de promovare,
 să aibă puterea de a se face remarcat în aglomeraţia şi dezordinea de produse,
 să fie funcţional (să facă produsul uşor de folosit, de manipulat, să fie uşor de
desfăcut,
 să reziste la presiune, să nu mărească foarte tare volumul produsului etc.).

Mulţi cumpărători judecă produsele după aparenţe, iar dacă nu observă produsul, nu îl
vor lua niciodată de pe raft. „Deci, fie ambalajul tău strigă «cumpără-mă!» şi se distinge
în mod evident din haosul de produse, fie rămâne pe raft în timp ce produsul altcuiva este
cumpărat”3. Cu atât este mai important pentru comerţul electronic ambalajul cu cât
cumpărătorul nu poate atinge produsul, având acces numai la imagine oferită de
ambalajul său. Textul scris pe un ambalaj este deosebit de important. „Indiferent de ceea
ce faci, textul trebuie să fie scurt şi la obiect. Cercetările au demonstrat că, dacă ai mult
text pe ambalaj, şansele ca textul să fie citit scad. Şi, asigură-te că îţi acorzi ceva timp ca
să citeşti propriul ambalaj, pentru a fi sigur că spune exact ceea ce vrei tu să transmiţi.
Iată câteva exemple de texte de pe ambalaje cărora le-ar fi prins bine o nouă rundă de
editare:
 Ambalajul unor snacks-uri care pretinde că: «Ai putea fi câştigător. Nu e nevoie
să cumperi. Detalii în interior». Şi cam cum vei afla acele detalii dacă nu cumperi
produsul?
 Producătorul de hrană congelată care pune: «Sugestie de servire: decongelat» pe
ambalaj. Oare chiar sunt atât de multe persoane care mănâncă hrana congelată?
 Şi ce zici de cutia de tiramisu care tipăreşte pe fundul cutiei «Nu întoarceţi cu
fundul în sus».
 Cutia de detergent de rufe pe care scrie: «Scoateţi hainele de pe corp înainte de
introducerea lor în maşina de spălat». Doamne, mulţumesc. Poate aş fi încercat
să mă îndes în maşina de spălat dacă nu aş fi citit asta.
 Şi avertismentul de pe ambalajul prafului de budincă: «Produsul va fi fierbinte
după încălzire». Ei bine, asta chiar este o surpriză4.
3
Sergio Zyman, Armin Brott, Sfârşitul advertisingului aşa cum îl ştim, Editura Publica, 2008, p. 178.
4
Ibidem, pp. 178-179.
 Culoarea predominantă a ambalajului ar trebui să fie cea care predomină şi în celelalte
componente ale identităţii vizuale. Culoarea poate comunica multe lucruri importante despre
produse. „Mesajele evoluează în timp şi se întipăresc în cultură, precum galbenul de pe
autobuzele de şcoală. De exemplu, ambalajele cu nuanţe de grena şi auriu invocă imaginea
calităţii… Albul este culoarea lactatelor cu conţinut scăzut de grăsimi sau chiar fără.
Bomboanele cu scorţişoară sunt roşii. Săpunurile antibacteriene sunt adesea aurii. Folosirea unei
anumite culori reprezintă o metodă foarte bună de a uşura comunicarea cu clienţii. Transmite
instantaneu anumite beneficii, spunându-le oamenilor unde este poziţionat produsul şi ce nişe din
viaţa lor serveşte. Şi toate astea fără ca tu să fii nevoit să scoţi vreun cuvânt” 5.

Dezvoltarea unui sistem de identitate vizuală:

Un sistem de identitate vizuală cuprinde următoarele 3 secţiuni dezvoltate succesiv:
-semnătura vizuală + reguli de aplicare
-aplicaţii
-exemple de utilizare corectă
Dezvoltarea întregului sistem de identitate vizuală are la bază documentul de definire a mărcii şi
urmăreşte să implementeze vizual concluziile acestui document.
Sunt urmărite:
A. formarea elementelor fundamentale de reprezentare a mărcii (semnătură vizuală,
culori, fonturi, etc.) astfel încât acestea să asigure:
- exprimarea personalităţii brandului (valori, atribute, asociaţii)
- asigurarea recunoaşterii vizuale facile şi memorabilitatea brandului la nivelul publicului
ţintă
- diferenţierea pozitivă şi unicizarea în raport cu brandurile concurente
B. Stabilirea imaginii coerente şi corecte a mărcii prin aplicaţii şi exemple de aplicare
corectă a identităţii vizuale
C. Coordonarea întregii comunicări vizuale specifice companiei (mărcii).

Structura unui manual de identitate.

Un manual (generic) de identitate al unui brand trebuie să conţină următoarele capitole:
A. Semnătura vizuală + reguli de aplicare
Cuprinde următoarele subcapitole:
-rolul şi importanţa brandului
-personalitate, coordonate de dezvoltare, atribute de brand
-semnătura vizuală: simbol, logotip, slogan
-forme permise de utilizare
-spaţieri impuse
-specificaţii culori de firmă: CMYK, RGB, PMS, HEXA, RAL, alb-negru şi grayscale
-imprimări pe culori deschise / închise / backgrounduri acceptabile / inacceptabile
-fonturi de firmă
-erori şi interdicţii de utilizare ale semnăturii vizuale
B. Aplicaţii ale semnăturii vizuale
Această secţiune cuprinde o listă variabilă de aplicaţii corecte ale semnăturii vizuale, incluzând
în general elemente cu utilizare constantă şi al căror design se modifică (în principiu) la intervale
mari de timp. Elemente suplimentare pot fi adăugate în listă. Proiectele de design cuprinse în
această secţiune sunt incluse ca resurse pe CD-ul de identitate vizuală şi pot fi utilizate liber. În
general acest capitol cuprinde: cărţi de vizită, coli cu antet, plicuri, mape, coală fax, template
Word pentru scrisori şi alte documente de firmă, legitimaţii, facturi personalizate, decorări de
maşini, signalistică de interior şi exterior, salopete, uniforme, etc.
C. Exemple de utilizare corectă a semnăturii vizuale

5
Ibidem, p. 80.
Scopul acestei secţiuni este de a crea o imagine reală a modului în care firma de design vede
identitatea vizuală a mărcii aplicată în mediile vizuale specifice mărcii respective: reclame în
ziare şi reviste, coperţi de publicaţii, afişe, pliante, broşuri, autocolante, standuri, bannere
stradale, panotaj stradal, obiecte promoţionale, faţadă de magazin, interioare etc.