Analiza rezultatelor și performanțelor întreprinderii

Analiza financiară – instrument al diagnosticului global strategic

Analiza financiară, în accepțiunea sa de componentă de bază a diagnosticului global-

strategic, este orientată spre investigarea unor aspecte complexe (performanțele globale ale
întreprinderii, perenitate acesteia), convergente în ultimă instanță cu obiectivele economico-
financiare ale agent economic (fig. 1).

Fig. 1 Obiectivele diagnosticului financiar

În ciuda diversității de poziții ale utilizatorilor analizei financiare, obiectivele acesteia sunt
relativ convergente: aprecierea performanțelor întreprinderii și a riscurilor la care aceasta este
expusă și formularea de recomandări în consecință. Subordonat acestor obiective, problematica
financiare vizează:
- rezultatele și performanțele întreprinderii;
- rentabilitatea;
- valoarea patrimonială a întreprinderii;
- echilibrul financiar și riscul.
Schema globală a diagnosticului financiar din figura 2 poate fi utilizată pentru a analiză concretă,
oricare ar fi natura și poziția analistului. Evident, gradul de aprofundare este în funcție de obiectivele
diagnosticului, interesele celui care-l realizează și natura informațiilor disponibile.

1
 Fig. 2 Schema globală a analizei financiare

Conceptul de performanță include noțiuni diverse, dintre care cele mai importante sunt:
creșterea activității, profitabilitatea, productivitatea, competitivitatea.
Performanțele întreprinderii sunt apreciate în primul rând în termeni de „creștere”, înțeleasă
ca aptitudine a întreprinderii de a-și mări volumul de activitate. Indicatorii utilizați pentru
caracterizarea acestei creșteri sunt: cifra de afaceri, valoarea adăugată, producția exercițiului
financiar în corelație cu totalul activelor, potențialul uman.
Analiza performantelor este completată cu investigarea aspectelor rentabilitatea (în mărime
absolută și relativă) sub accepțiunea sa economică, financiară, comercială.
Analiza financiară se realizează pe baza documentelor contabile de sinteză (bilanțul, contul,
de profit și pierdere, anexele la bilanț). Datorită caracterului său sistemic, complex și omogen
contabilitatea reprezintă o sursă de informații indispensabilă pentru analiză.
În conformitate cu legislația în vigoare toate întreprinderile sunt obligate să procedeze la
înregistrarea și tratarea sistematică a informațiilor referitoare la activitatea și patrimoniul lor. În
felul acesta, furnizează informații ce constituie „materia primă brută” a analizei financiare.
Contabilitatea este supusă unor reglementări juridice stricte, ceea ce permite obținerea unor
documente de sinteză standardizate, cu o prezentare identică, indiferent de domeniul de activitate în
acționează întreprinderea. Din perspectiva diagnosticului financiar, această „normalizare" permite
aplicarea acelorași tehnici și instrumente de analiză, realizarea unor - comparații în timp și spațiu.
Analiza financiară ca atare nu se limitează însă la folosirea informațiilor din documentele de
sinteză în starea lor brută. Acestea sunt prelucrate, retratate și transformate (prin agregare,
reclasificare, eliminare, reintegrare) în vederea obținerii unor informații pertinente, în măsură să
satisfacă nevoile și obiectivele analizei financiare.
Trecerea de la informația „contabilă" la cea „de analiză" este o etapă necesară impusă de
vocația diferită a celor două activități. Astfel, vocația esențială a contabilității este de a constata o
stare de fapt, pe când cea a analizei financiare este de a formula o apreciere asupra performanțelor
2
întreprinderii analizate.
Spre deosebire de contabilitate, care urmărește respectarea unor reguli și principii stricte,
analiza financiară se preocupă prioritar pe pertinența judecăților de valoare pe care le enunță.
O bună analiză financiară nu este cea care asigură un calcul corect, ci o analiză care
„identifică și ierarhizează caracteristicile financiare cele mai semnificative, în vederea aprecierii
pertinente a situației și a anticipării lucide a perspectivelor întreprinderii”.
Principiile de bază a analizei financiare sunt:
- investigarea prioritară a aspectelor privind funcționalitatea întreprinderii;
- abordarea dinamică a comportamentului întreprinderii;
- aprecierea rezultatelor în corelație cu caracteristicile mediului concurențial;
- evaluarea gradului de vulnerabilitate și de risc.
Aprecierea performanțelor unei întreprinderi și a riscurilor asociate necesită și alte informații
ce depășesc cu mult sfera informației contabile. Astfel, interpretarea fluxurilor contabile se face
manieră diferită, în funcție de faza de expansiune, maturitate sau declin în care se află firma.
De aceea se impune completarea datelor financiar contabile cu informațiile privind potențialul
tehnic și uman (calitatea echipamentelor, gradul de modernizare al acestora, calificarea salariaților,
nivelul productivității muncii), potențialul comercial (calitatea produselor și a rețelei de distribuție,
nivelul prețurilor etc.), intensitatea concurenței și poziția firmei pe piață, imaginea firmei și a
produselor sale etc. Toți acești factori determină competitivitatea firmei și influențează
performanțele sale financiare. Luarea lor în considerare în realizarea diagnosticului financiar
permite caracterizarea fiecărei activități a întreprinderii în termeni de nevoi financiare, rentabilitate
și risc.
Creată la origine pentru a furniza bancherilor instrumentele de studiu al dosarelor de credite,
analiza financiară răspunde la o diversitate de nevoi: fundamentarea deciziilor de gestiune,
pregătirea unor negocieri privind achiziționarea de active, fuzionarea unor firme etc., evaluarea
unor întreprinderi, elaborarea unui diagnostic strategic etc.
Totodată, variabilele financiare au căpătat importanță sporită în procesele de elaborare și de
evaluare a politicilor de dezvoltare a întreprinderilor. Bogăția metodelor și amploarea câmpul
aplicare fac astfel din analiza financiară o componentă fundamentală a teoriei și practicii
economico-financiare.
O întreprindere nu poate supraviețui, respectiv nu se poate dezvolta într-o economie liberă și
concurențială decât în măsura în care e capabilă să răspundă într-o manieră durabilă nevoilor pieței.
A răspunde pieței presupune identificarea corectă a dorințelor clienților, a motivațiilor reale
acestora, respectiv asigurarea promptă a unei oferte de produse și servicii adecvate. Totodată,
funcționarea stabilă și eficientă a unei firme în sistemul economiei de piață e condiționată de
satisfacerea criteriului eficacității în alocarea și exploatarea potențialului intern (material, uman și
financiar) al acesteia.
Un rol deosebit în fundamentarea unor decizii în măsură să materializeze cerințele de mai sus
revine diagnosticului funcțional-strategic, concretizat în evaluarea complexă a activității și
rezultatelor firmelor în corelație cu cerințele pieței.
Pentru caracterizarea dimensiunilor activității întreprinderii, pentru aprecierea rezultatelor și
măsurarea performanțelor sale comerciale se folosesc următorii indicatorii: cifra de afaceri,
producția exercițiului, marja comercială, valoarea adăugată. Orice evaluare începe prin investigarea
complexă a acestor indicatori, în dinamică și comparativ cu obiectivele stabilite, pe total și pe
diverse structuri specifice. O judecată pertinentă, în măsură să evidențieze situația reală necesită
corelarea indicatorilor de mai sus, și în special a cifrei de afaceri, cu trei elemente esențiale într-o
economie de piață: rata inflației, poziția firmei pe piață, politica de prețuri.
3
 Sursele de date necesare analizei rezultatelor și performanțelor unei întreprinderi sunt: planul
de afaceri, bugetul de venituri și cheltuieli, statisticile comerciale,contabilitatea sintetică și
analitică, alte date ale evidenței operative (facturi, procese verbale de recepție, specificații anexe la
contracte) etc. În mod egal sunt utile o serie de informații din afara întreprinderii: anuare statistice,
legi și acte normative, statistici internaționale, studii de piață etc.

Analiza cifrei de afaceri

Conceptual, cifra de afaceri poate fi abordată ca:
- cifră de afaceri totală
- cifră de afaceri medie
- cifră de afaceri marginală, cifră de afaceri critică.
● Cifra de afaceri totală (CA) reprezintă volumul total al afacerilor unei firme, evaluate la
prețurile pieței (se calculează ca suma dintre indicatorul producția vândută și veniturile realizate din
vânzarea de mărfuri).
● Cifra de afaceri medie (CA) reflectă veniturile realizate pe unitatea de produs sau serviciu.

unde: Q reprezintă volumul fizic al vânzărilor.

● Cifra de afaceri marginală (CAm) exprimă variația veniturilor unei firme (ΔCA) generată
de creșterea sau scăderea cu o unitate a cantității vândute (ΔQ)

● Cifra de afaceri critică (CAmin) reprezintă acel nivel al veniturilor la care se asigură
acoperirea cheltuielilor, pragul de la care firma începe să producă beneficii.

Analiza evoluției în timp a cifrei de afaceri

Pentru definirea cadrului general in care se înscrie activitatea întreprinderii se folosesc
mărimile absolute și ritmurile de creștere/în mărimi relative (cu bază fixă, cu bază în lanț/în bază
mobilă și ritmurile medii).
Mărimile absolute caracterizează evoluția cifrei de afaceri la modul cel mai general.
Mărimile relative arată proporția de creștere a cifrei de afaceri fată de o anumită bază de
comparație.
Examinarea evoluției cifrei de afaceri pe mai multe exerciții permite stabilirea tendinței
activității întreprinderii: creștere puternică sau slabă, stabilitate, regresie lentă sau rapidă.

4
 Pentru exemplificare, admitem cazul:
Dinamica cifrei de afaceri a întreprinderii „x” Tabelul 2

În datele din tabelul 2 se constată o creștere absolută a cifrei de afaceri în anul t+4 față de t cu
422 mil. lei, ceea ce corespunde unei rate medii anuale de creșteri de 12,67 %.
Dacă într-o primă abordare facem abstracție de rata inflației, putem concluziona că e vorba de
o societate dinamică cu o poziție bună pe piață care a reușit să realizeze o creștere anuală
semnificativă. Variația (absolută și relativă) a cifrei de afaceri este rezultatul acțiunii unui număr
mare de factori și externi. Identificarea stării reale a întreprinderii prezintă o deosebită importantă
pentru definirea strategiei acesteia. Este ușor de înțeles că problemele întreprinderii nu sunt aceleași
dacă ea se află în faza de creștere sau în faza de declin. La o întreprindere la care dinamica cifrei de
afaceri înregistrează o creștere puternică, deciziile strategice sunt orientate spre asigurarea unui
control al dinamicii costurilor și mai ales spre găsirea unor soluții de acoperire a nevoilor financiare.
În schimb, la o întreprindere a cărei activitate stagnează se va urmări schimbarea strategiei de
produs, găsirea unor debușee etc. corelate cu controlul costurilor.
Cifra de afaceri este în mod normal, înregistrată în unități monetare curente (lei curenți). În
perioada de puternică creștere a prețurilor, dacă nu se procedează la corelarea cu inflația,
informațiile își pierd mult din fiabilitate, iar concluziile analizei sunt deformate.
Inflația are efecte la nivelurile: flux de exploatare, flux de finanțare, structură patrimonială
etc, întrucât antrenează variații nominale cărora nu le corespund variații reale ale activității.
Evitarea erorilor de judecată și aprecierea performanțelor reale ale întrepriderilor impun cu
necesitate luarea în calcul a efectelor inflației exemplificarea efectului inflației.
Pentru exemplificarea influenței inflației asupra rezultatelor întreprinderii, se iau în
considerare informațiile suplimentare din tabelul 3; în acest sens, pentru dinamica cifrei de afaceri
se ia în considerare creșterea în mărimi relative a cifrei de afaceri calculată în bază mobilă.

Dinamica cifrei de afaceri și a prețurilor Tabelul 3

Rata de creșteri reală a cifrei de afaceri se calculează după relația:

5
 unde
Rc - reprezintă rata de creștere a cifrei de afaceri constatate (statistice).
Rp - rata de creștere a prețurilor
În exemplul de mai sus:

Prin urmare, creșterea medie anuală cu 12,67 % a cifrei de afaceri este o creștere aparentă.
Prin corectare cu rata inflației se constată că în realitate volumul de activitate al întreprinderii
analizate a scăzut cu o rată medie anuală de 0,41 %.

Analiza structurii cifrei de afaceri

Fiecare nivel al cifrei de afaceri corespunde unei anumite structuri a activității. Structura cifrei
de afaceri reflectă proporția dintre diferite activități, sortimente, grupe, sectoare care formează
nomenclatorul unei întreprinderi. Într-o întreprindere poate fi identificată o varietate de trepte de
analiză structurală: tip de activitate, sector de activitate, grupe de produse, produse, referințe, secții,
unități și tipuri de unități, categorii clientelă etc.
Analiza structurii cifrei de afaceri are ca obiectiv identificarea variațiilor înregistrate pe
diverse trepte structurale, explicarea acestor variații și a implicațiilor pe care le au asupra
rezultatelor economico-financiare ale întreprinderii. Metodologic, analiza se bazează pe mărimile
relative de structură.
Pentru comparații între exerciții financiare și între firme este operațională folosirea
coeficientului de concentrare (Gini-Struck).

unde:
gi reprezintă ponderea activității/ a produsului „i” în cifra de afaceri totală
n - este numărul de termeni ai seriei.

Acest coeficient poate lua valori între 0 și 1.

Apropierea de 1 arată că în structura activității sunt câteva produse care dau cea mai mare
parte din cifra de afaceri.
Apropierea de 0 semnifică o distribuție relativ uniformă a vânzărilor pe structurile implicate
în calcul.

Valoarea acestui coeficient este unitară dacă întreprinderea vinde un singur produs; este egală
6
cu 1/n dacă vânzările sunt repartizate în proporții egale între activitățile, produsele etc. care
formează nomenclatorul acesteia.
Analiza cifrei de afaceri pe tipuri de activități este esențială pentru înțelegerea strategiei firmei
și poziției acesteia pe piață. În acest scop se urmărește evoluția componentelor cifrei de afaceri, și
anume: producția vândută, vânzări de mărfuri, prestări servicii. În funcție de natura sectorului de
activitate, fiecare din componente se aprofundează pe structuri specifice.
De regulă, o întreprindere puternică din punct de vedere concurențial caută să dezvolte
activități colaterale celei de bază, ceea cc contribuie, pe de o parte, la îmbunătățirea activității
principale, iar pe de altă parte, la consolidarea imaginii sale în rândul clientelei. Pentru
exemplificare prezentăm structura cifrei de afaceri a unei SC (fig. 4)

Fig. 4 Structura cifrei de afaceri pentru SC

Din fig. 4 se observă că aproape un sfert din cifra de afaceri e realizată din producție,
recondiționări și servicii. Activitatea specifică, formată atât din vânzare cu amănuntul, cât și cu
ridicata, concentrează peste ¾ din cifra de afaceri. Aceleași concluzii (tabelul 4) se desprind și din
valoarea coeficientului de concentrare (respectiv diversificare):

Tabelul 4

Activitatea Comerț Producție Recondiționări Servicii ∑

gi 0,7720 0,12900 0,06100 0,03800 1,0000
gi2 0,5959 0,01664 0,00372 0,00144 0,6177

Teoretic, se poate estima că pluralitatea activităților este însoțită de o creștere a rentabilității.

Această ipoteză se verifică în exemplul considerat, deoarece în ultimii ani SC … a realizat o
creștere continuă a cifrei de afaceri și o rentabilitate comercială superioară medie sectorului (R ≈
1,4 %).
Legătura dintre diversificarea activității unei firme și rezultatele acesteia este însă mult mai
complexă. De aceea, în teoria economică se face, de regulă, distincție între gradul de diversificare și
natura diversificării. În ceea ce privește primul aspect, este unanim acceptată și totodată verificată
practic ideea că un grad sporit de diversificare asigură creșterea cifrei de afaceri, a rentabilității și,
respectiv, reducerea riscului. Referitor la natura diversificării, studiile unor autori au concluzionat
diversificarea „legată'" (diversificarea activității în cadrul aceluiași sector) este mai rentabilă decât
7
diversificarea „nelegată" (diversificarea activităților aparținând unor sectoare diferite).

Structura vânzărilor pe produse poate fi investigată prin metoda ABC. Analiza curbei
teoretice permite identificarea, în totalul produselor comercializate, a trei grupe cu caracteristici
specifice:
- Grupa A: 10 - 15 % din numărul de articole contribuie cu 60 -70 % la realizarea cifrei de
afaceri;
- Grupa B: 25-30 % din numărul de articole dau 25 - 30 % din cifra de afaceri;
- Grupa C: 65-70 % din numărul de articole dau 10 - 15 % din cifra de afaceri.

Fig. 5 Curba ABC în cazul structurii CA pe produse

Zona A cuprinde produse cu o rotație rapidă ceea ce presupune existenta lor în permanentă
vânzare. De aceea, pentru aceste produse trebuie să se asigure o aprovizionare și o gestiune
eficientă a stocurilor. În ceea ce privește rentabilitatea, zona A cuprinde produse cu marjă
comercială redusă.
Zona B cuprinde articole standard, a căror rotație și marjă comercială sunt apropiate media
întreprinderii.
Zona C e formată din articole cu rotație scăzută dar cu o marjă comercială mare. Această zonă
ridică probleme deosebite legale de lansarea comenzilor, de aprovizionare și stocare. Costul de
aprovizionare și stocare e mai ridicat comparativ cu zonele A și B.
Curba ABC are atât o valoare statistică, cât si una indicativă. Astfel, dacă curba reală se află
deasupra curbei teoretice, înseamnă că articolele grupei A sunt preponderente, iar gama
sortimentelor e formată dintr-un număr insuficient de articole. Invers, când curba reală se află sub
cea teoretică înseamnă că întreprinderea are un sortiment foarte larg în zonele B și C, care poate
jena, în gestiunea întreprinderii, în special gestiunea stocurilor.
Pentru exemplificare admitem următoarea distribuție a cifrei de afaceri (tabelul 5).