Istoricul Microbiologiei

Aristotle (384-322 î.e.n) – a formulat “teoria generaţiilor spontane”: animalele mici şi microorganismele
iau naştere spontan din materia organică în descompunere (teorie idealistă acceptată câteva secole de
majoritatea popoarelor din epocă).

Teorii materialiste antice:

Tucidide din Atena (460-395 î.e.n.): bolile epidemice se datorează unor particole vii numite „contagium
animatum”;

Titus Lucretius Carus (98-55 î.e.n): „germeni ai bolii şi morţii”;

Hippocrat (460-375 î.e.n.) – formulează “teoria miasmelor”: epidemiile sunt produse de „miasme
morbide”;

Marcus Terentius Varro (116-27 î.e.n.): în zonele palustre erau fiinţe minuscule numite „animalis
minuta”.

1546 - Girolamo Fracastoro: unele boli sunt produse de forme de viaţă invizibile - „seminaria prima”.

1590 - Zacharias şi Hans Jansen construiesc primul microscop

Antoni van Leeuwenhoek (1632-1723): este primul care a observat microscopic microorganismele – le
numeşte „viva animalcula”.

După 1700: microorganismele sunt incluse în clasificarea lumii vii a suedezului Carol Linné (“Sistema
Nature”), sub numele de “chaos infusorium” (separat de regnurile vegetal şi animal).

În sec. al XVIII-lea şi prima jumătate a sec. al XIX-lea - mulţi cercetători au încercat să infirme “teoria
generaţiilor spontane”.

Louis Pasteur (1822-1895) – numit “părintele microbiologiei” – infirmă „teoria generaţiilor spontane”.

-demonstrează relaţia de cauzalitate microbi-infecţii – formulează “teoria germenilor” (1862);

-prepararea de vaccinuri (1885 - primul vaccin antirabic);

-a introdus conceptul de asepsie şi metoda aseptică.

-pasteurizarea şi sterilizarea cu aer cald în cuptorul Poupinel.

Joseph Lister (1827-1912): a aplicat asepsia şi antisepsia în chirurgie (1867).

Charles Emmanuel Sédillot: introduce termenul “microb” (1878);

Robert Koch (1843-1910): „părintele şcolii germane de microbiologie”.

-a descoperit agenţii etiologici ai antraxului (1876), tuberculozei (1882) şi holerei (1883);

-a descris alergia tuberculoasă;

 - a cultivat „in vitro” bacterii pe medii de cultură solide utilizând prima oară agarul ca agent de
solidificare;

-a introdus frotiul în practica microscopică;

-a realizat modele de infecţie experimentală formulând postulatele lui Koch, valabile şi în

prezent.

Postulatele lui Koch:

În organismul bolnavilor suferind de o anumită boală, microbul care a determinat-o se
găseşte răspândit în raport cu simptomele şi cu leziunile observate.
Microorganismul poate fi izolat din corpul bolnavului şi crescut în culturi pure în
laborator.
Inocularea microbului la un animal receptiv produce o infecţie la fel cu cea naturală,
acesta putând fi reizolat din corpul animalului infectat.

În a doua 12 a sec. al XIX-lea: mulţi cercetători - dezvoltarea bacteriologiei ştiinţifice.

Ilia Mecinikov (1845-1916): a descoperit fagocitoza şi inflamaţia punând bazele imunologiei.

Sec. al XX-lea: sunt introduse microscopia electronică şi tehnici cu izotopi radioactivi (noi specii
microbiene, noi boli, remanieri).

Alexander Fleming (1881-1955): a descoperit penicilina (1945) deschizând era antibioticelor.

Contribuţii româneşti:

- Victor Babeş (1854-1926): fondatorul microbiologiei româneşti (a studiat relaţiile microorganisme-

gazdă şi asociaţiile microbiene, a descoperit 2 specii de protozoare, a realizat un procedeu de colorare
vitală a bacteriilor, a studiat capsula bacteriană, a descris corpusculii metacromatici ai bacililor difterici, a
introdus vaccinarea antirabică şi seroterapia în România).

- Ion Cantacuzino (1863-1934): a organizat şcoala românească de microbiologie şi a pus bazele

medicinii preventive.

SISTEMATICA LUMII VII

Microorganismele - primele forme de viaţă de pe Terra.

Evoluţia – a constat în selecţia de specii capabile să se dezvolte în cele mai diferite condiţii de mediu 
număr imens de microorganisme şi largă răspândire pe glob a acestora.

Procariotele (limba greacă: pro = înainte, karyon = nucleu): au apărut de cca. 3,8 miliarde de ani.

Eucariotele (limba greacă: eu = adevărat, karyon = nucleu): au structură mai complexă; au apărut după
încă 2 miliarde de ani.

Termenii „procariote” şi „eucariote”: Edward Chatton - 1937.

Lumea vie - include:

I. Microorganisme acelulare (subcelulare): bacteriocine corpusculare, agenţi infecţioşi subvirali, Regnul

Vira (virusuri)

II.Microorganisme unicelulare: procariote (bacterii) şi eucariote (plante inferioare, fungi, protozoare)

III.Macroorganisme: Regnul vegetal şi Regnul animal

Microbiologia (limba greacă: mikros = mic, bios = viaţă, logos = vorbire) - ramura biologiei ce se ocupă
cu studiul organismelor vii, capabile de multiplicare, ce nu pot fi văzute clar cu ochiul liber.

Obiectul microbiologiei: este foarte complex (include morfologia germenului, compoziţia chimică,
metabolismul, sensibilitatea la agenţi fizici, chimici, biologici, relaţiile microorganism - gazdă,
implicaţiile în patologie, răspunsul imun, mijloacele profilactice şi terapeutice).

Ramuri principale: bacteriologia, virusologia, micologia.

Aplicaţii:

medicina umană şi veterinară;

industrie;

agricultură.

Biotehnologia:

- constă în utilizarea tehnicilor microbiologice şi biochimice pentru obţinerea unor produse necesare
omului:

- antibiotice (streptomicina, eritromicina, tetracicline, etc.);

- alimente (în special produse lactate);

- mediatori sau hormoni (insulină, steroizi, factorul de necroză tumorală, interferoni, interleukina
2, factorul VIII, streptokinază);

- vaccinuri;

- aminoacizi;

- vitamine;

- acizi;

- etanol;
Dimensiuni:

variabile cu:

- genul/specia;

- condiţiile de mediu;

- vârsta culturii.

în medie au lungime 3-6 m şi grosime 0,5-0,6 m;

excepţii: foarte mici (Francisella tularensis – 0,5/0,2 m) sau foarte mari (Caryophanon latum – 6-30
m/3 m).

Forma:

Coci – bacterii cu formă rotundă:

sferice (ex: stafilococii);

ovalare (ex: streptococii);

reniforme (ex: meningococi, gonococi);

• lanceolate (ex: pneumococi). Dimensiuni:

- variabile cu:

- genul/specia;

- condiţiile de mediu;

- vârsta culturii.

- în medie au lungime 3-6 m şi grosime 0,5-0,6 m;

- excepţii: foarte mici (Francisella tularensis – 0,5/0,2 m) sau foarte mari (Caryophanon latum –
6-30 m/3 m).

• Forma:

Coci – bacterii cu formă rotundă:

- sferice (ex: stafilococii);

- ovalare (ex: streptococii);

- reniforme (ex: meningococi, gonococi);

- lanceolate (ex: pneumococi).

- acetonă, etc.
Dimensiuni:

variabile cu:

- genul/specia;

- condiţiile de mediu;

- vârsta culturii.

în medie au lungime 3-6 m şi grosime 0,5-0,6 m;

excepţii: foarte mici (Francisella tularensis – 0,5/0,2 m) sau foarte mari (Caryophanon latum – 6-30
m/3 m).

Forma:

Coci – bacterii cu formă rotundă:

sferice (ex: stafilococii);

ovalare (ex: streptococii);

reniforme (ex: meningococi, gonococi);

lanceolate (ex: pneumococi).

Bacili – bacterii cu formă de bastonaşe:

cu extremităţi ascuţite (ex: fusobacterii);

cu extremităţi măciucate (ex: bacilul difteric);

cu extremităţi rotunjite (ex: Enterobacteriaceae);

cu extremităţi retezate (ex: bacilul antraxului).

Cocobacili – bacterii intermediare între coci şi bacili (ex: hemofilii);

Vibrioni – bacterii cilindrice, scurte, incurbate, ca o virgulă (ex: vibrionul holeric);

Bacterii spiralate – bacterii spiralate, flexibile (ex: spirochete) sau rigide (ex: spirili);

Actinomicete –filamente lungi, ramificate ce se fragmentează ulterior rezultând bacili de dimensiuni

variate (ex: genul Actinomyces).

Prezenţa capsulei: prezenţa capsulei reprezintă un caracter de virulenţă; există bacterii incapsulate sau
neincapsulate.

Prezenţa sporilor: există bacterii sporulate sau nesporulate;

genuri sporulate: Clostridium (bacterii anaerobe) , Bacillus (bacterii aerobe)

Modul de grupare: este determinat de modalitatea în care se realizează diviziunea:

după planuri de diviziune paralele succesive (grupări in diplo – ex: meningococii, gonococii,
pneumococii, în lanţuri – ex: streptococii, în formă de L, V, N, M, palisade sau litere chinezeşti – ex:
bacilul difteric);

după 2-3 planuri perpendiculare succesive (tetrade – ex: micrococii sau structuri cubice – ex: Sarcina
lutea);

după planuri orientate diferit (grupuri neregulate de celule – ex: stafilococii).

Tinctorialitate: coloraţia Gram – bacterii Gram + sau Gram –

Localizare: extracelulare şi intracelulare.

Forme de bacterii
Modalitati de grupare

Localizarea bacteriilor
TAXONOMIE MICROBIANA

Taxonomia (limba greacă: taxis = ordine, aranjare): ştiinţa care se ocupă cu clasificarea organismelor.

Iniţial s-a încercat pentru bacterii clasificarea “în chei” folosită pentru obiecte (cheia = un grup de indivizi
cu caractere comune evidente) – a condus la erori în cazul bacteriilor.

Clasificarea pe baze filogenetice – are la bază taxonul = unitatea taxonomică (grup de indivizi
asemănători cu strămoş comun).

Unităţile taxonomice utilizate în bacteriologie sunt (în ordine descrescătoare): regnul; clasa; ordinul;
familia; genul; specia.

Recent, datorită progreselor geneticii moleculare (hibridări de acizi nucleici, tehnici cu anticorpi
monoclonali, analiza secvenţelor ARN ribozomal) au putut fi luate în discuţie şi criterii genetice ceea ce a
condus la schimbarea încadrării taxonomice a multor bacterii.

Specia: reprezintă unitatea taxonomică de bază pentru clasificarea microorganismelor, formată din
indivizi care au caractere comune (caractere cu specificitate de specie).

În cadrul speciei se definesc:

subspecii;

tipuri:

- serotipuri – după caracterele antigenice,

- lizotipuri – sensibilitatea la bacteriofagi,

- biotipuri – după activitatea biochimică.

Tulpina: reprezintă populaţia microbiană manipulată de microbiolog, care include un grup de indivizi cu
unul sau mai multe caractere comune, ce îi diferenţiază de alte populaţii bacteriene din cadrul speciei.

Nomenclatura (lb. lat: nomen = nume) microorganismelor se referă la stabilirea numelui acestora, pe baza
unor reguli.

Denumirea ştiinţifică: este formată dintr-un substantiv din limba greacă sau latină ce denumeşte cel mai
evident caracter al microbului, latinizat printr-un sufix:

- ales – pentru ordin (ex.: Eubacteriales);

- aceae – pentru familie (ex.: Enterobacteriaceae);

- um, a, us sau as – pentru gen (ex.: Clostridium, Leptospira, Streptococcus, Pseudomonas).

Specie neidentificată (exemplu: dotarea laboratorului a permis identificarea germenului izolat doar până
la stabilirea genului bacterian, nu şi a speciei): Staphylococcus sp. (in lb. engl. - spp. = species)

Denumirea speciei: formată din 2 cuvinte:

primul cuvânt – scris cu majusculă, reprezintă genul din care face parte bacteria;

al doilea cuvânt - scris cu litere mici, numeşte un caracter al speciei respective (Staphylococcus aureus),
boala pe care o determină (Neisseria meningitidis), numele descoperitorului (Staphylococcus schleifferi),
zona din organism (Campylobacter jejuni) sau regiunea geografică (Lactobacillus sanfrancisco) unde a
fost găsit.

Prescurtări admise: ex.: S. aureus (singura modalitate corectă de prescurtare).

Denumiri uzuale: bacil piocianic, pneumococ, gonococ, meningococ, etc.