Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoricul Microbiologiei
Istoricul Microbiologiei
Aristotle (384-322 î.e.n) – a formulat “teoria generaţiilor spontane”: animalele mici şi microorganismele
iau naştere spontan din materia organică în descompunere (teorie idealistă acceptată câteva secole de
majoritatea popoarelor din epocă).
Tucidide din Atena (460-395 î.e.n.): bolile epidemice se datorează unor particole vii numite „contagium
animatum”;
Hippocrat (460-375 î.e.n.) – formulează “teoria miasmelor”: epidemiile sunt produse de „miasme
morbide”;
Marcus Terentius Varro (116-27 î.e.n.): în zonele palustre erau fiinţe minuscule numite „animalis
minuta”.
1546 - Girolamo Fracastoro: unele boli sunt produse de forme de viaţă invizibile - „seminaria prima”.
Antoni van Leeuwenhoek (1632-1723): este primul care a observat microscopic microorganismele – le
numeşte „viva animalcula”.
După 1700: microorganismele sunt incluse în clasificarea lumii vii a suedezului Carol Linné (“Sistema
Nature”), sub numele de “chaos infusorium” (separat de regnurile vegetal şi animal).
În sec. al XVIII-lea şi prima jumătate a sec. al XIX-lea - mulţi cercetători au încercat să infirme “teoria
generaţiilor spontane”.
Louis Pasteur (1822-1895) – numit “părintele microbiologiei” – infirmă „teoria generaţiilor spontane”.
Sec. al XX-lea: sunt introduse microscopia electronică şi tehnici cu izotopi radioactivi (noi specii
microbiene, noi boli, remanieri).
Contribuţii româneşti:
Evoluţia – a constat în selecţia de specii capabile să se dezvolte în cele mai diferite condiţii de mediu
număr imens de microorganisme şi largă răspândire pe glob a acestora.
Procariotele (limba greacă: pro = înainte, karyon = nucleu): au apărut de cca. 3,8 miliarde de ani.
Eucariotele (limba greacă: eu = adevărat, karyon = nucleu): au structură mai complexă; au apărut după
încă 2 miliarde de ani.
Microbiologia (limba greacă: mikros = mic, bios = viaţă, logos = vorbire) - ramura biologiei ce se ocupă
cu studiul organismelor vii, capabile de multiplicare, ce nu pot fi văzute clar cu ochiul liber.
Obiectul microbiologiei: este foarte complex (include morfologia germenului, compoziţia chimică,
metabolismul, sensibilitatea la agenţi fizici, chimici, biologici, relaţiile microorganism - gazdă,
implicaţiile în patologie, răspunsul imun, mijloacele profilactice şi terapeutice).
Aplicaţii:
industrie;
agricultură.
Biotehnologia:
- constă în utilizarea tehnicilor microbiologice şi biochimice pentru obţinerea unor produse necesare
omului:
- mediatori sau hormoni (insulină, steroizi, factorul de necroză tumorală, interferoni, interleukina
2, factorul VIII, streptokinază);
- vaccinuri;
- aminoacizi;
- vitamine;
- acizi;
- etanol;
Dimensiuni:
variabile cu:
- genul/specia;
- condiţiile de mediu;
- vârsta culturii.
excepţii: foarte mici (Francisella tularensis – 0,5/0,2 m) sau foarte mari (Caryophanon latum – 6-30
m/3 m).
Forma:
- variabile cu:
- genul/specia;
- condiţiile de mediu;
- vârsta culturii.
- excepţii: foarte mici (Francisella tularensis – 0,5/0,2 m) sau foarte mari (Caryophanon latum –
6-30 m/3 m).
• Forma:
- acetonă, etc.
Dimensiuni:
variabile cu:
- genul/specia;
- condiţiile de mediu;
- vârsta culturii.
excepţii: foarte mici (Francisella tularensis – 0,5/0,2 m) sau foarte mari (Caryophanon latum – 6-30
m/3 m).
Forma:
Bacterii spiralate – bacterii spiralate, flexibile (ex: spirochete) sau rigide (ex: spirili);
Prezenţa capsulei: prezenţa capsulei reprezintă un caracter de virulenţă; există bacterii incapsulate sau
neincapsulate.
după 2-3 planuri perpendiculare succesive (tetrade – ex: micrococii sau structuri cubice – ex: Sarcina
lutea);
Forme de bacterii
Modalitati de grupare
Localizarea bacteriilor
TAXONOMIE MICROBIANA
Taxonomia (limba greacă: taxis = ordine, aranjare): ştiinţa care se ocupă cu clasificarea organismelor.
Iniţial s-a încercat pentru bacterii clasificarea “în chei” folosită pentru obiecte (cheia = un grup de indivizi
cu caractere comune evidente) – a condus la erori în cazul bacteriilor.
Clasificarea pe baze filogenetice – are la bază taxonul = unitatea taxonomică (grup de indivizi
asemănători cu strămoş comun).
Unităţile taxonomice utilizate în bacteriologie sunt (în ordine descrescătoare): regnul; clasa; ordinul;
familia; genul; specia.
Recent, datorită progreselor geneticii moleculare (hibridări de acizi nucleici, tehnici cu anticorpi
monoclonali, analiza secvenţelor ARN ribozomal) au putut fi luate în discuţie şi criterii genetice ceea ce a
condus la schimbarea încadrării taxonomice a multor bacterii.
Specia: reprezintă unitatea taxonomică de bază pentru clasificarea microorganismelor, formată din
indivizi care au caractere comune (caractere cu specificitate de specie).
subspecii;
tipuri:
Nomenclatura (lb. lat: nomen = nume) microorganismelor se referă la stabilirea numelui acestora, pe baza
unor reguli.
Denumirea ştiinţifică: este formată dintr-un substantiv din limba greacă sau latină ce denumeşte cel mai
evident caracter al microbului, latinizat printr-un sufix:
Specie neidentificată (exemplu: dotarea laboratorului a permis identificarea germenului izolat doar până
la stabilirea genului bacterian, nu şi a speciei): Staphylococcus sp. (in lb. engl. - spp. = species)
primul cuvânt – scris cu majusculă, reprezintă genul din care face parte bacteria;
al doilea cuvânt - scris cu litere mici, numeşte un caracter al speciei respective (Staphylococcus aureus),
boala pe care o determină (Neisseria meningitidis), numele descoperitorului (Staphylococcus schleifferi),
zona din organism (Campylobacter jejuni) sau regiunea geografică (Lactobacillus sanfrancisco) unde a
fost găsit.