Părinți profesori membri ai comisiei, dragi colegi

Lucrarea de față, cu titlul ,,Apărători ai ortodoxiei transilvănene a

secolului al XVIII-lea " s-a dorit a fi un mic tablou al rezistenței ortodoxiei în
Transilvania, cu precădere în apogeul secolului al XVIII-lea.
Din cele mai multor timpuri religia a stârnit mereu situații de răscruce,
controverse dar și aspre prigoniri. Exemple ar fi nenumărate: istoria poporului
ales, descris în Sfânta Scriptură, istoria Bizanțului cu perioada Sinoadelor
Ecumenice etc. În aceste exemple vedem că contradicțiile pe tema credinței au
adus la rândul lor vremuri de prigoană, în special acolo unde într-un anumit
teritoriu coviețuiesc mai multe religii sau confesiuni desigur dezbinări pot
apărea și din influența politicului asupra credinței.
Cazuri iubitei Transilvaniei a fost unul asemănător, un teritoriu, unde
influențele politice au permis apariția mai multor confesiuni, dar și a luptei
dintre acestea din cauza politicului. Secole de rândul credinței ortodoxe și
neamul românesc a suferit cu precădere în secolul al XVIII-lea însă prin oameni
trimiși de Dumnezeu, oameni iubitori de credință și de neam, biserica ortodoxă
din Transilvania a dăinuit în cele mai tulburi vremuri. Aceștia și au sacrificat
viața apărând credința ortodoxă și neamul românesc până la martiriu.
Am ales acesta tema deoarece vremurile in care trăim nu sunt foarte
limpezi, chiar daca nu suntem prigoniți fizic ca și credință si neam deoarece
datorita acest duh al secularismului așezat asupra lumii ortodoxe si neamului
romanesc au nevoie sa fie aparate si mărturisite. Astfel mi-am propus sa
dezvălui cum s-a păstrat vie ortodoxia in prigoana secolului 18 prin acestea
apărătorii ai săi!, care a fost efectul lui jertfei lor si de ce trebuie sa le urmam noi
azi exemplele.
Istoria zbuciumată Transilvaniei după cum bine știm este legată de frații
noștri maghiari, care mereu ne-au asuprit și au râvnit acest teritoriu, însă și de
alte popoare precum cel austriac.
Pentru a înțelege mai bine situația critică a XVIII- lea pentru început am
făcut un scurt istoric al teritoriului Transilvaniei atât din punct de vedere
religios, cât și politic ( migrațiile, organizarea bisericească, dar și existența altor
confesiuni în teritoriu, cultura existenta, activitatea tipografică, precum si
interesul ierarhilor față de credincioși până la a ajunge la o dezbinare).
Am descoperit influența mai multe ori confesiuni asupra
românilor(luteranism, calvinism, cel cu care încep prigoanele dar și catolicismul,
care până înspre sfârșitul secolului 17 putem spune că duce o stare de
subzistenţă în Transilvania.
 Spre sfârșitul secolului 17 se schimbă situația politică unde odată cu
înfrângerea autonomilor sub zidurile Vienei in 1683, fiind introdus în
Transilvania regimul austriac care prin diplomele Leopoldine impun practic o
nouă constituție.
Pentru consolidarea puterii aceștia apelează la biserica Romano -Catolică,
prin care se poate controla mai ușor populația. Astfel începe o acțiune de
revigorare a apusenilor în Transilvania, trebuie totuși să menționăm că poporul
român și ortodox adus o viață de iobăgie, cu prigoane din partea calvinilor si
autorităților, iar ortodoxia a fost aspru prigonită.
Din cercetările istoricului Nicolae Densușianu reiese că din această alianță
și odată cu această alianță începe ispitirea poporului cu diferite promisiuni
precum scutiri de taxe și impozite, eliberarea de iobăgie, primirea unor terenuri
sau chiar recunoașterea românilor ca și națiune, pentru ai atrage la catolicism și
a oferi autorităților statului un control mai bun, însă toate acestea sar dobândit a
fi doar false promisiuni.
Prima tentativă de unire a fost, mitropolitul Teofil, însă s-a dovedit a fi
doar un act falsificat, tot la sfârșitul secolului 17 se face un alt act de unire
semnat de episcop în persoana lui Atanasie Anghel si de soborul protopopilor
compus din șase pagini, la 1698.
Acest act care s-a dovedit a fi falsificat ulterior, reprezintă pentru
credincioșii români o unire formală prin care să își obțină câteva drepturi. În
cele din urmă s-a dovedit a fi doar o capcană, deoarece ulterior actul a fost
modifica după cum se poate vedea în anexa 1 de la finalul lucrării, luată din
descoperirea istoricului Nicolae Densușianu.
Urmările actului nu au continuat să apară ( mustrări la adresa Episcopiei,
proteste din partea credincioșilor iar mai apoi anatematizarea din partea
Patriarhului Eucumenic) mai ales că toate cele promise sau dovedit a fi
minciuni.
Pentru a putea vedea de ce a fost necesară apărarea ortodoxiei și pentru a
nu judeca la extrem pe acei oameni care au acceptat uniația este necesar să
vedem care era situația credincioșilor ortodocși români: iobăgie pe moșii, taxe și
impozite foarte mari, deposedare de terenuri, serici confiscate preoți alungați,
despărțirea de frații din Moldova și Țara Românească. Pentru o bună perioadă
de timp nu a existat un episcopul ortodox fiind nevoiți candidați la preoție să
treacă în Moldova sau Țara Românească pe ascuns pentru hirotonire.
Astfel Dumnezeu trimite poporului mărturisitori care să trezească în
credincioși Flacăra credinței, de unde se lupte pe două planuri atât contra
catolicismului cât și împotriva regimului politic pentru recuperarea românilor ca
și națiune.
Prima seamă de apărători apar în zona Brasului, oameni simpli care se răscoală
împotriva
Apoi apare Călugărul Visarion Laroi, personaj care trece prin satele
Transilvănene propovăduind adevărul şi provocând răscoale, ajungându-se chiar
la părăsirea umanității.
Activitatea sa este continuată de țăranul Oprea el care călătorește și la Viena cu
diferite memorii adresării împărătesei Maria Tereza. Acesta suferă multe
prigoniri pentru credința, iar in cele din urma sfârșește in temnița din Krefstin.
Un alt apărător al credinței ortodoxe străbune este călugărul Sofronie de la
Eioara si actuala la rândul sau propovăduiește si îndeamnă poporul la părăsirea
uniației, suferind temnița in mai multe locuri, activitatea sa fiind catalogată de
istorici ca un medicament.
Lista apărătorilor ortodoxiei continua cu un număr foarte mare de preoți si
preotese , dar si simpli credincioși care sau jertfit pentru credința si neamul
românesc. Dintre aceștia amintim Ioan Oancea, Moise Macinic, Nicolae Pop,
Cosma din deal, Avram Ioaneş din Galeş iar numărul foarte mare al acestora
poate fi consultat in capitolul 6 al lucrării. O altă seama de apărători si martiri au
fost in Zona Bistriței: Atanasie Todoran, Vasile din Telciu, Grigore din Zagra,
Vasile din Mocod numiți azi Sfinții Martiri Năsăudeni.
Printre Aceștia se remarcă moșul Atanasie Todoran, care la o vârstă foarte
înaintată printr-o cuvântare ținută în fața garnizoanei granicesti aflată pe platoul
numit sule din Mocirla, Sahea, reușește să trezească inima și consitența acestora.
Trebuie subliniat faptul că în zonă a fost înființat un regiment graniceresc ce
deservea la apărarea granițelor imperiului iar înrolarea țăranilor atragerea
anumite drepturi și venituri asupra lor, însă și lepădarea de credință. Datorită
faptelor de vitejie aceștia au fost martirizați, în frunte cu Atanasie Toderan care
a fost zdrobit cu roata.
Pentru a înțelege jertfă acestora trebuie să ne gândim la faptul că mulți și au
riscat viața, le au fost distruse familiile( in special preoților deportați) a fost
batjocoriți și aruncați în temnițe, ai făcut nenumărate drumuri la Curtea de la
Viena dar și la Farina Rusiei pentru a cere ajutor.
Situația critică s-a răsfățat și asupra bisericilor fiind trimis generalul Bucow in
Transilvania pentru stabilirea liniștii, acesta a incendiat și distrus cu tunurile
bisericile, precum cele din( Ocna Sibiului, Rășinari, Sadu, Porumbariu, Zagra,
Nicula, Morloca, Barsana).
Situația dintre cele două biserici surori nu s-a îmbunătățit sub nici o forma,
marea despărțire de la 1054 prin anatemele aruncate a continuat și cu această
reușită lăsând o pată în istoria Transilvaniei, care se dobândește o dată cu
trecerea timpului.
 În urma cercetării mai multor materiale referitoare la această temă a reușit
să prezint un tablou a cuiva ce a însemnat apărarea ortodoxiei și menținerea ei
vie în Transilvania datorită unor oameni cu credință. Toată perioada secolului
XVIII-lea a fost o perioadă de grea încercări pentru ortodocși din Transilvania,
dar și pentru români ca naționalitate jugul vienez în colaborare cu cel papal am
încercat exterminarea ortodocșilor, Însă am descoperit că atunci când există
dreapta credință până la ultimul sacrificiu, Dumnezeu ne lasă. Acești
mărturisitor și apărători din diferite sate și comune, oameni simpli, călugări și-au
dat viața pentru credința străbună.
Lucrarea prezintă se dorește a fi un îndemn la mărturisire a dreptei
credințe în zilele noastre și la apărarea acestuia după modelul apărătorilor
prezenți, deoarece reprezintă o necesitate actuală, chiar dacă sub altă formă altă
formă nu cu vărsare de sânge. Secularismul și duhul acesta lumesc al Zilelor în
care trăim răpește mai multe suflete decât a răpit uniația din secolul XVIII-lea .
Siguranță răsplata și au primit o de la Dumnezeu dar ca urmare a verbelor
noi astăzi prăznuim ca și sfinți. Iar dacă noi îi luăm astăzi ca și modele de urmat
vom fi și noi la rândul nostru răsplătiți .
Vă mulțumesc!