Ciobanu (Filip) Ionela-Cristina

Master: Educatie Timpurie

Anul I, Alexandria

Specificul jocului şi învăţării la vârste timpurii

Jocul copiilor constituie un teren important de descifrare a capacitatilor psihologice,

inclusiv a celor intelectuale si a trasaturilor de personalitate. Dupa modul cum se joaca,
observam daca un copil este mai inventiv, mai activ in joc, daca poate sau nu surprinde solutii
noi, ingenioase, daca dispune de claritate de idei, coerenta in rolul ce si l-a asumat.
Jocul este privit drept activitatea care formeaza, modeleaza inteligenta dar, pe de alta
parte, permite sa se constate caracteristicile ei. Activitatea ludica furnizeaza informatii privind
psihodiagnoza inteligentei.
Jocul ofera posibilitatea cunoasterii nivelului dezvoltarii intelectuale a copiilor la un
moment dat, fapt ce va permite aplicarea unor metode pedagogice optime fiecarui caz in parte.

Prin activitatea de joc copiii dobandesc cunostinte, li se formeaza variate actiuni

mintale care influenteaza dezvoltarea proceselor psihice, se face trecerea, in etape, de la actiunile
practice, materiale de joc spre actiuni mintale, in planul reprezentarilor. Jocul are un rol formativ
si, prin intermediul lui, copilul are posibilitatea de a reconstitui, de a reproduce intr-o forma
intuitiv-activa o arie cuprinzatoare din realitatea obiectiva. Astfel, prin joc, copiii actionand cu
diferite materiale, prin jocurile de creatie si de constructie, reproduc in mod activ activitatea
oamenilor, reflectand relatiile sociale ale diferitelor profesiuni.
Jocul favorizeaza dezvoltarea aptitudinii imaginative la copii, a capacitatii de a crea
sisteme de imagini generalizate despre obiecte si fenomene, precum si de a efectua diverse
combinari mentale cu imaginile respective. Prin joc, copilul dobandeste numeroase si variate
cunostinte despre mediul inconjurator prin care i se dezvolta procesele psihice de reflectare
directa si nemijlocita a realitatii: perceptiile, reprezentarile, memoria, imaginatia, gandirea,
limbajul.
In timpul jocului reprezentarile copilului se imbogatesc, se precizeaza si se contureaza.
Trecand de la reprezentari la notiuni, copilului i se dezvolta memoria, gandirea activa, unde un
rol important il joaca limbajul. Comunicand intre ei, isi fixeaza tema jocului, stabilesc subiectul,
isi repartizeaza rolurile, isi precizeaza actiunile comune, menite sa confere jocului un caracter
organizat. Prin joc, imaginatia copiilor sufera modificari calitative in stransa unitate cu
schimbarile psiho-fiziologice care au loc in aceasta perioada (3-6 ani). Cunostintele copilului
devin mai precise, mai sistematice si mai generalizate, se dezvolta imaginatia reproductiva si
creatoare. Iata de ce parintii, educatorii trebuie sa acorde o atentie deosebita jocului copilului si
chiar sa-i fie partener de joaca.

Pentru copii jocul include o varietate de ativitati amuzante si interesante. Aceste

activiati pot fii: jocul creativ, jocul linistit, jocul activ, dramatic si jocul de manipulare a
obiectelor. Un copil se poate juca singur sau in grup. Copii trec prin diferite stadii pe masura
dezvoltarii lor ,devenind capabili de mai multe interactiuni in jocul lor. Este important sa se stie
faptul ca fiecare varsta reflecta in jocul unui copil stadiul de dezvoltare psihologica si
emotionala.

Prin intermediul jocului, copilul achizitioneaza noi aptitudini, isi dezvolta

personalitatea si se stabileste o baza fundamentala pentru invatare. La inceput, copilul se joaca
manevrand obiectele astfel incat rolul central il ocupa jucaria.

- Dupa varsta de 2 ani, copilul incepe sa inlocuiasca jucaria cu un simbol al acesteia

iar pana la varsta de 3 ani copilul se joaca singur chiar daca in camera se afla si alti
copii. Particularitatile jocului individual la copilul pana in 3 ani sunt determinate de
imposibilitatea copilului de a corela actiunile, interesele, dorintele si intentiile sale cu ale
altor copii.

- Dupa varsta de 3 ani se produce o spectaculoasa transformare in jocul copilului. Acesta

isi dezvolta din ce in ce mai mult imaginatia si capacitatea de a imita. Astfel, imitatia
functioneaza la cote maxime, copilul preluand in comportamentele sale conduitele umane
la care a asistat.

- La 4 ani, jocul copilului nu mai este izolat. Copilul se joaca cu ceilalti copii si ii prefera
pe cei mai mari sau mai mici decat el, in joc el exersand rolul de lider sau de
subordonat. La varsta de 4 ani, jocul de rol predomina activitatea copilului. In aceasta
perioada, copilul preia diverse roluri din familie si din societate: copilul devine “mama”,
“tata”, “doctorul”, “cantareata”. Aceste jocuri sunt fundamentale in dezvoltarea
armonioasa a copilului deoarece prin simularile in joc a ipostazelor “la doctor”, “la
magazine”, “la gradinita” s.a.m.d. reusesc, prin punerea copilului in aceste situatii, sa se
extinda experientele de cunoastere si de comunicare ale acestuia.

- In jurul varstei de 5-6 ani, copilul descopera jocuri cu reguli si invata sa creeze legaturi
armonioase cu ceilalti copii.

O contribuţie importantă la pregătirea copilului pentru şcoală şi-o aduc jocurile didactice
pentru dezvoltarea limbajului. Se ştie că mediul familial exercită o influenţă cultural-educativă
binefăcătoare asupra dezvoltării limbajului copilului şi în mod deosebit, asupra dezvoltării
limbajului acestuia. Cu toate acestea, realitatea confirmă că influenţele exercitate de mediul
familial sub acest aspect sunt încă deosebit de variate. În consecinţă, fie datorită acestor
influenţe, fie datorită unor întârzieri sau defecţiuni în vorbirea copiilor la intrarea lor în
grădiniţă, diferenţele semnalate în dezvoltarea limbajului sau a vocabularului acestora sunt încă
deosebit de sesizabile. Aceste diferenţieri accentuate se menţin până la intrarea copilului în
şcoală, mai ales pentru cei ce nu frecventează zilnic grădiniţa. Ori, între limbaj şi gândire există
o interdependenţă binecunoscută. Aceste diferenţieri în domeniul dezvoltării limbajului situează
copiii în poziţii diferite, sub aspectele deosebit de complexe ale activităţilor instructiv-educative.
Una dintre sarcinile majore ale grădiniţei instructiv-educative o constituie omogenizarea relativă
a dezvoltării limbajului copiilor, în aşa fel încât la intrarea în şcoala primară, să posede noţiunile
strict necesare însuşirii cunoştinţelor de bază prevăzute de programa şcolară.

Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activităţile specifice dezvoltării vorbirii, cât

şi în cadrul întregului program din grădiniţă.

Procesul de influenţare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică

ţinându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultăţile de pronunţie, vocabularul redus
şi alte particularităţi psihice cum sunt: gândirea concretă, atenţia instabilă, memoria individuală.

Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relaţiilor verbale cu cei
din jur, în condiţiile manifestării de către copii a curiozităţii de cunoaştere a obiectelor, a
însuşirilor acestora, pe de o parte şi a atitudinii interogative referitoare la originea şi cauza unor
fenomene, pe de altă parte.

În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activităţile specifice, cât şi în toate

celelalte împrejurări se urmăreşte:

 formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic, lexical, gramatical,

coerentă şi expresivă);
 îmbogăţirea şi activizarea limbajului şi a gândirii, dezvoltarea limbajului
monologat şi dialogat, însuşirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în funcţie de
particularităţile de vârstă;
 formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la
pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din şcoală;
 trecerea treptată de la limbajul concret - situativ la limbajul contextual, pe măsură
ce copilul depăşeşte limitele experienţei senzoriale, însuşirea treptată a structurii gramaticale a
limbii materne în practica vorbirii, îmbogăţirea vocabularului în condiţiile comunicării continue
cu persoanele din jur;
 prevenirea şi corectarea defectelor de pronunţie, în cadrul muncii individuale, cu
grupuri mici de copii, precum şi în cadrul activităţii de dezvoltare a limbajului cu întreaga grupă
de copii.
 Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la
dezvoltarea acuităţii auditive a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor,
descifrarea compoziţiei sonore sau semnalarea prezenţei sau absenţei unui anumit sunet într-un
cuvânt

O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului se

referă la clarificarea şi precizarea unor noţiuni, sarcină ce se realizează concomitent cu cele care
se referă la îmbogăţirea vocabularului şi activizarea lui.

Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogăţirii lexicului copiilor cu
substantive comune ce denumesc: obiecte şi fenomene percepute direct în natura înconjurătoare
şi în viaţa socială, nume de obiecte necesare în viaţă şi activitatea lor, principalele încăperi cu
obiectele necesare, părţile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte,
încălţăminte, alimente, mijloace de locomoţie, anotimpurile şi fenomenele specifice lor, animale
domestice şi sălbatice, plante cunoscute şi unele părţi componente ale acestora, unele aspecte ale
muncii, ale vieţii sociale desfăşurate de părinţii lor.

Jocul didactic este unul dintre mijloacele folosite atât de frecvent în procesul de instruire
şi educare a preşcolarilor care şi-a dovedit eficienta din ce în ce mai mult în ultimul timp. Rolul
şi importantă jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare şi
consolidare a cunoştinţelor, iar datorită caracterului sau formativ, influenţează dezvoltarea
personalităţii copilului. El este şi un important mijloc de educaţie intelectuală pentru că pune în
valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale prescolarului.

Printre deprinderile pe care copilul le dobândește și le consolidează prin joc se numără

dezvoltarea limbajului, abilitatea de soluționare a problemelor, negocierea și logica succesiunii.

Beneficiile învățării prin joacă sunt :

- dezvoltarea competențelor  – jocul încurajează efortul și realizările, pentru că oferă provocări,
iar pentru a atinge aceste realizări trebuie sa îți maximizezi abilitățile;
- dezvoltarea încrederii de sine – a avea de-a face cu un joc și cu dificultățile pe care le aduce,
construiește încrederea de sine și abilitatea de a face față oricăror situații;
- dezvoltarea procesului de gândire – jocul contribuie la atingerea concluziilor, la adresarea
întrebărilor și a gândirii creative;
- un mediu sigur și plăcut – atunci când ne jucăm, suntem într-un mediu pozitiv, amuzant, sigur
și lipsit de stres. Jocul este sigur si nu reprezintă o unealtă de amenințare, ce poate fi folosit
pentru a atinge scopuri mai importante decât jocul însuși;
- învățarea experiențială îmbunătățește memoria – scopul învățării prin joacă este crearea unei
experiențe de învățare pentru a ajunge la o învățare eficientă. Elementul de experiență crează o
întâlnire memorabilă și permite livrarea mesajului într-un mod activ, fără efortul unui proces de
invățare de tip didactic;
- dezvoltarea abilității de soluționare a problemelor – jocurile dezvoltă imaginația si creează
experiență în a găsi noi modalități creative de a rezolva problemele. Jocurile implică învățare și
curiozitate naturală, cresc motivarea și contribuie la crearea unui potențial de învățare de la
vârste fragede.
Jocul didactic contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului, activizarea şi exersarea
lui; cât şi la însuşirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la
cultivarea independenţei în vorbire şi stimularea creativităţii în exprimarea orală.
Deci, prin jocul didactic se asigură înţelegerea, fixarea sau repetarea anumitor
cunoştinţe în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunică să scadă. Jocul se constituie ca
activitate fundamentală la vârsta preşcolară. J. Piaget denumeşte jocul ca fiind un anumit tip de
activitate, înţeleasă ca un exerciţiu funcţional.

BIBLIOGRAFIE

1. Gongea, E. , Breban, S. , Ruiu, G. , Activităţi bazate pe inteligenţe multiple, Editura

Reprograph, Craiova, 2002

2. Kirten A. Hansen, Roxane K. Kaufmann, Kate Burke Walsh, Crearea claselor orientate după
necesităţile copilului

3. Preda, Viorica, Educaţia pentru ştiinţǎ în grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000, pag.6.