Declararea nulităţii căsătoriei

§ 1. Noţiunea de căsătorie nulă şi cauzele de nulitate. § 2. Subiectele dreptului la acţiunea de

declarare a căsătoriei nule. § 3. Efectele nulităţii căsătoriei

§ 1. Noţiunea de căsătorie nulă şi cauzele de nulitate

Conform art. 41 Codul Familiei, poate fi declarată nulă căsătoria cu încălcarea prevederilor
art. 11, 13, 14 sau 15 Codul Familiei, sau căsătoria încheiată de unul sau ambii soţi fără intenţia de
a crea o familie (căsătoria fictivă).
Orice căsătorie încheiată la organele de înregistrare a actelor de stare civilă se prezumă că a
fost încheiată cu respectarea legii şi, deci, este valabilă. Această prezumţie poate fi înlăturată numai
de către instanţa judecătorească. Nulitatea căsătoriei este o sancţiune care se aplică în urma
nerespectării, de către cei ce se căsătoresc, a unora dintre cerinţele prevăzute de lege cu privire la
încheierea căsătoriei.
În doctrină, nulitatea căsătoriei se prezintă în două accepţiuni. 81 Prima este bazată pe cazul
cînd ambii soţi sau unul dintre ei au acţionat la încheierea căsătoriei ştiind că încalcă legislaţia. În
acest caz, declararea căsătoriei nule este o măsură a răspunderii juridice familiale. A doua este
cazul cînd ambii soţi nu au cunoscut şi, deci, nu este culpa lor, existenţa impedimentului la
încheierea căsătoriei (de exemplu, cei ce au încheiat căsătoria nu cunoşteau faptul că sunt rude de
sînge în gradul prohibit de lege). Aici declararea căsătoriei nule este calificată ca o măsură de
ocrotire împotriva comportamentului ilicit obiectiv.
Căsătoria poate fi declarată nulă în cazurile expres prevăzute de lege atunci cînd se încalcă
normele care reglementează cele mai importante principii ale legislaţiei familiale ca monogamia,
libertatea consimţămîntului sau cerinţele înaintate faţă de persoanele ce se căsătoresc, cum ar fi
vîrsta matrimonială, lipsa capacităţii de exerciţiu sau prezenţa anumitor relaţii de familie între ei
(adopţia, curatela, rudenia).
Încălcarea condiţiilor de formă la încheierea căsătoriei nu serveşte drept temei pentru
declararea nulităţii acesteia. Astfel, dacă căsătoria a fost încheiată cu nerespectarea, fără motive
întemeiate, a termenului de o lună de la data depunerii declaraţiei de căsătorie, sau înregistrarea a
avut loc în altă localitate decât la domiciliul celor ce se căsătoresc ori a părinţilor lor, sau
identificarea viitorilor soţi s-a făcut în baza altor acte decât buletinele de identitate a persoanelor
faţă de funcţionarul de stare civilă care a înregistrat căsătoria, urmează să fie aplicate sancţiunii
disciplinare, dar validitatea căsătoriei nu se pune la îndoială.
8181
Антоколъская М.В., op. cit., р. 125.
1
 În doctrină, întîlnim teoria „căsătoriei inexistente” 82 potrivit căreia, atunci cînd unei căsătorii
îi lipseşte unul dintre elementele sale esenţiale şi cînd, pentru această situaţie, nu este prevăzută în
lege sancţiunea nulităţii căsătoriei, această căsătorie este inexistentă, dar nu nulă. Drept exemplu ar
putea servi înregistrarea căsătoriei în baza actului de identitate al altei persoane sau înregistrarea
încheierii căsătoriei de către o persoană care nu avea împuternicirile funcţionarului de stare civilă.
Căsătoria poate fi declarată nulă dacă nu sunt respectate condiţiile de fond stabilite de
legislaţie pentru încheierea ei. Aici sunt incluse atît condiţiile cît şi impedimentele enumerate de
Codul Familiei.
Acţiunea pentru declararea căsătoriei nule este imprescriptibilă. În funcţie de clasificarea
utilizată, în dreptul civil deosebim:
– nulitatea absolută, care sancţionează căsătoria încheiată cu nerespectarea cerinţelor legii,
fapt pentru care se aduce atingerea intereselor generale ale societăţii;
– nulitatea relativă, care se aplică pentru sancţionarea căsătoriei încheiate prin vicierea
consimţămîntului unuia dintre viitorii soţi (eroare, dol, violenţă).
Să analizăm în detaliu cauzele de nulitate prevăzute de art. 41 Codul Familiei.
Lipsa consimţămîntului viitorilor soţi, or acesta nu a fost exprimat cu respectarea condiţiilor
de formă necesară (art. 11 Codul Familiei). Soţii trebuie sa-şi dea consimţămîntul personal şi în
mod public, să răspundă afirmativ la întrebarea funcţionarului de stare civilă dacă se căsătoresc de
bună voie şi conştient. Daca cel puţin unul dintre viitorii soţi nu cunoaşte limba în care are loc
oficierea căsătoriei, precum şi în cazul în care unul sau ambii viitori soţi sunt surdomuţi, răspunsul
trebuie să fie dat cu ajutorul interpretului (art. 35 alin. 6 din Legea privind actele de stare civilă).
Poate fi considerată lipsă de consimţămînt răspunsul negativ al unuia dintre viitorii soţi la
întrebarea funcţionarului de stare civilă în privinţa încheierii căsătoriei; lipsa unuia dintre viitorii
soţi în momentul încheierii căsătoriei; consimţămîntul a fost viciat prin eroare, prin viclenie sau prin
violenţă cu privire la identitatea fizică a celuilalt soţ. Viciul de consimţămînt poate fi în cazul cînd
persoana a consimţit să se căsătorească, dar din cauza stării sănătăţii nu putea să conştientizeze
acţiunile sale şi să le dirijeze (se afla în stare de ebrietate, sub acţiunea drogurilor sau a unei boli
grave). Lipsa consimţămintului liber exprimat încalcă principiul întemeierii familiei pe căsătoria
liber consimţită între un bărbat si o femeie care are la bază dragostea şi afecţiunea reciprocă,
precum şi libertatea persoanei.
Căsătoria a fost încheiată între persoane care nu au atins vîrsta matrimonială prevăzută de art.
14 Codul Familiei care este de 18 ani atît pentru femei cît şi pentru bărbaţi. Vîrsta matrimonială
poate fi redusă, dar nu mai mult decât cu doi ani în baza deciziei autorităţii administrative publice
locale. În lipsa unei astfel de decizii, căsătoria poate fi declarată nulă, dacă aceasta o necesită
8282
Filipescu I., op. cit., p. 178; Гражданское право. Частъ III, p. 327.
2
interesele soţului minor. Conform art. 43 alin. 2 Codul Familiei, instanţa judecătorească poate
refuza declararea nulităţii căsătoriei, dacă aceasta o cer interesele minorului sau dacă nu există
acordul lui pentru încetarea căsătoriei. Temei pentru acest refuz poate fi: împlinirea între timp de
către soţul minor a vîrstei legale pentru încheierea căsătoriei; soţia a dat naştere unui copil sau a
rămas însărcinată etc.
Căsătoria a fost încheiată cu încălcarea art. 13 Codul Familiei, adică persoanele care s-au
căsătorit nu au fost supuse unui examen medical şi nu s-au informat reciproc despre starea sănătăţii
după cum prevede art.11 alin.2 Codul Familiei. Aceste prevederi au o importanţă majoră atunci cînd
unul dintre soţi, ştiind că este bolnav de o boală venerică sau de maladia HIV/SIDA, nu l-a anunţat
pe celălalt soţ şi astfel l-a pus în primejdie pe el şi pe viitorul copil. Transmiterea unei boli venerice
sau a maladiei HIV/SIDA de către o persoană care ştia că suferă de aceste boli formează
componenţa unor infracţiuni prevăzute de art. 211, 212 Codul Penal şi este pedepsită de lege. Mai
mult, suntem în prezenţa unui temei destul de grav pentru declararea căsătoriei nule. Din
prevederile legale reiese că căsătoria urmează a fi declarată nulă în toate cazurile cînd persoanele
care s-au căsătorit nu au fost supuse unui examen medical, pină la modificarea art. 13 Codul
Familiei prin Legea nr.107 din 11 mai 2012 (în vigoare din 15 iunie 2012). . După această dată,
considerăm, că lipsa examinării medicale nu poate servi drept temei pentru declararea căsătoriei
nule. O astfel de încălcare ar putea fi alăturată la încălcările condiţiilor de formă pentru încheierea
căsătoriei doar în cazul în care, deşi examenul medical a fost solicitat el nu a avut loc.
Căsătoria a fost încheiată cu o persoană care este deja căsătorită (art. 15 alin. 1 lit. “a”
Codul Familiei). Această nulitate are ca scop apărarea principiului monogamiei, care este
caracteristic nu numai pentru ţara noastră, dar şi pentru majoritatea statelor cu religie ortodoxă.
Monogamia înseamnă că bărbatul sau femeia poate să se afle în acelaşi timp numai într-o singură
căsătorie. Ea este rezultatul dezvoltării raporturilor de căsătorie şi familie pe parcursul veacurilor,
un garant al sănătăţii soţilor şi copiilor lor, al dezvoltării personalităţii fiecăruia. Cerinţa înaintată de
lege este totodată o posibilitate de a reglementa relaţiile în domeniul căsătoriei şi familiei, este o
regulă pentru orice societate civilizată.
Rudenia. Deosebim rudenia de sînge şi rudenia civilă, care se creează în urma actului juridic
de adopţie. Poate fi declarată nulă căsătoria încheiată între rudele în linie dreaptă până la al IV-lea
grad inclusiv fraţi şi surori, inclusiv şi cei care au un părinte comun. Cu toate că legea şi doctrina
susţune că adopţia dă naştere la raporturile dintre părinţi, rudele acestora şi copiii de provenienţă şi
descendenţii lor, art. 15 alin. 1 lit. „c”, „d” Codul Familiei face o deosebire dintre rudenia de sînge
şi rudenia civilă, rezultat al adopţiei. Astfel, se consideră nulă căsătoria încheiată între adoptat şi
adoptator şi între adoptat şi rudă a adoptatorului în linie dreaptă pînă la al doilea grad inclusiv.

3
 Lipsa capacităţii de exerciţiu (art. 15 alin. 1 lit. “f” Codul Familiei) face imposibilă căsătoria
prin faptul că starea persoanei exclude manifestarea unui consimţămînt liber şi pentru consideraţii
de ordin biologic. Pentru ca o căsătorie să fie declarată nulă din acest motiv, trebuie ca cel puțin în
privința uneia să fie instituită o măsură de ocrotire judiciară cum ar fi: tutela, curatela sau ocrotire
provizorie și să lipsească autorizația prevăzută de lege la încheierea căsătoriei. Faptul că celălalt soţ
a cunoscut sau nu împrejurarea dată, nu are nici o importanţă şi nu duce la validarea căsătoriei.
Doar însănătoşirea persoanei, confirmată de rezultatul unei examinări medicale şi precum că
persoana este capabilă, poate duce la recunoaşterea căsătoriei ca valabilă cu condiţia că soţul care
a fost declarat capabil doreşte să continue căsătoria (art. 43 alin. 1 Codul Familiei).
Căsătoria încheiată între curatorul şi persoana minoră aflată sub curatela acestuia, în
perioada curatelei (art. 15 alin. 1 lit. “e” Codul Familiei), este lovită de nulitate absolută. Interdicţia
de a se căsători în perioada curatelei asupra unui minor are la bază consideraţii de ordin moral şi
social, deoarece curatela este o instituţie a dreptului care are ca scop ocrotirea intereselor lui şi
ajutorul acordat pentru realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de către minor.
Interdicţia de a se căsători curatorul cu minorul de sub curatelă există pe toată perioada
curatelei. Chiar dacă faptul s-a aflat după ce curatela a luat sfârşit, căsătoria este lovită de nulitate,
deoarece momentul aprecierii conformităţii actului juridic cu legea este acela al întocmirii lui, adică
la momentul încheierii căsătoriei.
Conform art. 15 alin. 1 lit. “g” Codul Familiei, va fi declarată nulă căsătoria încheiată între
persoanele condamnate la privaţiune de libertate în perioada cînd ambele îşi ispăşesc pedeapsa.
Acest impediment este mai mult o condiţie negativă de formă decât de fond, deoarece cei ce se află
în privaţiune de libertate nu au acces la organele de stare civilă pentru a depune o cerere de
încheiere a căsătoriei. Dacă admitem că cererea a fot depusă mai înainte ca ei să fie privaţi de
libertate, oricum ei nu se pot prezenta la oficiul de stare civilă pentru încheierea căsătoriei. Şi dacă
căsătoria a fost încheiată în lipsa unuia dintre viitorii soţi, aceasta se va considera o căsătorie
inexistentă.
Este nulă căsătoria încheiată între persoanele de acelaşi sex (art. 15 alin. 1 lit. “h” Codul
Familiei), datorită interesului general al societăţii ca fiind contrar scopului căsătoriei şi funcţiilor
familiei.
Legea menţionează deosebit un astfel de temei pentru nulitatea căsătoriei ca căsătorie fictivă.
Dacă la încheierea căsătoriei se urmăresc alte scopuri decât cele legale, adică altele decît
întemeierea unei familii, sîntem în prezenţa unei căsătorii fictive. În lipsa scopului întemeierii unei
familii, putem spune că căsătoria a fost încheiată numai de formă şi consimţămîntul exprimat în
vederea încheierii acesteia nu este sincer şi nu exprimă o voinţă reală de a crea raporturi de familie.
În practica judiciară de declarare a căsătoriei nule, căsătoriile fictive sunt cele mai frecvente cauze
4
de nulitate. De regulă, la încheierea căsătoriei fictive se urmăresc interese de ordin material sau de
alt ordin, cum ar fi dorinţa de a dobîndi: cetăţenia, dreptul la locuinţă, dreptul la succesiune, dreptul
la pensie, dreptul de migraţiune etc. Deci, se folosesc mijloace legale pentru a se obţine rezultate
ilegale. Căsătoria există numai în cazul în care soţii, ulterior, nu au convieţuit. În caz contrar,
înseamnă că nulitatea căsătoriei a fost confirmată prin stabilirea între părţi a raporturilor specifice
căsătoriei. Dacă în urma acestor raporturi s-au născut sau au fost concepuţi copii, căsătoria nu poate
fi declarată nulă pentru fictivitate. Noţiunea de căsătorie fictivă nu trebuie confundată cu noţiunea
de căsătorie inexistentă, despre care s-a vorbit mai sus, şi cu noţiunea de căsătorie încheiată din
interes material. Aceasta din urmă, spre deosebire de căsătoria fictivă, este îndreptată nu numai spre
primirea anumitor foloase de ordin material şi alt ordin, dar şi spre cererea unor raporturi conjugale
şi dobîndirea drepturilor şi obligaţiilor de soţi.
Instanţa judecătorească va declara căsătoria fictivă ca fiind nulă indiferent de faptul dacă
scopul întemeierii unei familii a lipsit la ambii soţi sau numai la unul dintre ei. Caracterul fictiv al
căsătoriei poate fi dovedit prin toate probele admise de legislaţia procesuală civilă, inclusiv proba
cu martorii (termenul de aflare în căsătorie, ducerea gospodăriei comune, bunuri comune, existenţa
sau lipsa copiilor comuni şi cauza acestui fapt, ceremonia căsătoriei, nunta, călătoriile comune ale
soţilor după nuntă, atingerea anumitor scopuri de către soţi, relaţiile sociale cu rudele celuilalt soţ
etc.).
La examinarea cauzei de declarare a căsătoriei nule este important ca instanţa judecătorească
să stabilească dacă ambii soţi sau numai unul dintre ei a avut intenţia de a încheia o căsătorie
fictivă.

§ 2. Subiectele dreptului la acţiunea de declarare a căsătoriei nule

Conform art. 42 Codul Familiei, dreptul de a cere declararea nulităţii căsătoriei îl au

următoarele persoane:
a) soţul minor, părinţii lui (tutorii), autoritatea tutelară , dacă căsătoria a fost încheiată de
către o persoană care nu a atins vîrsta matrimonială şi această vîrstă nu a fost redusă în modul
stabilit. Declararea nulităţii căsătoriei încheiate cu un minor se deosebeşte în dependenţă de faptul
dacă minorul a atins sau nu majoratul în momentul intentării acţiunii. Din conţinutul articolului dat
reiese că persoanele indicate mai sus pot înainta acţiunea de declarare a căsătoriei indiferent de
acordul soţului minor. Instanţa judecătorească va examina cauza reieşind din interesele soţului
minor şi conform art. 43 alin. 2 Codul Familiei va respinge cererea de declarare a nulităţii
căsătoriei, dacă acestea o cer interesele minorului sau dacă nu există acordul lui pentru încetarea
căsătoriei. Căsătoria poate fi declarată nulă contrar voinţei minorului în cazul cînd există o
5
primejdie pentru viaţa şi sănătatea lui (de exemplu, antrenarea minorului în activitatea criminală,
consumul de droguri şi alte substanţe cu efect narcotizant, determinarea la prostituţie etc.). La
examinarea cauzei de declarare a nulităţii căsătoriei încheiate cu un minor care nu atins vîrsta
matrimonială participă în mod obligatoriu reprezentantul autorităţii tutelare. După atingerea de
către soţul minor a vîrstei de 18 ani, dreptul de a cere declararea nulităţii căsătoriei îi aparţine
numai lui;
b) soţul ale cărui drepturi au fost încălcate prin încheierea căsătoriei. În toate cazurile
viciului de consimţămînt, iniţiativa depunerii cererii cu privire la declararea căsătoriei nule îi
aparţine soţului a cărui drept de a-şi da consimţămîntul în mod liber a fost încălcat;
c) soţul care nu a ştiut despre existenţa impedimentelor la căsătorie, tutorele soţului în
privința căruia s-a înstituit măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei, soţul din căsătoria
precedentă nedesfăcută, alte persoane ale căror drepturi şi interese au fost lezate în urma
încheierii căsătoriei cu încălcarea prevederilor art. 15, precum şi autoritatea tutelară în cazurile
menţionate mai sus. Alte persoane pot fi moştenitorii oricăruia dintre soţi (de exemplu, copiii din
căsătoria anterioară) sau persoanele care au dreptul la pensie pentru pierderea întreţinătorului.
Examinarea cauzei privind declararea nulităţii căsătoriei încheiate cu o persoană incapabilă
are loc cu participarea obligatorie a reprezentantului autorităţii tutelare. El depune concluzia pe
dosar în vederea ocrotirii drepturilor soţului incapabil. Această concluzie este necesară îndeosebi în
cazul cînd tutorele nu manifestă activitatea necesară în ocrotirea persoanei incapabile. Acţiunea de
declarare a nulităţi căsătoriei poate fi înaintată şi de autoritatea tutelară, deoarece în acest caz el va
participa ca organ ce reprezintă interesele unei persoane incapabile şi ca organ care depune
concluzia pe dosar;
d) soţul de bună-credinţă în cazul în care a fost încheiată o căsătorie fictivă. În cazul în care
ambii soţi au înregistrat căsătoria fără intenţia de a întemeia o familie, ei nu sunt în drept să
intenteze o acţiune despre declararea nulităţii căsătoriei fictive. Nu are dreptul nici într-un caz să
înainteze cererea de nulitate soţul care a încheiat căsătoria fără intenţia de a întemeia o familie,
adică vinovatul de încheierea căsătoriei fictive.
După cum s-a menţionat, în fiecare caz concret, în dependenţă de cauza care duce la nulitatea
căsătoriei, este indicată persoana care poate înainta o cerere în instanţa de judecată. Din prevederile
legale rezultă că persoana care este capabilă de încheierea căsătoriei nevalabile, deoarece a cunoscut
cauza care duce la nulitate, nu poate intenta o acţiune în vederea declarării căsătoriei nule. La
depunerea cererii, judecătorul constată după cauza nulităţii căsătoriei invocată în cerere dacă
persoana face parte din cercul celor indicate în art. 42 Codul Familiei ca avînd dreptul la acţiune. În
caz contrar primirea cererii se refuză.

6
 Cererea despre declararea căsătoriei nule poate fi înaintată şi după decesul soţului care s-a
aflat în o aşa căsătorie. Persoane cointeresate pot fi: soţia din căsătoria precedentă nedesfăcută,
părinţii celui decedat şi alte persoane. Problema apare, de regulă, în legătură cu succesiunea. Dacă
căsătoria va fi declarată nulă, patrimoniul va fi moştenit de soţia in căsătoria precedentă nedesfăcută
sau o parte mai mare le poate reveni copiilor, părinţilor decedatului, deoarece soţul supravieţuitor
din căsătoria nevalabilă va fi înlăturat de la succesiune.
Conform art. 43 alin. 4 Codul Familiei, căsătoria nu poate fi declarată nulă după desfacerea ei,
cu excepţia cazurilor cînd a fost încheiată între rude a căror căsătorie este interzisă sau de către o
persoană care, la momentul înregistrări căsătoriei, se află într-o altă căsătorie. Declararea nulităţii în
aceste cazuri poate avea importanţă la partăjarea averii dobîndite în această căsătorie sau la
determinarea dreptului de întreţinere reciprocă a soţilor.
Articolul 43 alin. 1 Codul Familiei prevede că instanţa judecătorească poate recunoaşte
valabilă căsătoria dacă, în momentul examinării cauzei de nulitate, împrejurările care împiedicau
încheierea acesteia au dispărut. Astfel de împrejurări pot fi atingerea vîrstei matrimoniale de către
soţul minor, însănătoşirea persoanei incapabile şi declararea ei de către instanţa judecătorească ca
fiind capabilă, încetarea căsătoriei anterioare nedesfăcute în urma decesului etc. Recunoaşterea
căsătoriei nule ca fiind valabilă în doctrină se numeşte însănătoşire sau sanare. Legea nu indică,
spre deosebire de legislaţia anterioară, de la ce dată va fi valabilă căsătoria însănătoşită. În opinia
noastră, important este cauza care împiedică încheierea căsătoriei. De exemplu, dacă a fost încălcat
principiul monogamiei, căsătoria va fi valabilă din momentul desfacerii căsătoriei anterioare sau din
momentul decesului soţului din aceeaşi căsătorie; în cazul cînd căsătoria a fost încheiată cu o
persoană incapabilă, care ulterior s-a însănătoşit din momentul cînd printr-o hotărâre a instanţei
judecătoreşti persoana a fost declarată ca fiind capabilă; dacă căsătoria a fost încheiată între curator
şi persoana minoră de sub curatelă, căsătoria poate fi validată din momentul încheierii căsătoriei.
Nu toate împrejurările care împiedică încheierea căsătoriei pot dispărea. Astfel, rudenia de
sînge este un fapt juridic strîns legat de persoană şi dacă căsătoria a fost încheiată de rude între care
căsătoria este interzisă de lege, o aşa căsătorie nu poate fi recunoscută valabilă niciodată.
Căsătoria fictivă nu poate fi declarată nulă dacă la momentul examinării cauzei persoanele
care au încheiat această căsătorie au creat deja o familie. Dovadă a acestui fapt pot servi
următoarele momente: locuinţa comună, patrimoniu comun, cheltuieli comune, sprijinul moral şi
material reciproc, naşterea copiilor, educarea în comun a copiilor din altă căsătorie etc. Spre
deosebire de cazurile prevăzute în art. 43 alin. 1 Codul Familiei (cînd instanţa judecătorească poate
recunoaşte căsătoria valabilă, dar nu este obligată), în cazul căsătoriei fictive instanţa judecătorească
nu poate declara căsătoria nulă dacă a constatat că soţii au creat deja o familie. În fiecare caz

7
concret se analizează probele prevăzute de părţi, deoarece legislaţia nu prevede careva elemente
doveditoare că căsătoria nu este fictivă.
Declararea căsătoriei nule se deosebeşte esenţial de desfacerea căsătoriei. Prin divorţ poate fi
desfăcută doar căsătoria legală care a fost încheiată în conformitate cu prevederile legii. Nulă se
declară căsătoria încheiată cu încălcarea prevederilor legale. Drepturile şi obligaţiile soţilor la
desfacerea căsătoriei încetează pentru viitor, iar la declararea nulităţii – din momentul încheierii
căsătoriei.
Pot cere desfacerea căsătoriei soţii şi tutorele soţului incapabil, pe cînd nulitatea o poate cere,
în anumite cazuri, orice persoană ale cărei drepturi au fost lezate.

§ 3. Efectele nulităţii căsătoriei

Conform art. 44 Codul Familiei, căsătoria declarată nulă de către instanţa judecătorească se
consideră ca atare din ziua încheierii căsătoriei ei şi nu dă naştere la drepturi şi obligaţii între soţi,
cu unele excepţii prevăzute de lege.
Nulitatea căsătoriei produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut. Astfel hotărîrea
instanţei de judecată cu privire la declararea căsătoriei nule operează retroactiv. Din punct de vedere
juridic, soţii sunt consideraţi că nu au fost niciodată căsătoriţi între ei. Drept rezultat soţii nu au avut
drepturi şi obligaţii personale şi patrimoniale care rezultă dintr-o căsătorie legală.
Soţul care şi-a schimbat numele de familie la încheierea căsătoriei nu-l poate purta după
declararea căsătoriei nule, deoarece nu este prevăzut expres în lege. Dacă declararea căsătorii nule
are loc înainte ca unul dintre soţi să fi împlinit vîrsta de 18 ani, el nu are capacitatea de exerciţiu,
căci se consideră că nu a fost căsătorit şi nu a avut această capacitate nici în trecut. Actele juridice
încheiate de el sunt supuse reglementărilor Codului Civil (art. 224).
Contractul matrimonial încheiat de soţii dintr-o căsătorie nulă este şi el nul din momentul
încheierii acesteia. Efectele nulităţii contractului matrimonial sunt reglementate de art. 219 Codul
Civil şi anume: fiecare parte trebuie să restituie tot ceea ce a primit în baza actului juridic nul, iar în
cazul imposibilităţii de restituire este obligată să plătească contravaloarea prestaţiei.
Pentru reglementarea situaţiei juridice a bunurilor dobîndite în căsătorie nulă, în lipsa
contractului matrimonial, se aplică prevederile art. 346-365 Codul Civil, care reglementează
proprietatea comună pe cote-părţi. Regimul comunităţii de bunuri nu a putut avea loc, deoarece,
după cum s-a menţionat, nulitatea căsătoriei operează retroactiv.
Între soţi nu există obligaţia de întreţinere prevăzută de art. 82-83 Codul Familiei, deoarece ei
nu au avut niciodată calitatea de soţi.

8
 Soţul supravieţuitor pierde dreptul la succesiune în temeiul art. 1503 Codul Familiei. Aceasta
presupune că nulitatea se constată şi se declară după decesul unuia dintre soţi. La fel şi soţul
supravieţuitor pierde dreptul la pensia de urmaşi şi alte plăţi care, conform legislaţiei în vigoare, i se
cuvin unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.
De la regula generală care prevede că căsătoria nulă nu produce efecte juridice există unele
excepţii stipulate în art. 44 alin. 3 Codul Familiei. Aceste excepţii reglementează drepturile soţului
de bună-credinţă. Bună-credinţă înseamnă faptul de a nu fi cunoscut cauzele nulităţii căsătoriei.
În doctrină întîlnim noţiunea de căsătorie putativă, adică aceea care, deşi nulă, produce totuşi
unele efecte faţă de soţul care a fost de bună-credinţă la încheierea ei83.
În scopul ocrotirii drepturilor şi intereselor legale ale soţului de bună-credinţă, instanţa
judecătorească este în drept:
a) să-l oblige pe celălalt soţ la plata pensiei de întreţinere în temeiurile
şi ordinea prevăzută de art. 82-83 Codul Familiei;
b) la împărţirea bunurilor dobîndite în comun pînă la declararea nulităţii
căsătoriei să aplice regulile stabilite de art. 20, 25, 26 Codul Familiei privind proprietatea
comună în devălmăşie a soţilor. Aceste prevederi se aplică în cazul cînd ele sunt pentru
soţul de bună-credinţă mai favorabile decât normele ce reglementează proprietatea
comună pe cote-părţi;
c) să recunoască valabil, total sau parţial contractul matrimonial, dacă
aceasta corespunde intereselor soţului de bună-credinţă. Atît partajarea bunurilor după
regulile proprietăţii comune în devălmăşie, cît şi recunoaşterea valabilă a contractului
matrimonial se face numai la cererea soţului de bună-credinţă;
d) soţul de bună-credinţă este în drept să ceară, în modul stabilit de
legislaţia civilă, repararea prejudiciului moral şi material cauzat. Se consideră prejudiciu
consecinţele negative cu caracter patrimonial sau nepatrimonial ale faptei ilicite, apărute
ca urmare a lezării drepturilor subiective patrimoniale şi personal nepatrimoniale ale
persoanei.84 La repararea prejudiciului moral şi material se vor aplica prevederile
respective ale Codului Civil. Prejudiciul material cauzat urmează a fi repetat integral de
către soţul de rea-credinţă. Repararea prejudiciului moral se efectuează separat de
repararea prejudiciului material. Mărimea prejudiciului moral se determină de către
instanţa judecătorească într-o sumă bănească avîndu-se în vedere culpa soţului de rea-
credinţă caracterul retrăirilor morale şi fizice, consecinţele individuale pentru soţul de
bună-credinţă şi alte momente ce merită atenţie;

8383
Filipescu I., op. cit., p. 194.
8484
Bloşenco A. Răspunderea civilă delictuală. – Chişinău, 2002, p. 49.
9
 e) soţul de bună-credinţă, după declararea nulităţii căsătoriei, este în
drept să-şi păstreze numele de familie ales la încheierea acesteia. Acordul celuilalt soţ în
acest caz nu se cere.
În conformitate cu art. 44 alin. 5 Codul Familiei, declararea nulităţi căsătoriei nu afectează
drepturile copiilor născuţi din această căsătorie.
Constatînd nulitatea căsătoriei, instanţa judecătorească trebuie, în lipsa acordului părinţilor în
privinţa copiilor minori, să dispună căruia dintre ei urmează să-i fie încredinţaţi copiii şi cine trebuie
să plătească întreţinerea pentru copii şi în ce mărime. Drepturile succesorale între copii şi părinţi
rămîn neatinse. Aşadar, în cazul declarării căsătoriei nule, faţă de copiii născuţi sau concepuţi în
această căsătorie se aplică materia divorţului.

10