MĂNĂSTIREA BĂNCENI, OAZĂ ROMÂNEASCĂ DE CREDINȚĂ ȘI SMERENIE

Liga Scriitorilor - Filiala Iaşi - Nord Est România, cu sprijinul firmei Marion Turism Iaşi, a
organizat în zilele de 12 şi 13 octombrie 2019 o excursie pe teme culturale şi spirituale la Cernăuţi şi
Mănăstirea Bănceni. Conducătorul grupului a fost jurnalistul şi scriitorul Dan Teodorescu.
În prima zi am vizitat orașul – tur pietonal, Universitatea fostă reşedinţă a Mitropoliţilor Bucovinei
şi Dalmaţiei. Toate monumentele arhitectonice vorbesc despre istoria acestui oraș care prin frumusețe și
originalitatea lui a fost considerat „mica Vienă”. Un moment special a fost întâlnirea cu scriitorii din
Cernăuți.
A doua zi, cu emoție ne-am îndreptat spre Mănăstirea Băncești, în regiune Herța din Cernăuți,
aflată la 7 kilometri de granița cu România, la marginea unei coline împădurite. Scrutăm în depărtare și o
zărim. Pășim pe aleea ce duce spre poarta de intrare. Trecem de zidurile înalte și avem impresia că intrăm
spre o altă lume unde există doar credință și dragoste. Multe flori, de toate formele și culorile, toată această
arhitectură florală în armonie cu lăcașurile de
închinăciune, acompaniate de o liniște blândă dau
impresia că pătrunzi într- un colț de rai. Un loc pitoresc sfințit
de trăitorii de aici, de profundă spiritualitate care te invită
la meditație. Peste tot se revarsă credința și iubirea, simți că
pătrunde în suflet și te cuprinde.
Un călugăr ne dă informații despre ansamblul
mănăstiresc, format din mai multe clădiri și ne spune câte
ceva despre locul acesta binecuvântat. Construcția a început
în 1994 sub oblăduirea Părintelui Stareț, Arhimandritul
Mihail Jar, împreună cu câțiva călugări și ajutați de oameni
de bună credință, cu inimă mare.
Apropiindu-te de mănăstire, Catedrala cu șapte altare, eşti atras de frumuseţea sa, cu turlele sale
aurii, în formă de bulb de ceapă, asemenea bisericilor ruseşti şi cu pereţii săi exteriori de culoare verzuie, cu
picturi de sfinţi. Este de mari dimensiuni. În interior, altarul, candelabrele şi pereţii laterali sunt auriţi.
Picturi frumoase. Totul dă o senzație de măreție, grandoare, de rezistență în timp la orice fel de intemperii.
Bisericile și anexele sunt zugrăvite în diverse culori. Zugravii care au contribuit la realizarea
acestor minuni au fost din România, Bulgaria, Ucraina.
În toate bisericile acestui așezământ monahal slujba se oficiază în limba română. În biserica mare a
mănăstirii, zugrăvită în galben, se află sfintele moaște ale Sfintei Mucenițe Varvara iar paraclisul mănăstirii
este închinat Sfântului Serafim de Sarov, unul din cei mai mari sfinți ai Rusiei din secolul al XVIII-lea.
Psaltirea se citește neîncetat, zi și noapte. Tot aici, într-o raclă se află părticele din Sfintele Moaște ale altor
peste o sută de sfinți.
Credința o simți în orice ungher, în lăcașurile de cult,
flori, frunze; în tot ce înconjoară acest loc binecuvântat de
Dumnezeu și mai ales în atitudinea viețuitorilor de aici.
La Molnița, la câțiva kilometri de mănăstire, se află
un așezământ pentru peste 400 de copii orfani și bolnavi
incurabili, unde le sunt oferite condiții deosebite de trai și
multă dragoste din partea celor care le călăuzesc pașii. Aici au
găsit mângâiere și multă iubire. Doi, trei, patru copii locuiesc
împreună cu o călugăriță (Călugărițele sunt de la Mănăstirea
Boian, întemeiată tot de părintele Mihail Jar) care îi îngrijește,
îi educă, le face traiul mai ușor. Interesant este faptul că sunt
primiți copii indiferent dacă sunt români, ucraineni, ruși sau maghiari. Se roagă și vorbesc românește. De
fapt, credința nu are naționalitate, etnie... Părintele îi va ajuta și când vor fi la vârsta măritișului și a
însurătorii.
Chiar dacă nu ne-am putut întâlni cu părintele, i-am simțit prezența peste tot, prin realizările sale,
prin iubirea față de Dumnezeu și oameni. Receptivitatea dânsului la suferința copiilor
orfani și cu diferite dezabilități uluiește. O lecție de credință adevărată, greu de
cuprins. „Tatăl a celor 400 copii”, cum a fost supranumit, e proclamat erou național al
Ucrainei pentru realizările sale.
Mănăstirea a devenit celebră și pentru minunile petrecute aici. Despre
acestea se vorbește cu smerenie, dar și cu admirație. Ba chiar se poate spune că e
tăcere, tăcere multă.
Zăresc o poartă din lemn, sculptată frumos e deschisă
spre zări departe, departe unde se pot vedea dealurile
României. De câte ori, poate, trecând în grabă viețuitorii de
aici nu vor fi aruncat o privire fugară, nu vor fi dat o lacrimă
rostogolită, ca o boabă de rouă, gândindu-se la cei de dincolo
de dealuri.
Ieșim din incinta Mănăstirii și coborând avem o
imagine fantastică spre România, un covor de dealuri
mărginite de păduri. Trăitorii de aici, parcurgând acest drum
de mii de ori, s-au uitat îndelung, străbătând cu ochii sufletului
peste distanțe și timp, ajungând la meleagurile românești.
La Hotelul Pelerinului am luat masa. O clădire impunătoare, în interior un ambient plăcut. Cu
multă ospitalitate am fost serviți la masă cu o parte din bucatele specifice: supă, sarmale cu mămăliguță,
hrișcă, salată de varză, compot. Dacă vii să stai cel puțin 24 de ore, ai cazare și mâncare oferite gratuit cu
condiția să participi la slujbe.
De la Mănăstire am plecat cu gândul că am avut șansa să vedem până unde poate ajunge truda unor
oameni, câtă putere de iubire și dragoste pot să ofere celor din jur pentru a le alina suferințele. Incredibil ce
realizări pot face o mână de oameni. OMENIE – parcă acest cuvânt nu poate exprima truda celor de la
Mănăstire.

Silvia Hodaș,
Călător prin locuri de vis