MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE
CATEDRA DE DREPT

Tema:Rolul și importanța identificării

criminalistice

Bălți 2019
Cuprins
Introducere
Introducere
Specific intregii activități de cercetare științifică și deosebit de important
pentru Criminalistică, procesul de identificare se bazează pe ,posibilitatea
recunoașterii obiectelor lumii materiale, prin fixarea in procesul nostru de gîndire
a caracteristicilor acestora si datorită neschimbării relative a lor, cel puțin pentru un
anumit timp.
Stabilirea adevarului in cauzele supuse justiției se realizează prin intermediul
administrării de probe. Una din probabilitătile de probațiune o constituie și
indentificarea criminalistică, fara insa a se confunda cu aceasta și fără sa se reducă
la ea. Conținutul principal al probațiunii cu ajutorul indentificării criminalisticei
constă in găsirea, desprinderea obiectului sau persoanei implicate dintr-un
ansamblu nedeterminat de obiecte sau persoane posibile .
Identificarea în criminalistică,ca și în alte științe,este o activitate prin care se
caută atît însușirile comune ale obiectelor,fenomenelor sau ființelor,cît și însușirile
ce le deosebesc unele de altele.
Identificarea unor persoane sau obiecte, privită in sensul ei cel mai larg-
proprie multor domenii ale științei-reprezintă elementul definitoriu al
investigațiilor criminalistice. Prin rezonanța sa practică, acest proces deține un loc
bine conturat, de maximă importanță in ansamblul cercetărilor criminalistice. Pe
bună dreptate se spune despre identificare că reprezintă ,,problema centrală a
investigațiilor criminalistice”.Aceasta poate fi definită ca un proces de constatare a
identității unor persoane, obiecte sau fenomene aflate in legatură cauzală cu fapta
ilicită, prin metode științifice criminalistice, in scopul stabilirii adevărului in
procesul judiciar.
Indentificarea criminalistică apare astfel ca un proces de stabilire cu ajutorul
mijloacelor și metodelor proprii științei criminalistice, a factorului creator, al
urmei, pe baza caracteristicei acestuia, într-un sistem unitar și individualizat
Spre deosebire de identificarea din alte domenii,identificarea criminalistică
presupune recunoașterea unui obiect concret,ce poate avea elemente sau însușiri de
natură să-l apropie de alte obiecte asemănătoare,de același gen sau specie,dar care
se deosebește de toate acestea prin trăsături care îl fac să fie identic numai cu sine
însuși.Este oportun să menționăm că importanța identificării criminalistice este de
a stabili obiectul care se află în legătură cauzală cu fapta cercetată,în scopul
obținerii de probe judiciare.

1.Noțiunea și importanța identificări criminalistice

 Identificarea criminalistică ocupă locul central în investigarea faptelor
prevăzute de legea penală .Rolul său deosebit de important justifică necesitatea
studierii acesteia,a înțelegerii metodelor și regulilor de identificare.
Identificarea criminalistică este un proces de stabilire a individualităţii
perfecte a unui obiect, fenomen, proces, persoană după o totalitate de semne
generale şi individuale efectuat cu scopul de a stabili dacă obiectul, persoana,
fenomenul, procesul este identic.
Scopul procesului de identificare criminalistică îl reprezintă stabilirea
identității unui anume obiect,fenomen,ființă.Importanța acestea este de a efectua
examinarea comparative a obiectelor,materialilor și imaginilor acestora în scopul
stabilirii identității lor și obținerii notelor utile pentru cercetarea și descoperirea
infracțiunii .
La temelia acestui proces se află tezele științifice privind:
 Individualitate
 Stabilitatea
 Reflectivitatea obiectivă
Identificarea persoanelor sau obiectelor se poate realiza prin trei modalități
distincte:
 Identificarea după memorie-se apelează la memoria martorilor pentru
stabilirea însușirilor persoanei sau obiectului căutat
 Identificarea după descrierea trăsăturilor esențiale –în principiu,tot o
identificare după memorie ,de această data detaliile fiind mult mai
precise întrucît provin de la persoană apropiată ,de la proprietarul
bunului identificat.
 Identificarea după urmele lăsate la fața locului-în general cea mai
sigură și utilă metodă de identificare datorită lipsei subiectivității,a
existenței obiective a urmelor.
Într-o altă opinie,prin identificare criminalistică se înțelege stabilirea obiectului
care are legătură cauzală cu fapta cercetată,în scopul obținerii de probe
judiciare.De asemenea există și opinia conform căreia “identificarea se constituie
ca o metodă de cunoaștere științifică a obiectelor,relevante din punct de vedere al
probațiunii și de creare a posibilităților descoperirii relațiilor ce leagă obiectele
unele de altele.
 Aceasta se subordonează scopurilor precise ale cercetării judiciare,de
descoperire a unor fapte și situații cu valoare probantă și trebuie întreprinse în
limitele stricte ale legislației procesual penale.
Cercetarea în cadrul identificării criminalistice prezintă un caracter
retrospective,fiind ulterioara săvîrșirii infracțiunilor.Evenimentul produs nu poate
fi observat direct,nemijlocit,ci este reconstituit prin interpretarea urmelor și a
faptelor.
Există anumite condiții de bază ale identificării criminalistice precum:
 Prezența semnelor identificatorii stabilite la obiectul supus procesului de
identificare
 Efectuarea identificării după reflecţiile acestor semne identificatorii
 Realizarea identificării criminalistice în cadrul procesului penal (în procesul
de descoperire şi cercetare a infracţiunii).

Identificarea criminalistica apare astfel ca un proces de stabilire cu ajutorul

mijloacelor si metodelor proprii stiintei criminalistice, a factorului creator
al urmei, pe baza caracteristicilor acestuia, intrun sistem unitar si individualizat.
În știința criminalistică este elaboratăteoria identificării criminalistice,la temelia
căreia stau cunoscute teze dialectice privind individualitatea,stabilitatea relative și
reflectivitatea obiectelor lumii înconjurătoare.
Identificarea criminalistică se evidențiază printrăsăturile ei specific cum ar fi:-
stabilirea unei identități individuale,adică determinarea unui obiect concret
implicat în infracțiune,-obiectele ce urmează a fi identificate, de regulă dețin formă
și parametric exterior constanți,-identificarea se realizează în
scopuldescoperirii,cercetării și prevenirii de noi infracțiuni

2.Caracteristicile identificatoare
 Ființele și obiectele lumii materiale se deosebesc prin elementele lor
caracteristice,după care sunt recunoscute și delimitările de alteleinclusiv de
celeaparent similar.Caracteristicile obiectelor material în criminalistică sunt
denumite identificatoare.Dintre multiplele caracteristici proprii unui obiect ,utile
identificării criminalistice sunt doar cele care individualizează acest obiect.
Valoarea identificatoare a caracteristicilor este determinate de gradul lor de
stabilitate .Sunt utile identificării caracteristicile constant în întreaga perioadă de
identificare,de la momentul săfîrșirii faptei pînă la efectuarea examenului de
identificare.
În teoria și practica identificării criminalistice,caracteristicile de identificare
sunt divizate după mai multe criterii.Astfel.după ponderea lor,acestea se impart în
generale și particulare.Cele generale vizează aspectul general al obiectelor de
identificat,cum ar fi de exemplu forma,dimensiunile și culoarea materialului din
care este confecționat un obiect de încălțăminte.În majoritatea cazurilor
caracteristicile generale reflect însușirile commune tuturor materialelor de același
gen.
Caracteristicile particulare reprezintă însușirile individuale,proprii obiectelor
supuse examinării,ele avînd o semnificație deosebită în procesul de identificare.
După origine,caracteristicile de identificare se impart în două grupuri:
1.Primul cuprinde elementele ce iau naștere ca urmare a diverselor forme de
activitate umană.Caracteristicele armelor,uneltelor,mijloacelor de transport,în
marea majoritate se formează în procesul de confecționare sau exploatare.
2. Al doilea grup constituie caracteristicile condiționate de factorii genetici,de
exemplu particularitățile desenelor papilare,semnalmentele exterioare și mirosul
omului sunt determinate biologic de natura organismului uman.
În identificarea criminalistică sunt folosite caracteristicele care oferă informație
privind identificarea prin natura lor esențială,special și original.Este adevărat că
obiectele identificării criminalistice pot fi purtătoare de elemente parvenite
ocazițional,care pot avea valoare identificatoare doar împreună cu caracteristicile
esențiale și originale ale obiectelor respective.

3.Obiectul și etapele identificării criminalistice

 În literatura de specialitate au fost exprimate mai multe opinii în legătură cu
noțiunea de obiect al identificării criminalistice,fără însă a se ajunge la un punct de
vedere comun.Referitor la opiniile formulate,se remarcă o preocupare
sporităprivind delimitarea mai riguroasă a obiectului identificării,în cuprinsul
căruia nu mai sunt incluse elementede natură ideală.
Obiectul identificării criminalistice “este un obiect material prin natura
sa,concret,fie el ființa,lucrul ori fenomenul care a generat o anumită stare de fapt”.
Obiectului identificării criminalistice îi sunt caracteristice anumite trăsături
distincte:
 Obiectul material al identificării criminalisticepoate fi persoană,ființă sau
lucru,orice element a lumii materialecare se manifestă în spațiu și
timp,susceptibil de a fi identificatdupă urmele create în cîmpul infracțional.
 Obiectul identificării criminalistice este un obiect concret,nu numai prin
natura sa,ci și prin însăși raportul cauzal cu fapta cercetată.
Obiectul identificării se clasifică în funcție de mai multe criterii:
a)După scopul identificării:
-Obiecte ce urmează a fi identificate,denumite și obiecte scop,cum ar fi de
exemplu persoana infractorului,instrumentele utilizate în comiterea infracțiunii,sau
orice obiect care a format urmă în împrejurările comiterii faptei penale.
-Obiecte care servesc la identificarea obiectelor scop,denumite și obiecte
mijloc de identificare.
b)Al doilea criteriu este cel al căutării și identificării,care are în vedere două
categorii de obiecte:
-Obiecte căutate,ale căror urme sau reflectări materiale descoperite la locul
faptei
-Obiecte verificate,presupune că au creaturmele sau reflectările material
descoperite la locul faptei.
Trebuie precizat că obiectele verificate cuprind în sfera lor numai obiectele
suspecte,fără a lua în considerare urmele create în cîmpul infracțional.
Identificarea criminalistică se realizează treptat de la general la
particular.Trăsăturile caracteristice ale obiectelor și ființelor sunt selectate prin
determinarea grupului,genului,categoriei,specie,subgrupei,tipului,modelului,pînă
se ajunge la individualizare,scopul final al oricării identificări criminalistice.
Prin examinarea unor caracteristicicu o răspîndire mai mica,sfera obiectelor se
resfrînge,pentru ca în final pe baza unor trăsături,proprietăți sau
semnalmenteexterioare să ajungă la stabilirea concretă a obiectului
căutat,respective la identificarea obiectului scop,pentru aflarea adevărului în
procesul penal.
Procesul de identificare parcurge două mari faze:
 În prima fază, cunoscută sub mai multe denumiri,dar avînd același
conținut,are loc delimitarea grupului(genului sau categoriei) căruia îi
aparține obiectul scop al identificării.
 În a doua fază se finalizează procesulde identificare,prin
individualizaresau determinarea obiectului concret,aflat în raport causal
cu fapta cercetată.
În literatura de specialitateaceste două etape mai sunt cunoscute și sub
următoarele denumiri:identificarea de gen sau de grup și identificarea
individuală,determinarea apartenenței generice și identificarea
individual,faza delimitării pe tipuri,grupe sau subgrupeși faza identificării
obiectului scop.
Cu toate că finalitatea identificării criminalistice este determinarea
persoanei sau obiectului concret antrenat în comiterea infracțiunii,deosebit de
valoroasă pentru aflarea adevărului și soluționarea cauzei penale,nu
întotdeauna acest process poate fi parcurs pînă în punctul droit,din cauza
faptului că diverse împrejurări,în mare parte obiectivesunt insuficiente sau
împiedică individualizarea factorului creator al urmei.
Identificarea criminalistică se realizează treptat de la general la
particular.Trăsăturile caracteristice obiectelor,ființelor sunt selectate prin
determinarea genului,speciei pînă se ajunge la individualizare,scopul final al
oricărei cercetări criminalistice.
Corespunzător acestor treceri gradate, procesul de identificare parcurge
două etape:
 Determinarea apartenenței generice
 Identificarea individuală
 Ambele etape trebuie privite ca părți componente a procesului
unic de identificare.Prima constituind premisa logică a celui de
al doilea care se subdivizează în cîteva stadii:
1. Ezaminarea prealabilă
2. Examinarea separată
3. Examinarea comparativă
4. Evaluarea rezultatelor în vederea formării concluziei de
identificare
Toate stadiile sus menționate sunt strîns legate între ele,iar acțiunile expertului
desfășurate în fiecare stadiu precedent pregătește componentele necesare pentru
munca anterioară.
 Examinarea prealabilă constă în luarea de cunoștințe cu materialele trimise
spre expertiză atrăgînd atenție la starea ambalajului și prezența rechizitelor
respective,clarificarea sarcinilor puse în fața expertului,a întrebărilor
organelor judiciare,cercetarea obiectelor prezentate,analiza profundă a
tuturor faptelor ce pot influența expertizarea obiectelor în cauză.
 Examinarea separată are ca scop stabilirea și fixarea caracteristicilor
identificatoare proprii oricărui obiect în parte, adică identificator și cel
identificat.Analiza poate fi însoțită de efectuarea unor experimente,foto
imagini cu sau fără marcarea indicilor depistați.
În funcție de natura obiectelor ce se compară se aleg anumite procedee de
muncă:
-Suprapunerea
-Confruntarea
-Măsurarea
 În cadrul evaluării rezultatelor examinării comparative se hotărrăște daca
caracteristicile relevate sunt suficiente cantitativ și calitativ pentru
individualizarea obiectelor.În cazul în care coincidențelepredomină iar
deosebirile sunt neînsemnate și ușor aplicabile în sens afirmativ ,de exemplu
o anumită urmă este creată de o anumită urmă este creată de o anumită
unealtă.
În ipoteza unor deosebiri esențiale se formulează concluzia certă negativă a
lipsei de identitate între obiecte.

4.Principiile identificării criminalistice

 Dat fiind caracterul științifica metodelor utilizate de criminaliști,activitatea de
identificare trenuie să se fundamenteze în modnecesar pe anumite principii
generale.
În mod firesc ca și înorice proces de cunoaștere,și procesul de identificare
criminalistică este guvernat de principii ce oferă acestei activități un caracter
științific indiscutabil,rezultatele obținute servind și conducînd de regulă,fără
dubiu,la aflarea adevărului în procesul penal.
 Principiul identității-principiu fundamental al gîndiriise impune prin
însăși natura activității de identificare circumscrisă domeniului
judiciar.Plecînd de la teoriahegeliană a identității,trebuie să avem în vedere
că,cel puțin în investigațiile penale,identității îi este comună și
deosebirea,astfel încît identitatea cu sine trebuie completatăcu deosebirea
cu orice este altul.
Avînd in vedere scopul procesului penal, principiul identității presupune
determinarea unei persoane sau a unui obiect concret. Procesul identificării
criminalistice îsi propune să stabilească identitatea persoanei sau a obiectului avut
in vedere, dar la fel de utila este și stabilirea neidentității, absolut necesară
excluderii din cercul suspectilor a persoanelor bănuite de săvîrșirea unor fapte
penale, ori a obiectelor despre care se presupune că ar fi fost folosite de infractori.
Identificarea este posibilă deoarece in sfera lumii materiale nu exista obiecte sau
ființe identice. Orice obiect sau fiintă, datorită unui complex de proprietații,
calității, insușiri sau semnalmente exterioare, constituie o entitate fizică ori
biologică strict individuală. Astfel putem concluziona caăin sfera lumii materiale
pot exista obiecte sau ființe asemănatoare, dar niciodata identice. Fiecare obiect
este identic numai cu el insuși, ceea ce de altfel constituie baza oricaăei
identificări, deci și a identificării criminalistice. Acest lucru este dovedit și in cazul
produselor industriale fabricate in serie mare care, desi sunt foarte asemănatoare nu
se intaînesc produse identice.
Principiul identitatii se regăsește enunțat, in literatura de specialitate, sub diverse
forme. Reținem formularea profesorului Lazar Carjan potrivit careia „orice
persoana care a comis o infracțiune sau orice obiect care a fost utilizat la savarșirea
ei pot fi asemănate cu altele, dar identice sunt numai cu ele inșele.
 PRINCIPIUL DELIMITĂRII OBIECTELOR IDENTIFICĂRII
CRIMINALISTICE
 Obiectul scop al identificării este, in primul rînd, un obiect material, aflat in
legătura cauzală cu fapta ilicită și concretizat în diverse ipostaze cum ar fi
persoana infractorului sau a victimei, instrumentele destinate să servească la
săvîrșirea faptei, procedeele infractiunii s.a
Obiectul mijloc de identificare este reprezentat de urmele obiectului scop,
precum și de modelele de comparație, realizate experimental în laborator cu
obiecte presupuse ce ar fi format urmele în campul infracțional.
Delimitarea clară între cele doua obiecte, exprimată fregvent in literatura de
specialitate, este absolut necesară, orice abatere de la acest principiu fiind de
naturaă să influențeze negativ, putînd conduce la o soluție eronată în cauza penală
cercetată.

Pentru buna ințelegere a principiului enunțat mai sus vom apela la un exemplu:
urmărinduse identificarea armei (obiectul scop) prin intermediul proiectilului
(obiectul mijloc) gasit in victima, se poate formula concluzia că proiectilul tras
experimental cu arma banuită, in vederea compării, este „identic” cu proiectilul
ucigaș. Intr-o astfel de situație se face o gravă confuzie intre asemanare și
identitate, știut fiind că fiecare obiect este identic numai cu sine insuși. Confuzia
pornește și de la faptul ca proiectilele poartă urmele țevii aceleiași arme. Corect
este să se facă precizarea că identică este arma care a tras cele două proiectile,
respectiv s-a reuș it să se identifice arma folosită în săvîrșirea omorului.
 PRINCIPIUL STABILITĂȚII RELATIVE A CARACTERISTICILOR
DE IDENTIFICARE
În procesul identificării criminalistice se pornește de la ipoteza că persoana sau
obiectul care face obiectul identificării a creat urme în cîmpul infracțional, urme ce
reflectă caracteristicile sale esențiale. Nu este suficient ca aceste caracteristici sa-l
individualizeze, sa-l diferențieze de celelalte obiecte asemănătoare, ele trebuie să
prezinte si o anumită stabilitate, o constantă. Bineînțeles că stabilitatea este
interpretată intr-un mod fixist, cu atît mai mult cu cît practica demonstrează
existența unor împrejurări în care identificarea s-a realizat pe baza unor
caracteristici temporare. Stabilitatea se raportează in primul rînd la intervalul de
timp cuprins intre momentul descoperirii urmelor si momentul efectuării
examenelor comparative
 Oricît de particulare si individuale ar fi proprietațile sau calitațile unui obiect,
daca acestea nu sunt relativ constante în timp, identificarea devine imposibilă.
Exista obiecte care își păstrează multa vreme aceleași caracteristicii (urmele create
pe proiectil de interiorul tevii armei ), in timp ce altele isi schimba relativ in scurt
timp trăsăturile individuale ( un cuțit folosit zilnic în treburile gospodarești sau
desenul unei anvelope de autovehicul care se modifică pe măsura ce se rulează cu
acesta pe diferite suprafețe ).
În procesul identificării criminalistice, expertul va trebui sa diferențieze
caracteristicile schimbătoare de cele relativ stabile și, de asemenea să determine cu
precizie dacă acestea au putut fi influențate, în formă sau conținut, de diverși
factori interni sau externi
Modificările pot intervenii fie la urma sau la obiectul purtător de urmă, fie la
factorul creator de urmă, cercetat ulterior comiterii infracțiunii, cum ar fi apariția
unei cicatrice în desenul papilar, modificarea cantitativă a compoziției firului de
par din cauza stării patologice deosebite, uzura pneurilor unui autoturism, uzura
literelor unei masini de scris etc.
 PRINCIPIUL DINAMICITĂȚII CARACTERISTICILOR DE
IDENTIFICARE
Principiul dinamicității reprezintă o consecință a caracteristicii universului –
miscarea, factor care influențeaza în mod direct materia. Drept urmare, analiza
criminalistică a obiectelor materiale impune o cercetare care să aiba în vedere
influențele pe care mișcarea, raportată la timp, o are asupra obiectelor și
persoanelor cercetate. Realitatea obiectivă reprezintă o totalitate dinamică de
sisteme materiale ale căror structuri se află în interacțiune, în continua schimbare și
transformare.
Fiecare element caracteristic care stă la baza procesului de identificare trebuie
examinat în mișcare, în schimbarea lui continuă, în legatura lui cauzală cu celelalte
elemente. Realizarea unei interpretări atente a relțtiilor dintre elementele
caracteristice ale obiectelor aflate in continua miscare, poate explica modificările
intervenite în stabilitatea relativă a acestor caracteristici.
Fiecare din elementele caracteristice ale elementului „scop” al identificarii va
fi interpretat în relația cauzală față de oglindirea acestor elemente caracteristice.

5.Procedura identificării
 Identificarea este o activitate complex care are drept scop stabilirea identității.Ea
este realizată de regulă de către expertul criminalist(printr-o expertiză
criminalistică)ori de către specialistul poliției judiciare.Procesul de identificare prin
relevarea acelor trăsături generale și particulare a obiectului căutat se face de la
general la particular și presupune în principal examinarea urmelor lăsate de aceste
obiecte.
Metodologia identificării presupune două etape obligatorii:
1.Mai întîi,examinarea separată a obiectului purtător de urme
2.Apoi,examinarea comparativă a urmelor
În cadrul examinării separate specialistul va analiza obiectelepurtătoare de
urme în mod individual,separat,încercînd a aflacît mai multe detalii utile
identificării.Astfel,din analiza separată a proiectilului extras din corpul victimei se
poate afla calibrul acestuia,materialul din care este fabricat,dacă s-a folosit o armă
cu țeavă ghintuită,dacă este de producție internă sau externă.
În cadrul examinării comparative se vor realiza concomitentatît urma găsită la
fața locului cît și urma deținută în condiții de laborator de la obiectul suspectat a fi
creat prima urmă,scopul fiind acela de a stabili nu daca urmele sunt identice,ci
dacă obiectul care a creat acele urme este unul și același.
Examinarea comparativă cunoaște trei modalități:
 Procedeul confruntării
 Procedeul justapunerii
 Procedeul suprapunerii
Confruntarea presupuneo analiză cu ochiul libersau folosind apărătură tehnică
special (tehnici fotografice sau microscoape comparative)pentru a vedea
asemănările și deosebirile existente între obiectele supuse examinării.
Justapunerea presupune realizarea în prealabil a unor fotografii ale celor două
urme supuse comparației și suprapunerea parțială a acestora pentru a se verifica
dacă detaliile de pe pagina uneia din urme se continua în mod natural prin detaliile
de pe pagina celeilalte urme.
Procedeul este folosit în special în cazul urmelor sub formă de striații sau linii
neregulate,de exemplu cînd se verifică dacă striațiile produse de ghinturi pe glonț
ridicat de la fața locului se continua în mod natural pe striațiile aflate pe glonț
obținut în laborator prin tragere experimentală cu arma suspectului.
Procedeul suprapunerii presupune o suprapunere în integralitate a
imaginilor celor două urme /obiecte supuse examinării,fiind un procedeu relative
simplu de utilizat.De exemplu în mediatizatul caz de umor O.J Simpson din
SUA(celebru fost fotbalist americat acuzat în 1995 de uciderea fostei sale soții și a
prietenului acesteia) una din probele acuzării a fost o mănușă din piele găsită la
locul crimei pretizîndu-se că ar fi cea a inculpatului.
Încercarea de a proba mănușa cu pricina-în cursul procesului penal-a rămas
fără rezultat,mănușa fiind prea mica pentru mina dreaptă a fotbalistului.
În fața susținirilor acuzării că mănușa din piele s-a strîmptat ca urmare a
timpului ,cît a stat în condiții de umiditate,printr-un experiment de laborator s-a
luat o mănușă din piele de exact același tip dar mărimea inculpatului,a fost ținută
în condiții de umiditate similar celei de la locul faptei și ulterior cele două mănuși
au fost suprapuse constatîndu-se că mănușa folosită la experiment s-a strîmtat într-
o măsură mult mai mica decît dimensiunea mănușei aflate la fața locului.
În concluzie putem menționa că mănușa găsită la fața locului este imposibil să
fi fost purtată de fotbalist ,să fi fost lăsată în condiții de umiditate și să se fi
strîmtorat atît de mult încît să nu-I mai vină acestuia.

6.Fazele și metodologia identificării criminalistice

 Identificarea criminalistică traversează mai multe stadii,ale căror limite
reprezintă generalul șiparticularul.În literatura de specialitate s-a conturat opinia
potrivit căreia procesul de identificare criminalistică, parcurgebîn esență două faze
principale.
a)În prima fază are loc delimitarea grupuluicăruia îi aparține obiectul scop al
identificării.
b)În a doua fază,se finalizează procesul de identificare,prin individualizarea sau
determinarea obiectului concret.
Metoda principală la care se recurge în identificarea criminalistică a unei
persoane,obiect sau fenomen,aflat în legătură cauzală cu un fapt juridiceste
examinarea comparativă.
Fundamentul metodologic al identificării criminalistice constă,după cum se
subliniază în literatura de specialitate în selectare și comparare.
-În prima fază este determinatgrupul persoanelor sau obiectelor suspecte,pe
baza unor elemente caracteristice asemănătoare,fiind excluse cele cu particularități
deosebite,evident contrarii celor reflectate în urme,sau în mijloace materiale de
probă.
-În faza a doua este adîncită examinarea comparativă a caracteristicilor
asemănătoare,în scopul stabilirii coincidențelor sau concordanței între trăsăturile
reflectate în urmă.
Efectuarea examenului comparativ în scopul selectării obiectelor ce urmează a fi
examinate comparativ se precedează,mai întîi la cercetarea separată a
caracteristicilor generale și individuale.Examinarea se efectuează pe baza unor
modele de comparație,create experimental,ce trebuie să respecte condiții precum:
 Să se cunoască cu exactitate persoana sau obiectul de la care provin.
 La obținerea metodelor de comparație să se țină seama,atîn cît este posibil,de
condițiile în care s-a format urma la fața locului.
 Urma și modelele tip de comparație să conțină suficiente elemente
caracteristice de individualizare a factorului creator,în primul rînd elemente
de ordin creator.

7.Formularea concluziilor procesului de identificare

 La finalul operațiunii de identificare specialistul poate formula trei categorii de
concluzii:
 Concluzii de certitudine
 Concluzii de probabilitate
 Concluzii de imposibilitate
Fiecare tip de concluzii corespunde unui anumit nivel de identificare și oblige
organul judiciar-beneficiar al operațiunii de identificare-la o anumită conduit
ulterioară.
a)Concluzii de certitudine (concluzii categorice) pot fi la rîndul lor de
două feluri: positive sau negative.
Concluziile cert pozitive corespund unui process complet de identificare în
sensul că se reușește a se stabili identitatea obiectului creator de urmă..De
exemplu,”urma de deget ridicată de la fața locului în mod cert a fost create de
degetul inelar de la mina stîngă a numitului X”.
Concluziile cert negative constată în mod categoric,că urmele supuse cercetării
nu au fost create de obiectul bănuit a le fi creat..De exemplu,”înscrisul supus
expertizării în mod cert nu a fost scris de numitul X”.
Concluziile cert positive ajută Ancheta penală lămurindu-se aspect ale comiterii
faptei sau a persoanelor ce au participat la săvîrșirea ei.Concluziile cert negative
semnalează organului judiciar neinplicarea unei anumite persoane,nefolosirea unui
anumit obiect la comiterea faptei și poate semnifica împrejurareacă organelle de
cercetare sunt pe o pistă greșită.
b)Concluziile de probabilitate sunt rezultatul unui process de identificare
incomplete,process în care,analizîndu-se trăsăturile obiectului căutat-relevate de
urmele găsite la fața locului,nu se reușește a se stabiliidentitatea,ci doar apartenența
de grupă sau subgrupă a obiectului căutat.De exemplu,analizînd leziunile aflate pe
corpul victimei pentru a stabili mecanismul producerii acestora,medical legist
poate formula următoarele concluzii de probabilitate”leziunea de la nivelul capului
a putut fi produsă prin lovire active,dar se putea produce și prin cădere și lovire de
un plan dur,în condițiile stabilite de anchetă”.
Concluziile de probabilitate nici nu stabilesc implicareabanuitului,nici nu o
exclude,în acest fel obligînd organelle judiciare să apeleze la alte mijloace de
probare a faptei săvîrșite și a identității făptuitorului.
 c)Concluziile de imposibilitate sunt cele care constată imposibilitatea
identificării a obiectului supus examinării.Cauzele apariției unei astfel de concluzii
de imposibilitate sunt diferite,mergînd de la calitatea materialului supus
examinării,de exemplu în legătură cu rrmele de singe uscat ridicate de la fața
locului,expertul poate constata imposibilitatea stabilirii unor caractere de
identificare,ca urmare a dispunerii sîngelui la condiții meteo distructive o lungă
perioadă de timp,sau urmele de mîi ridicate sunt prea șterse pentru a putea păstra
caracterile identificatoare utile.
Aceste ultime concluzii îndrumă organelle de cercetare spre alte modalități de
probare a faptei penale comise.
Concluziile de imposibilitate a identificării criminalistice constituie o situație
parte de identificare,dare le nu trebuiesc response sau desconsiderate în planul
probator.Pot rezulta din două motive:insuficiența caracteristicilor la obiectul scop
și lipsa mijloacelor tehnice,metodice sau științifice de realizare a examinărilor
necesare cauzei în speță.De exemplu,atunci cînd se cere a se stabili data unui
act,situate întro perioadă de timp foarte apropiată sau dacă anumite adăugiri au fost
făcute în aceeași zi sau în interval de timp diferite.Deasemenia cînd se cere
identificarea armei care a tras un anumit proiectil,iar cămașa acestuia este foarte
deformată,exfoliate de pe miez,inaptă examinării microscopice.
Uneori în practică,concluzia de imposibilitate este apreciată ca o concluzie de
excludere,conducînd la aprecieri greșite.Ea este însă expresia unei imposibilități
generale,nu numai față de obiectul prezentat,dar și față de orice alt obiect,fenomen
sau ființă.

Încheiere