Romantismul este o miscare artistica si literara, aparuta la sfarsitul secoliului al XVIII-lea,

caracterizata prin sensibilitate, individualitate creatoare si afirmarea originilatitatii. Romanticii resping

conventiile impuse de clasici, cum ar fi regula celor trei unitati: de loc, de timp, de actiune, resping
tipologia umana, alegerea oamenilor din inalta societate. Ei sunt pasionati de mister, de exotic, au gust
pentru macabru, creeaza personaje si situatii exceptionale si dezvolta tema individualitatii, libertatii de
exprimare si a atingerii idealului.

In cultura romana se regasesc elemente romantice in operele scriitorilor pasoptisti (Ion-Heliade

Radulescu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo). Influentele curentului persista mult timp
dupa declinul sau in culturile vest-europene, atigand punctul culminant in opera lui Mihai Eminescu,
considerat ultimul mare romantic european.

Poemul Luceafarul de Mihai Eminescu, publicata initial in Viena apoi in toamna anului 1883 in
Convorbiri literare, valorifica idei preluate din basmul "Fata in gradina de aur" cules de Richard Kunisch,
dar si surse mitologice si izvoare fiolosifce despre antinomiile dintre omul de geniu si omul de rand.

Creatia poetica eminesciana apartine romantismului prin tema, amestecul de genuri,

suprapunerea planului terest cu cosmicul si prin dezvoltarea problematicii geniului in raport cu lumea,
iubirea si cunoasterea. Schema epica este reprezentata de elementul narativ preluat din basm, care
devine pretext pentru reflectia filosofica. Caracterul dramatic este conferit de predominanta dialogului.
Substanta lirica provine din faptul ca poemul proiecteaza problematica geniului in raport cu societatea,
dar si prin afectivitatea accentuata si multitutdinea de procedee artistice.

Iubirea este prezentata in mai multe ipostaze: terestra (cuplul Catalin si Catalina), cosmic (fata
de imparat si luceafarul). Indragostitul este titan, demon sau geniu iar iubita oscileaza intre Venera si
Madona.

Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia celor doua planuri terestru si cosmic si a celor
doua ipostaze ale cunoasterii: geniul si omul comun. Simetria compozitionala se realizeaza prin
alternarea celor doua planuri in prima si ultima parte, in timp ce in a doua parte se prezinta planul
terestru iar in a treia parte este consacrat planul cosmic.

(?)Tema se evidentiaza prin alternarea celor doua planuri, cosmic si terestru...

Simboluri romantice din incipitul poemului - luceafarul, marea, castelul, fereastra, olginda -
prezinta o atmosfera de contemplatie si reverie.

Viziunea despre lume se contureaza in ochii Demiurgului, acesta considerand ca oamenii sunt
doar niste fiinte meschine iar geniul nu ar trebui sa renunte la imortalitatea conferita de statutul sau.

Titlul este compus dintr-un substantiv propriu articulat hotarat, care face referire la un astru
ceresc. De asemenea, face trimitere la doua mituri: unul romanesc, steaua calauzitoare, si altul grecesc,
al lui Hyperion, astfel personajul avand o dubla natura.

Din punct de vedere compozitional, poemul este compus din patru parti. In prima si ultima
parte, cele doua planuri, terestru si cosmic, sunt alternate, in timp ce in a doua parte este prezentata
iubirea umana, dintre cuplul Catalin si Catalina, iar cea de-a treia parte este consacrat calatoria si
raspunsul Demiurgului la apelul lui Hyperion. Acesta ii refuza dorinta de a deveni muritor si ii prezinta
viziunea asupra lumii umane.